Sunteți pe pagina 1din 15

Fotogrammetrie

Notiuni generale

Fotogrammetria
- aplicatie ale imaginilor de teledetectie aeriene si satelitare.
- o stiinta care utilizeaza imaginile aeriene ale obiectelor in scopul reconstituirii geometriei acestora si
pozitiei acestora in spatiu, in vederea masurarii lor si a reprezentarii grafice si cartografice cat mai precise.
Fotogrammetrie – intelesul actual corespunde cu fotogrammetria aeriana.
Obiectivul principal al fotogrammtriei este in principal masurarea obiectelor pe imagini cu geometrie
cunoscuta si pe de alta parte reprezentarea acestora ca elemente de planimetrie, respectiv altimetrie in cadrul
planurilor si hartilor.
Baza tehnica a intocmirii hartii topografice in intelesul actual al acesteia o reprezinta fotogrammele
aeriene, exploatate in mod sistematic atat la nivel de planimetrie, cat si la nivel de altimetrie.
Fotogrammetria se bazeaza pe 2 categorii mari de imagini:
- Imagini aeriene (fotogramme aeriene) - sunt obtinute cu ajutorul camerelor metrice (au geometrie
cunoscuta) de la altitudini situate de obicei intre 500 si 10 000 m, si mai rar la 20 000 m.
- Imagini satelitare – obtinute cu unii senzori avand geometrie cunoscuta si care respecta standardele
similare fotogrammelor aeriene (ASTRIUM – img satelitare)
La aceste 2 categorii de imagini se mai adauga si imagini de la senzori activi, radar si lidar, deoarece
ambele aplicatii pot produce in primul rand date de elevatie a terenului si date privind geometria obiectelor
din teren.
RADAR > GRAMMETRIE
LIDAR > LASERGRAMMETRIE
Imaginea metrica (fotogramma) reprezinta o imagine preluata cu o camera sau un senzor special in
conditiile in care aceasta prezinta o proiectie ce rezulta din trecerea razelor de lumina prin punctul de
perspectiva echivalent cu focarul sistemului optic al senzorului.
Fotogramma este o imagine metrica pentru ca are geometria cunoscuta.
In acceptiunea actuala a notiunii de fotogrammetrie se contureaza o directie bine delimitata a
fotogrammetriei laser. Ea utilizeaza sistemele LIDAR care se folosesc in aplicatii active de teledetectie
(fotogrammetrie laser). Exista misiuni fotogrammetrice care utilizeaza simultan tehnici fotogrammetrice
clasice si tehnici de scanare laser a terenului. Este utilizata lumina polarizata (adica in parametrii
cunoscuti) cu lungimi de unda ce corespund vizibilului, respectiv IR apropriat.
Pentru fiecare fascicol se obtine un punct in teren care este calibrat folosind aparatura GPS, respectiv
sistemul de masura inertial al deplasarii avionului pe cele 3 axe. Produsul il reprezinta un model digital
sub forma unui “nor” de puncte. Prin scanare laser se obtine in primul rand un model digital al suprafetei
terenului, care include atat topografia, cat si configuratiile diferitelor obiecte (copaci, cladiri, drumuri
etc). Rezolutia a datelor este foarte buna, de ordinul a catorva cm, de aceea aplicatia poate fi folosita si in
varianta terestra.
Geomatica este o notiune care vizeaza sistemul tehnologiilor care au ca scop productia, analiza si
procesarea oricaror informatii geospatiale, fie in scop stiintific, fie mai ales in scop practic pentru
dezvoltarea de produse si aplicatii de mare valoare economica si sociala (ex: baze de date cadastrale, baze
de date pentru taxe si impozite, sisteme de gestiune a utilitatilor publice – retele electrice).

1
Aplicatii si produse ale fotogrammetriei

1. Aplicatii topografice (obtinerea de de planuri topografice, modele digitale ale terenului)


2. Aplicatii netopografice (sunt axate pe masuratori pentru obtinerea de harti tematice: geologice,
agricultura, arheologie)
Produse ale fotogrammetriei:
 Fotogramme aeriene redresate (ortofotogramme) – cu proiectii unitare avand aproximativ
aceeasi scara si deplasare radiala aproape 0
Ortoredresare – transformarea prin mijloace octomecanice a fotogrammei in scopul obtinerii de noi
imagini cu o deplasare radiala sau de relief mult diminuata.
 Ortofotoplanuri si ortofotoharti (INIS viewer) – sunt asamblaje de mai multe ortofotogramme
digitale realizate in scopul construirii unei acoperiri spatiale (ex: ortofotoplanurile 2005 ANCPI)

ortofotogramma > orotofotoplan > ortofotoharta


Stereograme – sunt imagini analogice sau digitale care pot fi exploatate cu mijloace stereoscopice
(pot fi vazute in relief)

 Harti si planuri topografice

 Harti si planuri cadastrale – arata apartenenta terenului la anumite moduri de folosinta,


configuratia acestora si statutul juridic

 Modele digitale ale elevatiei terenului si modele digitale de teren

 Modele digitale ale obiectelor

 Puncte de sprijin in ridicarile topografice

 Baze de date GIS

Etapele evolutive ale fotogrammetriei

1. Fotogrammetria grafica sau planimetrica (1864 – 1905) – se faceau planuri pentru arhitectura si
constructii, cu ajutorul fotocamerelor si fototeodolitelor.

2. Fotogrammetria analogica – fotogrammele aeriene obtinute sistematic astfel incat sa se poate


produce perechi sau dublete de imagini

Fotogrammetria analitica – a avut ca obiectiv rezolvarea cu ajutorul geometriei analitice a doua


probleme care vizau exploatarea cartografica a fotogrammelor:
 orientarea dubletului de fotogramme (pentru ca dubletul de fotogramme poate fi exploatat
stereoscopic prin extragerea cu ajutorul unor instrumente optice si mecanice a elementelor
de planimmetrie si altimetrie din zona de suprapunere a celor doua imagini consecutive;
orientarea presupune determinarea precisa a pozitiei fotogrammelor dubletului in raport cu
puncte corespunzatoare din teren – orientare absoluta)

2
 aerotriangulatia (reprezinta asamblarea precisa folosind retele de puncte bine determinate
situate in zona de suprapuere ale fotogrammelor in scopul contruirii acoperirii spatiale
dorite)
Tehnic, in aceasta etapa s-au perfectionat camerele fotogrammetrice prin adaugarea unor echipamente mai
performante care sa permita o mai buna conducere a zborului si o calitate superioara a imaginilor.
Stereoplotterul analitic este un aparat complex care permite extragera din dubletul de fotogramme prin
tehnica de stereorestitutie a elementelor de planimetrie si altimetrie din zona comuna a dubletului, sub forma
originalului cartografic de editare.
Fotogrammetria digitala – s-a dezvoltat pe baza descoperirilor/inovatiiilor etapei anterioare, care au fost
transferate incepand cu anii 80 ai secolului XX in mediul digital oferit de computere si apoi statii
fotogrammetrice respectiv de aplicatiile software care au permis trecerea la procesarea semiautomata si
automata a fotogrammelor, respectiv datelor de orientare ale acestora.
Principalele realizari au fost:
1. Trecerea treptata a orientarii si aerotriangulatiei si apoi a generarii DEM, respectiv ortorectificarii din
mediul analitic in cel digital.
2. Dezvoltarea si perfectionarea camerelor digitale fotogrammetrice.
3. Simplificarea modului de proiectare al zborului si a sistemelor de conducere a zborului, respectiv de
control al acestuia.
4. Dezvoltarea scanerelor fotogrammetrice
5. Cresterea productivitatii lucrarilor folosind statia fortogrammetrica digitala.
6. Deschiderea aplicatiilor fotogrammetrice catre aplicatiile GIS si catre cartografia computerizata.
Sistemele fotogrammetrice actuale se bazeaza pe obtinerea de imagini digitale in cadru sau in banda in mod
simultan, in mai multe canale spectrale.
Fluxul de lucru in ftogrammetria digitala
1. Introducerea imaginilor in formatul digital (fie dupa descarcarea din memorie a camarei, fie prin
scanarea imaginilor de pe suportul analogic)
2. Orientarea si asamblarea imaginilor
3. Etapa producerii modelelor geometrice avansate sub forma imaginilor ortocorectate, a modelelor de
teren si chiar a unor vectori reprezentand planimetria sau altimetria.
4. Etapa generarii produsilor fotogrammetrici cu diferite aplicabilitati practice.
Fotogrammetria cadastrala - o suma de aplicatii ale fotogrammetriei avand ca scop integrarea imaginilor
aeriene sau satelitare in ridicarile cadastrale.

Principii de baza in fotogrammetrie

 Etape de lucru
 Principiul zborului fotogrammetric
 Echipamente folosite in fotogrammetrie
 Caracteristicile fotogrammelor
 Procesarea imaginilor
 Aplicatii si produse fotogrammetrice
 Controlul calitatii

3
In cadrul succesiunii etapelor exploatarea se poate face in functie de tipul de produse si scopul realiarii
acestora. Exista 3 directii:
- Stereorestitutia – utilizeaza dubletul de fotogramme selectat din cuprinsul blocului de fotogramme
in vederea producerii de date cu acoperire limitata la zona de suprapunere a fotogrammelor din care
pot fi extrase elemente de planimetrie si de altimetrie

- Generarea modelelor numerice ale suprafetei terenului (DSM), din care se pot produce modelele
digitale ale elevatiei terenului (DEM/DTM). Aceasta se realizeaza dupa orientarea relativa si absoluta
folosind puncte de control si tehnici de interpolare pentru generarea unor date de tip raster in care
pixelii se vor asocia cu altitudinea sau inaltimea terenului.

- Ortorectificarea – in trecut se utiliza termenul de fotoredresare, care reprezenta o ortocorectie


incompleta folosind mijloace optice si mecanice in vederea reproiectarii in sistem ortografic a
negativelor fotogrammelor initiale. In prezent, ortorectificarea utilizeaza tehnici digitale in mod
similar geocorectiei insa, reconstituirea imaginii foloseste datele modelului numeric al terenului in
vederea calcularii noilor pozitii asociate pixelilor imaginii ortorectificate.

Prin filtrarea DSM care contine elevatia dar si detaliile din teren rezulta modele digitale ale altitudinii
terenului DEM.
Finalizarea procesului fotogrammetric se realizeaza prin integrarea produsilor elaborati in diverse aplicatii
GIS, care pot fi grupate in doua categorii, aplicatii cartografice (realizarea de harti topografice si tematice) si
aplicatii necartografice (baze de date, navigatie pe telefonul mobil etc)

Principiul zborului fotogrammetric

Proiectare si executie – aerofotografierea reprezinta activitatea prin intermediul careia se obtin fotogrammele
aeriene in concordanta cu specificatiile proiectului de zbor, respectiv parametrii, acoperire spatiala,
caracteristicile imaginilor si produsele fotogrammetrice ce vor rezulta.
Aerofotografierea se realizeaza intotdeauna la cererea unui beneficiar, care solicita fie imagini cu un anumit
grad de procesare (ortofotoplan), fie produse digitale sau tiparite derivate din exploatarea fotogrammelor.
Principalul obiectiv il reprezinta construirea in urma zborului a unei acoperiri unitare cu fotogramme a
regiunii de interes respectand conditiile de baza ale exploatarii imaginilor in procesul fotogrammetric.
Conditiile sunt:
1. Imaginile sa prezinte aproximativ aceeasi scara in concordanta cu cea stabilita in proiect.
2. Perspectiva asupra terenului sa fie unitara din fiecare punct de statie
3. Imaginile rezultate sa prezinte in mod unitar o acoperire longitudinala de 60 % (optim 66%) pe
directia de zbor, respectiv o acoperire laterala (intre serii sau benzi de imagini) de 30 %. Respectand
aceasta conditie se poate construi un bloc fotogrammetric cuprinzand toate imaginile realizate in
urma zborului folosind tehnicile de orientare si aerotriangulatie.
Realizarea zborului presupune mai intai o planificare a misiunii de zbor, care are ca rezultat intocmirea a 2
materiale, proiectul de zbor si harta de zbor fotogrammetrica. Proiectul de zbor porneste de la parametrii de
baza ai misiunii rezultati din stabilirea conditiilor de baza:
- scara imaginilor - fotobaza aeriana
- camera fotogrammetrica folosita - numarul de trasee de zbor paralele si
- distanta focala a obiectivului - f distanta dintre acestea
- formatul imaginilor - altitudinea plafonului de zbor
4
Parametrii zborului

Suprafata de acoperire care corespunde terenului ce va aparea in cadrul blocului de fotogramme, sub forma
de dreptunghi. Zborul se realizeaza pe directia lungimii dreptunghiului
Scara medie a fotogrammei (1/n = f/H) raportul de scara se poate afla din impartirea distantei focale la
plafonul de zbor mediu.
Traseele de zbor se calculeaza in functie de suprafata acoperita ca raport dintre lungimea zonei de interes si
distanta medie care sa asigure acoperirea laterala corespunzatoare. Din acest parametru rezulta numarul de
benzi de fotogramme.
Pe traseele de zbor exista puncte de statie egal distantate in care obiectivul se deschide in functie de
parametrii expunerii, respectiv timpul de expunere si diafragma. Valoarea fotobazei aeriene permite
realizarea acoperirilor longitudinale ax necsara exploatarii fotogrammelor, dar si a cele transversale ay.
Relatia de calcul a acestui parametru este b=L(1-ax/100)

Harta zborului de fotografie aeriana


Este un material cartografic special avand de obicei baza topografica sau baza de harta topografica, care
cuprinde reprezentarea zonei acoperite din proiectul de zbor si mai ales dirrectiile de zbor, punctele de statie
fotogrammetrica, puncte de reperaj in teren si unele elemente ajutatoare.
Harta se poate realiza analogic sau digital. Avantajul hartii digitale este acela ca aceasta poate fi integrata in
mod activ in aplicatia software destinata monitorizarii zborului fotogrammetric.
Harta analogica este realizata pe hartie folosind de obicei harti topografice simplificate pe care se suprapun
elementele de baza ale zborului fotogrammetric. Harta este folosita in cursul zborului de catre operatorul
fotogrammetric. In fundalul hartii se pot utiliza in mod selectiv date din harta topografica si mai ales cele
utile in orientarea la teren in timpul zborului. Folosind aceste elemente se fixeaza puncte de reperaj pentru
zborul fotogrammetric necesare orientarii. Pe aceasta baza sunt marcate vizibil traseele de zbor, intoarcerile
avionului, punctele de statie si alti parametrii cum ar fi fotobaza aeriana, plafonul de abor, scara
fotogrammelor, distanta medie intre trasee.
Harta digitala se poate realiza in mai multe configuratii, in functie de specificul misiunii, amploarea acesteia
si echipamentele digitale de fotografiere aeriana. Intotdeauna, harta are un fond de date care de obicei, trebuie
sa prezinte configuratia terenului si mai ales variatiile altimetrice ale acestuia. De asemenea sunt adaugate si
unele detalii similare punctelor de reperaj prezente in harta analogica. Hartile digitale pot fi salvate in formate
compatibile cu sistemul camerei digitale, dar si in formate specifice aplicatiilor GIS. In plus, din harta
realizata se pot efectua si simulari 2D sau 3D ale zborului fotogrammetric, inclusiv in timp real, pe parcursul
misiunii de zbor.
Exista 4 posibilitati:
- Harta digitala pentru zboruri fotogrammetrice nepilotate (Drone/UAV) – harta expeditiva care
foloseste frecvent acoperirea cu imagini digitale din Google Earth si care cuprinde directiile de zbor,
punctele de intoarcere si ofera posibilitatea interogarii punctelor de statie. Se precizeaza scara
imaginilor si plafonul de zbor.

- Harta digitala cu fond topografic in care se prezinta acoperirea viitorului bloc fotogrammetric, zonele
de suprapunere longitudinale si transversale, directiile de zbor si punctele de statie.

- Harta cu model digital al terenului 2D pe care se suprapun directiile de zbor si punctele de statie. Se
mai pot adauga o serie de parametrii din proiectul de zbor, puncte de reperaj sau chiar imagini de tip
preview ale terenului fotografiat in timp real.
5
- Harta 3D ale zborului fotogrammetric – tinde sa devina un model al zborului si prezinta in timp real.
Baza hartii o constituie modelul digital al terenului care in anumite cazuri poate fi acoperit cu imagini
satelitare, harti topografice sau chiar harti tematice. Un alt element al hartii este acoperirea spatiala, la
care se poate adauga si suprapunerea dintre imagini.

Echipamentul de fotografiere aeriana

1) Avionul fotogrammetric
2) Camera fotogrammetrica
Avionul fotogrammetric – aeronava proiectata sau adaptata misiunuilor de fotografiere aeriana si care
transporta camere sau senzori destinate obtinerii de imagini sau de seturi de date cu geometrie cunoscuta si
controlabila.
Conditiile pe care o aeronava destinata acestor misiuni trebuie sa le indeplineasca sunt urmatoarele:
- Aeronava sa dispuna de sistem propriu de propulsie
- Aeronava sa fie suficient de stabila pe traseul de zbor, dar si dupa plafonul de zbor
- Aeronava trebuie sa prezinte aparatura de bord suficient de performanta pentru a controla parametrii
zborului
- Aeronava trebuie sa permita instalarea la interior a camerelor si echipamentelor necesare fotografierii
aeriene. Amplasarea camerelor se realizeaza intr-un punct de maxima vizibilitate a obiectivului si de
obicei in centrul de greutate al aeronavei
- Autonomia de zbor trebuie sa fie suficienta pentru asigurarea intregii misiuni sau a unor blocuri
fotogrammetrice unitare
- Echipajul avionului trebuie sa cuprinda minim 3 persoane: pilot si navigator, respectiv operatorul
fotogrammetric.
In cazul zborurilor ce folosesc echipament analogic este necesarea si existenta unor spatii de manipulare a
filmelor, de depozitare, procesare a negativelor.
Tendinta actuala este de folosire a unor aeronave speciale de dimensiuni mai mici, mai usoare, mai
economice si care sa poate transporta in cursul aceleasi misiuni atat camera fotogrammetrica digitala cat si
alti senzori, cum ar fi sistemul LIDAR.

6
Echipamentul fotogrammetric de la bordul avionului

Analogic Digital

Camera fotogrammetrica cu film (clasica) Camera digitala

-permite obtinerea de imagini cadru prinproiectarea -un senzor de teledetectie care prezinta o parte
elementelor din teren pe planul filmului optinca (mai multe obiective) si o parte electronica
(negativului) folosind razele de lumina ce trec prin (matrici sau grile paralele de senzori).
obiectivul unic al camerei+
-modul de lucru al camerei poate fi adaptat dupa
-se obtine doar o colectie de imagini cadru in specificul proiectului, rezultand fie imagini cadru,
functie de sensibilitatea spectrala a peliculei (ex: fie imagini – banda avand geometrie verticala, dar
imagine pancromatica alb-negru, imagine in culori si geometrie oblica
naturale, imagine color IR)
-produce simultan imagini in cele 4 canale
spectrale corespunzatoare grilelor de senzori la care
se adauga uneori si o imagine pancromatica.
Geometria acestor imagini este simultan verticala,
dar si oblica. Scopul este obtinerea de inregistrari
cu efect de paralaxa din care sa rezulte modelul
digital de teren cu ajutorul carora se pot realiza
ortofotoplanuri. (vezi prezentare powerpoint)

-pe langa unele modele de camere ce obtin imagini


cadru multispectrale (vizibil, IR), existe noile
camere digitale care permit obtinerea simultana pe
traseul de zbor a unei benzi continue de imagini pe
lungimea blocului fotogrammetric in pancromatic,
dar si in multispectral, in mai multe variante de
perspectiva asupra terenului.

Ex: camera Leica ADS 40/80

7
Elementele camerei analogice: Elementele camerei digitale:

-axul optic al camerei in cazul in care aceasta -un sistem alcatuit din 4 module componente:
realizeaza imagini verticale partea optica (obiective cu filtre, obturatori si
diafragma)
-obiectivul camerei este un sistem de lentile care partea sistemului de senzori care transforma
contine punctul focal al camerei (punctul in care se radiatia luminoasa in semnal electric analogic si
intalnesc razele de lumina inainte de a se proiecta care este alcatuita din semiconductori de tip CCD,
pe film) ce corespund unor sisteme de grile sensibile la
diferite lungimi de unda ale rediatiei.
-obturatorul – lamele care inchid obiectivul partea electronica care transforma semnalul
analogic de la grilele de senzori in semnal digital
-diafragma- ecran care se deschide sau se inchide sau in curenti electrici care sunt procesati sub
in functie de parametrii expunerii forma de pixeli in functie de performantele camerei
(rezolutia radiometrica a imaginilor)
-conul obiectivului interfata camerei care permite transmiterea datelor
catre unitatile de memorie dar si legatura camerei
-corpul camerei cu sistemele GPS si IMU.

-placa de presiune – placa pe care se intinde


pelicula

-cutia filmului

Imaginea obtinuta in interiorul camerei este o


imagine latenta si stabila, rezultata din reactia
fotochimica pe care lumina o determina la nivelul
emulsiei filmului. Imaginea nu poate fi obtinuta
decat in laborator prin developare, fixare, generarea
negativului respectiv multiplicarea pe hartie
fotografica speciala a pozitivului fotogrammei.
In procesarea in laborator este importana obtinerea
negativului fotogrammei prin fixarea sau
stabilizarea grauntilor ramasi de argint avand
straluciri diferite in functie de lumina reflectata de
obiectele corespunzatoare. In punctul de statie
obiectivul se deschide iar lumina patrunde catre
pelicula neexpusa, rulata de pe bobina debitoare.
Intre punctele de statie, pelicula expusa este
deplasata pe bobina receptoare de unde va fi
descarcata in laborator. In cazul fotogrammelor
analogice, timpul de lucru alocat construirii
blocului de fotogramme este destul de indelungat,
deoarece se lucreaza la nivel de dublete la
orientarea acestora, respectiv la nivel de banda in
construirea aerotriangulatiei.
8
Filme si filtre

Filmul fotogrammeric reprezinta suportul de


obtinere al imaginilor analogice, fiind amplasat in
planul focal al camerei si avand o structura
stratificata.
Filmul color presupune 4 straturi de emulsie,
respectiv un strat filtrant numit si filtrul de galben
si care are ca functie separarea efectului luminii
albastre la nivelul stratului corespunzator in raport
cu stratele de emulsie sensibile la radiatia ce
corespunde verdelui si rosului.

Filtrele sunt niste ecrane colorate sau incolore din


material plastic care se adapteaza obiectivelor
camereolor fotogrammetrice in scopul retinerii
partiale sau totale a unor radiatii electromagnetice
inainte de trecerea acestora prin obiectiv. Filtrul de
galben este folosit pentru a retine radiatii albastre.

Filtrele se clasifica din punct de vedere spectral in


doua categorii: filtre pentru culori aditive primare.

Din punct de vedere tehnic, filtrele pot fi clasificate


in mai multe categorii, filtre spectrozonale care
absorb doar radiatiile dintr-o anumita zona a
spectrului, filtre de taiere care elimina sau taie toate
radiatiile pe o parte mai larga a spectrului, filtre de
compensare (adauga unor signaturi spectrale in
functie de cromatica dorita), filtre anti-vinieta
(pentru compensarea diferentelor de iluminare
datorate expunerilor diferite intre centrul imaginii
si marginea acesteia, filtre de polarizare (permit
trecerea luminii pe o directie liniara de polarizare),
filtru de gri (diminueaza trecerea luminii atunci
cand obiectivul este inchis insuficient).

9
Procesarea imaginilor aeriene

Procesarea fotogrammelor aeriene reprezinta totalitatea operatiunilor destinate generarii produsilor


fotogrametrici in concordanta cu cerintele beneficiarilor. Procesarea fotogrammelor aeriene incepe odata cu
producerea imaginilor fie prin obtinerea negativului (imagini analogice), fie prin descarcarea lor din unitatile
de memorie ale camerei digitale.
In urma procesarii fotogramelor, noile seturi de date vor avea alte caracteristici geometrice decat cele initiale
si vor corespunde unor modele corecte ale diferitelor sectoare ale terenului ce apar in fotogramme. (Ex:
asocierea imaginii ortorectificate cu un sistem de coordonate geodezice).
Procesarea fotogramelor presupune:
1. Orientarea fotogramelor – reconstituirea geometrica a proiectiei centrale sau de perspectiva centrala
caracteristica fotogramelor, atat individual cat si la nivelul unor asamblaje (dublete sau serii de
imagini).
2. Procesarea filmelor – doar in cazul fotogramelor analogice. Scopul este obtinerea negativului stabil
al fotogramelor in vederea producerii imaginii pozitive si multiplicarii acesteia sub forma copiilor-
contact.
3. Asamblarea blocurilor fotogrametrice prin tehnica aerotriangulatiei - folosind retele de puncte de
legatura intre imagini (puncte omoloage), respectiv puncte de control masurate in teren.
4. Exploatarea stereoscopica – presupune folosirea dubletelor orientate de imagini (imagini epipolare)
in scopul extragerii pentru materiale cartografice a elementelor de planimetrie, respectiv a celor de
altimetrie folosind mijloace analogice, dar mai ales digitale (placi video-stereo, software).
5. Generarea/producerea MNAT - presupune exploatarea blocurilor asamblate prin aerotriangulatiepe
zonele de acoperire comune ale benzilor in vederea interpolarii valorilor altimetrice la nivelul
suprafetei terenului si apoi la nivelul topografiei.
6. Ortocorectia – presupune producerea de imagini in proiectie ortografica pe zonele de acoperire
comuna din cadrul blocului fotogrametric folosind reesantionarea automata a datelor in functie de
MNAT. In final, se obtin ortofotograme, ortofotoplanuri, dar si baza construirii de ortofotoharti.
7. Aplicatii cartografice si GIS – utilizeaza produsele fotogrametrice in format compatibil in vederea
generarii unor straturi de informatii geospatiale destinate fie hartilor generale sau tematice, fie unor
aplicatii dedicate.
Orientarea fotogramelor

Obtinerea unei fotograme sau a uniei imagini de teledetectie se realizeaza prin proiectarea pe un plan a
obiectelor sau elementelor naturale sau antropice din teren. In acest caz, spatiul definit de elementele
terenului tridimensional devine un spatiu bidimensioal in planul imaginii. De aici rezulta ca in exploatarea
fotogramelor in scopul reconstituirii geometriei obiectelor este necesara mai intai determinarea parametrilor
proiectiei in momentul obtinerii acestora.
- Orientare interioara
- Orientare relativa
- Orientare exterioara
- Orientare absoluta
Elementele geomerice ale proiectiei centrale (slide 45):
- Terenul
- Fotograma pozitiva (corepsunzatoare si fotogramei digitale)
- Sistemul optic/lentilele obiectivului – aici se afla punctul de perspectiva al proiectiei
- Fotograma negativa – planul de proiectie real in cazul camerelor analogice
10
Pozitivul si negativul se afla la o distanta egala cu distanta focala in raport cu punctul de perspectiva al
proiectiei.
Principul coliniaritatii – centrul de perspectiva al proiectiei fotogramei (focalul obiectivului) se afla pe
aceeasi dreapta cu punctul – obiect din teren si punctul-imagine corespunzator acestuia.
Punctul principal – punctul central al fotogramei situata la intesectia marcilir fituciale.
Principiul coplanaritatii – arata faptul ca centrele de perspectiva punctului-imagine, respectiv punctul-
obiect corespunzator din teren, la nivelul unui dublet de fotograme se afla in acelasi plan.

Orientarea interiora – presupune determinarea precisa a pozitiei planului de proictie al fotogramei in raport
cu sistemul camerei sau al senzorului cu ajutorul caruia aceasta a fost obtinuta. Fiecarei imagini i se asociaza
in aceasta etapa coordonate recunoscute de sistemul camerei sau senzorului, avand denumirea de coordonate-
aparat. Pentru fiecare imagine sistemul de coordonate al camerei reprezinta un sistem de valori numerica X,
Y raportat la axe rectangulare care au centrul/originea in punctul principal al imaginii, adica la intersectia
dintre marcile fiduciale.
Spatiul imagine este definit de 8 marci fiduciale (4 colturi si punctele de la mijlocul laturilor). La intersectia
acestora se afla punctul central. Prin orientarea interioara se recontituie geometria interioara a imaginii
folosind coordonatele marcilor fiduciale si ale punctului principal incluse in fisierul de calibrare al
camerei/senzorului.
Reconstutuirea geometriei interioare foloseste datele masurate in laborator la intervale egale de timp ce
corespund punctului central calibrat in pozitie reala, respectiv marcile fiduciale calibrate.
Prin oreientare interioara valorile initiale asociate pixelilor din imagine se vor inlocui cu valori exprimate in
coordonate aparat sau coordonatele recunoscute de camera.
Orientarea relativa presupune determinarea geometriei imaginii sau parametrilor proiectiei acesteia in
functie de fotograma obtinuta consecutiv.
Este importanta pentru construirea de dublete de imagini ce pot fi exploatate stereoscopic in contextul
generarii imaginilor epipolare. Rezele de proiectie ale puntelor imagine converg catre un singur punct,
permitand astfel legarea fotogramei de imaginea alaturata. Orientarea realtiva presupunea introducerea
sistematica a unorpuncte de legatura intre cele doua imagini raportate la un sistem de coordonate local. In
acest mod, se stabileste legatura dintre imagini, deoarece punctele omoloage vor avea aceleasi coordonate X
si Y. imaginile vor fi salvate in mediul digital sub forma unui fisier unic, in functie de optiunile analistului
sau in functie de produsul fotogrametric ce va rezulta. Imaginile sunt reesantionate intr-un singur fisier si pot
fi exploatate stereoscopic.
Orientarea exterioara si absoluta reprezinta reconstituirea geometriei imaginii in raport cu terenul si in
raport cu sistemul de coordonate geodezice care se asociaza cu terenul. Se poate realiza fie pentru imaginea
individuala, fie pentru dubletul de imagine. Este absolut necesara pentru aerotriangulatie.
Orientarea exterioara presupune reconstituirea geometriei imaginii in raport cu terenul folosind pe de-o parte
datele de orientare privind punctul de statie si deplasarile inertiale si pe de alta parte, o serie de puncte de
control in teren raportate la un sistem de coordonate. Asta inseamna legarea imaginii la nivel individual, fie la
nivel de dublet cu elementele terenului.
Orientarea exterioara se poate raporta la orice sistem de coordonate. Orientarea absoluta este un caz particular
al orientarii exterioare, care presupune legarea imaginii sau raportarea acesteia la un sistem de coordonate
geodezice, adica la un datum valabil pentru intreg globul terestru.
In reprezentarile grafice se considera ca pozitivul fotogrammei se formeaza intr-un plan imaginar situat la o
distanta focala (f) sub punctul de statie. Punctul de statie poate fi asimilat in reprezentarile grafice cu centrul
de perspectiva sau punctul de perspectiva al proiectiei centrale (punctele prin care trec toate razele de
lumina).
11
Elementele orientarii exterioare

Fotograma aeriana care corespunde cu un plan asimilat pozitivului imaginii si care de cele mai multe ori nu
este paralel cu planul de referinta atasat suprafetei terenului.
Orientarea exterioara incearca sa stabileasca unde se afla planul imaginii in raport cu planul de referinta atasat
suprafetei terenului (slide 45).

Elementele deplasarii inertiale

Cele trei unghiuri care descriu deplasarea unghiulara, deplasarea axului camerei in raport cu sistemul de axe
rectangular asociat platformei de teledetectie. Cele trei unghiuri se inregistreaza simultan cu pozitita
punctului de statie si pot fi aplicate individual fiecarei imagini.
Unghiul omega – valoarea unghiulara a deplasarii fuselajului aeronavei in jurul propriei axe (roll).
Unghiul fi – exprima deplasarea fuselajului aeronavei in raport cu planul orizontal.
Unghiul k – arata deplasarea fuselajului aeronavei in raport cu verticala locului.
In orientarea exterioara se utilizeaza parametrii mentionati in scopul re-esantionarii (re-creerii) pe baze
geometrice noi a fotogramei aeriene sau a dubletului de fotograme utilizat in vederea obtinerii perechilor de
imagini epipolare.
Legarea punctelor p si p2 (numite si puncte omoloage) cu valorile punctului P din teren raportate la un sistem
de coordonate, permite realizarea orientarii relative dar si a celei exterioare.
Orientarea absoluta reprezinta un stadiu mai avansat al orientarii exterioare, deoarece fotograma aeriana este
asociata cu elementele unui sistem de coordonate geodezic, valabil pentru intreg globul terestru, avand
asociat si un anumit elipsoid.
Prin asocierea cu diferitle sisteme de coordonate locale sau geodezice, fotograma aeriana devina compatibila
cu diverse seturi de date digitale folosite in aplicatiile GIS.
In continuare, devine necesara reproiectarea acesteia in vederea diminuarii unor deformari caracteristice
proiectiilor centrale (efectul topografic si deplasarea radiala). Orientarea exterioarea nu exclude corectiile
pentru deformarile respective.
Aerotriangulatia

Reprezinta tehnica prin care se realizeaza asamblarea pe baze geometrice precise a fotogramelor aeriene
obtinute in urma unui zbor folosind retele de puncte comune, respectiv puncte de control masurate cu precizie
in teren.
Scopul il constituie generarea blocului fotogrametric corespunzator acoperirii precizate in proiect si asocierea
imaginilor ce formeaza acest ansamblu cu valori de coordonate reale, atat in plan, cat si in altitudine.
Prin similitudine cu orientarea exterioara si absoluta, aerotriangulatia realizeaza o orientare exterioara sau
absoluta a intregului ansamblu de fotograme obtinut in urma unei misiuni de zbor fotogrametric.
Etapele procesului de aerotriangulatie

In aerotriangulatie se folosesc puncte generate automat si semiautomat, ca puncte comune de legatura intre
imagini si puncte masurate in teren folosind reteaua geodezica sau puncte generate prin amplasarea unor
repere artificiale.
In acest context se foloseste reperajul pentru aerotriangulatie, adica masurarea in teren a unor puncte ce vor fi
folosite in construirea retelelor de triunghiuri la nivelul blocului fotogrametric.

12
Etape:
- masurarea pe imagine a coordonatelor punctelor de legatura;
- Introducerea punctelor masurate in teren in cadrul lucrarilor de reperaj
- Determinarea modelului matematic al construirii blocului de fotograme
- Construirea triangulatiei in banda (pe directia de zbor)
- Construirea triangulatiei in bloc si generarea blocului de fotograme
- Analiza statistica a erorilor la nivel de puncte de control
- Filtrarea punctelor in functie de erorile asociate
- Crearea unor puncte noi in scopul imbunatatirii acuratetei si mai ales a preciziei punctuale
aerotriangulatiei
Prin aerotriangulatie rezulta acoperirea unitara a terenului fotografiat. De asemenea, prin aerotriangulatie se
obtin asamblaje controlate geometric ce pot fi exploatate stereoscopic, inclusiv in scop cartografic.
Prin aerotriangulatie, blocul de imagini obtinut se poate pregati in vederea generarii modelelor digitale ale
suprafetei si elevatiei, respectiv ortorectificarii.

Modelul digital al terenului (Digital Terrain Model) si ortocorectia

DTM este un set de date digitale ce are ca scop reprezentarea simplificata pe baza unei retele de puncte cu
pozitie cunoscuta si avand ca atribut valoarea altimetrica a suprafetei terenului in diferite configuratii.
Asemeni oricarui model, DTM reprezinta in mod simplificat la o scara redusa realitatea terenului, astfel incat
analiza parametrilor suprafetei topografice devine accesibila prin calcularea folosind anumite functii
matematice a unor parametrii ai retelei de puncte corespunzatoare. Modelul are la baza un nor de puncte,
puncte ce au o anumita semnificatie, coordonatele x, y, z care determina altitudinea.
In fotogrammetrie, DTM corespunde unei etape avansate de exploatare a imaginilor, aceasta fiind derulata
intotdeauna dupa realizarea orientarii absolute si a aerotriangulatiei. De asemenea, DTM reprezinta si un
produs fotogrammetric.
Obtinerea acestuia se poate face fie prin metode clasice (din fotogramele aeriene), fie prin scanare LIDAR,
diferenta fiind pe de-o parte acuratetea si precizia, iar pe de alta parte, specificul etapelor de lucru.
DTM are si alte valente in fotogrammetrie, insa foarte importanta este utilizarea acestuia in procesul de
ortorectificare a imaginii.
Definitii In literatura exista mai multe notiuni care insa au un numitor comun, deoarece modelul digital al
terenului cuprinde in primul rand puncte care prin interpolare permit generarea 2D sau 3D a configuratiei
suprafetei topografice.
Exista 3 notiuni:
1) Modelul digital de elevatie (Digital Elevation Model sau Model Numeric Altitudinal al
Terenului) – cea mai simpla varianta al modelului digital al terenului, in care reteaua de puncte
de coordonate si altitudini cunoscute corespunde cel putin teoretic suprafetei topografice in sens
strict. MDE prezinta doar variatia altitudinii intre diferitele puncte ale terenului reprezentat.

2) Model digital al terenului – notiune mai cuprinzatoare decat MDE, desi semantic este foarte
apropiata. Diferenta MDE – MDT este legata de complexitatea mai mare in reprezentarea
suprafetei terenului ce rezulta din numarul mai mare de puncte, respectiv distributia acestora care
ofera posibilitatea reprezentarii vailor, interfluviilor, tarmurilor, suprafetelor lacustre si chiar a
unor elemente antropice strans legate de suprafata topografica. MDT sta la baza analizelor
geomorfologice si se asociaza frecvent cu diferite seturi de date ce corespund in realitate
parametrilor morfometrici (MDT – baza alalizelor geomorfometrice).
13
3) Modelul digital al suprafetei terenului (Digital Surface Model) – primul model ce rezulta din
exploatarea fotogramelor, respectiv din scanarea LIDAR. Acesta reprezinta de asemenea un nor
de puncte care descrie de fapt totalitatea trasaturilor terenului naturale sau antropice, ce
caracterizeaza spatiul in limitele caruia acesta a fost generat. Modelul cuprinde copacii, cladirile,
vegetatia, caile de comunicatii si in general toate elementele care definesc peisajul sau mediul
geografic. Prin filtararea cu matrici adecvate a MDST se poate realiza un MDT, in care detaliile
sau artefactele (cladirile, copacii, vegetatia etc) suprafetei terenului sa fie sterse sau diminuate.

Structurile de date specifice MNAT

Suprafata terenului poate fi reprezentata in GIS in mai multe formule, respectiv in format vector ca nor de
puncte cu atribute cunoscute, ca suprafete sau poligoane avand noduri cu proprietati cunoscute sau chiar ca
volume in reprezentarile 3D.
Structurile de date specificesunt de tipul grid (retea de patrate rezultata din interpolarea unor puncte uniform
repartizate la nivelul suprafetei interpolate, reprezentate prin pixeli in functie de dimensiunea laturii acestora).
TIN – retea triunghiulara de interpolare a punctelor ce alcatuiesc MDT. Tin este o structura de tip raster la
care punctele initiale sunt distrubuite neuniform si oarecum inegal pe suprafata interpolata astfel incat
suprafata terenului este descompusa in retele de triunghiuri avand diferite configuratii si dimensiuni.
Aceste triunghiuri sunt generate pe baza unei conditii geometrice care permite obtinerea de figuri
geometrice incepand de la cel mai mic cerc in interiorul caruia se poate incadra un triunghi.
 Conditia De Launay spune ca cel mai mic triunghi corespunzator unei fatete a
terenului se formeaza atunci cand cele 3 varfuri se afla pe acelasi cerc.
 Conditia triangulatiei topologice este un caz particular al TIN care rezulta din
construirea initiala a unor bariere din punctele colineare dupa care, in functie de
acestea se vor genera retele de triunghiuri. Modelele sunt doar niste instrumente
simplificate la scara, avand baze matematice ale suprafetei terenului.
Curbele de nivel – reprezinta izolinii care unesc nodurile ce au caracterizat modelele GRID sau TIN
folosind atributul altimetric al punctelor ce stau la baza modelului. Reprezentarea acestei
structuri de date se poate face in mai multe variante, insa cea mai simpla este data de
izoliniile paralele in care matematic exista puncte descrise de ecuatii lineare.
Profilele paralele – se descompune suprafata terenului.

Realizarea DTM prin metode fotogrametrice clasice presupune inca din etapa de proiectare a zborului
stabilirea unor suprafete comune intre imagini, atat pe directia de zbor, cat si intre directiile de zbor.
Prin orientarea absoluta a imaginilor, respectiv prin aerotriangulatie se construiesc retele de puncte calibrate
geometric care permit legarea imaginilor cu terenul, dar mai ales legarea imaginilor la nivelul blocului
fotogrametric si raportarea lor la teren. Rezultatul este construirea retelei de puncte cu atribute X, Y si Z
distribuite pe zonele de acoperire comuna si care vor fi utilizate ulterior in producerea retelei de tip TIN al
MDT.

14
Ortocorectia
Transformarea geometrica a fotogramelor aeriene ce are ca scop inlocuirea proiectiei centrale a acestora cu o
proiectie ortografica astfel incat sa se realizeze diminuarea considerabila a diferentelor de scara, respectiv a
deplasarii radiale a punctelor din planul imaginii.
Prin ortorectificare, imaginea este reesantionata dupa reguli geometrice noi, folosind pe de-o parte punctele
de control la teren masurate independent si pe de alta parte MDT corespunzator imaginii atat ca extindere
spatiala, cat mai ales ca rezolutie spatiala.
Etapele ortorectificarii
1) Orientarea absoluta a imaginilor
2) Dimensionarea datelor pentru suprafata ce urmeaza a fi ortocorectata (imaginea, respectiv MDT
corespunzator sunt taiate pe aceleasi limite si coinregistrate prin punctele de control).
3) Introducerea punctelor de control
4) Reesantionarea imaginii si generarea ortoimaginii sau imaginii ortocorectate
5) Mozaicarea imaginilor ortocorectate si dimensionarea, respectiv producerea ortofotoplanului.
6) Generarea de produse GIS sau a ortofotohartilor

Ortofotoplanurile rezulta din combinarea mai multor ortoimagini si taierea mozaicului dupa un anumit caroiaj
corespunzator unui sistem de coordonate locale sau geodezice.
Principiul orotrectificarii presupune reproiectarea pixelului pe un plan folosind pozitia acestuia X si Y
asociata cu altitudinea acestuia extrasa din MDT.

15