UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI

MEDICINA VETERINARA A BANATULUI

“REGELE MIHAI I AL ROMANIEI” DIN
TIMISOARA
ANUL III - IFR – IPMA
SPECIALIZAREA: OPTIMIZAREA PROIECTELOR PRIN
UTILIZARE GIS

Sistemele Informationale Geografice

(GIS)

COORDONATOR STUDENT

POPESCU GEORGE GHIMBOASA NICOLETA

 Descriere
GIS este acronimul provenit de la Geographic Information System (Sistem
Informatic Geografic - uneori tradus în forma SIG în limba română). Acest sistem
e utilizat pentru a crea, stoca, a analiza şi prelucra informaţii distribuite spaţial
printr-un proces computerizat. Tehnologia GIS poate fi utilizată în diverse domenii
ştiinţifice cum ar fi: managementul resurselor, studii de impact asupra mediului,
cartografie, planificarea rutelor.

Specific unui GIS este modul de organizare a informaţiei gestionate. Există două
tipuri de informaţie: una grafică care indică repartiţia spaţială a elementelor
studiate şi alta sub formă de bază de date pentru a stoca atributele asociate acestor
elemente (de ex. pentru o şosea lungimea ei, lăţimea, numărul benzilor, materialul
de construcţie etc.).

Informaţia grafică poate fi de două feluri: raster sau vectorială. Grafica raster este o
modalitate de reprezentare a imaginilor în aplicaţii software sub forma de matrice
de pixeli în timp ce grafica vectorială este o metoda de reprezentare a imaginilor cu
ajutorul unor primitive geometrice (puncte, segmente, poligoane), caracterizate de
ecuatii matematice. Specific sistemelor GIS este asocierea unui sistem de
coordonate geografic matricii de pixeli (la imaginile raster) sau vectorilor -
procedeul poarta numele de Georeferentiere. Astfel unui obiect (reprezentat fie
printr-o imagine, fie printr-un vector) îi este asociată o poziţie unică în Sistemul
Informatic corespunzătoare poziţiei geografice din lumea reală.`

Informaţie tip raster - imagine satelitară - dintr-un sistem GIS

Datorită informaţiilor asociate graficii, Sistemele Informatice Geografice

beneficiază de toate oportunităţile de interogare pe care le ofera sistemele moderne
de baze de date şi în plus pot oferi uşor analize orientate pe anumite zone
geografice - aşa numitele hărţi tematice.

Un exemplu comun de Sistem Informatic Geografic îl reprezentă Sistemele de

Navigaţie. Harta rutieră în formă vectorială este georeferenţiată astfel încât
Sistemul de Poziţionare Globală (Global Positioning System - GPS) să poată indica
poziţia exactă a autovehiculului. Planificarea rutei este în fapt o hartă tematică
obţinută în urma unei interogări spaţiale (căutarea distanţei celei mai scurte între
două puncte) combinată cu o interogare a bazei de date asociate drumurilor din
hartă astfel încât să fie respectate o serie de condiţii (limitări de viteză, gabarit,
sensuri de circulaţie, interdicţii, etc.).

Datorită impactului pozitiv, sistemele software GIS s-au dezvoltat foarte mult.
Există pe piaţă un număr foarte mare de produse, atât ale dezvoltatorilor consacraţi
(ESRI, Intergraph, Autodesk, MapInfo, etc.) dar şi de tip Open source (Grass GIS,
Quantum GIS, GVSIG, OpenJump, etc.).

Teledetecţie şi GIS

Teledetecţia reprezintă un instrument extrem de performant de observare a

Pământului de la distanţă cu aplicaţii în numeroase domenii cum ar fi:
supravegherea calităţii mediului înconjurator, meteorologia, hidrologia,
agricultura, silvicultura, geologia, urbanismul, etc.

GIS (SIG - Sistemele Informaţionale Geografice) reprezintă tehnologii de

informaţie care stochează, analizează şi editează date spaţiale şi ne-spaţiale.

Platforme şi senzori satelitari

Sistemele de sateliţi civili se împart în două mari categorii:

sateliţii geostaţionari (METEOSAT,GOES)

sateliţii de pasaj (NOAA, LANDSAT, SPOT, ERS, IRS, etc.).

Pe aceste platforme sunt îmbarcaţi senzori (captori) de o mare diversitate. O largă

utilizare au avut-o în primii ani ai epocii spatiale aparatele fotografice pe film
pancromatic, multispectral, alb-negru sau color, camerele de luat vederi analogice
sau numerice (CCD), iar în prezent o pondere deosebită o reprezintă sistemele de
obţinere a imaginilor prin baleiaj mecanic sau cu detectori de tip fotoelement,
bareta sau matrice, sistemele active de tipul radarului cu vedere laterală (SLAR)
sau cu apertura sintetizata (SAR), etc.

Acesti senzori operează în diferite regiuni ale spectrului electromagnetic situate în

vizibil, infrarosu (IR) apropiat, mediu sau termic, sau în domeniul
hiperfrecvenţelor şi pot funcţiona în modul pancromatic (0.35 m-1 m) sau
multispectral.

Instrumentele îmbarcate pe sateliţi conduc la obţinerea de informaţii, în cea mai

mare parte materializate sub forma datelor de imagine digitale, cu rezoluţii spaţiale
care variază de la ordinul kilometrilor la cel al metrilor şi cu posibilităti de
repetitivitate temporală cuprinse între 30 de minute şi 15 zile.

Din punctul de vedere al rezoluţiei spaţiale, senzorii se clasifică în urmatoarele 4

categorii:

1. Senzorii cu rezoluţie spaţiala scăzută, cuprinsă între 5 Km şi 2 - 3 Km, au o

frecvenţă foarte mare de obţinere a imaginilor ; de exemplu sistemele sateliţilor
meteorologici geostaţionari METEOSAT, GOES oferă în prezent informaţii cu o
periodicitate de 15 min.

2. Senzorii cu rezoluţie spaţială medie, cuprinsă între 1000 m si 100 m, au o

frecvenţă mare de pasaj (de 4 ori în 24 de ore)fiind în prezent foarte utilizaţi în
multe aplicaţii pentru studiul şi supravegherea unor fenomene dinamice pe arii
întinse. Din această categorie, sunt operaţionali senzorii: AVHRR/2 pe NOAA 12
şi 14, AVHRR/3 pe NOAA K, L şi M, WiFS pe satelitul IRS -1, C, P3 şi 1D,
VEGETATION pe SPOT/4, MODIS pe platforma EOS/AM-1, MERIS pe
ENVISAT, etc.

3. Senzorii de înaltă rezoluţie spaţială între 80 m şi 5 m, oferă condiţii deosebite

pentru detecţia ăi discriminarea corpurilor de pe suprafaţa terestră. Dintre senzorii
utilizaţi în misiuni şi programe operaţionale se pot numi: Multispectral Scanner
(MSS)-80 m şi Thematic Mapper (TM)-30 m, pe sateliţii LANDSAT 1-5, LISS-1
pe sateliţii IRS (25 m în modul multispectral şi 5 m în cel pancromatic), HRV de la
bordul sateliţilor SPOT (20 m în modul multispectral şi 10 m în cel pancromatic),
MOMS - 02 îmbarcat pe navetele americane -10 m. Dintre ultimele generaţii de
senzori din această categorie se pot menţiona: ETM pe satelitul LANDSAT 7 (15
m), AVNIR pe ADEOS (8 m), PAN/LISS - 3 pe IRS/1D (5.8 m), HRG îmbarcat pe
SPOT/5 (5 m), AVIRIS (20 m) şi HIRIS de pe platforma EOS.

4. Senzorii de foarte înaltă rezoluţie spaţială, sub 3 m cum ar fi Earth Watch/Early

Bird (3 m) şi Orbimage din cadrul misiunii Orbview (2 - 3 m), IKONOS (1 m),
Quikbird, etc.

Domeniul de activitate al Laboratorului de Teledetecţie şi GIS

Dezvoltarea de metode şi metodologii pentru extragerea de parametri utili din

datele furnizate de platformele spaţiale (existente sau care vor fi operaţionale în
viitorul apropiat) în aplicaţii de agrometeorologie, hidrologie, climatologie,
suprevegherea zonelor cu impact antropic;

Elaborarea şi implementarea de Sisteme Informaţionale Geografice (GIS), bazate

pe date cartografice şi de teledetecţie, pentru gestionarea resurselor naturale
(climatice, agrometeorologice, hidrologice).

Utilizarea GIS şi a tehnicilor de teledetecţie în vederea determinării rezervelor de

apă stocate în stratul de zăpadă, în sezonul iarnă-primăvară în bazinele montane
aferente marilor lacuri de acumulare din România (exemplu: Arges - închidere
lacul Vidraru, Bistrita - închidere Lacul Izvorul Muntelui, Lotru - închidere Lacul
Vidra si Doftana - inchidere Lacul Paltinu,etc);

Dezvoltarea de sisteme dedicate bazate pe tehnologii de teledetecţie şi GIS pentru

monitorizarea fenomenelor meteorologice şi hidrologice periculoase (inundaţii,
secete, incendii de pădure, poluări accidentale, etc);

Dezvoltarea şi testarea de metode şi algoritmi de fuziune a datelor spaţiale

provenite de la diferite surse de date (sisteme de teledetecţie, documente
cartografice, sisteme de observare terestra,etc.);
 Realizarea de hărţi digitale actualizate ale acoperirii/utilizării terenului, de spaţio-
hărţi şi diferite hărţi tematice, pe baza datelor satelitare;

Elaborarea de algoritmi şi metode de spaţializare a geo-informaţiei;

Dezvoltarea unui sistem de gestiune a bazelor de date spaţiale provenite din

informaţii satelitare şi infoplane GIS;

Crearea de interfeţe cu utilizatorii;

Modernizarea şi perfecţionarea sistemelor hard şi soft de prelucrare, analiză şi

interpretare a datelor spaţiale.

Modelarea digitală a terenului

În sensul prezentat, modelarea digitală a terenului este un set de tehnici prin care se
obține un model numeric altitudinal (Digital Elevation Model, DEM). Însă, după
cum este de aşteptat, modelarea suprafeței terestre, reprezentarea sa într‐un spațiu
virtual, comportă anumite probleme care țin de specificul suprafeței, în sine şi de
modul nostru de a o măsura. Modelele numerice altitudinale, o dată realizate, îşi
găsesc utilitatea ca date de input pentru derivarea unor atribute topografice, a unor
parametri geomorfometrici, a unor variabile morfometrice sau a unor informații
generale despre terenul respectiv.

Sursele de date altitudinale

Sunt cele care provin din măsurarea altitudinii suprafeței terestre. În prezent există
cinci surse principale dedate altitudinale:

‐ ridicări topografice;

‐ aerofotograme;

‐ hărți, planuri topografice deja existente;

‐ scanare laser din avion;

‐ imagini satelitare sterescopice sau radar.

Dintre acestea, datele furnizate de scanarea laser din avion prezintă cea mai mare
acuratețe. De asemenea, se pot obține atât altitudinea suprafeței topografice, cât şi
cea a obiectelor de pe aceasta, clădiri, linii de înaltă tensiune putându‐se astfel
determina volumele obiectelor. Imaginile satelitare obținute prin intermediul
radarului sunt a doua sursă foarte precisă. Poate fi dat ca exemplu programul
SRTM (Shuttle RADAR Topography Mission), care în februarie 2000 a determinat
altitudinea pentru aproximativ 80% din suprafața terestră, furnizând astfel primul
set global de date altitudinale, continue, la rezoluții spațiale bune: 1 arc‐secundă
(aproximativ 30 m), disponibile gratuit pentru SUA şi contra cost pentru restul
lumii, distribuite de NASA, şi 3 rc‐secunde (aproximativ 60 m la latitudinea
României), disponibile gratuit pe siteul USGS. Versiunea actuală a acestor date
oferă o acuratețe verticală de 20 metri şi orizontală de 16 metri (față de 80 m
curatețea verticală a primelor versiuni).

În Tab.3. 1 sunt prezentate succint principalele caracteristici ale metodelor de

achiziție a datelor de altitudine. Față de acestea, care furnizează datele într‐o
reprezentare spațială continuă, practic direct ca DEM‐uri, hărțile rezultate în urma
ridicărilor topografice sunt o sursă mai accesibilă, însă au dezavantajul că suprafața
terestră este reprezentată discontinuu, prin curbe de nivel şi cote. Cu alte cuvinte
altitudinea este măsurată în puncte de prelevare. Şi, în plus, conțin deja o serie de
erori de reprezentare a altitudinii, provenite fie din erori de măsurare, în etapa de
ridicare topografică, sau din generalizarea suprafeței. Dar ca avantaj, oferă un
control mai mare asupra modului de realizare a modelului, utilizatorul având la
dispoziție algoritmi diferiți de interpolare şi posibilitatea de a‐i modifica.

Parcursul tipic, urmărit şi în lucrarea de față, de la harta topografică tipărită la

modelul numeric altitudinal digital presupune:

‐ scanarea şi georeferențierea hărții topografice: rezultă o imagine digitală care însă

nu are nici o semnificație pentru modelarea terenului, fiind pur şi simplu o
fotografie;

‐ vectorizarea hărții scanate: rezultă o bază de date spațiale, cu elemente diferite:

curbe de nivel, puncte cotate, rețea hidrografică, limite. Nici acestea nu sunt încă
modele numerice altitudinale, întrucât prezintă suprafața terestră fragmentat, cu
valori de altitudine doar pe curbele de nivel şi în punctele cotate;

‐ interpolarea punctelor de prelevare: în urma acestei operații se obține modelul

numeric altitudinal, ca formă de reprezentare spațială continuă a topografiei.

Bibliografie:
 Thurston, J., Poiker, T.K. and J. Patrick Moore. (2003) Integrated Geospatial Technologies:
A Guide to GPS, GIS, and Data Logging. Hoboken, New Jersey: Wiley.
 Wise, S. (2002) GIS Basics. London: Taylor & Francis.