Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINS
I. ARGUMENT………………………………………………………………………………...2
II. MĂRIMI ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ………………………………………………………3
II.1 Mărimi fizico - chimice ………………………………………………………………………..…...3
II.2 Sistemul Internaţional de unităţi de măsură utilizate (SI) …………………………………………..4
V CONCLUZII ŞI PROPUNERI….…………………………………………………………………...34
VI. BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………35
1
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
I.ARGUMENT
Măsurarea constituie astăzi o componenta esenţială a oricăror activităţi umane
deoarece furnizează informaţii cantitative si calitative asupra a ceea ce trebuie făcut,
începând cu faza de proiectare si pana la evaluarea rezultatelor. Asigurarea uniformitatii
măsurărilor, adică măsurarea cu aceeaşi unitate de măsură, indiferent de locul şi
momentul măsurării sau de mijlocul de măsurare utilizat, este o necesitate imperioasă
pentru dezvoltarea şi calitatea producţiei industriale, a comerţului, serviciilor şi a
oricăror tipuri de relaţii contractuale, economice sau umane.
Ştiinţa care se ocupă cu determinarea şi utilizarea unităţilor de măsură, a sistemelor
de unităţi de măsură, a mijloacelor de măsurare, a metodelor de măsurare, a normelor
legale si administrative privind utilizarea acestora în toate domeniile activităţii umane se
numeşte metrologie. Etimologic, cuvantul “metrologie” provine din limba greaca si
inseamna “ştiinţa măsurărilor” (“metron” – masura si “logos”-stiinta). Scopul măsurării
este obţinerea experimentală a unei informaţii cantitative şi/sau calitative, asupra
anumitor proprietăţi ale unui obiect sau sistem şi exprimarea ei sub formă adecvată
pentru utilizator.
Metrologia („metron” – măsură, „logos” – ştiinţă), ca ştiinţă aparte, este relativ o
ramură tânără a ştiinţelor fizice, însă îşi are rădăcini în începuturile cunoştinţelor practice
şi ştiinţifice.
Metrologia, în cercetarea ştiinţifică, are ca scop obţinerea valorii adevărate a unei
mărimi, iar în tehnică, urmăreşte verificarea /obţinerea unei mărimi între anumite
toleranţe, impuse de indicatorii de calitate ai proceselor tehnologice. Construcţia
aparatelor şi sistemelor de măsurat a cunoscut şi cunoaşte însemnate transformări,
constituind una din ramurile tehnicii cu cea mai rapidă evoluţie. Ansamblul operaţiilor
experimentale care se execută în vederea obţinerii rezultatului măsurării constituie
procesul de măsurare.
Precizia rezultatelor obţinute prin măsurare poate fi influenţată de numeroşi
factori, dintre care un rol deosebit îl au mijloacele de măsurare folosite şi metodele de
măsurare alese.
Alegerea corectă a metodelor şi mijloacelor de măsurare şi control se face ţinându-se
seama de mai mulţi factori:
- Precizia necesară măsurării;
- Caracteristicile metrologice şi economice ale mijlocului de măsurare;
- Forma şi dimensiunile piesei;
- Felul producţiei: la producţia de unicate se preferă mijloace de măsurare
universale, la producţia de serie se aleg mijloace de măsurare speciale, cum ar
fi calibrele, iar pentru producţia de masă sunt necesare mijloace de măsurare şi
control automate.
Se are în vedere şi faptul că productivitatea măsurării trebuie sa fie mai mare sau
cel puţin egală cu cea a prelucrării astfel încât costul operaţiilor sa fie cât mai mic cu
putinţă.
2
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
M= n ∙ U, în care :
4
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Se numeste sistem de unitati de masura, SU, o reuniune de unitati de masura
distincte ce permite masurarea tuturor marimilor fizice din unul sau mai multe domenii
ale fizicii. Un SU contine trei categorii de unitati de masura: fundamentale, derivate si
suplimentare.
Reprezinta unitati de masura fundamentale ale unui SU, un ansamblu minim de
unitati de masura independente care, prin relatii dimensionale simple, permit
exprimarea unitatilor de masura derivate; unitatile de masura suplimentare sunt de tip
fundamental dar cu arie restrânsa de utilizare.
Un sistem de unitati de masura trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:
sa fie general, în sensul de a permite masurarea a cât mai multe marimi fizice;
sa fie practic, adica potrivit masurarilor uzuale;
sa fie coerent, ceea ce înseamna ca relatiile prin care unitatile de masura
fundamentale definesc unitatile de masura derivate nu contin coeficienti numerici;
unitatile sale fundamentale sa fie usor de reprodus sub forma de etaloane.
SI are sapte unitati de masura fundamentale si doua suplimentare.
Unitatile de masura fundamentale din SI sunt: metrul (pentru lungime),
kilogramul (pentru masa), secunda (pentru timp), kelvinul (pentru temperatura), amperul
(pentru intensitatea curentului electric), molul (pentru cantitatea de substanta), candela
(pentru intensitate luminoasa).
Unitatile de masura suplimentare din SI sunt: radianul si sterradianul (pentru
unghiul plan respectiv pentru unghiul solid).
In prezent, in toata lumea este folosit sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI)
adoptat in anul 1960. Începând din 1961 în România este acceptat oficial doar Sistemul
international de unitati (SI).
Sistemul internaţional de unităţi (pe scurt Sistemul Internaţional) este un
sistem de unităţi de măsură şi este forma modernă a sistemului metric (MKS).
Abrevierea în toate limbile este SI (potrivit prescurtării franceze: Système international
d'unités), indiferent de cum se numeşte sistemul într-o anumită limbă.
Sistemul internaţional conţine şapte unităţi fundamentale: metrul, kilogramul,
secunda, amperul, kelvinul, molul şi candela. Aceste unităţi sunt neredundante din
punct de vedere al domeniilor mărimilor fizice măsurate. Din cele şapte unităţi de
măsură fundamentale se pot deriva un număr nelimitat de unităţi derivate, care pot
acoperi tot domeniul fenomenelor fizice cunoscute.
Unităţile SI derivate sunt coerente, adică la derivarea lor nu trebuie folosit nici un
factor de scară. Unităţile SI pot fi folosite şi împreună cu unităţi ale altor sisteme, însă se
pierde principalul avantaj, coerenţa.
Sistemul internaţional este sistemul de unităţi de măsură legal în România. În
cazuri justificate este admisă folosirea în paralel şi a altor unităţi de măsură, adoptate
prin lege.
5
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Mărimile fizice fundamentale sunt:
conductoare o forţă de
2×10–7 dintr-un newton
pe o lungime de 1 metru
Kelvinul, unitate de
temperatură
termodinamică, este
Temperatura
T θ kelvin K fracţiunea 1/273,16 din
absolută
temperatura
termodinamică a
punctului triplu al apei.
Molul este cantitatea de
substanţă a unui sistem
care conţine atâtea
entităţi elementare câţi
atomi există în 0,012
kilograme de carbon C12.
De câte ori se
întrebuinţează molul,
entităţile elementare
Cantitate de
n N mol mol trebuie specificate, ele
substanță
putând fi atomi,
molecule, ioni, electroni,
alte particule sau grupuri
specificate de asemenea
particule. Acest număr de
unităţi elementare se
numeşte numărul lui
Avogadro.
7
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
steradian.
Toate celelalte mărimi fizice se pot construi prin derivare (utilizând, mai ales,
înmulţirea, împărţirea şi ridicarea la putere) cu ajutorul acestor mărimi fizice
fundamentale. De aceea, fiind obţinute prin derivare din cele fundamentale, ele se
numesc mărimi fizice derivate.
Unităţile derivate sunt date de expresii algebrice formate prin înmulţirea şi
împărţirea unităţilor fundamentale. Numărul acestor unităţi folosite în ştiinţă este
nelimitat, aşa că în tabelul următor se prezintă câteva exemple de astfel de unităţi.
8
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Britanie şi încă trei ţări n-au trecut încă oficial la SI: Statele Unite ale Americii, Liberia
şi Myanmar. Totuşi, în SUA SI este larg folosit în mediile ştiinţifice.
Cu toate acestea, majoritatea unităţilor de măsură non-metrice sunt definite pe
baza unităţilor SI. De exemplu, Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologii al SUA
(NIST) publică tabele cu definiţii ale unităţilor de măsură americane în funcţie de cele
metrice.
9
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Densimetrul cu plutitor
Părţi componente:
Plutitorul 1 ocupă o poziţie relativă în funcţie de
densitatea substanţei de analizat 2. Sistemul
sifon 3 asigură menţinerea constantă a nivelului
substanţei. Plutitorul acţionează resortul 4 şi
totodată sistemul de indicare şi înregistrare 5.
10
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Metoda de măsurare
13
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
kilogramul 1kg= 1 000 g kg
hectogram 0,1kg=100g hg
decagram 0,01kg=10g dag
gram 0,001kg=1g g
decigram 0,0001kg=0,1g dg
centigram 0,00001kg= g cg
miligram 0,000001kg= g mg
Pentru cantităţi mici şi când precizia de măsurare impusă este mare, masele se exprimă
în grame (g). Instrumentele pentru determinarea masei compară forţele gravitaţionale ce
se manifestă asupra cantităţii de material, respectiv asupra unor mase etalon (numite,
impropriu, greutăţi).
Operaţia de măsurare a masei se numeşte cântărire iar mijloacele de măsurare se
numesc aparate de cântărit.
Unitatea de măsură pentru masă este unitatea de măsura fundamentala în SI şi poartă
denumirea de kilogram, cu simbolul Kg.
14
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
instrumente cu mai multe pârghii (bascule), la care braţele pârghiilor sunt în
general inegale.
După modul de instalare:
fixe;
transportabile.
După principiul de funcţionare:
mecanice;
electromecanice.
Principalele tipuri de mijloace de cântărit mecanice
Balanţe etalon
Balanţe analitice
Balanţe tehnice
Balanţe compuse
Balanţe romane
Balanţe zecimale
Bascule romane
Bascule romane obişnuite
Balanţe semiautomate cu cadran
Balanţe etalon
Sunt aparate de cântărit de precizie specială care se
utilizează în laboratoare metrologice pentru
transmiterea unităţii de masă, respectiv pentru
verificarea şi elaborarea maselor etalon.
Balanţe analitice
Sunt aparate de cântărit de precizie specială care
permit cântăriri de materiale în cantităţi mici, utilizate în
laboratoare de cercetare şi analiză.
Cântărirea se face prin echilibrarea masei de
cântărit cu măsuri echivalente.
15
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Balanţe tehnice
Balanţe compuse
aparate de cântărit utilizate în industrie, comerţ şi gospodărie.
au talerele aşezate deasupra pârghiilor.
Balanţe romane
aparate de cântărit utilizate în pieţe, pentru cântărirea
legumelor şi fructelor.
au o singură pârghie cu braţe inegale.
pe braţul scurt se suspendă corpul de cântărit, iar pe
cel lung se culisează un cilindru metalic de masă
constantă, care se numeşte cursor sau greutate romană.
Bascule romane
- aparate de cântarit montate deasupra solului utilizate la cântarirea materialelor în
comerţ, industrie, transporturi şi agricultură.
- echilibrarea sarcinilor de cantarit se face prin deplasarea unor greutati constante,
numite cursoare sau romane, de-a lungul unor braţe cu diviziuni.
16
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Caracteristicile balanţelor
Toate tipurile de balanţe dar mai ales cele
analitice, trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii: justeţe, fidelitate, sensibilitate, rapiditate.
Justeţea unei balanţe analitice este dată de diferenţă dintre valorile cântăririlor
masei unui obiect şi valoarea masei lui adevărate. Justeţea balanţei este legată de erorile
sistematice, datorate în special inegalităţii braţelor pârghiei. Braţele pârghiei balanţei nu
sunt niciodată perfect egale.
Pentru a elimina eroarea de justeţe la o balanţă de precizie, cântăririle trebuie să
fie executate printr-o metodă care să înlăture influenţa inegalităţilor braţelor, adică
printr-o metodă de dublă cântărire.
Fidelitatea unei balanţe analitice este redată prin gradul de reproductibilitate a
rezultatului măsurării când se fac mai multe cântăriri succesive ale unuia şi aceluiaşi
obiect. Fidelitatea cântăririlor este afectată de mărimea erorilor întâmplătoare, datorate
17
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
jocurilor în părţile mobile, variaţiei întâmplătoare şi necontrolabile a caracteristicilor
unor materiale din care sunt construite balanţele etc.
Sensibilitatea. Pentru ca o balanţă să fie sensibilă, trebuie cea la cea mai mică
suprasarcină adăugată pe unul din platane, deplasarea acului indicator să fie apreciabilă.
Sensibilitatea unei balanţe este cu atât mai mare cu cât pârghia este mai uşoară şi
mai lungă, iar centrul de greutate al pârghiei este mai aproape de cuţitul de sprijin.
Pragul de sensibilitate este definit ca cea mai mică valoare a sarcinii de cântărit,
care determină o deplasare distinct sesizabilă a acului indicator.
Rapiditatea cântăririi. O balanţa lăsată liberă necesită un anumit timp ca să
revină la poziţia iniţială; ea oscilează ca şi un pendul.
In cazul balanţelor fără amortizoare, pentru a grăbi cântărirea nu i se mai
aşteaptă oprirea completă a acului indicator, fiind suficientă citirea a trei poziţii
succesive extreme pe cadran, ele având valori algebrice socotite de la mijlocul scării
gradate, sau pozitive începând de la una din extreme.
Reguli de cântărire
Balanţa se menţine în perfectă curăţenie. Înainte de cântărire, talerele balanţei se
curăţă de praf şi alte impurităţi cu ajutorul unei periuţe moi, degresată.
Când se cântăreşte nu se lucrează decât prin uşile laterale ale cutiei balanţei, pentru
a nu introduce în interiorul cutiei vaporii respiraţiei.
Când nu se lucrează cu balanţa, ea va sta “oprită” adică va fi ridicată de pe cuţitele
de susţinere pentru a nu se roade inutil prin frecare.
Nici o adăugare sau luare de obiect sau de greutate, cât de mică, nu se face fără ca
mai întâi balanţa să fie oprită.
Balanţa nu se va încărca niciodată peste sarcina ei maximă indicată pe pârghie.
Trebuie să se evite oscilaţia talerelor balanţei, observând că obiectele mai grele să
fie puse pe cât este posibil pe mijlocul talerelor.
Nu se introduc pe talere şi nici în cutia balanţei obiecte calde sau prea reci.
Greutăţile se aşează pe talerul din dreapta succesiv, în ordine descrescândă până la
centigram. Apoi se închide cutia balanţei şi se deplasează călăreţul pe acelaşi braţ al
pârghiei, deasupra talerului pe care s-au pus greutăţile până la echilibrare.
Când se recântăreşte un corp, se folosesc aceleaşi greutăţi care au fost utilizate la
cântărirea anterioară.
Cântăririle succesive ale uneia şi aceluiaşi obiect se fac întotdeauna în aceleaşi
condiţii exterioare, în special la aceeaşi temperatură. Creuzetele de porţelan,
calcinate se lasă să stea în exsicator 20-30 de minute, cele de platina mai puţin.
Rezultatul cântăririi se notează imediat in caietul de laborator. După terminarea
cântăririi, greutăţile se pun iarăşi în cutia lor.
Substanţa nu se introduce în vasul în care se face cântărirea, fiola, sticla de ceas,
pahar, când acestea se afla pe talerul balanţei. Pentru manipularea fiolei sau
creuzetului se foloseşte fie o bandă de hârtie îndoită de 2-3 ori in lungul ei, fie o
pensetă cu vârfurile îmbrăcate în plută.
18
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Hârtia obişnuită, hârtia de filtru, pluta sau chiar vasele murdărite de amprentele
digitale, nu prezintă o greutate constantă şi ele nu pot fi cântărite cu balanţa
analitică.
UMIDOTESTUL
Este un aparat care, utilizând metoda directă se foloseste pentru determinarea
umidităţii nămolurilor de la tratarea şi epurarea apelor.
TIPURI DE UMIDOMETRE
19
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Umidometru
pentru gaze
industriale
Umidometru
pentru lemn-
beton
Umidometre
digitale pentru
aer
Vâscozitatea este rezistenţa la curgere pe care o opune un fluid (lichid sau gaz), datorită
frecărilor dintre straturile interne de fluid. Viscozitatea este percepută ca o rezistență la
curgere. În acest sens, apa, cu viscozitate mică, este fluidă, în timp ce uleiul, cu
viscozitate mare, este vâscos. Toate fluidele reale sunt vâscoase, cu excepția celor
superfluide. Un fluid nevâscos este considerat fluid ideal.
21
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
In procesele chimice industriale, in metalurgie, măsurarea vâscozităţii are o importanţă
deosebită, întru-cât prin acest parametru se caracterizează compoziţia chimică,
proprietăţile de ungere şi structura moleculară.
Tipuri de vâscozimetre
După mărimea măsurată După forma constructivă
- vâscozimetre pentru măsurarea - vâscozimetre cu corp rotitor
vâscozităţii cinematice Ele pot determina viscozitatea unui fluid
fără a avea nevoie de un fluid de
comparație. Sunt folosite ca etaloane.
Viscozitatea se poate măsura cu diferite tipuri de vîscozimetre. Cum s-a spus, controlul
temperaturii în timpul măsurătorilor este esenţial.
22
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Măsoară forţa de frecare pe care o exercită lichidul a cărui vâscozitate trebuie
determinată.
1 - recipient 6
2 - lichid a cărei vâscozitate se determină
4 M
FUNCŢIONARE
23
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Gradul de aciditate sau alcalinitate reprezintă unul dintre indicii cei mai importanţi
ai soluţiilor ce intervin in procesele de fabricaţie cu caracter chimic, măsura sa fiind data
de concentraţia ionilor de hidrogen.
Valoarea pH-ului este utilizata, in general, pentru a indica proprietăţile acide sau
bazice ale unor medii lichide.
La concentraţii mari a ionilor de hidrogen soluţia are proprietăţile acidului, iar la
concentraţii mici soluţia are proprietăţi alcaline. La variaţia concentraţiei ionilor de
hidrogen de la proprietăţi minimale la proprietăţi maximale, soluţia se schimbă de la un
caracter puternic alcalin pana la un caracter puternic acid.
Pentru notarea mărimii concentraţiei de hidrogen care caracterizează proprietăţile
soluţiilor exista o scala speciala si anume scala pH. Fiecare număr al acestei scale se
determina din numărul ionilor de hidrogen conţinuţi în soluţie, cifrele scalei sunt
logaritm zecimal negativ a concentraţiei ionilor activi de hidrogen.
Punctul central al scalei este pH=7, acest număr corespunde reacţiei neutre si
proprietăţilor
neutre ale soluţiei. In practica pH=7 este apa chimic pura.
Punctele scalei cu valori mai mari de 7 corespund soluţiei care are proprietăţi alcaline,
iar cele mai mici de 7 corespund soluţiilor cu caracter acid.
Limite de pH
0 ≤ pH ≤ 7 => pH acid | soluţie acidă
pH = 7 => pH neutru | soluţie neutră
7 ≤ pH ≤ 14 => pH bazic | soluţie bazică
Formulă de calcul
Pentru definirea pH-ului se foloseşte scara logaritmică la reprezentarea activităţii ionului
de hidrogen în soluţie. pH-ul este egal cu logaritmul negativ al concentraţiei ionului de
H+(H +3O):
24
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
pH-ul apelor naturale variază puţin faţă de pH-ul neutru (7), un nivel mai mic de 7
denotă un mediu acid determinat de prezenţa CO 2 iar un pH mai mare de 7 denotă un
mediu alcalin determinat de prezenţa bicarbonaţilor şi carbonaţilor.
Apele dure au pH-ul mai ridicat decât apele moi. pH-ul apelor reziduale poate fi
acid sau alcalin şi constituie o cauză a perturbării echilibrului biologic al bazinului,
receptor, împiedicând desfăşurarea normală a procesului de autopurificare.
pH-ul apelor naturale trebuie determinat pe cât posibil in sitru . Dacă acest lucru
nu este posibil, datorită accesului dificil la râu, lac, sau fântână, atunci măsurarea trebuie
făcută imediat ce a fost prelevată proba.
25
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Determinarea pH-ului cu comparatorul Hellige
26
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
Gama de pH pentru electrodul de sticla este cuprinsa intre 1-11
In mediile puternic acide si puternic bazice electrozi de sticla dau indicaţii eronate
asupra pH-ului. Măsurarea se efectuează prin etalonarea pH-metrului cu soluţii tampon
standard (minim 2 soluţii), reglându-se aparatul astfel încât acul indicator sa arate pentru
fiecare soluţie valoarea pH cunoscuta.
In comparaţie cu ceilalţi electrozi indicatori, electrozi de sticla prezintă următoarele
avantaje:
atingerea imediata a echilibrului;
nu necesita introducerea in soluţia de analizat a vreunei substanţe comune;
se pot face măsurări de pH în soluţii intens colorate;
nu se deteriorează repede.
Pe lângă avantajele menţionate, electrozi de sticlă prezintă şi o serie de dezavantaje:
fragilitatea membranei de sticla în soluţii bazice, puternic acide si cu tărie ionică
mare, necesită corecţii ale erorilor;
in soluţii apoase se obţin rezultate eronate care, de asemenea, trebuiesc corectate.
Termometre
Traductoare de temperatură
cu termorezistenta
Mijloace de
măsurare pentru
mărimi termice
Termocuplu
Pirometru optic
28
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
TERMOMETRE
0
C 1- tub capilar
1
5 0
2- placă suport
4 0
3- tub de sticlă
3 0
2
Termometru cu 2 0
lichid 1 0
3
0 0
Termometru
mecanic cu tijă 1 2 3 4
Termometru
bimetalic 4 3
2
1
Termometru
manometric
4 6
3
2
29
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
TERMOMETRE MANOMETRICE
Transformă temperatura ce
trebuie determinată in presiune.
Sunt folosite pentru măsurarea
temperaturii cuprinse între -
500…..6000C
Funcţionarea termometrului
Lichidul (alcool,xilen,mercur,hexan) vaporii
saturaţi(alcool etilic,apă,toluen, propan,
clorură de etil)Pirometru optic
sau gazul( azot,argon) umplu
capsula 1, tubul capilar 2 şi tubul manometric
3
Capsula se introduce în mediul de măsurare.
La modificarea temperaturii substanţei din
rezervor, aceasta se dilată sau se contractă,
acţionând asupra tubului Bourdon. Mişcarea
este transmisă acului indicator printr-un sistem
de pârghii şi roţi dinţate. Acul se deplasează în
faţa unei scări gradată în 0 C
30
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
1 – obiectiv mobil
2 – filament
3- ocular
4 – ochi uman
5 – potenţiometru
6 - baterie curent continuu
7 – aparat electric cu scară în
0
C
8 – filtru de lumină ce lasă să
treacă doar radiaţiile cu
lungimea de undă λ=0,65
μm=0,65*10-6 m.
Principiu de funcţionare
31
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
1 – teacă de protecţie
2 – fir metalic
3 – suport izolant
4 – porţiune din teacă filetată
pentru fixarea aparatului la locul de
măsură
5 – piuliţă pentru strângere
6 – cheie de conexiuni
7 – conductor de legătură la
aparatul electric
32
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
33
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
- normele de protecţie a muncii, generale, şi cele specifice locului de muncă;
- instrucţiunile de lucru, noţiunile de prim-ajutor.
Personalul nu va fi repartizat, respectiv, primit în laborator şi nu va fi pus să
lucreze, decât după ce i s-a făcut instructajul specific de protecţie a muncii care trebuie
finalizat prin verificarea însuşirii cunoştinţelor necesare, rezultatul consemnându-se în
fişa de instructaj. Pentru a completa măsurile tehnice, de protecţie colectivă, luate în
laboratorul de metrologie, este necesar să se utilizeze echipamentul şi materialele de
protecţie.
Distanţele de transport manual nu vor depăşi 60 m. înălţimea maximă la care se
pot ridica manual pe verticală sarcinile maxime admise este de 1,5 m. Personalul care nu
este în deplină capacitate de muncă sau care nu este echipat corespunzător, nu va fi
admis în laborator.
34
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
V. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Am putea, deci, afirma ca fiecare mărime poate fi evaluata cu o anumita precizie.
Precizia unei măsurători depinde de:
a) instrumentul şi metoda folosite în efectuarea măsurătorilor;
b) variaţiile spaţiale sau temporale ale mărimii de măsurat;
c) numărul de măsurători efectuate.
Termenul de eroare, în contextul discutat, nu are sensul de greşeală, ci de
imposibilitatea de a afla valoarea exactă a unei mărimi. Există, de multe ori, o anume
confuzie privind întelesul şi diferenţa dintre noţiunile de exactitate şi de precizie.
Dicţionarul limbii române contemporane precizează că exactitatea reprezintă
“capacitatea de a fi exact”, iar adjectivul exact înseamnă “conform cu realitatea, cu
adevărul”. În ceea ce priveşte termenul de precizie, acesta înseamnă, conform aceluiaşi
dicţionar, “faptul de a fi precis; exactitate”. Cu alte cuvinte, cele doua cuvinte au acelaşi
înţeles! Aceeaşi confuzie poate fi semnalată şi în alte dicţionare.
În cercetarea ştiinţifică, cei doi termeni au, totuşi, înţelesuri diferite. Exactitatea
(accuracy în limba engleza) este o măsură a apropierii valorii numerice a rezultatului
faţă de valoarea adevărată; exactitatea este, deci, o măsură a corectitudinii unui rezultat.
Precizia unui experiment este măsura a cât de exact este determinat acel rezultat, fără o
referire la ceea ce reprezintă acel rezultat. Precizia unui experiment este, în acelaşi timp,
o măsură a reproductibilităţii rezultatului. Precizia absolută indică mărimea
incertitudinii rezultatului, în aceleaşi unităţi ca şi acesta. Metodele de prelucrare a
datelor experimentale urmăresc, pe de o parte, aflarea unei mărimi cât mai apropiate de
cea reala, iar pe de altă parte, găsirea unui interval de valori, în care să se găsească cu
siguranţa valoarea adevărată a mărimii măsurate. Noţiunile de bază în acest context sunt
acelea de eroare reală (definită ca diferenţa dintre valoarea măsurată şi cea reală),
eroare absolută (care este modulul diferenţei menţionate anterior) şi eroarea relativă.
Eroarea reala (şi cea absoluta) sunt exprimate în unităţile mărimii măsurate; eroarea
relativă, definită ca raportul dintre eroarea absolută şi valoarea adevărată a mărimii
măsurate, este o mărime adimensională.
35
Zahariuc Maria- Nicoleta Metode şi Mijloace pentru Măsurarea Mărimilor Fizico - Chimice
VI. BIBLIOGRAFIE
36