ANALIZA MORFOMETRICĂ A RELIEFULUI

I Introducere
Preocupările actuale în geomorfologie se concentreză asupra proceselor, depozitelor și cronologiei,
însă suprafața terestră cu formele de relief rămân elementul central al științei reliefului. Din punct de vedere al
abordării cantitative în analiza suprafeței terestre, un rol important revine geomorfometriei, modelele digitale
de elevație oferind informații numerice esențiale geomorfologiei, în special studiilor legate de descrierea
formelor, cartare și interpretare, acestea fiind în același timp etape necesare în analiza dinamicii reliefului la
diverse scări spațiale și temporale.
Cele mai importante aplicații ce utilizează modele ale elevației în geomorfologie pot fi grupate între 4
categorii, și anume: intrepretarea vizuală pentru recunoașterea și delimitarea elementelor geomorfologice,
cuantificarea automată a caracteristicilor geomorfologice derivate din parametri morfometrici, extragerea
automată a unor structure hidrolografice și denudaționale, extragerea automată a formelor de relief (Evans et
al., 2009).

II.Modelul Numeric al Terenului (MNT):

Conceptul de Model Numeric al Terenului (MNT) sau Digital Terrain Model (DTM) a fost folosit pentru
prima dată în 1958 de către Miller și Laflamme care l-au definit drept „o reprezentare statistică a suprafeței
continue a terenului utilizând un număr mare de puncte a căror coordonate orizontale (x, y) împreună cu
altitudinea (z) sunt cunoscute, reprezentare realizată într-un sistem de coordonate arbitrar”.
Modelul Numeric al Terenului definește generic modelarea digitală a suprafețelor prin aproximarea
numerică a realității înconjurătoare, cu ajutorul unor algoritmi de calcul constituiți din ecuații matematice ale
căror variabile sunt date de diferite caracteristici, rezultând o reprezentare virtual a acesteia.
Termenul de Modelul Numeric al Terenului include pe lângă datele de altitudine o serie de elemente
suplimentare cum ar fi discontinuități ale terenului (creste, abrupturi, cursuri de apă), valori ale pantelor,
aspectului, vizibilității, parametrii atmosferici etc.
Modelul Digital de Elevație (MDE) sau Digital Elevation Model (DEM) este un MNT unde variabila
caracteristică este dată de altitudine. Este un model numeric al suprafeței terestre ce descrie altitudinea
reliefului prin intermediul valorii altitudinale a unui set de puncte eșantion sub forma unei matrice dispuse după
o rețea de celule cu formă rectangulară. Reprezintă punctul de plecare atât pentru calcularea unor elemente
morfometrice ale reliefului și realizarea hărților tematice digitale cât și pentru analiza spațială și modelarea
matematică. Așa cum am amintit anterior, în cadrul DEM-urilor suprafața terestră este redată prin intermediul
valorilor altitudinale, dispuse uniform și care formează la rândul lor o matrice reprezentată prin intermediul
unei rețele de celule cu forme regulate, cel mai frecvent pătrate și mai rar triunghiuri sau hexagoane.
Modelul Digital de Elevație se poate realiza, în principiu, prin două metode:
1. pornind de la o hartă topografică prin culegerea datelor altimetrice sub formă
vectorială de tip punct (cote) sau linie (curbe de nivel);
2. pe baza imaginilor aeriene sau satelitare prin stereoscopie, interferometrie radar
(metodă relativ nouă) sau radioclinometrie.
În cadrul sistemelor informatice DEM-urile por fi reprezentate în două moduri:
1. în modul vectorial, unde curbele de nivel vectorizate sunt reprezentate printr-o succesiune de
puncte (x1, y1), (x2, y 2)…(xi, yi)…(xn, yn), care au o altitudine constantă și pot fi identificate printr-
un sistem de coordonate;
2. în modul raster, prin intermediul unei rețele rectangulare de pixeli, unde fiecare dintre aceștia
reprezintă un punct fix identificabil printr-un sistem de coordonate și care are memorată
altitudinea.

Modelul digital al terenului (DEM) este o reprezentare digitală în sistem 2D sau 3D a suprafeței topografice, a
reliefului, care are în general multiple utilități:
exemple:
- determinarea și vizualizarea cartografică a unor elemente morfometrice: hipsometrie, densitatea
fragmentării relifului, adâncimea fragmentării reliefului, pantele, relieful umbrit, expunerea versanților etc;
- determinarea lungimilor și suprafețelor specifice unor elemente geografice și de peisaj: lungimea și
lățimea bazinelor hidrografice, lungimea segmentelor de râu, lungimea și înălțimea cuestelor, altitudinea și
răspândirea suprafețelor de nivelare etc;
- vizualizarea anumitor componente și tipuri de peisaje, care nu pot fi vizualizate în teren sau care cu
greu pot fi reperate în teren (suprafețe de nivelare, creste, cueste etc.);
Unites States Geological Survey`s (USGS) distribuie 4 tipuri de modele digitale de elevație cu anumite
particularități:
1. Digital Terrain Elevation Data (DTED): folosit de U.S. National Imaging and Mapping Agency (NIMA)
pentru modele standard de tip raster ale altitudinilor. Acest produs oferă un minim de date pentru aplicații
care necesită informații despre altitudinea, panta și/sau rugozitatea terenului;
2. Shuttle Radar Topography Mission (SRTM): proiect internațional coordonat de
către National Geospatial-Intelligence Agency (NGA) și National Aeronautics and Space Administration (NASA).
Rezoluția obținută este de 30 m pentru teritoriul Statelor Unite și 90 m pentru celelalte teritorii. Se pot
descărca pentru majoritatea regiunilor globului de pe site-ul USGS (http://seamless.usgs.gov);
3. Advanced Spaceborne Thermal Emissionand Reflection Radiometer (ASTER):
produce MNT (GeoTIFF) cu o rezoluție de 30 de m atât pentru teritoriul USA cât și pentru majoritatea regiunilor
globului. Sunt modelele cu cea mai bună rezoluție până în prezent. Pagina de internet
(http://asterweb.jpl.nasa.gov/).
4. Digital Ground Model (DGM) utilizat cu precădere în Marea Britanie; Digital Height Model (DHM) care
provine din Germania. Există și modele numerice ale înălțimii obiectelor de la suprafața terenului (de exemplu
clădirile) care poartă denumirile de Digital Surface Model (DSM) sau Digital Feature Heigh Model (DFHM).
Etape de realizare a MNT-ului:
1. Generarea MNT: achiziția datelor și construirea modelului. Se referă la modul de achiziție a
datelor, la realizarea propriu-zisă a modelului prin diferite metode de interpolare precum și la alegerea
structurii de reprezentare a datelor (raster sau TIN);
!!!!!!! Erorile introduse în faza de achiziționare a datelor se vor regăsi și în MNT și vor compromite întreg
procesul de analiză spațială.
2. Corectarea MNT: corectarea erorilor și eventual actualizarea modelului, operațiuni de
filtrare, combinarea mai multor modele provenite din surse sau perioade diferite, transformarea structurii
modelului (TIN- raster și invers);
3. Interpretarea MNT: analiza modelului și extragerea informațiilor utile;
4. Vizualizarea MNT: redarea grafică a MNT (reprezentări 2D, 3D, animație, etc), etapă strâns
legată de cea naterioară;
5. Exploatarea MNT: dezvoltarea aplicațiilor specifice pentru domeniul dorit.

Principalele metode de achiziție a datelor în vederea realizării MNT:

 Generarea modelului constă în crearea unei suprafețe continue prin metoda interpolării plecând de la
datele existente sau noi, culese prin una sau mai multe dintre metodele amintite anterior. Interpolarea
reprezintă calcularea unei valori intermediare altor două valori cunoscute, cu ajutorul unui algoritm . În cazul
Modelului Digital de Elevație se aplică modul de interpolare altimetrică prin calcularea altitudinilor unor puncte
situate între punctele cu altitudini cunoscute. Acestea din urmă sunt reprezentate de punctele de aceeași
altitudine din lungul unei curbe de nivel. Interpolarea se referă la identificarea de noi date cu caracter geografic
în perimetrul zonei în care se dețin date sau în afara acestuia. Adică, pornind de la observații înregistrate se
generează cu ajutorul unor algoritmi noi informații în puncte sau locuri bine determinate și în care nu există
măsurători.
Metode de interpolare:
Spațiul geografic și entitățile acestuia cuprind o infinitate de puncte. De aceea, interpolarea spațială se
aplică la nivel local (interpolare locală) sau global (interpolare globală)- interpolare completă la nivelul
întregului spațiu terestru. Funcția de interpolare trebuie să fie reprezentativă pentru fenomenul sau entitatea
pentru care se dispune de observații.
Din punctul de vedere al tipului de date care rezultă în urma interpolării, acestea sunt de două feluri:
TIN și grid. TIN (Triangular Irregular Network) reprezintă o rețea de triangulație de tip vector, iar grid-ul este o
metodă de analiză spațială prin care se modelează fenomene continue, rezultatul fiind o imagine de tip raster.

Tipuri de interpolări:
1. IDW (Distanța Inversă Ponderată) sau media ponderată este o tehnică de interpolare care estimează
valorile pixelilor pornind de la un set de puncte (vectori) astfel încât influența valorii unui anumit punct asupra
valorii unui alt punct scade invers proporțional cu distanța dintre ele (influența se micșorează cu distanța).
Punctele de eșantionare sunt distribuite uniform, nu sunt valori mai mari decât valorile maxime și nici mai mici
decât cele minime, suprafața interpolată nu trece neapărat prin punctele de interpolare.
Interpolare de tipul IDW
2.

Spline este o metodă de interpolare deterministă, local stohastică care poate fi considerată echivalentul
matematic al realizării unei suprafețe bidimensionale flexibile pe mai multe puncte cu o distribuție neregulată.
Altfel spus, suprafața creată trece exact prin punctele de eșantionare. Valorile celulelor rasterului sunt create
printr-o funcție matematică ce tinde să le uniformizeze, rezultând astfel o suprafața curbată care trece prin
toate punctele introduse.
Metoda este mai puțin exactă, rezultând o serie de erori. Este foarte potrivită pentru crearea de modele
numerice cu suprafețe de pantă lină (ex. modelul numeric al distribuției temperaturilor). Există două variante
ale acestui algoritm implementate în ArcView: regularizată și tensionată. Prima variantă produce suprafețe
netede, cu pante line. A doua variantă produce suprafețe mai puțin netede și teoretic redă mai bine variația
suprafeței terestre modelate, valorile rezultate vor fi mult mai apropiate de valorile interpolate.

3. Trend utilizează o funcție

de regresie polinomială pentru a
realiza o suprafață raster după punctele
de referință de tip vector. Suprafața
rezultată este uniformă, obținută
prin minimalizarea diferențelor valorice dintre
punctele de intrare, deci nu trece în mod obișnuit prin
punctele eșantion, motiv pentru care se folosește în
cazul interpolării suprafețelor mari. Pentru suprafețe mici
pot să apară erori sub formă de martori sau forme
negative.

4. Kriging este o procedură geostatistică avansată, care generează și estimează suprafețe din puncte
dispersate, care au valori pentru dimensiunea z, folosind tehnici avansate de mediere ponderată. Această
metodă măsoară distanța dintre posibilele perechi de control (punctele de interpolare), informație pe care o
folosește în modelarea autocorelației spațiale pentru suprafața care se dorește a fi interpolată. Metoda se
bazează pe teoria variabilelor regionalizate, care presupune că variația spațială a fenomenului este omogenă
din punct de vedere statistic pe toată suprafața, putându-se astfel afla valori și în afara punctelor de control.
Aceasta este și cauza principală pentru care seturile de date cu anomalii mari nu pot fi interpolate cu această
metodă de interpolare.

Interpolare de tipul
Ordinary Kriging
 Alegerea metodei de interpolare:
NU există un algoritm de interpolare universal, bun pentru realizarea tuturor tipurilor de suprafețe!!!
Fiecare metodă de interpolare are o serie de avantaje și dezavantaje care vor influența rezultatul final.
Pentru alegerea celei mai potrivite metode de interpolare, în general se utilizează metoda comparației
prin încercarea diferitelor metode de interpolare și compararea rezultatelor pentru obținerea rezultatelor
adecvate. Totuși trebuie să se țină seama de următoarele aspecte:
1. Dacă valorile ce urmează a fi determinate prin realizarea modelului numeric depășesc valoarea h a
punctelor interpolate nu se alege metoda IDW, ci mai degrabă metoda Spline;
2. Dacă punctele de interpolare sunt apropiate unele de altele și au diferențe mari de valoare, se folosește
metoda IDW;
3. Dacă punctele măsurate sunt puține sau distribuite neuniform se folosește metoda Kriging.

Modelele rezultate în urma interpolării pot fi de tip raster, când suprafaţa terenului este reprezentată
prin intermediul unei reţele de celule rectangulare, sau modele vectoriale, caz în care suprafaţa este construită
cu ajutorul unei reţele de triunghiuri neregulate (Triangular Irregular Network – TIN).

Realizarea Modelului Numeric al Terenului din curbe de nivel:

Crearea unui MNT prin vectorizarea hărților topografice este un proces mare consumator de timp, de
aceea putem apela în analiza morfometrică la datele distribuite gratuit.
Crearea unui MNT din date vectoriale (cote și curbe de nivel) extrase din harta topografică 1:25000:
1. Primul pas este încărcarea vectorilor în ArcMap. Acest lucru este posibil după finalizarea procesului de
digitizare . Curbele de nivel vor fi exportate cu extensia .shp pentru a putea fi operaţionale şi în alte programe
de analiză GIS;
2. Exportarea fişierului de curbe se va realiza cu funcţia Export din meniul File, iar la Type of file to export
se va alege ArcView Shapefile, respectiv Arcs la Feature type to export, după care se denumeşte fişierul, cu
numele “curbe”;
3. După exportarea curbelor de nivel, fişierul curbe.shp va fi adus în programul ArcMap cu ajutorul
comenzii Add Data, aflată în bara de meniu. Se va deschide Tabelul cu atribute al acestui fişier, prin click
dreapta pe layer-ul curbe şi Open Attribute Table şi se va verifica dacă există memorate valorile altitudinilor în
câmpul Altitudine;
4. Cu ajutorul modului 3D Analyst se va crea modelul numeric al terenului (MNT). Se va alege opțiunea
Create/Modify TIN: Create TIN from Features. În partea din stânga, în tabelul Layers se bifează căsuţa
corespunzătoare layerului curbe, iar în dreapta se fac următoarele setări: Height source: Altitudine (sau
Numeric Use, depinde unde sunt stocate valorile altitudinale), Triangulate as: soft line, Output TIN: se salvează
în folderul de lucru propriu fiecărui student;
5. Următorul pas este alegerea funcţiei Convert TIN to Raster, tot din modulul 3D Analyst, cu următoarele
setări: Input TIN se introduce layerul creat anterior, Attribute: Elevation, Z factor: 1, Cell size: 10, Output raster:
tingrid, se salvează în folderul propriu;
6. Layerul tingrid creat este afişat în ArcMap şi se verifică acurateţea acestuia.
Eventualele schimbări bruşte ale culorilor afişate ne semnalează existenţa erorilor. Cu ajutorul uneltei Identify
explorăm valorile curbelor de nivel, suprapuse peste modelul terenului pentru a vedea care sunt curbele care
nu au valori corecte. Când identificăm o curbă a cărei valoare nu este potrivită, o vom selecta cu unealta Select
Features tot din Tools şi automat aceasta va deveni selectată şi în Tabelul de Atribute. Vom porni o sesiune de
editare şi apoi în Tabelul de Atribute vom corecta toate aceste erori;
7. După corectarea greşelilor în layerul vectorial curbe, modelul terenului trebuie
generat din nou, urmând paşii enunţaţi mai sus.

III.Localizarea arealului:
Această primă hartă se va realiza folosind baza de date HDR precum și o serie de alte date urmând
pașii de mai jos:
1. Se aduce Modelul Numeric al Terenului la 30 m (HRS- High Resolution Stereoscopic-SPOT 5) în
ArcGIS cu ajutorul Add Data. La fel procedăm și în cazul Graniței României (pe care o aducem din HDR) și al
Limitelor Carpaților României;
2. Arealul de studiu îl vom decupa din HDR, mai exact din cadrul Limitelor unităților de Relief. Din
Attribute Table Limite unități de relief selectăm arealul de studiu care ne interesează, click dreapta pe shapefile-
ul amintit și alegem Selection- Create Layer From Selected Features. Acest layer trebuie exportat pentru a-l
salva în directorul de lucru, cu format .shp.
 3. Pentru a crea un nou Layout selectăm de la meniul Insert – Data Frame. În acest al doilea
Layout vom aduce Limita arealului de studiu și DEM-ul aferent acestuia. Pentru decuparea DEM-ului pentru
arealul de studiu vom folosi funcția Extract by Mask (ArcToolbox- Spatial Analyst Tools- Extraction- Extract by
Mask). La Input raster alegem DEM-ul României, la Input raster or feature mask data selectăm Limita arealului
de studiu, pentru ca la Output raster să optăm pentru alegerea folderului unde se va salva noul DEM și
denumirea acestuia. Noului DEM rezultat i se va alege o gamă de culoare specifică Altitudinii (Elevation #1sau
Elevation #2);
4. Fiecare hartă a Localizării arealului de studiu va trebui să conțină OBLIGATORIU:
titlul hărții, legenda, nordul și scara hărții. !!!ATENȚIE la scara hărții - trebuie să fie reală. Pentru a nu afișa o
scară greșită trebuie să aveți grijă ca pe Display să fie afișate valorile în metri. Dacă acest lucru nu este vizibil
atunci la Data Frame Properties- General- Units (atât pentru Map cât și pentru Display) alegeți Meters;
 5. La finalul acestui exercițiu harta Localizării arealului de studiu va trebui să arate precum cea
din figura de mai jos. Poziționarea elementelor obligatorii care trebuie să se regăsească pe această hartă poate
suferi modificări în funcție de forma arealului de studiu și încadrarea acestuia pe hartă!!! De asemenea, sub
cadranul hărții realizate trebuie să se regăsească și numele autorului hărții!!!

III Generarea automată a rețelei hidrografice

Rețeaua hidrografică reprezintă un element important pentru calcularea anumitor indici morfometrici, în
special densitatea fragmentării reliefului. Aceasta se poate extrage automat având la bază tot modelul digital
de elevație.
1. Pentru început modelul terenului va trece printr-un proces de filtrare (Fill – Spatial Analyst Tools –
Hydrology – Fill) pentru a elimina micile imperfecțiuni din structura de date.
2. Apoi pentru aflarea direcției generale de curgere, tot din Spatial Analyst Tools – Hydrology se va alege
unealta Flow Direction. Principiul este relativ simplu, aceasta luând în calcul panta cea mai mare din
celulele vecine.
3. După aflarea direcției de curgere, va trebui să aflăm zonele de convergență a curgerii, iar unealta
folosită, din același pachet este Flow Accumulation. Rezultatul va fi un nou raster, care va trebui
reclasificat astfel încât la final să observăm configurația rețelei hidrografice.
4. Pentru aceasta se va folosi instrumentul Reclassify (Spatial Analyst Tools – Reclass) astfel încât să
individualizăm râurile importante și afluenții acestora. Va trebui să eliminăm din start cursurile
improbabile, la care e posibil să nu existe corespondent în teren, reclasificarea arătând astfel:

Acuratețea acestui model de drenaj nu este 100% conformă cu realitatea deoarece mai mult ca sigur
nu prin fiecare vale trece un curs de apă permanent, însă ne scurtează considerabil volumul de muncă. Dacă se
dorește eliminarea mai multor linii generate, atunci valoarea 100 se va înlocui cu valori mai mari.
La final, deoarece fișierul care rezultă din reclasificare este tot un raster, trebuie convertit într-unul de
tip vector „polyline” (Convertion Tools – From Raster – Raster to Polyline).

IV Calcularea ponderilor suprafețelor

Având doar o reprezentare oarecare a indicilor morfometrici este imposibil să oferim informații exacte
în ceea ce privește valoarea suprafețelor ocupate de o anumită clasă, sau care este ponderea acesteia dintr-un
întreg. Uneori imaginea vizuală nu este suficientă, de aceea extragerea valorilor este foarte utilă în studii de
specialitate.
Aceste informații sunt generale și se potrivesc oricărui indice morfometric analizat (și nu numai) fie că
ne referim la declivitate, orientarea suprafețelor, hipsometrie, fragmentare sau curbură.
Logica acestei succesiuni de operații este simplă și presupune întâi conversia datelor din modele raster
în fișiere vectoriale, calculul suprafeței fiecărei clase de valori și apoi reprezentarea acestor valori cu un soft
specializat în modelare grafică, sau chiar apelând la soluția oferită de softul ArcMap pentru construirea
graficelor.
Un model digital de elevație cum s-a descris anterior este o rețea formată din celule, fiecărei celule
corespunzandu-i o valoare altitudinală. În mod implicit, dacă am realiza o hartă hipsometrică pe baza acestor
valori de elevație, gruparea lor pe clase se va face doar vizual, nemodificând structura fișierului.
1. De aceea prima operațiune este aceea de reclasificare a rasterului pentru a avea o delimitare clară pe
grupe (fie valori altitudinale, grade de pantă, grade pentru expoziție, sau pur și simpu alte valori pe
care dorim să le reprezentăm) și aceasta se face în softul ArcMap utilizând unealta Reclassify (Spatial
Analyst Tools – Reclass).
 2. După ce s-a realizat reclasificarea, următorul pas este convertirea fișierului raster într-un fișier vector
de tip poligon, utilizându-se unealta Raster to Polygon (Conversion Tools – From Raster). Va rezulta un
fișier vectorial cu mai multe poligoane, care vor trebui grupate. După ce se va porni Editor-ul și se vor
selecta entitățile cu aceleași valori, se vor uni folosind funcția Merge (Editor – Merge). Poligoanelor
rezultate li se vor calcula suprafețele (în Km 2) adăugând un câmp în tabelul de atribute a fișierului
vectorial, apoi click dreapta se alege Calculate Geometry. O altă variantă de calcul a suprafețelor ar fi
utilizarea Calculate Areas (Spatial Statistics Tools – Utilities), care va genera automat câmpul cu
valorile echivalente suprafețelor.
Pentru a modela grafic datele obținute se va folosi programul Excel sau soluția oferită de softul
ArcMap – Create Graph (Open Attribute Table – Table Options). Această opțiune are totuși limitările sale. Dacă
se alege prima variantă, atunci graficul obținut se va atașa în Layout inserând-o în cadrul hărții (Insert – Picture)

V Analiza geomorfologică pe baza DEM

Folosirea  modelelor  numerice  altimetrice  ale  terenului  ca  baza  pentru  studiile  de geomorfologie 
prezinta  numeroase  avantaje  fata  de  utilizarea  metodelor  clasice.  Astfel, aceasta  abordare  simplifică 
(sporind  în  acelasi  timp  precizia)  procedura  prin  care  sunt calculati  diverșii  parametri  geomorfologici  si 
ușurează  reprezentarea  cartografică  a acestora (Crăciunescu, 2004).
Functii  de  analiza  spatiala  sunt  incluse  în  majoritatea  pachetelor  de  programe  GIS. În cazul
softului ArcMap aceste analize sunt realizate cu ajutorul modului Spatial Analyst (http://webhelp.esri.com).
Folosind DEM ca  bază  de  intrare  se pot determina valori pentru o serie de parametri 
geomorfologici,  valori  care  mai  apoi  pot fi  folosite  pentru  executarea  de  hărţi tematice (Crăciunescu,
2004).

VI Harta hipsometricã
Harta hipsometricã este o construcţie graficã reprezentând în mod sintetic, generalizat, altimetria
unei regiuni. Ea redã formele de relief în ansambluri de niveluri hipsometrice şi ne ajutã într-o anumitã mãsurã
la depistarea fizionomiei reliefului dintr-o anumitã regiune.
Generalizarea altitudinilor nu se face arbitrar, ci pe areale care derivã din specificul morfologic al
regiunii. Aceste areale vor trebui sã indice diferitele sectoare etajate ale reliefului, separate cauzal, pe baza
raporturilor existente între treptele altimetrice şi geneza şi evoluţia lor. În acest fel hãrţile hipsometrice vor
reda generalizat principalele trepte de relief dintr-o regiune oarecare (zone piemontane, suprafeţe de nivelare,
complexe ale nivelelor de terase sau glacisuri, vetre depresionare etc.).

Construirea hãrţii hipsometrice utilizând ArcMap

Harta hipsometrică se realizează prin clasificarea intervalului de valori de altitudine în clase ce
corspund unor limite de desfăşurare a unor procese naturale, geomorfologice, fitogeografice sau
ecologice (Terente, 2008).
Principiul care stă la baza reprezentării conţinutului hărţii hipsometrice porneşte de la modalitatea
asamblării formelor de relief în serii sau succesiuni de trepte altimetrice. Nivelurile altimetrice redate
cartografic exprimã raporturi strânse cu etapele şi fazele genetice ale reliefului care apar ilustrate şi
interpretate sub diferite aspecte ale analizei pe alte categorii de reprezentări cartografice.
1. Se va aduce în ArcMap modelul terenului şi se va stabili ecartul altitudinal în funcţie de care vor fi
stabilite treptele hispometrice. Aceste intervale altitudinale se vor stabili aşadar în funcţie de
altitudinea maximă şi minimă a modelului terenului propriu.
2. După consultarea acestor valori se vor stabili clasele altitudinale din 200 în 200m.
- Spre exemplu, dacă în cazul nostru avem alt. max. de 2420 m, iar cea minimă de 1530 m, vom stabili
6 clase, după cum uremază: >2400, 2200-2400, 2000-2200, 1800-2000, 1600-1800, <1600.
3. Pentru a reprezenta cu nuanţe diferite aceste intervale, vom da click dreapta pe modelul terenului şi
vom alege Properties, după care Symbology, iar apoi vom realiza următoarele modificări: în rubrica Show, din
partea stângă vom alege ca datele să fie afişate Classified, vom alege 6 clase şi apoi vom apăsa butonul
Classify. Odată intraţi în fereastra de clasificare, vom stabili manual pragurile altimetrice conform schemei de
mai sus. Editarea valorilor se va face de jos în sus, ultima (cea mai mare) valoare rămânând neschimbată. După
modificare în tabelul intitulat Break Values situaţia ar trebui să se prezinte în felul următor:
1600
 1800
2000
2200
2400
2420
4. Se verifică în histograma din partea dreaptă ca în fiecare clasă să existe minim o valoare ce urmează să
fie reprezentată şi se alege OK.
5. Revenind în fereastra Proprietăţilor de Simbolizare a Layerului, vom alege paleta de culori ce urmează
să fie aplicată. Alternative bune pentru această hartă sunt: Brown Light to Dark; Brown to Blue Green
Diverging, Dark; Elevation 1; Elevation 2; Red to Green, Dark; Surface; Yellow to Dark Red. Dacă se doreşte
inversarea culorilor se va da click pe Symbol şi apoi Flip Colors. De asemenea culorile se pot modifica şi manual,
dacă se dă click pe casetele cu nuanţele alese în momentul respectiv.
6. După afişarea în ArcMap modelul simbolizat conform instrucţiunilor de mai sus, va fi „cosmetizat”
deoarece toate informaţiile referitoare la acest layer şi vizibile în Table of Contents (TOC) vor apărea la legenda
hărţii. Aşadar numele layerului va fi modificat, urmând să fie: trepte hispometrice, iar în locul lui Value se va
edita m (metri). Intervalele trebuie să fie scrise în felul următor: >2400, 2200-2400, 2000-2200, 1800-2000,
1600-1800, <1600.
7. Cu ajutorul extensiei Spatial Analyst vor fi extrase izohipsele care delimitează intervalele hipsometrice.
Se va da click pe tab-ul Spatial Analyst din bara de meniu, după care se va alege Surface Analysis, iar apoi
Contour. Setările ce trebuiesc făcute sunt: la Input Surface se introduce modelul terenului, la Contour interval:
200, Base contour: 1600 (în cazul nostru; trebuie introdusă valoarea primei izohipse ce urmează să fie extrasă!),
la Z factor: 1. Se va salva în directorul propriu cu numele „izohipse”.
8. Pentru o vizualizare sub aspectul unui efect 3D se poate crea modelul umbririi terenului (Hillshade) si
pozitionat sub layerul cu treptele hipsometrice. Modelul umbririi terenului se realizează din modului Spatial
Analyst, extensia Surface, funcția Hillshade. La Input se trece DEM, la Output numele și locația (directorul de
lucru) rasterului ce va fi creat, iar celelalte setări rămân nemodificate. Layerul cu treptele hipsometrice va fi
pozitionat deasupra modelului Hillshade, iar de la Properties – Display, se modifică transparența astfel încât să
apară efectul de umbrire al terenului. Transparența nu trebuie să fie prea mare, deoarece se pierd claritatea și
nuanțele de pe hartă. Acest efect poate fi utilizat si la celelalte hărți tematice.
9. Vor fi aduse în ArcMap şi râurile generate automat.
10. În final se va alege vizualizarea în Layout View, de la View şi se vor introduce elementele hărţii, după
cum urmează:
Title: Harta hipsometrică – Munții Retezat (zona proprie);
North Arrow
Numele autorului
Legenda: layerele trebuie organizate în următoarea ordine:
trepte hipsometrice
râuri
izohipse
- Ordinea layerelor ce urmează să fie afişată se verifică în tabelul Legend Items şi se realizează cu
ajutorul săgeţilor.
- Scale Bar: Se va alege din rubrica Scale Bar Selector: Alternating Scale Bar 1 sau 2 şi apoi se va accesa
butonul Properties. Aici, la Scale and Units se pot alege următoarele modificări, Number of divisions: 2, Number
of subdivisions: 2, Division Units: kilometers, şi Label: km.
Dacă scara hărţii nu este activă, acest lucru putându-se verifica în spaţiul aflat în dreapta butonului „Add Data”,
se va da click dreapta pe „Layers” din Table of Contents şi apoi General, iar la Units: map şi units display
trebuie selectată unitatea de măsură, în cazul nostru: metres!!!
- Harta se exportă cu ajutorul funcţiei Export Map din meniul File, alegându-se un format accesibil,
ex: .tiff, .jpg, iar resoluţia 300 dpi.

VII Harta pantelor

În studierea mediului înconjurător analiza suprafețelor înclinate are o importanță deosebită deoarece
pe ele se desfășoară un număr mare de procese morfodinamice și biopedogenetice. Într-adevăr, sectoarele de
versant cuprinse în limitele anumitor valori de înclinare caracterizate printr-o anumită expoziție, formă și
extindere determină condițiile morfoclimatice, morfodinamice, ecologice și de folisință specifice. Aceste
suprafețe vor servi ca bază a regionării teritoriului în scopul unei valorificări practice superioare.
 Panta este unul din cei mai importanți parametri morfometrici ai unei suprafețe, având un rol deosebit
în stabilirea direcției și intensității scurgerii apei, acumulării sau depunerii materialelor erodate.
Panta este indicatorul care estimează cel mai bine actiunea gravitației, fiind mijlocul prin care
aceasta controlează scurgerea apei și mobilitatea materialelor. Este asadar deosebit de importantă pentru
procesele geomorfologice, care se pot accelera sau estompa în functie de anumite valori de prag ale
pantei (Terente, 2008).
Geometric, panta este unghiul descris de planul orizontal și cel tangențial al suprafeței în același punct
(Fig. 7.1 – stânga). Aceasta se măsoară în grade (0 - 90º) sau procente (tangent unghiului * 100). Formula
general de calcul a pantei este următoarea (Smith et al., 2013):

2 2
 Z   Z 
S     [1]
 X   Y 

Calculul  pantei  având  ca  baza  DEM,  se  face  utilizând  valorile  altitudinale  ale celulelor vecine
punctului vizat (Fig.1 - dreapta). În functie de numarul de vecini utilizati si felul în care valorile altitudinale  ale 
acestora intră în componența formulelor de calcul s-au diferentiat mai mulți algoritmi de calcul al pantei
(Crăciunescu, 2004). În ArcGIS, panta se calculeaza dupa un algoritm ce ține cont de toate cele 8 celule dintr-o
vecinatate de 3x3 pixeli, din jurului punctului în care se doreste calculul. Aceasta este metoda diferențelor
finite (finite diference, FD), (Terente, 2008). De exemplu, pentru pixelul P din figura alaturată (Fig. 1 - dreapta),
panta se va calcula aplicând formula [1], dar considerând:

Z  Z NV  2 Z V  Z SV    Z NE  2 Z E  Z SE 
 [2]
X 8 X

Z  Z NV  2 Z N  Z NE    Z SE  2 Z E  Z SV 
 [3]
Y 8 Y
unde Z este valoarea de altitudine, iar ΔX si ΔY sunt rezoluțiile pe axele X si Y (Smith et al., 2013).

Fig. 7.1. Modul de calcul al pantei

Realizarea Modelului digital al declivităţii terenului utilizând ArcMap

- Se va aduce în ArcMap modelul terenului.

1. Cu ajutorul extensiei Spatial Analyst se va crea modelul declivităţii. Se va da click pe tab-ul Spatial Analyst
din Arc Toolbox, după care se va alege Surface, iar apoi Slope.
2. La Input Surface se introduce modelul terenului, la Output measurments: degree, la Z factor: 1, iar cell size:
10. Se va salva în directorul propriu cu numele „pante”.
3. Deoarece modelul creat nu are clasele stabilite după criterii clare, vom reclasifica acest model stabilind
următoarele clase de pante: <6; 6-10; 10-20; 20-30; 30-45; >45.
4. La fel ca şi la harta hispometrică pentru a reprezenta cu nuanţe diferite aceste intervale, vom da click
dreapta pe modelul pantelor şi vom alege Properties, după care Symbology, iar apoi vom realiza următoarele
modificări: în rubrica Show, din partea stângă vom alege ca datele să fie afişate Classified, vom alege 6 clase şi
apoi vom apăsa butonul Classify. Odată intraţi în fereastra de clasificare, vom stabili manual pragurile
declivităţii terenului conform schemei de mai sus. Editarea valorilor se va face de jos în sus, ultima (cea mai
mare) valoare rămânând neschimbată. După modificare în tabelul intitulat Break Values situaţia ar trebui să se
prezinte în felul următor:
6
10
20
30
45
78 (valoarea maximă, rămâne neschimbată, în cazul vostru poate să difere)
Se verifică în histograma din partea dreaptă ca în fiecare clasă să existe minim o valoare ce urmează să fie
reprezentată şi se alege OK.
5. Revenind în fereastra Proprietăţilor de Simbolizare a Layerului, vom alege paleta de culori ce urmează să fie
aplicată. Nu există impuneri, trebuie respectat doar principiul creşterii intensităţii culorii odată cu creşterea
valorilor pantelor. De asemenea culorile se pot modifica şi manual, dacă se dă click pe casetele cu nuanţele
alese în momentul respectiv.
6. După afişarea în ArcMap modelul simbolizat conform instrucţiunilor de mai sus, va fi „cosmetizat” deoarece
toate informaţiile referitoare la acest layer şi vizibile în Table of Contents vor apărea la legenda hărţii. Aşadar
numele layerului va fi modificat, urmând să fie: clase de pante, iar în locul lui Value se va edita grade.
Intervalele trebuie să fie scrise în felul următor: <10; 10-15; 15-30; 30-35; 35-40; >40.
7. La fel ca la harta hipsometrică se poate aduce sub modelul umbririi terenului (Hillshade).
8. În final se va alege vizualizarea în Layout View, de la View şi se vor introduce elementele hărţii, după cum
urmează:
Title: Modelului digital al declivităţiii terenului – Munții Retezat (zona proprie);
North Arrow
Numele autorului
Legenda: layerele trebuie organizate în următoarea ordine:
Clase de pante
râuri
vârfuri.
- Ordinea layerelor ce urmează să fie afişată se verifică în tabelul Legend Items şi se realizează cu
ajutorul săgeţilor.
- Scale Bar: Se va alege din rubrica Scale Bar Selector: Alternating Scale Bar 1 sau 2 şi apoi se va accesa
butonul Properties. Aici, la Scale and Units se pot alege următoarele modificări, Number of divisions: 2, Number
of subdivisions: 2, Division Units: kilometers, şi Label: km.
Harta se exportă cu ajutorul funcţiei Export Map din meniul File, alegându-se un format accesibil, ex: .tiff, .jpg,
iar resoluţia 300 dpi.

VIII Orientarea versanților

La fel ca si panta, aspectul sau orientarea versanților, joacă un rol foarte important în modul de desfășurare al
proceselor  geomorfologice. Calcularea  acestui  indicator  pe  baza modelelor numerice altimetrice ale
terenului este facilă si extrem de precisă. 
Geometric, aspectul  este  unghiul  format  între  direcția  nordului  si  direcția  pantei  (în sensul acelor de
ceasornic), putând avea valori cuprinse între 0 si 360 grade (Fig. 8.1).
 Fig. 8.1. Orientarea versantilor

Calculul acestui indicator pe baza modelului numeric altimetric al terenului se poate face utilizând
formula (Smith et al., 2013):

360  Z Z 
A = 270  tan 1  ,  [4]
2  X Y 
unde funcția tangentă inversă se aplică ambelor componente.
Expozitia versanților este un element de potențial natural care poate fi folosit în diverse aplicații,
cum sunt (Terente, 2008):
- aflarea tuturor versanților cu expunere nordică pentru determinarea celor mai bune suprafete pentru pârtii
de schi;
- estimarea radiației solare incidente, ca parte a unui studiu pentru determinarea biodiversității în diferite
situri;
- aflarea tuturor pantele expuse către sud pentru a identifica locurile unde zăpada este cel mai probabil să se
topească prima, ca parte a unui studiu pentru identificarea zonelor expuse la inundații.

Harta orientării versanților realizată utilizând ArcMap

- Se va aduce în ArcMap modelul numeric al terenului.
1. Cu ajutorul modulului Spatial Analyst se va crea harta orientării versanțiilor. Se va da click pe tab-ul Spatial
Analyst din Arc Toolbox, după care se va alege Surface, iar apoi funcția Aspect.
2. La Input raster se introduce modelul terenului, la Output raster: se va salva în directorul propriu cu numele
„aspect”.
3. De regula harta rezultata este clasificata deja, de algoritmul care o realizeaza, în directii catre punctele
cardinale: N, NE, E, SE, S, SV, V si NV. Pixeli ce corespund suprafețelor plane li se atribuie valoarea -1, iar nordul
apare de două ori. Prin urmare acestea trebuie regrupate, lucru ce se realizează cu ajutorul funcției Reclassify
din moculul Spatial Analyst sau 3D Analyst (Arc Toolbox), extensia Reclass.
4. La Input raster se introduce modelul creat pentru orientarea versanților (denumit „aspect”), la Reclass field:
rămâne Value. Din tabelul Reclassification pe coloana stângă (Old values) sunt trecute gradele pentru fiecare
punct cardinal, iar pe coloana dreaptă (New values) sunt trecute valori de la 1 la 10 ce corespund punctelor
cardinale. Primul rînd se referă la suprafețele plane (-1° la -0.000001°) și îi corespunde valoarea 1, rândul al
doilea corespunde doar unei jumătăți nordice (-0.000001° - 22.5°) și îi este atribuită valoarea 2, etc. Celeilalte
jumătăți din punctul cardinal N (337.5° - 360°) îi corespunde valoarea 10, această valoare trebuie modificată cu
valoarea 2. La Output raster: se va salva în directorul propriu cu numele „aspect_reclas”.
4. Rasterul creat va fi simbolizat cu paleta de culori specifică pentru Aspect, iar dacă culorile nu se potrivesc
peste tot se vor edita manual. Acest pas se realizează prin click dreapta pe culoare în Table of Contents, apoi
More Colors, si se notează codul fiecărei culori din fereastra Color Selector. Acest cod trebuie notat în casuțele
de culoare pentru noul raster creat („aspect_reclas”).
5. După afişarea în ArcMap modelul simbolizat conform instrucţiunilor de mai sus, va fi „cosmetizat” deoarece
toate informaţiile referitoare la acest layer şi vizibile în Table of Contents vor apărea la legenda hărţii. Aşadar
numele layerului va fi modificat, urmând să fie: orientarea versanților, iar în dreptul culorii se va trece punctul
cardinal: Plat, Nord, Nord-Est, Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest.
6. Pentru a nu mai exista problema simbolizării culorilor manuală salvați rasterul creat sub formă de layer (click
dreapta pe raster, apoi Save as layer file). Pe viitor se poate simboliza cu aceeași gamă de culori doar
importând layerul salvat (de la prorietătile rasterului, Symbology si apoi Import).
7. La fel ca la hărțiile precedente se poate aduce sub modelul umbririi terenului (Hillshade).
8. În final se va alege vizualizarea în Layout View, de la View şi se vor introduce elementele hărţii, după cum
urmează:
Title: Orientarea versanțiilor – Munții Retezat (zona proprie);
North Arrow
Numele autorului
Legenda: layerele trebuie organizate în următoarea ordine:
Clase de pante
râuri
vârfuri.
- Ordinea layerelor ce urmează să fie afişată se verifică în tabelul Legend Items şi se realizează cu
ajutorul săgeţilor.
- Scale Bar: Se va alege din rubrica Scale Bar Selector: Alternating Scale Bar 1 sau 2 şi apoi se va accesa
butonul Properties. Aici, la Scale and Units se pot alege următoarele modificări, Number of divisions: 2, Number
of subdivisions: 2, Division Units: kilometers, şi Label: km.
Harta se exportă cu ajutorul funcţiei Export Map din meniul File, alegându-se un format accesibil, ex: .tiff, .jpg,
iar resoluţia 300 dpi.

IX Harta curburii suprafețelor

Dacă altitudinea alături de pantă și orientarea suprafețelor reprezintă derivate primare ale modelului
de elevație, atunci curbura reprezintă derivată secundară, fiind în strânsă legătură cu nivelul de variație al
pantei. Aceasta are un rol important în modelarea scurgerii și oferă informații despre principalele unități
geomorfologice cum ar fi: versanții, văile, interfluviile etc.

Fig. 8.1. Modul de construcție al curburii în plan și în profil

În imaginea de mai sus (Fig.8.1) se poate observa sugestiv modul în care se generează curbura în plan
și cea în profil și felul în care acestea sunt influențate de declivitate. Dacă ar fi să particularizăm la nivel de soft,
ArcMap (Fig.2), folosește o fereastra de 3×3 pixeli, iar rezultatul este înmulțit cu -100 pentru ca valorile finale să
fie mai ușor de manipulat. Aceste valori se încadrează de obicei între -5 și 5.
 Fig. 8.2. Algoritmul de generare a pantei de către softul ArcMap
Curbura în profil reprezintă curba pe care suprafața o realizează în lungul liniei de pantă. Aceasta este
un bun indicator care caracterizează scurgerea de pe versanți și procesele de eroziune-acumulare. Valorile
negative sunt specifice interfluviilor, cele pozitive, scurgerilor accelerate, iar valorile apropiate de 0,
caracterizează versanții.
Curbura în plan se prezintă ca o suprafață curbă dispusă perpendicular pe linia pantei, sesizând în
special modificările în plan orizontal. Valorile pozitive și negative descriu aceleași unități geomorfologice ca și
curbura în plan, diferența față de aceasta fiind dată de valorile apropiate de 0, care exprimă concentrarea
scurgerilor pe versanți.
Curbura totală arată configurația reală a terenului, valorile negative fiind specifice suprafețelor
concave, cele pozitive, suprafețelor convexe, iar în jurul valorii 0 se concentrează supralfețele plane.
Modul de generare al celor trei tipuri de curbură este simplu și nu necesită o succesiune de pași.
Acestea vor avea ca date de intrare modelul terenului, pe baza căruia se vor realiza concomitent cei trei indici
morfometrici. Unealta folosită este Curvature (Spatial Analyst Tools – Surface – Curvature).
După determinarea curburilor ultima operațiune este cea de reclasificare a rasterelor obținute, după
specificația dată la fiecare tip în parte. Se vor alege, în funcție de rezultate, clase de valori care să delimiteze cât
mai clar unitățile geomorfologice specifice fiecărui areal analizat. Această clasificare se va face de la meniul
Properties – Symbology – Classified – Classify. După ce fiecare indice a fost reclasificat se va realiza câte o
hartă pentru fiecare în parte, adăugându-se elementele specifice unei hărti.

X Harta adâncimii fragmentãrii reliefului

Adâncimea fragmentãrii reliefului reprezintã una dintre caracteristicile morfometrice esenţiale ale
reliefului, deoarece împreunã cu gradul de înclinare al versanţilor şi densitatea fragmentãrii indicã fidel gradul
de evoluţie a acestuia, precum şi intensitatea proceselor morfodinamice actuale.
Prin adâncimea fragmentãrii reliefului înţelegem diferenţa de altitudine dintre diverse puncte de pe
suprafaţa Pãmântului, rezultând în urma intensitãţii eroziunii verticale (liniarã), a amplitudinii mişcãrilor
eustatice sau, adeseori, a conjugãrii acestora.
Adâncimea reliefului este echivalentã cu diferenţa de altitudine între puncte din cadrul unui teritoriu,
situate în poziţii diferite unele în raport cu altele. Datoritã specificului pe care-l îmbracã fragmentarea reliefului,
ea mai este cunoscutã şi prin denumirile de: energia reliefului, intensitatea fragmentãrii verticale, adâncimea
bazelor locale de eroziune, înãlţimea sau altitudinea relativã, diferenţa sau distanţa faţã de talveg etc. Cu cât
valorile adâncimii fragmentãrii cresc cu atât scad şi diferenţele dintre altitudinea absolutã şi cea relativã, fapt
care dovedeşte cã relieful este intens fragmentat pe verticalã, iar bazele de eroziune sau nivelele de bazã s-au
adâncit foarte mult în raport cu linia cumpenelor de ape.
Adâncimea fragmentãrii se calculeazã în metri pe unitãţi de suprafaţã, cel mai adesea m/km2,
folosindu-se ca areale etalon cartogramele şi bazinele morfohidrografice; de asemenea, ea poate fi exprimatã şi
prin izolinii.

Calcularea adâncimii fragmentãrii reliefului prin metoda cartogramelor (pãtratelor) utilizând ArcMap
 În 1911, Partsch a considerat cã analiza morfometricã a reliefului, se poate face împãrţind arealul
studiat în suprafeţe omogene de formã regulate (pãtrate) cu o suprafaţã arbitrarã (de preferat 1 km 2).

- se va aduce în ArcMap modelul terenului

- pentru a se realiza pătrate de 1 km 2 se va folosi funcţia Block Statistics din modulul Neighborhood,
care se găseşte în Spatial Anlalyst Tools (ArcToolbox).
- Deoarece realizarea pătratelor presupune cunoaşterea cell size pentru modelul nostru, vom verifica în
prima fază cât este rezoluţia acestui MNT. Cu click drepta pe layer, Properties/Source aflăm şi aceste
detalii, în mod normal cell size (X,Y) trebuie să fie de 10, 10 (metri). În acest caz pentru a putea obţine
un pătrat cu latura de 1 km, va trebui să înmulţim cu 100 valoarea de 10 de la „cell size”.
- Astfel, în fereastra de analiză din Block Statistics vom face următoarele setări, pentru calcularea
altitudinii maxime din fiecare pătrat. La Input Raster vom introduce modelul digital al terenului, la
Output raster vom denumi rasterul creat BlockMax, la Neighborhood: Rectangle, Neighborhood
settings: Height: 100, Width: 100, Statistic Type: MAXIMUM.
- Pentru calcularea altitudinii minime din fiecare pătrat, setările sunt asemănătoare, cu mici diferenţieri.
La Input Raster vom introduce modelul digital al terenului, la Output raster vom denumi rasterul creat
BlockMin, la Neighborhood: Rectangle, Neighborhood settings: Height: 100, Width: 100, Statistic Type:
MINIMUM.
- Pentru calcularea adâncimii fragmentării reliefului se va realiza diferenţa între cele două modele
create cu BlockStatistics. Se poate folosi Raster Calculator, din Spatial Analyst din bara de meniu. În
acest caz se va da dublu click pe BlockMax, apoi se va folosi semnul - din calculator, iar apoi dublu click
pe BlockMin. În final ecuaţia trebuie să arate sub următoarea formă: [BlockMax] - [BlockMin], şi se
apasă Evaluate.
Noul model realizat va purta numele de Calculation şi va fi reclasificat şi apoi simbolizat cu nuanţe
diferite. În primă fază trebuie interogate toate pătratele pentru a se observa valorile proprii fiecărui pătrat, iar
apoi se vor crea clasele, care pot fi din 100 în 100 m sau din 200 în 200 m. Pentru a reprezenta cu nuanţe
diferite aceste intervale, vom da click dreapta pe modelul terenului şi vom alege Properties, după care
Symbology, iar apoi vom realiza următoarele modificări: în rubrica Show, din partea stângă vom alege ca datele
să fie afişate Classified, vom alege 3 sau 4 clase şi apoi vom apăsa butonul Classify. Odată intraţi în fereastra de
clasificare, vom stabili manual pragurile valorilor la fel ca şi la hărţile precedente. Editarea valorilor se va face
de jos în sus, ultima (cea mai mare) valoare rămânând neschimbată.
Se verifică în histograma din partea dreaptă ca în fiecare clasă să existe minim o valoare ce urmează să fie
reprezentată şi se alege OK.
Revenind în fereastra Proprietăţilor de Simbolizare a Layerului, vom alege paleta de culori ce urmează să fie
aplicată. De asemenea culorile se pot modifica şi manual, dacă se dă click pe casetele cu nuanţele alese în
momentul respectiv.
După afişarea în ArcMap modelul simbolizat conform instrucţiunilor de mai sus, va fi „cosmetizat” deoarece
toate informaţiile referitoare la acest layer şi vizibile în Table of Contents vor apărea la legenda hărţii. Aşadar
numele layerului va fi modificat, urmând să fie: adâncimea fragmentării, iar în locul lui Value se va edita m
(metri). Intervalele trebuie să fie scrise în felul următor: >200, 200-400, 400-600, >600.
Vor fi aduse în ArcMap şi fişierele vectoriale create: Râuri, Vârfuri, Lacuri, cărora li se va activa „Label Features”
(eticheta), pentru a fi afişate pe hartă denumirile editate.
În final se va alege vizualizarea în Layout View, de la View şi se vor introduce elementele hărţii, după cum
urmează:
Title: Harta adâncimii fragmentării reliefului – Metoda pătratelor. Valea Rece (zona proprie);
Legend: layerele trebuie organizate în următoarea ordine:
Adâncimea fragmentării
râuri
vârfuri
Ordinea layerelor ce urmează să fie afişată se verifică în tabelul Legend Items şi se realizează cu ajutorul
săgeţilor.
Scale Bar: scara de afişare hărţii să fie de ex 1:200000 şi harta să fie aşezată în partea central-superioară a
layout-ului. Se va alege din rubrica Scale Bar Selector: Alternating Scale Bar 1 sau 2 şi apoi se va accesa butonul
Properties. Aici, la Scale and Units se pot alege următoarele modificări, Number of divisions: 2, Number of
subdivisions: 2, Division Units: kilometers, şi Label: km.
Dacă scara hărţii nu este activă, acest lucru putându-se verifica în spaţiul aflat în dreapta butonului „Add Data”,
se va da click dreapta pe „Layers” din Table of Contents şi apoi General, iar la Units: map şi units display
trebuie selectată unitatea de măsură, în cazul nostru: meters!!!
Harta se exportă cu ajutorul funcţiei Export Map din meniul File, alegându-se un format accesibil, ex: .tiff, .jpg,
iar resoluţia 300 dpi.

XI Densitatea fragmentării reliefului

Prin fragmentarea orizontală a reliefului înțelegem gradul de „disecare” în plan orizontal a suprafeței
unei regiuni oarecare, rezultând, majoritar, în urma acțiunii rețelei hidrografice permanente sau temporare.
Fragmentarea orizontală are o anumită „densitate” reprezentând raportul dintre lungimea totală a rețelei
hidrografice exprimată în km și unitatea de suprafață km 2. Ea poate fi calculată cu ajutorul relației: Δ=L/S, în
care: Δ=densitatea fragmentării în km2;
L=lungimea rețelei de văi în km;
S=suprafața în km2.

Realizarea Hărţii Densităţii fragmentării reliefului prin Metoda pătratelor (cartogramei) utilizând ArcMap
- se va aduce în ArcMap modelul terenului, iar dacă avem salvate unul din fişierele BlockMax, sau
BlockMin, folosite pentru harta energiei reliefului, atunci nu mai trebuie să creăm alte pătrate şi
aducem unul din acestea.
- În caz contrar, la fel ca la harta adîncimii fragmentării se vor crea pătrate de 1 km 2 folosind funcţia
Block Statistics din modulul Neighborhood, care se găseşte în Spatial Anlalyst Tools (ArcToolbox). La
Statistic Type: se poate lăsa MEAN.
- Valorile vor fi reclasificate cu ajutorul funcției RECLASSIFY, din modulul Reclass, aflat tot în ArcToolbox
și se vor da valori de la 1 la n celor n pătrate generate anterior.
- Se transformă pătratele din Raster în Vector, cu ajutorul funcției Convert raster to vector.
- Pentru că multe râuri se defășoară în mai multe pătrate acestea vor fi “decupate”, în bucăți care să nu
depășească limitele unui pătrat. Pentru aceasta se va folosi funcția INTERSECT, din modulul Analysis
Tools, urmând să fie introduse fișierul vectorial râuri, precum și cel vectorial obținut în urma
convertirii din raster. La rubrica Output Type se selectează Line. Râurile din afara poligoanelor se șterg
automat.
- În Tabelul de Atribute al layerului nou creat se va adăuga un câmp nou, denumit: lungime (double),
unde cu ajutorul opțiunii Calculate Geometry se vor calcula lungimile noilor vectori în km.
Pentru a face suma bucăților de râu din interiorul fiecărui pătrat (suma acestora însemnând practic
densitatea fragmentării reliefului) se va folosi funcția DISSOLVE din Data Managment Tools. Se va introduce
ultimul layer de tip linie obținut în urma aplicării funcției Intersect și se va selecta atributul comun al râurilor
din fiecare pătrat, care în cele mai multe cazuri este ID (sau ID 1..trebuie verificat!!!), iar la Statistic Field se
selectează câmpul unde sunt memorate lungimile râurilor și se selectează SUM în căsuța alăturată
corespunzătoare operației statistice. Va rezulta un nou fişier polyline cu n valori comprimate reprezentând
suma lungimilor, având un câmp unde se memorează valorile cumulate ale lungimii râurilor în fiecare pătrat.
- Ultima operație este aplicarea funcției JOIN (click drepata pe layerul de poligoane), care lipește
câmpul de valori cu lungimile râurilor la tabelul poligoanelor generat anterior. Trebuie selectat câmpul
comun după care se realizează alipirea și care trebuie să fie verificat, după cum s-a menționat anterior.
Odată realizată această alipire, vom avea practic o singură valoare a densității fragmentării pentru
fiecare pătrat.
- Fișierul vectorial (de tip poligon) realizat va fi reclasificat şi apoi simbolizat cu nuanţe diferite. În primă
fază trebuie interogate toate pătratele pentru a se observa valorile proprii fiecărui pătrat, iar apoi se
vor crea clasele, care pot fi din 1 în 1 km/km 2 sau din 2 în 2 km/km 2. Pentru a reprezenta cu nuanţe
diferite aceste intervale, vom da click dreapta pe acest layer şi vom alege Properties, după care
Symbology, iar apoi vom realiza următoarele modificări: în rubrica Show, din partea stângă vom alege
ca datele să fie afişate Quantities, Graduated colors. La Value selectăm câmpul lungime, după care
numărul de clase. Vom alege 3 sau 4 clase şi apoi vom apăsa butonul Classify. Odată intraţi în
fereastra de clasificare, vom stabili manual pragurile valorilor la fel ca şi la hărţile precedente. Editarea
valorilor se va face de jos în sus, ultima (cea mai mare) valoare rămânând neschimbată.
Se verifică în histograma din partea dreaptă ca în fiecare clasă să existe minim o valoare ce urmează să fie
reprezentată şi se alege OK.
Revenind în fereastra Proprietăţilor de Simbolizare a Layerului, vom alege paleta de culori ce urmează să fie
aplicată. De asemenea culorile se pot modifica şi manual, dacă se dă click pe casetele cu nuanţele alese în
momentul respectiv.
După afişarea în ArcMap modelul simbolizat conform instrucţiunilor de mai sus, va fi „cosmetizat” deoarece
toate informaţiile referitoare la acest layer şi vizibile în Table of Contents vor apărea la legenda hărţii. Aşadar
numele layerului va fi modificat, urmând să fie: densitatea fragmentării, iar în locul lui Value se va edita m
(metri). Intervalele trebuie să fie scrise în felul următor: >200, 200-400, 400-600, >600.
Vor fi aduse în ArcMap şi fişierele vectoriale create: Râuri, Vârfuri, Lacuri, cărora li se va activa „Label Features”
(eticheta), pentru a fi afişate pe hartă denumirile editate.
În final se va alege vizualizarea în Layout View, de la View şi se vor introduce elementele hărţii, după cum
urmează:
Title: Harta desnității fragmentării reliefului – Metoda pătratelor. Valea Rece (zona proprie);
Legend: layerele trebuie organizate în următoarea ordine:
Densitatea fragmentării
râuri
vârfuri
Ordinea layerelor ce urmează să fie afişată se verifică în tabelul Legend Items şi se realizează cu ajutorul
săgeţilor.
Scale Bar: scara de afişare hărţii să fie de ex: 1:200000 şi harta să fie aşezată în partea central-superioară a
layout-ului. Se va alege din rubrica Scale Bar Selector: Alternating Scale Bar 1 sau 2 şi apoi se va accesa butonul
Properties. Aici, la Scale and Units se pot alege următoarele modificări, Number of divisions: 2, Number of
subdivisions: 2, Division Units: kilometers, şi Label: km.
Dacă scara hărţii nu este activă, acest lucru putându-se verifica în spaţiul aflat în dreapta butonului „Add Data”,
se va da click dreapta pe „Layers” din Table of Contents şi apoi General, iar la Units: map şi units display
trebuie selectată unitatea de măsură, în cazul nostru: meters!!!
Harta se exportă cu ajutorul funcţiei Export Map din meniul File, alegându-se un format accesibil, ex: .tiff, .jpg,
iar resoluţia 300 dpi.

Bibliografie
Bănică, S., Benea, I., Herișanu, Ghe., (2008), Sisteme Informaționale Geografice și prelucrarea datelor
geografice, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Editura Fundației Râmânia de Mâine,
București, 67 p;
Crăciunescu, V., (2004),  Site cartografic interactiv pentru Municipiul Suceava, Universitatea din
Bucuresti, Facultatea de Geografie teză de licența (manuscris)
Evans, I. S., Hengl, T., Gorsevski, P., 2009, Chapter 22 Applications in Geomorphology. In: Hengl, T., Reuter, H.
I. (eds.) Geomorphometry-Concepts, Software, Applications. Developments in Soil Science, vol. 33.
Amsterdam: Elsevier.
Smith, M.J., Goodchild, M.F., Longley, P.A., (2013), Geospatial Analysis – a comprehensive guide, Fourth
Edition, (http://www.spatialanalysisonline.com/output/)  
Terente, M., (2008), Modelarea şi analiza digitală a terenului. Cu aplicaţii în bazinul montan al Teleajenului,
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, teză de licență (manuscris)
Török- Oance, M., (2001-2002), Aplicații ale SIG în geomorfologie (I). Realizarea Modelului Numeric al Terenului
și calcularea unor elemente de morfometrie, Analele Universității de Vest din Timișoara, Geografie, vol.
XI-XII, pp 17-30;
***http://webhelp.esri.com/arcgisdesktop/9.3/index.cfm?TopicName=An_overview_of_Spatial_Analyst