IMAGINI AERIENE

Anul II, Știința Mediului

Marina Rujoiu-Mare (Vîrghileanu)

• AEROFOTOGRAMĂ = imagine obiectivă,
instantanee, la scară, în proiecție centrală, obținută
în urma unui zbor de aerofotografiere dintr-un
punct de pe traseul de zbor al avionului, cu ajutorul
unei camere aerofotogrammetrice;
-fotogramă = imagine metrică
-proiecție centrală = razele de lumină trec printr-un
singur punct înainte de a atinge planul filmului;
 Domenii de aplicabilitate
• Topografie (planuri și hărți topografice 1:2000 – 1:25000,
modele digitale de teren și de elevațiel, puncte de sprijin în
măsurători topografice)
• Cadastru (hărți și planuri cadastrale)
• Măsurători terestre
• Modele digitale ale obiectelor de pe suprafața terenului
(DSM, ale clădirilor, copacilor, drumurilor, căi ferate)
• Amenajarea teritoriului, urbanism
• Arheologie
• Geografia mediului
• Geologie
• Gestiunea riscurilor
• Agricultură și silvicultură
• Baze de date SIG
 Caracteristicile aerofotogramelor
• Formatul
-formă pătrată (13x13, 18x18, 23x23, 40x40 cm)
-formă dreptunghiulară (13x18 cm)
• Claritatea – gradul în care obiectele fotografiate apar în
imagini prin contururi net definite; este determinată de
caracteristicile obiectivului (puterea de rezoluție) și de o
corelare între timpul de expunere și viteza de zbor a
avionului;
• Scara – variabilă (în funcție de poziționarea diferită a
obiectelor în raport cu obiectivul)
-imagini la scară mare (peste 1:10.000 – interpretarea așezărilor)
-imagini la scară medie (1:10.000-1:30.000 – păduri, culturi
agricole, ape)
-imagini la scară mică (sub 1:30.000 – ansambluri de terenuri,
studii regionale)
• Scara este exprimată ca:
-raport între dimensiunea obiectului din imagine și a celui
corespondent în teren
-raport dintre distanța focală și altitudinea de zbor

1/n = d/D= f/H unde,

n este numitorul scării hărţii
d este dimensiunea în imagine a unui detaliu din teren
(mm)
D este dimensiunea în teren a detaliului din imagine (m)
f este distanţa focală a obiectivului camerei de
fotografiere aeriană, specificată în cartea tehnică (mm)
H este plafonul de zbor de la care a fost preluată
imaginea, specificat la fiecare fotogramă aeriană.
• Proiecţia centrală - Imaginea suprafeţei de teren A, este
proiectată prin lentilele camerei de fotografiere B, rezultând
imaginea aeriană sau fotograma micşorată C .
Deformări impuse de proiecția centrală:
-efectul topografic
-deplasarea radială
• Scara unei imagini de teledetecţie este însă o noţiune mai complexă, în condiţiile în
care punctele şi obiectele din imagini sunt situate în realitate la altitudini diferite,
deşi pe planul imaginii ele apar la acelaşi nivel. Rezultă că obiectele mai apropiate de
cameră sau de senzor, de pildă cele de pe înălţimi, au scara mai mare decât cele mai
depărtate, situate de pildă în văi sau depresiuni. Acestă deformare se numeşte şi
efect topografic şi poate fi corectat prin modificarea proiecţiei centrale şi înlocuirea ei
cu cea ortografică

Comparaţie între conceptul de scară a unei hărţi şi scara unei fotografii aeriene
 Variaţia scării obiectelor din imagine la nivelul unui versant. Se observă creşterea treptată a
lăţimii şoselei în serpentine, de la baza versantului către partea superioară a acestuia; de
asemenea casele sau arborii de pe versantul superior (dreapta) apar la o scară mai mare decât la
baza acesuia (stânga). În dreapta imaginii apare un abrupt în şisturi cristaline, deasupra şesului
văii. Fotogramă aeriană verticală din 1997, zona Steg, Valais, Alpii Bernezi, Elveţia. Sursa: Earth
Google.
• Acoperirea spaţială depinde şi de tipul de imagine, în funcţie de
unghiul de fotografiere, respectiv, unghiul verticalei locului cu axul
sistemului optic sau al camerei de fotografiere.

Tipuri de aerofograme după unghiul verticalei locului cu axul sistemului optic:

-verticale/nadirale (unghi sub 3°)
-oblice (unghi 3°-15°)
-panoramice (unghi peste 15°, cuprinde linia orizontului)
• Deplasarea radială – deformare datorată proiecției centrale; implică
apariţia deplasată a punctelor din teren de la altitudini mai mari, în
raport cu cele joase și apariţia obiectelor cu o anumită înălţime printr-o
imagine diferită de cea a proiecţiei lor în plan.
Modul de obținere al aerofotogramelor
• Aerofotografierea se realizează în benzi paralele, în
care imaginile se suprapun lateral și transversal;
• Extinderea acoperirii spațiale se realizează prin
FOTOASAMBLAJE DE IMAGINI:
-asociere de 2 imagini alăturate = dublet
-asociere de 3 imagini alăturate = triplet
-asociere de mai multe imagini = multiplet
-asocierea tuturor imaginilor obținute de-a lungul
unei direcții de zbor = banda / seria
-asocierea tututor imaginilor obținute asupra unei
zone = mozaic de imagini
 a.

b. a. Modul de
obținere al
aerofotogramelor
b. Suprapunerea
laterală de
aproximativ 60%
a două imagini
alăturate = dublet
– se poate
exploata
stereoscopic
Tipuri de aerofotograme după modul de obținere

• Analogice – obținute prin mijloace fotografice

pe material fotosensibil (pe film)

• Digitale – obținute prin mijloace digitale, pe

suport electronic de memorie, reprezentată
printr-o matrice cu linii și coloane alcătuite din
pixeli (informații măsurate în biți)
 Obținerea de hărți și planuri
- corectarea deformărilor la nivelul scării și al deplasării radiale-
• Ortocorectarea/ortorectificarea – înlocuirea
proiecției centrale cu proiecția ortografică (se
elimină electul topografic și deplasarea
radială)
• Rezultate:
-ortofotograma;
-ortofotoplanul;
-ortofotoharta;
 Exploatarea stereoscopică
• Examinarea vizuală prin metode analogice (cu
stereoscop sau interpretoscop) sau digitale (cu
ochelarii anaglifici sau de polarizare) a
stereomodelelor, în vederea extragerii
informațiilor calitative și cantitative despre
obiecte și fenomene;
Ortofotoharta
Ortofotoharta