I.

NOTIUNI INTRODUCTIVE IN FOTOGRAMMETRIE

1.1. DEFINIȚII ȘI CONCEPTE

Fotogrammetria reprezinta un domeniu tehnic, in prezent o geotehnologie care

exploateaza imaginile satelitare si aeriene din punct de vedere geometric, scopul fiind
extragerea cat mai precisa a datelor de planimetrie si altimetrie, necesare intocmirii hartilor si
planurilor topografice.
Din punct de vedere stiintific, fotogrammetria are la baza un ansamblu de aplicatii sau
probleme de geometrie analitica, care incearca sa rezolve determinarea coordonatelor precise
x, y, z ale punctelor ce definesc planimetria si altimetria. Toate acestea utilizeaza ca punct de
plecare imagini satelitare sau aeriene cu proprietati geometrice cunoscute si controlabile,
astfel incat datele rezultate sa acopere suprafate de teren cat mai extinse.

Produsele fotogrammetriei se grupeaza in principal, in trei componente majore:

- produse ce acopera altimetria;

- produse ce acopera planimetria;
- modele complexe care integreaza cele doua produse amintite si in consecinta, reprezentari
cartografice (harti topografice, cadastrale, etc.)
Aplicatiile fotogrammetriei pot utiliza imagini cu o perspectiva geometrica diferita
asupra terenurilor (oblice, verticale). Cele mai utilizate insa, sunt imaginile verticale obtinute
cu ajutorul senzorilor sau camerelor metrice, deoarece restituirea planimetriei si altimetriei se
realizeaza intr-o configuratie mai apropiata de cea a hartilor topografice.

Fotogrammetria se bazeaza pe acele imagini obtinute in mod sistematic, in limitele

unor parametri care vizeaza relatia imaginii obiectelor cu senzorul, respectiv relatia imaginii
obiectelor cu terenul.
Fiecare fotograma aeriana si teoretic fiecare imagine satelitara exploatabila prin
tehnici fotogrammetrice, trebuie sa ofere patru elemente de baza ce definesc specificul
geometric al proiectiei centrale:
- distanta focala a camerei sau senzorului (distanta dintre lentile si planul in care se
formeaza imaginea);
- altitudinea de zbor (altitudiunea punctului de statie din care s-a obtinut imaginea);
- pozitia marcilor fiduciale (puncte cunoscute in geometria camerei) - definesc geometria
imaginii raportate la senzor;
- pozitia punctului principal (punctul central); poate fi raportata atat la sistemul de
coordonate al senzorului cat si la teren.
Fotogrammetria este o tehnica de masurare a terenului deoarece, folosind parametri
terenului inregistrat, exista posibilitatea de a produce date noi privind geometria diferitelor
obiecte, atat in plan, cat si pe verticala. In acest context, fotogramele exploatate stereoscopic
(dublete), permit inca din etapa analogica restituirea inaltimii obiectelor.

C2 - 10.10.2017

Fotogrammetria ca aplicatie a teledectiei valorifica geometria imaginilor satelitate si aeriene

producand in esenta date de tip punct, ce vor fi fol pt generarea diferitelor produse specifice.
Aplicatiile de fotogrammetrie sunt inrudite cu cele specifice sistemului LIDAR, cunoscute si
sub numele de LASERGRAMMETRIE.
Fotogrammetria este o parte a geomaticii, ce reprezinta un domeniu care reuneste totalitatea
aplicatiilor ce au ca scop producerea prin diferite tehnici a informatiilor geospatiale.

Toate domeniile geomaticii, toate aplicatiile sunt raportate la planul unic al coordonatelor
atasate elipsoizilor terestri.

1.2. APLICATII SI PRODUSE ALE FOTOGRAMMETRIEI

Se grupeaza in 2 categorii:

- Aplicatii topografice
- Aplicatii netopografice

Orice stiinta sau domeniu tehnic ce utilizeaza informatii geospatiale ce vizeaza planimetria si
altimetria, apeleaza la produse fotogrammetrice sau chiar la realizarea unui flux complet de
lucrari.

Produsele fotogrammetrice cele mai intalnite sunt:

- modele numerice ale terenului, ale elevatiei terenului, dar si ale suprafetei acestuia
- modele numerice ale unor obiecte aflate la suprafata terenului
- ortofotoplanuri si ortofotoharta
Ortofotoplanul este un mozaic de ortofotograme cu o anumita proiectie, decupat dupa un
trapez geodezic. Este omologul unui plan topografic la o alta scara.
Ortofotoharta este un ortofotoplan sau un mozaic de ortofotoplanuri la care s-au adaugat
elementele unei reprezentari cartografice.
- retele de puncte calibrate obtinute pe de-o parte din reperaj la teren, dar si extrase prin
aerotriangulatie.
- modele 3D ale terenului si realitatii terenului, care se folosesc pt diferite simulari

1.3. ETAPE SI REPERE ISTORICE ALE FOTOGRAMMETRIEI

Etapele evolutiei fotogrammetriei au fost legate de o serie de aspecte, care au vizat rezolvarea
unor probleme practice:

- Determinarea cat mai precisa a punctelor in teren legate de cladiri si contructii in

general, in scopul desenarii acestora si calcularii volumelor.
- Posibilitatea de a calcula punctele ce definesc formele obiectelor din perchile de
imagini dublete, exploatate cu mijloace optice pt vederea stereoscopica(3D)
- Trecerea de la ridicarile terestre la cele aeriene prin inventarea unor metode care sa
permita la inceput exploatarea dubletelor de imgaini si apoi extragerea de puncte ce definesc
planimetria si altimetria
- Posibilitatea de a asambla in modele geometrice corecte si coerente imagini metrice
sau fotogramme pe spatii cat mai mari, in vederea exploatarii cartografice aimaginilor.
- Identificarea unor tehnici adecvate care sa permita reproiectarea fotogrammelor si
legarea acestora de sisteme de coordonate si proiectii cartografice definite anterior, utile in
realizarea de planuri si harti.
 1. Fotogrammetrie grafica sau planimetrica (1864-1905) - s-a terminat cu folosirea
teodolitului in ridicarile planurilor de cladiri. In 1905 apare avionul.
2. Fotogrammetria analogica (1905-1950) – s-a dezvoltat odata cu aparitia fotogramelor
analogice obtinute pe palicula de film, in special prin realizarea de masuratori asupra zonei
comune pe care se suprapun cele 2 fotograme ale dubletului. Exploatarea fotogramelor se
facea doar la nivel de dublet. Etapa nalogica a insemnat si realizarea primelor ortofotoplane
cu ajutorul fotoredresatoare/ortofotoscop.
3. Fotogrammetria analitica (1950-1995) – foloseste realizari ale geometriei analitice in
scopul rezolvarii a doua probleme practice esentiale:
1. orientarea dubletului de fotograme
Orientarea fotogramelor presupune determinarea exacta a parametrilor proiectiei
fotogramei prin stabilirea pozitiei planului acesteia in momentul obtinerii atat fata de camera,
cat si mai ales in raport cu terenul.
2. aerotriangulatia analitica – este o tehnica ce continua orientarea imaginilor in scopul
asamblarii fotogramelor intr-un model geometric coerent, care sa permita construirea unui
mozaic ce poate fi exploatat cartografic, atat la nivel de planimetrie, cat si la nivel de
altimetrie.

17.10.2017 C3

3. Stereoplotter analitic este un aparat de stereorestitutie care foloseste elemente optice si

mecanice in vederea extragerii din dubletul de fotograme orientat si integrat unui bloc
fotogrammetric cu aerotriangulatia rezolvata , in vederea extragerii elementelor de planimetrie
si altimetrie necesare planurilor si hartilor.

Stereorestituia este etapa in care se extrag elementele de planimetrie si altimetrie destinate

planurilor si hartilor prin exploatarea prin mijloace analitice a dubletului de fotograme
orientat si integrat globului in urma aerotriangulatiei.

4. Fotogrammetria digitala - este cea mai recenta etapa evolutiva, care implementeaza in
mediul digital aproape intreg procesul fotogrametric.
Fotogrammetria digitala a utilizat toate realizarile tehnice de pana atunci deoarece
instrumentele de procesare aimaginilor implementate in pachete software folosesc intregul
aparat matematic al fotogrammetriei analitice si analogice.
Fotogrammetria digitala foloseste in egala masura senzori digitali cu mai multe obiective
(multispectrali) dar si senzori clasici cu pelicula de film care poate fi convertita in format
digital si poate fi procesata in mediul computerizat.
Pe langa senzorii specializati, sistemele digitale utilizeaza date de orientare preluate
simultan cu imaginea de catre aparatura de pozitionare globala, la care se adauga datele
preluate de catre unitatea de masura a pozitiei senzorului in timpul zborului fotogrametric la
punctul de statie ( unitatea de masura universala – IMU ).
Procesul fotogrammteric actual presupune atat imagini in format digital, cat si date
digitale. in format digital se poate realiza orice etapa care se realizeaza prin mijloace analitice.
Statia fotogrammetrica digitala reprezinta un sistem computerizat performant, care de
obicei are o structura mai complexa, care permite realizarea de lucrari fotogrammetrice legate
mai ales de extragerea planimetriei si altimetriei necesare hartilor si planurilor topografice. In
plus, aceasta permite vizualizari avansate 2D si 3D ale datelor, prin folosirea unor placi video
performante folosind memorii RAM foarte mari, deoarece imaginile fotogrammetrice digitale
prezinta un volum foarte mare de informatii.
In contextul fotogrammetriei digitale sunt evidente 4 etape mari de lucru legate de
exploatarea fotogranelor digitale sau digitalizate.
1. Pregratirea imaginilor – descarcarea din memoria camerei sau dupa caz, scanarea
imaginilor analogice
2. Construirea modelului geometric al fotogramelor pe de-o parte prin determinarea
parametrilor proiectiei acestora si pe de alta parte prin asamblarea imaginilor in modele
geometrice coerente si precise. (aerotriangulatia)
3. Generarea produselor fotogrammetrice de baza – generarea modelului numeric al
terenului (MNT) si apoi realizarea imaginilor ortocorectate.
4. Producerea de informatii geospatiale necesare diferitelor aplicatii, precum aplicatiile
cartografice, GIS, proectare in inginerie, inclusiv modelari in scop comercial.

1.4. FOTOGRAMMETRIA CADASTRALA (FOTOGRAMMETRIA APLICATA IN

CADASTRU)

Reprezinta un grup de aplicatii fotogrammetrice ce contribuie la realizarea de redicari

cadastrale de precizie prin integrarea ortofotoplanurilor digitale cu o retea de puncte de
repreraj, care sa permita completarea ridicarii fotogrammetrice cu datele ridicarilor cadastrale
in teren.

S-a dezvoltat treptat dupa rezolvarea problemelor specifice fotogrammetriei analitice

deoarece ortofotoplanul folosit in cadastru impune un control geometric riguros la scari cat
mai apropiate de cele ale planurilor si hartilor cadastrale. Domeniul s-a dezvoltat si mai mult
odata cu implementarea echipamentelor GPS si masurarea precisa a elementelor proiectiilor
fotogramelor.

Harta sau planul cadastral se poate realiza ca document de baza prin ridicarile
fotogrammetrice, intrucat reperajul la teren este obligatoriu pentru a completa acoperirea cu
date din ridicari de teren.

II. PRINCIPII DE BAZA IN FOTOGRAMMETRIE.

PROCESUL FOTOGRAMMETRIC SI PRODUSELE FOTOGRAMMETRICE
 Procesul fotogrammetric reprezinta totalitatea activitatilor si lucrarilor care au ca scop pe
de-o parte ridicarea fotogrammetrica a terenlui si pe de alta parte procesarea fotogramelor in
vederea exploatarii continutului acestora sub raport geometric, prin intermediul diferitelr
produse specifice si anume: elementele de planimetrie si altimetrie ale hartilor, MNT si
ortofotoplanuri.

Procesul fotogrammetric poate fi abordat si sub raport comparativ, deoarece etapele

majore au fost aceleasi si in etapa analogica si analitica si s-au pastrat in linii mari cu anumite
diferente in etapa digitala.

A. PROCESUL FOTOGRAMMETRIC TRADITIONAL SI PROCESUL

FOTOGRAMMETRIC DIGITAL.

Abordare comparativa Schema-slide 23

Etapele traditionale Etapele digitale

1. Proiectarea zborului fotogrammetric
2. Stabilirea elementelor de baza ale proiectului si produselor fotogrammetrice ce
vor rezulta, inclusiv a unor elemente economice (calcularea costului pe suprafata si la nivel de
personal, implicat in fluxul de lucrari fotogrammetrice)

3. Planificarea zborului
Este o etapa esentiala care foloseste datele din proiectul initial al fluxului de lucrari,
deoarece este importanta cunoasterea exacta a amprentei blocului de imagini la teren, a
proprietatilor produselor si limitarilor existente.
Desenarea hartii sau planului de zbor Modelarea si simularea variantelor
Proiectul de zbor cu mijloace planului de zbor si stabilirea proiectului de
analogice (camera cu film) presupune: zbor la nivel de harta si parametri
- desenarea hartii de zbor pe hartie cu Proiectul digital al zborului
adaptarea traseelor de zbor la amprenta fotogrammetric permite precizarea
viitorului bloc de imagini; parametrilor terenului si ai imaginilor, in
- elaborarea documentatiei tehnice a vederea simularii diverselor variante si
zborului care precizeaza parametri de zbor si alegerii celei mai potrivite solutii.
o serie de probleme specifice terenului. Proiectul este generat sub forma unui
grup de fisiere care se pot activa in momentul
inceperii misiunii de zbor. Datele obtinute
sunt recunoscute de catre senzor.
4. Reperajul fotogrammetric la 4. Reperaj fotogrammetric cu date
teren - avea o importanta majora in etapa in de la sistemul de pozitionare globala (GPS)
care nu existau sisteme de pozitionare globala Presupune colectarea in teren a unor
(GPS). puncte sau repere masurate precis (precizie de
Reperajul la teren presupune ordinul mm/cm), in special construirii unei
realizarea unor ridicari topografice speciale in retele de repere ce pot fi activate inclusiv pe
vederea colectarii de puncte cat mai bine interfata senzorului digital. Activarea se poate
distribuite in terenul ce facea obiectul face in acelasi ecran cu proiectul.
fotogrammetriei aeriene.
Reteaua de puncte geodezice la care Reperajul de acest tip foloseste
se adaugau puncte legate de repere existente instrumente mai performante decat receptorii
sau create in mod special. GPS obisnuiti, deoarece cresterea preciziei se
 Masuratorile aveau ca obiect face prin tehnici de masurare diferentiala:
determinarea coordonatelor unor puncte fixe. raportat la satelit si semnalul de la statia de
Punctele de reperaj erau desenate pe planul sol- prin comparare.
sau harta de zbor, descrise in documentatie, Ex. sistemul RTK (valori de
dar se mai foloseau si in lucrarile de coordonate foarte bine cunoscute), sistemul
exploatare ale imaginilor. ROMPOS
5. Fotografierea aeriana propriu-zisa
Presupune urmarirea riguroasa a Presupune activarea senzorului digital
traseelor din harta de zbor, verificarea la modul de lucru ales, dupa completarea in
permanenta a pozitiei fata de punctele de interfata a unor parametri necesari calibrarii
reperaj din teren folosind luneta de navigatie, sistemului (GPS si IMU- pentru valoriule
si nu in ultimul rand, lucrul cu sistemul deplasarii unghiulare in punctele de statie).
camerei de fotografiere aeriana. In timpul zborului sunt urmarite in
Camera se declanseaza la intervale interfata camerei atat traseele de zbor si
egale si in anumite conditii sunt verificati punctele de reperaj, dar si imaginea terenului
parametri expunerii filmului, sau sunt fotografiat. De asemenea, sunt realizate
inlocuite bobinele de film. observatii privind unele probleme ce apar in
teren (norii).
6. Descarcarea si procesarea imaginilor
Etapa presupune descarcarea rolelor Lucrarile de laborator erau legate in
de film in laboratorul foto, in vederea primul rand de descarcarea memoriilor
pregatirii peliculei pentru procesul fotografic, camerei in unitatile de memorie ale statiilor
care presupune doua aspecte: fotogrammetrice digitale. Pe langa acestea,
- developarea peliculei prin conversia imaginile sunt organizate in foldere si
imaginilor latente si stabile in negativul controlate vizual impreuna cu datele
acesteia, ce urmeaza apoi a fi stabilizat si auxiliare.
fixat; Scopul este identificarea unor
- multiplicarea sau copierea potentiale probleme de calitate a inregistrarii
fotogrammelor de pe negativ pe un suport de acestora.
hartie sau de material plastic, in formula de Se poate face o recontituire a
imagine pozitiva. amprentei blocurilor de fotogramme. ?
Se pot intocmi mozaicuri expeditive. ?
7. Etapa construirii aerotriangulatiei
Aceasta presupune realizarea In acest context, imaginile obtinute de
corespondentei dintre fotogrammele obtinute catre senzorii digitali sunt asociate in interfata
si punctele de legatura dintre acestea. software cu punctele de reperaj in teren. In
Principala problema este pe de-o parte, cele mai multe cazuri, construirea modelului
folosirea punctelor de reperaj existente (de digital al aerotriangulatiei impune si
coordonate cunoscutee x, y, z) dar si calcularea automata, respectiv introducerea
identificarea, masurarea si marcarea unor manuala a unor puncte suplimentare de
puncte noi. coordonate x, y, z.
Scopul este construirea modelului
geometric precis al blocului de fotograme
pentru a asigura exploatarea corecta si precisa
a tuturor dubletelor si legarea elementelor
restituite in cadrul originalului de autor al
hartii topografice.
8. Exploatarea stereoscopica a imaginilor
Este etapa in care dubletele de imagini Este o etapa facultativa, insa in
asamblate prin aerotriangulatie sunt anumite cazuri, prin realizarea autocorelatiei
exploatate cu instrumente de stereorestitutie, dintre imaginile dubletului (orientarii
in vederea masurarii si extragerii datelor de relative), folosind puncte comune, se pot
planimetrie si de altimetrie ale hartilor. obtine produse digitale de tipul anaglifelor,
Fiecare dublet este asezat dupa modelelor 3D, etc.
parametri proiectiei (orientarii absolute), Extragerea planimetriei si altimetriei
dupa care operatorul masoara coordonatele se poate realiza din produse fotogrammetrice
unor noi puncte de reper, si "deseneaza" obtinute in etapele ulterioare:
contururile elementelor de planimetrie, - modelul numeric al terenului pentru
respectiv curbelor de nivel. altimetrie;
- ortofotoplanul pentru planimetrie.
9. Editarea datelor de baza produse prin restitutia fotogrammetrica
Pregatirea originalelor de autor ale Sunt pregatite date digitale, cum ar fi
hartilor si planurilor topografice, in vederea punctele ce definesc viitorul MNAT,
obtinerii originalului de editare folosite in respectiv imaginile ortocorectate ce vor
tiparirea lor. deveni ulterior, ortofotoplanuri.
Au fost asamblate toate elementele
extrase la nivel de dublet.
A fost desenata o varianta a viitoarei
foi de harta.
S-a pregatiti originalul care sta la baza
matritelor de tiparire ale hartilor.

10. Etapa generarii produselor fotogrammetrice

Etapa tiparirii foilor de harta sau Etapa construirii acoperirilor cu date
planurilor topografice compatibile cu aplicatiile GIS.
Etapa producerii ortofotoplanurilor si Ex. producerea de tile-uri cu date de
ortofotohartilor elevatie, dimensionarea ortofotoplanurilor
B. PROCESUL FOTOGRAMMETRIC IN ZBORUL CU DRONA

In cazul imaginilor obtinute cu ajutorul dronelor, suprafata acoperita este de obicei

limitata in functie de performantele platformei de zbor, proprietatile camerei si cele ale
terenului. Ex. zborul cu drona - 1-2-3 ore in schimb zborul cu avionul poate dura si 6 ore

Etapele procesului fotogrammetric, se aseamana in general cu cele unanim acceptate, insa

diferentele sunt legate de posibilitatea de a colecta pe langa imagini si datele esentiale pentru
orientarea acestora.
Etapele majore sunt:

1. Formularea parametrilor proiectului fotogrammetric - presupune pe de o parte

alegerea zonei ce urmeaza a fi acoperita cu fotogramme, si pe de alta parte, testarea
parametrilor potentiali ai proiectului, in raport cu zona aleasa si performantele dronei si
camerei. Este o etapa de simulare a zborului fotogrammetric.

2. Etapa definitivarii proiectului fotogrammetric - care presupune alegerea celei mai

potrivite formule, de obtinere a imaginilor la scara dorita, la rezolutia cea mai buna, folosind
caracteristicile senzorului si ale dronei, in limitele suprafetei alese. Este o etapa semiautomata,
deoarece, in realizarea proiectului definitiv, se impune introducerea manuala a unor parametri,
cum ar fi scara imaginilor, durata de zbor, plafonul de zbor, poligonul care va fi acoperit,
astfel incat sa rezulte cea mai buna varianta, sub raport tehnic si economic.
La finalul etapei, proiectul este salvat intr-un format dedicat, astfel incat va fi activat in
momentul pregatirii dronei.

3. Construirea reperajului la teren - presupune masurarea la un nivel de precizie cat

mai bun, a unei retele de puncte, pe repere fixe, cu ajutorul unui receptor GNSS diferential,
care exploateaza semnalul calibrat, de la o statie fixa de la sol. In acest mod, imaginile pot fi
asamblate prin atribuirea coordonatelor exacte, unor puncte marcate la sol.
Ex. cu vopsea (intersectii, capace de canal, capete de pod etc)

4. Etapa achizitiei imaginilor sau zborul fotogrammetric propriu-zis - care se

desfasoara in limitele parametrilor proiectului, in vederea construirii colectiei de imagini, pe
suportul de memorie al camerei utilizate. Este un proces automat, ce are loc prin directionarea
dronei, in functie de semnalul GNSS/GPS care ofera posibilitatea de a inregistra si
coordonatele centrului imaginii.
Datele de acest tip sunt, in principal, orientative.

5. Etapa construirii orientarii interioare si exterioare a imaginilor - presupune pe de-

o parte, realizarea legaturii dintre imagine si proprietatile camerei, si pe de alta parte,
realizarea corespondentei dintre punctele masurate manual in teren, si coordonatele
omoloagelor lor din imagini.
De aici rezulta o prima versiune a unui mozaic de imagini.

6. Etapa construirii precise a blocului fotogrammetric - urmeaza iin mod obligatoriu

orientarii imaginilor, dar in anumite cazuri se grupeaza impreuna cu etapa urmatoare.
Ex. in Agisoft aerotriangulatia si orientarea sunt cuprinse in aceeasi etapa
(!) De obicei, procesul fotogrammetric, in cazul imaginilor obtinute cu drona, se limiteaza
mai mult la construirea unui. Desi exista coordonatele punctelor de statie, lipsesc de obicei,
elementele deplasarii pe cele trei axe a planului imaginii, care se obtin cu instrumentele de
masura inertiale - IMU.

7. Generarea modelului suprafetei terenului pentru arealul reprezentat in mozaicul

de imagini
Aceasta se realizeaza de obicei, automat, prin calcularea de puncte comune, in spatiile de
suprapunere a imaginilor, folosind datele modelului geometric, al blocului de imagini
asamblat in etapa anterioara.
Etapa se bazeaza, in esenta pe calcularea unui nor de puncte, de coordonate x, y, z
derivate din recunoasterea elementelor comune ce apar in imaginile suprapuse. Din acest nor
de puncte, reprezentat de fapt de o retea de triunghiuri, se pot genera prin interpolare,
suprafetele obiectelor din teren, si chiar suprafata topografica, acolo unde aceasta este
descoperita. (DSM - Digital Service Model)
DSM este un model bazat pe masuratori automate, calibrate la teren printr-o retea de
puncte determinate intr-o etapa anterioara, si poate fi mai detaliat, sau mai simplificat, in
functie de performantele senzorului, dar si de cerintele utilizatorului. (DSM nu rezulta ca nor
de puncte, ci ca suprafata)

8. Ortocorectia blocului de imagini - presupune reesantionarea modelului geometric

obtinut anterior, dupa orientare si aerotriangulatie, folosind modelul suprafetei terenului,
respectiv o serie de puncte comune, ce pot fi obtinute, de asemenea, daca este cazul, prin
masuratori in teren.
Rezultatul este, mai intai, un mozaic de imagini ortocorectate, care poate deveni
ortofotoplan, daca este suficient de xtins pentru a acoperi un trapez geodezic, la o anumita
scara (1:1000, 1:500 etc).
Modelul rezultat, poate fi perfectionat, prin introducerea manuala a unor puncte, de
coordonate x si y, provenite din masuratori precise in teren. In acest fel, modelul poate fi
exploatat mai departe.

9. Etapa generarii de produse derivate, utile diferitelor grupe de aplicatii

(cartografie generala si tematica)
Ex. cartografierea habitatelor, plan topografic actualizarea unor harti si planuri, realizarea
de modele 3D pentru diferite simulari, modele 2D si 3D pentru proiectarea unor structuri.

C. ETAPELE PRINCIPALE ALE PROCESULUI FOTOGRAMMETRIC CU LEICA

ADS

1. Proiectarea zborului care la randul ei presupune mai multe activitati:

- planificarea zborului
- optimizarea planului de zbor
- managementul proiectului de zbor
- estimarea costului in functie de produsele ce vor rezulta

2. Executia zborului care presupune in egala masura, gestionarea controlului

parametrilor de zbor si parametrilor senzorului, in timpul zborului.
- supravegherea traseelor de zbor respectiv a schimbarilor de directie in timpul zborului
fotogrammetric
- supravegherea functionarii senzorului cu ajutorul infetei acestuia, in stransa legatura
cu traseul de zbor si diferitele repere din teren
- controlul functionarii senzorului
 - evaluarea stadiului proiectului pe percursul misiunii
- inregistrarea datelor si verificarea acestora prin interfata utilizator
Pe langa aceste activitati, este supravegheata in mod separat, functionarea sistemului
inertial care determina pozitia punctului de statie si deplasarile unghiulare ale planului
imaginii (sistemul IPAS 20). In acest context, sunt rezolvate problemele controlului datelor
GNSS, respectiv IMU, care vor insoti imaginile pe parcursul inregistrarii lor. In acest mod, se
asigura "georeferentierea" directa a datelor pe care le produce senzorul de la bordul avionului.
IPAS 20 se calibreaza cu statiile GNSS de la sol.

C4 – 14.11.2017

3. Etapa de procesare a datelor

Procesarea datelor in laborator sau in birou este etapa ulterioara derularii zborului
fotogrammetric si care porneste de la datele colectate in timpul misiunii si se finalizeaza cu
diferitele produse specifie, in functe de cerintele beneficiarului.

Aceasta etapa poate fi divizata in 2 trepte:

a. procesarea primara a datelor in vederea treceii la realizarea produselor

fototgrammetrice
b. procesarea avansata a datelor in vederea generarii produselor cerute de catre beneficiar

In prima treapta sunt retinute in esenta 2 aspecte:

- Procesarea primara a imaginilor

- Procesearea primara a datelor necesare orientarii imaginii si aerotriangulatiei

Procesarea imaginilor semnifica o serie de activitati:

 Descarcarea datelor din memoria senzorului in memoria statiei fotogrammetrice

digitale
 Identificarea georeferentierii datelor. Aceasta presupune verificarea legaturii dintre
imagine si elementele geometrice configurate in etapa realizarii zborului.
 Construirea modelului de aerotriangulatie. Presupune initial asamblarea automata a
blocului de imagini si apoi identificarea semiautomata prin diferiti algoritmi a punctelor
comune ce definesc imaginile. Tot in acesta etapa sunt controlate eventualele neprotrviri
dintre imagini si sunt corectate posibilele erori pe x,y,z prin stergerea unor puncte identificate
automat si introducerea manuala a altora. In aceasta etapa se pregateste fondul de baza de
informatie geospatiala din care se va procesa modelul numeric al terenului ( MNAT), ce poate
fi folosit in ortocorectie.
 Rectificarea geometrica a imaginilor asamblate in blocul fotogrammetric prin
realizarea corespondentei dintre mozaicul corectat geometric si date independetente rezultate
din alte ridicari topografice si fotogrammetrice.
 Genrarea imaginilor ortorectificate care se poate realiza folosind doar modelul
globului fotogrammetric asamblat prin aerotriangulatie si un model numeric altitudinal co-
inregistrate in etapa anterioara.
  Extragerea norilor de puncte ce corespund modelului suprafetei terenului. Inseamna ca
aceasta se realizeaza prin procesarea retelei de puncte comune care stau la baza modelului de
aerotriangulatie. In acest context dupa calibrarea intregului bloc fotogrammetric sub raport
geometric, exista posibilitatea de a mai genera puncte suplimentare care pot fi interpolate
pentru a obtine configuratia suprafetei terenului ( suprafata topografica + suprafat obiectelor
ce acopera topografia).

4. Realizarea produselor finale ale procesului fotogrammetric

Exista 6 elemente:

 Realizarea modeluiui digital al terenului DTM, inseamna filtrarea DSM prin aplicarea
unor functii matematice in vederea generarii unui nor de puncte care sa cuprinda doar
elementele suprafetei topografice. Dupa generarea acestui set de date, in anumte cazuri se
procedeaza la dimensionarea acestora dupa un trapez geodezic sau la cerere dupa alte limite.
 Realizarea de produse cartografice. In functie de cerintele beneficiarului acestea pot fi
foarte variate, unele dintre ele sunt axate fie pe datele de planimetrie ale hartilor (ex: cladirile
dintr-un oras sau strazile) fie pot fi extrase din exploatarea datelor de altimetrie (ex: diferite
modele de date din analiza geomorfometrica). Alte produse cartografice sunt hartile si
planurile topografice care integreaza planimetria sau hartile si planurile cadastrale la care se
adauga si fonduri de date pt harti tematice.
 Date pentru actualizarea unor materiale cartografice anterioare sau revizuirea unor
planuri si harti
 Modele digitale necesare vizualizarii unor elemente ale terenului ( ex: modele digitale
ale asezarilor 2D si 3D, sau modele digitale ale unor forme de relief sau modele digitale ale
terenului cu date suplimentare necesare diferitelor proiecte de infrastructura)
 Realizarea de imagini imbunatatite care prin analiza cu diversi algoritmi sa permita
identificarea vizuzla a unor elemente naturale sau antropice (ex: aplicarea de filtre sau matrici
in scopul extragerii automate a cladirilor sau strazilor din oras)
 Realizarea de clasificari tematice folosind imagini ortocorectate. Presupune
exploatarea setului de baza al datelor unei imagini (canalele spectrale din vizibil si infrarosu
apropiat) in vederea segmentarii in obiecte a acoperirii cu date si apoi in vederea clasifcarii pe
teme semantice a diferitelor elemente ce apar in imagini. Pentru obtinerea unor rezultate mai
performante cele 3-4 canale spectrale ale imaginii reflectate se pot integra cu alte rastere
derivate, de pilda din DSM si DEM care pot fi asemenea segmnetate si apoi clasificate
impreuna cu datele imaginilor.

Concluzie

Procesul fotogrammetric in Romania se limiteaza deocamdata la realizarea modelelor de

aerotriangulatie, respectiv la producerea de ortofotoplanuri dimensionate dupa trapezele
geodezice la scara 1:5000, la rezolutia originala de 0,2 m si la cea comerciala de 0,5 m.

Elementele geometrice corespund corectiei de stereo 70, insa sistemul de coordante a fost
adaptat celui precizat de directiva INSPIRE (sistemul ETRS 89).
Modul de desfasurare

Parametrii zb fotogrammetric

Harta de zbor fotogrammetric

Avionul fotogrammetric

Fotogrammetrie C5 – 21.11.2017

D. PRINCIPIUL ZBORULUI FOTOGRAMMETRIC

 Elementele zborului fotogrammetric

 Parametrii zbrului fotogrammetric
 Proiectul de zbor
 Harta de zbor
 Organizarea lucrarilor specifice
 Particularitati tehnice zborului fotogrammetric: avionul fotogrammetric, echipamentul
fotogrammetric si datele obtinute

Definitie:

Zborul fotogrammetric reuneste un ansamblu de activitati care au ca scop ridicarea in teren,

prin tehnici fotogrammetrice a planimetriei si altimetriei, prin intermediul imaginilor cu
geometrie cunoscuta obtinute cu senzorii fotogrammetrici.

Zborul fotogrammetric este o etapa ce implica atat echipamente, aparatul de zbor si senzorii,
cat mai ales personal care are ca obiective indelinirea elementelor prevazute in proiectul
intocmit anterior.

Elementele de baza ale zborului fotogrametric sunt date de specificul obtinerii imaginilor in
proiectia centrala sau de perspectiva centrala ce sta la baza geometriei fotogramelor.

1. Elementele de baza ale zborului fotogrammetric

a. Directia de zbor a avionului fotogrammetric care reprezinta traseul pe care il parcurge
aeronava intre punctele de statie din care se obtine o serie sau o banda de fotograme.
b. Punctul de statie sau pct de statie fotogrammetrica - este punctul in care obiectivul
camerei sau senzorului se deschide astfel incat razele de lumina reflecate de obiecte converg
catre punctul focal dupa care se proiecteaza pe planul viitoarei imagini sau fotograme. Acest
punct este definit intotdeauna de coordonate x,y si pozitia altimetrica z.
c. Avionul fotogrammetric. In principiu orice aeronava pilotata care transporta la bord
senzori fotogrammetrici impreuna cu sistemele care asigura obtinerea datelor de orientare
pentru fiecare fotograma: este vorba despre punctul de statie, respectiv deplasarile unghiulare
ale planului imaginii.
d. Distanta focala a senzorului ( f )
 e. Plafonul de zbor ( h ) este altitudinea punctului focal al obiectivului raportata la
suprafata de referinta la care s-a calibrat altimetrul de la bordul avionului sau altimetrul
camerei. h este rapotat la nivelul marii.
f. Amprenta fotogramei in teren – reprexinta suprafata omoloaga suprafetei utile vizibila
pe o fotograma in limitele indicate de cele 2 serii de marci fiduciale.
g. Fotobaza aeriana sau baza de aerofotografiere ( b) – reprezinta distanta masurata in
teren pe planul orizontal sau pe datum dintre 2 puncte de statie consecutive. Aceasta este
esentiala pentru asigurarea acoperirii longitudinale a fotogramelor dealungul directiei de zbor.

2. Parametrii zborului fotogrammetric

Reprezinta totalitatea variabilelor stabilite empiric sau calculate, care sunt prezente in
proiectul zborului fotogrametric astfel incat prin respectarea lor sa rezulte acoperirea cu
fotograme necesara procesului fotogrametric.

Parametrii zborului fotogrametric exprimati in rapot cu realizarea unei misiuni de zbor cu

o camera analogica si obtinere de imagini cadru cu format patrat 23x23 cm sau 18x18 cm.

Blocul fotogrametric reprezinta suprafata de teren stabilitainaintea proiectului de zbor in

limitele caruia se va realiza ridicarea fotogrametrica, prin obtinerea de imagini ce urmeaza a fi
asamblate intr-un model unitar folosind aerotriangulatia. Parametrii blocului sunt lungimea
„L” (km) si latimea „l” (km).

Blocul fotogrametric trebuie sa se adapteze pe de-o parte suprafetei ce urmeaza a fi

ridicata si pe de alta parte problemelor legate de construirea modelului geometric de
aerotriangulatie.

Parametrii zborului din proiectul zborului fotogrametric:

a. Suprafata de acoperire St – este suprafata totala prevazuta, care va fi acoperita de catre

toate fotogramele ce urmeaza a fi obtinute in carul zborului. Se masoara in km2 sau hectare si
corespunde suprafetei medii a blocului fotogrametric sau a amprentei tuturor fotogramelor din
teren.
Importanta este de asemenea configuratia acestei suprafete in roprt cu terenul, de obicei
suprafata acoperita de imagini, respectiv directiile de zbor este orientata N-S sau V-E pentru
obtinerea unei mai bune adaptari la teren, respectiv pentru faciliatarea procesarii datelor la
aerotriangulatii.
b. Scara medie a fotogramelor – este un raport 1/n stabilt dupa o relatie matematica, in
stramsa legatura cu specifiul imaginilor, prodesele ce vor rezulta, dar si in functie de
randamentul lucrarilor.Teoretic scara imaginilor trebuie sa fie identica sau foarte apropiata de
produsele ce vor rezulta. Scara trebuie sa se adapteze atat numarului de fotograme, deoarece
cresterea acestuia semmnifica si multiplicarea volumului de munca la aerotriangulatie si in
acelasi timp, scara trebuie sa se adapteze autonomiei aparatului de zbor.
c. Suprafata zonei fotografiate este teoretic identica suprafetei blocului fotogrametric,
insa in anumite cazuri este mai mare decat acesta, deoarece in anumite proiecte este prevazuta
si acoperirea unui spatiu invecinat zonei prevazuta in proiect.
 d. Plafonul de zbor ( Z ) este suma dintre altitudinea medie a terenului si inaltimea
relativa la care se afla avionul in medie deasupra regiunii ce face obiectul aerofotografierii.
e. Suprafata medie a amprentei fotogramei in teren ( S) se masoara in hectare si
corespunde formatului fotogramei la scara medie stabilita in proiect.
Ca exemplu : Formula este urmatoarea: 23x23cm la scara 1:7500.
f. Parametrii expunerii filmului, timpul de expunere respectiv diafragma, reprezinta
setarile aplicate camerei analogice, in functie de senzitivitatea peliculei, stralucirea si
iluminara obiectelor din teren ( roci, orase, sate) , respectiv deschideri unghiulare a
obiectivelor.

C6

3. Proiectul de zbor

Reprezintă totalitatea variabilelor stabilite empiric sau calculate care sunt prezente în
proiectul zborului fotogrammetric astfel încât, prin respectarea lor să rezulte acoperirea cu
fotogramme necesară procesului fotogrammetric.

Parametrii zborului exprimați în raport cu realizarea unei misiuni de zbor cu o cameră

analogică și obținere de imagini cadru cu format pătrat (23x23 cm sau 18x18 cm).

1. Blocul fotogrammetric – suprafața de teren stabilită înaintea proiectului de zbor în limitele

căreia se va realiza ridicarea fotogrammetrică prin obținerea de imagini ce urmează a fi
asamblate într-un model unitar folosind aerotriangulația. Parametrii:

- lungimea (L) – în km

- lățimea (l) – în km

Acesta trebuie să se adapteze, pe de o parte, suprafeței ce urmează a fi ridicată și, pe de

altă parte, problemelor legate de construirea modelului geometric de aerotriangulație.

2. Suprafața de acoperire - suprafața totală prevăzută care va fi acoperită de către toate

fotogrammele ce urmează a fi obținute în cadrul zborului. Se măsoară în km pătrați sau ha și
corespunde, de fapt, suprafaței medii a blocului fotogrammetric sau a amprentei tuturor
fotogrammelor în teren.

Importantă este, de asemenea, configurația acestei suprafețe în raport cu terenul. De

obicei suprafața acoperită de imagini, respectiv direcțiile de zbor sunt orientate N-S sau V-E
pentru obținerea unei mai bune adaptări la teren respectiv pentru facilitarea procesării datelor
la aerotriangulație.

3. Scara medie a fotogrammelor – un raport 1/n stabilit după o relație matematică în strânsă
legătură cu specificul imaginilor, produsele ce vor rezulta dar și în funcție de randamentul
lucrărilor. Scara imaginilor trebuie să fie identică sau foarte apropiată de produsele ce vor
rezulta. Scara trebuie să se adapteze atât numărului de fotogramme deoarece creșterea
acestuia semnifică și multiplicarea volumului de muncă la aerotriangulație și, în același timp,
scara trebuie să se adapteze autonomiei aparatului de zbor.
4. Suprafața zonei fotografiate – teoretic identică suprafeței blocului fotogrammetric însă, în
anumite cazuri, este mai mare decât acesta deoarece, în anumite proiecte, este prevăzută și
acoperirea unui spațiu învecinat zonei prevăzută în proiect.

5. Plafonul de zbor – suma dintre altitudinea medie a terenului și înălțimea relativă la care se
află avionul în medie deasupra regiunii ce face obiectul aerofotografierii. Are un caracter
informativ.

6. Suprafața medie a amprentei fotogrammei în teren – se măsoară în hectare și corespunde

formatului fotogrammei la scara medie stabilită în proiect.

7. Parametrii expunerii filmului(slide 27)

- timpul de expunere

- diafragma

Reprezintă setările aplicate camerei analogice în funcție de sensibilitatea peliculei,

strălucirea și iluminarea obiectelor din teren respectiv deschiderii unghiulare a obiectivului.

 Timpul de expunere al filmului - te – reprezinta intervalul de timp masurat in sutimi de

secunda in care lumina reflectata de obiectele din teren patrunde prin obiectivul camerei sau
senzorului si se proiecteaza pe planul in care se formeaza imaginea. Valoarea acestuia se
determina fie cu ajutorul exponometrului atasat camerei cu film, dar, in cazul senzorilor
digitali, ea se determina automat prin adaptarea celulelor CMOS sau CCD la cantitatea de
lumina reflectata de elementele din teren – variabila in functie de acoperirea terenului, dar
depinde si de data si ora la care se realizeaza zborul fotogrammetric. Importanta este si
adaptarea la deschiderea unghiulara a obiectivului, deoarece expunerea peliculei sau accesul
luminii in interiorul camerei se face intr-un timp diferit intre centrul imaginii si marginea
acesteia – apare efectul de vigneta al imaginii – se mai rezolva cu niste filtre speciale care se
pun la obiectiv. Timpul de expunere trebuie sa se adapteze in acelasi timp plafonului de zbor
si vitezei aeronavei pentru ca pragul de trenare al imaginii sa nu depaseasca 0,005 mm.
Problema apare in conditiile in care viteza de zbor creste la altitudini relativ mici deasupra
𝒅 𝒉
terenului. Pentru aceasta se foloseste o relatie matematica : 𝒕 = 𝒗 𝒙 𝒇 .

d – dimensiunea in imagine a obiectului (mm)

v – viteza avionului (km/h)

h – plafonul de zbor in punctul de statie (m)

f – distanta focala a obiectivului camerei (mm)

 Timpul de asteptare – ta – timpul in care avionul se deplaseaza pe fotobaza aeriana,

intre 2 puncte de statie consecutive; in functie de aceasta valoare, se adapteaza acoperirea
longitudinala care sta la baza intocmirii blocului fotogrammetric
  Baza de aerofotografiere –B – distanta masurata in teren (km) dintre proiectiile a doua
puncte de statie fotogrammetrica consecutive. In acest interval de timp (timpul de asteptare),
obiectivul se deschide, filmul este expus si apoi, cadrul cu imaginea latenta este rulat pe
bobina receptoare a camerei. Aceste etape sunt cunoscute si sub numele de ciclul camerei.
Alegerea corecta a bazei de fotografiere implica realizarea acoperirii optime longitudinale de
66% pe directia de zbor – ax 66% - respectiv a acoperirii transversale intre directiile de zbor
de 33% – ay 33% . Acestea sunt conditii de calitate a imaginilor deoarece stau la baza
construirii modelului geometric al blocului de imagini, respectiv stereorestitutiei analogice
sau digitale.
𝑎𝑥
𝑏 = 𝐿(1 − )
100
L = lungimea unei directii de zbor – poate fi in media si lungimea blocului fotogrammetric

 Numarul benzilor de fotogramme – corespunde numarului si configuratiei traseelor

paralele de zbor care se incadreaza pe lungimea L a suprafetei acoperite cu
fotogramme; este raportul dintre lungimea traseului de zbor si distanta medie dintre
traseele paralele de zbor.
𝐿𝑡
𝑁𝑏 =
𝐴

 Numarul de fotogramme ce alcatuiesc o banda – raportul dintre fotobaza si lungimea

unei benzi

 Numarul total de fotogramme – numarul de benzi inmultit cu numarul de fotogramme

pe care il contine o banda

 Lungimea rolei de film – Mt – se determina in functie de formatul si numarul total de

fotogramme, respectiv lungimea segmentului de film neexpus – cm.

 Durata de timp a zborului – Tz – produsul dintre nr total de fotogramme si timpul de

asteptare

 Viteza rezultanta / viteza compusa de deplasarea a avionului – care rezulta din

compunerea vitezei prestabilita in proiect cu viteza derivei laterale care tinde sa departeze
avionul de la directia de zbor prevazuta. De obicei, vectorul vitezei rezultante este trasat si pe
harta de zbor.

Pe langa acesti parametri, proiectul poate contine si alte informatii importante, care sunt
legate de:

- proprietatile camerei sau ale senzorului

- proprietatile obiectivului camerei
- particularitati tehnice ale tipului de pelicula, respectiv ale grilelor de senzori
- relatia dintre expunere si particularitatile terenului
 - tipuri de filtre care se impun a fi utilizate impreuna cu senzorul (filtru UV, filtru de
galben, filtrele antivigneta in cazul camerelor cu obiective cu deschidere mare)

Parametrii prezentati sunt de obicei considerati clasici in proiectele care folosesc filmul
fotogrammetric si partial senzorii digitali. Importanta cea mai mare revine celor care
contribuie in mod nemijlocit la construirea geometriei precise a intregului bloc de
fotogramme => in aceasta etapa realizarea de scenarii privind zborul fotogrammetric poate fi
folositoare in contextul imbunatarii calitatii imaginilor.

4. Harta de zbor

Reprezinta partea grafica a proiectului de zbor care are drept scop spatializarea
parametrilor de zbor, respectiv a amprentei imaginilor ce urmeaza a fi obtinute.

Intocmira acestui marterial cartografic se poate realiza in format analogic (pe hartie), dar
in contextul actual, aplicatiile software permit realizarea de variante de harta de zbor din care
se vor alege elementele ce vor fi reprezentate.

Harta pe hartie in format analogic prezinta urmatoarele caracteristici:

 Harta se realizeaza la o scara adaptata acoperirii terenului cu imagini – de obicei,

aceasta este mai mica decat scara fotogrammelor (ex: fotogrammele 1:5000, scara hartii
1:25000, 1:50000)

 Intocmirea hartii porneste de la trapezele geodezice ce vor fi acoperite cu imagini

peste care se suprapun foi de harta topografica asamblate

 Pentru o simplificare a continutului si o lectura usoara, se recurge uneori, la

redesenarea hartilor topografice prin selectia doar a unor elemente esentiale cum ar fi: rauri,
cote, unele curbe de nivel – deoarece peste acest material vor fi desenate toate elementele
specifice

 In intocmirea hartii se tine seama de o serie de elemente ale zborului dintre care
importante sunt: punctele de reperaj masurate in teren, directiile de zbor, vectorii de viteza,
amprentele imaginilor si configuratia probabila a zonelor de suprapunere; de asemenea, pot fi
adaugate si o serie de parametri de care trebuie tinut seama in unele puncte de statie

 Utilizarea hartii in format tiparit este legata mai ales de etapele anterioare ale
fotogrammetriei, analogica si analitica si impune simultan orientarea la teren a operatorului
fotogrammetric, care utilizeaza luneta de navigatie si marcheaza de-a lungul zborului punctele
de statie prin care s-a trecut, respectiv directiile parcurse

Harta digitala de zbor fotogrammetric – poate fi produsa prin diferite simulari in

functie de parametrii proiectului fotogrammetric – scara si formatul imaginilor, rezolutia
spatiala, distanta focala a senzorului, diferentele altimetrice si cele de inaltime ale obiectelor,
etc. In principal, elementele sunt similare celor din harta analogica, insa cele mai importante
sunt: punctele de statie, directiile de zbor, limitele suprafetei acoperite cu imagini, si mai ales,
configuratia suprafetelor de acoperire longitudinala, respectiv laterala din cadrul blocului
fotogrammetric.

Cele mai folosite sunt 4 variante (slide-ul 30):

 Harta digitala cu baza de harta topografica peste care se suprapun directiile de zbor,
punctele de statie si amprentele imaginilor cu evidentierea zonelor de suprapunere dintr-o
imagine;

 Harta de zbor interactiva care cuprinde model numeric al terenului, elemente

planimetrice de baza (rauri, asezari) peste care se suprapun directiile de zbor si punctele de
statie, la care se adauga punctele de reperaj, ce apar de regula, in ecranul de zoom al interfetei
senzorului;

 Harta de zbor 3D care poate fi folosita initial pentru simularea viitoarei misiuni in
vederea imbunatarii unor parametri, cum ar fi: corectarea bazei de fotografiere sau a distantei
dintre traseele de zbor, astfel incat proiectul rezultat sa fie mai bine adaptat cerintelor
beneficiarului. Modelul 3D al hartii cuprinde intotdeauna date de elevatie reprezentate de
asemenea tridimensional, care ajuta la adaptarea amprentei imaginilor la configuratia
terenului si la rezolvarea problemelor privind acoperirile dintre imagini.

 Harta digitala simpla elaborata pe fondul unei acoperiri cu date pre-existente

(OpenStreetMap, Google Earth), sub forma de scenarii pentru suprafete restranse si zboruri
nepilotate (zborul cu drona). In acest caz, se introduc parametrii proiectului de zbor si sunt
studiate solutiile alternative pentru ca in final sa rezulte cea mai buna formula adaptata tipului
de senzor, particularitatilor terenului si autonomiei vehiculului sau platformei care transporta
senzorul – Mission Planner.

5. Organizarea lucrarilor specifice

C7 – 5.12.2017

6. Echipamente si instrumente utilizate in obtinerea fotogramelor aeriene (sld 34+)

 Avionul fotogrammetric – caracteristici si elemente tehnice

 Senzori de teledetectie cu aplicatii in fotogrametrie
 Echipamente utilizate in pregatirea fotogramelor pentru procesare

Avionul fotogrammetric

Reprezinta o platforma de teledectie care transporta la bord senzori fotogrametrici si

participa la misiuni de zbor de ridicare fotogrametrica a terenului, folosind proiectul de zbor
fotogrammetric.

Avionul fotogrammetric este cea mai veche platforma de teledetectie folosita in

fotogrametria analogica si mai tarziu in cea analitica, respectiv digitala, deoarece obtinere de
fotograme cu date de orientare precise a necesitat alegerea unor mijloace de zbor care sa
indeplineasca anumite conditii tehnice. Daca obtinem fotogramele, dar nu si date, atunci
acestea nu pot fi exploatate in vederea aerotriangulatiei si a stereorestitutiei.

Teoretic orice aeronava poate indeplini functia de avion fotogrammetric, daca

indeplineste o serie de conditii:

a. Sa asigure o buna stabilitate in zbor in timpul misunii a.i. parametri din proiect sa
poata fi respectati in limitele admise.
b. Aeronava trebuie sa prezinte un echipament de bord esential care sa asigure controlul
parametrilor in timpul misiunii, rescpectiv navigarea in conformitate cu proiectul de zbor.
c. Aeronava terbuie sa fie propulsata cu un sistem care sa permita o cat mai mare
autonomie de zbor pentru a acoperiiintreg terenul ce urmeaza a fi ridicat.
d. Aeronava trebuie sa asigure o cat mai buna vizibilitate asupra terenului in timpul
derularii misiunii de zbor; aceasta este esentiala mai ales la navigarea ce foloseste mijloace
analogice.
e. Aeronava trebuie sa permita instalarea intr-un punct stabil la nivelul fuselajului a
senzorului fotogrammetric sau camerei, de obicei cat mai aproape de centrul de greutate
(petnru ca rotatia sa fie minima)
f. Aeronava trebuie sa asigure in interior spatiu suficient pentru instalarea senzorilor intr-
un punct cu o cat mai mare vizibilitate asupra terenului, dar si pentru instalarea
echipamentelor auxiliare.
g. Aeronava trebuie sa prezinte personal navigant (pilot si copilot), dar si un navigator,
respectiv unul sau mai multi operatori fotogrammetrici (minim 3 persoane).

In Romania si in late state din C si E Europei obtinerea ortofotoplanurilor la scara 1:5000

si rezolutie 0,5 m se realizeaza cu avionul Antonov AN 30, initial conceput pentru misiuni
fotogrametrice cu senzori analogici, adica 2 camere verticale cu film montate pe podeaua
aeronavei, respectiv 2 camere oblice cu film montate lateral in podeaua aeronavei necesare
obtinerii unor date reper pentru orientarea absoluta a fotogramelor verticale.

Dupa achizitionarea senzorilor LEICA ADS-80, aeronavele au fost adaptate pentru

echipamentul fotogrammetric digital, reprezentat prin: senzor, unitatile de memorie,
computerul-interfata, precum si pentru aparatura de pozitionare GPS sau GNSS.

Principalul dezavantaj este consumul mare de combustibil care implica o serie de costuri
suplimentare si un randament relativ limitat al lucrarilor.

In prezent sunt utilizate pentru misiunile de durata mai limitata o serie de avioane
concepute special pentru fotogrammetrie care au un conum minim, o stabilitate suficienta pe
traseul de zbor si posibilitati de control si de inregistrare instantanee a datelor de orientare ale
imaginilor, ex: Diamond Aircraft Riegl Austria.

In acest mod se urmareste cresterea randementului lucrarilor de ridicare fotogrametrica a

terenului prin montarea la bordul aceleiasi aeronave a 2 sau chiar 3 senzori complementari
pasivi sau activi care sa colecteze in cadrul aceleiasi misiuni atat fotogramele digitale cu
datele de orientare, cat si seturi de date auxiliare utile in procesarea fotogramelor.
 Ex: aeronava Diamond Aircraft prezinta un echipaj de 3 persoane, in partea de jos a
fuselajului este sistemul LIDAR.

Sisteme de senzori de teledetectie. Camere fotogrammetrice

Senzorii cu aplicatii fotogrametrice nu se limiteaza doar la camerele metrice analogice

sau digitale, deoarece pe piata produselor de teledetectie exista de mai multa vreme imagini
satelitare obtinute de senzori optici, care contin si date de orientare absoluta. In acest context
posibilitatile de exploatare cartografica a acestui tip de informatii geospatiale se multiplica
atunci cand senzorii de scanare multispectrala (SPOT-HRG), dar si unii senzori radiometrici (
ASTER) colecteaza din acelasi punct de statie imagini pereche cu efect de paralaxa.

C8 – 12.12.2017

Aplicatile specifice fotogrametriei necesita utilizarea de imagini de teledetectie avand

caracteristici adecvate obtinerii modelelor geometrice cu un grad ridicat de precizie.

In principal cele mai importante proprietati ale imaginlor cu aplicabilitate in acest

domeniu sunt:

 Inregistrarea in formate utilizabile a datelor propriu-zise, respectiv a datelor de

orientare necesare procesarii avansate si generarii produselor fotgrametrice. Ex: imagnile
Landsat nu pot fi fol in fotogrametrie.
 Imaginile cu aplicatii fotogrammetrice se obtin cu ajutorul unor senzori care pot prelua
inregistrari sunt forma de perechi cu efect de paralaxa, cu alte cuvinte acelasi senzor poate
obtine intr-un anumit mod de lucru atat imagini verticale, cat si perechi oblice ale acestora cu
acoperiri similare fotogramelor aeriene.
 Rezolutia imaginilor: in primul rand cea spatiala trebuie sa fie adaptata nivelului de
precizie geometrica al datelor fotogrametrice si produselor obtinute, deoarece colectarea
punctelor pentru aerotriangulatie trebuie realizata in mod precis pe x,y,z folosind elemente
fixe usor vizibile in teren.
 Rezolutia spectrala a imaginilor este de regula limitata la domeniile vizibil si infrarosu
apropiat, deoarece pozitia planului focal in spatiul dintre detectorii senzorilor permite de
obicei obtinerea de imagini cu o geometrie mai buna, adica la rezolutii mai mari. Pe de alta
parte aceste intervale spectrale asigura si eforturi mai mici in interpretarea imaginilor.
 Rezolutia temporala – cele mai multe aplicatii fotogrametrice utilizeaza imagini cu o
rezolutie temporala slaba, deoarece obtinerea de imagini la rezolutii spatiale foarte mari
presupune costuri foarte mari si zboruri de durata. Ex: in Europa fotogramele aeriene digitale
se actualizeaza la fiecare 5 ani; o serie de aplicati satelitare obtin imagini la comanda ce pot fi
exploatate fotogrametric, de aici rezultand produse ortocorectate, dar si modlee numerice ale
terenului uneori la precizii foarte mari 0,1- 0,2 m dar acestea sunt in pricipal pentru uz militar;
un exemplu sunt si GEOEYE, IRSCARTOSAT- din India, ALL-VIEW, SPOT 5,6,7

Avantajul imaginilor satelitare cu aplicatii fotogrametrice este posibilitatea de construi

mai repede modelul de aerotriangulatie cu o acoperire a terenului mai eficienta.
 In acest sens aplicatiile devin eficiente daca aria de acoperire a blocului fotogrametric
este de ordinul a cel putin 1000 km2, este traversata de frontiere sau mai ales este cazul
terenurilor montane inalte si foarte intinse.

Tipuri de sisteme de senzori cu aplicabilitate in fotogrammetrie:

1. Camerele fotogrametrice analogice sau camerele cu film - Sunt senzori de care se

leaga cea mai mare parte a istoriei doneniului si functioneaza pe principiul proiectiei de
perspectiva centrala, deorece razele de lumina reflectate de obiectele de pe suprafata de teren
sunt proiectate prin lentilele obiectivului pe planul peliculei de film alb-negru sau color.
Imaginea rezultata este mai intai latenta si stabila, dupa care prin tratare chimica sau
developare se transforma in negativ, care poate fi reversibil la nivel de culori sau tonuri de
culoare, respectiv la nivel de geometrie.
2. Camerele fotogrametrice digitale cu imagini cadru si matrici de senzori patrate.
Principiul acestora este pana la un punct similar camerelor analogice, insa in locul peliculei de
film exista matrici de detectori sensibili la radiatiile vizibile si infrarosu apropiat. Acestea sunt
intersectate de planul focal astfel incat imaginea analogica a terenului este convertita in
matrici complementare si apoi recompusa automat sau manual pentru a fi examinata tot
analogic. Ex: camera folosita in zborul cu drona.
3. Sistemele de senzori fotogrametrici cu matrice lineara de detectori – scanere de tip
Pushbroom. Sistemul presupune folosirea unui sir de detectori care primesc lumina reflectata
de obiectele din teren printr-un obiectiv prevazut cu o fanta calculata in functie de rezolutia de
esantionare a senzorului. Detectorii sunt organizati in matrici lineare care inregistreaza
simultan in mai multe canale spectrale din vizibil si infrarosu apropiat. De asemenea,
geometria campului vizual al senzorului poate fi adaptata obtinerii de linii de pixeli [e distante
lungi in 3 moduri geometrice din care sa rezulte efectul de paralaxa.
Senzorii de acest tip aduc inovatii remarcabile deoarece obtinerea de imagini
multispectrale cu geometrie diferita, care sa permita limitarea timpului de lucru la
aerotriangulatie.

Structura senzorilor fotogrametrici. Partile componente ale camerelor analogice si

senzorilor digitali

Partile compomente ale camerei sunt alcatuite din elemente optice si mecanice, care sa
permita obtinerea de imagini cadru cu cadru cu acoperiri lingitudinale de 60% respectiv
transversale intre 20-40%. Aceasta impune folosirea camerei intr-un ansamblu care contine
mai multe instrumente necesare colectarii datelor de orientare:

- Luneta de navigatie – utla pentru reperajul la teren

- Exponometrul camerei – folosit pentru determinarea celei mai bune combinatii dintre
timpul de expunere si diafragma.
- Statoscopul – este un barometru diferential care masoara variatia plafonului de zbor
intre punctele de statie. gradatiile sunt transformate in unitati de presiuni.
- Panoul de comanda al camerei
- Altimetrul camerei – arata plafonul de zbor instantaneu, iar cadranul micsorat este
inregistrat pe marginea fotogrammei.
 - Nivela sferica – arata inclinarea axului optic fata de verticala, dar permite si
calarea/calibrarea camerei inaintea zborului.
- Contorul de pozitii

Camera analogica prezinta 3 compartimente si anume:

- Obiectivul camerei montat in conul obiectivului – acesta prezinta o prte optica,

lentilele cu punctul focal si o prate mecanica, obturatorul, respecti diafragma care regleaza
patrunderea luminii. In functie de specificul zborului se adapteaza filtre de cele mai deverse
tipuri (ex: cum ar fi filtrul galben, pentru limitarea difuziei albastrului sau cel de ultaviolet)
- Corpul camerei in care se incadreaza conul obiectivului si este marginit la partea
superioara de catre planul focal ce corespunde tehnic cu placa de presiune pe care se intinde
pelicula de film in timpul expunerii.
- Cutia filmului contine bobinele de pelicula, cea debitoare si cea receptoare, care se
continua catre placa de presiune cu un sistem de role cu rol de a intinde pelicula de film.

Modul de lucru este tipic marcat de deschiderea obiectivului in punctul de statie, patrunderea
luminii prin obturator si diafragma catre planul focal, expunerea filmului si apoi rularea
cadrului expus pe bobina receptoare, dupa care ciclul continua.

Senzorul dgital LEICA-ADS 40:

Elemente componente, principii si modul de lucru.

C9 – 09.01.2018

 Orientarea fotogrammelor
 Asamblarea prin aerotriangulatie a fotogrammelor
 Generarea MNAT
 Ortocorectie

 Orientarea fotogrammelor

Este un ansamblu de lucrari care se realizeaza dupa obrinerea acestora in scopul

reconstituirii elementelor geometrice ale proiectiei perspective a acestora si legarii punctelor
imagine de omoloagele lor in teren. Orientarea fotogramelor a fost sub forma in cotextul
formularii a 2 principii de baza in fotogrammetrie:

1. Principiul colinearitatii – punctul de perspectiva al proiectiei centrale (focarul

sistemului senzorului) se afla pe aceeasi dreapta cu punctul imagine (un punct de pe
fotograma ce defineste un obiect) si punctul corespunzator acestuia din teren (punctul din
spatiul obiect). Pe baza acestui principiu au fost scriese ecuatiile care permit calcularea
coordonatelor puncctelor din teren folosind elementele geometrice ale fotogramelor.

PP – punct principal de coord (x0, yo) este intalnirea marcilor fiduciale ale fotogramei;
P’(x,y) – punct imagine;
P(x,y,z) – punctul in teren ce corespunde punctului imaginii.
 2. Principiul coplanaritatii – presupune ca toate punctele imagine se afla in acelasi plan
in cadrul fotogramei, chiar daca in realitate omoloagele lor nu indeplinesc aceste conditii. Este
principiul care sta la baza aerotriangulatiei, deoarece proiectarea punctelor din teren in cadrul
imaginilor consecutive si coplanaritatea pozitiei acestora permite legarea fotogramelor intre
ele.
O1,O2, O3- centrele de proiectie ale fotogramelor stabilite punctelor de statie sau
puncte de perspectiva asupra terenului;
P1,P2,...P5 – puncte in teren definite de x,y,z. ;
p1,p2,...p5 –puncte imagine corespondete in fotograme a punctelor din teren.

Orientare interioara reprezinta prima etapa a orientarii imaginilor, deoarece imaginea cu

geometrie cunoscuta sau fotogramma este asezata sau legata in sistemul de coordonate
interior al senzorului fotogrammetric. Adica in aceasta etapa fotograma este conectata cu
sistemul senzorului astfel incat punctele imagine vor dobandi la reesantionare coordonatele ce
au originea in mijlocul fotogramei sau in punctul principal al acesteia.
Etapa este necesara deoarece parametrii geometrici ai sistemului camerei se modifica in
timp ceea ce necesita calibrarea senzorului prin recalcularea periodica a pozitiei marcilor
fiduciale si a punctului principal pe care il deteremina. Masuratorile se fac in report de
punctul origine de coordonate (0,0).
La orientarea interiora pixelilor fotogramei sau punctelor fotgramei li se atribuie
coordnate-aparat care depind de sistemul camerei si care iau in calcul excentricitatea punctul
pricipal real al imaginii. Coordonatele pot fi pozitive sau negative.
A – punct obiect
XA,YA,ZA –coord punctului obiect
XO - Punctul de perspectiva la proiectiei forogramei
A – punct magine

Orientarea relativa presupune rezolvarea legaturii precise folosind puncte comune intre 2
imagini ce alcatuesc un dublet. Altfel spus prin orienatare rel se stabileste legatura dintre cele
2 fotograme ale dubletului pragatindu-se astfel explotarea stereoscopica a cestuia. Dpdv al
fotogrametriei analogice orientarea relativa este baza exploatarii fotogramelor cu ajutorul
stereocomparatorului, respectiv pregatirea restitutiei fotogrammetrice pentru planmetrie si
altimetrie.
Elementele orientarii relative:
O1,O2- centele de perspectiva ale celor 2 fotogramme obt consecutiv
P1,P2-punctele omagine de coordonate x,y ce corespund punctului P din teren cu coord
Xp,Yp,Zp
h – plafonul de zbor
alte dubiosenii – sistemele de coordonate intragrate ale fotogramelor
Ck – distanta focala
Etapa presupune identificarea in zona de suprapunere comunarame a punctelor
corespondente legate de acelasi detaliu din teren si asocierea acestora cu o serie de coordonate
care pot fi locale sau chiar geodezice. Scopul este legarea cat mai precisa a forogramelor
dubletului astfel incat sa rezulte dubletul de fotograme ce poate fi vizualizat 3D.
Ex:imaginile anagrifice sau imag epipolare.
Orienatarea exterioara si absoluta a imaginii repezinta etapa in care se realizeaza
determinarea precisa a pozitiei imaginii in raport cu terenul ( orientarea exterioara) acesta se
extinde si dubletului orientat relativ si in aceast situatie se foloseste denumirea de orientare
absolut atunci cand dubletul de imagini este legat de un sistem de coordonate geodezic.
P – punctul din spatiul obiect
O- punctul de perspentiva al proiectiei centrale
p –punctul imagine
o – punctul principal al fotogramei
f- distanta focala
x’,y’,z’ – sistemele de axe de referinta ale deplasarii planului fotogramei, caracterizata prin
cele 3 unghiuri determinare pentri fiecare punct de statie : omega, phi, k. Cele 3 unghiuri
descriu deplasarea aeronavei care transporta senzorul fata de sistemul de axe 3D ce definesc
planul orizontal si planul vertical. Cele 3 unghiuri vizeaza deplasarea in jurul axei aeronavei,
deplasarea aeronavei in jurul axei verticale ( unghiul k) si deplasarea aeronavei in raport cu
planul orizontal ( unghiul phi).
Orienatarea absoluta, legarea dubletului de fotograme construita anterior pe baza fotogramelor
comune cu sistemul de coordonate geodezic aspciat datumului respectiv unui anumit elipsoid.

C10 – 16.01.2018
 Aerotriangulatia

- Definitie
- Elemente cmponente
- Etapele aerotriangulatiei
- Probleme specifice
Definitie
Aerotriangulatie reprezinta o etapa absolut necesara procesului fotogrammetric, deoarece
ea permite rezolvarea asamblajului de imagini cu baze geometrice precise folosind principiile
fundamentale ale fotogrammetriei analitice:
- Principiul colinearitatii punctului de statie cu punctul obiect si punctul imagine;
- Principiul coplanaritatii pnctelor imagine pereche din dublete cu punctul obiect, ce
corespunde in teren.
Prin aerotriangulatie se genereaza retele de puncte organizate in triunghiuri, care permit
construirea asamblajului de imagini obtinute in urma unui zbor dupa ce acestea au trecut prin
etapa orientarii absolute ( adica dupa ce acestea au fost legate la teren ).
Legarea fotogramelor se face atat pe directia de zbor, cat si intre directiile de zbor,
conditia fiind suprapunerea corecta intre imagini ( 60% macar pe directia de zbor, 30 % cel
putin intre directiile de zbor).
Blocul fotogrametric este principalul produs al aeotriangulatiei, iar punctele masurate se
pot utiliza ulterior in realizarea MNAT.ului.
Etapele realizarii aerotriangulatiei
Aerotriangulatia presupune de fapt calcularea unei retele de puncte suficient de densa
pentru a lega toate fotogramele intre ele, aceste pnucte sunt in general de 2 tipuri si anume:
- Puncte de reperaj masurate in teren folosind diferite instrumente topografice, de obicei
inain6te de efectuarea zborului;
- Puncte comune intre imagini determinate automat cu ajutorul instrumentelor software
si calculate pe baza punctelor coexistente;
- Puncte introduse manual in conditiile in care precizia modelului obtinut evaluata
statistic nu este corespunzatoare.
Etapele onstruirii aerotriangulatiei digitale (slide 46)
1. Masurarea coordonatelor punctelor comune din imagini folosind reteaua de puncte
preexistenta (adica cele de reperaj)- se face automat
2. Determinarea modelelor de imagini pe baza ecuatiilor polinomiale destinate
aerotriangulatiei – modelele de imagini sunt lagate de noua lor geometrie
3. Construirea aerotriangulatei la nivel de panta de fotograme – aceasta presupune
asocierea imaginilor din lungul aceleiasi directiii de zbor cu punctele si datele modelelor
obtinute anterior si reesantionarea intr-o prima etapa a asamblajelor de imagini
4. Construirea aerotriangulatiei in bloc – care se bazeaza pe identificarea punctelor
comune dintre sirurile paralele de fotograme
5. Evaluarea calitatii blocului fotogrammetric – aceasta se face pe de-o parte prin
calcularea erorilor si spatializarea acestora si pe de alta parte prin identificarea acelor parti ale
asamblajului de imagini cu un deficit de puncte cunoscute. In acest context procesul poate fi
repetat.
6. Ajustarea aerotriangulatiei sau compensarea acesteia prin adaugarea manuala a unui
nou set de puncte si recalcularea coordonatelor intregii retele.

 Modelul Numeric/Digital al Terenului (sld 47-48)

MNAT.ul constituie o reprezentare simplificata in diferite variabile in mediul digital a
suprafetei topo si aunor elemente strans legate de aceasta. Modelul se bazeaza pe o retea de
puncte cu organizare diferita ( poate fi triunghuri, patrate sau profile), care pe langa datele de
localizarea in plan x si y asociate cu un sistem de coordonate locale sau geodezice prezinta un
atribut, car contine altimetria terenului ( valoarea z).
Din punct de vedere semantic exista 3 notiuni care apar in terminologia corenta si anume:
» DSM ( Digital Surface Model) sau Modelul Suprefetei Terenului, care presupune o
retea de puncte obtinute din surse diferite care defineste in egala masura suprafata topografica
cu formele de relief si alte elemente asociate, precum si diversele obiecte, naturale sau
antropice care acopera topografia.
DSM.ul este de cele mai multe ori primul produs prin tehnici de fotogrametrie degital
si nu DTM.ul.
» DTM ( Digital Terrain Model ) sau Modelul Digital/Numeric al Terenului (MNT),
acesta presupune doar reteaua de puncte care defineste suprafata topografica, dar si
elementele cel mai strans legate de aceasta, precum canalul, tavegul de revene, ogase si
torenti, microreliefuri naturale si antropice sau chiar elemente legate de orizonturile de sol (
deschideri de sol naturale sau antropice ). DTM.ul se poate obtine cel mai usor prin ridicare
topografica (statie totala, staie GPS), dar poate rezulta si prin filtrarea cu matrici mobile a
modelului suprafaetei terenului, pana la stergerea obiectelor de tipul constructiilor, vegetatie
etc.
» DEM (Digital Elevation Model) sau Model Digital de Elevatie (MNA) este un model
ideal definit prin intermediul retelelor de puncte, care sunt atribuite doar altimetriei terenului
fara a mai defini si detaliile acestuia. MAN se poate obtine prin simplifacarea MNT.
Obtinerea acestor modele prin tehnici fotogrametrice presupune mai multe posibiliati in
functie de senzorii disponibili, dar si de tehnica de procesare a datelor. Indiferent de aceste
aspecte rezultatele obtinute in format digital sunt oncretizate in :
- Modelul de tip GRID, in care suprafata terenului corespunde unui raster cu o structura
simpla usor de interpolat in functie de dimensiunea laturii celulei
- Modelul de tip TIN (Retea de ) - acesta poate fi derivat direct sau indirect din
asuratrile derivate la construirea aerotriangulatiei. Modelul contine puncte organizate in retele
de triunghiuri care pornesc de la cel mai mic cerc, ce poate fi circumscris unui triunghi.
Reteaua este neuniforma si ofera o precizie ce depinde de adaptarea densitatii punctelor la
conplexitatea toppografiei. Dimensiunile datelor sunt mai mari iar interpolarea este dificila.
- Izohipsele sau Curbele de nivel- sunt date vectoriale care reunesc punctele derivate din
modele anterioare, care au fost unite dupa aceasi valoare a atributului Z. Dificultatea acestui
model intervine atunci cand suprafata este intrerupta de constructii sau mai ales pe abrupturi,
unde modelele TIN sau Grid nu reusestc sa rezolve intotdeauna generarea precisa a suprafet
topografice.

 Ortocorectia sau ortorectificare

Ortocorectia reprezinta o corectie geometrica avansata care presupune reesantionarea digitala

a imaginilor orientate absolut sau exterior, in proiectie centrala sub forma de imagini in
proiectie ortografica la care se asociaza si sistemul de coordonate specific planului de
referinta sau datumului.
Orotcorectia translateaza pixeli imaginii digitale intr-o noua imagine care prezinta 2
caracteristici geometrice:
- Scara este constanta indiferent de punctul la care ne raportam;
- Deplasarea radiala a punctelor ce definesc obiectele sau topografia este mult
diminuata, astfel incat configuratia acestora se apropie foarte mult de imaginea proiectiei lor
in plan .

Elementele ortocorectiei digitale (sld 49, desen dreapta sus)

1. Punctul obiect din teren de pe suprafata topografica asimilat pixelului corespunzator
din DEM.
2. Punctul de statie fotogrametrica determinat ca pozitie in contextul orientarii exterioare
a fotogramei.
3. Punctul imagine sau din fotograma corespunzator lui 1 ( punctului obiect) vizualizat
prin intermediul unor valori digitale RGB.
 4. Parametrii orientarii exterioare a fotogramei si valoarea digitala RGB integrate in
aceasi formula matematica pe baza careia se calculeaza pozitia in ortoimagine.
Ortocorectia inseamna producerea unei imagini noi folosind datele vechii imagini asociate cu
elementele proiectiei fotogramei si legate de topografia terenului extrasa din DEM.

Etapele realizarii ortocorectiei/ortorectificarii:

1. Pregatirea acoperirilor de baza cu informatii geospatiale: aerofotogramele cu datele de
orientare interioare si exterioare, modelul digital al terenului sau DEM
2. Realizarea geocodarii datelor cu protrivirea geometrica dintre fondurile de informatii
existente
3. Alegerea parametrilor proiectului in functie de rezultatele dorite la nivel de acuratete si
precizie.
4. Reesantionarea imaginilor dupa parametrii doriti in proiectie ortografica cu un sistem
de coordonate local sau geodezic.
5. Generarea prodesol derivate: ortofotoplanul (prin dimensionarea imaginilor dupa
trapez geodezic) si apoi ortofotoharta ( adaugarea la ortofograma sau mozaic de
ortofotoplanuri a elementelor unei reprezentari cartografice)

Examen 24.01.2018 ora 18:00

- 1 subiect de curs
- 1 subiect din seminar