Fotogrammetrie 2 Curs 2 – Studiul stereogramei

STUDIUL STEREOGRAMEI
2.1 Introducere
În fotogrammetrie, exploatarea fotogramei în mod independent se face prin procedee:
grafice, analogice, analitice sau digitale, obţinânduse reprezentarea planimetrică (grafică,
fotografică, numerică sau digitală) a detaliilor din spaţiul obiect ce sunt reprezentate pe
fotogramă. Obţinerea celei de a treia dimensiuni H, presupune exploatarea a două sau mai multe
fotograme preluate din puncte de preluare diferite şi care au o zonă de dublă acoperire.
Stereograma este ansamblul a două fotograme preluate din două puncte de preluare
diferite, având reprezentată între 60% şi 90% aceeaşi zonă din spaţiul-obiect. Stereograma este
utilizată drept unitate de lucru în stereofotogrammetrie.

2.2 Elementele de orientare ale unei stereograme

Înţelegem prin elementele de orientare ale unei stereograme, acele elemente care
determină poziţia stereogramei, în raport cu un sistem de referinţă din spaţiul obiect.
Elementele de orientare ale unei sterograme se împart în două grupe şi anume:
a) elementele de orientare interioară, foarte importante în cazul exploatării stereoscopice
congruente;
b) elementele orientării exterioare.

2.2.1 Elementele orientării interioare

Stereograma fiind constituită din ansamblul a două fotograme, în general preluate cu

aceeaşi cameră aerofotogrammetrică, aceste elemente urmăresc reconstituirea (la proiecţie)
geometriei interne a camerei de preluare (la aparatul de stereorestituţie se utilizează o cameră de
proiecţie de aceleaşi caracteristici cu cea de la preluare) prin elementele următoare:
 constanta camerei, ck,;
 coordonatele xp, şi yp, ale punctului principal, în raport cu punctul m rezultat la intersecţia
indicilor de referinţă ai fotogramei;
 curba de distorsiune a camerei aerofotogrammetrice de preluare.
În cazul exploatării congruente aceste elemente trebuie respectate cu stricteţe la
exploatare.

2.2.2 Elementele orientării exterioare

Aceste elemente definesc poziţia stereogramei din momentul aerofotografierii, în

raport cu sistemul de referinţă din spaţiul obiect, OXYZ, unde este definit şi sistemul de
coordonate model O'xyz (figura 2.1). Sistemul de coordonate model, are axa O'x orientată de-a
lungul bazei de aerofotografiere şi trece prin centrele de proiecţie O' şi O". Axa O'z este orientată
dea lungul axei optice principale a camerei de proiecţie, iar axa O'y perpendiculară pe planul
definit de celelalte două axe. Originea sistemului este punctul nodal anterior al obiectivului
camerei de proiecţie din stânga. Sensul pozitiv al acestor axe este indicat în figura 2.1.
Orientarea exterioară a stereogramei este definită de următoarele elemente:
 Coordonatele centrelor de proiecţie O' şi O" în raport cu sistemul de referinţă din spaţiul
obiect;
 Xo', Yo', Zo', coordonatele centrului de proiecţie din stânga O';
 Xo", Yo", Zo", coordonatele centrului de proiecţie din dreapta O".

9
 Fotogrammetrie 2 Curs 2 – Studiul stereogramei

Figura 2.1  Elementele de orientare exterioară a sterogramei, sisteme de coordonate.

Baza de aerofotografiere B este dată de relaţia (2.1), care reprezintă distanţa euclidiană
dintre cele două centre de proiecţie:
B = B2x  B2y  B2z (2.1)
în care:
Bx = Xo"  Xo' ; By = Yo"  Y o' ; Bz = Zo"  Zo'
(2.2)

Valoarea redusă la scara fotogramei a bazei B, notată cu b, are şi ea componentele bx,

by, bz, care sunt date de relaţiile:
1000 B x(m) 1000 B y (m) 1000 B z (m)
b x(mm)  ; b y (mm)  ; b z (mm)  (2.3)
mf mf mf
în care valoarea mf reprezintă numitorul scării fotogramei.
În exploatările analogice se utilizează aparate de stereorestituţie dotate cu camere de
proiecţie ce pot reproduce fasciculele fotogrammetrice de la preluare, pe cale optică,
opticomecanică sau mecanică. Aceste camere pot primi translaţii bx, by şi bz. Aparatele moderne
sunt dotate cu componente ale bazei pentru ambele camere de proiecţie, având astfel, valori bx',
by', bz' respectiv bx", by", bz" , (figura 2.1).

Rotaţiile celor două fascicule fotogrammetrice ce compun stereograma:

 k' şi k", rotaţiile celor două fascicule fotogrammetrice respectiv a portclişeelor
camerelor de proiecţie în jurul axelor optice principale ale camerelor de proiecţie;
 ' şi ", înclinările longitudinale ale celor două fascicule fotogrammetrice, în jurul
unor axe paralele cu O'y, respectiv O"y, axe ce trec prin O' şi O";
 ', ", înclinările transversale ale celor două fascicule fotogrammetrice în jurul
unor axe paralele cu axa Ox, axe ce trec prin O', respectiv O". Sensul pozitiv al acestor rotaţii şi
înclinări este arătat în figura 2.1.
Unele aparate de stereorestituţie sunt dotate cu înclinări generale longitudinale  şi
transversale . Acestea sunt înclinări ale ansamblului celor două camere de proiecţie:
 înclinarea generală longitudinală,  a ansamblului celor două camere de proiecţie
în jurul unei axe paralele cu O'y;
 înclinarea generală transversală  a ansamblului celor două camere de proiecţie în
jurul unei axe paralele cu O'x.

10
 Fotogrammetrie 2 Curs 2 – Studiul stereogramei
Dacă planele fotogramelor F' şi F" sunt paralele cu planul de proiecţie XOY atunci
' = " = 0; ' = " = 0 şi  =  = 0, axele optice ale camerelor de proiecţie sunt
perpendiculare pe planul de proiecţie, iar dacă K = 0, atunci sistemele O'xyz şi OXYZ sunt
paralele. Trebuie menţionat că aceasta nu înseamnă că axele optice ale camerelor de preluare
sunt riguros verticale (datorită curburii Pământului).
Orientarea exterioară în exploatarea stereofotogrammetrică analogică se realizează în
două etape:
 prima etapă: orientarea relativă (orientarea reciprocă a celor două fotograme) a
stereogramei, în urma căreia rezultă stereomodelul la o scară dată şi de o orientare oarecare.
 a doua etapă este orientarea absolută a stereomodelului în sistemul de coordonate al
spaţiului obiect.
Din cele 12 elemente ale orientării exterioare a stereogramei 5 sunt folosite pentru
orientarea relativă şi 7 pentru orientarea absolută.
Pentru orientarea relativă sunt necesare 5 elemente astfel: by, bz , K = K"  K',
 = "  ',  = "  '.
Pentru această operaţie nu sunt necesare elemente de sprijin (puncte, distanţe etc.) care
să asigure legătura cu spaţiul obiect. Există diferite variante ale orientării relative.
Orientarea absolută se realizează pe baza unor puncte de sprijin, de coordonate X, Y, Z
cunoscute în spaţiul obiect şi a căror imagine poate fi identificată în stereomodel.
Cele 7 elemente care se determină sunt:
 factorul de scară, , de transformare a stereomodelului format la scara 1: mm la scara
de restituţie 1: mr, scară ce poate fi egală sau nu cu scara de întocmire a planului, 1: mp, prin
sterorestituţie;
 translaţiile Xo', Yo', Zo' ale originii sistemului de coordonate model (centrul de proiecţie
din stânga) O'xyz faţă de sistemul OXYZ din spaţiul obiect;
 unghiul de rotaţie K al sistemului model faţă de sistemul teren;
 înclinările  şi  ale stereomodelului pentru a aduce sistemul O'xyz paralel cu OXYZ.

Deci o stereogramă are următoarele elemente de orientare:

 3 elemente plus curba de distorsiune pentru orientarea interioară;
12 elemente pentru orientarea exterioară.

Exploatarea stereofotogrammetrică analogică se efectuează la aparate de stereorestituţie

ce pot reproduce orientarea interioară şi exterioară a stereogramei. Pentru realizarea orientării
exterioare şi exploatarea stereogramei, aceste aparate sunt prevăzute cu două grupe de mişcări
independente şi anume:
 mişcări necesare efectuării orientării relative şi absolute compuse din:
 translaţiile celor două fascicule fotogrammetrice reproduse în cele două camere de
proiecţie bx', by', bz', respectiv bx", by", bz".
 înclinările şi rotaţiile celor două camere de proiecţie ', ', k' şi ", ", k".
Opţional, unele aparate de stereorestituţie sunt dotate cu dispozitive pentru înclinarea
longitudinală comună , a celor două camere de proiecţie şi înclinarea transversală comună 
sau numai cu una dintre ele. Când aceste mişcări lipsesc, înclinările  şi  se efectuează cu
mişcările ', " respectiv ', " utilizate la orientarea relativă.
 mişcările generale x, y, z ale mărcii de măsurare (sau a stereomodelului faţă de marcă
care rămâne fixă), mişcări ce nu afectează primul grup şi sunt folosite la efectuarea orientărilor
(pentru deplasarea mărcii în punctele standard, în punctele de sprijin sau de control) precum şi
pentru exploatarea stereomodelului. Aceste mişcări sunt efectuate manual, cu două viteze, la
unele aparate sunt acţionate de servomotoare. Poziţia succesivă a mărcii de măsurare este
transmisă creionului trasor în mod direct când exploatarea analogică se face pe masa aparatului,
pe cale mecanică (axe cardanice) sau electromecanică (selsinuri) când restituţia se efectuează la
un coordonatograf ataşat aparatului de stereorestituţie.

11
 Fotogrammetrie 2 Curs 2 – Studiul stereogramei
2.3 ORIENTAREA INTERIOARĂ A STEREOGRAMEI
Exploatarea analogică la aparatele de stereorestituţie şi implicit modul de construcţie a
acestor aparate, se efectuează după două principii de bază şi anume:
 reconstrucţia congruentă a fasciculului fotogrammetric din timpul preluării şi
 reconstrucţia afină a fasciculului fotogrammetric de la preluare.
În primul caz, se respectă cu stricteţe elementele orientării interioare definite anterior.
Pentru aceasta, camerele de proiecţie sunt dotate cu dispozitive micrometrice de introducere a
valorii constantei camerei, ck, iar portclişeele acestor camere sunt prevăzute cu indici de referinţă
(indici ce apar şi pe fotograme) pentru centrarea cu precizie a fotogramelor (reproducerea
coordonatelor xp şi yp), precum şi cu posibilităţi de corectare pe cale optică sau mecanică a
distorsiunii camerei de preluare.
O operaţie importantă în cadrul orientării interioare, este corecţia constantei camerei de
proiecţie corespunzător contracţiei suportului filmului.
Reproducerea coordonatelor punctului principal la camerele de proiecţie ale unui aparat
de stereorestituţie, se efectuează prin centrarea, pe o masă luminoasă a negativului în portclişeul
camerei, folosind în acest scop lupe de construcţie specială.
Distorsiunea obiectivului camerei de prelucrare, induce o deformare de rotaţie
simetrică a fasciculului fotogrammetric în raport cu axa optică a camerei de proiecţie.
În mod similar fasciculul fotogrammetric este deformat de refracţia atmosferică şi
curbura Pământului. Distorsiunea se compensează cu ajutorul unor plăci optice care reproduc
inversul curbei de distorsiune a obiectivului camerei aerofotogrammetrice şi care se montează în
locul cristalului portclişeului sau prin variaţia constantei camerei, obţinută cu ajutorul unor
came metalice interschimbabile, ce reproduc inversul curbei de distorsiune, la aparatele cu
proiecţie mecanică. În exploatările analogice, refracţia atmosferică şi curbura Pământului, se
elimină cu ajutorul unor dispozitive analogice.
În cazul exploatării la aparate de stereorestituţie ce lucrează cu fascicule afine se obţine
un stereomodel ce are scară diferită în planimetrie faţă de cea în altimetrie; de acest lucru
ţinându-se seama la măsurarea stereomodelului.
2.4 ORIENTAREA EXTERIOARĂ A STEREOGRAMEI
Orientarea exterioară a stereogramei se efectuează în două etape în cazul exploatării
prin metode stereofotogrammetrice analogice şi anume:
 orientarea relativă necesitând determinarea a 5 elemente;
 orientarea absolută pentru a cărei realizare sunt necesare 7 elemente.
Orientarea relativă. După reconstrucţia celor două fascicule fotogrammetrice
corespunzătoare celor două imagini ale stereogramei (în urma orientării interioare) acestea se
orientează reciproc, astfel încât să producem poziţia din timpul preluării. Acest lucru se
realizează prin eliminarea paralexei transversale în 5 puncte cu distribuţie standard în
stereogramă, operaţie cunoscută sub numele de orientare relativă (figura 2.2).
În urma orientării relative razele corespondente ale celor două fascicule
fotogrammetrice se intersectează, două câte două, în spaţiul de proiecţie; totalitatea acestor
puncte formează modelul stereoscopic sau stereomodelul.
Pentru realizarea orientării relative se utilizează 5 grade de libertate ale aparatului de
stereorestituţie. Astfel, fiecare cameră de proiecţie a unui aparat de stereorestituţie dispune de
următoarele gradele de libertate: by, bz, k,  şi . Nu toate aparatele de stereorestituţie sunt dotate
cu aceste grade de libertate pentru ambele camere de proiecţie, însă toate aparatele trebuie să
dispună de cel puţin 5 grade de libertate, distribuite între cele două camere de proiecţie, pentru
efectuarea orientării relative.
 rotaţia k se face în jurul axei optice a obiectivului camerei de proiecţie.
 înclinarea longitudinală  se face în jurul unei axe paralele cu axa y a aparatului.
 înclinarea transversală  se face în jurul unei axe paralele cu axa x a aparatului.

12
 Fotogrammetrie 2 Curs 2 – Studiul stereogramei
Cele trei axe x, y, z au originea în punctul nodal anterior al obiectivului, şi formează un
sistem rectangular. Dintre cele trei mişcări unghiulare ale unei camere de proiecţie se deosebesc:
o înclinarea primară; o înclinarea secundară şi una terţiară. Se pot obţine diferite soluţii
constructive la diferitele aparate de stereorestituţie în ceea ce priveşte ordinea acestor mişcări.
Elementul bx, aşa cum sa arătat nu se foloseşte la orientarea relativă, el fiind un element al
orientării absolute.
Mişcările de translaţie şi rotaţie utilizate la orientarea relativă formează trei grupe
independente, aşa cum se va arăta mai târziu la studiul paralaxei transversale.
La alegerea celor 5 elemente pentru orientarea relativă trebuie să avem în vedere ca
fiecare grupă dintre cele trei, să fie reprezentată. Pentru orientarea relativă cele 5 grade de
libertate se aleg dintre următoarele: by', by", bz', bz", k', k", ', ", ', ", funcţie de tipul
aparatului. Din acest punct de vedere deosebim:
a) orientarea relativă în mod independent a stereogramei, care utilizează numai elemente
unghiulare pentru orientarea reciprocă a fotogramelor stereogramei, de ex.: k', ', ', k", ",
sau altă combinaţie;
b) orientarea relativă în serie a stereogramei, în acest caz unul dintre fasciculele
fotogrammetrice se menţine fix şi se orientează celălalt în raport cu cel menţinut fix, de exemplu:

(a) (b)
Figura 2.2 Orientarea relativă: bx, by şi bz-reprezintă translaţiile camerei de proiecţie de-a
lungul axelor; a- formarea stereomodelului; b-dispunerea punctelor standard.

 fascicolul din stânga fix, cel din dreapta se orientează în raport cu el; se utilizează elementele:
k", ",  ", by", bz";
 fasciculul din dreapta fix şi se orientează cel din stânga în raport cu el; se utilizează
elementele k', ', ', by', bz'.
Orientarea absolută. Stereomodelul se formează la o scară intermediară între scara
fotogramelor şi scara de restituţie. Orientarea stereomodelului este necunoscută în raport cu
sistemul de coordonate al planului de proiecţie în care se întocmeşte planul.
Aducerea stereomodelului în acest sistem se realizează pe baza a cel puţin trei puncte de
coordonate cunoscute în spaţiul-obiect (2 puncte cu X, Y, Z şi un punct cu Z), de obicei se
utilizează 4 sau mai multe puncte de coordonate X, Y, Z cunoscute. Aceste puncte sunt raportate
pe originalul de stereorestituţie la scara de exploatare. Imaginile acestor puncte pe fotograme
sunt identificate, descrise şi marcate pe fotograme, în etapa lucrărilor de teren, astfel că ele pot fi
identificate cu uşurinţă în stereomodel.
Cele 7 elemente ale orientării absolute se determină în următoarele etape:
 valorile aproximative ale elementelor Xo, Yo, K şi  în cadrul etapei de punere în scară
aproximativă, operaţie ce se realizează pe masa de proiecţie prin rotaţia şi translaţia originalului
de restituţie, şi modificarea componentelor bazei de proiecţie la aparat, pentru a aduce în
coincidenţă imaginile din stereomodel a două puncte cu corespondentele lor înţepate pe
originalul de stereorestituţie;
 valorile Zo,  şi  se determină în cadrul orizontalizării stereomodelului;
 valorile definitive Xo, Yo, Zo, K şi  se determină în cadrul etapei de punere în scară
definitivă a stereomodelului.

13