TEHNOLOGII DE CULEGERE A DATELOR, METODE ȘI

TEHNICI DE ÎNTOCMIRE A PLANURILOR TOPOGRAFICE

DIGITALE
Implicarea electronicii şi a informaticii a dus la schimbarea tehnologiilor
topografice, ducând la apariţia topografiei digitale (numerică).
Procesul de automatizare a lucrărilor topografice continuă atât în domeniul
construcției de instrumente, cât şi a tehnologiilor de preluare și de prelucrare,
ajungându-se la adevărate linii tehnologice automatizate (Tămâioagă Gh., 2007).
4.1. Tehnologii de culegere a datelor
Procesul de automatizarea a acestor lucrări poate să intervină în diferite faze ale
acestor lucrări sau poate fi realizat complet automatizat, în sensul că:
 Datele pot fi preluate prin măsurători clasice şi prelucrate automat cu
programe specializate
Contribuții la realizarea unui Sistem Informațional Geografic privind arealul arheologic al unei zone

 Datele pot fi preluate prin măsurători clasice, folosind instrumente moderne.

 Realizarea lucrărilor geodezice prin metode moderne, utilizând tehnologie
GPS.

4.1.1. Poziţionarea cu ajutorul tehnologiei GPS

Poziţionarea cu ajutorul tehnologiei GPS se realizeză, practic, prin
determinarea distanţelor dintre punctul de staţie şi sateliţii GPS vizibili, matematic,
fiind necesare măsurători la minimum 4 sateliţi (Fig. 4.1).

Fig.4.1 Vectorul spaţial care se măsoară

În funcție de metoda de măsurare (achiziție a datelor), coordonatele se pot sau
obține prin post-procesare în timp real, situație în care coordonatele sunt
disponibile la teren.

Fig.4.2 Receptori GPS

Această a doua metodă de realizare a măsurătorilor GPS, prezintă o importanță
deosebită pentru aplicarea acestei tehnologii în domeniul geodeziei.

4.1.2. Tehnologii de culegere a datelor cu ajutorul staţiei totale

Staţiile totale (Fig. 4.3) sunt instrumente electronice capabile să determine în
teren, prin intermediul unor softuri integrate, majoritatea elementelor topografice
(unghiuri, distanţe, diferenţe de nivel), să efectueze calcule topografice şi să stocheze
datele din teren în memorii electronice.

Fig.4.3 Staţia totală

36
Contribuții la realizarea unui Sistem Informațional Geografic privind arealul arheologic al unei zone

Stațiile totale sunt echipate cu microcalculatoare conectabile sau înglobate,

programate corespunzător, care conduc procesul de măsurare.
Din punct de vedere constructiv, tahimetrele electronice se pot clasifica în două
grupe :
- tahimetre cu sistem modular;
- tahimetre unificate (staţii totale).
Fazele procesului de măsurare şi de calcul, sunt următoarele:
A. Determinarea distanţei înclinate şi corectarea acesteia;
B. Generarea citirilor cercului orizontal şi vertical;
C. Afişarea distanţei înclinate şi a citirilor pe cercul orizontal şi vertical;
Tipuri de stații totale existente în prezent:
 Staţiile totale simple;
 Staţii totale moderne;
 Staţii totale telecomandate.
4.1.3. Staţii totale integrate (Smart Station)
Smart-Station combină avantajele staţiilor totale şi a GPS-urilor RTK:
antena GPS reprezintă, în fapt, un GPS RTK de dublă frecvență L1 și L2, care este
compatibil şi comunică cu stația totală.

Fig.4.4 SmartStation
Toate comenzile, afisajele, functiile, operațiile şi calculele facute de GPS există
în stația totală, stația totală şi GPS-ul fiind astfel perfect integrate (Fig. 4.4).
4.1.4. Metode de culegere a datelor cu ajutorul Laser-scanerului
Scanerul aeropurtat este o tehnologie de generare directă a modelului digital
al terenului (MDAT) şi a modelul digital al suprafetei topografice (MDST), cu
ajutorul unui senzor activ.
Pe piaţă se găsesc asemenea sisteme sub denumirea de LADAR (Laser
Detection AndRanging) sau LIDAR (Light Detection And Ranginmg)(Fig. 4.5).

Fig.4.5. Laser-scanerul aeropurtat, principiu de funcţionare, părţi componente

37
Contribuții la realizarea unui Sistem Informațional Geografic privind arealul arheologic al unei zone

Coordonatele teren ale acestor puncte se pot calcula numai pe baza elementelor
de orientare exterioară ale senzorului, de obicei în sistemul WGS 84. (Vorovencii I.,
2010).
Scannerul 3D terestru este un dispozitiv care analizează un obiect real sau o
scenă pentru a colecta date cu privire la forma şi eventual culoarea sa. (Fig. 4.6).
Scopul scannerului 3D este de a crea nori de puncte din suprafața scanată.
Aceste puncte pot fi folosite ulterior pentru a extrapola forma obiectului (proces
numit reconstrucție).

Fig.4.6 ScanStation
Scanerul cu laser poate fi descris ca fiind un aparat foarte rapid, de
înaltă precizie şi care măsoară direct obiectul, fără ajutorul suprafețelor
reflectorizante.
4.1.5 Metode de culegere a datelor prin metoda fotogrammetriei
digitale
Fotogrammetria digitală, reprezintă ştiinţa utilizării computerelor pentru
obţinerea dimensiunilor elementelor fotografiate și implică, de obicei, analiza uneia
sau mai multor fotografii/fotograme existente, cu programe specializate de
fotogrammetrie pentru a determina relaţiile spaţiale.

Fig. 4.7 Sistemul modern de aerofotografiere

Avioanele fotogrammetrice reprezintă aparate de zbor performante, care pot
zbura de la înălţimi de sute de metri până la înălţimi de 20-30 de kilometri, pe care
sunt montate sisteme complexe de camere fotogrammetrice (Fig. 4.7), cu rezoluţii
superioare.
Camerele moderne au până la 10 microprocesoare, însă există și subsisteme
care înregistrează coordonatele centrului de perspectivă (receptoare GPS), înălţimea
de zbor deasupra solului, parametrii atmosferei etc (Fig. 4.8).

Fig. 4.8 Echipamente aerofotogrammetrice

38
Contribuții la realizarea unui Sistem Informațional Geografic privind arealul arheologic al unei zone

O serie de camere digitale moderne performante, au fost lansate pe piaţă (Fig.

4.9), în prezent, înregistrarea datelor se face pe benzi continue, cu înregistrare
magnetică.

Fig. 4.9 Camere digitale aerofotogrammetrice

Reperajul fotogrammetric este operaţia prin care se determină topografic, pe
teren, cele patru puncte de reper pentru fiecare fotogramă sau 4-6 puncte pentru
stereogramă (Fig. 4.10).

Fig. 4.10 Reperaj fotogrammetric

Aerotriangulaţia, reprezintă un procedeu de îndesire fotogrammetrică a reţelei
de sprijin (altimetrică şi planimetrică), în baza relaţiilor rezultate din dubla şi tripla
acoperire a fotogramelor succesive(Fig. 4.11).

Fig. 4.11 Principiul aerotriangulației

Ortofotoplanul, reprezintă redarea sub formă digitală a unei suprafeţe de teren,
obţinerea acestuia realizându-se prin metoda fotogrammetriei aeriene (Fig. 4.12).

Fig. 4.12 Ortofotoplan

Ortofotoplanul poate fi folosit, cu mult succes, în diverse domenii de activitate.
4.2. Metode și tehnici de întocmire a planurilor topografice digitale
Automatizarea prelucrării datelor topografice, cuprinde trei aspecte
principale:
39
 Contribuții la realizarea unui Sistem Informațional Geografic privind arealul arheologic al unei zone

Primul aspect, se referă la efectuarea automată a calculelor, când planurile

topografice digitale se întocmesc prin metode numerice (Fig. 4.13).

Fig.4.13. Automatizărea prelucrării observaţiilor de teren

Al doilea aspect, se referă la efectuarea automată a calculelor preliminarii din
lucrările date, în vederea determinării coordonatelor punctelor noi, apărute ca urmare
a lucrărilor proiectate.
Al treilea aspect se referă la calculul automat al suprafeţelor (Tămâioagă Gh.,
2007).
4.2.1. Principalele programe de prelucrare şi analiză
Astăzi există mai multe programe specializate, având diferite grade de
complexitate, utilizate pentru prelucrarea şi compensarea reţelelor, drumuirilor şi
calculul coordonatelor punctelor de detaliu, produse de firme consacrate sau de către
diferiţi utilizatori, dintre care cele mai utilizate sunt: diferite module din pachetele de
programe GIS, oferite de Arclnfo şi Intergraph, sau programele specializate
ProCad, TopoSys, etc.
4.2.2. Întocmirea automatizată a planurilor topografice
Obţinerea automată a planurilor topografice digitale presupune trecerea la un
nou tip de plan, care să aibă un conţinut exprimat prin date numerice şi alfanumerice,
condiţie necesară pentru procesul de automatizare, în acest sens existând două
opţiuni, dintre care se poate face o alegere, respectiv:
A. Realizarea unui plan nou, respectiv aşa numitul plan topografic digital
numeric (Fig. 4.14);
B. Furnizarea unui plan cu un conţinut şi o precizie mai diluate;.

Fig.4.14. Plan topografic digital

40
Contribuții la realizarea unui Sistem Informațional Geografic privind arealul arheologic al unei zone

Planul topografic digital poate fi definit ca fiind un produs integral, constituit

din date şi informaţii alfanumerice, clasate după natura şi apartenenţa lor în fişiere,
susceptibile de a furniza automat şi în orice moment expresia grafică, parţială sau
totală a spaţiului, la o scară arbitrară.
4.2.3. Întocmirea planurilor topografice digitale, folosind datele
culese din teren prin ridicări cu instrumente topografice automate
La întocmirea planurilor topografice și cadastrale digitale (numerice), folosind
datele culese din teren prin metode clasice, folosind instrumente topografice
automate, trebuiesc parcurse câteva etape succesive care să asigure coerență și
economie în gestionarea întregului proces de prelucrare a acestor date (Puşcaş M.,
2004) (Fig. 4.15):
A. Culegerea datelor din teren şi a elementelor descriptive;.
B. Prelucrarea datelor.
C. Descrierea topologiei planului şi constituirea fişierului elementelor;
D. Desenul de control şi corectarea acestuia;
E. Desenul definitiv al planului;
F. Încorporarea planului topografic digital (numeric) într-o bază de date.

Fig.4.15. Schema procesului tehnologic de preluare şi prelucrare a datelor măsurate

în teren, pentru obţinerea planului topografic digital
Există trei caracteristici ale integrării datelor descriptive cu cele spaţiale:
- o relaţie unică între obiectele de pe plan şi înregistrările din tabelul de
atribute;
- legătura între obiect şi înregistrare este menţinută prin identificatorul unic al
fiecărui obiect;
- identificatorul unic este stocat în două locuri: în fişierele ce conţin
coordonatele x, y şi în tabelul de atribute
Elementele conţinute în straturile respective pot fi desenate automat la orice
scară, separate sau combinate, deseori selectiv, pentru a obţine planul topografic
digital sau pe cele tematice (Tămâioagă Gh., 2007)..
41
Contribuții la realizarea unui Sistem Informațional Geografic privind arealul arheologic al unei zone

4.2.4. Întocmirea planurilor topografice digitale, când datele sunt

obţinute pe cale fotogrammetrică
Procedeele moderne de obţinere a planurilor numerice, s-au bazat la început pe
liniile tehnologice de exploatare bazate pe fotogrammetria analitică, culminând în
prezent cu apariţia liniilor tehnologice de exploatare bazate pe fotogrametria digitală:
A. Linii tehnologice numerice fotogrammetrice scurte (Fig. 4.16).

Fig.4.16 Linia tehnologică numerică fotogrammetrică scurtă

O asemenea linie tehnologică se limitează numai la preluarea şi pretratarea
datelor (Tămâioagă Gh., 2007).
B. Linia tehnologică fotogrammetrică completă, autocorectoare şi
autonomă(Fig. 4.17).

Fig.4.17.Linie tehnologică numerică fotogrammetrică completă, autocorectoare şi

autonomă
C. Sistemele fotogrammetrice coerente multiple de achiziţionare a datelor
(Fig. 4.18).

Fig.4.18 Configuraţia sistemelor fotogrammetrice coerente multiple

Desenul definitiv, foaie cu foaie, se poate face în timp real sau ulterior, la o
unitate separată (Tămâioagă Gh., 2007).
D. Linie tehnologică de exploatare bazată pe fotogrammetria digitală,
denumită și staţie digitală fotogrammetrică,Fig. 4.19).
42
Contribuții la realizarea unui Sistem Informațional Geografic privind arealul arheologic al unei zone

Fig.4.19 Schema procesului de exploatare cu Stația digitală fotogrammetrică

Sistemul este legat la reţea printr-un server şi lucrează sub controlul unui
software puternic şi performant.
4.2.5. Întocmirea planului topografic digital folosind datele culese
prin digitizarea planurilor existente (Informatizarea planurilor grafice)
Cele mai uzuale metode de conversie (informatizare) sunt reprezentate de:
digitizarea clasică şi scanarea-vectorizarea.
Informatizarea materialului topografic și cartografic, existent în format analogic,
constă, practic, în conversia acestuia în formă numerică, sub unul din cele două
modele reprezentative de date spaţiale (vector sau raster) (Niţu C., 2002).
În cazul modelului raster, foaia de plan se divizează într-un caroiaj rectangular
la o anumită dimensiune, în care fiecare carou poartă denumirea de pixel şi se
caracterizează printr-o valoare numerică reprezentată de culoarea sa (alb/negru,
diferite nivele de gri, sau combinaţie de culori elementare).
Modelul vector este reprezentat de conţinutul foii de plan, care este descompus
în elemente geometrice primare, respectiv: puncte, linii, poligoane.
Datele spaţiale care alcătuiesc modelele de date când se realizează conversia
(Fig4.21) din plan analogic în plan numeric (digital), se obţin prin următoarele
procedee uzuale:
Digitizarea clasică, are avantajul că necesită resurse minime (respectiv
echipamente şi programe uzuale, la costuri normale) (Fig. 4.20).

Fig.4.20. Linie de digitizare clasică

43
Contribuții la realizarea unui Sistem Informațional Geografic privind arealul arheologic al unei zone
 Scanarea reprezintă procesul de conversie a unui plan sau foi de plan, din format analogic (grafic), în formatul raster.
Digitizarea semi-automată presupune scanarea planului, iar ulterior se digitizează direct pe imaginea lui de pe ecranul
monitorului, utilizând un software consacrat.
Digitizarea automată, constă în scanarea foilor de plan pentru obţinerea imaginii lor în format raster şi apoi
vectorizarea automată a acestora, pentru a trecere la modelul vector al planului, folosind un software specializat.
Corectarea erorilor şi definitivarea topologiei reprezintă o etapă foarte importantă în realizarea planului numeric,
pentru că fără acest proces, planul numeric obţinut, calculul ariilor, lungimilor sau orice analiză efectuată nu vor fi corecte.

Fig.4.21 Schema procesului de conversie a planului grafic în formă digitală

Precizia coordonatelor nu poate depăşi precizia grafică a planului de pe care au fost preluate.