UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

Catedra „Cadastru şi Geodezie”

Bilet de examinare Nr.4

La disciplina Fotogrammetrie şi teledetecţie

Specialitatea – 61.MC.12 Managementul ecosistemelor forestiere

1. Analiza reperilor istorici ale dezvoltării Fotogrammetriei și Teledetecției.

2. Analiza criteriilor de interpretare a imaginilor.

3. Propuneți unele măsuri care pot fi aplicate în scopul creșterii atractivității investiționale a
terenurilor din oraș.

1. Primele ridicări fotogrammetrice se datorează nevoii științei și tehnicii măsurătorii, pentru

reprezentării în plan a scoarței terestre prin noi căi și mijloace. Începutul se identifică cu
descoperirea legilor perspectivei și utilizarea lor în pictură. Medicul și cercetătorul elvețian
Moritz Anton Kappeler a folosit imaginile de perspectivă desenate ale terenului la întocmirea
hărții muntelui Pilatus (1726). Apoi, matematicianul elvețian Johann Heinrich Lambert pune
bazele reconstituirii perspectivice, tratând și problema intersecției spațiale. Inventarea
fotografierii (1839) ca procedeu optic pentru obținerea perspectivei centrale riguroase a
deschis și calea dezvoltării fotogrammetriei. Prima cameră fotogrammetrică a fost construită
de inginerul francez Aimé Laussedat (1851) și s-a folosit în cadrul unui procedeu propriu de
ridicare (reprezentare) numit de el „metrofotografie”. La începutul secolului al XX-lea
fizicianul german Carl Pulfrich a construit stereocomparatorul și a conceput principiul de
măsurare pe fotograme, fără a mai fi necesare măsurători de direcții cu un aparat de măsurat
unghiuri. Construirea primei camere automate de aerofotografiere de către inventatorul
german Oskar Messter (1915) a condus la executarea aerofotografierii pe benzi. Tot în 1915
geodetul german Max Gasser a construit dublul proiector, iar după principiile formulate de
geodetul austriac Theodor Scheimpflug a fost conceput primul aparat de restituție
fotogrammetrică stereoscopică și au fost elaborate primele procedee de orientare și de
exploatare practică a fotogramelor. Compania de aparataj optic germană Carl Zeiss din Jena
a construit primul aparat universal de restituire stereoscopică de precizie, după proiectul
fizicianului și inginerului german Walther Bauersfeld (1923), folosind principiul proiecției
optice. După cel de Al Doilea Război mondial, Secția de fotogrammetrie de la Oficiul
Hidrografic și Aerofotogrammetric a fost mutată la Institutul Geografic al Armatei, actuala
Direcție Topografică Militară. În 1948 a luat ființă un Serviciu Fotogrammetric in cadrul
Intreprinderii de Prospecțiuni Geologice. In 1958 a fost creat Centrul de Fotogrammetrie,
care s-a dezvoltat mai tarziu ca Institutul de Geodezie,Fotogrammetrie,Cartografie si
Organizarea Teritoriului,iar uneori au fost organizate si alte compartimente cu profil
fotogrammetric pe langa unele institute de studii si proiectare. Astfel, după crearea Centrului
 de Fotogrammetrie practic toate planurile topografice și cadastrale au fost intocmite și
actualizate prin metode fotogrammetrice. Folosirea unor operațiuni fotogrammetrice
automatizate in mare masură și utilizarea pe scară largă a calculatoarelor electronice pentru
efectuarea calculelor pentru aerotriangulatie și exploatarea analitică a fotogramelor au creat
premisele realizării hărților digitale.
Termenul de „teledetectie” provine initial din limba engleză (. Remote sensing) ce semnifică
detectare de la distantă, de la depărtare şi a fost introdus prima dată SUA la mijlocul anilor
50, în cadrul documentatiilor Administratiei Americane a Oceanelor. Autorul acestei definitii
este cercetătoare E. Pruitt. În limba română, termenul a pătruns prin traducerea în franceză
(fr. teledetection). Cele mai simple aplicatii de teledetectie sunt legate de pildă, de sesizarea
vizuală, de către om a unui obiect, prin localizarea lui în spatiu, natura şi caracteristicile lui
fizice.
2.
Criteriile de interpretare a imaginilor reprezintă caracteristicile imaginii obiectelor pe baza carora
acestea pot fi identificate, localizate, descrise şi analizate. În functie de legătura cu imaginea
obiectului există două tipuri de criterii. - criterii directe - criterii indirecte Ambele categorii de
criterii se aplică selectiv în functie de proprietătile obiectului (formă, culoare, umbră, mărime) şi mai
ales în functie de caracteristicile imaginilor (ex. scara şi rezolutia imaginilor, signatura spectrală,
geometria imaginii etc.). Criteriile directe rezultă din caracteristicile individuale ale obiectului;
imaginea singulară a obiectului; forma, culoarea, dimensiunea.
Forma obiectului este cel mai simplu criteriu direct aplicabil însă în anumite conditii. Criteriul formă
se poate aplica în functie de mărimea obiectului, respectiv în functie de rezolutia spatială şi scara
imaginii. Obiectele, mai ales cele înalte, sunt afectate de deplasarea radială ceea ce permite
identificarea lor mai uşoara. Exploatarea stereoscopică a imaginii permite de asemenea, creşterea
expresivitătii formei obiectului în modelul tridimensional.
Mărimea obiectului poate fi abordată în două modalităti. Din punct de vedere calitativ el se aplică
prin compararea mărimii obiectului cu dimensiunile unor obiecte similare. Cantitativ, criteriul direct
este aplicat prin determinarea dimensiunilor obiectelor cu ajutorul unor instrumente optice ca
stereoscopul şi stereomicrometrul, respectiv prin utilizarea aplicatiilor de analiză spatială în SIG. În
aplicarea mărimii este importantă cunoaşterea proprietătilor geometrice ale imaginilor.. În aplicarea
mărimii este importantă cunoaşterea proprietătilor geometrice ale imaginilor.
Tonul de culoare impune o abordare diferentiată a problematicii de interpretare , în functie de
caracteristicile imaginii (banda spectrală, signatura spectrală a obiectului, momentul obtinerii
imaginii). Mai mult semnificatia tonului diferă la imaginile radar sau lidar, ori la imaginile în
infraroşu termal, elemente explicate în ultimele două capitole.
Criteriile indirecte rezultă din combinarea imaginilor obiectelor. Acestea nu mai depind atât de mult
de signatura spectrală cât mai ales de rezolutia spatialăşi acoperirea spatială a imaginilor. Criteriile
se aplică de asemenea selectiv. Pozitia obiectului reprezintă localizarea obiectului în spatiu în raport
cu alte obiecte de acelaşi tip sau de tipuri diferite. Din analiza pozitiei se pot obtine informatii
numeroase despre obiecte. Prin exploatare stereoscopică se obtin rezultate şi mai concludente,
deoarece apare şi dimensiunea verticală a obiectelor.
Umbra obiectului este o caracteristică a imaginii în spectrul vizibil sau a imaginii falscolor care se
suprapune şi unei părti din spectrul vizibil (se adaugă şi imaginile în infraroşul apropiat, respectiv
cele pancromatice). Umbra depinde de momentul în care s-a realizat imaginea astfel încât umbrele
sunt mai lungi în timpul iernii şi mai scurte în timpul verii, dar şi mai scurte la amiazăşi mai lungi
dimineata sau către apusul Soarelui. În infraroşul mijlociu şi termal, obiectele nu mai prezintă
umbră. Umbra depinde şi de înaltimea obiectelor astfel încât ea poate fi utilizată în interpretarea
obiectelor înalte cum ar fi copacii sau clădirile. Criteriul se aplică mai uşor la obiectele izolate, mai
înalte, care dau imaginea proiectată a formei lor, ca de pildă copacii rari, cei din lungul drumurilor,
zgârie norii din oraşe etc
Criteriul dispersiei exprimă gradul de împraştiere în spatiu a obiectelor de acelaşi fel. Acesta oferă
explicatii privind natura unor fenomene. De exemplu dispersia copacilor în poieni sau pe suprafata
topografică în ansamblu arată faptul că aceşti sunt un rest dintr-o veche pădure. Un relief ondulat în
care sunt dispersate forme de relief pozitive identice, orientate în aceaşi directie, separate de lacuri,
exprimă un relief rezultat din actiunea anterioară a ghetarilor de calotă.
3.

Dacă luăm exemplul investițiilor în valorificarea terenurilor din Chișinău, putem învăța doar cum
strica PUG-ul prin schimbare PUZ-urilori la discreția investitorilor, respectiv o lecție cum NU
trebuie de procedat pentru a crește atractivitatea investiționala in terenurile din oraș pe termen lung,
cu perspectivă pentru mai multe sfere de activitate economică, nu doar imobiliară. Continuând să mă
refer la Chișinău, în primul rând aș întări prin toate regulamentele interne ale instintuțiilor de resort,
PUG-ul și toate PUZ-urile din municipiu, după care aș dispersa traficul zonei centrale pe mai multe
zone periferice, prin amenajarea parcarilor periferice, asigurand spatial transpotrtul public, pe care l-
as trece la eficienta maxima si emisii minime. Conectarea retelei verzi a orasului, de asemenea
reprezinta o prioritate pentru cetatean care locuind in mediu urban, automat devine client de produse
si servicii prestate/propuse in urma activitatii economice desfasurate cu ajutorul investitorului.
Focusarea pe nucleie de zone verzi, ofera posbilitatea fixarii zonelor vulnerabile și expuse
alunecărilor sau altor forme de degradare a solului. Automat se creaza posibilitatea valorificarii
zonelor din jur pentru constructia de blocuri, scoli, unitati comerciale, care la randul lor trebuie sa
corespunda unui nr de locuitori din zona. O data ce numarul de locuitori ai zonei, are un nr de banci,
farmacii, gradinite, scoli, etc. corespunzătoare cererii, aceasta situatie ar garanta extinderea
investitorilor in periferii si ar evita imbulzeala și suprapunerea activitatilor in centru si zonele in care
ne-am deprins sa avem trafic si alte forme de perturbare a activitatilor uzuale. O data ce va exista si
vor fi implementate activitatile de investii conform legislatiei in vigoare dar si a registrului spatiilor
verzi (sper sa apara curand) si a algoritmului de număr al cetatenilor versus entitatilor comerciale de
toate bunurile si felurile, a unitatilor de invatamant, de asigurare a sanatatii si altor servicii sociale, a
spatiilor locative, etc, cred ca orașul poate deveni atractiv pentru investițile în oraș pe termen lung.