INTRODUCERE

Sateliții sunt corpuri cerești care se rotesc in jurul altui corp ceresc, însoțindu-l în cursul
mișcării sale de revoluție. După originea lor, ei se împart in doua mari categorii: naturali și
artificiali.

În astronomie, sateliții naturali se definesc ca fiind corpuri cerești secundare care executa
o mișcare de rotație în jurul unei planete sau stele. Cel mai cunoscut satelit este cel al Terrei,
Luna – deși cele doua sunt destul de apropiate ca mărime pentru a fi considerate un sistem.
Mișcarea majorității sateliților este directa, de la vest la est si pe aceeași direcție ca planete în
jurul cărora orbitează. Doar câțiva sateliți ai marilor planete se rotesc în sens invers; probabil
ca aceștia au fost captați în câmpul lor gravitațional după o anumită perioada de la formarea
sistemului solar. De exemplu, Pluto, care se rotește în jurul Soarelui pe o orbita independenta
se crede a fi un satelit deviat a lui Neptun. Recent s-a descoperit ca, la rândul lui, si Pluto are
un satelit.

Sateliții artificiali sunt obiecte plasate cu un scop bine definit pe o orbita în jurul unei
planete. De la lansarea primului satelit artificial in 1957, mii de astfel de “luni create de om”
au fost trimise pe orbita Pământului. În zilele noastre, ei joaca un rol important in industria
comunicațiilor , in strategia militara si in studiile științifice ale Terrei si Universului.

Satelitul reprezintă orice obiect care parcurge o traiectorie circulară (care poartă
numele de orbită) în jurul altui obiect. Sateliții Pământului pot fi naturali (Luna) sau artificiali
(construiți de om, apoi lansați pe orbită). Exista mai multe tipuri de sateliți artificiali, în
funcție de obiectivele pe care le au de atins:
 sateliți astronomici – folosiți pentru cercetare astronomică;
 sateliți de telecomunicații – folosiți pentru a facilita comunicațiile la distanță;
 sateliți de recunoaștere – folosiți mai mult în scopuri militare și de spionaj;
 sateliți de observare a Pământului – folosiți pentru studii geografice;
 sateliți meteorologici – folosiți pentru măsurări și prognoză meteorologică;
 stații spațiale - compuse din mai multe module; transportul materialelor și echipajelor
către și de la stația spațială este efectuat de alte navete spațiale.

De asemenea, există mai multe tipuri de orbite, după care se

clasifică sateliții artificiali. Dacă sateliții sunt clasificați în funcție de altitudine atunci vom
avea:
 Orbita geostaționară (GEO – Geostationary Earth Orbit) = orbita unui satelit
sincron care se rotește pe o orbită circulară în sensul de rotație al Pământului în planul
ecuatorial al acestuia la altitudinea de 35800 km; folosesc banda Ka; perioada de revoluție a
unui satelit geostaționar este de 24 ore iar viteza sa de 3,7 km/s; sateliții aflați pe orbite
geostaționare trebuie să fie foarte mari pentru a putea recepționa puteri foarte scăzute și a
emite cu puteri mari; din cauza distanței foarte mari între sol și satelit apar întârzieri
importante ale semnalului (270ms) care pot fi extrem de supărătoare în cazul transmisiunilor
în timp real (convorbiri telefonice); nu pot acoperi zonele polare (peste 80 grade latitudine);
Nu prezintă comutație între sateliți.
 Orbita la înălțime mică (LEO - Low Earth Orbit) = grup de sateliți cu orbite
circulare de altitudini joase (500 km – 1500 km); Frecvența de 800MHz, benzile L,S;

1
operează pe orbite multiple; întârziere de 5 - 15ms; durata mai mică de viață (5ani față de 15
pentru GEO); vizibil până la 20 minute; exemplu: Iridium
 Orbita la înălțime medie (MEO - Medium Earth Orbit; ICO – Intermediate
Circular Orbit) = grup de sateliți cu orbite circulare de altitudini medii (5000 km – 12000
km altitudine); perioada orbitală: 6 ore; În cazul acestor sisteme atenuările de propagare și
întârzierea semnalului au valori mici; Întârzieri de zeci ms (50ms); vizibil câteva ore;
exemplu: GPS
 Orbita la înălțime mare (HEO - Highly Inclined Elliptical Orbit) = Sateliții se
găsesc pe orbite eliptice în jurul Pământului, orbite care prezintă un apogeu și un perigeu.
Dezavantajul acestor sisteme constă în faptul că atunci când satelitul se află în apropierea
apogeului distanța Pământ - satelit este foarte mare (40000 km).

SATELIȚII DE TELECOMUNICAȚII

Privire generală

Sateliții de telecomunicații, după cum spune și numele, au fost creați pentru a face
posibilă realizarea unor canale de telecomunicații. În limbajul de specialitate se folosește
abrevierea ComSat (de la Communications Satellite).
Sateliții de telecomunicații activi sunt echipați cu aparatură electronică de recepție și
emisie, efectuând anumite modificări semnalului primit. Sateliții de telecomunicații pasivi
retransmit semnalele primite în urma reflexiei acestora de suprafața lor. Pentru serviciile fixe,
sateliții de telecomunicații contribuie cu o tehnologie complementară la comunicațiile prin
cablu submarin cu fibra optică. Sateliții sunt foarte importanți pentru aplicații mobile, cum ar
fi comunicațiile către vase sau avioane. Unul din avantajele majore este acoperirea globală pe
care o au majoritatea sateliților.

Sateliții de telecomunicații sunt întrebuințați în aproape toate domeniile

comunicațiilor: televiziune, radio, telefonie, transmisii de date, videoconferințe, învățământ la
distanță, internet.
Avantajele majore sunt date de:
 Lipsa obstacolelor în calea undelor primite sau transmise.
 Acoperirea mare, chiar globală, a serviciilor.

Pentru a asigura o acoperire și o promptitudine cât mai mare a serviciilor, companiile

lansează pe orbită nu un satelit, ci "rețele de sateliți". Astfel, în orice moment există
un satelit care să răspundă unui pachet de date trimis de pe Pământ.

Sistemele de comunicații prin satelit, prin însăși natura lor, acoperă arii imense și
asigură orice tip de conectivitate fără comutare – din acest punct de vedere, avantajul este
formidabil. De asemenea, Sistemele de comunicaţii prin satelit sunt sisteme de
radiocomunicaţii care lucrează la frecvențe foarte înalte, formate din staţii finale şi o singură
staţie intermediară amplasată pe satelit. Staţiile finale sunt amplasate pe Pământ şi se numesc
staţii de sol, reprezentând segmentul de sol; satelitul reprezintă segmentul spaţial. În cazul
2
comunicaţiilor spaţiale, intervalul dintre o staţie de sol şi satelit se numeşte traiect (link) –
există un traiect ascendent (uplink) pentru transmisii de la sol la satelit şi un traiect
descendent (downlink) pentru transmisiile de la satelit la sol.

Exemplu: semnalele de televiziune, (video, sunet, teletext, etc) specifice transmisiei

prin intermediul sateliților artificiali ai pământului, parcurg peste 70000 km, pe traseul:
studioul tv, stația de emisie-recepție terestră, traseul ascendent, satelit, traseul descendent,
receptorul de semnal tv transmis prin satelit și în final televizorul. Înainte de a fi emis în
spațiu de către stația de emisie terestră, semnalul tv provenit din studioul tv modulează în
frecvență, o “purtătoare” de frecvență foarte înaltă, de ordinal gigaherților. Aceasta purtătoare
transportă semnalul tv pe traseul ascendent.

EVOLUȚIA COMUNICATIILOR PRIN SATELIT

Generația I

 de la mijlocul anilor ’60 până la mijlocul anilor ‘70

 sateliţii erau de dimensiuni mici şi puterea pe care o transmiteau spre Pământ era
redusă.
 dimensiunile antenelor staţiilor terestre trebuiau să fie foarte mari (în jur de 30 m
diametrul) pentru a obţine câştiguri suficient de bune. Este lesne de înţeles faptul că
aceste antene trebuiau fixate pe sol.
 primul satelit INTELSAT (cunoscut sub numele “Early Bird” şi lansat în 1965)
cântărea 40 de kilograme pe o orbită geostaţionară.

Generația II

 anii ’80 până în prezent

 dimensiunile sateliţilor şi ale antenelor cu care aceştia erau echipaţi au crescut, ceea
ce le-a permis să lucreze cu puteri mai mari.
 diametrele antenelor staţiilor de sol s-au micşorat, ajungând la valori de ordinul
metrilor.
 VSAT (very small aperture terminals).
 Sateliţii de la INTELSAT-VII cântăresc 1500 de kilograme pe orbită, iar diametrul
antenei terestre este mai mic de 2 metri.

3
  aceste antene erau, totuşi, prea mari pentru a putea fi instalate pe mobile cum sunt
avioanele sau automobilele.
Programe de cercetare şi dezvoltare:
 MSAT-X în Statele Unite,
 MSAT în Canada,
 PRO-SAT în Europa
 ETS-V în Japonia.
 1982, The International Maritime Satellite Organization (INMARSAT) a demarat o
serie de servicii de comunicaţii prin satelit în domeniul marinei comerciale în
oceanele Atlantic, Pacific şi Indian.
 Ulterior aceste servicii au fost extinse şi în domeniul aviaţiei şi al transporturilor
terestre.

Generația III

 în secolul 21 → sistemele personale de comunicaţii prin satelit: fiecare individ va

putea accesa direct satelitul pentru a stabili un canal de comunicaţie cu ajutorul unui
terminal de mână.
 se preconizează utilizarea benzilor de frecvenţe foarte înalte (banda Ka - 30/20GHz,
47/44GHz şi unde milimetrice).

Programe tipice în acest sens:

 Advanced Communication Technology Satellite (ACTS) în
Statele Unite
 Communication And Broadcasting Engieneering Test
Satellite (COMETS) în Japonia.

Sateliții artificiali de comunicații pot fi clasificați după tipul orbitei pe care o au în jurul
Pământului în 3 mari categorii:
 sateliți artificiali cu orbita joasa – LEO – low earth orbit;
 sateliți artificiali cu orbita medie – MEO – medium earth orbit;
 sateliți artificiali cu orbita geostaționară – GEO – geostationary earth orbit.

4
 Fig. 1 - Sateliti de comunicatii (LEO, MEO, GEO)

Sateliți artificiali cu orbita joasă – LEO

Orbitează deasupra Pământului la distanțe cuprinse între 150 și 2000 Km. O rotație
completă în jurul Pământului este efectuată în 90 de minute. Timpul în care un punct aflat pe
Pământ are vizibilitate directă cu satelitul este de 15 minute. Din acest motiv, pentru
asigurarea continuitații transmisiei, sunt necesari mai mulți sateliți artificiali dispuși într-o
rețea de orbite. Întârzierea și atenuarea semnalelor transmise prin acest tip de sateliți
artificiali, sunt reduse. Costurile de plasare a acestor sateliti pe orbită sunt reduse. Timpul de
viață se limitează la cateva luni, maxim un an. La momentul actual pe orbita Pământului se
afla 470 sateliți cu orbită joasă.

Fig. 2 - Sateliți artificiali cu orbita joasă – LEO

5
 Sateliți artificiali cu orbită medie – MEO
Orbitează deasupra Pământului pe orbite eliptice dispuse deasupra polilor sau
deasupra Ecuatorului la distanțe cuprinse între 10.000 si 20.000 Km. Timpul în care un punct
aflat pe Pământ are vizibilitate directă cu satelitul este cuprins între 120 si 360 de minute. Din
acest motiv, pentru asigurarea continuitații transmisiei, sunt necesari mai mulți sateliți
artificiali dispuși într-o rețea de orbite. Întârzierea și atenuarea semnalelor transmise prin
acest tip de sateliți artificiali, sunt destul de mari. Costurile de plasare a acestor sateliți pe
orbită sunt medii. Sunt utilizati în mod tradițional în retelele GPS și pentru comunicații de
voce și date. La momentul actual pe orbita Pământului se afla 69 sateliți cu orbită medie.

Fig. 3 - Sateliți artificiali cu orbită medie – MEO

Sateliți artificiali cu orbită geostaționară - GEO

Sateliții geostaționari sunt plasați pe orbite situate deasupra Ecuatorului la distanta
fixa de 35786 Km. Se rotesc cu aceeași viteză și în același sens cu Pământul, astfel încât nu
își modifica poziția în timp față de suprafața acestuia. Un satelit geostaționar poate acoperi în
orice moment 42,2% din suprafața planetei. Timpul in care un punct aflat pe Pământ are
vizibilitate directa cu satelitul este de 24 de ore. întârzierea și atenuarea semnalelor transmise
prin acest tip de sateliți artificiali, sunt foarte mari. Costurile de plasare a acestor sateliți pe
orbita sunt de asemenea foarte mari. Sunt utilizați în mod tradițional pentru comunicații de
orice tip. La momentul actual pe orbita Pământului se afla 423 sateliți cu orbita geostaționară.
Inginerii au proiectat multe tipuri de sateliți, fiecare realizat pentru a servi unui anumit
scop sau misiune.
De exemplu, telecomunicațiile și industria teleradiodifuziunii folosesc sateliții de
comunicații pentru a transporta undele radio, tv și semnalele telefonice pe distanțe mari fără a
fi necesare cabluri sau relee de microunde. Sateliții pentru navigații arată locația obiectelor de
pe Terra, în timp ce sateliții meteorologici ajută la realizarea buletinelor meteo. Guvernul
SUA foloseste sateliți de supraveghere pentru a monitoriza activitățile militare. Sateliții
științifici servesc ca platforme cu baza în spațiu pentru observarea Pământului, Lunii și altor
planete, comete, galaxii, oferind o gamă variată de aplicații.

6
 Fig 4 - Sateliți artificiali cu orbită geostaționară - GEO

1. Sateliti de comunicatii

Majoritatea primilor sateliți includeau un oarecare echipament de comunicație. NASA a

lansat primii sateliți de telefonie si televiziune, AT&T’s Telastar 1, in 1962. Departamentul
de Apărare al SUA a lansat Syncom 3 in 1964. Acesta a fost primul satelit care a avut o orbita
geostaționara. Din 1957 au fost lansați peste 300 sateliți de comunicații. Cei din prezent oferă
servicii de comunicare audio-video și de transmitere a datelor.

2. Satelitii de navigare

Sateliții de navigare ajută la poziționarea navelor si chiar a automobilelor echipate cu

receptori radio speciali. Un asemenea satelit emite continuu semnale radio către Pământ, care
conțin informații pe care un receptor radio de la sol le convertește în informații despre poziția
satelitului. Receptorul analizează mai departe semnalul pentru a afla directia și viteza
satelitului. Marina SUA a lansat primul satelit de navigare, Transit 1 B, in 1960. Air Force-ul
american operează cu un sistem numit NAVSTAR GPS (Global Positioning System) care
consta intr-un ansamblu de 24 de sateliți. In funcție de receptor si metoda folosita GPS poate
furniza informații despre poziționare cu o acuratețe de la 100 m la mai puțin de 1 cm.

3. Sateliți meteorologici

Sateliții meteorologici poartă camere video și alte instrumente îndreptate către

atmosfera terestră. Aceștia pot furniza avertismente în legatură cu instabilitatea vremii și
contribuie foarte mult la prognoza meteorologica. NASA a lansat primul satelit TIROS 1, în
1960, care transmitea aproximativ 23000 de fotografii ale Terrei și ale atmosferei.
Administrartia Nationala a Oceanelor și Atmosferei (NOAA) operează cu trei sateliți care
colectează date pentru prognoza vremii pe termen lung. Acești trei sateliți nu au o orbita
geostationară; mai degrabă, orbitele îi duc pe deasupra polilor la o altitudine relativ redusă.

7
 4. Sateliți militari

Mulți dintre sateliții militari sunt similari celor comerciali, dar ei transmit date codificate pe
care numai un receptor special le poate descifra. Sateliții de urmărire fotografiază la fel ca și
ceilalți sateliți dar camerele acestora au o rezoluție mai mare.
Armata SUA operează cu o varietate de sisteme de sateliți. Sistemul de Apărare prin Sateliți
de Comunicație este alcătuit din cinci aeronave în orbita geostaționară care transmit date
audio și video între locațiile militare.

5. Satelitii stiintifici

Sateliții care orbitează în jurul Pământului pot furniza date privind harta Terrei, mărimea și
forma sa și pot studia dinamica oceanelor și a atmosferei. Savanții utilizează de asemenea
sateliții pentru a cerceta Soarele, Luna, alte planete, comete, stele și galaxii. Telescopul
spațial Hubble este un observator general lansat in 1990. Unii sateliți științifici orbitează în
jurul altor corpuri cerești decât Pământul.
Celulele de energie solară montate pe panouri mari, atașate satelitului furnizează
energie pentru recepție și transmitere.

Sateliți artificiali cu ORBITĂ GEOSTAȚIONARĂ (GEO – Geostationary Earth Orbit)

Sateliții geostaționari sunt plasați pe orbite situate deasupra Ecuatorului la distanța

fixă de 35.786 Km. Se rotesc cu aceeași viteză și în același sens cu Pământul. Un satelit
geostaționar poate acoperi în orice moment 42,2% din suprafața planetei. Timpul în care un
punct aflat pe Pământ are vizibilitate directă cu satelitul este de 24 de ore. Întârzierea și
atenuarea semnalelor transmise, sunt foarte mari, iar costurile de plasare a acestor sateliți pe
orbită sunt de asemenea foarte mari. Sunt utilizați în general pentru comunicații de orice tip,
supravegherea militară sau meteorologică. Pe orbita Pământului se afla 423 sateliți cu orbita
geostaționară.
Din cauza distanţei foarte mare între sol şi satelit apar întârzieri importante ale
semnalului care pot fi extrem de supărătoare în cazul transmisiunilor în timp real (convorbiri
telefonice). Nu pot acoperi zonele polare ( peste 80 grade latitudine). În ultimii ani au fost
propuse soluţii pentru folosirea sateliţilor non-geostaţionari.

Noile soluții sunt cunoscute sub denumirile:

 LEO – Low Earth Orbit – grup de sateliți cu orbite circulare de alttudini joase (500km
– 1500km);
 MEO – Medium Earth Orbit - grup de sateliți cu orbite circulare de alttudini joase
(5000km – 12000km).

8
 Tabel 1 - Principalele caracteristici ale sistemelor de tip GEO, LEO si MEO

GEO LEO MEO

SISTEM
Frecvența Banda Ka, unde 800MHz, banda L, 800MHz, banda L,
milimetrice banda S banda S
Acoperire regională sau globală incluzând globală incluzând
globală exceptând zonele polare zonele polare
zonele polare
Tipul orbitei Circulară Circulară Circulară
Număr de orbite 1 Multiple Multiple
Număr de sateliţi Mic Mare Mare
Comutaţie între Nu Da Da
sateliţi
Timp de întârziere 270 milisecunde 5-15 milisecunde 20 - 80 milisecunde
SATELIT
Altitudine 35800 km 500 – 1500 km 5000 - 12000 km
Greutate >1500 kg < 800 kg < 1000 kg
Antena 10-30 metri < 5 metri < 10 metri
EIRP Mare Micî Medie
Procesare la bord Necesara Sofisticată Sofisticată
Perioadă de revoluţie 24ore Ore Ore
Timp de vizibilitate 24 ore Zeci de minute zeci de minute -ore
Durată de viaţă 12 – 15 ani 5 – 8 ani până la 12 ani
TERMINAL MOBIL
Volum Portabil (Handy) De mână (Handheld) De mână
Antenă Direcţională, cu omnidirecţională (Handheld)
urmărire a satelitului omnidirecţională
Protecție la efectul Da (frecvenţe mari) Da (sateliţi în
Doppler mişcare) Da (sateliţi în
mişcare)

Implementarea unui sistem de comunicaţii mobile prin satelit, care operează cu sateliţi
de tip LEO, MEO sau GEO, necesită trimiterea către ITU-R (International
Telecommunication Union-Radiocommunication Department) cu cel puţin cinci ani
înainte de introducerea sistemului, a unor informaţii cu privire la:

-banda de frecvenţă ce urmează a fi folosită;

-tipul de modulaţie al semnalului;
-tipurile de antene, sateliţi şi staţii terestre folosite.

În cadrul unor comitete internaţionale se stabilesc toate detaliile şi se trimit apoi către
aprobare, autorizare şi înregistrare a sistemului la Registrul Internaţional MIFR (Master
International Freqency Register). Se adoptă reglementări internaţionale foarte stricte asupra
acestor sisteme.

9
 Tabel 2 - Reglementări ITU-R pentru servicii prin satelit

REGLEMENTARE TIPUL STAȚIE ZONA DE NIVEL

SERVICIULUI EMISIE RECEPȚIE LIMITA
IMPUS
S5.208-RR599A Comunicaţii în SATELIT din stațiile terestre -140dB
evita interferentele serviciile cadrul ale serviciilor (W/m2/4KHz)
cu stațiile serviciilor spaţiale fixe serviciilor
mobile fixe
S5.219-RR608A comunicații in SATELIT din stațiile terestre -150dB
limitarea nivelului la serviciile cadrul ale serviciilor (W/m2/4KHz)
granițele statale spațiale mobile serviciilor mobile din
mobile state vecine
S5.219-RR608A comunicații in stațiile terestre stațiile terestre -150dB
limitarea nivelului la serviciile ale ale serviciilor (W/m2/4KHz)
granițele statale spațiale serviciilor mobile/fixe din
mobile/fixe mobile/fixe state vecine

Tabel 3 - Benzile de frecvenţe alocate serviciilor mobile şi fixe prin sateliţi

BANDA ALOCATĂ
SERVICII MOBILE 1530MHZ- 1555MHZ- 1626.5MHZ- 1656,5MHZ-
CIVILE 1544MHZ 1559MHZ 1645,5MHZ 1660,5MHZ
SERVICII MOBILE 1550MHZ
AERONAUTICE 1555MHZ
SERVICII MOBILE 1533MHZ 1634,5MHZ
MARITIME 1544MHZ 1645,5MHZ
COMUNICATII 1550MHZ 1610MHZ 1660,5MHZ
FIXE PRIN 1555MHZ
SATELIT
RADIOASTRONO 1610,6MHZ
MIE 1613,5MHZ
OBSERVATII PARTAJ PARTAJ PARTAJ PARTAJ PARTAJ

Pentru sateliţii geostaţionari (GEO) întârzierea este 260ms, dar sunt conectaţi
abonaţii direct în aria de localizare a satelitului.
Pentru sateliţii de orbită medie (MEO) întârzierea se reduce cu aproximativ 100ms.
Pentru sateliţii de orbită joasă (LEO) întârzierea este de numai 10ms.
Pe ansamblu întârzierea la LEOS este de 160ms în care intră:
-compresia,
-procesarea
-propagarea semnalului

La acestea se mai adaugă încă 100ms întârziere datorată transferului între sateliţi în
cazul convorbirilor în părţi opuse ale globului, deci în total 260ms.
Timpul de întârziere maxim acceptabil este de 400ms.

10
 Sisteme care folosesc sateliții geostaționari

INMARSAT

Este prima generaţie de S.C.M.S; INMARSAT – International Maritime Sattelite

Organization fondată în 1979 cu scopul de a asigura comunicaţii mobile prin satelit pentru
utilizatori maritimi.

Servicii ca: voce, date, telex la cerere între vase maritime şi reţele de telecomunicaţii
internaţionale prin intermediul unei Staţii Terestre de Coastă (CES).
În prima fază au fost închiriaţi sateliţi de la COMSAT (trei sateliţi MARISAT) şi de la ESA
(doi sateliţi MARECS), iar mai târziu trei sateliţi INTERSAT V. Comunicaţia sateliţi –
utilizatori în banda L 1,6 (1,5) GHz iar comunicaţia cu staţia de sol în banda C 6 (4) GHz.
 1988 – au inclus şi servicii pentru aeronave;
 1989 – se adaugă şi servicii mobile terestre;
 1994 INMARSAT devine Internaţional Mobile Sattelite Organization.
 In 1994 existau 31.628 terminale (maritime) 20506 (terestre) 981 (aero).
 Pentru a răspunde solicitărilor de servicii este dezvoltată propria generaţie de sateliţi:
- INMARSAT 2 (4 sateliţi – 1990-1992)
- INMARSAT 3 (5 sateliţi – 1996 …)

INMARSAT 3 foloseşte sateliţi cu putere de 8 ori mai mare decât INMARSAT 2 –

deci terminale de abonat sunt mai mici, mai uşoare, mai ieftine. INMARSAT 3 are un
fascicul global şi cinci fascicule mici între care puterea şi banda de frecvenţă pot fi realocate
dinamic funcţie de trafic. Gama de terminale maritime, terestre este foarte variată. Evoluţia
terminalelor şi serviciilor a condus la existenţa a 6 variante:
• INMARSAT – A
• INMARSAT – B
• INMARSAT – C
• INMARSAT – M
• INMARSAT – Aero
• INMARSAT – P

INMARSAT –A - varianta analogică pentru serviciul INMARSAT

Oferă:
•Servicii telefonice cu formarea directă a numărului,
• date,
• telex
• fax şi
• poştă electronică
Folosesc antene parabolice cu diametrul de cca 1m; Pot fi folosite pentru a asigura servicii de
monitorizare a flotei, videoreferinţă (64Kbps), schimburi de date pentru a trimite
documentele în avans la autorităţile portuare. Terminalele montate în containere de
dimensiunea unei valize cu antenă ce se poate împacheta pot servi pentru comunicaţii mobile
terestre. In acest caz se pot realiza şi transmisiuni de date cu ajutorul unor modemuri în banda
vocală cu viteze de până la 9,6 Kbp. Pot asigura şi transmisiuni de date de viteză mare care
poate servi la schimburi de fişiere mari, difuzare audio de calitate şi transfer video lucrând în
regim simplu sau duplex.
INMARSAT – B – este varianta digitală pentru INMARSAT-A

11
 Servicii oferite:
• Comunicaţii telefonice de bună calitate;
• Telex
• Date de viteză medie şi mare
• Fax
Lucrează cu consum mai mic decât INMARSAT A.

INMARSAT –C
Terminale care pot asigura:
• Mesaje memorate şi transmise mai departe;
• Fax
• E-mail
Preţul unui terminal: 5000 $ - 8000 $. Preţ trafic: 1 $ pe minut. Pot fi utilizate pe vase mici
sau pe ţărm sub forma unor valize mici; Poate servi şi pentru transmisiuni de date de
localizare, viteză, dirijare, rezervă de combustibil, consum de combustibil etc.
Poate fi incluse în reţelele de siguranţă (Safety NET) pentru analiza vremii, avertismente şi
predicţii. Aceste terminale sunt adecvate şi pentru achiziţia de date de supraveghere, control
(SCADA – Aplicaţii tipice – monitorizarea nivelului râurilor, colectare date despre vreme
supraveghere conducte petroliere.

INMARSAT – M - Terminale compacte ( ca o valiză mică) care pot asigura:

• Transmisii vocale la 6,4 Kbps.
• Date la 2,4 kbps
• Fax
Preţ de cost (3…6) $ pe minut. Recomandabile în locuri izolate sau rurale pentru a se realiza
un sistem de comunicaţie fără fir.

INMARSAT – AERO - Terminale care asigură servicii de interconectare între nave aeriene
şi reţeaua telefonică publică comutată.
• Voce la 9,6 kbps.
• Antene directive cu câştig de 12dB;
Există şi un sistem cu antene omnidirecţionale pentru date de viteză redusă (600bps). Din
1994 – marile companii au echipamente de comunicaţii INMARSAT. Ulterior acestea au
fost diversificate prezentând patru subvariante (C,H,I,L). Pentru a ilustra evoluţia
utilizatorilor sistemului să arătăm că în luna martie 1996 existau:
• INMARSAT –A: 25611 terminale standard (17948 – maritime) I-A
• INMARSAT – B: 1947 (902)
• INMARSAT – C: 22.520 (14751)
• INMARSAT – AERO: 797.
• Creşte numărul de terminale tip B respectiv M în dauna celor de tip A.

INMARSAT – P (ICO) - 1995 – se înfiinţează compania ICO – Global Communications

Ltd. În 1996 au început studiile privind posibilitatea realizării unor terminale de mână.
Proiectul prevede folosirea a 12 sateliţi MEO (ICO) la 10335 km: două plane orbitale
înclinate la 45° faţă de ecuator.
Servicii ce se vor oferi:
• Transmisiuni vocale de bună calitate cu mod de lucru dual (celular – satelit);
• Date în regim duplex la rate 2,4 kbps sau mai mari;
• Fax
• Paging global

12
 • Servicii de radionavigaţie

Pentru a nu fi necesare rezerve mari în proiectarea sistemului atunci când sunt necesare
transmisiuni în clădiri se prevede existenţa unui sistem de avertizare şi paging foarte
performant. Terminalele sunt mici (300cm3) şi costă sub 1500 USD. Putere medie transmisă
de cca 0,25W la o medie pe durata a 6 minute.

Frecvenţe folosite:
• pentru recepţie: banda L - 1,610 – 1,626Khz
• pentru emisie: banda S – 2,48 – 2500GHz.

AVANTAJELE SISTEMELOR DE COMUNICATII PRIN SATELIT

Sistem dual: Utilizatorii serviciilor convenţionale terestre mobile vor putea comuta
pe serviciul de satelit când se află în afara ariei de acoperire a reţelei clasice. Legătura prin
intermediul satelitului poate furniza rute pentru apeluri blocate în reţeaua terestră datorită
unor posibile umbriri de către diverse structuri geografice.
Utilizatorii vor putea să emită şi să recepţioneze apeluri ori pe calea celulelor
terestre ori, în absenţa acestora, direct prin satelit.
Sistem global multifuncţional: Interfeţe între toate sistemele terestre
mobile existente: GSM, AMPS, NMT, DCS, IS-95. În acest moment nu există interfeţe
între nici unele dintre aceste sisteme. Cartele inteligente cu care utilizatorii reţelei prin satelit
să se poată introduce şi în sistemele locale celulare.
În afara comunicaţiilor vocale se vor putea realiza comunicaţii de date, paging, fax
prin implementarea unor porturi de date externe şi buffere interne de memorie.

Tabel 4 - Parametrii sateliţilor din sistemele de comunicaţii mobile

TIPUL DE GREUTATE TIPUL PUTERE DE ACCESUL NUMAR DE

SATELIT ANTENEI EMISIE MULTIPLU CANALE
VOCALE
IRIDIUM (LEO) 600 kg 3 antene dispuse nu se TDMA/TDD/ 1100
in structura precizează FDMA CONVORBIRI
triunghiulara; o SIMULTANE
antena având
dimensiunile
4,5m pe 1m;
GLOBALSTAR 450 kg 3-4 antene 1,1KW CDMA nu se
(LEO) trapezoidale de precizeaza
5,5m-6m
ELLIPSO 650 kg nu se precizează 1KW-4,5KW nu se 3000
(LEO/MEO) precizează CONVORBIRI
SIMULTANE
ICO (MEO) 2750 kg nu se precizează 5,1KW TDMA 4500
CONVORBIRI
SIMULTANE
ACeS 4500 kg doua antene cu 12,5KW nu se 10,000

13
(GARUDA-1) forma de precizează CONVORBIRI
(GEO) umbrela SIMULTANE
THURAYA 4500 kg o antena 12KW TDMA 13,750
(GEO) circulara cu CONVORBIRI
diametrul de SIMULTANE
aproximativ
12,5m

Arhitectura unei rețele de comunicații de banda largă prin satelit

O rețea de comunicații prin satelit are la baza grupuri de sateliți (clusters) al căror
număr depinde de tipul de orbită (geostationara sau non-geosincrona), de un anumit număr de
Land Earth Stations (LES), care depinde de parametrii constelatiei, si de legaturile inter-
satelit (Inter-Satellite Links - ISLs), esențiale pentru semnalizări intre stații în cazul în care nu
exista infrastructura terestra. De exemplu, majoritatea sistemelor GEO (Geosynchronous
Orbit) necesita interconectatea cu stații de la sol prin legături terestre doar pentru a gestiona
traficul între regiuni diferite de pe glob, în timp ce în majoritatea constelațiilor non-GEO
legaturile intersatelit (ISL) sunt esențiale pentru reducerea numărului de LES.

Alte componente prezente într-un sistem tipic de comunicații de banda larga prin
satelit, sunt:

- Terminalele utilizator (UT): într-o rețea de comunicații prin satelit există de obicei un set
de diverse tipuri de terminale, cu o varietate de opțiuni și capacități de transmisie. Începand
de la rate minime de transfer de 16 kbps sau chiar mai mici, aceste terminale pot oferi rate
maxime de 144 sau 384 kbps, chiar 2048 kbps sau mai mult pentru terminale fixe cu antene
mai mari. Terminalele utilizator suportă următoarele protocoalele : interfața ATM utilizator-
rețea (User Network Interface ATM-UNI), Frame Relay UNI (FR-UNI), Narrowband
Integrated Services Digital Network (N-ISDN), Basic Rate Interface (BRI), NISDN Primary
Rate Interfaces (PRI), Transmission Control Protocol/Internet Protocol (TCP/IP).
Terminalele sunt conectate la unitatea de adaptare (Satellite Adaptation Unit - SAU) prin una
dintre interfețele standard.

- Unitatea de adaptare (Satellite Adaptation Unit - SAU): răspunde de asigurarea accesului

la rețeaua de comunicații prin satelit prin realizarea tuturor adaptărilor necesare la nivel de
protocol între terminal și platforma de comunicații prin satelit. Aceasta unitate include toate
functțile stratului fizic cum ar fi codarea canalului, modulare/demodulare, partea de radio
frecventa si antena.

- Payload (P/L): în cazul regenerării semnalului unitățile de procesare de la bordul satelitului

realizează operațiile de multiplexare/demultiplexare, codare/decodare și comutație tip ATM
utilizand o configurație multispot. Comutatorul de la bordul satelitului include doar o parte
din funcțiile pe care le efectuează un comutator ATM de la sol.

- Statiile gateway (Gateway stations - GTW): acestea sunt LES-urile interconectate cu

rețelele externe cum ar fi B-ISDN, Frame Relay, N-ISDN, PSTN si Internet, prin unitățile de
interconectare adecvate. In cazul sistemelor GEO sunt necesare mai multe stații gateway in
zonele geografice unde cererea de trafic este mare; in cazul sistemelor non-GEO numarul si
amplasarea stațiilor gateway depinde de caracteristici de proiectare suplimentare cum ar fi:

14
proiectul constelației, utilizarea sau nu a legăturilor inter-satelit (ISL) și constrângerile legate
de întârzierile globale.

- Stația de control al rețelei (Network Control Station - NCS): o entitate centrala utilizata in
sistemele GEO care asigura controlul global al resurselor rețelei și al operațiilor cum ar fi
alocarea resurselor radio stațiilor LES si GTW, gestionarea apelurilor si funcții de gestionare
a mobilității, autentificare, înregistrare și tarifare. Operațiile sunt in general executate
distribuit utilizând mai mult decât o stație de la sol.

In ceea ce privește stiva de protocoale se pot imagina doua scenarii principale:

Primul utilizează încapsularea la nivel de protocol, aceasta fiind o abordare simpla dat
fiind ca platforma de protocoale pentru comunicații prin satelit este proiectata pentru a
suporta in mod transparent diferite standarde pentru terminalul utilizator (de exemplu ATM
sau TCP/IP) printr-o interfața specifica pentru comunicațiile prin satelit. Aceasta abordare
permite utilizarea unei multitudini de tipuri de terminale, cu o varietate de standarde, dar
poate deveni ineficienta din cauza încărcării suplimentare la nivel de pachet. Totodată,
utilizarea de componente standard reprezintă o abordare simpla si ar trebui sa reduca timpul
de pregătire pentru lansarea pe piață a sistemului ca întreg.

Standardul DVB-S (Digital Video Broadcasting-Satellite) poate fi considerat ca prim

exemplu in acest grup. De fapt, permițand atat încapsulare ATM cat si IP pe stream de
transport MPEG-2, standardul DVB-S poate fi utilizat pe legătură directă pentru transportul
de date către terminalele utilizator in timp ce prin legătura PSTN (Pubic Switched Telephone
Network) se obține aspectul interactiv. Standardul DVB-RCS (DVB Return Channel System
via Satellite) specifica un terminal de comunicații prin satelit (uneori cunoscut sub numele de
terminal interactiv de comunicații prin satelit - Satellite Interactive Terminal - SIT) sau un
terminal RCST (Return Channel Satellite Terminal) care suporta o legatura bidirectionala
DVB de comunicații prin satelit. In cazul abordării DVB-RCS terminalul utilizator
recepționează un stream standard DVB-S de la satelit. Totodată, standardul DVB-RCS
asigura posibilitatea de transmisie de la stația utilizator la satelit prin intermediul aceleași
antene.

Pentru partajarea capacitații de transmisie disponibile, de către diferiți utilizatori, a

fostadoptata schema de acces multiplu MF-TDMA (Multi-Frequency Time Division Multiple
Access). Canalul de retur este codat convoluțional FEC la rata ½ si Reed Solomon.
Standardul DVB-RCS este proiectat pentru a fi independent de banda sau benzile de
frecventa – nu specifica ce banda sau benzi sa fie utilizate – permitand astfel construirea unei
largi varietăți de sisteme. La ora actuala se tinde spre folosirea benzii Ka pentru legătura
ascendenta. Standardul DVBRCS include de asemenea un număr de mecanisme de securitate.
A doua abordare din perspectiva stivei de protocoale este bazata pe pe o solutie integrata
cu stiva de protocoale ATM. In acest caz, exista un strat S-ATM, in locul stratului standard
ATM, care introduce modificările necesare pentru abordarea si soluționarea aspectelor
specifice ale segmentului spatial, in antetul celulei cat si in functiile sale. Sub stratul S-ATM
se afla stratul MAC (Medium Access Control) care poate avea la baza MF-TDMA sau
CDMA (Code Division Multiple Access), un protocol DAMA (Demand Assignment Multiple
Access) si stratul fizic radio.

15
BIBLIOGRAFIE
- Curs “Sisteme de comunicații prin satelit” – Prof. Dr. Ing. Simona Halunga
- http://www.descopera.org/satelitii-artificiali/
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Satelit_artificial
- http://space.skyrocket.de/doc_sdat/echostar-23.htm
- http://ucsi.uv.ro/4/4c/4c.1.html
- https://en.wikipedia.org/wiki/Inmarsat
- http://www.astronomy.ro/satelitii-artificiali-ai-pamantului_698.html
- https://arstechnica.com/science/2013/07/how-nasa-steers-the-international-space-
station-around-space-junk/2/

16