ELEMENTE DE FOTOGRAMMETRIE

INTRODUCERE. DEFINITIE, OBIECT, SCOP, DOMENII DE UTILIZARE, SCURT ISTORIC

Fotogrammetria este o disciplina a stiintei masuratorilor terestre.
Fotogrammetria cuprinde un ansamblu de metode matematice, tehnici si tehnologii de
utilizare a fotografiei in domeniul masuratorilor terestre.
Pe langa aplicatiile in domeniul masuratorilor terestre, fotogrammetria poate fi aplicata
si in alte domenii: arhitectura, geologie, geofizica, meteorologie, agricultura si nu in ultimul
rand imbunatatiri funciare si ingineria mediului.
Fotogrammetria (din limba greac: photos = lumin, gramma = scriere, metron =
msur) este tiina tehnic avnd ca obiect nregistrarea, interpretarea, msurarea i
reprezentarea obiectelor i mediului lor nconjurtor pe baza imaginilor acestora. Este vorba
de stabilirea poziiei (siturii) n plan (n 2D) a obiectivelor i/sau reprezentare
tridimensional (spaial, n 3D) a lor.
Scurt istoric
Primele ridicri fotogrammetrice se datoreaz nevoii de a se pune la dispoziie tiinei
i tehnicii msurtorii i reprezentrii n plan a scoarei terestre noi ci i mijloace. nceputul
se identific cu descoperirea legilor perspectivei i utilizarea lor n pictur. Totodata primele
ridicari fotogrammetrice dateaza de la mijlocul secolului trecut, fiind conditionate de aparitia
si dezvoltarea fotografiei.
Odata cu publicarea, in 1851, de catre Skott Archer a modului de obtinere a imaginii
fotografice prin procedeul coloidului umed (stratul fotosensibil se prepara si se intinde pe
placa de sticla inainte de fotografiere, iar expunerea si developarea se face in timpul cat
stratul sensibil este umed) s-a deschis posibilitatea de aplicare a fotografiei in numeroase
ramuri ale stiintei si tehnicii, inclusiv in domeniul masuratorilor terestre.
La inceput s-au facut experiente pentru aplicarea fotografiei la ridicari terestre cu
fototeodolitul, iar dupa aceea la ridicari fotoaeriene.
Inginerul militar francez Aim Laussedat est primul care in 1851 a folosit un aparat
fotografic anume construit (fototeodolit), facand experiente de folosire a fotografiei in
scopuri topografice, folosind o noua metoda de ridicare terestra pe care a denunit-o
'metrofotografie' (fotogrammetria).
Ideea folosirii fotografiilor aeriene ale suprafetei terestre in scopuri topografice
apartine fotografului francez Gaspar Felix Tournachon, denumit si Nadar, care in anul 1858
obtine prima fotografie aeriana dintr-un balon captiv de la inaltimea de 80 de metri deasupra
orasului Paris.
Folosirea acestui procedeu in aer s-a dovedit mai complicata decat pe pamant si de
aceea dezvoltarea aerofotogrammetriei s-a produs abia dupa o jumatate de secol. In timp se
dezvolta tehnicile si tehnologiile fotografice atat pe linia fixarii imaginii cat si a opticii
fotografice.
In 1871 se descopera metoda de fabricatie a emulsiei sensibile cu strat uscat de
bromura de argint si gelatina. Aceasta putea fi folosita pentru fotografii instantanee si nu
necesita o expunere indelungata, lucru important in cazul fotografiei aeriene. In 1887 - 1889
s-au crerat posibilitati ca suportul emulsiei sa nu mai fie sticla ci peliculele de celuloid, cu
impact direct asupra dezvoltarii fotografiei aeriene si a aerofotogrammetriei.
La sfarsitul secolului XIX s-au construit camere fotografice multiple de preluare a
fotografiilor aeriene din baloane dirijabile denumite panoramograf printre care cele
construite de Thiele, Cailletet si Tribaule, Scheimpflung, Templer etc.
Cu toate experientele izolate, mai mult sau mai putin reusite, aerofotografierea nu s-a
dezvoltat pana la aparitia avionului, care a permis transportul rapid, comod si ieftin a camerei
fotoaeriene deasupra suprafetei de ridicat.
Dezvoltarea aviatiei in deceniul 2 al secolului XX a dus la succese in
aerofotogrammetrie. Experimentarile in folosirea avionului la ridicari fotoaeriene incep
inainte de primul razboi mondial, cand este folosita fotografia aeriana in operatiunile militare
de recunoastere.
Dupa primul razboi mondial metodele de ridicare fotoaeriana se extind continuu.
Folosirea avionului a impus folosirea unui timp de expunere mic. Aceasta a impus la randul
sau construirea unor obiectivi cu luminozitate mare, lipsiti pe cat posibil de distorsie, cu
obturatoare care sa functioneze rapid si sigur, precum si a unor dispozitive mecanice de
actionare a camerei in timpul lucrului.
Dintre principalele camere aeriene construite si folosite, cele mai importante sunt
RMK, MRB (Germania), RC-5 (Elvetia), AFA (U.R.S.S.), Santoni (Italia), T 11 (S.U.A.) si
SOM (Franta). Aceste aparate construite in prezent in variante moderne, reflecta orientarea
catre folosirea tehnicilor si tehnologiilor moderne digitale pentru determinarea pe cale
automata a datelor necesare prelucrarii fotogramelor, precum si realizarea unor mecanisme
automate de transmisie si comanda.
In Romania, dezvoltarea ridicarilor aerofotogrammetrice este legata de aparitia
aviatiei. Intre anii 1910 - 1914 s-au facut experimentari ale fotografiei din avion folosind
avioanele construite in Romania si cele cumparate din strainatate.
Pregatirile pentru primul razboi mondial orienteaza si fotografia aeriana pentru
folosire in scopuri militare.
Astfel primele lucrari de ridicare fotoaeriana din avion s-au facut in aprilie 1916, de
catre serviciul fotoaerian creat in cadrul flotilei de aviatie de la Cotroceni, utilizand la
inceput camere fotoaeriene simple, construite din lemn, de formatul 9x12 cm.
In august 1916 acest serviciu s-a dezvoltat prin infiintarea a 6 sectii fotoaeriene
afectate escadrilelor de aviatie care erau dislocate la Talmaci, Brasov, Murfatlar, Piatra
Neamt, Cotroceni si una mobila. La inceput nu s-au obtinut rezultate notabile datorita lipsei
de experienta. Ulterior, in timpul refacerii trupelor din Moldova, s-au adus aparate si
materiale fotografice noi, precum si un laborator cu care au fost inzestrate sectiile
fotoaeriene.
S-a inceput o activitate intensa al carei randament a fost apreciat in luptele de la
Marasesti, cand s-au cunoscut inainte de inceperea luptelor tipul si felul organizarii inamice.
In timpul Primului Razboi Mondial, Serviciul Geografic al Armatei si celelalte sectii
fotoaeriene trimiteau pe front hartile topografice completate cu date despre inamic folosind
in acest scop fotografiile aeriene.
In urma experientei capatate, ofiterii in rezerva (ingineri silvici) Aurel Cernatescu si
Victor Ivanceanu intocmesc in 1918 un 'Studiu asupra restituirii fotografiilor aeriene' in care
se prezentau mijloacele folosite in exploatarea continutului fotografiilor aeriene.
Prin conferinte si publicatii este propagata ideea aplicarii ridicarilor fotoaeriene in
intocmirea de planuri si harti.
In unele institutii superioare de invatamant sunt introduse notiuni de fotografie
aeriana.
In anul 1926 a avut loc la Berlin al doilea congres al Societatii Internationale de
Fotogrammetrie la care au participat si delegati din Romania. Congrasul I a avut loc in 1913
la Viena, unde se fondase in anul 1907 prima 'Societate Nationala de Fotogrammetrie'.
Raportul facut de delegati conducerii armatei a atras atentia asupra diverselor aplicatii
ale aerofotogrammetriei si al avantajelor pe care le prezinta, mai ales in actualizarea hartii.
Incepand cu anul 1927 s-au depus eforturi pentru a se procura aparatura necesara
trecerii la exploatarea riguroasa a fotogramelor aeriene cat si pentru a se face cunoscute
avantajele noii metode de ridicare.
In anul 1928 se infiinteaza o sectie de fotogrammetrie in cadrul Institutului Geografic
al Armatei, care este dotata cu un autocartograf si alte aparate de laborator de stricta
necesitate. Acesta sectie si-a orintat activitatea in scopul intocmirii hartii tarii prin procedee
aerofotogrammetrice.
In anul 1929 s-a infiintat o sectie fotogrammetrica pe langa Directia Superioara a
Aeronauticii si o sectie fotogrammetrica pe langa Directia Cadastrului Minier. Personalul
angajat a fost pregatit teoretic si practic pentru lucrari de restitutie timp de un an de catre
specialisti adusi din strainatate, iar dupa aceea o parte din ingineri au fost trimisi in
strainatate pentru perfectionare la Dresda, Berlin, si Jena (Zeiss).
Sectiile de fotogrammetrie din cadrul Directiei Cadastrului Minier si din cadrul
Directiei Aeronauticii au executat in perioada 1929 - 1937 o serie de lucrari care au
demonstrat avantajele metodei.
In perioada anilor 1939 - 1941 serviciul fotogrammetric din cadrul Directiei
Aeronauticii, denumit ulterior 'Oficiul Hidrografic si Aerofotogrammetric' este dotat cu
stereoplanigrafe C5, fotoredresatoare SEG IV, aeroproiectoare multiplex, camere
aerofotogrammetrice, cat si cu avioane special amenajate in scopul ridicarilor
aerofotogrammetrice.
Cu toate ca in perioada 1928 - 1940 s-au obtinut unele realizari, ridicarile aeriene nu s-
au dezvoltat la nivelul capacitatii si importantei reale datorita lipsei organizarii si coordonarii
la nivel national a unor programe concrete si aparitiei antreprenorilor topografi privati.
In afara de folosirea ridicarilor fotoaeriene la intocmirea hartii tarii, in
responsabilitatea Institutului Geografic Militar, o alta latura a fost incercarea de aplicare a
acesteia in geologie si cadastrul minier.
Preocuparile in aplicarea ridicarilor fotogrammetrice cresc, iar specialistii din
domeniul masuratorilor terestre incep sa-si dea seama ca avantajele folosirii fotografiei
aeriene sunt de necontestat.
Dupa 1950, cerintele impuse initial de aderarea la Tratatul de la Varsovia si apoi de
cooperativizarea agriculturii si ulterior de industrializarera socialista au impus intocmirea
intr-un timp scurt a unui mare volum de ridicari topografice. Aceasta situatie a ridicat in mod
serios problema crearii de noi sectoare fotogrammetrice si inzestrearea acestora cu aparatura
moderna de inalta productivitate.
Totodata, in anul 1949 ia fiinta o sectie fotogrammetrica in cadrul 'Comitetului
geologic' dotata cu camere fotoaeriene si aparatura moderna de exploatare a fotogramelor.
Cu acesta ocazie apar noi preocupari legate de aplicatia fotografiilor aeriene si terestre in
geologie, sistematizari urbane etc.
Cooperativizarea agriculturii, mai mult decat celelalte sectoare ale economiei a ridicat
problema reorganizarii procesului tehnologic de intocmire a bazei topografice din unitatile
de productie ale Directiei Generale Geotopografice si Organizarea Teritoriului din Ministerul
Agriculturii.
In cadrul acestei directii ia fiinta in anul 1958 o intreprindere fotogrammetrica de mare
capacitate care are ca obiectiv intocmirea planurilor topografice si cadastrale la scara
1:10.000, 1:5.000 si 1:2.000 pentru intreg teritoriul, necesare intocmirii si tinerii la zi a
evidentei funciare, organizarii teritoriului, lucrarilor de imbunatatiri funciare etc. (fostul
I.G.F.C.O.T.).
De asemenea in 1960 s-a infiintat un serviciu fotogrammetric la 'Institutul de Studii si
Proiectari Forestiere', iar in 1970 la 'Institutul de Studii si Proiectari pentru Imbunatatiri
Funciare', dotate cu aparatura de prelucrare a fotografiilor aeriene.
Dupa 1990, lipsa unei institutii responsabile de organizare la nivel national si a unei
politici si strategii unitare de utilizare a tehnicilor si tehnologiilor de aerofotografiere si a
tehnicilor de teledetectie in domeniul masuratorilor terestre si in alte domenii (agricultura,
ingineria mediului) a determinat aceeasi ineficienta economica in folosirea resurselor
disponibile, suprapunerea eforturilor si programelor diverselor institutii de specialitate si in
final imposibilitatea utilizarii pe scara larga a acestor metode in cadrul unor programe
sectoriale, cu responsabilitati precis delimitate si finantare externa.
ELEMENTE DE FOTOGRAMMETRIE
Ramurile fotogrammetriei:
Fotogrammetria aerian - este partea fotogrammetriei care are ca obiect obinerea
fotogramelor de pe platforme aeriene i exploatarea cantitativ i calitativ a informaiilor
coninute de acestea. Sinonim cu aerofotogrammetrie.
Fotogrammetria cosmic - este o latur relativ nou a fotogrammetriei, aparut odat
cu era spaial, care se ocup cu nregistrarea dincosmos, msurarea i reprezentarea
obiectelor i fenomenelor de pe Pmnt, alte planete sau satelii ai acestora. Se folosesc
metode aerofotogrammetrice adaptate, precum i metode specifice. Scopul principal al
fotogrammetriei cosmice este de a elabora hri topografice si tematice.
Fotogrammetria extraterestr - este o ramur a fotogrammetriei ce are ca obiect
cercetarea oricrui corp din spaiul cosmic de dinafara Pmntului.
Fotogrammetria terestr - este ramura fotogrammetriei ce are ca obiect obinerea
fotogramelor din puncte de staie terestre i exploatarea cantitativ i calitativ a
informaiilor obinute de acestea. Sinonim cu geofotogrammetrie.
n ceea ce privete aplicaiile fotogrammetriei se folosete urmtoarea clasificare:
Fotogrammetria topografic - ,aerian sau terestr ,este partea fotogrammetriei care se
utilizeaz la ntocmirea hrilor i a planurilor topografice.
Fotogrammetria netopografic, ndeosebi cea terestr, i mai puin cea aerian - se
refer la alte aplicaii dect ntocmirea hrilor i planurilor topografice:
Fotogrammetria industrial - se refer la aplicaiile fotogrammetriei n
construciile de cldiri, lucrri inginereti, industria minier, construcii de
vehicule i maini, construcii navale .a., cu obiectivele lor fundamentale
incluznd fazele de cercetare, proiectare, producie, testare, control i
reparaii.
Fotogrammetria arhitectural - este o aplicaie a fotogrammetriei cu
privire la ntocmirea documentaiilor, pstrarea (stocarea) de informaii
referitoare la mrimea, forma i detaliile arhitectonice ale cldirilor i
monumentelor.
Fotogrammetria mai are aplicaii i n numeroase alte domenii, topografice si
netopografice.
a) Fotografia unui obiect sau a unei suprafete de teren este o piesa de mare valoare
deoarece este o inregistrare obiectiva a imaginii respective.
Pentru ca fotografia sa fie un element de plecare in masuratori si reprezentari exacte
este necesar ca ea sa indeplineasca niste conditii speciale metrice. O astfel de fotografie este
fotograma, care sub raport matematic este o proiectie centrala.
Deci primul principiu si prima conditie in masuratorile fotogrammetrice propriu-zise
este aceea ca fotografiile sa fie proiectii centrale cu caracteristici perfect cunoscute, adica sa
fie fotograme.
b) Facand referire la ridicari, se intelege ca fotogrammetria trebuie sa se supuna legilor
de baza ale topografiei, de unde rezulta ca plecand de la proiectii centrale (fotograme)
trebuie sa se ajunga la proiectii paralele (planuri, harti). Intr-adevar, fotograma si harta sunt
proiectii plane ale suprafetelor de teren insa pe cata vreme fotograma este o proiectie
centrala, harta este o proiectie paralela ortogonala.
D
aca
im
agi
nil
e
fot
ogr
afi
ce
B
1

si
C
1

ale
pu
nct
elo
r
din
ter
en
B
si
C sunt simetrice cu imaginea A
1
a punctului axial A, se observa ca departarile pe harta a
proiectiilor B
0
si C
0
de A
0
depind nu numai de inclinarea axului de fotografiere ci si de
relieful terenului (fig. 1). Problema raportului dintre dimensiunile de pe fotograma si
corespondentele lor de pe harta este o problema complexa.
Problema de baza a fotogrammetriei este asadar aceea de a stabili metodele
matematice si tehnicile dupa care se poate transforma o proiectie centrala, sau mai multe,
intr-una sau mai multe proiectii paralele.
c) Daca se considera o singura fotograma aeriana in cazul particular al unui teren
orizontal (fig. 2), data fiind reversibilitatea fenomenelor in optica geometrica, harta terenului
poate fi obtinuta printr-o simpla proiectare a fotogramei pe o planseta, cu conditia ca
fotograma sa aiba aceeasi pozitie, (inclinare) fata de planseta pe care a avut-o in momentul
de priza fata de teren, adica fotograma sa fie redresata (intreaga proiectie sa fie adusa la o
anumita scara). Dupa asemenea fotograme, harta (planul) se poate obtine si prin constructii
grafice. In acest caz particular se obtine de-a dreptul proiectia ortogonala necesara dupa
proiectia centrala. Metoda se numeste a simplei intersectii, deoarece razele proiectate se
intersecteaza fiecare in parte simplu, cu planseta.


Problema e simpla chiar atunci cand terenul este inclinat, insa de panta continua, cand
proiectia ortogonala se obtine usor, printr-o transformare afina (dilatare). Totodata se
intelege ca practica admite si mici denivelari. Relieful nu poate fi redat pentru ca nu exista
elemente de diferentiere perpendiculare pe planul fotogramei.
Privitor la transformarea unei proiectii centrale intr-o proiectie paralela se poate
conchide ca metoda este limitata la terenurile plane si usor denivelate, ca pe masura ce creste
accidentatia terenului scade precizia si ca pe aceasta cale nu se poate obtine relieful. Aceasta
este fotogrammetria planimetrica si corespunde simplei intersectii in plan.
d) Daca se iau in considerare doua fotograme luate din puncte diferite, in asa fel incat
sa aiba o acoperire, adica o importanta portiune de teren sa fie prinsa in ambele fotograme
(fig. 3 si fig. 4), exista posibilitatea de a utiliza simultan ambele imagini. Cele doua imagini
ale portiunii comune pot fi considerate doua proiectii ale aceluiasi subiect si potrivit
principiilor geometriei proiective se poate obtine o a treia proiectie sau mai multe.
In cazul reprezentarii teritoriilor, proiectiile ce intereseaza a se obtine si care pot fi
obtinute pe baza celor doua proiectii centrale, sunt cele specifice topografiei generale, adica
o proiectie paralela ortogonala pentru obtinerea planimetriei si o proiectie paralela orizontala
(perpendiculara pe prima) pentru obtinerea altimetriei. Matematic pot fi determinate pozitiile
in x, y, z ale tuturor punctelor ce dau imagini pe cate doua fotograme.
Pozitiile spatiale ale punctelor pot fi obtinute prin constructii grafice, pe cale analogica
si pe cale analitica.


Constructiile grafice sunt greoaie, nu asigura precizie si nici randament satisfacator
insa reprezinta o posibilitate de determinare de puncte izolate atunci cand nu se dispune de
aparataj fotogrammetric.
Calea analogica presupune utilaj fotogrammetric specializat cu ajutorul caruia se reda terenul
sub forma grafica conventionala (planimetric si altimetric) prin restitutia modelului optic
punct cu punct, linie cu linie, direct, fara interpolari.
Prin model optic (stereomodel) se intelege imaginea spatiala (in relief) proprie vederii
binoculare, ce se obtine atunci cand cele doua fotograme ale cuplului sunt privite separat si
anume cea din stanga cu ochiul stang iar cea din dreapta cu ochiul drept.


Pentru ca imaginea in relief (nimita si stereoscopica) sa reprezinte efectiv modelul
optic propriu-zis este necesar ca fotogramele sa se gaseasca una fata de cealalta in pozitii
relative practic identice cu cele din momentul de priza. In acest caz, la intersectia razelor
omoloage se obtine efectiv modelul optic si se spune ca fotogramele sunt orientate relativ.
Pentru ca modelul optic sa poata fi restituit este necesar ca el sa fie orientat si absolut, adica
sa fie adus la o anumita scara si intr-o astfel de pozitie incat prin restitutia lui sa se obtina
direct planimetria si altimetria terenului.
Calea analogica este specific fotogrammetrica asigurand o precizie satisfacatoare si
fiind de mare randament. In figura 5 se prezinta formarea modelului optic la intersectia
razelor omoloage si restitutia modelului optic cu ajutorul unui punct marca fixat pe o masuta
deplasabila si de inaltime variabila.
La verticala marcii se gaseste un creion care deseneaza traseele urmate cu marca.

Calea analitica presupune masurarea pe fotograme a pozitiilor punctelor (coordonate
plane fortogammetrice) functie de care se ajunge la pozitia lor spatiala prin calcule. Daca se
folosesc mijloace specializate, precise de masurare, se pot obtine rezultate de mare precizie.
Aceasta cale este folosita in lucrari specializate pentru a se determina cu precizie
sporita retele de puncte precum si in unele ridicari la lucrari mari sau in determinari cu
caracter special si presupun in general programe si mijloace moderne de calcul.
Se concluzioneaza deci ca dupa doua proiectii centrale ale aceluiasi obiect (teren) se
pot obtine riguros proiectii paralele cerute de pricipiile reprezentarii teritoriilor, oricare ar fi
relieful, atat in ceeace priveste planimetria cat si in ceeace priveste altimetria.
Aceasta este fotogrammetria stereografica si corespunde dublei intersectii spatiale.
e) Masuratorile fotogrammetrice de precizie necesita intotdeauna o legatura
topografica cu terenul de ridicat pentru a se putea determina cu precizie scara. Acest lucru
este valabil atat pentru fotogrammetria planimetrica cat si pentru cea stereografica, atat in
fotogrammetria terestra cat si in aerofotogrammetrie.
In cazul fotogrammetriei terestre legatura se face de obicei prin cunoasterea sau
determinarea pozitiilor absolute ale punctelor de priza, determinare ce se face prin metode
topografice in cadrul retelei geodezice.
In aerofotogrammetrie, fie ca este cazul fotogrammetriei planimetrice fie al
fotogrammetriei stereografice, este necesar sa fie determinat pe cale topografica in X, Y, Z,
un numar minim de puncte denumite puncte de reper. Numarul si pozitia acestora sunt
diferite functie de metodele de aerotriangulatie folosite.
f) Privitor la aplicatiile fotogrammetriei in alte domenii, metodele matematice si
tehnice in ceeace priveste determinarea unor marimi fizice (lungimi, suprafete, volume,
forme, pozitii etc.) si a reprezentarilor acestora sunt comune sau deriva din acestea.
Metodele, tehnicile si tehnologiile pot fi uneori cu totul specifice pentru a deservi cat mai
bine aplicatia respectiva. Trebuie observat ca unele din aplicatiile fotogrammetriei in aceste
domenii nu sunt propriu-zis fotogrammetrice deoarece nu necesita masuratori si determinari
precise si prin urmare nu necesita nici fotograme ci doar fotografii.
Aplicatiile netopografice implica, fiecare in parte, pe langa anumite cunostinte de
fotogrammetrie, care uneori pot fi mai aprofundate, alteori mai sumare, o specializare in
domeniul respectiv.