Facultate Inginerie Electrică

Laborator MPT

ANUL-1

TEHNO 01
Standardizarea în industria electrotehnică

1
 1. Noţiuni de bază
Prin standardizare se înţelege reglementarea tehnică, unitară, organizată, care stabileşte
norme şi prescripţii privitoare la calitatea, caracteristicile, dimensiunile, forma, materialele,
gama de tipuri şi alte elemente ce definesc un produs, precum şi privitoare la unele metode
de analiză şi încercări, noţiuni ştiinţifice, unităţi de măsură, terminologie, clasificare,
simbolizare, marcare, desene tehnice, proiectare, execuţie etc. Standardizarea este o
activitate specifică ce stabileşte, pentru probleme reale sau potenţiale, dispoziţi destinate
unei utilizări comune sau repetate, furnizează reguli şi îndrumări sau caracteristici pentru
diferite activitaţi sau rezultatele lor, urmă-rind obţinerea unui grad optim de ordine într-un
context dat.

Obiectul principal al standardizării îl constituie crearea condiţiilor pentru organiza-rea

raţională a producţiei prin specificarea, tipizarea, normalizarea şi unificarea, pentru
asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii produselor, cât şi pentru reglementarea relaţiilor dintre
producător şi beneficiar.

Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut

care prevede pentru utilizări comune şi repetate, reguli, prescripţii, şi caracteristici
referitoare la diferite activităţi sau rezultatele acestora, în scopul obţinerii unui grad optim
de ordine într-un context dat.

Lucrările de standardizare naţională, internaţională şi europeană se realizează în comitete

tehnice, care sunt organisme tehnice, care sunt organisme create pe domenii de activitate.
În România, organul suprem de specialitate al administraţiei publice în domeniul
standardizării este Asociaţia de Standardizare din România (ASRO) aprobată prin ordonanţa
nr. 39 din 30 ian. 1998.

România face parte din Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO), Comisia

Europeană de Standardizare (CEN), Comisia Electrotehnică Internaţioneală (CEI) şi este
membru afiliat al Comitetului European de Standardizare Electrotehnică (CENELEC).

Până la data de 28.08.1992 standardele române au avut sigla STAS (STAndard de Stat), iar
după aceea dată standardele au sigla SR (Standard Român). Standardele cu sigla STAS îşi
menţin valabilitatea până la revizuirea sau anularea lor. Standardele române identice cu
standardele internaţionale au sigla SR CEI, SR ISO, STAS CEI, urmată de numărul standardului
internaţional respectiv. Standardele române identice cu standardele europene au sigla SR EN
(STAS EN) urmată de numărul standardului european respectiv.

Începând cu 01.01.1997, CEI în acord cu ISO a introdus un nou sistem de numerotare

pentru standardele internaţionale, ghiduri şi rapoarte tehnice. Atribuirea numerelor pentru
toate standardele din domeniul electrotehnic este cuprins între 60000 şi 79999.

2
Până în 2001, aceste standarde au fost clasificate şi numerotate după un sistem alfanumeric
cuprinzând sectoare, grupe şi subgrupe. Sectoarele erau clasificate după ramura de
producţie şi notate cu litere A, B, C etc. Sectorul rezervat domeniului electrotehnicii era
sectorul F (energetică şi electrotehnică – electronica). Acest sector cuprindea 9 grupe iar
fiecare grupa avea 9 subgrupe.

Exemplu: F3= materiale electrotehnică

F4= maşini şi aparate electrice

F41= maşini electrice rotative

F42= transformatoare

2. Comentarea unui standard

SR EN 61496-3

Securitatea maşinilor

ECHIPAMENTE DE PROTECŢIE ELECTROSENSIBILE

Partea 3: Cerinţe specifice pentru dispozitive de protecţie optoelectronice active sensibile la

reflexie difuză (AOPDDR)

Acest standard reprezintă versiunea în limba română a textului în limba engleză a

standardului european EN 61496-3:2001. Standardului european EN 61496-3:2001 a
adoptat fără modificări standardul internaţional CEI 61496-3:2001. Prezentul standard
completează sau modifică capitolele corespunzătoare CEI 61496-1 şi specifică cerinţe
particulare de proiectare, execuţie şi încercarea a echipamentului de protecţie
electrosensibil (ESPE) pentru protecţia maşinilor, care utilizează dispozitive de protecţie
optoelectronice active sensibile la reflexie difuză (AOPDDR) pentru realizare a funcţiei
sensibile.

3
 3. Concluzie
Standardizare se referă deci, la un ansamblu de măsuri specifice, rezultate din elaborarea
şi aplicarea unui sistem de norme şi prescripţii cuprinse în standardele naţionale şi
internaţionale. Importanţa standardizării în economia şi societatea contemporană este
unanim recunoscută. Standardele pătrund în toate activităţile de afaceri, precum şi în viaţa
cotidiană a populaţiei. Eficacitatea standardizării ca un instrument de ajustare a proceselor şi
rezultatelor activităţii în toate domeniile economiei naţionale este confirmată la nivel
internaţional, precum şi prin extinderea activităţii de standardizare în ţările dezvoltate şi în
curs de dezvoltare. Practica mondială si naţională a descoperit un spectru larg de probleme
care pot fi soluţionate prin intermediul sau în exclusivitate numai prin mijloacele
standardizării şi a stabilit diversitatea formelor şi metodelor de efectuare a acestor activităţi
în dependenţă de starea şi dezvoltarea economiei naţionale. Standardizarea creează un
limbaj comun, care permite producătorilor şi furnizorilor să comunice clar cu inginerii,
designerii şi agenţii de vânzări, oriunde ar fi. Standardele se aplică produselor în toate zonele
şi la etapele de producţie în economia modernă.

4. Bibliografie

1). Catalogul standardelor romane 2005

2). SR EN 61496-3:2001

3). Activitatea de laborator