OBIECTUL FOTOGRAMMETRIEI

Dezvoltarea în ritm accelerat a tuturor ramurilor economiei naționale necesită cunoașterea

unui volum mare de informații cât mai complete, obținute într-un timp scurt, care să
contribuie la luarea deciziilor corecte. Un mijloc de culegere și prelucrare a informațiilor la
nivelul solicitat de activitatea economică și socială îl constituie fotogrammetria.

Ca disciplină tehnico-științifica, fotogrammetria se ocupa cu determinarea formei și poziției

obiectelor în spațiu și timp utilizând măsurătorile efectuate pe imaginile fotografice ale
obiectelor respective.

Fotogrammetria aparține deci categoriei generale a tehnicii de măsurare, ale cărei metode îi
sunt aplicabile. Măsuratorile fiind făcute pe fotografii rezultă cu evidență avantajele acesteia:

-dă obiectului o reprezentare completa (fără posibilități de omisie a detaliilor), autentică și de

o mare precizie ;

-furnizează un document ușor de manipulat, a cărei conservare este practic nelimitată,

disponibil în orice moment pentru măsurători, pentru control sau cercetări ulterioare ;

-imaginea fiind instantanee, aceasta permite studiul obiectelor în momente foarte rapide sau a
fenomenelor fugitive, pe de altă parte utilizarea punctelor de vedere mobile în raport cu
obiectul asigură randamente considerabile.

Toate aceste proprietăți arată că fotogrammetria va furniza numeroase cazuri și procedee de

măsurare sau studiu mai comod de folosit, mai ușoare, mai rapide, cu mijloace mai puțin
costisitoare ca procedeele de măsurare directă. Procedeele fotogrammetrice se pot folosi fără
dificultate în cazuri unde alte metode sunt inutilizabile (obiecte inaccesibile, momente rapide
sau fugitive) .

În general sursele de informații se obțin de pe imagini fotografice preluate de pe sol (suprafața

terestră) în cazul fotogrammetriei terestre, fie de pe imagini obținute în cursul unui zbor de
către un vehicul aerian, cu prelucrarea acestor imagini ocupându-se fotogrammetria aeriana.

Pentru fotogrammetria curenta acest proces fotografic se efectuează fie in alb negru, in culori
sau culori infraroșii. Se distinge mai ales in fotogrammetrie, modul in care sunt preluate
fotografiile. Oricare ar fi însa modul de preluare, aparatul de fotografiat întrebuințat trebuie sa
îndeplinească condiții geometrice, mecanice si optice speciale si riguroase care sa-i dea
caracterul de ”camera metrica”.

Atât sub aspect științific cât și tehnic, fotogrammetria cunoaște o dezvoltare deosebită.
Perfecționarea metodelor de lucru a fotogrammetriei au dus la obținerea unor rezultate de o
precizie ridicată ceea ce duce la utilizarea acesteia în mai multe domenii de activitate cu o
eficiență mare din punct de vedere tehnic cât și economic.

APLICAȚIILE FOTOGRAMMETRIEI
 1. Domeniul topografic și cartografic

O contribuție esențială o aduce fotogrammetria în rezolvarea problemei întocmirii planurilor

și hărților. Referindu-se în general la suprafețe și corpuri în spațiu pe care le poate da direct
prin metode semiautomate, fotogrammetria a devenit o industrie topografică.

Dacă topografia clasică nu culege în vederea determinării și cartării decât elementele luate
punct cu punct, fotogrammetria obține date informaționale multiple într-un timp scurt și cu un
randament ridicat. Permite redarea fidelă a planimetriei și documentare ridicată, nu folosește
interpolarea sau calculul generalizat de determinare utilizat în topografie. Permite în plus
rezolvarea unor probleme pe care topografia nu le-ar putea rezolva. De asemenea
fotogrammetria dă produse finale sau intermediare noi cu o mare bogăție de detalii și actuale.

Cu toate aceste avantaje pe care le are fotogrammetria față de topografia clasică, aceasta nu o
va putea înlocui, deoarece în operațiile de exploatare a imaginilor fotografice este nevoie
întotdeauna de o rețea de puncte de sprijin mai multe sau mai puțin dense, și a căror
determinare se face prin metode geodezo-topografice.

De asemenea și î fotogrammetrie sunt necesare operațiuni de teren legate de : identificarea

unor detalii, nomenclatură-topominie, completarea prin metode clasice a golurilor și
întreruperilor fotogrammetrice a zonelor cuprinse în unghiurile moarte, etc.

Actualmente principiile și metodele fotogrammetrice acoperă deplin toate nevoile de

întocmire a planurilor topografice și hărților la orice scară și practic în spațiu terestru cât și în
cel cosmic.

Referindu-ne la aplicațiile fotogrammetriei în afara domeniului topografic putem distinge

aplicațiile acesteia în mai multe domenii de activitate, clasificându-le ținând în primul rând
seama de domeniul radiațiilor care sunt folosite pentru obținerea fotogramelor respective.

2. Domeniul netopografic

2.1. Aplicațiile fotogrammetriei utilizând domeniul razelor vizibile

2.1.1. Aplicații în tehnică.

- Măsurători de deformații pentru urmărirea comportării construcțiilor tehnico-

inginerești în cursul exploatării lor ;
- Urmărirea comportării mașinilor și utilajelor în exploatare ;
- Măsurători de deformații în rezistența materialelor ;
- Urmărirea degradării terenurilor, a eroziunii a deplasării și alunecării lor ;
- Măsurători și cercetări științifice hidro-tehnice ;
2.1.2. Aplicații în fizică.

- Determinări în hidromecanică și aerodinamică ;

- Cercetări geofizice si meteorologice ;

- Cercetări astronomice (determinarea poziției aștrilor pe bolta cerească, a eclipselor de soare,

etc.).

2.1.3. Aplicații în arhitectură și arheologie.

2.1.4. Aplicații în agricultură, silvicultură și geologie.

- Determinarea elementelor pentru cartări de specialitate (agricolă, forestieră sau geologică).

2.1.5. Aplicații în antropologie, zoometrie și medicină.

2.1.6. Microfotogrammetria folosită pentru cercetarea corodării metalelor.

2.1.7. Aplicații în circulația rutieră, criminalistică și cercetări judiciare.

2.1.8. Domenii speciale de aplicații.

2.2. Aplicațiile fotogrammetriei utilizând domeniul razelor invizibile

2.2.1. Rongenfotogrammetria.

- Aplicată în medicină ;

- Verificarea structurii materialelor (cu raze Rongen).

2.2.2. Fotogrammetria în infraroșu (în medicină și telefonogrammetrie).

2.2.3. Nanofotogrammetria sau fotogrammetria de foarte mică distanță folosin în măsuratori

microscopul electronic.

Prin posibilitatea ei remarcabilă de a înmagazina informații și de a permite măsurători de

precizie fotogrammetria se folosește din ce în ce mai mult în domeniile prezentate și își face
apariția și în multe alte domenii de activitate.

EVOLUTIA IDEILOR ȘI METODELOR ÎN FOTOGRAMMETRIE

Studiul evoluției ideilor și metodelor în fotogrammetrie este interesant, deoarece ne permite

înțelegerea aspectului cum sunt puse problemele unite și cum pot fi rezolvate în mod succesiv
treptat pe măsura progresului tehnic.

În evoluția metodelor fotogrammetriei se pot distinge cinci perioade principale:

- Metrofotografia 1850-1900
- Fotogrammetria terestră 1900-1920
- Fotogrammetria aeriană - idei și metode 1920-1940
 - dezvoltare 1940-1960

-dezvolatrea metodelor analitice și automate 1960-p.a.

Metrofotografia

Se poate spune că inventarea fotogrammetriei a precedat fotografia, deoarece ideea de-a

utiliza perspective desenate în topografie și în întocmirea hărților și a planurilor a fost de mult
inventată de către Niepce Daguerre. Astfel încă la începutul sec.XIII a fost întocmit planul
masivului munte Pilatus după imagini perspective desenate ale terenului, sau poate fi
evidențiată ridicarea topografică a coastelor oceanului Pacific în 1791 de către inginerul
hidrograf Beautempa Beaubre.

Teoria geometrică a perspectivelor apare tot în această perioadă în Europa prin lucrările
matematicienilor Desargnes (1593-1662) și Lambert (1728-1787), acesta din urmă în cartea sa
,,Perspectiva liberă” arată soluțiile geometrice privind reconstituirea perspectivei centrale.

Apariția fotografiei nu poate să nu favorizeze dezvoltarea acestor procedee, în furnizarea

mijloacelor mai comode de-a obține imagini perspective.

Primele aplicații practice ale fotografiei în fotogrammetrie sunt ale căpitanului Lassedat
(1819-1904) în 1850, considerat fondatorul fotogrammetriei. El a avut ideea de-a utiliza
pentru realizarea vederilor perspective, camera Wollaston, un instrument simplu ce
materializează fascicolul de vize pornit dintr-un punct printr-o imagine fotografică. Acest
instrument simplu care era o cameră obscură fotografică era construit după un principiu corect
întrucât cuprindea repere ce definesc centrul clișeului, sistemul celor două nivele care fac
posibilă amplasarea verticală a plăcii fotografice și axul de fotografiere orizontal. Metoda
Laussedat consistă deci în a utiliza fotografiile pentru determinarea grafică a punctelor de pe
imaginile fotografiate prin măsurători de distanțe.

Koppe a avut ideea de a înlocui măsurătorile de lungimi de pe clișee cu următorul procedeu :

clișeul era așezat într-o cameră de protecție identică cu cea cu care a fost preluată fotograma
respectivă. Operatorul dădea vize printr-o lunetă care se rotea în jurul centrului de proiecție ca
și când ar fi făcut o stație cu un teodolit obișnuit. Acest dispozitiv care constituia un
fotogoniometru a marcat un mare progres în dezvoltarea fotogrammetriei și sub o formă sau
alta îl întâlnim încă la multe aparate moderne.

În Germania (1858) arhitectul Maydenbauer a avut independent de Laussedat, ideea de-a

utiliza fotografiile pentru ridicarea planurilor monumentelor.

Această metodă s-a dezvoltat mai greu din următoarele motive :

-în această perioadă evaluarea fotografiilor era o operație penibilă și delicată, proprietățile
suprafețelor sensibile erau dificile, fotografiile nu se puteau folosi timp îndelungat;
-în 1878 apar primele emulsii de gelatino-bromură acest progres a fost urmat apoi de progrese
remarcabile în aplicarea metodei Laussedat, pentru ridicarea masivului Mont Blanc, apoi în
Italia, Germania, Austria pentru ridicarea regiunilor muntoase;

-pe fotografiile izolate era imposibil să se determine liniile caracteristice ale terenului, nu se
puteau puncta numai detalii planimetrice caracteristice (case, stânci, etc.).

Metoda nu putea fi aplicată decât în cazul terenurilor foarte accidentate și era ridicată pentru
regiunile inaccesibile.

Fotogrammetria terestră

Primele aplicații ale fotogrammetriei la elaborarea uni plan topografic s-au făcut pornindu-se
de la ideile clasice ale topografiei prin intersecția înainte grafică. Metoda în sine constă în
restituirea perspectivelor obținute din cele două stații de fotografiere cu ajutorul măsurătorilor
de lungimi și unghiuri făcute pe clișee și trasarea epurei de intersecție a razelor omologe.
Folosirea acestei metode era în practică destul de greoaie, principala dificultate o constituia
identificarea punctelor omologe pe fotografiile luate din puncte de stație destul de depărtate și
care fotografii prezentau aspecte diferite.

O îmbunătățire a metodei de mai sus a constat în utilizarea sterofotogrammetriei terestre. În

acest domeniu Germania și Austria au avut realizări decisive. După inventarea în 1892 de
către Stolze, discipolul lui Maydenbauer, a reperului steroscopic s-a născut ideea de a utiliza
fenomenul fuziunii binoculare pentru reunirea punctelor puse prin identificarea punctelor
omologe a două fotografii constituindu-se astfel modelul stereoscopic al terenului.

Acest principiu prezintă următoarele avantaje față de metodele anterioare :

- Apare posibilitatea de apreciere a formelor de teren, a liniilor caracteristice ale

terenului ;
- Din punct de vedere metric intersecția vizelor independente este înlocuită prin
măsurători de paralaxă stereoscopică la care vederea binoculară este extrem de
sensibilă.

Prima realizare practică a acestei metode a fost a ofițerului Devielle(1888-1893) care a

executat numeroase ridicări în Alaska.

Primul aparat practic ce a permis măsurători stereoscopice a fost opera germanului Pulfrich în
1901, care la fel ca și Laussedat a fost considerat creatorul stereofotogrammetriei. Aparatul
său stereocomparatorul a permis măsurarea simultană a coordonatelor punctelor omologe de
pe două fotografii cu precizia de 0,01 mm.

În 1902 afară de a cunoaște lucrările lui Pulfrich, Fourcade realizează în Anglia un instrument
analog.
Apariția stereocomparatorului marchează începutul unei noi ere în fotogrammetrie cu avantaje
considerabile față de metrofotogrammetrie.

Stereocomparatorul, care este utilizat și astăzi în producție, deși a prezentat un progres real,
nu a rezolvat în întregime problema, întrucât operațiile nu erau automate trebuiau făcute
calcule de coordonate pentru fiecare punct în vederea restituirii.

Îmbunătățirea continuă a metodelor a condus la realizarea în 1908 a stereoautografului de

către colonelul austriac Orel, care a avut ideea de a adăuga stereocomparatorului lui Pulfrich
un dispozitiv de cărucioare care să materializeze în mod grafic epura.

Stereoautograful Orel este primul aparat de stereorestituție ce rezolvă problemele

fotogrammetriei terestre. Acest aparat a fost perfecționat succesiv și în 1911 este preluat și
construit de firma Zeiss Jena, în 1939 îl prezintă sub o formă simplificată din punct de vedere
constructiv ce permite ridicări de o foarte bună calitate și care mai poate fi utilizat și astăzi.

Cu aceste perfecționări fotogrammetria terestră și-a atins limita evoluției sale.

Datorită inconvenientelor pe care le are și pe care le-a preluat fotogrammetria aeriană aceasta
din urmă a depășit-o.

BAZELE GEOMETRICE ALE FOTOGRAMMETRIEI

1. Noțiuni geometrice
1.1. Fotograma ca proiecție centrală

Fotograma din punct de vedere geometric este o perspectivă centrală. Perspectiva sau
proiecția centrală poate fi numită ca fiind operația prin care se reprezintă obiectele din spațiul
tridimensional pe un plan de proiecție cu ajutorul dreptelor de proiecție ce trec, printr-un
punct comun numit centru de proiecție.

Centru de proiectie este situat in afara planului de proiectie si se gaseste la distanta finita in
spatiul real cu trei dimensiuni.

Planul pe care se face reprezentarea sau planul de proiectie este un plan oarecare, in
fotogrammetrie el poate ocupa pozitii particulare si anume plan vertical in cazul
fotogrammetriei terestre si plan orizontal in cazul fotogrammetrie aeriene. Planul de proiectie
pe care se reprezinta obiectul tridimensional este planul imagine sau simplu spus fotograma,
iar centru de proiectie prin care se realizeaza perspectiva centrala este obiectivul aparatului de
fotografiat.

In perspectiva centrala fiecarui punct al spatiului tridimensional ii corespunde un punct in

planul de proiectie obtinut la intersectia razei de proiectie cu planul de proiectie.

In general considerand o figura oarecare a spatiului tridimensional ii va corespunde in planul

de proiectie o figura formata din proiectiile centrale ale tuturor punctelor figurii din spatiu
(fig.1.1).
Se poate spune de asemenea ca operatia sau legea prin care se face sa-i corespunda oricarui
punct A din spatiul S un punct „a” in planul F este o aplicatie a multimii S pe planul F.

Sub aceasta forma, acest sistem central de proiectie, realizeaza o corespondenta univoca intre
spatiu tridimensional S si spatiu dublu dimensional care este planul F. Intradevar reprezinta
perspectivele centrale pentru orice punct pe dreapta proiectanta OR. Variind pozitia centrului
O sau a planului F, se poate obtine proiectand central figura F pe planul F’ o infinitate de
figuri dar diferite de figura initiala in multe privinte (fig.1.2.).

Asadar multe din proprietatile figurii nu terc la proiectia ei, de asemenea multe dintre
marimile legate de figura se vor schimba prin proiectie.

FIG.1.1.

Pe de alta parte figurile au anumite proprietati care se conserva la proiectii. Aceste proprietati
si marimi se numesc invariatii. Spre exemplu, daca punctele AMNB ale figurii se gasesc pe o
dreapta, proiectiile centrale a,m,n,b ale figurii se vor gasi de asemenea pe o dreapta. Prin
urmare proprietatea punctelor unei figuri de a fi coliniare este o proprietate proiectiva
(fig.1.2).

Un alt invariant al perspectivei centrale este biraportul sau raportul anoramic al celor 4 puncte
NA BA na ba
( A M N B) = (a m n b) = : = : =μa a carui valoare depinde numai de raportul
NM BN nm bm
rapoartelor sinusurilor unghiurilor intre dreptele proiectate ale fascicolului.

La baza relatiilor matematice dintre punctele obiectului din spatiu real si imaginea sa obtinuta
pe planul imagine stau legile perspective centrale, care considerand puncele spatiului obiect
real A,B,C,D

Centru de proiectie pot fi redate astfel:

- Centre de proiectie 0 are o pozitie finita si bine determinata in spatiul obiect ;

- Toate razele de proiectie sunt concurente in centru de proiectie iar punctele imagine
sunt urmele acestor drepte pe planul de proiectie ;
- Planul de proiectie poate avea o pozitie si o orientare oarecare in spatiu. El poate fi
inaintea sau dupa centru de perspectiva ;
- Punctele spatiului obiect, centru de proiectie si punctele imagine corespunzatoare sunt
coliniare.

1.2. Puncte, linii si plane caracteristice perspectivei centrale

In fotogrammetrie este necesar sa stim in ce fel sunt reprezentate in proiectie centrala

diferitele obiecte din spatiul real.
Mentionand faptul ca suprafata reala a pamantului este reprezentata prin proiectie ortogonala
pe un plan orizontal ce se numeste geometral, vom pune in continuare in evidenta corelatia
dintre planul perspectivei centrale F si planul orziontal al spatiului obiect G.

Unghiul diedru format de cele doua plane se numeste unghi nadiral.

Planul vertical (V) ce trece prin centrul de proiectie 0 si este perpendicular pe geometralul G
si pe planul imagine se numeste plan vertical principal.

Dreapta de intersectie vv’ dintre planul vertical si planul imagine se numeste verticala
principala.

Dreapta de intersectie hGhG dintre planul imagine si geometral se numeste orizontala

principala. Ea se numeste orizontala atat a planului imagine F cat si a planului geometralului
G, (fig.1.1.3).

Verticala ce trece prin centrul de perspectiva 0 intalneste planul geometralului in punctul N

numit nadir, iar planul imagine in punctul N’ numit punct nadiral.

Centru de perspectiva 0 fiind unic si bine determinat si pozitia punctului nadir va avea in
spatiul o pozitie unica si bine determinata. Distanta ON se numeste distanta nudirala.

Perpendiculara din 0 pe planul de proiectie F, il intalneste pe acesta in punctul H’ numit punct

principal al perspectivei. Distanta OH’ se numeste dinstanta principala si se noteaza cu f.
Corespondentul sau in planul orizontal al spatiului obiect este punctul H.

Punctul H’ poate fi considerat ca punctul imagine al centrului de proiectie 0, pozitia lui si

marimea OH’ sunt unice si bine determinate.

Bisectoarea unghiului N’OH’ intalneste planul perspectivei in punctul C’ numit izocentru. In

aceste punct deformatiile sunt nule. Punctul corespunzator lui in spatiul real este punctul C.

Daca prin punctul 0 ducem o paralela la planul orizontal G, cu conditia sa fie continuta in
planul vertical principal, aceasta paralela va intepa planul perspectivei in punctul L’ numit
punct de fuga. Intru-cat punctul L se afla pe paralela la planul G va avea corespondentul in
acest plan la infinit.

Daca prin centru de proiectie 0 ducem o dreapta paralela la verticala principala vv aceasta va
intalni planul G in punctul D numit punct de dispatritie.

Orizontala planului G ce terce prin punctul D si este paralela cu dreapta hGhG se numeste
dreapta de disparitie si se noteaza cu hDhD.

Spatiul real cuprins intre dreptele hGhG si hDhD se numeste domeniu de disparitie, iar
punctele aflate in acest domniu nu-si vor forma imaginea pe planul perspectivei centrale.

Orizontalele planului imagine F ce trec prin punctele caracteristice L, H’, C’, N’ au

urmatoarele semnificatii:
 - Orizontale de fuga hLhL ;
- Orizontala principala hH,hH ;
- Orizontala izometrica hC,hC ;
- Orizontala nadirala hN,hN .

Punctele H’, N’, L’ si C’ se afla toate pe verticala principala. Distantele intre aceste puncte se
determina cu ajutorul relatilor.

(1.1)

Daca planul fotogramei este vertical suntem in cazul fotogrammetriei terestre, in acest caz
vom avea :

OH’=OL’=H’C’=f

H’N’=ON’=L’N’=∞ (1.2)

OC’=f x √ 2

Aceste drepte fiind orizontale continute in acelasi plan sunt paralele intre ele cat si cu dreapta
hGhG corespondentele lor in planul G sunt de asemenea paralele intre ele si paralele cu
hGhG.

Rezulta ca toate dreptlee din planul g paralele cu hGhG vor avea drept imagini in planul
perspectivei F tot niste drpete paralele cu hGhG.

Dreptele continute in planul G paralele cu planul vertical principal V vor avea imaginile din
planul perspectivei F niste drepte concurente in punctul de fuga L (fig.1.4).

Dreptele verticale din planul G vor avea imaginiile pe planul imagine F niste drepte
concurente in punctul nadiral N’ (fig.1.5).

Relatiile cantitative si procedeele aratate pana acum, permit reprezentarea in perspectiva

centrala F a unei multimi tridimensionale de puncte in spatiu obiect. Reprezentarea si tratarea
acestor relatii a fost exclusiv geometrica, pornindu-se de la premiza ca pozitia punctelor din
spatiu obiect este cunoscuta si ca prin intermediul razelor de proiectie este realizata si
perspectiva centrala.

In procesul de masurare fotogrammetrica pe baza unei perspective centrale plane F se cere ca

pornind de la elementele aferente perspectivei sa determinam pozitia punctelor
corespunzatoare din planul G.

2. Sisteme de coordonate utilizate in fotogrammetrie

Pentru stabilirea relatiile intre proiectia sa si obiectul real se vor considera sisteme de
coordonate conventional alese, fata de care se vor ordona punctele imagine, respectiv punctele
reale ( ale obiectivului real). Sistemele de coordonate sunt astfel definite incat sa corespunda
indicatiilor internationale.

2.1. Sistemul coordonatelor plane fotogrammetrice

Acest sistem este un sistem plan rectangular cu originea in punctul principal H’. Axele
sistemului de referinta se obtin prin unirea indicilor de referinta ai camerei fotografice.

Indicii de referinta sunt astfel plasati pe cadrul camerei incat originea sistemului sa
corespunda cu mijlocul fotogramei. Fata de acest sistem se ordoneaza punctele imagine.

In fotogrametria terestra axele sistemului sunt x’, z’ (fig.1.6).

2.2. Sistemul coordonatelor spatiale oxyz

Este un sistem triaxial rectangular, cu axele X si Y dispuse in planul geometralului si cu axa Z

verticala. Originea acestui sistem se considera in centrul de proiectie al imaginii.

Fata de aceasta se ordoneaza punctele reale ale imaginii obiectivului fotografic. Pentru cazul
fotogrammetriei terestre axa y a sistemului este dirijata pe directia axei fotografiere, axa x
perpendiculara pe y si paralela cu axa x’ a planului imagine (fig.1.6.b).

2.3. Sistemul coordonatelor geodezice (X,Y,Z)

Este definit de asemenea in spatiul real si este cel adoptat la nivelul tarii sau de catre unitatea
topografica respectiva.

3. Elemente de orientare a fotogramelor

Daca prin legile perspectivei centrale s-a stabilit ca intre punctele A, B, C, din spatiul real
exista corespondenta univoca cu punctele a, b, c, din planul perspectivei, fiecarui punct
corespunzandu-i un singur punct imagine, corespondenta de la punctele imagine a, b, c, din
planul imagine la punctele A , B, C, ale spatiului real nu mai este unvoca, unui punct imagine
putandu-i corespunde o infinitate de puncte.

Determinarea completa si univoca a fotogramei ca perspectiva centrala este realizata numai

atunci cand se cunosc elemente care determina pe de o parte pozitia planului fotogramei fata
de cantrul de proiectie si de pe alta parte pozitia si orientarea in spatiu a ansamblului, format
de centru de perspectiva si fotograma.

In fotogrammetrie aceste elemente poarta numele de elemente de orientare a fotogramelor.

Dupa rolul pe care-l au in fixarea pozitiei planului imagine ele se impart in elemente de
orientare interioara si in elemente de orientare exterioara.

Elementele care fixeaza pozitia planului imagine si centru de perspectiva se numesc elemente
de orientare interioara, iar elementele care fixeaza pozitia centrului de perspectiva si a
planului imagine in spatiul tridimensional se numesc elemente de orientare exterioara.

3.1. Elemente de orientare interioara

Existenta unei fotograme nu este suficienta pentru a putea constitui obiectul in spatiul real.

Pentru reconstituirea acesteia este necesar sa definim fascicolul de raze ce au dat nastere
imaginii perspective. Acest fascicul va fi definit daca vom cunoaste proiectia centrului de
perspectiva 0 pe fotograma punct ce l-am definit punct principal al fotogramei H’. Pozitia
acestuia pe fotograma este fixata prin coordonatele rectangulare xH’, yH’, (z’H’) in sistemul
de referinta al fotogramei si prin distanta principala f, distanta ce reprezinta departarea
centrului de proiectie fata de planul imaginii.

Distanta principala a fotogramei este distanta focala a obiectivului camerei de fotografiat.

3.2. Elemente de orientare exterioara

Definirea completa fara ambiguitate a pozitiei in spatiu a fascicolului perspectiv, centru de

proiectie si raze de perspectiva ce formeaza imaginea punctelor pe fotograma se face cu
ajutorul unor date suplimentare, denumite elemente de orientare exterioara a fotogramelor.

Solutionarea problemei implica alegerea in spatiul real a unui sistem ortogonal de referinta
XYZ, fata de care se vor ordona toate punctele obiectelor reale. Se stie ca un corp solid in
spatiu este definit prin cunoasterea a sase elemente independente care pot fi 3 coordonate
(xyz) a unui punct oarecare si trei unghiuri de rotire ale corpului in jurul punctului fix.

Un fascicul perspectiv este un ansamblu rigid care poate fi asimilat cu un corp solid. El este
deci constituit dintr-un punct identificat situat la distanta finita si de directiile razelor
perspective care-l compune si care echivaleaza fiecare cu un punct la infinit.

FIG.1.7.

Punctul cunoscut situat la distanta finita este tocmai centru de proiectie 0 iar directiile axelor
pentru doua raze perspective ale fascicolului vor fi date prin trei unghiuri formate de directiile
respective.

In acest fel elementele de orientare exterioara sunt date prin coordonatele spatiale X0, Y0,Z0
ale centrului de proiectie fata de sistemul de referinta al spatiului tridimensional, si trei
unghiuri independente care determina pozitia sistemului de referinta al fotogramei 0’x’y’z’
fata de sistemul de referinta 0 X Y Z.

In functie de scopul urmarit, cele trei elemente unghiulare pot avea urmatoarea semnificatie :

- Unghiurile φ , ω si γ care reprezinta rotirile in sens pozitvi ale axelor de coordonate din
planul fotogramei fata de axele de coordonate ale sistemului tridimensional a spatiului
obiect.

Unghiul φ se numeste inclinarea longitudinala, uunghiul ω este inclinarea transversala,

unghiul γ rotirea fotogramei in planul sau.

In cazul fotogramelor izolate, cele trei unghiuri independente se definesc in felul urmator :

- Inclinarea axei de fotografiere fata de directia axei verticale Z.

 - Unghiul de orientare al planului vertical fata de directia axei X.
- Rotirea fotogramei in planul sau.

Determinarea elementelor de orientare exterioara este o a doua problema a fotogrammetriei.

In rezolvarea practica a problemei exista o diferenta fundamentala pentru cazul
fotogrammetriei terestre unde punctul de vedere este fix si stationabil si cazul fotogrammetriei
aeriene cand centru de proiectie este mobil (in avion), solutionarea problemei fiind mai
complexa.

Pentru fotogrammetria terestra punctul de statie fiind fix si stabil coordonatele acestuia se
determina prin metode geodezo-topografice cunoscute iar directiile fascicolului perspectiv se
masoara fata de un punct cunoscut cu teodolite de precizie corespunzatoare si metode
cunoscute.

Prin faptul ca fotogrammetria terestra reprezinta un caz particular se pot alege directiile
particulare care duc la simplificarea masuratorilor si a calculelor. In ultima vereme aparatura
de fotografiere este construita in asa fel incat sa conduca la simplificarea masuratorilor.

In cazul fotogrammetriei aeriene nici o masuratoare directa nu este posibila, deci obligatoriu
sa se recurga la determinari indirecte a elementelor de orientare exterioara, masuratorile
efectuandu-se cu aparate si metode speciale.

Cu toate realizarile remarcabile obtinute in folosirea tehnicii inaintate de masurare a

distantelor si a altor elemente, problema determinari precise si rapide in timpul zborului a
ramas inca nerezolvata. De prin reconstruirea acesteia pe baza unor puncte din cuprinsul
fotogramei.

3.3. Ecuatia de baza a fotogrammetriei

3.4.1. Cazul general

Ecuatiile reprezentarii perspectivei centrale stau la baza rezolvarii unor probleme

fundamentale in fotogrammetrie. Aceste ecuatii exprima legatura dintre coordonatele spatiale
X Y Z ale unui punct oarecare P din spatiul al coordonatelor x’ y’ z’(x’,z’) ale punctului
imagine corespunzator aflat pe fotograma. Aceasta legatura este determinata prin intermediul
elementelor de orientare interioara si exterioara a fotogramelor.

Fig.1.8.

Consideram punctele imagine situate in planul fotogramei ordonate fata de un sistem

rectangular de axe x,y,z, situat in asa fel incat directia principala OH’ (fig.1.8).

In acest sistem definim multimea punctelor imagine.

Ordonarea spatiului real s-a facut fata de un sistem rectangular de axe de coordonate X Y Z
amplasat cu axele X Y in planul geometralului iar axa Z paralela cu directia verticala ON.

Odata stabilite aceste sisteme vom putea defini pozitia oricarui punct real fata de sistemul sau.
Remarcam insa ca legatura intre cele doua puncte respectiv cel real si imaginea sa din planul
fotogramei nu poate fi realizata daca nu apelam la elementele de orientare a fotogramelor
deoarece cele doua sisteme sunt complet diferite.

Cu ajutorul elementelor de orientare interioara si exterioara insa vom putea determina forma
explicita a corespondentei :

P(Xp, Yp, Zp) -> p’ (xp, ,yp, zp,) (1.3)

Daca vom transla ambele sisteme de axe intr-un acelas punct, si acest punct sa fie centru de
perspectiva 0.

Prin translatie sistemul X,Y,Z devine X’Y’Z’ iar sistemul x y z devine x’y’z’. Acum pozitia
oricarui punct pi din planul fotogramei va putea fi definita atat in sistemul x’y’z’ cat si in
sistemul X’Y’Z’ astfel punctul p’ din planul F va avea coordonatele x’p, y’p, -f in sistemul de
referinta translat al fotogramei si coordonatele X’p’, Y’p’, Z’p’, in sistemul de referinta
translat al geometralului.

Intre coordonatele punctului p' si cele doua sisteme de coordonate se va putea scrie sub forma
matriciala relatia de legatura:

Relatia de mai sus reprezinta o transformare de rotatie, iar elementele matriciei de rotatie R
sunt cosinusi directori ai unghiurilor de orientare exterioara (unghiurile dintre axele celor
doua sisteme) sub forma detaliata matricea poate fi scrisa:

Sistemul X'Y'Z' fiind o translatie a sistemului X Y Z si a punctului 0 si cum punctul 0 are

coordonatele X0, Y0, Z0, in sistemul X Y Z rezulta ca axele X' Y' Z' sunt:

Inlocuind aceste valori in relatia obtinem legatura dintre coordonatele punctului P din
sistemul X Y Z si coordonatele punctului imagine fata de sistemul x' y' z'.

Acesta relatie nu exprima totusi legatura intre punctul curent P din spatiul obiect si imaginea
corespunzatoare p' din planul fotogramei. Pentru a exprima aceasta legatura trebuie sa
stabilim o relatie caracteristica geometrica si analitica si anume coliniaritatea intre punctele
OPp'.

Aceasta coliniaritate se poate reda analitie prin relatia:

sau sub forma matriciala

Inlocuind in relatie matricea coordonatelor (X'p, Y'p, Z'p,) cu relatia obtinem ca:

Sau daca transcriem matricea de rotatie R sub forma dezvoltata.

Expresia matriciala reprezinta ecuatia de baza a perspectivei centrale, si exprima faptul ca

punctul P din spatiul obiect, imaginea sa p' pe planul fotogramei si centru de perspectiva 0 se
gasesc pe aceeasi raza de proiectie.

Eliminand in ecuatia 1.11 factorul de proportionalitate µ, se obtin ecuatiile care reprezinta

corespondenta intre coordonatele Xp, Yp, Zp ale punctului P din spatiul obiect si
coordonatele x'p, y'p -ale punctului imagine p' din planul fotogramei si anume:

Ecuatiile formeaza un sistem de doua ecuatii cu doua necunoscute rezolvat va da intotdeauna

solutii unice si bine determinate.

Acest lucru dovedeste proprietatea perspectivei centrale de a fi corespondenta univoca de la

spatiu obiect la planul fotogramei.

In consecinta putem spune ca oricarui punct P din spatiul real ii va corespunde intotdeauna in
planul imagine un punct imagine si numai unul singur.

Pentru abordarea problemei inverse vom elimina factorul de proportionalitate µ si vom avea:

Sistemul obtinut este un sistem format din doua ecuatii cu trei necunoscute. Un astfel de
sistem n-are solutii unice si bine determinate si deci problema inversa nu are solutii generale
si in consecinta nu pot fi determinate coordonatele spatiale X, Y, Z, ale punctului p'. Deci asa
cum s-a aratat anterior pe baza unei singure fotograme nu poate fi reconstituit obiectul din
spatiul real.

Ecuatiile 1.13 iau forme interesante pentru unele cazuri particulare.

Astfel daca terenul fotografiat este plan si orizontal, atunci Zp=0 iar Zo=h.

In acest caz ecuatiile 1.13 devin

Prin aceasta ecuatiile devin un sistem de odua ecuatii cu doua necunoscute care vor da
intotdeauna solutii unice si bine determinate.
Ecuatiile de mai sus iau o forma si mai simpla, daca prin translatie aducem sistemul spatiul X
Y Z pe verticala centrului de proiectie, fig.1.9.

In acest caz

Daca prin rotatii ale sistemelor X Y Z si x y z facem axele Y si y sa fie continute in planul
vertical principal atunci elementele matricei de rotatie vor lua urmatoarele valori:

iar ecuatiile care dau coordonatele punctului P vor fi

Se remarca faptul ca in acest caz s-a rezolvat corespondenta dintre punctul P si p' in mod
univoc pe langa aceasta sunt prezentati numarul de parametri necesari univocitatii.
Univocitatea corespondentei este realizata numai de patru parametri care sunt h, f, γ si x,
pozitia punctului p' in planul fotogramei. O astfel de corespondenta biunivoca intre cele doua
plane reprezinta o transformare omografica.

3.4.2. Cazul fotogramei nadirale

In acest caz unghiul nadiral = 0 atunci elementele matricei de relatie vor fi:

iar coordonatele punctului P vor fi date de urmatorul sistem de ecuatii:

3.4.3. Cazul planului vertical

In acest caz directia principala f este continuta impreuna cu axa Y in planul vertical principiul
si in acest caz relatiile de calcul al punctului P devin fig.1.11.

Aceste relatii devin ecuatiile de baza ale perspectivei centrale prin care putem determina
pozitia punctelor P aflate in geometral sau in apropierea acestuia, numai pe baza unei singure
perspective centrale plane.
 CAPITOLUL IV

STEREFOTOGRAMETRIA

1. Vederea stereoscopica
1.1. Ochiul uman si vederea monoculara

In abordarea problemelor de fotogrametrie suntem confruntati permanent cu procesul

vederii stereoscopice si cu tehnica masuratorilor stereoscopice. Pentru o mai buna intelegere a
acestui fenomen este necesar sa se studieze fenomenul psihologic al vederii sis a se precizeze
unele notiuni pe care le vom folosi in ceea ce urmeaza.

1.1.1. Constitutia ochiului

Simtul vederii ce ne permite sa cunoastem visual obiectele care ne inconjoara sis a

apreciem calitatile lor, este un fenomen complicat care se produce pe scoarta cerebral ce
reprezinta suprafata de receptive pe care se proiecteaza excitatiile venite prin mediu extern.

Ochiul uman are forma unui glob aproape sferic al carui interior este constituit dintr-o
multitudine de tesuturi transparente separate intre ele de suprafete sensibile, in prima
aproximatie fiind asimilat cu un system optic centrat. Invelisul exterior al globului este o
membrane dura care protejeaza ochiul si-i mentine forma ; ea se prezinta sub doua aspect:
sclerotic opaca care se transforma in straturile din fata in cornee transparenta.

Interiorul ochiului este impartit in doua compartimente separate intre ele prin cristalin,
care joaca rolul de lentil usor convergenta, inconjurat de o membrane muscular care mentine
marginile si il leaga de sclerotic. Compartimentul din fata limitat de cornee si cristalin este
umplut cu un lichid transparent numit umoare apoasa. El contine irisul care este precedat de o
deschidere circular cu diametreu variabil- pupila- care joaca rol de diafragma. Cel de-al
doilea compartment este umplut cu o masa gelatinoasa numita umoare vitroasa.

Sclerotica este imbracata in interior de o membrane , coroida, al carei invelis exterior

este opac si care joaca rolul de camera obscura. Partea interioara a ochiului este tapisata de o
membrana nervoasa, retina, ce joaca rolul suprafetei sensibile a aparatului de fotografia sip e
care se formeaza imaginile.

Retina este constituita pe ramificatiile nervului optic si ea transmite creierului

senzatiile luminoase care patrund in ochi prin pata oarba. Ea este formata din cellule nervoase
foarte mici. Partea cea mai sensibila a retinei se numeste pata galbena. In centrul ei se afla o
adancitura deosebit de sensibila denumita fovee centralis. Centrul ei cu centrul cristalinului se
afla pe aceeasi axa- axa optica. ( fig. 4.1.)

1.1.2 Acomodatia
 Pentru un ochi normal in repaus, retina coincide cu panul focal imagine, ochiul vede
clar si fara oboseala obiectele indepartate, manunchiul paralele pornit de la un punct M de la
infinit este transformat in ochi intr-un manunchi care converge in punctual M ` de pe retina.
( fig . 4.2).

Daca ochiul ramane in aceeasi pozitie un punct P situate la distant finite isi va forma
imaginea intr-un punct p` in spatele retinei; cu cat punctual P va fi mai aproape de ochi cu
atat imaginea sa se va forma mai departe de retine , iar imaginea lui va fi vaga.

Pentru ca imaginea sa redevina clara trebuie ca punctual P` sa fie redus pe retina,

aceasta se obtine prin modificarea razei de curbura a cristalului sub efectul contractiei
muschilor ciliari.

Gratie acestui fenomen al acomodatiei ochiul normal are o vedere olara intre infinit si
o distant minima, variabilam deci ochiul normal vede clar intre o distant maxima si distanta
minima, diferenta intre aceste distante se numeste amplitudinea acomodatiei si se exprima in
dioptrii.

1.1.3 Mecanismul vederii

Ochiul formeaza pe retina o imagine reala a lumii exterioare. Radiatiile luminoase

sosind pe retina provoaca reactii fotochimice care descompun substantele pe retina, aceste
reactii provoaca excitarea celulelor nervoase care emit un flux nervos ce este transmis la creer
prin intermediul nervului optic.

Creierul interpreteaza senzatiile primate , ceea ce produce in constiinta noastra lumea

exterioara informandu-se despre formele, dimensiunile, culorile obiectelor observate.

Ochiul are posibilitatea de a se roti in orbita sa pana cand se formeaza pe fovee

imaginea punctului pe care vrem s ail observam, imaginea se formeaza invers pe retina, dar
creerul ca urmarea a educarii sale, face sa percepem imaginea dreapta (directa). Campul
vederii clare, limitat de diametrul petei galbene este foarte redus , totusi ochiul remanand
imobil permite vederea punctelor situate intr-un camp mai intins, insa aceasta vedere est mai
putin clara, si ea se numeste vedere indirecta.

Pe de alta parte, extrema mobilitate a ochiului, rapiditatea miscarilor se transmiterea la

creer presistenta impresionarilor luminoase permit marirea considerabila a campului vederii
clare. Trebuie remarcat insa ca exista intre ochiul uman si obiectivul fotografic grand-angular
o diferenta esentiala:

- Obiectivul fotgrafic furnizeaza imagini la fel de bune atat in centrul cliseului cat si
la marginile acestuia, dar acest lucru poate produce dificultati in realizare;
- Ochiul uman nu furnizeaza imagini clare decat intr-un punct – foveea- , dar aceasta
nu este nici un inconvenient deoarece ochiul poate fi miscat pana cand observa clar
imaginea obiectului.

1.1.4 Acuitatea vizuala

 Acuitatea vizuala o putem definii ca aptitudinea ochiului de a distinge cele mai mici
detalii ale obiectului. Ea se exprima prin unghiul sub care este vazut, cel mai mic detaliu
perceput. Acest unghi depinde de foarte numerosi factori: forma detaliului, luminozitatea
fondului pe care el este proiectat , contrastul detaliului in raport cu fondul, diametrul pupilei,
finetea elementelor retine , etc.

1.1.5 Vederea monoculara a reliefului

Perceptia spatial, rezulta numai cu ajutorul vederii binoculare . Totusi ea poate ea

poate fi realizata si cu un ochi cu ajutorul unor parametrii indirecti cum ar fi :

- Vederea sub diameter aparente diferite a obiectelor de aceleasi dimensiuni;

- Umbrele purtate de obiecte unele peste altele;
- Acoperirea partial a unui obiect de catre altul;
- Aberatiile cromatica ale ochiului care provoaca pe margini imagini colorate pe
margini interpretate de creier ca senzatii mai mult sau mai putin departate.

1.2 Vederea binoculara naturala

1.2.1. Fuziunea binoculara

In mod obijnuit un observatory vede concomitant in mod analog cu ambii ochi, cand
un observatory examineaza un obiect , fiecare ochi fixeaza fiecare detaliu al obiectului; doua
imagini posibil identice se formeaza pe fovea fiecarui ochi; creerul nu percepe insa decat o
singura imagine; aceasta perceptive unica constituie fuziunea binoculara. Aceasta se explica
ca atunci cand cele doua imagini se formeaza intre cele doua puncte sau in zone
corespondente celor doua retine, exista o legatura intre cele doua fibre ce transmit fluxul
luminous la creer ceea ce face ca punctual observant sa fie simplu rationat.

1.2.2 Relatia convergenta- acomodatie

Pentru a observa un punct oarecare din spatiu, muschii fiecarui ochi vor roti globul
ocular in asa fel incat dreptele de fixare o 1A si o 2A sa se intalneasca in punctual A. cele doua
drepte formeaza intre ele un unghi ℓ.

1.2.3. Mecanismul perceptiei binoculare in relief

Marimea unghiului de convergenta ℓ depinde de distant la care se gaseste punctual fata

de ochi si anume cu cat punctual se gaseste mai aproape cu atat unghiul de convergenta este
mai mare:cand punctul de convergenta se alfa la infinit, atunci unghiul este nul.

Creerul intercepteaza micile deosebiri intre imaginile retiniene si traduce ca diferenta

de departari intre punctele examinate.

Simpla fuziune binoculara asupra unui ansamblu de puncte a unui obiect situat la o
distanta cunoscuta de observator ne furnizeaza date certe asupra acestei distante. Daca un
observator isi concentreaza atentia sa asuora detaliilor , el percepe cu o mare sensibilitate
variatia departarilor in jurul acestui punct: vederea binoculara a reliefului este deci o senzatie
diferentiala care ne permite sa apreciem cu o mare sensibilitate inegalitatea departarii intre
cele doua puncte.

1.2.4. Paralaxa stereoscopica

Considerand doua puncte vecine A si B care sunt vazut sub unghiurile de convergenta
l A si l b din baza oculara o1 si o2. Diferenta dintre ughiurile de convergenta l A si l b o numim
paralaxa stereoscopica si o notam cu ps , deci:

ps =l A - l b

1.2.5 Acuitatea vizuala stereoscopica

Acuitatea vizuala stereoscopica este cea mai mica valoare a paralexei stereoscopice
pentru care un observator indica cu certitudine sensul unei diferente de departare. Ea este
variabila de la observator la observator si poate fi ameliorate prin antrenament . Ea este mai
buna decat acuitatea vizuala a fiecarui ochi. Experientele au aratat ca un foarte bun
observatory percepe o diferenta de departare intre doua puncte A si B cand paralexa
stereoscopica este egala sau superioara 30 ⁰C.

Daca paralexa stereoscopica are valoarea inferioara la 30 ⁰C. observatorul nu percepe

diferenta de departare iar daca departarea y este mai mare astfel incat paralexa stereoscppica
sa aiba valoarea mai mica de 30 ⁰C atunci perceptia stereoscopica inceteaza. Aceasta distant
limita este de aproximativ 1300 m si se numeste raza vederii binoculare normale.

Pentru majoritatea indivizilor si in conditii medii, cifrele de mai sus se impart prin 2
ceea ce corespund la o paralaxa stereoscopica minima perceptibila de 50 cc- 60 cc si o raza a
valorii binoculare de 600 m.

Pe de alta parte , perceptia stereoscopica poate fi deosebit de fina ajungandu-se pentru

obiecte aflate la departarea de 0,25m si de 0,1 mm.

Faptul ca se poate masura valoarea perceptiei stereoscopice si faptul ca aceasta

perceptive poate atinge o astfel de finite, nu inseamna ca este in mod general o insusire
generala . Exista un mare numar de indivizi la care fuziunea binoculara nu se produce. Se
aproximeaza ca un sfert din totalul populatiei nu poseda, perceptia stereoscopica deoarece la
acestia una din imagini de pe retina se neutralizeaza. Vederea acestor oameni este
monoculara. Pe de alta parte din cei care poseda perceptia stereoscopica multi au o acuitate
slaba.

Cum pentru un fotogrametrist se cere nu numai sa fie dotat cu vedere binoculara ci si

cu o calitate deosebita a perceptiei stereoscopice , rezulta ca selectionarea celor ce urmeaza sa
lucreze in fotogrametrei , trebuie sa fie atenta.

1.3 Vederea stereoscopica artificial

 Vederea stereoscopica poate fi realizata si-n mod artificial atunci cand fiecare ochi
este obligat sa priveasca in mod separate cate o imagine perspective plana, a obiectului din
spatiu real, cu conditia ca aceste imagini sa fie obtinute din doua puncte de vedere diferite.

Considerand un obiect format dintr-un ansamblu de puncte A,B,C… si fascicolele

perspective relative a acestui obiect si ale caror varfuri sunt ochii O1 si O2 a unui
observatory, sectionand aceste fascicole cu un plan tablou vertical si parallel cu o1 si o2, se
obtin in planul ∏, doua figure perspective a1,b1, c1… si a2,b2, c2… Aceste perspective fiind
inregistrate in planul ∏ si considerand ca fiecare ochi observa numai o perspective care-I
corespunde, din punct de vedere geometric conditiile de observare n-au fost schimbate cu
nimic creerul receptioneaza punctual A la intersectia dreptelor o1a1 si o2a2, fiindca punctele
A1 si A2 sunt intotdeauna corespondente pe cele doua retine ( fig. 4.5).

Acest process mintal de a percepe stereoscopic cu toate ca observatorul priveste doua

imagini plane, este elementul esentialal vederii stereoscopice artificial, multimea punctelor
astfel formeaza asa numitul model stereoscopic , iar cele doua imagini plane cu ajutor carora
putem realize cuplu stereoscopic.

1.3.1 Conditii vederii stereoscopice

Pentru a putea obtine un model stereoscopic, este necesar ca perspectivele central sa fie
oferite ochilor observatorului in anumite conditii:

- Fotogramele sa fie realizate din doua puncte de vedere diferite sis a inregistreze
acelasi obiect din spatiu real;
- Fiecare fotograma sa fie observata separate cu cate un ochi si anume fotograma din
punct stang sa fie observata cu ochiul stang, iar fotograma inregistrata in punctul
drept sa fie observata cu ochiul drept;
- Directiile de observare ale celor doi ochi catre punctele corespondente ale celor
doua fotograme trebuie sa se gaseasca in acelasi plan;
- Pentru o anumita valoare data a unghiului de convergenta trebuie sa se asigure o
acomodare corespunzatoare a ochiului;

Indeplinirea acestor conditii asigura realizarea unui model stereoscopic, fie ca privim
cele doua perspective cu ochii liberi , fie folosim un aparat stereoscopic.

Realizarea modelului stereoscopic nu implica reconstituirea cu fidelitate a formei si

dimensiunilor obiectului din realitate. Cum reconstituirea fidela a obiectului cat si cunoasterea
cu exactitate a deformarii lui prezinta un interes deosebit in fotogrametrei este necesar sa se
stie conditiile de formare fidela a modelului stereoscopic.

Aceste conditii sunt:

- Lungimea bazei ocular folosita la observarea modelului stereoscopic trebuie sa fie

egala cu distant dintre punctele de vedere de unde au fost realizate perspectivele
centrale;
 - Distanta principala a fotogramelor sa fie aceiasi cu distant focala a instrumentului
de observare stereoscopica;
- Convergenta fascicolelor de raze care au servit la realizarea perspectivelor central
plane trebuie sa fie identical cu cea a fascicolelor de raze care servesc la orientarea
modelului stereoscopic.

In cazul cand aceste conditii sunt intefral indeplinite, modelil stereoscopic reconstituie
fidel forma obiect ului tridimensional din realitate sau folosind termini uzuali, se obtine un
model stereoscopic neformat. Sa urmarim deformarile ce intervin pe modelul stereoscopic
prin neindeplinirea fiecareia din conditiile amintite.

1.3.2 Deformarea omotetica a modelului stereoscopic

HIPERSTEREOSCOPIA

In figura de mai jos este redat cuplul de perspective central realizat din punctele de
vedere o1 , o2 cu segmental o1 , o2 egal cu b, iar modelul stereoscopic realizat folosind
b
aceste perspective central este perceput de un observatory care are baza ocularab 0= .
k

Observatorul priveste cuplul stereoscopic de la distant d m egala cu distant minima a

vederii distinct si care este exact aceeasi distant care a fost folosita ca distant principal, iar
orientarea reciproca a fasciculelor de raze care au servit la realizarea perspectivelor central
plane este constituita identic. (fig. 4.7).

In aceste conditii, observatorul va percepe un model spereoscopic asemenea cu

obiectul tridimensional din realitate, dar acest model stereoscopic va apare mai mic decat
obiectul din realitate si totodata va parea ca este vazut mult mai de aproape. Geometric se
poate demonstra ca modelul stereoscopic este o omotetie a obiectului din realitate, cu raportul
de omotetie cu 1/k. Respectiv distant de la care observatorul percepe modelului stereoscopic
va fi :

d
D=
k

Faptul ca observatorul vede un model stereoscopic , a carui dimensiune este de k ori

mai mica decat obiectul din realitate pare la prima vedere dezavantajos. Faptul insa, ca acest
model apare de k ori mai aproape de observatory reprezinta un avantaj exceptional, care
merita o atentie deosebita.

In figura 4.7 este prezentat cazul, cand un observatory avand baza ocular b 0 ar avea
obiectul tridimensional 0 (3) de la departarea d 0 sub o paralaxa orizontala unghiulara ∆ l egala
cu acuitatea vederii binoculare naturale.

Pentru aceiasi departare d 0 sa consideram in figura cuplul de perspective central plane

realizate din punctele de vedere o1 si o2 , distant dintre aceste puncte de vedere fiind:
 b = kb 0

Obiectul o(3) va fi inregistrat pe aceste perspective central sub unghiul paralactic∆ℓ`.

Folosind acest cuplu de perspective central plane, modelul stereoscopic M (3) din
figura va fi de K ori mai mic decat obiectul o(3) si va aprea si mai aproape de k ori.

In schimb paralaxa orizontala unghiulara sub care va fi vazut modelul M (3) va fi :

∆ℓ` = k ∆ℓ

Aceeasi relatie va fi valabila si pentru paralaxele orizontale lineare.

Aceasta crestere de k ori a paralaxelor orizontale unghiulare si liniare, produce o

crestere a impresiei de relief, cu atat mai pronuntata cu cat k va fi mai mare. Acest effect
1
remarcabil , prin care se realizeaza un model stereoscopic omotetic micsorat la scara , dar
k
care apare de k ori mai aproape si pentru care deci senzatia spatial este de k ori mai buna,
poarta numele de effect hiperstereoscopic. Folosirea hiperscopiei ofera avantaje deosebite
intrucat imbunatateste essential perceptia profunzimilor.

1.3.3 Deformarea modelului stereoscopic ce apare prin modificarea convergentei

fasciculului folosit la observare

Modificarea convergentei fasciculelor de raze intervine in doua cazuri si anume:

- Observarea modelului stereoscopic se face cu un sistem optic care are o anumita

putere maritoare unghiulara;
- Distant principal, folosita la realizarea perspectivelor central plane, diferita de
distant minima a vederii distincte folosita la observarea cu ochii liberi a modelului
stereoscopic.

Ambele aceste cazuri sunt echivalente in ce priveste deformarea produsa asupra

modelului stereoscopic. Deformarea se caracterizeaza prin faptul ca dimensiunile obiectului
plasate parallel cu dreapta ce trece prin punctele de vedere sunt reconstituite nedeformat de
modelul stereoscopic, in timp ce profunzimile sunt deformate, ele aparand comprimate pe
directia perpendiculara b 0 a observatorului. Observatorul are impresia ca modelul
stereoscopic este privit foarte de aproape, ceea ce este deosebit ca avantajos din punct de
vedere fotogrametric. Acest tip de deformare este prezentat in fig. 4.8. In legatura cu aceasta
deformare trebuie facute cateva observatii. Practic aceasta deformare se realizeaza prin
folosirea de catre observatorul modelului stereoscopic a unor sisteme optice, cu putere
maritoare unghiulara v; insa aceasta valoare ,v, nu poate fi oricat de mare. Aceasta limitare
este dictate atat de greutatea de realizare a unor sisteme optice cu v foarte mare, cat si de
inoportunitatea de a mari prea mult imaginea perspective central. Oricum, faptul ca modelul
stereoscopic apare pentru observator mult mai aproape, favorizeaza perceperea stereoscopica.
Intrucat aceasta imbunatatire a perceperii stereoscopice este independent de imbunatatirea
adusa de hiperstereoscopie, aceste doua formari pot fi folosite concomitant, concurand la ceea
ce se numeste plastic totala. Intreaga tehnica fotogrametrica folosese cele mai ingenioase
procedee pentru a obtine o plastic totala cat mai avantajoasa.

1.3.4 Deformarea ce apare cand ordinea perspectivelor central plane este inversata.
Pseudoscopia.

In cele prezentate acuma, sensul profunzimilor din realitate a fost conservat de

modelulul stereoscopic. Astfel, ceea ce este adancitura in realitate se reconstituie tot ca
adancitura si in modelul stereoscopic si respective ce este parte reliefata in realitate se
constituie pe modelul stereoscopic tot ca parte reliefata. Spunem ca, in acest caz modelul
stereoscopic este ortoscopic , sau ca vederea stereoscopica se realizeaza in ortoscopie. In
cazul cand nu se indeplineste a treia conditie, deci cand orientarea reciproca a fasciculelor de
raze care au servit la realizarea perspectivelor central nu coincide cu orientarea fasciculelor de
raze care servesc la observarea modelului stereoscopic ortoscopic, ortoscopia nu se mai
obtine. Din figura 4.9 se vede ca perspectivele central plane sunt oferite privirii
observatorului, in ordine inversata si anume, ochiul stang este obligat sa observe perspective
realizata din punct de vedere plasat in dreapta, iar ochiul drept este obligat sa observe
perspective realizata din punctual de vedere plasat in stanga. In acest caz, observatorul va
avea impresia, c forma modelului la care priveste are sensul profunzimilor inversate fata de
forma ce ar fi reconstituit-o modelul stereoscopic ortoscopic. Dimensiunile laterale ale acestui
model se conserva inca ca in ortoscopie. Acest effect de inversare a sensului profunzimilor
poarta numele de efect pseudoscopic. In final trebuie adaugat , ca daca una din perspectivele
central plane este oferita privirii observatorului, cu o rotire de un unghi drept fata de felul cum
era oferita in ortoscopie, atunci observatorul nu va realize nici o perceptive stereoscopica.
Vom spune in acest caz ca efectul stereoscopic este nul.

2.Observarea stereoscopica

Pentru obtinerea unui model stereoscopic se utilizeaza cuplurile stereoscopice (doua

fotograme ce indeplinesc conditiile vederii stereoscopice). Modelul spatial se formeaza in
imaginatia individului la intersectia razelor vamale ale ochilor ce trec prin punctele imagine
omogene de pe cele doua imagini ale stereogramei. Realizarea modelului stereoscopic prin
vederea stereoscopica indirect este insa dificila sau chiar imposibila. Astfel, in scopul maririi
capacitatii vederii stereoscopice , au fost elaborate mai multe principia ce au la baza obtinerea
efectului stereoscopic dupa imaginile fotografice ale obiectului respective, si anume principiul
stereoscopic, principiul anaglifului, principiul polarimetrului, etc.

2.1 Principiul stereoscopului

Privirea separate a celor doua fotograme se poate asigura cu ajutorul unui instrument
denumit stereoscop. Rolul lui este de a face ca fiecarui ochi sa-I parvina doar imaginea
corespunzatoare lui, asigurandu-se fuziunea celor doua imagini si deci obtinerea modelului
spatial. O fuziune perfecta apare numa prin marirea capacitatii vizuale a ochilor cu ajutorul
unor sisteme optice. Caracterizarea tuturor stereoscoapelor consta deci in sistemul optic astfel
realizat incat sa permita realizarea conditiilor vederii stereoscopice si anume, separarea
imaginilor si orientarea reciproca a acestora. Pentru obtinerea modelului stereoscopic cuplul
stereoscopic trebuie orientat fata de baza de observatii. In cazutl fotogramelor terestre ,
orientarea reazulta prin pozitionarea axelor xx fata de baza de observatie.

Din punct de vedere constructive exista mai multe tipuri de stereoscoape si anume:
stereoscoape cu lentile, stereoscoape cu prisme sau cu oglinzi. Prin combinarea tipurilor de
baza s-au obtinut diferite stereoscoape. In tabelul 4.1 sunt prezentate diferite stereoscoape
utilizate in fotogrametrie.

Stereoscopul cu lentil este cel mai simplu instrument stereoscopic. Este format dintr-o
rama support in care sunt montat doua lentil convergente cu centrul lor optic la o distant egala
cu distant interpupilara medie. Fig.4.10. Acest instrument are dimensiuni mici, este usor de
manevrat , este portabil . Poate fi utilizat numai la descifrarea stereogramelor de dimensiuni
mici.

Stereoscopul cu oglinzi (fig. 4.11)

Are un corp prevazut cu 4 picioare montabile. Pe corpul support sunt montate o

pereche de oglinzi inclinate la 45⁰ fata de planseta pe care se aseaza stereograma. Doua
prisme cu reflexive totala sau doua oglinzi inclinate tot la 45 ⁰ preiau razele de lumina de la
oglinzi le trimit spre ochi. Acest stereoscop mareste campul visual, permitand observarea
stereoscopica de format mare. Acest instrument are o importanta deosebita pentru
fotogrametrie, deoarece insotit de un instrument de masurare poate fi folosit in masurarea
stereoscopica sau la constructia altor aparate de stereoscopie.

Au fost concepute si eralizate numeroase tipuri de stereoscoape pentru observarea

stereogramelor de format mare, pentru observarea concomitenta de catre doi observatori , etc.
Marea majoritate a aparaturii stereogramelor contine sisteme de observatie care corespund
principiului stereoscopului cu oglinzi completat cu alte echipamente, etc.

Interpretoscopul este un stereoscop cu o optica complexa care serveste atat

observarii stereoscopice cat si la fotointerpretarea copiilor fotografice. Caracteristicile de baza
ale interpretoscopului sunt asezarea si orientarea simpla a modelului, precizia ridicata de
masurare a paralaxalor 0,002 mm.

Interpretoscopul este destinat interpretarii in laborator a fotogramelor aeriene si

terestre ( fig. 4.12).

2.2 Principiul anaglifului

Exista si alte mijloace de obtinere artificial a vederii stereoscopice. Rollman (1893) a

demonstrate ca pe baza culorilor complementare , vederea tridimensionala poate fi obtinuta si
fara instrumente stereoscopice. Procesul anaglifelor consta in reducerea celor doua
perspective central, a caror puncte principale sunt suprapuse pe aceelasi support de hartie, ele
fiind colorate in doua culori complementare in general rosu si albastru-verde.

Stereograma astfel obtinuta este observata cu ajutorul ochelarilor prevazuti cu filter

colorate in aceleasi culori complementare ( fig. 4.13). Efectul stereoscopic se obtine atunci
cand ochiul stang vede imagini colorate in rosu prin filtru albastru scade iar ochiul drept vede
imaginea colorata in albastru verde prin filtru rosu. In acest fel se produce separarea
imaginilor de pe stereograma, ochiul percepand in negru numai o imagine, aceea destinata lui.
Acest procedeu anaglific se numeste substractiv deoarece fiecare filtru substrage numai
imaginea imprimata in culoarea complementara.

Prin inversarea culorii se obtine un efect pseudo scopic.

Calitatea separarii depinde de calitatea filtrelor si ca atare si impresia de relief

stereoscopic.

Dupa D` Almeida (1858) principiul anaglifului se valorifica si prin proiectie in camere

intunecoase prin aditia culorilor. In acest caz cu ochelarul rosu se vede doar imaginea
proiectata in rosu iar cel albastru imaginea proiectata in albastru. Pe acest principiu s-a
construit si functioneaza aeroproiectorul “multiplex”.

Principiul anaglifului este avantajos prin economicitatea cu care se pot obtine efectele
stereoscopice coparativ cu alte procedee dar este dezavantajos prin neclaritatea cu care se
obtine modelul stereoscopic si bineinteles oboseala ochilor. Acest fapt face ca el sa aibe
aplicare redusa in fotogrametrie.

2.3 Principiul polarimetrului

A fost introdus de catre Anderton. Pastrandu-se avantajele procedeului anaglifelor s-a

cautat sa se evite dezavantajele referitoare la claritate utilizandu-se in locul filtrelor colorate a
unor filter poloroide.

Se stie ca lumina obijnuita se propaga prin oscilatii electromagnetice transversal in

toate planele iar lumina polarizata se propaga prin aceleasi oscilatii insa intr-un singur plan.
Lumina se polarizeaza daca trece prin unele cristale polarizatoare. Daca in calea unei raze de
lumina polarizata se aseaza un cristal identic cu cel ce a dat lumina polarizata si daca se
roteste in jurul razei se observa ca intensitatea luminoasa a razei se slabeste si se reduce cu
totul cand unghiul este egal cu 90⁰. Primul cristal se numeste polarizer iar al doilea analizor.
Daca ambele imagini ale unei stereograme se proiecteaza pe un ecran cu lumina polarizata in
plane perpendicular intre ele, si daca imaginile astfel proiectate se privesc cu ochelari
prevazuti cu analizori asezati de asemenea la 90⁰, iar paralelele cu polarizatori corespunzatori
, se obtine efectul stereoscopic deoarece fiecarui ochi ii parvine o singura imagine si anume
cea de la fotograma destinata lui ( fig. 4.14).

Acest procedeu permite si vizionarea in colectiv a stereomodelului. Datorita calitatii

mediocre a modelului obtinu, procedeul este putin folosit in fotogrametrei fiind destinat la
realizarea modelelor stereoscopice calitative si nu pentru masuratori.

2.4 Procedeul brilamentului sau al alternantei imaginilor

Separarea imaginilor se realizeaza prin proiectarea lor succesiva pe un ecran.

Observarea se face prin-trun dispozitiv de obturare succesiva a acelor doi ohci in sincronism
cu proiectarea fotogramelor. Frecventa succesiunii de proiectare trebuie sa fie de 15 sec.
Aceasta metoda asigura o buna separare a imaginilor si deci un efect stereoscopic correct insa
constructia este incomoda. O aplicatie al acestui principiu ar pune in evident modificarile
aparute intre doua fotografieri successive.

In practica fotogrametrica nu se utilizeaza in mod current procedeele anaglifelor,

luminii polarizare si a brilamentului decat in cazut cu totul special.

Utilizarea stereoscopului si a altor instrumente si aparate care functioneaza pe

principiul stereoscopului ramane calea obisnuita de realizare a efectului stereoscopic.

2. Masurarea stereoscopica

Pe modelul stereoscopic realizat prin observarea stereoscopica a celor doua imagini care
alcatuiesc stereograma se pot efetua masuratori in vederea obtinerii formei si dimensiunilor
obiectului real.

Fotogramele care alcatuiesc stereograma se deosebesc una de cealalta prin paralaxa

stereoscopica care este cauzata de diferentele de profunzime dintre cele doua perspective
conjugate. Daca am plasa in spatiul obiect o mira sau o ruleta dispusa convenabil s-ar putea
aprecia sau chiar masura diferentele de profunzime din modelul stereoscopic.

In acest mod se completeaza observatia stereoscopica cu masurarea stereoscopica,

aspectul calitatic al modelului este completat cu cel metric.

Pentru masurarea stereoscopica se utilizeaza marca reper mobile propusa de F. Stolze

(1892) preluata si imbunatatita de catre Pulfrich si aplicata la constructia aparatelor de
stereostitutie. Aceasta marca reper mobile apare spatial prin reunirea celor doua repere
identice cu care se puncteaza punctele analogice de pe fotograme si poate ocupa diferite
pozitii planimetrice si nivelitice fata de model; poate urmari in amplasarea lui un anumit
detaliu planimetric sau se poate gasi la nivelul terenului din model, realizand asa numitul
contact stereoscopic. Daca unuldin reperi se deplaseaza longitudinal indicele reper se va
deplasa in profunzime deasupra sau dedesuptul terenului dupa cum paralaxa este pozitiva sau
negative( fig.4.15).

Practic reperi de masurare sunt gravati pe cate o placuta de sticla sau alt material
transparent sau diferite forme si dimensiuni.

3.1. Principiul masurarii stereoscopice

Marcile pot fi reale , sub forma unui reper unic deplasabil spatial planimetric si
nivelititc sau perceputa spatial ca o marca virtual. Sunt plasate in traseu optic al razelor
provenite de la cele doua fotograme ce alcatuiesc stereograma si se pot materialize prin
gravare pe oglinzi , pe dioptre plana sau prin proiectie.

Marca reper mobil intra obligatoriu in component oricarui aparat de protective.

 Precizia de masurare stereoscopica este foarte ridicata ( 0,005 mm), ea depinde in
principal de acuitatea stereoscopica a operatorului si de modelul de iluminare a celor doua
fotograme. O iluminare inegala inrautateste conditiile de masurare deoarece ochiul care
primeste imaginea mai putin luminata realizeaza perceptia mai tarziu fata de ochiul care
priveste imaginea mai luminata. Din acest motiv se indica ca fotografierea sa se efectuezze in
aceleasi conditii de iluminare a obiectului real.

Legarea celor doua marci partiale la un dispozitiv de citire sau desenare

corespunzatoare formeaza cel mai simplu instrument de restitutie stereoscopica care are
posibilitatea definirii coordonatelor modelului prin intermediul coordonatelor fotogrametrice
sau a paralaxelor masurate.

Asezand cele doua fotograme in conformitate cu conditiile vederii stereoscopice avem

posibilitatea masurarii stereoscopice:

a) Prin deplasarea marcilor partiale asupra punctelor omogene corespunzatoare de pe

cele doua fotograme ale cuplului stereoscopic;
b) Prin deplasarea fotogramelor asupra marcilor reper partiale.

In ambele cazuri se poate masura valoarea paralaxei stereoscopice data de diferenta

absciselor de pe cele doua imagini F 1 si F 2. In primul caz ramane fix modelul si se
deplaseaza marca reper mobila se deplaseaza convenabil pe diversele puncte ale
stereomodelului. In cel de-al doilea caz marca spatial ramane pe loc, iar diferitele puncte
ale stereomodelului sunt aduse peste marca spatial reper prin deplasarea convenabila a
fotogramelor.

3.2 Aparate de masurare stereoscopica

3.2.1 . Stereomiscrometrul ( fig. 4.16) este cel mai simplu instrument de masurare
stereoscopica care permite masurarea paralaxelor stereoscopice sau a diferitelor distante si
ajuta la deseanarea unor elemente planimetrice ca si la trasarea curbelor de nivel dupa
modelul stereoscopic.

Este compus din urmatoarele parti:

- Tija telescopic gradate prevazuta cu un surub micrometric cu scala gradate din

0,05 mm;
- 2 suporturi pentru placate pe care sunt gravate marcile reper partiale ce se
suprapun peste punctele omologate ale stereogramei si care formeaza marca
spatial;
- Dispozitiv creion cu care se descrie drumul marcii spatial in timpul masurarii.
Stereomicrometrul se foloseste numai cu stereoscopul cu oglinda, permite
masurarea prin citire directa cu o precizie de 0,05 mm si de 0,02mm prin estimare.

3.2.2 Stereocomparatorul. Un aparat robust si précis ca masurare a paralaxelor

( fig. 4.17) a fost conceput si realizat inca la inceputul acestui secol de catre Pulphrich.
Fiind util in determinarile fotogrametrice pentru fotogrametria analitica de mare
 precizie el a fost imbunatatit substantial in ultima vreme de catre firmele constructoare
atat din punct de vedere constructive cat si al tehnicii de masurare.

Stereocomparatorul , in general, este format dintr-un batiu metallic orizontal pe care

sunt montate doua carucioare, unul mobil in sens longitudinal pe directia axei si altul in sens
transversal, urmand doua directii riguros perpendicular.

Primul carucior ce se deplaseaza sub actiunea unui tambur M p prin intermediul unei
manivele M X iar deplasarea sa este masurata pe o rigla orizontala gradate cu x. Al doilea
carucior se deplaseaza prin manivela M z , deplasarea pe aceasta directive este masurata pe o
rigla gradate z perpendicular pe x.

Tamburul M p care masoara deplasarea pe directia x poarta denumirea de surub sau

tambur al paralaxelor.

Cele doua clisee sunt plasate riguros in acelasi plan si pot fi orientate cu ajutorul
suruburilor V 1 si V 2.

Caruciorul C sustine binoclul de observare, inspatele oculatorului aflandu-se placa

marcilor de masurare, ce pot avea diferite forme si dimensiuni.

In general stereocomparatoarele masoara coordinate fotogrametrice x`z`(y`) pe

fotograma stanga si paralaxele liniare ( p x, p z). Precizia de masurare este mare poate atinge
valoarea de 0,02 mm pentru coordinate si 0,005 mm pentru paralaxe.

Stereoscomparatorul Steko 1818 ( fig. 4.18) este construit de firma Zeise Jena din
R.D.C si este destinata in principal pentru masurarea fotogramelor terestre. Ofera precizie de
masurare de 0,01 mm pentru coordonatele x` z` si 0,005 -0,02mm pentru paralaxe.

Stekometrul este construit de aceeasi firma constructoare , este un stereocomparator ce

masoara cu precizie inalta valorile pralaxelor si inregistreaza automat valorile masurate. Este
destinat pentru fotogrametria analitica in special pentru cea aeriana. Poate fi folosit si-n
fotogrametria terestra deoarece nu are limite in ceea ce priveste distant focala a camerei
fotografice.

4 Elemente mathematice ale stereoscopiei

4.1 Ecuatia de baza a stereogramiei

Asa cum s-a aratat in fotogrametria stereoscopica se folosesc doua perspective central
plane diferite care indeplinind conditiile vederii stereoscopice artificial formeaza modelul
stereoscopic.

Determinarea punctelor Pi din spatiu obiect se realizeaza prin intersectie

fotogrametrica din punctele de statie O 1 si O2, puncte ale caror pozitii in spatiu sunt
determinate prin elementele de orientare interioara si exterioara a fotogramelor.
 Pnetru deducerea pe cale analitica a coordonatelor punctelor din spatiu obiect vom
considera un system spatial tridimensional XYZ fata de care ordonam toate punctele din
spatiu obiect, iar punctele celor doua perspective in sistemele tridimensionale rectangular
x`y`z` respective x`` y`` z`` ale celor doua perspective central plane ( fig. 4.19).

Plasam sistemul rectangular xyz in asa fel incat planul XOY sa fie continut in planul
geometralului iar axa z sa fie verticala paralela cu axa ON, iar sistemele de coordinate “x,y,z”
asa incat sa aiba axele x,y continute in planele perspectivelor iar axele z sa fie paralele cu
directia distantei principale O`H`.

Odata stabilite sistemele de referinta vom putea define pozitia fiecarui punct fata de
sistemul sau fata de care este ordonat si vom putea define si elementele de orientare interioara
si exterioara a celor doua fotograme.

Se poate insa remarca ca puntele fiind ordonate in sisteme de referinta diferite nu se

poate realize o corespondenta intre punctele spatiului obiect si cele de pe perspectivele central
plane ce contin imaginea aceluiasi punct P din spatiu obiect.Pentru a rezolva problema
corespondentei punctelor imagine de pe perspectivele central si a punctului corespunzator din
spatiu obiect vom transla sistemul de coordinate x,y,z impreuna cu sistemele de coordonate
atasate fiecaruia din perspective in punctele o 1 si O2, noua dispozitie a axelor de coordinate va
arata ca in figura 4.19.

Fata de aceste axe translate care au originile in centrele O 1si O2 putem exprima
coordonatele punctelor p` si p`` fata de sistemul rectangular spatial translat x` y` z` prin
ecuatiile:

xp xp

|| ||
y p = R` y p pentru punctual p` din planul fotogramei F` si
zp −f
(4.7)

x xp

|| ||
y
z
p

p
= R` y p
−f
pentru punctual p`` din planul fotogramei F``.

Relatiile de mai sus reprezinta o transformare de rotatie iar elementele matricilor R1 si

R`` sunt in functie de unghiurile de orientare exterioara exprimate prin parametric directori ai
unghiurilor dintre axele celor doua sisteme.

Coordonatele central de perspective O 1 si O2 fata de sistemul XYZ sunt X 0 si ZO si

1 2

YO 1
iar masura segmentului O 1 O 2 pe care-l vom insemna cu B va fi data de relatia:

Ó 1 O 2= b=√ ¿ ¿ ¿

Acest segment de dreapta b avand capetele definite de centrele de perspective O 1 si O2

este tocmai baza fotogrametrica a carei corespondente sunt:
 b x =X O −X O ; b y =Y O −Y O ; b z=Z O −Z O
2 1 2 1 2 1

Pe de alta parte sistemul x`y`z` fiind translatia sistemului X Y Z in punctul O 1 vom

putea scrie:

X`= X- X O ;1
y`= Y - Y O 1
; Z`= Z- ZO .
1
(4.11)

Iar sistemul X`` Y`` Z`` va fi exprimat prin relatiile:

X``= X- X O ; y``= Y - Y O
2 2
; Z`= Z- ZO .
2

Substituind relatiile (4.11) in relatiile (4.7) am legat sistemul de coordinate X Y Z de

sistemele x`, y`, -f si x`` , y`` , -f.

4.2 Conditiile de aplicabilitate a ecuatiei de baza a stereofotogramei

La deducerea ecuatiei de baza a stereogramei s-a folosit ca premiza esentiala faptul ca

punctele P,p1, O 1 si p, p``, O2 sunt coliniare. Punctul P este punct comun ambelor drepte ,
deci cele doua drepte sunt concurente in acest punct. Fiind concurente in P cele doua drepte
determina un plan N care are proprietatea deosebita de a contine atat punctual P din spatiul
obiect cat si punctele si imaginile acestuia pe cele doua fotograme. Vom numi acest plan, plan
nucleal iar dreapta ce determina raze omologe sau raze corespondente cuplului stereoscopic.

Centrele de proiectie O 1 si 02 sunt si ele puncte ale razelor omologe ce au in spatiu o

pozitie bine determinate, aceste doua puncte determina baza fotogrametrica ce va fi I spatiul
obiect o dreapta definite. Aceasta dreapta din spatiu impreuna cu punctual P al spatiului obiect
determina un plan. Intrucat punctual P a fost un punct current al spatiului obiect, rezulta un
fascicol de plan nucleale ce vor fi determinate de baza fotogrametrica si punctul P1 din spatiul
obiect. Puntem conchide ca intr-un cuplu stereoscopic F` si F`` razele omologe P , p` O 1 si P
p`` O2 trebuie sa fie determinat pe baza fotogrametrica si pozitiile punctului P din spatiul
obiect. Aceasta constatare are o important deosebita intrucat reprezinta conditia necesara si
suficienta a stereoscopiei ( fig 4.20).

In cazul cand conditia necesara si suficienta este indeplinita corespondenta intre

punctual P si punctele omologe p` si p`` este biunivoca si se exprima prin relatia:

P (x,y,z)= [p`(x`, p`,-f); p``(x``,y``,-f)

Sensul P (x,y,z) -> [p` (x`,y`,-f); p``(x``,y``,-f) reperzinta procesul de realizare a celor
doua perspective central plane F` si F``. Acesta reprezinta procesul de constituire a pozitiei
punctului P din spatiul obiect prin intermediul celor doua fotograme F` si F`` sa nu fie pereche
de puncte omologe a cuplului fotogrametric. Prin aceasta pereche de puncte care nu sunt
omologe putem duce raze de proiectie ca prin oricare puncte din planele F` si F`` . Intrucat
aceste raze de proiectie nu mai sunt continute untr-un acelasi plan nucleal inseamna ca ele nu
vor putea fi concurente in nici un punct din spatiu obiect.
 In acst caz conditia necesara si suficienta a stereoscopiei nu poate fi indeplinita
deoarece in spatiul obiect nu se va afla un singur punct de concurenta a razelor omologe ci
doua puncte distincte P1 si P2. In consecinta in acest cazz sensul corespondentei de cuplu de
perspective stereoscopice F` si F`` este corecta dar elementele orientarii interioare si
exterioare a fotogramelor n-au fost correct refacute.

Si-n acest caz, razele omologe nu se mai intalnesc in spatiul obiect asa cum se vede in
figura de mai jos ( fig. 4.21).

Daca pentru pozitia punctului ‘p’ spre exemplu nu mai corespunde matricea de rotatie
R`` sau coordonatele centrului de perspective ( X O , Y O Z O ¿ inseamna ca razele omogene
2 2 2

O1 P siO2 p nu mai sunt cuprinse in acelasi plan nucleal deci aceste raze nu se mai
intersecteaza in spatiu si deci ecuatia de baza a stereogramei nu mai poate fi aplicata.

Din cele prezentate mai sus s-a putut vedea ca ecuatia de baza a stereogramei rezolva
complet problema legaturii intre coordonatele x,y,z ale unui punct din spatiul obiect si
coordonatele punctelor imagine p` si p`` de pe cele doua perspective P` si P`` , dar aceasta
rezolvare este conditionata de indeplinirea prealabila a conditiei necesare si suficiente a
stereoscopiei, ca razele omologe sa fie cuprinse in acelasi plan nucleal.

4.3 Parametrii ecuatiei de baza a stereogrametriei

Pornind de la forma ecuatiei de baza a fotogrametriei stereoscopice prezentata prin

relatia generala observam ca parametru care intra in aceasta ecuatie se prezinta sub diverse
forme. Astfel ca numai coordonatele centrului de pespectiva O 1 si elementele matricei R`
apar sub forma explicita. Elementele matricei R`` apar prin parametrii x`` si z`` folositi insa
intr-o expresie mai complicate iar coordonatele centrului de perspective O2 apar prin iterediul
componentelor b x si b z ale bazei fotogrametrice. Mai observam ca desi coordonatele x`` si y``
ale punctului imagine p`` au fost folosite la deducerea ecuatiei de baza, ele nu apar explicit in
relatia finala. De aceea sub aceasta forma este greu sa se vada care sunt parametric
independent care intra in ecuatia de baza precum si numarul lor. Intelegem prin parametrii
independent acele elemente, a caror valoare ramane invariabila fata de coordonatele punctelor
p1 si p`` din planele P` P``. Aceste elemente invariabile atat sunt atat pozitiile centrelor de
perspective O 1 si O2 cu baza fotogrametrica definite de aceste puncte si pozitia planelor F` si
F`` atat fata de baza fotogrametrica cat si fata de spatiul obiect, intrucat numai aceste
elemente raman prin definitie invariabile fata de orice pereche de puncte omologe p`, p``.

Pozitiile centrelor de perspective fata de spatiul obiect sunt definite prin coordonatele
spatial ale acestora si anume X O , Y O , Z O si X O , Y O , Z 2 . Distanta fotogramelor fata de
1 1 1 2 2

centrele de perspective este data de distant focala f iar fata de baza fotogrametrica si spatiul
z`` reprezinta niste rotatii in spatiu nu toate cele noua elemente continute in fiecare matrice
sunt elemente independente. Asadar pozitia planelor imagine F` si F`` vor fi definite de asa
numitele elemente de orientare interioara si exterioara. Punand in evident acesti parametric
independent ecuatia 94.20) de baza a stereogrametriei care de fapt reprezinta transformare va
putea fi exprimata in modul cel mai general sub forma:
 P (X,Y,Z)= F( X O , Y O , Z O ¿
1 1 1

Recunoastem cu usurinta ca sub aceasta forma rezolvarea corespondentei intre

punctele omologe p`,p`` ale cuplului stereoscopic si punctual corespondeent din spatiul obiect
ar constitui atat pentru tratari teoretice cat si pentru solutii practice o dificultate serioasa. De
aceea s-a cautat sa se aduca problema generala in proximitatea cazurilor particulare unde se
pot rezolva cu relatii mult mai simplificare sau cu relatii aproximative acceptate de solutiile
tehnice.

Pentru unele din aceste cazuri particulare, care de fapt sunt cazurile cele mai des
intalnite in practica forma ecuatiei de baza se simplifica foarte mult.

4.3.1 Cazul particular al perspectivelor nadirale.

In cazul particular al cuplului stereoscopic de perspective nadirale, ambele plane

imagine F` si F`` sunt paralele cu planul geometrului deci orizontale si in consecinta directiile
principale O 1 H si O2 H sunt vertical si paralele intre ele ( fig. 4.22).

Consideram mai intai baza fotogrametrica orizontala si orientate in lungul axei xx a

sistemului X Y Z.

Prin aceasta perspectivele centrale la F` si F`` devin coplanar directiile principale

O 1 H siO2 H vor fi vertical si deci perpendicular pe baza fotogrametrica iar componentele
bazei vor fi:

b x =b ; b y =b z =0;

Daca consideram originea O a sistemului de referinta spatial O X Y Z pe verticala O 1

atunci coordonatele centrului de perspective O 1 vor fi X O =Y O =Z O =0.
1 1 1

Tinand seama de faptul ca am considerat plane perspectivele central paralele cu planul

geometralului si baza fotogrametrica orizontala paralela cu aceste plane, sistemele
fotogrametrice x`,y`,z` si x`` , y`` si z`` vor avea axele paralele cu sistemul spatial X Y Z.

Deoarece in acest caz component b x este tocmai lungimea bazei b, iar diferenta
absciselor x`- x`` reprezinta tocmai diferentele de imagine a punctelor p` si p`` de pe
perspectivele centrale corespunzatoare punctului P din spatiul obiect pe care o notam cu p si
am numit-o paralaxa stereoscopica. Ecuatiile vor putea fi scrise sub forma:

x Y −f
X=b ; Y=b ; Z=b . (4.27)
p p p

- Care sunt intradevar remarcabil de simple.

Analizand forma ecuatiii si parametrii ce formeaza se constata ca parametrul b este o

constanta pentru un cuplu stereoscopic si ca valoarea fiecaruia din coordonatele Xy, depinde
de valoarea parametrului p si de valorile coordonatelor fotogrametrice x` si y`.
 Cum pentru perspective data factorul f este si el o constanta din ecuatia (4.27) se vede
ca valoarea coordonatei Z depinde numai de paralaxa p.

Dupa cum se vede acest parametru p are o importanta deosebita in determinarea

coordonatelor spatial X Y Z fiind prin definitia lui elementul care asigura legatura intre cele
doua perspective central F` si F``.

In practica fotogrametrica, realizarea riguroasa a cazului perspectivelor nadirale se

intalneste mai rar. Sub forma aproximativa unor perspective care sa difere cat mai putin de
cazul perfect al perspectivelor nadirale avand utilizare mai larga in fotogrametria aeriana.

4.3.2 Cazul normal in fotogrametria terestra

In cazul nadiral planele perspectivelor central au fost considerate paralele cu planul

geometralului, iar baza fotogrametrica orizontala paralela cu aceste plane. In fotogrametria
terestra, este foarte des folosita variant cand cele doua perspective central sunt vertical,
perpendicular pe planul geometralului cu baza fotogrametrica dispusa orizontal. Directiile
principale O 1 H siO 2 H sunt perpendicular pe baza si situate intr-un plan orizontal. Acest caz
particular al fotogramelor terstre se numeste cazul normal. ( fig. 4.23).

Considerand aceleasi particularizari ca si-n cazul precedent se pastreaza urmatoarele

relatii:

b x =b ; b y =b z=0 X O =Y O =Z O =0.
1 1 1

Deosebirea ce exista intre aceste doua cazuri consta numai in felul cum sunt orientate
perspectivele fata de sistemul de axe X,Y,Z. Astfel in cazul normal al fotogrametriei terestre
axa X ramane dirijata in lungul bazei fotogrametrice. Axa y perpendicular pe baza sip e
planele perspectivelor central iar axa Z este axa verticala paralela cu planele perspectivelor
centrale.

Considerand si aici ca axele sistemului x`y`z` si x`` y`` z`` sunt paralele cu axele
sistemului X Y Z , rezulta ca punctele omologe p`, p`` vor fi definite in planele F`, F`` prin
coordonatele x`, z` respective x`` , z``.

Inlocuind acum in ecuatia generala de baza a stereogrametriei:

X X O z b −x b
1 X
Y= YO + x z
R`+ f
Z XO
1
z x −z x Z
1

4.3.3 Cazul parallel deviat in fotogrametria terestra

 O varinata mai complicate, dar foarte folosita in practiva este asa numitul caz parallel
deviat. Numim caz parallel deviat, cand directiile principale ale celor doua perspective sunt
paralele orizontale si oblice pe directia bazei. Devierea directiilor principale fata de directia
normal pe baza poate fi spre stanga sau spre dreapta ( fig. 4.25).

Acceptand conventional ca devierea directiei principale spre dreapta este pozitiva sis
pre stanga este negative vom atribui aceleasi sensuri si marimi unghiurilor de deviatie.
Rezolvarea cazului parallel deviat se poate obtine usor prin reducerea lui in cazul normal ( fig.
4.26).

B` = AC+CD (4.37)

AC= b x =b cos l( comp. oriz.) (4.38)

CD x x
= => b y (4.39)
bx f f

b y=b sin l (4.40)

Deci:

x by
b`= b x + (4.41)
f

La deducerea acuatiilor s-a folosit cazul paralel deviat dreapta. Intregul rationament
ramane valabil si pentru cazul paralel deviat stanga schimbandu-se numai sensul unghiului.
Cum cos l ramane acelasi pentru (+ℓ) si (-ℓ) , iar sinℓ schimba sensul rezulta ca pentrul cazul
paralel deviat stanga ecuatiile care determina pozitia punctului P vor fi:

x b sin l
bcos l−
X p= f . x` (4.42)
p

x b sin l
bcos l−
Z p= f . Z` (4.43)
p

De obicei relatiile sunt date sun forma:

x b sin l
bcos l±
X= f . x`
p

x b sin l
bcos l±
Y= f .f (4.44)
p
 x b sin l
bcos l±
Z= f . z`
p

Scrise sub forma de mai sus ecuatiile dau solutia pentru mai general directiile
principale sunt paralele si orizontale , deci si pentru cazul normal. Aceasta se vede usor daca
tinem seama ca in cazul normal unghiul de deviatie este nul si si deci relatiile 4.44 iau forma
relatiilor 4.30.

Trebuie remarcat faptul ca aceste relatii sunt valabile numai pentru cazul cand sistemul
de coordinate X Y Z are axa X orientate pe directia bazei, axei y pe directia principal O 1 H si
originea sistemului de referinta este in centrul de pespectiva O 1.

pag93-100

APARATE DE PRELUARE A FOTOGRAMELOR

Consideratii teoretice

Pentru imaginea fotografica sa serveasca masuratorilor fotogrammetrice, este necesar ca ea sa

fie o perspectiva centrala iar pozitia ei in momentul fotografierii sa fie cunoscuta.

Cu alte cuvinte trebuie cunoscute pentru fiecare fotograma, elementele de orientare definite in
paragraful I.3. Camera fotografica a carei organizare permite definirea cu precizie a pozitiei
imaginii fotografice in raport cu obiectul fotografiat in momentul inregistrarii poarta
denumirea de camera metrica de fotografiat.

Elementele esentiale ale oricarei camere fotogrammetrice sunt: obiectivul si cadrul camerei.

Pentru ca pozitia planului focal sa fie bine definita fata de obiectiv, camera metrica este
construita de asa maniera incat sa formeze un bloc rigid si pe cat posibil nedeformabil. Pe
cadrul camerei metrice se gasesc pentru indici de referinta care determina pozitia punctului in
care axa opticii inteapa planul cliseului in momentul fotografierii. Cum prin constructie,
camera fotogrammetrica asigura o perpendicularitate a axei pe planul materializat in cadrul
camerei putem considera imaginea fotografica ca materializarea unei corespondente
perspective, iar punctul unde axa optica intalneste imaginea va avea semnificatia
fotogrammetrica va avea o serie de propietati care deosebesc de o imagine fotografica
obisnuita. Aceste proprietati sunt urmare a conditiilor deosebite in care se formeaza imaginea.
Oricat de perfectionata ar fi insa o astfel de camera metrica si oricate precautii s-ar lua,
fotograma nu trebuie identificata fara rezerve cu o perspectiva centrala, deoarece ea ramane
totusi un produs tehnic.

Camerele metrice folosite in fotogrammetria terestra sunt construite cu caracteristice tehnice

adecvate scopului si preciziei de masurare. Ele pot fi :

- individuale ;

-duble .

Camere fotogrammetrice individuale

Tipuri si caracteristici tehnice

Fototeodolitele sunt camere metrice individuale ce servesc fotografierii obiectelor din puncte
de statie de pe suprafata terestra. realizand in acelas moment o singura imagine
fotogrammetrica. Dupa domeniul de utilizare fototeodolitele se pot clasifica in doua grupe:

a) Camere fotogrammetrice pentru lucrari topografice. Aceste aparate au profunziune de camp

mare deschidere relativa fixa si distanta focala mare.

b) Camere fotogrammetrice universale. Acestea au deschiderea relativa reglabila,

profunzimea de camp variabila .

1. Fototeodolitul Zeiss-Jena Photeo 19/1318 este fabricat de firma Zeiss-Jena din R.D.G.
Fotocamera este prevazuta cu un obiectiv Ortoprotor cu deschidere relativa 1:25, avand
distanta focala cca.190 mm. Acest obiectiv este montat pe un suport care se poate deplasa cu
30 mm in sus si 45 mm in jos, pentru a marii unghiul de preluare vertical cca cu 60G.

Pozitia obiectivului se inregistreaza pe fotograma in momentul expunerii sub forma unei mici
linioare. Unghiul de deschidere orizontal este de 52G, iar unghiul de deschidere vertical este
de 38G. Obiectivul este prevazut cu un filtru galben-verzui. Ca material fotosensibil se
utilizeaza placi fotografice de 13x18cm, de mica sensibilitatem, rezultand o imagine utila de
12X16,6cm.

Dispozitivul de orientare este montat pe camera fotografica, pe acelas ax vertical de rotatie si

este format dintr-o luneta telescop, un cerc orizontal cu precizia de citire 10' si un cerc vertical
cu gradatie de la 80G la 120G; citirea minutelor se face pe tambur cu precizia de la
10G.Fototeodolitul serveste la fotografierea suprafetelor de teren relativ mari si are
profunzimea campului de la 30m la infinit.

2. Fotodeolitul P-30 este fabricat de firma Wild din Elvetia. Fotocamera are constanta
focala 165mm , obiectiv cu deschiderea relativa 1:12, obturator ,,Compur'' si filtru galben, iar
ca material fotosensibil se utilizeaza placi fotografice de format 10x15cm. Axa de fotografiere
poate fi inclinata cu ajutorul unei bare montate pe obiectiv, inregistrandu-se inclinarile +7G,
0G, -7G, -14G, -21G, -28G.
Dispozitivul de orientare este format dintr-un teodolit tip T.2, care este montat pe camera
fotografica.

3. Fototeodolitul universal UMK-10/1318 este fabricat de firma Zeiss-Jena din R.D.G.

in mai multe variante. Caracteristicile de baza ale fototeodolitului UMK 10/1318 sunt :

- obiectiv Lamegon 8/100 cu distanta focala 99m, cu unghiul de camp mare - latura mare
89G, latura mica 69G, puterea de separare medie 55 linii/mm, distorsiunea pentru infinit +-
0,005mm ;

- obturator cu timpi de expunere T, B, 1-1/400 m, legatura pentru blit, diafragma 8-32 ;

- focusare continua si constante aditionale ce se inregistreaza pe fotograma :

4. Fototeodolitul Verostat fabricat de firma Officine Galileo din Italia, are distanta
focala 100mm, iar ca material fotosensibil se utilizeaza placi cu formatul 9x12cm.
Fototeodolitul se poate inclina cu +-30, +-60, +-90, permite fixarea a cinci distante principale
si are un vizor optic pentru orientarea bazei in cazul normal.

5. Fotocamerele metrice MK-70 Biogon si MK-70 Planer sunt fabricate de firma

suedeza Hasselblad, ca urmare a experientei acumulate cu fotocamera 500 EL construita
pentru programul lunar NASA.

Aceste aparate au obiectiv cu 60 mm si 100 mm. Ca material fotosensibil se utilizeaza film de

70mm, formatul imaginii 55x55mm, aplicat in timpul expunerii pe o placa de sticla pe care
este trasata o retea.

6. Fototeodolitul MK-165, fabricat de firma Sokkisha din Japonia, se monteaza pe un

teodolit si are distanta focala 165mm. Ca material fotosensibil se utilizeaza placi cu formatul
12x16,5cm, distanta principala este variabila si se poate inclina cu +-9G, +-18G, +-27G.

Descrierea Fototeodolitului Zeiss-Jena Photeo 19/1318

Fototeodolitul se compune din fotocamera si dispozitivul de orientare, care face parte

integranta din aparat, precum si ambaza care se monteaza pe trepied in statie. Fotocamera are
un obiectiv Orthoprotar cu distanta focala in jur de 190mm, cu deschiderea relativa constanta
de 1:25.

Obiectivul este ortoscopic, dand o imagine fotografica de foarte buna calitate, distorsiunea
maxima fiind de +-6µm.

Unghiul de camp a imaginii corespunzatoare formatului 13x18 cm este de 52G pe orizontala

si de 38G pe verticala. In fata obiectivului este montat un filtru galben pentru a inlatura razele
de lumina cu lungimea de unda mai scurta.

Obiectivul este montat pe un dispozitiv culisabil, ce permite translatia pe verticala de la

+30mm la -45mm fata de pozitia 0, ceea ce corespunde unui unghi vertical de circa 60G.
Cadrul din spate pe care se plaseaza placa fotografica in timpul fotografierii are patru indici
reper ce se inregistreaza pe cliseul fotografic si care definesc axele de coordonate ale
fotogramelor.

Datele privind procesul de fotografiere si anume distanta focala, indicele de orizont, precum si
cele privind identificarea fotogramei, ca numarul bazei si pozitia axei de fotografiere, se
inregistreaza pe cliseul fotografic pe cale optica, chiar in timpul expunerii.

Dispozitibbul de orientare este montat centric fata de anul de rotatie al fotocamerei, iar axa
lunetei se afla in planul vertical ce trece prin axa de fotografiere. Prin aceasta montare
coaxiala, se poate masura direct orientarea axei de fotografiere fata de directia bazei
fotogrammetrice.

Luneta are puterea de marire de 21 X, deschiderea libera a obiectivului de 20mm, unghiul de

camp 2,25g, distanta minima de putere la punct 3m. Masurarea orientarii se face prin citirea
pe cercul orizontal cu precizia de +- 1’. Axa de vizare a lunetei are posibilitati de inclinare pe
verticala cu ajutorul unei prisme plasata in fata obiectivului.

Unghiul vertical de inclinare este limitat la intervalul de +- 20g si poate fi citit pe cercul
vertical si pe un tambur in intervalul 80g la 120g cu precizia de +-1’.

Acesorii. Ca material fotosensibil se utilizeaza placi fotografice 13x18cm, care se introduc in

casete, atasabile la fotocamera. Aceste casete fac parte integranta din doatrea trusei de
fototeodolit.

O trusa completa contine 24 de casete plasate in 2 cutii de depozitare ce se introduc intr-o lada
de transport, 3 trepiede, 1 mira orizontala Balla de 2m, 1 tahimetru, 1 dispozitiv de verificare
si rectificare. Dispozitivul de verificare si rectificare se compune dintr-o placa de cristal cu
rama metalica ce permite montarea si pe cadrul fototeodolitului.

Doua nivele cilindrice de mare sensibilitate, montat pe fotocamera, servesc la orizontalizarea

cat mai corecta a fototeodolitului.

Descrierea fototeodolitului Zeiss-Jena UMK 10/1318

Fototeodolitul se compune din fotocamera, sistemul de orientare si sistemul de alimentare cu

energie electrica. Fotocamera are obiectivul Lamegon 8/100 montat rigid in carcasa
fotocamerei printr-o montura care contine inelul pentru reglarea timpului de expunere si
reglarea deschiderii diafragmei.

Miscarile de reglare a timpului de expunere si a diafragmei se transmit obturatorului central

care se armeaza printr-o parghie speciala. Montarea obiectivului permite o miscare
longitudinala pentru reglarea focusarii. O rotatie a butonului de focusare reprezinta o
constanta aditionala a distantei focale de 0,4mm.
Pe fotocamera este figurat un indice punctitorm, iar pe buton apare distanta de fotografiere
dorita. In funcite de caracteristica emulsiei materialului fotografic utilizat, ferestruica
butonului se aseaza la indexul alb pentru placi pancromatice si ortocromatice si la indexul
rosu pentru placi infrarosu. In montura obiectivului se pot fixa filtrele dorite.

Declansarea se face fie electromagnetic, fie mecanic cu un declansator cu fir flexibil. Cadrul
din spate pe care se plaseaza placa fotografica in timpul fotografierii, are patru indici reper,
care constau dintru-un indice cu fanta pentru cazul ca se lucreaza normal si o marca optica
iluminata electric.

Pe cadrul se gasesc si datele privind procesul de fotografiere care se inregistreaza pe

fotograme si anume, distanta focala, constanta aditionala, pozitia axei de fotografiere si
numarul bazei. Marca optica este iluminata de un bec a carei intensitate luminoasa se regleaza
in functie de sensibilitatea materialului fotografic de la un buton care pe scara are patru trepte
si la care prima treapta corespunde pentru 27 DIN.

Fotocamera este montata pe un cadru care permite rotirea in jurul axei orizontale, dand
posibilitatea fotografierii cu axa inclinata cu un unghi fix de +-15, +-30, +-90, precum si
rotirea cadrului fotogramei. Sistemul de orientare este montat in corpul de jos al
fototeodolitului care se fixeaza in ambaza si contine si suportii de montare ai fotocamerei.

Luneta este fixata in planul vertical ai fototeodolitului ceea ce permite orientarea axei de
fotografiere. Luneta are puterea de marire 16x, diametrul 32mm, unghiul de camp 28g si
distanta minima de vizarea 0,75mm. Masurarea orientarii se face prin citire pe cercul orizontal
si pe micrometru prin coincidenta pana la precizia de 2’’.

Iluminarea cercurilor gradate se face printr-o ferestruica sau prin iluminare electrica cand este
cuplat cu o sursa eletrica. Calarea fototeodolitului se face cu suruburile ambazei, urmarita prin
nivela sferica si nivela torica, cu valoarea unghiulara de 64’’ pentru 2mm deplasare, care
realizeaza si orizontalizarea lagarelor de rotire a fotocamerei.

Sistemul de alimentare cu energia electrica se compune din sursa de tensiune o baterie cu

tensiune continua de 12V si o cutie de contacte care se cupleaza cu bateria si fototeodolitul.
De la cutia cu contacte se comanda iluminarea sistemului orientare, marcile reper, datele
procesului de fotografiere, obturatorul electromagnetic si lampile de control a functionarii
sistemului electric.

Accesoriile fototeodolitului sunt :

- Vizorul optic, ca mijloc de orientare a fotocamerei, se poate aseza cu axul orizontal

paralel cu axul lunetei sau perpendicular pe axul lunetei, de asemenea se poate aseza
paralel sau perpendicular cu axul vertical.
- Mirete pentru orientarea axei de fotografiere;
- Trepiedele cu ambaza pentru fixarea fototeodolitului in capetele bazei
fotogrammetrice;
- Dispozitivul de verificare si rectificare.
Verificarea si rectificarea fototeodolitului UMK 10/1318 se face cu ajutorul dispozitivului
de rectificare in acelasi mod cu fototeodolitul Photeu 19/1318.

METODELE FOTOGRAMMETRIEI TERESTRE

In general, metodele fotogrammetriei terestre se ocupa cu determinarea pozitiei si

dimensiunilor obiectelor din spatiu pe baza masuratorilor efectuate pe imaginile
fotografice obtinute din puncte fixe de pe suprafata terestra.

Practic reconstituirea spatiala se realizeaza printr-un ansamblu de operatii de fotografiere,

masurare si reprezentare a rezultatelor fie sub forma numerica, fie sub forma analogica
prin izolinii sau curbe de nivel.

Dupa forma si natura obiectului se disting metode fotogrammetrice corespunzatoare

redarii in plan a obiectului, plecand de la cate o fotograma si metode corespunzatoare
redarii in plan a pozitiei spatiale prin elemente planimetrice si altimetrice plecand de la
cuple de fotograme. Evident ca pot exista produse fotogrammetrice obtinute prin
combinarea celor doua tipuri de metode.

6.1. Fotogrammetria cu o singura imagine

Metoda fotogrammetria plecand de la cate o imagine fotogrammetrica se subordoneaza in

principal, cerintelor asigurarii corespondentei proiectiei centrale, respectiv coresponsentei
intre cele doua planuri. Aceste metode, procedee, corespund simplei intersectii in spatiu
intre razele proiectate si planul de reprezentare.

Se disting mai multe procedee functie de pozitia planului de proiectie fata de planul
orizontal al reprezentarii si de directia axei de fotografiere fata de obiectul fotografiat.

Tehnica de prelucrare a acestor imagini este cea a fotoredresarii adica de aducere a

fotogramelor la o anumita scara, scara de reprezentare in plan.

Redresarea se poate realiza grafic, numeric sau mecanic cu ajutorul unor aparate special
construite denumite fotoredresatoare. Un astfel de aparat il poate constitui si ,,Camera
clara”.

Redresarea fotogramelor terestre, poate fi realizata cu aparate de proiectie fotografica,

bineinteles ca precizia obtinuta este mai scazuta insa suficienta pentru un anumit gen de
masuratori efectuate.

In fotogrammetria terestra, prin exploatarea cat a unei fotograme se obtine numai pozitia
in planul vertical XZ a obiectului real.

Metoda este avantajoasa pentru determinarea obiectelor dispuse mai mult in planul
vertical cu suprafete netede, fara denivelari. In activitatea topografica se foloseste pentru
realizarea releevelor, pentru urmarirea comportarii constructiilor industriale si civile, iar in
 activitatea miniera din subteran pentru determinarea sectiunilor transversale a lucrarilor
miniere sau a urmaririi deformarii lucrarilor miniere sub influenta presiunilor.

Preluarea imaginilor singulare se realizeaza cu fototeodolite sau aparate de fotografiat

obisnuite dar eetalonate, din puncte statie stabile a caror coordonate spatial sunt
cunoscute.

Fotografierea se face de la o distanta convenabila care sa asigure inregistrarea pe

fotograma, intregii suprafete a obiectului fotografiat.

In vederea reprezentarii la scara, cat si pentru determinarea pozitiei obiectelor, este

necesara existenta unui anumit numar de reperi amplasati pe obiectul real si care sa se
inregistreze pe fotograma. Reperii pot fi materializati prin doua mire perpendiculare intre
ele, astfel incat sa se poata controla scara reprezentarii pe cele doua directii principale ale
obiectului.

Fotografierea se poate face cu axa de fotografiere:

- Orizontala si perpendiculara pe planul obiectului;

- Orizontala si deviata fata de normala;
- Inclinata sub un unghi dat.

6.1.1. Fotografierea cu axa de fotografiere orizontala si perpendiculara pe planul

obiectului

Dispunerea axei de fotografiere perpendiculara pe obiect se realizeaza cu ajutorul echerelor

care asigura o precizie de +-5” pentru o distanta de 15-21m.

In cazul fotogramelor preluate cu axa de fotografiere orizontala si perpendiculara pe obiect

scara este data de relatia:

Mi=Y/f

In care: Y= distanta intre punctul de statie si planul fotografiat;

F= distanta focala a aparatului de fotografiat;

Scara de reprezentare se verifica si cu ajutorul mirelor reper dispuse pe obiectul fotografiat si

imaginile corespunzatoare.

Astfel:

Mi= Sh/S’h=Sv/S’v

Preluarea imaginii fotografice intr-un punct de statie se desfasoara dupa urmatoarea

succesiune de operatii:

- Se determina axul vertical al planului obiectului fotografiat care se materializeaza cu

un fir cu plumb;
 - Se fixeaza punctul de statie al fototeodolitului corespunzator distantei calculate cu
relatia;
- Se stabileste reperajul necesar reprezentarii la scara a obiectului fotografiat, astfel ca
sa apara si pe fotograma. Determinarea pozitiei reperilor se face prin cunoasterea
coordonatelor fata de axul vertical al obiectului;
- Se verifica cu ajutorul lunetei fototeodolitului, perpendicularitatea pe planul
obiectului. In aceste scop se fixeaza luneta fototeodolitului la fiviziunea zero de pe
limb pentru a se face verificarea perpendicularitatii prin vizarea cu firul reticular
vertical al lunetei pe firul cu plumb ce materializeaza axul planului observat.

Sistemul de referinta, fata de care se face reprezentarea consta in fixarea pe planul observat al
unui reper care sa constituie originea sistemului de coordonate.

In timpul fotografierii se va urmari in mod deosebit:

- Montarea corecta a placii fotografice in caseta;

- Calarea corecta a fototeodolitului;
- Orientarea axei de fotografiere perpendicular pe planul obiectului fotografiat.

Prin aceasta verificare se elimina erorile ce afecteaza masurarea coordonatelor x’ si z’ pe

fotograma.

Prelucrarea fotogramelor individuale se poate realiza numeri sau analogic. Prelucrarea

numerica consta in determinarea coordonatelor X,Y a punctelor obiectului real, efectuand cu
ajutorul unui comparator masuratorii pe fotograme. Se masoara coordonatele fotogrammetrice
ale punctelor imagine corespunzatoare x’1, z’1 cu care apoi prin intermediul relatiilor ce
urmeaza se calculeaza coordonatele punctelor reale.

Reprezentarea coordonatelor obtinute se face fata de originea sistemului de referinta mai sus
stabilit.

Prelucrarea analogica sau grafica se face cu ajutorul unui fotoredresor sau a unui aparat de
proiectie fotografica. Se stabileste scara de reprezentare pe plan a obiectului si pozitia mirelor
reper. Se suprapun peste aceste mire, imaginilor lor de pe fotograme dupa care se deseneaza
conturul obiectului fotografiat, sau pozitia reperilor a caror imagine este inregistrata pe
fotograma.

Din analiza rezultatelor obtinute s-a constatat ca valorile X si Z se masoara cu precizii

cuprinse intre 0,2-0,5mm.

6.1.2. Fotografierea cu axe deviata cu unghiul f fata de normala.

Acest procedeu de fotografiere este indicat obiectelor dezvoltate pe directia x ce nu se pot

inregistra integral pe fotograma normala.
Operatiile necesare realizarii imaginii se succed in aceeasi ordine si conditii ca si-n cazul
precedent cu deosebirea ca unghiul f se citeste la cercul orizontal al fototeodolitului.

Prelucrarea imaginilor fotografiate cu axa de fotografiere deviata se realizeaza numai

numeric.

Reprezentarea lor se poate face fata de acelasi sistem de referinta stabilit, astfel ca prin
racordarea a cate doua sau mai multe fotograme preluate normal si deviat se va reprezenta
forma integrala a obiectului masurat.

6.2. Metode fotogrammetrice corespunzatoare prelucarii cuplelor de fotograme.

Aceste metode se subordoneaza cerintelor asigurarii dublei intersectii in spatiu a razelor

omologe si permit determinarea pozitiei in spatiu a punctelor, precum si reprezentarea
planimetrica si altimetrica a obiectelor fotografiate. Asemenea reprezentari rezolva riguros
problema redarii in orice conditii de teren.

Se distrug mai multe procedee de masurare care deriva din natura obiectului, dispunerea lui in
spatiu, distanta fata de punctele de statie.

Cele mai utilizate metode care ofera o productivitate maxima si un continut ridicat de detalii
sunt ale stereofotogrammetriei terestre.

Celelalte metode se utilizeaza numai in conditii speciale atunci cand conditiile de teren
limiteaza posibilitatea utilizarii metodelor stereorestitutiei.

Practic, fotogrammetria, cu doua imagini se manifesta sub mai multe aspecte:

- Stereofotogrammetria;
- Fotogrammetria prin intersectie;
- Fotogrammetria paralactica sub baza de timp.

6.2.1. Stereofotogrammetria terestra

Relatiile atat de simple ale ecuatiei gasite pentru cazul normal al stereofotogrammetriei
terestre au facut ca ele sa fie utilizate in exploatarea stereogramelor, atat sub forma numerica
cat mai ales sub forma analogica cu ajutorul aparatelor de stereorestitutiei special construite
acestui scop.

Datorita avantajelor acestei metode, este cel mai des utilizata in practica de exploatare
fotogrammetrica.

Metoda stereofotogrammetriei se foloseste in cazul obiectului real aflat la o distanta mare fata
de baza de fotografiere pentru un numar foarte mare de puncte.

Pentru obtinerea modelului spatial al obiectului fotografiat, fotogramele trebuie sa se

indeplineasca conditiile vederii stereoscopice, respectiv axele de fotografiere sa fie riguros
paralele intre ele iar intre imagini sa existe aceea diferenta care se numeste paralaxa
stereoscopica.

Dupa modul cum sunt orientate axele de fotografiere fata de baza deosebim in fotogrammetria
terestra.

6.2.1.1. Cazul normal, este cazul cel mai frecvent intalnite in practica. Axele de
fotografiere sunt orizontale, paralele si perpendiculare la baza. Coordonatele punctelor se
determina cu relatiile: deduse din ecuatia de baza a stereofotogrammetriei terestre.

6.2.1.2. Cazul paralel deviat.

Acest caz se foloseste in fotogrammetria terestra pentru cresterea campului de fotografiere in

aceeasi baza. Axele de fotografiere se mentin paralele intre ele, dar sunt deviate in acelas
sens, fata de normalele la baza cu un unghi f. S-a considerat ca unghiul optim care asigura
acoperirea intre fotograme este de 30-35. Este de remarcat faptul ca la cresterea unghiurilor de
deviere scade raportul ceea ce influenteaza negativ restitutia fotogrammetrica si precizia de
determinare. Pentru fototeodolitul Photeo 19/1318 unghiul de deviere este de 35g. Cu
aceeasta valoare a devierii fotogramele se suprapun peste cele normale maresc unghiul de
vedere al camerei la 122g.

In cazul obiectivelor grandangulare, unghiul de vedere al fototeodolitului este suplinit de

unghiul de camp al fototeodolitului.

Relatiile de calcul a coordonatelor punctelor din spatiu real, vor fi conform ecuatiei
stereofotogrammetrice.

6.2.1.3. Cazul inclinat. Se considera caz inclinat in fotogrammetria terestra, cand

axele de fotografiere nu sunt orizontale ci inclinate fata de aceasta cu un unghi. Pentru ca
fotogramele sa formeze o stereograma care exploatata sa redea spatiul obiectul fotografiat,
axele de fotografiere trebuie sa se mentina riguros paralele, normale sau deviate fata de baza
de fotografiere.

Cazul inclinat in fotogrammetria terestra se utilizeaza din ce in ce mai mult, datorita apraturii
de prelucrare construita in ultima perioada, si are posibilitati mai largi de utilizare.

6.2.2. Fotogrammetria prin intersectie

Principiul de baza al metodei intersectiei deriva tot din cazul general al stereofotogrammetriei
terestre. Metoda consta in aceea ca preluarea fotogramelor se face din odua puncte de
coordonate cunoscute sub directii de preluare f1 si f2 ce se intersecteaza sub un unghi
convenabil.

Fotogrammetria prin intersectie se utilizeaza in cazul obiectelor apropiate de baza de

fotografiere respectiv, cand raportul Y/b=1, iar obiectul este definit prin puncte izolate, astfel
ca punctele imagine de pe cele doua fotograme sunt definite si usor identificate.
Avantajul metodei comparativ cu celelalte metode ale fotogrammetriei terestre il constituie
precizia omogena a celor trei coordonate spatiale pentru o intersectie convenabila a
fascicolelor.

Prin faptul ca punctele omologe trebuie sa fie definite pe fotograme, prelucrarea datelor se
poate face numai analitic, punct cu punct de aceea metoda este inca putin aplicata. Insa, odata
cu posibilitatea prelucrarii datelor masurate prin calcul programat, metoda a primit o noua
dezvoltare.

6.2.2.1. Cazul general al intersectiei fotogrammetrice

Considerand ecuatiile cunoscute din cap.4 paragraf 3.1 care exprima legatura intre punctele
spatiului real si imaginile lor corespunzatoare pe fotograma.

Relatiile sunt identice cu cele obtinute in cazul normal al fotogrammetriei terestre.

Intersectia fotogrammetrica poate fi rezolvata si simplu ca o intersectie inainte topografica

folosind coordonatele celor doua puncte de statie si unghiurile orizontale α si β formate de
baza de fotografiere cu directia fascicolelor de raze.

In punctele A si B ale unei baze fotogrammetrice de lungime si orientare cunoscuta, se

realizeaza doua fotograme cu axele de fotografiere orizontale si convergente cu unghiurile f1`
si f2 fata de baza fotogrammetrica.

Pozitia punctelor obiectului real se determina cu ajutorul relatiilor conform figurii (6.9).

Diferentele de nivel obtinute se vor adauga cotei punctelor de statie obtinand cota punctului
dorit.

Pentru puncte bine definite, relatiile de calcul pot fi programate pentru calcul automatizat. In
vederea obtinerii unor valori cat mai corecte a coordonatelor trebuie amplasate pe obiectul
fotografiat puncte de reper cu ajutorul carora se vor determina unghiurile de convergenta f1 si
f2.

Pentru o precizi ridicata axa de fotografiere trebuie sa fie orizontala si aparatul bine centrat in
punctul de statie.

6.2.2.2. Convergenta extrema

Ca metoda este o varianta a intersectiei fotogrammetrice si se utilizeaza in cazul in care

obiectele fotografiate sunt foarte apreciate de baza respectiv Y/b≤1.

Practic convergenta extrema este o intersectie fotogrammetrica la care unghiurile f1 si f2 pe

care le fac axele de fotografiere cu baza fotogrammetrica sunt de 200g.

6.2.3. Fotogrammetria paralactica cu baza de timp

Este o metoda relativ noua a fotogrammetriei terestre si se bazeaza pe masurarea diferentei de
imagine a aceluiasi punct pe doua fotograme singulare orientate identic si inregistrate in doua
momente diferite de timp.

Diferenta de imagine o numim paralaxa si se masoara atat pentru coordonata fotogrammetrica

x’ si z’.

Pentru aceasta se vor efectua doua fotografieri asupra aceluiasi obiect cu aceleasi elemente de
orientare interioara si exterioara intr-un interval de timp dat denumit ”baza de timp”.
Fotografierea se efectueaza cu axa de orizontala si perpendiculara pe obiect.

Componentele modificari pozitiei punctelor obiectului fotografiat, in cazul in care planul

acestuia se mentine paralel cu planul imagine vor fi date de relatiile:

∆X=mb x p’z ; ∆Z= mb x p’z

Marimile paralaxelor px si pz se obtin prin masurarea lor cu un stereocomparator.

Daca apar modificari si pe directia Y atunci componentele deplasarii punctelor obiect se vor
calcula cu relatiile.

Metoda este indicata in urmarirea comportarii constructiilor in timp, pentru urmarirea

deforamtiilor constructiilor industriale, iar in activitatea din subteran pentru urmarirea
lucrarilor miniere.

Este avantajoasa prin faptul ca se efectueaza imagini singulare dar care pot fi observate
stereoscopic datorita paralaxei aparute prin modificarea pozitiei punctelor.

Ofera o precizie ridicata daca camera de fotografiat este stabila si bine calata.

Pentru stabilirea scarii imaginii este necesara existenta unui anumit nr de reperi fixati pe
obiectul fotografiat.

Pag157-171

PRELUAREA FOTOGRAMELOR TERESTRE

Organizarea lucrarilor de preluare a fotogramelor.

La toate metodele fotogrammetrice utilizate fie ca pleaca de la o fotograma sau de la doua
fotograme, pentru a asigura legatura cu spatiul obiect, respectiv cu terenul este necesara
cunoasterea pozitiei unor puncte determinate in teren, denumite puncte de reper. Aceste
puncete vor sta la baza preluarii si prelucrarii fotogramelor si se determina prin metode
topografice clasice.

Ansamblul de operatii necesare preluarii imaginilor fotografice se desfasoara in

urmatoarea succesiune stabilita prin proiectul de fotografiere.

Proiectul de fotografiere

Proiectul de fotografiere se intocmeste in urma studiului efectuat asupra obiectului sau a

zonei ce urmeaza a fi preluata fotogrammetric. Astfel pe baza unui plan existent pe care
sunt raportate punctele de triangulatie cunoscute se vor stabili:

- Punctele de statie sau amplasarea bazelor;

- Zonele ce se vor inregistra dintr-un punct de statie sau din baza fotogrammetrica;
- Reperii fotogrammetrici si posibilitatea atasarii la reteaua de sprijin existenta.

In functie de natura ridicarii, de obiectul masurat, relieful inconjurator si de destinatia

lucrarii, se vor stabili : camera fotogrammetrica utilizata, metoda fotogrammetrica
folosita, modul de dispunere a bazelor in vederea racordarii stereogramelor si punctele de
reper ce se vor inregistra din fiecare baza sau ansamblu de baze.

Proiectul de masurare fotogrammetrica se actualizeaza si definitiveaza apoi prin operatia

de recunoastere a terenului.

Pe baza datelor cunoscute in proiectul de fotografiere se va propune si metoda de

prelucrare a fotogramelor, in functie de care se vor organiza lucrarile de fotografiere.

In proiectul definitiv de masurare fotogrammetrica va cuprinde in esenta urmatoarele:

- Cunoasterea terenului, a obiectului si-a zonei inconjuratoare;

- Aparatura de preluare si prelucrare folosita, metoda de lucru;
- Amplasarea punctelor de statie sau a bazelor de fotografiere;
- Stabilirea reperilor fotogrammetrici si a metodei de atasare a acestora la reteaua
geodezo-topografica existenta;
- Modul de prelucrare a imaginilor;
- Metoda de prelucrare a fotogramelor.

Recunoasterea terenului. Are ca scop cunoasterea obiectului a modului de dispunere

fata de zona inconjuratoare. Prin operatia de recunoastere a terenului se delimiteaza zona
ce se poate fotografia in asa fel incat sa nu ramana goluri sau zone ascunse.

O recunoastere corecta poate sa duca la micsorarea volumului lucrarilor de teren atat

pentru fotografiere cat si de atasare a punctelor de reper la reteau de sprijin existenta.

Tot prin recunoastere obtinem date referitoare asupra momentului optim al fotografierii.
 Alegerea aparaturii de fotografiere si-a metodei de lucru.

In alegerea aparaturii de fotografiere se tine seama de pozitia obiectului si dispunerea lui

in zona inconjuratoare de natura acestuia, de felul informatiilor pe care vrem sa le
obtinem.

De asemenea vom tine seama de precizia dorita in efectuarea masuratorilor.

Astfel pentru obiecte departate, extinse, se vor utiliza fototeodolite care asigura
inregistrari pentru profunzimi de camp de peste 20m, cu precizie ridicata.

Pentru optimizarea masuratorilor in ridicarile fotogrammetrice in afara conditiilor impuse,

trebuie avut in vedere si campul de vedere al locului.

Se intelege prin camp de vedere al locului unghiul sub care se inregistreaza obiectul dintr-
un punct de statie.

Campul sau unghiul de vedere al locului este mai mare decat unghiul de camp al
fototeodolitului deoarece pe langa ridicarile normale pot fi efectuate in acelasi punct de
statie si ridicari paralel deviate.

Pentru fototeodolitul Photeo 19/1318 care are posibilitatea unei devieri de +-35 fata de
pozitia normala, campul de vedere al teodolitului creste de la 529 la 126.

Tot prin operatia de recunoastere in teren se stabileste ora potrivita fotografierii cand
soarele lumineaza din fata obiectului fotografiat si se afla in spatele aparatului de
fotografiat.

Se vor preciza de asemenea locurile stabile ale terenului unde urmeaza a se fixa punctele
de statie.

Aplasarea punctelor de statie si a bazelor fotogrammetrice.

Deoarece punctele de statie din care se efectueaza preluarile fotogrammetrice, constituie

prin coordonatele lor, elemente de orientare exterioara, vor trebui sa fie stabile si
determinate cu precizie maxima. In cazul utilizarii metodei fotogrammetrice cu imagini
duble trebuie stabilite bazele de fotografiere. Alegerea locului de amplasare a bazelor este
conditionata de satisfacerea urmatoarelor conditii:

- Sa permita fotografierea unei portiuni cat mai mari, fara zone ascunse. Cele mai
favorabile locuri pentru amplasarea bazelor sunt cele care ofera un camp mare de
vizibilitate;
- Dispunerea bazelor de fotografiere sa fie paralele cu directia principala a obiectului
fotografiat, astfel se vor evita deformatiile de convergenta;
 - Departarea bazei de fotografiere, fata de obiect se va alege in functie de metoda
utilizata, de scara de redactare, de materialul fotosensibil utilizat si de conditiile de
vizibilitate.

Lungimea bazei de fotografiere.

Lungimea bazei de fotografiere se alege in functie de departarea fata de obiectul fotografiat.

In cazul stereofotogrammetriei terestre lungimea bazei fotogrammetrice se stabileste tinand

seama de relatia:

Stiind ca Y=bf/p

dY/Y=-Y/b x dp/f

se determina lungimea bazei in functie de departarea maxima si minima pana la obiectul

fotografiat.

Astfel considerand ca paralaxa stereoscopica se poate determina cu o precizie de 0,01mm, un

aparat de fotografiere cu f=200mm si pentru a obtine o eroare in determinarea lui Y de 1:1000
va rezulta ca

deci bmin/Ymax= - Y/dY x dp/f= 1000x0,01/200=1/20

Pentru o paralaxa stereoscopica maxima de 40-50mm ce se poate masura pe un cuplu

stereoscopic realizat cu fototeodolitul Photeo 19/1318 baza maxima se poate calcula cu relatia
:

bmax= 50/200(Y)=1/4(y)

Deci pentru o preluare fotografica realizata cu un fototeodolit cu f=200mm lungimea bazei

fotogrammetrice trebuie cuprinsa intre valorile Ymax/20≤b≤=Ymin/4.

Dupa cum rezulta din relatia pentru a obtine o precizie ridicata in determinarea lui Y(mY) este
oportun sa se foloseasca baze fotogrammetrice mari si camere fotogrammetrice cu distanta
focala mare.

Rezulta ca in functie de scopul masurarii se va alege departare de fotografiere, lungimea bazei

si tipul camerei de fotografiere.

Dependenta intre departarea de fotografiere, lungimea bazei si precizia de determinare este

redata prin nomograma.

Lungimea bazei poate fi masurata direct cu instrumente de precizie ridicata cand nu depaseste
de 50m sau indirect cu ajutorul mirei orizontale de invor.

Pentru masurarea distantei se aplica metode de masurare si prelucrare a marimilor incat se se

asigure o precizie minima de 1:20000.
Daca masurarea nu poate fi realizata dintr-o data ea se poate face fragmentat cu statii
intermediare care se aliniaza pe directia bazei.

Daca terenul nu ne permite masurarea directa a bazei fotogrammetrice, atunci aceasta poate fi
determinata indirect, din coordonatele punctelor de capat A si B.

In ceea ce priveste dispunerea bazelor de fotografiere este indicat ca acestea sa se amplaseze

in terenuri mai inalte decat cele fotografiate deoarece se obtine o mai buna vizibilitate.

Diferenta de nivel intre cele doua puncte ce definesc baza fotogrammetrica nu trebuie sa
depaseasca 1/5.

In cazul in care obiectul nu poate fi inregistrat dintr-o singura baza, atunci se amplaseaza mai
multe baze. Este recomandabil ca acestea sa se combine intre ele, in acest fel se micsoreaza
volumul lucrarilor de atasare la reteaua geodezica.

Determinarea coordonatelor punctelor de capat ale bazelor fotogrammetrice.

Deoarece coordonatele punctelor de statie, din care se efectueaza masuratorile, reprezinta

elemente de orientare exterioara si acestea intervin in precizia masuratorilor efectuate
determinarea lor trebuind facuta in precizia necesara.

Se considera oportuna folosirea metodei intersectiilor inainte saun inapoi facute din mai multe
serii de observatii care sa fie prelucrate apoi prin metoda celor mai mici patrate.

Pentru bazele mici este suficienta determinarea punctelor de capat prin intersectii simple iar
pentru bazele mari 50 m se determina ambele puncte prin intersectii combinate.

O metoda utilizata in determinarea punctelor de capat ale bazelor fotogrammetrice este

metoda punctelor duble sau Hansen, care dintr-un numar redus de puncte cunoscute se
determina simultan ambele capete ale bazei fotogrammetrice.

Cazuri dificile de teren poate fi utilizata si metoda Marek care prezinta avantaje asemanatoare
metodei Hansen.

Reperajul fotogrammetric

Realizarea legaturii intre sistemul de referinta al fiecarei baze de preluare cu sistemul de

referinta al obiectului masurat se face printr-un numar de puncte denumite fotogrammetrici.

Reperi fotogrammetrici trebuie sa fie puncte perfect identificabile pe fotograma si teren in

numar minim de 4 pentru o baza fotogrammetrica, dispuse convenabil in campul de
fotografiere. Dispunerea reperilor se face conform proiectului de fotografiere in asa fel incat
sa poata fi determinati in sistemul de referinta propus, utilizand cele mai avantajoase si
precise metode de determinare.
Punctele de reper fotogrammetric trebuie alese in locuri vizibile, in teren drept unde sa nu
existe dubii asupra pozitiei lor planimetrice sau altimetrice. Reperii fotogrammetrici se
amplaseaza in asa fel incat sa asigure legatura cu fotogramele vecine sau sa lege
stereogramele comune aceleasi baze prin cel putin un reper comun. Se recomanda ca
dispunerea lor sa se faca in asa fel incat imaginea lor inregistrata pe fotograme sa nu fie in
apropierea marginei fotogramei, iar pentru fiecare cuplu 3 reperi sa nu fie in linie dreapta.

Materializarea si semnalizarea reperajului fotogrammetric

Materializarea reperilor in teren se face in tarusi de lemn pentru reperi curenti folositi la o
singura masuratoare, sau cu tarusi metalici cand acestia se folosesc pentru control pe o
perioada mai mare de timp, la masuratori care se repeta.

Semnalizarea punctelor de reper se face cu panouri de dimensiuni si forme diferite, functie de

forma obiectului fotografiat, si departarea pana la obiect. In principiu se are in vedere ca
reperul sa se inregistreze pe fotograma la o dimensiune mai mare decat dimensiunea marcii
stereoscopice cu care se face punctarea la aparatele de exploatare.

In scopul obtinerii unei bune vizibilitati fata de imaginea obiectului inregistrat, panourile
reper sunt vopsite in culorile conventionale galben-citron si albastru marin.

Determinarea coordonatelor geodezice ale reperilor fotogrammetrici.

Pozitia spatiala a reperilor fotogrammetrici se determina fata de sistemul de referinta al

obiectului prin metode topografice cunoscute din topografie. Asemenea lucrari presupun
ample lucrari de indesire a retelei topografice de sprijin prin metode corepsunzatoare dictate
de ordinul si importanta retelei de sprijin planimetrica si nivelitica.

Pentru a ridica rentabilitatea metodei fotogrammetrice se aleg acele metode care scurteze
durata lucrarilor din teren asigurand totusi precizia corespunzatoare si tinand seama de
configuratia terenului de desfasurare in ansamblu a zonei de masurat.

Pana nu de mult, predominante printre metodele de determinare a reperilor fotogrammetrici

erau intersectiile, in preznet si mai ales in viitorul apropiat vor avea intaietate drumurile
poligonometriei cu distante obtinute cu aparate de masurat prin unde, ca urmare a avantajelor
acestor metode.

Pentru determinarea cotelor reperilor fotogrammetrici se utilizeaza nivelmentul geometric

condus pe trasee sprijinite pe puncte de cota cunoscuta.

In vederea obtinerii unor rezultate satisfacatoare la determinarea coordonatelor geodezice ale

reperilor fotogrammetriei, se recomanda luarea urmatoarelor masuri de precautie si control:

- Fiecare reper fotogrammetric sa fie determinat atat din punct de vedere planimetric si
altimetric cu control. Controlul consta in includerea reperului respectiv ca punct de
statie intr-o poligonatie sau deducerea lui din dubla intersectie sau dubla radiere;
 - Fiecare reper fotogrammetric trebuie determinat cu precizia prevazuta in proiect
functie de scopul si metoda de determinare;
- Cota reperilor altimetrici se va determina la sol deoarece prin exploatare aceasta cota
ne va interesa;
- Efectuarea calculelor trebuie facuta cu control de preferinta utilizand calculatoare
electronice deoarece introducand date initiale gresite intreaga lucrare trebuie refacuta.

Daca zona sau obiectul fotografiat este de dimensiuni mici, determinarea coordonatelor
punctelor de reper se poate face concomitent cu lucrarile de fotografiere. In cazul suprafetelor
extinse de dimensiuni mari determinarea coordonatelor se face inaintea sau dupa operatia de
fotografiere.

O solutie diferita de cea clasica este a reperajului fictiv.

Reperajul fictiv este denumirea data reperajului care este numai semnalizat prin panouri
urmand ca determinarea pozitiei acestuia sa se faca fotogrammetric. Pentru aceasta determina
coordonatele punctului A al bazei fotogrammetrice si doua repere pe fiecare cuplu de
fotograme.

Aceasta metoda are avantajul ca mareste numarul de repere pe fiecare cuplu, servind la
semnalizarea unor elemente care sunt special urmarite in procesul de masurare.

Preluarea fotogramelor terestre.

Fotografierea este o operatie importanta care contribuie la calitatea intregii lucrari de

masurare. Orice gresala sau neglijenta poate duce la refacerea lucrarii.

Fotografierea se face in general cand este vizibilitatea cea mai buna in zona de lucru, cu
lumina venind din spatele aparatului fotografiat. Daca nu pot fi indeplinite integral aceste
considerente, se cauta sa se evite fotografierea pe timp de ploaie, ceata sau ninsoare si-n nici-
un caz cu lumina in fata obiectivului camerei de fotografiat.

Timpul de expunere se stabileste in functie de conditiile de iluminare si de materialul

fotosensibil folosit.

Trebuie asigurata vizibilitatea si iluminarea asemanatoare in ambele puncte ale bazei de

fotografiere deoarece o iluminare inegala a celor doua fotograme ce formeaza cuplu
influenteaza negativ asupra modelului stereoscopic obtinut.

In general prima inregistrare se efectueaza in punctul stang al bazei si apoi in punctul drept.

Fotografierea se face de regula cu aparatul instalat pe sol cu axa de fotografiere orizontala. In

timpul expunerii trebuie mentinuta axa orizontala si perpendiculara pe planul focal, urmarind
continuu nivelele torice ale fototeodolitului.

Datele fotografierilor se inscriu in carnetul de teren, urmarind sa fie folosite la prelucrarea

fotografica si-n restitutie.
Preluarea propriu zisa a fotogramelor consta in urmatoarele operatii:

- Instalarea fotocamerei in statie acordandu-se atentie deosebita centrarii aparatului in

momentul fotografierii;
- Centrarea si orientarea miretei in punctul vecin al bazei;
- Introducerii corecte a casetelor cu placi sau film;
- Stabilirii corecte a timpului de expunere;
- Masurarea precisa a bazei si a inaltimi aparatului in punctul de statie;

In fotogrammetria terestra aceste date se considera elemente de orientare exterioara si de

aceea este necesar ca ele sa se verifice dupa realizarea expunerii.

Impreuna cu datele obtinute in fotografiere se vor trece in carnetul de teren.

Ca rezultat final al preluarii fotogramelor, prin procesul de prelucrare fotografica in laborator

se vor obtine fotogramele negative pe placa de sticla sau film.

Preluari speciale de fotograme terestre.

Preluarea fotogramelor descrisa in paragraful 7.2 s-a considerat pentru cazul general al
fotogrammetriei terestre cand baza de fotografiere este amplasata pe sol, orizontal si cu axele
de fotografiere orizontale.

Exista insa situatii cand acest mod de preluare nu satisface inregistrarea totala a obiectului pe
stereograma. In aceste cazuri trebuie cautate solutii de rezolvare a situatiilor existente, acestea
obtinandu-se prin preluari speciale de fotograme si care constau in:

- Amplasarea bazei fotogrammetrice orizontale la o anumita inaltime deasupra solului;

- Amplasarea bazei fotogrammetrice pe verticala.

Tot ca si preluari speciale se considera si preluarea fotogramelor terestre in conditiile aplicarii

metodelor fotogrammetrice cazului inclinat, sau ale intersectiei fotogrammetrice.

In toate cazurile speciale de preluare se respecta conditiile si ordinea operatiilor de manuire a

aparaturii de fotografiere.

Preluarea de fotograme din baze orizontale amplasate la o inaltime apreciabila

deasupra solului.

Dupa solutia de ridicare deasupra solului a bazei fotogrammetrice, la inaltimea stabila

anterior, distingem urmatoarele cazuri:

- Utilizarea conditiilor oferite de teren, cu amplasarea bazei pe cladiri inalte, pe stalpi,

pe instalatii de foraj, etc.
- Utilizarea de mijloace de ridicare cu autotelescoape vagon cu instalatie telescopica.
Folosind aceste solutii de ridicare deasupra solului, se stabileste in prealabil inaltimea optima
de amplasare a bazei pentru preluarea fotogramelor, in functie de obiectul de masurat si
desfasurarea lui in spatiu. In cazul terenurilor plane, inaltimea optima de fotografiere este
intre 10 si 35m deasupra zonei de masurat. In cazul obiectelor desfasurate pe verticala,
ridicarea bazei se face la inaltimi progresive pentru a se inregistra pe cupluri racordabile,
intreg obiectul de masurat. In aceste conditii speciale de preluare a fotogramelor se
recomanda fotografierea simultana din ambele capete ale bazei fotogrammetrice utilizandu-se
doua fototeodolite manuite simultan de doi operatori, sau daca este posibil, se utilizeaza
camere stereofotogrammetrice in functie de obiectul de masurat si precizia masurarii.

Pentru a elimina influenta oscilatiei aparaturii de preluare prin ridicare la inaltime,

fotografierea se face cu materiale fotografice de mare sensibilitate, care sa permita un timp de
expunere intre 1/50 si 1/300 dintr-o secunda. Operatiile de preluare a fotogramelor sunt
aceleasi ca la paragraful 7.2 cu adoptarea solutiilor de orientare in fiecare caz in parte.

Preluarea de fotograme din baze dispuse pe verticala

Dispunerea bazei fotogrammetrice pe verticala este necesara in cazul masuratorilor in conditii

de spatiu restrans sau cand obiectul de masurat este amplasat pe verticala. In acest scop se
foloseste, sau aparatura adaptata pentru montarea bazei pe verticala, ce la camerele
stereofotogrammetrice SMK-120 Zeiss-R.F.G. sau C-120 Wild, care dispun de un dispozitiv
special fixat pe trepied, sau camere stereofotogrammetrice suspendate, dirijate de la distanta,
pentru a face preluari in locuri accesibile altor aparate manuite de operatori.

Preluarea de fotograme are in acest caz cateva conditii speciale de orientare a axelor de
fotografiere. Este necesar sa se amplaseze camerele fotografice pe aceeasi verticala cu
ajutorul uni teodolit, iar orientarea axelor de fotografiere sa se faca simultan de catre cei doi
operatori vizandu-se un reper de origine comun, special semnalizat.

Lungimea bazei se alege in raport cu inaltimea la care se poate ridica fototeodolitul din
punctul A.

Preluare de fotograme cu axele de fotografiere inclinate.

Aplicarea fotogrammetriei in domeniul arhitecturii, industriei miniere, etc. a impus ca noile

tipuri de fototeodolite si stereocamere sa permita inclinarea axelor de fotografiere cu un unghi
fixx sau variabil.

Preluarea cu axele de fotografiere inclinate este o particularizare a cazului normal

fotogrammetric. De obicei, inclinarea axelor se face cu unghiuri de +-15 si +-30 astfel ca sa
se asigure o acoperire transversala a cuplului de fotograme preluate, cuprinzand in totalitate
planul vertical al zonei de masurat.

Prin acest procedeu de preluare se poate inlocui procedeul descris mai sus de preluare a
fotogramelor utilizand mijloace de ridicare cu conditia de a avea spatiu suficient pentru a se
putea cuprinde obiectul in succesiunea de cupluri de fotogramme pe vericala. In spatii inguste
se pot combina procedeele, folosind inclinarea axelor si ridicarea bazelor fotogrammetrice la
o inaltime convenabila.

Preluarea fotogramelor cu axele de fotografiere neparalele.

Preluarea fotogramelor cu axele de fotografiere neparalele se utilizeaza in cazul obiectelor

apropiate cand nu poate fi aplicata ecuatia de baza a stereofotogrammetriei, ci a intersectiei
fotogrammetrice.

Caracteristic acestui mod de preluare este orientarea axelor de fotografiere cu valori diferite
fata de directia bazei. Axele de fotografiere pot fi convergente sau divergente functie de
posibilitatea de amplasare a bazei fotogrammetrice si se de dispunere a obiectului.

APARATE SI METODE DE PRELUCRARE A FOTOGRAMELOR TERESTRE

8.1. Aparate de prelucrare a fotogramelor terestre

8.1.1. Generalitati asupra aparatelor de restitutie stereoscopica.

Aparatul de restitutie este un aparat care permite determinarea pozitiei punctelor de intersectie
a tuturor razelor omologe a celor 2 fascicole perspective reconstituite din cele 2 imagini
fotografice care formeaza un cuplu.

In functie de solutia adoptata pentru reconstituirea fascicolelor respective, aparatele de

restitutie se pot clasa in 2 mari categorii.

I. Aparate analogice in care reconstituirea se efectueaza pe cale mecanica sau optica,

acestea sunt aparatele clasice care au stat la baza dezvoltarii fotogrammetriei.
Principiul lor general, este al analogiei geometrice intre figura spatiului format de
catre doua fascicole perspective in momentul preluarii de vederi si figura formata
de cele doua fascicole reconstituite in aparat, aceasta ultima figura fiind
materializata prin procedee mecanice sau optice.
II. Aparate analitice, in care restituia se efectueaza pe cale analitica, aceste aparate
sunt aparate mai moderne, inca putin raspandite. Principiul lor se bazeaza pe
stabilirea pozitiei punctelor imagine din modelul stereoscopic si pe o prelucrare
pur numerica a coordonatelor acestor puncte pentru obtinerea coordonatelor in
spatiu ale punctului de intersectie a razelor omologe corespondente. Aplicarea
acestui principiu presupune utilizarea unui calculator automatic legat de un aparat
de masurare.

8.1.2. Aparate analogice

Aparatele analogice sunt ansambluri complexe a caror realizare face apel la tehnicile cele mai
perfectionate ale mecanicii si opticii de inalta precizie. Aparatele analogice actuale se pare ca
au atins un grad de finalizare care nu mai comporta imbunatatiri din punct de vedere al
preciziei. Un aparat analogic se compune din urmatoarele parti principale:

1. Dispozitiv de observare a cliseelor, care permite examinarea stereoscopica a punctelor

curente ale cuplului si explorarea modelului in relief perceput de observator;
2. Mecanismul restituitor permite materializarea in fiecare moment a celor doua raze
perspective omologe corespondente punctului vizat pe clisee si intersectia lor;
3. Organe care permit restitutia celor 2 fascicole perspective;
4. Organe care permit restitutia pozitiei in spatiu a fascicolelor perspective, adica permit
formarea, punerea in scara si orientarea unui model;
5. Dispozitiv de masurare a coordonatelor punctului de intersectie a razelor analoge
permitand citirea sau inregistrarea a acestor coordonate; la unele aparate acest
dispozitiv se completeaza cu un sistem trasor care permite reprezentarea unui traseu
continuu, proiectia pe un plan orizontal a izoliniilor modelului.

8.1.2.1. Clasificarea aparatelor analogice

Datorita complexitatii si diversitatii acestei aparaturi care de altfel este mult utilizata, pentru a
putea face o clasificare judicioasa, este necesar sa se tina seama in acelasi timp de mai multe
criterii.

Astfel intr-o prima grupa vom include acele aparate care rezolva usor conditiile geometrice
date de preluarea imaginilor si au mecanismele de restitutie simple. In aceasta categorie ar
intra aparatele destinate restitutiei fotogramelor terestre in conditiile unei orientari bine
definite. Intr-o a doua grupa s-ar include aparatele care rezolva in mod riguros din punct de
vedere teoretic problemele de orientare a fotogramelor, ele la randul lor fiind apoi impartite in
functia de sistemul de proiectie in diverse categorii. In aceasta grupa intra aparatele de
restitutie a fotogramelor aeriene.

Dupa modul cum sunt materializate razele perspective reconstituite pe de o parte in spatiul
imagine sau in spatiul obiect, aparatele de restitutie se pot clasifica in trei categorii:

- Cu proiectie optica;
- Cu proiectie optico-mecanica;
- Cu proiectie mecanica.

Pe langa aceste categorii de aparate de restitutie mai exista o categorie de aparate la care
reconstituirea fascicolului se va face voit deformat in conditii cunoscute.

O alta posibilitate de clasificare a aparatelor de restitutie stereoscopica se refera la functiunile

specifice pentru care a fost proiectat aparatul si anume:

- Aparate de restitutie de mare precizie acestea fiind destinate aerotriangulatiei sau

restitutiei la scara mare;
 - Aparate de restitutie de mica precizie la care conservand un principiu fundamental al
constructiei, acesta se realizeaza simplificat.
- Aparate universale de restitutie care au aptitudinea de-a rezolva probleme in conditii
foarte variate;
- Aparate de restitutie topografica, care rezolva exploatarea cliseelor cu caracteristici
mai limitate.

8.1.2.2. Aparate analogice utilizate in fotogrammetria terestra

Aparatele de restitutie a fotogramelor terestre se impart dupa efectuare al prelucrarii in:

- Aparate analogice;
- Aparate analitice;
- Aparate de proiectie fotografica.

Prelucrarea analogica a stereofotogramelor reprezinta redarea grafica la scara a obiectului

masurat prin proiectie intr-un plan de proiectie ales, a formei si detaliilor vizibile ale acestuia.
Aceasta operatie este denumita si restitutiei stereofotogrammetrica.

Aparatele de restitutie stereofotogrammetrica sunt in general aparate cu proiectie mecanica,

materializarea fascicolului perspectiv din spatiu-imagine si spatiul obiect facandu-se cu
ajutorul unor tije metalice.

Principiul constructiv al aparatelor de restitutie mecanica a fotogramelor terestre are la baza

principiul paralelogramului Zeiss derivat din urmatoarea idee de rezolvare: sunt insemnate
prin 0’ si 0’’ centrele de perspectiva ale celor doua imagini, prin F’ si F’’ urmele celor 2
fotograme, prin p’ si p” punctele imagine omologe, iar prin f distanta focala.

Unind punctele omologe de pe fotograme cu centrele de perespectiva, doua drepte se

intersecteaza intr-un punct P de coordonate Xp, Yp fata de sistemul de referinta XY cu
originea in punctul 0’ si cu axa X indreptata pe directia bazei de fotografiere b. Se
mentioneaza faptul ca segmentul 0’0” este egal cu baza fotogrammetrica b redusa la scara de
redactare a planului.

Pentru orice punct curent Pi de pe suprafata modelului se pot scrie relatiile:

Yp/f= Xp/x’

Pentru a putea scrie in stereoautograf orice marime dorita pentru segmentul b s-a trecut de la
principiul triunghiului la cel al paralelogramului Zeiss care consta in translarea pe directia
bazei a punctului 0” cu o marime ce ramane constanta K. Aceasta distanta K dintre centrele de
perspectiva va fi astfel aleasa incat sa poata permite asezarea alaturata si comoda a
fotogramelor F’ si F”.

Denumirea de paralelogram Zeiss data acestei solutii constructive este justificata de faptul ca
patrulaterul 0’0” P Ps este un paralelogram care se bucura de proprietatea ca pastreaza
paralelismul si dimensiunile laturilor indiferent de valoarea pe care o iau unghiurile.
 8.1.2.2.1. Stereautograful OREL

Desi aparatul este construit de mult timp ii vom face o prezentare detaliata pentru faptul ca are
importanta istorica si fundamentala din punct de vedere constructiv, iar intelegerea
functionarii sale usureaza cea a aparatelor moderne mai complexe. A fost construit de firma
Zeiss in anul 1908 pe baza indicatiilor locotenentului austriac Orel. Acest aparat este
combinarea unui stereocomparator si a unui sistem mecanic, destinat pentru realizarea
relatiilor geometrice simple care leaga coordonatele masurate de stereocomparator pe cuplu
stereoscopic de cele ale punctului restituit.

Stereocomparatorul

Se compune dintr-un batiu orizontal (1) pe care se afla 2 carucioare mobile, unul in sens
longitudinal, celalalt in sens transversal, urmand doua directii riguros perpendiculare; primul
carucior I se deplaseaza sub actiunea unui surub de comanda prin intermediul manivelei Mx si
deplasarea sa este masurata pe o rigla gradata orizontala.

Cel de-al doilea carucior II se deplaseaza sub actiunea unui surub comandat prin manivela Mz
si deplasarea sa este masurata pe o rigla gradata orizontala si perpendiculara cu rigla de X.

Caruciorul I are un cadru in care se fixeaza cele doua imagini, acest cadru este mobil urmand
doua directii respectiv cele paralele riglelor x si z.

Deplasarea urmand sensul longitudinal x este comandata de un surub micrometric Mp numit

surub de paralaxe; deplasarea urmand sensul transversal z este comandata printr-un surub Vh
masurarea acestei marimi nu este insa necesara.

Cele doua imagini se aduc pe directia riglei x cu ajutorul a doua suruburi v1 si v2.

Caruciorul II deplaseaza un microscop binocular care este inzestrat in mersul razelor cu doua
marci stereoscopice de masurare.

Dupa ce imaginile cuplului stereoscopic au fost orientate fata de riglele x si z ale

stereocomparatorului punctarea stereoscopica a unui punct a carei imagini sunt m1(x1 z1) si
m2(x2 z2) se efectueaza actionand manivelele Mx, Mz si Mp si surubul Vh. Diviziunile de pe
cele doua rigle gradate furnizeaza valorile x1’z1’ si p=x2’-x1’ care intervin in formulele care
dau coordonatele punctului restituit cu o precizie aproximativa de 0,01mm.

Stereautograful

Partea mecanica a stereoautografului comporta trei tije metalice ce se rotesc in jurul unor
puncte fixe S1 S2 S3 in felul urmator:

- In jurul lui S1 rigla Tx numita si tija directiilor;

- In jurul lui S2 rigla Tp numita si tija paralaxelor;
 - In jurul lui S3 rigla Tz numita si tija inaltimilor.

Tija Tx culiseaza la capatul inferior intr-o glisiera G’x care la randul ei este deplasata de un
carucior mobil in lungul unei tije solidare a port cliseului stang al stereocomparatorului. La
celalalt capat tija Tx se deplaseaza prin glisiera Gx pe un carucior C. Pe acelasi carucior se
afla o a doua glisiera Gp in interiorul careia poate glisa rigla Tp sub actiunea a 2 suruburi
micrometrice. Aceasta ultima glisiera poate primi doua deplasari de translatie : una urmand
directia Py iar cealalta in directia perpendiculara.

In partea inferioara tija Tp culiseaza intr-o alta glisiera G’p purtate printr-un carucior mobil in
lungul unei tije legate de port cliseul din dreapta.

Rigla Tz este sub forma de unghi drept si bratul poate sa culiseze in interiorul unei glisiere
culisante Gz miscata prin intermediul unei piulite de-a lungul surubului Vz sub actiunea
manivelei Mz. Bratul R’z a riglei Tz culiseaza intr-o glisiera pivotanta G’z purtata printr-un
carucior mobil in lungul unei tije invariabile legate de microscopul de observatie, tija paralela
cu verticala principala a cliseelor.

Cele trei carucioare de mai sus purtate de glisierele G’x, G’p, G’z sunt fixate pe tijele lor in
timpul restitutiei. Axele carucioarelor sunt la o distanta f egala cu distanta principala de
pivotii S1S2S3.

Actionand manivela Mx se deplaseaza caruciorul port cliseelor paralel cu axa x-ilor. In

aceasta miscare punctul G’x sufera o translatie care antreneaza rotatia lui Tx in jurul punctului
S2, rotatiile egale in acelasi sens a riglelor provoaca o translatie a caruciorului c pe puntea Py.

Actionand manivela Mp puntea Py se deplaseaza paralel cu axa y-ilor. Rigla Tx ramane fixa,
caruciorul C se deplaseaza in lungul lui Py si produce rotatia riglei Tp ceea ce duce la
deplasarea lui G’p si inclusiv a cliseului din dreapta in raport cu cliseul stang.

Manevrarea manivelei Mz duce la o deplasare a lui Gx deci a rotatiei riglei Tz. Aceasta rotatie
antreneaza o deplasare a microscopului binocular paralel cu axa y-ilor. Aceste trei deplasari
sunt exact aceleasi miscari care se produc in stereocomparator cand se manevreaza manivelele
directiilor (x), a paralaxelor (p) si a cotelor (Mz) atunci cand se puncteaza stereoscopic un
punct de oarecare de pe model.

In cazul cand punctele de vedere se afla la cote diferite a se putea realiza punctarea
stereoscopica trebuie sa se execute o a doua miscarea a cliseului drept in z prin intermediul
unei pedale.

Pivotii S1 S2 in jurul carora se rotesc riglele Tx si Tp se afla fata de axa punctii Py la o

distanta constanta y. Se observa ca din comoditati de constructie S3 nu se afla pe aceeasi linie
cu S1 si S2 dar la aceeasi distanta y fata de axa punctii Pz.

Stereautograful Orel are posibilitatea de:

- A trasa izolinii planimetrice, restituitorul trebuie actionat simultan cu miscarile Mx,

Mp, Mz si Vh pentru a putea urmari in mod continuu detalii ale modelului
 stereoscopic mentinand contactul stereoscopic al marcii de observatie pe aceste
puncte. In acest mod, creionul traseaza proiectia orizontala a obiectului.
- A trasa curbe de nivel; pentru aceasta se imobilizeaza comanda Mz la cota dorita, apoi
restituitorului i se impune a deplasa marca reper mentinand contactul stereoscopic cu
modelul obiectului. In acest fel creionul traseaza proiectia orizontala a curbei de nivel
corespunzatoare.

8.1.2.2.2. Stereautograful 1318

Principiul de constructie al stereautografului Orel cu materializarea prin tije reprezentand

proiectiile razelor perspective pe plane fixe a fost preluat de mai multe firme constructoare
pentru realizarea unor aparate de restitutie mai moderne, mai bine dotate aplicatiilor
fotogrammetriei moderne.

Unul din aceste aparate este Stereautograful 1318, construit in 1956 de catre firma Carl Zeiss
Yena intr-o forma moderna pe acelasi principiu a Stereautografului Orel si e destinat acelorasi
aplicatii ale fotogrammetriei.

Constructia sa este mai restransa ca urmare a suprapunerii celor doua plane de proiectie si
scurtarii riglelor. Planseta de desen a fost separata de aparat si transformata in coordonatograf,
a carei legare de aparat este realizata electric, miscarile coordonatografului sunt comandate
prin manivelele Mx si Mp ale aparatului, incat sa inregistreze coordonatele planimetrice x si y
ale punctului restituit. Se poate insa comanda aparatul si pentru restitutia punctelor in planul
xz sau zy. Restitutia obiectului in cele 3 plane de coordonate ceea ce e util diferitelor aplicatii
particulare. Folosirea coordonatografului prezinta de asemenea avantajul ca permite
transformarea scarii modelului si de restitutie la masa in raportul ce poate lua valori de la 0,1-
5 prin 24 garnituri de roti dintate multiplicatoare ce se monteaza la coordonatograf.

Descrierea stereautografului. Stereautograful este impartit in doua compartimente

suprapuse, dispuse orizontal. In compartimentul inferior se realizeaza restitutia in plan
orizontal XY, iar in compartimentul superior restitutia se realizeaza pe directia axei Z.

Principiul de constructie al stereautografului este cel al paralelogramului Zeiss, paralelogram

format de punctele 0’0” si punctele Ps si Px.

Pozitia centrelor de perspectiva 0’, 0’’ a urmelor imaginilor fotografice F’ si F’’ si a distantei
principale f au fost reduse la scara 1/N astfel ca bs=b/N, unde b este baza fotogrammetrica
reala.

Considerand un sistem de axe X, Y fata de care se va realiza restitutia, sistem cu originea in

punctul 0’ si cu axa X dirijata in lungul bazei, vedem ca se poate scrie pentru orice punct
curent Ps de pe suprafata modelului stereoscopic relatiile ce le-am obtinut si prin ecuatia de
baza a stereofotogrametriei.

Se observa ca relatiile de mai sus rezolva numai cazul normal. Rezolvarea cu ajutorul
paralelogramului Zeiss a cazului paralel deviat este data in figura de mai jos unde marimea Cs
a fost descompusa in doua componente bx=b cosf si by= b sin f, unde f este valoarea
unghiului axelor de fotografiere. Atat timp cat componentele bx si by raman neschimbate
pentru o pereche de valori x’ si x’’ masurate pe fotograme corespunde o pereche univoc
determinata de valori Xp, Yp.

Stereocomparatorul stereautografului a fost descompus in cele doua portoclisee de care sunt

legate cele doua tije mecanice Tx si Tp.

Centrele de perspectiva 0’0’’ care sunt puncte fixe ale paralelogramului Zeiss situate la o
distanta reciproca K se afla intre cele 2 portclisee. In acest mod s-a reusit scurtarea tijelor de
legatura cu portcliseele.

Rezolvarea restitutiei pe directia axei Zs a stereocomparatorului se face in compartimentul

superior care are ca element esential unghiul constant 0’Pz egal cu 100. Axa Ys a
compartimentului superior este paralela cu axa Ys a compartimentului inferior, iar axa Zs este
perpendiculara pe Ys si plasata in planul orizontal al aparatului. In cazul cand se cunoaste
valoarea Yp a punctului p de pe suprafata modelului stereoscopic, coordonata Zp este data de
relatia Zp=z’Y/f

Pentru rezolvarea cazurilor cand cele doua capete ale bazei fotogrammetrice sunt la nivele
diferite precum si-n cazurile paralel deviate compartimentul superior este dotat cu un
dispozitiv de eliminare a paralaxelor ce intervin in aceste cazuri.

In acest compartiment paralologramul Zeiss este definit de punctele 0’0’’ Px Ps,

componentele bz si by ale bazei fotogrammetrice se inscriu pe directia laturei
paralelogramului respectiv perpendicular pe latura.

In timp ce aceste componente raman neschimbate unghiurile β’, β” reconstituie unghiurile

verticale descrise de directiile spre diverse puncte ale obiectului.

Ca si la compartimentul inferior, directiile dreptelor de proiectie sunt materializate prin tije,

iar parametrul f,by,bz sunt materializati de deplasarile unor sanii si carucioare care culiseaza
pe glisiere, iar valorile acestor parametrii se inscriu in contoarele aparatului.

Sistemul optic de observare al stereautografului este format dintr-un microscop binocular in

campul caruia operatorul vede in acelasi timp modelul stereoscopic si marca reper mobil.

Dispozitivul optic binocular MI,MII, poate culisa pe directia Y cu intervale de 5mm, ceea ce
permite sa restituie fotogramele preluate la diferite pozitii ale obiectivului fototeodolitului fata
de pozitia medie.

Pe batiul stereautografului se afla manivele de comanda miscarilor x y z si contoare ce permit

citirea valorilor celor trei coordonate ale unui punct oarecare al modelului stereoscopic al
obiectului.

Exista posibilitatea de a adauga aparatului un inregistrator automat de coordonate care inscrie

direct pe benzi sau cartele perforate coordonatele unui punct oarecare.

8.1.2.2.2. Tehnocartul
 Domeniul de aplicare

In prezent, firma Carl Zeiss Jena a realizat un nou aparat ,,Tehnocartul” construit dupa
principiile de functionare a stereautografului von Orel, si derivat din aparatul de
fotogrammetrie aeriana Topocart.

Tehnocartul este un stereorestituitor terestru. El permite restitutia imaginilor fotografice cu

format pana la 23x23cm prezentate sub forma negativelor sau pozitivelor pe placi de sticla,
film sau hartie. Gama mare a distantei focale de la 50mm pana la 215mm permite restitutia
fotogramelor normale si paralel deviate efectuate cu camere fotogrammetrice ca SMK
5,5/0808, fototeodolitul Photeo 19/1318 si a fotogramelor inclinate fata de orizontala
executate cu camera fotogrammetrica U.M.K. 10/1318. De asemenea poate restitui perechi de
imagini stereoscopice realizate convergent sau divergent dar riguros orizontale.

Restitutia grafica se efectueaza pe masa de desen. Raportul de transmisie a aparatului

restituitor la masa de desen poate fi ales intre 21 de scari de la 0,16 pana la 6,25 ori.
Cartografierele pot fi realizate in plan orizontal XY, vertical YZ si lateral XZ.

Descrierea aparatului. Aparatul restituitor

Constructie mecanica

Tehnocartul este un aparat restituitor care functioneaza cu calculatoare mecanice analogice,

cate unul pentru fiecare camera. Aparatul a fost construit pe baza principiului
paralelogramului Zeiss ce consista in a reconstitui operatia de fotografiere, fascicolele
luminoase fiind inlocuite prin liniale si descompuse in componente in proiectie orizontala si
verticale. In aparat, cele doua plane de proiectie sunt suprapuse.

Linialele planului orizontal si vertical, actionate cu ajutorul a doua manete X si Y si o pedala,

dirijeaza carucioarele port fotogramelor prin intermediul unor tije si splinduri de legatura.

Distanta focala f de proiectie se introduce separat la caruciorul fiecarui suport de fotograma in

2 contoare pentru fotograma din stanga si 2 contoare pentru fotograma din dreapta.

Pentru restitutia fotogramelor cu o deplasare a orizontului acestea se centreaza in suporturile

respective, corespunzator deplasarii pe verticala a obiectivului fototeodolitului.

Componentele bazei bx si by se introduc la carucioarele coordonatelor, iar componenta by se

introduce prin proiectiile sale pe plan orizontal si vertical.

Convergenta axelor de fotografiere se elimina in procesul de orientare prin introducerea

corectiei corespunzatoare la dispozitivul de convergenta.

Ghidajul y este ghidajul principal pe care se deplaseaza caruciorul y impreuna cu ghidajele x

si z. Ghidajele x si z sunt amplasate simetric fata de caruciorul Y; unul peste celalalt, iar pe
ele se deplaseaza caruciorul x’, respectiv caruciorul z’/
Antrenarea in directia y este comandata prin volanul din dreapta care este legat de ghidaj
printr-o baza de legatura.

Pe ghidajele x si z de cele doua parti a caruciorului Y se deplaseaza carucioarele Wx si Wz,

caruciorul Wx din stanga este legat de caruciorul Wx din dreapta printr-un ax, care permite
modificarea distantei intre cele doua carucioare x, corespunzatoare inregistrarii componentei
bazei bx. Carucioarele Wx se deplaseaza pe axul x cu ajutorul manetei din stanga care
actioneaza axul fixat de caruciorul din stanga. Pe caruciorul x din dreapta un scurt ghidaj
orizontal dispus perpendicular, ce permite introducerea componentei by.

Ghidajele Z se gasesc plasate sub ghidajele x. Cele doua carucioare Wz sunt de asemenea
cuplate printr-un ax ce permite modificarea distantei dintre ele corespunzator distantei bz.
Miscarea Z este comandata printr-o pedala.

Carucioarele port imagine sunt deplasate prin rigle si acestea sunt deplasate prin caruciorul
distantei si prin miscare de coordonate x si z in planul de proiectie.

Variatiile distantelor in aparatul restituitor sunt limitate in parte printr-un sistem de avertizare
si in parte printr-un limitator mecanic.

Coordonatele fotogrammetrice se inregistreaza la contoare X,Y si Z.

Miscarile pe aaxele X,Y,Z se transmit de la aparatul de restituie la coordonatograful mesei de

desen prin cuplare mecanica sau electrica.

Constructia optica

Imaginile fotogrammetrice sunt constant observate perpendicular de sus cu o marire de 6 ori.

Din motive constructive ale calculatoarelor analogice, imaginile fotografice sunt intotdeauna
orizontale, ceea ce permite utilizarea unui sistem de observatie simplu, totdeauna stabil si fix.
Din punct de vedere optic de distinge printr-o mare claritate a imaginii. Diametrul campului
vizual pe plan imagine este de 20mm.

Fotogramele pe suport transparent sunt iluminate de jos in sus cu lumina incidenta prin
intermediul unui condensator cu filtru verde si cu sticla anticalorica. Cand se lucreaza cu
fotograme pe hartie fotografica sunt iluminate prin reflexie printr-un condensator fixat in
dispozitivul de orientare.

Sistemul de prisme si lentile ale dispozitivului optic unescte fascicolul de lumina provenit de
la fotograme cu fascicolul de lumina provenit de la marca reper dand astfel posibilitatea
punctarii pe imagine a modelului stereoscopic.

Calculatorul de inclinare

In cazul restitutiei fotogramelor cu axele de fotografiere inclinate, se cupleaza intre aparat si

coordonatograf, calculatorul de inclinare.

Inregistrarea grafica a restitutiei se efectueaza de masa de desen. Ea este instalata la drepta

restituitorului si racordata mecanic prin intermediul unor tije metalice. Miscarile proiectiei
orizontale x si y in aparatul restituitor sunt transmise duc diferite raporturi de transmisie
putand fi alese, de la carucioarele, coordonatelor corespondente la masa de desen.

Caruciorul Y se deplasaeaza pe ghidajul principal Y care este realizat sub forma uni ghidaj
circular si care comporta ca si contra suport, un rulment ce participa la miscarea pe suprafata
mesei.

Ghidajul X este pus pe caruciorul X. Pe acest ghidaj se poate deplasa un carucior trasor. Cele
doua carucioare sunt comandate prin intermediul unor mecanisme de la carucioarele de
coordonate a restituitorului.

Suruburile broselor sunt debraiabile, ceea ce permite deplasarea carucioarelor cu mana in

orice directie.

O particularitate de constructie a acestui coordonatograf dau posibilitatea carucioarelor de

coordonate sa fie montate pe orice tip de masa de desen. Suprafata mesei de desen poate avea
dimensiuni de 600x600mm; 800x800mm si 900x1200mm. Aceste tipuri de mese de desen se
pot cupla si electric si aparate de restitutie de precizie ca Stereometrograful si
Stereoplanigraful.

APLICAREA FOTOGRAMETRIEI TERESTRE PENTRU REZOLVAREA UNOR

PROBLEME DE TOPOGRAFIE MINIERA

9.1. Generalitati

Prin posibilitatea ei remarcabila de a inmagazina informatii si de a permite masuratori precise,

fotogrammetria terestra se foloseste cu succes in tot mai multe domenii tehnice pentru
rezolvarea diverselor probleme cum ar fi:

- Topografia si cartografia;
- Activitatea miniera la suprafata si subteran;
- Geologie si geotehnie;
- Urmarirea comportarii in timp a constructiilor industriale, civile si socio-culturale;
 - Urmarirea alunecarilor si scufundarilor de teren;
- In constructii pentru urmarirea comportarii utilajelor in exploatare;
- Arhitectura;
- Agricultura si silvicultura, etc.

Toate aceste domenii beneficiaza de infromatii culese prin metodele fotogrammetriei terestre.

Dintre domeniile netehnice care utilizeaza informatiile fotogrammetriei terester se pot aminti:

- Antropologie si antropometrie;
- Speologie;
- Astronomie, balistica;
- Fizica;
- Rezistenta materialelor;
- Circulatia rutiera;
- Biologie;
- Medicina, etc.

Aplicarea fotogrammetriei terestre in fiecare domeniu tehnic, depinde de informatiile

solicitate si precizia ceruta de masuratori. In general masuratorile fotogrammetrica se folosesc
pentru reprezentarea analoga a informatiilor culese care sa serveasca cercetarilor si proiectarii
ulterioare a obiectivelor industriale din domeniul respectiv.

Pentru fiecare domeniu de aplicare intervine o caracteristica a conditiilor de efectuare a

masuratorilor care dicteaza metoda de aplicare a fotogrammetriei in acel domeniu.

Astfel, dupa distanta la care se gaseste obiectul putem distinge urmatoarele categorii:

- Fotogrammetria la mare distanta;

- Fotogrammetria la mica distanta;
- Fotogrammetria la foarte mica distanta.

Prin fotogrammetria la mare distanta se intelege masurarea fotogrammetrica efectuata asupra

obiectelor situatte la o departare mai mare de 30m. Aceasta categorie este utilizata in general
in domeniul topografiei pentru intocmirea planurilor topografice si rezolvarea unor probleme
tehnice, industriale si miniere.

Fotogrammetria la mica si si foarte mica distanta se ocupa cu masurarea obiectelor situate la

distante sub 30m respectiv sub 1m sau chiar pentru fotografieri efectuate prin intermediul
unui microscop.

Metoda se aplica in domenii industriale si in domenii nethnice cum ar fi medicina, biologia,

cercetari in fizica, etc.

Dupa starea obiectului de masurat putem distinge:

-fotogrammetria obiectelor in repaus;

-fotogrammetria obiectelor in miscare.

Prima categorie este cea mai utilizata si cu ponderea mare in aplicatiile fotogrammetrice.

Obiectele in miscare pot avea viteze mici sau foarte mici , cum sint tasarile, scufundariile,
alunecarile de terenuri, deformatiile cladirilor, etc. sau pot avea viteze mari ca si-n cazul
rotilor la vehicole ( circulatia rutiera, nave, etc .)

In genreral se masoara amplitudinea miscarii in unitate de timp, respectiv prodecerea

deformatiilor in unitate de timp.

In fotogrammetria la mica si si foarte mica distanta se utilizeaza numai cazul normal

fotogrammetric, departarea Y mentinandu-se constanta. Reperajul necesar orientarii
exterioare se adapteaza conditiilor specifice, astfel pot fi utilizate ca reperi detalii vizibile, sau
in fotogrammetria la foarte mica distanta, grile-caroiaj, amplasate in planul focal al ocularului
microscopului.

9.2 Fotogrommetria terestra folosita in domeniul topografic si cartografic

In domeniul topografic, metoda fotogrammetriei terestre este utilizta cu maxima eficienta

pentru intocmirea si completarea planurilor la scara mare in cazul terenurilor care prezinta
deficiente mari de nivel, lipsite de vegetatie compacta care sa impiedice vizibilitatea la sol.
Astfel de conditii sint specifice activitatii din industria minierala suprafata pentru realizarea
planurilor perimetrelor miniere a exploatariilor la zi si a depozitelor de steril, iazuri de
decantare, albii de scufundare etc.

Planurile astfel intocmite pot servi atat pentru urmarirea activitatii, a tehnologiilor de lucru cat
si pentru activitatea de proiectare si cercetare.

Mai sunt beneficiare ale produselor intocmite pe cale fotogrammetrica urmatoarele sectoare
de de activitate:

-industria locala pentru cariere

-cadastru, pentru sistematizarea localitatiilor,

-silvicultura si agricultura pentru terenurile in alunecare sau eroziunea solului,

-proiectarea cailor ferate, a cailor de comunicatie, linii electrice, etc.

9.2.1 INTOCMIREA PLANURILOR DE SITUATIE

Planurile de situatie obtinute pe cale fotogrammetrica se caracterizeaza, printr-un volum mare

de informatii planimetrice si altimetrice redate la scara sau reprezentate prin semne
conventionale. Elementele de informatie suplimentara pe care le contin planurile intocmite
fotogrammetric, comparativ cu cele clasice se datoreaza posibilitatii de explorare continua a
modelului stereoscopic si redarea lui sub forma unor linii continui, izolinii sau curbe de nivel.

Practic planurile de situatie sunt obtinute prin metoda analogica de prelucrare a

stereogramelor si care are ca rezultat reprezentarea grafica a obiectului la scara dorita. Scara
de situatie a planurilor de situatie obtinute prin fotogrammetrie poate fi de la 1:2000 la 1:200
si chiar mai mare.

Obtinerea planurilor topografice prin restitutie fotogrammetrica comporta urmatoarele

operatii:

a). orientarea interioara, se realizeaza prin introducerea distantei focale a obiectivului

aparatului de preluare la cele patru contoare fx, ale restituitorului cu o precizie de 0.02 mm,
iar punctul principal al fotogramelor prin suprapunerea reperiilor fotogrammetrici si
fotogramelor pe axele portcliseelor aparatului de de restitutie.

b). dupa efectuarea orientarii interioare, pentru a obtine modelul stereoscopic la o scara dorita
se realizeaza orientarea exterioara relativa care consta in introducerea componentei bazei de
fotografiere in aparat. Scara modelului se alege in functie de departare YMAX.. YMIN de
fotografiere si posibilitatea de deplasare a axei pe directia Y a aparatului si de scara de
restitutie astfel sa poata fi restituita cat mai multe puncte.

Componentele bazei se calculeaza cu relatiile:

PENTRUL CAZUL NORMAL………………

……………………………

………………………………………………….

b-baza de fotografiere

h- diferenta de cote dintre capetele bazei

XX – unghiul de deviere

c). Orientarea exterioara absoluta se realizeaza cu ajutorul reperilor fotogrammetrici a caror

coordonate geodezice sint cunoscute. Aceste puncte de reper se raporteaza pe plansa de pe
masa de desen la scara de restitutie. Dupa ce au fost stabilite si introduse la stereorestituitor si
masa de desen rotile dintate pentru transformarea scarii modeluluila scara de restitutie, se
puncteaza pe modelul stereoscopic cu marca reper unul din reperi, iar trasorulde la masa de
desen se va conduce la punctul corespunzator pe plansa. Se puncteaza apoi un alt punct al
modelului iar plansa se va roti in jurul primului punct pana cand punctul corespunzator de pe
plansa va veni sub dispozituvul trasor. Pentru control se va proceda in acelasi mod si pentru
alti reperi.

Pentru introducerea originii, pentru cote se puncteaza un reper fotogrammetric si mentinand

marca pe punct ( la nivelul terenului) se introduce la contoarul de cote, valoarea cotei
geodezice a punctului respectiv. Se puncteaza alt reper de o cota cunoscuta si se compara cu
cele geodezice, diferentele intre cote nu trebuie sa depaseasca +_ 10 cm.

Pe plansele astfel orientate se vor trasa elementele de planimetrie si relieful terenului.

9.2.2 Trasarea Planimetriei

Trasarea elementelor de planimetriei pe plan se obtin prin marirea acestora pe

stereomodel cu marca reper mobil. Pentru a se obtine o trasare si reprezentare corecta trebuia
ca marca stereoscopica sa fie continuu in contact cu terenul ( sa fie la nivelul
stereomodelului). Se vor trasa la inceput elementele principale si apoi in interiorul acestora
celelalte elemente, acordandu-se o atentie deosebita generalizarii acestora in fucntie de scara
planului.

9.2.3 Trasarea reliefului. Consta in trasarea directa prin aparatul de restitutie a

curbelor de nivel. Operatia se realizeaza introducand valoarea curbei de nivel a tamburului de
cote al aparatului si de plasarea si deplasarea marcii pe stereomodel urmarind ca aceasta sa fie
tot timpul in contact cu stereomodelul. In acest fel creionul de la masa de desen va realiza pe
plan curba de nivel dorita sub forma continua.

Pentru a obtine o trasare si reprezentare corecta a reliefului trebuie asigurata o

luminozitate uniforma a imaginilor si a marcilor de masurare.

9.2.4. Trasarea profilelor. Pentru intocmirea profilelor transversale sau

longitudinale la aparatele de restitutie analogica se procedeaza astfel:

- Se traseaza pe suportul de desen directia profilului si detaliile planimetrice care

trebuie trecute pe profil;

- Se puncteaza apoi cu marca reper spatiala toate punctele caracteristice ale

modeluului in asa fel incat sa se urmareasca tot timpul directia profilului.

9.3. Fotogrametria terestra aplicata in industria miniera

In industria miniera, fotogrametria terestra se poate aplica pentru rezolvarea unor

probleme de suprafata sau din subteran.
 Masuratorile de la suprafata au ca scop intocmirea planurilor necesare proiectarii
si cercetarilor in deservirea exploatarii miniere, prin obtinerea volumului productiei in unitate
de timp, urmaririi procesului tehnologic de exploatare, etc.

Fotogrametria terestra se mai poate utiliza la interpretarea geologica a

zacamintelor, la inregistrarea accidentelor tehnice produse in exploatarile miniere la zi, la
cartarea aflorimentelor si a structurii si a structurii geologice. In subteran masuratorilor
au un caracter special intrucat conditiile de spatiu restrans vizibilitate si iluminare redusa
limiteaza posibilitatile inregistrarilor fotografice.

Dezvoltarea rapida a sistemelor de inregistrare a imaginilor termice, folosind

pelicule sensibile in inflarosu care pot fi fotografia in intuneric va contribui la cresterea
posibilitatilor de utilizare a fotogrametriei ca procedeu de masurare in subteran.

De asemenea introducerea calculatoarelor creeaza posibilitatea utilizarii unui

model matematic al intregii mine, care apoi poate fi prelucrat pentru extragerea diferitelor
tipuri de informatii necesare sub forma numerica ( pentru volume, suprafate, etc) sau sub
forma grafica si care va duce la extinderea metodei fotogrametrice si a tehnicilor moderne de
masurare.

9.3.1 Determinarea volumelor excavate in exploatarile miniere la zi

In exploatarile miniere la zi se pune problema constituirii unei banci de date, pe

baza carora sa se urmareasca procesul tehnologic de exploatare , volumul de excavatii
executare intr-un anumit interval de timp.

Aplicarea fotogrametriei terestre in urmarirea activitatii in exploatarile la zi, are in

vedere modul de culegere si prelucrare a informatiilor sa fie cat mai operativ.

Fluxul de obtinere a datelor se desfasoara in urmatoarele etape:

- Stabilirea statie de masurare;

- Urmarirea periodica a fronturilor de lucru.

Statia de masurare consta in stabilirea in teren a reperelor fixe si de lucru, necesare

orientarii exterioare si a bazelor fotogrametrice din care se vor inregistra stereogramele.

La amplasarea bazelor fotogrametrice si reperilor fotogrametrici se vor respecta

recomandarile din capitolul 7.

Urmarirea periodica consta in inregistrarea pe fotograme a carierei la date

diferite.

Prin prelucrarea analogica a stereogramelor se obitne urmatoarea documentatie

necesara urmaririi si determinarii volumului excavat:

- Planul de situatie al carierei la o scara convenabila , care va contine, treptele carierei,

drumurile de acces si de evacuare a materialului excavat, limitele descopertei, a zonei
 utile , delimitarea structurii geologice si limitele intercalatiilor de steril, limita vetrei
carierei.

In zona de haldare se carteaza limitele haldei lagatura cu zona excavata , fluxul

transportului de steril, pozitia utilajelor si a benzilor de transport, etc. Pe fiecare treapta de
exploatare se va trece cota, de asemenea vor fi inscrise cotele punctelor caracteristice ale
carierei:

- Profile dupa directii prestabilite.

Prelucrarea informatiilor se face utilizand diverse procedee de calcul al volumelor

si anume:

- Procedeul retelelor orizontale;

- Procedeul retelelor verticale;
- Procedeul sectiunilor verticale;
- Procedeul sectiunilor orizontale.
La alegerea procedeului de calcul se tine seama de amplasarea carierei , de
inaltimea treptei, de situatia reliefului inconjurator, etc.

9.3.1.1 Procedeul retelelor orizontale

Procedeul retelelor orizontale este indicat in cazul carierelor cu trepte uniforme si

de inaltime mica.

Acest Procedeu consta in elaborarea modelului numeri al zonei excavate si a

terenului inconjurator. Astfel pe planul de situatie obtinut prin restitutie fotogrametrica se
traseaza o retea de patrate sau dreptunghiuri. In punctele de nod al retelei se masoare
coordonatele z ale acestor puncte, obtinandu-se astfel o serie de prisme fictive a caror volume
elementare se calculeaza cu relatia:

vi = S * hi

Unde:

- S= suprafata unui patrat al retelei ;

- hi = cota medie a prismei data de
h a +hb +h c + hd
hi =
4

Volumul total in momentul masurarii se obtine prin insumarea volumelor partiale:

i=n i=n
V =∑ V i ∑ hi
i=1 i=1

Volumul excavat intr-un interval de timp este dat de diferenta de volum dintre
doua momente succesive de masurare
 V= v t - v t
2 1

Pentru cresterea operativitatii in prelucrarea datelor se recomanda ca baza

fotogrametrica sa fie paralela cu axa fotogrametrica. Totodata este bine ca bazele
fotogrametrice sa fie fixe la fiecare masurare si sa fie in numar minim.

9.3.1.2 Procedeul retelelor verticale

Se utilizeaza in cazul carierelor cu trepte inalte si cu latimi mici. Principiul de

prelucrare este la fel ca si in cazul retelelor orizontale, numai ca planul de proiectie este HZ,
iar relatia de calcul a volumului elementar este

vi =¿s x y i

Iar volumul total se calculeaza cu relatia

n
V =S ∑ y 1
i=1

Unde: y 1= reprezinta departarea medie care se deduce din :

y 1 + y2 + y 3 y 4
y i=
4

Valorile cotelor nodurilor , respectiv a departarilor Y se citesc la aparatul de

restitutie, dupa ce planul de situatie a fost orientat pe masa de desen prin reperi, punctand cu
marca stereoscopica nodurile pe modelul stereoscopic.

Ambele pricedee ale retelelor au o serie de dezavantaje in organizarea

masuratorilor ce duc la reducerea operativitatii.

9.3.1.3 Procedeul sectiunilor verticale

Dupa modul cum este sectionat frontul de lucru al carierei distingem:

- Procedeul sectiunilor verticale, perpendiculare pe frontul de lucru;

- Procedeul sectiunilor verticale, paralele cu frontul de lucru.

In principiu , sectiunile verticale impart corpul fictiv de zacamant in corpuri fictive

elementare de forma paralelipipedica sau trunchiuri de piramida al caror volum se
calculeaza cu una din relatiile:

1
V i= (s1+s2)
2

Pentru cazul cand ariile sectiunilor au valori apropiata , sau

1
V i= (s1+s2 +√ s 1 s 2)
3
 Cand ariile sectiunilor sunt diferite , in care:

1= reprezinta echidistanta dintre sectiuni

S1= ariile sectiunilor

Pentru operativitate calculului se alege un sistem de coordonate particular cu axa

X pe directie paralela cu frontul de lucru si axa y perpediculara si indreptata pe directia de
inaintare a excavarii. Fata de acest sistem echidistanta 1= y pentru sectiunile paralele cu
frontul de lucru.

Relatiile de calcul a volumelor devin:

∆x
V= [s1+sn+ 2(s2+…+sn-1)]
2

Operatia cea mai laborioasa o constituie determinarea ariilor pentru fiecare

sectiune, fapt ce impune automatizarea calculului.

Pana in prezent ariile sectiunilor se determina prin metoda numerica utilizand

relatia:

n
2 s=∑ y 1 (Z i+1−Z i−i);
i=1

Ariile pot fi determinate si grafic sau mecanic, in acest caz se imoune efectuarea
masuratorilor de mai multe ori si cu mare atentie.

Procedeul sectiunilor are avantajul ca poate fi utilizat in orice conditii si poate

determina volumul separat pe trepte sau defalcat, ca descoperta, util sau steril.

9.3.1.4 Procedeul sectiunilor orizontale

Principiul de calcul este acelasi ca si-n cazul sectiunilor verticale. Echidistanta

intre sectiuni este 1=z iar volumul se calculeaza cu relatia

∆z
V= S +S +2 ( S 2+ …+ Sn−1 ) + √ S 1 S 2+…+√ S n−1 S n
3 1 n

Prelucrarea fotogrametrica a stereogramelor se face prin metoda analogica dupa

urmatoare succesiune de operatii ( fig. 9.6)

9.3.1.5 Prelucrarea automata a datelor necesare volumelor excavate.

Determinarea volumului excavat intr-o anumita perioada de timp prin metodele

prezentate este dezavantajata de timpul relativ mare necesar calculelor de birou si
 nesiguranta relativa a determinarilor, operatia de cea mai mare dificultate constituind-o
calculul ariilor pentru fiecare sectiune in parte.

Pentru eliminarea acestor dezavantaje s-a studiat posibilitatea automatizarii

calculului.

Prelucrarea automata a datelor cu privire la volumele excavate presupune creearea

unei banci de date ce cuprinde:

- Modelul matematic al suprafetei initiale;

- Datele generale ale perimetrului minier respectiv;
- Suprafetele profilelor.
Modelul matematic al suprafetei respective
Modelul matematic al suprafetei respective se citeste de pe planul de situatie
obtinut prin restitutie fotogrametrica . Citirea se face pe profilele prestabilite prin
coordonatele punctelor caracteristice si la fiecare schimbare de panta.
Se prevad urmatoarele recomandari:
- Profilul nu e necesar sa fie citit pe toata lungimea lui ci numai pe portini pe care se
prevad modificari;
- Intre doua puncte alaturate sa nu existe distante mai mari de 30-40 m , iar pe fiecare
profil sa fie minim 4 puncte;
- Pentru taluze, se vor marca puncte atat la baza cat si pe berma.
Coordonatele punctelor care formeaza modelul matematic al suprafetei initiale se
inregistreaza pe macheta tip.
Datele generale ale perimetrului minier presupun:
- Stabilirea directiei profilelor si echidistantele intre profile;
- Stabilirea primului profil si ultimul profil si a limitelor pe directia profilelor in care se
va intocmi modelul matematic. Aceste limite se aleg astfel incat sa cuprinda toata zona
ce urmeaza a fi studiata;
- Stabilirea valorii minime si maxime pentru z;
- Se vor mai preciza urmatoarele date: numele carierei, denumirea suprafetei initiale
sistemul de referinta topografic.

Toate aceste date vor fi introduse in fisierul DG-Nume in care se pastreaza datele
generale ale carierei. Ele vor constitui data de referinta la fiecare prelucrare.

Calculul volumului existent in perimetru minier se calculeaza cu una din relatiile

de calcul ( de la paragraful 9.1.3).

Calculul excavatiilor la etapa se face pornind de la suprafata noua luand ca

referinta suprafata la etapa anterioara.

In urma masuratorilor de etapa, rezulta de asemenea un plan de situatie pe care se

traseaza aceleasi profile, respectand aceleasi conditii ca la generarea modelului suprafetei
initiale.
 Practic, calculul volumelor prin aceasta metoda consta in urmatoarea succesiune
de operatii, folosindu-se memorarea succesiva a suprafetelor de tranzit si anume:

- Daca nu avem suprafata „ initiala”, numerizata prin metoda profilelor, atunci se

genereaza si se memoreaza suprafata atat ca suprafata initiala cat si ca suprafata
„ actuala”.
- La aparitia unei noi suprafete „actuala” ( curenta sau proiectata) , ce cuprinde
portiunile miscate ale carierei, vechea suprafata „ actuala” se transfera in zona
suprafetei „ anterioare”, iar noua suprafata rezulta prin intercalarea suprafetei
„ anterioare” cu profilele „ actuale” si se vor memora in zona suprafetei actuale.
- Pentru fiecare linie de profil se va calcula suprafata cuprinsa in sectiune intre suprafata
„ anterioara” si cea „ actuala”.
- Din suprafetele in sectiuni se calculeaza volumul cuprins intre perechile de profile, iar
prin insumare se va rezulta volumul cuprins intre cele doua suprafete, adica volumul
cautat:
- Daca suprafata „actuala” introdusa a fost una reala, atunci ea se memoreaza ca
definitiva, iar daca a fost o suprafata simulata , se va prezenta numai rezultatul, fara
translarea definitiva a modelelor numerice memorate.

9.3.2 Urmarirea in timp a depozitelor de steril si a iazurilor de decantare

Urmarirea in timp a depozitelor de steril si a iazurilor de decantare prezinta interes

atat pentru exploatarile la zi cat si a celor subterane sau a uzinelor de preparare.

Urmarirea in timp a depozitelor de steril comporta efectuarea de masuratori din

care sa rezulte unghiul de taluz, linia si uniformitatea taluzului pe intreaga inaltime a
depozitului, stabilitatea lor , determinarea volumelor depozitate precum si stabilitatea
terenului din jurul depozitelor.

Efectuarea de masuratori si observatii se face periodic la diferite intervale de timo

si impune fixarea unui subansamblu de puncte denumit „statie de urmarire” a depozitului
( fig. 9.7).

In principiu statia de urmarire se compune dintr-un ansamblu de profile

transversale pe diguri si taluze cu puncte situate atat in zona afectata cat si in terenul
inconjurator de maxima stabilitate. Determinarea punctelor de reper se face prin metode
topografice cunoscute, incadrand profilele in sistemul de referinta general al perimetrului
minier. Materializarea si semnalizarea reperilor se face conform celor prezentate in paragraful
7.

Preluarea fotogramelor se realizeaza din baze fotogrametrice dispuse

perpendicular pe directia profilelor.

Dispunerea si lungimea lor se realizeaza din baze fotogrametrice dispuse

perpendicular pe directia utilizata.
 Stereogramele obtinute servesc la redactarea planului de situatie la scara
convenabila (1:500; 1:1000).

Pe baza planului topografic se urmareste modul de depozitare si volumul

materialului haldat utilizand unul din procedeele de calcul a volumelor (9.2).

Pentru urmarirea unghiurilor de taluz, a stabilitatii lor se efectueaza masuratori

fotogrametrice din care sa reiasa:

- Cotele punctelor de reper;

- Distantele dintre punctele de reper.

Din diferentele ∆x , ∆y, ∆z a punctelor de reper pentru diferite perioade de timp se

stabilesc vectorii de deplasare in planul xz sau yz ( fig. 9.8) , dupa sensul de miscare.

Analiza fiecarui profil, a vectorilor de deplasare a fiecarui reper sau un ansamblu,

duce la concluzionarea fenomenului de deplasare a halzilor sau a zonelor inconjuratoare.

Urmarirea depozitelor de steril prin efectuarea de masuratori prin fotorametrie

terestra se face cu o precizie buna de 1:10.000 in conditiile efectuarii preluarilor pentru
atingerea acestor precizii.

9.3.3 Urmarirea in timp a albiilor de scufundare

Urmarirea albiilor de scufundare consta in studierea deplasarii suprafetei ca

urmare a exploatarii subterane.

Datorita aspectului pe care-l prezinta uneori albiile de scufundare- pante mari

neuniforme, pereti abrupti, crapaturi adanci, -urmarirea acestora se poate face numai prin
metoda fotogrametrica.

Prin urmarire este necesar a se fixa o statie de urmarire care consta din aliniamente
formate din puncte de reper situate in zona stabilita si zona de influenta a albiei de scufundare,
materializare si semnalizare in mod corespunzator. Tot in cadrul statiei de urmarire se
amplaseaza bazele fotogrametrice in locuri stabilite care sa dureze pe toata durata urmaririi
albiilor de scufundare.

Punctele de statie ale bazelor fotogrametrice se determina atat din punct de vedere
planimetric si altimetric prin metode topografice.

Prin prelucrarea stereogramelor se obtin urmatoarele documente grafice:

- Planul de situatie al albiei la scara conventionala ( fig. 9.8);

- Sectiuni pe directia profilelor stabilite( fig. 9.9).

Pe baza acestor documente se vor determina marimile caracteristice albiei de

scufundare:

- Scufundarea;
- Inclinarea;
- Curbura;
- Deplasarea si deformatia orizontala.

Din documentele obtinute prin prelucrarea fotogramelor precum si din calculul

coordonatelor, rezulta curbele caracteristice scufundarii. Prin interpretarea lor, a celorlalte
documente existente si corelarea lor cu datele din subteran se determina elementele
necesare studiului deplasarii, care evidentiaza unghiul caracteristic, delimitarea albiei de
scufundare.

Pe planul de statie intocmit, pe baza datelor deduse se va trece evolutia albiei de

scufundare pentru fiecare perioada de timp urmarita.

9.4. Urmarirea deformatiilor constructiilor si a elementelor de constructie supuse

incercarilor.

Metodele fotogrametriei terestre pot fi utilizare si pentru urmarirea comportarii in

timp a constructiilor industriale sau civile, a urmaririi utilajelor grele in exploatare (fig.
9.10).

Urmarirea acestor obiective se poate face efectuand masuratori pe fotograme

individuale sau pe stereograme preluate cu axa de fotografiere perpendiculara pe obiect.
Masuratorile se efectueaza periodic din aceleasi puncte de statie amplasate in locuri
stabilite.

Pe fotogramele astfel obtinute se masoara coordonatele fotogrametrice x i si y i si

folosind relatiile de calcul din paragraful (6) se obtin valorile deplasarilor pentru
fotogramele individuale sau pentru cazul fotografierii stereoscopice. Aceasta a doua
metoda se utilizeaza in cazul in care obiectul fotografiat prezinta o dispunere spatiala.

Pe baza datelor obtinute se pot trasa apoi grafic diagrame din care sa rezulta in
mod sugestiv valoarea si sensul deformatiilor ( fig. 9.11).

9.5 Utilizarea fotogrametriei terestre in activitatea miniera din subteran

Intrucat fotogramele inmagazineaza un bogat continut de informatii , procedeul se

mai poate utiliza la interpretarea si reprezentarea structurilor geologice la determinarea
sectiunilor transversale ale lucrarilor miniere sau in urmarirea deformatiilor lucrarilor
minieere, etc.

Aplicarea melodei fotogrametriei terestre este inca limitata in subteran de

posibilitatea de iluminare a obiectelor, si de folosire a camerelor de fotografia metreice
datorita spatiului restrans si a materialului fotosensibil existent.

Dificultati mari se intampina si din cauza existentei grizului in mina.

 Cu toate acestea , fotogrametria terestra aplicata in subteran a dat rezultate
spectaculoase, fiind utilizata din ce in ce mai mult.

Preluarea fotogramelor se poate face numai cu aparate de fotografia din distanta

focala mica respectiv aparate nemetreice etalonate sau cu camere stereometrice, folosind
materialul fotosensibil corelat cu posibilitatea de iluminare de 20/10 DIN. Se recomanda
ca surse de iluminare cele cu emisie puternicain ultraviolet, care se pot obtine prin
eliminarea globului cu luminifor la becurile cu vapori de mercur de 500 de w.

Ca metode de lucru poate fi utilizata metoda cu o singura imagine ( in

determinarea sectiunilor miniere) sau cu dubla imagine pentru cazul urmarii dermatiilor
lucrarilor miniere pe aliniamente dispuse orizontal si vertical pe peretii lucrarilor miniere.

Reperii se determina fata de un sistem de referinta materializat pe planul observat

prin doua rigle gradate fixate pe obiectul observat.

Fotografierea se executa cu axa de fotografiere perpendiculara pe obiect pentru a

avea paralelismul intre planul fotogramei si planul obiectului.

Prelucrarea fotogramelor se poate face numeric cotand coordonatele la un

comparator si calculand cu ajutorul relatiilor coordonatele x i si y i a puctelor obiectului
observat. Prelucrarea fotogramelor individuale poate fi facuta si grafic cu ajutorul unui
redresor sau aparat de proiectie fotografica.

9.5.1. Determinarea sectiunilor transversale a lucrarilor miniere.

Fotogrametria terestra, ca metoda de determinare a sectiunilor lucrarilor miniere

este avantajoasa intrucat permite:

- Obtinerea directa si fidela a conturului la scara;

- Masurarea sectiunilor mari la care accesul la elementele topografice necesare este
dificil;
- Determinarea deformatiilor produse de presiunea rocilor inconjuratoare.

In principiu masurarea sectiunilor miniere prin metode fotogrametrice consta in

fotografierea unei sectiuni luminoase. Sectiunea luminoasa se realizeaza cu ajutorul unei surse
de lumina, special constituita fie sub forma continua sau sub forma de fascicul care sa
cuprinda intreaba sectiune sau subsectiune prin iluminarea punctiforma a sectiunii miniere pe
punctele de reper.

Reperajul fotogrametric consta din : reperi pentru determinarea scarii de

reprezentare amplasati in conturul lucrarii miniere. De regula acesti reperi se materializeaza
prin doua bare metalice perpendiculare intre ele ( fig. 9.12) sau o mira orizontala de invar si-n
punct reper situat in punctul de statie al mirei. Acesti reperi determina planul vertical al
sectiunii.
 Pe langa acesti reperi necesari determinarii scarii de reprezentare se amplaseaza
reperi pe conturul sectiunii care sa se inregistreze pe imaginea fotografica si care vor constitui
punctele caracteristice necesare exploatarii analitice a fotogramelor.

Fotografierea se face dintr-un punct de statie situat la distanta determinata in asa

fel incat intreaga sectiune sa se inregistreze integral pe fotograma dintr-un singur punct de
statie.

Fotografierea se face de regula cu aparate nemetrice etalonate.

Materialul fotosensivil utilizat este de regula de sensibilitate mare. Timpul de expunere se

stabileste prin probe in functie de materialul fotosensibil utilizat.

Dispunerea perpendiculara a axei de fotografiere pe planul sectiunii transversale se

realizeaza cu ajutorul unui teodclit si al mirei orizontale.

Prelucrarea fotogramelor se poate face grafic cu ajutorul unui fotoredresor. In

acest fel se obitne direct conturul sectiunii transversale a lucrarii miniere la scara dorita.
Obtinerea grafica a sectiunilor se poate realiza si cu ajutorul unui aparat de proiectie
fotografica ( fig. 9.13).

Conturul sectiunii miniere poate fi obtinut si prin coordonatele plane ale reperelor
din planul sectiunii lucrarii miniere.

Astfel prin intermediul relatiilor

y y
x i= x i si z i= z i
f f

Se calculeaza coordonatele puctelor reale care apoi se raporteaza pe plansa la scara

dorita.

Prin unirea acestora se obtine conturul sectiunii respective ( fig. 9.14).

Prin aceeasi metoda se pot obtine si deformatiile lucrarilor miniere, efectuand

aceeasi sectiune din acelasi punct de statie la diferite date ( fig. 9.15).

9.5.2. Masurarea deformatiilor datorita presiunii rocilor inconjuratoare.

Actiunea rocilor inconjuratoare asupra lucrarilor miniere face posibila producerea

fisurilor si chiar a dedradarii acestora.

Aparitia acestor fisuri impune anumite masuri de securitate togrametrice. In acest

scop se amplaseaza reperi martori pe lucrarile miniere fata de care se fac masuratori la
intervale de timp dinainte stabilite ( fig. 9.16).

Reperii fotogrametrici se amplaseaza sub forma de aliniamente in locuri vizibile

si-n zona mai putin afectata a lucrarii miniere.
 Urmarirea evolutiei fisurilor consta in masurarea deschiderii a lungimii si a
pozitiei ei fata de lucrarea miniere respectiva.

Fotografierea se realizeaza cu aparate fotogrametrice cu distanta focala mica sau

cu aparate de fotografiat numetrice etalonate cu axa de fotografiere perpendiculara pe peretele
lucrarii miniere.

Ca metoda de lucru se poate aplica:

- Metoda cu o singura imagine;

- Metoda cu dubla imagine ( pentru fisurile produse si-n adancime). In acest caz se
indica folosirea camerelor stereofotogrametrice.

Prelucrarea fotogramelor se poate face grafic sau numeric ca si-n cazul metodei
precedente.

CAPITOLUL X

FOTOINTERPRETARE SI TELEDETECTIE

10.1. Elemente de fotointerpretare

Daca fotogrametria urmareste determinarea formei si a dimensiunilor obiectelor, a pozitiei lor

spatiale pe baza masuratorilor efectuate pe fotograme, fotointerpretarea se ocupa cu
identificarea si obtinerea unor informatii suplimentare care sa conduca la cunoasterea mai
aprofundata a abiectelor sau a proceselor fotografiate, vizibile sau nu pe fotograme.

Informatiile obtinute prin fotointerpretare sunt de ordin calitativ si completeaza

informatiile cantitative obtinute prin masuratorile fotogrametrice.

Desi intre fotogrametrie si fotointerpretare exista tangente si nivele interferente nu

este vorba de suprapunere a sarcinilor si nici o incalcare a domeniilor, intre ele se realizeaza o
colaborare prin schimb de cunostinte tehnice si procedee de lucru.

Fotointerpretarea are legaturi cu fizica, fiziologia umana, chimia tehnica

fotografica, domenii care contribuie la creearea bazei tehnico-stiintifice necesare obtinerii si
exploatarii fotogramelor si bineinteles cunostinte temeinice in domeniul careia ii apartin
informatiile obtinute de pe fotograma.

Fotointerpretarea se realizeaza aproape in intregime in laborator, dar nu se poate

elimina cu desavarsire deplasarea in teren, deoarece fotointerpretarea nu permite precizarea
sigura a tuturor informatiilor. Informatiile obtinute in stadiul de ipoteza trebuie verificare in
teren , de aceea finalizarea rezultatelor interpretarii se definitiveaza pe teren. Deplasarea in
teren nu are insa caracter permanent, ci numai de deplasare in anumite puncte.

Prin fotointerpretare se pot exploata intinderile mari , greu accesibile.

 Un alt avantaj al fotointerpretarii il ofera posibilitatea de a examina in mod repetat
un anumit obiect sau proces avand in vedere ca in laborator se poate relua fara dificultate
orice fotograma, care impune noi interpretari sau contureaza noi ipoteze.

Toate aceste avantaje recomanda fotointerpretarea ca mijloc pretios in cercetare, o

tehnica capabila sa dea cercetarii mai multa exactitate, sa ofere o noua posibilitate ,sa reduca
durata cercetarii si sa aduca o insemnatate economiei de timp.

Cercetarea continutului cantitativ al fotogramelor cuprinde mai multe etape si

anume:

- Citirea fotografica , care consta in sesizarea obiectului, si a naturii sale. Pentru aceasta
trebuie sa existe in memorie caracteristicile acestui obiect, care se pot citi fara
dificultate pe fotograme.
- Recunoasterea fotografica, in cadrul careia imaginile obictelelor sunt sesizate de catre
operator , dar nu sunt denumite datorita nerecunoasterii lor. Pentru denumirea lor
trebuie facute comparatii cu alte fotograme citite sau se indentifica pe teren.
- Identificarea fotografica directa cosnta in citirea fotografica verificare pe teren prin
compararea imaginilor fotografica cu obiectele corespunzatoare din natura.
- Identificarea indirecta are ca scop plasarea pe forograme a unor obiecte a caror
imagini nu se disting pe fotograme deoarece sunt in umbra altor obiecte sau au aparut
dupa executarea fotografierii. Ele se plaseaza pe fotograme prin masuratori fara de alte
detalii existente sau se ridica clasic prin masuratori topofrafice.
- Fotointerpretarea propriu zisa este o operatie de determinare calitativa mai profunda si
consta din observarea, cercetarea si analiza sistematica in vederea extragerii de
informatii calitative sau cantitative de ansamblu sau de detaliu. Elementele si
caracteristicile care se determina sunt materializate pe fotograma sau se deduce din ce
materializare.

Dupa ce se efectueaza fotointerpretarea prin analiza imaginilor si a raportului

fiecarui obiect si proces cu cele din jur si deductia unor informatii care nu apar evidente pe
fotograme sau pe modelul stereoscopic, acestea sunt semnate in scris sau cartografiate.

- Verificarea rezultatelor fotointerpretarii pe vaza cunostintelor de specialitate sau prin

confruntare cu terenul. Deplasarea in teren se face numai in punctele cheie, unde se
pot verifica ipotezele elaborate in laborator sau unde se pot dobandi informatii care n-
au putut fi dobandite prin fotointerpretare.
- Sinteza datelor obtinute in laborator si teren, definitivarea informatiilor si intocmirea
raportului de fotointerpretare cu parti scrise , documente cartografice, etc.

10.11. Criterii de fotointerpretare

Obiectele si procesele din teren apar pe imaginile fotografice prin insiruirea

acestora care ne ajuta sa recunoastem si sa identificam obiectele pe „ viu” in teren cat si pe
fotografii in laborator. Aceste insusiri reprezinta criteriile dupa care sunt identificare obiectele
si procesele . Ele sunt definite ca si criterii directe de fotointerpretare deoarece sunt legate
intim de obiecte. Dintre cele mai importante criterii de interpretare pot fi amintite: forma sau
configuratia terenului, marimea , culoarea sau tonul.

Forma se refera la aspectul imaginii obiectului reprezentat pe fotograma . este unul

din cele mai importante criterii de identificare si interpretare prin observatie directa. In
recunoasterea obiectelor dupa forma, un rol important il joaca scara fotogramei , puterea de
rezolvare a camerei si a obiectivului in special pentru obiectele ce sunt suficient de mari
pentru a fi individual fara alterarea configuratiei lor.

Mult mai usor se poate utiliza criteriul formei pentru metodele stereoscopice.
Intrucat acestea redau forma obiectelor ca si-n realitate. Chiar deformate obiectele sunt usor
de indentificat.

Marimea obiectelor, respectiv imaginile lor constituie un alt criteriu important

pentru fotointerpretare. Intrucat fotogramele sau stereogramele ofera imagini reduse la
scaram, drept criteriu de interpretare se considera marimea relativa a obiectelor in raport cu
dimensisunile altor obiecte.

Impreuna cu citeriu, forma , marimea permite o identificare sigura in

fotointerpretare.

Culoarea si tonul in cazul fotogramelor alb- gri reprezinta criterii de identificare

doar in combinatie cu alte criterii directe ( forma sau marime).

- Culoarea este un ciretiu mai sigur si mai usor de sesizat deoarece din experienta,
fotointerpretatorului ii sunt familiare culorile diverselor categorii de obiecte. Desigur
se impune ca aceasta sa fie cat mai fidela.
- Tonul constituie criteriu de fotointerpretare in cazul fotografiilor alb-negru, el are
numai valoarea relativa caci depinde de mai multe variabile, nu numai de proprietatile
obiectelor , deoarece diferite parti ale aceluiasi obiect poate sa apara in tonuri diferite
functie de gradul de iluminare , de directia in care reflecta lumina.

In utilizarea tonului drept criterii de fotointerpretare trebuie avut in vedere tipul

materialului fotografic, sensibilitatea lui cromatica.

In afara de criteriile directe, pentru fotointerpretare se recurge si la asa numitele

criterii indirecte care numai reprezinta caracteristici ale obiectelor ci sunt legate de acestea.
Printre aceastea putem aminti:

- Pozitia imaginii care in raport cu imaginile altor obiecte poate ajuta la identificarea
obiectului. Pozitia imaginii unui obiect trebuie analizata foarte amanuntit pe aceasta
cale obinandu-se mulote informatii care pe fotograma nu sunt reprezentate.

Modelele stereoscopice sunt mai potrivite pentru analiza pozitiei unui obiect,
deoarece ele redau si pozitia in plan vertical, exprimand mai bine raporturile dintre obiecte.

- Densitatea sau dispersia imaginilor unor categorii de obiecte poate servi drept criteriu
de interpretare si identificarea acestora.
 - Textura fotogramei reprezinta marimea punctelor care redau obiectele prea mici
pentru a apare cu imagini distincte la scara fotogramei . De ea depinde marimea
obiectelor.
- Structura reprezinta modul de aranjare spatiala a imaginilor obiectelor de pe
fotograma. Ea se manifesta atat in cazul obiectelor suficient de mari pentru a apare
prin imagini distincte , cat si –n cazul obiectelor mici cu reprezentare punctiforma.

Structura poate servi la identificarea unor categorii de obiecte sau procese.

In fotointerpretare, in deosebi la identificarea obiectelor individuale sau a

gruparilor de obiecte este suficient un singur criteriu deodata.

10.1.2 Tehnica fotointerpretarii

Fotointerpretarea ca proces complex de examinare a imaginilor fotografice,

implica indeplinirea unor conditii pentru a se putea desfasura normal procesul si a se solda cu
rezultate bune.

Astfel este necesar sa se cunoasca conditiile de preluare a imaginilor forografice ;

sa se dispuna de mijloace adecvate pentru fotointerpretare, fotointerpretatorul sa fie inzestrat
cu calitatile profesionale corespunzatoare.

Cunoasterea conditiilor de preluare constau in cunoasterea:

- Emulsiei fotosensibile sub raportul sensibilitatii spectrale si a filtrului utilizat;

- Ansamblul fotografic „ aparat-emulsie” care conditioneaza calitate imaginii, puterea
de rezolvare , olaritatea, contrastul fotogramei sau a stereogramei;
- Conditiile atmosferice in care s-a efectuat fotografierea ( data preluarii, vremea,
pozitia soarelui, etc.

Mijloacele de fotointerpretare sunt aparate ce sprijina si usureaza munca omului si

constau din lupe, rigle stereoscoape cu oglinzi, stereometre, poinsoare, sau chiar mijloace mai
specializare cum ar fi interpretatoscoape, dispozitive de proiectie, etc.

Intr-o etapa viitoare s-ar putea vorbii si de mijloae de investigare si inregistrare

automata a datelor si chiar posibilitatea procesului de fotointerpretare.

Observatorul trebuie sa dispuna de insusiri si aptitudini bune in ceea ce priveste

acuitatea vederii mono si binoculare care sa permita investigarea in bune conditii a imaginilor
fotografice liber sau cu aparatura specifica.

De asemenea, trebuie sa posede cunostinde multiple in domeniul in care se rezolva

fotointerpretarea.

De fapt problema fotointerpretarii trebuie sa inceapa odata cu lansarea temei, nu in

birou ci pe teren in vederea stabilirii conditiilor si caracteristicilor de forofrafiere, camera,
emulsie, scara, vreme, etc.
 Astfel se creeaza conditii pentru obtinerea unor imagini apte pentru scopul urmarit.

Fotointerpretarea directa si corelativa

Fotointerpretarea este directa cand specificatiile sunt recunoscute, identificare

direct pe fotograma dupa caracteristicile imaginii ce se ofera fotointerpretatorului.

Fotointerpretarea este corelativa cand semnificatiile nu sunt vizibile direct pe

fotograme sau cand caracteristicile imaginii nu sunt suficiente pentru a se putea decide.
Fotointerpretarea corelativa este de o precizie superioara deoarece face apel la criteriile de
interpretare si la cunostintele profesionale ale operatorului.

Fotointerpretarea vizuala si fotointerpretarea instrumentala

Prima etapa a fotointerpretarii este aceea a examinarii singulare cu vederea libera a

fotogramelor. O astfel de fotointerpretare satisface obiectivele fotointerpretarii topografice,
permite delimitarea si distingerea terenurilor, etc.

Pentru obtinerea unui surplus de informatii se folosesc instrumente care ajuta in

primul rand prin sesizarea mai buna a detaliilor a formei diferentelor de ton, etc.

Instrumentele folosite in acest scop sunt lupele stereoscopice cu oglinzi. Un

instrument care aduce un ajutor substantial procesului de fotointerpretare este
interprestoscopul care prin particularitatea constructiei lui, fiind dotat cu doua binoculare
permite observarea, respectiv examinarea modelului de catre doi operatori, care au
posibilitatea consultii muncii in orice domeniu; care au posibilitatea consultarii directe.

10.1.3. Automatizarea fotointerpretarii

Automatizarea reprezinta o importanta parghie pentru ridicarea productivitatii

muncii in orice domeniu. Dar automatizarea presupune dotarea adecvata si nivel tehnic.
Automatizarea reprezinta etapa ce urmeaza mecanizarii proceselor. In fotointerpretare,
metoda de lucru curenta are inca caracter individual . In plus caracterul calitativ al
fotointerpretarii pe deo parte si cel obiectiv- subiectiv pe de alta parte fac dificila
automatizarea.

Masurarea si exprimarea cantitativa a informatiei in masura in care va fi

automatizata va reprezenta un pas inainte in obiectivizarea fotointerpretarii.

Se pot consemna o serie de metode si trepte ale automatizarii procesului de

fotointerpretare care a cunoscut o ascensiune continua. Actualmente automatizarea procesului
de fotointerpretare s-a impus in mod deosebit in lucrarile care presupun fotografierea
multibanda realizata prin tehnica teledetectiei.

Aportul teledetectiei in asnamblul fotointerpretarii il constituie metodele

electromagnetice care intampina si indeparteaza dificultatile procesului de fotointerpretare
clasica.
 O preocupare interesanta o cinstituie in acest cadru digitalizarea imaginii
fotografice care impreuna cu alte date numerice si generalizari sub forma digitala constituie
un flux continuu, unitar, omogen.

10.1.4. Aplicarea fotointerpretarii

Aplicatiile fotointerpretarii la inceput cu caracter restrans in domeniul cartografic,

silvic, geologic, au ajuns astazi la domenii din ce in ce mai diverse cum ar fi evidenta funciara
si inventarierea teritoriului agricol, imbunatatiri funciare, eroziunea solului, hidrologie,
constructii hidrotehnice, activitatea miniera la zi si-n subteran, etc.

10.2 Elemente de teledetectie

Dimensiunea planetara a obiectelor studiate cat si existenta unor reguli greu

accesibile au impus stiintelor despre Pamant utilizarea observatiei indirecte efectuata pe
diverse tipuri de reprezentari grafice ale suprafetei terestre. In felul acesta se obtin informatii
fara contactul direct cu obiectul studiat receptionand o serie de semnale care parvin de la
obiectele repsrective prin unde electromagnetice, particole, materiale, etc. Aceste semnale pot
fi receptionate de la distante mari, in asemenea cazuri se realizeaza o teledetectie.

Acest termen a inceput sa fie utilizat la inceputut deceniului actual ca echivalent al

termenului englez „ remonte sensing”.

Teledetectia este deci procesul de receptionare (captare) de la distanta mare a

semnalelor emise de catre obiecte si de descifrare a acestor semnale pentru obtinerea de
informatii despre obiectele sau procesele respective.

Fiecare obiect sau proces emite semnale specifice care constituie „ signatura” sa si
dupa care poate fi identificare. Deci teledetectia presupune receptionarea si identificarea
„ signaturii” obiectelor si proceselor. Ea necesita o aparatura speciala care sa fie capabila sa
receptioneze si sa le codifice in vederea identificarii obiectelor.

Semnalele emisa sau reemise de Pamant si de obiectele de pe suprafata lui se

indreapta spre atmosfera si spatiu csmic. De aceea captarea lor de la distanta se face din
atmosfera si spatiu cosmic, unde aparatura de detectie este trimisa cu diverse mijloace de
zbor.

10.2.1 Obtinerea imaginilor nefotografice

Teledetectia se bazeaza pe captarea , de la distanta a semnalelor lansate de obiecte

in cea mai mare parte sub forma de radiatii electromagnetice. Radiatiile au insa proprietati
diferite, in functie de lungimea de unda iar receptionarea lor se poate face cu sensori
adecvvati pentru fiecare categorie de radiatii.

O parte foarte redusa a radiatiilor electromagnetice poate fi captata cu ajutorul

aparatelor si matarialelor fotografice, dand direct imaginea fotografica si anume acele radiatii
ce apartin spectrului vizibil si o parte din radiatiile inflarosii utilizand materiale fotografice
speciale. Celelalte radiatii sunt captate cu alte tipuri de senzori transformate in semnale
electrice si apoi vizualizate sub forma de imagini cu ajutorul tuburilor catodice. Aceste
imagini derivate din semnalele initiale pot fi fotografiate pentru a fi examinate prin
fotointerpreatare si se considera ca imagini nefotografice sau neconventionale.

10.2.2 Sursele de radiatii electromagnetice

Pamantul cu toate obiectele de pe el constituie o importanta sursa de radiatii.

Deoarece Pamantul cu toate obiectivele de pe el au temperaturi mai mari ca zero, emand
radiatii calorice iar umeori chiar radiatii luminoase. Datorita unor procese terestre sunt emise
si radiatii cu lungime de unda mai mare de tipul microundelor si a undelor radio. Tipul si
intensitatea radiatiilor emise depinde de caracteristicile obiectelor si proceselor care le
genereaza.

O alta sursa de informatii foarte importante precum teledetectia o constituie

soarele care emite de asemenea radiatii in diferite lungi de unda. Importanta lor deriva din
faptul ca ele ajung pe suprafata terestra si in parte sunt reflectate spre spatiu cosmic fiind
astfel captate de senzorii plasati in atmosfera sau in spatiu extraterestru.

In afara surselor naturale de radiatii ; in teledetectie mai pot fi utilizare si unele

surse artificiale. Radiatiile generate de aceste surse sunt trimise asupra obiectelor si a
terenului care trebuie explorat,. Dupa reflectarea de catre obiectele din teren, radiatiile sunt
captate ele furnizand informatii despre obiectele care le-au reflectat.

10.2.3 Teledetectia prin mijloace pasive

Radiatiile naturale ce se capteaza cu senzori sunt transformate in imagini vizibile

prin mai multe procedee functie de natura radiatiei.

Obtinerea imaginilot T.V.

Sistemul de televiziune este utilizat pentru obtinerea imaginilor suprafetei terestre

cu aparatura transportata in deosebi de sateliti si nave cosmice. Acest sistem se bazeaza pe
doua caracteristici ale ochiului omenesc; persistenta imaginii pe retina un anumit timp si
putere de separere limitata care face ca o imagine compusa din puncte distincte, cu
luminozitate diferita sa fie perceputa ca un intreg.

In televiziune, imaginea luminoasa formata pe ecranul camerei de luat vedere este

explorata punct cu punct iar cu ajutorul unor sensori adecvati se obtine cat un semnal electric
pentru fiecare punct. Intensitatea semnalului electric depinde de luminozitatea punctului
caruia ii corespunde.

Semnalele electrice sunt transformate in semnale radio ( ultrasunete) care apoi

emise la distanta sunt receptionate si transformate in fascicole de electroni cu intensitatea
corespunzatoare semnalului receptionat.

Pe ecranulu tubului catodic, fascicolul de electronu formeaza spoturi luminoase in

lungul unor linii care acepera succesiv intreg ecranul. Operatia dureaza o fractiune de
secunda, astfel observatorul percepe toate spoturile ca pe o imagine unitara.
 Este posibilia si inregistrarea pe banda magnetica a semnalelor electrice. Banda
magnetica poate fi utilizara apoi la nevoie,pentru a obtine pe ecranul cinemascopului
imagineaza dorita. Inregistrarea poate fi utilizata si pentru prelucrarea imaginii cu ajutorul
calculatorului electronic realizand o analiza automata a imaginii cu extragerea informatiilor
necesare. Folosind un program adecvat calculatorul poate elabora o imagine noua care sa
cuprinda numai informatiile dorite.

Sistemele conventionale de televiziune lucreaza cu intreg spectru luminos, dar pot

lucra si cu anumite lungimi de unda selectionate dupa necesitati, folosind filtre adevcate care
sa opreasca patrunderea celorlate radiatii.

Obtinerea imaginilor prin sisteme de fototeleviziune

In cazul in care materialul fotografic nu poate fi recuperat, ( fotografierea de pe

nave cosmice fara echipaj) s-a recurs la utilizarea unor sisteme in care se combina
fotografierea automata cu transmiterea imaginii prin televiziune. Dupa expunere, materialul
fotografic este prelucrat automat pana la obtinerea explorata prin baleiere si semnalele
modulate sunt transmise pe pamant unde sunt receptionate si inregistrate magnetic.

Obtinerea imaginilor prin termografiere

Dinspre suprafata terestra sunt emise spre atmosfera radiatii inflarosii provenind
din emisia de catre suprafata terestra si a obiectelor de pe ea, a radiatiilor calorice venite de la
soare.

Detectarea radiatiilor inflarosii de emisie se poate face cu ajutorul unor cristale

metalice in care apare o diferenta de potential sub actiunea radiatiilor respective. Asemenea
detectori pot fi Pbs sau cristale de germaniu cu anumite impuritati de mercur ( detecteaza
radiatii cu lungimi de unde > 800 um).

Cu cat este mai intensa radiatia cu atat este mai mare diferenta de potential care
genereaza curentul electric corespunzator. Semnalul electric fformat poate fi inregistrat pe
banda magnetica sau vuzualizat pe tub catodic si fotografiat. Punctele luminoase proiectate
succesiv pe linii transversale pe film fotografic alcatuiesc „ imaginea termica” a terenului.

Pe fotografiile realizate prin termografiere se individualizeaza bine obiectele si

portiunile de teren cu emitanta diferita. De asemenea se pot pune in evidenta unitatiile
acvatice si chiar apele subterane de mica adancime.

Deoarece radiatiile calorice sunt absorbite de norii, termografierea nu se poate

realiza cand cerut este acoperit.

Desi necesita o aparatura mai complicata, termografierea prezinta avantaje fata de

fotografierea conventionala.

Obtinerea imaginilor cu ajutorul radiometrelor

 Scanerele multispectrale sunt aparate care exploareaza prin baleiere terenul,
radiatia captata fiind dispersata si descompusa in diverse benzi spectrale care sunt trimise
catre detectori specifici.

Semnalele electrice furnizate de catre detectori sunt inregistrate pe benzi

magnetice si apoi trimise la sol.

Datele receptionate la sol sunt calibrate si corectate si pot fi livrate beneficiarilor

sub forma digitalizata pe benzi magnetice compatibile cu calculatorul sau sub forma de
fotografii.

10.2.3 Teledetectia prin mijloace active

Teledetectia prin mijloace active se foloseste cand radiatiile sunt produse de surse
artificiale.

Obtinerea imaginilor cu ajutorul radarului

Principiul radarului consta in emiterea de microunde cu intermitenta si

receptionarea lor dupa ce au fost reflectate de obiecte. Modificarile pe care le au semnalele
receptionate fata de cele emise, dau informatiile despre obiecte sau despre suprafata terestra.

Radarul cu emisie pe verticala se utilizeaza pentru determinarea inaltimii de zbor,

trasarea profilului de-a lungul liniei de zbor.Pentru teledetectie se face uz de radarul de emisie
pe laterala, deoarece acesta face o mai buna diferentiere a modificarilor suportate de radiatiile
reflectate.

Teledetectia prin radar lateral furnizeaza date asupra reliefului, a unitatilor

acvatice, a asezarilor , cai de transport, incinte industriale, etc.

Undele reflectate sunt transformate in impuslsuri electrice, care dau puncte

luminoase pe ecranul unui cinescop. Daca in fata cinescopului se deplaseaza un film
fotografic cu o viteza sincronizata cu viteze de zbor se poate obtine o imagine fotografica
continua.

Obtinerea imaginilor cu ajutorul radarului laser

Principiul laserului consta in emiterea unui fascicul de lumina coerenta de catre un

cristal sau o masa gazoasa cand sunt expuse unei excitatii externe. Lumina emisa este
monocromatica, iar fascicolul de raze este ingust, ducand la o mare concentrare de energie pe
suprafata pe care este proiectat.

In teledetectie laserul se utilizeaza pentru explorarea punct cu punct a unor profile

in lungul unui plan baleiat de raze laser. Radiatiile laser se comporta ca alte radiatii in
interactiune cu alte obiecte. Ele sunt reflectate, absorbite , depolarizate, sufera schimbari de
faza functie de forma si felul obiectelor.

Pentru teledetectie se folosesc sisteme radar cu laser, care functioneaza la fel ca

radarul obișnuit dar se folosesc radiatii laser. Radiatiile emise si reflectate sunt detectate de un
senzor fotosensibil care transforma energia luminoasa in energie electrica. Semnalul
fotosensibil este vizualizat pe un tub catodic si apoi imprimat pe film. Radiatiile laser pot
patrunde in apa, in felul acesta s-au obtinut profile batrimetrice pana la 25-30 m.

Obtinerea imaginilor cu ajutorul sistemului SONAR

Sistemul SOLAR este un radar cu ultrasunete. In teledetectie, datorita proprietatii

ultrasunetelor se utilizeaza pentru exploararea bazinelor acvatice. Modalitatea de obtinere a
imaginilor este aceeasi ca si-n cazul radarului.

Obtinerea imaginilor holografice

Toate imaginile obtinute prin procedeele mai sus mentionate sunt bidimensionale,
plane. Inventarea holografiei a permis obtinerea imaginilor tridimensionale ( modele in relief
ala obiectelor).

Pentru obtinerea hologramei este necesar insa ca obiectele sa fie iluminate cu

lumina coerenta care reflectata de catre obiecte se trimite si un fascicul de lumina coerenta.

Pe materialul fotosensibil se formeaza un sistem de franje rezultate din interferenta

dintre lumina reflectata de obiecte si cea venita direct de la surse de lumina. Dupa prelucrarea
materialului fotografic se reproduce imaginea tridimensionala a obiectelor care poate fi
observata si examinata. Deocamdata insa holografia n-a fost aplicata in teledetectie.

10.2.5. Aplicatiile teledetectiei

Pe langa aplicatiile generale ale teledetectiei folosite in diverse tehnice pot fi

evidentiate si cateva sectoare ale economiei in care activitatea topografica este imbunatatita si
care se refera la : geologie, detectarea resurselor miniere, cartarea si utilizrea terenurilor,
tinerea la zi a cadastrului, organizarea teritoriului; cartarea centrelor populate, etc.

Poate fi amintita si posibilitatea aplicatii acestei metode in activitatea miniera din

subteran prin folosirea peliculelor sensibile la infrarosu care pot fotografia in intuneric.