TEMA 1

ALIMENTATIA ANIMALELOR DOMESTICE – NOTIUNI

GENERALE

ALIMENTAŢIA este disciplina care se ocupă de bazele teoretice

metodele şi mijloacele tehnologice, necesare unei alimentaţii raţionale menite
să asigure o creştere şi o dezvoltare normală a animalelor, să atingă parametrii
genetici, exteriorizaţi în produse de calitate obţinute la un preţ de cost redus.
Dezvoltarea normală a animalelor necesită substanţe nutritive (nutrienţi)
asigurate prin hrană, substanţe necesare pentru construirea celulelor şi a
ţesuturilor şi în al doilea rând pentru asigurarea funcţiilor vitale şi de producţie.
Substanţele pe care animalul, le primeşte de la mediu şi le restituie acestuia sub
formă de deşeuri sau de produse, sunt preluate şi valorificate prin metabolism.
Procesul de alimentaţie în sine implică o serie de aspecte:
1. Identificarea principiilor nutritivi (compoziţia chimică a nutreţurilor).
2. Cunoaşterea funcţiilor pe care le exercită în organism aceşti principii
nutritivi.
3. Stabilirea raportului rezultat dintre cantitatea ingerată şi cea eliminată
într-o unitate de timp a principiilor nutritivi şi a energiei din hrană
precum şi de cantitatea eliminată pe diferite căi.
4. Evaluarea necesarului de substanţe nutritive şi de energie pentru
diferite categorii de animale.
5. Rolul pe care îl exercită hrana în corp.
6. Influenţa pe care o are alimentaţia asupra reproducţiei, a capacităţii de
producţie, a procesului de ameliorare etc.

STUDIUL NUTRETURILOR

Definiţie. Nutreţurile sunt produse sau subproduse de origine vegetală,

animală, minerală, micro-organică sau de sinteză, care fiind introduse în hrana
animalelor singure sau în amestecuri, intră în interacţiune cu organismul animal,
participă la schimbul de substanţe nutritive, asigurând necesarul atât pentru
asigurarea şi menţinerea funcţiilor vitale, cât şi pentru exteriorizarea nivelului
productiv specific.
După origine, nutreţurile se clasifică în următoarele categorii:
- Nutreţuri de origine vegetale (nutreţ verde, fânuri, cereale, grosiere,
rădăcinoase etc)
- Nutreţuri de origine animală ( făinuri animale, lapte şi subproduse din
lapte)
- Nutreţuri de origine minerală (săruri minerale, etc.)
 FURAJE DE ORIGINE VEGETALA
Sunt nutreţurile folosite în proporţia cea mai mare, deoarece sunt ieftine,
uşor de obţinut şi în acelaşi timp cu valoare nutritivă relativ ridicată.
a. Nutreţuri verzi
Este valoros pentru hrana animalelor datorită conţinutului ridicat
de proteină cu valoare biologică ridicată, a nivelului sărurilor minerale şi a
vitaminelor precum şi datorită digestibilităţii bune, peste 70%, obţinute cu
costuri mici.
Furajele obţinute de pe pajişti naturale, cât şi cele de pe pajiştile cultivate,
se caracterizează printr-o digestibilitate mare, un conţinut ridicat de apă (70-
75%), iar PBD variază în limite destul de mari în funcţie de familia botanica, ea
fiind mai ridicată la leguminoase.
Valoarea nutritivă ridicată la leguminose, de cca. 0,17-0,20 UN şi 25-30 g
PBD/kg, o recomandă tuturor speciilor şi categoriilor de animale fie prin
păşunat, fie ca masă verde cosită şi administrată la grajd, pălită deoarece, udă,
poate produce meteorizaţii.
Leguminoasele anuale sunt utilizate cel mai frecvent prin cultivarea lor în
amestec cu gramineele, amestec numit “borceag”.
In funcţie de momentul cultivării, borceagurile, pot fi, de toamnă şi de
primăvară, combinaţiile fiind date de, măzăriche + ovăz sau orz de primăvară
(borceag de primăvară) şi măzăriche + secară sau grâu (borceag de toamnă).
Valoarea nutritivă a borceagului este de 0,17 UN şi 20 – 22 g PBD/ kg)
Gramineele anuale, cultivate (porumb, iarbă de Sudan, secară, sorg, ovăz)
şi cele perene (golomăţ, ovăscior) sunt folosite mai mult prin păşunat. Ele sunt
cu valoare nutritivă medie de 0,17-0,20 UN şi 15-16 g PBD/kg.
Cantitatea de nutreţ verde administrată în hrana animalelor, variază de la o
specie la alta şi de la o categorie de vârstă la alta, recomandându-se în medie 8-
10 kg masă verde pe 100 kg greutate corporală.
b. Nutreţuri fibroase
Fânurile, se obţin prin uscarea plantelor verzi, cultivate sau
naturale, reducându-se astfel umiditatea la 15-17% şi menţinându-se un procent
relativ ridicat de proteină şi energie. Digestibilitatea este mai redusă, datorită
conţinutului ridicat în celuloză brută (30%).
In medie fânurile au o valoare nutritivă de 0,5 UN şi un conţinut proteic de 50 g
PBD în cazul fânurilor de graminee, 90 g PBD la borceaguri şi 120 g PBD al
fânurile de leguminoase.
Fânurile se administrează ca atare în hrana animalelor, în cantităţi de 1-2
Kg pe 100 kg greutate corporală.
c. Nutreţuri grosiere
Cele mai folosite nutreţuri grosiere sunt: paiele, pleava, cocenii de
porumb şi vrejii. Au un conţinut ridicat în celuloză (30-50%) şi scăzut în PBD,
iar umiditatea este de 10-14%.
 Valoarea nutritivă este redusă, de aprox.0,20-0,30 UN şi 5-30 g PBD/Kg.
Se folosesc mai mult în hrana rumegătoarelor (ovine şi bovine), unde pot ajunge
până la 30-40% din raţia de iarnă
d. Nutreţuri suculente de iarnă
Cele mai reprezentative pentru această categorie sunt: furajele
însilozate, borhoturile, rădăcinoasele, bostănoasele, tuberculiferele.
Cel mai important dintre nutreţurile însilozate, este porumbul, recoltat şi
însilozat în diferite faze de vegetaţie. Pentru a fi de foarte bună calitate, se
recomandă recoltarea în faza de lapte-ceară a bobului, când în procesul de
conservare are loc o fermentaţie lactică.
Un siloz de calitate, are culoarea cât mai apropiată de culoarea plantelor la
recoltare, verde-galben, miros specific de “pâine proaspătă”, gust acrişor şi
trebuie să fie lipsit de plante mucegăite, alterate, etc.
Valoarea nutritivă este de 0,20 UN şi 10-12 g PBD/kg. Se recomandă
administrarea lui împreună cu fibroasele în cantităţi de 3-5 kg/ 100 kg greutate
corporală
Suculentele cele mai folosite, aparţinând celorlalte categorii, sunt: sfecla
furajeră, sfecla de zahăr, morcovul, cartoful, dovleacul şi pepenele.
Ele se caracterizează printr-un conţinut ridicat de apă, cca 70-90 % şi o
valoare nutritivă de 0,15-0,20 UN şi 10-15 g PBD/kg
Sfecla se administrează în hrană în cantităţi asemănătoare cu porumbul
însilozat cca. 3-4 kg/100 kg greutate corporală. Morcovul se recomandă în
special reproducătorilor masculi, în cantităţi de 3-4 kg/cap/zi.
Bostănoasele, preferate mai mult de porcine se administrează crude în
cantităţi de 3-4 kg/100 kg greutate corporală.
e. Reziduuri industriale cu utilizare furajeră
Principalele industrii care furnizează reziduuri cu utilizare furajeră
sunt: morăritului, uleiului, berii, spirtului, zahărului, prelucrării laptelui, etc.
Reziduuri de la industria morăritului, se obţin după prelucrarea grăunţelor
de cereale şi sunt: tărâţe, zoana şi praful de moară. Valoarea nutritivă a
reziduurilor variază mult, în funcţie de materia primă prelucrată. Sunt
recomandate în mod special în hrana femelelor în lactaţie (vaci de lapte), având
efect lactogen.
Tărâţele de grâu au o digestibilitate ridicată (70-85 %) şi o valoare
nutritivă medie, între 0,8 UN şi 110 g PBD/kg.
Reziduuri de la industria uleiurilor: rezultă în urma extragerii uleiuriolr
din seminţe şi sunt diferite în funcţie de modul în care se realizează această
extragere: turtele (în urma extragerii uleiului prin presare) şi şroturile (în urma
extragerii uleiului chimic).
Sroturile şi turtele au valoare nutritivă ridicată 0,70 – 1,10 UN şi 33- 390 g
PBD/kg. Se administrează cu scopul de a asigura proteina din raţie. Cele mai
folosite sunt şroturile de floarea – soarelui şi soia
Reziduurile de la fabricarea berii: borhotul şi drojdia de bere.
 Borhotul de bere: se caracterizează printr-un conţinut ridicat de apă, cca.
80%,valoare nutritivă de 0,35 UN şi 80- 90 g PBD/kg. Se poate administra sub
formă proaspătă ( 20-25 kg/cap/zi) sau uscată la vacile de lapte.
Drojdia de bere are un conţinut ridicat de proteină şi vitaminele
complexului B. Valoarea nutritivă a drojdiei uscate, de 1,1 UN şi 355 g PBD/kg
o recomandă în hrana păsărilor şi a porcilor.
Reziduuri de la industria amidonului şi a spirtului
Borhotul de cartof, are conţinut ridicat de apă (80%) şi scăzut în
proteină, vitamine şi săruri minerale, utilizat cu precădere în hrana animalelor
puse la îngrăşat.
Borhotul de porumb, folosit tot pentru îngrăşare, cu valoare nutritivă de
0,3 UN şi 20 g PBD/ kg, poate fi utilizat in stare umedă, dar şi uscată
Reziduuri de la industria zahărului
Tăiţeii de sfeclă, au conţinut ridicat de apă şi zaharuri şi scăzut de
proteină şi săruri minerală.
Valoarea nutritivă este de 0,08 UN şi 6 g PBD/kg. Pentru o bună
conservare, se usucă şi se umezesc înainte de administrare cu 5-6 ore. Se
administrează în hrana vacilor de lapte 20-25 kg/cap/zi.
Melasa, este un lichid vâscos, închis la culoare cu miros specific, având
valoare nutritivă de 0,80 UN şi 50 g PBD/kg. Se diluează cu cca. 3-4 părţi apă şi
se stropesc furajele grosiere pentru o mai bună palatabilitate.
e. Furajele concentrate de origine vegetală
Este reprezentată de grăunţele de cereale (porumb, orz, ovăz, sorg), boabe
de leguminoase (soia, mazăre) şi seminţele plantelor de oleaginoase ( in,
cânepă).
Ele au conţinut redus de apă, valoare nutritivă şi digestibilitate ridicată.
Porumbul, reprezintă principalul nutreţ energetic, folosit pentru
îngrăşare, având 1,3 UN şi 70-80 g PBD/kg . Nu se recomandă în faza finală de
îngrăşare la porci, deoarece produce o grăsime moale.
Orzul, are o valoare nutritivă de 1,1 UN şi 90-95 g PBD/kg utilizat cu
succes în faza finală de îngrăşare la toate speciile.
Ovăzul, are 1 UN şi 85-95 g PBD/kg şi este recomandat pentru
reproducătorii masculi, având efect spermatogen.
FURAJE DE ORIGINE ANIMALA
a. Laptele şi subprodusele lui
Laptele, se administrează, ca atare în hrana tineretului sugar al
tuturor speciilor, la început sub formă de colostru (în primele ore de la fătare)
apoi sub formă de lapte integral şi spre sfârşit sub formă de lapte smântânit.
Colostrul este de trei ori mai valoros decât laptele integral, prin
componentele lui nutritive. Având rol imunologic şi laxativ (ajută la eliminarea
meconiului – reziduu acumulat în tubul digestiv al noului născut în timpul vieţii
intrauterine).
 Zerul şi zara sunt subproduse obţinute în urma prelucrării laptelui în
brânzeturi. Valoarea nutritivă este de 0,13 UN şi 30 g PBD/kg la zară şi 0,1 UN
şi 10 g PBD/kg la zer. Se recomandă în hrana porcilor.
b. Făinurile de origine animală.
Au conţinut ridicat de proteină, între 300 g şi 800 g PBD/kg
Ele rezultă din prelucrarea industrială a resturilor provenite de la
abatoare, a cadavrelor, a sângelui etc
Produsele aparţinând acestei grupe sunt, făina de carne, făina de sânge,
făina de cadavre, făina de peşte, făina de oase.
Se administrează în cantităţi mici pentru completarea proteine şi a
sărurilor minerle,
FURAJELE DE ORIGINE MINERALA
Folosite pentru echilibrarea raţiilor în săruri minerale. Cele mai utilizate
sunt: sarea de bucătărie, cretă furajeră, sulfat de fier
Cantităţile de sare administrate, variază între 10 – 25 g/cap/zi, iar cele de
cretă furajeră de 10 g/ 100 kg greutate corporală.

NUTRETURILE COMBINATE
Sunt amestecuri complexe obţinute pe cale industrială din mai multe
sortimente de furaje: cereale, reziduuri industriale, nutreţuri de origine animală,
săruri minerale, vitamine, antibiotice etc. şi utilizate pentru completarea raţiei de
bază, sau administrate ca reţetă de bază pentru porci şi păsări.
Prezintă următoarele avantaje:
- au valoare nutritivă ridicată;
- au valoare biologică ridicată;
- sunt complexe şi complete
Ele se prepară după reţete speciale pentru fiecare specie şi
categorie în parte, respectându-se cerinţele animalelor. Furajele combinate pot fi
prezentate sub formă de amestecuri uruite sau măcinate, sau pot fi sub formă de
brichete şi granule de diferite dimensiuni, având un volum relativ mic dar
valoare nutritivă ridicată, fiind consumate cu plăcere de către animale.