Istoria fotogrammetriei

Denumirea de fotogrammetrie provine de la cuvintele greceşti: πηωτωσ (photos=lumină),

γραµα (gramma = a înregistra) şi µετρω {metro=a măsura).

Primele ridicări fotogrammetrice se datorează nevoii de a se pune la dispoziție științei și

tehnicii măsurătorii și reprezentării în plan a scoarței terestre noi căi și mijloace. Începutul se
identifică cu descoperirea legilor perspectivei și utilizarea lor în pictură. Medicul și
cercetătorul elvețian Moritz Anton Kappeler a folosit imaginile de perspectivă desenate ale
terenului la întocmirea hărții muntelui Pilatus (1726). În lucrarea sa Die freie
Perspektive („Perspectiva liberă”) matematicianul elvețian Johann Heinrich Lambert pune bazele
reconstituirii perspectivice, tratând și problema intersecției spațiale. Inventarea fotografierii
(1839) ca procedeu optic pentru obținerea perspectivei centrale riguroase a deschis și calea
dezvoltării fotogrammetriei.

Prima cameră fotogrammetrică a fost construită de inginerul francez Aimé Laussedat (1851) și
s-a folosit în cadrul unui procedeu propriu de ridicare (reprezentare) numit de el
„metrofotografie”. La începutul secolului al XX-lea fizicianul german Carl Pulfrich a construit
stereocomparatorul și a conceput principiul de măsurare pe fotograme, fără a mai fi necesare
măsurători de direcții cu un aparat de măsurat unghiuri. Construirea primei camere automate de
aerofotografiere de către inventatorul german Oskar Messter (1915) a condus la executarea
aerofotografierii pe benzi. Tot în 1915 geodetul german Max Gasser a construit dublul proiector,
iar după principiile formulate de geodetul austriac Theodor Scheimpflug a fost conceput primul
aparat de restituție fotogrammetrică stereoscopică și au fost elaborate primele procedee de
orientare și de exploatare practică a fotogramelor. Compania de aparataj optic germană Carl
Zeiss din Jena a construit primul aparat universal de restituire stereoscopică de precizie, după
proiectul fizicianului și inginerului german Walther Bauersfeld (1923), folosind principiul
proiecției optice. [1]

Evolutiv, fotogrammetria planimetrică a început odată cu descoperirea fotografiei în Franța și

cu primele ridicări fotogrammetrice terestre, a urmat metoda de culegere analogică, apoi metoda
analitică care încă mai dă rezultate şi respectiv metoda digitală. Metoda digitală a revoluţionat
practic fotogrammetria.

Staţiile digitale fotogrammetrice rezolvă complet problema culegerii şi prelucrării datelor

digitale necesare oricărui domeniu menţionat anterior. Contrar primelor două metode, aceste
tipuri de aparate nu analizează fotografii analogice (pozitive sau negative), ci imagini digitale.
Fiind o ştiinţă din domeniul măsurătorilor terestre, fotogrammetria serveşte la redactarea hărţilor
şi planurilor topografice, dar se foloseşte pe scară largă şi în alte sfere de activitate precum
arhitectura, scene pentru investigaţii ale poliţiei sau chiar medicina (chirurgie plastică).
Principiul de achiziție a datelor utilizând metoda fotogrammetrică urmărește obținerea unor
informații referitoare la obiectele fizice și mediului înconjurător de la distanță, fără contact fizic
cu acestea prin înregistrarea, măsurarea și interpretarea unor imagini fotografice metrice numite
fotograme. Preluarea fotogramelor se face cu ajutorul unor camere fotogrammetrice fie
amplasate pe sol (cazul fotogrammetriei terestre), fie amplasate la bordul unor platforme
aeropurtate.

Fotogrammetria este potrivită pentru efectuarea următoarelor funcţii:

- asigurarea imaginilor ortofoto; atât în sisteme locale cât şi în sisteme regionale;

- crearea modelelor digitale de înălţime (ale cotelor) ale terenului;
- crearea modelelor 3D ale obiectelor;
- direcţia şi înclinarea stratelor geologice;
- determinarea poziţiei punctelor.

Metodele fotogrammetriei terestre şi cele ale stereofotogrammetriei au avantajul că fixează

cu o precizie destul de bună deformaţiile constante şi cele temporare. De asemenea
fotografierea cu ajutorul fototeodolitului se poate efectua în orice anotimp al anului şi într-un
timp foarte scurt. Metoda fotogrammetrică constă în fotografierea succesivă a zonei studiate.
[2]

Fotogrammetria este o disciplină a ştiinţei măsurătorilor terestre. Fotogrammetria cuprinde

un ansamblu de metode matematice, tehnici şi tehnologii de utilizare a fotografiei în
domeniul măsurătorilor terestre.

Pe lângă aplicaţiile în domeniul măsurătorilor terestre, fotogrammetria poate fi aplicată şi

în alte domenii: arhitectură, construcţii, geologie, geofizică, transporturi, meteorologie,
agricultură, îmbunătăţiri funciare, ingineria mediului, ş.a. [3]
Bibliorgrafie:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Fotogrammetrie
2. https://www.ct.upt.ro/users/Clara-BeatriceVilceanu/Fotogrammetrie.pdf
3. file:///D:/Utilizator%20W8/Downloads/55832200-Fotogrammetria-Gabriel-Popescu.pdf
 UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE CONSTRUCTII, CADASTRU SI ARHITECTURA

ISTORIA FOTOGRAMMETRIEI

Prof coord: FETEA IOANA MARIA

Student: CERGHES NICOLAE
MTC, an IV