12 PDF

Catedra Electromecanica
ANDREI CHICIUC An g e l a corjan
M e tro lo g ie , S ta n d a rd iz a re ° i M â s u râ ri
Curs de lectii
C hi°inâu - 2 0 0 2
Lucrarea reprezintă notiţe de curs la disciplina Metrologia,
Standardizarea si Măsurări si se adreseaza studenţilor de la anul III,
Facultatea de Energetica, de la specializările:
1903 - Electromecanica;
1906 - Metrologie, standardizare, control si certificarea
producţiei,
dar este utila tuturor celor ce doresc sa se familiarizeze cu unele aspecte
ale tehnicii măsurării.
Cursul de lecţii reprezintă un rezultat al activităţii autorilor sub tutela
distinşilor profesori universitari Carmen GOLOVANOV (Universitatea
“Politehnica” Bucureşti) si Mihai CRETU (Universitatea Tehnica “ Gh.
Asachf’, Iaşi) si, în acelaşi timp, se bazeaza pe lucrările celor mai
valoroşi specialişti în domeniu din România.
Elaborare:
Dr. ing. Andrei Chiciuc (capitolele D-3, 6^-10)
Ing. Angela Corjan (capitolele 4, 5)
Referent ştiinţific:
Prof. Dr. ing. Petru Todos
® U.T.M., 2002
4 Metrologie, Standardizare si Măsurări
1. NOMUNI GENERALE DE METROLOGIE
1.1. Obiectul metrologiei. Conceptul de măsurare

Metrologia, ştiinţa măsurărilor, are ca obiect determinarea valorica a
mărimilor fizice. Metrologia ("metron” - măsură, “logos” - ştiinţa) este o
ramura a ştiinţelor fizice si îsi are rădăcini în începuturile cunoştinţelor
practice si ştiinţifice.
Din cele mai străvechi timpuri Omul a simtit necesitatea de a stabili
raporturi cantitative între elementele componente ale activităţii sale. Ca
un exemplu elocvent, în existenta unor cunoştinţe profunde în domeniul
măsurărilor în antichitate, pot servi construcţiile piramidelor din Egiptul
antic. Măsurătorile ulterioare asupra piramidei lui Keops au dedus
egalitatea:
4L = 2 n -H (1.1)
unde: L este lungimea laturii bazei pătrate a piramidei,
H - înălţimea piramidei.
Indiferent de unitatea de măsura a lui L si H, din relaţie se poate deduce

valoarea precisa a constantei cercului - n=2L/H=3,1428571 - ceea ce
presupune ca egiptenii admiteau sfericitatea pământului. Utilizând metrul
ca unitate de lungime, se obţine L=231,5 m si H= 14,7 m din care rezulta
ca 4Z=927 m - o lungime corespunzătoare arcului de lA minut
sexazecimal al meridianului pământesc.
Orice activitate a omului, care foloseşte mijloace tehnice si care are
impuşi nişte parametri de precizie, presupune cel puţin o operaţie de
măsurare, prin care sa se certifice realizarea preciziei cerute. Masurarea a
devenit o componenta indispensabila în toate etapele de atestare a calitatii
unui produs, din faza de concepţie până la controlul final.
Metrologia este domeniu al ştiinţei si tehnicii care se ocupa de aspectele
teoretice si practice ale procesului de măsurare, oricare ar fi incertitudinea
acestora si este divizata în:
□ Metrologia generala (teoretica) tratează aspecte comune ale
metrologiei privind structura normelor de mărimi fizice, unitati de
măsură, erori de măsurare, teoria măsurării.
Andrei CHICIUC
Noţiuni generale de metrologie 5
□ Metrologia aplicata trateaza aspecte teoretice si practice (tehnica

măsurărilor) privind măsurările în anumite domenii (ex metrologie
industriala, metrologie medicala, metrologia în domeniul tehnicii
nucleare etc).
□ Metrologia legala trateaza totalitatea cerinţelor, prescripţiilor tehnice
si juridice privind conservarea si transmiterea unităţilor de măsură,
în vederea asigurării uniformităţii, preciziei si legalităţii măsurărilor.
Prin mărime se înţelege tot ce poate varia cantitativ. Din pun punct
practic, prezintă importanta acele mărimi care pot fi evaluate cantitativ si
se pot exprima valoric, ca urmare a unei posibilităţi de asociere unor
şiruri de numere naturale.
Noţiunii de măsurare i se pot da mai multe definiţii:
S Masurarea este operaţia experimentala prin care se determina,
cu ajutorul unor mijloace de masurat, valoarea numerica a unei
mărimi în raport cu o unitate de măsură data.
S Masurarea este operaţia prin care se Stabileşte pe cale
experimentala raportul numeric între marimea de masurat si o
valoare oarecare a acesteia, luata ca unitate de măsură.
în figura 1.1. este prezentata schema generala a procesului de măsurare.
Fig. 1.1. Schema generala a procesului de măsurare.
Pentru ca procesul de măsurare sa poata avea loc, este necesara

îndeplinirea a doua condiţii:
■ mulţimea stărilor sa fie ordonata, adica între toate perechile de
elemente care se pot forma sa se poata stabili relaţii de ordine: mai
mare sau mai mic, încât elementele mulţimii pot fi aranjate intr-o
succesiune unica;
■ între mulţimea stărilor si mulţimea numerelor reale sa se poata stabili
o corespondenta biunivoca, astfel încât fiecărui element din mulţimea
Andrei CHICIUC
stărilor sa-i corespunda un număr real si numai unul. Aceasta

corespondenta, care se Stabileşte convenţional, poarta denumirea de
scara sau scara de referinţa si ea presupune alegerea unitatii de
măsură.
Metoda de măsurare este ansamblul de principii si procedee folosite în
vederea obţinerii unor informaţii de măsurare = SOFT.
Mijlocul de măsurare este ansamblul de mijloace tehnice utilizate în
procesul de măsurare = HARD.
Elementele procesului de măsurare:
1. masurandul (marimea de masurat);
2. metoda de măsurare;
3. mijlocul de masurat;
4. etalonul.
1.2. Noţiuni generale despre masuranzi (mărimi fizice)
Mărimile fizice caracterizează proprietăţile fizice ale materiei sau stărilor
fizice (masa, volum, densitate, vâscozitate), mişcarea materiei (viteza,
acceleraţie, deplasare) etc.
Obiectele (masuranzii) pot fi clasificate în măsurabile si nemasurabile si,
după cum pare evident, în continuare se vor examina numai mărimile
măsurabile.
Masurarea este procesul de corespondenta între mulţimea de stări care
descriu proprietăţile obiectelor si fenomenelor {Xh X2, ..., X„} si
mulţimea numerelor reale IR (fig. 1.2.).
Mărimile fizice pot fi exprimate astfel:

Valoarea __ Valoarea _i_ unitate de
mărimii fizice numerica măsură
Valoarea mărimii fizice este exprimarea mărimii prin valoare numerica si

unitate de măsură.
Valoarea numerica a mărimii fizice este elementul din mulţimea
numerelor reale care corespunde unui element din mulţimea de stări (este
un număr pozitiv, zero sau negativ care depinde de convenţia de scara
adoptata).
Andrei CHICIUC
Unitatea de măsură este elementul din mulţimea de stări ale unei mărimi
fizice care corespunde valorii 1 (sau elementul careia i se atribuie un
nume, depinde de convenţia de scara).
Prin alegerea unei unitati si prin procedeul experimental de măsurare,

flecarei mărimi fizice i se asociaza o valoare numerica.
Marimea fizica, notata prin simbolul X , se exprima prin produsul dintre
unitatea de măsură adoptata um si valoarea numerica obtinuta X m:
X = X „ - u ,„ Jf„ = — . (12)
u
Daca se alege o alta unitate de măsură u 'm, evident va rezulta o valoare

X'm diferita de X m. Dar marimea fizica fiind independenta de sistemul de
unitati adoptat, rezulta:
X
X = X ’m -u ’m- X' = (1.3)
Rezultatul măsurării (valoarea numerica a mărimii măsurate) X m este un

număr adimensional si variaza invers proporţional cu unitatea de
măsurare adoptata.
Mulţimea de stări Mulţimea numerelor

w reale {IR}
Xi Convenţia de scara
X2
X, -3
-2
-<........... -1
U •ir.j, 0
2
X„
Fig. 1.2. Definirea procesului de măsurare.
Andrei CHICIUC
Pentru efectuarea unei măsurări, în conformitate cu definiţiile citate, este

necesar ca unitatea de măsură sa poata fi realizata în mod concret.
Realizarea materiala a unitatii de măsură constituie “măsură”; evident,
numai pentru anumite unitati este posibila concretizarea sub forma de
masuri.
1.3. Clasificarea mărimilor măsurabile

Criteriile de clasificare a mărimilor măsurabile sunt diverse.
A) Mărimile fizice pot fi: aditive, neaditive si indirect aditive.

Pentru mărimile aditive este valabila operaţia experimentala de însumare
(aditivitate) si poate defini un singur etalon pentru întreaga scara.
De exemplu: lungimea, masa, intensitatea curentului, tensiunea etc.
Mărimi neaditive nu prezintă proprietatea de însumare dar are sens fizic
diferenţiala AX: scara se stabileşte prin fixarea unui anumit număr de
repere, între care se face interpolarea; trecerea de la o unitate de măsură
la alta nu se mai face prin simpla înmulţire cu un factor de conversie.
De exemplu: temperatura, pH, duritatea, sensibilitatea peliculelor foto,
etc.
Ca exemplu de mărime neaditiva poate servi trecerea de la scara
Fahrenheit la scara Celsius pentru temperatura:
(14)
Mărimi indirect aditive sunt mărimile care se pot exprima în funcţie de

mărimile aditive, convenţia de scara se stabileşte pe baza unor mărimi de
referinţa si nu se utilizează un etalon.
De exemplu: rezistivitatea p, permitivitatea dielectrica e, , factorul de
calitate a unei bobine Q etc.
B) Mărimile fizice în funcţie de variaţia mărimii în timp.

Clasificarea mărimilor măsurabile după modul de variaţie în timp este
prezentata în figura 1.3. Prin poziţia ocupata în clasificare se determina
metoda de măsurare, mijlocul de măsurare, analiza rezultatelor măsurării
si timpul de măsurare. Timpul de măsurare Tm reprezintă intervalul de
timp dintre momentul aplicării mărimii de masurat si momentul obţinerii
valorii măsurate.
Andrei CHICIUC
Mărimile fizice constante sunt mărimile invariabile în timpul efectuării

măsurării. Timpul de măsurare poate fi ales independent de natura
mărimii de masurat si el este determinat de eventualele perturbaţii
tranzitorii produse de conectarea aparatului asupra fenomenului supus
măsurării si de tipul de răspuns al aparatului. Uzual Tm este cuprins între
0,1 si 4 s.
Mărimile fizice variabile în timp pot fi staţionare sau nestationare. Se
numesc staţionare acele mărimi variabile a căror valoare efectiva, valoare
de vârf si valoare medie sunt constante în timp.
sinusoidala
constanta
Mărime -periodica
de masurat staţionara: ^ nesinusoidala
variabila ncpcriodica (aleatoare)
nestalionara
Fig. 1.3. Clasificarea mărimilor măsurabile în funcţie de timp
C) Mărimile măsurabile, funcţie de aspectul energetic, se clasifica:

Mărimile active sunt mărimile măsurabile care permit eliberarea energiei
de măsurare, de exemplu temperatura, tensiunea electrica, intensitatea
curentului electric. Deoarece energia de măsurare este împrumutata chiar
de la fenomenul supus măsurării este necesar sa se asigure condiţia ca ea
sa fie suficient de mica pentru a nu perturba marimea de masurat si a nu
afecta exactitatea măsurării.
Mărimile pasive sunt mărimile măsurabile care nu permit eliberarea
energiei de măsurare, de exemplu, vâscozitatea, masa, rezistenta electrica
etc. In acest caz se face apel la o mărime auxiliara activa si semnalul care
se generează îsi ia energia de la aceasta mărime, numita mărime de
activitate care este modulata de către marimea de masurat. Este necesar
sa se asigure ca marimea de activitate sa nu perturbe marimea de masurat.
D) Mărimi măsurabile clasificate după gradul cu care acestea apar în

legile electromagnetismului:
Mărimile de gradul 1 sunt mărimile care figurează ca termini de gradul
întâi în legile generale ale electromagnetismului - au polaritate (pot fi
pozitive si negative).
Andrei CHICIUC
10 Metrologie, Standardizare s i Măsurări
Aceste mărimi:
■ pot fi măsurate prin metode diferenţiale sau zero, prin simpla
opoziţie;
■ se pretează la măsurări directe;
■ preiau energie de la sistemul de măsurare, etaloanele si
elementele de referinţa au obligatoriu elemente active.
Mărimile de gradul 2 sunt mărimile care caracterizează schimbul de

energie. Aceste mărimi se exprima ca produsul sau suma de produse ale
mărimilor de gradul 1.
Mărimile de gradul 0 sunt mărimile care intervin raportate între mărimile

de gradul 1 si 2. Majoritatea sunt mărimi pozitive, de acea nu se pot
folosi metode diferenţiale sau zero (deci cu dispozitive auxiliare de
multiplicare sau divizare). Aceste mărimi sunt inerte în timp; sistemele
lor de măsurare - etaloanele - sunt sisteme pasive (fara surse), adica mai
simple. Mărimile de gradul 0 pot fi clasificate în:
f U I O\
mărimi dimensionale Z = — , Y =—, L =—
/ U I y
p , u ,' '
mărimi adimensionale
în Anexa 1 sunt prezentate mărimile electromagnetice măsurabile direct,

clasificate după categoriile electromagnetismului.
1.4. Sistemul legal de unitati de măsură

Un sistem de unitati de măsură este constituit din totalitatea unităţilor
fundamentale, precum si a celor derivate care se definesc cu ajutorul
unitarilor fundamentale.
Valoarea masurata a unei mărimi se exprima printr-un număr real urmat
de unitatea de măsură respectiva, de exemplu 4kg, 15V. Din considerente
de coordonare si simplificare a diverselor relaţii matematice ce
caracterizează fenomenele fizice a aparut necesitatea sa se grupeze
unităţile de măsură într-un sistem de unitati constituite dintr-un număr
restrâns de unitati fundamentale adoptate prin convenţii internaţionale si
Andrei CHICIUC
din unitati derivate definite în funcţie de unităţile fundamentale prin

ecuaţii ale căror coeficienţi numerici sa fie unu.
Aceasta proprietate se numeşte coerenta. S-au obtinut sisteme coerente de

unitati de măsură alese astfel încât ecuaţiile între valorile numerice,
inclusiv factorii numerici, sa aiba aceeaşi forma ca si ecuaţiile dintre
mărimi. Folosind relaţia de definiţie a unor mărimi este posibil sa se scrie
ecuaţia de dimensiuni care leaga o mărime oarecare de mărimile
fundamentale ale unui sistem coerent de unitati. De exemplu, ecuaţia
între energia cinetica - Ec, masa - m si viteza unui corp - v este:
Er = -m v 2 (1.5)
2
si rezulta ecuaţia de dimensiuni, în funcţie de mărimile fundamentale:

lungimea - L, masa - M, timpul - T.
(16)
Ecuaţiile de dimensiuni permit aplicarea analizei dimensionale, asigura

verificarea omogenităţii expresiilor fizice sau permit sa se emită anumite
previziuni privind legile unor noi fenomene. In ceea ce priveşte sistemele
coerente de unitati este de remarcat elaborarea în Franţa, în 1793, a
sistemului de unitati de măsură denumit Sistemul Metric care avea la
baza 2 unitati fundamentale: metrul pentru lungime si kilogram pentru
masa. In 1875 a fost semnat un act diplomatic - Convenţia mediului - prin
care Sistemul Metric a devenit sistem de unitati cu aplicabilitate în toate
tarile semnatare. Ulterior, pomindu-se de la Sistemul Metric, au fost
elaborate numeroase sisteme de unitati de măsură adaptate unor nevoi
specializate ale ştiinţei si tehnicii.
Eforturile pentru elaborarea unui singur sistem de unitati au fost finalizate

prin adoptarea, în anul 1960, la cea de-a 11-a Conferinţa Generala de
Masuri si Greutati a Sistemului International de Unitati (SI) care are 7
unitati fundamentale: metrul, kilogramul, secunda, amperul, molul,
kelvinul si candela (definiţiile carora sunt prezentate în Anexa 2), doua
unitati suplimentare: radian pentru unghiul plan, steradian pentru
unghiul solid (Anexa 3), precum si 35 unitati derivate (Anexa 5).
Andrei CHICIUC
Cu privire la unităţile SI pot fi menţionate următoarele observaţii:

♦ Kilogramul este o denumire de excepţie a unitarii fundamentale
de masa, deoarece este singurul caz în care o unitate este
exprimata prin multiplul unei alte unitati (gramul); multiplii sai
se exprima în raport cu gramul.
♦ Pentru a nu pierde avantajul de principiu al coerentei SI, se
recomanda folosirea cât mai rara a unitarilor derivate străine.
Sistemul International de Unitati este un sistem coerent, simplu si raţional
structurat, cu aplicatibilitate în toate domeniile ştiinţei si tehnicii. El
defineşte un ansamblu organizat sistematic de unitati de măsură, de
multiplii si submultiplii precum si reguli de formare si de scriere a
acestora.
în ceea ce priveşte formarea si scrierea unitarilor de măsură sunt
prevăzute o serie de reguli dintre care remarcam următoarele:
♦ denumirile se scriu cu litere mici (amper, metru, newton);
♦ simbolurile se scriu cu litere mici cu excepţia celor care deriva
din numere proprii (metri - m, kelvin - K);
♦ pluralul se formează după regulile gramaticale din limba
româna (secunda - secunde, volt - voiri, watt - waţi).
Pentru formarea multiplelor si submultiplilor se utilizează prefixe (Anexa

4) care se scriu fara spaţiu fata de unitate (kilometru - km, gigawatt -
GW). Trebuie de menţionat, ca nu se admite folosirea prefixelor
combinate, de exemplu: nm - nanometru si mpm - multimicrometru.
în afara de SI se mai utilizează ca sisteme tolerate:

♦ sistemul practic MKSA - metru, kilogram, secunda, amper -
nerationalizat;
♦ sistemul tehnic Mkfs - metru, kilogram, forţa, secunda;
♦ sistemul CGS e.s. (electrostatic, cu permitivitatea vidului ca unitate
electromagnetica independenta) sau CGSBi (centimetru, gram,
secunda, biot) în care:
1 Bi = 1 A « 3 1010 Fr/s (franklin/sec) (1.7)
♦ sistemul CGS e.m. (electromagnetic, cu permeabilitatea vidului m0
ca unitate electromagnetica independenta) sau CGS Fr (centimetru,
gram, secunda, franklin) în care:
Andrei CHICIUC
1 Fr « 1/3 IO10 Bi « 1/3 109C (1.8)

în prezent Sistemul International de Unitati se aplica în peste 150 de tari
si exista perspectiva certa ca unităţile SI vor deveni în curând “unitati de
măsură cu utilizare de toate popoarele si în toate timpurile ” asa cum au
dorit-o creatorii Sistemului Metric.
Andrei CHICIUC
2. METODE a l MIJLOACE ELECTRICE DE MĂSURARE
2.1. Proces de m ăsurare

Procesul de măsurare reprezintă ansamblul de operaţii necesare privind
solicitarea, obţinerea, transmiterea, recepţia si prelucrarea semnalului
metrologic pentru a se obţine valoarea mărimii măsurate.
în procesul măsurări intervin următoarele elemente:
■ Obiectul măsurării: marimea de masurat;
■ Metoda de măsurare: modul de comparare a mărimii de masurat
cu unitatea de măsură;
■ Mijloacele de măsurare: totalitatea mijloacelor tehnice cu
ajutorul carora se determina cantitativ marimea de masurat.
Principiile de măsurare ale mijloacelor de măsurare depind de natura
fenomenelor fizice pe care se bazeaza funcţionarea acestora, diferind de
la un mijloc la altul.
Mijlocul de măsurare poate fi reprezentat ca o reţea de captare,
transmitere si recepţie a informaţiei, reţea care poate fi denumita ca lanţ
de măsurare. Mijlocul de măsurare constituie un canal informaţional de-a
lungul caruia vehiculează un semnal energetic purtător al informaţiei de
măsurare - semnal metrologic. Structura mijloacelor de măsurare este în
continua modificare, în prezent, folosindu-se si elemente care au ca
funcţie sa efectueze operaţii aritmetice (adunari, multiplicări etc), operaţii
analitice (derivări, integrări etc), operaţii logice (codificări, decodificări
etc), iar introducerea microprocesoarelor conduce la adaugarea de noi
funcţii si performante.
2.2. Metode electrice de m ăsurare

Metoda de măsurare reprezintă modul de aplicare a principiului de
măsurare pentru obţinerea valorii numerice a mărimii de masurat.
Clasificarea măsurărilor se face după următoarele criterii:
a) După forma sub care aparatul de masurat prezintă rezultatul
măsurării:
1. Metode de m ăsurare analogice, la care rezultatul poate lua orice
valoare din domeniul de măsurare, fiind deci o mărime continua.
Andrei CHICIUC
Metode s i mijloace electrice de măsurare 15
Marimea se apreciaza prin citirea indicaţiei data de elementul

indicator care se deplasează în dreptul unei scări gradate.
2. Metode de măsurare digitale, la care rezultatul poate avea numai
anumite valori din domeniul de măsurare, fiind deci o mărime
discontinua. Prin operaţia de cuantificare, domeniul este împartit într-
un număr de subdomenii egale (cuante sau unitati de cuantificare), iar
procesul de măsurare consta în numararea cuantelor corespunzătoare
masurandului, codificarea rezultatului într-un sistem de numeratie si
afişarea lui pe un dispozitiv specializat, sub forma unui număr.
Masurarea digitala este preferabila celei analogice, deoarece:
■ se elimina erorile subiective de citire;
■ aparatele digitale au, un general, o precizie superioara celor
analogice;
■ exista posibilitatea prelucrării, transmiterii la distanta si înregistrării
informaţiilor rezultate în procesul de măsurare, prin mijloacele
tehnicii de calcul.
b) După caracterul măsurării în timp:

1. Metode de măsurare statice, care se efectuează asupra unor mărimi
de regim permanent, de valoare constanta în intervalul de timp în care
se face determinarea;
2. Metode de măsurare dinamice, efectuate asupra unor mărimi
variabile rapid în timp si necesita aparate cu un timp de răspuns mic,
care dispun de elemente de memorare sub forma continua sau
discreta a valorilor determinate;
3. Metode de măsurare statistice, care se efectuează asupra unor
mărimi cu caracter aleatoriu, cu variaţie imprevizibila în timp,
neputând fi descrise de relaţii matematice care sa stabilească o lege
de reproducere a anumitor valori, în anumite condiţii experimentale.
c) După modul de obţinere a rezultatelor măsurării:

1. Metodele de măsurare directe sunt metodele prin care valoarea unei
mărimi se obţine direct, fara efectuarea de calcule suplimentare si
sunt bazate pe compararea directa cu unitatea de măsură sau cu
ajutorul unui aparat gradat în unităţile respective. în acest tip de
măsurare se determina o singura mărime.
Exemple: masurarea temperaturii cu termometrul; masurarea presiunii cu
manometru etc.
Andrei CHICIUC
2. Metode de măsurare indirecta sunt metode prin care valoarea unei

mărimi se obţine prin masurarea directa a altor mărimi, de care
marimea de masurat este legata printr-o relaţie cunoscuta. Aceste
măsurări sunt mai complexe si au o precizie mai scăzută, dar în multe
cazuri nu pot fi evitate.
Exemple: masurarea rezistentelor electrice prin metoda ampermetrului si
voltmetrului folosind legea lui Ohm R=U/I; masurarea densităţii unui corp prin
masurarea masei sale M si a volumului V ->■ p=M!V.
3. Metode de măsurare combinate constau în determinarea valorilor
unui anumit număr de mărimi de masurat pe baza rezultatelor
măsurării directe sau indirecte a diferitelor combinaţii ale acestor
valori si a rezolvării ecuaţiilor în care sunt incluse rezultatele
măsurării.
Exemple : masurarea masei fiecărei greutati în parte, când masa uneia din ele este
cunoscuta si simt cunoscute rezultatele comparării între ele a diferitelor
combinaţii de greutati.
Metodele de măsurare directe sunt cele mai numeroase, constituind baza
măsurări tuturor mărimilor fizice. Aceste metode se împart, la rândul sau,
în alte cinici metode:
> Metoda de compensare (de zero) - în aceasta metoda efectul acţiunii
mărimii de masurat este redus la zero (compensat) de efectul acţiunii
unei masuri sau mărimi cunoscute, de acelaşi fel.
> Metoda diferenţei - în aceasta metoda marimea de masurat se
compara cu o măsură sau cu o mărime cunoscuta, valoarea ei
rezultând din diferenţa dintre efectele simultane ale celor doua
mărimi asupra aparatului de masurat.
> Metoda de rezonanta - pentru aceasta metoda este specifica
utilizarea unui circuit oscilant care se reglează pentru a se realiza
rezonanta si în acest moment valoarea masurata a mărimii se
determina printr-o relaţie de calcul care implica valorile unor mărimi
ce se masoara si valorile unor elemente conectate în schema.
> Metoda substituţiei - implica doua măsurări succesive, marimea de
masurat fiind înlocuita cu o mărime, de aceeaşi natura, cunoscuta cu
o exactitate superioara, reglabila astfel încât în cele doua măsurări sa
se obţină aceeaşi deviaţie, adica efectele asupra aparatului sa fie
aceleaşi.
'r Metoda de punte - utilizează un patrulater complet având 4 laturi
formate din impedante, o diagonala de alimentare si o diagonala de
Andrei CHICIUC
măsurare unde este conectat un indicator de nul. Se echilibrează

puntea ceea ce corespunde situaţiei în care indicatorul de nul indica
un curent zero si în acest caz se poate scrie o relaţie între cele patru
impedante.
în continuare, sunt prezentate
câteva exemple de utilizare
practica ale metodelor de
măsurare prezentate mai sus.
Metoda de compensare: Pentru
masurarea t.e.m. continui Ex se
realizează schema din figura 2.1
si se reglează rezistenta r până se
constata ca în circuitul de Fig. 2.1. Metoda de compensare.
măsurare IN indica un curent E0 - tensiunea electrica etalon;
zero. Rezulta: Ex - tensiunea electrica de masurat;
R - rezistenta de precizie;
r - rezistenta reglabila.
E* = J Eo C2-1)
Metoda de compensare cu substituţie: în figura 2.2 t.e.m. Ex este

înlocuita cu o tensiune Ep cunoscuta cu exactitate ridicata, iar efectele
asupra elementelor schemei sunt aceleaşi. Se obţine:
E x - ^ Eo\ Ep ~ r E ° ^ ^
în final, obţinem:
EX = ~ E P (2.3)
rn
Metoda de rezonanta: Funcţiona

Fig. 2.2. Metoda de compensare cu
rea Q-metrului, aparat care
substituţie.
permite masurarea factorului de E0 - t.e.m. etalon; Ep - t.e.m. de precizie;
calitate (Q=(o()L /R) al unei bobine Ex - t.e.m. de masurat; R - rezistenta de
de rezistenta R si inductivitate L precizie; r - rezistenta reglabila.
(figura 2.3). Se reglează
condensatorul variabil C până ce se realizează rezonanta corespunzătoare
la deviaţia maxima a voltmetrului V2. Rezulta factorul de calitate:
Andrei CHICIUC
(2.4)
Fig. 2.3. Metoda de rezonanta - masurarea factorului de calitate a

unei bobine. V\, V2 - voltmetre, R - rezistenta bobinei, L -
inductivitatea bobinei, C - condensator reglabil.
Metoda de punte: Puntea Wheatstone (puntea simpla - figura 2.4)

prezintă rezistentele fixe R h R2; rezistenta reglabila R si rezistenta
necunoscuta Rx, alimentarea fiind în c.c. La echilibru se obţine:
Rx=--R
R,
(2.5)
Puntea simpla se utilizează atât în curent

continuu cât si în curent alternativ.
Metoda de punte cu substituţie: Implica doua

măsurători de punte succesive în care
marimea de masurat (fi') este înlocuita cu o
mărime de aceeaşi natura (fi”), de exactitate
superioara, de valoare foarte apropiata de
precedenta astfel încât efectele asupra
elementelor punţii sunt aceleaşi. Pentru
puntea Wheatstone se obţine:
Fig. 2.4. Metoda de punte
- puntea Wheatstone.
R» r.2= ~R ' ( 2-6)
^ 2 ^2
de unde rezulta:
Andrei CHICIUC
' R ' - R ’\
R xl = R x 2
1+ -------- (2.7)
R"
Exactitatea cu care se efectuează masurarea unei mărimi depinde de

metoda electrica de măsurare folosita, în acest context pot fi evidenţiate
următoarele observaţii:
♦ Metoda electrica de măsurare indirecta si metoda de rezonanta
folosesc cel puţin doua aparate de măsurare de aceea exactitatea este
mai redusa.
♦ Metoda indirecta si metoda directa cu substituţie sunt utilizate pentru
măsurări de exactitate medie cu aparatele analogice obtinându-se
incertitudini de măsurare de 0,2-M%, iar cu aparatele digitale
incertitudine de măsurare se reduce la 0,05-K),5%.
♦ Metoda de punte si metoda de compensare sunt măsurări de exactitate
ridicata întâlnindu-se incertitudinea de măsurare de 0,02-r0,5%
(depinde, în principal, de exactitatea cu care sunt cunoscute mărimile
etalon care intervin în schema).
♦ Metoda de punte cu substituţie si metoda de compensare cu substituţie
nu necesita decât indicatoare de nul fidele, iar incertitudinea de
măsurare depinde numai de exactitatea cu care este cunoscuta
marimea etalon care se substituie mărimii de masurat. De aceea,
aceste metode sunt indicate pentru măsurările de foarte mare
exactitate atingându-se, în condiţii de laborator, incertitudini de
măsurare de 0,00 1-h0,005%.
2.3. Mijloace de m ăsurare

Mijloacele de măsurare constituie totalitatea mijloacelor tehnice cu care
se obţin informaţiile de măsurare. Aceste mijloace trebuie sa
îndeplinească anumite condiţii pentru a putea servi scopului propus,
denumite generic, caracteristici metrologice normate si stabilite prin acte
normative (standarde, norme tehnice de metrologie etc.)
Mijloacele de măsurare se împart, după precizia lor, în:
♦ mijloace de măsurare de lucru - care servesc la efectuarea
măsurărilor curente, necesare în practica;
♦ mijloace de masurat model (de ex. utilizând metoda de măsurare
prin comparaţie), destinate etalonarii sau verificării masurilor si
Andrei CHICIUC
aparatelor de masurat de lucru, fiind mai precise decât acestea, dar

satisfăcând condiţii limitate de precizie;
♦ mijloace de măsurare etalon, care reproduc sau stabilesc unitatea de
măsură cu o precizie maxima, o pastreaza si o transmit mijloacelor
de măsurare de precizie inferioara. Etaloanele sunt de mai multe
categorii:
■ naţionale - cele care alcătuiesc baza metrologica a tarii
respective;
■ principale (primare) - cele care determina unitatea de măsură
prin compararea lor cu etaloanele naţionale;
■ de verificare (de lucru) - cele care servesc la executarea
lucrărilor de metrologie curente.
Mijloacele de măsurare pot fi clasificate în următoarele categorii:
♦ masuri;
♦ aparate de masurat;
♦ instalaţii de măsură;
♦ sisteme de măsură.
Masurile reprezintă realizarea materiala a unităţilor de măsură, a unui
multiplu sau submultiplu al acestuia; au ca scop realizarea si conservarea
unitatii de măsură. Masurile pot fi cu valoare unica - pastreaza o singura
valoare a masurandului; si cu valori multiple - conţin mai multe valori
distincte ale masurandului.
Aparatele de masurat servesc la compararea masurandului cu unitatea
de măsură; ele servesc la conversia masurandului într-o mărime adecvata
indicării, înregistrării sau vizualizării. Aparatele de măsurare care au un
număr mic de conversii se numesc instrumente de măsură (de exemplu:
sublerul, termometrul de sticla, miliampermetrul magnetoelectric).
Perfecţionarea aparatelor de măsură s-a făcut în doua direcţii:
• aparate de masurat analogice - în care semnalul purtător de
informaţie de măsurare este o mărime fizica variabila continuu, iar
rezultatul măsurării se vizualizează prin deplasarea unui indicator
în fata unei scale gradate sau se stochează sub forma unor
înregistrări grafice;
• aparate de masurat digitale - în care semnalul purtător de
informaţie metrologica este discretizat (cuantificat), iar rezultatul
Andrei CHICIUC
se indica sub forma numerica sau se stochează sub forma unor

înregistrări numerice.
Instalaţii de m ăsurare conţin aparate de măsură, masuri si dispozitive
anexe, reunite într-o schema sau metoda comuna si care serveşte pentru
masurarea uneia sau mai multor mărimi (de exemplu: instalaţiile pentru
verificarea si etalonarea aparatelor de masurat - A, V, W; instalaţii pentru
determinarea caracteristicilor statice si dinamice ale materialelor
feromagnetice etc).
Sistemele de m ăsurare servesc la masurarea simultana a unui număr
mare de mărimi, transmiterea la distanta, selectarea, centralizarea si
stocarea informaţiei de măsurare; informaţia de măsurare prelucrata se
utilizează în conducerea sau reglarea sistemelor de producţie.
In sistemele de măsurare semnalele de intrare si ieşire din diferitele
componente ale sistemului sunt standardizate (semnale unificate), dând
posibilitatea construirii sistemului din blocuri interschimbabile, cu o
structura modulata. Exista 4 direcţii de dezvoltare:
x sisteme de măsurare propriu-zisa, care sunt destinate stabilirii
caracteristicilor cantitative ale obiectelor;
x sisteme de control - sunt destinate stabilirii corespondentei
dintre parametrii obiectului si normele sau cerinţele impuse
obiectului;
x sisteme de diagnoza - sunt destinate stabilirii cauzelor
defectelor si localizării acestora în obiectul observat;
x sisteme de identificare - sunt destinate stabilirii apartenenţei
unui obiect la o anumita clasa de obiecte.
Pentru reprezentarea în scheme a mijloacelor de măsurare sau a
elementelor componente au fost adoptate anumite semne convenţionale
prezentate în Anexa 6.
2.4. Structuri tipice ale aparatelor de m ăsurare
Mijlocul electric de măsurare constituie un lanţ de măsurare si de aceea
poate fi reprezentat printr-o schema funcţionala, ale cărei elemente
principale pot fi denumite convertoare de măsurare. Sub forma generala,
mijloacele de măsurare pot fi considerate ca fiind alcătuite din trei tipuri
de convertoare de măsurare:
Andrei CHICIUC
1. Convertoare de intrare (traductoare) care transforma marimea de

masurat intr-un semnal electric: curent, tensiune, număr de
impulsuri etc;
2. Convertoare de prelucrare (amplificatoare, circuite de mediere,
circuite de comparare, circuite de formare a impulsurilor etc) care
transforma semnalul electric astfel încât acesta sa poata acţiona
convertorul de ieşire;
3. Convertoare de ieşire - dau posibilitatea citirii sau înregistrării
valorii măsurate.
Schemele funcţionale pot fi clasificate după natura mărimii de masurat:
activa sau pasiva si după modul de obţinere a valorii măsurate: analogic
sau digital.
Schema funcţionala a unui aparat analogic pentru masurarea unei mărimi
active (figura 2.5) prezintă convertorul de intrare (traductorul) ce
converteşte marimea de masurat. Semnalul metrologic electric este
prelucrat de către convertorul de prelucrare pentru a putea fi aplicat la
intrarea convertorului de ieşire care este un instrument electric de
măsurare.
Marimea de Marimea Marimea el. Valoarea

masurat electrica prelucrata masurata
Fig. 2.5. Schema funcţionala a unui aparat analogic pentru masurarea unei
mărimi active.
Pentru realizarea unui aparat electric digital se înlocuieşte instrumentul
magnetoelectric, prezentat în figura 2.5, cu un voltmetru digital.
In cazul măsurării mărimilor pasive acestea nu pot furniza energia
formarii semnalului metrologic si de aceea se face apel la o mărime
exterioara fenomenului supus măsurării (numita mărime de activare) care
este modulata de către marimea de masurat si aceasta este aplicata la
intrarea convertorului de intrare care converteşte marimea de activare
într-o mărime electrica si lanţul de măsurare se pastreaza (figura 2.6).
Andrei CHICIUC
Marimea de activare
modulata de marimea de
masurat
Fig. 2.6. Schema funcţionala a unui aparat analogic pentru masurarea

unei mărimi pasive.
Pentru realizarea aparatului digital se procedează ca în cazul mărimilor

active înlocuindu-se, în schema prezentata în figura 2.6, convertorul de
ieşire - cu un voltmetru digital.
2.5. Caracteristicile metrologice ale aparatelor de măsurare

Caracteristicile metrologice ale aparatelor de masurat sunt caracteristicile
care se refera la comportarea aparatului de masurat în raport cu obiectul
supus măsurării, cu mediul ambiant si cu operatorul uman.
Intervalul de măsurare Xmax) este
intervalul între valoarea minima Xmi„ si
valoarea maxima Xmax măsurabile; poate fi
împartita în game de măsurare. Nu
întotdeauna intervalul coincide cu indicaţia Fig. 2.7. Scala unui
scalei - în exemplul dat în figura 2.7 avem ampermetru.
intervalul de măsurare 5-î-lOA.
Rezoluţia este o caracteristica de ieşire a aparatului si reprezintă cea mai
mica valoare a masurandului care poate fi apreciata pe indicator.
Rezoluţia se exprima în:
• unitati de măsură a masurandului (pV, mQ etc);
• unitati relative.
Sensibilitatea este o caracteristica de transfer a aparatului si reprezintă
variaţia mărimii de ieşire în funcţie de marimea de intrare:
Andrei CHICIUC
(2.7)
dx
unde: S - sensibilitatea, y - marimea de ieşire, x - marimea de intrare a
mijlocului electric de măsurare.
La aparatele analogice marimea de ieşire se exprima în unitati de
deplasare a dispozitivului mobil (de exemplu mm/mV). Sensibilitatea de-a
lungul scării gradate depinde de principiul de funcţionare si scara gradata
poate fi uniforma sau neuniforma. Daca marimea de ieşire se exprima în
diviziuni, de exemplu diviziuni/mV atunci sensibilitatea este constanta pe
intervalul de măsurare, indiferent de aspectul scării gradate.
S = y /x ( 2 . 8)
Inversul sensibilităţii se numeşte constanta aparatului:
(2.9)
si ea se exprima, de exemplu în amperi/divizime, ohmi/diviziune. Pentru

orice mijloc de măsurare sau convertor sensibilitatea reprezintă raportul
dintre intervalul mărimii de ieşire si intervalul mărimii de intrare. De
exemplu, un termometru electric care masoara temperaturi între -40°C si
+120°C si are o scara gradata cu 80 diviziuni prezintă o sensibilitate de
0,5 diviziuni/°C si o constanta de 2°C/diviziune.
Pragul de sensibilitate este o caracteristica de intrare si reprezintă cea
mai mica variaţie a masurandului care poate fi pusa în evidenta;
• determina precizia si valoarea Xmi„;
• este determinat de rezoluţia aparatului, nivelul de zgomot (propriu
si exterior) si de sensibilitatea indicatorului de nul;
• se poate mari prin masurarea la temperaturi joase sau prin creşterea
duratei măsurării.
Precizia instrumentala (exactitatea) este calitatea aparatului de a da
rezultate cât mai apropiate de valoarea adevarata a masurandului.
La efectuarea unei măsurări se obţine valoarea masurata a mărimii supuse
măsurării. Dar datorita aparatului de masurat si celorlalţi factori implicaţi
în procesul de măsurare, valoarea masurata obtinuta este diferita de
valoarea adevarata a mărimii de masurat, deci masurarea este
Andrei CHICIUC
caracterizata de o anumita incertitudine. Pentru a estima incertitudinea de

măsurare trebuie sa fie evidenţiate toate erorile ce afecteaza masurarea.
Clasa de exactitate reflecta un ansamblu de caracteristici metrologice. La
aparatele la care se normează eroarea relativa sau eroarea raportata clasa
de exactitate este numeric egala cu eroarea relativa sau raportata maxima
admisa.
Clase de exactitate pentru aparatele de masurat analogice:
0,001 0,01 0,1 1
0,002 0,02 0,2 1,5
0,005 0,05 0,5 2,5
Rapiditatea (timpul de măsurare) reprezintă numărul de măsurări
efectuate în unitate de timp sau banda de frecventa a masurandului pentru
care aparatul nu iese din limitele de precizie normala. De exemplu, pentru
aparatele analogice timpul de măsurare este de maxim As, iar pentru
aparatele digitale viteza de măsurare ajunge sau depăşeşte 50 măsurări pe
secunda.
Puterea consumata se înţelege prin puterea preluata de aparat de la
fenomenul supus măsurării, pentru formarea semnalului metrologic si
pentru obţinerea valorii măsurate. Valoarea puterii consumate depinde de
tipul convertorului de intrare (de exemplu masa si dimensiunile
traductorului) precum si de tipul convertorului de ieşire (de exemplu
instrumentele analogice consuma puteri între câţiva miliwati si waţi, iar
cele digitale puteri foarte mici).
Fiabilitate metrologica este caracteristica aparatului de a funcţiona fara
defecte.
Stabilitatea reprezintă calitatea unui aparat digital de a-si păstră timp
îndelungat caracteristicile, prin conservarea zeroului si instabilitatea la
variaţiile de temperatura, umiditate si paraziţi electromagnetici (de
exemplu +0,01% pe an).
Compatibilitatea cu un sistem automat de măsurare. Un aparat digital
este compatibil cu un sistem automat de măsurare daca este prevăzut cu o
interfaţa de intrări-ieşiri cu ajutorul careia se poate conecta la liniile
magistralei sistemului, pentru a primi comenzi si a furniza date în cod.
Pot fi enumerate si alte caracteristici ale aparatelor de masurat: protecţie
fata de acţiunea mediului, gabarit, masa, preţ.
Andrei CHICIUC
3. ERORI DE MĂSURARE
3.1. Definirea erorii de m ăsurare

In practica, se observa ca întotdeauna valoarea numerica reala X a unei
mărimi fizice măsurate este diferita de valoarea Xm indicata de aparatul de
masurat. Aceasta eroare, care apare în procesul de măsurare, se numeşte
eroare de măsurare si se noteaza în general prin AX.
A X = X m- X (3.1)
Valoarea adevarata a unei mărimi este imposibil de determinat, deoarece

orice măsurare este practic afectata, mai mult sau mai puţin, de erori,
datorate imperfecţiunii mijloacelor de măsurare, condiţiilor de mediu,
unor perturbaţii exterioare, operatorului etc. în practica se accepta în
locul valorii adevarate o valoare determinata cu o incertitudine suficient
de mica, denumita valoare convenţional adevarata. De aici rezulta
importanta cunoaşterii, pentru o măsurare efectuata în anumite condiţii si
cu anumite mijloace de măsurare, erorii maxime care poate fi comisa.
A - eroarea de măsurare
valoarea masurata (Xm) diferenţa
'/■
H----------- h H-------h
__>
valoarea convenţional
incertitudinea de măsurare adevarata
valoarea adevarata
Fig. 3.1. Cu privire la eroarea de măsurare.
Prin incertitudine de m ăsurare se înţelege intervalul în care se

estimează, cu o anumita probabilitate, ca se afla valoarea adevarata a
masurandului. Precizarea acesteia face utilizabil sau nu rezultatul
măsurării. De exemplu, o prelucrare mecanica cunoscuta cu o
Andrei CHICIUC
Erori de măsurare 27
incertitudine de ± 0,1 mm este inutila daca ea s-a cerut iniţial sa fie de

±0,01 mm. In lipsa acestor precizări, rezultatul poate sa nu prezinte
interes practic în utilizare.
3.2. Clasificarea erorilor de măsurare

Pentru a determina erorile care afecteaza rezultatul măsurării, precum si
factorii care le produc, trebuie sa se tina seama ca:
• mijlocul electric de măsurare masoara o mărime care este
implicata în fenomenul supus măsurării împreuna cu alte
mărimi;
• aceasta mărime trebuie corect definita;
• masurarea se desfasoara într-un mediu ambiant;
• rezultatul măsurării are un beneficiar.
în figura 3.2 sunt evidenţiate principalele elemente care sunt prezente în

procesul de măsurare si erorile pot fi clasificate după provenienţa lor în
erori datorate:
♦ fenomenului supus măsurării;
♦ interacţiunii mijloc de masurare-fenomen supus măsurării;
♦ mijlocului electric;
♦ interacţiunii beneficiarului masurarii-mijloc de măsurare.
în figura 3.2 x este marimea de masurat, q'k, q"k sunt mărimile de

influenta prezente în fenomenul supus măsurării, respectiv în mediul
ambiant corespunzător mijlocului de măsurare, iar y este valoarea
masurata obtinuta de la mijlocul de măsurare de către beneficiarul
măsurării.
Fig. 3.2. Principalele surse de erori în procesul de măsurare
Andrei CHICIUC
Erorile de model sunt datorate fenomenului supus măsurării si ele provin

din simplificarea sistemului fizic asupra caruia se efectuează masurarea
neglijându-se unele proprietăţi sau mărimi fizice caracteristice acestuia.
Erorile de influenta reprezintă erorile introduse de factorii de mediu care
pot influenta marimea de masurat. Exemplu: umiditatea mediului ambiant
la masurarea grosimii hârtiei cu grosimetre electrice capacitive.
Erorile instrumentale reprezintă erorile proprii ale mijloacelor electrice
de măsurare fiind cuprinse, de regula, între limitele cunoscute în funcţie
de modul de definire a preciziei, precum si erorile suplimentare datorita
mărimilor de influenta, de exemplu: temperatura, câmpurile
electromagnetice, umiditatea etc.
Erorile de interacţiune dintre mijlocul electric de măsurare si fenomenul
supus măsurării sunt cauzate de acţiuni electromagnetice sau mecanice
exercitate de mijlocul de măsurare asupra fenomenului supus măsurării si
reciproc.
Erorile de interacţiune dintre beneficiarul măsurării si mijlocul electric
de măsurare sunt cauzate de neasigurarea de către beneficiar a condiţiilor
nominale de utilizare a mijlocului electric de măsurare.
După modul cum sunt exprimate, erorile pot fi: absolute, relative si
raportate:
1. Eroarea absoluta este diferenţa dintre valoarea masurata si valoarea
adevarata a mărimii măsurate:
XX=X-Xe (3.2)
Eroarea absoluta are aceleaşi dimensiuni fizice ca si marimea masurata si
se exprima în aceleaşi unitati de măsură. Eroarea absoluta cu semn
schimbat se numeşte corecţie.
2. Eroarea relativa este raportul dintre eroarea absoluta si valoarea
mărimii măsurate:
XX ^ X - X e
(3.3)
x. ~ Xe
3. Eroarea raportata este raportul dintre eroarea absoluta si domeniul
de măsurare.
Andrei CHICIUC
S_ =
AX x-x. (3.4)
X -X . X max —X min
unde: Xmax - limita superioara de măsurare; X ^n ~ limita inferioara de

măsurare.
Eroarea relativa si cea raportata sunt mărimi adimensionala si se exprima
ca un număr, în procente sau în parii pe milion [unitate de măsură anglo-
saxona] (de exemplu 5 IO'4, 0.05% sau 500 ppM).
Valoarea masurata se prezintă împreuna cu eroarea de măsurare
exprimata în aceleaşi unitati sau sub forma de eroare relativa pentru a se
putea aprecia precizia măsurării. De exemplu, pentru exprimarea valorii
tensiunii măsurate sunt acceptate următoarele prezentări:
U,{V)±AU „ si U x( y ) ± e x (%) (3.5)
După regimului mărimii de masurat erorile pot fi statice sau

dinamice:
1. Eroarea statica reprezintă eroarea de măsurare care rezulta la un
regim staţionar constant al mărimii de masurat.
2. Eroarea dinamica este eroarea de măsurare care rezulta la un
regim variabil al mărimii de masurat. Erorile dinamice depind atât
de caracteristicile mijloacelor si metodelor de măsurare utilizate
cât si de natura variaţiilor mărimii de masurat.
După caracterul apariţiei în măsurările repetate, erorile de măsurare
se clasifica în trei tipuri de erori:
1. Erori sistematice - sunt acele erori care nu variaza la repetarea
măsurării în aceleaşi condiţii sau variaza în mod determinabil odata cu
modificarea condiţiilor de măsurare. Ele se datoreaza unor cauze bine
determinate, se produc întotdeauna în acelaşi sens, au valoare constanta
în mărime si semn sau variabila după o lege bine determinata si pot fi
eliminate prin aplicarea unor corecţii. Erorile sistematice pot fi la rândul
lor obiective si subiective:
a) erori sistematice obiective:
♦ erori de aparat (instrumentale), datorate unor caracteristici
constructive ale aparatelor, incorectei etalonari, uzurii. Limitele
lor de variaţie sunt cunoscute din specificaţiile tehnice date de
Andrei CHICIUC
furnizorul aparatului si sunt, prin urmare, cel mai uşor de evaluat

de către operator;
♦ erori de metoda, aparute ca urmare a principiilor pe care se
bazeaza metoda de măsurare, a introducerii unor simplificări sau
utilizării unor relaţii empirice. Ele apar mai ales la metodele
indirecte de măsurare;
♦ erori produse de factori externi (erori de influenta), deosebit de
greu de evaluat prin calcule, deoarece nu întotdeauna pot fi
cunoscute cauzele si legile de variaţie în timp a condiţiilor de
mediu (temperatura, presiunea, umiditatea, câmpuri magnetice,
radiaţii etc.). Pentru eliminarea lor se impune asigurarea
condiţiilor de mediu cerute de producător pentru instalaţia de
masurat.
b) erori sistematice subiective (de operator), provenind din modul
subiectiv în care operatorul apreciaza anumite efecte (coincidente de
repere la citirea rezultatelor, intensităţi luminoase etc.) si care tin de
gradul sau de oboseala, de starea sa psihica sau de anumite deficiente ale
organelor de percepţie.
2. Erori aleatoare (întâmplătoare) simt erorile care au valori si semne
diferite într-o succesiune de măsurători efectuate în aceleaşi condiţii.
Ele nu sunt controlabile si pot proveni din fluctuaţiile accidentale ale
condiţiilor de mediu, ale atenţiei operatorului uman, sau ale
dispozitivului de măsurare.
3. Erori grosolane (greşeli) constau în abateri foarte mari, cu

probabilitate mica de apariţie si care produc denaturări puternice ale
rezultatelor măsurătorilor. Aceste erori sunt introduse prin alegerea
greşita a metodei sau a mijloacelor de măsurare, neatenţiei în timpul
măsurării, calculelor eronate etc.
Alte categorii de erori ale instrumentelor de măsură:

♦ eroarea de fidelitate - caracterizează exactitatea cu care se obţin o
serie de indicaţii concordante, măsurând aceeaşi mărime, repetat, la
anumite intervale de timp;
♦ eroarea de citire (la instrumentele analogice) - consta în aprecierea
greşita a poziţiei indicatorului;
♦ eroarea de mobilitate - este cea mai mica modificare a mărimii de
masurat care se poate observa cu certitudine (mobilitatea fiind
Andrei CHICIUC
calitatea unui instrument de a-si modifica poziţia sistemului mobil la o

variaţie cât mai mica a mărimii);
♦ eroarea de histerezis - consta în producerea de indicaţii diferite ale
instrumentului în funcţie de modul de variaţie al mărimii: valori
crescătoare sau descrescătoare, cu variaţie rapida sau lenta;
♦ eroarea de zero - incorecta definire a poziţiei iniţiale dintre indicator
si originea scalei pe care se face citirea rezultatului măsurării, în
absenta mărimii de masurat, ceea ce va conduce la un decalaj
permanent între valoarea indicata si cea adevarata;
♦ eroarea de justete - este diferenţa dintre valoarea mediei aritmetice
X 0 a unui sir de măsurători si valoarea sa adevarata X a.
3.3. Prelucrarea datelor experimentale

Utilizarea metodelor grafo-analitice reprezintă o modalitate simpla de
prezentare a datelor experimentale. Pentru interpretarea mai comoda a
rezultatelor obţinute din măsurători se prefera reprezentarea grafica sub
forma de histograma.
Daca presupunem ca într-un sir de n măsurători s-au obtinut valorile
limita Xmmax si X mmin, lungimea intervalului de grupare d se calculează cu
formula lui Sturges:
X m max —X m min
d (3.6)
1 + 3 ,2 2 -log n
Pentru a întocmi o histograma se procedează în modul următor:
■ se întocmeşte tabelul de date primare;
■ se ordonează în sens crescător valorile din tabelul precedent si, pe
baza formulei lui Sturges, se stabilesc intervalele de grupare;
■ se calculează pentru fiecare interval de grupare valoarea centrala sau
medie;
■ se determina numărul de date n, corespunzător unei clase; numărul de
măsurări n, pentru care se obţin valori cuprinse într-un interval de
grupare se numeşte frecventa absoluta;
■ se calculează frecventa relativa ca raport al frecventei absolute n, si al
numărului total de măsurări n :
Andrei CHICIUC
Hi (3.7)
f i
n
Daca se construieşte o diagrama formata din dreptunghiuri având baza
egala cu intervalul de grupare, iar înălţimea proporţionala cu frecventa
(absoluta sau relativa), se obţine o histograma (figura 3.3).
Unind prin segmente de dreapta

(care formează o linie frânta)
mijloacele superioare ale
dreptunghiurilor histogramei, se
obţine poligonul de frecventa.
3.3.1. Indicatori statistici utilizaţi

la prelucrarea datelor
experimentale Fig. 3.3. Histograma si polinomul
Pentru prelucrarea statistica a frecventelor relative.
măsurătorilor efectuate, se folosesc
nişte valori tipice de selecţie,
numite indicatori statistici. Cei mai importanţi sunt:
A) Indicatori de localizare (de poziţie)
media aritmetica: efectuând un sir de n măsurători asupra unei mărimi
fizice X , în aceleaşi condiţii experimentale, se obţin valorile X mU X m2, ...,
X mm Media aritmetica se determina cu formula:
_ ^ m \ + X m2 + - - - + X mn _ 1 ^
(3.8)
n n Tt
Este deosebit de importanta în estimarea preciziei măsurătorilor, deoarece

prin proprietăţile sale, deseori se adopta ca mărime de referinţa. Se poate
demonstra ca în cazul unui sir foarte mare de măsurători (w-»oo), valoarea
medie X tinde către valoarea reala a mărimii măsurate,
media geometrica:
g = ^x „ - x , ......r. (3.9)
ţ? * '
Andrei CHICIUC
media patratica:
2
XP + -+ X I.) (3.10)
]_
sau X (3.11)
n
media armonica:
1 1
H = (3.12)
1 1 1
X m\ X m2 Xn
z
mediana M e se defineşte ca valoare a variabilei care împarte şirul

rezultatelor, dispuse în ordine crescătoare, în doua parti egale. Daca şirul
are un număr impar de termeni, mediana se ia ca vabarea de ordin
(w+l)/2. Daca şirul este par, mediana se ia egala cu media aritmetica a
valorilor centrale.
moda sau dom inanta M0 se defineşte ca valoarea careia îi corespunde
frecventa maxima de măsurători într-un sir de determinări. Daca şirul de
măsurători are doua valori maxime, repartiţia se numeşte bimodala, iar
daca sunt mai multe, plurimodala.
între media aritmetica, mediana si moda exista următoarele relaţii:
M = Mo+2X: ■■3Me - 2 X ; X = 3Me M °. (3.13)
B) Indicatori de dispersie
amplitudinea de dispersie, care arata domeniul de variaţie a mărimii
studiate:
w Xm max " X mmin (3.14)
abaterea:
d t = X mi- X (3.15)
Andrei CHICIUC
abaterea medie patratica:
î x
i=i _ 1 Z=1 (3.16)
S = 1 n-l | n-l
dispersia de selecţie S2:
f+(x,l2 - x f +.. + {x„ .

n-l
(3.17)
i=1__________
n-l
3.3.2. Repartiţia normala (Gauss) a rezultatelor experimentale

Prin numeroasele aplicaţii practice, aceasta repartiţie are o deosebita
importanta în metrologie. Cu ajutorul ei se pot analiza:
♦ un sir de măsurători, strict în aceleaşi condiţii experimentale,
efectuate asupra aceleiaşi mărimi X;
♦ rezultatele unor măsurători asupra unei colectivităţi de obiecte
caracterizate printr-o anumita proprietate, pentru determinarea
unei caracteristici a acesteia.
Pentru distribuţia Gauss, densitatea de probabilitate de repartiţie a
rezultatelor, considerate ca variabile aleatoare, se scrie :
f(x J (3.18)
pentru: - oo < X m - X < +00 (3.19)
unde: X este media aritmetica a măsurătorilor; S - abaterea medie

patratica.
în figura 3.4 se prezintă aspectul graficului funcţiei distribuţiei de
probabilitate, reprezentând pe axa absciselor diferenţa, iar pe axa
ordonatelor valorile acestei funcţii, conform relaţiei (3.18).
Andrei CHICIUC
Se poate observa ca:
/m ax {x m - x ]= (Prin derivare în raport c u X m) (3.20)
exista doua puncte de inflexiune simetrice:
AX.=X±S)=0,606- f ^ ( X m) (3.21)
f(Xm )
Fig. 3.4. Curba de repartiţie

Gauss a densităţii de
probabilitate de distribuţie a
rezultatelor măsurătorilor.
-3 S -2 S -S S 2S 3S X m-X
Proprietari ale curbei Gauss:

♦ pentru un număr suficient de mare de măsurări, riguros în aceleaşi
condiţii experimentale, valorile mărimii măsurate se distribuie
simetric fata de media aritmetica X ;
♦ funcţia densităţii de probabilitate este neglijabila pentru valori ale
variabilei Xm care diferă de media aritmetica cu mai mult de 3S;
♦ aria delimitată de curba si de axa absciselor este 1 pentru toate valorile
X si S;
♦ f(Xm)>0 si f( - X J = f( X J - deci graficul este simetric fata de axa
ordonatelor;
♦ curba are forma de clopot (clopotul lui Gauss) si are doua puncte de
inflexiune în punctele:
X m - X = - S (3.22)
(3.23)
♦ forma curbei este condiţionată de dispersia rezultatelor măsurătorilor

(fig.3.5): S 1<S2<S3
Andrei CHICIUC
Probabilitatea ca eroarea absoluta sa se afle între doua limite si si s 2 este :

, B2 (AXp
P ( s l < A X < s 2) (3.24)
jw J : d(AX)
AX = X m- X (3.25)
Grafic, aceasta probabilitate este reprezentata de aria delimitată de curba

Gauss, axa absciselor si ordonate în punctele S! si s 2 (figura 3.5).
Fig. 3.5. Curba de repartiţie

Gauss a densităţii de
probabilitate de distribuţie a
erorilor accidentale.
Pe lângă repartiţia normala

(Gauss), se utilizează - în
analiza sau prezentarea
valorilor mărimilor măsurate
- si alte repartiţii: Repartiţia
normala Laplase; Repartiţia t
(Student); Repartiţia / ' (hi-
patrat); Repartiţia Weibull
(fig. 3.6); Repartiţia
rectangulara s.a.
Fig. 3.6. Curba de repartiţie Weibull a

repetitivitatii vitezei vântului pe gradaţii de
viteza (aplicaţie WAsP).
Andrei CHICIUC
Standardizarea 37
4. STANDARDIZAREA
4.1. Noţiuni generale

Standardizarea este uniformizarea planificata a unor obiecte materiale
sau imateriale, efectuata în comun de factorii interesaţi în folosul general.
Standardizarea promovează raţionalizarea si asigurarea calitatii în
economie, tehnica, stiinta, administraţie si serveşte la creşterea securităţii
oamenilor si a obiectelor. De asemenea ea contribuie la creşterea calitatii
în toate sectoarele vieţii, iar conţinutul standardelor trebuie sa tina seama
de necesităţile generale.
Standardele trebuie sa promoveze dezvoltarea si umanizarea tehnicii.
Datorita faptului ca progresul tehnic poate avea si efecte negative,
standardele au devenit sursa de încredere pentru utilizarea tehnicii.
Prescripţiile cuprinse în ele oferă o garanţie a evitării eventualelor
consecinţe nocive ale tehnicii. în acelaşi timp, standardele au o
importanta deosebita pentru protecţia consumatorilor, pentru protecţia
muncii în scopul evitării accidentelor, pentru pastrarea datelor si pentru
protecţia mediului înconjurător.
4.2. Principii ale standardizării

Activitatea de elaborare a standardelor are la baza noua principii :
1. activitatea este voluntara: oricine are dreptul de a colabora pe baza
de reciprocitate, inclusiv parteneri străini reprezentanţi pe piaţa;
2. publicabilitate: toate propunerile de standardizare si proiectele de
standarde sunt publicate si supuse dezbaterilor;
3. participarea tuturor factorilor interesaţi: fiecare putând sa-si apere
drepturile;
4. uniformitatea si noncontradictia: activitate ce cuprinde toate
disciplinele tehnice; înainte de publicare, standardele, sunt comparate
cu cele existente;
5. veridicitatea: reflecta realitatea si se redactează în baza cunoaşterii
tehnico-stiintifice;
6. aplicarea în interesul general, standardele trebuie sa cuprindă
probleme de interes general si sa fie destinate, obligatoriu,
prosperităţii generale;
Andrei CHICIUC
7. luarea în considerare a nivelului tehnicii: standardizarea se

desfasoara pe baza cunoaşterii realizărilor ştiinţifice si oglindeşte
nivelul tehnicii la momentul elaborării lor;
8. luarea în seama a situaţiei economice: la elaborarea standardelor se
analizeaza efectele economice ale acestora, în acelaşi timp se
standardizează numai ce este absolut necesar;
9. intemationalitatea: activitatea de standardizare are la baza efectele
economice ale unui comerţ mondial fara piedici de ordin tehnic si a
unei pieţe comune în Europa; de aici si necesitatea standardelor
internaţionale si, în tot mai mare măsură, de standarde europene.
Standardele tehnice câştiga tot mai mult teren în domeniul juridic între
partenerii de afaceri, în special în contractele comerciale si de fabricaţie.
Principiile generale ale activitatii de standardizare sunt:
■ formarea cadrului legislativ în domeniul standardizării;
■ aplicarea practicilor internaţionale si europeane în domeniul
standardizării;
■ trecerea la standardizarea voluntara;
■ crearea si gestionarea Fondului National de documente normative
de standardizare;
■ organizarea activitatii de standardizare pe baza funcţionarii
Comitetului Tehnic de standardizare;
■ dezvoltarea sistemului de asigurare informaţionala în domeniul
standardizării pe baza noilor tehnologii informaţionale, care
integrează procesul de acumulare, prelucrare, păstrare si difuzare
a informaţiei.
4.3. Organisme internaţionale de standardizare

Standardizarea se efectuează la nivel naţional (standardele naţionale si de
firma), la nivel european si la nivel internaţional, acesta din urma este cel
spre care se îndreaptă o mare parte a intereselor economiei naţionale
(figura 4.1). în prezent exista circa 20000 de standarde internaţionale si
mai mult de 5000 de standarde europene.
4.3.1. Standardizarea internaţionala
Organizaţia Internaţionala pentru Standardizare ISO (International
Organization fo r Standardization) si Comisia Internaţionala de
Andrei CHICIUC
Standardizarea 39
Electrotehnica C EI (.International Electritechnical Commission)

formează împreuna sistemul internaţional de standardizare (figura 4.1).
Ambele organisme sunt asociaţii particulare conform dreptului elveţian,
cu sediul la Geneva. Orice tara poate fi membra a cestei asociaţii prin
institutul sau naţional de standardizare. La votare fiecare tara deţine câte
un vot. Asociaţia CEI a fost fondata în 1906 si este o organizaţie
neguvemamentala, ce are ca menire elaborarea si publicarea standardelor
internaţionale în domeniile electrotehnic, electronic si în alte domenii
înrudite, precum si asigurarea conformităţii standardelor.
Standarde internaţionale ISO/CEI
Grad de concretizare Compromis

orientat pe probleme Standarde europene
Termen CEN/CENELEC
de valabilitate Standarde naţionale
Apropierea de ultimul
nivel al tehnicii
Standarde de
Obligativitate întreprindere (interne)
pentru întreprindere
Fig. 4.1. Piramida standardelor.
Standarde internaţionale sunt elaborate de către cele aproximativ 1000 de

comitete tehnice si subcomitete de la ISO si CEI, dintre care 224 sunt
Comitete Tehnice (TU) de la ISO, si respectiv o mulţime de subcomitete.
Orice tara poate participa la lucrările CEI prin intermediul Comitetului
Tehnic National, care ar trebui sa fie unicul în tara respectiva. In prezent,
139 de tari sunt membre ale organizaţiei ISO si sunt divizaţi în tei
categorii:
^ member bodies (93 de tari) - este un membru reprezentativ al fiecărei
tari, care participa si exercita drepturi depline de vot la orice comitet
tehnic;
^ correspondent members (35 de tari, printre care si R. Moldova) - este
un membru corespondent, o organizaţie a tarii respective, activitatea
careia este desfasurata în scopul elaborării standardele naţionale, acest
membru al ISO nu este un participant activ în activitate tehnica si
politica al acestei organizaţii, însă este informata cu toate activitatile
ei;
Andrei CHICIUC
^ subscriber membership (11 de tari) - acest statut de membru subscris

este acordat tarilor cu o economie slab dezvoltata, pentru care sunt
stabilite taxe de membru reduse, fiindu-se informat cu standarde
internaţionale.
Membrii deplini ai CEI au drepturi depline de a participa în activitatea

comitetelor tehnice si ale diferitor subcomitete în calitate de: membru
participant (Participating member. P-member include 30 de Comitete)
cu obligaţii de vot, participare la adunari sau membru observator
('Observer member: O-member include 53 de Comitete) care are un statut
de observator însă cu drepturi de a lua cunoştinţa cu documentele
comitetelor si de a comenta/participa la dezbateri, precum si de a
participa la adunari.
Republica Moldova este reprezentata la ISO de către Departamentul de

Standardizare si Metrologie ("Moldova-Standard") si face parte din
correspondent members.
Standardele Internationale conţin recomandări pentru standardele
naţionale echivalente, dar pot fi utilizate si direct, ca, de exemplu, în
cazul întreprinderilor multinaţionale sau a tarilor în curs de dezvoltare
care n-au institute de standardizare suficient de dezvoltate.
4.3.2. Standardizarea europeana

Comitetul European pentru Standardizare (CEN) si Comitetul European
pentru Standardizare în Electrotehnica (CENELEC) sunt asociaţii
particulare de drept belgian, cu sediul la Bruxelles. Ele formează
instituţia de standardizare europeana comuna. Membrii ei sunt institute
naţionale de standardizare ale tarilor membre ale Comunităţii Europene si
ale zonelor europene de comerţ liber. CEN si CENELEC funcţionează
asemanator cu ISO/CEI cu unele diferente. La votarea standardelor
europene, diferite tari au o pondere diferita a voturilor, în funcţie de
puterea economica a tarii respective, de exemplu Germania are 10 voturi
iar Luxemburg numai 2.
Un standard european trebuie preluat de către tarile membre, în
standardele naţionale, chiar daca acestea au votat împotriva, anulând
standardele naţionale cu prescripţii care diferă.
Andrei CHICIUC
Standardizarea 41
4.4. Standardizarea în Republica Moldova
4.4.1. Strategii si principii de funcţionare

Importanta standardizării în economia si societatea contemporana este
unanim recunoscuta pe plan mondial. Analiza experienţei internaţionale
demonstrează ca nu poate fi creata o economie naţionala viabila si
competitiva, nu pot fi create relaţii comerciale civilizate si reciproc
avantajoase cu alte tari, fara crearea Sistemului National de Standardizare
(SNS).
în Republica Moldova. Departamentul de Standardizare, Metrologie si
Supraveghere Tehnica "Moldova-Standard" determina strategia de
dezvoltare a standardizării naţionale, asigura realizarea unei politici
tehnice unice în domeniul standardizării, metrologiei si certificării.
Crearea Sistemul National de Standardizare a Republicii Moldova a
demarat după obţinerea independentei (29 August 1991) si pot fi
evidenţiate doua etape:
1991 - Reorganizarea Direcţiei republicane din Moldova (RSSM) a
“Gosstandart”-ului (URSS) în Departamentul de Stat pentru
Standarde, Metrologie si Calitatea Producţiei al Republicii
Moldova;
1992 - Departamentul Standarde, Metrologie si Calitatea Producţiei s-a
comasat cu Departamentul pentru Supraveghere Tehnica, formând
astfel actualul Departament Standarde, Metrologie si
Supraveghere Tehnica al Republicii Moldova ("Moldova-
Standard").
Baza legislativa a activitatii Departament Standarde, Metrologie si
Supraveghere Tehnica, precum si a standardizării în R. Moldova o
reprezintă legile:
1. Legea cu privire la standardizare.
2. Legea privind protecţia consumatorilor.
Politica Statului în domeniul standardizării se realizează prin Sistemului
National de Standardizare care cuprinde:
♦ Departamentul Supraveghere Tehnica, Standardizare si Metrologie
investit cu dreptul de Organism National de Standardizare (ONS);
♦ Comitetele Tehnice de Standardizare;
♦ Subdiviziunile (serviciile) de standardizare ale ministerelor,
departamentelor si agenţilor economici.
Andrei CHICIUC
Activităţile de baza desfăşurate de SNS sunt:

♦ Crearea si gestionarea fondului naţional de standarde de produse,
procese, servicii, metode de încercări, precum si de standarde
naţionale de tehnica generala. în prezent, Fondul National de
Standardizare (figura 4.2) cuprinde peste 37000 de standarde.
Fig. 4.2. Fondul National de

Standardizare al R. Moldova:
1. Standarde naţionale- 190 de 6
standarde ce constituie 0,5 la
suta din fondul total;
2. Standarde române - 8500
(23%);
3. Standarde internaţionale -
6000 (16%);
4. Standarde regionale
(interstatale) - 21000 (56,5%);
5. Standarde ale tarilor CSI -
1000 (3%);
6. Standarde ale altor tari - 400
( 1% ).
♦ Elaborarea principiilor
condiţiile de aderare la Organizaţia Mondiala a Comerţului;
♦ Trecerea la aplicarea voluntara a standardelor;
♦ Completarea cadrului legislativ cu norme legislative naţionale
armonizate cu normele internaţionale, europene si naţionale ale
statelor industrial dezvoltate;
♦ Colaborarea internaţionala în domeniul standardizării;
♦ Asigurarea informaţionala în domeniul standardizării;
♦ Pregătirea si perfecţionarea cadrelor în domeniul standardizării.
"Moldova-Standard" colaborează cu instituţii similare din statele-membre
ale CSI, România, Turcia, Bulgaria, Germania, Tarile Baltice, Polonia,
SUA etc.
Principalele direcţii de colaborare fiind:
♦ schimbul de documente normative;
♦ verificări metrologice;
♦ schimbul de experienţa;
♦ încercări de certificare a produselor;
Andrei CHICIUC
Standardizarea 43
♦ stagierea specialiştilor;
♦ recunoaşterea reciproca a certificatelor de conformitate;
♦ asistenta tehnica;
♦ acreditare.
Premisele organizării activitatii de standardizare în Republica Moldova
sunt următoarele condiţii reale:
■ reforma economiei naţionale pe baza relaţiilor de piaţa;
■ recunoaşterea oportunităţii integrării economiei naţionale cu
economiile europeana si internaţionala;
■ necesitatea promovării unei politici armonizate cu prevederile
Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC);
■ necesitatea promovării politicii de comun acord în domeniul
standardizării cu Comunitatea Statelor Independente.
"Moldova-Standard" reprezintă Republica Moldova în calitate de
membru în:
♦ Organizaţia Internaţionala de Standardizare (ISO);
♦ Organizaţia Internaţionala de Metrologie Legala (OIML);
♦ Organizaţia Instituţiilor Metrologice de Stat a tarilor din Europa
Centrala si de Est (COOMET);
♦ Consiliul Euro-Asiatic de Standardizare, Metrologie si
Certificare în cadrul CSI (EASC);
♦ Organizaţia Interregionala de Standardizare (IRSA).
4.4.2. Principii de organizare a Sistemului National de Standardizare
Administrarea si coordonarea activitatii de standardizare, cooperarea cu
ministerele, departamentele, asociaţiile obşteşti, comitetele tehnice de
standardizare si agenţii economici, participarea la activitatea de
standardizare internaţionala si regionala sunt exercitate de către ONS -
Departamentul Supraveghere Tehnica, Standardizare si Metrologie
(“Moldova Standard”)-
Comitetele Tehnice de standardizare sunt organisme create în diverse
domenii de activitate, cu acordul ONS, de către întreprinderi, organizaţii
si alte persoane juridice interesate pentru efectuarea activitatii de
standardizare naţionala, internaţionala si regionala. în prezent, în
R Moldova sunt constituite 25 CT, inclusiv un singur comitet care
activeaza în domeniul Energetica si Electrotehnica - Electronica -
comitetul CT 12 "Radioelectronica" creat de Institutul de Cercetări
Andrei CHICIUC
44 Metrologie, Standardizare si Masurari
Stiintifice în domeniul construcţiei aparatelor electrice “ELIRI” la

03.04.1995.
Documentele normative de standardizare în domeniul electrotehnic
aplicate pe teritoriul Republicii Moldova sunt:
• Standardele nationale (SM);
• Standardele internationale, regionale (interstatale) GOST,
aplicate în modul stabilit;
• Standardele nationale române STAS sau SR, aplicate în modul
stabilit;
• Prescriptiile tehnice (PT MD);
• Standardele de firma (SF).
4.4.3. Baze de date în domeniul standardizării electrotehnice existente

în R. Moldova
Fondul National de documente normative în domeniul electrotehnic este
depozitat la biblioteca Departamentului Supraveghere Tehnica,
Standardizare si Metrologie.
Acest fond cuprinde:
■ 964 standarde GOST ale fostei URSS adoptate pâna la 01.01.92 în
domeniul E - Utilaj Energetic si Electrotehnic;
■ 928 standarde GOST ale fostei URSS adoptate pâna la 01.01.92 în
domeniul ? - Electronica, Radioelectronica si Telecomunicatii;
■ 106 standarde române SR/STAS declarate ca standarde nationale în
domeniul F - Energetica si Electrotehnica - Electronica;
■ 56 standarde ale Federatiei Ruse GOST R declarate ca standarde
nationale în domeniul E - Utilaj Energetic si Electrotehnic;
■ 13 standarde ale Federatiei Ruse GOST R declarate ca standarde
nationale în domeniul ? - Electronica, Radioelectronica si
Telecomunicatii;
■ 1 standard moldovean SM 103:1995 Ascensoare Electrice.
Clasificare si terminologie.
4.4.4. Modul de elaborare a standardelor electrotehnice în R Moldova
Modul de elaborare a standardelor moldovene este stipulat în standardul
SM 1-3:1997, care stabileste modul de elaborare, coordonare, aprobare,
înregistrare de stat, editare, examinare, revizuire, modificare si anulare a
standardelor moldovene.
Andrei CHICIUC
Standardizarea 45
Procesul de elaborare a standardelor moldovene este divizata în

următoarele faze de elaborare:
a) Anteproiect. Este elaborat de Comitetul Tehnic sau de orice persoana
fizica sau juridica interesata. Odata cu elaborarea anteproiectului trebuie
sa se întocmească si nota de fundamentare, care sunt transmise
organizaţiilor interesate, inclusiv: beneficiarului sau consumatorului
principal, întreprinderilor producătoare, instituţiilor de cercetare si
organelor supravegherii de stat. După expirarea termenului (de o luna) de
studiere si expediere a observaţiilor asupra proiectului, CT împreuna cu
elaboratorul întocmeşte o sinteza a observaţiilor primite si o redacţie noua
a proiectului de standard ţinând cont de observaţiile si propunerile
primite.
b) Proiect pentru comitet. După examinarea anteproiectului, de către
membrii CT, si transmiterea observaţiilor (daca sunt) se stabileşte
necesitatea unei noi redacţii sau pregătirea proiectului pentru comitet ca
proiect pentru ancheta publica. Ciclul se repeta pâna când se adopta
hotărârea referitoare la consens.
c) Proiect pentru ancheta. Proiectul este supus anchetei publice
(publicat). Orice persoana fizica sau juridica poate lua cunoştinţa cu
textul proiectului si poate prezenta observaţiile si propunerile sale pe
margine proiectului. Sinteza observaţiilor primite este transmisa
membrilor CT si organizaţiilor ce coordonează proiectul - pentru discuţia
observaţiilor (60 zile). Persoanele fizice sau juridice care au transmis
observaţii sunt invitate sa participe la şedinţa CT pentru discutarea
observaţiilor. în cazul unor modificări importante proiectul standardului
poate fi supus unei noi anchete publice.
d) Proiect de standard. Proiectul de standard în baza observaţiilor făcute
în cadrul anchetei publice si în cazul discuţiilor în CT este considerat
proiect de standard si transmite către ONS.
e) Aprobarea si înregistrarea de stat a standardelor. Organismul
National de Standardizare examinează si ia decizia, în urma efectuării
expertizei proiectului de standard, referitor la aprobarea standardului,
înregistrarea de stat a standardului este efectuata de către ONS.
f) Editarea standardului. Organismul National de Standardizare publica
informaţia referitor la standardele aprobate. Dreptul de editate (reeditare)
si difuzare a standardelor nationale aparţine în exclusivitate ONS.
Andrei CHICIUC
4.4.5. Modul de adoptare a standardelor române în standarde

moldovene
Având comunitatea de limba, istorie si cultura, precum si acceptul din
partea organizaţiilor ISO/CEN de preluare pe teritoriul Republicii
Moldova a standardelor române, după anul 1992 sistemul naţional de
standardizare a desfasurat activitati de selectare si adoptare a standardelor
române în standarde moldovene. In cest scop, se utilizează metoda
declaraţiei de ratificare si metoda paginii de coperta, ele fiind cele mai
rapide si cele mai puţin costisitoare.
Metodele se reglementează în baza acordurilor de colaborare încheiate
între ASllO - Asociaţia de Standardizare din România si ONS. Modul de
adoptare a standardelor române, inclusiv si a standardelor identice cu cele
internaţionale si europene este stabilit de standardul moldovean SM 1-2:
2000 "Adoptarea standardelor române în standarde moldovene".
4.4.6. Modul de elaborare a standardelor interstatale (în cadrul CSI)
Modul de elaborare a standardelor interstatale (Comunitatea Statelor
Independente) este stipulat în standardul SM 1-10:1996, care Stabileşte
regulile de organizare si executare a următoarelor categorii de lucrări în
domeniul standardizării interstatale: elaborare, expertiza si prezentare a
standardelor interstatale pentru aprobare, aplicarea standardelor, tiraj area
standardelor, formarea, pastrarea si gestiunea fondului de standarde
interstatale.
în Republica Moldova se executa următoarele tipuri de lucrări în
domeniul standardizării interstatale:
• colaborarea tehnico-stiintifica la lucrările de standardizare interstatala
cu toate statele participante la Convenţie;
• organizarea aplicării standardelor interstatale (GOST);
• expertiza tehnico-stiintifica a proiectelor de documente normative
interstatale;
• elaborarea proiectelor GOST în conformitate cu Programul de
standardizare interstatala si celor de iniţiativa;
• formarea propunerilor la proiectul programelor anuale de
standardizare interstatala si la programele de perspectiva;
• examinarea propunerilor la proiectele programelor de standardizare
interstatala ale statelor participante la Convenţie;
Andrei CHICIUC
Standardizarea 47
• avizarea proiectelor de standardizare interstatale în redacţie finala

elaborate de alte state participante la Convenţie;
• formarea, pastrarea si gestionarea fondului de standarde interstatale.
Organizarea si coordonarea lucrărilor de standardizare interstatala se
realizează nemijlocit de către Departamentul “Moldova-Standard”.
Aplicarea standardelor interstatale, pe teritoriul republicii, prevede doua
cazuri:
1) când nu exista un standard moldovean analog;
2) când exista un Standard moldovean analog în vigoare (în acest
caz prin aceeaşi hotărâre standardul moldovean se anuleaza din
momentul punerii în aplicaţie a standardului interstatal).
4.4.7. Adoptarea standardelor internaţionale în standarde moldovene
Modul de adoptare a standardelor internaţionale (ISO) elaborate de către
Organizaţia Internaţionala de Standardizare si de către Comisia
Electrotehnica Internaţionala (CEI), a documentelor si recomandărilor
internaţionale (DI si RI) elaborate de Organizaţia Internaţionala de
Metrologie Legala (OIML) si de către alte instituţii si organisme
internaţionale de standardizare în standarde moldovene este stipulat în
standardul SM 1-12:1997.
Adoptarea standardelor internaţionale în standarde moldovene se
efectuează prin una din următoarele metode:
• metoda traducerii (cu sau fara reimprimarea originalului);
• metoda unei noi redacţii (cu sau fara abateri tehnice);
• metoda de incorporare sau referinţa (în standardul moldovean se
incorporează integral standardul internaţional sau părţile lui cuprinse
în standard; sau se face referinţa la standardul internaţional în
întregime sau la părţile lui utilizate în standardul moldovean).
Propunerile privind metoda de aplicare (de adoptare a standardelor
internaţionale) se face de către comitetul tehnic naţional de standardizare.
La adoptarea standardului internaţional, indicativul standardului
moldovean este format din sigla standardului moldovean (SM) si
indicativul standardului internaţional, cum ar fi: SM ISO 4171, SM CEI
68- 1.
Andrei CHICIUC
5. ETALOANE
5.1. Generalităţi. Clasificări
Masurile etalon sunt masurile care servesc la reproducerea si pastrarea

unităţilor de măsură, precum si la verificarea si gradarea diferitelor
masuri si instrumente de măsură. Etaloane se împart în doua clase:
A) etalonul propriu-zis, care este o măsură destinata păstrării si
reproducerii unei unitati, cu precizie maxima, permisa de tehnica
măsurării într-un anumit stadiu al tehnicii. Ele sunt de următoarele
categorii:
1. etaloane de baza, care formează baza legala si ştiinţifica în
tehnica măsurării într-o anumita tara, independent de unităţile
stabilite;
2. etaloane derivate, care reprezintă reproducerea concreta a
unităţilor derivate;
3. etaloane de lucru, folosite la lucrările curente de metrologie.
Etaloanele se mai pot clasifica:

1) după destinaţie:
■ etaloane absolute sunt dispozitive care servesc la definirea
unităţilor de măsură fundamentale: metrul, kilogramul, secunda,
amperul;
■ etaloane de conservare sunt dispozitive precise si stabile în timp
care furnizează unitatea de măsură corespunzătoare si necesita
calibrare în raport cu etaloane absolute;
■ etaloane de transfer sunt dispozitive care permit transferul
unităţilor de măsură între domenii sau regimuri de funcţionare.
2) după precizie:
■ etaloane internaţionale care sunt păstrate la Biroul International
de Masuri si Greutati BIMG de la Serves, Franţa ;
■ etaloane primare (nationale) care sunt păstrate la Biroul National
de Metrologie Legala BNML a tarii si servesc la verificarea
etaloanelor secundare, se considera ca fiind cele mai precise din
tara respectiva si se verifica periodic cu etaloanele internaţionale;
Andrei CHICIUC
E taloane 49
■ etaloane secundare sen esc la verificarea etaloanelor de lucru si

sunt păstrate la filialele regionale ale BNML:
■ etaloane tertictre (de lucru) sunt păstrate în laboratoarele
metrologice uzinale si sunt utilizate la verificarea aparatelor de
măsură de precizie.
B) masurile model, cu precizie normata, care sunt de trei categorii:
1. Masuri etalon si instrumente dc categoria I-a, care se verifica
după etaloane;
2. Masuri etalon si instrumente dc categoria Il-a, care se verifica
cu masurile de categoria I-a:
3. Masuri etalon si instrumente dc categoria IlI-a, care se verifica
cu masurile de categoria Il-a.
5.2. Etalonul absolut de curent electric

Unitatea fundamentala dc curent electric, amperul absolut, se stabileşte
cu ajutorul balanţei dc etalon (figura 5.1). a cărei funcţionare se bazeaza
pe forţele de interacţiune dintre conductoarele străbătute de curenţi
electrici (forte electrodinamice). Platanul P} al balanţei, reprezintă un
sistem clcctrodinamic. cu inductivitatea mutuala M. Bobina fixa B,. B:.
conectata în scrie cu bobina mobila h. sunt parcurse de curentul /. Forţa
rezultanta este:
fx - fr + fa (5.1)
Forţa rezultata f x se
masoara cu greutati
etalon m. aşezate pe
platanul P 2 al balanţei.
Valoarea intensităţii
curentului electric,
determinata la poziţia
de echilibru a balanţei,
rezulta din egalitatea
fx = fn, ■ forţei
electrodinamice cu cea
gravitaţionala:
Andrei CHICIUC
k l 2= m g ; 7=^ ; [A] (5.2)
unde: constanta k, este determinata de elementele constructive ale

bobinelor, poziţia lor relativa si de permeabilitatea magnetica a
circuitului magnetic (aer, vid);
m este masa de pe platanul P2;
g este acceleraţia gravitaţionala în punctul de experimentare.
La efectuarea măsurătorilor se respecta următoarele condiţii: se verifica

exactitatea balanţei, se Stabileşte vid în mediul înconjurător, se menţine
temperatura uniforma si constanta, astfel ca se poate realiza o precizie de
măsurare pâna la 0,001 %.
5.3. Etalon de rezistenta. Determinarea absoluta a ohmului

Ohmul absolut este determinat cu ajutorul unei punţi având un etalon
absolut Lampard. în figura 5.2 se prezintă puntea Ogawa formata din
rezistentele R /, R2, R 3 si condensatoarele Ch C2, C3.
Ecuaţiile de echilibru sunt:
7?, -R 2 -C x C2 -cd2 =1
(5.3)
S - A c , = ^ c , + i i,-c,
[ Ri
Reglajul punţii se realizează din capacitatea C 3, variabila de 100 p F si
prin modificarea frecventei generatorului. Generatorul este sincronizat la
1591 Ffz, valoarea fiind ajustabila cu o rezoluţie de IO"7. Valorile uzuale
ale componentelor sunt: R 1 =R2=R3=20000 Q, condensatoarele
C]=C2= 5000pF , C3=l0000pF, co=10000 deci / = © /{2,n)= 1591 Hz .
Se considera rapoartele:
<R: (5.4)
r
r
Andrei CHICIUC
E taloane 51
Pentru eliminarea influenţilor capacitatilor parazite se utilizează ramura

Wagner. Rezistenta se determina absolut:
1 ^/apCjCO
Precizia de determinare absoluta pentru valoarea de 1Q este de 2-IO'6.
5.4. Etalon de tensiune

5.4.1. Determinarea absoluta a voltului
Determinarea absoluta a voltului se realizează cu electrometrul prin

masurarea forţei de atracţie între doi electrozi aflaţi la o diferenţa de
potenţial. Fie avem capacitatea C a unui condensator format din doi
electrozi în situaţia aplicării unei diferente de potenţial, energia
înmagazinata pe armaturile condensatorului este:
W =-C U 2 (5.6)
2
iar forţa de atracţie este:
Andrei CHICIUC
d W
(5.7)
d x
unde dW - reprezintă variaţia de energie corespunzătoare la o variaţie dx

între electrozi.
U 2 dC_
(5.8)
2 dx
Determinarea absoluta a tensiunii U se realizează prin masurarea forţei F
si a capacitatii dC. în raportul dC/dx intervine lungimea si capacitatea,
care poate fi obtinuta printr-un etalon absolut de capacitate Lampard.
5.4.2. Electrometru pentru reproducerea absoluta a voltului

în figura 5.3 este
reprezentat un
electrometru realizat de
K. Clothier la National
Measurement Laboratory
NML (Australia), care
utilizează un electrod
mobil reprezentat de
suprafaţa unui lichid Fig. 5.3. Electrometru absolut cu mercur
conductor, mercurul. (NML, Australia)
Forţa electrostatica este echilibrata de greutatea mercurului supraridicat

cu înălţimea h, atunci când se aplica o diferenţa de potenţial U. Pentru un
element de suprafaţa se obţine:
dC_
(5.9)
dx
unde: p- este densitatea mercurului;

C=s -S/x - capacitatea electrometrului;
x - distanta dintre nivelul supraînaltat al mercurului si electrodul fix.
Expresia tensiunii este data de:
Andrei CHICIUC
E taloane 53
2h p g
U = x. (5.10)
în aceasta expresie nu mai intervine suprafaţa S. Aceasta metoda necesita

cunoaşterea densităţii mercurului p cu o precizie de IO"6, si a unei distante
forte mici h, de exemplu: de ordinul milimetrilor pentru tensiuni de
ordinul de lOkV.
5.5. Etalonul absolut de capacitate (A.M.Thompson)

Acest etalon are la baza teorema demonstrata în 1956 de către australienii
A.M. Thompson si D.G. Lampard, care demonstrează ca daca patru
conductoare metalice, cilindrice si rectilinii, sunt aşezate paralel, cu axele
dispuse în colturile unui patrat si daca doua conductoare diagonal-opuse
sunt legate electric între ele si puse la pământ, atunci între celelalte doua
conductoare, ramase libere, va exista o capacitate a cărei valoare depinde
numai de lungimea conductoarelor.
D.G. Lampard si A.M. Thompson au propus un nou tip de etalon de

capacitate bazat pe proprietăţile electrostatice ale sistemelor cilindrice.
Lampard si Van de Pauw au considerat o suprafaţa cilindrica divizata prin
patru segmente izolate (figura 5.4). Capacitatile liniare obţinute între doi
electrozi opuşi corespund traiectoriilor interne ale liniilor de forţa. In
cazul în care cele patru segmente sunt identice, atunci C=C13=C24 si se
obţine:
2 • e E° (5.11)
de unde rezulta capacitatea:
C = s 0 — = 1 ° , l n 2 = 1,953509 \ p F / m\ (5.12)
7t 471 • cl
unde: s 0 = l/(pi0 -c02) este permitivitatea calculata funcţie de viteza

luminii c0=2,9979254-IO6 m/s în vid si permeabilitatea magnetica
Po=47i-10"7H/m, ln2=0,693147, tt=3,141592.
Andrei CHICIUC
în figura 5.5 este reprezentat etalonul absolut propus de A.M.Thompson.

Capacitatea C are expresia identica:
C = s 0 — —-1 (5.13)
K
Fig. 5.4. Cuplarea electrozilor

Fig. 5.5. Etalonul absolut dc capacitate
propusa dc Lampard
propus dc A.M. Thomson.
si Van dc Pauw.
Aceasta expresie permite realizarea celui mai simplu etalon absolut de

capacitate, bazat doar pe masurarea precisa a unei lungimi. Raportând
capacitatea la unitatea de lungime, rezulta capacitatea specifica
(' = 1,953509pF/m.
C In 2
C S
(5.14)
/ 7T
Pentru dimensionarea condensatorului etalon la o valoare dc 10 p F ar fi

necesare conductoare de lungime /=5,11883m.
Precizia acestui etalon va depinde de precizia cu caic poate fi masurata
lungimea barelor. Prin procedee optice interferometricc. lungimea 1 poate
li masurata cu precizii de ordinul 10'8 sau 1/100 ppm. iar pentru s 0 pot fi
asigurate precizii de ordinul IO'7 (1/10 ppm) sau 10'5%. Precizia
etalonului dc capacitate nu poate depăşi în aceste condiţii IO'6 ( 10'4%) sau
lppm (unitatea relativa anglo-saxona pcirts million 1/101,1 sau IO'6 %). în
cazul în caic e0 este cunoscut cu aproximativ 10'8 după Naval Research
Laboratory NRL (SUA), atunci precizia este aproximativ dc 0,lppm.
Andrei CHICIUC
Instrumente electrice de măsurare 55
6. INSTRUMENTE ELECTRICE DE MĂSURARE

Instrumentul electric de măsurare constituie cel mai simplu mijloc
tehnic care poate furniza de sine stătător informaţii de măsurare si
reprezintă o componenta de baza a oricărui aparat de măsurare analogic.
Un instrument de măsurare este un mecanism electromecanic care, în

majoritatea cazurilor, converteşte o mărime electrica activa x într-o
mărime mecanica, cel mai adesea un cuplu de forte denumit cuplu activ
care provoacă rotirea dispozitivului mobil al acestuia. Pentru ca fiecărei
valori x sa-i corespunda o deviaţie a a dispozitivului mobil, asupra
acestuia actioneaza si un cuplu rezistent, dependent de a.
Principiul de funcţionare al instrumentelor de măsurare diferă în funcţie

de fenomenul fizic utilizat pentru producerea cuplului de forte necesar
rotirii dispozitivului mobil. După principiul de funcţionare instrumentele
de măsurare se împart în următoarele categorii:
■ magnetoelectrice; ■ de inducţie;
■ cu magnet mobil; ■ electrostatice;
■ feromagnetice; ■ cu lamele vibrante;
■ electrodinamice; ■ termice etc.
■ ferodinamice;
In Anexa 8 sunt prezentate simbolurile marcate pe cadranele aparatelor

de masurat, printre care si simbolurile instrumentelor de măsurare.
Instrumentele de măsurare sunt formate dintr-o parte fixa si o parte
mobila, denumita dispozitiv mobil. Atât partea fixa cât si cea mobila sunt
prevăzute cu elemente active care servesc la producerea cuplului activ si
cu elemente auxiliare care îndeplinesc diverse funcţii.
6.1. Elemente auxiliare ale instrum entelor de m asurat

în construcţia instrumentului de măsurare intra următoarele dispozitive:
a) Elemente care asigura suspensia sistemului mobil.
Suspensia poate fi:
♦ cu lagare (figura 6.1), utilizata la aparate cu clasa c>0,2, consta din
pietre dure (rubin, agat, sticla speciala, otel sau bronz), prevăzute cu
mici cratere şlefuite în care se pot roti pivotii (din otel) cu vârfuri
rotunjite;
Andrei CHICIUC
♦ cu benzi tensionate (figura 6.2), utilizata la instrumentele cu o

sensibilitate ridicata (ca si suspensia pe fir de torsiune) cu clasa de
exactitate c <0,5 - elimina frecările din lagare;
♦ cu fir de torsiune, benzile tensionate sau firul de tensiune produc
cuplul antagonist si conduc curentul (în unele dispozitive) la bobina
mobila.
Fig. 6.2. Suspensie pe benzi tensionate: 1- ac

Fig. 6.1. Suspensie pe indicator; 2 - scala de măsură; 3 - corector de
lagare: 1- ax din otel, zero; 4 - arc de întindere; 5 - benzi tensio-
2 - piatra dura, 3 - şurub, metrice; 6 - contragreutate; 7 - bobina mobila.
b) Elemente de producere a cuplului antagonist, dependent de unghiul de

rotatie a al echipajului mobil. Poate fi realizat pe cale:
♦ mecanica (resorturi spirale, benzi sau fire de torsiune, mai rar
greutatea proprie);
♦ pe acelaşi principiu ca si cuplul activ (la logometre).
c) Corectorul de zero - reglează exact poziţia de zero a dispozitivului de

citire al aparatului de măsurare. Este un buton sau şurub care poate roti
punctul de fixare al unuia din resoartele spirale sau un capat al benzii
(firului) de torsiune.
d) Dispozitivul de citire al deviaţiilor compus din:

♦ indicatorul deviaţiei, care poate fi ac indicator sau cu spot luminos;
♦ scara gradata.
Andrei CHICIUC
e) Dispozitivul de amortizare - produce un cuplu de forte proporţional cu

viteza unghiulara dx/dt a sistemului mobil, reducând astfel numărul si
amplitudinea oscilaţiilor. Pot fi:
♦ pneumatice, cu camera de aer si piston sau paleta (figura 6.3 , b);
♦ electromagnetice, cu o paleta de Al sau cadru care se mişca în
câmpul magnetic al unui magnet permanent (figura 6.4).
f) Elemente de echilibrare (contragreutăţi) etc.
Fig. 6.3. Dispozitive de

amorsare pneumatice: a) cu Fig. 6.4. Dispozitiv de amorsare
piston, b) cu paleta. eloctromagnetic: 1 - ax, 2 - magnet
1 - ax; 2 - piston; 3 - paleta. permanent, 3 - piesa din aluminiu
6.2. Instrum ent magnetoelectric

Exista doua tipuri constructive de instrumente magnetoelectrice: cu
magnet permanent exterior si cu magnet permanent interior.
6.2.1. Instrumentul cu magnet permanent exterior (prezentat în fig. 6.5)
Acest tip constructiv este cel mai răspândit. Sistemul fix al acestuia este
format dintr-un magnet permanent 1 prevăzut cu piesele polare 2 si miez
cilindric 3. Elementul activ al dispozitivului mobil îl constituie bobina
mobila 4 care înconjoară miezul 3 putându-se roti în întrefierul cilindric
dintre piesele polare si miez, fiind fixata pe doua semiaxe care se sprijină
în paliere. Pe semiaxe mai sunt fixate acul indicator 7 cu contragreutăţile
de echilibrare 5 si doua resorturi spirale 6 înfăşurate în sensuri opuse
pentru a compensa efectele variaţiilor de temperatura. Resorturile spirale
servesc totodată la aducerea curentului la bobina mobila.
Andrei CHICIUC
Bobina are, în repaus, o înclinare fata de axa N-S de 40°...45°, astfel

încât rotirea are loc într-un singur sens, cu un unghi de maxim 90°.
Pentru unghiuri mai mari de 90° se utilizează construcţii speciale care pot
permite o rotatie de pâna la 260°. Scara este gradata uniform.
Fig. 6.5. Instrument

magnetoelectric cu magnet
permanent exterior.
1 - magnet permanent,
2 - piese polare,
3 - cilindru feromagnetic,
4 - bobina mobila,
5 - contragreutăţi,
6 - resort spiral,
7 - ac indicator,
8 - scala,
9 - sistem corector de zero.
Magnetul permanent se fabrica din aliaj magnetic dur, caracterizat prin

inducţie remanenta si câmp coercitiv de valori mari, pentru a produce în
întrefier un câmp magnetic puternic. Piesele polare si miezul cilindric se
fabrica dintr-un material magnetic moale, de mare permeabilitate.
6.2.2. Instrumentul cu magnet permanent interior (prezentat în fig. 6.6)

Instrumentul cu magnet permanent interior are circuitul magnetic alcătuit
dintr-un magnet permanent interior 1 si un cilindru exterior din material
feromagnetic 2 prin care se închide fluxul magnetic. în întrefierul dintre 1
si 2 se poate roti bobina mobila 3 cu suspensie pe paliere.
6.2.3. Funcţionarea instrumentului magnetoelectric
La conectarea în circuitul de măsurare, bobina mobila este parcursa de
curentul I si, sub acţiunea cuplului activ, se va deplasa cu un unghi
elementar da, astfel încât energia localizata în câmpul magnetic al
dispozitivului mobil ( Wm=Q>I) va suferi o deviaţie:
dWm=Id$> (6.1)
Andrei CHICIUC
Fig. 6.6. Instrument magnetoelectric

cu magnet permanent interior.
1 - magnet permanent,
2 - cilindru feromagnetic exterior,
3 - bobina mobila,
4 - piesa polara.
Daca notam cu dS suprafaţa elementara din întrefier parcursa de cele

doua laturi active ale bobinei la rotirea ei cu do., variaţia fluxului
magnetic va fi:
d®=N-B-dS (6.2)
în care dS=bl-da=A-da (6.3)

unde: N este numărul de spire al
bobinei; B - inducţia din
întrefier; l - lungimea laturii
Fig. 6.6. Cu privire la
active a bobinei; b - latimea
funcţionarea instrumentului
bobinei; A - suprafaţa bobinei magnetoelectric.
Substituind ecuaţiile 6.2 si 6.3 în 6.1 obţinem ecuaţia cuplului activ,
produs de interacţiunea dintre câmpul magnetic din întrefier si curentul ce
parcurge bobina mobila:
M o 0 / (6.4)
a
V J I=const.
unde: Wm = O •/ - energia localizata în câmpul magnetic al dispozitivului

mobil;
da - deplasarea acului indicator;
<X>q=NBA
Andrei CHICIUC
Sub acţiunea cuplului activ M a dispozitivul mobil se roteşte cu un unghi

a care corespunde poziţiei în care acest cuplu este echilibrat de cuplul
rezistent M r =-Da (unde D este cuplul rezistent specific al elementului
elastic) dezvoltat în resorturile spirale. La echilibru M a+ M r=0, rezulta:
O 0 • / = /)• a (6.5)
Din care se obţine ecuaţia de funcţionare a instrumentului

magnetoelectric:
a = ^ -7 ■S - I ( 6 . 6)
D
unde S reprezintă sensibilitatea acestuia si se determina ca:
o_ _ NBA
(6.7)
D D
Deoarece S^const., deviaţia este proporţionala cu intensitatea curentului I
si scara instrumentului este deci uniforma. Instrumentul funcţionează
numai în curent continuu.
6.2.4. Logometru magnetoelectric (figura 6.7)

Echipajul mobil este constituit din doua
bobine coaxiale, dispuse sub un anumit
unghi. Cele doua cadre bobinate creeaza
cupluri electromagnetice care actioneaza
în sens contrar si la a căror egalitate se
stabileşte poziţia de echilibru. Astfel, nu
este necesar un cuplu antagonist
mecanic, el fiind realizat pe cale Fig. 6.7. Logometru
electrica. Echipajul mobil nu are o magnetoelectric.
poziţie preferenţiala (de zero), el poate
ocupa orice poziţie, în echilibru indiferent.
M j =NBSix - cosG ( 6. 8)
M 2 = NBSi2 ■cos (6.9)

V 2y
Andrei CHICIUC
La echilibru:
M, +M 2 =0 (6 . 10)
Rezulta: (6 . 11)
Decalajul cadrelor poate fi diferit de 90°, iar câmpul magnetic poate sa nu

fie uniform. S-a constatat ca sensibilitatea este cu atât mai mare cu cât se
alege un unghi de încrucişare mai mic (5°...15°). Logometrul
magnetoelectric funcţionează cu curenţi foarte slabi. Proprietatea sa
principala este independenta indicaţiilor de condiţiile externe.
Instrumentele magnetoelectrice cunosc cele mai răspândite utilizări.
Galvanometrele cu oglinda sunt instrumente cu o mare sensibilitate
(curenţi de ordinul IO'7 -G0'" A ). Galvanometrele cu ac indicator le
urmeaza, cu curenţi în domeniul 10"5,10"7 A si pot fi etalonate ca
miliampermetre, microampermetre, ampermetre, milivolmetre, voltmetre,
în c.c sau c.a. daca sunt prevăzute cu redresoare.
Logometrele magnetoelectrice se utilizează la construcţia:
♦ ohmmetrelor (cu doua sau trei bobine);
♦ frecventmetrelor (varianta cu doua bobine) etc.
6.3. Instrument feromagnetic

Ampermetrele si voltmetrele feromagnetice reprezintă cele mai
răspândite aparate de masurat de curent alternativ. în dispozitivele
feromagnetice cuplul activ este creat de forţele de interacţiune care se
exercita între câmpul magnetic produs de o bobina fixa, parcursa de
curentul de masurat, si una sau mai multe piese feromagnetice aflate sub
acţiunea câmpului. Sub acţiunea acestor forte, piesele feromagnetice se
deplasează în regiunea unde câmpul magnetic este mai intens, mărind
prin aceasta energia magnetica a sistemului.
După natura forţelor care creaza cuplul activ si după modul de construcţie
instrumentele feromagnetice pot fi: cu atracţie si cu repulsie. în figura
6.8 este reprezentat dispozitivul feromagnetic cu repulsie utilizat frecvent
la realizarea aparatelor de tablou.
Andrei CHICIUC
Acest dispozitiv conţine o bobina fixa 3, de forma cilindrica rotunda, în

interiorul carcia se alia doua piese 1 si 2, confecţionate din material
feromagnetic moale, dintre care una este fixata dc interiorul carcasei
bobinei (1). iar ccalalta este mobila (2), fiind prinsa de axul
dispozitivului.
Fig. 6.8. Instrument feromagnetic

cu repulsie:
1 - piesa feromagnetica fixa.
2 - piesa feromagnetica mobila.
3 - bobina.
4 - resort spiral.
Cuplul activ apare datorita respingerii pieselor feromagnetice care se

polarizează magnetic în acelaşi fel atunci când prin bobina trece curentul
de masurat.
Cuplul rezistent este creat dc un singur resort spiral 4.
Cuplul de amortizare, la unele dispozitive, este creat pe cale mecanica
(pneumatic), prin mişcarea unei palete în interiorul unei camere dc aer.
închisa (vezi figura 6.3).
Expresia cuplului activ care actioneaza asupra sistemului mobil poate fi
obtinuta exprimata astfel:
d W em 1 j 2 dL_
M a ( 6 . 12)
da 2 da
unde: Wem - energia câmpului magnetic al bobinei, care are expresia;
L - inductivitatea proprie a bobinei;
a - unghiul de deviaţie a acului indicator.
Andrei CHICIUC
La echilibrul cuplului activ cu cuplul rezistent —M r = D a (dat de

resortul spiral) se obţine pentru deviaţia a:
1 r2 dL
a = ------1 — (6.13)
2D da
Relaţia obtinuta arata ca scara gradata a dispozitivului feromagnetic are
un caracter patratic, imprimat de existenta factorului I2; deviaţiile cresc
odata cu pătratul curentului.
6.3.1. Logometrele feromagnetice

Logometrele feromagnetice (figura 6.9) sunt construite din doua bobine
fixe (1) parcurse de curenţii i x si i2 de masurat, în ferestrele carora pătrund
cele doua piese feromagnetice (2), solidare cu axul echipajului mobil (5).
Pe ax este fixat rigid acul indicator (3) cu contragreutăţi (6). în figura,
scala aparatului este notata cu cifra 4.
Logometrele sunt lipsite de cuplu

antagonist mecanic, unul din
cuplurile produse de curenţii de
masurat jucând rolul cuplului
antagonist.
Montajul este astfel realizat, încât

una din piesele feromagnetice intra
în fereastra bobinei (marindu-i
inductanta), iar cealalta iese din
bobina corespunzătoare
(micsorându-i inductanta).
Fig. 6.9. Logometru
6.3.2. Caracteristici ale feromagnetic.
instrumentului feromagnetic
Funcţionarea acestor instrumente
este influenţată de existenta pieselor feromagnetice, prezenta câmpurilor
magnetice exterioare, variaţiile de temperatura si de frecventa.
Avantaje:
♦ construcţie simpla;
♦ sensibilitate redusa la suprasarcini;
♦ posibilitatea folosirii atât în c.c cât si în c.a;
Andrei CHICIUC
♦ fiabilitate ridicata;
♦ preţ de cost scăzut.
Dezavantaje:
♦ consum propriu mare (0,5 4- 7,5 W) comparativ cu dispozitivul
magnetoelectric. Energia se consuma pentru producerea câmpului
magnetic al bobinei.
♦ sensibilitate mai mica (comparativ cu dispozitivele
magnetoelectrice);
♦ necesitatea unor ecranari pentru reducerea influentei unor câmpuri
magnetice exterioare;
♦ precizia aparatului este influenţată de pierderile prin curenţi
turbionari în piesele feromagnetice;
♦ pierderile prin histerezis si curenţi turbionari la masurarea în c.a.
sunt mai mari decât în c.c., rezultând reducerea indicaţiilor. Se
impune reducerea la minimum a pieselor feromagnetice.
Clasa de precizie a instrumentelor feromagnetice este, ca urmare, nu prea
buna, de ordinul 1-h2,5. Numai în construcţii speciale poate ajunge 0,5
sau 0,2 (folosind pentru piesele feromagnetice aliaje slab magnetice).
6.4. Instrument electrodinamic

Aparatele electrodinamice (precum si cele ferodinamice) utilizează ca
dispozitiv de masurat un electrodinamometru, la care bobinele fixa si
mobila sunt parcurse de curentul de masurat sau de curenţi proporţionali
cu acesta.
Caracteristica lor principala este precizia ridicata, aparatele de acest tip
construindu-se ca aparate de laborator, de clasa 0,2 si 0,1 pentru curent
alternativ si curent continuu. De obicei ele se etaloneaza în curent
continuu, prin metoda de compensaţie si se utilizează în curent alternativ
ca aparate etalon sau de verificare a altor aparate de precizie mai redusa.
Cuplul activ al dispozitivelor electrodinamice (precum si a celor
ferodinamice) este creat de forţele electrodinamice care apar între una sau
mai multe bobine fixe si una sau mai multe bobine mobile parcurse de
cureţi.
Andrei CHICIUC
După cum în circuitul magnetic al bobinelor nu sc foloseşte sau se

folosesc piese feromagnetice. dispozitivele se numesc electrodinamice,
respectiv ferodinamice.
Dispozitivul electrodinamic (figura 6.10) consta din doua bobine fixe 1.
cilindrice, identice, coaxiale si dintr-o bobina mobila 2 dc forma rotunda
sau dreptunghiulara, fixata pe axul 3 dispus perpendicular pe axul
bobinelor fixe. Curentul este adus la bobina mobila prin doua resoarte
spirale 4 care servesc si la crearea cuplului rezistent mecanic. Dc ax mai
sunt fixate: acul indicator 5 cu contragreutăţile 6 si paleta 7 a
amortizorului cu aer 8.
La trecerea unor curenţi continui /i si I2 prin bobinele fixa si mobila,
forţele de interacţiune care apar tind sa rotească bobina mobila (2) în
poziţia în caic fluxul sau ar coincide cu cel al bobinei fixe (1). Cuplul
activ corespunzător acestor forte se poate calcula folosind expresia
generala în caic pentru energia magnetica Wem a sistemului, format din
cele doua bobine, poate fi scrisa expresia:
Wcin = ~ LJ \ + —L2I 2 + Lu I \ h (6 1 3 )
unde: /., si L2 sunt inductivitatilc proprii ale bobinelor fixa si mobila, iar
este inductivitatea mutuala.
Andrei CHICIUC
Dintre toate mărimile de care depinde Wem numai inductivitatea mutuala

L \2 variaza cu deviaţia a, deci expresia cuplului activ al dispozitivului
electrodinamic este:
dW em _ j j dL l2
M a (6.14)
da 1 2 da
adica, este funcţie atât de curenţii din bobine, cât si de poziţia reciproca a
bobinelor.
La echilibrul cuplului activ cu cel rezistent, dat de resoartele spirale, are
loc egalitatea: M a = - M r = D - a , care permite obţinerea deviaţiei:
a (6.15)
D da
Dispozitivul ferodinamic este similar celui electrodinamic având insa
circuitul magnetic al bobinei fixe format în cea mai mare parte din
material feromagnetic (tole de transformator sau pulberi feromagnetice
presate, pentru reducerea pierderilor prin histerezis si curenţi turbionari),
în acelaşi timp, trebuie de menţionat ca instrumentele ferodinamice sunt
inferioare ca precizie celor electrodinamice (clasa 1, 2,5). Au un cuplu
activ mult mai puternic (datorita utilizării pârtilor feromagnetice) si
consum propriu mai redus. Sunt mai robuste constructiv, fiind utilizate cu
precădere pentru aparate de c.c. de tablou (wattmetre), aparate destinate
mediilor cu şocuri si vibraţii, si pentru înregistratoare (cuplu puternic).
6.5. Instrument electrostatic

Aparatele electrostatice utilizează în scopul deplasării sistemului mobil
forţele electrostatice de atracţie ce apar între armaturile unui condensator
electric, carora li se aplica o diferenţa de potenţial. Aceste forte tind sa
mareasca capacitatea si energia electrostatica înmagazinata în
condensator. Variaţia capacitatii aparatelor electrostatice poate fi obtinuta
fie prin varierea suprafeţei active a armaturilor, fie prin varierea distantei
dinte armaturi. Aparatele electrostatice se construiesc în special ca
voltmetre (pentru masurarea tensiunilor înalte) si wattmetre (mai ra r ) .
Instrumentul electrostatic (figura 6.11) este constituit din doua armaturi
metalice fixe 1 , având forma unor sectoare de cutie cilindrica foarte plata,
Andrei CHICIUC
în interiorul carora se afla o paleta mobila din aluminiu 2 de forma unui

sector dublu de cerc.
La aplicarea unei tensiuni continue U între armatura mobila si armaturile
fixe, forţele electrostatice determina apariţia unui cuplu activ care roteşte
paleta mobila în sensul creşterii capacitatii si energiei localizata în
condensatorul format de sistemul de armaturi.
Având în vedere ca energia localizata în câmpul electric este
1
We = —C U , cuplul activ rezulta:
1 dC
M a ■U 2 (6.16)
2 da
Din condiţia de echilibru a cuplurilor QAa=-Da) se deduce ecuaţia de

funcţionare în curent continuu:
a = 1 d C ..V * (6.17)
2D d a
Fig. 6.11. Instrument

electrostatic cu variaţia
suprafeţei active a armaturilor.
Andrei CHICIUC
Aceste instrumente masoara direct tensiuni continue si alternative

indiferent de forma acestora.
Printre alte proprietăţi ale instrumentului electrostatic se pot menţiona:
■ precizie: nu prea ridicata (1 + 1,5);
■ sensibilitatea: scăzută, forţele electrostatice fiind mici este cel
mai puţin sensibil dispozitiv;
■ consum propriu foarte scăzut, practic zero (rezistenta interna
infinita) - fiind dispozitivul cu cel mai scăzut consum de energie.
6.6. Instrument termoelectric

Aparatele termoelectrice constau dintr-un instrument de masurat
magnetoelectric asociat cu unul sau mai multe dispozitive termoelectrice.
Dispozitivul de masurat termoelectric
(figura 6 . 12 ) consta dintr-un
termocuplu al cărui punct de sudura
este încălzit datorita căldurii
dezvoltate prin efect Joule de către
curentul electric de masurat trecut
printr-un fir încălzitor. La stabilirea
unei diferente de temperatura între
punctul de sudura si capetele libere
ale termocuplului, apare între acestea
Fig. 6.12. Termocuplu cu contact
o tensiune continua (tensiune si fir încălzitor.
termoelectromotoare), care se
masoara cu un aparat de masurat
magnetoelectric.
Tensiunea termoelectromotoare E produsa de dispozitivele termoelectrice
depinde, în afara factorilor constructivi ai acestora, de diferenţa de
temperatura At existenta între punctul de sudura încălzit t si capetele reci
ale termocuplului t 0- temperatura ambiantala.
Supratemperatura At este proporţionala cu cantitatea de căldură

dezvoltata în firul încălzitor (de rezistenta R), de către curentul de
masurat I, adica cu RI2. Rezulta, cu aproximaţie, considerând R constant,
ca tensiunea termoelectromotoare este:
Andrei CHICIUC
E e = k - A t = k xR I 2 = k 21 2 (6.18)
proporţionala cu pătratul curentului masurat. Aceasta tensiune se masoara

cu un milivoltmetru magnetoelectric a cărui deviaţie este:
a = S v - E e = S u -k 2I 2 (6.19)
adica scara aparatului este patratica (Sv - sensibilitatea de tensiune).
6.7. Instrument de inducţie

Principiul de funcţionare a acestor instrumente consta în interacţiunea
dintre fluxurile magnetice create de una sau mai multe bobine si curenţii
induşi de aceste fluxuri în sistemul mobil sau în anumite parti metalice
ale acestuia. Astfel, ele sunt dispozitive de c.a., fiind bazate pe fenomenul
de inducţie.
Cea mai importanta utilizare a instrumentului de inducţie este realizarea
contoarelor de inducţie, mono sau trifazate. Deaceea, în continuare, se va
prezenta principiul de funcţionare a unui contor de inducţie monofazat.
Prin integrarea în raport cu timpul a puterii active Pa(t) livrata unui
consumator se poate determina energia consumata într-un interval de
timp: ti si t2 :
( 6 .20 )
La contorul de inducţie (schitat în figura 6.13) asupra unui disc de

aluminiu, montat pentru a se putea roti, exercita o influenta paralel cu
axul lagărului un flux magnetic O y - produs de o bobina de tensiune si un
flux O/ - produs de o bobina de curent. Tensiunile induse produc curenţi
turbionari în disc. Cuplul M et produs electromagnetic rezulta din
interacţiunea ambelor fluxuri si O /, cu curenţi turbionari produşi în
condiţiile respective de celalalt flux.
Cuplul M ei care rezulta este proporţional cu frecventa reţelei f cu

fluxurile si O, . si cu sinusul unghiului de defazaj dintre ambele
fluxuri:
Andrei CHICIUC
s in Z C O ^ O ,) . ( 6 . 21)
Pentru a obţine un cuplu proporţional cu puterea activa Pa.
M el ~Pa =UI cos cp ( 6 . 22 )
trebuie ca fluxul O, sa fie proporţional cu curentul I. Curentul prin bobina

de tensiune care produce fluxul corespunzător tensiunii trebuie sa fie
proporţional cu tensiunea U si defazat cu 90° fata de tensiunea U, ceea ce
pentru o inductanta pura aproximativ are loc.
Astfel, în cazul unui consumator pur rezistiv trebuie ca fluxul 0 (/ sa fie

defazat cu exact 90° fata de fluxul O/ (compensare 90°). Deoarece, în
afara de aceasta, asupra discului se exercita, printr-un magnet permanent,
un cuplu de frânare Mj~tos proporţional cu viteza unghiulara <ava discului,
viteza unghiulara instantanee a discului se reglează proporţional cu
puterea activa instantanee PJf), adica:
© * (0 ~ p a(t). (6.23)
Numărul N de rotatii obtinut cu ajutorul unui angrenaj demutiplicator este

citit la contoarele de inducţie mono sau trifazate de uz casnic pe un
dispozitiv de indicare mecanic si este proporţional cu integrala în
intervalul de timp t2- h a vitezei unghiulare cov(7) a discului.
(6.24)
Erorile dispozitivului de inducţie, implicit si a contorului de inducţie, pot

proveni din:
■ variaţiile de tensiune, determinând modificarea punctului de
funcţionare pe curba de magnetizare a fierului;
■ variaţia frecventei, determinând variaţia inductantelor bobinelor,
a decalajului flux-curent, a valorii curenţilor turbionari induşi;
■ variaţia temperaturii, influenţând rezistenta dispozitivului mobil
- (o variaţie At =10 °C conduce la o eroare de 1 -2 %).
Proprietăţi ale instrumentului de inducţie:

■ clasa de precizie scăzută;
Andrei CHICIUC
Instrumente electrice de masurare 71
■ cuplu motor mare;

■ rezistenta la suprasarcini;
■ câmp magnetic propriu puternic;
■ scala neuniforma;
Fig. 6.13. Contor de inductie.

1 - electromagnet de tensiune; 2 - bobina de tensiune; 3 - electromagnet
de curent; 4 - bobina de curent; 5 - magnet de frânare; 6 - disc de
aluminiu.
Andrei CHICIUC
7. PUNM DE MÂSURARE
Punţile sunt mijloace de măsurare a căror funcţionare se bazeaza pe
metoda de zero (compensaţie) si se utilizează, cu precădere, la masurarea
rezistentelor dar nu numai. Domeniul de măsurare al punţilor se
încadrează în intervalul de la IO'6 la IO10 Q, (cu scheme derivate din
puntea simpla Wheatstone), iar ca precizii:
■ 1 ... 2 % pentru punţile portabile;
■ pâna la 0,001 % pentru punţile de laborator.
Circuitul punţii (de măsurare) se compune din:
♦ patru rezistente care formează laturile unui patrulater închis;
♦ un aparat indicator de zero legat într-una din diagonalele punţii;
♦ sursa de alimentare conectata în cea de-a doua diagonala.
Principiul metodelor de punte consta în echilibrarea electrica a punţii,
care se caracterizează prin lipsa curentului în diagonala aparatului de
zero. Valoarea mărimii de masurat rezulta din condiţia de echilibru a
punţii, în funcţie de rezistentele cunoscute din laturile patrulaterului.
Metodele de punte au o sensibilitate si precizie mare de măsurare, nefiind
influenţate de etalonarea aparatului de zero sau de variaţiile sursei de
alimentare.
Clasificări ale punţilor de măsurare:
a) după modul de lucru:
■ punţi echilibrate:
■ semiechilibrate;
■ punţi dezechilibrate.
b) după regimul de alimentare:
■ punţi de curent continuu;
■ punţi de curent alternativ.
c) după valorile rezistentelor măsurate:
■ pentru valori mici (Thomson);
■ pentru valori medii (Wheatstone);
■ pentru valori mari (punţi megohmetrice).
Andrei CHICIUC
Punţi de măsurare 73
7.1. Puntea Wheatstone echilibrata

Schema punţii (figura 7.1) este o reţea completa cu patru noduri. în
laturile patrulaterului având rezistentele R 1. . .R 4, într-una din diagonale
sursa de alimentare electrochimica sau electronica E si în cealalta
diagonala un galvanometru sau un alt detector (indicator) dc nul IN cu
rezistenta interna R5.
Principiul metodei consta în echilibrarea schemei, adica atingerea
situaţiei când curentul în diagonala detectorului de nul este zero:
Ig =0 (7.1)
c
Astfel, tensiunile la bornele
rezistentelor R 2 si R 3 respectiv R i si
R 4sunt egale doua câte doua:
R 2I\=R?J2 (7.2)
Rxh=R,h (7.3)
De unde:
R > = R rŞ - (7-4)
K3
Relaţia 7.4 este condiţia dc
echilibru a punţii Wheatstone si Fig. 7.1. Puntea simpla
Wheatstone alimentata în c.c.
permite determinarea uneia din
rezistente când se cunosc celelalte.
Pentru a obţine echilibrul trebuie ca
una sau mai multe dintre rezistentele
R2, R2, R 4 sa fie variabile. Se A A A JL
deosebesc din acest punct de vedere:
■ punţi cu rezistenta variabila la
raport constant;
A° l l H
■ punţi cu raport variabil la

rezistenta constanta, raportul
putând fi R 2/ R 3 sau R4 / R3.
Fig. 7.2. Rezistente ce alcătuiesc
Punţile dc precizie sunt construite de raportul punţii de prcci/.ic.
obicei cu raport constant si rezistenta
Andrei CHICIUC
variabila. Rezistentele care alcătuiesc raportul (fig. 7.2) sunt realizate

astfel încât acest raport sa poata fi fixat la o valoare egala cu o putere
întreaga a lui 10, între IO'3 si IO3. Ca rezistenta de echilibrare a punţii
serveşte, de obicei, o rezistenta cu 3 pâna la 6 decade cu manete sau fise
încorporate în punte.
Deviaţia a galvanometrului este proporţionala cu curentul Ig din
diagonala C-D:
a =Sr Ig (7.5)
unde Sj este sensibilitatea de curent a galvanometrului. Aplicând legile lui
Kirchhoff se determina Ig.
J = __________________ e \ r 2r 4 - r , r 3)__________________
R xR 2 {R-2 + R4 ) + R3R4 ( ^ 1 5" R4 ) + R5R6 ( -^ 1 + -^ 2 + - ^ 3 + R4 ) +
+ r 5( r } + r 2\ r 3 + r 4)+ r 6( r 2 + r 3\ r 3 + R 4)
(7.6)
unde:
R 5este rezistenta detectorului de nul IN;
R 6- rezistenta sursei E.
Domeniile de măsurare ale punţilor Wheatstone este limitat între 1 Q si 1

MQ. Pentru rezistente sub 1Q erorile apar datorita rezistentelor
conductoarelor si a celor de contact de la borne, iar peste 1 MQ prin
reducerea sensibilităţii punţii din cauza micşorării curenţilor prin laturi si
influentei rezistentelor de izolaţie.
7.2. Puntea dubla Thomson

Se foloseşte la masurarea rezistentelor sub 1 Q, pâna la IO'6 Q, având
rezistentele de contact si de legătură ale rezistentei de masurat plasate
într-un circuit auxiliar, încât prin conexiune tetrapolara, influenta lor este
evitata, figura 7.3.
Andrei CHICIUC
Schema se poate transfigura într-o punte obişnuita Wheatstone (figura

7.4) cu înlocuirile:
r-Rx
^x =
r + i?j + R 2
r- R,
v+ +R2
rG =
r + R1+ R 2
La echilibru,
galvanometru (IN - indicatorul Fig. 7.4. Schema electrica
de nul) nu trece curent si între echivalenta a punţii Thomson.
rezistentele echivalente se
stabilesc relaţiile:
^X + rx _ R n I~rN
r3 ' r4
Andrei CHICIUC
în care, înlocuind relaţiile anterioare (7.6) si (7.7):

R3 R 2R 3 - R xR 4
Rx = Rn — + r ---- 7— ------- L - 1 t (7.10)
■v " R, R tir + H + R , )
întrucât condiţia R 2R 3 - Ri R 4 =0 este greu de realizat, este necesar ca
legătură dintre Rx si RN (r) sa aiba o rezistenta cât mai redusa si R\, R2, R 4
sa fie realizate cu valori cât mai mari.
în mod obişnuit R] si R 3 formează o rezistenta dubla, în decade, R 2 si R 4
se fixeaza prin fise, iar RM este o rezistenta etalon montata în circuitul
auxiliar, exterior punţii.
Căderile de tensiune pe Rx si R 4 fiind mici, de ordinul mV, pot aparea
erori datorate tensiunilor termoelectromotoare. De aceea, pentru măsurări
de precizie, este necesara repetarea măsurării pentru aceiaşi curenţi, cu
sensul inversat si apoi calculul mediei.
Cu puntea dubla se masoara rezistente mici, precum: rezistente de
contact, rezistente de aparate (ampermetre, circuite de curent de
wattmetre etc.) rezistente de sunturi, bobine etc. Domeniile sunt de
0,0 1 ... 10 Q, la precizii de 0, 1 ... 0,2 .
7.3. Punţi pentru rezistente mari

Pentru masurarea rezistentelor mari - puntea Megohom - (peste 1 MQ)
se modifica puntea simpla si se folosesc detectoare de nul cu rezistente de
intrare foarte mari (amplificatoare de c.c. cu tranzistoare cu efect de câmp
sau tuburi electrometrice).
în figura 7.5, a se prezintă schema unei punţi de rezistente mari în
domeniul IO6... IO12 Q, care se poate transfigura în montaj stea ca în
figura 7.5, b, având condiţia de echilibru:
R 'iR j + R ]R 3)/A = R x ■R R 3/A (7.11)
A —R + + R3
jţt r 2(R + R \+ R 3) + R \R 3
Din care: Rx (7.12)
r r 3
Andrei CHICIUC
Elementul variabil R este plasat în latura opusa lui Rx, având avantajul ca
prin R=0 rezulta Rx oo.
Fig. 7.5. Pimtea Megohom:

a) schema electrica; b) schema electrica echivalenta.
La masurarea rezistentelor mari trebuie sa sc tina seama de tensiunea

aplicata rezistentelor (pâna la 500... 1000 V) si de timpul de polarizare
(dc ordinul minutelor) fiind necesara repetarea măsurătorilor cu
inversarea tensiunilor aplicate, pentru eliminarea erorilor de decalare si
dc neliniaritate.
7.5. Punţi neechilibrate
Puntea Wheatstone poate fi utilizata în regim de punte neechilibrata,
figura 7.6, pentru a măsură variaţii mici ARx ale rezistentei Rx. fata dc o
valoare de echilibru RXil. Astfel de punţi sc pot folosi la masurarea unor
mărimi neelectrice. Traductorul este rezistiv de valoare nominala RXi) si
plasat în latura 1 a punţii; în celelalte braţe exista rezistente dc precizie
din care unele reglabile. Iniţial puntea este în echilibru prin reglarea
rezistentelor ajustabile, cu Rxo la valoarea nominala.
Prin variaţia mărimii neelectrice de intrare se produce o modificare a
valorii rezistentei traductorului fata dc valoarea nominala cu ±ARx,
puntea dezechilibrându-se la ieşire cu tensiunea ±A£7; după o amplificare,
Andrei CHICIUC
semnalul este masurat cu un instrument magnetoelectric, etalonat direct

în unitati ale mărimii neelectrice de masurat.
AU = U r r 3 R2 \
vi?3 +R4 Rxo + 7?2 + ARx ,
r3 ARX (7.13)
= U-
0 + R2\ R3 +R<) , .
+
O
S-a tinut seama ca: Rxo R3 = R 2R4 (7.14)
Daca puntea are braţele egale, adica: Rxo = R 2 = R 3 = R 4 (7.15)
AR^
si se admite ca: « 1 (7.16)
2R X0
f
AR X ARx '
se obţine: AU U- 1- (7.17)
4 R xo V 2 **o J
Andrei CHICIUC
Concluzii:
■ tensiunea de dezechilibru care apare la ieşirea punţii neechilibrate
pentru o variaţie ARx/Rxo a rezistentei traductorului este
proporţionala cu tensiunea sursei de alimentare;
■ caracteristica statica de transfer a punţii (dependenta dintre tensiunea
de ieşire a punţii si variaţia rezistentei) este neliniara;
AR
■ sensibilitatea pentru ---- — < 0,01 se poate scrie:
Rxo
AU
U . 1 (7.18)
ARX ~ 4
R xo
Andrei CHICIUC
8. MĂSURAREA TU RAM El a l DEPLASĂRILOR
8.1. M ărim i neelectrice si clasificarea traductoarelor

Natura foarte diferita a mărimilor de masurat (care pot fi termice,
mecanice, radiaţii s.a.) a impus unificarea semnalelor purtătoare de
informaţii si alegerea mărimilor electrice pentru acest scop, deoarece
electronica si tehnica de calcul oferă cele mai mari posibilităţi de
valorificare a informaţiilor primite sub forma electrica (precizie,
sensibilitate, consum mic de putere, viteza mare de răspuns, prelucrare
operaţionala a mai multor semnale, stocare etc).
Elementele care realizează convertirea unei mărimi de intrare neelectrica

într-o mărime de ieşire de natura electrica (tensiune, curent, sarcina
electrica, rezistenta) se numesc traductoare.
Tipurile existente de traductoare sunt extrem de numeroase, clasificarea
lor putându-se face după următoarele criterii:
^ După forma semnalului electric obtinut, traductoarele se pot grupa în:
• traductoare analogice, la care semnalul produs depinde
continuu de marimea de intrare;
• traductoare numerice, la care semnalul de ieşire variaza
discontinuu, după un anumit cod (operaţie de codificare).
^ După modul de transformări efectuate si modul de interconectare,
traductoarele se împart în:
• traductoare directe care realizează o singura transformare;
• traductoare complexe care înglobează mai multe tipuri de
traductoare directe si uneori chiar elemente de aparte.
^ După domeniul de utilizare, traductoarele având denumirea mărimii
măsurate pot fi: pe presiune, de debit, de temperatura, de umiditate, de
deplasare etc.
^ După natura mărimii de ieşire, traductoarele electrice directe se
împart:
• traductoare pasive, la care ca mărime de ieşire este rezistenta,
inductanta sau capacitatea si care necesita o sursa de energie
auxiliara;
Andrei CHICIUC
Masurarea turaţiei si deplasărilor 81
• traductoare generatoare la care ca mărime de ieşire este o

t.e.m. termoelectrica, piezoelectrica, fotoclcctrica.
electrochimica sau de inducţie.
8.2. M asurarea turaţiei
Principale aparate caic permit masurarea pe cale electrica a turaţiilor,
vitezelor unghiulare sunt: tahometrul cu curenţi turbionari,
tahogeneratorul, tahometre cu impulsuri, stroposcopul dc turatii,
giroscopul cu fibra optica si laser.
Tahometrele cu curenţi turbionari (figura 8.1) se construiesc pentru

intervale dc măsurare 20-^10.000 rot/min. Sunt construite dintr-un
dispozitiv mobil format din unul sau doi magneţi permanenţi ce se pot
roti în interiorul unui tambur de aluminiu sau cupru. Tamburul este solitar
cu un ac indicator si se poate roti la rândul sau între doua paliere fiind
însă menţinut în poziţia iniţiala datorita unui arc spiral. Arcul spiral are
căpătui exterior fix si căpătui interior solitar cu tamburul. Arborele a
cărui turatie se masoara pune în mişcare de rotatic dispozitivul mobil si
prin aceasta liniile de câmp magnetic produse dc magneţi permanenţi taie
tamburul. în tambur vor fi induse t.e.m. proporţionale cu turatia. între
curenţii induşi în tambur si fluxul magneţilor permanenţi apare o
interacţiune care sc manifesta prin apariţia unui cuplu activ:
Ma-kx n (8. 1)
unde: r este viteza de turatie unghiulara (turatia).
Fig. 8.1. Schema constructiva a tahometrului cu

curenţi Uirbionari.
Andrei CHICIUC
Sub acţiunea acestui cuplu activ tamburul se roteşte, iar cuplului activ i se
opune cuplul rezistent dat de arcul spiral:
M r =k2 a (8.2)
unde a este unghiul de rotatie.
Când cele doua cupluri sunt egale:
M a=Mr n = k3 a sau a =k4 n (8.3)
deci, unghiul cu care s-a rotit tamburul (acul indicator) este proporţional
cu turatia, iar scara este gradata direct în unitati de turatie.
Tahogeneratoarele sunt traductoare de turatie si ele sunt
microgeneratoare de curent continuu sau alternativ care generează
tensiuni electrice proporţionale cu viteza de rotatie a arborelui cu care
sunt cuplate. Exista tohogeneratoare de c.c. si de c a.
Tahogeneratoarele consuma o putere de l-î-50 W care este neglijabila la
puteri mari de antrenare, dar la puteri mici apar erori de măsurare a
turaţiei.
Stroboscopul de turatii permite masurarea turaţiei fara un contact

mecanic cu obiectul aflat în rotatie. Se foloseşte inerţia ochiului omenesc,
prin care un corp în vibraţie sau rotatie pare imobil daca este iluminat cu
impulsuri scurte, a căror frecventa de repetiţie este egala cu frecventa de
vibraţie sau rotatie a corpului sau este un multiplu întreg al acesteia. în
prezent se folosesc stroboscoape cu sclipiri luminoase. Metoda
stroboscopica permite masurarea celor mai mici turatii care se întâlnesc
în tehnica. Frecventa impulsurilor poate atinge valoarea de 1000 Hz, la
care corespunde turatia de 60.000 rot/min.
Tahometrul de impulsuri se realizează pe baza traductorului digital

electromagnetic pentru viteza unghiulara ce converteşte turatia în trenuri
de impulsuri.
Solitar cu axul a cărei viteza unghiulara se masoara se afla o roata dintata
din material feromagnetic (figura 9.2). Un magnet permanent situat în
interiorul unei bobine se termina cu un capat din material feromagnetic
care se afla la o foarte mica distanta de periferia dinţilor. Când un dinte se
Andrei CHICIUC
Masurarea turaţiei s i deplasărilor 83
aproprie sau se departeaza de magnet, variaza lungimea întrefierului, deci

reluctanta circuitului magnetic, ceea ce conduce la o variaţie a fluxului si
la generarea unui impuls în bobina.
Pentru obţinerea vitezei unghiulare se
poate măsură intervalul de timp dintre
doua impulsuri sau numărul de
JT JT T L
impulsuri pentru un anumit interval.
Precizia depinde de numărul de dinţi, de
precizia cu care s-a realizat pasul
dinţilor si de precizia cu care se masoara
intervalul de timp. Aceste traductoare
pot fi utilizate pentru viteze unghiulare
care generează frecvente între 10 Hz si
10 kHz.
8.3. Masurarea deplasării liniare sau

unghiulare
Fig. 9.2. Traductor digital
Traductoarele electrice utilizate pentru elecromagnetic pentru viteza.
masurarea deplasării liniare permit 1 -bobina;
masurarea deplasării într-un interval 2- magnet permanent;
cuprins de la câţiva microni pâna la 3- roata dintata.
deplasări de ordinul metrilor, iar cele
pentru deplasări unghiulare într-un interval de la câteva secunde la 360°.
Pentru conversia deplasării într-o mărime electrica traductoarele de
deplasare pot cuprinde senzori rezistivi, capacitivi, inductivi, optici sau
digitali.
8.3.1. Utilizarea senzorilor rezistivi

Traductoarele rezistive de deplasare sunt constituite dintr-un senzor
potentiometric a cărui rezistenta se modifica datorita unui cursor ce se
deplasează sub acţiunea mărimii de masurat, deplasarea putând fi liniara
sau circulara.
Prin deplasarea cursorului are loc o modificare a lungimii / din senzor,
care este inclusa în circuitul de măsurare, ceea ce conduce la relaţia:
R = f{ x ) (8.4)
Andrei CHICIUC
unde: R este rezistenta senzorului; x - marimea neelectrica ce produce

deplasarea cursorului.
Traductoarele potentiometrice se realizează sub forma liniara (figura 8.3,
a) sau circulara (figura 8.3, b).
Caracteristica de conversie a traductorului potentiometric liniar este data
de relaţia:
R R, — = a- R t (8.5)
l
în care: R t este rezistenta totala a senzorului; R - rezistenta între cursor si

un capat; lt - lungimea totala; l - lungimea corespunzătoare deplasării
cursorului, a=l/lt - deplasarea relativa.
Fig. 8.3. Traductoare potentiometrice:

a) traductor potentiometric liniar;
b) traductor potentiometric circular;
c) schema electrica;
d) caracteristica de conversie;
e) variaţia discontinua a senzorului bobinat.
Andrei CHICIUC
Pentru traductorul potentiometric circular se poate scrie în mod similar:
R = R t — = a'R t ( 8 .6 )
a,
a f este unghiul de rotatie a cursorului; a - unghiul de rotatie a cursorului
fata de un capat; a ' = a / a , - rotirea relativa.
Pentru ambele tipuri de traductoare potentiometrice caracteristica de

conversie este liniara (figura 8.3, d).
Deoarece senzorul potentiometric se executa prin bobinarea unui fir

rezistiv pe un suport izolant rezulta ca variaţia rezistentei nu se produce
în mod continuu ci în trepte care corespund cursorului de pe o spira pe
alta (figura 8.3, e). Rezulta ca valoarea rezistentei R este afectata de o
eroare de discontinuitate si deci:
R = aRt ± ^ L (8.7)
2n
unde n reprezintă numărul total de spire.
Eroarea de discontinuitate este:
ARd = ± ^ - ( 8.8)
2n
iar eroarea relativa de discontinuitate este:
_ ± 1
sd (8.9)
R 2a n
Rezistenta totala a traductorului este de 10-^100.000 Q iar eroarea relativa
de neliniaritate este cuprinsa între +0,025% si ±0,5%. Reactanta inductiva
si capacitiva a traductoarelor potentiometrice este foarte mica putând fi
neglijata pâna la frecvente de ordinul zecilor de kHz.
Traductoarele potentiometrice se utilizează pentru masurarea deplasărilor

liniare pentru lungimi pâna la 50cm sau pentru deplasări unghiulare.
Deasemeni senzorii potentiometrici pot fi întâlniţi în structura
Andrei CHICIUC
traductoarelor complexe pentru masurarea nivelelor, presiunilor, forţelor

etc.
Traductoarele potentiometrice pot fi conectate în orice circuit de

măsurare a rezistentelor electrice. De exemplu în figura 8.4 se utilizează o
sursa de curent continuu U0.
în acest caz tensiunea de ieşire este:
U =- - R ( 8. 10)
Rt
Daca se masoara aceasta tensiune cu un voltmetru de rezistenta interna Rv
el va indica o tensiune:
U„ = Un (0 . 1)
Rt+i - R)
K
si schema de măsurare introduce o abatere de la liniaritate care se reduce
daca Rv» R t.
© Uv
Fig. 8.4. Alimentare în curent continuu.
8.3.2. Utilizarea senzorilor capacitivi

Traductoarele capacitive utilizate pentru masurarea electrica a deplasării
liniare sau unghiulare se bazeaza pe modificarea ariei de suprapunere a
electrozilor.
Andrei CHICIUC
Traductoarele capacitive de deplasare unghiulara sunt construite din doi

senzori capacitivi cu un electrod comun. Cei trei electrozi sunt formaţi
din placi de forma dreptunghiulara cu laturile de ordinul a 20-^30 mm si
grosime de b-2 mm (figura 8.5). Electrozii inferiori sunt ficşi si sunt
separaţi cu o mica distanta (1 mm).
Fig. 8.5. Traductor capacitiv de deplasare liniara.
Electrodul superior este electrodul comun si sub acţiunea mărimii de

masurat se poate deplasa paralel cu electrozii ficşi păstrând o distanta
constanta (d-lmm). Prin aceasta se modifica aria comuna dintre electrozii
cu: AA = a ■A x .
Cei doi electrozi ficşi sunt alimentaţi prin intermediul unui transformator
cu priza mediana. Când electrodul mobil este situat simetric în raport cu
cei doi electrozi ficşi tensiunea rezultanta U este nula si capacitatile celor
doi senzori sunt egale Ci=C 2=C.
Pentru o deplasare Ax a electrodului superior cele doua capacitati devin:
Cj = C + AC si C2 = C - A C ( 8. 12)
Andrei CHICIUC
Traductoarele capacitive se utilizează pentru masurarea deplasărilor

liniare pentru lungimi pâna la 20mm (egale cu lungimea electrozilor).
8.3.3. Utilizarea senzorilor inductivi

Senzorii inductivi utilizaţi pentru realizarea traductoarelor de deplasare
pot fi clasificate în:
■ senzori inductivi la care este influenţată o singura inductivitate;
■ senzori inductivi la care sunt influenţate doua inductivitati;
■ senzori inductivi la care sunt influenţate inductivitati mutuale.
Senzori inductivi la care este influenţată o singura inductivitate.

Formele cele mai răspândite de astfel de traductoare de deplasare au
senzorul construit dintr-o singura bobina a cărei inductivitate este
modificata prin deplasarea unui miez sau a unei armaturi.
De exemplu, pentru masurarea deplasărilor se utilizează traductorul
inductiv cu o singura inductivitate si miez mobil. Traductorul inductiv cu
miez mobil (figura 8.6) este format dintr-o bobina cilindrica lunga, fixa,
în interiorul careia se poate deplasa axial un miez mobil din material
feromagnetic, de aceeaşi lungime cu bobina, solitar cu piesa a cărei
deplasare se masoara. Inductivitatea bobinei variaza în funcţie de poziţia
miezului între valorile L 0 si Lmax corespunzătoare miezului scos din
bobina, respectiv complet introdus în bobina.
Dependenta inductivitatii L a bobinei în funcţie de deplasarea x a
miezului feromagnetic fata de poziţia de inductivitate maxima se poate
exprima prin relaţia:
(8.13)
Caracteristica de conversie L=f(x) - exprimata de ecuaţia (8.13) si

reprezentata grafic în figura 8 .6, b este neliniara. Caracteristica de
conversie se poate liniariza pe un interval larg, realizându-se o distribuţie
neuniforma a spirelor pe lungimea bobinei.
Traductorul este robust, simplu si se utilizează la masurarea deplasărilor

medii si mari pentru intervale de la (fi-100 mm pâna la (fi-2000 mm.
Andrei CHICIUC
Masurarea turatiei si deplasărilor 89
* a) * b)
Fig. 8.6. Traductor inductiv cu miez mobil: a) circuitul magnetic;
b) caracteristica de conversie.
Andrei CHICIUC
9. MĂSURAREA TEMPERATURII
Tem peratura este marimea fizica ce caracterizează starea de încălzire a
unui corp. Multe procese tehnologice care au loc în reactoarele chimice,
coloane de fracţionare, difuzie si altele, sunt puternic influenţate de
temperatura din utilaj. De aceea masurarea cu precizie a temperaturii în
utilajele tehnologice are o importanta deosebita.
în 1715 Gabriel D. Fahrenheit a introdus scara cei poarta numele
(Fahrenheit) care conţine 180 de diviziuni între punctul de topire a ghetii
(32 °F) si punctul de fierbere a apei (212 °F).
Acelaşi interval - între punctul de topire a ghetii si punctul de fierbere a
apei, în 1742 a fost divizat de Anders Celsiul în 100 de diviziuni (0°C -r
100 °C). Aceasta scara, cunoscuta ca scara cu 100 de diviziuni, din 1948
se numeşte scara Celsius - în cinstea autorului.
Celelalte doua scări de temperatura (Kelvin si Rankine) sunt scările

utilizate pentru descrierea temperaturii absolute, a căror valoarea minima
este egala cu minimul termodinamic. Aceste doua scări se definesc prin
intermediul relaţiilor:
e r = r c + 2 7 3 ,i5
(9.1)
Qr =Tf +459,67
unde: 0*- si 0R sunt temperaturile absolute pe scara Kelvin si Rankine;
Tc si 7'/,- - temperaturile pe scara Celsius si Fahrenheit.
Pentru exprimarea temperaturii pe diverse scări, se folosesc relaţiile
dintre grade (9.1) si se tine seama de valorile corespunzătoare punctului
de topire a ghetii.
Aparatele pentru masurarea temperaturii se bazeaza pe modificarea cu
temperatura a unor mărimi fizice, si anume:
♦ variaţia dimensiunilor prin dilatare (termometre bimetalice);
♦ variaţia volumului prin dilatare (termometre de sticla cu lichid);
♦ variaţia presiunii lichidelor si gazelor închise în incinte de volum
constant (termometre manometrice);
♦ variaţia rezistentei electrice (termorezistente);
Andrei CHICIUC
Masurarea temperaturii 91
♦ variaţia tensiunii generate prin efect termoelectric

(termocupluri);
♦ variaţia intensităţilor radiaţiilor corpurilor încălzite (termometre
de radiaţie).
9.2. Term ometre bimetalice
La diverse materiale, dilatarea funcţie de temperatura este diferita.
Dilatarea liniara cu temperatura este caracterizata prin coeficientul de
dilatare termica a. Daca, spre exemplu, o bara are la temperatura 0 °C,
lungimea l0atunci la temperatura 0 °C, lungimea barei va fi:
/ = /o - ( l + a - 0 ) (9.2)
Coeficientul a se determina masurându-se lungimea fi a barei la

temperatura 0i si l2 la temperatura 02. Se scrie sistemul de ecuaţii:
fi = /0+ /0a - 0 ,
(9.3)
fi = l0+fi<X 0 2
•
Prin rezolvarea sistemului de ecuaţii, de mai sus se obţin:
fi fi Al
a = [1/°C] (9.4)
fi (^2 ~ 0i) /OA0’
în care Al = f i - fi si A0 = 0 2 - 0 t
Se observa ca a exprima cu cât se alungeşte o bara de 1 m la creşterea

temperaturii cu 1°C. Diversele materiale au coeficientul de dilatare a
diferit. Termometrele bimetalice se bazeaza pe dilatarea diferita a
diverselor materiale.
în figura 9.1, este reprezentat un termometru bimetalic tubular compus
din tubul 1 , cu coeficient de dilatare a ,, mult mai mic decât coeficientul
de dilatare a 2 al tijei 2.
Astfel, introducând tubul cu tija în mediul de temperatura 0O, tija se va
dilata si valoarea temperaturii se va putea citi pe scala aparatului. Efectul
de dilatare menţionat se obţine daca de exemplu tubul este din porţelan
(0(4= 0,5-10+5 °C'1), iar tija din aluminiu (2 ,2 -IO"5 °C'1).
Andrei CHICIUC
în ligura 9.2 este reprezentata o lama

100 °C
bimetalica care este constituita din doua
lamele sudate 1 si 2 , realizate din metale cu
coeficienţi de dilatare diferiţi a 2>ot,.
Lama este încastrata la unul din capete si este
orizontala, la o temperatura 00 (poziţia
punctata). Daca lama este încălzită la o
temperatura 0 > 0Olama sc îndoaie, deoarece
lama 2 se alungeşte mai mult decât lama 1. Pc
acest principiu se bazeaza termometrul cu
lamela bimetalica: daca termometrul este
încălzit, lama va tinde sa sc îndrepte, căpătui
liber se va ridica. Deplasarea capătului liber
este proporţionala cu temperatura, deaceea dc
acest capat se fixeaza acul indicator. Fig. 9.1. Termometru
bimetalic tubular.
Fig. 9.2. Lamela bimetalica, utilizata în

construcţia termometrelor bimetalice
a 2> a 1 lamelare.
9.3. Term ometre manometrice

Principiul de funcţionare al termometrelor manometrice se bazeaza pe
variaţia cu temperatura a presiunii lichidelor si gazelor închise în incinte
de volum constant: în funcţie de fluidul de lucru pot fi:
♦ termometre manometrice lichide:
♦ termometre manometrice cu gaz.
Andrei CHICIUC
Acestea au construcţii identice si diferă numai Huidui de umplere (gaz

sau lichid).
!_ o°
7 1
Fig. 9.4. Masurarea temperaturii utilizând tubul

Bourbon.
Termometrul manometric (fig. 9.5) este compus dintr-un cartuş termic 1

ce reprezintă un balon (de aproximativ 10-15 cm2) caic comunica printr-
un tub capilar 2, cu traductonil manometric 3. Traductorul de presiune
poate fi un traductor de tub Bombon (fig. 9.4) sau un traductor cu
membrana. Cartuşul termic, tubular capilar si traductorul sunt umplute cu
un lluid sub presiune 4 (gaz sau lichid).
Termometrul manometrie cu gaz este umplut, dc obicei, cu azot sub
presiune, iar cartuşul termic sc introduce în mediul a cărui temperatura
trebuie masurata. în cazul gazelor ideale, daca volumul V al incintei este
constant si masa gazului din incinta este M, atunci conform legii gazelor
perfecte, presiunea este proporţionala cu temperatura 0 :
Andrei CHICIUC
P V = R M -(273 + 0) (9.5)
sau (9.6)
V V
în care R 8,31434 J/(K mol) este constanta universala a gazelor.
Astfel, în cazul termometrului din figura 9.5, daca fluidul 4 este un gaz,
presiunea acestuia va creste cu creşterea temperaturi 0. Aceasta presiune
va acţiona asupra membranei 5, a traductorului de presiune. Membrana
va strânge resortul 6 si va deplasa, acul indicator 7. Pe scala aparatului se
citeşte în dreptul acului indicator valoarea temperaturii 0. Aceste
termometre manometrice se utilizează pentru masurarea temperaturilor
între -200 °C si +500 °C.
Termometrul manometric cu lichid este umplut de obicei cu mercur.
Fluidul de umplere 4 (vezi fig. 9.5) fiind lichid sub presiune, prin
încălzirea cartuşului termic la temperatura 0, lichidul se dilata si
presiunea fluidului creste. Aceasta creştere a presiunii, care este funcţie
de temperatura, duce la deplasarea acului indicator 7, ca si în cazul
termometrului manometric cu gaz. Termometrele manometrice cu lichid
se utilizează pentru masurarea temperaturilor între -80 °C si +300 °C,
gama de măsurare a temperaturii depinzând de lichidul de umplere.
9.4. Termometre cu rezistenta (termorezistente)

Principiul de funcţionare al termorezistentelor se bazeaza pe proprietatea
unor conductoare de a-si modifica rezistivitatea electrica la modificarea
temperaturii mediului în care se găsesc. Materialele din care se
confecţionează termorezistentele trebuie sa-si păstreze în timp
proprietăţile fizico-chimice, iar coeficientul de variaţie a rezistivitatii
electrice funcţie de temperatura sa fie cât mai mare, la rândul ei - variaţia
rezistivitatii funcţie de temperatura sa fie cât mai liniara etc.
Cele mai des, la confecţionează termorezistentelor, sunt utilizate

materialele: platina, cuprul, nichelul si fierul; dintre care cele mai
performante termorezistente fiind executate din platina sau cupru.
Andrei CHICIUC
Termorexistentele din platina se folosesc de obicei pentru măsurări de

precizie, pe când, pentru măsurările obişnuite, se folosesc termorezistente
din cupru. De exemplu, variaţia rezistentei electrice a cuprului funcţie de
temperatura se poate exprima de relaţia:
R q = ^ e - ( l + oc-e) (9.7)
în care: a este coeficientul de variaţie a rezistentei electrice funcţie de
temperatura;
R 0- rezistenta la temperatura 0 °C;
Re- rezistenta la temperatura 0;
0 - temperatura mediului.
Termorexistentele din cupru se utilizează pentru domenii mici de variaţie
a temperaturii (-200 °C si +150 °C). Pentru domeniul de variaţie a
temperaturii mai mari (-200 °C si +550 °C) se utilizează termorezistente
confecţionate din platina.
In figura 9.6 este reprezentata variaţia indicelui R q/R o, pentru diverse
materiale, în funcţie de
temperatura, iar în figura 9.7 o
secţiune dintr-o termorezistenta.
Constructiv, termorezistentele sunt
alcătuite dintr-o înfăşurare de fire
sau benzi 1, executate pe un suport
izolator din punct de vedere
electric 2 (ceramica, mica).
Aceasta înfăşurare se acopera cu
un strat izolant 3 si se introduce
într-un tub de protecţie 4,
confecţionat din cupru sau otel.
în cazul în care termorezistentele
sunt destinate măsurării unor Fig. 9.6. Curbele de variaţie a rezistentei
temperaturi joase, tubul de funcţie de temperatura pentru nichel, cupm
protecţie este etanş si uneori si platina.
umplut cu gaz sub presiune - un
bun conducător de temperatura sau
cu parafina.
Andrei CHICIUC
Gazul sau parafina servesc la reducerea inerţiei termice care ar exista la

transmiterea temperaturii dintre mediu si înfăşurarea 1. La capetele
termorezistentei se sudeaza fire din acelaşi material ca si spirele
înfăşurării, care se aduc la o cutie de borne.
în măsurările industriale se folosesc termorezistente cu valori ridicate ale
rezistentei electrice, deoarece necesita aparate de precizie mai mica:
Termorezistentele se pot grada funcţie de rezistenta la 0 °C (notata cu R J
astfel:
♦ pentru termorezistentele din platina: platina PtlOO (R0 =.100Q);
Pt50 (R 0= 50Q); Pt 10 (R0=10 Q):
♦ pentru termorezistentele din cupru: Cu 100 (R0= 100 Q): Cu 50
(R0= 50 Q).
O
Termistoarele sunt termorezistente care
folosesc materiale semiconductoare în
locul spirelor din cupru sau platina etc. ce
constituiau înfăşurarea termosensibila a
termorezistentelor. Spic deosebire de L- 1
termorezistente, termistoarele sunt — 2
rezistente cu coeficienţi negativi de
variaţie a rezistivitatii cu temperatura. ^ 3
Rezistenta termistorului scade cu
creşterea temperaturii si se exprima cu / 4
ajutorul relaţiei:
K
Fig. 9.7. Secţiune dintr-o
Re=Ro-e~T , termorezistenta.
(9 8)
în caic T este temperatura absoluta
exprimata în Kelvin, iar K este o constanta care depinde de materialul
semiconductor.
în figura 9.8 este reprezentata variaţie cu temperatura a rezistentei unui
temnstor. iar în figura 9.9 - forma sa constructiva.
Andrei CHICIUC
Fig. 9.8. Variaţia rezistentei unui termistor Fig. 9.9. Varianta constructiva a unui termistor.
fiuictie de temperatura. 1 - sticla (ceram ica); 2 - termistor;
3 - fire de legătură.
Termistoarele au coeficienţi mari dc variaţie a rezistentei cu temperatura.

Modificarea cu un grad a temperaturii produce o variaţie a rezistentei dc
3 % din rezistenta ternii storului. Aceasta sensibilitate marc face ca ele sa
fie utilizate pentru măsurări dc precizie. Rezistivitatea mare a
semiconductoarelor lacc posibila utilizarea termistoarelor pentru măsurări
la distante mari. deoarece rezistenta conductoarelor dc legătură este
neglijabila.
Termistoarele au rezistente cuprinse în domeniile: 200 -r 2.000 CI, 5 ^
10.000 CI, 300 CI + 50 MQ etc. Ele sunt utilizate pentru masurarea
temperaturii între -80 °C si +600 °C. Un dezavantaj al termistoarelor îl
reprezintă caracterul neliniar al caracteristicii sale care limitează
utilizarea lor în domenii largi de măsurare a temperaturilor, servind în
special pentru compensarea influentei temperaturii unor elemente de
circuit în montajele electronice de masurat.
9.5. Termometre cu term ocupluri

Termocuplurile se bazeaza pe proprietatea pe caic o au doua metale
diferite sudate între ele la capete, de a produce o tensiune electrica, când
Andrei CHICIUC
capetele sudate se găsesc la temperaturi diferite. Tensiunea electrica

rezultata poarta denumirea de tensiune electromotoare si ea depinde de
diferenţa de temperatura între cele doua capete si de un coeficient specific
metalelor care alcătuiesc termocuplul. Conductoarele din materiale
diferite care alcătuiesc termocuplul se numesc termoelectrozi.
Termoelectrozii se confecţionează din metale si aliaje ale acestora, tipul
metalelor definind tipurile de termocupluri.
Caracteristicile unor termocupluri se prezintă în figura 9.10, cu o scurta
descriere ce urmeaza:
■ termocuplul fler-constantan (aliaj cu 57% Cu si 43% Ni utilizat
pentru masurarea temperaturii între -200 °C si +450 °C, tensiunea
termoelectromotoare produsa la 450 °C fiind de aproximativ 30 mV;
■ termocuplul cromel-
alumel (cromelul este U [mV]
aliaj cu 90% Ni si 10%
Cr, iar alumelul conţine
94% Ni, 3% Mn, 2% Al
si 1 % Si), utilizat în
domeniul -50 °C + +900
°C, tensiunea obtinuta la
900 °C fiind de 37,36
mV;
■ termocuplul platin-
rhodiu-platin (90'% Pt,
10% Rh), destinat
măsurării temperaturii
pâna la 1.300 °C, iar la o Fig. 9.10. Caracteristicile statice ale unor
funcţionare intermitenta, termocupluri.
pâna la 1.600 °C.
Tensiunea
termoelectromotoare dintre electrozii termocuplului se poate măsură cu
ajutorul unui milivoltmetru (fig. 9.11).
Acest termocuplu este compus din următoarele parti componente (fig.
9.12): termoelectrozii 1, teaca de protecţie 2, dispozitivul de montare 3, si
cutia de borne cu capac 4. Dispozitivul de montare 3 serveşte pentru
fixarea termocuplului în zona de măsurare a temperaturii. Teaca de
protecţie se confecţionează din cupru, otel aliat sau tuburi ceramice,
Andrei CHICIUC
materialul utilizat depinzând de domeniul de temperatura care se

masoara.
Masurarea temperaturilor cu termocupluri. Pentru masurarea continua a
temperaturilor se utilizează un ansamblu de măsurare (fig. 9.11) care este
constituit dintr-un termocuplu si un
aparat indicator de tip
magnetoelectric (de regula un
milivoltmetru). Acesta se ( - ) Joncţiunea
(+)
conectează la bornele de referinţa
termocuplurilor prin intermediul
unor conductoare de legătură.
Conductoarele de legătură se
confecţionează din aceleaşi
materiale ca si termocuplurile. în
Joncţiunea
unele situaţii, conductoarele de
V ide măsurare
legătură (cablurile de prelungire) se
fac din alte materiale, cum ar fi Fig. 9.11. Schema de principiu
aliajele cupru-nichel. a termocuplului.
în cazul măsurării temperaturii cu

termocuplul, care se conectează la
milivoltmetru, rezistenta liniei si rezistenta aparatului de măsurare sunt
nişte factori importanţi. Deviaţia acului indicator depinde de curentul I
care circula prin bobina mobila, iar acesta, de rezistenta totala a

circuitului electric si de tensiunea termoelectromotoare obtinuta la
bornele termocuplului:
Andrei CHICIUC
E
/ = (9.9)
Rt + Rt + Ri
unde: E este tensiunea interna a milivoltmetrului;
Rt - rezistenta interna a milivoltmetrului;
Rt - rezistenta termocuplului;
Rt - rezistenta cablurilor de legătură.
Deoarece rezistenta termocuplului Rt creste odata cu temperatura, se
produce o eroare de măsurare, care este cu atât mai mare, cu cât rezistenta
exterioara a aparatului este mai mare în raport cu rezistenta interna.
Pentru reducerea erorilor de măsurare, în practica se utilizează
milivoltmetre cu rezistenta interna mare, iar rezistenta exterioara (R + RJ
se stabileşte la o anumita valoare. Aceasta rezistenta, denumita si
rezistenta de egalizare, sau rezistenta de linie, se intercalează pe
conductorul pozitiv lângă milivoltmetru. Valoarea acesteia este
aproximativ de 20 Q si se confecţionează din manganina.
9.6. Pirometre de radiaţie
Termenul de pirometrie deriva de la cuvântul grecesc piro, care înseamnă
foc; noţiunea referindu-se la metodele de măsurare a temperaturii prin
metode fara contact, pe baza legilor radiaţiei termice.
Astfel, funcţionarea pirometrelor de radiaţie se bazeaza pe masurarea
energiei radiante emisa de corpurile încălzite. Avantajele măsurării
temperaturii cu ajutorul pirometrelor de radiaţie sunt următoarele:
■ masurarea temperaturii se face fara contact, deci fara perturbarea
mediului masurat;
■ limita superioara de măsurare a temperaturii este teoretic nelimitata;
■ pot fi utilizate pentru măsurări de temperatura în medii în care
condiţiile fizice fac imposibila aplicarea altor metode.
Unul dintre pirometrele utilizate este pirometrul optic monocromatic cu

dispariţia filamentului. La acest tip de instrument se face compararea,
respectiv egalarea strălucirii monocromatice a doua surse luminoase,
folosind-se sensibilitatea ochiului operatorului.
în figura 9.13 este reprezentata simplificat schema optica de principiu a

pirometrului monocromatic cu dispariţia filamentului.
Andrei CHICIUC
Pirometrul cu dispariţia filamentului conţine o lampa etalon cu filament

din wolfram 4, filtre monocromatice dc roşu 5. filtre de atenuare 3.
precum si alte dispozitive prezentate în figura 9.13.
Fig. 9.13. Pirometru optic cu dispariţia filamentului.

1 - corp incandescent; 2 . 6 - obiectiv (lentila);
3 - filtru dc absorbţie (atenuare) când 7M300 °C: 4 - lampa; 5 - filtru monocromatic;
7 - ocular: 8 - ochiul operatorului: 9 - sursa dc alimentare reglabila.
Metoda de măsurare este o metoda dc comparaţie: pc imaginea suprafeţei

radiante 1 ce emite o radiaţie în spectrul vizibil, sc suprapune lampa
etalon. Prin reglarea curentului din filament se modifica temperatura
acestuia si implicit culoarea filamentului: în momentul în care imaginea
filamentului dispare (figura 9.14). se obţine egalarea între temperatura
masurata Tm si temperatura filamentului Tf. Valoarea curentului prin
filament constituie o măsură a temperaturii măsurate.
Curentul electric, din circuitul filamentului, se reglează (măreşte - scade)
pâna la dispariţia filamentului (cazul b) pc fondul corpului. Deoarece
dependenta strălucirii filamentului fata dc temperatura corpului este
cunoscuta, la egalizarea strălucirii filamcnt-suprafata corpului, se
determina temperatura.
Andrei CHICIUC
Domeniul de măsurare este compus între 700°C (culoarea roşu închis) si

1500°C - temperatura maxima a filamentului. însă poate fi extinsa pâna
la 3000 °C daca se folosesc atenuatoare optice. Daca sesizarea dispariţiei
filamentului se face cu ajutorul fotodctectoarelor. limita inferioara a
domeniului de măsurare poate coborî la circa 500 °C, iar erorile de
măsurare pot fi mai mici dc ± 0.5%.
a) b) c)
Fig. 9.14. Imaginea filamentului (pirometrului) pe

fondul imaginii corpului incandescent.
a) filamentul la temperatura minima;
h) temperatura egalata;
c) filamentul la temperatura maxima.
Andrei CHICIUC
10. SISTEME DE ACHIZIME DE DATE
10.1. Aspecte ale supravegherii în timp real a proceselor industriale

Sugestiv, conducerea proceselor industriale, poate fi reprezentata printr-o
piramida împartita pe diferite niveluri (figura 10 . 1 ).
Supravegherea se gaseste în “piramida conducerii proceselor” pe nivelul
al treilea alaturi de conducerea procesului, ceea ce arata ca, practic, ele nu
pot fi separate.
Domeniul supravegherii
proceselor industriale este destul
de vast. Acesta conţine aplicaţii
începând cu simpla achiziţie de
date si pâna la prelucrări foarte
complexe:
• analize statistice;
• gestiunea elaborării
alarmelor;
• ghid operator;
• supravegherea acţiunilor de
conducere de către operatori;
• identificări de parametri si Fig. 10.1. Nivelurile de conducere a
simulări; proceselor industriale.
• supravegherea dinamica a
răspunsului procesului etc.
La baza “piramidei ” se situează operaţiile de achiziţie din proces a

m ărim ilor de intrare si de transm itere către procesul supravegheat a
comenzilor de acţionare.
Funcţiile de baza ale unei aplicaţii de supraveghere a unui proces sunt:
• comunicaţia cu procesul;
• semnalizarea;
• comunicaţia cu programele utilizate pentru prelucrarea datelor;
• interfatarea om-maşina;
• gestiunea alarmelor;
• gestiunea rapoartelor.
Andrei CHICIUC
Sisteme de Achiziţie de Date 103
Aplicaţia în timp real realizează un sistem informatic, al cărui

comportament este condiţionat de evoluţia dinamica a stării procesului, la
care este conectat. Sistemul informaţional este menit sa urmareasca sau sa
conducă procesul, respectând condiţiile de timp stabilite. Deci, timpul
real este o noţiune care marcheaza de fapt conceptul de timp de reacţie
relativ la dinamica procesului pe care sistemul informatic îl conduce
(supraveghează).
Supravegherea în timp real a unui proces este o etapa necesara pentru
trecerea la pasul următor - conducerea procesului.
Sistem în timp real este sistemul de automatizare complexa, cu
calculatorul, a unor probleme de decizie, mai ales cu caracter operativ, în
care timpul de răspuns este suficient de redus pentru a putea influenta în
mod semnificativ si pozitiv evoluţia obiectivului condus.
în figura 10.2 este prezentata schema simplificata a unui sistem de
achiziţie si prelucrare a datelor în timp real, destinat pentru supravegherea
proceselor dintr-o reţea electrica, care realizează:
♦ culegere de date;
♦ actualizare baza de date;
♦ calcule conform unor strategii de conducere;
♦ supraveghere si corectare on-line a regimului.
Sistemele de achiziţie de date asociate cu microsistemele de calcul, în
timp real, au ca principale avantaje:
■ flexibilitatea si adaptabilitatea la o mare varietate de situaţii;
■ creşterea gradului de automatizare a unor operaţii;
■ marirea preciziei măsurătorilor;
■ fiabilitate buna (număr redus de componente, posibilitatea de
autotestare datorita programelor încorporate);
■ miniaturizarea echipamentelor;
■ posibilitatea prelucrării complexe a datelor din proces;
■ simplificarea proiectării electrice si tehnologice datorita
existentei familiilor de componente cu interconectări standard.
10.2. Condiţii impuse unui sistem de achiziţie de date

Etapele principale ale procesului de prelucrare a informaţiilor primare
sunt:
x achiziţia semnalelor din proces;
Andrei CHICIUC
* adaptarea nivelului semnalului la valorile de intrare ale

echipamentului de calcul;
* conversia analog-digitala a semnalelor (precum si
esantionarea/memorarea semnalului);
* procesarea esantioanelor;
* înregistrarea si afişarea (opţional) a semnalelor achiziţionate.
Fig. 10.2. Schema unui sistem de achiziţie si calcul, în timp real, pentru
supravegherea unei reţele electrice.
I. Pentru obţinerea unor informaţii corecte privind procesul

supravegheat, mijloacele de măsurare trebuie sa asigure determinarea
frecventei tensiunii semnalului achiziţionat, cu o precizie ridicata si
ajustarea corespunzătoare a intervalelor de eşantionare a curbelor de
tensiune si de curent electric.
II. Deseori, achiziţia datelor din proces se face prin intermediul
transformatoarelor de măsurare de tensiune si a transformatoarelor de
măsurare de curent. Utilizarea acestor transformatoare de măsurare,
drept convertoare de intrare (traductoare de semnal), prezintă un
Andrei CHICIUC
dezavantaj esenţial, acela al determinării unui transfer deformat al

datelor, de la nivelul de tensiune înalta spre bornele de intrare ale
echipamentului de măsurare.
III. Blocurile care asigura achiziţia si adaptarea semnalului trebuie sa fie
caracterizate de:
• o buna rezoluţie;
• liniaritate a semnalului de ieşire;
• timp de răspuns redus.
IV. Eşantionarea semnalului trebuie făcută având în vedere teorema lui
Shannon (teorema eşantionării), iar semnalul esantionat trebuie
memorat si menţinut constant pe durata conversiei, pentru a asigura
un număr suficient de eşantioane pe o perioada a curbelor de tensiune
sau de curent electric.
Conform teoremei lui Shannon, un semnal de variaţie continua poate fi
reprezentat de esantioanele sale daca:
f e > 2 f max ( 10. 1)
unde: f e este frecventa de eşantionare;

/ max - frecventa maxima a armonicilor semnalului în studiu.
Pentru o reprezentare cât mai corecta a semnalului, se Ecomanda ca,
pentru reconstituirea semnalului, frecventa de eşantionare sa fie de 10
ori mai mare decât frecventa maxima a armonicilor semnalului (fmax). In
literatura de specialitate se recomanda ca numărul optim de eşantioane pe
o perioada a unei curbe de tensiune sau de curent electric sa fie de 128
esantioane/perioada, iar fereastra de eşantionare sa fie de minimum 2T
(doua perioade).
V. Alegerea convertorului analog-digital (CAD) trebuie făcută astfel
încât sa aiba o viteza de lucru ridicata, pentru a permite reducerea
erorilor de achiziţie si sa asigure conversia mărimilor analogice cu o
rezoluţie de cel puţin 12 biţi.
O atentie deosebita trebuie acordata echipamentelor care folosesc un
singur CAD, unde eroarea datorata multiplexării nu trebuie sa afecteze
eroarea totala a aparatului.
Andrei CHICIUC
VI. Achiziţia mărimilor de proces trebuie făcută permanent pe toate

canale, iar procesarea si încadrarea în tipul de evenimente se face pe
baza deciziei sistemului expert din blocul de intrare.
Cu alte cuvinte, sistemele de achiziţie si analiza (prelucrare) a semnalelor
necesita respectarea următoarelor condiţii principale:
♦ utilizarea circuitelor de măsurare si adaptare a semnalului, având
caracteristica liniara;
♦ izolarea galvanica a sistemului fata de proces;
♦ utilizarea, pe durata conversiei analog-digitale, a circuitelor de
memorare a semnalelor esantionate;
♦ memorarea rezultatelor conversiei într-o forma optima;
♦ validarea datelor obţinute din conversia analog-digitala si eventual
estimări în cazul datelor nevalidate.
10.3. Arhitecturi ale sistemelor de achiziţie de date

Ca rezultat a răspândirii largi, în ultimul timp, a calculatoarelor personale
si a perfecţionării lor continue, marile firme producătoare de sisteme de
măsurare au cautat sa realizeze produse care sa utilizeze calculatorul
personal pentru:
■ achiziţia de date din sistemele industriale;
■ reglajul si supravegherea unor parametri sau instalaţii (procese);
■ realizarea unor mijloace de măsurare cu performante ridicate.
în prezent, resursele calculatorului personal sunt utilizate pentru a efectua
sarcini cum ar fi: comanda, gestiunea, prelucrarea si afisajul datelor, care
altfel ar fi preluate de un microprocesor, plasat în interiorul
instrumentului.
Instrumentul de măsurare comunica cu PC-ul prin intermediul unei
interfeţe care are în mod obligatoriu un convertor analog-digital.
Instrumentul de măsurare poate fi redus la o simpla cartela de achiziţii de
date pentru măsurători.
în momentul de fata, prin claviatura calculatorului se poate comanda
instrumentul de măsurare, iar pe display pot fi vizualizate rezultatele
măsurătorilor, sub forma numerica sau sub forma grafica. Aceste
rezultate apar ca urmare a prelucrării datelor brute obţinute de la
instrumentul de măsurare de către calculator, la cererea utilizatorului. De
aici, rezulta aparate cu preţ de cost mult mai scăzut.
Andrei CHICIUC
Un sistem de achiziţie de date poate avea, în funcţie de destinaţie si

performantele cerute, diferite arhitecturi:
♦ multicanal cu multiplexare temporala;
♦ multicanal cu achiziţie sincrona de date;
♦ multicanal cu achiziţie rapida de date.
Pentru aceasta se considera un sistem “clasic” (sistem de achiziţie de
date cu multiplexare temporara), a cărui schema bloc este prezentata în
continuare (figura 10.3).
Oricare ar fi arhitectura folosita, exista câteva elemente hardware care nu
pot lipsi si care vor fi evidenţiate în cele ce urmeaza.
Elementul esenţial al oricărui SAD este convertorul analog-digital
(CAD), în jurul caruia sunt grupate, în conformitate cu arhitectura pentru
care s-a optat, circuite de prelucrare analogica a semnalului, totul fiind
separat de o logica de comanda.
Aceasta din urma poate sa fie un microprocesor (care sa prelucreze
informaţiile achiziţionate sau sa le transmită unui sistem maşter) sau o
logica cablata, transferul informaţiilor facându-se de către sistemul digital
de prelucrare.
Ieşire paralela
EA 1
CAD Registru
EA 2 tampon
MUX ->|CEM
Semnale analogice — EOC
analogic Ieşire serie
Eşantionare
¥ Start
EA n
TTI memoraresi Sfârşit de ik ¥
.conversie Comanda
Adresare conversie
canal Unitatea
A
Centrala K" — DATE
Jv
Fig. 10.3. Schema bloc a sistemului de achiziţie de date cu
multiplexare temporara.
în SAD prezentat în figura 10.3 diferitele surse de semnal logic sunt

multiplexate la intrarea circuitului de eşantionare si memorare, care retine
Andrei CHICIUC
de fiecare data valoarea unui eşantion în vederea conversiei. Pentru o

utilizare mai eficienta a timpului de achiziţie, comutarea la următorul
canal are loc pe durata cât circuitul de eşantionare si memorare, al
canalului precedent, se gaseste în starea de memorare si tensiunea sa de
intrare este supusa conversiei. Aceasta soluţie este cea mai ieftina, dar si
cea mai lenta.
în aplicaţiile în care datele trebuie achiziţionate simultan din toate
punctele de măsurare si într-un timp relativ scurt se utilizează arhitectura
prezentata în figura 10.4 (sistem de achiziţie de date multicanal cu
achiziţie sincrona de date).
Ieşire paralela
1
o- EA 1 CEM1
Regis -
tru
2 CAD tampon
o- EA 2 CEM2 MUX
—
EOC
Semnale analogice analogic
II Ieşire serie
n Sfârşit de Start
o- EAn CEMn conversie
n
Comanda I
Adresare
Comanda
conversie
eşantionare
canal
si memorare Unitatea
Centrala / L DATE
K r
Fig. 10.4. Sistem de achiziţie de date cu achiziţie sincrona de date.
Sursele de semnal analogic sunt conectate la câte un circuit de

eşantionare-memorare (CEM). Comanda pentru trecerea în starea de
memorare este data simultan pentru toate circuitele de eşantionare si
memorare, după care ieşirile acestora sunt multiplexate la intrarea
convertorului analog-digital. Multiplexarea se poate face secvenţial sau
cu adrese aleatoare. Deoarece timpul de aşteptare în vederea conectării la
intrarea CAD poate fi de lunga durata, circuitele de esantionare-
memorare trebuie sa prezinte o rata redusa de alterare a tensiunii
memorate. în unele sisteme se utilizează mai multe convertoare A/D, la
intrarea fiecăruia fiind multiplexate iesirele unui anumit număr de circuite
Andrei CHICIUC
de esantionare-memorare. Aceasta varianta va prezenta o viteza de

achiziţie mărită.
Cea mai performanta arhitectura de sistem de achiziţie de date multicanal
este cea prezentata în figura 10.5, care utilizează câte un convertor
analog-digital pentru fiecare sursa de semnal, precedat de elemente de
adaptare a semnalului (EA) si circuite de eşantionare si memorare
(CEM).
Fig. 10.5. Sistema bloc a unui SAD rapid de achiziţie de date.
Registrele tampon (bufferul) înmagazinează temporar informaţia ce

urmeaza a fi transmisa multiplexorului numeric, care selectează datele
primite si le transmite secvenţial pe magistrala sistemului de calcul.
Avantajele acestei structuri de sistem de achiziţie de date sunt, în
principal, următoarele:
• pot fi utilizate convertoarele analog-digitale mai lente si deci mai
ieftine, chiar daca se doreşte o viteza mare de achiziţie;
Andrei CHICIUC
• structura avantajoasa în cazul aplicaţiilor industriale, în care

traductoarele sunt răspândite pe suprafaţa mare;
• prin conversia locala sub forma numerica se asigura o buna
imunitate la perturbaţii;
• posibilitatea unei sparari galvanice a sursei de semnal împreuna
cu convertorul A/D aferent, fata de restul sistemului;
• prezenta procesorului local permite operarea primara asupra
datelor, evitând sufocarea procesorului central.
10.4. Elemente funcţionale a unui sistem de achiziţie de date

în aplicaţiile în care datele trebuie achiziţionate simultan din toate
punctele de măsurare si cu viteza ridicata se utilizează arhitectura
prezentata în figura 10.4 (sistem de achiziţie de date sincron). Numărul
ridicat de circuite de eşantionare si memorare determina si preţul ridicat
al acestei scheme.
Varianta cea mai performanta, dar si cea mai scumpa, este structura SAD
rapid (figura 10.5). Acest sistem permite achiziţionarea simultana a
datelor de pe toate canalele. Prin conversia bcala sub forma numerica se
asigura o imunitate sporita la perturbaţii. De asemenea, exista
posibilitatea separării galvanice a lanţului analogic de restul sistemului.
însă în majoritatea cazurilor, luând în consideraţie raportul
pret/performanta, se considera mai oportuna utilizarea unui SAD cu
multiplexare temporara, schema bloc fiind prezentata în figura 10.3.
Acest sistem este compus din următoarele elemente funcţionale:
convertoare de intrare (elementele de adaptare a semnalelor de
proces precum si elemente de izolare fata de proces);
circuit de multiplexare analogica;
circuitul de eşantionare si memorare;
convertorul analog-digital,
registrul tampon (bufferul);
unitatea centrala (pP);
interfaţa de conexiuni dintre SAD si PC.
10.4.1. Elemente de adaptare a semnalului

Elementele de adaptare a semnalului au rolul de a efectua o prelucrare
primara si se refera în special la conversia curent-tensiune, filtrare si
atenuare sau amplificare:
Andrei CHICIUC
■ conversia curent-tensiune: se realizează cel mai adesea prin simpla

conectare în circuitul de curent a unui rezistor astfel ales încât
tensiunea la bornele sale sa fie compatibila cu valoarea standardizata
a tensiunii de intrare în convertorul analog digital.
■ filtrarea: are drept scop înlăturarea tensiunilor parazite induse în
conductoarele circuitelor de măsurare. Evident, banda de trecere a
filtrelor trebuie sa permită trecerea neatenuata a semnalelor utile si
rejectia paraziţilor. în acest scop se folosesc fie filtre trece-jos
pasive, fie, pentru canale puternic perturbate, filtre active.
■ atenuarea: se realizează fie prin divizoare rezistive, fie prin
amplificatoare cu factor de amplificare subunitar. în cazul
divizoarelor rezistive este foarte importanta stabilitatea si precizia
acestora.
■ amplificarea: se realizează cu amplificatoare cu câştig variabil;
factorul de amplificare poate fi comandat de un microprocesor sau
reglat automat, chiar în interiorul lanţului de măsură.
Toate aceste operaţii care pot fi efectuate de elementele de adaptare
poarta numele de condiţionare a semnalului.
10.4.2. Convertor analog-digital

Convertorul analog-digital este componenta principala a oricărui sistem
de achiziţie de date. Aceasta componenta realizează transformarea
tensiunii analogice într-un cod numeric binar, care reprezintă valoarea
numerica aproximativa a tensiunii de la intrare. Principala măsură a
acestei aproximaţii este data de numărul de biţi pe care se face conversia.
De regula, criteriile de alegere ale CAD sunt, în principal trei:
O timpul de conversie;
O precizia conversiei care cuprinde toate sursele de erori:
histerezisul, eroarea de cuantificare, rezoluţia etc;
O rejectia zgomotelor.
De exemplu, în cazul măsurătorilor în reţelele energetice la (/=50Hz), cel
mai potrivit este CAD cu aproximaţii succesive, care asigura viteze bune
de conversie, precizie ridicata, numărul de biţi aleşi fiind un compromis
între viteza si precizie - convertor ce va fi prezentat în continuare.
Metoda aproximării succesive este cea mai răspândită metoda de realizare
a conversiei analog-digitale în convertoarele cu rapiditate medie si
ridicata. Structura CAD cu aproximaţii succesive conţine un convertor
Andrei CHICIUC
digital-analogic. însă, în comparaţie cu CAD cu compensare dinamica, în

CAD cu aproximaţii succesive semnalul de ieşire al CDA creste pâna la
nivelul semnalului de intrare pe perioada a n tacte (pentru convertorul cu
n-biti). Ca rezultat, procesul de conversie ocupa un timp considerabil mai
mic si, în afara de aceasta, timpul de conversie nu depinde de nivelul
semnalului de intrare.
a)
DM
111
Semnal de ieşire analogic 111
110
/ n ........................
no. 101
! V / 110
100
j Ieşirea CDA 100)
011
\ 011
010
LSB MSB ! Ieşirea RAC 010
001
001
1 i o Y 000
— !----------------------- ►
b) tim p C)
Fig. 10.6. Convertor analog-digital cu aproximaţii succesive.

a) Schema de structura simplificata;
b) Diagrama temporara a semnalelor;
c) Schema logica de funcţionare a CA/D cu aproximaţii succesive.
Aceasta metoda se bazeaza pe aproximaţia semnalului de intrare cu codul

binar si controlul ulterior a corectitudinii acestei aproximaţii, pentru
fiecare grad al codului, pâna nu se va atinge cea mai buna aproximaţie a
valorii semnalului de intrare. La fiecare etapa a acestui proces valoarea
Andrei CHICIUC
binara a aproximaţiei curente se memorează în registrul aproximării

consecutive (RAC).
In figura 10.6 este data schema funcţionala a CAD cu aproximaţii
succesive cu n=3 si se prezintă principiul lui de funcţionare.
Convertirea începe cu iniţializarea valorii “ 1” a MSB în RAC. Aceasta
corespunde primei evaluări a valorii semnalului de intrare cu jumătate din
valoarea întregului diapazon. Comparatorul compara semnalul de ieşire al
CDA cu tensiunea de intrare si eliberează spre controler o comanda de
“golire” (“ştergere”) a MSB, daca evaluarea primara depăşeşte valoarea
semnalului de intrare; în caz contrar aceasta valoare rămâne memorata. în
tactul următor controlerul fixeaza valoarea “ 1 ” pe următorul bit, si din
nou, reesind din nivelul semnalului de intrare, comparatorul “decide” de a
memora sau nu starea acestui rang.
Conversia se prelungeşte în mod analogic, pâna nu va fi verificat ultimul
LSB. în acest moment starea memorata în RAC si în registrul de ieşire
este cea mai buna aproximaţie binara a semnalului de intrare - acesta si
este semnalul numeric de ieşire { “cuvântul”) al CAD.
10.4.3. Circuit de eşantionare - memorare

Un circuit de eşantionare si memorare realizează prelevarea valorii, de la
un moment dat, a unui semnal analogic (tensiune sau curent electric) si
memorarea acestei valori, figura 10.7.
în stare de eşantionare, impusa de nivelul logic 1 al semnalului de
comanda esantionare/memorare, circuitul de eşantionare si memorare
funcţionează ca repetor.
Circuitele de eşantionare si memorare se utilizează în sistemele de
achiziţie si distribuţie de date. Astfel, într-un sistem de achiziţie de date
ieşirea CEM este conectata la intrarea CAD. în intervalul corespunzător
efectuării unei conversii analog-numerice, circuitul de eşantionare si
memorare este comandat în stare de memorare pentru a menţine
constanta tensiunea la intrarea CAD. Astfel, se obţine marirea valorii
limitei superioare a domeniului de frecvente ale semnalului de intrare la
care CAD este utilizat la rezoluţia maxima, data de numărul de biţi ai
acestuia. Se precizează ca acest deziderat este atins daca tensiunea de la
intrarea CAD nu se modifica în intervalul efectuării conversiei cu mai
mult de ±1/2 LSB. în sistemele de distribuţie a datelor, circuitele de
Andrei CHICIUC
eşantionare si memorare sunt utilizate pentru reconstituirea semnalelor

multiplexate în timp.
Fig. 10.7. Circuit de esantionare-memorare:

a) reprezentare funcţionala;
b) modul de aproximare a unei curbe prin eşantionare.
De cele mai dese ori în sistemele achiziţie de date sunt utilizate:
♦ circuit de eşantionare si memorare în bucla;
♦ circuit de eşantionare si memorare cu integrator.
Circuit de eşantionare si memorare în bucla. în timpul eşantionării,

bucla din figura 10.8 permite eliminarea erorii de mod comun si a erorii
de offset, ieşirea fiind fortata sa urmareasca intrarea. Ca efect, tensiunea
la bornele lui C, pe durata cât comutatorul este închis, este egala cu:
( 10.2)
cu un A foarte mare, la primul etaj, se obţine egalitatea între U, si Ue.
Andrei CHICIUC
în acelaşi timp, aceasta precizie este obtinuta în detrimentul rapidităţii

deoarece pe durata memorării amplificatorul A l este inevitabil saturat,
întoarcerea la funcţionarea liniara, pentru eşantionare, face sa creasca
timpul de achiziţie, care poate atinge mai multe zeci de ps.
Circuit de eşantionare si memorare cu integrator. în figura 10.9 sunt
prezentate doua montaje ale CEM cu integrator. în montajul din figura
10.9,a capacitatea C este izolata în raport cu masa, iar comutatorul
funcţionează în comutaţie de curent, comanda fiind simplificata.
însă, ca si în cazul precedent, primul amplificator este saturat pe
parcursul memorării. Pentru a depăşi aceasta dificultate se adopta
montajul din figura 10 .9,b.
R
Fig. 10.9. CEM cu integrator (a) si evitarea saturaţiei (b).
10.4.4. Multiplexor analogic

Multiplexorul (MUX) analogic (figura 10.10) este ansamblu de
comutatoare analogice cu n intrări (între 4 si 16) si o ieşire, comandat de
un sistem logic care permite cuplarea uneia din intrări la ieşire.
Multiplexorul analogic permite utilizarea unui singur convertor A/D
pentru mai multe canale analogice. Utilizarea multiplexoarelor este o
soluţie economic viabila si în cazul semnalelor de intrare de nivel redus,
pentru care multiplexarea se realizează cu costuri ridicate.
Elementul principal al MUX îl constituie divizorul de comutare, care
poate fi realizat în mai multe variante constructive:
1 . cu relee obişnuite;
2 . cu relee cu mercur;
3. cu relee reed;
4. cu elemente semiconductoare (tranzistoare bipolare, diode
schottky, tranzistoare J-FET, tranzistoare C-MOS).
Andrei CHICIUC
Primele trei variante, utilizând elemente electromecanice, conduc la

investiţii iniţiale reduse, compensate insa de costuri ridicate de
exploatare, fiabilitate si durata de funcţionare redusa. De aceea, utilizarea
lor nu mai este recomandabila.
Fig. 10.10 Organizarea unui multiplexor analogic.
Fiecare tip de multiplexoare, realizate cu elemente semiconductoare, au

unele performante mai avantajoase însoţite de incoveniente mai mult sau
mai puţin surmontabile. Astfel:
Comutatoarele cu diode rapide au timp de comutaţie <1 ns, însă
rezistentele reziduale (în stare închisa si respectiv deschisa) Ron si
Rofr sunt mai dezavantajoase, în comparaţie cu alte tipuri;
Comutatoarele cu tranzistoare bipolare au timpi de comutaţie mici si
rezistente Ron reduse, dar necesita curenţi de comanda importanţi, iar
Ros are o valoare relativ mica, ceea ce duce la “transparenta” mare a
comutatorului;
Comutatoarele cu J-FET au rezistenta de ordinul zecilor de
ohmi, timpi de comutaţie medii, însă necesita circuite de comanda
complicate;
Comutatoarele cu tranzistoare complementare C-MOS, sunt cele mai
avantajoase si cele mai folosite. Ele au timpi de comutaţie
satisfăcători, rezistenta Ron relativ mica si R,ff - ridicata. în acelaşi
timp ele pot fi comandate foarte simplu, iar “transparenta” creste
doar la frecvente înalte (IO5-IO8).
Andrei CHICIUC
10.4.5. Registrul tampon (buffer-ul)

Bufferul (registrul tampon - memorie cu trei stări la ieşire) reprezintă
elementul de transfer informaţional dintre convertorul analog-digital si
unitatea centrala, care va efectua stocarea si prelucrarea informaţiei
numerice.
Registrul tampon, al mărimilor numerice rezultate din conversie, este de
fapt un integrat care are ieşirile legate în paralel la magistrala de date a
sistemului.
10.5.6. Interfeţe de comunicaţie

în cazul supravegherii proceselor si instalaţiilor prin sisteme de măsurare
si achiziţie de date utilizând calculatoare, cartele de achiziţii de date etc,
legaturile de comutaţie pot prezenta diferite configuraţii, dependente de
mai multe considerente:
• natura semnalului ce trebuie transmis;
• destinaţia acestuia (memorare, prelucrare sau comanda);
• distanta la care trebuie transmis semnalul achiziţionat;
• frecventa de transmisie etc.
Datorita diversităţii s-a pus problema normalizării acestor comunicaţii,
impunându-se anumite tipuri de legaturi definite prin protocoale precise
în ceea ce priveşte modul de comunicaţie între sistemele de măsurare sau
prelucrare a datelor.
Pot fi enumerate doua tipuri de comunicaţii:
♦ legaturile serie (RS 232C / 422, CCITT V/24);
♦ legaturile paralele (IEEE 488, GPIB, HPIB).
Fiecare tip de legătură de comunicaţie este realizata prin intermediul unei
cartele interfaţa.
Legaturile serie permit transmiterea datelor în serie, pe o singura linie
care leaga cele doua sisteme. Cea mai utilizata norma pentru aceasta
comunicaţie, în momentul de fata, este norma RS 232C - utila pentru
legaturile la mare distanta.
Legaturile paralele (cea mai utilizata fiind norma GPIB) sunt destinate
unor viteze de transmisie ridicate, dar la distante limitate (max. 20m la
GPIB fata de mai mult de lkm la RS 232C).
Andrei CHICIUC
Legătură serie este un concept introdus de necesitatea de a controla un

ansamblu tehnic cu elemente dispersate pe suprafeţe mari. Cel mai simplu
sistem consta în efectuarea unei achiziţii de date pentru măsurări prin
intermediul unor senzori, aceste date fiind apoi utilizate pentru a comanda
diferite dispozitive de acţionare.
Un exemplu practic, când interfaţa serie este superioara interfeţei
paralele, este transferul de date la distante considerabile. Pentru un astfel
de transfer interfaţa serie are nevoie de un singur fir, iar în cazul
transferului paralel ar fi nevoie de, ca regula, opt fire.
Transferul printr-un singur fir are doua superiorităţi:
Prima: Este legata de faptul, ca preţul cablului si a “setului” formator de
linie - receptor va fi considerabil mai mic, în comparaţie cu preţul
dispozitivelor tehnice în cazul echivalent, a configuraţiei
multicanale. Reesind din aceasta, si mai ales în cazurile când
avem nevoie de transmisii la distante lungi, interfaţa seriala este
considerabil mai economica decât cea paralela.
A doua:Transferul serie a datelor permite utilizarea sistemelor de
comunicaţii comerciale, de exemplu de reţeaua telefonica
obişnuita sau de canale standarde de transfer a informaţiei
numerice.
în figura 10 .11 sunt prezentate schemele structurale simplificate a
interfeţelor serie si paralela. Pe ele se exemplifica, pentru fiecare tip de
comunicare în parte, transferul unui simbol (cuvânt) - 1 0 1 1 .
a) b)
Fig. 10.11. Schemele structurale simplificate ale interfeţelor: paralela (a) si serie
(b) în cazul transferului unui cuvânt - 1011
Andrei CHICIUC
în cazul interfeţei paralele, fiecare fir este destinat pentru transferul unui
anumit rang al cuvântului (adica: MSB, LSB etc) - în asa mod, poate fi
instantaneu determinat ce cuvânt este transmis. Iar, în cazul interfeţei
seriale toate rangurile cuvântului sunt transmise pe un singur fir. Noi
putem controla orice rang, cunoscând poziţia lui în şirul de date serie,
precum si lungimea lui.
Pentru transferul unui simbol, canalul serie necesita un timp mai mare
decât în cazul transferului paralel. Transferul unui simbol de n- biţi, pe
canalul serie, necesita cel puţin de n- ori mai mult timp, decât la
transferul lui prin interfaţa paralela.
Astfel, în funcţie de parametrii impuşi sistemului de măsurare se va opta
pentru soluţia optima (transfer serial sau paralel) pentru fiecare caz în
parte.
10.4.7. Microprocesorul
Microprocesorul, fiind parte componenta a unitatii centrale de comanda
a unui sistem de achiziţie de date, trebuie sa realizeze următoarele
funcţiuni:
■ selectarea canalului analogic pe care se doreşte a se face
achiziţia;
■ comanda eşantionării;
■ comanda conversiei CAD;
■ sesizarea sfârşitului conversiei si citirea codului binar rezultat;
■ încarnarea codului binar în memorie;
■ corecţia erorilor introduse de diverse blocuri componente;
■ prelucrarea si afişarea datelor;
■ testarea blocurilor componente defecte.
Alegerea microprocesorului si a circuitelor sale periferice este dictata de
analiza structurii hard (constituita din componente de microinformatica,
procesor, memorii, componente electronice clasice) si structurii soft în
vederea asigurări cerinţelor de viteza de măsurare si de versalitate ale
sistemului.
Tot mai frecvent, în sistemele de măsurare modeme se opteaza pe
utilizarea procesoarelor de semnal. Procesoarele de semnal (DSP -
Digital Signal Prcesing) sunt microprocesoare a căror arhitectura a fost
optimizata pentru prelucrarea în timp real a semnalelor discrete obţinute
Andrei CHICIUC
prin eşantionarea unor mărimi continue. Arhitectura lor a fost astfel

conceputa încât sa minimizeze durata de execuţie a unor algoritmi de
prelucrare, cum ar fi:
• filtrarea unui semnal;
• convolutia (mixarea) a doua semnale;
• corelaţia (compararea) între doua semnale;
• rectificarea, amplificarea sau transformarea unui semnal;
• transformata Fourier rapida (FFT).
10.5. Determinarea frecventei de eşantionare a semnalelor

Cum s-a menţionat anterior, un rol important în proiectarea unui SAD îl
ale respectarea teoremei lui Shannon: frecventa de eşantionare a
semnalului, pentru a nu pierde informaţii la reconstituirea sa, trebuie sa
fie minimum dublul frecventei maxime din spectrul semnalului.
/ e = 2 - / max (10.3)
Deoarece, în realitate, condiţiile în care s-a dedus teorema eşantionării nu

pot fi îndeplinite, frecventa de eşantionare se ia, în mod uzual, de 5i-10
ori mai mare decât frecventa semnificativa din spectrul semnalului:
/.= ( 5 + 1 0 )-/_ (10.4)
în consecinţa, se vor alege corespunzător elementele funcţionale ale

sistemului de achiziţie de date, astfel încât, corelat cu frecventa maxima
din spectrul semnalului, sa rezulte frecventa de eşantionare data de relaţia
precedenta.
Se calculează, mai întâi, timpul necesar pentru prelucrarea informaţiei
aferenta unui eşantion, ca o suma formata din timpii necesari pentru
următoarele operaţii:
■ esantionare-memorare (tm = timp de comanda + timp de achiziţie)
■ multiplexare (tm = timp de comanda + timp de închidere)
■ conversie (tCAN = timp de comanda + timp de conversie analog
numerica)
■ memorare (tm = timp de citire a rezultatului + timp de stabilire a
ordinului de mărime).
Astfel, pentru un singur canal, timpul de eşantionare rezulta:
tel=tEM+ Im + tcAN+ tm (10.5)
Andrei CHICIUC
Pentru un sistem de achiziţie cu “n” canale, timpul de eşantionare este:

te ii OeM" P ( \/ 1'CAN tir) ( 10 .6)
Se determina apoi frecventa de eşantionare,
fe= V te (10.7)
si se verifica respectarea condiţiei:
,/e=(5-^ 10 ) f max. ( 10 .8)
Pentru reţelele sistemului energetic din R. Moldova, care funcţionează la

frecventa de 50 Hz, se poate considera, cu suficient de buna precizie, ca
numai primele 40 de armonici au influenta în spectrele semnalelor de
tensiune si curent. Frecventa maxima rezulta deci:
f max= 40- 50=2 kHz. (10.9)
Andrei CHICIUC
Anexa 1
Mărimi măsurabile clasificate după gradul cu care acestea apar în
legile electromagnetismului
Interval de Interval de
Cate
Marimea fizica Simbol frecventa de valori
goria
măsură măsurabile
Intensitatea curentului el. I (H108 Hz 10 ‘GlO3 A
Tensiune electrica U 0-10 9 Hz 1 0 1CI+-106V
Sarcina electrica Q 0 Hz 10 15+-10_1 C
grad 1 Flux magnetic o 0 Hz 10"6+-102 Wb
Intensitatea câmpului el. E (HIO10 Hz 10"8+-106 V/m
Inducţia magnetica B (H105 Hz 10"9+10 T1
Rezistenta, Impedanta, R,Z,X (H109 Hz 10' 7+10 I6Q
Reactanta
Conductanta, Admitanta, g, y , b (HI O9 Hz 1 0 10+ 102 S
Susceptanta
Capacitate C (HI O9 Hz 10"18+T0° F
Inductivitate L (HIO9 Hz 10' 1CI+-106H
grad 0
Factor de calitate Q (HIO9 Hz 10' 2+-105
Factor de pierderi tg8 10'3+109 Hz 1 ()‘6+1()
dielectrice
Permitivitate dielectrica
10'3+-109 Hz 10°+IO5
Permitivitate magtetica Mr (HIO9 Hz 10°+IO6
Putere activa P 0+10“ Hz 10'GlO 8 w
Putere reactiva Q 45+65 Hz 10°+-108 var
grad 2 Putere aparenta s 45+65 Hz lO'VlO9 VA
Energie electrica We 45+65 Hz 10'2+10n kWh
Andrei CHICIUC
Anexe 123
Anexa 2
Unitati SI fundamentale
Unitatea SI
Mărime Sim
Denumire Definiţie
bol
Un metru este lungimea drumului parcurs de
lumina, în vid, într-un interval de timp
Lungime metru m 1/299.792.458 dintr-o secunda. Definiţie
adoptata la cea de-a 17-a Conferinţa Generala
de Masuri si Greutati din 1983.
Masa kilogramului prototip internaţional
kilogra adoptat ca unitate de măsură a masei la
Masa kg
m Conferinţa Generala de Masuri si Greutati din
1889.
Durata a 9.192.631.770 perioade de radiaţiei
care corespunde tranziţiei între cele doua
Timp secunda s
niveluri hiperfme ale stării fundamentale a
atomului de cesiu 133.
Intensitatea unui curent electric constant care
menţinut în doua conductoare paralele,
rectilinii, de lungime infinita, secţiune
Intensitate amper A circulara neglijabila, aşezate în vid, la distanta
de lm unui de altul, ar produce între aceste
conductoare o forţa de 210"7 N pe o lungime
de 1 metru.
Temperatura Kelvinul este fracţiunea 1/273,16 din
termo kelvin K temperatura termodinamica a punctului triplu
dinamica al apei.
Cantitatea de substanţa a unui sistem care
Cantitate de
mol mol conţine atâtea elementare câţi atomi sunt în
substanţa 0,012 kg de carbon 12 .
Intensitatea luminoasa, într-o direcţie data, a
unei surse de lumina care emite o radiaţie
monocromatica cu frecventa de 540 IO12 Hz si
Intensitatea care are o intensitate radianta în aceeaşi
candela cd
luminoasa
direcţie de 1/683 watt pe steradian. Definiţia a
fost adoptata la cea de-a 16-a Conferinţa
Generala de Masuri si Greutati din 1979.
Andrei CHICIUC
Anexa 3
Unitati SI suplimentare
Unitatea SI
Mărime
Denumire Simbol Definiţie
Unghiul plan cuprins între doua raze care
Unghiul
radian rad delimitează pe un cerc un arc cu lungimea
plan
egala cu raza.
Unghiul solid care având în centrul unei
Unghiul sfere decupează pe suprafaţa sferei o arie
steradian sr
solid egala cu cea a unui pătrat având latura egala
cu raza sferei.
Anexa 4
Multiplii si submultiplii SI
Factor de Prefix Factor de Prefix

multiplicare D enum ire S im bol multiplicare D enum ire Sim b ol
IO24 yotta Y IO'24 yocto y

IO21 zetta Z IO'21 zepto z
IO18 exa E IO-18 atto a
IO15 peta P IO'15 femto f
IO12 tera T IO'12 pico P
IO9 giga G IO"9 nano n
IO6 mega M IO"6 micro P
IO3 kilo k IO"3 mili m
IO2 hecto h IO"2 cenţi c
IO1 deca da IO"1 deci d
Andrei CHICIUC
Anexe 125
Anexa 5
Unitati de m asura derivate ale SI
Sim b ol
Nr. M arim ea D en u m irea
ul
1 Arie metru patrat m
2 Volum metru cub m
3 Viteza metru pe secunda m/s
4 Acceleratie metru pe secunda la patrat m/s2
5 Viteza unghiulara radian pe secunda rad/s
6 Acceleratie unghiulara radian pe secunda la patrat rad/s2
7 Numar de unda unu pe metru 1/m
8 Frecventa Hertz Hz
9 Densitate, masa volumica kilogram pe metru cub kg/m3
10 Forta newton N
11 Presiune, tensiune mecanica pascal Pa
12 Vâscozitate dinamica pascal ' secunda Pa ' s
13 Vâscozitate cinematica metru patrat pe secunda m2/s
14 Lucru mecanic, energie joule J
15 Putere watt W
16 Cantitate de electricitate coulomb C
17 Tensiune electrica, diferenta de
volt V
potential, tensiune electromotoare
18 Intensitatea câmpului electric volt pe metru V/m
19 Rezistenta electrica ohm W
20 Conductanta electrica siemens S
21 Capacitate electrica farad F
22 Tensiune magnetica, tensiune
amper A
magnetomotoare
23 Intensitatea câmpului magnetic amper pe metru A/m
24 Fluxul induc tiei magnetice weber Wb
25 Inductie magnetica tesla T
26 Inductanta henry H
27 Cantitate de caldura joule J
28 Entropie joule pe kelvin J/K
29 Caldura masica joule pe kilogram ' kelvin J/(kgK)
30 Conductivitate termica watt pe metru ' kelvin W/(mK)
31 Intensitate energetica watt pe steradian W/sr
32 Flux luminos lumen lm
33 Luminanta candela pe metru patrat cd/m2
34 Iluminare lux lx
35 Activitate (a unei surse radioactive) Becquerel Bq
Andrei CHICIUC
Anexa 6
Coeficienţi de conversie ai unităţilor de măsură străine* în unitati si
derivate SI
Unitati de măsură străine SI Unitati si derivate de măsură SI
coef. unitate coeficient unitate
pentru lungime
1 Yard (yds) 1,094 Metru (m)
1 Toi [inch - eng. | (in.) 0,03937 Milimetri (mm)
1 Toi [inch] (in.) 0,3937 Centimetri (cm)
1 Picior [footl (fit.) 3,281 Metru (m)
1 Mila [mile] 1,610306 Kilometru (km)
pentru suprafaţa
1 Yard patrat [square yard] (sq.yds) 0,836127 Metru patrat (m2)
1 Toi patrat [square inch] (sq.in.) 645 Milimetri patrati (mm)
1 Picior patrat [square footl (sq.fit.) 10,76391 Metru patrat (m2)
1 Mila patrata [square mile] 2,590674 Kilometru patrat (km )
pentru greutate
1 Uncie [ouncel (ozs) 28,46781 Grame (g)
1 Funt (lb) englez 453,6 Grame (g)
1 Funt (lb) german 400,0 Grame (g)
1 Funt (lb) rusesc 409,512 Grame (g)
pentru volum
1 Toi cub [cubic inch] (cu.in.) 0,028317 Metru cub (m3)
1 Toi cub [cubic inch] (cu.in.) 0,016387 Litru (1)
1 Picior cub [cubic foot] (cu.ft.) 16,4 Centimetru cub (cm3)
1 Picior cub [cubic foot] (cu.ft.) 28,31658 Litru (1)
1 Galon englez (Imp) [gallon UK] 4,546095 Litra (1)
1 Galon american (US) [gallon UK] 3,785413 Litra (1)
pentru presiune
1 Foot / inchi cub (psi) 6,89 kiloPascali (kPa)
1 Foot / inchi cub (psi) 0,0689 Bari (Bar)
1 Atmosfere 101,3274 Pascali (Pa)
pentru viteza
1 Mila pe ora (mile/hr) 1,609344 kilometru pe ora (km/ora)
Andrei CHICIUC
Anexe 127
* - unitati ce se mai folosesc, cu precădere, în tarile anglo-saxone dar nu numai.
Majoritatea acestor unitati de masura nu sunt recomandate pentru utilizare si sunt
prevazute a fi abandonate.
Andrei CHICIUC
Anexa 7
Semne convenţionale utilizate în schemele de măsurare
Semnal Semnal
Semnificaţia Semnificaţia
convenţional convenţional
curent (tensiune) sursa ideala de
continuu o - tensiune
curent (tensiune) sursa ideala de
'V
alternativa curent
curent continuu si
autotransformator
'V alternativ
impedanta sau U transformator de

rezistenta tensiune monofazat
m
transformator de
sunt r t curent
rezistenta variabila aparat indicator

O
rezistenta variabila
voltmetru indicator
cu contact mobil
ampermetru
inductanta
indicator
inductanta cu miez aparat de masurat
feromagnetic_____ cu “ 0” la mijloc
condensator
pila electrica sau
□ aparat înregistrator
ampermetru
- h acumulator înregistrator
întreruptor voltmetru
monopolar înregistrator
wattmetru
siguranţa fuzibila
înregistrator
Andrei CHICIUC
Anexe 129
Anexa 8
Simboluri marcate pe cadranele instrum entelor electrice de
masurare
Simboluri care indica principiul de functionare

Instrument magnetoelectric cu cadru mobil
CB)
Logometru magnetoelectric
<0 Instrument cu magnet mobil
K Instrument feromagnetic (cu fier mobil)
# Instrument electrodinamic
Instrument ferodinamic
# # Logometru electrodinamic
0
ws
Instrument de inductie
Instrument cu lamele vibrante
iT Instrument electrostatic
Y Instrument termic cu fir cald

Instrument bimetalic
Instrument cu redresor
C g) Instrument termoelectric (cu termoelement)
Simboluri care indica felul ecranarii
V_i Ecranare electrostatica
O Ecranare magnetica
Andrei CHICIUC
Anexa 8 - continuare
Simboluri care indica felul curentului masurat

— Curent continuu
Curent alternativ monofazat

Curent continuu si alternativ monofazat
Simboluri care indica clasa de exactitate
1,5 Clasa se refera la erorile exprimate în procente din

valoarea convenţionala (ex. 1,5)
Idem, din lungimea scării gradate (ex. 1,5)
@> Idem, din valoarea masurata (ex. 1,5)
Simboluri care indica poziţia normala de funcţionare
_L Cu cadran vertical
• Cu cadran orizontal
/60° Cu cadran înclinat fata de orizontal (ex. 60°)
Simboluri care indica tensiunea de încercare

Tensiunea de încercare 500 V
Tensiunea de încercare peste 500 V (ex. 2 kV)
id Protecţie împotriva tensiunii înalte care depăşeşte

tensiunea de încercare
& Borna de pământ
Andrei CHICIUC
BIBLIOGRAFIE
1. Antoniu M., Măsurări electronice. Metrologie, aparate de măsură
analogice, Ed. SATYA, Iaşi, 1999.
2. Barbulescu D., Marcuta C., Măsurări electrice si electronice,
îndrumar de laborator, Institutul Politehnic Iaşi, 1986.
3. Bogoevici N., Electrotehnica si măsurări electrice, Ed. Didactica si
pedagogica, Bucureşti, 1979.
4. Buzduga M., Marcuta C., Sârbu G., Metrologie. Teorie si practica,
Ed. Tehnica-Info, Chisinau, 2001.
5. Chiciuc A., Determinarea parametrilor de calitate a energiei în
regim deformant, Teza de doctorat, UPB, Bucureşti, 1999.
6. Golovanov C., Albu M.: coordonatori, Probleme moderne de
măsurare în electroenergetica, Ed. Tehnica, Bucureşti, 2001.
7. Daily J., Riley W., McConnell K., Instrumentation fo r engineering
measurements, John Wiley & Sons, Inc, New York, 1993.
8. Ignea A., Masurarea electrica a mărimilor neelectrice, Ed. de Vest,
Timişoara, 1996.
9. Iliescu C., Ionescu-Golovanov C., s.a., Măsurări electrice si
electronice, Ed. Didactica si pedagogica, Bucureşti, 1983.
10. Iliescu C., Pantelimon B., s.a., Metrologie. Sisteme de măsurare, Ed.
ICPE, Bucureşti, 1994.
11. Manolescu P., Ionescu-Golovanov C., Măsurări electrice si
electronice, Ed. Didactica si pedagogica, Bucureşti, 1979.
12. Pantelimon B., Iliescu C., Masurarea electrica a mărimilor
neelectrice, Ed. Tritonoc, 1995.
13. Terhsco M., Stăm ara A., s.a., Aparate de masurat si control.
Automatizarea producţiei, Ed. Didactica si pedagogica, Bucureşti,
1994.
14. Todos P., Golovanov C., Senzori si traductoare, Ed. tehnica,
Chisinau 1998.
15. Tompkins W., Webster J., Interfacing sensors to the IBM PC,
University of Wisconsin-Madison, Prentice-Hall, 1988.
16. Vlaicu C., Sisteme digitale de măsurare, Litografia U.P.B., Bucureşti,
1995.
17. Voiniciuc C., Cretu M., Sarmasanu C., Potângeanu P., Măsurări
electrice si neelectrice. Elemente de metrologie generala si
instrumentaţie, Universitatea Tehnica “Gh. Asachi”, Iaşi, 1999.
Andrei CHICIUC

12 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

12 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Catedra Electromecanica

ANDREI CHICIUC An g e l a corjan

1. NOMUNI GENERALE DE METROLOGIE

1.1. Obiectul metrologiei. Conceptul de măsurare

Indiferent de unitatea de măsura a lui L si H, din relaţie se poate deduce

□ Metrologia aplicata trateaza aspecte teoretice si practice (tehnica

Fig. 1.1. Schema generala a procesului de măsurare.

Pentru ca procesul de măsurare sa poata avea loc, este necesara

stărilor sa-i corespunda un număr real si numai unul. Aceasta

Mărimile fizice pot fi exprimate astfel:

Valoarea mărimii fizice este exprimarea mărimii prin valoare numerica si

Prin alegerea unei unitati si prin procedeul experimental de măsurare,

Daca se alege o alta unitate de măsură u 'm, evident va rezulta o valoare

Rezultatul măsurării (valoarea numerica a mărimii măsurate) X m este un

Mulţimea de stări Mulţimea numerelor

Pentru efectuarea unei măsurări, în conformitate cu definiţiile citate, este

1.3. Clasificarea mărimilor măsurabile

A) Mărimile fizice pot fi: aditive, neaditive si indirect aditive.

Mărimi indirect aditive sunt mărimile care se pot exprima în funcţie de

B) Mărimile fizice în funcţie de variaţia mărimii în timp.

Mărimile fizice constante sunt mărimile invariabile în timpul efectuării

C) Mărimile măsurabile, funcţie de aspectul energetic, se clasifica:

D) Mărimi măsurabile clasificate după gradul cu care acestea apar în

Mărimile de gradul 2 sunt mărimile care caracterizează schimbul de

Mărimile de gradul 0 sunt mărimile care intervin raportate între mărimile

în Anexa 1 sunt prezentate mărimile electromagnetice măsurabile direct,

1.4. Sistemul legal de unitati de măsură

din unitati derivate definite în funcţie de unităţile fundamentale prin

Aceasta proprietate se numeşte coerenta. S-au obtinut sisteme coerente de

si rezulta ecuaţia de dimensiuni, în funcţie de mărimile fundamentale:

Ecuaţiile de dimensiuni permit aplicarea analizei dimensionale, asigura

Eforturile pentru elaborarea unui singur sistem de unitati au fost finalizate

Cu privire la unităţile SI pot fi menţionate următoarele observaţii:

Pentru formarea multiplelor si submultiplilor se utilizează prefixe (Anexa

în afara de SI se mai utilizează ca sisteme tolerate:

1 Fr « 1/3 IO10 Bi « 1/3 109C (1.8)

2. METODE a l MIJLOACE ELECTRICE DE MĂSURARE

2.1. Proces de m ăsurare

2.2. Metode electrice de m ăsurare

Marimea se apreciaza prin citirea indicaţiei data de elementul

b) După caracterul măsurării în timp:

c) După modul de obţinere a rezultatelor măsurării:

2. Metode de măsurare indirecta sunt metode prin care valoarea unei

măsurare unde este conectat un indicator de nul. Se echilibrează

Metoda de compensare cu substituţie: în figura 2.2 t.e.m. Ex este

Metoda de rezonanta: Funcţiona­

Fig. 2.3. Metoda de rezonanta - masurarea factorului de calitate a

Metoda de punte: Puntea Wheatstone (puntea simpla - figura 2.4)

Puntea simpla se utilizează atât în curent

Metoda de punte cu substituţie: Implica doua

Exactitatea cu care se efectuează masurarea unei mărimi depinde de

2.3. Mijloace de m ăsurare

aparatelor de masurat de lucru, fiind mai precise decât acestea, dar

se indica sub forma numerica sau se stochează sub forma unor

1. Convertoare de intrare (traductoare) care transforma marimea de

Marimea de Marimea Marimea el. Valoarea

Fig. 2.6. Schema funcţionala a unui aparat analogic pentru masurarea

Pentru realizarea aparatului digital se procedează ca în cazul mărimilor

2.5. Caracteristicile metrologice ale aparatelor de măsurare

Inversul sensibilităţii se numeşte constanta aparatului:

si ea se exprima, de exemplu în amperi/divizime, ohmi/diviziune. Pentru

caracterizata de o anumita incertitudine. Pentru a estima incertitudinea de

3.1. Definirea erorii de m ăsurare

Metoda de rezonanta: Funcţiona