ISTORIA FOTOGRAMMETRIEI

Student: Leuca Daniel-Alexandru

An de studiu: MTC 2
Materia: Bazele geometrice ale fotogrammetriei
Profesor coordonator: Fetea Ioana Maria
Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură Oradea

1
 Ce este Fotogrammetria?

Fotogrammetria este știința care se ocupă cu determinarea în timp

și spațiu a obiectelor fixe, mobile sau deformabile și cu reprezentarea lor
fotografică, grafică sau numerică (prin coordonate) pe bază de fotografii
speciale numite fotograme. Numele de fotogrammetrie provine
din greacă photos = lumină, gramma = scriere și metron = măsură.

Istoria Fotogrammetriei
Începuturile. Primele ridicări fotogrammetrice se datorează nevoii
de a se pune la dispoziție științei și tehnicii măsurătorii și reprezentării în
plan a scoarței terestre noi căi și mijloace. Începutul se identifică cu
descoperirea legilor perspectivei și utilizarea lor în pictură. Medicul și
cercetătorul elvețian Moritz Anton Kappeler a folosit imaginile de
perspectivă desenate ale terenului la întocmirea hărții
muntelui Pilatus (1726). În lucrarea sa Die freie Perspektive („Perspectiva
liberă”) matematicianul elvețian Johann Heinrich Lambert pune bazele
reconstituirii perspectivice, tratând și problema intersecției spațiale.
Inventarea fotografierii (1839) ca procedeu optic pentru obținerea
perspectivei centrale riguroase a deschis și calea dezvoltării
fotogrammetriei. Prima cameră fotogrammetrică a fost construită de
inginerul francez Aimé Laussedat (1851) și s-a folosit în cadrul unui
procedeu propriu de ridicare (reprezentare) numit de el „metrofotografie”.
La începutul secolului al XX-lea fizicianul german Carl Pulfrich a construit
stereocomparatorul și a conceput principiul de măsurare pe fotograme,
fără a mai fi necesare măsurători de direcții cu un aparat de măsurat
unghiuri. Construirea primei camere automate de aerofotografiere de
către inventatorul german Oskar Messter (1915) a condus la executarea
aerofotografierii pe benzi. Tot în 1915 geodezul german Max Gasser a
construit dublul proiector, iar după principiile formulate de geodezul
austriac Theodor Scheimpflug a fost conceput primul aparat de restituție
fotogrammetrică stereoscopică și au fost elaborate primele procedee de
orientare și de exploatare practică a fotogramelor. Compania de aparataj
optic germană Carl Zeiss din Jena a construit primul aparat universal de
restituire stereoscopică de precizie, după proiectul fizicianului și
inginerului german Walther Bauersfeld (1923), folosind principiul proiecției
optice.
2
 După al Doilea Război Mondial. După cel de Al Doilea Război
mondial, Secția de fotogrammetrie de la Oficiul Hidrografic și
Aerofotogrammetric a fost mutată la Institutul Geografic al Armatei,
actuala Direcție Topografică Militară. În 1948 a luat ființă un Serviciu
Fotogrammetric in cadrul Intreprinderii de Prospecțiuni Geologice. In 1958
a fost creat Centrul de Fotogrammetrie, care s-a dezvoltat mai târziu ca
Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie si Organizarea
Teritoriului, iar uneori au fost organizate si alte compartimente cu profil
fotogrammetric pe langa unele institute de studii si proiectare. Astfel,
după crearea Centrului de Fotogrammetrie practic toate planurile
topografice și cadastrale au fost intocmite și actualizate prin metode
fotogrammetrice. Folosirea unor operațiuni fotogrammetrice automatizate
in mare masură și utilizarea pe scară largă a calculatoarelor electronice
pentru efectuarea calculelor pentru aerotriangulatie și exploatarea
analitică a fotogramelor au creat premisele realizării hărților digitale.Odata
cu dezvoltarea fotogrammetriei,precum și a diversificării aplicațiilor, au
apărut și subîmpărțirile sale.

În era informaticii. Dezvoltarea din ultimele decenii a electronicii și

informaticii au creat posibilități de automatizare a aparatelor
fotogrammetrice de măsurare și de prelucrare automată a datelor
fotogrammetrice. Folosirea stereocomparatoarelor automate și a
calculatoarelor electronice a creat cadrul dezvoltării metodelor analitice
de aerotriangulare și de exploatare a fotogramelor. Una dintre cele mai
importante realizări este automatizarea completă a procesului de
exploatare a fotogramelor exploatate din aer și din cosmos pentru
realizarea de hărți ale Pământului și ale altor planete.

Fotogrammetria în România. În România, primele încercări de

folosire a fotografiilor terestre pentru intocmirea unor schițe topografice au
fost efectuate in timpul razboiului de independență din 1877. Realizarile in
domeniul mijloacelor de zbor au permis obtinerea primelor fotografii din
balon de către Văitoianu (1889) și din avion de către Aurel Vlaicu (1911).
În perioada Primului Război Mondial s-au efectuat fotografii aeriene în
scopuri de recunoaștere militară cu camere aerofotogrammetrice simple,
construite în cadrul flotilei aviației române. În 1924 a fost creat un serviciu
de cadastru pe lângă Direcția Aviației Civile care a folosit pentru prima
3
dată în România fotogrammetria în lucrări de măsurători terestre. În 1929
a luat ființă un Serviciu fotogrammetric în cadrul Direcției Cadastrului
Minier și o Secție fotogrammetrică în cadrul Serviciului Geografic al
Armatei. În perioada 1933-1941 serviciile fotogrammetrice existente au
fost unificate sub denumirea "Oficiul Hidrografic si Aerofotogrammetric",
dotat cu avioane amenajate pentru aerofotografieri, camere
aerofotogrammetrice automate și aparate moderne de exploatare a
fotogramelor.

Ramurile Fotogrammetriei
 Fotogrammetria aeriană - este partea fotogrammetriei care are ca
obiect obținerea fotogramelor de pe platforme aeriene și exploatarea
cantitativă și calitativă a informațiilor conținute de acestea. Sinonim
cu aerofotogrammetrie.
 Fotogrammetria cosmică - este o latură relativ nouă a
fotogrammetriei, aparută odată cu era spațială, care se ocupă cu
înregistrarea din cosmos, măsurarea și reprezentarea obiectelor și
fenomenelor de pe Pământ, alte planete sau sateliți ai acestora. Se
folosesc metode aerofotogrammetrice adaptate, precum și metode
specifice. Scopul principal al fotogrammetriei cosmice este de a
elabora hărți topografice si tematice.
 Fotogrammetria extraterestră - este o ramură a fotogrammetriei ce
are ca obiect cercetarea oricărui corp din spațiul cosmic de dinafara
Pământului.
 Fotogrammetria terestră - este ramura fotogrammetriei ce are ca
obiect obținerea fotogramelor din puncte de stație terestre și
exploatarea cantitativă și calitativă a informațiilor obținute de
acestea. Sinonim cu geofotogrammetrie.

În ceea ce privește aplicațiile fotogrammetriei se folosește

următoarea clasificare:

 Fotogrammetria topografică - ,aeriană sau terestră ,este partea

fotogrammetriei care se utilizează la întocmirea hărților și a
planurilor topografice.
 Fotogrammetria netopografică, îndeosebi cea terestră, și mai puțin
4
 cea aeriană - se referă la alte aplicații decât întocmirea hărților și
planurilor topografice:
 Fotogrammetria industrială - se referă la aplicațiile
fotogrammetriei în construcțiile de clădiri, lucrări inginerești,
industria minieră, construcții de vehicule și mașini, construcții
navale ș.a., cu obiectivele lor fundamentale incluzând fazele de
cercetare, proiectare, producție, testare, control și reparații.
 Fotogrammetria arhitecturală - este o aplicație a
fotogrammetriei cu privire la întocmirea documentațiilor,
păstrarea (stocarea) de informații referitoare la mărimea, forma
și detaliile arhitectonice ale clădirilor și monumentelor.
 Fotogrammetria mai are aplicații și în numeroase alte domenii,
topografice si netopografice.

Principiile Fotogrammetriei

Fotografia unui obiect este pentru fotogrammetrie o piesă de

valoare, deoarece este de obicei înregistrarea obiectivă a imaginii
obiectului respectiv. Dar pentru ca fotografia să poată deveni piesa de
plecare în măsuratori și reprezentări exacte este necesar ca ea să
îndeplinească anumite condiții speciale metrice. Primul principiu și prima
condiție în măsurătorile fotogrammetrice propriu-zise este aceea ca
fotografiile utilizate să fie proiecții centrale cu caracteristici perfect
cunoscute. Astfel de fotografii sunt numite „fotograme”. Făcand referire la
ridicări, se intelege ca fotogrammetria trebuie să se supună legilor de
baza a topografiei de unde rezulta că plecand de la proiectii
centrale(fotograme) trebuie să se ajunga la proiectii
paralele(planuri,hărți).Intradevar,fotograma si planul sunt imagini plane
ale suprafețelor de teren,insă pe cată vreme fotograma este o proiecție
centrala, harta este o proiecție ortogonală.(schita 1) Daca imaginile
fotografice B1 si C1 ale puncteor din teren B si C sunt simetrice cu
imaginea A1,se observă că departările pe hartă ale proiecțiilor B0 si C0
fata de A0 depinde nu numai de inclinarea asului de fotografiere si si de
relieful terenului.Problema raportului dintre dimensiunile de pe fotogramă
si corespondentele lor de pe hartă este deci o problemă complexă.
Problema de baza a fotogrammetriei este asadar aceea de a stabili legile
si tehnica dupa care se poate transforma o proiectie centrală,sau mai
multe,intr-una sau mai multe proiecții paralele. Daca se consideră o
singura fotogramă aeriană in cazul particular al unui teren orizontal(schita
5
2)dată fiind reversibilitatea fenomenelor in optica geometrică,harta
terenului poate fi obținută printr-o simplă proiectare a fotogramei pe o
planseta cu condiția ca fotograma sa aiba aceeasi poziție(inclinare)fata
de planseta,pe care a avut-o in momentul de priză fată de teren,adică
fotograma sa fie redresată(intreaga proiecție sa fie adusă la o anumită
scară).

Dupa asemenea fotograme, harta (planul) se poate obține și prin

contrucții grafice. In acest caz particular se obține de-a dreptul proiecția
ortogonală necesară după proiecția centrală.Metoda se numeste "a
simplei intersecții", deoarece razele proiectate se intersectează fiecare in
parte simplu-cu planseta. Problema e simpla chiar atunci când terenul e
inclinat insa de pantă continuă,cand proiecția ortogonală se obține usor
printr-o transformare afină (dilatare) Totodata se intelege că practica
admite și mici denivelari. Relieful nu poate fi redat pentru că nu exista
elemente de diferențiere perpendiculare pe planul fotogramei. Privitor la
transformarea unei proiecții centrale intr-o proiecție paralelă se poate
conchide deci ca metoda este limitată la terenurile plane și usor
denivelate,ca pe masură ce crește accidentația terenului scade precizia și
că pe această cale nu se poate obține relieful.Aceasta este
fotogrammetria planigrafică și corespunde simplei intersecții in plan.

6
 Bibliografie
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Fotogrammetrie

 Topografie cu elemente de geodezie și fotogrammetrie, Aurel

Russu, Editura Ceres, București, 1974

 Dicționar enciclopedic de geodezie, topografie, fotogrammetrie,

teledetecție, cartografie și cadastru, Nicolae Zegheru, Mihai Gabriel
Albotă, Editura Nemira, București, 2009

 Manualul inginerului geodez, Vol I-III, coordonator Nicolae Oprescu,

Editura Tehnică, București, 1972-1974