Sunteți pe pagina 1din 36

SATELITI,

Programul LANDSAT
Despre SATELITI
• Cuvântul SATELIT înseamnă însoţitor, şi
se referă atât la corpurile naturale cât şi la
cele fabricate de om care se rotesc în jurul
altora în spaţiu.
• Planetele, de exemplu, sunt sateliţi naturali
ai Soarelui, iar Luna este satelit natural al
Pământului
Despre SATELITI
• Toţi ceilalţi sateliţi sunt dispozitive artificiale (fabricate),
lansate pe orbită de pe Pământ, cu ajutorul rachetelor.
Numeroasele lor utilizări includ:
– supravegherea militară,
– evaluarea resurselor Pământului,
– prevederea (prognoza) timpului,
– comunicaţiile şi cercetările spaţiale.

• Asemenea Lunii, sateliţii artificiali sunt menţinuţi pe orbită


prin forţa de atracţie universală a Pământului. Procesul
aşezării pe orbită a unui satelit artificial este în esenţă
simplu, dar necesită o mare precizie.
Clasificarea sateliţilor
Principalele caracteristici - sarcina utilă, masa, durata
de viaţă, platforma şi orbita.

• Sateliţi ACTIVI - conţine aparatură de prelucrare a


semnalelor de orientare în spaţiu şi de executare a
telecomenzilor de la sol.

• Satelitul PASIV - este un simplu mediu reflactant al


undelor radio transmise de la sol.
Clasificarea sateliţilor
Din punct de vedere al ALTITUDINII:

• între 1000 şi 5000 m se numesc sateliţi de joasă


altitudine;
• cei plasaţi între 5000 şi 20000 m se numesc de medie
altitudine;
• iar cei ce evoluează la peste 20000 m se numesc sateliţi de
mare altitudine.
Clasificarea sateliţilor
Un satelit poate înconjura Pământul pe două tipuri de bază de
orbite:
– este orbita circulară, la care distanţă faţă de Pământ rămâne constantă
(Pentru o orbită circulară ea este mereu aceeaşi).
– orbita eliptică . Viteza este maximă atunci când satelitul este cel mai
aproape de Pământ (perigeu) şi trebuie să învingă forţa gravitaţională cea
mai mare şi este minimă la departarea cea mai mare de Pământ (apogeu).

Când un satelit înconjoară Pământul, orbita, fie circulară fie


eliptică, descrie un plan. Acesta trece prin GEOCENTRU.
FIŞA DE IDENTITATE A UNUI
SATELIT ARTIFICIAL
Un satelit artificial este constituit
din două subansamble:

1) sarcina utilă care conţine


instrumentele necesare pentru
misiune – antene, amplificatoare
pentru sateliţii de
telecomunicaţii, istrumente
optice pentru observarea
Pământului;

2) platforma sau modulul de


serviciu care suportă sarcina
utilă şi care furnizează resursele
de care are nevoie ( electric...),
menţinând satelitul pe orbită
după orientarea cerută şi asigură
legătura cu staţiile de pe Pământ.
LANDSAT

În 1972 NASA a lansat primul program civil


specializat în obţinerea de date satelitare
digitale pentru teledetecţie.

Primul sistem a fost iniţial denumit ERTS–A


(Earth Resources Technology Satellite - Satelit
Tehnologic de Resurse ale Pământului) şi apoi
denumit Landsat.
LANDSAT

72
LANDSAT 1
SATELITUL LANDSAT 3
SCANNERUL MULTISPECTRAL (MSS)
SATELITII LANDSAT TM

SCANNERUL Thematic Mapper (TM) - un sistem de achiziţie


multispectral în care senzorii TM înregistrează energia
electromagnetică reflectată/emisă din spectrul vizibil, infraroşu
apropiat, infraroşu mediu şi infraroşu termic.
TM are rezolutii spaţiale, spectrale şi radiometrice mai ridicate decât
scannerul MSS.
Thematic Mapper poate analiza o suprafaţă de 185 km lăţime de la
o înalţime de 705 km, fiind util pentru determinarea tipurilor şi a
condiţiilor de vegetaţie, umiditatea solului, diferenţierea zăpezii de
nori, determinarea tipurilor de roci etc.
SATELITII LANDSAT TM
SATELITII LANDSAT TM

Rezoluţia spaţiala a satelitului Landsat 5 TM este de


28.5x28.5 m pentru toate benzile, excepţie făcând banda 6,
cea termică, a cărei rezoluţie spaţială este de 120x120 m.

Dimensiunea mărită a pixelului din banda 6 este necesară


pentru îmbunătăţirea adecvata a semnalului.

Rezoluţia radiometrică este de 8-bit, ceea ce înseamnă că


fiecare pixel are o gamă de nivele de gri etalată între 0 şi
255.
SISTEMUL DE ACHIZIŢIE LANDSAT TM
BENZILE SPECTRALE LANDSAT
LANDSAT TM
SATELITII LANDSAT TM
Sateliţii LANDSAT TM au orbite:
• cvasi-polare,
• repetitive (16 zile),
• heliosincrone şi cvasicirculare.
Ele acoperă scene de circa 35000 km2, echivalentul a 250 de
fotografii aeriene la scara 1: 50 000, format 23x23 cm,
redresate (fără a considera acoperirea normală de 33% a
acestora).
Sateliţii LANDSAT 4 şi 5 au fost proiectaţi pentru
obţinerea de imagini cu o geometrie diferită de cea a
sateliţilor SPOT.
Captarea imaginii se face prin baleiaj mecanic (scanning)
perpendicular pe orbita satelitului.
SATELITII LANDSAT TM

Produsele Landsat sunt realizate în 11 nivele de


preprocesare dintre care cele mai utilizate sunt
următoarele :

• Nivelul 0: Distorsiunile baleiajului sunt corectate


ţinând cont de geometria detectorului şi de tipul de
eşantionaj.
• Nivelul 1: Imaginea este corectată radiometric.
• Nivelul 8: Acest nivel corespunde nivelului SPOT 2A
(fără puncte de reper).
• Nivelele 9 şi 10: corespund nivelelor 2B, respectiv
Ortho
INSTRUMENTUL LANDSAT TM 5
SATELITUL LANDSAT 7
Enhanced Thematic Mapper Plus (ETM+)

Banda panchromatica 8, resolutia de 15 m


SATELITUL LANDSAT 7 ETM+
INSTRUMENTUL LANDSAT 7 ETM+
GRILA LANDSAT

Landsat 1-3 251 de coloane Landsat 4-7 233 coloane


GRILA LANDSAT

Revenirea pe orbita de referinţă după 16 zile (Landsat TM)


GRILA LANDSAT

Revenirea pe orbita de referinţă după 16 zile (Landsat TM)


STAŢII DE RECEPŢIE
CENTRUL SPAŢIAL KENNEDY
PRIMA IMAGINE LANDSAT 7
SAN FRANCISCO
SIOUX FALLS DAKOTA DE SUD
Intrebari bine de stiut !
1. Ce înseamnă cuvântul SATELIT si ce fel de tipuri exista ?
2. Prin ce se caracterizeaza sateliţi ACTIVI si cei PASIVI ?
3. Cum se clasifica satelitii din punct de vedere al ALTITUDINII ?
4. Care sunt tipurile de bază de orbite a satelitilor ?
5. Care sunt cele două subansamble utilizate pentru sateliti ?
6. Cind a fost lansat primul program LANDSAT si cum se numea?
7. Ce set SCANNERUL Thematic Mapper (TM) ?
8. Care a fost Rezoluţia spaţiala si radiometrică a satelitului Landsat 5 TM
?
9. Ce tipuri de orbite au sateliţii LANDSAT TM ?
10. Cite nivele de preprocesare se folosesc pentru Produsele Landsat si
care sunt cele mai utilizate ?

S-ar putea să vă placă și