Modulul 1

Consideratii generale privind procesul de masurare

CONSIDERATII GENERALE
PRIVIND PROCESUL DE MASURARE

Subiecte
1.1. Definirea notiunii de masurare
1.2. Marimi si unitati de masura
1.3. Mijloace si metode de masurare
1.4. Erori
1.4.1. Erori aleatoare
1.4.2. Erori sistematice
1.4.3. Prelucrarea rezultatelor la masurarile indirecte
1.5. Semnale si perturbatii
1.6. Esantionarea semnalelor
1.7.Cuantizarea semnalelor

Evaluare: 1. Raspunsuri la întrebarile si problemele finale

2. Discutie pe tema: “Erori si incertitudini de masurare”

1.1. Definirea notiunii de masurare

Masurarea este operatia de evaluare cantitativa a unei marimi
pe cale experimentala, prin compararea directa sau indirecta cu o
marime de aceeasi natura, ce reprezinta un reper dintr-o scara. Marimea
de la care se obtine informatia se numeste masurand; în anumite
conditii, scara poate admite o unitate de masura si respectiv, marimea
de referinta se poate materializa prin etaloane.

Prin marime se intelege o anumita proprietate sau caracteristica

a unui material, fenomen sau proces, care este bine definita si care poate
varia cantitativ. De exemplu, prin definitie, lungimea, latimea si
înaltimea sunt diferite între ele, desi se masoara cu aceeasi unitate de
masura.

Stabilirea corespondentei dintre valoarea masurandului si

unitatea de masura se face cu ajutorul unui mijloc de masurare. Mijlocul
de masurare este un mijloc tehnic pentru obtinerea, prelucrarea,
transmiterea si/sau stocarea unor informatii de masurare; el permite
obtinerea unei informatii dependente de marimea de masurat, accesibila
simturilor noastre sau sistemelor de prelucrare a datelor, independenta
de conditiile locale (temperatura, presiune, umiditate etc.) si de
experimentator.

• Exemplificati câteva marimi pentru care comparatia se face pe

baza unei scari.
• Care sunt simturile carora li se adreseaza informatia de
masurare?
• De ce se doreste ca masurarea sa fie independenta de conditiile
locale si de operator?

1
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

1.2. Marimi si unitati de masura

Marimile fizice se introduc prin relatii de definitie sau prin legi,
ele putînd fi scalare, vectoriale sau tensoriale. Deoarece vectorii si
respectiv, tensorii pot fi reprezentati matematic prin matrici, în tehnica
s-au dezvoltat, cu precadere, metodele de masurare a marimilor scalare.

Marimile pot fi aditive, daca se poate defini operatia de

însumare (lungimea, intensitatea curentului electric, timpul etc.), sau
neaditive, daca aceasta proprietate nu este valabila (temperatura, pH,
densitate etc.). Pentru marimile neaditive se folosesc uneori scari cu
repere, cu precizarea relatiei de interpolare si a procedeului de masurare
(scara naturala a duritatii etc.), însa pot fi exprimate si prin intermediul
marimilor aditive (rezistivitatea etc.). Diferenta dintre doua marimi,
indiferent de caracterul lor, are întotdeauna un sens fizic.

Marimile fizice sunt caracteristice unui anumit domeniu al

fizicii; ansamblul marimilor fizice definite pentru descrierea unuia sau
mai multor domenii ale fizicii se numeste sistem de marimi fizice.
Deoarece numarul legilor fizicii este mai mic decât numarul marimilor
fizice, unele marimi alese arbitrar se definesc direct, independente între
ele, constituind marimile fundamentale. Pentru marimile fundamentale
se indica unitatea de masura, aleasa de asemenea arbitrar si procedeul
de masurare.

Marimile ce se definesc pe baza legilor fizicii si cu ajutorul

marimilor fundamentale se numesc marimi derivate . Dimensiunea
acestor marimi se exprima ca produs al puterilor marimilor
fundamentale. În cazul în care toti exponentii dimensionali sunt nuli se
obtin marimi adimensionale (unghi, factor de putere etc.). Marimile
adimensionale pot fi marimi relative - exprimate ca raport a doua
marimi fizice cu aceeasi dimensiune (amplificare, densitate relativa etc.)
sau marimi logaritmice - daca se definesc ca logaritm într-o anumita
baza al unei marimi relative.

În unele ecuatii ale fizicii intervin o serie de constante fizice;

deoarece sunt independente de proprietatile de material, de conditiile de
loc, de timp si de mediu, ele se numesc constante universale. Precizia
cu care sunt cunoscute aceste constante are o mare importanta, deoarece
cu ajutorul lor se pot defini o serie de etaloane primare.

Masurarea tuturor marimilor dintr-unul sau mai multe domenii

ale fizicii se face prin intermediul unui ansamblu de unitati de masura
care formeaza un sistem de unitati de masura. Sistemele de unitati de
masura trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii: sa fie general,
adica sa poata fi aplicat în cât mai multe domenii ale fizicii, sa fie
coerent, adica sa elimine introducerea unor coeficienti numerici în
relatii, sa fie practic, ceea ce presupune ca unitatile de masura sa fie
comparabile cu valorile uzuale din activitatea umana, sa fie bazat pe
unitati de masura fundamentale independente.

2
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

Începând din anul 1961 singurul sistem de unitati de masura

legal si obligatoriu din tara noastra, ca de altfel în majoritatea statelor
lumii, este Sistemul international SI, care are la baza 7 unitati de masura
fundamentale, 2 unitati de masura suplimentare si 35 de unitati de
masura derivate. În ultima perioada exista tendinta definirii unitatilor de
masura pe baza unor fenomene din fizica microscoscopica si a unor
constante universale, care pe lânga precizii superioare, pot asigura si o
mai buna conservare si reproductibilitate a acestor unitati de masura
(secunda, metrul, voltul, ohmul, kilogramul).

• Dati exemple de marimi neaditive.

• Ce elemente comune prezinta procentul, gradul si radianul?
• Identificati câteva justificari pentru cerintele impuse sistemelor
de unitati de masura .
• Exe mplificati câteva constante universale si precizati ce unitati
de masura ar putea fi definite cu ajutorul lor.

1.3. Mijloace si metode de masurare

Mijloacele de mas urare se clasifica în:

a) Masura, care reprezinta un mijloc de masurare ce

materializeaza pe toata durata utilizarii sale una sau mai multe valori ale
unei marimi fizice. Masurile pot fi cu valoare unica daca materializeaza
o singura valoare a unei marim i fizice (cala plan-paralela, rezistor
electric etc.) sau cu valori multiple, daca materializeaza mai multe
valori ale unei marimi fizice (rigla gradata, rezistor electric în decade
etc.).

b) Instrumentul de masurat constituie cea mai simpla asociere

de dispozitive si elemente care poate furniza în mod independent
informatii de masurare (subler, balanta, ampermetru etc.).

c) Prin aparat de masurat se întelege un mijloc de masurare

realizat, în general, dintr-un traductor primar, dispozitive intermediare si
un instrument de masurat (aparat electric pentru masurat temperatura,
voltmetru cu diode în clasa B etc.).

d) Sistemul de masurare reprezinta un ansamblu complet de

mijloace de masurare si dispozitive anexa, reunite prin scheme si
metode comune, în scopul obtinerii unor informatii de masurare. Ele pot
fi asociate cu dispozitive de automatizare si/sau tehnica de calcul.

Dupa modul de prelucrare si redare a informatiei de masurare,

mijloacele de masurare pot fi: analogice, daca semnalul de iesire este o
marime fizica continuu variabila sau numerice, daca semnalul de iesire
reprezinta valori discrete ale marimii de intrare

3
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

Totalitatea procedeelor folosite pentru obtinerea informatiei de

masurare formeaza metoda de masurare.

Dupa modul în care se obtine rezultatul masurarii exista metode

de masurare directe - daca valoarea masurandului rezulta nemijlocit din
procesul de masurare sau indirecte, daca valoarea masurandului se
obtine pe baza unei relatii de calcul în care intervin valori provenite din
alte masurari directe.

Metodele de masurare directa permit evaluarea masurandului

prin comparatie cu un etalon, prin etalon întelegându-se un mijloc de
masurare care serveste la definirea, realizarea, reproducerea sau
conservarea unitatii de masura a unei marimi în scopul transmiterii
unitatii de masura altor mijloace de masurare. Aceasta comparatie se
poate realiza simultan (balanta etc.) sau succesiv (ampermetru etc.).

• Cum pot fi clasificate mijloacele de masurare dupa modul în

care furnizeaza informatia la iesire?
• Exemplificati câteva marimi care se masoara prin metode
indirecte.
• Enumerati unele metode de comparatie simultana.
• Din ce cauza la metodele de comparatie succesiva este necesar sa
existe o memorie?
• Cum se realizeaza la ampermetru comparatia succesiva?

1.4. Erori
În practica se constata ca rezultatul unei masurari nu depin de
numai de valoarea masurandului, el putând fi influentat de o serie de
factori de natura obiectiva (mijloc de masurare, metoda de masurare,
factori exteriori procesului de masurare etc.) sau de natura subiectiva.
Pentru caracterizarea rezultatelor obtinute în procesul de masurare se
definesc urmatoarele valori:

Valoarea adevarata (reala), Xa a unei marimi este valoarea

exacta a marimii respective în conditiile existente la un moment dat. De
obicei, valoarea adevarata a unei marimi nu poate fi determinata
experimental, ea înlocuindu-se cu o valoare conventional adevarata, X
care se obtine cu ajutorul unor mijloace de masurare deosebit de
precise; practic, se considera ca diferenta dintre valoarea adevarata si
valoarea conventional adevarata este neglijabila si deci, cele doua
notiuni sunt echivalente.

Rezultatul unei masurari individuale, x care se obtine cu ajutorul

unor mijloace de masurare obisnuite, reprezinta valoarea masurata .

Abaterea valorii masurate fata de valoarea adevarata a

masurandului constituie eroarea de masurare.

4
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

Intervalul în care se estimeaza, cu o anumita probabilitate

numita nivel de încredere, ca se afla valoarea adevarata a masurandului
se numeste incertitudine de masurare; incertitudinea de masurare
estimeaza limitele erorilor de masurare. Pentru o estimare obiectiva este
necesar ca împreuna cu rezultatul masurarii sa se specifice atât erorile,
cât si incertitudinea de masurare. În figura 1.1 sunt reprezentate
schematic notiunile prezentate anterior.
∆ Eroare de masurare

Xa Valoare adevarata
Diferenta neglijabila
x Valoare masurata

)( ( )
0
X Valoare conventional adevarata

Incertitudine de mãsurare

Fig. 1.1. Explicativa privind valoarea adevarata, valoarea masurata,

valoarea conventional adevarata, eroarea de masurare si incertitudinea
de masurare.

Dupa modul de reprezentare , erorile se clasifica în:

a) Eroare absoluta, ∆ definita ca diferenta algebrica dintre

valoarea masurata si valoarea (conventional) adevarata. Este o marime
cu semn si unitate de masura identica cu cea a masurandului:

∆ = x− X. (1.1)

Eroarea absoluta cu semn schimbat reprezinta corectia masurarii, c:

c = -∆. (1.2)

b) Eroarea relativa, δ se defineste ca raport dintre eroarea

absoluta si valoarea adevarata. Este o marime adimensionala cu semn:

∆ ∆
δ= ≈ . (1.3)
X x

c) Eroarea raportata , δ r se exprima prin raportul dintre eroarea

absoluta si o valoare conventionala X c:

∆
δr = . (1.4)
Xc

5
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

d) Eroarea tolerata reprezinta eroarea maxima cu care este

cunoscuta valoarea indicata de un mijloc de masurare ce functioneaza
corect; ea reprezinta o eroare limita maxima admisa pentru valoarea
indicata si se foloseste la unele mijloace de masurare la definirea clasei
de precizie (c.p .); în acest caz, ca valoare conventionala, se considera
intervalul de masurare al mijlocului de masurare:

∆ max
c. p. = ⋅ 100 . (1.5)
xmax − xmin

Dupa modul de manifestare a erorilor la repetarea masurarilor

care au loc în conditii practic identice, ele se clasifica în:
1) Erori aleatoare ce variaza imprevizibil în timp ca valoare si
ca semn; ele pot fi pozitive sau negative; cele mici au o probabilitate de
aparitie mai mare decât cele mari, iar valoarea lor medie tinde spre zero
daca numarul de masurari tinde spre infinit.

2) Erorile sistematice, care se caracterizeaza prin aceea ca nu

variaza în timp sau au o variatie lenta la repetarea masurarilor; ele pot
avea o lege de variatie cunoscuta, însa pentru determinarea lor sunt
necesare masurari suplimentare, în afara procesului de masurare.

Observatie: Rezulta ca principala diferenta între erorile

aleatoare si cele sistematice consta în viteza lor de variatie în raport
cu intervalul de timp în care se efectueaza masurarea (observarea).

3) Erorile grosolane conduc la obtinerea unor rezultate aberante

în procesul de masurare si au, de regula, cauze subiective legate de
utilizarea gresita a mijloacelor de masurare sau a metodelor de
masurare.

• Care este diferenta esentiala între eroare si incertitudinea de

masurare?
• Care sunt sursele care produc erori în procesul de masurare ?
• În ce unitati de masura se pot exprima erorile relative?
• Ce tip de erori produc modificarile de temperatura ale
mediului ambiant? Dar fluctuatiile de temperatura ce sunt
datorate curentilor de aer?
• Exemplificati câteva erori grosolane.

1.4.1. Erori aleatoare

Se considera ca în cazul unor masurari repetate asupra aceluiasi
masurand, în conditii practic identice, erorile întâmplatoare apar
datorita unor cauze independente între ele, adica procesele aleatoare
sunt necorelate între ele, însa stationare si ca au urmatoarele proprietati:

6
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

1) probabilitatea aparitiei unor valori mai apropiate de valoarea

adevarata este mai mare decât probabilitatea aparitiei unor valori mai
departate de aceasta;
2) valorile cu abateri pozitive fata de valoarea adevarata au
aceeasi probabilitate de aparitie ca si valorile cu abateri negative.

Conditiile prezentate presupun ca erorile sistematice au fost

eliminate, fiecare masurare individuala fiind afectata de o eroare
aleatoare astfel încât multimea valorilor individuale este grupata în
jurul valorii adevarate cu o anumita repartitie a probabilitatii.

Aceste erori nu pot fi eliminate si nici corectate, însa nivelul lor

poate fi redus pr in prelucrarea rezultatelor unui sir de masurari.

Se demonstreaza ca cea mai buna estimare a valorii adevarate a

masurandului o reprezinta media aritmetica, x , definita cu relatia:
n

∑x
i =1
i
x= . (1.7)
n

Împrastierea rezultatelor se caracterizeaza prin eroarea medie

patratica experimentala, s, definita prin relatia:

n
∑ ( xi − x) 2
i =1
s= . (1.8)
n −1

Prin prelucrarea statistica, în conditiile folosirii acelorasi

mijloace si metode de masurare, este posibila o crestere a preciziei prin
reducerea efectului erorilor aleatoare de 2 - 7 ori.

O problema legata de prelucrarea rezultatelor masurarilor

afectate de erori întâmplatoare, o constituie cunoasterea legii de
repartitie probabilistica a acestora. În tehnica masurarilor se considera
ca erorile aleatoare au o lege de repartitie normala (figura 1.2).
Densitatea de probabilitate, y pentru repartitia normala are expresia:

1  ( x − µ) 2 
y= exp  − ,
2σ 2 
(1.9)
σ 2π 

Maximul densitatii de probabilitate are loc pentru x = µ, iar

gradul de împrastiere se apreciaza prin σ. Legea de repartitie se
considera normala daca numarul de masurari este mai mare de 200;
daca aceasta conditie nu este îndeplinita, se realizeaza o selectie,
urmând a fi estimate: valoarea medie, x si eroarea medie patratica
experimentala, s.

7
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

y(x)

σ1
Aria =1
σ2 > σ1

Fig. 1.2. Densitatea de probabilitate la doua repartitii normale

caracterizate prin erori medii patratice σ1 si σ2 diferite.

Probabilitatea ca o valoare masurata sa fie c uprinsa între limitele

x ± ts, numite limite de încredere, unde t este coeficientul de
amplificare, se determina cu ajutorul integralei functiei densitatii de
probabilitate:

t
2 z2
P( t ) =
2π 0
∫ exp( − 2
)dz ,
(1.10)
x −µ
unde : z = .
σ

Valorile coeficientului de amplificare, t se gasesc tabelate; în

practica metrologica se ia P ≥ 0,9.

• Cum interpretati notiunea de împrastiere a rezultatelor? Are

împrastierea rezultatelor vreo legatura cu valoarea medie?
• Din ce cauza se considera ca erorile aleatoare au o distributie
normala?
• Probabilitatea de aparitie a unei valori masurate în intervalul
x ± 3 s este de 99,73%; care este numarul de masurari pentru ca
un rezultat sa fie în afara intervalului?
• Din ce cauza în practica metrologica se ia un nivel de încredere
mai mare decât 90%?

1.4.2. Erori sistematice

Caracteristic pentru erorile sistematice este faptul ca au o sursa
cunoscuta care le genereaza si deci este posibil ca legea lor de variatie
sa fie data, putând fi aplicate anumite corectii în procesul de masurare.
Determinarea erorilor sistematice presupune însa cunoasterea unor
informatii adiacente care nu rezulta direct din procesul de masurare si
care necesita efectuarea unor masurari suplimentare asupra surselor
care le produc. Din punct de vedere practic, determinarea erorilor
sistematice nu este întotdeauna justificata sub aspectul cunoasterii fizice

8
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

a surselor de erori, pret de cost, timp de masurare, efectuarea calculelor

pentru determinarea corectiilor etc.

Rezulta ca din punct de vedere practic erorile sistematice pot fi

determinabile, daca se justifica determinarea lor, si respectiv,
nedeterminabile, în caz contrar; pentru eliminarea sau reducerea
efectelor erorilor sistemtice se folosesc doua procedee:

a) Stabilirea corelatiei dintre eroarea sistematica si factorul

care o produce, adica determinarea legii de dependenta a erorii de sursa
ce o genereaza. Aceasta metoda se aplica în cazul în care factorii
exteriori sunt usor controlabili (temperatura mediului ambiant,
rezistenta interioara a unor instrumente sau aparate de masurat etc.),
valoarea lor rezultând în urma unor masurari suplimentare.

b) Aleatorizarea erorilor sistematice se aplica pentru erorile

nedeterminabile, de obice i, lent variabile în timp, ceea ce presupune
repetarea masurarilor în momente necorelate cu modificarea factorilor
de influenta. Trebuie subliniat faptul ca în urma aleatorizarii erorilor
sistematice se realizeaza o estimare a acestora, adica stabilirea unei
valori aproximative pe baza unui criteriu probabilistic. Deoarece în
majoritatea cazurilor se poate aprecia ca eroarea sistematica este
cuprinsa între limitele ± a, distributia de probabilitate poate fi
considerata ca o distributie echiprobabila având o densitate de repartitie
rectangulara (figura 1.3). Eroarea medie patratica se determima cu
relatia:
a2
σ2 = (1.11)
3
y

1/2a

Aria =1
x
-a +a
Fig. 1.3. Densitatea de probabilitate în cazul
distributiei echiprobabile.

În cazul în care în procesul de masurare intervin erori aleatoare,

ce stabilesc incertitudini de tip A, dar exista si incertitudini de tip B
(erori ce pot fi stabilite pe seama unor prescriptii tehnice), se calculeaza
incertitudinea compusa :

σ = σ 2A + σ 2B , (1.12)

care este o incertitudine de nivel 1σ.

9
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

Rezultatul corectat si creditat al masurarii se exprima în forma:

x + c ± U , unde: c reprezinta corectia - provenita din erorile
sistematice calculabile, iar U - incertitudinea de masurare globala
pentru un n ivel de încredere P(t) dat.

Observatie: O problema importanta la exprimarea

rezultatelor masurarilor este legata de rontunjirea acestora. Pentru
aceasta se considera urmatoarele principii:
a) numarul de cifre certe este corelat cu precizia de
masurare (de exemplu voltmetrele numerice cu 3 1/2 cifre - ce
afiseaza maximum 1999 - au eroarea tolerata de 0,1%);
b) daca se indica incertitudinea de masurare, rangul ultimei
cifre a numarului trebuie sa fie egal cu rangul ultimei cifre a
incertitudinii (de ex. 2,00± 0,05 kg );
c) la prelucrarea statistica se re tine un numar mai mare de
cifre (cu una-doua), media fiind afectata de o incertitudine de
masurare mai mica decât masurarile individuale.
În conformitate cu principiile expuse cifrele incerte ale
rezultatului unei masurari trebuie sa fie eliminate deoarece nu
contin informatie de masurare.

De retinut: În cadrul masurarilor electrice curente, de obicei

erorile aleatoare sunt reduse, ponderea cea mai mare având-o erorile
instrumentale - care reprezinta erori sistematice ce se aleatorizeaza.

• Ce se întelege prin stabilirea corelatiei dintre eroarea

sistematica si sursa care o produce ? De ce sunt necesare, în
acest caz si efectuarea unor masurari suplimentare?
• Care este eroarea sistema tica de metoda la masurarea unei
rezistente prin metoda “amonte” (voltmetrul conectat
înaintea ampermetrului) ?
• În practica metrologica, la verificarea instrumentelor de
masurat, acestea se compara cu un instrument etalon avînd o
clasa de precizie de 5 ori mai mica, ceea ce conduce la un
nivel de încredere de 95%; din câte instrumente verificate s-
ar putea ca unul sa fie defect?
• Cum interpretati expresia R = 1,00 + 0.01 ± 0,008 Ω ?

1.4.3. Prelucrarea rezultatelor pentru masurarile

indirecte
Daca marimea de masurat se obtine pe baza unei expresii
explicite:

y = f (x1 , x12 ,..., xn ) , (1.13)

10
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

unde marimile xi provin din masurari directe cunoscute cu anumite

erori, pentru determinarea erorii se poate folosi metoda bazata pe
dezvoltarea în serie Taylor. Aceasta metoda presupune considerarea
situatiei celei mai dezavantajoase care poate sa apara la determinarea
valorii masurandului. În acest caz, considerând ca marimile sunt
afectate de erorile absolute ∆ i, eroarea relativa pentru marimea y va fi o
suma ponderata a erorilor relative de determinare a marimilor xi:

∆y ∆1 ∆ ∆
= c1 + c 2 2 + ... + c n n . (1.14)
y x1 x2 xn

Valoarea coeficientilor de ponderare, ci se stabileste presupunând ca

toate erorile absolute sunt nule, cu exceptia lui ∆i:

∆y   ∆i  ∂y x i
ci =   /   ≈ ⋅ , (1.15)
 y   xi  ∂xi y

de unde rezulta:
n
∂ f xi
δy = ∑∂x δi . (1.16)
i =1 i y

Observatie: În relatia prezentata, semnul derivatelor se va

lua în asa fel încât sa rezulte situatia cea mai defavorabila din
procesul de masurare, fara a neglija însa eventualele corelatii ce pot
exista între marimile x i.

Aplicatie:
Pentru masurarea unei surse de tensiune se compara valoarea acesteia
cu o sursa de tensiune etalon având tensiunea nominala de 1,018 V,
cunoscuta cu o eroare tolerata de ±0,1% si se constata ca este mai mica
cu 2 mV. Stiind ca milivoltmetrul masoara cu o eroare tolerata de ±2%,
sa se determine eroarea de masurare a tensiunii necunoscute.
Solutie: Tensiunea necunoscuta are valoarea:
Ux=Ue – Uv = 1,018 - 0,002=1,016 V.
Aplicând formula de la propagarea erorilor se obtine:
δ y = (+ 1) δ e + (− 1)
Ue Uv
δv .
U E −U v U E −U v
În relatia de mai sus trebuie considerata situatia cea mai defavorabila ,
adica prima eroare pozitiva, iar cea de -a doua - negativa, obtinându-se:
1,018 0,002
δy = × 0,1 + × 2 ≈ 0,1 + 0,004 = 0,104 .
1,018 − 0,002 1,018 − 0,002
Din rezultatul obtinut se constata ca milivoltmetrul are o contributie
foarte redusa în eroarea finala.
Concluzie: La masurarile diferentiale, daca una dintre marimi este
mult mai mica decât cealalta marime, contributia acesteia la
eroarea finala este foarte redusa si deci nu prea conteaza cât de
precis este cunoscuta!

11
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

1.5. Semnale si perturbatii

În acceptiunea cea mai larga, prin semnal se întelege o
manifestare fizica care se poate propaga printr-un mediu dat. Semnalele
care se suprapun în mod nedorit peste semnalul util se numesc
perturbatii.

Dupa modul de aparitie, semnalele se clasifica în:

a) semnale singulare;
b) semnale periodice;
c) semnale alea toare.

Semnalele singulare sunt acele semnale care au un caracter unic;

ele se folosesc în transmiterea informatiilor, în analiza sistemelor, în
testari etc. Pot fi descrise în domeniul timp, functia de timp fiind
caracterizata prin: momentul trecerilor prin zero, valorile de vârf,
durata, energie etc. În domeniul frecventa, analiza semnalelor singulare
se face cu ajutorul transformatei Fourier, ele având, de regula, un
spectru de frecvente continuu si infinit.

Semnalele periodice sunt acele semnale care se reproduc în

forma identica dupa un interval de timp numit perioada. Ele pot fi
descrise în domeniul timp ca functii de amplitudine, frecventa, perioada
si faza. Analiza în domeniul frecventa a acestor semnale se face cu
ajutorul seriei Fourier, rezultând un spectru de frecvente discret.

Pentru semnalele periodice sunt caracteristici urmatorii

parametri:

a) perioada, T - intervalul de timp între doua reproduceri în

forma identica;
b) frecventa, f - numarul de perioade în unitatea de timp;
c) valoarea medie , Vm - definita cu relatia:

T
1
f (t )dt ;
T ∫0
Vm = (1.17)

Observatie:Valoarea medie reprezinta componenta continua a

semnalului.

d) valoarea medie a modulului, Vm' - definita prin:

T
1
V '
m = ∫ f (t ) dt ; (1.18)
T 0

e) valoarea (amplitudinea) maxima/minima;

f) valoarea (amplitudinea) vârf la vârf - diferenta dintre valoarea
maxima si valoarea minima a semnalului;

12
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

g) valoarea efectiva, Vef - definita prin relatia:

T
f 2 (t )dt .
1
Vef =
T0∫ (1.19)

Daca se cunosc valorile efective ale componentelor armonice

ale semnalului Vief , valoarea efectiva a semnalului este data de relatia
(teorema lui Parseval):

Vef = ∑V 2
ief . (1.20)

Pentru procesul de masurare prezinta, de asemenea, importanta

urmatorii factori:
a) factorul de forma, kf definit prin relatia:

k f = V ef /Vmed ; (1.21)

b) factorul de umplere, D definit ca raport dintre durata unui

impuls t 0 si perioada acestuia, T:

D = t0/T; (1.22)

c) factorul de creasta, CF definit prin relatia:

CF = Vmax /Vef . (1.23)

Daca un semnal sinusoidal trece printr-un sistem liniar se

schimba amplitudinea si faza acestuia; la trecerea prin sisteme neliniare
apar si componente armonice superioare inexistente în semnalul initial,
rezultând distorsiuni de neliniaritate. Aprecierea gradului de
distorsionare a semnalului se face cu ajutorul gradului de distorsiuni
armonice (de neliniaritate), definit de expresia:

U 22 + U 32 + ... U 22 + U 32 +...
δ= ≅ , (1.24)
U 12 + U 22 + U 32 +.... U1

unde Ui reprezinta valoarea efectiva a componentei armonice de ordinul

i; daca δ < 0,3 cele doua expresii sunt echivalente cu o eroare mai mica
decât 1,5%.

Semnalele singulare si cele periodice sunt semnale deterministe

deoarece pot fi exprimate printr-o lege de variatie cunoscuta.

Semnalele aleatoare sunt acele semnale care au un caracter

întâmplator, imprevizibil în timp; valoarea instantanee a acestor
semnale este caracterizata prin functii de probabilitate. Ele au un spectru
continuu într-o banda de frecvente data.

13
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

Pentru procesul de masurare prezinta importa nta modul de

reprezentare a semnalelor în timp, ele putând fi (figura 1.4):

t t t t
a) b) c) d)
Fig.1.4. Diferite semnale si reprezentarea lor în functie de timp.

a) semnal analogic continuu în timp;

b) semnal analogic discret în timp;
c) semnal discret în amplitudine si continuu în timp;
d) semnal discret în amplitudine si în timp.

• Exemplificati câteva semnale deterministe ce reprezinta

perturbatii.
• Cât este valoarea medie a unui semnal sinusoidal?
• Cum trebuie realizat amplificatorul unui voltmetru electronic de
valori medii în cazul masurarii unui semnal având un factor de
umplere mic?Ce tip de “factor” ar caracteriza cel mai bine
semnalul în acest caz?
• Din ce cauza distorsiunile de neliniaritate deranjeaza o auditie
muzicala?

1.6. Esantionarea semnalelor

Prin esantionare se întelege operatia de transformare a unui
semnal continuu variabil, s(t) într-un semnal discret în timp, format
dintr-o succesiune de impulsuri foarte scurte numite esantioane, ale
caror amplitudini sunt egale cu valoarea semnalului din momentul de
esantionare (figura 1.4). Prin urmare, esantionarea reprezinta modularea
impulsurilor în amplitudine si se realizeaza prin înmultirea semnalului
cu o succesiune de impulsuri foarte scurte, în cazul ideal - impulsuri
Dirac (cu durata 0 si amplitudinea infinita).

Din punct de vedere practic esantionarea trebuie sa fie astfel facuta încât
sa permita reconstituirea semnalului initial pe baza esantioanelor. Pentru
a stabili în ce conditii este posibila reconstituirea semnalului intial se
considera spectrul semnalului esantionat (figura 1.5).
Pornind de la spectrul unui semnal, având frecventa maxima din
spectrul sau, fm , spectrul semnalului esantionat se obtine multiplicând

14
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

pe axa frecventelor spectrul semnalului de baza în dreptul frecventelor

multipli ai frecventei de esantionare, f 0.

FTJ

-fm fm f0 2f0 f
fT
Fig.1.5. Spectrul semnalului esantionat.
Din figura 1.5 rezulta ca daca doua spectre adiacente
(consecutive) nu se suprapun, exista posibilitatea reconstituirii
semnalului, extragând spectrul de baza al semnalului cu ajutorul unui
filtru trece – jos, FTJ cu frecventa de taiere, fT.

În acest caz trebuiesc satisfacute conditiile:

f T > f m si f T ≤ f o - fm ,

de unde rezulta:

f 0 ≥ 2 fm. (1.25)

Rezultatul dat de relatia (1.25), cunoscut ca teorema Wiener-

Shannon-Hincin sau teorema esantionarii, indica faptul ca pentru a
putea reconstitui un semnal din esantioanele sale este necesar ca
frecventa de esantionare sa fie de cel putin doua ori mai mare ca
frecventa ma xima continuta în semnal.

Conditiile prezentate mai sus corespund esantionarii ideale; în

practica apar o serie de abateri fata de cazul ideal. Prima problema a
esantionarii o reprezinta stabilirea momentului în care are loc acest
proces, ceea ce permite si stabilirea amplitudinii esantionului; o decalare
a momentului de esantionare atrage dupa sine o modificare a
amplitudinii, fenomen ce poarta denumirea de efect de jitter.

Nerespectarea conditiei impuse de teorema Wiener - Hincin

conduce la suprapunerea spectrelor adiacente, dând nastere erorilor de
tip alias (în cinematografie acestea sunt vizibile în cazul filmarii rotilor
de la caruta, care, la proiectare, se rotesc invers).

Daca frecventa de taiere a filtrului este mai mica decât frecventa

maxima continuta în semnal, apar erori de trunchiere care se manifesta
prin pierderea detaliilor fine.

15
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

• Exemplificati procedee de esantionare din viata de zi cu zi

(medicina, metrologie, arheologie etc.).
• Cum se explica “rotirea inversa” a rotilor carutelor la
cinematograf?
• Pentru o imagine cu “pureci” la TV, solutia pentru reducerea
acestora este sa privim cu “ochii mici”; cum se explica, în acest
caz, îmbunatatirea calitatii imaginii?
• Deoarece peste orice semnal se suprapun si zgomote de banda
larga rezulta ca este foarte greu de aplicat teorema
esantionarii; cum se poate limita banda de frecvente a
semnalelor?

1.7. Cuantizarea semnalelor

Orice masurare numerica presupune discretizarea valorii
masurandului. Prin cuantizare se întelege operatia de transformare a
unui semnal analogic, s(t) într-un semnal ce poate lua numai valori
dintr-o multime discreta; fiecare valoare a functiei ce reprezinta
semnalul analogic se înlocuieste cu cea mai apropiata valoare discreta
(figura 1.4.c.) si d)).

Intervalul dintre doua niveluri de cuantizare consecutive poarta

denumirea de cuanta ; daca cuantele sunt egale între ele cuantizarea se
numeste uniforma si este neuniforma, în caz contrar.

Pentru o cuantizare uniforma cu cuanta q, semnalul cuantizat

poate fi scris în forma:

sc(t) = k(t).q, (1.26)

în timp ce semnalul real este:

s(t) = k(t).q +ξ(t).q, (1.27)

unde: k(t) este un numar întreg, iar ξ(t) este o functie ce poate apartine
intervalelor [0,1], [-1,0] sau[-0,5,+0,5], ea depinzând de modul în care
se face aproximarea.

Dispozitivul care realizeaza cuantizarea se numeste cuantizor.

Caracteristica de transfer a unui cuantizor este prezentata în figura 1.6
împreuna cu eroarea de cuantizare numita si zgomot de cuantizare.
Deoarece zgomotul de cuantizare are o repartitie de probabilitate
echiprobabila, eroarea media patratica, care are semnificatia valorii
efective a zgomotului, are valoarea:

16
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

sc

q
1

+q/2 1 2 3 s

-q/2
Fig.1.6. Caracteristica de transfer a unui
cuantizor.

q
sef == . (1.28)
12

Rezulta ca zgomotul de cuantizare poate fi redus numai prin

reducerea cuantei.

• Dati exemple de masurari în care se realizeaza cuantizari

uniforme si respectiv, cuantizari neuniforme.
• Ce avantaje prezinta cuantizarea neuniforma si unde se
utilizeaza?
• solutie posibila de reducere a zgomotului de cuantizare consta
în suprapunerea peste semnal a unui zgomot aleator si
medierea rezultatului. Cum se explica reducerea nivelului
zgomotului de cuantizare în acest caz?

17
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

Rezumat

Procesul de masurare implica existenta masurandului,

adica a unei anumite proprietati a obiectului supus masurarii, a
unui mijloc de masurare, care sa preia informatia de masurare si
sa o transforme într-o marime utilizabila operatorului, a unei
metode de masurare si de regula, a unui etalon.

Sistemul de marimi fizice este format din marimi

fundamentale , alese arbitrar si marimi derivate, definite pe baza
legilor din fizica si a marimilor fundamentale.

Ansamblul de unitati de masura asociat sistemului de

marimi fizice formeaza sistemul de unitati de masura. În
prezent, în majoritatea tarilor din lume, se foloseste Sistemul
international SI.

Abaterea valorii masurate fata de valoarea adevarata –

ca marime si semn – se numeste eroare, în timp ce estimarea
unui interval, în interiorul caruia se gaseste cu o anumita
probabilitate valoarea adevarata, se numeste incertitudine.

Dupa modul de reprezentare, erorile pot fi: absolute,

relative sau raportate; dupa modul de manifestare la repetarea
masurarilor, erorile pot fi: aleatoare, sistematice sau grosolane.

Semnalele deterministe pot fi caracterizate în domeniul

timp sau în domeniul frecvente; semnalele aleatoare se
caracterizeaza prin legi statistice.

Cele mai importante procedee de prelucrare a

semnalelor pentru tehnica masurarilor sunt: esantionarea –
operatie de discretizare în timp si cuantizarea – operatie ce
presupune discretizarea semnalelor în amplitudine.

18
 Modulul 1
Consideratii generale privind procesul de masurare

ÎNTREBARI SI PROBLEME
1. Cum se defineste masurarea?
2. Care sunt unitatile de masura fundamentale din SI?
3. Care este diferenta dintremasuri si masurari?
4. Ce semnificatie are semnul de la eroarea absoluta si
relativa?
5. Din ce cauza se considera ca erorile întâmp latoare au o
distributie de probabilitate normala?
6. Când se aleatorizeaza e rorile sistematice ?
7. La masurarea volt-ampermetrica a unei rezistente s -au
obtinut valorile U = 5 V ± 2% si I = 2 mA ± 1,5%; care este
valoarea rezistentei si cu ce eroare a fost dete rminata?
8. Prin ce metode se poate obtine valoarea medie, valoarea de
vârf si valoarea efectiva a unui semnal?
9. Care dintre cele doua relatii de calcul pentru distorsiunile
de neliniarite se poate mai usor implementa în practica si de
ce?
10. Care este rolul filtrului trece-jos la refacerea semnalului
esantionat?
11. În cazul prelucrarii numerice a unui semnal care operatie
se executa mai întâi: esantionarea sau cuantizarea si de ce?
12. Ce semnificatie fizica are zgomotul de cuantizare?

TEMA: Erori si incertitudini de masurare

-Definirea celor doua notiuni
- Diferenta dintre cele doua notiuni
- Transformarea erorilor în incertitudini de masurare (de
exemplu, în cazul erorii instrumentale)

19