6.

Definitia stereorestitutiei fotogrammetrice: operatia de exploatare a modelului optic orientat exterior se

numeste restitutie stereofotogrammetrica sau stereorestitutie.
Fiecare detaliu se urmareste pe modelul optic cu marca stereoscopica, urmarindu-se atat deplasarea in plan cat
si evolutia spatiala (z) a fiecarui detaliu.
9. Definitia fotointerpretarii si avantajele utilizarii fotogrameleor: fotointerpretarea este metodologia de
extragere si clasificare a informatiei tematice continute de fotograme sau de perechile de fotograme care
alcatuiesc cuplul stereoscopic. Fotointerpretarea consta in identificarea pe fotodocumente a elementelor si
fenomenelor referitoare la elemntele topografice ale terenului natural si a obiectelor artificiale existente pe
teren.
Procesul de studiere si de culegere a informatiilor necesare identificand diferitele caracteristici artificiale si
naturale din spatiul-imagine, este numit fotointerpretare. Fotointerpretarea este stiintza localizarii, descrierii si
determinarii obiectelor si fenomenelor dintr-o imagine fotografica. Spre deosebire de o harta trasaturile de pe
o fotografie aeriana nu sunt generalizate sau reprezentate prin simboluri. Aerofotogramele inregistreaza toate
caracteristicile vizibile pe suprafata pamantului dintr-o perspective centrala si globala.
Avantajele utilizarii fotogrammelor sunt urmatoarele:
a)Imaginea este un mijloc de perceptie relativ obiectiv al ralitatii la un moment dat;
b)Imaginea contine o reprezentare completa a unui obiect;
c)Este un document foarte usor de manipulate cu o mare fiabilitate in timp;
d)Prin aerofotgrafiere sau prelevari de fotograme terestre se realizeaza corespondenta dintre obiectul real din
teren si imaginea sa de pe fotograma;
e)Este posibil studiul obiectelor deformabile, fragile, sensibile fara a intra in contact direct cu acestea si fara a
le deteriora;
f)Prin fotointerpretare se realizeaza operatiunea inversa aerofotografierii prin care se incearca reconstituirea
realitatii din teren pe baza unor criterii de analiza specifice.
10.Metode de fotointerpretare: metodele de fotointerpretare se impart in doua mari categorii:
-Metode clasice
-Metode automate
Metodele clasice de fotointerpretare se bazeaza pe capacitatea operatorului de a recunoaste si deosebii
obiectele si fenomenele redate pe imagini fotografice. In functie de locul de desfasurare si aparatura utilizata,
foto-interpretarea clasica se poate realize in laborator sau pe teren.
Metoda fotointerpretarii de laborator constituie defapt fotointerpretarea propriu-zisa, bazata pe analiza
materialului fotografic avut la dispozitie in conditii de cabinet.
Descifrarea fotogrammetrica constituie o identificare la teren a obiectelor si fenomenelor redate pe imagini
prin confruntarea directa dintre obiect si imaginea sa.
In cele mai frecvente situatii descifrarea constituie o prelungire a fotointerpretarii de birou, o completare a
acesteia direct la teren.
In cazul acestei fotointerpretarii se disting doua procedee de baza:
-Procedeul cautarii globale
-Procedeul cautarii logice (selective).
Fotointerpretarea automata este o metoda de extragere a informatiilor calitative din inregistrari aeriene si
spatiale folosind echipamente care permit substituirea factorului uman in procesele de prelucrare si decizie.
8.Reperajul fotogrammetric. Definitie: reperajul fotogrammetric este operatia prin care se determina
topograpfic pe teren, cele patru puncte de reper pentru fiecare fotograma sau 4-6 puncte pentru stereograma.
Aceste puncte trebuie sa se identifice usor atat pe teren cat si pe fotograma.
Ca repere pot fi alese: colturi de cladiri, colturi de tarlale, parcele, intersectii de drumuri, pomi izolati, etc. Cu
ocazia executarii repreajului la teren se executa si completarea fotointerpretarii sau se executa descifrarea
completa a fotogramelor folosind atlasul de semne conventionale al hartii la care urmeaza a se realiza planul.
Urmeaza lucrarile de aerotriangulatie si apoi lucrarile de restitutie obtinandu-se in final planul topografic prin
mijloace fotogrametrice. Repreajul se poate executa pe cale topografica si pe cale fotogrammetrica. Pe cale
topografica determinarea punctelor de reper se face prin metode topografice specifice (G.P.S. intersectii,
radieri) in cadrul retelei geodezice. Calea fotogrammetrica permite determinarea punctelor de reper si control
pentru fiecare fotograma respectiv stereograma din cadrul unei benzi cu conditia ca cel putin la capetele
benzii sa se faca o legatura sigura cu terenul prin reperaj terestru. Deoarece precizia produsului
fotogrammetric final depinde in foarte mare masura de precizia coordonatelor punctelor de reper in practica se
utilizeaza permarcajul fotogrammetric. Se cunosc mai multe metode fotogrammetrice de reperaj ce se pot
grupa in :
-fototriangulatii (plane)
-aerotriangulatii (spatiale)
3.Elementele de orientare interioara si exterioara ale fotogramei:
a)Elementele de orientare interioara – sunt acele elemente ce definesc pozitia fotogramei fata de centrul ei de
perspectiva. Ele sunt:
-Distanta principala, numita si constanta camerei, adica distanta de la centrul de proiectie O la planul
imaginii(fotogramei)
-Punctul principal, adica proiectia centrului de perspectiva O pe planul fotogramei
-Pentru o perfecta cunoastere a perspectivei este necesar sa se cunoasca si distorsiunile, insa din punct de
vedere practic acestea sunt eliminate in procesul de prelucrare a imaginilor fotogrammetrice.
b)Elementele de orientare exterioare. Pentru orientarea unei fotograme sunt necesare noua elemente: trei
pentru orientarea interioara si 6 pentru orientarea exterioara. Ele sunt:
-coordonatele Xo, Yo, Zo ale centrului de proiectie O fata de sistemul de referinta (X, Y, Z) si unghiurile k, φ,ω
pe care le face axa de fotografiere.
k- este unghiul de rascire a axei de fotografiere, adica a fotogramei in planul ei fara de directia de zbor.
φ- este unghiul de inclinare longitudinala tot fata de directia de zbor
ω – unghiul de inclinare transversala.
2.Procedee de determinare a scarii fotogramelor: in cadrul aceleiasi fotograme sau al unui grup de
fotograme din aceeasi zona scara de fotografiere poate sa varieze datorita diferentelor de nivel ale terenului
sau inclinarilor axei de fotografiere. Pentru a mari precizia determinarii scarii fotogramelor este necesar sa se
respecte urmatoarele reguli:
-determinarea scarii sa se faca pe doua sau mai multe directii, lunadu-se ca valoare finala media valorilor
obtinute din fiecare combinatie
-punctele alese sa fie de inaltimi egale
-punctele sa fie bine identificate si situate la distante mai mari decat jumatatea laturii fotogramei
-eroarea de masurare grafica a distantelor pe fotograma sau pe harta sa fie de maximum ± 0,2mm.
Determinarea scarii se face dupa unul din urmatoarele procedee:
a)Cunoasterea coordonatelor geodezice a doua puncte din teren (A, B), identificate pe fotograma (a, b).
A(X ,Y) si B(X, Y) – puncte geodezice din teren
D  X 2  Y 2
-se masoara pe fotograma d intre a si b
1 d
-se calculeaza scara: mf  D
1 d
b)Masurand distantele Di pe teren si corespondentele acestora pe fotograma di: mf  D
1 d 1
c)Masurand distante pe harta si corespondentele acestora pe fotograma: mf  D * mf
d)Cunoscand distanta focala (f) a camerei fotoaeriene si inaltimea medie de zbor fata de suprafata terenului
1 f
fotografiat: mf  H .
7.Deformatiile care pot aparea pe o fotograma aeriana: deformatiile de pe o fotograma au ca rezultat
deplasarea imaginilor punctelor din teren in alta pozitie decat cea corecta. Cauzele pot fi urmatoarele:
-existenta unor diferente de nivel mari in cuprinsul terenului fotografiat
-deformatii ale materialelor fotografice
-deformatii datorate refractiei atmosferice
-deformatii datorate curburii pamantului.
Cele mai mari deformari in pozitia punctelor pe fotograma aeriana se datoreaza inclinarii axei de fotografiere
fata de verticala locului si diferentelor mari de nivel ale terenului. Eliminarea deformarilor datorita inclinarii
axei de fotografiere si aducerea la o anumita scara se face prin oeratiunea fotogrammtrica numita
fotoredresare.