SPECIALIZAREA DE MASTERAT: MANAGEMENTUL ȘI EXPERTIZA

FONDULUI FUNCIAR

CADASTRU FUNCIAR ȘI GIS

PROIECT

Masterand:

DRAGOMIR Valeriu-Costin

Bucuresti
 CUPRINS

Sisteme Informatice Geografice (GIS)

1. Privire generala asupra Sistemelor Informatice Geografice

1.1 Definiţii, terminologie, istoric-evoluţie, stadiul actual şi tendinţe
1.2 Scopul şi necesitatea utilizării GIS în agricultură. Avantaje
1.3 Legătura GIS cu alte tehnologii (teledetecţie, fotogrametrie, măsurători terestre).
Integrarea tehnologiilor -geomatica.
1.4 Sisteme GIS uzuale
2.Noţiuni fundamentale GIS
2.1 Raster-vector, stratificare, componente ale GIS
2.2 Funcţiile GIS. Baze de date, întreţinere, exploatare
2.3 Surse de date geospaţiale. Sursele de date geospaţiale pentru agricultură.
2.4 Aparatură şi software.
3. Construcţia bazelor de date geospaţiale
3.1 Proiectarea şi construcţia bazelor de date geospaţiale. Specificul pentru agricultură.
Sistemele de coordonate în GIS
3.2 Conversia datelor din format analogic în format digital
3.3 Fluxul tehnologic de realizare a bazelor de date geospaţiale. Conexiunea cu bazele de
date relaţionale nespaţiale
4. Exploatarea bazelor de date geospaţiale. Analiză GIS
4.1 Modalităţi de interogare şi extragere a informaţiilor din bazele de date geospaţiale.
4.2 Noţiuni de analiză geospaţială
4.3 Instrumente de analiză
4.4 Realizarea hărţilor prin exploatarea bazelor de date geospaţiale.

Bibliografie:

V. Gancz - Sistemul Informatic Geografic (GIS) -Note de curs. Partea I - Introducere în GIS
V. Gancz – Sistemul Informatic Geografic (GIS) în agricultură - Caiet de lucrari practice (2014-
2015)
 1. Privire generala asupra Sistemelor Informatice Geografice
1.1 Definiţii, terminologie, istoric-evoluţie, stadiul actual şi tendinţe

Sistemele Informaţionale Geografice, prescurtat GIS, sunt văzute de mulţi ca un caz special
de sisteme informatice generale. Informaţia este derivată din interpretarea datelor care sunt
reprezentări simbolice ale caracteristicilor. Valorile informaţiilor depind de mai multe elemente,
incluzând temporalitatea, contextul în care sunt aplicate precum şi costul de colectare, stocare,
prelucrare şi prezentare. Din costul total de realizare a unui sistem informaţional geografic,
culegerea datelor reprezintă aproximativ 70% . Dispunând de mijloace moderne de calcul, nu se
mai pune problema realizării de documente cartografice analogice, ci aceea de culegere a datelor
în vederea realizării unor baze de date geografice complexe, cu ajutorul cărora să se redea pe
terminale documente text şi grafice, cu soluţii ale problemelor pe care utilizatorul trebuie să le
rezolve. Datele folosite într-un sistem informaţional geografic pot proveni dintr-o mare varietate
de surse, atât analogice cât şi digitale: cataloage şi tabele de coordonate, hărţi tipărite sau
originale de editare, măsurători în teren, înregistrări fotogrammetrice şi de teledetecţie, baze de
date cartografice existente etc. Sursa primară pentru încărcarea bazei de date a unui GIS o
constituie hărţile topografice existente. Prin urmare, principalul pas în generarea datelor unui
GIS este procesul de conversie analog-digital.

Stadiul actual privind evoluţia GIS

Ceea ce reprezintă astăzi domeniul GIS are o istorie destul de recentă, ale cărei începuturi
pot fi localizate în jurul anului 1960, odată cu aplicarea tehnicii de calcul în realizarea unor hărţi
simple. Aceste hărţi puteau fi stocate şi modificate în calculator şi vizualizate, fie prin afişare pe
ecran, fie prin imprimare pe hârtie.
Conceptul de GIS apare pentru prima dată pe continentul nord-american (Canada şi Statele
Unite), în urmă cu mai bine de 40 de ani. Primul GIS este cel dezvoltat de canadieni în anul
1963, în cadrul unei operaţiuni de inventariere a resurselor naturale. Realizat la o scară foarte
mică şi cunoscând o continuă perfecţionare de-a lungul anilor, Canada Geographic Information
System (CGIS) se află şi astăzi în funcţiune.
Dezvoltarea sa a adus numeroase contribuţii conceptuale şi tehnice la evoluţia generală a
sistemelor informaţionale geografice:
- utilizarea scanării materialelor cartografice analogice;
- vectorizarea imaginilor scanate;
- structurarea datelor geografice pe straturi tematice;
- conceptul de tabel de atribute.
Principala problemă pe care încearcă să o rezolve un GIS constă în realizarea automată a
analizelor geografice, utilizând în acest scop calculatorul electronic. Un GIS poate furniza
răspunsuri la întrebările referitoare la:
- localizare;
- condiţionare;
- evoluţie;
- simulare.
Pe harta analogică, analizele menţionate mai sus nu pot fi făcute decât de către om, pe baza
unei imagini personale a spaţiului geografic. Corectitudinea deciziilor rezultate în urma unei
analize geografice depinde atât de calitatea hărţii disponibile, cât şi de cunoştinţele şi experienţa
acumulate, în domeniul specific studiului efectuat de către persoana care face acea analiză.

Evoluţia Sistemelor Informaţionale Geografice

Dezvoltarea GIS după 1990 s-a bazat pe trei elemente principale – dezvoltarea tehnologiei,
nevoile utilizatorilor şi ideile creative de dezvoltare de noi instrumente de analiză. Respectând
evoluţia istorică, o clasificare a sistemelor informaţionale geografice poate fi:
- a) pachete GIS de "generaţia întâi":
1. fără sisteme de fişiere atribut;
2. cu sisteme de fişiere "flat";
- b) pachete GIS de "generaţia a doua":
1. sisteme duale;
2. sisteme integrate;
- c) pachete GIS de "generaţia a treia":
1. sisteme SGBDR extinse;
2. sisteme orientate obiect.
În urma unui studiu efectuat în anul 2001 de Daratech Inc. (firmă din SUA renumită în
domeniul studiului de piaţă al produselor IT inginereşti) reiese că produsele ESRI şi Intergraph
sunt cele mai populare sisteme informaţionale geografice la ora actuală

1.2 Scopul şi necesitatea utilizării GIS în agricultură. Avantaje

În secolul tehnologiei, informatizarea devine un element cheie în eficientizarea timpilor de

lucru şi a seviciilor prestate. Existenţa şi implementarea Sistemelor Informatice Geografice (GIS)
în cadrul unui institut, a unei firme sau unei organizaţii, indiferent de profil, vor deveni
indispensabile şi obligatorii datorită importanţei aplicabilităţii lor la toate nivelurile (economic,
social, politic, financiar, educaţional, etc).
Sistemul GIS legat la o reţea de poziţionare globală (GPS) poate determina în orice moment
poziţia în timp şi spaţiu, efectul, răspândirea, distribuţia, evoluţia unor servicii, fenomene,
procese, obiecte urmărite, etc.
Unde se pot folosi tehnologiile GIS? Prin diversitatea opţiunilor de reprezentare a
informaţiilor pe hărţi (hartă cu reprezentare prin punct, diagramă, linie, areal, volum, prin
interpolare, etc), dar şi modul prin care aceste pot fi realizate (suprapunerea mai multor straturi
tematice, realizarea unei legături între bazele de date şi partea grafică), aceste tehnologii sunt
utile în aproape toate domeniile.
Implementarea unei solutii pentru gestiunea informatiilor geospatiale (GIS) joaca un rol
important in politicile si strategiile organismelor guvernamentale, fiind adoptata pentru o plaja
larga de utilizari precum determinarea structurii exploatatiilor agricole si principalele
caracteristici ale acestora: forma de conducere, mod de detinere a terenului, utilizarea terenului,
efective de animale, agricultura ecologica, personalul care lucreaza in agricultura, dezvoltare
rurala, metodele de productie agricola, determinarea potentialului agricol pe principalele zone
agricole etc.
 Implementata initial doar pentru a fi utilizata la nivelul departamentelor specializate,
tehnologia GIS a inceput sa castige teren odata cu constientizarea beneficiilor oferite de
modelarea informatiilor despre exploatatiile agricole.
Decizii si analize precum eliminarea efectului negativ al diferitilor factori limitativi ai productiei,
cresterea si conservarea capacitatii productive a terenurilor, introducerea si diversificarea rotatiei
culturilor, alegerea structurii culturilor in fiecare exploatatie, diferentierea zonelor si a
impozitului agricol, elaborarea lucrarilor de bonitare, toate pot avea la baza instrumente GIS
moderne ca suport in elaborarea celor mai bune decizii si strategii.
Solutiile GIS stau la baza fundamentarii, eficientizarii si optimizarii unor masuri de politica
agricola, dezvoltare economica, dar si sociala, care rezida, prin efectele pe care le genereaza, din
contributia la asigurarea securitatii alimentare a populatiei.

1.3 Legătura GIS cu alte tehnologii (teledetecţie, fotogrametrie, măsurători terestre).

Integrarea tehnologiilor -geomatica

Pentru proiectarea şi exploatarea unui GIS sunt necesare aporturile, în proporţii variate, ale
multor discipline, fiecare având o pondere mai mare sau mai mică în diferite faze de proiectare
sau utilizare. În cele ce urmează vom enumera cele mai importante discipline care au condus la
promovarea şi dezvoltarea GIS.
Geografia are o lungă tradiţie în analiza spaţială şi oferă un spectru larg de aplicaţii.

Cartografia
- furnizează principala sursă de intrare pentru datele geografice sub formă de hărţi;
- cartografia digitală deţine metode de reprezentare digitală şi de manipulare a caracteristicilor
geografice precum şi metodele de vizualizare.

Teledetecţia
- deţine tehnici de achiziţie, procesare şi corecţie a imaginilor aeriene şi
satelitare; analiza de imagini conţine funcţii sofisticate;
- imaginile sub formă digitală sunt o sursă importantă pentru constituirea bazei de date spaţiale;
- interpretarea imaginilor luate prin teledetecţie pot fi asociate cu alte date (hărţi tematice) din
GIS.
Geodezia oferă metode pentru controlul poziţional având un rol important pentru obţinerea unei
acurateţe bune a datelor spaţiale.

Statistica
- furnizează soluţii importante pentru determinarea erorilor în datele
geografice;
- majoritatea modelelor construite cu GIS sunt de natură statistică;
- multe tehnici statistice sunt folosite pentru analiză.

Informatica
- furnizează hard-ul şi soft-ul necesar proiectării şi exploatării GIS;
- oferă proceduri avansate de grafică, utilizându-se limbaje de programare,
pentru reprezentare internă, manipulare, prelucrare şi afişare a datelor geografice;
 - SGBD conţine proceduri şi funcţii pentru proiectarea, manipularea şi reprezentarea unui
volum mare de date;
- CAD (Computing Aid Design - Proiectarea asistată de calculator) furnizează proceduri de
intrare/afişare atât în 2D cât şi în 3D;
- tehnicile de inteligenţă artificială pot emula inteligenţa umană constituind un factor decizional
în diferite situaţii.

Matematica
Multe ramuri ale matematicii se folosec pentru proiectarea GIS precum şi pentru analiza
datelor geografice.
- geometria computaţională se utilizează în grafică;
- logica bivalentă este folosită în realizarea operaţiilor pe hărţi (de exemplu algebra hărţilor);
- topologia şi teoria grafelor se utilizaeză în modelele topologice vectoriale;
- teoria probabilităţilor şi mulţimile fuzzy oferă instrumentele de evaluare a mărimilor cu un
anumit grad de incertitudine;
- cercetările operaţionale pun la dispoziţie tehnici de optimizare în luarea deciziilor;
- modelarea şi simularea unor fenomene geografice sunt realizate prin
intermediul ecuaţiilor diferenţiale şi a proceselor stochastice.

Menţionăm că aceste discipline, cu ramurile amintite sunt implicate atât în proiectarea cât şi
în exploatarea GIS. Unele ramuri au o pondere mai mare în proiectare, altele în exploatare. Este
greu să se facă o selectare precisă a ramurilor ştiinţelor respective pentru a şti ce fel de cunoştinţe
sunt necesare unui anumit utilizator. Considerăm că noţiunile de bază din disciplinele mai sus
amintite sunt indispensabile în utilizarea corespunzătoare a unui proiect GIS. În plus, mai sunt
necesare un bagaj de cunoştinţe specifice domeniului cercetat (mediu, agricultură, cadastru etc).
Cunoştinţele din domeniul de cercetare sunt decisive în interpretarea corectă a rezultatelor.

Definitiile geomaticii sunt numeroase şi în evolutie dar important este ca rezulta în primul
rand obiectul muncii şi obiectivele urmarite motiv pentru care citam cateva reprezentative.
“Geomatica este un camp de activitate care utilizand o abordare sistematica" integreaza toate
mijloacele folosite pentru a achizitiona şi a gestiona datele spatiale necesare facand parte din
operatii ştiintifice, administrative, legale şi tehnice care sunt implicate in procesul de productie şi
gestionare a informatiei spatiale”.
“Geomatica este ştiinta şi tehnologia culegerii, analizei, interpretarii, distributiei şi utilizarii
informatiei geografice.”

Geomatica dispune şi apeleaza dupa caz la mijloace diferite pentru atingerea obiectivelor
sale respectiv achizitionarea, stocarea şi prelucrarea datelor geospatiale inclusiv furnizarea de
informatii specifice celor interesati. Cele mai folosite cai cunoscute de altfel dar perfectionate
nominalizate cand tehnici cand tehnologii sunt:
Geodezia care urmareşte determinarea formei şi dimensiunile pammntului şi pentru
ridicarile în plan realizarea retelelor geodezice folosind sistemul de pozitionare GPS incadrul
datumurilor WGS-84 şi nationale.
 Topografia utilizata în ridicari terestre folosind statii totale, field map sau scanere 3D cu
laser pe baza unei retele proprii dedusa din cea de sprijin dar şi la determinarea
reperelor fotogrammetrice

Aerofotogrammetria care pe baza unor inginerii aeriene , preluate cu camere multispectrale

şi a unor puncte de reper şi control determinate la sol conduc la obtinerea de planuri desituatie
numerice, în format digital dar şi la ortofotoplanuri

Cartografia ca ştiinta a proiectiilor este folosita, prin sistemele sale, în reprezentarea plana
a suprafetei curbe a pamantului
Teledetecţia aeriană ca tehnica de interpretare a imaginilor preluate cu camere digitale
multispectrale care permit exploatarea imaginilor pe benzi spectrale si rezultand informatii geosp
atial, cantitative sau descriptiv atribute pozitionate în
sistemul geodezic de referinta. In acelaşi scop se folosesşte şi unele înregistrari cu sensori activi
prin scanere laser, radar sau sonor

Teledetecţia satelitară bazata pe prelucrarea şi interpretarea automata, numerica a

imaginilor multispectrale preluate cu sensori specializati, cu mare putere de rezolutie spatiala.
Prin georeferentierea acestor imagini informatiile extrase sunt pozitionate încadrul datumului
national.

1.4 Arhitectura unui GIS

Arhitectura unui sistem geografic conform standardelor OGC este prezentata in figura
urmatoare:
 Din aceasta arhitectura se pot identifica 3 nivele: nivelul de stocare a datelor geospatiale,
nivelul serverului web pentru generare de harti si nivelul aplicatiilor web sau desktop GIS in care
sunt vizualizate hartile respective. Primul nivel din arhtectura prezentata se refera la metodele de
stocare a datelor geografice, metode ce au evoluat astfel:
- Modelul CAD, utilizat in anii 60-70 care memora date geografice in fisiere binare cu diverse
reprezentari pentru linii, puncte si arii. Foarte putine informatii descriptive sunt incluse in aceste
fisiere.
- Modelul coverage sau georelational: datele spatiale sunt combinate cu datele descriptive;
datele spatiale sunt memorate in fisiere iar cele descriptive sunt stocate in tabele in baze de date
relationale.
- Modelul geodatabase: introduce un nou model de date orientat pe obiecte, atat datele
geografice cat si cele descriptive sunt memorate in acelasi loc, aceeasi baza de date si pot fi
manipulate central, aceste baze de date purtand si denumirea de baze de date spatiale.

2.Noţiuni fundamentale GIS

GIS este acronimul provenit de la Sistem InformaționalGeografic (Geographic Information

System). Acest sistem este utilizat pentru a crea, stoca, analiza și prelucra informația distribuită
spațial printr-un proces computerizat. Tehnologia GIS poate fi utilizată în diverse domenii
științifice cum ar fi: managementul resurselor, studii de impact asupra mediului,
cartografie,planificarea rutelor etc. Specific unui SIG este modul de organizare a informației
gestionate.

2.1 Raster-vector, stratificare, componente ale GIS

Există două tipuri de informație: una grafică care indică repartiția spațială a elementelor
studiate și alta sub formă de bază de date pentru a stoca atributele asociate acestor elemente.(de
ex. pentru o șosea - lungimea ei, lățimea, numărul benzilor, materialul de construcție etc.).

Informația grafică poate fi de două feluri: raster sau vector. Grafica raster este o modalitate
de reprezentare a imaginilor în aplicații software (programe de calculator) sub forma de matrici
de pixeli în timp ce grafica vectorială este o metoda de reprezentare a imaginilor cu ajutorul unor
simple figuri geometrice (puncte, segmente (linii), poligoane), caracterizate de ecuații
matematice.

Specific sistemelor GIS este asocierea unui sistem de coordonate geografice matricei de
pixeli (la imaginile raster) sau vectorilor - procedeul poartă numele de georeferențiere. Astfel
unui obiect (reprezentat fie printr-o imagine, fie printr-un vector) îi este asociată o poziție unică
în Sistemul Informațional Geografic corespunzătoare poziției geografice de pe glob. Datorită
informațiilor asociate graficii, Sistemele Informaționale Geografice beneficiază de toate
oportunitățile de interogare pe care le oferă sistemele de baze de date și în plus pot oferi ușor
analize orientate pe anumite zone geografice.
 Sistemul vector

Sistemul vector se bazează pe primitive grafice. Primitiva grafică este cel mai micelement
reprezentabil grafic utilizat la crearea şi stocarea unei imagini vectoriale şi recunoscut ca atare de
sistem. Sistemul vectorial se bazează pe cinci primitive grafice:
1) PUNCTUL;
2) ARCUL (sau linia ce uneşte punctele);
3) NODUL (punct care marchează capetele unui arc sau care se află la contactul dintre arce);
4) POLIGONUL (arie delimitată de arce);
5) CORPUL (volum determinat de suprafeţe).
Obiectele cartografice simple sunt alcătuite din primitive. Obiecte cartografice mai
complexe precum şi obiectele geografice sunt obţinute din combinarea obiectelor simple.
În continuare vom detalia aceste noţiuni într-o manieră simplificată având drept scop
înţelegerea lor şi nu tratarea sub toate aspectele care pot apare într-un soft GIS.

1) PUNCTUL este unitatea elementară în geometrie sau în captarea fotogrametrică. Nu trebuie

confundat cu celula din reprezentarea raster, deoarece el nu are nici suprafaţă nici dimensiune. El
reprezintă o poziţionare în spaţiu cu 2 sau 3 dimensiuni.

2) ARCUL este o succesiune de joncţiuni (legături) între o succesiune de puncte. Este vorba de o
entitate dublă, el fiind format din una sau mai multe joncţiuni, ele însele reunind două puncte sau
mai multe puncte. De cele mai multe ori joncţiunea este o dreaptă. Astfel, un arc este, în general,
o linie frântă ce uneşte direct două puncte ale parcursului. O linie frântă poate aproxima suficient
de bine orice curbă prin micşorarea segmentelor. Un arc este orientat direct în sensul parcursului,
de la punctul iniţial la cel final.

3) NODUL este definit ca o extremitate de arc şi nu trebuie confundat cu conceptul de punct

abordat mai sus. Un arc este obligatoriu mărginit de un nod de origine şi un nod destinaţie.
Nodurile indică sensul de parcurgere al arcului. Astfel definit, fiecare nod este un vârf al unui
graf. Un graf este planar nu dacă este în plan, ci dacă toate intersecţiile dintre arce formează
noduri. În figura 4 am schiţat o reprezentare posibilă a unor arce în care s-au identificat nodurile.
În această situaţie fişierul conţine în plus două coloane, care vor conţine nodul de început şi
respectiv nodul final. Deşi arcele 2 şi 3 formează un poligon, aici acesta nu este recunoscut ca
atare.

4) POLIGONUL este delimitat de un parcurs de arce, ele însele fiind conectate de

noduri definite într-un graf planar. Unui poligon îi este ataşat în mod obligatoriu un
nod izolat, numit centroid. Acest nod privilegiat permite construirea suprafeţelor în
jurul lui, până la limitele formate de arcele întâlnite.

5) VOLUMELE, ca şi primitive grafice, sunt tratate mai puţin de produsele soft, de aceea nu le
vom detalia. Amintim doar faptul că, anumite pachete de programe oferă posibilitatea de a lua în
considerare, de a calcula şi de a reprezenta prisme sau volume simple. Ele aproximează cu o
precizie suficientă volumele de pe hărţile reprezentate în trei dimensiuni (3D). Reprezentarea
uzuală a unei suprafeţe în 3D se face prin diferite tehnici cum ar fi izoliniile, TIN etc (vezi
Analiză Spaţială).
 Sistemul raster

Sistemul raster generează un singur model numit model raster, sau model matricial.
Aşa cum am văzut, acesta este compus din celule mici de formă pătrată sau
dreptungiuriulară, având o suprafaţă de regulă egală cu rezoluţia sistemului. Am spus de regulă,
deoarece nu întotdeauna pixelul este considerat ca unitatea de referinţă, ci celula convenţională,
care este formată din mai mulţi pixeli. Acest lucru este relevant atunci când pe o hartă în sistem
raster se face o scalare (adică se aplică un factor de multiplicare a imaginii) pe o porţiune din ea.
Imaginea va fi constituită din pătrate, iar continuitatea se pierde. În prima sa formă, sau dacă
vreţi în forma originală, pentru a satisface cerinţele de acurateţe, harta digitală raster va avea
celula egală cu un pixel.
Încă o dată precizăm că este vorba de reprezentarea internă a hărţii, care poate să coincidă
sau nu cu rezoluţia monitorului sau a altor echipamente (plotter, imprimantă).
În cazul în care monitorul are o rezoluţie mai slabă decât cea reprezentată intern, harta
vizualizată va avea acurateţea monitorului, adică mai slabă. Invers dacă monitorul are o rezoluţie
mai bună, afişarea va fi la nivelul rezoluţiei interne. Totuşi există o anumită corelare între
posibilităţile programelor de manipulare a datelor şi de performanţele echipamentelor periferice.
De altfel, fiecare produs soft oferă o listă cu echipamentele I/E cu care este compatibil. Orice
abateri de la aceste reguli conduce la imposibilitatea funcţionării corecte a programelor.
În general sistemul raster este un mare consumator de resurse. Pentru a ilustra
necesarul de suport în stocarea unei hărţi în format raster, vom da câteva exemple. O imagine
format A4 (210x297 mm), reprezintă, cu o rezoluţie a unei imprimante laser, aproximativ 9
milioane de celule (300 d.p.i = 12 puncte/mm şi 12x12 = 144
puncte/mm2 şi 144x210x297=8981280).
Modelul raster este simplu, el conţinând două entităţi: celula şi imaginea. Este important de
notat că o celulă nu are decât o singură valoare şi că această valoare este valabilă pe toată
suprafaţa celulei, chiar dacă în procesul de actualizare sunt disponibile informaţii mai fine.
Poziţia ei este definită prin număr de linie şi număr de coloană într-o imagine şi numai una.
Este clar că în această entitate nu intră obiectele geografice. Acestea din urmă nu pot fi
recunoscute decât după tema imaginii şi valoarea de atribut a fiecărei celule. O imagine
presupune una sau mai multe celule.
Fiecare imagine este definită de tema sa şi de un număr de imagine. Teritoriul care conţine
această imagine este definit de coordonate şi de extremităţi. Aceste caracteristici conţin şi
unitatea de măsură şi atributul fiecărei celule. În consecinţă putem rezuma:
CELULA IMAGINEA
valoare temă
- nr linie nr imagine
- nr coloană X,Y minim
X,Y maxim

După cum aţi observat, se uzitează denumirea de imagine raster şi nu de hartă raster.
Aceasta deoarece imaginile digitale sunt în format raster. Atragem atenţia de pe acum că, o
imagine satelitară digitală nu este propriu-zis o hartă. Ci din această imagine, în urma procesării
ei şi a codificării proprii unui soft cartografic (sau GIS) va rezulta o hartă digitală. Deci trebuie
să fim atenţi atunci când vorbim despre imagine raster să se înţeleagă exact ce reprezintă aceasta.
O altă metodă mai eficientă de stocare a datelor raster este cea bazată pe structura ierarhică
cunoscută sub numele de quad-tree. Principiul este următorul: imaginea este împărţită în patru,
rezultând patru dreptunghiuri sau pătrate mai mici (pe care le vom numi quadrante), fiecare
quadrant se împarte din nou în patru. Procedeul se repetă până când se obţin quadrante cu o
structură omogenă (adică au aceeaşi valoare a pixelilor).
Mai precis, în momentul în care un quadrant are o aceeaşi valoare pe întreaga suprafaţă
descompunerea este oprită pe acestă ramură, ea continuând pentru quadrantele care prezintă
valori diferite ale pixelilor. În orice caz procesul se opreşte la nivel de pixel .Am ales pentru
exemplificare o reprezentare booleană adică 1 şi 0 (1 pentru negru şi 0 pentru fond).
Structura arborelui este dată în figura 13. Pentru imagini cu valori diferite ale pixelilor,
structura este similară, doar că este mai complexă. Această metodă de stocare este eficientă când
imaginea conţine suprafeţe mari de o aceeaşi valoare. Imaginea raster va fi asociată cu un tabel
de pointere care localizează quadrantul din cadrul descompunerii şi un tabel de indici care arată
de câte ori a fost împărţit quadrantul.
Structura arborescentă quadtree

Fişierul imagine poate fi stocat în format ASCII, binar, binar împachetat, quadtree, sau într-o
codificare proprie. Formatul ASCII nu este cel mai economicos, dar prezintă avantajul că poate fi
vizualizat şi modificat cu comenzi ale Norton Commander sau Notepad din Windows. Formatul
binar este, de obicei, formatul standard de lucru cu fişierele imagine. Formatul binar împachetat
este un format special de compresie pentru fişiere binare întregi sau byte. Se utilizează, de
regulă, pentru economisirea spaţiului pe disc.
O mulţime de pixeli învecinaţi formează linii şi arii poligonale. În acest sistem
liniile şi ariile poligonale nu conservă continuitatea spaţiului real, de unde rezultă o
deformare a realităţii spaţiale. Mărimea acestei deformări este în funcţie de rezoluţia utilizată. La
ora actuală, la sistemele de mare rezoluţie această deformare este acceptabilă.
Calitatea imaginilor raster este pusă în valoare atunci când se reprezintă
fenomene de mare variabilitate. De exemplu, altimetria şi batimetria se pretează mai bine la o
astfel de reprezentare. Analiza la nivel de celulă permite evidenţierea unor proprietăţi importante
ale terenului, cum ar fi depistarea unor arbori bolnavi. Aceasta depinde şi de scara la care se
lucrează. Datorită simplităţii lor, reprezentările raster se pretează la anumite tipuri de analiză.
Dacă o celulă nu poate să aibă decât o singură valoare, nu înseamnă că nu este posibilă
combinarea mai multor pixeli din imagini diferite, prin suprapunere. Combinarea straturilor face
obiectul Analizei Spaţiale.
Programele care compun procedurile de calcul pe imagini raster sunt mai simple decât cele
corespunzătoare modelelor vectoriale. Timpul de execuţie, însă, poate fi mai scurt sau mai lung,
funcţie de mărimea fişierului şi de performanţele procesorului.
 Cele două moduri de reprezentare ale informaţiilor geografice sunt redate în figura 3.

Figura 3 – Reprezentarea vector şi reprezentarea raster

Componentele datei geografice

Poziţia – exprima poziţia entităţii faţă de sitemul de referinţă şi este exprimată de regulă prin
coordonate geografice;
Atributele – descriu anumite caracteristici ale entităţilor geografice (cantitative şi calitative);
Relaţii spaţiale – conţin informaţii despre poziţia relativă faţă de alte entităţi, deci despre
topologie;
Timp – momentul în care a fost culeasă dată.
Compania noastra ofera solutii GIS, integrarea datelor geospatiale in geodatabase-uri,
analiza, manipularea datelor geospatiale si transformarea lor in informatii geospatiale.

2.2 Funcţiile GIS. Baze de date, întreţinere, exploatare

Funcţiile GIS

1. CAPTAREA ŞI INTRODUCEREA DATELOR GEOGRAFICE (INPUT) Datele

spaţiale utilizate într-un GIS pot fi achiziţionate prin diverse metode ca de exemplu:
ridicări topografice, metode satelitare, metode de teledetecție, fotogrammetrie dar pot fi
 introduse şi date de pe formate analogice prelucrate corespunzător utilizării lor într-un
GIS.
2. PRELUCRAREA DATELOR GEOGRAFICE
• Pentru un anumit proiect GIS, datele trebuie transformate sau prelucrate astfel încât să
fie compatibile cu sistemul respectiv.
• Informaţiile geografice sunt disponibile la diferite scări. Înainte de a fi integrate în
sistem, ele trebuie aduse la aceeaşi scară (grad de detaliere sau acurateţe).
• Aceasta poate fi doar o transformare temporară, în scopul afişării, sau una permanentă,
necesară într-o analiză. Tehnologiile GIS oferă numeroase instrumente pentru
prelucrarea datelor spaţiale şi eliminarea celor care nu sunt necesare.
3. MANAGEMENTUL DATELOR GEOGRAFICE (GEODATA)
• Pentru proiectele mici de GIS este suficientă stocarea informaţiilor grafice sub forma
unor fişiere.
• Totuşi, în cazul în care volumul acestor date creşte, iar numărul utilizatorilor devine
semnificativ, se impune utilizarea unui sistem de gestiune de baze de date, pentru a
uşura stocarea, organizarea şi gestiunea datelor. Din punct de vedere structural, există
numeroase SGBD, însă în GIS până în prezent modelul relaţional s-a dovedit a fi cel mai
util.
4. VIZUALIZAREA DATELOR GEOGRAFICE
• Vizualizarea reprezintă modul de afişare a datelor geografice în diverse moduri. Prin
această funcţie un GIS permite colectarea unor informaţii şi a vedea relaţiile care există
între ele. În mod tradiţional, hărţile au fost utilizate pentru explorarea pământului şi a
resurselor sale. Tehnologia GIS, ca o extindere a cartografiei, a sporit eficienţa şi puterea
analitică a hărţilor tradiţionale.
• Prin intermediul funcţiei de vizualizare, GIS-ul poate fi folosit pentru a produce
imagini-hărţi, grafice, animaţii şi alte produse cartografice - ce permit cercetătorilor să-şi
vizualizeze subiectele activităţii lor într-un mod în care nu a mai fost posibil vreodată.
Aceste imagini sunt în egală măsură de ajutor în transmiterea conceptelor tehnice GIS,
unui larg public nespecialist.

Baze de date, întreţinere, exploatare

Ansamblul celor două baze de date (BDS şi BDA) formează Baza de Date Geografică
(BDG). Acest concept este un termen consacrat ca atare şi deci nu trebuie folosit cu alte
înţelesuri. O dată geografică este un element al BDG şi, în consecinţă prezintă un aspect dual:
spaţial (poziţia în teren) şi atribut (ce reprezintă acesta). În diferite lucrări de specialitate se
utilizează alte denumiri. Baza de date spaţială se numeşte baza de date grafică, iar baza de date
geografică se numeşte bază de date spaţială, cea atribut rămânând cu aceeaşi semnificaţie. Deci
baza de date spaţială este compusă din baza de date grafică şi baza de date atribut. Deoarece din
ce în ce mai des se vorbeşte de interogare spaţială şi aspaţială (adică atribut),considerăm că
denumirile utilizate de noi sunt mai potrivite.
Datele/informaţiile spaţiale sunt date şi informaţii distribuite în spaţiu
tridimensional, legate de punctele din acest spaţiu. De exemplu datele şi informaţiile despre
temperatura din atmosferă, sau despre intensitatea câmpului gravitaţional, sau despre corpurile
cereşti. Exemplele sunt extrem de variate.
 Date geografice/geospaţiale sunt date/informaţii spaţiale, distribuite pe suprafaţa terestră
sau altfel spus date/informaţii referitoare la suprafaţa terestră. Legătura dintre aceste date şi
informaţii şi suprafaţa terestră se face prin intermediul coordonatelor cartografice (x,y) sau
geografice (Lat,Lon) (figura 4).

Figura 4 – datele/informaţiile geospaţiale se referă la suprafaţa terstră şi sunt legate de

aceasta prin intermediul coordonatelor cartografice (x,y) sau geografice (Lat,Lon)

Concret, datele/informaţiile geografice/geospaţiale sunt un ansamblul format din date

(geo)grafice (coordonate sau şiruri de coordonate) si date descriptive (atribute) asociate
entităţilor (obiectelor) geografice. Sistemul GIS asigură interconexiunea celor două tipuri de
date, astfel încât acestea să poată fi prelucrate, analizate, stocate şi extrase în mod integrat.

Calitatea datelor GIS

În realizarea unei baze de date GIS se vor respecta următoarele cerinţe:

Acurateţea. Eroarea maximă (care corespunde cu acurateţea minimă) admisă a coordonatelor
exprimată în sistemul de proiecţie cartografică al planului sau hărţii, trebuie să fie:
e ≤ 0,2 mm x N (1)
Unde: e - eroarea admisă; N - numitorul scării planului sau hărţii topografice care se foloseşte
pentru crearea BDGIS (prin digitizare sau vectorizare).
În cazul digitizării (cu planşeta digitizoare sau pe monitor) numărul de vertexuri trebuie să
fie suficient de mare pentru a descrie detaliile cartografice astfel încât vectorul (linia) şi conturul
poligoanelor rezultate să reproducă originalul fără a depăşi lăţimea (grosimea) acesteia (fig. 9).
Vertexurile şi nodurile (pseudonodurile) vor fi plasate pe centrul liniilor originare.
Corectitudinea:
a) în raport cu originalul cartografic: toate elementele din original, pentru tema (stratul)
respectivă trebuie să se regăsească în baza de date;
b) spaţială: fiecare strat va avea topologia corectă (poligoane închise, linii interconectate,
continuitatea liniară, unicitatea liniilor de demarcaţie a poligoanelor vecine, independenţa de
scara de afişare) şi se va asigura continuitatea elementelor cartografice între foile de plan (hartă)
topografic(ă);
c) erorile cum sunt: linie în vânt (dangle segment), poligoane false, linii dublate etc. trebuie
corectate;
d) poligoanele trebuie să conţină o singură etichetă (label) şi numai una.

2.3 Surse de date geospaţiale. Sursele de date geospaţiale pentru agricultură

Datele geospatiale sunt date legate de localizarea geografica, caracteristicile unor obiecte
naturale sau construite, limitele acestora pe suprafata Pamantului.
OGC este un consortiu de 369 companii, agentii guvernamentale si universitati care
colaboreaza in realizarea unor standarde, specificatii, cunoscute sub numele de OpenGIS®
Standards and Specifications. Respectate de producatorii de sisteme informatice geografice,
aceste standarde asigura interoperabilitatea (prin aceasta intelegand abilitatea de a folosi sau de a
integra componente software dezvoltate de producatori diferiti), cu alte cuvinte, asigura buna
functionare a conceptul de "plug-and-play" si la nivel software.

Tipuri de date geospatiale

Exista doua tipuri de date folosite in sistemele informatice geografice: date raster si date
vectoriale. Datele raster sunt fotografii ale Pamantului facute fie din satelit, fie din avion; sunt
fisiere care stocheaza informatia in celule discrete organizate in linii si coloane. Fiecare celula
sau pixel dintr-o fotografie pastreaza o anumita valoare. Datele vectoriale, sunt formate din
puncte, linii, poligoane, ele sunt potrivite pentru stocarea conturului obiectelor, spre deosebire de
datele raster care stocheaza continutul acestora.
Atunci cand imaginea raster este folosita impreuna cu informatii vectoriale dintr-o anumita
zona, este necesara georeferentierea imaginii raster. Georeferentierea este procesul prin care o
imagine raster este adusa in coordonatele sistemului de proiectie asociat informatiilor vectoriale.
Intr-un sistem GIS georeferentierea datelor consta in punerea datelor in sistemul de
coordonate ales. Datele dintr-un GIS trebuie sa contina pozitia corecta a elementelor reprezentate
Pentru a georeferenţia o hartă avem nevoie de cel puţin două informaţii: – de o serie de puncte
uşor identificabile de pe hartă a căror locaţie (latitudine / longitudine, coordonate rectangulare) o
cunoaştem cu precizie (aici principiul este: cu cât mai multe, cu atât mai bine); – sistemul de
proiecţie în care a fost realizată harta originală pe hârtie.

2.4 Aparatură şi software

Aparatură

Pentru a putea elabora lucrari de specialitate in domeniile topografiei, cadastrului, geodeziei

si GIS-ului Geocart SRL a facut investitii importante in aparatura si software de specialitate,
tehnica de calcul, logistica si mijloace auto. Astfel se pot enumera:
Software

Programe software pentru inginerie:

 ArcGIS
• Carlson SurvCE
• Carlson Survey
• progeCAD 2016 Professional
• progeCAD Architecture
• SierraSoft ProSt
• SierraSoft Topko
• SierraSoft Roads

3. Construcţia bazelor de date geospaţiale

3.1 Proiectarea şi construcţia bazelor de date geospaţiale. Specificul pentru agicultură.
Sistemele de coordonate în GIS

Proiectarea bazelor de date geospatiale reprezinta definirea entitatilor, tabelelor, relatiilor,

topologiei si sistemelor de proiectie.
Constructia bazelor de date are la baza urmatoarele operatiuni:
- scanarea hartilor pe suport material;
- georeferentierea hartilor obtinute;
- proiectarea bazei de date;
- constructia bazei de date;
- vectorizarea pe strate de informatie;
- introducerea atributelor.

Un sistem cartezian de coordonate (coordonatele carteziene) reprezintă un sistem de

coordonate plane ce permit determinarea unică a poziţiei unui punct P1 dintr-un plan.
Un sistem cartezian este compus din două drepte perpendiculare x şi y, denumite axele
sistemului de coordonate.
Intersecţia celor două axe formează originea sistemului de coordonate carteziene, notată O.
Cele două axe se notează Ox – axa orizontală şi Oy – axa verticală.
Coordonatele carteziene ale punctului P1 în sistemul de coordonate xOy sunt reprezentate de
perechea de numere (x1, y1):
Sistemele de coordonate carteziene mai sunt folosite însistemele digitale de afişaj
(monitoare, display-uri de smartphone, sisteme de afişaj stradal etc.).
Un sistem de coordonate de referință(CRS) definește, cu ajutorul coordonatelor, modul în
care harta bidimensională, proiectată în GIS-ul dvs., se conectează cu reperele reale de pe Terra.
Decizia de utilizare a unui anumit sistem de proiecție și a unui sistem de coordonate de referință,
depinde de extinderea regională a zonei în care doriți să lucrați, de analizele pe care intenționați
să le faceți și, adeseori, de disponibilitatea datelor.
 3.2 Conversia datelor din format analogic în format digital

Conversia datelor reprezintă principala operaţie realizată în cadrul sistemelor de achiziţie şi

reprezintă transformarea semnalelor din formă analogică în formă digitală sau invers.
Convertorul analog-digital reprezintă componenta principală a oricărui sistem de achiziţii de
date. Acesta realizează transformarea tensiunii analogice de la intrare într-un cod numeric binar.
Acest rezultat reprezintă cea mai bună aproximaţie numerică a tensiunii de la intrare.
Măsura acestei aproximaţii este reprezentată de numărul de biţi ai rezultatului conversiei.
Într-un sens mai larg, procesul de conversie analog-digitală poate fi considerat ca o plasare a
mărimii de intrare într-un interval de cuantizare, obţinut prin divizarea intervalului de variaţie a
acesteia într-un număr de clase egale. Atunci când mărimea exprimată numeric la intrare este
transformată în mărime analogică la ieşire se realizează o conversie digital-analogică.
Circuitele de conversie a datelor utilizate în cadrul sistemelor de achiziţii de date sunt
caracterizate printr-o serie de parametri, cum ar fi:
• gama de variaţie a intrării (pentru CA/D) sau a ieşirii (pentru CD/A)(domeniul de lucru),
reprezentând domeniul maxim de variaţie a mărimii analogice (de obicei tensiune) şi exprimată
în unităţi absolute (V, mV, mA) sau relative (dB);
• caracteristica de transfer, reprezentând dependenţa mărimii de la ieşirea convertorului faţă
de mărimea de intrare; pentru un convertor analog-digital caracteristica de transfer ideală este o
funcţie scară iar pentru un convertor digital-analogic este un set de puncte dispuse pe o dreaptă;
• rezoluţia reprezintă numărul total de coduri distincte de ieşire ale convertorului analog-
digital, respectiv numărul total de nivele de ieşire pentru un convertor digital-analogic. Uzual,
rezoluţia se exprimă în biţi, în procente din valoarea domeniului de lucru, sau în număr de nivele
de cuantificare (CA/D) sau de ieşire (CD/A). Rezoluţia teoretică a unui convertor de biţi este 2N;
rezoluţia reală poate fi însă mai mică, datorită erorilor. Acest parametru important al
convertoarelor se determină ca reprezentând valoarea variaţiei minime a mărimii de intrare ce
provoacă modificarea a două coduri consecutive de ieşire (CA/D), respectiv valoarea variaţiei
minime a mărimii analogice de la ieşire (CD/A). Rezoluţia poate fi prezentată ca fiind 1/2N din
domeniul de lucru.
Acest parametru nu trebuie considerat ca o performanţă specifică a convertorului, ci un
parametru de proiectare. Plecând de la o aplicaţie concretă, pentru care se impune prelevarea
unei mărimi cu o precizie dată, se poate determina rezoluţia minimă a convertorului ce va fi
folosit;
• timpul de stabilire caracterizează viteza de răspuns a circuitului şi reprezintă timpul scurs
între aplicarea unui semnal de intrare de tip treaptă ideală şi până la obţinerea ieşirii dorite cu o
aproximaţie specificată (de regulă ±1/2 LSB). Timpul de stabilire include mai multe intervale de
timp specifice, cum ar fi: timpul de propagare tp (până la începerea unui efect observabil la
ieşire), timpul de creştere tc (până la prima atingere a nivelului de ieşire dorit), timpul de
restabilire tr (după supracreşterea ieşirii) şi timpul de relaxare liniară ta (amortizarea eventualului
răspuns oscilant). Este un parametru specific convertoarelor digital-analogice şi se exprimă în
unităţi de timp, indicând şi limitele intervalului de aproximaţie în jurul ieşirii specificate; p t c t r
tat
• timpul de conversie, tCONV , reprezintă intervalul de timp necesar unui convertor să obţină
mărimea de ieşire pornind de la o mărime de intrare dată (timpul necesar obţinerii codului
numeric de ieşire corespunzător mărimii analogice de intrare). Variaţia tensiunii de intrare, pe
parcursul procesului de conversie, introduce o eroare în valoarea semnalului de ieşire. În cazul
convertoarelor digital-analogice acest timp poate fi considerat a fi chiar timpul de stabilire;
CONV t
• timpul de revenire (relaxare), trev , reprezintă timpul necesar unui convertor pentru a putea
opera din nou corect;
• rata de conversie este o măsură a vitezei convertorului şi este definită de inversul sumei
timpilor de conversie şi de revenire: RCONV=1/ tCONV+trev
În majoritatea situaţiilor, timpul de revenire este mult mai mic decât timpul de conversie,
astfel încât rata de conversie poate fi aproximată doar ca invers al timpului de conversie. În cazul
convertoarelor rapide şi foarte rapide, timpul de revenire trebuie luat în calcul pentru estimarea
ratei de conversie;
• timpul de conversie pe bit este timpul echivalent de generare a unui bit (parametru
caracteristic pentru convertoare analog-digitale secvenţiale);
• viteza de variaţie a ieşirii (SR Slew-Rate) a unui convertor D/A reprezintă o caracterizare a
intervalului de timp necesar ieşirii să execute excursia maximă în cadrul domeniului de variaţie.

3.3 Fluxul tehnologic de realizare a bazelor de date geospaţiale.

Conexiunea cu bazele de date relaţionale nespaţiale

Pachete software de cartografiere de birou (Desktop) dau utilizatorului posibilitatea de a

vizualiza, explora, interoga și analiza geografic datele. Prin folosirea accentuată a meniurilor,
butoanelor și instrumentelor plasate într-o interfață grafică, un utilizator ocazional, nefrecvent al
tehnologiei SIG poate să vadă rapid mostre sau paternuri, să identifice relațiile geografice, să
câștige experiență și să rezolve probleme spațiale, fără consum mare de timp, pentru a învăța
cum să folosească asemenea software. Aceste pachete nu cuprind toate procedurile unor pachete
profesionale, dar permit pregătirea pentru a automatiza procesul de cartografiere și de analiză
spațială. Așadar, cu investiții mai mici, se pot face cartografieri și analize geografice.
ArcGIS este numele comun pentru trei produse (nivele de licență) - ArcView, ArcEditor și
ArcInfo. Aceste produse sunt construite pe o interfață comună și capabilitatea centrală cu fiecare
produs oferă un nivel diferit de funcționalitate. Blocurile de bază ale lui ArcGIS sunt:
• ArcMap - pentru afișarea și interogarea hărților.
• ArcCatalog - pentru gestionarea datelor geografice.
• ArcToolbox - pentru analiza datelor. ArcMap În ArcMap, puteți construi hărți din
straturile de date spațiale, puteți alege culorile și simbolurile (semnele convenționale), solicita
atribute, analiza relațiile spațiale și proiecta formele finale ale hărților. Interfața ArcMap conține
o listă a straturilor hărții (sau tabel al conținutului), o zonă de afișare pentru vizualizarea hărții,
meniuri și instrumente de lucru cu harta. Fereastra aplicației ArcMap constă din:
• Bara meniului principal.
• Bara cu instrumente standard.
• Tabelul cu conținutul de fișiere de date geografice.
• Zona de afișare a hărții.
• Bara cu instrumente pentru desenare.
ArcGIS Desktop are un set bogat de semne convenționale (map symbols) și culori
predefinite. Ultimele două itemuri aparțin stilului ESRI . Un stil (style) este o colecție de
simboluri, culori și alte elemente predefinite ale hărții, ca inscripții, denumiri, săgeata ce indică
nordul, scara grafică, scara numerică, scara naturală și cadrul exterior. Există peste 20 de stiluri
și puteți proiecta unele noi prin combinarea elementelor din stilurile existente și chiar crea
propriile simboluri. La imaginile și documentele existente pot fi create hiperlegături în detaliile
hărții. Pot fi unite tabele multiple de atribute, după un câmp cheie (key field) comun tuturor
tabelelor, poate fi selectat de utilizator orice număr de detalii și articole sau înregistrări. Pot fi
realizate hărți de înaltă profesionalitate prin straturile finale de ieșire (layouts, echivalente
originalelor de editare). ArcView are capabilități de geocodare/unire a adreselor. Hărțile pot fi
afișate rapid folosind șabloanele de hărți (map templates). ArcCatalog Datele spațiale pot fi
căutate pe hard disk-ul calculatorului dvs., pe rețeaua locală (intranet) sau pe Internet. Puteți
căuta date spațiale, să le revedeți și să le adăugați ca straturi ale lui ArcMap. ArcCatalog are
instrumente pentru crearea și vizualizarea metadatelor (informații despre datele spațiale, de
exemplu cine le-a creat și când, intenția de folosire, precizia etc.). ArcCatalog gestionează datele
spațiale care sunt culese într-o diversitate de formate. Baza de date geografice (geodatabase)
prezintă un nou format al datelor spațiale, proiectat special pentru ArcGIS.
Multe formate comune, precum cele ale fișierelor shape (shapefiles), ale straturilor sau
acoperirilor (coverages), fișierelor CAD (de exemplu DXF) și cele ale GDB (geodatabases),
organizează datele spațiale pe clase de detalii. O clasă de detalii este un grup de puncte (obiecte
punctuale), linii (obiecte liniare) sau poligoane (obiecte areale), care reprezintă obiecte
geografice similare. Un grup de obiecte liniare care reprezintă râuri este o clasă de detalii. Un
grup de poligoane care reprezintă parcurile este o altă clasă de detalii. Un grup de obiecte
punctuale care reprezintă rezervațiile este o clasă de detalii (cunoscută ca o temă în primele
versiuni ale software-ului SIG realizat de ESRI). Un fișier shape constă dintr-o singură clasă de
detalii, pe când în GDB (geodatabases) straturile sau acoperirile (coverages) și fișierele CAD pot
conține câteva clase de detalii. ArcToolbox Cu acest bloc al lui ArcGIS, datele spațiale pot fi
transformate dintr-un format în altul, folosind un set de instrumente. Cele mai multe instrumente
au o interfață „vrăjitor” (wizard), care vă dirijează prin fiecare pas al unei proceduri sau al unei
rutine.
Capabilitățile lui ArcGIS Desktop pot fi extinse prin extensii: ArcGIS Spatial Analyst -
creează, interoghează și combină suprafețele raster. Puteți deriva noi suprafețe din alte straturi
raster sau vectoriale, de exemplu suprafața pantelor din suprafața înălțimilor sau suprafața
densității populației din cea cu punctele cu valorile populației. ArcGIS 3D Analyst - vizualizează
și analizează datele vectoriale și raster în trei dimensiuni. Puteți „zbura deasupra” (fly through)
terenului și să-l examinați sub orice unghi sau puteți determina care zone ale suprafeței terenului
sunt vizibile din niște puncte de vizualizare date. ArcGIS Geostatistical Analyst - creează
suprafețe continui dintr-un număr mic de puncte alese și vizualizează erorile asociate lor, pe baza
unor metode diferite de interpolare. ArcGIS Desktop este o parte a unui sistem mai mare, care
cuprinde ArcSDE și ArcIMS. ArcSDE (Spatial Database Engine (motor pentru baza de date
spațiale) vă permite să manevrați și să editați datele geografice memorate într-o BD centrală
multiutilizator, gestionată cu SGBDR, de exemplu Oracle, SQL Server, Informix sau DB2.
ArcIMS (Internet Map Server, server Internet pentru hărți) livrează date SIG prin Internet și
Intranet și vă permite să construiți situri (sites) Web care pot furniza hărți, date spațiale și
aplicații SIG

Quantum GIS (QGIS) este un pachet de programe SIG Open Source. Proiectul s-a născut în
mai 2002 și a fost stabilit ca un proiect de pe SourceForge în luna iunie a aceluiași an. QGIS este
dezvoltat folosind colecția de instrumente (funcții) Qt (http://qt.nokia.com/) și C++. Dispune de
o interfață grafică plăcută, ușor de utilizat. QGIS are funcții și caracteristici comune cu cele ale
altor programe cunoscute. Scopul inițial a fost de a oferi un vizualizator de date SIG. QGIS este
folosit în mod liber, în conformitate cu Licența Publică Generală GNU (GPL). Caracteristicile
QGIS de bază sunt următoarele:
• suport pentru biblioteca GDAL/OGR pentru date raster și vectoriale;
• suport pentru PostgreSQL activat spațial utilizând tabele PostGIS;
• integrare cu pachetul GRASS, pentru vizualizare, editare și analiză spațială;
• integrare prin intermediul modulului SEXTANTE cu pachetul SAGA GIS, pentru analiză
spațială;
• integrare prin intermediul modulului SEXTANTE cu pachetul Orfeo Toolbox, pentru
procesarea și interpretarea imaginilor satelitare;
• digitizare vectori GRASS și shapefile;
• realizator de hărți;
• suport OGC;
• prezentare generală a panoului de lucru;
• legături spațiale (bookmarks – „semne de carte”);
• identificare / selecție a caracteristicilor;
• editare / vizualizare / căutare a atributelor;
• facilitate de scriere a inscripțiilor (etichetelor);
• alegerea proiecției cartografice;
• proiectarea datelor „din zbor”;
• salvarea și restaurarea proiectelor;
• export într-un fișier de hartă Mapserver;
• modificarea simbolurilor pentru date vectoriale și raster;
• arhitectură extensibilă (prin intermediul plugin-urilor).
QGIS este un soft extensibil prin utilizarea extensiilor/plugin (peste 200), principalele fiind:
• adăugare a unui strat text delimitat (.csv);
• „decorațiuni” (etichete de drept de autor, săgeata nordului și bara scării);
• georeferențiere;
• instrumente GPS;
• fTools pentru lucrul cu vectori;
• Gdal Tools pentru lucrul cu rastere;
• GRASS GIS; • SEXTANTE;
• funcții PostgreSQL de geoprocesare;
• trimitere fișier shape la PostgreSQL/PostGIS.

3.4 Integrarea datelor din diverse surse

In abordarea orientată pe date pentru integrarea aplicaţiilor trebuie ca schimbul de informaţii

să apară între bazele de date (sau proprietari API, care produc informaţie), ceea ce înseamnă că
bazele de date trebuie văzute ca puncte principale de integrare. Soluţiile de integrare orientată pe
date pot fi grupate în trei categorii:
• copii multiple ale bazei de date ;
• federalizarea datelor;
• procesarea interfeţei.
 Federalizarea datelor se referă la integrarea mai multor baze de date şi a modelelor asociate
într-o singură bază de date, cu un view unificat. Practic, federaţiile bazei de date reprezintă
bazele de date virtuale.
Instrumentele pentru federalizarea datelor plasează un nivel software (middleware) între
bazele de date distribuite fizic şi aplicaţiile care vizualizează datele. Acest nivel conectează
bazele de date folosind interfeţe şi mapează bazele de date fizice într-o bază de date virtuală.
Aplicaţia foloseşte această bază de date virtuală pentru a accesa informaţiile necesare.
Instrumentele pentru federalizarea bazei de date gestionează colectarea şi distribuirea datelor, pe
măsură ce acestea sunt necesare, către bazele de date fizice.
Avantajul folosirii acestui software este că poate lega tipuri diferite de date într-un model
unificat care suportă schimbul de informaţie.
Aceasta este cea mai elegantă soluţie pentru integrarea datelor deoarece permite accesul la
orice bază de date conectată la sistem printr-o singură interfaţă bine definită. Spre deosebire de
replicare, federalizarea nu necesită modificări ale aplicaţiilor ţintă. Totuşi, schimbări sunt
necesare la nivelul aplicaţiei care susţine software-ul bazei de date conţinută în federaţie. Acest
fapt este datorat interfeţelor diferite care sunt folosite pentru a accesa un model al bazei de date
diferit (baza de date virtuală).

Integrarea datelor prin intermediul interfeţelor

Soluţiile de procesare a interfeţei folosesc interfeţe bine definite ale unor aplicaţii pentru a se
realiza atât integrarea aplicaţiilor pachet, cât şi pe a celor obişnuite.
Aceste interfete, pe langa faptul ca ofera in principal date, au de asemenea abilitatea de a
actiona ca furnizori de servicii ale aplicatiei, si, in multe cazuri, produc cod XML si fac posibila
interactiunea cu interfete de servicii Web.
Interesul curent în integrarea de tip Enterprise Resource Planning (ERP) manifestat de către
SAP, PeopleSoft - Oracle a făcut acest sector cel mai atractiv în ceea ce priveşte integrarea de
aplicaţii. Aplicatiile furnizate de acestia ofera interfete care lucreaza cu XML in diferite forme si
moduri.
Producătorii de soluţii ERP susţin soluţiile bazate pe procesarea interfeţei prin oferirea de
adaptori pentru a se conecta la cât mai multe aplicaţii obişnuite sau aplicaţii pachet,
externalizând informaţia din acele aplicatii prin interfetele lor deschise sau proprietare. Aceşti
adaptori se conectează la soluţiile tehnologice care includ tehnologii middleware, dar şi “screen
scrapere”, ca puncte de integrare.
Un “screen scaper” este un instrument care permite PC-urilor să intercepteze datele dintr-un
mainframe (fiind adesea prezentat ca un ecran verde) şi este utilizat pentru a înţelege mai bine
interfaţa grafică. Ecranele mai noi prezintă informaţia în format HTML, pentru a putea fi
accesată dintr-un browser.
O integrare eficientă a mai multor tipuri de aplicaţie defineşte avantajul principal al utilizării
produselor de integrare a aplicaţiilor. În doar câteva zile, este posibilă conectarea unei aplicaţii
SAP R/3 la o aplicaţie Oracle, prin intermediul unei soluţii de procesare a interfeţei care să
gestioneze diferenţele de schemă, conţinut şi semantica aplicaţiei, prin interpretarea informaţiei
interschimbată între sisteme.
Dezavantajul folosirii produselor de integrare bazată pe procesarea interfeţei este că se
acordă atenţie limitată logicii procesului de afaceri, cât şi metodelor aparţinând sursei sau
sistemelor ţintă. În aceste situaţii, se recomandă folosirea unei abordări orientate pe servicii. Se
prognozează că pe viitor, tehnologia de procesare a interfeţei va fi capabilă să includă şi metode.

4.1 Modalităţi de interogare şi extragere a informaţiilor din bazele de date geospaţiale

Datele folosite într-un sistem informaţional geografic provin dintr-o mare varietate de surse,
atât analogice cât şi digitale, dintre care se amintesc:
- cataloage şi tabele de coordonate;
- fişiere, liste de date rezultate din prelucrări;
- baze de date cartografice existente;
- hărţi topografice şi speciale tipărite sau originale de editare ale acestora;
- jurnale şi carnete electronice de teren;
- înregistrări fotogrammetrice şi de teledetecţie analogice şi digitale;
- determinări cu receptoare GPS.
Principalele metode de obţinere a datelor cartografice sunt:
a) Introducerea de la tastatură cu un editor de texte sau cu un program aplicativ. Este o
metodă greoaie, care necesită un volum mare de muncă.
b) Importul de date de la alte programe şi sisteme. Este necesar ca informaţiile să fie stocate
în formate standardizate şi există necesitatea unor programe de conversie dintr-un format în altul.
Sistemele de poziţionare globală (GPS) sunt o sursa importantă de date.
c) Digitizarea vectorială a fotogramelor sau ortofotogramelor la un aparat fotogrammetric.
Permite obţinerea unui volum mare de date într-un timp scurt cu costuri minime.
d) Digitizarea vectorială a hărţilor existente. Foloseşte ca suport hărţile tipărite sau
originalele acestor hărţi cu elemente separate pe culori. Această metodă foloseşte digitizoare
vectoriale
interfaţate cu procesoare. Practic se “redesenează” harta dată.
e) Digitizarea raster a fotogramelor sau ortofotogramelor. Foloseşte ca support înregistrările
digitale de teledetecţie sau date fotogrammetrice raster obţinute prin scanarea fotogramelor.
Necesită un nou hardware şi programe complexe de conversie raster - vector.
f) Digitizarea raster a hărţilor existente. Este metoda cea mai utilizată pentru culegerea
datelor cartografice. Suportul îl reprezintă imaginea scanată a originalului hărţii. Pentru obţinerea
datelor prin această metodă este necesar un nou hardware (scanner cartografic, calculatoare
puternice), sisteme de gestiune a datelor, programe de conversie raster - vector.
Metodele de culegere a datelor se clasifică, după Fritsch, în:
- metode primare (culegerea datelor se face direct în teren);
- metode secundare (culegerea din surse analogice şi digitale
existente).
Metodele primare de achiziţie sunt de obicei mai precise şi mai actuale decât metodele
secundare, dar sunt mai scumpe din punct de vedere economic.
Metodele primare de culegere a datelor de poziţie sunt:
- măsurători cu aparate clasice (teodolit, staţie totală);
- determinări cu receptoare GPS;
- exploatare fotogrammetrică;
- exploatarea înregistrărilor de teledetecţie.
Metodele secundare de culegere a datelor de poziţie sunt:
- digitizarea materialelor cartografice;
 - importul unor baze de date digitale deja existente.

4.2 Noţiuni de analiză geospaţială

Tehnologia support pe care se bazeaza gestiunea si analiza datelor specific GIS este
reprezentata de bazele de date spatiale care permit prelucrarea elementelor cu caracter geografic.
Managementul lor se realizeaza pe baza unui soft de intretinere a bazelor de date relationare ce
lucreaza cu date geografice, metode si proprietati, permitand interogarea unor selectii,
reproiectari, manipulare, import/export cu mare usurinta.
Bazele de date sunt produse sofisticate care ajuta insa procesul, asigurand calitatea
cercetarilor si rapiditate in ajungerea informatiei la utilizatorul final. Nu in ultimul rand, bazele
de date asigura platforma necesara studiului mai multor date deodata.

Evaluarea profesionista a datelor cu specific GIS este un element esential al tehnologiei in sine,
iar simpla evidentiere a unor cifre privind numarul de surse sau numarul de facilitati oferite nu
pot conduce la o concluzie satisfacatoare si nici un permite analiza ulterioara (implementare de
aplicatii, cartografie digitala, etc.).
Ce presupune deci, analiza unei baze de date?

- Analiza informatiilor oferite de reprezentarea lor grafica (analiza vizuala);

- Validarea datelor presupune crearea unei liste de optiuni si limitarea datelor de intrare la un
anumit tip sau la o anumita marime.

- Analiza continutului si a potentialului de utilizare: sunt acoperite toate domeniile de interes,

care din valorile continute in baza de date sunt periodice si cate non-periodice, s-au pastrat
standarde cunoscute, valorile sunt de incredere, care este acoperirea arhivei, cate din acestea
contin meta-date?

4.3 Instrumente de analiză

Analiza spaţială include tehnicile prin care se studiază relaţiile dintre entităţi, din punct de
vedere topologic, geometric sau geografic.
Utilizând metodele specifice GIS, avem abilitatea de a relaţiona datele spaţiale cu
informaţii despre o anumită caracteristică de pe hartă, dar numai dupa ce s-a efectuat o bună
documentare asupra problemei. Astfel, termenul de ‘analiză spaţială’ este unul complex,
înglobând tehnici şi proceduri diversificate, de cele mai multe ori folosite simultan, dintre care:
 Suprapuneri spaţiale (date diferite care ocupă aceeaşi poziţie spaţială; rezultatul
combinării datelor reprezintă un nou mijloc de identificare a relaţiilor spaţiale)
 Analiza limitelor (definirea unor regiuni în funcţie de anumite criterii)
 Potrivirea adreselor şi geocodare (relaţionarea adreselor dintr-un tabel cu poziţia
spaţială aferentă a acestora în teritoriu)
 Analize de proximitate (analiza locaţiei unei trăsături prin măsurarea distanţei dintre
aceasta şi alte trăsături din proximitate; poziţionarea unei afaceri în funcţie de factorii
locali; analize de riscuri, fenomene; analize imobiliare)
  Analiza zonelor tampon (identificarea arealelor ce înconjoară o anumită trăsătură
geografică şi identificarea arealelor care intră sau nu sub incidenţa zonelor tampon; ex.
identificarea arealelor din jurul unei fabrici poluante, după impactul emisiilor în raport cu
distanţa propagării acestora)
 Analiză de reţea (network analysis: identificarea celor mai eficiente rute – distanţă, cost
şi timp – pentru a vizita o locaţie sau un set de locaţii, pentru distribuirea de servicii sau
repartizarea eficientă a resurselor; ex. livrări la domiciliu, intervenţia ambulanţelor sau
pompierilor, logistică transporturi naţionale şi internaţionale)
 Analiză electorală (distribuţia spaţială a prezenţei la vot şi explicaţii)
 Analiză medicală (distribuţia pacienţilor, răspândirea unei boli şi caracteristicile
extinderii acesteia)

4.4 Realizarea hărţilor prin exploatarea bazelor de date geospaţiale

O hartă GIS are o bază de date în spatele ei • La selectarea unui detaliu (ex: judeţ) se pot
vedea informaţiile despre acel detaliu într-o bază de date (ex: suprafaţă, populaţie, reşedinţă de
judeţ, oraşe etc.). • O hartă GIS are unelte diverse pentru:
- Actualizare cu date noi culese din teren
-Afişarea datelor în diverse moduri
-Analize spaţiale a datelor pentru a crea informaţii noi
Particularitatea sistemelor informatice geografice faţă de celelalte sistem informatice constă
în caracterul „geografic” al datelor pe care le manipulează.
• GIS este o colecţie de date geografice localizate, culese, memorate si administrate cu
ajutorul calculatorului, date cu ajutorul cărora se pot efectua diverse analize.
• O dată geografică este o dată care este corelată cu o poziţie bine determinată de pe Pământ.
Data geografică are patru componente principale:
• poziţia exprimată prin coordonate („unde se află”);
• atributele exprimate prin valori care caracterizează obiectul („ce este”);
• relaţiile spaţiale exprimate prin vecinătăţi („care sunt relaţiile faţă de celelalte entităţi
reprezentate pe hartă”);
• timpul exprimat prin data la care a fost constatată existenţa respectivei entităţi („de când a
fost observată”).

O hartă GIS trebuie să răspundă la o serie de întrebări care pot veni în ajutorul
procesului decizional al unei comunităţi.
• LOCALIZARE: "Ce se află la ... ?" Această întrebare urmăreşte identificarea
obiectelor/fenomenelor amplasate la o anumită poziţie geografică specificată prin denumire,
adresă poştală, sau coordonate geografice.
• CONDIŢIE: "Unde se află ... ?" Această întrebare urmăreşte aflarea poziţiei exacte a unui
obiect/fenomen sau a unui ansamblu de cerinţe specificate (de exemplu: zonă despădurită de
minimum 2000 m.p. cu sol propice construcţiei de clădiri, situată la cel mult 100 m de o şosea).
• TENDINŢE: "Ce s-a modificat de când ... ?" Această întrebare urmăreşte evidenţierea
modificărilor survenite într-o zonă geografică de-a lungul unei perioade de timp.
 • PARTICULARITĂŢI: "Ce particularităţi se manifestă în zona ... ?" Această întrebare
presupune o analiză complexă căutând corelaţii de tipul sau anomalii apărute la un moment dat
într-o zonă cu caracteristici cunoscute.
• MODELARE: "Ce s-ar întâmpla dacă ... ?" Această întrebare presupune o analiză
complexă urmărind anticiparea impactului unui eveniment (adăugarea / eliminarea /
transformarea unui obiect / fenomen) asupra mediului înconjurător (de exemplu: ce se poate
întâmpla dacă se construieşte un nou drum, depozit de deşeuri, ş.a.? sau dacă o substanţă toxică
pătrunde accidental în staţia de pompare a apei potabile?
Bibliografie:

V. Gancz - Sistemul Informatic Geografic (GIS) -Note de curs. Partea I - Introducere în GIS
V. Gancz – Sistemul Informatic Geografic (GIS) în agricultură - Caiet de lucrari practice (2014-2015)