Disciplina:

TEHNOLOGII INFORMAȚIONALE şi COMUNICAŢIONALE (TIC)

Lecția 2. Sistem Informațional Geografic

(Geographic Information System - GIS)

Chișinău, UCCM
 GIS este acronimul provenit de la Geographic Information System (Sistem
Informațional Geografic - uneori tradus în forma SIG în limba română).
Acest sistem e utilizat pentru a crea, stoca, a analiza și prelucra informații distribuite
spațial printr-un proces computerizat. Adică, GIS-ul este cadrul care permite culegerea,
gestionarea și analiza datelor. Având rădăcinile în știința geografiei, GIS-ul integrează mai
multe tipuri de date. Analizează locații spațiale și organizează straturi de informații în
vizualizări utilizând hărți și scene 3D. Având această capabilitate unică, GIS-ul dezvăluie o
înțelegere mai profundă a datelor, cum ar fi modele, relații și situații - ajuntând utilizatorii să
ia decizii mai inteligente.
Tehnologia GIS poate fi utilizată în diverse domenii științifice cum ar fi: managementul
resurselor, studii de impact asupra mediului, cartografie, planificarea rutelor.
Specific unui GIS este modul de organizare a informației gestionate. Există două tipuri
de informație: una grafică care indică repartiția spațială a elementelor studiate și alta sub
formă de bază de date pentru a stoca atributele asociate acestor elemente (de exemplu pentru o
șosea lungimea ei, lățimea, numărul benzilor, materialul de construcție etc.).
 GIS cunoaște o dezvoltare exponenţială, fiind aplicat în domenii diverse, de la sistemele de navigaţie
instalate pe autoturisme, la analizele privind infracţionalitate urbană, răspândirea bolilor, cercetările arheologice
sau alegerea locurilor optime pentru amplasarea marilor centre comerciale. GIS este util atunci când dorim să
aflăm răspunsuri referitoare la localizare, model teritorial, tendinţe și condiţii locale (exemple după Heywood et.
al, 2006: 3):
o Localizarea – unde se află cea mai apropiată piaţă?
Unde sunt orașele cu o populaţie sub 25.000 locuitori?
Unde se găsesc terenurile agricole cultivate cu viţă-de-vie?
o Modelul teritorial – unde sunt concentrate așezările cu populaţia totală în declin?
Care sunt arterele de transport cele mai aglomerate?
Unde se produc cele mai multe accidente auto?
o Tendinţe – cum s-a modificat utilizarea terenurile într-o arie rurală ca răspuns la presiunea urbană?
Unde s-au retras speciile aflate pe cale de dispariţie?
Unde a crescut numărul de magazine?
o Condiţiile locale – unde poate fi amplasat un magazin care să fie la maxim doi kilometrii de o gară și în
zonă să fie minim 15.000 de locuitori?
Unde sunt concentraţi peste 50.000 de locuitori pentru a construi un cinematograf?
o Implicaţiile – În cazul amplasării unei gropi de gunoi, unde sunt cele mai apropiate locuinţe?
Care vor fi efectele asupra traficului auto dacă una dintre benzi ar fi destinată exclusiv transportului în
comun?
 Ce este GIS? Burrough (1986: 6) a dat una dintre primele definiţii ale GIS: „un set puternic de
instrumente pentru achiziţionarea, stocarea, prelucrarea și vizualizarea datelor spaţiale ale lumii reale pentru un
anumit scop”. Istoricul GIS este legat de perioada anilor 1960, când provocările datorate numeroaselor proiecte
de planificare teritorială și populaţia în creștere aveau nevoie de instrumente rapide de prelucrare a datelor.
Primul GIS a primit denumirea de Canada Geographic Information System sau CGIS, apărut în cadrul
eforturilor guvernamentale de a identifica distribuţia teritorială a resurselor naturale și potenţialul acestora de a fi
utilizate în proiectele de amenajare teritorială. CGIS a fost necesar ca instrument de măsurare rapidă și precisă a
arealelor cu diferite utilizări ale terenurilor, generarea de tabele cu rezultatele interogărilor și, din cauza
constrângerilor tehnologiei din acea perioadă, a fost mai puţin utilizat pentru realizarea de hărţi tematice.
Progrese semnificative în utilizarea GIS ca instrument de colectare și prelucrare a datelor geografice au fost
obţinute în anii 1970, o dată cu implementarea GIS la recensământul populaţiei din SUA.
Prin programul DIME (Dual Independent Map Encoding) a fost creat un layer al străzilor din orașele
americane pentru a asigura un sistem automat de georeferenţiere și agregare a datelor obţinute din recenzare.
Accesibilitatea GIS a crescut în anii 1980 ca urmare a progreselor înregistrate în domeniul teledetecţiei și
scăderea preţurilor calculatoarelor, utilizarea pe scară tot mai largă a calculatoarelor personale (PC), dezvoltarea
industriei de software cu aplicaţii specifice (Figura 1). Legat de această extindere a aplicabilităţii GIS în domenii
diverse ale societăţii este și includerea GIS în curricula opţională sau obligatorie a programelor universitare de
licenţă și masterat pentru domeniul planificării și dezvoltării teritoriale. De asemenea, se constată o creștere a
interesului de a aplica GIS și în alte domenii.
 Surse de date în GIS Un Sistem Informaţional Geografic (GIS) nu poate fi conceput fără o bază
de date care să fie legată pe hartă de o anumită poziţie geografică. Sursele de date pot fi obţinute din
prelucrarea imaginilor satelitare, ortofotoplanurilor, date provenind din colectări statistice sau
recensăminte, date colectate prin sisteme GPS, cercetări și măsurători pe teren.
Vizualizarea datelor în dezvoltarea teritorială Harta și cartografierea tematică Geografii au fost
mereu interesaţi de utilizarea unui instrument prin care să exploreze, explice și să reprezinte relaţiile
dintre fenomenele de pe planetă. Harta este o reprezentare grafică în două dimensiuni (plană) a unor
suprafeţe terestre, dimensiunea hărţii fiind mult mai mică decât suprafaţa din realitate. De aceea pe
hartă sunt reprezentate numai acele elemente în raport cu obiectivele propuse. Oricât de mult ne-am
strădui nu putem face ca pe hartă să apară în detaliu toate elementele de pe glob. Cu ajutorul hărţii sunt
arătate elemente invizibile în peisaj — de exemplu, limitele administrative ale judeţelor. Hărţile sunt
simplificări ale fenomenelor terestre — modele — concepute pentru stocarea și vizualizarea datelor
geografice. Știinţa care se ocupă cu realizarea hărţilor se numește cartografie. Cartografii sunt geografi
sau alţi specialiști calificaţi care se ocupă cu crearea de hărţi prin cercetarea și prezentarea informaţiei
geografice. Prin intermediul hărţilor putem observa poziţia relativă a unui obiect sau fenomen faţă de
cele din jur. În prezent, pentru majoritatea hărţilor atât etapa de culegere cât și etapa de reprezentarea
grafică sunt realizate cu ajutorul calculatorului, însă în trecut aceste operaţiuni erau efectuate prin
activităţi laborioase pe teren și prin desenare manuală.
 Cartografia presupune în același timp cunoștinţe tehnice și artistice, combinând instrumente din
domeniul matematicii, ingineriei, informaticii și designului grafic. Hărţile trebuie să fie exacte și să
reprezinte numai acele elemente esenţiale pentru scopul propus. Acestea trebuie să fie foarte ușor
interpretabile, fără elemente care au putea crea dificultăţi în înţelegerea repartiţie spaţiale a
fenomenelor. De exemplu, hărţile cu izoterme nu au pe ele și reţeaua de șosele și căi ferate, iar reţeaua
de așezări este arătată la modul simplist prin prezenţa doar a orașelor mari. Cea mai cunoscută metodă
pentru vizualizarea computerizată a teritoriului este metoda straturilor (layerelor), prin care entităţile
teritoriale de același tip sunt grupate în staturi tematice. Realizării hărţilor pe baza staturilor tematice
are tradiţii mai vechi în geografie, prin utilizarea în sistemul tradiţional de cartografiere pe foi de calc
sau folie transparentă, selectarea straturilor și transpunerea acestora într-o hartă analitică. Fiecare hartă
sau strat de date au fost realizate pentru un anumit scop, în funcţie de publicul căreia i se adresează.
De exemplu, o hartă a proiectelor de extindere a arterelor rutiere pentru regiunea metropolitană
a municipiului București poate fi utilă autorităţilor locale, cetăţenilor, investitorilor interesaţi în
dezvoltarea de proiecte în zonă. Există situaţii când unele hărţi pot avea, un singur scop, uneori pentru
a ascunde anumite lucruri în funcţie de interesul celui care a realizat/comandat harta.
 Informația grafică poate fi de două feluri: raster sau vectorială. Grafica raster este o modalitate de
reprezentare a imaginilor în aplicații software sub forma de matrice de pixeli în timp ce grafica vectorială
este o metoda de reprezentare a imaginilor cu ajutorul unor primitive geometrice (puncte, segmente,
poligoane), caracterizate de ecuatii matematice. Specific sistemelor GIS este asocierea unui sistem de
coordonate geografic matricii de pixeli (la imaginile raster) sau vectorilor - procedeul poarta numele
de Georeferentiere. Astfel unui obiect (reprezentat fie printr-o imagine, fie printr-un vector) îi este asociată
o poziție unică în Sistemul Informatic corespunzătoare poziției geografice din lumea reală.
Datorită informațiilor asociate graficii, Sistemele Informatice Geografice beneficiază de toate
oportunitățile de interogare pe care le ofera sistemele moderne de baze de date și în plus pot oferi ușor
analize orientate pe anumite zone geografice - așa numitele hărți tematice.
Un exemplu comun de Sistem Informatic Geografic îl reprezentă Sistemele de Navigație. Harta
rutieră în formă vectorială este georeferențiată astfel încât Sistemul de Poziționare Globală (Global
Positioning System - GPS) să poată indica poziția exactă a autovehiculului. Planificarea rutei este în fapt o
hartă tematică obținută în urma unei interogări spațiale (căutarea distanței celei mai scurte între două
puncte) combinată cu o interogare a bazei de date asociate drumurilor din hartă astfel încât să fie respectate
o serie de condiții (limitări de viteză, gabarit, sensuri de circulație, interdicții, etc.).
Datorită impactului pozitiv, sistemele software GIS s-au dezvoltat foarte mult. Există pe piață un
număr foarte mare de produse, atât ale dezvoltatorilor consacrați (ESRI, Intergraph, Autodesk, MapInfo,
etc.) dar și de tip Open source (Grass GIS, Quantum GIS, GVSIG, OpenJump, etc.).
 Discipline fundamentale aplicate în GIS
Sistemele informaționale geografice reprezintă un domeniu tehnic interdisciplinar. De aici rezultă
aplicabilitatea acestora în orice domeniu de activitate.

Lista celor mai importante discipline:

Discipline fundamentale aplicate în GIS
Discipline fundamentale aplicate în GIS
 Sute de mii de organizații din aproape toate domeniile utilizează GIS-ul pentru a crea hărți
care comunică, realizează analize, distribuie informație și rezolvă probleme complexe care apar
în lume. Acest lucru schimbă modul în care funcționează lumea.
Tehnologia GIS aplică știința geografiei utilizând unelte pentru înțelegere și colaborare. Îi
ajută pe oameni să atingă un scop comun: să obțină inteligență pentru acțiune din toate tipurile de
date.
Hărți - Hărțile sunt containere geografice pentru straturile de date și analizele cu care
doriți să lucrați. Hărțile GIS sunt ușor de împărtășit și de încorporat în aplicații, accesibile oricui,
de oriunde.
Date - GIS-ul integrează multe tipuri de straturi de date utilizând locația spațială.
Majoritatea datelor au o componentă geografică. Datele GIS includ imagini, caracteristici și hărți
de bază corelate cu tabele și foi de calcul.
Analiza - Analizele spațiale vă permit să evaluați convenabilitatea și capabilitatea, să
estimați și să anticipați, să interpretați și să înțelegeți și multe altele, oferind perspective noi
înțelegerii și luării deciziilor.
Aplicații - Aplicațiile furnizează experiențe orientate către utilizator pentru a realiza
munca și pentru a aduce GIS-ul la viață pentru toată lumea. Aplicațiile GIS funcționează oriunde:
pe telefoanele mobile, tablete, browser web și pe desktop.
Evoluția GIS
Idea de a concentra în cadrul unei hărți diferite straturi tematice și fenomene
geografice, a existat cu mult înainte de apariția calculatorului. De exemplu harta bătăliei de
la Yorktown (toamna anului 1781), creație a cartografului francez Louis-Alexandre
Berthier, redă destul de bine traseele trupelor implicate în luptă.
În anul 1819, francezul Pierre Charles Dupin a întocmit prima hartă choropletă (redarea
prin umbre a suprafețelor), ce redă distribuția și intensitatea analfabetismului în Franța,
aceasta reprezentând, poate, prima hartă statistică modernă.
La jumătatea secolului al XIX-lea, apare “Atlas to Accompany the Second report of
the Irish Railway Commissioners”, ce redă pe aceeași hartă date despre populație, migrația
acesteia precum și date geologice și topografice. De asemenea doctorul John Snow a
realizat o hartă pentru a reda locațiile deceselor cauzate de holeră din centrul Londrei, în
anul 1854, pentru a identifica sursa contaminării, aceasta constituind un exemplu timpuriu
de analiză geografică.
De-a lungul evoluției sale, din 1950 și pâna astăzi, putem observa 3 faze delimitate
în funcție de aplicații, date și interacțiunea dintre utilizatori și furnizori (Crain și
MacDonald, 1984).