CAPITOLUL I

PREZENTAREA DESCRIPTIVA A VARSTEI A TREIA

          1.1. Varstele de involutie. Scurt istoric

          Considerate ca varste fragile, de involutie, etapele de dupa 65 de ani pun, desigur, mai
multe probleme clinice decat celelalte varste. Gerontologia, domeniul cunostintelor despre
batranetea umana, s-a nascut in contextul filosofiei si medicinii, cu foarte multa vreme inainte de
epoca noastra.  Observatiile comune, manipulate in viata sociala, au permis sa se stranga
informatii importante privind batranetea ca un fel de varsta a intelepciunii,anticamera mortii si a
bilanturilor, de obicei cu tendinte de impacare cu lumea si de detasare treptata de magma ei
fierbinte.

           Cele mai vechi marturii cunoscute cu privire ia batranete si la problemele ei au fust

condensate in tabelul 1.1 (Verza, Schiopu, 1987,p. 306):

                                                                                                    Tabel nr. 1.1.

Marturii despre batranete in istoria civilizatiilor

Documente Data Remedii Conceptie

Perioada lui Hamurabi,
Ninive, Babilon, Tabelele
din Ninive
Egipt, Imhotep (vizir
medic, ulterior identificat
cu zeul medicinii
Asklepios, cu emblema
de sarpe)
Papirus medical
Vechiul Testament
+/- 1600 Igiena si licori pentru
mentinerea tineretii,
gasite in 700 e.n. prescriptii de mentinere a
stralucirii privirii si
prevenirea incarun tirii.
Magie. Incantatii
+/- 2900 i.e.n. Prevenirea bolilor prin licori
si magie, astrologie,
dinastia a III a prevenirea constipatiei si a
ridurilor. Profilaxie.
+/- 1600 i.e.n. Tratamente de intinerire,
varsta de 110 ani se
considera ca aspiratie
posibila.
+/- 800 i.e.n. Batranetea este scaderea
potentialului vital si sexual, a
+/- 200 i.e.n. auzului si vazului.
Viata este eterna, moartea
este accident, batranetea  -
pedeapsa a spiritului.
Astrologie si magie.
Viata omului este supusa
destinului. Astrologie.
Nemuritori sunt doar oamenii
care iti asigura mumificarea
(faraonii si familiile lor).
Toiagul – insemn al
batranetii. Batranetea =
varsta intelepciunii si a
eliberarii de desertaciune.
Noah a trait 950 ani.
Mathuschab, Iosi si Moise,
mare longevitate

          Tulburari care ameninta viata, cum sunt problemele cardiace, crizele (de apoplexie sau
paralizie), devin mai probabile pe masura imbatranirii. Recent, a crescut preocuparea pentru
boala lui Alzheimer, o tulburare serioasa care duce la pierderea progresiva a memoriei, la
dezorientare si la pierderea unor functii fizice importante.

          Totusi, oamenii imbatranesc diferit si nu toti sunt sortiti sa sufere de o boala care
debiliteaza. Multi batrani raman sanatosi, intr -un grad rezonabil. Mai putin de 1% sunt tintuiti la
pat, iar 70% dintre cei peste 65 de ani afirma ca au o sanatate buna.
          Pentru multi, varsta duce la pensionare, ceea ce inseamna o retragere dramatica din
activitatea care le-a dat vietii o directie si un sens. Pensionarea, de asemenea, provoaca o
reducere a venitului. La aceasta varsta multi au nevoie de mai multa ingrijire medicala, la costuri
din ce in ce mai mari. Pensia nu acopera in mod adecvat cresterea costului vietii, diminuand
puterea de cumpararea a varstnicilor.

           In plus, desi cei mai multi varstnici continua sa duca o viata sociala activa, decesele din
sanul familiei si al prietenilor, reduc drastic cercurile lor sociale. Pensionarea si problemele de
sanatate pot sa-i izoleze pe unii, total sau partial, de societate. Aceste probleme sunt mai mari
pentru cei foarte batrani, cei de 80 de ani sau peste. Celor mai multi oameni le este greu sa fie
singuri; pentru batrani, indeosebi pentru cei care au probleme cu sanatatea, singuratatea poate fi
foarte demoralizanta. Izolarea sociala poate fi devastatoare pentru batrani.

          Discriminarea varstelor are la baza justificarea tratamentului inegal, prin ideea ca o

categorie de varsta este inerent inferioara altor categorii de varsta. Asemeni rasismului si
sexismului, fundamentul pentru aceasta forma de discriminare isi gaseste originea in
caracteristicile fizice.

           Desconsiderarea batranilor se bazeaza pe stereotipuri. Termenul de batran  este folosit

pentru a descrie o categorie de oameni, mai degraba decat indivizi. Se face o mica distinctie intre
batranii care sunt sanatosi fizic si mental si cei care nu sunt. Deseori, aceste stereotipuri sunt
subtile. De exemplu mass-media prezinta doar persoane tinere si sanatoase in reclame. Cand
sunt prezentati oameni varstnici, acestia vand un produs celor din categoria lor, in general, ceva
pentru ameliorarea sanatatii. Punand accentul pe tinerete si vitalitate, mass-media sugereaza ca
batranetea si batranii nu sunt doriti. Aceasta portretizare negativa a oamenilor varstnici incepe sa
se amelioreze treptat in ultimul timp.

          Nu se poate ignora faptul ca in scrierile Vechiului  Testament sunt semnalari de familii cu

mare longevitate, precum  si existenta unei opozitii sociale intre batrani si tineret, dornic de
emancipare de tutela varstelor inaintate. Totusi varstele inaintate erau respectate. Mai toate
comunitatile sociale antice aveau sfatul batranilor ca organ consultativ si adesea ca organ
decizional.

          In Grecia Antica si in Roma au aparut observatii pertinente si numeroase privind

batranetea, observatii ce au influentat apoi conceptele si punctele de vedere ale Renasterii si in
continuarea ale gandirii moderne.

          Exista insa si o situatie inversa. Aceea in care batranii erau considerati o povara pe capul
familiei si al societatii, aceasta situatie fiind inscrisa in traditii stabilizate. Hiperboreenii ucideau pe
cei ce implineau 60 de ani, eschimosii duceau batranii - la cerere - in tinuturile parasite, cu
ceremonii complicate. Popoarele razboinice considerau batranii ca inutili si ii lasau sa moara sau
sa se sinucida.

          Renasterea a debutat printr-o intensificare a migratiilor si a calatoriilor, urbanizare si

dezvoltare a navigatiei, spirit de independenta si intoarcerea spre stiinta si umanism. In 1598, in
perioada elisabetana din Anglia, a luat fiinta o  lege denumita Poor Law, pentru schiopi, orbi,
incapabili de munca si batrani, aziluri si casa de munca. Dar mizeria, ignoranta si epidemiile,
bolile endemice decimau populatia mai ales copiii, saracii si batranii. Intre anii 1348 - 1359 a
murit de plagi bubonice jumatate din populatia Europei. Renasterea a adus o schimbare de
mentalitate evidenta.

          In esenta, secolele XV-XVIII au exprimat un progres evident in planul general al

dezvoltarii sociale. Treptat s-au efectuat explorari anatomice mai sistematizate, confruntari de
date cantitative privind patologia varstelor, ceea ce a marcat inceputul explorarii medicale
organizate si moderne si al dezvoltarii anatomiei comparate. in 1645 a fost inventat microscopul
si s-au organizat serviciile medicale. Sydenham (1625-1680) (in Verya, Schiopu, 1987, p.302),
prieten cu John Locke, a practicat obligativitatea bolnavului de a sta la pat si aceea a descrierii
bolii. A crescut atentia pentru dieta si moderatie la varstele inaintate. Interesant ni se pare faptul
ca s-a inscaunat si ideea ca la varstele inaintate trebuie evitate emotiile puternice sau cele de
durata. Tot in aceasta perioada s-au infiintat primele asociatii de prietenie si intr-ajutorare prin
cotizatii pentru batranete. Acestea erau insa putine si restranse, dar se vor dezvolta mult in
secolele urmatoare. In genere, secolul al XVIII-lea a consolidat tendintele conturate in secolele
anterioare. S-au efectuat progrese in studiul anatomiei si patologiei batranetii si s-a conturat
simptomatologia ei. S-a acordat o atentie, din ce in ce mai mare, bolilor mintale ale batranetii.

          In secolul al XIX-lea s-au conturat si dezvoltat numeroase directii de cercetare si

numeroase descoperiri biologice si medicale. Dezvoltarea medicinii a devenit impetuoasa. Pasteur
si Mecinikov au revolutionat sanatatea publica prin descoperirea microbilor si a vaccinurilor.
Aceste descoperiri au dus la imbunatatirea tehnicilor chirurgicale datorita prevenirii infectiilor. S-
au facut progrese in gasirea de tehnici de diminuare a durerilor la toate varstele. Treptat, a
devenit posibil controlul mai sever al epidemiilor, ceea ce a dus la scaderea mortalitatii si la
cresterea numerica a populatiei. Atentia a inceput sa se centreze, mai mult, pe problemele
remediilor bolilor. Mecinikov a difuzat ideea ca batranetea se datoreaza unor toxine si bacterii
intestinale. Tratamentele legate de aceasta ipoteza nu au dus, insa, la rezultatele scontate.
Oricum, in secolul al XIX-lea batranetea si saracia au capatat semnificatii sociale noi, datorita
studiilor numeroase de economie. Nu a disparut interesul pentru elixiruri sau tratamente speciale
cu o deschidere spre ipoteze de reziduuri mistice. Asa, de pilda, Brown Sequard si-a
autoadministrat experimental injectii cu extrase de testicole de animale pentru intinerire, dar fara
succes. In acelasi sens, Steinach a incercat proliferarea celulelor hormonilor testiculari. In 1912,
el a emis o teorie endocrina a imbatranirii, din care motiv i se acorda paternitate. Voronoff a
implantat testicole de cimpanzeu la om (autoexperiment) sub influenta teoriei endocrine a
imbatranirii, dar a murit fara sa reintinereasca.

          Pe plan social, s-a conturat ideea ca batranetea si viata se supun unor legitati, prelungirea
vietii fiind legic posibila, dar numai in anumite limite si conditii. In seria aporturilor interesante ale
vremii, trebuie sa ne referim si la cei al lui J. M. Charcot, care a efectuat lucrarea 'Lectii clinice
asupra bolilor batranilor'  in  1867. (Verza, Schiopu, 1987, p. 277).

          1.2. Stadiile perioadei de involutie

          Conceptul de batranete a trezit numeroase dispute, nu numai datorita faptului ca
imbatranirea este foarte diferita, in diferite arii geografice (factori bioclimatici), dar si de la
persoana la persoana.

          S-au organizat numeroase reuniuni nationale si internationale cu aceasta tema, in care s-a
colectat un important material privind caracteristicile biomedicale ale imbatranirii. La seminarul
initiat in anul 1963 la Kiev, de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), in aceasta problema, s-au
facut eforturi consistente de periodizare si de includere a etapelor batranetii in ciclurile vietii. Nu
vom relua numeroasele periodizari care au incercat sa exprime aceasta integrare deja activa si in
numeroase lucrari de psihologie ocupationala.

          In conformitate cu schema de lucru sustinuta de multi psihologi,  vom face referi la tipul
fundamental de activitati si tipul caracteristic de relatii, ca elemente discriminative in evolutia
stadiala a varstelor de involutie. Din acest punct de vedere, se considera ca se poate vorbi de trei
stadii : stadiul de trecere spre batranete  (de la 65 la 75 de ani), stadiul batranetii medii  (de la 75
la 85 de ani) si stadiul marii batraneti  sau al longevivilor. Tipul fundamental de activitate devine
adaptarea la un nou orar de activitati (familiale si sociale), consultari profesionale etc. Tipul de
relatii se modifica restrangandu-se din aria profesionala, dar si din aria altor activitati. Iesirile
incep sa fie conditionate tot mai mult de timpul favorabil, insorit si de dispozitie. In perioada de
trecere,  subidentitatea profesionala se dezoficializeaza si se integreaza in subidentitatea social-
obsteasca. Subidentitatea maritala ramane esentiala. Subidentitatea parentala ramane relativ
expansiva, datorita aparitiei nepotilor, care solicita emotional, identificarea de prelungire a
urmasilor. Inceteaza caracteristicile reproductive ale vietii la barbati. Este o perioada de oarecare
fragilitate - biologica. Bolile mai curente sunt infarctul, cancerul, bolile respiratorii. De obicei,
bolile  trec greu. La femei sunt mai frecvente tulburarile afective. In timp ce barbatii sunt mai
preocupati de sanatate si mentinerea ei, femeile devin mai preocupate de sanatatea sotului, fiind
angajate in preocupari privind destinul lor, in cazul cand sotul va deveni bolnav, va muri sau va fi
bolnav mintal (Verza, Schiopu, 1987, p. 298).

          In perioada batranetii propriu-zise, subidentitatea parenta1a, se contracta usor,

subidentitatea sociala se exercita in teritoriul social accesibil. Adeseori bolile degenerescente
reduc mobilitatea. Mortalitatea este mai mare. Gripele de primavara si de toamna sunt implicate
in cotele de mortalitate ale stadiului.

          In perioada marii batraneti subidentitatile suprapuse se contracta; uneori poate avea loc o
disolutie de sine.

         Longevitatea. Expectatia de longevitate a crescut mult dupa al doilea razboi mondial (in
Europa tinde spre 85 de ani pentru barbati si 90 de ani pentru femei), iar durata medie a vietii
spre 70 de ani la barbati si 75 la femei. Exista, insa, in unele tari expectatii de longevitate de 95
si de 100 de ani. In S.U.A. existau cam 642 de centenari in 1971, in U.RS.S. peste 224 de barbati
si 368 de femei ce depaseau 120 de ani.
          Sunt semnalate numeroase consemnari, mai mult sau mai putin credibile, de longevitate
pentru perioadele istorice indepartate - desi media de varsta a mortalitatii a fost foarte mica pana
in secolele XIX-XX.

          Se pare ca cel mai credibil dintre astfel de cazuri este cel al lui Ghristian Jakobsen
Drachenberg (Norvegia) care a trait intre 1626-1772, adica 145 de ani si 326 de zile. Se vorbeste
de o longevitate de 256 de ani in China veche, de cei 168 de ani ai lui Shirali Baba Mislinov din
Barzava - Adzerbaidjan. Ca recorduri autentice nationale semnalam printre altele in S.U.A. pe
Delina Folkins (1815-1928) (113 ani, 214 zile), in Canada, pe Pierre Jombert (1701-1814) (113
ani, 224 de zile), in Japonia, pe Mitto Nemta (1863-1975) (112 ani, 65 de zile), in Africa de Sud
pe Demetrius Philipovici (1818-1928) (110 ani, 150 de zile), in C.RS.S. pe Chesako Dzugayev
(1860-1970) (110 ani) etc. Problema descendentelor este de asemenea interesanta. Astfel,
ultimul imparat din Maroc, Shafisian, a avut 548 de baieti si 340 de fete, Wilson Ketle
(Newfondland - Canada), 1860-1963, a avut 11 copii de la 2 sotii, 65 de nepoti, 201 stranepoti si
582 de descendenti in viata (Verza, Schiopu, 1987, p. 296).

          1.2.1.Descrierea caracteristicilor biologice

          Ca si la varstele de debut ale vietii, si in aceste perioade are loc o distantare a regresiei
biologice de acces a batranetii psihologice, in care datorita antrenarii sociale si active mai reduse,
se produc restructurari ale caracteristicilor personalitatii si o modificare de stare a diferitelor
functii psihice, a constiintei si dinamicii vietii interioare.

          Unii autori vorbesc si de o varsta sociala sau sociologica, caz in care se pune accent pe
interesele si gradul de participare a batranilor la viata sociala. Dar nu se exclude nici conceptul de
varsta biosociala, ce inglobeaza sintetic caracteristicile varstelor biologice, psihologice si sociale.

          In privinta modificarilor biologice, fenomenul cel mai semnificativ este cel al scaderii
energiei instinctelor (scaderea libidoului) si a eficientei adaptarii, dupa ce, in finalul fazelor adulte,
a avut loc anularea capacitatii de procreare. In ansamblu, se produc o serie de modificari
biochimice (hormonale), trofice, de consistenta si functionale, ale structurilor biologice ale
organismului. Imbatranirea fiziologica, spre deosebire de imbatranirea patologica, se realizeaza
fara seisme prea evidente, dat fiind faptul ca organismul antreneaza rezervele compensatorii si
parcurge forme de echilibrare proprii extrem de complexe. Fara indoiala, in imbatranire joaca un
rol important imbatranirea celulelor, a tesuturilor si a organelor.

          Modificari importante au loc si in ceea ce priveste somnul si functiile lui recuperative, cu

varsta. Se considera ca o persoana de 70 de ani a fost treaza cam 43 de ani si a dormit cam 22
de ani, mai mult sau mai putin profund. Sumarea timpului de vis se poate situa cam la 5 ani
(timpul visului constituie asa-numitul somn paradoxal). Dupa cum se stie, in timpul visului se
produc secretiile hormonilor de crestere si de reorganizare a sistemelor ce se dirijeaza apoi spre
consum, in starea de veghe, intretinand-o. Somnul, mai mult sau mai putin profund, constituie
baza retentei amintirilor. Somnul paradoxal implica, dupa numerosi autori printre care si Edmond
Schuller, un joc al imaginilor legat de regenerarea lenta si plasticitatea neuronilor
noradrenergetici ce pot fi atrasi de semnalele biochimice martore insotitoare ale invatarii
(noradrenalina este necesara in functionarea optima a stocajului informatiilor in memoria de
lunga durata, pe cand amfitaminele programeaza durata de a invata, curiozitatea). Inainte de 2
ani un copil doarme cel putin 14 ore, din care 4 ore jumatate somn paradoxal, fapt ce antreneaza
o imensa capacitate de stocare de informatii. La 50 de ani si dupa, se doarme cam 7 ore, din care
doar 1 ora este de somn paradoxal. Desigur exista consecinte ale acestor schimbari. Totusi,
somnul are si un cadru cultural si igienic. Gesturile preparatorii, aerarea, odihnirea gandurilor
sunt dependente de acest cadru. Oricum, insomnia chiar la batranete, nu este o boala in sine, ci
doar simptomul unui dereglaj fiziologic sau psihologic.

          I. Biberi (citat de Bogdan, 1999, p.23) a facut analize subtile privind verticalitatea
dinamica a psihicului, mareele de impresii si decupaje de trairi, atitudini, experienta existentiala
ce se exprima printre altele in vis. Acesta este impregnat in copilarie de evenimentele vietii de
fiecare zi, iar evenimentele se stie ca sunt traite de copil intr -o succesiune relativ dezordonata si
dilatata de expansiunea debordanta a subiectivitatii fabuloase, ceea ce le confera o inrudire cu
visul. Asa se face ca in copilarie granitele dintre vis si realitate sunt extrem de labile. In
adolescenta, apoi in tinerete si in varstele adulte - subiectivitatea se constientizeaza ca atare.
Structurile subconstientului fiind incarcate, visul devine expresia unei forme de decentrare a
acestora. Prelungirea lui in stare de veghe se cheama reverie si, ca si visul, aceasta permite sa
aiba loc o traire a dorintelor, aspiratiilor, evenimentelor al caror deznodamint nu este posibil dupa
dorinte. In varstele de regresie, visul devine din nou usor confuzionat si sterge oarecum granitele
dintre realitatea obiectiva si subiectiv.

          In urma imbatranirii celulelor si tesuturilor se manifesta in exterior o serie de caracteristici,

dintre care mai evidenta este modificarea aspectului general al pielii, care isi pierde elasticitatea,
devine mai subtire, mai uscata si mai palida. Aceste caracteristici si alte modificari ale texturii
pielii au la baza scaderea troficitatii si irigatiei pielii. ca si a secretiei glandulare si umiditatii pielii.
Se adauga pigmentatia bruna si adeseori mici spargeri de vase capilare subcutanate, ce duc la
evidentierea de mici pete sau firisoare usor

violacee. Fenomenele de ridare si pigmentare a pielii sunt mai evidente la nivelul fetei si al

mainilor (parti descoperite ale corpului). Abiotrofia pielii produce ridari ce se suprapun peste
amprentele pliurilor mimicii specifice (si dominante) ale persoanei in cauza si peste amprentele
pliurilor mimicii lasate de profesie. Datorita asimetriei bilaterale a fetei, aceste suprapuneri dau
fetei un aspect tragic, adesea asimetric.

          Exista, insa, o evidenta pierdere a elasticitatii pielii si a tesuturilor si in alte parti ale
corpului. Asa sunt pliurile de sub brat si de sub pantec. Acestea, ca si ridarile fetei, se mai
datoreaza si faptului ca, in faza adulta timpurie si medie, exista o crestere a greutatii, datorita
depozitelor de grasime, printre altele si subcutanat. In fazele batranetii timpurii, acestea
diminueaza lasand pielea fara suportul anterior existent. Pielea este influentata si de alimentatie.
Or, oamenii in varsta au, in genere, o alimentare mai saraca in vitamine din legume proaspete, in
anotimpurile reci. La aceasta se adauga o digestie mai dificila, predispozitii colitice mai
accentuate.

          Specific este si procesul de incaruntire (acromotrihie). Acesta poate incepe chiar la 35 de

ani. In cazul batranetii fiziologice, acromotrihia devine evidenta spre 50-55 de ani, mai ales la
tample. Episoadele de boala sau de tensiune psihica, intensifica acest fenomen, ceea ce pune in
evidenta aspecte mai complexe ale acromotrihiei. Se considera ca exista o programare ereditara
pe acest plan. In societatea moderna sunt vadite tendintele de mascare a incaruntirii prin
colorarea artificiala a parului. In societatea medievala si in Renastere mascarea se facea prin
peruca (clasele mai avute), care avea de fapt, mai ales, rolul de a masca rarirea, prin cadere, a
parului (alopecia), mai cu seama la barbati, deoarece acestia sufereau mai frecvent de aceasta
forma de degenerescenta capilara. Purtarea de peruca a redevenit la moda in zilele noastre, dar
are un caracter mai mult frivol, de asortare la imbracaminte a culorii parului si coafurii, fenomen
intretinut de lipsa de timp necesar in intretinerea acesteia, data fiind densitatea de evenimente ce
se cer intretinute prin ritmul vietii si prin ceremoniale de moda.

          Un alt aspect ce se resimte odata cu inaintarea in varsta este cel al miscarilor. Acestea
devin mai greoaie, lipsite de suplete si forta. Scaderea elasticitatii miscarilor si a capacitatii de
efort fizic este determinata pe de o parte, de diminuarea mobilitatii articulatiilor, iar pe de alta,
datorita atrofierii lor. In acelasi timp are loc si o slabire a muschilor scheletului legati prin
tendoane. Muschii devin mai scurti, datorita unor modificari complexe biochimice in structura lor
proteica si in aceea a fibrelor. Forta musculara maxima se exprima, in mod normal, cam la 25-30
de ani. Treptat contractia musculara descreste si cu aceasta si capacitatea de a sustine efortul
muscular.

          Dupa 50 de ani scade numarul fibrelor musculare active. La aceasta se adauga cresterea
fragilitatii oaselor prin rarefierea tesuturilor osoase, decalcifieri, ceea ce provoaca dureri osoase
(de coloana, discopatii) sau de tip, sciatica, dureri reumatismale care impreuna cu depozite
disproportionale de grasime (inca din stadiile anterioare) determina modificari de tinuta si
postura. In general, silueta se modifica si datorita sedentarismului. Evident, caracteristicile de
miscari sau postura pot fi remediate in mare masura prin exercitii, mers si ocupatii nesedentare.
Tot pe linia acestor caracteristici este evidenta pierderea danturii. Aceasta din urma se poate
inlocui prin proteze dentare care creeaza unele dificultati la hranire  (Bogdan, 1999, p.124).

          Modificarile in musculatura involuntara (dependenta de sistemul nervos autonom aflat in

peretii stomacului, intestinelor, ai cailor respiratorii, in organele interne etc.) sunt mai reduse.
Exista totusi, destule persoane care sufera de mictiuni mai frecvente, sau de neplaceri de
evacuare a intestinelor.

          Si in domeniul organelor interne au loc fenomene de degradare. Acestea se refera, in cele
mai multe cazuri, la cord si plamani, care sunt organe vitale. La nivelul inimii are loc o mai mare
incidenta, dupa 55 de ani, a infarctului miocardic si, competitiv, lezarea arterelor coronariene
(care hranesc inima). Leziunile arteriale au loc datorita aterosclerozei si ateromaziei. Peretii
vaselor sanguine (arterele) se ingroasa si se ingusteaza pana la astuparea lor, ceea ce determina
ruperea lor, fapt ce produce hemoragii, fie in apropiere sau in inima, fie la nivelul creierului.
Adeseori, aceste fenomene au la baza o alimentatie nerationala, excese de alimentatie grasa sau
excese de zaharuri. in perioadele adulte, bataile inimii sunt de 72 pe minut, cu crestere la efort,
excitare, teama etc. Dupa 55 de ani bataile inimii devin mai slabe si neregulate. Or, precum se
stie, inima este o pompa ce distribuie prin sange oxigen, materii nutritive si materiale de
constructie pentru tesuturi si colecteaza, din intregul organism, deseurile activitatii organismului,
pentru a fi evacuate. Contractiile cardiace si rezistenta arterelor intretin acest proces complex.
Afectarea acestora degradeaza intreaga complexitate a desfasurarii programului vital al
organismului, provocand degradari in lant, in toate componentele organismului  (Bogdan, 1992).

          Respiratia, la randul sau, (normal 15-18 respiratii pe minut la adulti) devine dupa 45 de
ani mai superficiala, ceea ce face sa ramana aer rezidual in plamani si sa se reduca gradul de
oxigenare a sangelui si apoi a tesuturilor, organelor etc. Nici procesul invers, de inhalare a
bioxidului de carbon, nu se realizeaza complet. Lipsa moderata de oxigen afecteaza activitatea
musculara, coordonarea senzorio-motrice si activitatea intelectuala. Lipsa mai severa de oxigen
produce pierderea cunostintei, confuzii etc.

          In esenta, cu varsta, scade eficienta respiratiei si se produc efecte de sumare in procesul
de degradare a programului vital al organismului. Desigur, in acest context se manifesta bronsita
si enfizemul pulmonar.