REPREZENTAREA 3D A SUPRAFEŢELOR

TOPOGRAFICE PRIN METODE

FOTOGRAMMETRICE ŞI DE TELEDETECŢIE

Reprezentarea plană a spaţiului obiect sub forma clasică a hărţilor şi planurilorîn condiţiile
progresului tehnologic actual pare o soluţie simplistă care nucorespunde percepţiei omului a acestui
spaţiu înconjurător care estetridimensională. Dezvoltarea tehnologiilor de colectare a datelor teren în
ceea cepriveşte dezvoltarea aparatelor utilizate în ridicările topografice, a sistemelor depreluare
dezvoltate pentru fotogrammetria digitală şi teledetecţie, a sistemelorde stocare, prelucrare şi
reprezentare a rezultatelor au impus noi produseprecum sistemele informaţionale ale teritoriului,
sistemele informaţionalegeografice, hărţile digitale tridimensionale, reprezentările perspective
alespaţiului obiect etc.
În ceea ce urmează vor fi tratate aspecte legate de culegerea datelor de bază prinmetode
topografice de teren, fotogrammetrice precum exploatareastereomodelului clasic prin digitizarea
statică sau dinamică a curbelor de nivel,exploatarea stereogramelor digitale prin corelaţie plană
stereoscopică sau înspaţiul obiect, prelucrarea imaginii digitale şi derivarea altimetriei din tonurilede
gri, scanarea şi vectorizarea hărţilor şi planurilor existente, metoda laseruluide scanare precum şi
metodele specifice radargrammetriei şi interferometriei.

1. METODE DE CULEGERE A DATELOR TEREN

În reprezentarea 3D a suprafeţelor topografice şi a spaţiului obiect cea mailaborioasă şi

diversă etapă este culegerea datelor. Funcţie de scopul lucrării, detehnologia disponibilă privind
culegerea datelor, de suprafaţa terenului decartografiat, de tehnologia de prelucrare şi reprezentare a
datelor, derapiditatea, precizia şi eficienţa impusă culegerea datelor poate fi făcută prin metode
diverse care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.
 1.1. Metode topografice de teren
Sunt cele mai vechi metode utilizate în domeniul măsurătorilor terestre.Dezvoltările
tehnologice din ultima perioadă prin staţiile totale, sistemele GPS,posibilităţile de stocare şi
prelucrare a unor volume mari de date au permiseficientizarea acestor lucrări care rămân totuşi
specifice cartărilor pentrusuprafeţe mici sau specifice precum reţele de comunicaţii, reţele de
transport etc.
Pentru suprafeţe mari de teren şi spaţii complexe precum zonele industriale şiurbane,
metodele de fotogrammetrie şi teledetecţie sunt mai eficiente.

Figura 1.Culegerea informaţiei altimetrice prin metode topografice.a)reprezentarea 3D,

b)reprezentare perspectivă a MDAT.

1.2. Metode fotogrammetrice

Fotogrammetria este cea mai economică metodă de culegere a datelor pentrusuprafeţe
mari.Fotogrammetria a cunoscut în ultima perioadă mari transformări în ceeace priveşte senzorii de
preluare cât şi a tehnologiei clasice de exploatare afotogramei şi stereogramei.Din punctul de vedere
al senzorilor de preluare se evidenţiază în ultimaperioadă două tendinţe şi anume:
* dezvoltarea senzorilor opto-electronici de tipul dispozitivelor cuplate prinsarcină (DCS)sau
cu transfer de sarcină (DTS) pentru preluarea fotogramelor digitale şi dezvoltarea întregiitehnologii
bazate pe exploatarea stereoscopică a stereogramei şi a produselorbazate pe această tehnologie,
* dezvoltarea sistemelor laser-scaner, tehnologie nouă care tinde săînlocuiască metodele
bazate pe exploatarea stereogramei şi care oferă ampleposibilităţi oferind noi soluţii problemelor
fotogrammetrice precum şi noiproduse.Laser scanerul aeropurtat –este un system active de
teledetectie care emite impulsuri de energie electromagnetica la interval scurte de timp si
recetioneaza semnalul reflectat de suprafata terenului si de obiectele situate pe acesta. Determinarea
distantei se realizeaza prin masurarea timpului de propagare dus-intors a impulsului laser. Conform
Zavoianu s.a. “densitatea punctelor masurate este cuprinsa intre 1 si 20 puncte pe mp fiind o functie
de corelatie intre: viteza platformei, rata impulsurilor laser utilizate, unghiul de cimp al senzorului,
altitudinea de zbor, altitudinile suprafetei topografice”.

1.2.1. Culegerea datelor pentru MDAT prin metode fotogrammetrice

Modelarea suprafeţei topografice este o etapă foarte importantă în procesultehnologic
fotogrammetric. Are aplicaţii dintre cele mai diverse în întocmireaortofotohărţilor, studii
hidrografice, telecomunicaţii etc. Întocmirea MDAT nueste propriu zis o problemă strict
fotogrammetrică, dar fotogrammetria estemetoda cea mai economică şi ca atare cea mai utilizată
metodă pentrucolectarea datelor necesare întocmirii MDAT. În cele ce urmează vor fi făcute oserie
de consideraţii privind modul de culegere a datelor de bază, cum sedefineşte MDAT pe baza acestor
puncte de coordonate cunoscute, criterii deprecizie şi calitatea reprezentării vor fi prezentate
metodele de reprezentare amodelului altimetric al terenului cu referire la extragerea liniilor
caracteristiceale acestuia. MDAT este o reprezentare matematică a altitudinilor uneisuprafeţe
topografice din spaţiul obiect pentru o zonă de teren bine definită.
MDST (Modelul Digital al Suprafeţei Topografice) conţine pentru fiecare punctşi informaţia
altimetrică pentru obiectele situate la suprafaţa solului, deasuprasau sub această suprafaţă (înălţimea
caselor, pomilor , adâncimea conducteloretc.). Această suprafaţă a apărut datorită metodelor
fotogrammetrice automatede determinare a punctelor corespondente la exploatarea stereogramei
digitalesau în cazul laser-scanerului la determinarea punctelor obţinute pe baza datelordin prima
reflexie. Corespunzător acestor metode se determină coordonateleplanimetrice şi cotele punctelor la
înălţimea caselor, arborilor etc.

1.2.2. Exploatarea stereomodelului analogic

Fotogrammetria analogică a fost folosită pentru întocmirea hărţilor şi planurilorimediat după
primul război mondial şi până astăzi.În acest scop s-a dezvoltat oaparatură optico-mecanică şi apoi
mecanică specializată bazată pe exploatareastereoscopică a sterteogramei. O parte din această
aparatură este şi astăzi înfuncţiune în varianta clasică sau funcţionând interfaţate cu un calculator şi
unsistem de reprezentare a informaţiei culese din stereomodel. La acesteaparate ne vom referi în
cele ce urmează. În acest sistem principalele funcţiifotogrammetrice precum orientarea interioară,
orientarea relativă, orientareaabsolută şi exploatarera stereomodelului pot fi îmbunătăţite prin
programareatransformărilor respective şi aplicarea elementelor respective la aparat sau
prinexploatarea conform unui protocol prestabilit a stereomodelelor atât privindplanimetria cât şi
altimetria.

1.2.3. Exploatarea sterteogramei digitale

Stereograma digitală poate fi obţinută prin aerofotografiere cu ajutorulcamerelor digitale de
tipul ADS40 ( Airborne Digital Sensor) dotată cu senzoriDTS liniari de câte 12 000 detectori, DMC
(Digital Modular Camera) dotată cusenzori bidimensionali de câte 4096/7168 detectori, o imagine
digitală de7908/15468 pixeli formându-se prin compunerea a patru segmente de imagine,sau prin
scanarea fotogramelor analogice. Operaţia de scanare pe lângă faptul căeste costisitoare introduce şi
o serie de erori geometrice şi radiometrice înimaginea obţinută. Aceste erori în parte pot fi
compensate. Imaginea digital sau digitizată este prelucrată la staţii digitale fotogrammetrice prin
stereoscopie.
Exploatarea stereogramei digitale se poate face în mod interactiv, semiautomatsau automat.
Lucru interactiv este mare consumator de timp având un randamentscăzut şi presupune efectuarea
principalelor funcţii de către operator şiinterpretarea stereomodelului de către acesta.Exploatarea
semiautomatăpresupune intervenţia operatorului în principalele etape de decizie şi adoptareasoluţiei
optime. Reprezintă o îmbunătăţire a procesului tehnologic combinată cuo optimizare a soluţiilor
adoptate.
Orientarea interioară presupune identificarea automată a indicilor de referinţă şicalculul
elementelor orientării interioare pe baza datelor de calibrare, care pelângă elementele clasice trebuie
să cuprindă şi forma şi dimensiunile indicilor dereferinţă.
Orientarea relativă a imaginilor digitale se face prin identificarea punctelororespondente în
cele două imagini în mod automat prin corelaţie plană în cazulterenurilor plane, prin corelaţie
stereoscopică în cazul terenurilor accidentate.
 Numărul punctelor corespondente este mult mai mare decât în cazul metodeiclasice iar
dispunerea acestor puncte corespondente nu respectă condiţiileGruber. Calculul elementelor de
orientare se face prin metoda celor mai micipătrate ponderată.

Fig.2. Generarea MDST prin fotogrammetrie digitală şi derivarea MDAT prin

filtrareaMDST, obtinute cu sistemul de programe: BASIC, DPLX, FOTO donatie
aUNIV.HANOVER.

Orientarea absolută a stereogramei digitale se face pe baza utilizării punctelorprecum şi a

formelor liniare drept elemente de sprijin. Acest lucru se bazează pebaza structurii digitale a bazei
de date în care trebuie să se integreze dateleexploatării stereogramei. Exploatarea stereomodelului se
face prin extragereaformelor liniare, limite şi linii , a elementelor punctiforme şi de suprafaţă
dinstereomodel.
1.3. Prelucrarea imaginii din tonuri de gri
Acest tip de prelucrări se bazează pe interpretarea nivelului de gri din imagineîn funcţie de
reflectanţa spaţiului obiect care este în funcţie de timpul preluăriiimaginii, unghiul de incidenţă a
radiaţiei incidente, panta terenului şi poziţiasenzorului.Imaginea digitală este reprezentată plan prin
elemente imagine(pixeli) poate fi reprezentată prin funcţii de tipul: Z = f(X,Y), unde Z
reprezintăvaloarea funcţiei sau nivelul de gri al pixelului. Acest mod de reprezentare adatelor
imagine permite afişarea în sistem alb-negru sau color cu ajutorul unuiilook-up table.

1.4. Laser-scanerul
Scanerul aeropurtat este o tehnologie dezvoltată după anii 1970-1980 în SUA şiCanada de
generare directă a MDAT şi a MDST cu ajutorul unui senzor activ.
Laserul aeropurtat furnizează date despre: distanţele senzor-spaţiul obiect,poziţiile succesive
ale platformei de zbor, unghiurile de orientare ale acesteia şicoordonatele teren ale punctelor din
spaţiul obiect obţinute din prima sau din adoua reflexie. Densitatea punctelor măsurate este cuprinsă
între 1şi 20 puncte pemetru pătrat fiind o funcţie de corelaţie între: viteza platformei, rata
pulsurilorlaser utilizate, unghiul de câmp al senzorului, altitudinea de zbor, altitudinilesuprafeţei
topografice etc. Sistemele laser de scanare se evidenţiază prin oprecizie ridicată, o rată mare de
eşantionare în spaţiul obiect.Laser scanerulmăsoară partea vizibilă a suprafeţei topografice în prima
reflexie şi puncte la solîn a doua reflexie (radiaţia incidentă în proporţie de 20%-40% pe timp de
varăşi de 70% pe timp de iarnă, pătrunde prin vegetaţie până la suprafaţa solului).Scanerul este un
sistem activ care poate opera pe timp de zi şi noapte, genereazăpuncte în spaţiul obiect care sunt în
funcţie de acoperirea terenului. Punctelegenerate prin metodele fotogrammetrice pot fi predefinite,
permiţând o culegeretematică a datelor, dar când sunt generate în mod automat depind de
texturaimaginii şi de imaginea terenului Având în vedere performanţele înregistratepână acum de
această tehnologie, aceasta arată o mare expansiune în viitor.
Principiul de funcţionare şi principalele părţi componente ale scaneruluiaeropurtat sunt
prezentate în figura .

Figura3.Laser-scanerul aeropurtat,principiu de funcţionare, părţicomponente.

Faţă de sistemele care operează în domeniul hiperfrecvenţelor laserul de scanareare
următoarele avantaje: emite pulsuri de înaltă energie la intervale scurte detimp iar lungimea de undă
mică permite o focusare pentru deschideri foartemici permiţând obţinerea unei precizii foarte mari
de măsurare. Pe piaţă segăsesc asemenea sisteme sub denumirea de LADAR (Laser Detection
AndRanging) sau LIDAR (Light Detection And Ranginmg). Sunt utilizate două mariprincipii de
măsurare cu laser-scanerul şi anume: determinarea distanţei prinmăsurarea timpului de propagare
dus-întors a impulsurilor laser saudeterminarea distanţei prin măsurarea diferenţelor de fază între
semnalultransmis şi cel recepţionat după interacţiunea acestuia cu spaţiul obiect, aceastămetodă este
utilizată de sistemele laser care emit o radiaţie luminoasă continuă.
Sistemele de scanare măsoară distanţa înclinată de la senzor la punctul obiect.
Coordonatele teren ale acestor puncte se pot calcula numai pe baza elementelorde orientare
exterioară ale senzorului, de obicei în sistemul WGS 84. Suntutilizate în acest sens sisteme de
baleiaj, sisteme diferenţiale GPS (DGPS) şisisteme de determinare a unghiurilor de orientare de
(IMU) ceea ce impunesincronizarea determinărilor cu aceste trei sisteme. Sincronizarea acestor
timpise face prin sistemul software utilizat care permite stocarea datelor laserdeterminate într-un
timp local, a elementelor adiţionale legate de întreruperileînregistrărilor, a datelor DGPS care sunt
stocate într-un alt fişier şi a datelorprivind elementele de orientare.
Determinarea coordonatelor teren se face pe baza celor trei seturi de date. Şianume: datele de
poziţionare a senzorului, datele de scanare cu unghiulinstantaneu de înregistrare, a datelor de
calibrare şi a datelor privind unghiurilede orientare. Etapele determinării acestor coordonate pot fi
urmărite în figura .
 Figura 5. Etapele calcululuicoordonatelor teren .

După calculul coordonatelor în sistem WGS 84 se impune crearea MDAT careare drept
sistem de referinţă un sistem de coordonate local. Se creează o reţeaordonată de puncte de
coordonate teren cunoscute pe baza căreia se reprezintăMDAT.

Figura 6.Generarea MDAT cu sistemul laser-scanner. a) punctele teren,b)curbe de nivel,

c)si d) reprezentarea perspectivă a MDAT (date obtinute ptrinbunavoianta firmei INTERGIS)

1.5. Culegerea datelor pentru MDAT prin radargrammetrie

Imaginile radar obţinute cu senzorii SAR (Syntethic Aperture Radar) sunt foartesensibile la
redarea suprafeţei topografice a terenului, această proprietate a fostutilizată pentru definirea unor
tehnologii cunoscute sub denumirea deradargrammetrie, interferometrie şi radarclinometrie. Fiecare
din aceste tehniciau fost propuse cu peste 20 ani în urmă iar bazele lor teoretice sau stabilit
înperioada anilor 1980. Câteva caracteristici ale acestor sisteme de senzori sunt:
- senzori activi, pot prelua imagini pe orice vreme, atât ziua cât şi noaptea, peorbita
ascendentă precum şi pe orbita descendentă.
- unghiurile de poziţie din timpul preluării nu mai sunt foarte importante precumîn cazul
senzorilor reflectivi, influenţând precizia de registraţie absolută aimaginilor, eroarea globală de
poziţionare nu are efect asupra imaginilor radar. -Efectul reliefului în distanţa înclinată este dat de
relaţia: R = H / cos ,unde: - ΔH reprezintă diferenţele de nivel din spaţiul obiect iar Θ
reprezintăunghiul dintre verticala locului şi direcţia de scanare. La scara pixelului ΔRreprezintă
paralaxa care poate fi măsurată pentru calculul altitudinilor, aceastaeste baza radargrammetriei. La
scara lungimii de undă ΔR poate fi estimat dindeplasarea fazei între două pulsuri retro-reflectate, iar
aceasta constituie bazainterferometriei.
- coerenţa, semnalul radar permite determinarea sa în funcţie de amplitudine şide fază.
Generarea imaginilor SAR nu ar putea fi posibilă altfel.
- efectele atmosferice, efectele atmosferei şi în mod special a troposferei pot fineglijate la
scara pixelului, ceea ce face posibilă preluarea imaginilor radar şiprelucrarea lor geometrică în bune
condiţii dacă sunt preluate pe orice vremesau condiţii meteorologice.

1.5.1. Radargrametria
Radargrametria reprezintă adaptarea principiilor fotogrammetrice la cazulimaginilor
radar.Într- adevăr ea se bazează pe măsurarea paralaxelor între celedouă imagini preluate din puncte
de vedere diferite. Totuşi problemele deradargrammetrie nu pot fi rezolvate prin fotogrammetrie din
următoarele cauze:
- Geometria imaginii SAR are un model matematic specific care nu permiteutilizarea
aparaturii clasice de fotogrammetrie analogică ci numai cu aparaturăde fotogrammetrie analitică.
- Vederea stereoscopică se realizează dificil şi în acelaşi timp neconfortabil cuajutorul
imaginilor radar, şi aceasta în principal în cazul terenurilor accidentate.
Radargrammetria cu imagini preluate din platforme aeriene a fost demonstratăcu bune
rezultate, ca şi pentru imaginile satelitare. Din experienţa de până acumprivind extragerea prin
radargrammetrie a datelor 3D se poate face cu preciziede câţiva pixeli pentru imaginile radar aeriene
şi între 20m şi 50m pentruimaginile SAR. Erorile sunt mai mari în terenurile cu pante foarte mari.

1.5.2. Interferometria
Interferometria SAR consistă în derivarea altitudinilor terenului din diferenţa defază dintre
două impulsuri radar emise de antenă din poziţii aproape identice şirecepţionate de senzor. Cele
două imagini pot fi obţinute cu ajutorul a douăantene constrânse să rămână în poziţie paralelă
(acesta este cazul sistemelor depreluare aeropurtate) sau folosind aceeaşi antenă din două itinerarii
de zbor sauorbite diferite. Dacă aceste imagini sunt corect registrate diferenţa de fază poatefi
calculată pentru fiecare pixel şi stocată într- o interferogramă. Cele maiprecise rezultate care se
înscriu în limitele teoretice sunt în general obţinute cuantenă duală în mod simultan. Procesul
interferometric bazat pe sistemulaeropurtat TOPSAR poate asigura o precizie de 1m în terenurile
plane şi de 3mîn zonele muntoase.

1.5.3. Radarclinometria
Radarclinometria se bazează pe analiza intensităţilor de gri ale imaginii pentru aderiva
modelul digital al suprafeţei topografice prin analiza unei singureimagini. Radarclinometria
determină orientarea absolută a fiecărei faţete aterenului utilizând intensitatea de gri a imaginilor
radar.
2. VECTORIZAREA CURBELOR DE NIVEL

Considerăm descrierea suprafeţei topografice prin curbele de nivel, acestea potfi, pentru o
anumită zonă curbele sunt închise sau ies din cadrul zonei. Fiecarecurbă de nivel este reprezentată în
mod vectorial şi sunt descrise printr-osecvenţă de puncte pentru care se cunosc cele trei coordonate
X, Y şi Z, figura10, ordonate în mod secvenţial în fişier. Cota Z este aceeaşi pentru toatepunctele care
corespund unei curbe. Coordonatele X şi Y sunt reprezentate însistemul rectangular al hărţii. Este de
menţionat că o curbă de nivel nu este doaro succesiune ordonată de puncte pij, ci şi o uniune de
segmente pij, pi+1,jîntr-oserie continuă. Este cunoscut că o curbă de nivel poate fi reprezentată
numaiprin familia de puncte pij, fiind un caz particular de a subdivide segmentul pij,pi+1,jîn mai
multe segmente, ceea ce nu poate duce la schimbarea formeiplanimetrice a curbei de nivel.
Acum ne propunem să interpolăm pe baza acestor curbe de nivel o reţea depuncte cu un
interval egal pe cele două direcţii X şi Y egal cu h.

Figura 8.Reprezentarea vectorială acurbelor de nivel prin puncte.

Prin interpolare noi trebuie să ne asigurăm că punctul determinat este pesuprafaţa

topografică definită de curbele de nivel prin metoda de reprezentare areliefului prin curbe de nivel.
Conform acestei metode suprafaţa topograficăeste intersectată cu plane orizontale, linia de
intersecţie proiectată în planorizontal reprezintă curba de nivel. Echidistanţa planelor orizontale se
alege astfel încât relieful să poată fi reprezentat cu precizie. Scările planimetrică şialtimetrică fiind
egale şi constante pe toată suprafaţa reprezentată, puteminterpola cu suficientă precizie cotele pe
baza curbelor de nivel.În cele ce urmează va fi dezvoltată metoda de creare a unei reţele
triunghiulareneregulate (elastice, sau dinamice) pentru aproximarea suprafeţei topografice.

3. CREAREA REŢELEI DE TRIUNGHIURI DINAMICE PENTRUREPREZENTAREA

SUPRAFEŢEI TOPOGRAFICE

Reţeaua de triunghiuri utilizată pentru reprezentarea suprafeţei topografice definită pe

domeniul D este o familie de triunghiuri de suprafaţă mai mare ca zeroşi care au în comun un vârf
sau o latură. Acest mod de creare a triunghiurilor senumeşte Delaunay dacă cercul circumscris
fiecărui triunghi nu conţine un altvârf de triunghi. Dacă considerăm o familie de puncte într-un plan
există oreţea de triunghiuri construită pe aceste puncte. Soluţia este unică dacă nuavem niciodată
patru triunghiuri conciclice. Reţeaua de triunghiuri trebuie săsatisfacă anumite condiţii pentru
aproximarea suprafeţei topografice pe bazapunctelor digitizate pe curbele de nivel. Deci în mod
particular este clar căaceste triunghiuri trebuie să satisfacă unele condiţii care se pot exprima astfel:
proiecţiile orizontale ale laturilor triunghiului nu pot intersecta altă curbă denivel, pentru
că în acest caz nu se mai află pe suprafaţa topografică, figura 9.
vârfurile triunghiului nu pot fi situate pe trei curbe de nivel de cote diferite,
vârfurile unui triunghi nu pot fi situate pe aceeaşi curbă de nivel,
vârfurile unui triunghi trebuie situate pe două curbe de nivel succesive,
latura triunghiului care uneşte vârfurile situate pe aceeaşi curbă de niveltrebuie să se
confunde cu aceasta şi este de dorit ca această latură să fie mică,
este necesar ca triunghiurile să acopere toată zona descrisă de curbele denivel, astfel că
fiecare punct al curbei de nivel, rezultat din digitizare să fiecuprins pe o latură unui triunghi.
Odată satisfăcute aceste condiţii se poate aproxima cu suficientă preciziesuprafaţa
topografică.

Figura 9.Modele de definire atriunghiurilor pe baza curbelor de nivel.ABC triunghi interzis

(se sprijină pe treicurbe de nivel), DEF triunghi interzis (sesprijină pe aceeaşi curbă de nivel,
GJHtriunghi corect definit.

3. 1. Construcţia superafeţei prin reţeaua de puncte dispuse ordonat

Printre triunghiurile plane care satisfac condiţiile Delaunay pentru căproprietăţile lor
geometrice sunt cunoscute construcţia suprafeţei triangulate seface cu procedee euristice. Rămâne de
a alege punctele pi,jcare vor fi vârfuriletriunghiurilor. Este necesar a utiliza toate punctele care
definesc curba de nivelcu excepţia punctelor anterioare pi-1,jşi a punctelor următoare pi+1,j care
numodifică traseul curbelor de nivel . Totuşi dacă distanţa dintre două punctesuccesive pi,j pi+1,j
este mare în raport cu distanţele orizontale d1, d2 la curbeleadiacente triunghiurile Delaunay riscă să
intersecteze curbele, lucru care esteinterzis de regulile Delaunay, figura 12.
 Figura 10. Cazuri speciale de dispunere atriunghiurilor Delauny, a) triunghiuricorect
definite şi acceptate de regulileDelauny, b) triunghiuri incorect definite şineaceptate de regulile
Delauny, c)triunghiuri definite corect din punct devedere topografic dar respinse de
regulileDelauny, d) triunghiuri incorect definitedin punct de vedere topografic daracceptate de
regulile Delauny.

4. REPREZENTAREA SUPRAFEŢELOR 3D

4.1. Metode de reprezentare 3D a suprafeţei topografice, a obiectelor şispaţiului obiect

În reprezentarea şi modelarea pe calculator a spaţiului obiect se folosescmodelele definite
prin metode matematice de reprezentare care combinăgeometrizarea acestuia corespunzător
diverselor funcţii ale obiectului sauspaţiului obiect, constituind o sinteză a modelului adoptat al
algoritmuluidezvoltat precum şi a structurii datelor de bază.
O clasificare a metodelor de reprezentare 3D a spaţiului obiect împart acestemodele în trei
clase independente funcţie de modul de reprezentare a datelor debază în calculator precum şi de
domeniul de utilizare a acestor modele, conformfigurii 11.

Figura 11. Clasificarea metodelor de obţinere a modelului 3DFiecare dintre aceste metode
prezintă avantaje şi dezavantaje , funcţie descopul reprezentării, care sunt analizate, pentru a
utiliza cea mai potrivitămetodă de reprezentare a obiectului sau a spaţiului obiect.
 4.1.1. Reprezentarea prin puncte şi/sau segmente de dreaptă a modelului 3D.
In domeniul măsurătorilor terestre, cea mai utilizată metodă dereprezentare a suprafeţei
topografice şi a diferitelor obiecte situate pe aceastaeste de generalizare şi discretizare a acestei
suprafeţe prin puncteindependente de coordonate X, Y, Z cunoscute sau prin segmente de
dreaptăcunoscute (lungime şi orientare). Dispunerea acestor puncte se face conformanumitor criterii.
Prin această reprezentare se urmăreşte forma generală şipoziţia reciprocă a obiectelor dispuse pe
suprafaţa topografică. Este cel maisimplu mod de reprezentare a unui model 3D. Acesta se obţine
prin conexiuneasegmentelor de dreaptă care leagă punctele de coordonate cunoscute. Punctele
şisegmentele de dreaptă sunt decât elemente geometrice ale modelului 3D careeste reprezentat în
calculator respectând structura obiectului. Din acest punctde vedere această reprezentare este
incompletă şi de multe ori ambiguă. Lipsaunui element (punct sau segment) poate afecta
reprezentarea.

4.1.2. Reprezentarea prin suprafeţe elementare a modelului 3D.

Pentru aceastăreprezentare sunt folosite puncte, segmente de dreaptă precum şi elemente
desuprafaţă.Elementele de suprafaţă sunt descrise analitic având diferite grade decomplexitate,
orientări sau poziţii spaţiale.Este folosită de obicei înreprezentarea obiectelor manufacturate precum
blocuri, construcţii etc. Întrepunctele ce definesc această suprafaţă sunt definite funcţii parametrice.
Suntutilizate pentru această reprezentare funcţii Bezier sau funcţii spline.

4.1.3. Reprezentarea prin elemente de volum a modelului 3D.

Spaţiul obiecteste reprezentat prin elemente de volum. Structura datelor utilizează
operaţiiiBoolean ca şi calcule de volum, centre de greutate şi suprafeţe .Pentrumodelarea
suprafeţelor sunt ierarhizate operaţiuni şi sunt definite primitiveleutilizate.Metoda presupune
reprezentarea parametrică, descompunerea înelemente de volum, metode geometrice de reprezentare
precum şi metodehibride. Acest mod de reprezentare este complet şi precis. Cele mai
utilizatemetode din această categorie sunt :
- reprezentarea prin muchiile obiectului (RMO) definite prin faţete sausegmente de dreaptă)
- reconstrucţia geometrică a obiectelor (RGO).

4.1.4. Reprezentarea prin muchiile obiectului (RMO). Această metodă dereprezentare 3D

utilizează elemente de suprafaţă,limite şi segmente de dreaptă.Metoda implică o ierarhizare a
structurii datelor. Obiectul este definit prinfaţetele sale , faţetele prin michiile sale, muchiile prin
segmente de dreaptă iaracestea prin coordonate x, y, z. Acest model de reprezentare are două aspect
unul topologic şi altul geometric. Aspectul topologic se referă la descrierearelaţiilor de vecinătate
intre faţete, limite sau segmentele de dreaptă utilizatepentru reprezentarea 3D a obiectului.
Următoarele reguli trebuie respectate încadrul topologiei.
- fiecare obiect are o relaţie cu faţetele prin care este reprezentat,
- fiecare faţetă are relaţii cu limitele si muchiile care o definesc,
- fiecare limită sau muchie separă două faţete una de alta,
- fiecare limită sau muchie este definita de un număr de puncte.
Aspectul geometric se referă la aspectul geometric al reprezentării respectiv lacoordonatele
formelor elementare utilizate în reprezentare.

4.1.6. Reprezentarea prin reconstrucţia geometrică a obiectelor (RGO).

Această metodă descrie un obiect prin faţetele sale precum şi prin muchiile şilimitele sale
definite în cadrul unor primitive de volum şi a unor operaţii debază care se fac cu aceste primitive.
Ideea de bază este aceea că un obiect spatial complex este reprezentat prin alăturarea, extragerea şi
intersecţia unor obiectemai simple. Primitivele utilizate pentru reprezentarea secvenţială a
modeluluisunt vizibile direct în structura datelor de bază.

4.1.7. Modele 3D reprezentate prim metode hibride.

Spaţiul obiect poatefi reprezentat şi prin metode hibride.Reprezentarea utilizează mai multe
tipuride modele corespunzător diferitelor moduri de reprezentare în cadrul aceluiaşisistem de
reprezentarea spaţiului obiect. Este un sistem neomogen dereprezentare. El poate utiliza toate
modelele descrise anterior sau numai o partedintre acestea