TEHNICI DE MĂSURARE ÎN

DOMENIU DENTAR
 Măsurarea este operaţia metrologică prin care o mărime fizică este comparată cu
unitatea de măsură specifică.
Obiectul purtător al mărimii fizice se numeşte măsurand.
Rezultatul măsurării este valoarea efectivă V, care ne arată de câte ori unitatea de
măsură se cuprinde în mărimea de măsurat.
V = M/U.M. = k (1)
unde: M - mărimea de măsurat
U.M.- unitatea de măsură k Є R+ ≠ 0
deci: V = k [U.M.]
Măsurarea se termină odată cu aflarea valorii V a mărimii măsurate şi prezintă un
aspect cantitativ.
 Tehnica măsurării se ocupă cu aparate și metode folosite pentru determinarea
prin măsurare a mărimilor fizice cum sunt: lungime, forță, masă, curent
electric, presiune, temperatură, timp.
Dezvoltarea de sisteme și metode de măsură, identificarea, modelarea (tipizarea) și
reducerea abaterilor de măsură și a nedoritelor mărimi de influență, toate reprezintă părți
importante ale tehnicii măsurării. Importante sunt și ajustarea/reglarea și calibrarea de aparate de
măsură, cât și implementarea de condiții unitare de măsurare.
Măsurarea este îndeplinirea unei activivăți plănuite spre a compara cantitativ o
mărime de măsurat cu o unitate de măsură adecvată.
Modul și mijlacele folosite la măsurare sunt teoretic incluse în tehnica de măsurare.
Tehnica măsurării este împreună cu tehnica de comandă și tehnica de reglare a
mașinilor o precondiție a tehnicii automatizării.
Tehnica măsurării se poate împărți după diferitele moduri de desfășurare ale măsurărilor individuale.

Metoda deviației, metoda cu egalizare pe zero

La metoda deviației (bătaia) se determină valoarea de măsurat după deviația indicatorului aparatului de
măsură.

Metode analogice și digitale

Explicație lingvistică: analog = corespunzător.

Valoarea măsurată este reprezentată printr-un substitut, analogon (l. greacă), care este o mărime intermediară
a cărei valoare este ușor citibilă ca un număr.

Metode directe sau indirecte

Tehnică de măsurare directa

La metode de măsurare directă se compară mărimea de măsurat în mod direct cu un etalon de măsură sau cu o
valoare considerată "normală“

Tehnică de măsurare indirectă

Sisteme de măsură și metode indirecte de măsurare fac ca mărimile fizice să fie măsurabile și atunci
când pe cale directă ele nu sunt accesibile.
 Mijloacele de măsurare sunt sisteme tehnice construite în scopul comparării mărimii de măsurat
cu unitatea de măsură specifică, în scopul aflării valorii măsurate.
După tipul de semnal utilizat pentru măsurare, mijloacele de măsurare pot fi: mecanice,
electrice, pneumatice, hidraulice, optice, acustice, nucleare sau combinaţii ale acestora (optico-mecanice,
electricopneumatice etc.)
După modul de utilizare, mijloacele de măsurare pot fi:
- mijloace de măsurare manuale, la care operatorul intervine în toate fazele de măsurare (de exemplu:
măsurarea cu şublerul, măsurarea cu micrometrul);
- mijloace de măsurare mecanizate, la care o parte din operaţiile de măsurare se execută fără intervenţia
operatorului;
- mijloace de măsurare automatizate, la care, măsurile sunt executate fără intervenţia operatorului.
Exemplu: sortatoarele pentru bile de rulmenţi.

După natura semnalului de intrare, mijloacele de măsurare pot fi pentru: - mărimi mecanice; -
mărimi termice; - mărimi electrice; - mărimi optice; - mărimi acustice.
După complexitate, mijloacele de măsurare se clasifică în:
a) măsuri – sunt cele mai simple mijloace de măsurare, care materializează unitatea de măsură ori un
multiplu sau un submultiplu al acesteia;
b) instrumente de măsurare - conţin în interiorul lor cel puţin o măsură şi permit compararea directă a mărimii
de măsurat cu unitatea de măsură; Exemplu: şubler, micrometru.
 Aparate de măsurare - sunt subansambluri formate din măsuri, subansambluri
traductoare, intermediare sau de prezentare a rezultatelor măsurării;
Procese de măsurare
Exemplu: aparate optice, aparate pentru măsurarea temperaturii. d) instalaţii de măsurare -
sunt ansambluri compuse din aparate, măsuri etc. formate în scopul măsurării mai multor
parametri ai aceleiaşi mărimi fizice sau chiar a mai multor mărimi;
Exemplu: microscopul de atelier, spectroscopul
Etaloane. Categorii de etaloane. Clasificare

Etalonul este un mijloc de măsurare simplu, destinat definirii, reproducerii, determinării, conservării sau
generării uneia sau mai multor valori cunoscute ale unei mărimi, pentru a servi drept referinţă în operaţia de
comparare a etalonului cu alte mijloace de măsurare.
Etalonul poate fi: - o măsură etalon; - un aparat de măsurat etalon; - un traductor etalon; - un ansamblu de
măsurare etalon.
Mijloacele de măsurare etalon au o destinaţie bine precizată, şi anume aceea de etalonare a altor mijloace
de măsurare.
Etaloanele nu se folosesc pentru măsurări curente.
Există trei categorii de etaloane:
- etaloane de definiţie;
- etaloane de conservare;
- - etaloane de transfer.
- Etaloanele de definiţie constituie referinţa iniţială pentru măsurarea unei mărimi
 Etaloanele de definiţie „generează” unitatea de măsură, prin „materializarea” definiţiei
sale, în cadrul unui experiment fizic bazat pe această definiţie.
Exemplu:
Etalonul de definiţie pentru unitatea de lungime este un laser a cărui frecvenţă este
sincronizată pe un multiplu al frecvenţei atomului de cesiu 133.
Acest etalon „reproduce” experimental definiţia metrului, şi anume: - lungimea drumului
parcurs de lumină în vid, în fracţiunea 1/299792458 dintr-o secundă; - etalonul de definiţie pentru
unitatea de timp este un etalon atomic cu cesiu, care „generează” secunda în conformitate cu
definiţia ei, şi anume 9192631770 perioade ale radiaţiei atomului de cesiu 133.

Etalon de lungime în Trafalgar Square la Londra

 Etalonul de conservare este un obiect sau un sistem tehnic care „păstrează” o anumită
valoare a unei mărimi fizice, cu o bună stabilitate în timp.
Valoarea etalonului de conservare trebuie determinată prin comparare cu un etalon de
definiţie sau cu alte etaloane de conservare.
Exemplu: - o greutate din oţel sau din fontă este folosită ca etalon de conservare pentru masă;
- o cală plan paralelă este un etalon de conservare pentru lungime; - un rezistor din manganin este
un etalon de conservare pentru rezistenţa electrică ş.a.
 Etaloanele de transfer fac trecerea de la etaloanele de conservare la alte etaloane ale
unor mărimi derivate (transfer dimensional), la etaloane ale aceleiaşi mărimi, dar de valori diferite
(transfer adimensional) şi, respectiv la etaloane în regim variabil (transfer static-dinamic).
Etaloanele pentru transfer dimensional se numesc etaloane de derivare. Cu ajutorul
acestor etaloane se „reproduce” o mărime derivată pe baza unei ecuaţii fizice, în funcţie de alte
mărimi cunoscute.
 Etaloanele de transfer fac trecerea de la etaloanele de conservare la alte etaloane ale unor
mărimi derivate (transfer dimensional), la etaloane ale aceleiaşi mărimi, dar de valori diferite (transfer
adimensional) şi, respectiv la etaloane în regim variabil (transfer static-dinamic).
Etaloanele pentru transfer dimensional se numesc etaloane de derivare. Cu ajutorul acestor
etaloane se „reproduce” o mărime derivată pe baza unei ecuaţii fizice, în funcţie de alte mărimi
cunoscute.
Exemplu: un manometru-etalon cu piston şi greutăţi generează o presiune ale cărei valori se
calculează în funcţie de masa totală a părţii mobile şi de aria efectivă a ansamblului piston-cilindru.
Etaloanele pentru transfer adimensional se numesc etaloane de raport. Ele se folosesc
îndeosebi în domeniul mărimilor electrice.
Sunt constituite din „dispozitive de raport“ de mare precizie (divizoare de tensiune,
comparatoare de curent, transformatoare de curent şi de tensiune etc.), care permit efectuarea unor
comparări 1: n, prin metode de raport.
Etaloanele pentru transfer static-dinamic sunt destinate transpunerii în regim de variaţie
sinusoidală, în impulsuri sau în altă dependenţă de timp a unor mărimi de valoare cunoscută. Se
cunosc de asemenea etaloane pentru mărimi ca: forţa, tensiunea electrică, curentul electric, puterea
electrică etc
Clasificarea etaloanelor se poate face după două criterii mai importante: după componenţa lor şi
după subordonarea metrologică, conform tabelului
 Metoda de măsurare directă este metoda prin care valoarea măsurandului este obţinută
nemijlocit şi nu prin măsurarea unor mărimi legate funcţional cu măsurandul.
Exemple de măsurări care folosesc metoda directă sunt: măsurarea unei lungimi cu ajutorul
unei rigle gradate, măsurarea unei mase folosind o balanţă cu braţe egale ş.a.
O clasificare generală a metodelor de măsurare este prezentată în tabel
 Metode de măsurare prin comparare simultană 1:n

Compararea 1:n este o metodă de comparare simultană, în care măsurandul este comparat cu o
mărime de referinţă de valoare sensibil diferită (măsurandul şi referinţa au valori în raportul 1:n, unde n ≠
1).
Există două posibilităţi de a compara simultan doi măsuranzi de valori diferite: metode de
adiţionare (însumare), prin combinarea mai multor valori, astfel încât să permită în final o comparare 1:1, şi
metode de multiplicare (de raport), în care se foloseşte un dispozitiv de raport intermediar prin comparare.
• Metode de comparare prin adiţionare
Sunt metode relativ complexe, folosind valori auxiliare şi un număr suficient de comparări, astfel
încât, în cele din urmă, compararea 1:n să se realizeze printr-un număr anumit de comparări 1:1.
Exemplu: trebuie etalonată o masă etalon de 10 kg, prin comparare cu o masă de 1 kg, a cărei
valoare este cunoscută.
Pentru aceasta, se vor folosi o serie de mase auxiliare de 1 kg, 1kg, 2kg şi 5 kg (ale căror valori nu
trebuie să fie cunoscute), pe baza următoarei proceduri:
- se etalonează prima masă de 1 kg, prin comparare cu etalonul de referinţă de 1 kg;
- - se etalonează a doua masă auxiliară de 1 kg în acelaşi fel, prin comparare cu referinţa de 1kg;
- - se etalonează a treia masă auxiliară, de 2 kg, cu masa însumată (1kg+1kg) a două din etaloanele de
1 kg (de valori acum cunoscute);
- - se etalonează a patra masă auxiliară, de 5 kg, cu masa însumată (1kg+1kg+1kg+2kg) a celor patru
etaloane de valori cunoscute, determinându-se astfel şi valoarea unui etalon de 5 kg;
- - se compară, în sfârşit, masa de 10 kg cu masa însumată (1 kg + 1 kg + 1 kg + 2 kg +5 kg), determinându-
se astfel valoarea ei în raport cu masa de referinţă (cunoscută) şi cu masele auxiliare (determinate prin
procesul de măsurare etalonare descris).
- Se observă că în această secvenţă de măsurări s-au efectuat numai comparări 1:1 (care, pentru precizie
maximă, pot fi făcute prin substituţie sau prin permutare).
- În final însă, măsurarea este o comparare 1:10, ilustrată schematic în figura de mai jos:

. Compararea unei mase de 10 kg cu o masă de 1 kg, prin metoda de adiţionare, folosind

patru mase auxiliare, de 1 kg (1’), 1 kg (1”), 2 kg şi 5 kg şi efectuând cinci comparări 1:1,
succesive
Metode de măsurare prin comparare succesivă

Metodele de comparare succesivă au avantajul simplificării operaţiei de măsurare.

Compararea succesivă se impune ca metodă de măsurare a mărimilor fizice pentru care este
imposibil, dificil sau incomod de realizat un etalon care să servească pentru compararea directă.
Metoda de comparare succesivă este specifică aparatelor de măsurat indicatoare, în care au loc una
sau mai multe conversii ale mărimii de măsurat.
Exemplu: La un miliampermetru magnetoelectric, curentul de măsurat este convertit într-un
cuplu mecanic care acţionează asupra acului indicator al aparatului. Acestui cuplu activ i se opune un
cuplu rezistent, creat de elementul elastic (arc spiral, banda de suspensie).
Poziţia indicatorului aparatului este determinată de echilibrul celor două cupluri. Se produce
astfel o comparare între cuplul activ şi cuplul rezistent, deci între două mărimi care iau naştere în
interiorul aparatului, în general de altă natură decât măsurandul.

Un fenomen asemănător se produce într-un cântar dinamometric, într-un manometru cu element

elastic sau într-un tahometru centrifugal, unde, prin conversia măsurandului, se ajunge la o forţă sau la
un cuplu activ, echilibrat de o mărime rezistentă corespunzătoare..
 La un multimetru digital ,mărimea de măsurat – tensiune, curent, rezistenţă etc. – este convertită
întro tensiune, într-un interval de timp sau într-o frecvenţă, care este comparată cu o mărime de referinţă
corespondentă.
Cu alte cuvinte, compararea succesivă înlocuieşte compararea simultană dintre măsurand şi
mărimea de referinţă, printr-o comparare simultană între alte două mărimi, una rezultată din conversia
măsurandului şi alta care, prin conversie, devine mărimea de ieşire a aparatului