MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU MAŞINI

ŞI INSTALAŢII DESTINATE AGRICULTURII ŞI INDUSTRIEI
ALIMENTARE - INMA
ROMÂNIA, Bucureşti, Cod SIRUES 0798762, Cod postal 013813, OP 18, Bd. Ion Ionescu de la Brad
nr.6, sector 1, Cont virament RO12TREZ7005069XXX005769 Trezoreria Operativă Bucureşti,
RO78RNCB0072026604710001 BCR Sucursala sector 1 Bucureşti, Cod Unic de Înregistrare
2795310, Atribut fiscal RO, Nr.de ordine în Registrul Comerţului J40/190/1997; Tel.(021)269.32.49,
269.32.60, Telefax (021)269.32.73, E-mail: icsit@inma.ro, http:\\www. inma.ro

SUPORT DE CURS

TOLERANŢE ŞI AJUSTAJE

Responsabil curs
Dr.ing. Ciupercǎ Radu

oct.2014
 Cuprins

NOŢIUNI INTRODUCTIVE.

NOŢIUNI DESPRE INTERSCHIMBABILITATE.

1.PRECIZIA DIMENSIONALĂ.
1.1. Dimensiuni, abateri, toleranţe.
1.2. Asamblări cu joc şi asamblări cu strangere.
1.3. Ajustaje.
1.3.1. Ajustaje cu joc.
1.3.2. Ajustaje cu strangere.
1.3.3. Ajustaje intermediare.
1.4. Sisteme de ajustaje şi alegerea sistemului de ajustaje
1.5. Unitate de toleranţă, calitaţi, clase de precizie

2. SISTEMUL ISO DE TOLERANŢE

2.1. Amplasarea şi simbolizarea campurilor de toleranţă.
2.2. Clase de precizie şi unitatea de toleranţă in sistemul iso.
2.3. Baza sistemului de toleranţe.
2.4. Regimul de temperatură şi control.
2.5. Indicaţii privind alegerea preciziei ajustajelor.
2.5.1.Ajustajele cu joc.
2.5.2. Ajustajele intermediare.
2.5.3. Ajustajele cu strângere.
2.6. Toleranţele dimensiunilor libere.
 NOŢIUNI INTRODUCTIVE

O cerinţă esenţiala a dezvoltării economice contemporane o constituie realizarea unui înalt nivel
calitativ al produselor. În general, calitatea unui produs este determinată de suma acelor proprietăţi ale
produsului care reflectă măsura în care acestea pot satisface nevoile societăţii şi depinde de calitatea
concepţiei(proiectării) si calitatea execuţiei. Legătura dintre calitatea concepţiei, calitatea execuţiei şi
calitatea produsului finit se poate vedea din triunghiul calităţii.

Pentru a realiza un produs de o anumita calitate se fac anumite cheltuieli. Deosebim din acest
punct de vedere un nivel calitativ optim şi anume cel pentru care costul global este minim.
Costul global reprezintă suma dintre costul de achiziţie şi costul de exploatare şi întreţinere în
bună stare de funcţionare pe toată perioada de utilizare a unui produs. Variaţia costurilor în funcţie de
nivelul calitativ este dată în diagrama următoare:

a = costul de achiziţie; b = costul de exploatare; c = costul global

Se observă cum calitatea devine un element de optimizare economică atât pentru producător cât
şi pentru beneficiar.
 NOŢIUNI DESPRE INTERSCHIMBABILITATE
Interschimbabilitatea, aparută odată cu dezvoltarea producţiei de serie mare şi de masă, este o
problemă complexă de proiectare, execuţie şi control.
Interschimbabilitatea reprezintă proprietatea ansamblurilor, subansambluri sau pieselor separate
de a putea fi înlocuite cu altele de acelaşi tip, fără o selecţionare prealabilă şi fără prelucrări suplimentare
de ajustare la montaj, cu condiţia îndeplinirii integrale a rolului lor funcţional.
Interschimbabilitatea trebuie sa fie un element principal care trebuie avut in vedere incă din faza
de proiectare a unui echipament tehnic
In general, interschimbabilitatea nu se referă numai la parametrii geometrici, ci la toţi parametrii
ce condiţionează îndeplinirea rolului funcţional al pieselor şi ansamblurilor (structură, rezistentă
mecanică, etc). În aceasta scurtă prezentare veti fi informati numai despre aspectul geometric al
interschimbabilităţii.

Dupa posibilităţile de realizare, interschimbabilitatea poate fi completă sau incompletă (partială).

- interschimbabilitatea completă se referă la piesele sau produsele de acelaşi fel, interschimbabile
indiferent de data şi locul fabricaţiei sau utilizării lor (organe de maşini normalizate pe plan internaţional,
organe de asamblare, rulmenţi, etc.)
- interschimbabilitatea incompletă (partială), întâlnita mult mai des, este condiţionată de data şi
locul fabricaţiei, de perfecţionările aduse produselor, condiţiile de exploatare, etc. (serii de fabricatie,
loturi de produse, etc.)
După tipul dimensiunilor la care se referă, interschimbabilitatea poate fi exterioară sau interioară.
- interschimbabilitatea exterioară se referă la dimensiunile exterioare (de montaj) ale pieselor şi
ansamblurilor şi interesează în special pe utilizatorul produselor ( în cazul unui rulment radial cu bile pe
beneficiar îl interesează numai dimensiunile de montaj D, d, B )

- interschimbabilitatea interioară se referă la dimensiunile de legătură interioară ale produselor şi

interesează în primul rând pe producător ( în cazul unui rulment, pentru obţinerea unui anumit joc radial
JR al rulmentului şi pentru ca producţia să fie economică, producătorul trebuie să realizeze dimensiunile
DC, dC, şi dCr cu toleranţe largi si va sorta dimensiunile respective pe grupe, iar asamblarea o va face pe
grupe de dimensiuni, astfel încât să obţină valoarea jocului radial JR în limitele prescrise, inelele şi bilele
fiind interschimbabile numai în cadrul aceleiaşi clase de sortare)
În concluzie, interschimbabilitatea este o condiţie necesară în producţia de serie mare şi de masă,
realizabilă printr-o tehnologie bine pusă la punct. Ea asigură o înaltă eficienţă economică atât în procesul
de fabricaţie, cât şi pe parcursul exploatării produselor, determinând dependenţa între proiectarea,
fabricaţia şi exploatarea produselor.
1.PRECIZIA DIMENSIONALĂ
Calitatea unui produs depinde de un complex de mărimi dintre care parametrii geometrici, liniari
şi unghiulari, constituie factori de bază, cărora în construcţiile de maşini li se acordă o deosebită atenţie
atât în faza de proiectare cât şi în cea tehnologică.
Precizia de prelucrare şi asamblare a organelor de maşini este determinată de următorii factori:
- precizia dimensională (se prescrie prin toleranţe la dimensiuni conform STAS 6265-82)
- precizie geometrică (se prescrie prin toleranţe geometrice conform STAS 7384-85, STAS
7385/1,2-85)
- precizia formei geometrice (se referă în general la elementele izolate)
- abateri de formă macrogeometrice (AF)
- ondulaţii (W)
- abateri de formă microgeometrică, rugozitate (R)
- precizia de orientare, de bătaie şi de poziţie (AP) (se referă la elemente asociate)

1.1. DIMENSIUNI, ABATERI, TOLERANŢE

Executarea unei piese la o dimensiune riguros exactă este foarte greu de realizat. Pe de altă parte,
practica arată că o piesă îsi poate îndeplini rolul sau funcţional în bune condiţii şi dacă dimensiunile
acesteia sunt executate între anumite limite.
De exemplu, considerând o piesă cu un alezaj în care trebuie să se rotească un arbore de o anumită
dimensiune, ansamblul celor două piese funcţionează aproximativ la fel de bine pentru o gamă apropiată
de valori ale alezajului.
Prin dimensiune se intelege numărul care reprezintă (în unităţi de masură) valoarea unei mărimi
liniare sau unghiulare.
Dimensiunile înscrise pe desen se numesc în general cote.
Intr-o primă clasificare, dimensiunile pot fi:
- dimensiuni funcţionale
- dimensiuni de montare
- dimensiuni tehnologice
- dimensiuni libere
După tipul suprafeţelor la care se referă se deosebesc:
- dimensiuni de tip alezaj
- dimensiuni de tip arbore
Alezajul este o dimensiune interioară aparţinătoare unei piese, indiferent dacă piesa este cilindrică
sau de altă formă.
Arborele este o dimensiune exterioară aparţinătoare unei piese, indiferent dacă piesa este
cilindrică sau de altă formă.
Convenţional, mărimile referitoare la alezaje se notează cu litere mari, iar cele referitoare la arbori
se notează cu litere mici. (fig. 1.)

Fig.1. Exemple de dimensiuni plane (a) şi cilindrice (b)

 unde :
D, L şi L1 notări pentru dimensiuni de tip alezaj
d, l şi l1 notări pentru dimensiuni de tip arbore

Pentru caracterizarea completă a alezajelor şi arborilor se mai definesc următoarele ;

Dimensiune nominală este valoare luată ca bază pentru a caracteriza o anumită dimensiune,
indiferent de abaterile pe care le poate avea. (DN, LN - alezaje cilindrice, respective plane; dN, lN - arbori
cilindrici, respectiv plani).
Dimensiune reală este dimensiunea care rezultă în urma prelucrării sau asamblării. Datorită
erorilor inerente introduse de metodele şi mijloacele de măsură , nu vom cunoaşte niciodată cu o precizie
absolută dimensiunea reală şi de aceea vom defini această dimensiune măsurată ca dimensiune efectivă.
Dimensiune efectivă este dimensiunea rezultată în urma măsurării. Ea va fi cu atât mai apropiată
de dimensiunea reală cu cât precizia de măsurare va fi mai mare. (D şi L sunt dimensiuni efective pentru
alezaje cilindrice, respectiv plane; d şi l sunt dimensiuni efective pentru arbori cilindrici, respectiv plani)
Dimensiuni limită sunt dimensiunile maxime si minime admise pentru un alezaj sau un arbore.
(Dmax şi Dmin sunt dimensiuni limită pentru alezaje cilindrice; dmax şi dmin pentru arbori cilindrici; Lmax şi
Lmin pentru alezaje plane; lmax şi lmin pentru arbori plani)
Pentru ca o anumită dimensiune să fie cuprinzătoare este necesar ca dimensiunea efectivă să fie
cuprinsă între dimensiunile limită admise , adică trebuie sa fie respectate relaţiile:
Dmin ≤ D ≤Dmax
Lmin ≤ L ≤ Lmax
dmin ≤ d ≤ dmax
lmin ≤ l ≤ lmax

Dacă din aceste relaţii se scad valorile nominale ale dimensiunilor, se pot scrie următoarele relaţii:
Dmin – DN ≤ D – DN ≤ Dmax - DN
Lmin – LN ≤ L – LN ≤ Lmax - LN
dmin – dN ≤ d – dN ≤ dmax - dN
lmin – lN ≤ l – lN ≤ lmax - lN

Diferenţele algebrice din partea stângă reprezintă abateri inferioare (Ai pentru alezaje şi ai pentru
arbori), cele din mijloc reprezintă abateri efective (A pentru alezaje şi a pentru arbori) iar cele din
dreapta reprezintă abateri superioare (As pentru alezaje şi as pentru arbori).
Ca urmare relaţiile de mai sus devin:
Ai ≤ A ≤ As …………. pentru alezaje cilindrice şi plane
ai ≤ a ≤ as …………… pentru arbori cilindrici şi plani

În consecinţă putem spune că o dimensiune este corespunzătoare dacă abaterile ei efective sunt
cuprinse între abaterile limită admise.
Reprezentarea grafică a unor dimensiuni (tip arbore şi tip alezaj) cu dimensiunile şi abaterile
limitş este redată în fig. 2
 Fig. 2. Tolerarea alezajelor şi arborilor
a) parametrii toleraţi
b şi c) reperul de referinţă

Se observă că abaterile inferioare, efective şi superioare pot fi pozitive, zero sau negative în
funcţie de semnul diferenţelor dintre dimensiunile nominale.

Relaţiile scrise iniţial se mai pot scrie şi sub forma :

Dmin – DN = Ai D – DN = A Dmax – DN = As
Lmin – LN = Ai L – LN = A Lmax – LN = As
dmin – dN = ai d – dN = a dmax – dN = as
lmin – lN = ai l – lN = a lmax – lN = as

sau sub forma:

Dmin = DN + AiD =DN + A Dmax = DN + As

Lmin = LN + Ai L = LN + A Lmax = LN + As
dmin = dN + ai d = dN + a dmax = dN + as
lmin = lN + ai l = lN + a lmax = lN + as

Diferenţele dintre valorile limită (maximă şi minimă) ale dimensiunilor reprezintă chiar
toleranţele dimensionale.
(TD şi TL reprezintă toleranţele alezajelor cilindrice, respectiv plane iar Td şi Tl reprezintă toleranţele
arborilor cilindrici , respectiv plani)
TD = Dmax – Dmin = (DN + As) - (DN + Ai) = As - Ai
TL = Lmax – Lmin = (LN + As) - (LN + Ai) = As - Ai
Td = dmax – dmin = (dN + as) - (dN + ai) = as - ai
Tl= lmax – lmin = (lN + as) - (lN + ai) = as - ai
 Toleranţele mai pot fi definite şi ca diferenţele algebrice dintre abaterile superioare şi cele
inferioare.
Întrucât întotdeauna dimensiunile maxime sunt mai mari decât dimensiunile minime, toleranţele
sunt întodeauna mărimi pozitive.
Reprezentarea grafică a unei toleranţe se numeşte câmp de toleranţă.
Scrierea unei dimensiuni pe desenul de execuţie se face astfel:

+As +As +as +as

DN ; LN ; dN ; lN
+Ai +Ai +ai +ai
sau concret
+0,02
Ø100 +0,01 ; 300±0,3

Observaţie: Întotdeauna abaterile superioare se scriu sus iar cele inferioare se scriu jos.

1.2. ASAMBLĂRI CU JOC ŞI ASAMBLĂRI CU STRÂNGERE

Asamblarea este îmbinarea a două sau mai multe piese executate cu anumite valori efective ale
dimensiunilor.
În cadrul unei asamblări va exista cel puţin o dimensiune de tip alezaj şi cel puţin o dimensiune de
tip arbore. În funcţie de valorile dimensiunii efective a alezajului şi arborelui asamblările pot fi asamblări
cu joc sau asamblări cu strângere. (fig. 3 şi fig. 4)

Fig. 3. Asamblare cu joc Fig. 4. Asamblare cu strângere

Diferenţa între dimensiunile efective ale alezajului şi dimensiunile efective ale arborelui se
notează cu Δ (Δ = D – d sau Δ = d – D) şi determină caracterul asamblării:
• Pentru Δ ≥ 0 (D ≥ d) asamblarea va fi cu joc
J =│Δ│= D – d J = jocul efectiv
Jocul efectiv dintr-o asamblare poate fi definit ca valoarea absolută a diferenţei pozitive dintre
dimensiunea efectivă a alezajului D şi cea a arborelui d.

• Pentru Δ ≤ 0 (D ≤ d) asamblarea va fi cu strângere

S =│Δ│= d – D S = strângerea efectivă
Strângerea efectivă reprezintă valoarea absolută a diferenţei negative dintre dimensiunea efectivă
a arborelui d şi cea a alezajului D, înainte de asamblare

Atunci când Δ = 0 se poate înterpreta că exista fie o asamblare cu joc zero, fie o asamblare cu
strângere zero. (1.8)
S =│D – d│= – (D – d) = d – D = – J

Rezultă că strângerea poate fi interpretată ca un joc negativ sau, invers, jocul ca o strângere
negativă.
1.3. AJUSTAJE

Ajustajul caracterizează relaţia ce există între două grupe de piese cu aceeaşi dimensiune
nominală, care urmează să se asambleze, în legătură cu valoarea jocurilor şi strângerilor ce apar după
asamblare.
La un ajustaj dimensiunea nominală a arborelui şi alezajului este aceeaşi:
DN = dN = N (ajustaje cilindrice)
LN = lN = N (ajustaje plane)

1.3.1. Ajustaje cu joc

Pentru obţinerea unui joc minim garantat la asamblarea unui alezaj cu un arbore este necesar ca
diametrul minim al alezajului să fie mai mare decât diametrul maxim al arborelui (fig. 5.)
Dmin ≥ dmax = N + Ai ≥ N + as = Ai ≥ as

Fig.5. Ajustaj cu joc

Jocurile se vor defini astfel:

Jmax = Dmax – dmin = (N + As) – (N + ai) = As – ai
Jmin = Dmin – dmax = (N + Ai) – (N + as) = Ai – as
J = D – d = ( N + A) – ( N + a) = A – a
Jmin ≤ J ≤ Jmax
Ai – as ≤ A – a ≤ As – ai

Deoarece jocurile şi strângerile sunt mărimi liniare ce trebuie să fie cuprinse între nişte valori
limită, maximă şi minimă, se va defini toleranţa algebrică a jocului ca fiind:
Taj = Jmax – Jmin = (As – ai) – (Ai - as) = (As - Ai) + (as - ai) = TD + Td
1.3.2. Ajustaje cu strângere

Pentru obţinerea unei strângeri garantate la asamblarea oricărui alezaj cu oricare arbore este
necesar ca diametrul minim al arborelui să fie mai mare decât dimatrul maxim al alezajului. (fig. 6.)
dmin ≥ Dmax = N + ai ≥ N + As = ai ≥ As (1.12)

Fig. 6. Ajustaj cu strângere

Se definesc următoarele :
Smax = |Dmin – dmax| = dmax – Dmin = (N + as) – (N + Ai) = as - Ai
Smin = |Dmax – dmin| = dmin – Dmax = (N + ai) – (N + As) = ai – As
S = |D – d| = d – D = (N - a) – (N + A) = a – A
Smin ≤ S ≤ Smax
ai – As ≤ a – A ≤ as - Ai

Toleranţa algebrică a strângerii (Tas) va fi:

Tas = Smax – Smin = (as – Ai) – (ai – As) = (As – Ai) + (as – ai) = TD + Td

Observaţie Smax = - Jmin si Smin = - Jmax (1.15.):

1.3.3. Ajustaje intermediare (de trecere)

Ajustajele intermediare corespund situaţiei când câmpurile de toleranţă ale alezajului şi arborelui
se suprapun parţial sau total, caz în care, în funcţie de dimensiunile efective D, d, vor rezulta fie asamblări
cu joc, fie asamblări cu străngere (fig. 7.)

Fig. 7. Ajustaj intermediar ( de trecere)

 - Jocul efectiv va fi cuprins între zero şi valoarea maximă:
0 ≤ J ≤ Jmax = 0 ≤ D – d ≤ Dmax – dmin = 0 ≤ A – a ≤ As - ai
şi la fel:
- Strângerea efectivă va fi cuprinsă între zero şi valoarea maximă:
0 ≤ S ≤ Smax = 0 ≤ d – D ≤ dmax – Dmin = 0 ≤ a – A ≤ as - Ai

Toleranţa algebrică a ajustajelor intermediare (Tai) va fi:

Tai = Jmax + Smax (As – ai) + (as – Ai) = (As – Ai) + (as – ai) = TD + Td

1.4. SISTEME DE AJUSTAJE ŞI ALEGEREA SISTEMULUI DE AJUSTAJE

Pentru a obţine cele trei tipuri de ajustaje se poate acţiona în două moduri
1. - Menţinând constantă pentru o anumită dimensiune nominală poziţia câmpului de toleranţă a
alezajului (TD) şi variind convenabil poziţia câmpului de toleranţe al arborelui (Td). In aceasta situatie se
obţin ajustaje în sistemul alezaj unitar (fig. 8a)
2. - Menţinând constantă pentru o anumită dimensiune nominală poziţia câmpului de toleranţă al
arborelui (Td) şi variind convenabil poziţia câmpului de toleranţă al alezajului (TD). În aceasta situaţie se
obţin ajustaje în sistemul arbore unitar (fig. 8b)

Fig. 8. Sistemul de ajustaje

a) alezaj unitar; b) arbore unitar

Observaţii:
1) Pentru sistemul alezaj unitar se consideră câmpul de toleranţă cu Ai = 0 iar As = TD;
2) Pentru sistemul arbore unitar se consideră câmpul de toleranţă cu as = 0 iar ai = – Td:
3)Pentru ajustajele pieselor necilindrice (plane) se pot aplica aceleaşi noţiuni:
 Deşi din punct de vedere funcţional cele două sisteme de ajustaje sunt echivalente, alegerea unuia
sau altuia se va face având în vedere atât latura constructivă cât şi cea tehnologică.

În general, în construcţia de maşini, pentru piese mici şi mijlocii, se utilizează sistemul alezaj
unitar, acesta punând mai puţine probleme tehnologice, iar prelucrarea în acest sistem având o eficienţă
economică sporită (mai puţine scule speciale, mijloace de verificare mai ieftine, etc.)

Există însă şi situaţii când, din punct de vedere constructiv, se impune folosirea sistemului arbore
unitar. Asemenea situaţii apar când sunt utilizate bare calibrate sau trase la rece, fără prelucrări ulterioare
prin aşchiere, la folosirea organelor de maşini standardizate precum inelul exterior al rulmenţilor (ce se
execută întodeauna în sistemul arbore unitar), etc.

1.5. UNITATE DE TOLERANŢĂ, CALITĂŢI, CLASE DE PRECIZIE

La executarea arborilor şi alezajelor pe maşini unelte, activitatea practică arată că există o legătură
foarte strânsă între valoarea diametrului acestora şi toleranţa la care acest diametru poate fi executat în
condiţii economice
Această legatură poate fi exprimată prin următoarele relaţii:
- pentru alezaje TD = C 3 (D ) + C1 (D )
- pentru arbori Td = C 3 (d ) + C1 (d )
unde:
TD şi Td – reprezintş toleranţa de execuţie economică măsurată şi exprimată în [μm]
D şi d – diametrul alezajului, respectiv al arborelui [mm]
C – coeficientul caracteristic tehnologiei de prelucrare ( strunjire, rectificare etc.)
C1 (D sau d) – coeficient care înglobează erorile de măsurare (deformaţii elastice ale
piesei, verificatoare; deformaţii termice, etc.) proporţionale cu diametrul măsurat
In practică, pentru tehnologiile de prelucrare prin aşchiere, se considera C1 = 0,001 şi C = 0,45
adoptându-se ca tehnologie de bază prelucrarea prin aşchiere a arborilor cilindrici. Restul tehnologiilor de
prelucrare prin aşchiere se compară cu tehnologia de bază luată ca unitate de precizie.

Luând ca unitate de toleranţă (pentru alezaje sau arbori) una din expresiile de mai sus, rezultă:
i = 0,453 ( D) + 0,001 sau i = 0,453 (d ) + 0,001 [μm]

Mărimea toleranţei T (TD sau Td ) pentru o prelucrare oarecare va fi:

TD,d = a x i
unde:
a – numărul unităţilor de toleranţă
i – unitatea de toleranţă

Adoptarea unei unităţi de toleranţă funcţie de dimensiune se justifică întrucât precizia de

prelucrare economică variază cu dimensiunea. În felul acesta numărul de unităţi de toleranţă pentru toate
dimensiunile la care se cere această precizie va fi acelaşi. (fig. 9.)
 Fig. 9. Graficul variaţiei toleranţei funcţie de dimensiunea pentru aceeaşi clasă de precizie
Observaţie: Cu cât dimensiunile cresc, cu atât intervalele sunt mai largi

În practică unitatea de toleranţă nu s-a calculat pentru fiecare dimensiune nominală ci pentru
intervale de dimensiuni, aceeaşi unitate fiind valabilă pentru toate dimensiunile cuprinse în acelaşi
interval. De aceea, în formula unităţii de toleranţă, în locul valorii dimensiunii D (d) se introduce media
geometrică a limitelor intervalului de dimensiuni în care se află dimensiunea respectivă
D = Dmin Dmax sau d = d min d max
Precizia prescrisă la executarea unui organ de maşina depinde de rolul lui funcţional.
De exemplu, una va fi precizia unui mâner pentru acţionat manual o comandă şi alta va fi precizia
unui fus care urmează să se roteasca intr-un alezaj.
Ca urmare, precizia de prelucrare a diferitelor organe de maşini a fost inclusă într-un număr de
calităţi sau clase de precizie. Fiecare calitate este caracterizată printr-un număr de calităţi sau clase de
precizie. Fiecare calitate este caracterizată printr-un anumit număr de unităţi de toleranţă „ a ” Acesta
este un număr adimensional, fiind un indicator absolut al preciziei de prelucrare a unei piese.
Observaţie: din relaţia TD,d = a x i, se poate trage următoarea concluzie:
1. două dimensiuni egale executate în două clase de precizie diferite, vor avea toleranţe diferite:
TD , d (1) = a1i ≠ TD , d (2 ) = a2i
2. două dimensiuni aflate în
intervale diferite, executate în aceeaşi clasă de precizie vor avea toleranţe diferite:
TD , d (1) = ai1 ≠ TD , d (2) = ai2 (
Alegerea calităţii (preciziei) în care urmează să funcţioneze organul de maşină este de mare
importanţă, atât din punct de vedere funcţional cât şi din punct de vedere tehnologic.
Din punct de vedere tehnologic, preţul de cost al prelucrării variază după o curbă hiperbolică în
funcţie de valoarea toleranţei, conform fig. 10.

Fig. 10. Variaţia costului în funcţie de mărimea toleranţei de execuţie

 Deci, toleranţa se determină ţinând seama de factorul funcţional şi se alege la valoarea maximă
care asigură funcţionarea piesei în bune condiţii. Nu se va alege niciodată o toleranţă mai mică decât este
necesar, chiar atunci când există la dispoziţie utilajul corespunzător, deoarece s-ar produce o creştere
artificială a costului de execuţie al piesei respective. Practica a demonstrat că tehnologia de execuţie pe
maşini unelte a diferitelor piese devine cu atât mai complicată şi mai scumpă cu cât piesa are dimensiuni
mai mari şi toleranţe mai mici.
La alegerea mărimii toleranţei trebuie să se aibă în vedere şi uzura ce poate avea loc în timpul
funcţionării piesei, uzură ce poate mări jocul iniţial, scoţând repede piesa din limitele dimensiunilor
admise pentru buna funcţionare.
2. SISTEMUL ISO DE TOLERANŢE ŞI AJUSTAJE

Sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje este cel mai modern, mai cuprinzator şi mai raţional sistem
de toleranţe, care deşi complex, are o largă aplicabilitate practică, permiţând o selecţie corespunzătoare a
ajustajelor. În plus, în acest sistem, pe baza legilor lui de calcul (toleranţele fundamentale şi asezarea
câmpurilor de toleranţă) se pot face extinderi pentru a acoperi anumite nevoi speciale.
Sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje are câteva caracteristici esenţiale şi anume:

2.1.AMPLASAREA ŞI SIMBOLIZAREA CÂMPURILOR DE TOLERANŢĂ

Simbolizarea câmpurilor de toleranţă pentru alezaje se face cu una sau două litere mari, iar a
câmpurilor de toleranţe pentru arbori cu una sau doua litere mici (fig 11) cu observaţia că literele I, L, O,
Q, W, respectiv i, l, o, q, w nu sunt utilizate

Fig. 11. Poziţiile câmpurilor de toleranţă

Literele H şi h corespund aşezării câmpului de toleranţă pe linia zero, câmpul H deasupra şi

câmpul h dedesubtul acesteia. Pentru o anumită dimensiune nominală poziţia câmpului de toleranţă a
alezajelor şi arborilor faţă de această linie zero este dată de abaterile fundamentale (Af pentru alezaje şi af
pentru arbori ) .
Abaterile fundamentale sunt abaterile cele mai apropiate de dimensiunea nominală.
Se observă din figurile anterioare că pentru câmpurile de toleranţă situate deasupra dimensiunii
nominale, abaterile fundamentale sunt Af = Ai şi af =ai, iar pentru câmpurile de toleranţă situate deasupra
dimensiunii nominale, abaterile fundamentale sunt Af = As şi af = as
Pentru câmpurile care sunt intersectate de dimensiunea nominală, abaterea fundamentală se ia
egală cu abaterea cea mai apropiată de linia zero.
Cunoscându-se abaterea fundamentalâ şi toleranţa (marimea câmpului de toleranţă) celelalte
abateri se pot determina cu relaţiile:
TD = AS – Ai şi Td = as – ai
unde:
As = Ai + TD as = ai + Td
Ai= As - TD ai = as - Td
În sistemul ISO sunt 28 de câmpuri de toleranţă pentru alezaje şi 28 de câmpuri de toleranţă
pentru arbori.
2.2. CLASE DE PRECIZIE (CALITĂŢI) ŞI UNITATE DE TOLERANŢĂ ÎN
SISTEMUL ISO
Sistemul ISO cuprinde 18 clase de precizie (calităţi) notate în ordine descrescătoare a preciziei cu
01; 0; 1; 2; 3;…până la 16,. Toleranţele corespunzătoare claselor de precizie se notează cu IT01; IT0;
IT1; IT2; IT3; ......până la IT16 în care IT este toleranţa internaţională.
Sistemul ISO având 18 calităţi şi 28 de aşezări ale câmpurilor de toleranţă, cuprinde astfel un total
de 504 variante ale câmpurilor de toleranţă pentru alezaje şi arbori (18 x 28 = 504).
Recomandarea ISO restrânge aceste variante la cazurile uzuale, 107 pentru alezaje şi 113 pentru
arbori. Practic această restrângere poate fi extinsă mai mult, în acest sens existând recomandări şi
standarde
Utilizarea claselor de precizie se poate vedea în fig.12

Fig. 12. Utilizarea preciziilor ISO

Unitaţile de toleranţă (toleranţele fundamentale) în sistemul ISO s-au calculat astfel:

Pentru dimensiuni de până la 500 mm
Pentru clasele de precizie 5 – 16 toleranţele fundamentale se detemină cu relaţia
IT = a x i
unde:
a – numărul unităţilor de toleranţă
i – unitatea de toleranţă calculată cu relaţia:
i = 0,45 3 D + 0,001D [µm]
D este media geometrică a limitelor intervalului de dimensiuni

Pentru clasele de precizie 01, 0, 1, 2, 3, 4, toleranţele fundamentale se determină cu relaţii

specifice.
Pentru dimensiuni de peste 500 până la 3150 mm
Toleranţele fundamentale pentru calităţile 7 – 16 se determină cu relaţia
IT = a x I
unde:
a – numărul unităţilor de toleranţă
I – unitatea de toleranţă calculată cu relaţia:
I = 0,004 D + 2,1 [µm]
Observaţie: În sistemul ISO, pentru o anumită dimensiune nominală poziţia unui anumit câmp de
toleranţă faţă de dimensiunea nominală este constantă indiferent de clasa de precizie (fig. 13.)
 Fig. 13. Poziţia câmpului de toleranţă funcţie de clasa de precizie

2.3. BAZA SISTEMULUI DE TOLERANŢE

Cele trei tipuri de ajustaje (cu joc, intermediare şi cu strângere) pot lua naştere în două moduri:
a) cu baza în sistemul alezaj unitar
b) cu baza în sistemul arbore unitar
Literele H şi h corespund aşezării câmpului de toleranţă pe linia zero, deasupra şi respectiv
dedesubtul acesteia. Câmpul H, având Ai = 0 va reprezenta simbolul câmpului de toleranţă pentru
sistemul alezaj unitar, iar câmpul h având as = 0 va reprezenta simbolul câmpului de toleranţă pentru
sistemul arbore unitar.
Tipurile de ajustaje cu baza în sistemul alezaj unitar sunt:
- ajustaje cu joc: H/a; H/b; H/c; H/cd; ……. ;H/h (H/a; H/b; H/c – jocuri termice)
- ajustaje intermediare: H/j; H/jS; H/k; H/m; (H/n; H/p; H/r)
- ajustaje cu strângere: H/n; H/p; H/r); H/s; ………:H/za; H/zb; H/zc
Tipurile de ajustaje cu baza în sistemul arbore unitar sunt:
- ajustaje cu joc: A/h; B/h; C/h; CD/h; … ;H/h (A/h; B/h; C/h – jocuri termice)
- ajustaje intermediare: J/h; JS/h; Kh; M/h; (N/h; P/h; R/h)
- ajustaje cu strângere: N/h; P/h; R/h; S/h; …ZA/h; ZB/h; ZC/h

In toate aceste tipuri de ajustaje câmpurile n, p, r şi N, P, R formează ajustaje cu strângere la

precizii mari şi ajustaje intermediare la precizii mici, după cum se vede în fig. 14

Fig. 14. Ajustajul H/p

Notarea pe un desen de ansamblu a ajustajelor se face sub formă de fracţie după dimensiunea
nominală, la numărător trecându-se simbolul câmpului de toleranţă urmat de clasa de precizie a
alezajului, iar la numitor simbolul câmpului de toleranţă urmat de clasa de precizie a arborelui.
Exemple: Φ 100 H8/f7 (în sistemul alezaj unitar)
Φ 100 F7/h8 (în sistemul arbore unitar)
 Prezenţa simbolului H la numărător şi un altul oarecare, la numitor, arată că este vorba de sistemul
alezaj unitar, iar prezenţa simbolului h la numitor şi un altul oarecare, la numarător, arată că este vorba de
sistemul arbore unitar. Simbolul H/h nu defineşte sistemul.
Pentru acoperirea unor nevoi speciale se pot forma ajustaje combinate, care să nu facă parte din
niciunul din cele două sisteme. (Exemplu: M7/k6).

2.4. REGIMUL DE TEMPERATURĂ ŞI CONTROL

Valorile sau abaterile efective ale dimensiunilor determinate prin măsurare sunt considerate ca
atare numai dacă, conform ISO, în timpul măsurării, temperatura piesei care se masoară, a mijlocului de
măsurare şi a mediului înconjurător este egală cu temperatura de referinţă de 20 0C.
În funcţie de precizia de măsurare necesară se admit abateri de la temperatura de referinţă, care în
mod obişnuit pot avea limite de la ±0,1 0C până la ±1 0C
Abateri de temperatură mai mari decât cele admise pot conduce la apariţia unor erori mari care
denaturează grav rezultatele măsurătorilor.
Când este necesar, se aplică diferite măsuri de asigurare a temperaturii de referinţă standardizate
(exemplu: termostatarea încăperilor sau răcirea pieselor), fie că se calculează erorile datorate diferenţei
faţă de temperatura de referinţă şi se aplică corecţiile respective.
Manualele de rezistenţa materialelor şi organe de maşini, precum şi alte lucrări de specialitate se
ocupă în detaliu de modalitatea de măsurare a dimensiunilor atunci când temperatura piesei care se
masoară, a mijlocului de măsurare şi a mediului înconjurător este diferită de temperatura de referinţă de
20 0C.

2.5 INDICAŢII PRIVIND ALEGEREA PRECIZIEI ŞI AJUSTAJELOR

Stabilirea preciziei de execuţie a pieselor şi alegerea ajustajelor se face în concordanţă cu cerinţele
funcţionale impuse precum şi cu posibilităţile tehnologice realizate, urmărindu-se în acelaşi timp,
economicitatea prelucrării sau asamblării.

2.5.1. Ajustajul cu joc

Ajustajul cu joc se utilizează atunci când piesele asamblate execută, una faţă de alta, în timpul
funcţionării, mişcări de rotaţie sau/şi translaţie sau când piesele se montează/ demontează/ înlocuiesc
frecvent. Mărimea toleranţelor la dimensiuni (precizia dimensională) şi mărimea jocurilor în asamblare se
stabilesc în funcţie de mărimea şi caracterul solicitărilor, de viteza relativă dintre elementele asamblării,
de durata mişcărilor, lungimea asamblării, frecvenţa înlocuirilor, regimul de temperatură şi ungere, etc.

2.5.2. Ajustajul intermediar

Ajustajul intermediar se utilizează atunci când este necesară asigurarea unei centrări precise a
arborelui în alezaj sau pentru obţinerea de îmbinări etanşe, precum şi pentru cazurile în care montarea şi
demontarea pieselor asamblării trebuie să se facă relativ uşor şi fără deteriorarea suprafeţelor de contact.
La aceste ajustaje pentru garantarea imobilităţii pieselor îmbinării este obligatoriu necesar sa se prevadă
elementele de siguranţă (ştifturi, pene etc.).
O problemă importantă la ajustajului intermediar este cea a cunoaşterii probabilităţii jocurilor şi
strângerilor ce apar la asamblare. Ajustajul probabil se consideră acel joc sau acea strângere care rezultă
la asamblarea pieselor, dacă dimensiunea jocului (strângerii) efectiv este la 1/3 din toleranţa
fundamentală, respectiv faţă de dimensiunea limită corespunzătoare maximului de material. Valorile date
în standard sunt pentru ipoteza că procesul de producţie este reglat în consecinţă, în caz contrar
probabilitatea ajustajului calculându-se funcţie de dimensiunea la care se consideră reglat procesul
tehnologic.
2.5.3. Ajustajul cu strângere

Ajustajul cu strângere se foloseşte acolo unde la anumite solicitări şi temperaturi de regim,

imobilitatea relativă a pieselor conjugate se realizează fără utilizarea unor elemente suplimentare de
fixare. Prin strângere, pe suprafeţele de contact se crează o stare de tensiune proporţională cu mărimea
strângerii. Din cauza deformării materialului pieselor şi a dificultăţilor de montare şi demontare, aceste
ajustaje se folosesc numai atunci când, până la sfârşitul perioadei de funcţionare, nu este necesară
demontarea pieselor asamblate.
În general, cu cât solicitările mecanice şi termice ale asamblării sunt mai mari, cu atât pentru
respectiva asamblare strângerile se vor alege cu valori mai mari. La proiectarea acestor ajustaje se va avea
în vedere faptul că, în urma amplasării rugozităţilor, strângerea efectivă va fi mai mică decăt cea calculată
pe baza diferenţei dimensiunilor efective.
După modul de obţinere a strângerii se deosebesc:
1) ajustaje cu strângere longitudinală, la care presarea se face la temperatura ambiantă, arborele
fiind împins în direcţie axiala (fig. 15-a)
2) ajustaje cu strângere transversală, la care apropierea suprafeţelor celor două piese conjugate se
face perpendicular pe axa acestora, după ce piesele au fost montate cu joc una in alta. Jocul rezultă fie
prin încălzirea piesei exterioare, care la racire va strânge piesa din interior (fig. 15-b), fie prin racirea
piesei interioare care, la incalzire se dilată (fig. 15-c)
1) ajustaje cu strângere longitudinală şi transversală

Fig. 15. Diferite metode de obşinere a ajustajelor cu strângere

Se recomandă, atât la ajustajul cu strângere longitudinală cât şi la cel cu strângere transversală să

se prevadă o teşitură conică la capatul de intrare al piesei cuprinse pentru uşurarea montajului şi evitarea
concentratorilor de tensiuni la capătul piesei interioare.
Manualele de rezistenţa materialelor şi organe de maşini, precum şi alte lucrări de specialitate se
ocupă în detaliu de calculul înbinărilor presate.

În principal, alegerea preciziei şi ajustajelor (cu joc, cu strângere sau intermediare) se poate face
prin două modalitaţi:
a) Prima modalitate este de a urma recomadarile oferite de literatura de specialitate (standarde,
tratate, norme, instrucţiuni etc.) pentru fiecare domeniu al construcţiilor de maşini.
b) A doua modalitate, aplicată mai ales la proiectarea unor produse noi. constă în urmatoarele:
În funcţie de destinaţia, parametrii funcţionali şi condiţiile de exploatare ale produsului, după
determinarea sau stabilirea dimensiunilor nominale, pentru fiecare asamblare alezaj-arbore se calculează
jocul (strângerea) necesar la asamblare şi la funcţionarea în regim de exploatare. Se impune ca
proiectantul să calculeze nu o singura valoare (de exemplu cea teoretică necesară) a jocului (strângerii) ci
valorile limita între care pot fi cuprinse jocurile sau strângerile efective, astfel încât să permită
funcţionarea normală a pieselor în condiţiile preconizate. Cunoscând valorile limită ale jocurilor şi
strângerilor, se poate calcula toleranţa ajustajului cu relaţiile:
Taj = Jmax – Jmin = TD + Td
Tas = Smax - Smin = TD + Td
Tai = Jmax + Smax = TD +Td
 Din aceste relaţii se pot detemina toleranţele alezajului (TD) şi arborelui (Td), considerându-se fie
cu valori egale, fie adoptându-se pentru alezaj o toleranţă mai mare cu una pană la cel mult două clase de
precizie, cunoscut fiind faptul că alezajele se prelucrează mai greu ca arborii. După ce s-au determinat
toleranţele TD si Td, se adoptă un ajustaj standardizat în unul din sistemelor de ajustaje (alezaj sau arbore
unitar).

2.6. TOLERANŢELE DIMENSIUNILOR LIBERE

Cotele fără indicaţii de toleranţe pe desen sunt cote de importanţă secundară denumite cote sau
dimensiuni libere.
Ele aparţin unor suprafeţe care nu formează ajustaje, deci nu intră în contact funcţional cu alte
suprafeţe, sau nu sunt componente importante ale lanţurilor de dimensiuni. Trebuie menţionat totuşi că
aceste cote influentează greutatea, gabaritul precum şi estetica produselor.
La piesele prelucrate prin aşchiere se aplică SR EN 22768-1:1995 (Toleranţe generale pentru
dimensiuni liniare şi unghiulare fără indicarea toleranţelor individuale) şi SR EN 22768-2:1995
(Toleranţe geometrice pentru elemente fără indicarea toleranţelor individuale).
Notarea pe desen a toleranţelor generale se face prin înscrierea termenului „Toleranţe” urmat de
simbolurile toleranţelor generale dimensionale şi toleranţelor generale geometrice.
Se da în continuare un exemplu de notare a toleranţelor generale dimensionale în clasa de precizie
m şi a toleranţelor generale geometrice în clasa de precizie K:
Toleranţe mK conform SR EN 22768

SR EN 22768-1:1995 prevede patru clase de precizie simbolizate cu literele mici f, m, c şi v

pentru toleranţele generale dimensionale iar SR EN 22768-2:1995 trei clase de precizie pentru toleranţele
generale geometrice notate cu literele mari H,K,L, indicând în funcţie de dimensiune şi de clasa de
precizie aleasă, abaterile limită admise.
În mod obişnuit abaterile acestor suprafeţe nu se verifică, exceptând anumite situaţii, în care, cu
acordul părţilor, ele se pot verifica prin sodaj, pentru a se stabili dacă gradul de execuţie a fost respectat.
 STAS-uri utile

STAS ISO 406-1991 Desene tehnice. Înscrierea toleranţelor la dimensiuni (M-SR 11/87)
STAS 7384-85 Abateri şi toleranţe geometrice. Terminologie
Desene tehnice. Toleranţe geometrice. Baze de referinţă şi sisteme de baze de
STAS 7385/2-85
referinţă
Toleranţe generale pentru dimensiuni liniare şi unghiulare fără indicarea
SR EN 22768-1:1995
toleranţelor individuale
SR EN 22768-2:1995 Toleranţe geometrice pentru elemente fără indicarea toleranţelor individuale
Toleranţe de formă şi de poziţie. Toleranţe la rectilinitate, la planitate şi la
STAS 7391/1-74
forma dată a profilului şi a suprafeţei
STAS 7391/2-74 Toleranţe de formă şi de poziţie. Toleranţe la circularitate şi la cilindricitate
Toleranţe de formă şi de poziţie. Toleranţe la paralelism, la perpendicularitate şi
STAS 7391/3-74
la înclinare
Toleranţe de formă şi de poziţie. Toleranţe la coaxialitate, concentricitate, la
STAS 7391/4-74
simetrie şi la intersectare
STAS 7391/5-74 Toleranţe de formă şi de poziţie. Toleranţele bătăii radiale şi ale bătăii frontale
Toleranţe de formă şi de poziţie. Toleranţe de la poziţia nominală a axelor
STAS 7391/6-75
găurilor de trecere pentru organe de asamblare
SR ISO 1829:1997 Selecţie de câmpurilor de toleranţe pentru uz general
Sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje.Calibre netede fixe pentru
STAS 8221-68
alezaje.Toleranţe de execuţie şi limite de uzură
Sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje. Calibre de lucru şi contracalibre.
STAS 8222-68
Toleranţele de execuţie şi limite de uzură
Sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje. Calibre şi contracalibre pentru arbori.
STAS 8223-68
Toleranţe de execuţie şi limite de uzură
STAS 6671-92 Rulmenţi. Toleranţe şi ajustaje de montaj
SR ISO 3040:1994 Cotarea şi tolerarea elementelor conice
Sistemul de toleranţe pentru conicităţi de la 1:3 la 1:500 şi lungimi ale conului
STAS 10120-75
de la 6 mm la 630 mm
STAS 3165-82 Filet metric ISO. Sistemul de toleranţe pentru ajustaje cu joc
SR ISO 2901:1996 Filete trapezoidale ISO. Profile
SR ISO 2903:1996 Filete trapezoidale ISO. Dimensiuni limită pentru filetul exterior
STAS 821-82 Angrenaje cilindrice în evolventa de uz general. Profilul de referinţă
STAS 6273-81 Angrenaje cilindrice. Toleranţe
Angrenaje conice cu dinţi drepţi de uz general. Profilul si roata plana de
STAS 6844-80
referinţă
STAS 6460-81 Angrenaje conice şi hipoide. Toleranţe
STAS 6845-82 Angrenaje melcate cilindrice. Melcul de referinţă
STAS 6461-81 Angrenaje melcate cilindrice. Toleranţe
STAS 7395-81 Angrenaje cu cremalieră. Toleranţe
STAS 1004-81 Îmbinări prin pene paralele. Dimensiuni
STAS 1012-77 Pene disc. Pene şi canale pentru pene. Dimensiuni
STAS 6565-79 Arbori şi butuci canelaţi cu profil dreptunghiular. Toleranţe şi ajustaje
STAS 7338-82 Caneluri cilindrice în evolventă. Toleranţe şi ajustaje
STAS 6858-85 Caneluri cilindrice în evolventă. Dimensiuni