1. CONCEPTUL DE MĂSURARE.

NOȚIUNEA DE MĂRIME

Pentru a înțelege, a prevedea și a acționa asupra mediului înconjurător

trebuie acumulate cunoștințe despre obiecte, fenomene, procese etc. prezente în
cadrul acestuia. Respectivele cunoștințe, informații despre mediu pot fi definite,
clasificate, reprezentate și înțelese prin introducerea noțiunii de mărime.
Aprecierea cantitativă a fenomenelor fizice constă în a asocia numere
diverselor stări pe care acestea le reprezintă. Aceasta implică pe de o parte
existenţa unei unităti de măsură, iar pe de altă parte existenţa unui mijloc de
măsurare care să arate de câte ori unitatea dată se cuprinde în mărimea respectivă.
Prin definiție, mărimea fizică reprezintă proprietatea sau atributul comun al
unei clase de obiecte, fenomene, procese, stări etc.
Mărimile sunt de două tipuri: definibile și măsurabile. Mărimile definibile
sunt cele pentru care se poate obţine o informaţie care să permită definirea
acestora. Mărimile măsurabile sunt mărimile definibile pentru care este posibilă
atribuirea câte unui număr şi pentru care s-au elaborat atât metoda de măsurare cât
și mijlocul de măsurare prin care este posibilă această atribuire.
Modelul matematic al procesului de măsurare cuprinde mulțimea de
definiție M a mărimii de măsurat ale cărei elemente m i ∈ M corespund nivelelor
diferite în care se poate afla parametrul ce se măsoară și, respectiv, mulțimea S de
simboluri care de regulă sunt numere reale. Prin metoda de măsurare se stabilește o
funcție de măsurare F :
F : M → S,

prin intermediul căreia fiecărui element m i ∈ M i se asociază un element si ∈ S.

Elementele si ∈ S se numesc valori ale mărimii măsurate.
Dacă mijlocul de măsură ar fi ideal atunci el ar putea să furnizeze valoarea
adevărată a mărimii de măsurat. Totuși, nu există mijloc de măsurare ideal, așadar
prin măsurare nu se poate obține valoarea adevărată, iar informația de măsurare
este afectată de erori. În consecință, în cazul real în procesul de măsurare a unei
mărimi m i, care în realitate se află în clasa i, acesteia i se atribuie o valoare oarecare
în intervalul [ si−1 , si +1 ]. Această valoare măsurată estimează intervalul de
incertitudine care afecteză măsurarea, adică intervalul în care se află valoarea
adevărată a mărimii de măsurat. Cu cât acest interval este mai restrâns, cu atât
valoarea furnizată de mijlocul de măsurare este mai apropiată de valoarea
adevărată și implicit măsurarea este mai precisă.
De exemplu, dacă la măsurarea unei tensiuni voltmetrul indică U =1 V și în
funcție de caracteristicile metrologice ale aparatului (clasa de precizie) se deduce
faptul că U =1±0,001 V .
 Obiectul științei măsurării este determinarea valorii măsurate și a
intervalului în care se află valoarea adevărată a mărimii de măsurat. Măsurarea
constituie, printre altele, un factor de securitate având în vedere că se garantează
rezistența mecanică a reperelor din construcția unor sisteme, stabilitatea și
siguranța mijloacelor de transport de exemplu, funcționarea normală, în parametrii
nominali a sistemelor de importanță deosebită etc.
Mărimile măsurabile se clasifică în funcție de modul de obţinere a energiei
de măsurare în mărimi active și mărimi pasive. Mărimile active sunt mărimile
măsurabile care permit eliberarea eliberarea energiei de măsurare, cum ar fi de
exemplu temperatura, presiunea, tensiunea electrică, etc. Deoarece energia de
măsurare este împrumutată chiar de la fenomenul supus măsurării este necesar ca
ea să fie suficient de mică pentru a nu perturba mărimea de măsurat și a nu afecta
precizia măsurării, dar suficient de mare pentru a asigura efectuarea măsurătorii.
Mărimile pasive sunt mărimile măsurabile care nu permit eliberarea energiei de
măsurare, cum ar fi masa, lungimea, rezistența electrică etc. În această situație se
utilizează o mărime auxiliară activă a cărei valoare este determinată de către
mărimea de măsurat.
În funcție de modul de variație în timp mărimile de măsurat se clasifică în
mărimi constante și mărimi variabile. Mărimile constante sunt mărimile
măsurabile care sunt invariabile pe timpul efectuarii măsurării. Mărimile variabile
sunt mărimile măsurabile ale căror valori instantanee fluctuează pe timpul
masurării. În această situație pot fi măsurate valoarea instantanee la un anumit
moment stabilit, o mulțime de valori instantanee la momente prestabilite sau sau
un ansamblu de valori instantanee într-un interval de timp.

2. SISTEMUL DE UNITĂȚI DE MĂSURĂ. ETALOANE

Valoarea măsurată a unei mărimi se exprimă printr-un număr real urmat de
unitatea de măsură corespunzătoare.
Unitatea de măsură reprezintă o anumită cantitate dintr-o mărime careia i se
asociază valoarea 1 conform unor convenţii internaţionale sau regionale. Aceasta
trebuie să fie de aceeaşi natură cu mărimea de măsurat.
Din anumite considerente a apărut necesitatea grupării unităților de măsură
într-un sistem de unități. Ansamblul unităților de măsură cu ajutorul cărora se pot
măsura toate mărimile din toate domeniile constituie sistemul de unități de
măsură. Acesta cuprinde un număr restrâns de unități fundamentale adoptate prin
convenții internaționale și din unități derivate definite în funcție de unitățile
fundamentale prin ecuații a caror coeficienți sunt 1. Așadar, mărimile alese în mod
convențional și în funcție de care se pot defini celelalte mărimi se numesc mărimi
fundamentale, iar mărimile definite în funcție de mărimile fundamentale prin
relații de legătură se numesc mărimi derivate.
Sistemul de unități legal și obligatoriu la noi în țară este Sistemul
Internațional de Unități (SI) care cuprinde 7 unități fundamentale: 1) metru cu
simbolul m pentru lungime, 2) kilogram cu simbolul kg pentru masă, 3) secundă
cu simbolul s pentru timp, 4) amper cu simbolul A pentru intensitatea curentului
electric, 5) kelvin cu simbolul K pentru temperatura termodinamică, 6) mol cu
simbolul mol pentru cantitatea de substanță, 7) candelă cu simbolul cd pentru
intensitatea luminoasă, respectiv 2 unități suplimentare: 1) radian cu simbolul rad
unghiul plan, 2) steradian cu simbolul sr pentru unghi solid și peste 30 de unități
derivate. SI definește un ansamblu organizat de unități de măsură, de multiplii și
submultiplii precum și reguli de formare și de scriere a acestora.
Simbolurile unităților de măsură, în general, se scriu cu litere mici (metru -
m, secundă - s), însă dacă denumirea unității de măsură derivă din nume propriu,
prima literă a simbolului este literă mare (kelvin - K, pascal - Pa). Simbolurile
unităților de măsură rămân neschimbate la plural. După simbolurile unităților de
măsură nu se pune punct decât în situația când acesta face parte din punctuația
textului. Pentru formarea multiplilor și submultiplilor se utilizează prefixe care se
scriu fără spațiu față de unitate (kilometru – km, gigawatt - GW).

Factor de Prefix Simbol Factor de Prefix Simbol

multiplicare multiplicar
e
1018 exa E 10-1 deci d
1015 peta P 10-2 centi c
1012 tera T 10-3 mili m
109 giga G 10-6 micro μ
106 mega M 10-9 nano n
103 kilo k 10-12 pico p
102 hecto h 10-15 femto f
101 deca da 10-18 atto a

Atenție: rezistența electrică - kΩ, MΩ, frecvența - kHz, MHz, putere - μW.
Valoarea măsurată a unei mărimi se exprimă printr-un număr urmat de
unitatea de măsură a mărimii respective. Pentru asigurarea preciziei măsurătorii
trebuie ca unitățile de măsură definite prin SI să fie transmise (înglobate,
materializate) la toate mijloacele de măsurare. Prin mijloace de măsurare se
înțelege ansamblul mijloacelor tehnice care materializează şi conservă unităţile de
măsură şi furnizează informaţii de măsurare.
Se numesc etaloane acele mijloace de măsurare care materializează și
conservă legal unitățile de măsură și servesc la transmiterea lor. Clasificarea
etaloanelor cuprinde: etaloane de definiție, de conservare și de transfer.
Etaloanele de definiție se realizează pe baza definițiilor unităților de măsură
adoptate în SI (de exemplu, etalonul de definiție pentru amper se realizează cu
ajutorul balanței de curent prin compararea forței electrodinamice dintre 2 bobine
parcurse de același curent cu forța gravitaționale care acționează asupra unei mase
etalon). Realizarea etaloanelor de definiţie se face într-un număr redus de
laboratoare datorită dificultăţilor de realizare şi a costului ridicat.
Etaloanele de conservare sunt etaloanele care conservă unităţile de măsură
fiind caracterizate prin faptul că parametrul fizic pe care îl reprezintă e foarte stabil
în timp şi faţă de influenţele exterioare. Pentru mărimile electrice, printre cele mai
importante etaloane de conservare sunt etaloanele de rezistenţă, de capacitate, de
inductanţă. Aceste tipuri de etaloane se află în toate laboratoarele metrologice.
Etaloanele de transfer sunt de obicei aparate de măsură de mare precizie, cu
o construcţie specială şi cu ajutorul cărora se realizează etalonarea tuturor tipurilor
de aparate de măsură.

3. MIJLOACE ŞI METODE DE MĂSURARE

Procesul de măsurare reprezintă ansamblul de operaţii prin care, utilizând
mijloace de măsură şi principii adecvate, se obţine valoarea mărimii măsurate.

Fenomen fizic Mijloc de măsurare Observator

Mijloacele de măsurare reprezintă ansamblul de mijloace tehnice care

materializează şi conservă unităţile de măsură şi furnizează informaţii de măsurare.
Mijloacele electrice de măsurare (MEM) sunt cele care permit măsurarea pe cale
electrică a mărimilor, caracteristica lor principală fiind convertirea semnalului
metrologic într-o mărime electrică.
Metoda (gr. methodos – mijloc, cale) electrică de măsurare reprezintă un
sistem de reguli sau principii ce conduc la cunoaşterea, aflarea valorii mărimilor.
Metoda electrică de măsurare determină conversia semnalului metrologic, cel care
este purtător de informaţie, într-o mărime electrică.
După modul de variaţie al semnalului metrologic, împreună cu modul de
obţinere al valorii măsurate, MEM se clasifică în MEM analogice, MEM numerice
şi MEM mixte.
În cazul MEM analogice, între diversele mărimi în care este convertit
semnalul metrologic, respectiv mărimea de ieşire (y) şi mărimea de măsurat (x)
există o relaţie continuă, de tip analogică, de regulă direct proporţională y=kx,
astfel încât ele urmăresc în mod continuu variaţia mărimii de măsurat. Valoarea
măsurată se obţine prin aprecierea poziţiei unui ac indicator, a unui inscriptor sau a
unui spot luminos în raport cu reperele unei scări gradate. O mărime analogică are
o variaţie continuă, putând lua un număr infinit de valori într-un anumit interval.
Aparatele analogice prelucrează continuu mărimea de intrare, parcurgând întreaga
gamă de valori ale acesteia.
 În cazul MEM digitale, semnalul metrologic este cu variaţie discontinuă, iar
măsurarea se repetă după un anumit interval de timp, valoarea măsurată fiind
prezentată sub forma unei valori numerice pe un sistem de afişare. Tendinţa în
momentul de faţă este aceea a utilizării MEM digitale datorită avantajelor lor:
obţinerea directă a valorii măsurate, precizia ridicată, posibilitatea memorării,
prelucrării şi transmiterii la distanţă a informaţiei de măsurare.
În cazul MEM mixte rezultatul măsurării se obţine parţial sub formă digitală
şi parţial sub formă analogică.
În metoda de măsură a citirii directe valoarea mărimii de măsurat se obţine
prin citirea directă a valorii indicate de dispozitivul indicator pe scara aparatului de
măsură. Această scară este etalonată direct în unitatea de măsură a mărimii de
măsurat.
În metoda de măsură prin comparaţie, mărimea de măsurat se compară cu
o mărime etalon. În funcţie de cum se realizează comparaţia se disting mai multe
tipuri:
- comparaţia directă cu mărimea de măsurat;
X este mărimea necunoscută, Y este mărimea reglabilă cunoscută, DN este
DN
x x-y=0
Y

OP
dispozitivul de nul care sesizează când diferenţa dintre mărimile x şi y este 0, iar
OP este operatorul care acţionează asupra mărimii reglabile.
- comparaţia cu un semnal proporţional cu mărimea de măsurat;

X AX AX-BY=0 BY Y

OP

AX−BY =0

B
X= Y
A

A și B sunt coeficienți de proporționalitate pentru X și Y.

 În cazul specific punților de măsură sau mărimilor fizice pasive schema
conține SA.

X AX AX-BY=0 BY Y

OP
SA este o sursă de alimentare de curent continuu sau de curent alternativ.
SAde mărimea de măsurat;
- comparaţia cu un semnal care este funcţie

X f(X) f(X)-g(Y)=0 g(Y) Y

OP

⇒
f ( X )−g ( Y )=0 ❑ X =φ ( Y )

4. ERORI DE MĂSURĂ. CLASE DE PRECIZIE

Eroarea reală este definită prin relația:
X  X m  X

unde X m este valoarea măsurată a mărimii X , iar X este valoarea reală a mărimii
X . Întrucât valoarea reală nu poate fi măsurată, se introduce eroarea
convențională:
X c  X m  X e

unde X e este valoarea de referință ce se obține prin măsurarea mărimii respective

cu cel mai perfect mijloc de măsurare existent. În majoritatea cazurilor intervine
eroarea convențională fără a mai preciza acest lucru și utilizând notația pentru
eroarea reală.
Eroarea relativă este definită astfel:
X X m  X
X  
X X

Clasa de precizie se exprimă ca raport între eroarea maximă X max și

valoarea maximă care se poate măsura cu aparatul respectiv, multiplicat cu 100:
 X max
C  100
X max

Mărimea:
C  X max
X max 
100
este folosită pentru a se stabili intervalul de încadrare în care variază valoarea
mărimii de măsurat:
X m  X max  X  X m  X max

Dacă se consideră că la o anumită măsurătoare dispozitivul indicator al

aparatului de măsură se oprește în dreptul reperului X 1 de pe scara aparatului,
atunci deși eroarea cu care se face măsurarea lui X 1 este necunoscută se poate face
totuși o încadrare a acestei erori:
X 1 X max C X max
X    
1
X1 X1 100 X 1

Eroarea de măsură ce intervine la măsurarea mărimii X1 cu un aparat

analogic este cu atât mai mică cu cât indicația aparatului este mai aproape de
Xmax. Așadar, atunci când dispunem de un aparat cu mai multe intervale de
măsură, se va alege acel interval pentru care indicația este cel puțin în a 2-a treime
a scării de măsură.

II. INSTRUMENTE ELECTRICE ANALOGICE

II.1. Principii de funcționare. Clasificare. Elemente constructive
Aparatele electrice de măsurat de tip analogic sunt mijloace electrice de
măsurat cu o funcționare continuă față de variația mărimii fizice măsurate.
După tipul elementelor de bază, se disting aparate electromecanice și aparate
electronice. După mărimea măsurată, avem voltmetre, ampermetre, ohmmetre etc.
Instrumentul de măsurare este cel mai simplu mijloc tehnic care poate
furniza de sine stătător informaţii de măsurare și reprezintă o componentă de bază
a oricărui aparat de măsură analogic.
Un instrument de măsurare este un mecanism electromecanic care, în
majoritatea cazurilor, converteşte o mărime electrică activă x într-o mărime
mecanică, cel mai adesea un cuplu de forţe denumit cuplu activ care provoacă
rotirea dispozitivului mobil al acestuia. Pentru ca fiecărei valori x să-i corespundă
o deviaţie α a dispozitivului mobil, asupra acestuia acţionează şi un cuplu rezistent,
dependent de α, astfel încât, sub acţiunea celor două cupluri dispozitivul mobil se
roteşte cu un unghi α = f(x), ce constituie informaţia de măsurare. Unele
instrumente sunt lipsite de cuplu rezistent, asupra dispozitivului mobil al acestora
acţionând două cupluri active de sensuri opuse sub acţiunea cărora dispozitivul
mobil se roteşte cu un anumit unghi, determinând în final indicația aparatului.
Principiul de funcţionare al instrumentelor de măsurare diferă în funcţie de
fenomenul fizic utilizat pentru producerea cuplului de forţe necesar rotirii
dispozitivului mobil. După principiul de funcţionare, instrumentele de măsurare și
implicit aparatele electromecanice se împart în următoarele categorii:
magnetoelectrice, electrodinamice, feromagnetice, ferodinamice, electrostatice și
altele. Toate aparatele de măsurare analogice au notate pe cadranele lor o serie de
inscripţii ce arată printre altele tipul instrumentului de măsură de bază utilizat în
construcția aparatului, şi a căror cunoaştere este necesară în scopul utilizării lor cât
mai corecte în procesul măsurării (tabel 2.1, pg. 26).
Elementul comun tuturor acestor tipuri de instrumente este faptul că
indicația se obține pe o scară în dreptul căreia se mișcă elementul indicator. În
unele cazuri acul indicator este înlocuit cu un spot luminos.
Majoritatea instrumentelor de măsurare sunt alcătuite dintr-o serie de
elemente constructive comune. În general, un instrument de măsurare este format
dintr-o parte fixă şi o parte mobilă. Atât partea fixă cât şi cea mobilă sunt
prevăzute cu elemente care servesc la producerea cuplului activ şi cu elemente
auxilare care îndeplinesc diferite funcţii.
Ansamblul elementelor a căror interacţiune determină mişcarea
dispozitivului mobil formează dispozitivul de producere a cuplului activ.
Pe lângă dispozitivul de producere a cuplului activ, în construcţia
instrumentelor de măsurare intră următoarele dispozitive: dispozitivul de
suspensie, dispozitivul de producere a cuplului rezistent, dispozitivul de
amortizare, dispozitivul de indicare a valorii măsurate.
Dispozitivul mobil trebuie prevăzut cu un sistem de suspensie care să-i
asigure posibilitatea de mişcare cu frecări cât mai reduse. Suspensia dispozitivului
mobil se poate realiza: pe paliere, pe benzi tensionate, pe fir de torsiune (suspensie
liberă).
 Suspensia pe paliere (fig. a) este utilizată la majoritatea instrumentelor.
Dispozitivul mobil este fixat pe un ax din oţel sau aluminiu, prevăzut la capete cu
pivoţi din oţel dur, care se sprijină în paliere (lagăre) din materiale dure.
Suprafeţele de sprijin pivot-palier trebuie sa fie şlefuite pentru a reduce frecările,
iar axul trebuie să aibă un mic joc axial care să permită rotirea uşoară şi dilatarea
cauzată de variaţii de temperatură, fără pericol de creştere a frecărilor.
Suspensia pe benzi tensionate (fig. b) este utilizată la instrumentele de mare
sensibilitate. Se realizează cu ajutorul a două benzi subţiri fixate cu un capat la
cadrul mobil şi celălalt la partea fixă. Pe lângă susţinere benzile produc cuplul
rezistent și conduc curentul la cadrul mobil (dacă acesta constă dintr-o bobină).
Suspensia liberă (fig. c) se utilizează mai rar și numai la instrumente de
foarte mare sensibilitate, dispozitivul mobil fiind suspendat de un fir de torsiune.
În raport cu suspensia pe paliere, suspensia pe benzi tensionate și suspensia
liberă oferă următoarele avantaje: eliminarea frecărilor, micşorarea consumului
propriu, creşterea sensibilităţii instrumentului. În schimb prezintă dezavantajul
unei sensibilităţi mari la şocuri şi vibraţii mecanice.
Cuplul rezistent se realizează cu ajutorul unor elemente elastice (resorturi
spirale) la instrumentele cu suspensie pe lagăre, respectiv cu benzi tensionate și fir
de torsiune la instrumentele care folosesc aceleaşi elemente şi pentru suspensie și
pentru cuplu rezistent. Cuplul rezistent al instrumentelor cu resorturi sau benzi
tensionate nu se anulează decât în poziţia iniţială a dispozitivului mobil. De aceea,
la deconectarea instrumentului din circuitul de măsurare, cuplul rezistent aduce
dispozitivul mobil automat în poziţia iniţială de repaus (de zero).
Corectorul de zero serveşte la reglarea poziţiei iniţiale (de zero) a
indicatorului instrumentului.
În lipsa dispozitivului de amortizare, după aplicarea mărimii de măsurat la
intrarea unui instrument de măsurare, datorită inerţiei dispozitivului mobil,
indicatorul deviaţiei nu trece imediat în poziţia corespunzatoare deviaţiei
permanente, ci execută o mişcare de oscilaţie în jurul acestei poziţii, prelungind
inadmisibil de mult timpul de răspuns al instrumentului. Pentru obţinerea unui timp
de răspuns cât mai scurt, majoritatea instrumentelor se prevăd cu dispozitive de
amortizare, care pot fi de tip pneumatic, electromagnetic sau hidraulic.
Dispozitivul de indicare a valorii măsurate este format dintr-un cadran cu
scară gradată şi indicatorul deviaţiei. Cadranul constituie suportul material al scării
gradate. Scara gradată este o succesiune de repere corespunzătoare valorilor
mărimii de măsurat, trasate pe suprafaţa cadranului conform traiectoriei urmate de
indicatorul deviaţiei. Intervalele dintre reperele succesive se numesc diviziuni.
Indicatorul deviaţiei poate fi un ac indicator sau un spot luminos. Acul
indicator este fixat de axul instrumentului şi este echilibrat cu două contragreutăţi,
astfel încât centrul de greutate al indicatorului să se afle pe axa de rotaţie.
Dispozitivul indicator cu spot luminos se utilizează mai rar şi numai la aparate de
mare sensibilitate, caz în care deasupra dispozitivului mobil al instrumentului este
fixată o oglindă de dimensiuni foarte mici care reflectă un spot luminos spre scara
gradată.
Cuplul activ este cel care determină mişcarea dispozitivului mobil ca
urmare a interacţiunilor dintre elementele active ale instrumentului. De exemplu, în
anumite cazuri funcţionarea instrumentelor este determinată de forţe mecanice
produse prin intermediul câmpului electric sau magnetic. Cuplul rezistent în cazul
instrumentelor cu resorturi, benzi tensionate sau fir de torsiune, este proporţional
cu unghiul de rotaţie α al dispozitivului mobil şi de semn opus cuplului activ.
Cuplul de frecare există numai la instrumentele cu suspensia pe paliere, fiind
produs de frecarea pivoţilor în palier.
În cazul majoritaţii instrumentelor de măsurare dispozitivul mobil execută o
mişcare de rotaţie în jurul axei sale. Ecuaţia generală de mişcare se obţine din
ecuaţia echilibrului dinamic al tuturor cuplurilor ce acţionează asupra
dispozitivului mobil, anume:
n

M
i 1
i
0

unde Mi sunt cuplurile ce acționează asupra dispozitivului mobil (cuplu activ,

cuplul rezistent, cuplul de frecare, cuplu de amortizare, cuplu de inerție). Prin
rezolvarea ecuaţiei generale de mişcare se obţine soluţia acesteia care indică
evoluţia în timp a mişcării dispozitivului mobil.

II.2. Aparate de măsură cu instrument magnetoelectric

Aparatele electrice de măsurare cu instrument magnetoelectric sunt cele
mai răspândite. Având la bază un astfel de instrument, s-au realizat
microampermetre şi miliampermetre magnetoelectrice folosite atât ca atare cât şi în
construcţia a numeroase aparate de măsurare, ca de exemplu: milivoltmetre,
voltmetre, ampermetre, ohmmetre, multimetre. Asociat cu convertoare sau
traductoare adecvate este utilizat la construcţia de frecvenţmetre, wattmetre ş.a.,
precum şi a aparatelor analogice pentru măsurarea de mărimi neelectrice pe cale
electrică (temperatură, debit, etc.).
Acest tip de instrument este caracterizat de prezența unui magnet permanent
și a unui circuit parcurs de curent. Valoarea mărimii de măsurat este apreciată după
deplasarea părții mobile (bobină) produsă de interacțiunea reciprocă a forțelor ce se
exercită între câmpul magnetic al magnetului permanent și conductoarele bobinei
mobile parcursă de curentul i a cărui valoarea urmează a fi măsurată. Cuplul activ
este proporțional cu intensitatea curentului i, iar cuplul rezistent este produs fie de
un resort spiral, fie de firul de torsiune. Din egalitatea celor două cupluri rezultă
unghiul de echilibru proporțional cu i.
Constructiv se deosebesc două tipuri: cu magnet permanent exterior (stânga)
şi cu magnet permanent interior (dreapta).

Aparatul magnetoelectric lucrează numai în curent continuu. Pentru a fi

utilizat și în curent alternativ trebuie montat în serie cu acesta un grup redresor.
Funcţionarea instrumentului poate fi afectată de variaţii de temperatură (prin
modificarea rezistenţei bobinei, ceea ce determină erori de indicaţie), fapt pentru
care se prevede cu schemă de compensare. Câmpurile magnetice reduse sunt
expuse câmpurilor magnetice externe astfel încât pentru realizarea aparatelor de
precizie sunt necesare ecrane magnetice (cand sunt utilizate mai multe asemenea
aparate ele trebuie dispuse la distanțe convenabile de 0,2 m chiar 0,3 m pentru a
evita eventualele influențări reciproce). Ca avantaje, ele au consum propriu mic (de
ordinul mW) și se pot realiza ușor aparate cu clasă de precizie foarte bună 0,1 sau
0,2.
Galvanometrele de curent continuu sunt aparate de mare sensibilitate. Ele
sunt realizate cu instrumente magnetoelectrice fară elemente de amortizare, fiind
folosite ca indicatoare de nul de curent continuu, pentru măsurarea curenţilor (10 -6-
10-11 A) sau a tensiunilor (10-4-10-9 V) de c.c. de valori foarte mici.
Voltmetrele magnetoelectrice sunt aparate folosite pentru măsurarea
tensiunilor, fiind constituite dintr-un instrument magnetoelectric conectat în serie
cu o rezistenţă adiţională. Acestea funcționează numai în c.c.

Pentru utilizarea voltmetrelor magnetoelectrice şi în curent alternativ,

acestea se prevăd cu o schemă de redresare care îndeplineşte funcţia de convertor
alternativ-continuu. Un voltmetru cu redresor este constituit dintr-un instrument
magnetoelectric (microampermetru, miliampermetru) conectat într-o schemă de
redresare (de regulă bialternanţă), în serie cu o rezistenţă adiţională
corespunzătoare tensiunii nominale.
Ampermetrele cu instrument magnetoelectric conţin în schema de măsurare
un instrument magnetoelectric şi sunt folosite numai pentru măsurarea curenţilor
electrici continui. După intervalele de măsurare pot fi: micro şi miliampermetre,
pentru curenţi continui relativ mici de ordinul 10 -6-10-1 A, şi ampermetre pentru
curenţi continui în domeniul 10-1-10 A.
Ampermetrele cu redresor sunt constituite dintr-un micro sau
miliampermetru magnetoelectric asociat cu o schemă de redresare şi conectat prin
intermediul unui şunt sau transformator de curent în circuitul parcurs de curentul
alternativ de măsurat.
 Multimetrele sunt aparate portabile, constituite prin asocierea unui
ampermetru şi a unui voltmetru cu redresor, ambele cu mai multe sensibilităţi, la
care se ataşează, de regulă, o schemă de ohmmetru alimentat de la o baterie.
Multimetrele sunt prevăzute, în general, cu scară liniară unică atât pentru
tensiuni cât şi pentru curenţi şi un singur comutator pentru schimbarea gamei de
măsurare pentru ambele funcţiuni; o a doua scară, neliniară, serveşte pentru
măsurarea rezistenţelor, în care caz comutatorul de game trebuie trecut în poziţia
de funcţionare ca ohmmetru. Aparatul măsoară tensiuni şi curenţi atât în curent
continuu cât şi în curent alternativ unde indică valori efective pentru semnale de
formă sinusoidală.
II.3. Aparate de măsură cu instrument electrodinamic
Principiul de funcționare al instrumentelor electrodinamice se bazează pe
acțiunea forțelor electrodinamice care se exercită între o bobină fixă și o bobină
mobilă realizate din conductori de cupru și care sunt parcurse de curentul a cărui
valoare urmează să se determine. Cuplul rezistent este dat de un resort spiral fixat,
împreună cu bobina mobilă, pe axul instrumentului.
 Pe baza acestui instrument se pot construi aparate de măsură de precizie
ridicată (clasă de precizie 0,1), ce se utilizează ca aparate etalon. Dezavantajele
constau în costul ridicat, consum propriu de putere mare necesar creării și
menținerii câmpului magnetic interior și sensibilitatea la factorii externi. Astfel,
reducerea influenței câmpurilor magnetice externe asupra indicației aparatului se
face prin ecranare, iar influența temperaturii asupra indicației se manifestă prin
variația rezistenței bobinelor fixe și mobile, cât și prin modificarea cuplului
rezistent specific resoartelor spirale. Totuși, rezistența bobinelor crește cu
temperatura, iar momentul rezistent scade cu temperatura astfel încât cele două
efecte se compensează într-o anumită măsură, eroarea care rezultă putând fi
eliminată prin scheme de compensare.
Aparatele electrodinamice au polaritate atât în curent continuu cât și în
curent alternativ. În curent continuu, schimbarea semnului unuia dintre curenți
schimbă semnul cuplului activ, iar în c.a. dacă defazajul între curenți este mai mare
de 90 grade, deviația devine negativă și acul bate în sens invers sensului normal,
crescător al scării de măsură. Dacă acul bate în sens invers se schimbă conexiune și
se consideră cu semnul – citirea.
Miliampermetrele electrodinamice se obțin prin conectarea în serie a
secțiunilor bobinelor fixe cu bobina mobilă, astfel încât atât bobinele cât şi
resorturile spirale sunt parcurse de întreg curentul de măsurat I = I 1 = I2. Se
utilizează pentru măsurarea valorilor efective sub 500 mA (datorită încălzirii
resorturilor spirale parcurse de întregul curent).

Ampermetre electrodinamice pentru măsurarea curenților de max. 1A se

realizează conectând cele două bobine în serie și cu o rezistență, sau conectând
cele două bobine în paralel. Pentru curenţi mai mari de 1A, bobina mobilă se
conectează la bornele unui şunt conectat în serie cu bobina fixă (r m și C pentru
compensarea erorilor de temperatură și de frecvență).

II.4. Aparate de măsură cu instrument ferodinamic

Aparatele ferodinamice sunt asemănătoare ca realizare cu aparatele
electrodinamice cu deosebirea că, pentru întărirea câmpului magnetic în partea
sensibilă a aparatului, bobinele fixe sunt prevăzute cu circuite magnetice realizate
din pulberi presate sau din tole.
Avantajul acestui tip de aparate constă în faptul că cuplul activ este de 5÷25
ori mai mare decât cel în cazul intrumentului electrodinamic cu același număr de
spire pentru bobina fixă și bobina mobilă, astfel că ele sunt insensibile la influența
câmpurilor magnetice exterioare dacă circuitul magnetic este proiectat corect astfel
încât să asigure o ecranare a sistemului sensibil.
Dezavantajul este că erorile de măsură sunt mai mari decât cele ale
instrumentelor electrodinamice datorită neliniarității circuitului magnetic. Totuși,
au consum propriu redus și cuplu activ puternic.

II.5. Aparate de măsură cu instrument feromagnetic

Funcţionarea acestor instrumente se bazează pe interacţiunea dintre câmpul
magnetic creat la trecerea curentului de măsurat printr-o bobină fixă şi una sau mai
multe plăcuţe feromagnetice mobile. Ele se execută în două variante constructive:
cu atracție și cu respingere.
Instrumentul feromagnetic cu atracţie este constituit dintr-o bobină plată fixă
1 cu fereastră îngustă şi o plăcuţă din material feromagnetic 2, fixată pe axul
instrumentului 3 şi care poate pătrunde în fereastra bobinei, rotindu-se solidar cu
axul. Pe ax mai sunt fixate: resortul spiral 4 care produce cuplul rezistent, paleta
amortizorului pneumatic 5 şi acul indicator 6. Câmpul magnetic produs la trecerea
curentului prin bobina fixă, magnetizează plăcuţa feromagnetică şi o atrage spre
interiorul bobinei.
 Instrumentul feromagnetic cu respingere este constituit dintr-o bobină
rotundă ce are fixată o plăcuţă feromagnetică pe partea ei interioară, iar pe axul
instrumentului se găseşte o a doua plăcuţă feromagnetică plasată în dreptul celei
fixe. Restul elementelor sunt aceleaşi ca la instrumentul cu atracţie. La trecerea
curentului prin bobina fixă, câmpul magnetic creat de aceasta magnetizează ambele
plăcuţe în acelaşi sens, astfel încât între ele apare o acţiune de respingere care
determină cuplul activ ce roteşte dispozitivul mobil.

Funcţionarea acestora este influenţată de existenţa pieselor feromagnetice,

prezenţa câmpurilor magnetice exterioare, variaţiile de temperatură şi de frecvenţă.
Variaţia temperaturii, respectiv a frecvenţei, este însoţită de modificarea
rezistenţei, respectiv a reactanţei bobinei şi poate cauza erori de indicaţie în cazul
voltmetrelor feromagnetice. Sunt aparate robuste și sigure, clasa de precizie 1÷1,5
chiar 0,5, pot fi utilizate în c.c. și c.a., au cost redus, dar consum mare.
Voltmetrele sunt constituite dintr-un instrument feromagnetic înseriat cu una
sau mai multe rezistenţe adiţionale corespunzătoare intervalului de măsurare. În
cazul ampermetrelor, deviaţia dispozitivului mobil depinde de numărul de
amperspire al bobinei fixe. Aceasta permite construcţia de ampermetre
feromagnetice pentru o gamă largă de curenţi nominali care diferă numai prin
dimensionarea bobinei fixe, în rest păstrând aceleaşi elemente constructive.

II.6. Aparate de măsură cu instrument electrostatic

 În cazul acestui tip de aparate, valoarea mărimii măsurate este determinată
de deplasarea unor armături mobile ale unui condensator datorită forțelor
electrostatice ce se exercită între armăturile fixe și cele mobile ale condensatorului.
Cuplul rezistiv este dat de un resort liniar. Aparatele electrostatice funcționează și
în c.c. și în c.a., indicația lor fiind proporțională cu tensiunea efectivă aplicată.