 Crearea ortofotoplanului 

55..11 C
COON
NSSIID
DEER
RAAŢŢIIII G
GEEN
NEER
RAALLE
E PPR
RIIV
VIIN
NDD C
CRRE
EAAR
REEA
A
O
ORRTTO
OFFO
OTTO
OPPLLA
ANNU
ULLU
UII

Rectificarea unei hărţi topografice digitale (scanate), este un proces simplu, fiind nevoie
de un anumit număr de puncte de sprijin, care să aibă coordonatele cunoscute în sistemul de
coordonate-teren (X,Y) şi să poată fi identificate şi măsurate cu precizie pe harta topografică,
obţinându-se astfel coordonatele (x,y). Numărul punctelor de sprijin depinde de transformarea
matematică utilizată, de exemplu, pentru transformarea afină plană (6 parametri) este necesar un
număr de minimum 3 puncte de sprijin, cu coordonate (X,Y) cunoscute în sistemul de
coordonate-teren. Motivul pentru care această abordare 2D este simplă, este faptul că harta a fost
creată utilizând o proiecţie cartografică, în care toate direcţiile de proiectare sunt paralele şi
ortogonale pe planul de proiecţie.
În schimb, dacă dorim să rectificăm o imagine aeriană, vom întâmpina o serie de
probleme, descrise în cele ce urmează. Imaginile aeriene sunt preluate folosind proiecţia
perspectivă, ceea ce semnifică faptul că razele de lumină reflectate de suprafaţa terenului trec
prin centrul de perspectivă (optic) al camerei de preluare (figura 5.1). Datorită faptului că
imaginile aeriene sunt preluate în poziţie normală, prin utilizarea proiecţiei perspective, obiectele
situate în aceeaşi poziţie planimetrică dar la înălţimi diferite, în imagine sunt poziţionate în
poziţii planimetrice diferite. Ca efect a acestei deplasări a reliefului (figura 5.2), obiectele
situate la o înălţime mai mare (mai aproape de camera de preluare), apar mai mari în imagine şi
obstrucţionează obiectele situate la o înălţime mai mică (figura 5.3). De asemenea, proiecţia
perspectivă induce şi o variaţiei a scării pe cuprinsul imaginii. Generarea ortofotoplanului, are ca
scop eliminarea efectului de deplasare a reliefului, rezultând un ortofotoplan caracterizat de o
scară uniformă, în care obiectele sunt situate în poziţia lor geografică reală.

Figura 5.1 –Diferenţele dintre proiecţia perspectivă şi cea ortografică

47
 Crearea ortofotoplanului 
Întocmirea ortofotoplanului, presupune transformarea acestor imagini in imagini
obţinute printr-o proiecţie ortogonală, cu eliminarea concomitentă a deformaţiilor induse de:
 proiecţia perspectivă,
 înclinările camerei în timpul preluării,
 relieful din spaţiul obiect,
 schimbările diferenţiale de scară din imagine,
utilizând Modelul Digital al Terenului (MDT), printr-un proces de ortorectificare.
Metoda traditională utilizată în fotogrammetria clasică, utilizează pentru producerea
ortofotohărţilor, ortofotoredresarea diferenţială.
Ortofotoplanurile, sunt de foarte mare actualitate, pot fi unite pentru a reprezenta o zonă
extinsă de teren şi pot fi create mult mai des decât hărţile topografice tradiţionale datorită
costurilor reduse.

Figura 5.3 –Apariţia zonelor ascunse în

Figura 5.2 –Cauza deplasării reliefului
imagine datorită clădirilor înalte

Ortofotoplanul este un document fotografic în cadrul căruia, efectele cauzate de relief şi

altitudinile diferite ale camerei de preluate, sunt înlăturate. Prin urmare, constă într-un document
pe baza căruia, pot fi efectuate măsurători precise, în mod asemănător cu o hartă, fiind o
componentă de bază a unui sistem GIS. Cu toate acestea, deoarece ortofotoplanurile nu iau în
considerare în cadrul procesului de ortorectificare, Modelul Digital al Suprafeţei de Reflectanţă
(MDSR), suprapunerea datelor vectoriale reprezentând obiectele 3D (clădiri, poduri, etc.) peste
ortofotoplan, în zonele urbane şi suburbane, este nesatisfăcătoare. Acest lucru se datorează
faptului că algoritmii utilizaţi în cadrul procesului de ortorectificare, utilizează Modele Digitale
ale Terenului 2.5D, fapt ce limitează semnificativ posibilitatea redării cu fidelitate a formelor
obiectelor 3D şi calcularea corectă a vizibilităţilor. De cele mai multe ori, pentru imaginile la
scări mari şi medii, acest inconvenient nu poate fi acceptat, de aceea se impune crearea “true-
ortofotoplanului”, prin utilizarea unui Model Digital al Suprafeţei de Reflectanţă (MDSR).

48
 Crearea ortofotoplanului 
Proiectarea este prima etapă din cadrul procesului de rectificare şi se poate realiza prin
două moduri: proiectarea directă şi proiectarea inversă.
Metoda de proiectare directă, proiectează pixelii din imaginea sursă pe teren (figura
5.4). Prin găsirea punctelor de intersecţie ale direcţiilor proiectate cu terenul, se determină
coordonatele teren (X,Y,Z) ale pixelilor, care sunt apoi proiectate pe ortofotoplan. Acest proces,
efectuat pixel cu pixel, mai poartă denumirea de rectificare diferenţială. Prin utilizarea acestei
metode, pot apărea probleme datorate pantelor terenului foarte abrupte, naturale sau artificiale
(pereţii clădirilor, etc.), care pot conduce la apariţia unor zone ascunse în imagine şi a unor goluri
în cadrul ortofotoplanului (pixeli care rămân fără valori de gri). Acest efect se măreşte o dată cu
existenţa unor variaţii mari de pantă, utilizarea unor camere cu unghi de câmp mare şi creşterea
distanţei faţă de punctul nadiral.
Prin proiectarea inversă, direcţiile sunt proiectate din ortofotoplan pe MDT, apoi prin
centrul de perspectivă, pe planul imagine. Această metodă mai poartă denumirea de eşantionare
indirectă. Prin utilizarea acestei metode, vom obţine valori de gri pentru toţi pixelii din cadrul
ortofotoplanului, aşadar, vom obţine un ortofotoplan fără goluri.
În cazul în care dispunem ne mai multe imagini (de exemplu un stereomodel), valoarea
de gri asociată unui pixel al ortofotoplanului, este preluată din imaginea în care punctul
corespunzător poziţiei actuale, formează cu direcţia nadirală, unghiul de vedere cel mai mic
(punctul este situat cât mai aproape de centrul imaginii).

Figura 5.4 – Principiul proiectării directe şi inverse

49
 Crearea ortofotoplanului 
Precizia geometrică a unui ortofotoplan, depinde în mod direct de precizia Modelului
Digital al Terenului (MDT). De exemplu, dacă un punct teren este reprezentat aproape de
marginea imaginii (departe de punctul nadiral) şi imaginea a fost preluată cu o cameră cu unghi
de câmp mare, atunci, o eroare în determinarea poziţiei pe verticală a punctului ΔZ, va conduce
la o eroare de poziţie în cadrul ortofotoplanului, mai mult sau mai puţin de aceeaşi valoare.
Pentru a obţine o precizie optimă, softul „Lisa” utilizează o metodă pixel-cu-pixel
pentru crearea ortofotoplanului, pe baza Modelului Digital al Suprafeţei de Reflectanţă (MDSR),
care a fost obţinut anterior prin utilizarea metodei de corelaţie digitală.

55..22 M
MEETTO
ODDE
EDDE
E IIN
NTTE
ERRPPO
OLLA
ARRE EŞŞA
E ((E ANNTTIIO
ONNA
ARRE
E))

Prin utilizarea metodei de proiectare inversă (ortofotoplan→MDT→centru de

perspectivă→imagine), pentru fiecare pixel din cadrul ortofotoplanului vom găsi un pixel
corespondent în cadrul imaginii sursă. Dar, aşa cum se cunoaşte, matricea de pixeli
corespunzătoare imaginii aeriene, nu este paralelă cu matricea de pixeli corespunzătoare
ortofotoplanului şi de asemenea, dimensiunile pixelilor ambelor tipuri de imagine diferă. Astfel,
pentru a determina valoarea de gri a pixelului ortofotoplanului (figura 5.5), există mai multe
metode, fiecare dintre ele prezentând avantaje şi dezavantaje.

Figura 5.5 – Problema eşantionării: găsirea valorilor nivelurilor de gri pentru pixelii
ortofotoplanului

50
 Crearea ortofotoplanului 
Metoda de interpolare a vecinului cel mai apropiat: Această metodă este cea mai
rapidă. Dacă rezoluţia geomatrică a imaginii aeriene este mult mai mare decât cea a
ortofotoplanului, de obicei se foloseşte această metodă. În cadrul exemplului prezentat în figura
5.5, valoarea de gri a pixelului ortofotoplanului va fi valoarea de gri a pixelului cu numărul 3 din
cadrul imaginii sursă.
Metoda de interpolare biliniară. Această metodă poate fi utilizată dacă rezoluţiile
geometrice ale celor două imagini nu diferă foarte mult. Prin utilizarea acestei metode, valoarea
de gri a pixelului din cadrul ortofotoplanului va fi calculată cu ajutorul a 4 pixeli din imediata
vecinătate a punctului de intersecţie (marcat cu „x”), fiecare având ponderea calculată în funcţie
de distanţa faţă de punctul de intersecţie şi centrul pixelului (marcat cu „o”).
Metoda de interpolare convoluţie cubică. Este asemănătoare cu metoda de interpolare
biliniară, dar sunt utilizaţi 16 pixeli vecini. Această metodă nu este implementată în softul
„Lisa”.

55..33 C
CRRE
EAAR
REEA
AOOR
RTTO
OFFO
OTTO
OPPLLA
ANNU
ULLU
UII

În cadrul acestei etape, trebuie să fiţi siguri că aţi creat Modelul Digital al Terenului
fără goluri.
Astfel, se accesează meniul Processing-Load/change DTM şi se alege GITT.IMA ca şi
MDT curent, apoi se accesează meniul Processing-Ortho image. Parametrul „Source” are trei
opţiuni: Single image, Actual model (default şi cazul nostru) şi All images.
Semnificaţia celorlalţi parametri este prezentată în continuare:
Only model area: Dacă zona stereomodelului este mult mai mică decât zona proiectului,
atunci trebuie selectată această opţiune.. Dacă este dezactivată, softul va calcula ortofotoplanul
pentru toată zona proiectului.
Cut border: Este o alternativă la opţiune prezentată mai sus. După crearea
ortofotoplanului, dimensiunea acestuia este redusă până la minimum posibil.
Grey value adjustement: Dacă aceeaşi zonă din spaţiul teren este reprezentată pe mai
multe imagini, se întâmplă foarte des să existe diferenţe de luminozitate. Câteodată, în special în
cadrul imaginilor vechi, se poate observa o scădere a luminozităţii în apropierea marginilor
imaginii. Aşadar, dacă dorim să realizăm un mozaic de imagini, putem obţine diferenţe de
culoare de-a lungul liniilor de îmbinare. Prin utilizarea acestei opţiuni, softul va calcula o funcţie
de corecţie pentru fiecare imagine, care va minimiza diferenţele de luminozitate.
În continuare se vor păstra toţi ceilalţi parametri şi se va apăsa butonul OK, creându-se
în acest mod ortofotoplanul corespunzător stereomodelului (figura 5.6).

51
 Crearea ortofotoplanului 

Figura 5.6 – Ortofotoplanul corespunzător stereomodelului (zonei de dublă acoperire dintre cele
două fotograme)

52