Evaluarea constructiilor

“ Evaluarea constructiilor este necesara,in general in urmatoarele situatii:

– evaluare pentru vanzarea sau cumparare de constructii
– evaluare pentru fuziuni de societati
– evaluare pentru imprumuturi imobiliare
– evaluare pentru imprumuturi ipotecare
– evaluare pentru emisiunea de actiuni noi
– evaluare in cazul litigiilor in constructii
– evaluare pentru impozitare a constructiilor
– evaluare pentru asigurare (stabilirea valorii de asigurarea a constructiei)
– evaluare pentru inregistrarea valorii constructiilor in contabilitate

Evaluarea constructiilor reclama de regula alocarea celei mai mari portiuni de timp. Pregatirea evaluarii
constructiilor, implica, in conditiile in care subiectul evaluarii este in proprietatea unei societati comerciale
(si nu numai), cel putin urmatoarele faze:

- preluarea de la beneficiar a unei liste de inventar cu constructiile aflate in patrimoniul intreprinderii de

evaluat care sa cuprinda cel putin: numarul de inventar, data punerii in functiune (PIF), denumirea,
valoarea de inventar, valoarea ramasa de amortizat la data evaluarii si daca este posibil, evolutia
scriptica a valorii de inventar;

- preluarea de la beneficiar a documentatiilor de constructie respectiv ale planurilor constructiilor.

Aceasta etapa este foarte importanta avand in vedere ca pentru operatiunea de evaluare sunt strict
necesare informatiile legate de dimensiunile reale ale constructiilor (suprafete construite, suprafetele
desfasurate, inaltimi etc.). Daca nu exista documentatii individuale pentru fiecare constructie se solicita
un plan de situatie in care sa figureze constructiile aflate pe amplasament. La majoritatea intreprinderilor
care au elaborat documentatia pentru intabularea terenurilor, exista aceste planuri de situatie care
cuprind amplasamentul si conturul constructiilor aflate pe acesta, respectiv suprafetele construite, in
acest caz evaluatorul trebuind sa verifice suprafetele inscrise in anexele documentatiei cu cele din teren
pentru a nu apare erori legate in special de suprafetele desfasurate ale cladirilor.

- daca nu exista nici un fel de documentatie, trebuie efectuate masuratori la fiecare cladire si intocmita o
schita a planului de situatie. Nivelul de complexitate al masuratorilor, care poate ajunge pana la
intocmirea unei antemasuratori, este reclamat de metoda de evaluare aplicata.

- avand lista de inventar si planul de situatie urmeaza operatiunea de identificare si corelare ale
acestora, respectiv identificarea fiecarei constructii de pe planul de situatie (de pe teren de fapt) pe baza
numarului de inventar din evidentele contabile. Operatiunea este foarte importanta pentru corectitudinea
evaluarii si verificabilitatea acesteia. In aceasta faza este posibil ca unele constructii aflate in inventar sa
nu se gaseasca pe teren sau sa se gaseasca sub denumiri diferite, dar si situatia in care unele constructii
sa existe pe teren si sa nu figureze in evidentele contabile, din diferite motive. In aceasta situatie
evaluatorul impreuna cu personalul avizat din partea beneficiarului stabilesc forma scriptica a listei
constructiilor de evaluat, avand in vedere o regula: sunt supuse evaluarii toate constructiile aflate pe
amplasament care sunt declarate in proprietatea beneficiarului, indiferent daca acestea sunt inregistrate
in evidentele contabile sau nu. Valoarea rezultata trebuie sa reflecte realitatea din teren si nu
multiplicarea unor valori scriptice.

- fiind definitivate aceste etape, urmeaza inspectia cladirilor si descrierea obiectivelor de evaluat.
Etapa este foarte importanta pentru actiunea de evaluare, intrucat urmareste:
o stabilirea structurii constructive (necesara pentru elaborarea devizelor, incadrarea in cataloage
etc.). In cadrul acesteia se identifica toate elementele constructive care se pot observa: fundatii,
suprastructura, acoperis, finisaje, instalatii, dotari, anexe etc.;
o elemente referitoare la starea fizica a constructiei, reparatii curente sau capitale efectuate;
o conditiile de exploatare prezente si viitoare;
o vecinatati si influentele acestora asupra constructiei.
Cu cat numarul cladirilor este mai mare, cu atat operatiunea necesita alocarea unei cantitati mai mari de
timp. Aceste etape este recomandat sa fie parcurse asistat de un specialist in constructii.

Evaluarea propriu-zisa trebuie sa

1. stabileasca valoarea constructiei noi (valoare de inlocuire sau valoare de reconstructie) si

2. estimeze deprecierea acumulata.
In urma acestor etape rezulta valoarea ramasa actualizata a constructiei la data evaluarii. Principiul este
simplu, dar apar dificultati in aplicarea celor doi pasi, avand in vedere in general complexitatea si
diversitatea constructiilor. Fiecare constructie trebuie tratata separat.

Stabilirea valorii constructiei noi

Costul de reconstructie este costul estimat pentru a construi, la preturile curente la data evaluarii, o copie,
o replica exacta a cladirii evaluate, folosind aceleasi meteriale, normative de constructie, arhitectura,
planuri, calitate, manopera si ingloband toate deficientele supradimensionarile si deprecierea cladirii
evaluate.
Costul de inlocuire este costul estimat pentru a construi, la preturile curente de la data evaluarii a unei
cladiri cu utilitate echivalenta cu cea a cladirii evaluate, folosind materiale moderne, normative,
arhitectura si planuri actualizate.
Se cunosc trei metode traditionale de estimare a costului: metoda comparatiilor unitare, metoda costurilor
segregate si metoda devizelor. In fiecare din acestea trebuie ca informatiile de pe piata constructiilor din
zona respectiva sa fie relevante.

Evaluarea terenului
In conditiile in care proprietatea de evaluat apartine unei societati comerciale, se considera situatia in
care terenul este in proprietatea societatii si dreptul de proprietate este transferabil integral la data
tranzactiei. Inaintea evaluarii propriu-zise trebuie analizate cel putin urmatoarele aspecte:
Ø inregistrarile contabile referitoare la teren si actele de proprietate asupra acestuia;
Ø planurile amplasamentelor si verificarea referitoare la suprafata scriptica si cea faptica;
Ø din suprafata totala de teren se separa suprafetele care deservesc derularea activitatii (teren
construit, aferent retelelor, caile de transport etc.) si suprafetele libere in exces care vor fi considerate in
afara exploatarii;
Ø in functie de amplasarea terenului in zona se culeg informatii de piata privind valorile de
tranzactionare in zona, a terenurilor libere similare;
Ø se intocmeste o fisa preliminara in care suprafetele terenurilor apar distinct in functie de destinatia
acestora (de exploatare sau libere) si de localizarea acestora care va contine si valorile de piata ale
terenurilor in zonele respective.
Odata parcurse aceste etape, evaluarea se efectueaza in functie de tipul terenului, fie ca este teren in
exploatare sau teren in exces. Evaluarea terenului in exploatare se realizeaza tinand cont de faptul ca
terenurile contribuie la desfasurarea activitatii si deci, in aceasta perioada valoarea lor este diferita fata de
valoarea de piata; evaluarea trebuie sa aiba in vedere pe langa valoarea de piata a terenurilor in zonele
respective faptul ca ele vor fi imobilizate inca un numar de ani egal cu durata de viata economica a
intregului obiectiv (tipul de valoare rezultata nu este valoare de piata). Evaluarea terenurilor in exces se
evalueaza de regula la valoarea de piata in conditii in care exista suficiente informatii de piata si poate fi
aplicata una din urmatoarele proceduri: comparatia directa, proportia, extractia, parcelarea, tehnica
reziduala si capitalizarea rentei de baza; proportia si extractia combina metoda costului cu metoda
comparatiei directe, iar tehnica reziduala combina metoda capitalizarii cu metoda costului, parcelarea
combinand toate cele trei metode.
1. Metoda comparatiei directe
Premisele in considerarea acestei metode sunt acelea ca terenurile sunt libere sau se considera libere,
pentru scopul evaluarii. Metoda este cea mai utilizata si preferata atunci cand exista date comparabile.
Prin aceasta metoda, preturile si acele informatii referitoare la loturi similare sunt analizate, comparate si
corectate in functie de asemanari sau deosebiri. Elementele de comparatie sunt drepturile de proprietate,
restrictiile legale, conditiile pietei (data vanzarii), localizarea, caracteristicile fizice, utilitatile disponibile,
zonarea si cea mai buna utilizare. Elementele de comparare cele mai variabile de la caz la caz sunt
caracteristicile fizice, adica suprafata si forma, lungimea la fatada, topografia, localizarea si vederea. Este
rational sa se coreleze rezultatele a doua sau mai multe comparatii.
Daca preturile s-au schimbat rapid in ultimii ani, loturile comparabile trebuie selectate cat mai aproape de
data evaluarii. Uneori evaluatorul trebuie sa aleaga intre tranzactii cu proprietati din apropiere dar care au
avut loc cu mai multi ani inainte de data evaluarii si intre tranzactii recente dar pentru loturi localizate la
distanta, fiind indicat sa se bazeze pe tranzactiile recente. In general, suprafata este un element de
comparatie mai putin important decat data si localizarea. Cele mai multe loturi au arie optima, insa daca
suprafata e mai mare, valoarea terenului existent in plus are tendinta sa se reduca foarte puternic. De
aceea, este bine sa se caute proprietati comparabile, dar cu aproximativ aceeasi suprafata.
Zonarea este deseori criteriul de baza de selectie, pentru ca amplasamentele din aceeasi zona sunt cele
mai comparabile. Ca regula generala, cu cat sunt mai multe sau mai mari deosebirile intre proprietate
evaluata si cele comparabile, cu atat e mai mare posibilitatea de a ajunge la valori eronate. Evaluatorul
va putea lua in considerare si preturile de oferta (nenegociate), desi acestea sunt mai putin credibile
(preturile din ofertele de vanzare sunt mai mari, iar cele din ofertele de cumparare sunt mai mici decat
preturile negociate). Informatiile directe pot fi obtinute din discutiile cu partile implicate in tranzactii:
cumparatori, vanzatori, avocati, notari si agenti imobiliari.

2. Metoda proportiei
Aceasta metoda cunoscuta si sub numele de metoda alocarii, este bazata pe principiul echilibrului si pe
conceptul contributiei, care spune ca normal exista un raport tipic intre valoarea terenului si valoarea
proprietatii imobiliare pentru anumite tipuri de proprietati in anumite localizari. Acest raport este in general
mai sigur cand constructiile sunt relativ noi. La constructiile mai vechi creste raportul valoare
teren/valoare proprietate.
Metoda proportiei nu da o valoare determinata a proprietatii; ea poate fi folosita cand este insuficient
numarul de tranzactii de terenuri libere comparabile. Estimarea este grosiera pentru ca se pot ridica
constructii mai scumpe sau mai ieftine, pe loturi de teren de valoare egala.

3. Metoda extractiei
Metoda extractiei este o varianta a metodei proportiei. Valoarea terenului este extrasa din pretul de
vanzare a unei proprietati prin scaderea contributiei constructiilor care este estimata prin costuri si
depreciere. Proprietatile din zona rurala sunt estimate frecvent prin aceasta metoda, deoarece contributia
cladirilor in valoarea totala este, in general, redusa si usor de identificat.
Valoarea terenului data de metoda extractiei poate fi utilizata pentru comparatie cu preturile din
tranzactiile terenurilor libere si este util mai degraba a estima niste parametri normalizati decat valori
absolute.

4. Metoda parcelarii
Metoda este utilizata la evaluarea terenurilor pentru care parcelarea reprezinta cea mai buna utilizare si
exista date de comparatie pentru aceste tipuri de parcele. O parcelare bine planificata poate crea o
proprietate mai buna acolo unde zonarea, utilitatile disponibile, conditiile legale, accesul si alte elemente
sunt intr-o combinatie favorabila.
Evaluatorul incepe sa analizeze o parcelare prin determinarea numarului si dimensiunilor loturilor ce pot fi
create din punct de vedere fizic, legal si economic. Loturile propuse trebuie sa fie in conformitate cu
cerintele legale si sa indeplineasca cerintele pietei locale. Se efectueaza apoi o analiza comparativa cu
loturile deja construite si dupa corectiile necesare, evaluatorul urmeaza sa estimeze care este pretul de
vanzare cel mai probabil, durata de construire probabila si rata de absorbtie a parcelelor de catre piata.
Metoda parcelarii se utilizeaza si in studiile de fezabilitate si in evaluarile unde sunt putine tranzactii
comparabile. Precizia metodei este determinata de precizia ratei de actualizare, a ratei de absorbtie a
costurilor indirecte si pentru servicii.

5. Metoda reziduala
Metoda poate fi utilizata in cazurile in care nu sunt disponibile date referitoare la loturi similare de teren
liber. Aceasta tehnica este bazata pe principiul echilibrului si a conceptului de contributie care se refera la
echilibrul factorilor de productie, adica teren, mana de lucru, coordonare si capital.
Metoda se utilizeaza in cazurile in care:
- valoarea cladirilor este cunoscuta sau poate fi estimata cu o buna precizie;
- venitul anual net stabilit, generat de proprietate, este cunoscut sau poate fi estimat;
- se pot extrage de pe piata ratele de capitalizare separat pentru cladiri si pentru teren.
Valoarea cladirilor poate fi estimata ca pentru cladiri noi care reprezinta cea mai buna utilizare si care nu
au depreciere fizica sau functionala. Pentru a aplica metoda, evaluatorul va determina mai intai
constructia (actuala sau ipotetica) care reprezinta cea mai buna utilizare. Apoi va estima venitul anual net
si stabil, din exploatare, obtinut din chiria de pe piata si cheltuielile de operare estimate la data evaluarii;
in continuare, evaluatorul va calcula ce parte din venituri se poate atribui cladirilor si va obtine partea
ramasa pentru teren. Aceasta este capitalizata cu o rata de capitalizare obtinuta de pe piata imobiliara si
se obtine valoarea terenului.
6. Metoda capitalizarii rentei de baza
Renta de baza poate fi capitalizata cu o rata corespunzatoare. Renta de baza este marimea platita pentru
dreptul de utilizare si ocupare a terenului in conformitate cu regulile de inchiriere a terenului. Aceasta
procedura este utila cand exista informatii de pe piata inchirierilor imobiliare, daca renta curenta
corespunde cu cea de pe piata, atunci valoarea obtinuta prin capitalizare cu o rata de piata este
echivalenta cu valoarea de piata.
Daca renta platita prin conditiile contractuale nu corespunde cu cea de pe piata, se vor face corectiile ce
apar din diferentele in conditiile de contract, fata de cele normale pe piata. Renta poate avea diferite
clauze de escaladare si de plata si acestea trebuie reflectate in renta de baza .

Metoda comparatiilor unitare estimeaza costul sub forma costului unitar - pe unitatea de suprafata sau
de volum. Metoda utilizeaza costuri cunoscute ale unor structuri similare, costuri ajustate pentru conditii
ale pietei sau eventuale diferente fizice. Costurile indirecte pot fi incluse in costul unitare sau calculate
separat. Daca proprietatile comparate sunt localizate pe alte piete, evaluatorul va face o corectie pentru
localizare. Costul unitar depinde de dimensiune si anume scade cu cresterea suprafetei sa a volumului
cladirii. Aceasta pentru ca instalatiile, centrala termica, lifturile, usile, ferestrele si altele asemanatoare, de
regula nu costa proportional mai mult pentru o cladire mai mare. Metoda comparatiilor unitare este relativ
simpla, practica si larg utilizata. Cifrele de cost unitar se exprima de regula, la suprafata desfasurata
construita sau volumul total construit. Costul total este estimat comparand cladirea evaluata cu cladiri
similare, construite recent pentru care sunt disponibile preturile de contract. Trebuie sa se ia in
considerare evolutia preturilor intre data contractului (sau executiei) si data evaluarii. In aplicarea corecta
a metodei, evaluatorul va calcula costul unitar pentru cladiri similare sau va corecta un cost unitar de
barem, tinand seama de diferentele de dimensiune, firma, finisaje, dotarea cu instalatii, precum si de
diferenta de timp intre data elaborarii costului de barem si data evaluarii. Raportul intre costul instalatiilor
si echipamentelor ce doteaza cladirile si costul de baza al constructiei a crescut semnificativ de-a lungul
timpului. Instalatiile si echipamentele au tendinta sa mareasca costul unitar si se uzeaza mai rapid decat
elementele constructiei propriu-zise. Costurile ar trebui impartite pe categoriile generale de constructie si
separat pentru finisaje deosebite sau echipamente speciale. Defalcarea costurilor va ajuta evaluatorul sa
efectueze corectiile ce apar din cauza existentei sau absentei acestor elemente deosebite. Simplitatea
aparenta a metodei comparatiilor poate fi inselatoare. Pentru a detine cifre de cost unitar sigure,
evaluatorul trebuie sa actioneze logic si sa compare cu atentie cladirea evaluata cu cladiri similare sau
structuri standard catalogate. Varianta din urma este aplicata pe scara cea mai larga in prezent, fiind
relativ simpla, dar care poate conduce la erori inacceptabile avand in vedere dificultatile privind:
- corelarea intre structura constructiva foarte diversificata a constructiilor si preturile barem continute
in cataloage;
- aplicarea corectiilor cele mai adecvate;
- utilizarea unor indici de actualizare (care contin un grad ridicat de subiectivism) avand in vedere ca
preturile barem continute de cataloage sunt la nivelul anului 1965;
- faptul ca au aparut constructii efectuate pe baza de tehnologii noi care nu sunt cuprinse in
cataloage.
Totusi, cand este corect aplicata, metoda duce la estimari rezonabil de precise pentru costul de
reconstructie sau de inlocuire. In masura in care este posibil, este recomandat ca aceste valori sa fie
estimate pe baza unora din urmatoarele doua metode.

Metoda costurilor segregate utilizeaza costuri unitare pentru diferite componente ale cladirii si
exprimate fata de unitati de masura adecvate. Utilizand aceasta metoda, evaluatorul calculeaza un cost
unitar bazat pe cantitatea reala de materiale utilizate in constructie plus manopera, utilaje si transporturi
legat de tehnologia lucrarilor de constructii, pentru fiecare metru patrat de suprafata. De exemplu, costul
se poate aplica pe baza unui metru patrat (mp) de pardoseala, metru liniar de perete de o anumita
inaltime etc. Costurile estimate se bazeaza pe costuri normate pentru diferite componente ale constructiei
(de exemplu, costul de lucrari de excavare se exprima de regula, in lei/m 3 , costul fundatiei in lei/m liniar.
Regia si profitul constructorului poate fi inclus in costul unitar sau pot fi calculate separat. Costurile
indirecte, de regula, se calculeaza separat. Totusi, sunt necesare cunostinte de specialitate pentru a
asambla costurile de baza ale echipamentelor, materialelor si manoperei si de a le combina intr-o
estimare de cost finala. Daca este bine aplicata, metoda costurilor segregate poate inlocui o expertizare
cantitativa completa si duce l o estimare precisa a costului de reconstructie sau de inlocuire, cu un efort
considerabil mai mic.

Metoda devizelor este cea mai completa si precisa, facandu-se un calcul ce reflecta cantitatea si
calitatea tuturor materialelor utilizate si toate categoriile de manopera necesara. Se adauga apoi
cheltuielile conexe, regia si profitul.

Durata de viata economica ramasa este perioada de timp estimata, in care constructiile vor continua sa
contribuie la valoarea proprietatii imobiliare. Evaluatorul va estima durata de viata economica ramasa,
interpretand atitudinile si reactiile cumparatorilor de proprietati competitive.

Varsta scriptica sau varsta istorica sau calendaristica este numarul de ani trecuti de la terminarea
constructiei. Varsta efectiva este data de starea tehnica si utilitatea constructiei. Varsta efectiva poate
diferi de cea scriptica, in functie de lucrarile de intretinere realizate in trecut.

Exista mai multe metode de estimare a deprecierii acumulate. Oricare este acceptabila daca
evaluatorul o aplica coerent si logic si daca ea reflecta o reactie a unui cumparator informat si prudent
fata de situatia constructiei evaluate. Pentru a avea o estimare corecta si fundamentata a deprecierii
acumulate, prin oricare din metode, evaluatorul trebuie sa ia in considerare toate elementele ce ar putea
diminua valoarea, dar sa considere fiecare element numai o singura data. Metodele de estimare a
deprecierii acumulate sunt: metoda duratei de viata economica, metoda modificata a duratei de viata
economica, metoda segregarii si tehnicile de comparare a veniturilor. Ca o metoda suplimentara, metoda
duratei de viata fizica poate fi utilizata numai pentru a estima uzura fizica.

Metoda duratei de viata economica consta in aplicarea la costul constructiilor un raport calculat intre
varsta efectiva si durata totala de viata economica, totul calculat la data evaluarii.
Durata de viata economica are semnificatie numai pentru uzura globala.

Metoda modificata a duratei de viata economica consta in estimarea mai intai a costului eliminarii tuturor
elementelor recuperabile ale uzurii fizice aparute ca urmare a intretinerii necorespunzatoare, precum si
cele ale neadecvarii functionale. Aceasta suma se scade din costul cladirii estimat la data evaluarii.
Ulterior, se estimeaza un procentaj sau o suma globala care sa acopere toate elementele nerecuperabile.
Aceasta suma este raportul dintre varsta efectiva si durata totala de viata economica aplicat la costul
cladirii, minus toate elementele recuperabile ale uzurii fizice si functionale. Este necesar sa se tina seama
de faptul ca prin eliminarea elementelor recuperabile ale uzurii, durata de viata economica va creste
si/sau varsta efectiva va scadea si aceasta metoda nu ia in considerare diferitele durate de viata ramase
pentru diferite elemente componente ale cladirii.
Metoda presupune ca utilitatea cladirii se reduce linear, ceea ce face ca aplicarea sa fie simpla, dar nu
intotdeauna realista. Totusi, metoda reprezinta un mijloc convenabil de a face comparatii intre diferte
proprietati imobiliare.

Metoda segregarii solicita evaluatorului sa analizeze separat fiecare cauza a deprecierii, sa o cuantifice si
apoi sa totalizeze o suma globala. Daca evaluatorul utilizeaza costul de inlocuire, anumite forme ale
deprecierii functionale sunt eliminate automat. Cele 5 tipuri de depreciere care pot afecta o cladire sunt:
§ uzura fizica recuperabila;
§ uzura fizica nerecuperabila;
§ neadecvarea functionala recuperabila;
§ neadecvarea functionala nerecuperabila;
§ deprecierea externa (ce poate fi si temporara).
In general se cuantifica mai intai deprecierea recuperabila si apoi cea nerecuperabila si externa.

Metoda comparatiei considera ca deprecierea acumulata este diferenta dintre costul de reconstructie sau
de inlocuire si contributia in valoare a constructiilor, toate estimate la data evaluarii. Metoda nu face
distinctie intre diferite tipuri de depreciere (fizica, functionala sau externa). Limitele metodei sunt date de
disponibilitatea datelor reale si corecte ale unor tranzactii de proprietati comparabile si prin urmare nu pot
fi aplicate intr-o piata limitata sau pentru anumite proprietati imobiliare cu destinatie speciala.

Venitul brut potential reprezinta venitul total generat de proprietatea imobiliara in conditii de utilizare
maxima (grad de utilizare integrala), inainte de scaderea cheltuielilor operationale. Acest indicator poate fi
la nivelul chiriei (venit sub forma de chirie) practicat in mod curent la data evaluarii, la nivelul chiriei
sperate in prima luna sau an complet de exploatare sau la nivelul venitului periodic anticipat pentru
perioada de detinere.

Venitul brut efectiv este venitul anticipat din toate formele de exploatare (operatiunile) a proprietatii
imobiliare, ajustat cu pierderi aferente gradului de neocupare (spatiu neocupat, venituri nerealizate,
neplata chiriei de catre chiriasi).

Venitul net din exploatare reprezinta venitul net anticipat rezultat dupa deducerea tuturor cheltuielilor de
exploatare, inainte de scaderea amortizarii si a serviciului aferent creditului ipotecar. Venitul net din
exploatare se exprima ca o suma anuala. In unele cazuri, venitul net poate reprezenta o suma anuala
repetabila mai multi ani (venitul este constant). In alte cazuri, venitul net poate fi considerat la nivelul
initial (aferent primului an de investitie) care se asteapta sa evolueze dupa o schema fixa (de exemplu, la
o rata anuala de crestere constanta). In cele mai multe cazuri insa este necesara o estimare a venitului
net pentru fiecare an al perioadei inclusa in analiza.

Raport de evaluare a unei constructii este intocmit de un expert evaluator membru

ANEVAR.Rapoartele de expertiza tehnica pentru constructii sunt intocmite de experti tehnici pe
specialitatea constructii atestati de minister MDRL (MLPTL, MLPAT).Evaluarea constructiilor este un
proces diferit de expertizarea tehnica a constructiilor.”

BIBLIOGRAFIE:

(1) http://www.scritub.com/economie/business/EVALUAREA-PROPRIETATILOR-IMOBI14889.php ;
(2) http://www.nou.anevar.ro/sites/default/files/page-files/brosura_bazele_evaluarii_0.pdf
 UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE CONSTRUCTII, CADASTRU SI ARHITECTURA

EVALUAREA CONSTRUCTIILOR

Prof coord: MANCIA AURORA

Student: CERGHES NICOLAE
MTC, an IV