Sunteți pe pagina 1din 3

ATESTAREA MEMBRILOR ECHIPAJULUI DE CABINĂ

 
Modul de implementare a cerințelor pentru aplicarea prevederilor Regulamentului
(UE) nr. 1178/2011 modificat prin Regulamentul (UE) nr. 290/2012, privind
eliberarea atestatelor de membru al echipajului de cabină de către AACR și
condițiile privind valabilitatea acestora
 
1. Solicitarea unui atestat de membru al echipajului de cabină 

 Solicitarea eliberării unui atestat de membru al echipajului de cabină, în urma completării


corespunzătoare a formularului de cerere CC-S (Anexa 22) de către solicitant, se depune cu minim 10 zile
lucrătoare înainte de data planificata a unei sesiuni de examinare teoretică însoțită de documentația aferentă
completă, după caz:

1. certificate/ adeverințe de atestare a pregătirii;


2. raportul medical eliberat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.
1178/2011 al CE, Anexa IV Partea MED, subpartea C;
3. dovada achitării tarifelor aferente obținerii atestatului de membru al echipajului de
cabină.

 Atestatele de membru al echipajului de cabină se eliberează solicitanților în urma promovării


examinării teoretice organizate de către AACR, în conformitate cu prevederile capitolul 7 (3), al prezentei
proceduri.
 Atestatele de membru al echipajului de cabină se eliberează de către AACR, în termen de 15 zile
lucrătoare de la data declarării promovării examinării.
 Atestatul de membru al echipajului de cabină CC-A este realizat în forma și modul stabilite de AACR,
conform procedurilor descrise în Regulamentul (UE) 1178/2011, paragraful ARA.CC.100 și a modelului
prezentat în Apendicele II la ANEXA VI Partea ARA și denumit Formularul AESA 142 Versiunea 1.
 În cazul expirării valabilității, pentru obținerea unui nou atestat se reia procesul de obținere, conform
prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1178/2011, Anexa V.

 Notificări 

 Deținătorul unui atestat de membru al echipajului de cabină este obligat să notifice AACR ori de câte
ori operatorul aerian la care activează îi eliberează o nouă listă de calificări, ca urmare a obținerii unei noi
calificări de tip.
 Deținătorul de atestat de membru al echipajului de cabină este obligat să notifice imediat AACR dacă
nu și-a exercitat privilegiile asociate timp de cel puțin 60 de luni pe un tip de aeronavă.

2. Conversia licențelor naționale emise în conformitate cu RACR-LPN 5, în


atestate emise în conformitate cu cerințele Anexei V din Regulamentul UE
1178/2011
 Toate licențele însoțitorilor de bord, emise în România, sunt conforme cu RACR-
LPN 5 Ediția 2-a, aprobat prin OMTCT nr.1116/2006 și respectă
cerințele Regulamentului (CE) NR. 859/2008 al Comisiei din 20 august 2008 de
modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91. În consecință, aceste licențe  sunt
considerate a fi pe deplin conforme cu atestatele membrilor echipajelor de cabină
echivalente din Regulamentul EU nr.1178/2011, începând cu data de 8 aprilie
2013. Înlocuirea acestora se va efectua la solicitarea deținătorilor.
 3. Acceptarea atestatelor, autorizațiilor și certificatelor emise de autoritățile
aeronautice civile ale altor state

 Atestatele emise de statele membre ale Uniunii Europene


 Atestatele de membru al echipajului de cabină emise de autoritățile competente ale statelor membre
ale Uniunii Europene sunt recunoscute fără alte formalități, nefiind necesar ca documentul de calificare să fie
validat pentru a putea fi utilizat pe aeronave înmatriculate în România, potrivit prevederilor Legii nr. 200/2004
privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România,
conform cerințelor menționate în Regulamentul (UE) nr. 1178/2011.
 Licențele, atestatele, autorizațiile și/sau certificatele echivalente emise în alte state non-UE pentru
membrii echipajelor de cabină, în scopul admiterii acestora în operațiuni de transport aerian comercial la
bordul aeronavelor civile înmatriculate în România, se convertesc în atestate emise de AACR numai în
condițiile prevăzute de art. 12 din Regulamentul (UE) nr. 216/2008 cu modificările și completările ulterioare,
respectiv în condițiile existenței unui acord încheiat în acest sens între Uniunea Europeană și state terțe, iar în
lipsa unui astfel de acord, în baza unui acord bilateral, încheiat între România și statul terț.
 Conversia atestatelor, autorizațiilor și / sau certificatelor menționate la alineatul (1), se realizează
numai în baza unei cereri adresate AACR (formular CC-S – Anexa 22). La cererea de conversie se anexează în
copie documentele de certificare / calificare, însoțite de atestarea medicală.
 Cererea se depune la sediul AACR, de către solicitant, prin completarea în mod corespunzător a
formularului CC-S (Anexa 22), însoțit de documentația aferentă completă, după caz:

1. certificate/ adeverințe de atestare a pregătirii teoretice și practice;


2. licență națională/ ID operator/ dovezi calificare pe tip de aeronavă;
3. raportul medical eliberat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.
1178/2011 al CE, Anexa IV Partea MED, subpartea CC; și
4. dovada achitării tarifelor aferente obținerii atestatului.

 Ulterior depunerii la AACR a dovezii cu privire la atestarea pregătirii de diferențe, după caz, în
vederea conversiei documentului de certificare deținut, solicitantul trebuie să susțină examinare teoretică.

4. Examinarea în cadrul AACR pentru obținerea atestatului

 Solicitanții unui atestat de membru al echipajului de cabină trebuie să absolve un curs de pregătire
inițială pentru a se familiariza cu mediul aviatic și pentru a acumula suficiente cunoștințe generale și
competențe de bază necesare executării atribuțiilor și îndeplinirii responsabilităților legate de siguranța
pasagerilor și a zborului, în timpul operațiunilor normale, anormale și de urgență.
 Pentru a demonstra că au obținut nivelul de cunoștințe și de competență, solicitanții unui atestat de
membru al echipajului de cabină trebuie să susțină un examen teoretic în cadrul AACR, la discipline care să
includă toate elementele programului de pregătire potrivit prevederilor Regulamentului (UE) 1178/2011,
Apendicele 1 la Part CC, cu excepția pregătirii privind managementul resurselor echipajului (CRM).
 Examinarea teoretică a solicitanților unui atestat de membru al echipajului de cabină se organizează de
către AACR la disciplinele:
1. Cunoștințe teoretice generale privind aviația și reglementările din domeniul
aviației, relațiile cu pasagerii și supravegherea cabinei, pregătirea privind lupta contra
incendiului și a fumului, bunuri periculoase și aspecte generale de securitate în aviație –
scris 20 întrebări tip grilă
2. Comunicare (tehnici de comunicare, limbaj și terminologie) – scris (10 întrebări) şi
oral;
3. Aspecte aeromedicale și prim ajutor. Factori Umani – scris 20 întrebări tip grilă.

 Examinarea practică a solicitanților atestatului de membru al echipajului de cabină constă în evaluarea


performanțelor acestora la finalul exercițiilor privind:
 tehnici pentru supraviețuirea în medii ostile (de exemplu în regiunea polară, în desert, în junglă, pe
mare); și
 tehnici de supraviețuire în apă, care să includă echiparea efectivă cu echipamentul personal de
flotabilitate în apă și utilizarea acestuia, utilizarea bărcilor de salvare sau a echipamentelor similare, precum și
antrenament practic în apă.
 Organizația de pregătire finalizează examinarea practică a solicitanților unui atestat de membru al
echipajului de cabină prin eliberarea unui document specific.

S-ar putea să vă placă și