CAPITOLUL 3

STATICA STRUCTURILOR CU ZĂBRELE

3.1 Elemente şi ansambluri structurale

Zăbrea (sau bară dublu articulată) este elementul structural cu o dimensiune

geometrică mult mai mare decât celelalte două, lungimea L, cu aria sectiunii
transversale, constantă, A, constituit dintr-un material caracterizat de modulul de
elasticitate, constant, E, la care deplasările extremităţilor se produc longitudinal sub
acţiunea forţelor corespunzătoare ce acţionează pe aceeaşi direcţie (figura 3.1).
Comportarea la deformare statică a elementului structural poate fi studiată prin
raportarea parametrilor proprii d1, d2, f1, f2 la un reper propriu, definit de axa x, dispusă
longitudinal elementului (figura 3.1).

Figura 3.1 Element structural tip zăbrea în sistemul de axe propriu x

Ecuaţia de echilibru static a elementului de tip zăbrea, stabilită prin metodele

staticii structurilor, este dată de relaţia 3.1.1a,

sau în exprimare matriceală, compactă, de forma: (3.1.1a)

unde: este matricea de rigiditate a zăbrelei raportată la parametrii proprii d 1, d2, f1,
f2;
- vectorul deplasărilor extremităţilor zăbrelei sau al parametrior proprii
principali d1, d2;
- vectorul forţelor ce acţionează la extremităţile zăbrelei sau al parametrilor
proprii secundari f1, f2.

17
 Structurile cu zăbrele se pot organiza după o direcţie (puţin interesante), dar de
cele mai multe ori după două direcţii (în plan, figura 3.2) şi după trei direcţii (în
spaţiu).

Figrura 3.2 Structură plană cu zăbrele în sistemul de axe structural XY

Pentru fiecare nod i al unei structuri cu zăbrele plane se definesc câte doi
parametri principali, D2i-1 şi D2i, primul fiind definit ca deplasare după prima axă a
reperului structurii (obişniut X) şi al doilea ca deplasare după cea de a doua axă a
reperului structurii (obişnuit Y); pentru o structură cu n noduri se definesc 2n
parametri principali. Parametrii secundari corespunzători sunt forţele nodale F2i-1 şi
F2i; pentru o structură cu n noduri se definesc 2n parametri secundari. Parametrii sunt
pozitivi dacă vectorii ce îi definesc au acelaşi sens cu sensul pozitiv al axelor cu care
sunt paraleli. Din aceste considerente se poate aprecia că ecuaţia de echilibru mecanic
a structurii plane va fi constituită din 2n ecuaţii.
Din necesitatea asigurării compatibilităţii deplasărilor extremităţilor elementului
structural cu deplasările nodurilor de conectare ale structurii plane, elementul de tip
zăbrea capătă deplasări fictive la extremităţi, pe direcţia transversală axei longitudinal,
y, (figura 3.3).

Figura 3.3 Element structural tip zăbrea în sistemul propriu x,y

ecuaţia de echilibru static, raportată la parametrii proprii fiind dată de relaţia 3.1.1b.

18
 (3.1.1b)

Pentru fiecare nod i al unei structuri cu zăbrele spaţiale se definesc câte trei
parametri principali D3i-2, D3i-1 şi D3i, primul fiind definit ca deplasare după prima axă a
reperului structurii (obişniut X), al doilea ca deplasare după cea de a doua axă a
reperului structurii (obişnuit Y) şi al treilea ca deplasare după cea de a treia axă a
reperului structurii (obişnuit Z); pentru o structură cu n noduri se definesc 3n
parametri principali. Parametrii secundari corespunzători sunt forţele nodale F3i-2, F3i-1
şi F3i; pentru o structură cu n noduri se definesc 3n parametri secundari. Din aceste
considerente se poate aprecia că ecuaţia de echilibru mecanic a structurii spaţiale va fi
constituită din 3n ecuaţii.
Din necesitatea asigurării compatibilităţii deplasărilor extremităţilor elementului
structural cu deplasările nodurilor de conectare ale structurii spaţiale, elementul de tip
zăbrea capătă deplasări fictive la extremităţi şi pe cea de a doua axă transversală axei
longitudinale, z, ecuaţia de echilibru static, raportată la parametrii proprii fiind dată de
relaţia 3.1.1c.

(3.1.1c)

3.2 Statica matriceală clasică pentru analiza structurilor plane cu zăbrele

3.2.1 Ecuaţiei matriceală de echilibru static a zăbrelei

Stabilirea ecuaţiei matriceale de echilibru static, pentru elementul structural

curent e al unei structuri plane cu zăbrele, implică parcurgerea unui proces etapizat.

Etapa 1.1. Stabilirea ecuaţiei maticeale de echilibru static prin raportare la

parametrii proprii, cu proiecţia acestora în sistemul de referinţă propriu xy (în această
etapă notaţiile utilizează minuscule şi indicele p pentru sistemul de referinţă propriu),
relaţia E1.1,

19
sau (E1.1)

Etapa 1.2. Stabilirea ecuaţiei matriceale de echilibru static prin raportare la

parametrii structurali aferenţi, cu proiecţia acestora în sistemul de referinţă unic XY (în
această etapă notaţiile utilizează majuscule şi indicele S pentru sistemul de referinţă
structural), relaţia E1.2,

sau (E1.2)

unde, indicele inferior e arată apartenenţa parametrului la elementul curent, iar

indicele superior e cota parte corespunzând elementului curent.
Parametrii proprii ai extremităţilor zăbrelei sunt proiectaţi pe direcţiile
parametrilor structurali aferenţi ai nodurilor de conectare, cu ajutorul matricei de
transformare prin rotire, T, care are ca elemente componente cosinuşii directori ai
axelor proprii (x şi y) definiţi funcţie de reperul structurii (XY). În acest caz matricea
de transformare prin rotire este de forma:

unde: α este unghiul măsurat, în sens pozitiv, de la axa de referinţă X către axa de
referinţă x (antiorar).

Matricea T este o matrice ortogonală şi are proprietatea că inversa coincide cu

transpusa:

20
 Relaţiile de legătură dintre parametrii proprii şi parametrii structurali aferenţi
sunt:

care, înlocuite în relaţia E1.1 şi operat corespnzător, conduc la stabilirea matricei de

rigiditate a zăbrelei raportată la parametrii structurali aferenţi:

În cazul structurilor spaţiale cu zăbrele, matricea de transformare prin rotire este

de forma:

unde: cx, cy, cz sunt cosinuşi directori;

.

Etapa 1.3. Stabilirea ecuaţiei matriceale de echilibru static prin raportare la

parametrii structurii, obţinută prin completarea cu ecuaţii fictive corespunzătoare
parametrilor structurii ce nu sunt aferenţi sau nu aparţin zăbrelei (în această etapă
notaţiile utilizează majuscule sau indici referitori la apartenenţa la elementul curent):

sau (E1.3)

unde:[K]S este matricea de rigiditatea a elementului tip zăbrea raportată la parametrii

structurali.

3.2.2 Analiza statică a grinzii plane cu zăbrele

Enunţarea problemei: Să se efectueze analiza statică a structurii plane cu

zăbrele (determinarea deplasărilor, forţelor din reazeme şi eforturilor din elemente),

21
schema statică, caracteristicile geometrice şi mecanice, precum şi încărcările fiind
precizate pe figura 3.4.

Rezolvarea problemei:

Aplicaţia utilizează notaţii pentru variabile şi operatori corespunzând

programului de calcul matematic Mathcad (simbolul := are înţelesul de atribuire).

Figura 3.4 Structura cu zăbrele şi modelul discret corespunzător

Etapa 1, stabilirea ecuaţiei maticeale de echilibru static pentru fiecare zăbrea:

Zăbrea 1 (figura 3.5.1)

Figura 3.5.1 Parametri şi sisteme de referinţă pentru zăbreaua 1

Etapa 1.1 - prin raportare la parametrii proprii

 1 0 1 0 
  29698.485 0 29698.485 0 
E A   0 0 0 0 0 0 0 0
ke1    ke1  
 H 2   1 0 1 0  29698.485 0 29698.485 0 
0   
 0 0 0  0 0 0 0

22
Etapa 1.2 - prin raportare la parametrii structurali aferenţi

 cos   sin   0 0 
 
  sin   cos   0 0 
  T1  T
k1  T1  ke1 T1
4  0 0 cos   sin   
 
 0 0 sin   cos   

 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242

 
 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242
k1 
 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242
 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242
 

Etapa 1.3 - prin raportare la parametrii structurali

 k13  3 k1
3 4
k1
3 1
k1
3 2
0 0
 
 k14  3 k1
4 4
k1
4 1
k1
4 2
0 0
 
k1 k1 k1 k1 0 0
K1   1  3 1 4 1 1 1 2
 k1 k1 k1 k1 0 0

 2 3 2 4 2 1 2 2 
 0 0 0 0 0 0
 
 0 0 0 0 0 0

 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242 0 0

 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242 0 0
 
14849.242 14849.242 14849.242 14849.242 0 0
K1  
 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242 0 0
 0 0 0 0 0 0

 
 0 0 0 0 0 0

Zăbrea 2 (figura 3.5.2)

23
 Figura 3.5.2 Parametri şi sisteme de referinţă pentru zăbreaua 2

Etapa 1.1 - prin raportare la parametrii proprii

 1 0 1 0   29698.485 0 29698.485 0 
   
 E A   0 0 0 0   0 0 0 0
ke2    ke2 
 H 2   1 0 1 0   29698.485 0 29698.485 0 
 0 0 0 0  
   0 0 0 0

Etapa 1.2 - prin raportare la parametrii structurali aferenţi

 cos   sin   0 0 
 
  sin   cos   0 0 
  T2  T
k2  T2  ke2 T2
4  0 0 cos   sin   
 
 0 0 sin   cos   

 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242

14849.242 14849.242 14849.242 14849.242
k2  
 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242
 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242
 

Etapa 1.3 - prin raportare la parametrii structurali

 k21  1 k2
1 2
0 0 k2
1 3
k2
1 4 
 
 k22  1 k2
2 2
0 0 k2
2 3
k2
2 4 
 
0 0 0 0 0 0 
K2  
 0 0 0 0 0 0 
 k2 k2 0 0 k2 k2

 3 1 3 2 3 3 3 4 
 k2 k2 0 0 k2 k2 
 4 1 4 2 4 3 4 4 

24
  14849.242 14849.242 0 0 14849.242 14849.242
 14849.242 14849.242 0 0 14849.242 14849.242
 
0 0 0 0 0 0
K2   
 0 0 0 0 0 0 
 14849.242 14849.242 0 0 14849.242 14849.242

 
 14849.242 14849.242 0 0 14849.242 14849.242

Zăbrea 3 (figura 3.5.3)

Figura 3.5.3 Parametri şi sisteme de referinţă pentru zăbreaua 3

Etapa 1.1 - prin raportare la parametrii proprii

1 0 1 0   21000 0 21000 0 
   
 E A   0 0 0 0  0 0 0 0
ke3    ke3 
 2 H   1 0 1 0  21000 0 21000 0 
0   0 
 0 0 0  0 0 0

Etapa 1.2 - prin raportare la parametrii structurali aferenţi

  0

 21000 0 21000 0 
 
 0 0 0 0
k3 
 21000 0 21000 0 
 0 
 0 0 0

25
 Etapa 1.3 - prin raportare la parametrii structurali

0 0 0 0 0 0 
0 0 0 0 0 0

 
0 0 k3
1 1
k3
1 2
k3
1 3
k3
1 4 
K3   0 0 k3 k3 k3 k3

 2 1 2 2 2 3 2 4 
0 0 k3 k3 k3 k3

 3 1 3 2 3 3 3 4 
0 0 k3 k3 k3 k3 
 4 1 4 2 4 3 4 4 

0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0
 
0 0 21000 0 21000 0 
K3  
0 0 0 0 0 0
0 0 21000 0 21000 0

 
0 0 0 0 0 0

Etapa 2, stabilirea ecuaţiei matriceale de echilibru static a structurii:

K  K1  K2  K3

 29698.485 0 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242

 0 29698.485 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242
 
 14849.242 14849.242 35849.242 14849.242 21000 0 
K K 0
 14849.242 14849.242 14849.242 14849.242 0 0 
 14849.242 14849.242 21000 0 35849.242 14849.242

 
 14849.242 14849.242 0 0 14849.242 14849.242

Etapa 3, introducerea condiţiilor la limită (cl):

 K1  1 K1  2   29698.485 0 
Kcl    Kcl    Kcl  882000000
 K2  1 K2  2   0 29698.485
 

 0 
Fcl   
 100 

Etapa 4, determinarea deplasarilor necunoscute (nec):

26
  0 
Dnec  lsolve( Kcl  Fcl) Dnec   
 0.003

- generarea vectorului deplasărilor:

 Dnec1   0 
 
 Dnec2   0.003
   
 0 
D   0  D
 0   0 
 0   0 
 
   0 
 0 

Etapa 5 (auxiliară), determinarea forţelor din reazeme:

3 T Fnec3  ( 50 ) 4 T Fnec4  ( 50 )

Fnec3  K D Fnec4  K D
5 T Fnec5  ( 50 ) 6 T Fnec6  ( 50 )
Fnec5  K D Fnec6  K D

- generarea vectorului forţelor:

 Fcl1 
 
 Fcl2   0 
   100 
 Fnec31   
 50 
F    F
 Fnec41   50 
 Fnec5   50 
 1  
 50 
 Fnec6 
 1
Etapa 6 (auxiliară), determinarea eforturilor din zăbrele:

Zăbrea 1

 D3 
   70.711 
 D4   
 0 
D1    fe1  ke1 T1 D1 fe1 
 D1   70.711
D   0 
 
 2

Zăbrea 2

27
  D1 
   70.711 
 D2   
 0 
D2    fe2  ke2 T2 D2 fe2 
 D5   70.711
D   0 
 
 6

Zăbrea 3

 D3 
  0
 D4   
0
D3    fe3  ke2 T3 D3 fe3   
 D5  0
D  0
 
 6

3.3 Stabilirea prin MEF a ecuaţiei matriceale de echilibru static

a zăbrelei cu raportare la parametrii proprii

În MEF, stabilirea ecuaţiei matriceale de echilibrului static raportată la

parametrii proprii, pentru elementul tip zăbrea, implică un proces de calcul etapizat.

Etapa 1.1.1. Identificarea problemei.

Fie elementul tip zăbrea de lungime L, caracterizată de aria secţiuni

transversale, constantă A, şi modulul de elasticitate, constant E, cu axa proprie x
orientată pozitiv de la extremitatea 1 către extremitatea 2, deplasările şi forţele
acţionând la extremităţile sale (figura 3.6).

Figura 3.6 Definirea zăbrealei ca element finit

28
 Problema constă în găsirea, în sistemul propriu de referinţă, a unei relaţii de
legătură, între vectorul parametrilor proprii principali, constituit cu deplasările
extremităţilor zăbrelei d1, d2 şi vectorul parametrilor proprii secundari, constituit cu
forţele corespunzătoare f1, f2, de forma dată de relaţia E1.1.1.

(E1.1.1)

Etapa 1.1.2. Găsirea funcţiei, convenabile, de aproximare a deplasărilor d(x).

Se face ipoteza că pe toată lungimea zăbrelei deplasarea d(x) este dată de o

funcţie cu variaţie liniară (polinomială), care, matriceal, este de forma dată de relaţia
E1.1.2

sau compact, de forma: (E1.1.2)

unde: este matricea funcţiei de aproximare;

sunt coordonatele generalizate ale deplasării.

Etapa 1.1.3. Stabilirea relaţiei matriceale dintre deplasarea punctuală d(x) şi

deplasările extremităţilor zăbrelei d1, d2.

Se face afirmaţia că relaţia E1.1.2 este valabilă, inclusiv în extremităţile zăbrelei

şi aceasta se poate scrie simultan sub formă matriceală:

de unde rezultă:

care prin înlocuire în relaţia E1.1.2 conduce la relaţia E1.1.3

sau în formă compactă (E1.1.3)

unde N1(x), N2(x), sunt funcţiile de formă ale zăbrelei (aferente parametrilor
principali), egale cu:

29
sau, pentru cazul în care originea sistemului de referinţă propriu se alege în prima
extremitate (x1=0, x2=L), egale cu:

Funcţiile de formă sunt funcţii de pondere, având proprietatea de a lua valoare

maximă (unitară) în extremitatea în care acţionează parametrul principal aferent,
restul funcţiilor de formă, aferente celorlalăţi parametri principali, având valoare
minimă (zero); suma tuturor funcţiilor de formă are valoare unitară.
În implementarea pe calculator a programelor bazate pe metoda elementului
finit este importantă exprimarea funcţiei deplasărilor prin intermediul funcţiilor de
formă.

Etapa 1.1.4. Stabilirea relaţiei matriceale dintre deformaţia specifică punctuală,

şi deplasările extremităţilor zăbrelei d1, d2.

Se pleacă de la definiţia deformaţiei specifice din rezistenţa materialelor aplicată

zăbrelei, relaţia E1.1.4

sau în formă compactă (E1.1.4)

unde:

Etapa 1.1.5. Stabilirea relaţiei matriceale dintre tensiunea punctuală şi

deplasările extremităţilor zăbrelei d1, d2.

Se pleacă de la definirea deformării elastice din rezistenţa materialelor (legea lui

Hook) aplicată zăbrelei, relaţia E1.1.5

sau în formă compactă (E1.1.5)

30
unde [D] este matricea caracteristicilor mecanice ale materialului;
[H] - notaţia produsului [D] [B].

Etapa 1.1.6. Stabilirea relaţiei matriceale dintre deplasările extremităţilor

zăbrelei d1, d2 şi forţele corespunzătoare f1, f2.

Se pleacă de la definiţia lucrului mecanic, exprimarea în deplasări virtuale

(aplicat întregului volum al zăbrelei), pentru cel interior:

respectiv exterior:

şi se impune egalitatea lor, pentru existenţa echilibrului static (Lint = Lext).

După egalarea celor doi termeni şi efectuarea simplificărilor (considerând că
nu toate deplasările virtuale sunt egale cu zero) se obţine relaţia E1.1.6

sau în formă compactă (E1.1.6)

ceea ce coincide cu relaţia E1.1.1 şi care trebuia găsită.

Integrala ce defineşte matricea de rigiditate poate fi rezolvată fie aproximativ,
prin integrare numerică după o direcţie, fie exact (şi în această situaţie este posibil),
prin înlocuirea termenilor şi efectuarea operaţiilor indicate, în final obţinându-se:

Ecuaţia de echilibru static de mai sus este identică cu cea cunoscută din statica
matriceală clasică (3.1.1a). În felul acesta elementul structural tip zăbrea devine
element finit tip zăbrea, din categoria elementelor finite unidimensionale (1D).

31
32