Aparate si Sisteme de

Masurare
- curs -

Titulari curs: Prof. dr. ing. Constantin BUCSAN

Conf. dr. ing. Lucian BOGATU

Editia 2022
Număr ore curs: 42 ore (3 ore curs/saptamana)
Număr ore aplicaţii (proiect + laborator): 42 ore
Numărul de credite: 7
EVALUAREA
a) Activităţile evaluate şi ponderea fiecăreia:
- activitate la aplicaţiile de laborator: 20 pct.
- verificare proiect: 20 pct.
- prezenţă la curs: 10 pct.
- examen final: 50 pct.
b) Cerinţele minimale pentru promovare:
- efectuarea tuturor lucrărilor de laborator
- elaborarea şi predarea proiectului
- obţinerea a 50% din punctaj la verificarea finală
c) Calculul notei finale - prin rotunjirea simetrică a punctajului final.
(Conform Regulamentului studiilor universitare de licenţă,
punctajul minim pentru promovarea unei discipline este de 50
puncte).
 CAPITOLUL 1 INTRODUCERE

1.1. Noţiuni generale

Pentru analiza sau controlul proceselor este nevoie de obţinerea de
informaţii cât mai corecte şi complete asupra parametrilor ce
caracterizează aceste procese. Aceşti parametri sunt reprezentaţi
de mărimi fizice ale căror valori se obţin prin măsurare.

Deoarece omul are un sistem senzorial limitat care nu-i permite să

pună în evidenţă multitudinea de mărimi existente ce determină
din punct de vedere calitativ natura parametrilor proceselor, şi cu
atât mai puţin să aprecieze cantitativ aceste mărimi, adică să le
măsoare, a fost necesară realizarea unor mijloace de măsurare cu
care acesta să-şi lărgească puterea de percepţie a mediului
înconjurător.
Pentru început se impune precizarea semnificaţiei câtorva termeni ce
vor fi folosiţi în continuare, conform vocabularului internaţional
de metrologie SR EN ISO/CEI 99:2010:

Mărimea reprezintă o proprietate a unui fenomen, a unui corp sau a

unei substanţe care se poate exprima cantitativ sub forma unui
număr şi a unei referinţe.

Natura unei mărimi reprezintă aspectul comun mărimilor

comparabile reciproc.

Sistemul Internaţional de Mărimi (ISQ) reprezintă sistemul de

mărimi bazat pe cele şapte mărimi fundamentale:
lungime, masă, timp, intensitatea curentului electric, temperatură
termodinamică, cantitate de substanţă, intensitate luminoasă.
Dimensiunea unei mărimi reprezintă expresia dependenţei unei
mărimi de mărimile fundamentale ale unui sistem de mărimi, sub
forma unui produs de puteri de factori care corespund mărimilor
fundamentale, omiţând orice factor numeric.
Observaţie: în ISQ dimensiunea unei mărimi Q este:
dim Q = Lα Mβ Tγ Iδ Θε Nζ Jη
Unitatea de măsură reprezintă mărimea scalară reală, definită şi
adoptată prin convenţie, cu care poate fi comparată orice altă
mărime de aceeaşi natură pentru a exprima raportul dintre cele
două mărimi sub formă numerică.

Sistemul Internaţional de Unităţi (SI) reprezintă sistemul coerent de

unităţi bazat pe Sistemul Internaţional de Mărimi, cu denumiri şi
simboluri de unităţi şi o serie de prefixe cu denumiri şi simboluri,
precum şi cu reguli de utilizare ale acestora adoptate de
Conferinţa Generală de Măsuri şi Greutăţi (CGPM).
Valoarea unei mărimi reprezintă ansamblul dintre un număr şi o
referinţă care constituie expresia cantitativă a unei mărimi.
Dacă referinţa este o unitate de măsură atunci mărimea particulară
se exprimă sub forma:

Q  QQ
unde {Q} este valoarea numerică a mărimii şi [Q] este unitatea de
măsură.

Măsurarea este procesul care constă în obţinerea experimentală a

uneia sau a mai multor valori care pot fi atribuite în mod
rezonabil unei mărimi.

Măsurandul este mărimea care se intenţionează a fi măsurată.

Principiul de măsurare este fenomenul care serveşte ca bază pentru
o măsurare.

Metoda de măsurare reprezintă descrierea generică a organizării

logice a operaţiilor utilizate într-o măsurare.

Rezultatul unei măsurări reprezintă ansamblul de valori atribuite

unui măsurand, completat cu orice altă informaţie relevantă
disponibilă.
1.2. Tipuri de mijloace de măsurare

Măsurile pot fi cu valoare constantă, când este reprodusă o unitate

de măsură sau un multiplu sau submultiplu al acesteia.
Instrumentul de măsurare este cel mai simplu mijloc de măsurare
care permite ompararea directă a măsurandului cu unitatea de
măsură.
Aparatul de măsurare reprezintă un mijloc de măsurare format dint-
un lanţ de măsurare format din elemente funcţionale care au rolul
să preia mărimea fizică de măsurat de la obiectul sau fenomenul
supuse măsurării, sub formă de semnal de intrare prin intermediul
unui traductor, să o prelucreze prin intermediul unui subansamblu
de transmitere şi prelucrare şi să o convertească sub o formă
accesibilă simţurilor umane (de obicei vizual), sub formă de
semnal de ieşire prin intermediul unui subansamblu de
vizualizare.
 x x1 x2 y
T STP SV

Fig. 1.1. Schema de principiu a unui aparat de măsurare

x x1 x2 x3 y
T1 T2 STP SV

Fig. 1.2. Schema de principiu a unui aparat de masurare care are în

componenţă pe lângă traductorul primar T1 si un traductor de
adaptare T2
Instalaţia de măsurare reprezintă un ansamblu de aparate de
măsurare, măsuri şi dispozitive anexă reunite printr-o schemă sau
metodă de măsurare în vederea realizării măsurării uneia sau a
mai multor mărimi.

a
3

4
α x

6 5

Fig. 1.3. Schema instalaţiei de verificare a ceasurilor comparatoare

Valoarea unghiului riglei de sinus se calculează cu relaţia:
0,1
  arctg  5,71059
1
Înălţimea x a blocului de cale plan-paralele se determină cu relaţia:
x  a  sin   0,0995  a
unde a este constanta riglei de sinus.

Sistemul de măsurare reprezintă un ansamblul complex de instalaţii

şi aparate de măsurare reunite fie prin natura obiectului deservit
fie prin modul de prelucrare a rezultatelor măsurări.
1.3. Clasificarea mijloacelor de măsurare

1. după natura mărimii de intrare:

- mijloace de măsurare pentru mărimi mecanice
- mijloace de măsurare pentru mărimi termice
- mijloace de măsurare pentru mărimi electrice
- mijloace de măsurare pentru mărimi magnetice
- mijloace de măsurare pentru mărimi chimice
- mijloace de măsurare pentru mărimi radiante
2. după natura semnalului prelucrat:
- mijloace de măsurare mecanice
- mijloace de măsurare pneumatice
- mijloace de măsurare hidraulice
- mijloace de măsurare electrice sau electronice
- mijloace de măsurare optice
3. după natura semnalului de ieşire:
- mijloace de măsurare indicatoare (analogice sau numerice)
- mijloace de măsurare înregistratoare (cu înregistrare continuă sau
intermitentă)
- mijloace de măsurare combinate
4. după modul de utilizare:
- mijloace de măsurare cu utilizare manuală
- mijloace de măsurare cu utilizare mecanizată
- mijloace de măsurare cu utilizare automatizată
1.4. Eroarea de măsurare. Exactitatea de măsurare
Eroarea de măsurare reprezintă diferenţa dintre valoarea măsurată a
unei mărimi şi valoarea de referinţă.
Dacă valoarea de referinţa este valoarea adevărată a măsurandului
atunci eroarea de măsurare poate fi calculată cu relaţia:
xi  xi  x
unde xi este valoarea măsurată a mărimii şi x este valoarea
adevărată.
Datorită faptului că valoarea adevărată a măsurandului, principial,
nu poate fi cunoscută, nu poate fi cunoscută nici eroarea de
măsurare.
În calculul practic al erorii în locul valorii adevărate, care nu
poate fi cunoscută, se consideră o valoare măsurată a unui etalon
sau o valoare convenţională, notată cu v. În acest caz eroarea de
măsurare poate fi calculată cu relaţia:
vi  xi  v
Clasificarea erorilor de măsurare:
a) după sursele erorilor de măsurare:
- erori instrumentale
Clasificarea erorilor instrumentale:
- iniţiale
- de transport
- datorate uzurii
- erori de model
- erori de interacţiune
- erori de influenţă
- erori de metodă
- erori de operator
b) după modul de manifestare în măsurări repetate
- eroare sistematică
- eroare aleatorie
- eroare grosieră
1.4. Eroarea de măsurare. Exactitatea de măsurare
(continuare)
Exactitatea de măsurare reprezintă gradul de concordanţă între o
valoare măsurată şi o valoare de referinţă a unui măsurand.

Justeţea de măsurare este un concept calitativ şi reprezintă gradul

de concordanţă între media unui număr mare de valori măsurate
repetat şi o valoare de referinţă. Lipsa justeţii se caracterizează
prin eroare sistematică mare.

Repetabilitatea de măsurare este un concept calitativ şi reprezintă

gradul de concordanţă între valorile măsurate obţinute prin
măsurări repetate ale aceluiaşi obiect în cazul în care măsurarea
se realizează în aceleaşi condiţii de mediu, cu aceleaşi mijloace şi
metode de măsurare, de către acelaşi operator etc. Lipsa
repetabilităţii se caracterizează prin eroare aleatorie mare.
Pentru a înţelege mai bine conceptele calitative referitoare la
măsurări se poate face o analogie cu tragerea la ţintă aşa cum se
arată în figura 1.4.

Fig. 1.4. Analogie cu tragerea la ţintă (centrul ţintei reprezintă

valoarea adevărata a măsurandului;  reprezintă punctul în care este
lovită ţinta, respectiv, prin analogie, valoarea măsurată individuală; 
reprezintă media punctelor în care ţinta este lovită, respectiv, prin
analogie, valoarea medie a valorilor măsurate)
Definiţia erorii de măsurare are caracter conceptual. Deoarece
valoarea adevărată nu este principial accesibilă, nici eroarea
corespunzătoare rezultatului unei măsurări individuale nu poate fi
riguros determinată. Există însă posibilitatea ca, fie prin
prelucrarea unui număr mare de rezultate individuale, fie pe baza
unor indicatori de calitate ai mijloacelor şi metodelor de măsurare
să se evalueze, cu o anumită probabilitate, valori limită ale
erorilor pentru categoria respectivă de măsurări. Prin intermediul
acestor erori limită rezultatul unei măsurări permite determinarea
unui interval în care, cu o anumită probabilitate, poate fi
localizată valoarea adevărată a mărimii măsurate. Intervalul astfel
obţinut, împreună cu probabilitatea asociată, exprimă
incertitudinea cu care rezultatul măsurării reprezintă valoarea
adevărată.
Rezultatul unei măsurări trebuie însoţit de indicarea incertitudinii
estimate, deoarece în lipsa acesteia el poate fi necorespunzător
scopului propus.
Dacă în urma unei măsurări (sau a unui şir de măsurări) se atribuie
măsurandului valoarea X şi dacă incertitudinea se notează cu u cu
o probabilitate P atunci rezultatul unei măsurări se exprimă prin:
XP  X u
unde X = xi este o valoare măsurată unică şi X  x este media
valorilor masurate.
Ex: dacă la măsurarea lungimii unei piese l = 200,06 mm se apreciază
că incertitudinea măsurării este de 0,03 mm cu o probabilitate
(nivel de încredere) de 99% atunci rezultatul va fi exprimat sub
forma:
l99% = 200,06±0,03 mm.
Incertitudinea de măsurare are două componente:
- incertitudinea de tip A, este evaluată prin metode statistice, se
notează cu uA şi este egală cu abaterea standard experimentală a
mediei aritmetice;
- incertitudinea standard de tip B, uB, este evaluată prin alte metode
decât cele statistice folosind informaţii disponibile împreună cu o
bună cunoaştere a mărimilor de influenţă.
Estimarea incertitudinii de măsurare se poate determina prin măsurări
repetate asupra unui măsurand.

Pornind de la un număr de n măsurări repetate, oricare ar fi legea de

repartiţie a valorilor măsurate pot fi determinate următoarele
mărimi:
- media aritmetică experimentală a celor n valori măsurate xi:
n
 xi
i 1
x
n
- abaterea medie pătratică experimentală:
n

 ix  x  2

i 1
s
n 1
În majoritatea cazurilor practice se constată că este respectată
repartiţia normală (repartiţia Gauss) a valorilor măsurate dată de
funcţia densitate de probabilitate:

 x 
2

1 2 2
f ( x)  e
2  
unde  este media aritmetica a unui număr infinit de valori măsurate:
n
 xi
i 1
  lim
n  n
 este abaterea medie pătratica:
n

 ix    2

i 1
  lim
n  n
În practică se utilizează mai des repartiţia normală normată care este
x
dată de funcţia densitate de probabilitate (pentru z  ):
z2 
1 
f ( z)  e 2
2
Probabilitatea încadrării unei valori individuale între limitele ±t
(unde t este un număr natural):
t z2
2 
P(t ) 
2 0
 e 2 dz

Se pot calcula probabilităţile pentru diverse valori ale lui t. Astfel,

probabilitatea ca o valoare să se afle în intervalul ± (t = 1) este
68,27%; probabilitatea ca o valoare să se afle în intervalul ±2
(t = 2) este 95,45%; probabilitatea ca o valoare să se afle în
intervalul ±3 (t = 3) este 99,73%.
Deoarece incertitudinea de tip A este dată de abaterea medie pătratică
a mediei, aceasta se poate calcula cu relaţia:

0 
n
Estimaţia abaterii medii pătratice a mediei este:
n

 ix  x 2
s i 1
s0  
n n  n  1

Rezultă că abaterea medie pătratică a mediei este de n ori mai mică

decât abaterea medie pătratică a rezultatelor individuale. Aceasta
arată îmbunătăţirea procesului de măsurare prin medierea a n
rezultate.
 2. MIJLOACE DE MĂSURARE PENTRU
MĂSURAREA DIMENSIUNILOR
GEOMETRICE
2.1. Şublere
Şublerele sunt instrumente de măsurare cu ajutorul cărora se
realizează compararea directă a măsurandului cu unitatea de
măsură.
Clasificarea şublerelor:
- după construcţie: mecanice, electronice.
- după destinaţie: de exterior şi interior cu şi fără tijă de adâncime
(fig. 2.1), de adâncime, pentru trasaj, pentru roţi dinţate, pentru
canale etc.
- după limita superioară de măsurare (mm): (100); 150; 200; 300;
(400); 500; (600); 800; (1000); (1500); 2000; (4000)).
- după val. diviziunii vernierului/rezolutie: 0,1 mm; 0,05 mm;
0,02 mm; 0,01 mm.
 10

b
11 12

Fig. 2.1. Şubler mecanic cu vernier de exterior şi interior

Elementele caracteristice ale vernierului se determină cu următoarele
relaţii de calculul (fig. 2.2):
vd r lv
nd v  ; l v    nd v  1  t r ; t v 
vd v nd v
unde ndv este numărul de diviziuni ale vernierului;
vdr este valoarea diviziunii scării principale;
vdv este valoarea diviziunii vernierului;
lv este lungimea vernierului;
 este modulul vernierului ( = 1, 2, 3, ...)
tr este distanţa dintre două repere ale scării principale;
tv este distanţa dintre două repere ale vernierului.
tr
0 1

Fig. 2.2. Vernier cu valoarea

0 tv 5 10 diviziunii de 0,1 mm
lv
Şublerul nu respectă principiul lui Abbé deoarece măsurandul nu este
în prelungirea unităţii de măsură şi din această cauză apar erori de
măsurare suplimentare. În acest caz erorile de măsurare se
datorează abaterii de la perpendicularitate a ciocurilor faţă de
corpul şublerului.

Eroarea de măsurare datorată abaterii de la perpendicularitate a

ciocurilor faţă de corpul şublerului este:
d
  d  d  d
d´ cos 

Fig. 2.3. Determinare erorii de

d măsurare datorată
abaterii de la perpendicularitate
α
 Fig. 2.4. Schema cinematica a sublerului mecanic cu cadran

Raportul de multiplicare al mecanismului este:

2
k  l ac
mz
 Fig. 2.5. Mecanism pentru preluarea jocului de flanc

Şublerele electronice (fig. 2.6) se aseamănă cu cele mecanice, fiind

formate din corp, cursor şi ciocuri, dar măsurarea deplasării
cursorului se face cu ajutorul unui traductor de deplasare care
poate fi de tip rezistiv, inductiv, capacitiv, optic sau magnetic,
incremental sau absolut. Ele mai sunt formate dintr-un bloc de
condiţionare şi procesare a semnalului (circuite de amplificare,
memorii numărătoare, microcontroler etc.) şi un afişaj digital cu
cristale lichide.
Avantajul şublerelor electronice faţă de cele mecanice sunt:
- rezultatul măsurării este prezentat direct sub formă numerică pe
afişajul digital;
- pot fi făcute măsurări relative – de exemplu se poate măsura direct
abaterea efectivă prin resetarea numărătorului la o cotă
corespunzătoare dimensiunii nominale;
- rezultatele măsurărilor pot fi transmise la un sistem de calcul prin
intermediul diverselor interfeţe (RS232, USB, wireless). Aceste
rezultate pot fi folosite pentru determinarea unor parametri
statisitci (media, varianţa etc.) sau în vederea memorării datelor
acolo unde se cere trasabilitatea măsurărilor (în industria
aeronautică, spaţială, nucleară etc.).
2.2. Micrometre
Micrometrele sunt mijloace de măsurare a lungimilor care au la bază
un mecanism de multiplicare mecanică de tip şurub-piuliţă.
4 6
Rt
3
1
xi
xe

2 5

Fig. 2.7. Schema cinematică a unui micrometru

p
Caracteristica micrometrului este dată de relaţia: xi  xe
2    Rt
unde xi este mărimea de intrare (deplasarea tijei palpatoare), xe este
mărimea de ieşire (lungimea arcului de cerc pe care îl parcurge
tamburul gradat), Rt este raza tamburului gradat, p este pasul
şurubului micrometric.
Raportul de multiplicare al micrometrului este dat de relaţia:
x e 2    Rt
k 
xi p
Eroarea de indicaţie a micrometrului se obţine prin diferenţierea
relaţiei care exprimă caracteristica micrometrului şi trecerea la
diferenţe finite:
 p xe 
 xi      xe    p
2  2  
unde xe este toleranţa de divizare a tambului gradat şi p este
toleranţa de realizare a pasului şurubului micrometric.
Erorile de indicaţie admise ale micrometrelor, în funcţie de clasa
lor de precizie, sunt:
- pentru cl.1: L = (4+L/100) m;
- pentru cl.2: L = (10+L/100) m.
unde L este lungimea măsurată în mm.
Criterii de clasificare a micrometrelor:
- după construcţie: mecanice, electronice.
- după destinaţie: de exterior; de interior; pentru măsurarea grosimii
tablelor şi plăcilor; calibru reglabil; pentru măsurarea diametrului
exterior al sculelor cu număr impar de dinţi; cu talere; micrometru
de interior cu ciocuri; micrometru de adâncime etc.
- după diametrul tijei palpatoare: de tip uşor; de tip greu.
- după limita superioară a domeniului de măsurare: 15 mm (la
micrometrele de tip uşor), 50 - 500 (2000) mm în trepte din 25 în
25 mm, din 50 în 50 mm sau din 100 în 100 mm.
- după valoarea diviziunii scării gradate de pe tambur sau a rezoluţei:
0,01 mm; 0,002 mm; 0,001 mm; 0,5 μm; 0,1 μm.
- după valoarea pasului surubului micrometric: 0,5 mm şi 1 mm.
- după clasa de exactitate: clasa 1 sau clasa 2 (conform STAS 1374-
73).
Fig. 2.8. Micrometru de exterior (secţiune)
Pe cilindrul gradat al micrometrului este trasat un reper longitudinal
de-a lungul generatoarei. Perpendicular sau oblic pe acest reper
sunt trasate reperele milimetrilor şi jumătăţilor de mm. Partea
conică a tamburului este împărţită în 50 sau 100 de diviziuni
distribuite uniform. Capetele nicovalei şi ale tijei palpatoare sunt
placate cu plăcuţe din carbură metalică pentru rezistenţă la uzură.
Micrometrele de exterior sunt prevăzute cu un dispozitiv pentru
limitarea forţei de măsurare a cărei valoare trebuie să se încadreze
în intervalul 700 ±200 cN.

Fig. 2.9. Cilindrul gradat si tamburul gradat al micrometrului

Micrometrele electronice se aseamănă cu cele mecanice, doar că în
acest caz masurarea deplasării tijei palpatoare se face cu ajutorul
unui traductor de deplasare care poate fi de tip rezistiv, inductiv,
capacitiv, optic sau magnetic, incremental sau absolut.
Micrometrele electronice prezintă aceleași avantaje care au fost
menționate în cazul șublerelor electronice.
3 2 1

120º

Fig. 2.10. Sistem de preluare a jocului dintre şurubul şi piuliţa

micrometrului
În vederea creşterii raportului de multiplicare se pot utiliza sistemele
de măsurare cu şurub diferenţial, aşa cum este prezentat în figura
2.11
Raportul de multiplicare al sistemului de măsurare cu şurub
diferenţial este: 2    Rt
k
p1  p 2
unde Rt este raza tamburului gradat, p1 este pasul filetului dintre piesa
dublu filetată şi carcasă, p2 este pasul şurubului micrometric.
p1

4 xe
Rt

xi 1 p2

2
3
Fig. 2.11. Mecanism de multiplicare cu surub diferenţial
 2.3. Ceasuri comparatoare
Ceasurile comparatoare sunt mijloace de măsurare a abaterilor de la dimensiunea nominală
prin comparare cu piesă etalon sau cale plan-paralele, a abaterilor de la forma geometrică prescrisă
şi a abaterilor de la poziţia reciprocă a suprafeţelor, precum şi a lungimii absolute a piesei când
intervalul de măsurare al comparatorului permite acest lucru.
Criterii de clasificare ale comparatoarelor:
 după construcţie: - mecanice, care au la bază, în general, mecanisme de multiplicare formate
din pârghii şi roţi dinţate şi mecanism cremalieră-pinion şi roţi dinţate. Subansamblul de
vizualizare este analogic de tip ac indicator scară gradată;
- electronice cu afişaj digital şi traductor de deplasare rezistiv, inductiv,
capacitiv, optic sau magnetic, incremental sau absolut.
 după tipul tijei palpatoare:
- cu tijă palpatoare de translaţie;
- cu tijă palpatoare de rotaţie;
 după poziţia tijei palpatoare faţă de cadranul comparatorului:
- cu tijă palpatoare paralelă cu cadranul;
- cu tijă palpatoare perpendiculară pe cadran;
 după intervalul de măsurare (mm): <1; 1; 3; 5; 10; 30; 100; 300;
 după numărul acelor indicatoare:
- cu un singur ac indicator (întâlnit, în general, în cazul comparatoarelor mecanice cu
interval de măsurare sub 1 mm);
- cu două ace indicatoare, unul principal iar celălalt suplimentar (indică numărul de rotaţii
ale acului principal).
 Fig. 2.11. Schema cinematică a unui comparator cu tijă palpatoare de translaţie

În figura 2.11 este prezentată schema cinematică a unui comparator format din: 1 - tija
palpatoare de translaţie/cremaliera de modul m, 2 - arc elicoidal de întindere, 3 - pinion cremalierei
(z1), 4 – roată dinţată (z2), 5 – pinion central (z3), 6 - ac indicator principal (lac), 7 – scară gradată
principală, 8 - roată dinţată (z4), 9 - ac indicator suplimentar (l’ac), 10 - scară gradată suplimentară,
11 – arc spiral plan (pentru preluarea jocului de flanc).
Raportul de multiplicare al comparatorului prezentat în figura 2.11 este:
xe 2 z
k   2  l ac . (2.7)
xi m  z1 z 3
Eroarea Δx datorată înclinării tijei palpatoare de translaţie în ghidaj (fig. 2.12) se calculează
cu relaţia:
x  L1  cos   (2.8)
j
unde   arctg , l este lungimea ghidajului, L este lungimea tijei palpatoare (sau distanţa de la
l
vârful tijei palpatoare la punctul de unde este preluată deplasarea tijei), j este jocul din ghidaj care
dpinde de tipul ajustajului.
Se observă că micşorarea erorii datorată înclinării tijei palpatoare în ghidaj se obţine dacă se
micşorează lungimea tijei palpatoare şi jocul din ghidaj şi dacă se măreşte lungimea ghidajului.

2
 Fig. 2.12. Eroarea datorată înclinării tijei palpatoare în ghidaj

Fig. 2.13. Moduri de ghidare a tijei palpatoare

În majoritatea cazurilor ghidarea tijei palpatoare de translaţie se face cu ghidaje prin

alunecare, caz în care elementele de ghidare sunt bucşe de ghidare realizate din bronz sau bronz
grafitat. Tija palpatoare este realizată din oţel pentru rulmenţi – RUL, OLC 45, OLC 60. Tija este
supusă la un tratement termic de călire pentru a se obţine o duritate de 59÷62 HRC. Datorită
faptului că piesele călite îşi măresc volumul în timp, datorită faptului că austenita reziduală nu se
transformă complet în martensită este nevoie ca piesele călite să fie introduse în ghiaţă carbonică la
temperaturi de -30÷-40 ºC timp de o jumătate de oră. După tratamenul termic tijele palpatoare sunt
rectificate pe maşini de rectificat fără centre.
În figura 2.13 sunt prezentate cîteva moduri de ghidare a tijei palpatoare:
- cu ghidaje prin alunecare (fig. 2.13.a): 1 - tija palpatoare de translaţie, 2 – bucşe de
ghidare, 3 – corpul comparatorului;
- cu ghidaje prin rostogolire (fig. 2.13.b): 1 - tija palpatoare de translaţie, 2 – bile de rulment,
3 – corpul comparatorului, 4 – colivia bilelor de rulment;

3
 - cu ghidaje cu arcuri lamelare (fig. 2.13.c): 1 - tija palpatoare de translaţie, 2 – arcuri
lamelare, 3 – eclise de rigidizare care să împiedice flambajul arcurilor, 4 – corpul comparatorului;
- cu ghidaje cu membrane gofrate (fig. 2.13.d): 1 - tija palpatoare de translaţie, 2 – membrane
gofrate, 3 – corpul comparatorului.
Ghidarea cu elemente elemente elastice are dezavantajul unei curse mici a tijei palpatoare.
Pentru a mări cursa tijei se pot folosi, în loc de arcuri lamelare sau membrane gofrate, membrane
decupate aşa cum este prezentat în figura 2.14 (1 - tija palpatoare de translaţie, 2 – membrane
decupate-zonele gri reprezintă material îndepărtat, 3 – corpul comparatorului).
În capătul tijei palpatoare se montează un palpator (fig. 2.15) format dintr-o bilă de rulment
(2) sertizată în corpul palpatorului (1).

Fig. 2.14. Ghidare a tijei palpatoare cu două membrane decupate

Fig. 2.15. Palpator demontabil

În cazul comparatoarelor ale căror mecanisme de multiplicare conţin mecanisme cremalieră-

pinion, de obicei, cremaliera este prelucrată direct pe tija palpatoare, pe o maşină de rectificat filete.
Tija palpatoare are formă cilindrică datorită uşurinţei prelucrării acestei forme, inclusiv prelucrării

4
bucşelor de ghidare ale tijei. În acest caz, trebuie împiedicată rotirea tijei palpatoare pentru a nu se
compromite angrenajul pinion-cremalieră. O astfel de soluţie este prezentată în figura 2.16: 1 - tija
palpatoare, 2 – bucşă de ghidare, 3 – carcasă comparator, 4 – tija antirotaţie, 5 – canal, 6 – arc
elicoidal de întindere (contribuie la realizarea forţei de măsurare).

Fig. 2.16. Soluţie antirotaţie a tijei palpatoare

Forţa de măsurare este realizată, de obicei, prin intermediul unui arc elicoidal de întindere
(fig. 2.16), valoarea acesteia fiind de aproximativ 120 cN. Forţa de măsurare trebuie să aibă o
valoare care să varieze cât mai puţin pe domeniul de măsurare al comparatorului.
Probleme deosebite ridică comparatoarele care au intervale de măsurare mai mari de 10 mm.
În acest caz realizarea forţei de măsurare se poate face prin intermediul arcului spiral plan care este
dimensionat corespunzător. Dezavantajul acestei soluţii este reprezentat de forţele mari din
angrenaje şi deci de frecări mari care contribuie la uzura elementelor constructive.

Fig. 2.17. Soluţii pentru montarea arcului elicoidal de întindere

5
 Alte soluţii pentru montarea arcului elicoidal de întindere în gabaritul carcasei
comparatorului sunt prezentate în figura 2.17. În figura 2.17.a este prezentată o soluţie pentru
mărirea lungimii arcului iar în figura 2.17.b o soluţie pentru micşorarea cursei arcului. În figura
2.18 este prezentată o soluţie de menţinere constantă a forţei de măsurare cu ajutorul unei părghii
profilate.

Fig. 2.18. Soluţie pentru menţinerea constantă a forţei de măsurare

2.4. Mecanisme de multiplicare cu roţi dinţate. Mecanismul cremalieră-

pinion
Cu ajutorul roţilor dinţate se pot obţine rapoarte mari de transmitere în gabarite mici. În
construcţia de aparate se folosesc în special roţile dinţate cu profil evolventic dar sunt cazuri în care
sunt folosite şi roţile dinţate cu profil cicloidal sau cicloidal aproximativ.
Roţile dinţate nu au erori teoretice dar au erori tehnologice rezultate din execuţia lor.
Eroarea roţilor dinţate este ciclică şi este compusă din abaterea de la profilul ideal al dinţilor,
abaterea de pas, bătaia radială.
Avantajul profilului evolventic:
- insensibilitate la micile variaţii ale distanţei dintre centrele de rotaţie ale roţilor dinţate, în
sensul că aceste variaţii nu influenţează razele cercurilor de bază şi valoarea raportului de
transmitere;
- execuţie uşoară. Roţile dinţate se realizează prin metoda rulării (de exemplu cu freză melc
modul) sau prin metoda copierii (de exemplu cu freză disc modul). Confecţionarea dinţilor prin
metoda rulării permitere execuţia unui profil exact şi dă o viaţă mai lungă angrenajului, din cauza
unei uzuri mai mici;
- posibilitatea deplasării sculei la tăierea danturii permite să se îmbunătăţească calităţile
angrenajului confecţionându-se roţi deplasate cu dinţi robuşti şi cu o alunecare specifică mai mică;

6
 - angrenajul este interschimbabil; oricare două roţi dinţate cu acelaşi modul pot angrena.
Dezavantajele profilului evolventic:
- datorită alunecării profilelor apare frecarea între dinţi ceea ce crează uzura acestora şi
randament scăzut;
- presiune de contact mare, deoarece o suprafaţă de contact convexă se rostogoleşe peste o
suprafaţă de acelaşi fel ceea ce grăbeşte uzura dinţilor;
Avantajul profilului cicloidal:
- asigură o angrenare corectă, cu un raport de transmitere constant;
- rostogolire fără alunecare între profile ceea ce conferă angrenajului un randament mare;
- uzură mică din cauza contactului unei curbe convexe cu una concavă.
Dezavantajele profilului cicloidal:
- execuţie dificilă datorită faptului că profilul are punct de inflexiune. Acest lucru conduce la
o producţie imprecisă şi neeconomică;
- roţile de schimb trebuie executate cu aceeaşi ruletă (pe lângă modul şi număr de dinţi);
- trebuie menţinută constantă distanţa dintre axele roţilor pentru a se obţine condiţiile
cinematice, ceea ce este greu de realizat din cauza uzurii din lagăre şi a încovoierii arborilor.
În cazul cremalierei eroarea constructivă are un caracter cumulativ fiind proporţională cu
numărul de dinţi ai cremalierei. Eroarea totală a cremalierei este dată de expresia:
pt  N  p pas (2.9)

unde Δppas este eroarea unui pas al cremalierei, N este numărul de dinţi ai cremalierei.
O altă componentă a erorii unei cremaliere poate proveni din alegerea valorilor standardizate
pentru modul ceea ce implică obţinerea unor valori iraţionale ale pasului cremalierei conform
relaţiei:
p
m (2.10)

În construcţia de aparate pentru a evita erorile datorate trunchierii valorilor pasului
cremalierei se alege pentru acesta o valoare raţională, fie p = 0,625 mm, fie p = 0,5 mm.

2.5. Comparatoare cu tija perpendiculară pe cadran

În continuare sunt prezentate şase scheme cinematice ale unor comparatoare cu tija
perpendiculară pe cadran.
1. Comparatorul cu tija perpendiculară pe cadran cu mecanism cu plan înclinat (fig. 2.19)
este compus din: tija palpatoare – 1, arc elicoidal de întindere – 2, planul înclinat (α) - 3, tija
intermediară cu cremalieră (m) – 4, pinionul cremalierei (z1) - 5, roata dinţată (z2) - 6, pinionul

7
central (z3) - 7, acul indicator principal (lac) – 8, roata dinţată (z4) - 9, acul indicator suplimentar
(l’ac) - 10, arc spiral plan – 11.

Fig. 2.19. Schema cinematică a comparatorului cu mecanism cu plan înclinat

Raportul de multiplicare al comparatorului cu tija perpendiculară pe cadran cu mecanism cu
plan înclinat este:
2 z
k  ctg   2  l ac (2.11)
m  z1 z 3

2. Comparatorul cu tija perpendiculară pe cadran cu mecanism cu bandă (fig. 2.20) este

compus din: tija palpatoare – 1, arc elicoidal de întindere – 2, banda - 3, rolă - 3’, tija intermediară
cu cremalieră (m) – 4, pinionul cremalierei (z1) - 5, roata dinţată (z2) - 6, pinionul central (z3) - 7,
acul indicator principal (lac) – 8, roata dinţată (z4) - 9, acul indicator suplimentar (l’ac) - 10, arc spiral
plan – 11.

Fig. 2.20. Schema cinematică a comparatorului cu mecanism cu bandă

Raportul de multiplicare al comparatorului cu tija perpendiculară pe cadran cu mecanism cu

bandă este:
2 z
k  2  l ac (2.12)
m  z1 z 3

8
 3. Comparatorul cu tija perpendiculară pe cadran cu mecanism cu roată dinţată intermediară
(fig. 2.21) este compus din: tija palpatoare cu cremalieră (m) – 1, arc elicoidal de întindere – 2,
roata dinţată intermediară (z0) - 3, tija intermediară cu două cremaliere (m) – 4, pinionul cremalierei
(z1) - 5, roata dinţată (z2) - 6, pinionul central (z3) - 7, acul indicator principal (lac) – 8, roata dinţată
(z4) - 9, acul indicator suplimentar (l’ac) - 10, arc spiral plan – 11.
Raportul de multiplicare al comparatorului cu tija perpendiculară pe cadran cu mecanism cu
roată dinţată intermediară este:
2 m  z0 2 z
k    2  l ac (2.13)
m  z0 2 m  z1 z 3

Fig. 2.21. Schema cinematică a comparatorului cu mecanism cu roată dinţată intermediară

4. Comparatorul cu tija perpendiculară pe cadran cu mecanism cu pârghii (fig. 2.22) este

compus din: tija palpatoare – 1, arc elicoidal de întindere – 2, pârghia de arctangentă (a) - 3, pârghia
de tangentă (b) – 3’, tija intermediară cu cremalieră (m) – 4, pinionul cremalierei (z1) - 5, roata
dinţată (z2) - 6, pinionul central (z3) - 7, acul indicator principal (lac) – 8, roata dinţată (z4) - 9, acul
indicator suplimentar (l’ac) - 10, arc spiral plan – 11.

Fig. 2.22. Schema cinematică a comparatorului cu mecanism cu pârghii

9
 Raportul de multiplicare al comparatorului cu tija perpendiculară pe cadran cu mecanism cu
pârghii este:
1 2 z
k b  2  l ac (2.14)
a m  z1 z 3

5. Comparatorul cu tija perpendiculară pe cadran cu mecanism cu şurub-melc (fig. 2.23) este

compus din: tija palpatoare – 1, arc elicoidal de întindere – 2, bilă - 3, şurub-melc (pş) – 4, roata
dinţată (z1) - 5, pinionul central (z2) - 6, acul indicator principal (lac) – 7, roata dinţată (z3) - 8, acul
indicator suplimentar (l’ac) - 9, arc spiral plan – 10.

Fig. 2.23. Schema cinematică a comparatorului cu mecanism cu şurub-melc

Raportul de multiplicare al comparatorului cu tija perpendiculară pe cadran cu mecanism cu

şurub-melc este:
2   z1
k   l ac (2.15)
p z2

6. Comparatorul cu tija perpendiculară pe cadran cu mecanism cu roată plană (oală) (fig. 6)

este compus din: tija palpatoare cu cremalieră (m) – 1, arc elicoidal de întindere – 2, pinionul
cremalierei (z1) - 3, roata plană (z2) - 4, pinionul central (z3) - 5, acul indicator principal (lac) – 6,
roata dinţată (z4) - 7, acul indicator suplimentar (l’ac) - 8, arc spiral plan – 9.
Raportul de multiplicare al comparatorului cu tija perpendiculară pe cadran cu mecanism cu
roată plană este:
2 z
k  2  l ac (2.16)
m  z1 z 3

10
 Fig. 2.24. Schema cinematică a comparatorului cu mecanism cu roată plană

2.6. Mecanisme de multiplicare cu pârghii utilizate în cadul construcţiei de

aparate. Mecanismul de sinus, arcsinus, tangentă şi arctangentă
În construcţia de aparate, unele din cele mai întâlnite mecanisme cu pârghii sunt
mecanismele de sinus, arcsinus, tangentă şi arctangentă. Aceste mecanisme au o singură pârghie şi
sunt folosite pentru transformarea mişcării de rotaţie în mişcare de translaţie (cazul mecanismelor
de sinus sau tangentă) sau a transformării mişcării de translaţie în mişcare de rotaţie (cazul
mecanismelor de arcsinus sau arctangentă).
În figura 2.25 este prezentată schema cinematică a mecanismului de sinus/arcsinus.

Fig. 2.25. Schema cinematică a mecanismului de sinus/arcsinus

11
 Caracteristica reală a mecanismului de sinus (fig. 2.26):
s  a  sin  (2.17)
unde a este lungimea pârghiei de sinus.
Caracteristica reală a mecanismului de arcsinus:
s
  arcsin (2.18)
a
Caracteristica teoretică (liniarizată) a mecanismului de sinus (fig. 2.26):
st  a   (2.19)

Datorită aproximării caracteristicii reale cu o caracteristică teoretică, liniară, mecanismele cu

pârghii sunt caracterizate de erori teoretice sau de liniarizare a căror valori trebuie determinată în
vederea stabilirii erorii totale de măsurare. Caracteristica teoretică a mecanismului de sinus, dată de
relaţia (2.19), reprezintă o dreapta tangentă în origine la caracteristica reală, dată de relaţia (2.17).
Pentru determinarea erorilor teoretice în cazul anumitor mecanisme cu pârghii (de exemplu
mecanismul de sinus) se recurge la aproximarea caracteristicii reale cu o caracteristică, de obicei
polinomială, obţinută printr-o metodă de dezvoltare.
Una din cele mai cunoscute metode de dezvoltare a unei funcţii f(x) în jurul unui punct x0
este metodă de dezvoltarea în serie Taylor, dată de relaţia:
f  x0  f k   x 0 
f ( x ) x 0  f x0   x  x0     x  x 0 k  (2.20)
1! k!
În cazul mecanismului de sinus, dacă se face dezvoltarea caracteristicii reale în jurul
punctului φ0 = 0 (dezvoltarea în serie McLaurin), şi se neglijează termenii de ordin mai mare ca doi,
se obţine caracteristica reală aproximativă:
  3 
s a  a     (2.21)
 6 

Caracteristica reală aproximativă a mecanismului de sinus, dată de relaţia (2.21), este o

aproximare cu o funcţie polinomială de gradul trei a caracteristicii reale.
În acest caz eroarea teoretică a mecanismului de sinus este:

a  3
 sin I  st  s a  (2.22)
6
Eroarea teoretică maximă, care se obţine pentru unghiul maxim φ = Φ, este:

a  3
max
sin I  (2.23)
6

12
 s st=a·φ

std=d·φ
s=a·sin φ

stc=c·φ

φ2 φ1 Φ φ
Fig. 2.26. Caracteristicile reale şi teoretice ale mecanismului de sinus

Pentru micşorarea erorii teoretice a mecanismului de sinus se poate considera acea

caracteristică teoretică care coincide cu caracteristica reală în punctele extreme şi care are eroarea
maximă pentru unghiul φ1:
stc  c   (2.24)

Pentru a determina coeficientul c din relaţia (2.24) se pun condiţiile enunţate mai sus:
a  sin   c    0
  (2.25)
a  sin   c     1  0

Din a doua ecuaţie a sistemului (2.25) rezultă:

c  a  cos 1 (2.26)
Dezvoltând în serie McLaurin funcţia cosinus şi neglijând termenii de ordin mai mare ca doi
relaţia (2.26) devine:
 12 
c  a  1  
 (2.27)
 2 
Introducând relaţia (2.26) în prima ecuaţie a sistemului (2.25) rezulă:
sin     cos 1 (2.28)
Dezvoltând în serie McLaurin funcţiile sinus şi cosinus şi neglijând termenii de ordin mai
mare ca doi relaţia (2.28) devine:

3  2 
    1  1 
 (2.29)
6  2 
Rezultă:

1  (2.30)
3

13
 În acest caz eroarea teoretică a mecanismului de sinus este:

a   2  2 
 sin II  stc  s a   1   (2.31)
2  3 

Eroarea teoretică maximă, care se obţine pentru unghiul φ = φ1, este:

2a  3 1 a  3
max
sin II   (2.32)
9 3 6 2,6 6
În acest caz eroarea teoretică maximă a mecanismului de sinus este de 2,6 ori mai mică
decât în cazul în care caracteristica teoretică este dată de relaţia (2.19).
Pentru micşorarea suplimentară a erorii teoretice a mecanismului de sinus se poate considera
o a treia variantă de caracteristică teoretică care reprezintă o secantă la caracteristica reală care are
eroarea maximă egală pentru punctele φ = φ2 şi φ = Φ:
std  d   (2.33)

Pentru a determina coeficientul d din relaţia (2.33) se pun condiţiile enunţate mai sus:
a  sin  2  d   2  d    a  sin 
  (2.34)
a  sin   d     21  0

Din a doua ecuaţie a sistemului (2.34) rezultă:

d  a  cos  2 (2.35)
Dezvoltând în serie McLaurin funcţia cosinus şi neglijând termenii de ordin mai mare ca doi
relaţia (2.35) devine:
 2 
d  a  1  2 
 (2.36)
 2 
Introducând relaţia (2.35) în prima ecuaţie a sistemului (2.34) rezulă:
sin  2   2  cos  2    cos  2  sin  (2.37)
Dezvoltând în serie McLaurin funcţiile sinus şi cosinus şi neglijând termenii de ordin mai mare ca
doi din relaţia (2.37) rezultă:

2  (2.38)
2
În acest caz eroarea teoretică a mecanismului de sinus este:

a   2  2 
 sin III  std  s a   2   (2.39)
2  3 

Eroarea teoretică maximă, care se obţine pentru unghiul φ = φ2, este:

1 a  3
max
sin III  (2.40)
4 6

14
 În acest caz eroarea teoretică maximă a mecanismului de sinus este de 4 ori mai mică decât
în cazul în care caracteristica teoretică este dată de relaţia (2.19).
În figura 2.27 este prezentată schema cinematică a mecanismului de tangentă/arctangentă.

Fig. 2.27. Schema cinematică a mecanismului de tangentă/arctangentă

Caracteristica reală a mecanismului de tangentă:

s  a  tg (2.41)
unde a este distanţa de la elementul de translaţie la articulaţia pârghiei de tangentă.
Caracteristica reală a mecanismului de arctangentă:
s
  arctg (2.42)
a
Caracteristica teoretică (liniarizată) a mecanismului de tangentă, într-o primă variantă, este
dată de relaţia (2.19).
Pentru mecanismul de tangentă se poate considera, similar ca în cazul mecanismlui de sinus,
încă două caracteristici teoretice: cea care coincide cu caracteristica reală în punctele extreme şi
care are eroarea maximă pentru unghiul φ1 şi cea care reprezintă o secantă la caracteristica reală
care are eroarea maximă egală pentru punctele φ = φ2 şi φ = Φ. Similar ca în cazul mecanismlui de
sinus se poate determina pentru mecanismul de tangentă erorile teoretice maxime pentru cele trei
cazuri de caracteristici teoretice.
Pentru comparaţie în tabelul 2.1 sunt prezentate erorile maxime ale celor trei caracteristici
teoretice ale mecanismelor de sinus şi de tangentă.

15
Tabelul 2.1
Eroarea maximă Mecanism de sinus Mecanism de tangentă

max
sin I a  3 a  3
6 3

max
sin II 1 a  3 1 a  3
2,6 6 2,6 3

max
sin III 1 a  3 1 a  3
4 6 4 3

16
 2.6. Mecanisme de multiplicare cu pârghii utilizate în cadul construcţiei de
aparate. Mecanismul de sinus, arcsinus, tangentă şi arctangentă – continuare

Pentru micşorarea suplimentară a erorii teoretice trebuie ca pârghia să aibă o poziţie

perpendiculară pe elementul de translaţie la mijlocul domeniului de măsurare (fig. 28). În acest fel,
în toate cazurile, eroarea se micşorează de opt ori.

Fig. 2.28. Micşorarea erorii teoretice la un mecanism de arcsinus

prin înjumătăţirea unghiului Φ

Fig. 2.29. Mecanisme arcsinus/sinus (stânga), arctangenta/tangenta (dreapta)

 Fig. 2.30. Sisteme de modificare a lungimii unei pârghii de sinus

În figura 2.29 sunt prezentate variante constructive de mecanisme arcsinus/sinus (stânga),

arctangenta/tangenta (dreapta). În figura 2.30 şi 2.31 sunt prezentate modalităţi de modificare a
lungimii unei pârghii de sinus.

1 3 5
6

2
4
a

Fig. 2.31. Sisteme de modificare a lungimii unei pârghii de sinus fixată pe un sector dinţat
1 - sector dinţat, 2- surub cu cap toroidal, 3 – piesă crestată, 4 – ştift filetat, 5 – arc, 6 - şurub

În cazul utilizării unei combinaţii de două mecanisme cu pârghii de tip sinus sau tangentă,
de exemplu pentru a transmite mişcarea dintr-un plan în alt plan, pentru a nu avea erori teoretice
trebuie ca mecanismele să îndeplinească următoarele condiţii (fig. 2.32):
- cele două mecanisme trebuie să fie de tip sinus-arcsinus, arcsinus-sinus, tangentă-
arctangentă, arctangentă-tangentă;
- lungimile celor două pârghii să fie egale (a=b);
- α = β, δ + γ = 180.

2
Fig. 2.32. Cuplul de mecanisme arcsinus-sinus şi arctangentă-tangentă

3
 2.7. Comparatoare cu tija palpatoare de rotaţie
În figura 2.33 sunt prezentate două scheme cinematice de comparatoare cu tijă palpatoare de
rotaţie.
10 10

xe xe
9(lac) 9(lac)

11 11
8(z4) 8(z4)
7(z3) 7(z3)

6(z2) 6(z2)

5(z1) 5(z1)

3 3
c c
4 4
b b

2 2
xi a xi a
1 1

Fig. 2.33. Scheme cinematice de comparatoare cu tijă palpatoare de rotaţie

În relaţia (2.43) este prezentat raportul de multiplicare al comparatoarelor cu tijă palpatoare

de rotaţie prezentate în figura 2.33.
1 b z1 z 3
k     l ac (2.43)
a c z2 z4

O variantă de schemă cinematică de comparator cu tijă palpatoare de rotaţie care permite

măsurarea din ambele direcţii este prezentată în figura 2.34.
Rapoartele de multiplicare ale acestui tip de comparator sunt:
1 b z1 z3
k st      lac
a c z2 z4
(2.44)
1 d z z
k dr    1  3  lac
a e z2 z 4

4
Pentru că cele doua rapoarte de multiplicare trebuie să fie egale, adică k st  k dr , rezultă:

b d
 (2.45)
c e

10

xe
9(lac)

11
8(z4)
7(z3)

6(z2)
4
5(z1)
3’
e
3 c d
2’
b
2

xi a

1
Fig. 2.34. Variantă de schemă cinematică de comparator cu tijă palpatoare de rotaţie

2.8. Aparate pentru măsurarea lungimilor prevazute cu mecanisme de

multiplicare cu arcuri

Fig. 2.35. Schema cinematică a mecanismului de multiplicare cu arcuri

5
 Raportul de multiplicare este:
2  l1  l
k (2.46)
2a
Valori uzuale: a = 0,1 ... 0,3 mm, kmax = 200.

Fig. 2.36. Schema cinematică a unui aparat cu mecanism de multiplicare cu arcuri

Raportul de multiplicare al aparatului din figura 2.36 este:

l 2 l3
k  (2.47)
l1 2  a

2.9. Aparate pentru măsurarea lungimilor prevazute cu mecanisme de

multiplicare cu arc rasucit

Arcul răsucit (fig. 2.37) se obţine dintr-o bandă metalică de secţiune dreptunghiulară fixată
la capete şi răsucită de la mijloc peste limita de plasticitate a materialului. După răsucire prin arc
este trecut un curent electric care produce încălzirea acestuia realizându-se un tratament termic de
detensionare. Arcul răsucit simplu permite obţinerea unor rapoarte de multiplicare de 1000, iar cel
cu perforaţii permit obţinerea unor rapoarte de 10000. Dimensiuni tipice: grosime h = 5 ... 10 μm,
lăţime b = 0,05 ... 0,1 mm, lungime l = 40 mm. Aparatele bazate pe arcuri răsucite: Mikrokator
(fig.2.38). Material arc: bronz cu beriliu.

Fig. 2.37. Arc răsucit

6
 Fig. 2.38. Schemă cinematică Mikrokator

2.10. Mijloace de măsurare a diametrelor interioare (alezajelor) mici si

medii

Măsurarea alezajelor se poate face cu mijloace mecanice, optice, pneumatice, electrice.

După dimensiune alezajele se împart în:
- alezaje foarte mici – pentru care diametrul este mai mic de 1 mm;
- alezaje mici – pentru care diametrul este în intervalul 1 ÷ 10 mm;
- alezaje mijlocii – pentru care diametrul este în intervalul 10 ÷ 100 mm;
- alezaje mari – pentru care diametrul este în intervalul 100 ÷ 500 mm;
- alezaje foarte mari – pentru care diametrul este mai mare de 500 mm;
Prin metode pneumatice se măsoară alezajele foarte mici cu diametre cuprinse în intervalul
0,1 ... 0,2 mm. Se pot măsura şi diametrul alezajelor mai mari dar este necesar un dorn calibrat care
se introduce în alezaj pentru a micşora aria de curgere a aerului (fig. 2.39).

7
 Fig. 2.39. Metodă pneumatică de măsurare a diametrelor alezajelor

La mijloacele mecanice de măsurare a diametrelor alezajelor trebuie rezolvate următoarele

probleme:
- aparatul trebuie poziţionat în plan perpendicular pe generatoarea alezajului (fig. 2.40);
- aparatul trebuie poziţionat pe diametru şi nu pe o coardă (fig. 2.40);
- rezultatul măsurării trebuie scos în exteriorul alezajului.

Fig. 2.40. Poziţionarea aparatului la măsurarea diametrelor alezajelor

8
 Fig. 2.41. Măsurarea diametrelor alezajelor cu ajutorul dornului conic gradat

În cazul măsurării diametrelor alezajelor cu ajutorul unui dorn conic gradat relaţia dintre
variaţia de diametru ΔD, distanţa dintre două diviziuni t şi unghiul la vârf al dornului α este:
D  2  t  sin  (2.48)

Fig. 2.42. Măsurarea diametrelor alezajelor cu ajutorul unei tije conice

În cazul măsurării diametrului alezajelor cu ajutorul unei tije conice (fig. 2.42) acesta se
poate calcula cu relaţia:

D  2  h  tg  c  h (2.49)
unde c este constanta aparatului.

9
 Fig. 2.43. Măsurarea diametrelor alezajelor cu ajutorul unor bucşe elastice

Fig. 2.44. Măsurarea diametrelor alezajelor cu ajutorul unei bucşe elastice - variantă

În cazul măsurării diametrelor alezajelor cu ajutorul unor bucşe elastice (fig. 2.43 şi 2.44)
unghiul la vârf al tijei conice trebuie să fie   arctg 0,5  26 3354  .

Fig. 2.45. Măsurarea diametrelor alezajelor cu ajutorul a doi palpatori, unul fix şi celălalt mobil

10
 Fig. 2.46. Măsurarea diametrelor alezajelor cu ajutorul a trei palpatori mobili

2.11. Mijloace de măsurare a diametrelor interioare mari şi foarte mari

Fig. 2.47. Metodă de măsurare a diametrelor alezajelor mari şi foarte mari

11
 Din triunghiul dreptunghic marcat cu roşu în figura 2.47 rezultă:
2 2
D d D 
    L    h
2
(2.50)
 2 2   2 
unde
d
hH (2.51)
2
2 2
D d D  d 
    L     H  
2
(2.52)
 2 2 2  2 
Se rezolvă ecuaţia dată de relaţia (2.52) în funcţie de H şi de D:

Dd  D  d 2  4  L2
H (2.53)
2
L2  H 2  d  H
D (2.54)
H
Metodologia de măsurare este următoarea:
- se calculează înălţimea de reglaj Hreglaj în funcţie de diametrul nominal D cu ajutorul relaţiei
(2.53);
- se formează două blocuri de cale plan-paralele având dimensiunea egală cu Hreglaj;
- se aşează traversa cu role pe cele două blocuri de cale plan-paralele pe un platou iar palpatorul
aparatului comparator se aduce în contact cu platoul;
- se face reglajul de zero al aparatului comparator;
- se aşează aparatul pe piesă şi se măsoară abaterea Δ;
- se calculează Hreal = Hreglaj + Δ;
- se calculează diametrul efectiv Def în funcţie de Hreal cu relaţia (2.54).

12