METODE DE MĂSURARE FOLOSITE ÎN CERCETAREA

EXPERIMENTALĂ
PRINCIPII DE MĂSURARE. MĂRIMI FIZICE. SURSE DE
ERORI
Principii de măsurare
Principiul de masurare descrie procesele prin care se actioneaza asupra materialului
supus analizei in scopul de a obtine un semnal analitic corelat cu elementul care se
doreste a fi masurat Prin prelucrarea ulterioara a acestui semnal se realizeaza masurarea
efectiva.
Prin masurare se intelege procesul fizic exprimat prin comparare a unei marimi cu o alta
marime de aceeasi natura considerata unitate de masura.
Operatia de masurare se exprima matematic prin formula:
X=n U (1.1)
in care: X - este marimea supusa masurarii;
U - unitatea de masura
n- valoarea numerica a marimii sau factorul calitativ
Studiul oricarui proces, fenomen fizic sau chimic are la baza marimile fizice.
Pentru a fi masurabila o marime trebuie sa fie definite calitativ si cantitativ.
Orice marime fizica prezinta doua componente: valoare si natura.
Marimile pot fi additive (masa) sau neaditive (pH, temperatura). In cazul
marimilor neaditive scara de marime se allege conventional, in general prin
alegerea a doua valori care determina un interval. Trecerea de la o scara la alta
se va face prin interpolare. Un exemplu reprezentativ pentru acest caz ar
constitui doua segmente de dreapta de lungimi diferite. Fiecarui punct de pe
segmentul scurt o sa-I corespunda un unic punct situate pe segmental lung. Pe
acest considerent pe ambele segmente ar trebui sa existe acelasi numar de
puncte. Aparent pe segmental lung trebuie sa existe mai multe puncta decât pe
cel scurt. Realitatea este aceea că ambele segmente de dreaptă, indiferent de
lungime conțin un număr infinit, deci identic de puncte.
 Valoarea marimii fizice reprezinta un raport intre marimea ei si o marime de referinta
considerata a fi egala cu unitatea. Totalitatea valorilor pe care le poate lua o marime fizica
corespunde multimii starilor sau intensitatilor. Marimea de referinta corespunde elementului
considerat egal cu unitatea din multimea starilor. Aceasta multime trebuie sa fie strict
ordonata si trebuie sa se stabileasca o relatie biunivoca cu multimea numerelor reale. Astfel
fiecarui element din multimea starilor sa-I corespunda un numar real si invers fiecarui numar real
sa-i corespunda un anumit element din multimea starilor (sau intensitatilor). Pe aceasta baza se
stabileste o scara de masurare si o unitate de masura. O marime fizica poate avea aceeasi
valoare, intensitate sau stare dar poate avea unitate de masura diferita functie de marimea unitatii
de referinta.
Valoarea numerica a unei marimi va depinde de unitatea de masura. Astfel
marimea X va avea valoarea numerica n1 masurata in unitatea U1 si valoarea n2 in
unitatea U2:
𝑋 = 𝑛1 𝑈1 = 𝑛2 𝑈2
𝑋 = 1𝑚 = 100𝑐𝑚
𝑈1 𝑛2
Raportul: 𝑘 = =
𝑈2 𝑛1

𝑚 100
𝑘= =
𝑐𝑚 1
 Se numeste factor de transformare si reprezinta numarul cu care trebuie inmultita
valoarea numerica a unei marimi masurate cu o unitate de masura pentru a obtine
valoarea sa numerica masurata in alta unitate.
Natura mărimii defineste aprecierea calitativa a acesteia si se exprima prin
simboluri dimensionale: ex: L -lungime; M -masa; T –timp, F –forță, J –intensitatea
luminoasă, I –curentulelectric, etc.
 Principial, numarul unitatilor de masura ar trebui sa fie egal cu cel
al marimilor fizice masurate. Totusi, datorita legaturilor de dependenta
intre diferite marimi fizice exprimate prin legi sau ecuatii de definitie,
in practica se adopta un numar mic de unitati de masura fundamentale
pe baza carora sunt definite toate celelalte marimi unitare, denumite
din aceasta cauza derivate.

Alegerea marimilor fundamentale este determinata in principal de

precizia cu care se pot realiza (si reproduce) unitatile de masura ale
respectivelor marimi fizice. Numarul marimilor fundamentale nu este
limitat. Ele se pot alege in functie de necesitati si nu trebuie sa fie
prea mare. Marimile fundamentale au simboluri dimensionale.
Exemplu: L pentru lungime, T pentru timp, M pentru masa, F pentru
forta, I pentru curentul electric, J pentru intensitatea luminoasa, etc.
Unități de măsură fundamentale → Unitățide măsură derivate

Daca in relatiile de definitie a marimilor derivate se inlocuiesc marimile

fundamentale prin simbolurile lor dimensionale se obtine ecuatia dimensionala a
marimii derivate.

Unitătile de masura fundamentale (unitati in care se masoara marimile

fundamentale) sunt independente intre ele si convenabil alese.
Unitătile derivate se formeaza pornind de la relatia de definitie a marimii derivate
sau de la legea de determinare, inlocuind marimile fundamentale respective si
pastrind aceeasi exponenti.

Totalitatea unitatilor fundamentale, precum si a celor derivate, care se defines cu

ajutorul unitatilor fundamentale constituie un sistem de unitati de masura
 SISTEMUL INTERNATIONAL DE UNITATI
In prezent in majoritatea tarilor se foloseste in exclusivitate SISTEMUL
INTERNATIONAL DE UNITATI. Hotarirea privind de numirea si lista unitatilor
fundamentale, suplimentare si derivate, multiplii si submultiplii a fost luata la Conferinta
Generala de Masuri si Greutati de la Paris in noiembrie 1960.
In acest sistem, unitatile fundamentale sunt: metrul(m) pentru lungime, kilogramul (kg)
pentru masa, secunda (s) pentru timp, amperul (A) pentru curentul electric, Kelvin (K) pentru
temperatura si candela (cd) pentru intensitatea luminoasa. Cantitati suplimentare sunt admise:
radianul (rad) pentru unghiul plan si sterodionul (sr) pentru unghiul solid.
Sistemul international admite multiplii si submultiplii zecimali ai unitatilor, prefixele si
simbolurile acestora fiind prezentate in tabelul 1.1.
De asemenea, sistemul international admite, a fi utilizate pe timp nelimitat o serie de unitati
de larga raspindire internationala a caror eliminare ar produce dificultati si perturbatii
inactivitatea practica precum si in schimburile tehnico-stiintifice. Dintre acestea amintim: mila
marina (1mim=1852m), anul lumina (1a.l.=4,4605.1015m), tona, minut, ora, zi, gradul centigrad,
gradul, minutul si secunda sexa zecimala, hectarul, litrul, kilometrul pe ora, etc.
Multiplicarea unitatii
de 10- 10- 10- 10-9 10-6 10-3 10-2
18 15 12
referinta
Prefix alto fento pico nano micro mili centi

Simbol a f p n m m c

Multiplicarea unitatii de 10-1 10 102 103 106 109 1012

referinta

Prefix deci deca hecto kilo mega giga tera

Simbol d da h K M G T

Prefixe si simboluri pentru multiplii si submultiplii zecimali ai unitatilor

de masura in S.I.
Odată ales sistemul de unități, rezultatele măsurătorilor se exprimă cu
ajutorul unor numere determinate.
 Metode de măsurare

Principalele criterii de clasificare a metodelor de măsurare sunt:

-forma de exprimare a mărimii, după care avem: masurari analogice si masurari
numerice;
-tehnica de masurare, dupa care pot fi: masurari prin deviatie, masurari prin
comparatie, masurari prin numarare;
-originea de referinta a masurarii, dupa care pot fi: masurari absolute si masurari
diferentiale.
Metoda de masurare este caracterizata prin totalitatea operatiunilor care se executa cu
ajutorul anumitor mijloace tehnice, in anumite conditii tehnico-economice si
organizatorice.
Masurarea analogica. Semnalul care circula prin lantul de masurare si care poarta
informatia, este lagat functional de marimea de masurat printr-o lege continua. Prin operatia
de citire la receptor, pe baza etalonarii prealabile, se transforma indicatia analogica intr-un
numar care exprima valoarea numerica a marimii masurate.

Masurarile analogice sunt foarte frecvente in cercetarile experimentale, ele putind fi

posibile intotdeauna cind exista o corespondenta biunivoca intre masura si marimea de
masurat. Astfel, se pot face masurari prin variatia: rezistentei, inductantei sau capacitatii
electrice, a prezentei unei unde, a intensitatii luminoase, etc.

Masurarea numerica. In acest caz operatia de masurare conduce la obtinerea unui numar
care, dupa un anumit cod (de exemplu codul binar) indica valoarea marimii masurate.

Masurarea prin deviatie. Metoda este de tip analogic si consta, in principiu, in deviatia
unui sistem dintr-o pozitie de echilibru pe care o au in lipsa marimii de masurat, intr-o alta
pozitie de echilibru pe care o capata in prezenta marimii de masurat. Marimea este pusa in
evidenta prin ecartul dintre cele doua pozitii de echilibru. De exemplu metoda se folosette la
unele dinamometre, manometre, instrumente electrice de tip electromagnetic sau
magnetoelectrice.
Masurarea prin comparare consta in generarea unei marimi cunoscute care se compara cu
marimea de masurat si care se regleaza altfel ca sa o egaleze. Metoda se mai numeste si metoda
de zero deoarece prin egalarea marimii de comparatie cu cea de masurat suma lor este nula. Se
utilizeaza curent la masurarea tensiunii electrice cu potentiometrul compensator.

Masurarea prin numarare consta in masurarea cantitatii marimii prin numararea valorii
ei. De exemplu determinarea turatiei unui arbore, stabilirea numarului de particule, etc.
Masurarea absoluta este aceea la care baza de masurare este un zero absolut pentru care
marimea de masurat nu se realizeaza.

Masurarea diferentiala este aceea la care se alege ca origine o baza de masurare arbitrara si
fata de aceasta se stabileste valoarea marimii respective.

In cercetarea experimentala se utilizeaza toate metodele, o pondere mai mare avind-o masurarea
analogica si intr-o oarecare masura, masurarea numerica. In multe procese de cercetare
experimentala, masurarea analogica este asociata masurarii numerice. In cadrul masurarilor
analogice, cea mai larga utilizare o are tensometria electrica,
care permite masurarea pe cale electrica a multora dintre marimile neelectrice si in special a
marimilor mecanice.
Metode de măsurare

Procesul de masurare a unei marimi se realizeaza cu instrumente, aparate sau

dispozitive care constituie o instalatie de masurare.

Principalele etape ale unui proces de masurare sunt:

-obtinerea informatiei primare despre marimea de masurat, sub forma unui
semnal oarecare;
-prelucrare ainformatiei;
-valorificarea informatiei sub forma vizualizarii, inregistrarii, utilizarii pentru
calcule complexe.
Alegerea aparatelor de masurat si chiar a metodei de masurare trebuie sa tina seama de
scopul masurarii si de amplasarea locului de masurare.

In alegerea metodelor si a aratelor de masurat trebuie sa se tina seama de urmatoarele:

-Sa se masoare numai cu precizia necesara.
-Aparatele de masura trebuie sa fie sigure in exploatare si sa posede o comportare
tranzitorie buna.
Alegerea corecta a celei mai avantajoase metode ca si a aparatelor cele mai
adecvate si potrivite sub aspect economic este posibila numai daca se cunosc bine
conditiile locale, la locul masurarii, ca: influenta mediului inconjurator, puritatea
mediului (componente agresive, praf, etc.) temperaturi anormale sau variatii de
temperatura, vibratii, socuri, frecventa procesului de masurat, etc. De asemenea este
necesar a se conoaste, sau cel putin a se aprecia domeniul de variatie a marimii de
masurat. Alegerea aparatelor trebuie facuta astfel incit marimea maxima masurata sa
reprezinte circa 75% din domeniul scarii acestora.
In alegerea metodelor si aparatelor de masurat trebuie sa se tina
seama de urmatoarele:
- Sa se masoare numai cu precizia necesara. Este deci necesar ca
inaintea masurarii sa se aprecieze corect precizia necesara si clasa de
precizie a aparatelor de masura ce se vor folosi. De exemplu, aparatele
de masurat de exploatare se iau cu clasele de precizie 1; 1.5; 2.5;

4 in timp ce aparatele folosite in cadrul cercetarilor au clasele de

precizie de la 0.5 pina la 0.2.
Cifra care indica clasa de precizie a aparatului de masurat
reprezinta, in procente, limitele de variatie ale valorii indicate de aparat
fata de valoarea reala a parametrului masurat. Astfel clasa 2 inseamna
ca valoarea indicata de aparat poate sa difere de valoarea reala in
limitele ±2% din domeniul de indicare al aparatului.
- Aparatele de masura trebuie sa fie sigure in exploatare si sa posede o
comportare tranzitorie buna.