NOŢIUNI DE BAZĂ ÎN LEGĂTURĂ CU MĂSURĂRILE 1.

TEHNICE
MĂSURARE , CONTROL, VERIFICARE

Măsurarea este procesul sau operaţia experimentală prin care cu ajutorul

unui mijloc de măsurare (măsura, instrument, aparat, etc.) şi în anumite condiţii se
determină valoarea unei mărimi date, în raport cu o unitate de măsură dată, sau cu o
mărime luată ca unitate de măsură. De asemenea, măsurarea poate fi definită şi ca
un proces de cunoaştere comparativ, între mărimea dată şi unitatea de măsură sau
unul din multipli sau submultiplii săi. De cele mai multe ori, măsurarea propriu-
zisă are un caracter cantitativ şi se termină odată cu aflarea valorii dimensiunii
date1.
Controlul în schimb, include şi ideea de calitate, deoarece cuprinde atât
operaţia de măsurare cât şi procesul de comparare a valori măsurate cu o valoare de
referinţă. De aceea, prin control se stabileşte, în ultima instanţă, dacă valoarea
mărimi de măsurat corespunde cu condiţiile iniţiale impuse.
Mai apropiate de noţiunea de control este cea de verificare, al cărei scop
final este tot de a stabili dacă valoarea determinantă corespunde valorii sau
valorilor impuse, (de obicei fără determinarea valorilor efective ale mărimilor, de
exemplu, verificarea cu calibre limitative).
De menţionat că, în general, în practica de producţie, noţiunile de măsurare,
control, verificare nu sunt bine delimitate, ele folosindu-se aproximativ în mod egal
Certificarea, efectuată mai ales pentru mijloace de măsurare, este o
măsurare ce se execută cu o atenţie şi o precizie deosebită; rezultatele măsurătorii
se trec într-un certificat ce însoţeşte respectivul mijloc de măsurare.
Măsurarea, controlul, verificarea şi alegerea metodelor şi mijloacelor de
măsurare corespunzătoare, constituie în prezent, o condiţie esenţială în desfăşurarea
proceselor de producţie, fiind o problemă de optimizare tehnico-economică în
realizarea, tehnologie şi metrologie.

1
Atanasiu C. s.a Incercarea Materialelor vol I, Ed.Tehnica,Bucuresti 1982 pag 34
 2. UNITĂŢI DE MĂSURĂ

Unitatea de măsură este mărimea adoptată (considerată) ca măsură unitară

în funcţie de care se exprimă toate mărimile de acelaşi fel. Ea trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie corect definită;
- să fie uşor de reprodus şi de păstrat;
- să permită compararea uşoară cu mărimea de măsurat.
Rezultatul oricărei măsurări este valoarea efectivă E care în raport cu unitatea
de masură corespunzătoare, arată de câte ori este mai mare sau mai mică decât
unitatea de măsură, conform relaţiei:

E=k U (1)

Unde k este un număr întreg sau zecimal, supra sau subunitar.

În domeniul mecanici, al construcţiei de maşini în general, măsurarea
elementelor geometrice se reduce în principiu la măsurări de lungimi şi unghiuri.
Deoarece în ţara noastră este adoptat Sistemul Internaţional (SI) de unităţi de
măsură, în cele ce urmează mărimile geometrice (lungimi, arii, volume, unghiuri
plane, unghiuri solide, etc.) se definesc corespunzător acestui sistem.
Unitatea de măsurare pentru lungimi este metrul definit ca fiind
lungimea egală cu 1650763,73 lungimi de undă în vid ale radiaţiei spectrale orange
a atomului de kripton 36. De cele mai multe ori, în tehnică se folosesc ca unităţi de
măsură submultipli metrului milimetru pentru valori absolute ale dimensiunilor şi
micrometrul pentru abateri şi toleranţe2.
Unitatea de măsură pentru unghiuri este gradul sexazecimal cu
submultiplii lui minutul( ` ) şi secunda (``).

1°=60`= 3600``

Ca unitate de măsură suplimentară pentru unghiuri, poate fi folosit radianul

definit în SI ca unghi plan cu vârful în centrul unui cerc, ce limitează pe
circumferinţă un arc de lungime egală cu raza cercului. Pentru măsurarea
unghiurilor plane se mai foloseşte şi gradul centezimal.

2
Budescu M s.a Incercarea Materialelor vol II, Ed.Tehnica,Bucuresti 1982 pag 59-60

2
 3. MIJLOACE DE MĂSURARE

Mijloacele de măsurare şi control pot fi definite ca acele mijloace cu ajutorul

cărora se determină cantitativ parametrii preciziei de prelucrare obţinuţi la piesele
de maşini. Ele se clasifică în general după precizie, după complexitatea sau după
destinaţie.
După destinaţia generală ele se împart în :
- mijloace pentru măsurarea şi controlul precizie dimensionale;
- mijloace pentru măsurarea şi controlul precizie de formă;
- mijloace pentru măsurarea şi controlul precizie poziţie reciproce a
suprafeţelor3
b) După destinaţie, în funcţie de elementul sau parametrul controlat:
- mijloace universale de măsurare ;
- mijloace speciale de măsurare – pentru măsurarea mărimilor metrologice
caracteristice unor suprafeţe specifice (filete, roţi dinţate, etc.)
c) După modul de evidenţiere a mărimii sau a abaterii de la mărimea căutată:
- măsuri, care pot fi de lungime sau de unghi, cu sau fără repere: cale
unghiulare sau plan paralele, ruleta, raportorul, etc.
- instrumente de măsurare;
- aparate de măsurare;
- maşini şi agregate de măsurare.
Observaţie:
1°)Etaloane sunt mărimi model care reproduc unitatea de măsură cu cea mai
mare precizie.
2°)Calibrele sunt instrumente fără diviziuni care servesc la limita variaţiei
abaterilor.

4. METODE DE MĂSURARE

Prin metodă de măsurare se înţelege totalitatea operaţiilor executate pentru

măsurarea valorilor unei anumite mărimi, cu ajutorul unui anumit mijloc de
măsurare, în anumite condiţii specifice şi cu un anumit mod de prelucrare şi
interpretare a rezultatelor.

3
Ceuca Diaconescu M.,Fiabilitate,Performabilitate si Risc Industrial, Ed.Info, Craiova 2011
pag86-88

3
 Alegerea metodei de măsurare depinde de mai mulţi factori: forma şi
greutatea piesei, parametrul (dimensiunea) măsurat, productivitatea şi precizia
necesară, mărimea seriei de fabricaţie, dotarea tehnică a întreprinderii, etc. Rezultă
că metoda de măsurare optimă din punct de vedere tehnico-economic, trebuie
stabilită pentru fiecare caz concret, pe baza unei analize premergătoare.
Dacă se ţine seama de precizia pe care o asigură, metodele de măsurare se
clasifice in două grupe:
a)-metode de laborator – ţin seama de erorile de măsurare şi dau o precizie
mai mare (de exemplu prin măsurarea repetată a unei dimensiuni ca valoare
efectivă se consideră media aritmetică a valorilor individuale)
b)-metode tehnice – aplicate uzual în producţie, rezultatul unei singure
măsurări fiind considerat ca valoare efectivă a dimensiunii sau abaterii respective
La rândul lor, metodele de laborator şi în special cele tehnice se clasifică
astfel
1 - Absolută – când se determină abaterea efectivă absolută (totală) a mărimii
măsurate (exemplu: sublerul, microscopul, etc.)
2 - Relativă - când se determină abaterea efectivă a mărimii date faţă de o cotă
de reglaj (exemplu: măsurile cu aparate comparatoare)
3 - Directă – caracterizată prin determinarea directă a mărimii căutate.
4 - Indirectă – caracterizată prin determinarea mărimii căutate sau a abaterilor
respective în funcţie de rezultatele măsurării altor mărimi, legate de cea căutată
printr-o relaţie oarecare.
5 - Complexă – când se determină influenţa (valoarea) sumei erorilor unor
elemente caracteristice (exemplu: verificarea cu calibre complexe).
6 - Diferenţiată – când se măsoară separat valoarea absolută sau abaterea
fiecarui parametru.
7 - Cu contact – când suprafeţele de măsurare a aparatului vin în contact cu
suprafaţa de măsurat a piesei (exemplu: măsurarea cu şublerul, micrometrul etc.).
8 – Fără contact – când nu se realizează un contact direct cu mecanismul de
amplificare al aparatului (exemplu: microscopul).
În aplicarea de măsurare se pot da urmatoarele aplicatii:
- metodele relative (comparative) sunt mai productive decat cele absolute,
aparatul (comparatorul) fiind reglat o singură dată pentru mai multe măsurători;
- metodele directe sunt în general mai precise decât cele indirecte, întrucat
rezultatele nu sunt afectate de o serie de erori (erori de măsurare, erori de reglaj,
erori de calcul a marimii căutate);
- metodele fără contact nu sunt afectate de erorile datorate forţei de
măsurare, etc.

4
 5. INDICI METROLOGICI PRINCIPALI AI MIJLOACELOR
DE MASURARE

In general, oricare ar fi instrumentul sau aparatul de măsurare este alcatuit

din trei părţi principale: (fig. 1)
1) Sistemul de palpare – acesta vine în contact cu suprafaţa piesei în timpul
măsurării (aparatele optice sau pneumatice execută măsurarea fără contact, deci nu
au sistem de palpare).
2) Mecanismul de amplificare – poate avea orice principii constructive sau
funcţionale şi are rolul de a mări precizia sau de a amlifica abaterile.
3) Dispozitivul indicator – redă rezultatele măsuratorilor efectuate
(exemplu: scara gradată, scara cu ac, etc.).
Totodată, mijloacele de măsurare mai sunt prevăzute cu diverse mecanisme
auxiliare, (pentru limitarea fortei de apăsare, etc.).

Fig. 1. Principalele părţi constructive

ale mijloacelor de măsurare
1 – tija palpatorului; 2 – mecanism de amplificare; 3 – ac indicator;
4 – scara gradată; 5 – mecanism de compensare a jocului lateral între dinţi;
6 – mecanism de limitare a forţei de strângere;
c – diviziunea scări gradate; i – valoarea diviziunii

Principalii indici metrologici ce caracterizează metodele si mijloacele de

măsurare sunt4:

4
Copaci I., Incercari experimentale pentru vehicule feroviare Ed.Universitatii Aurel Vlaicu
Arad 1998 pag 34

5
 1) Scara gradată este totalitatea reperelor dispuse de-a lungul unei linii drepte
sau curbe, care reprezintă un sir de valori succesive ale valorii de măsurat. În
functie de poziţia reperului cu valoarea zero scările gradate pot fi:
- cu zero la limita inferioară;
- cu zero la mijloc;
- cu zero în afara scării.
2) Reperele reprezintă semnele ce limitează diviziunile si au forma de liniute
cu diferite lungimi, trasate perpendicular pe linia scării gradate.
3) Diviziunile reprezintă distanţa „c” dintre axele sau centrele a două repere
consecutive.
4) Valoarea diviziunii (i) reprezintă valoarea marimii măsurate
corespunzătoare unei diviziuni sau deplasării indicelui cu o diviziune (este înscrisă
pe aparat).
5) Indicaţia aparatului de măsurare reprezintă valoarea rezultată în urma
măsurarii cu aparatul respectiv, obţinută prin înmulţitrea indicaţiilor citite pe scara
gradată şi cu constanta aparatului.
6) Precizia citirii reprezintă precizia atinsă la citirea indicatorilor pe scara
gradată; în condiţii de laborator ea poate ajunge până la 0,1 dintr-o diviziune, iar în
producţie la 0,5 dintr-o diviziune.
7) Domeniul (limitele) de măsurare poate fi considerat pe scara aparatului ca
reprezentând intervalul cuprins între reperele extreme ale scării gradate (exemplu :
ortotestul are ± 100…) sau în general, ca reprezentând valorile minime şi maxime
care pot fi determinate cu ajutorul aparatului respectiv (exemplu: la ortotest în
funcţie de înălţimea coloanei respective).
8) Constanta aparatului reprezintă raportul dintre valoarea mărimii măsurate
şi valoarea citirii.
9) Pragul de sensibilitate reprezintă valoarea minimă a mărimi măsurate
capabilă să provoace o varietate sesizabilă a indicatorului aparatului.
10) Forta de măsurare reprezintă forţa cu care palpatorul apasă suprafaţa
piesei în timpul măsurării.
11) Fiabilitatea metrologică reprezintă capacitatea mijlocului de măsurare de
a funcţiona fără depăşirea erorilor tolerate de-a lungul unui interval de timp dat, în
condiţii normale de explorare.
12) Justeţea reprezintă caracteristica metrologică a unui mijloc de măsură de a
da indicaţii apropiate de valoarea efectivă a mărimii măsurate.
13) Fidelitatea este determinată de diferenţele indicatorilor la repetarea
operaţie de măsurare a aceleaşi piese în condiţii identice.
14) Raportul de amplificare reprezintă raportul dintre deplasarea liniară sau
unghiulară a indicatorului şi variaţia mărimii măsurate care determină această
deplasare. Raportul arată că o anumită variaţie a mărimii măsurate trece prin

6
mecanismul de amplificare şi se transformă într-o anumită deplasare a acului
indicator. În general, raportul de amplificare, poate fi exprimat prin raportul dintre
diviziunea scării gradate şi valoarea acesteia (1):

k=c/i. (1)

De exemplu, dacă la un comparator cu cadran, diviziunea c=1,5 mm iar

valoarea diviziunii înscrise pe cadran i = 0,01 mm raportul de amplificare va fi:

c 1,5
k= = =150
i 0 , 01

La aparatele cu roţi dinţate raportul de amplificare (2):

Z1 Z2 Z
k= ⋅ ⋅⋯⋅ n
Z1 Z2 Zn (2)
în care:
Z1, Z2, …, Zn şi Z 1 , Z2 ,⋯Z n - numărul de dinţi ale roţilor dinţate în angrenare.
La aparatele cu pârghii (3):

L
k= l (3)
În care:
L – lungimea braţului mare al pârghiei;
L – lungimea braţului mic al pârghiei.
Dacă mecanismul cuprinde mai multe pârghii legate în serie (4):

L1 L 2 L
k =k 1⋅k 2⋅⋯⋅k n = ⋅ ⋅⋯⋅ n
l1 l2 ln (4)

În general, precizia unui aparat de măsură este dată de gradul de exactitate al

rezultatelor măsurării şi depinde de sensibilitatea, justeţea şi fidelitatea acestuia.

7
 6. ERORI DE MĂSURARE, CLASIFICARE. CAUZE

Datorită unor condiţii subiective şi obiective, valorile reale ale mărimilor nu

pot fi determinate cu precizie absolută, măsurările fiind efectuate de aşa numitele
erori de măsurare. [4], [6], [9], [23]
Teoretic prin eroare de măsurare se înţelege diferenţa dintre rezultatul
măsurării unei mărimi date şi valoarea sa adevarată (5):

Δxi =x i−x (5)

(i = 1 ÷ n – numărul măsurătorilor)
Întrucât valoarea adevărată a marimii respective nu poatet fi cunoscută, practic
prin eroare de masurare, vom înţelege diferenţa dintre rezultatul măsurării şi o
valoare de referinţă de precizie superioară a aceleiaşi mărimi. Astfel, dacă prin
măsurarea repetată a aceleiaşi dimensiuni se obţin valorile individuale l1, l2, …, ln, iar
valoarea de referinţă se onsideră media aritmetică ˝ x˝ a celor ˝n˝ valori individuale,
erorile de măsurare individuale vor fi (6):

Δ 1=l 1 −x ; Δ2 =l 2−x ;⋯; Δn =l n −x (6)

Pentru o anumită metodă de masurare se ia în considerare eroarea totală de

măsurare, formată din următoarele componente principale:
1 – Eroarea de indicaţie a mijlocului de măsurare se datorează impreciziei
acestuia şi erorii de citire. Acesta din urmă depinde de construcţia şi calitatea
mecanismului indicator, precum şi de direcţia priviri observatorului in timpul citirii
(eroare de paralexa).
2 – Eroarea procedeului de reglare se datorează în principal erorilor de
execuţie ale mijloacelor cu ajutorul cărora se face reglarea (exemplu: cale plan
paralelă, piese etalon, etc.).
3 – Eroarea cauzată de abaterile de temperatură se ia în considerare mai
mult la măsurarea dimensiunilor pieselor cu rol funcţional important şi care se
execută cu precizie ridicată. Se calculează cu relaţia (7):

Δl=l(a p Δt p −am Δt m ) (7)

în care:
l – dimensiunea nominală de măsurat;
ap – coeficientul de dilatare termică liniară al piesei;

8
 am – coeficientul de dilatare termică liniară al aparatului;
Δtp – diferenţa dintre temperatura piesei şi temperatura standard de 20˚C;
Δtm – dierenţa dintre temperatura aparatului şi temperatura standard de 20˚C.
Corecţia necesară care se adaugă la valoarea dimensiunii determinate prin
măsurare este egală cu eroarea dar de semn contrar.

4 – Eroarea datorată influenţei forţei de măsurare apare ca urmare a

deformatiilor locale la contactul dintre palpatorul aparatului şi suprafaţa piesei şi
depinde de forţa de apăsare şi starea suprafeţelor în contact. În general, aparatele de
măsură sunt prevăzute cu dipozitive de limitare a forţei de apăsare.
5 – Eroarea datorată influenţei altor factori este provocată de diferite
abateri de formă, folosirea unor baze de năsurare necorespunzătoare, etc.
Se recomandă să fie eliminată din eroarea totală chiar de la elaborarea şi
punerea la punct a metodei de masurare. După caracterul lor, erorile de masurare
pot fi clasificate în trei grupe mari: sistematice, întâmplătoare şi grosolane
(greşeli).5
Deosebim:
- Erori sistematice constante: de exemplu la o scară gradată prima diviziune
este mai mare decât celelalte cu o anumită valoare; toate dimensiunile măsurate vor
fi în realitate mai mari cu respectiva valoare.
- Erori sistematice variabile după o anumită lege (o funcţie periodică,
oarecare, etc.)
Erori întâmplătoare. Sunt erori care variază la întâmplare nefiind supuse legi
şi ale caror cauze sunt greu sau imporibil de determinat. Influenţa lor asupra
rezultatului final poate fi prevăzută prin prelucrarea statistică a rezultatelor
măsurărilor, aplicând teoria probabilităţilor.
Erori grosolane. Sunt erori ce denaturează cu mult rezultatul măsurării şi se
datoresc unor defecţiuni, neatenţii sau schimbări bruşte a condiţiilor de măsurare.
În concluzie, la efectuarea măsurărilor, mai ales la cele de precizie înaltă este
necesar să se stabilească sursele de erori si caracterul acestora, în vederea aplicării
măsurilor corespunzătoare pentru compensarea sau eliminarea lor.

5
Cioboata D. Daniela Teza doctorat:Perfectionarea metodelor de control al abaterilor de
forma pentru corpurile de revolutie cu profil circular inchis sau deschis/Profesor dr.ing Palade
D.D, Universitatea Politehnica Bucuresti 2012 pag28-30

9
 7. PRINCIPII DE ALEGERE A METODELOR ŞI
MIJLOACELOR DE MĂSURARE ŞI
CONTROL
Alegerea metodelor şi mijloacelor de măsurare şi control se face în funcţie de
indici metrologici (valoarea diviziunii, limitele de măsurare, forţa de măsurare,
etc.) şi economici (preţul mijloacelor, productivitatea, durabilitatea, etc.) Rolul
hotărâtor îl pot avea, de la caz la caz, fie indicii metrologici, fie cei economici.
Indicii metrologici primează în cazul în care precizia prescrisă pieselor de prelucrat
impune acest lucru.
Alegerea mijloacelor de control se poate face pe baza uor tabele speciale care
dau funcţie de valoarea şi precizia dimensiunii respective erorile limită admisibile
la măsurarea pieselor precum şi a unor tabele care dau, în funcţie de dimensiune
erorile limită ale mijloacelor de măsurare şi control. Se va alege mijlocul de control
care are ΔL ≤ ΔLa şi se pretează la controlul dimensiunii respective.
O altă modalitate, recomandată în general, pentru alegerea mijloacelor de
control aceea de a respecta condiţia ca valoarea diviziunii acestora să fie egală cu
1/5 ÷ 1/10 din toleranţa prescrisă la parametrul de controlat ( Tp) sau eroarea limită de
măsurare ΔL (10 ÷ 20) % Tp.

BIBLIOGRAFIE
1. Atanasiu C. s.a Incercarea Materialelor vol I, Ed.Tehnica,Bucuresti 1982 pag 34

2. Budescu M s.a Incercarea Materialelor vol II, Ed.Tehnica,Bucuresti 1982 pag 59-60

3. Ceuca Diaconescu M.,Fiabilitate,Performabilitate si Risc Industrial, Ed.Info, Craiova

2011 pag86-88

4. Copaci I., Incercari experimentale pentru vehicule feroviare Ed.Universitatii Aurel Vlaicu
Arad 1998 pag 34

5. Cioboata D. Daniela Teza doctorat:Perfectionarea metodelor de control al abaterilor de

forma pentru corpurile de revolutie cu profil circular inchis sau deschis/Profesor dr.ing
Palade D.D, Universitatea Politehnica Bucuresti 2012 pag28-30

10
6. Tarus D.Bogdan Teza doctorat:Influenta rezistentelor de rulare si aerodinamice asupra
consumului energetic al vehiculelor motoare/Profesor dr.ing Sebesan I., Universitatea
Politehnica Bucuresti 2012 pag 25

7. Chiciuc A.,Cojan A., Metrologie, Standardizare si Masurari ,Ed. UMT, catedra

Electromecanica, Chisinau 2002 pag 57-58

8. Harris M.C ,Crede E.C , Socuri si Vibratii volumul I si II Ed.Tehnica,Bucuresti 1968

pag20

9. Motica M.Adriana Rezistenta Materialelor Partea II Ed.Universitatii Aurel Vlaicu Arad

2013 pag 36-38

10. Motica M.Adriana CE:Siguranta prin Calitate, Ce trebuie sa stiim pentru a avea acces la
piata Uniunii Europene ,Ed.Universitatii Aurel Vlaicu Arad 2006 pag 25-26

11. Negrean I.,Calculul indicatorilor de fiabilitate si mentenabilitate ai sistemelor mecanice,

Ed.Universitatii Tehnice Cluj-Napoca 1998 pag108

12. Panaite V.s.a Control statistic si fiabilitate, Ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1982
pag 24

11