2.

SCURT ISTORIC

Istoricul apariţiei tehnicilor de fotogrametrie este legat de istoricul

tehnologiilor componente, în primul rând de fotografie şi zbor.
Istoria fotografiei începe în 1545 când în lucrarea "De radio
astronomico et geometrico liber" a lui Gemma Frisius a fost prezentat pentru
prima oară desenul unei camere obscure, deşi referiri la aceasta existau cu
câteva sute de ani mai devreme. Cinci ani mai târziu, în 1550, .G.Cardaro
menţiona posibilitatea montării unei lentile convexe la această cameră
obscură.
Dar prima fotografie a fost realizată abia în anul 1826 de către
N.J.Niepce, considerat inventatorul fotografiei. Acesta a folosit un timp de
expunere de opt ore.
In anul 1839 a fost comunicată la Academia de Arte şi Stiinţe din Franţa
punerea la punct a dagherotipiei, tehnică pusă la punct de N.Daguerre pe
baza cercetărilor lui Niepce. O tehnică asemănătoare a fost pusă la punct,
practic în acelaşi timp, de N.F.Tolbot în Anglia.
La scurt timp, în 1840 un geodez francez D.F.I.Argo a menţionat pentru
prima oară ideea de a se utiliza fotografia pentru întocmirea hărţilor
topografice, în faţa Camerei Deputaţilor din Paris.
A.Laussedat (ofiţer în corpul de ingineri ai armatei franceze), considerat
părintele fotogrametriei, a demonstrat acest lucru prin lucrările şi studiile
efectuate în anul 1849.
In anul 1855 G.F.Tournachon (Nadar) a realizat prima fotografie
aeriană cu ajutorul unui balon captiv ridicat la 80 de metri deasupra unui sat
francez.
Trei ani mai târziu Laussedat a realizat fotografii aeriene cu ajutorul
unui aparat fotografic fixat de un zmeu şi apoi a unor baloane captive.
Un moment important la constituit inventarea în 1871 de către
R.L.Maddex a plăcilor fotografice uscate care au intrat în producţie industrială
începând din 1874 mai întâi în Anglia şi apoi în Germania.
In 1877 s-a înregistrat un patent de invenţie privind un sistem automat
pentru fotografia luată din balon de către W.B.Woodburgiar iar în 1879
M.Triboulet a realizat fotografii cu axul vertical (la nadir) de la înălţimea de
500 m, din balon.
In anul 1893 a fost folosit pentru prima oară termenul de fotogrametrie
într-un articol scris de A.Meydenbouer care trata metodele de măsurare cu
ajutorul fotografiei.
La data de 24 aprilie 1909 a fost realizată prima fotografie din avion de
către un însoţitor, rămas din păcate necunoscut, al celebrului pioner al
aviaţiei W.Wright, la Centocelle, în Italia.
In acelaşi au la Paris a fost organizat un concurs iar la Dresda o
expoziţie de fotografie aeriană.
In anul 1910 a fost înfiinţată la Viena societatea Internaţională de
fotogrametrie care a avut o substanţială contribuţie la dezvoltarea acestui
1
important domeniu de activitate, nu în ultimul rând prin organizarea de
congrese internaţionale care au avut loc cu regularitate din patru în patru ani
(cu excepţia perioadelor celor două războaie mondiale).
In 1913 a fost prezentată prima oară în faţa acestei societăţi de către
cpt.Tardivo utilizarea fotografiei luate din avion în scopuri cartografice.
In 1930 se înfiinţează şi în România prima asociaţie profesională
"Societatea Naţională Română de Fotogrametrie".
Un alt moment important a fost realizarea fotografiei color în 1895 de
către Houron prin separarea imaginilor pe culori de bază. Primul brevet a
fost obţinut însă abia în 1924 de către M.Godowsky. Utilizarea aeriană a fost
făcută prima oară de G.Goddard în 1937.
Perfecţionarea tehnologiei fotografiei color a avut loc în timpul
războiului dar abia către anul 1960 a fost definitiv pusă la punct.
Dezvoltarea fotografiei aeriene a avut loc în timpul celor două războaie
mondiale în scopuri militare. S-a ajuns la performanţele deosebite în special
spre sfărşitul celui de al II-lea Război Mondial, atât în ceea ce priveşte
fotografia aeriană convenţionala cât şi în infraroşu.
In ceea ce priveşte fotografia în domeniul infraroşu, trebuie amintit că în
anul 1931 Stevens a experimentat cu succes un filtru pentru domeniu
infraroşu şi a realizat fotografii cu o cameră plasată într-un balon ridicat la
mare înălţime. Ideea a fost dezvoltată de militari, care în 1942 au produs film
intraroşu color pentru delectarea obiectivelor aflate sub camuflaj.
Un alt moment important a fost în 1956 când Colwell a folosit fotografii
aeriene pancromatice, color, infraroşu monocrom şi infraroşu color pentru a
experimenta identificarea şi clasificarea vegetaţiei agricole şi forestiere.
După decenii de dezvoltare şi utilizare intensă a fotografiei alb-negru,
color, infraroşu (inclusiv color), bazată pe tehnica înregistrării fotochimice a
imaginilor, în ultimii ani, consecinţe a dezvoltării unor noi tehnologi,i şi nu în
ultimul rând a tehnologiilor informatice, a apărut tehnica "fotografiei" digitale.
In această tehnologie imaginea este preluată punct cu punct ("pixel")
energia electromagnetică fiind convertită imediat în semnal electric de către
elementele fotosensibile organizate în barete de detectori (CCD = Charged
Coupled Device). Semnalul electric este apoi înregistrat pe un suport
(magnetic sau optic0 direct In format digital, apărănd astfel un nou concept:
imaginea digitală.
Imaginea digitală poate fi prelucrată computerizat, cu sisteme soft
specializate, cu toate avantajele imense ce decurg de aici, comparativ cu
tehnologia clasică.
Dezvoltarea fotogrametriei însemnă şi dezvoltarea mijloacelor de
exploatare a fotogramei.
La început transpunerea elementelor de pe fotografii aeriene s-a
efectuat cu mijloace rudimentare (planşetă) apoi au apărut instrumente din ce
în ce mai complexe.

2
 Primele stereoscoape au fost realizate de R.Wtreatstone în 1838 (cu
oglinzi) şi de D.Brewster în 1849 (cu lentile). In 1857 Helmholz a realizat
stereoscopul cu patru oglinzi asemănătoare cu cele utilizate astăzi.
Un moment important în dezvoltarea metodelor şi instrumentelor de
exploatare în scopuri cartografice a fotografiei aeriene îl constituie
descoperirea în 1892 a principiului mărcii de măsurare mobile (floating mark)
de către F.Stolze şi apoi dezvoltarea de catre Dr.C.Pulfrich a unei metode
practice de măsurare cu ajutorul acesteia. Astfel stereofotogrametria a intrat
în practica curentă.
Spre sfârşitul secolului trecut doi membri ai Institutului Geografic din
Viena, A.von Hübl şi E.von.Orel au dezvoltat stereocomparatorul şi respectiv
stereo-autograful. De asemenea un stereocomparator a fost dezvoltat la Jena
de către Pulfrich.
De aici înainte aparatele de restituţie, precum şi alte aparate utilizate în
fotogrametrie s-au dezvoltat în ritmul dezvoltării tehnologiei optice şi
mecanice.

In rezumat stadiile parcurse de fotogrametrie până în prezent sunt:

1) Primul stadiu este reprezentat de fotogrametria executată cu

planşeta (anii 1860); au loc primele aplicaţii fotogrametrice la baza cărora stă
descoperirea fotografiei;
2) Fotogrametria analogică (include anii 1900 - 1960). Acest stadiu se
caracterizează prin apariţia primelor aparate de exploatare analogică a
fotogramelor şi de preluare a fotografiilor din avioane sau baloane;
3) Anii 1960 - 1980 sunt reprezentativi pentru dezvoltarea
fotogrametriei analitice. La originea acesteia stă apariţia calculatoarelor
electronice;
4) După anii 1980 şi până în prezent începe să se dezvolte
fotogrametria digitală, la originea ei aflându-se înregistrările obţinute de la
bordul sateliţilor artificiali. Se trece de la exploatarea imaginii fotografice
materializate pe film fotografic la exploatarea informaţiilor digitale obţinute
direct de diversele categorii de senzori sau prin digitizarea fotografiilor şi a
fotogramelor. Operaţiile tind să devină automatizate şi realizate de un
calculator.
Până relativ de curând (1989) în ţara noastră a fost utilizat sistemul
fotogrametriei analogice datorită lipsei de acces la tehnologiile computerizate
moderne. Relativ recent au început să fie introduse tehnologii analitice şi
digitale la diverse instituţii de profil atât de stat (de exemplu IGFCOT) cât şi
private (de exemplu firma Finsiel, Eurosense, BlomInfo etc.).