ELECTRICIAN IN

CONSTRUCTII
 Cuprins

Modulul I - Masurarea marimilor electrice

Capitolul I
Marimi si unitati de masura……………………….…………..……………………… pag. 5
Capitolul II
Masurarea marimilor electrice active……………………………..……………..…… pag. 14
Capitolul III
Masurarea marimilor electrice din retele…………………….…..………..……….… pag. 29
Capitolul IV
Masurarea marimilor electrice pasive………….…………....…..………..………..… pag. 34

Modulul II -Elemente de circuit in retelele electrice de curent continuu si alternativ

Capitolul V
Elemente de circuit in retelele electrice de curent continuu si alternativ…………..… pag. 43

Modulul III - Realizarea circuitelor electronice din instalatiile electrice

Capitolul VI
Tehnologia obtinerii dispozitivelor semiconductoare active………….................…..... pag. 61
Capitolul VII
Diode semiconductoare……………………………………….………...…………….. pag. 70
Capitolul VIII
Tranzistoare semiconductoare……………………………………….……….......…… pag. 85
Capitolul IX..
Dispozitive optoelectronice…………………………………….………...……....…… pag.104
Capitolul X
Redresoare…………………………………………..……………….……….......……..pag.114
Capitolul XI
Stabilizatoare………………………………………………….……….……........….... pag.125
Capitolul XII
Amplificatoare electronice …………………………………………….………......…. pag.136
Capitolul XII
Relee electronice…………………………………………….………...……………… pag. 144

Modulul IV - Instalatii electrice

Capitolul XIV
Instalatia electrica…………………………………………….……...…………....…...pag.164

1
Capitolul XV
Elemente conductoare in retelele electrice……………………….……...…………… pag.179
Capitolul XVI
Aparataj de instalatii…………………………………………….……...……….……. pag.187
Capitolul XVII
Instalatii de producere, transport si distributie a energiei electrice…………….…….. pag.217
Capitolul XVIII
Instalatii electrice la consumatori…………………………………………………….. pag.233
Capitolul XIX
Realizarea unei instalatii electrice interioare……………………………………….… pag.258

Modulul V - Masini electrice

Capitolul XX
Definitii, clasificari si elemente constructive……………………………………….… pag.269
Capitolul XXI
Caracteristicile masinilor electrice………………………………………………….… pag.276
Capitolul XXII
Transformatorul……………………………………………………………………...... pag.280
Capitolul XXIII
Masina asincrona……………………………………….……………………………....pag.293
Capitolul XXIV
Masina de curent continuu……………………………….…………………………......pag.303
Capitolul XXV
Convertoare de putere……………………………….…………………………..…...... pag.314
Capitolul XXVI
Aplicatii de calcul ale masinilor electrice……………………………………………… pag.325

Modulul VI - Executarea bransamentelor

Capitolul XXVII
Executarea bransamentelor aeriene……………………………………..…………..… pag.332
Capitolul XXVIII
Organizarea lucrarilor la executarea bransamentelor electrice aeriene………….…..… pag.357
Capitolul XXIX
Executarea bransamentelor electrice subterane………………………………..………. pag.362
Capitolul XXX
Organizarea lucrarilor la executarea bransamentelor electrice subterane…………....… pag.376

Modulul VII - Exploatarea si intretinerea masinilor si aparatelor electrice

Capitolul XXXI
Exploatarea generatoarelor si compensatoarelor sincrone ………..……..…………...... pag.384
Capitolul XXXII
Exploatarea si intretinerea motoarelor electrice…………………..……………….…... pag.387

2
Capitolul XXXIII
Exploatarea si intretinerea transformatoarelor……………………………………..…. pag.389
Capitolul XXXIV
Exploatarea si intretinerea intreruptoarelor……………………………...………....…. pag.392
Capitolul XXXV
Exploatarea si intretinerea separatoarelor,transformatoarelor de masura si
sigurantelor……………………………………………………………………………. pag.394

3
 MODULUL I

MASURAREA MARIMILOR ELECTRICE

4
 CAPITOLUL I

MARIMI SI UNITATI DE MASURA

1. Marimi fizice masurabile

Marimile fizice sunt proprietati ale fenomenelor si ale interactiunilor, susceptibile de a

fi caracterizate prin marimi matematice: se selecteaza din multimea proprietatilor acelea care
se pot pune in concordanta cu multimea numerelor reale. In acest mod, se pune in evidenta
faptul ca o marime are o latura calitativa, ce o deosebeste de celelalte, dar si o latura cantitativa,
aceeasi marime putand avea o cantitate de valori diferite.

Fig.1 Clasificarea marimilor.

O prezentare sugestiva a diferitelor categorii de marimi se poate face pe baza diagramei

prezentate in fig.1.

5
 Multimea marimilor din natura, notata cu M, este reprezentata printr-un dreptunghi. In
cadrul acestei multimi, se evidentiaza submultimea a marimilor observabile - marimi pentru
care se poate obtine o informatie care permite discriminarea calitativa.

Submultimea include submultimea corespunzatoare marimilor principial masurabile -

marimi ce indeplinesc doua premise fundamentale:
• marimea este observabila si multimea starilor sale constituie o multime ordonata (intre
toate perechile de stari ale multimii, se pot defini relatiile <, = sau >);
• se poate construi o scala de masurare ce stabileste o corespondenta univoca intre
marimea starilor si multimea numerelor reale.
Submultimea include submultimea marimilor practic masurabile. O marime principial
masurabila devine practic masurabila daca exista un mijloc de masurare capabil sa preleveze
semnalul purtator al informatiei de masurare, sa il prelucreze si sa afiseze valoarea marimii
respective.
Se pun astfel in evidenta conditiile necesare pentru ca o marime sa fie practic
masurabila:
• posibilitatea de definire (observabilitatea);
• posibilitatea construirii unei scale de masurare;
• posibilitatea conceperii mijlocului de masurare pe baza unei metode de masurare.

Marimile masurabile se pot clasifica dupa criterii diverse:

a) dupa modul de obtinere a energiei de masurare:

• marimi active (generatoare) - sunt marimile masurabile care permit eliberarea energiei
pentru masurare (de exemplu: tensiunea electrica, intensitatea curentului electric).
• marimi pasive (parametrice) - sunt marimile masurabile care nu poseda o energie
proprie liberabila si pentru masurarea carora este necesar sa se recurga la o sursa de energie
auxiliara (energie de activare). Exemplu: rezistenta electrica.

b) dupa modul de variatie in timp:

• marimi constante - sunt marimile invariabile in timpul masurarii;
• marimi stationare - sunt marimile care au o valoare caracteristica (de exemplu,
valoarea maxima ) constanta in timp;
• marimi nestationare – sunt marimile la care toti parametrii caracteristici variaza in
timp.
Marimile masurabile se pot clasifica in urmatoarele categorii:
- marimi fundamentale;
- marimi derivate.

Ansamblul marimilor fundamentale este format din: lungime, masa, timp, temperatura,
intensitatea curentului electric, intensitatea luminoasa si cantitatea de substanta.
Toate celelalte marimi, nedesemnate ca fundamentale, se numesc marimi derivate.
Fiecarei marimi ii este atribuita o dimensiune care ii este proprie si care se simbolizeaza
printr-o litera: L – lungime, M – masa, T – timp, I – intensitatea curentului electric etc.
Dimensiunea oricarei marimi derivate are urmatoarea forma generala:
a b c d e f g
dim x = L M T I Θ N J
unde a,b….g sunt exponenti dimensionali.

6
Exemple:
2 -3 -1
tensiunea electrica U: dim U = L MT I ;
2 -2
energia W: dim W = L MT

In Tabelul 1, sunt prezentate dimensiunile unor marimi fundamentale si derivate

frecvent utilizate.

Tabelul 1

2. Sisteme de unitati de masura

Elemente generale

Pentru efectuarea operatiei de masurare, este necesara o unitate de masura Um. Aceasta
este o marime particulara, definita si adoptata mai mult sau mai putin arbitrar, cu care se
compara marimile de aceeasi natura, pentru exprimarea valorilor lor in raport cu acea marime.
Initial, dreptul de a defini unitatile si de a detine etaloane a fost considerat un privilegiu
rezervat unor conducatori locali sau, mai tarziu,unor corporatii mestesugaresti. De exemplu, in
jurul anului 2900 i.Chr., in momentul constructiei piramidei, faraonul Keops a introdus un
etalon pentru lungime bazat pe o dimensiune proprie a corpului sau: distanta de la cot la varful
degetelor ("cubit" - aproximativ 52 cm). Cubit-ul era divizat in 28 parti si fiecare parte, la
randul ei, era impartita in alte parti mai mici, de marimea milimetrului actual.
Sigur este faptul ca toate popoarele au conservat etaloanele lor. In Franta, catre anul
650, etaloanele erau conservate in palatul regelui. In timpul lui Carol cel Mare, toate masurile

7
utilizate in vastul sau regat erau uniforme si reproduceau etaloanele pastrate in palatul regal.

Marea diversitate de unitati si de etaloane a condus la o dificila activitate de coordonare

si control, mai ales in cadrul schimburilor comerciale. In decursul timpului s-a incercat sa se
uniformizeze unitatile, prin crearea unui sistem international legal de unitati si prin definirea
lor fara echivoc.
Practica a aratat ca un sistem de unitati de masura trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
- sa fie general, aplicabil in toate capitolele fizicii;
- sa fie coerent si sa nu introduca coeficienti numerici suplimentari in ecuatiile fizicii;
- sa fie practic, ordinele de marime ale unitatilor din sistem fiind comparabile cu valorile uzuale
din activitatea umana.

In decursul timpului, s-au utilizat diferite sisteme si unitati de masura, diferind intre ele
prin alegerea unitatilor fundamentale si prin definirea celor derivate: CGS electrostatic, CGS
electromagnetic sau MKSA. Acesta din urma s-a bazat pe sistemul metric (metru, kilogram,
secunda) adoptat in Franta (in anul 1795) si completat in anul 1936 cu o a patra unitate -
amperul.

Sistemul International de Unitati (SI)

Conditiile expuse sunt indeplinite cel mai bine de catre Sistemul International de Unitati
(SI). Adoptat in anul 1960, la cea de-a XI-a Conferinta Generala de Masuri si Greutati (CGPM),
Sistemul International de Unitati (SI) are 7 unitati fundamentale cu urmatoarele definitii:
Metrul (m) – unitatea de masura pentru lungime - reprezinta distanta parcursa de
lumina in vid in timpul de 1/299792458 s.
Kilogramul (kg) – unitatea de masura pentru masa - reprezinta masa prototipului
realizat din platina si iridiu si adoptat in anul 1889 de catre Conferinta Generala de Masuri si
Greutati. Este pastrat la sediul de la Sèvres, Franta, al Biroului International de Masuri si
Greutati.
Secunda (s) – unitatea de masura pentru timp - reprezinta durata a 9192631770
perioade ale radiatiei corespunzatoare tranzitiei intre cele doua niveluri hiperfine ale starii
fundamentale a atomului de cesiu 133.
Amperul (A) – unitatea de masura pentru intensitatea curentului electric - reprezinta
intensitatea unui curent electric constant care, mentinut in doua conductoare paralele, rectilinii,
cu lungime infinita, asezate in vid la o distanta de 1m unul de altul, produce intre aceste
conductoare o forta de 2⋅10-7 N pe o lungime de 1m. Aceasta definitie este echivalenta cu
stabilirea unei valori conventionale μ0=4π⋅10-7 H/m pentru permea-bilitatea vidului.
Kelvinul (K) - unitatea de masura pentru temperatura termodinamica - reprezinta
fractiunea 1/273,16 din temperatura termodinamica a punctului triplu al apei.
Candela (cd) – unitatea de masura pentru intensitatea luminoasa - reprezinta
intensitatea luminoasa, intr-o directie data, a unei surse care emite o radiatie monocromatica
cu frecventa 5,4⋅1014 Hz si a carei intensitate energetica in aceasta directie este IR=1/683
W/sr.
Molul (mol) – unitatea de masura pentru cantitatea de substanta - reprezinta cantitatea
de substanta a unui sistem care contine atatea entitati elementare, cati atomi exista in 0,012
kg de carbon 12.

8
 Se remarca trei modalitati de definire a unitatilor fundamentale: pe baza de prototipuri,
pe baza de proprietati macroscopice ale unor materiale si pe baza de proprietati atomice, cu
tendinta de crestere a numarului de unitati definite atomic.
In afara de unitatile fundamentale, in SI, sunt incluse si doua unitati suplimentare:
Radianul (rad) – unitatea de masura pentru unghiul plan - este unghiul plan cuprins
intre doua raze care intercepteaza pe circumferinta unui cerc un arc de lungime egala cu a razei;
Steradianul (sr) – unitatea de masura pentru unghiul solid - este unghiul solid care,
avand varful in centrul unei sfere, delimiteaza pe suprafata acestei sfere o arie egala cu cea a
unui patrat a carui latura este egala cu raza sferei.
Celelalte unitati de masura, care se pot deduce prin relatii matematice din unitatile
fundamentale, formeaza unitatile derivate. O parte dintre unitatile derivate au nume speciale,
care pot fi folosite pentru formarea altor unitati derivate (de exemplu, 1 N = 1 kg⋅m⋅s-2 sau 1
Pa = 1 N⋅m-2). In Tabelul 2, sunt prezentate cateva unitati de masura derivate uzuale.
Reguli privind formarea si scrierea unitatilor de masura:
- denumirile se scriu cu litere mici (metru, newton, kelvin);
- simbolurile se scriu cu litere mici (exemplu: m, s, cd, mol) cu exceptia celor ce deriva din
nume proprii (W-Watt, N-Newton etc.);
- pluralul se formeaza dupa regulile gramaticale din limba romana (secunda - secunde, volt-
volti);

Tabelul 2

9
- pentru formarea multiplilor si a submultiplilor, se utilizeaza prefixe care se scriu fara spatiu
fata de unitate (kilometru - km, megawatt - MW) –Tabelul 3.

Tabelul 3

Romania a adoptat Sistemul International de Unitati (SI) in anul 1961. Exista insa si
alte sisteme, care se aplica in diferite tari: sistemul anglo-saxon sau sisteme din tarile care nu
au aderat la Conventia Metrului. Faptul ca Sistemul International de Unitati (SI) se aplica, in
prezent, in peste 120 de tari indica o perspectiva certa de generalizare la nivelul globului.

3. Unitati de masura din metrologia optica

Generalitati

Prin lumina se intelege un ansamblu de radiatii electromagnetice care impresioneaza

retina, fiind percepute de un ochi normal ca o senzatie vizuala. Lumina se compune din radiatii
simple (monocromatice), ale caror lungimi de unda sunt cuprinse in intervalul (380 - 760) nm.
Senzatia vizuala pe care o exercita o radiatie vizibila are doua caracteristici: culoarea si
stralucirea (luminanta). Culoarea unei radiatii este o proprietate a acesteia, dependenta de
compozitia spectrala a radiatiei. Spectrul vizibil poate fi divizat in sase zone, corespunzatoare
culorilor fundamentale: violet, albastru, verde, galben, portocaliu si rosu.
In metrologia optica, se folosesc marimi si unitati fotometrice (ce caracterizeaza
radiatia din punct de vedere al perceperii de catre ochi) si marimi si unitati energetice (ce
caracterizeaza lumina din punct de vedere al energiei transportate). Pentru a evita confuzia
dintre aceste doua grupe de marimi si unitati, care au referinte diferite, se atribuie indicele v
(de la vizibil) marimilor fotometrice (de exemplu, Φv) si indicele e (de la energetic) pentru
marimile radiometrice (de exemplu, Φe).
Marimile si unitatile fotometrice se refera numai la spectrul vizibil (λ = 400-760 nm) si
au ca referinta candela, unitate SI stabilita pe baza sensibilitatii spectrale a ochiului uman
standard. Aceste marimi si unitati se utilizeaza in tehnica iluminatului. Spre deosebire de
unitatile fotometrice, unitatile de masura specifice marimilor energetice sunt definite pe baze
energetice si au ca referinta wattul (W).

10
Marimi si unitati de masura energetice

Principalele marimi energetice care intereseaza sunt:

Energia radianta Qe - reprezinta energia emisa, propagata sau primita sub forma de
unda electromagnetica; se masoara in J.
Fluxul radiant Φe este energia radianta in unitatea de timp. Se masoara in watt (W).
Iluminarea energetica a unei suprafete elementare este raportul dintre fluxul de radiatie
care cade pe aceasta suprafata si aria suprafetei elementare ∆S. Unitatea de masura este wattul
pe metru patrat (W/m2).
Cand se refera la fluxul radiant emis de suprafata respectiva, se numeste emitanta
energetica si se noteaza cu Me.
Cand se refera la fluxul radiant primit de suprafata respectiva, se numeste iluminare
energetica si se noteaza cu eE.
Intensitatea energetica Ie a unei surse reprezinta fluxul radiant pe unitatea de unghi
solid ce pleaca dintr-un punct A al unui element de suprafata radianta.Se masoara in W/sr.
Radianta Le intr-o directie data (z), numita si luminanta energetica, se masoara in
W/sr·m2 si caracterizeaza sursele optice in privinta stralucirii.
Transmitanta radianta TR reprezinta fractiunea din radiatia incidenta transmisa de catre
mediul respectiv. Inversul transmitantei se numeste opacitate.
Reflectanta radianta ρ reprezinta fractiunea din radiatia incidenta care este reflectata de
catre mediul respectiv.
Absorbanta radianta α reprezinta fractiunea din radiatia incidenta care este absorbita
de catre mediul respectiv. La mediul opac α=1.

Marimi si unitati de masura fotometrice

Marimile si unitatile de masura fotometrice iau in considerare senzatia luminoasa pe

care o produc radiatiile electromagnetice asupra retinei ochiului uman normal. Ele se refera
doar la spectrul vizibil (λ = 400-760 nm).
Senzatia de lumina depinde de puterea radiatiei, adica de fluxul de energie radianta ce
cade pe retina. Insa, raspunsul ochiului la actiunea luminii incidente depinde si de culoarea
acesteia. Astfel, daca asupra ochiului actioneaza o lumina verde (λ = 550 nm), ea va produce o
senzatie luminoasa de aproximativ 8 ori mai puternica decat o lumina rosie (λ = 680 nm) cu
acelasi flux de energie radianta.
Cu alte cuvinte, ochiul uman prezinta o sensibilitate diferita pentru diferite culori, adica
pentru diferite lungimi de unda ale radiatiei luminoase.

Se defineste sensibilitatea spectrala relativa a ochiului: , unde este fluxul

constant de energie al radiatiei cu lungimea de unda λ0eΦp = 555 nm, iar Φe este fluxul de
energie a radiatiei cu lungimea de unda care produce aceeasi senzatie vizuala ca si. 0eΦ.
Tinand cont de sensibilitatea spectrala a ochiului, se defineste fluxul luminos Φv prin
relatia: evVKΦ⋅⋅=Φ , iar unitatea de masura este lumen (lm).
Pentru lungimea de unda λp, CIE stabileste ca la fluxul radiant Φe = 1W corespund
680 lumeni (lm) in spectrul vizibil, adica: 1 W = 680 lm sau, altfel spus, Φe = 1W la lungimea
de unda λp impresioneaza ochiul uman cat vΦ de 680 lm.

11
 Deci, factorul de conversie din radiometrie in fotometrie (pentru pλ=λ) este:
lm/W680=mK

Definitiile marimilor fotometrice sunt urmatoarele:

Intensitatea luminoasa a unei surse de lumina intr-o directie data este raportul dintre
fluxul luminos emis in unghiul solid din jurul directiei considerate si marimea acestui unghi.
Intensitatea luminoasa este marimea fundamentala in fotometrie, iar unitatea ei de masura,
candela (cd) este unitate fundamentala in SI.
Fluxul luminos emis de o sursa in toate directiile in mod egal (cu aceeasi intensitate)
este: vvIπ4=Φ
Iluminarea E se defineste ca fluxul luminos pe unitatea de suprafata si are ca unitate de
masura lux (lx). Luxul reprezinta iluminarea unei suprafete de 1 m2 care primeste un flux
luminos de 1 lm repartizat uniform pe suprafata.

4. Marimi electrice

Sarcina electrica
Fiecare electron este purtatorul unei sarcini electrice negative , notat e-.
Sarcina electronului ( in valoare absoluta) este sarcina electrica elementara, notata e.
Sarcina electrica se conserva intr-un sistem inchis, care nu schimba materie cu
exteriorul.
Curentul electric reprezinta deplasarea ordonata de particule purtand o sarcina
electrica. Sarcina electrica (cantitatea de electricitate) Q care traverseaza o suprafata S, pe o
durata de timp t, este egala cu intensitatea curentului electric:
𝐼(𝑆, 𝑡): 𝛥𝑄 = 𝐼(𝑆, 𝑡)𝑑𝑡
Q
Intensitatea curentului continuu se calculeaza dupa formula: I= , in S.I. fiind
t
1C
1A = , adica 1 Amper reprezinta o sarcina electrica de 1Coulomb ce traverseaza o
1s
suprafata in timp de 1Secunda.

Campul electric este o manifestare a efectului sracinilor electrice statice asupra

spatiului ce le inconjoara.
Intr-un punct din spatiu exista un camp electric daca o sarcina punctuala, plasata in

acest punct, este supusa unei forte: forta electrostatica fe .

Intensitatea campului electric intr-un punct M, notata E , este o marime vectoriala,
asociata fortei electrostatice ce se exercita asupra unei sarcini Q, plasata in acest punct si este

 fe  f e  kg  m  s −2
in S.I. E  =
V
exprimata prin relatia: E = = = m  kg  s −3  A−1 =
Q Q A s m
1
Conductivitatea electrica reprezinta inversul rezistivitatii =  =


12
 Amperul reprezinta intensitatea unui curent electric constant care, mentinut in 2
conductori paraleli, de lungime infinita, de sectiune circulara neglijabila si plasati la o distanta
de un metru unul fata de celalalt, in vid, ar produce intre cei doi conductori o forta de 2*10 -7
newtoni pe o lungime de un metru.
Intensitatea curentului electric corespunde debitului de sarcini printr-o sectiune S a unui
dQ
conductor, dupa formula I= .
dt
Daca intensitatea este independenta de timp, curentul se numeste continuu.
Daca intensitatea este o functie periodica de timp, curentul se numeste alternativ.

13
 CAPITOLUL II

MASURAREA MARIMILOR ELECTRICE ACTIVE

1. Masurarea intensitatii curentului electric

Masurarea intensitatii curentului electric se face cu ajutorul metodelor de masurare

directe sau indirecte intr-o gama de valori cuprinsa intre 10-12 si 104A. Pentru masurarea
intensitatii curentului electric dintr-o latura a unui circuit electric este necesara introducerea in
latura de circuit respectiva, a unui ampermetru sau a unui traductor de curent (figura 1),
rezultand o perturbare a functionarii circuitului respectiv.

Fig. 1. Schema pentru masurarea intensitatii curentului electric

Daca se considera rezistenta ampermetrului, Ra si R rezistenta totala a circuitului,

eroarea suplimentara ce apare ca urmare a introducerii ampermetrului in schema este:
Ra
s = − , de unde rezulta ca pentru erori mici, este necesar ca Ra<<R.
R + Ra
Metodele si mijloacele de masurare a intensitatii curentului electric prezinta
particularitati in functie de nivelul semnalului (intensitati mici sau mari) si de forma curentului

14
electric masurat (curent continuu sau alternativ, de joasa sau inalta frecventa).

Masurarea curentilor electrici de intensitate mica in c.c. se face cu ajutorul

galvanometrelor magnetoelectrice cu bobina mobila, avand constanta de curent mai mica decat
10-6A/div. In curent continuu, in domeniul 10-6...10-1A, se folosesc ampermetre
magnetoelectrice. Deoarece indicatia acestora este proportionala cu valoarea medie a
curentului ce strabate bobina instrumentului, ele nu pot fi folosite direct si in c.a.

Extinderea domeniului lor de masurare si in c.a. este posibila daca sunt inseriate cu un
element redresor. In figura 2 este reprezentata schema electrica a unui ampermetru cu redresor
si diagramele corespunzatoare ale curentilor.

Fig. 2 a) Schema electrica a unui ampermetru cu redresor si

b) diagramele corespunzatoare ale curentilor).

Valoarea medie a curentului redresat monoalternanta, pentru un curent sinusoidal, este

data de relatia:

relatie ce permite etalonarea scarii gradate direct in valori efective ale curentului masurat. In
acest caz, se constata o scadere a sensibilitatii de masurare la mai putin de 1/2 din sensibilitatea
de curent continuu.
Dioda D2 este introdusa in circuit pentru a permite inchiderea semialternantei negative
prin sarcina.
In curent alternativ de joasa frecventa pana la 10...20A pot fi folosite si ampermetrele
electrodinamice (care functioneaza si in curent continuu); ampermetrele electromagnetice se
folosesc la masurarea curentilor alternativi pana la 300A in scheme directe.
Extinderea domeniului de masurare in c.c. pana la niveluri de ordinul 104A se poate
face cu ajutorul sunturilor; schema unui ampermetru cu sunt este reprezentata in figura 3. Daca
rezistenta ampermentrului este Ra si Ia este curentul nominal, atunci valoarea rezistentei
suntului, Rs necesar pentru masurarea unui curent I, este data de relatia:

unde n=I/Ia este raportul de suntare.

15
 Fig. 3 Schema unui ampermetru cu sunt.

In cazul in care I>>Ia se foloseste o metoda indirecta de masurare in care se masoara

caderea de tensiune la bornele unei rezistente de valoare mica numita, de asemenea, sunt
(figura 4).

Pentru a reduce influenta rezistentelor de contact, sunturile se construiesc cu 4 borne

(BI - borne de curent, BU - borne de tensiune).

Fig. 4 Schema de masurare indirecta a curentului.

Caderile de tensiune nominale ce se obtin la bornele suntului cand acesta este parcurs
de curentul nominal, sunt standardizate, de obicei, la 60 sau 75 mV. Extinderea domeniului de
masurare in c.a. se face cu ajutorul transformatoarelor de masurare de curent, deoarece
sunturile ar avea consumuri energetice prea mari.

Transformatoarele de masurare de curent se caracterizeaza printr-un raport de

transformare nominal:

unde: Ip reprezinta curentul din primarul transformatorului, iar Is - curentul din

secundarul transformatorului.

Schema de conectare a unui ampermetru cu transformator de curent, este prezentata in

figura 5. Pentru ca erorile introduse de transformatorul de curent sa fie minime, este necesar ca
impedanta de sarcina a acestuia, in acest caz, Za sa fie cat mai mica, adica sa lucreze cat mai
apropiat de conditii de scurtcircuit in secundar. Uneori, pentru masurarile operative in
instalatiile electrice de curent alternativ, se folosesc transformatoare de masurare de tip cleste,
care se conecteaza direct pe cablul parcurs de curentul care se doreste a fi masurat.

16
 Fig. 5 Schema de conectare a unui ampermetru cu transformator de curent.

Masurarea curentilor alternativi de inalta frecventa se face, de obicei, folosind metode

indirecte, traductoarele folosite fiind sunturile de constructie speciala sau traductoarele
complexe formate din rezistente si traductoare de temperatura.

Aplicatii:
Raspundeti la urmatoarele intrebari:
De ce este necesar ca rezistenta interioara a ampermetrului sa fie cat mai mica?
Din ce cauza in electronica se prefera masurarea tensiunii electrice in timp ce in retelele
electrice predomina masurarea curentului electric?
Ce erori pot aparea la masurarea curentului electric o data cu cresterea frecventei semnalului?

Exercitiu:
Se considera un dispozitiv magnetoelectric cu curentul nominal, I0 =  si
rezistenta interioara, Ra= 400
Sa se dimensioneze un sunt multiplu care sa permita extinderea domeniilor de masurare
la: I1= 1 mA, I2=10mA si I3=100 mA.

Solutie: Schema ampermetrului cu sunt multiplu este prezentata in figura 6. Pentru cele
trei noi domenii de masurare se poate scrie:

Rezolvand sistemul de mai sus se obtine: Rs1= 40  Rs2= 4  Rs3= 0,44

Fig.6. Ampermetru cu sunt multiplu.

17
2. Masurarea tensiunii electrice

In cadrul masurarilor electrice, masurarea tensiunii are cea mai mare pondere, datorita
faptului ca in acest caz nu se modifica structura constructiva a circuitului electric. Masurarea
tensiunii electrice se face cu metode directe, insa sunt posibile si metode indirecte de masurare.
In toate masurarile de tensiune se urmareste ca prin introducerea mijlocului de masurare - in
paralel intre doua puncte din circuit (figura 7) - sa nu se perturbe functionarea acestuia.

Fig. 7. Schema de masurare a tensiunii.

Considerand o sursa de tensiune E, cu rezistenta interioara ri1, eroarea suplimentara

ce apare ca urmare a introducerii voltmetrului in schema de masurare, este:

de unde rezulta ca pentru a avea erori minime este necesar ca Rv>>ri.

In circuitele de curent continuu si alternativ, unde nu sunt necesare precizii prea mari,
pentru masurarea tensiunii se utilizeaza aparatele cu citire directa. Astfel, in circuitele de curent
continuu se folosesc voltmetre construite pe baza dispozitivului magnetoelectric, masurarea
tensiunii facandu-se prin intermediul curentului ce parcurge bobina instrumentului. Intr-
adevar, daca I este curentul ce parcurge bobina si R0 rezistenta sa interioara, caderea de
tensiune de la bornele instrumentului va fi U=IR0, iar deviatia permanenta:

Fig. 8 Extinderea domeniului de masurarela voltmetre.

Extinderea domeniului de masurare se face conectand rezistente aditionale in serie cu

dispozitivul, conform figura 8; voltmetrul V, cu tensiunea nominala, U0 si rezistenta interioara,
Rv, este inseriat cu rezistenta aditionala, Ra pentru extinderea domeniului de masurare pana la
tensiunea, U. In acest caz, rezistenta aditionala se poate calcula cu relatia:
unde n=U/U0.

18
Aplicatia 2

Se considera un dispozitiv magnetoelectric care are curentul nominal I0= 50 A si rezistenta

interioara R0= 400  sa se dimensioneze un voltmetru avand domeniile de masurare: U1= 1
V, U2= 10 V si U3= 100 V.

Solutie: Tensiunea nominala a dispozitivului este:

V. 0,02 0 0 0 =  = R I U

Daca se considera rezistentele aditionale inseriate, se poate scrie:

Observatie: Pentru primul domeniu de masurare se poate scrie:

Ca si la ampermetrele magnetoelectrice, extinderea domeniului de masurare in c.a. se

face cu ajutorul unor circuite redresoare.
Dispozitivele electromagnetice si electrodinamice se folosesc la construirea unor
voltmetre, in special pentru curent alternativ, pana la 1000V.

Pentru masurarea tensiunilor alternative de frecvente mai ridicate se folosesc:

a) voltmetre electronice de valori efective;
b) voltmetre electronice cu diode in clasa B (de valori medii);
c) voltmetre electronice cu diode in clasa C (de varf).

a) Voltmetrele electronice de valori efective permit masurarea directa a valorii efective a

tensiunii pe baza definitiei termice a valorii efective sau a relatiei:

Voltmetrele electronice bazate pe definitia termica a valorii efective au in compunerea

lor dispozitive de masurare a temperaturii la care ajung unele rezistoare din schema de masurare
ca urmare a puterii disipate de catre acestea, proportionala cu valoarea efectiva a tensiunii
necunoscute. Cele bazate pe relatia de definitie a valorii efective au in compunerea lor
dispozitive de ridicare la patrat, mediere si extragerea radacinii patrate. Voltmetrele electronice
de valori efective sunt aparate complexe, utilizarea lor practica fiind redusa numai pentru unele
aplicatii speciale.

19
 Fig. 9 Voltmetru electronic cu dioda in clasa B.

b) Voltmetrele electronice cu diode in clasa B (de valori medii) au schema din figura 9 si se
caracterizeaza prin aceea ca dioda conduce o jumatate de perioada dintr-un semnal sinusoidal
(numai semialternanta pozitiva). Indicatia acestor voltmetre este proportionala cu valoarea
medie si ele sunt etalonate direct in valori efective pentru forme de unda sinusoidale, conform
relatiei:

Masurarea altor forme de unda nesinusoidale sau cu un continut bogat in armonici cu

faze diferite, conduce la aparitia unor erori suplimentare.

c) Voltmetrele electronice cu diode in clasa C (de varf) sunt caracterizate prin aceea ca dioda
conduce mai putin decat o jumatate de perioada a unui semnal sinusoidal ca urmare a incarcarii
condensatorului la valoarea de varf a tensiunii de intrare. Schema de principiu a unui voltmetru
cu dioda in clasa C este prezentata in figura 10, impreuna cu diagramele de tensiuni.

Fig. 10 Schema de principiu a voltmetrului cu dioda in clasa C.

Pentru a explica principiul de functionare al voltmetrelor cu diode in clasa C se

presupune ca dioda D este ideala si condensatorul C are conditii initiale nule; daca la intrare se
aplica o tensiune sinusoidala, pentru semialternanta pozitiva, dioda D este direct polarizata,
permitand incarcarea condensatorului cu polaritatea din figura, si deci, tensiunea la bornele
condensatorului va urmari tensiunea de intrare. La un moment dat, dupa ce tensiunea de intrare
a atins valoarea de varf (punctul A din figura), dioda devine invers polarizata deoarece
tensiunea de la bornele condensatorului este mai mare decat tensiunea aplicata la intrare; in
aceste conditii, condensatorul incepe sa se descarce dupa o exponentiala pe rezistenta Rv a
voltmetrului. Descarcarea are loc pana in momentul in care tensiunea de la intrare devine mai
mare decat tensiunea de la bornele condensatorului (punctul B din diagrama de tensiuni); din
acest moment, dioda se redeschide si permite reincarcarea condensatorului la valoarea de varf
a tensiunii (portiunea BC), dupa care procesul se repeta.

20
 Daca se alege constanta de timp a circuitului CRv>>T0, unde T0=1/f0 este perioada
semnalului aplicat la intrare, durata de deschidere a diodei va fi foarte mica si deci tensiunea
la bornele condensatorului se mentine aproximativ constanta, egala cu valoarea de varf a
tensiunii aplicate la intrare, de unde provine si denumirea de voltmetru de varf.
Pentru o tensiune sinusoidala se poate scrie:

relatie pe baza careia se etaloneaza voltmetrul. In cazul masurarii altor forme

de unda, diferite de cea sinusoidala, apar erori de masurare ce depind de amplitudinea si faza
armonicelor deoarece nu mai este valabila relatia de etalonare a scarii. La toate tipurile de
voltmetre prezentate, pentru extinderea domeniului de masurare se folosesc amplificatoare de
masurare - pentru masurarea unor tensiuni mici si divizoare de tensiune (atenuatoare) - pentru
masurarea unor tensiuni mari.

Fig. 11 Schema unui divizor de tensiune compensat in frecventa.

Pentru a nu introduce erori suplimentare la modificarea frecventei semnalului de intrare

sau a structurii acestuia, divizoarele de tensiune sunt compensate in frecventa, adica au raportul
de divizare independent de frecventa. Schema unui divizor de tensiune compensat in frecventa
este prezentata in figura 11; C0 reprezinta capacitatea de intrare in circuitul ce se conecteaza la
iesirea divizorului, iar C1 este capacitatea de compensare. Se poate scrie:

Din expresie se observa ca raportul de divizare devine independent de frecventa daca:

si are valoarea ca si in curent continuu:

21
3. Compensatoare de masurare

Compensatoarele de masurare se folosesc la masurarea tensiunilor pe baza unei metode

de comparatie, ele asigurand un grad de precizie superior aparatelor analogice, in special in
cazul masurarii tensiunilor de nivel mic. Compensatoarele pot fi de curent continuu sau de
curent alternativ, ultimele fiind mai putin utilizate in practica.
Dupa modul in care se realizeaza compensarea, ele pot fi cu compensare manuala sau
automata.
Compensatoarele automate se clasifica in:
a) compensatoare de tip integral, care contin in cadrul buclei de reactie un bloc integrator, ceea
ce conduce la erori statice foarte mici;
b) compensatoare de tip proportional, la care marimea de comanda a compensarii este direct
proportionala cu eroarea absoluta.

In continuare se prezinta principiul de masurare al unui compensator de curent

continuu care are schema din figura 12.
Schema de masurare contine doua circuite; in circuitul I, format dintr-o sursa de
tensiune etalon, EN si potentiometrul de rezistenta R, se stabileste curentul de lucru, I al
compensatorului. Cel de -al doilea circuit contine sursa de tensiune necunoscuta a carei
tensiune electromotoare, EX este comparata cu ajutorul unui indicator de nul, cu caderea de
tensiune dintre punctul de referinta A si cursorul B al potentiometrului.

Fig. 12 Schema compensatorului de curent continuu.

La echilibru, atunci cand indicatorul de nul indica zero, se poate scrie:

EN r
E X = rI = r = E N , de unde rezulta ca potentiometrul R poate fi etalonat direct in
R R
valori ale tensiunii necunoscute.

Din analiza schemei prezentate se constata ca masurarea se face fara consum de

energie de la sursa EX (IX = 0) si deci, tensiunea masurata este chiar tensiunea electromotoare,
independenta de valoarea rezistentei interne a sursei, RX.
Schema prezinta dezavantajul ca sursa de tensiune etalon trebuie sa debiteze in
permanenta un curent prin rezistenta potentiometrului; inlaturarea acestui dezavantaj se poate
face folosind compensatoare de curent constant, la care masurarea se face in doua etape: in
prima etapa, se calibreaza intr-un timp scurt curentul de lucru pe baza unei surse de tensiune

22
etalon, iar in etapa a doua se realizeaza masurarea propriu-zisa.
Functionarea compensatorului poate fi automatizata daca cursorul potentiometrului este
deplasat de catre un servomotor comandat de tensiunea de eroare DU in sensul minimizarii
acestei erori; deoarece servomotorul indeplineste in acest caz rolul unui integrator (deplasarea
cursorului conduce la o insumare in timp), rezulta ca se obtine un compensator automat de tip
integral.
Erorile de masurare pentru compensatorele de curent continuu pot fi mai mici de 0,1%.
Compensatoarele de curent alternativ sunt mai putin folosite in practica, deoarece necesita
reglarea a doua marimi: amplitudinea si faza tensiunii de comparatie.

4. Osciloscopul catodic

Cu toate ca osciloscoapele catodice asigura precizii relativ modeste, erorile de masurare

fiind de ordinul 10%, ele au o utilizare deosebit de larga in practica datorita faptului ca permit
vizualizarea unui semnal in functie de timp sau in functie de un alt semnal.
Elementul principal al osciloscoapelor catodice il constituie tubul catodic, de obicei cu
deflexie electrostatica, datorita faptului ca permite vizualizarea unor semnale de frecventa mult
mai mare decat tubul catodic cu deflexie magnetica.

4.1.1 Tubul catodic

Tubul catodic cu deflexie electrostatica este compus dintr-un tub de sticla cilindric,
terminat in partea frontala cu un trunchi de con (figura 13), vidat in interior. In partea cilindrica
a tubului se gasesc: tunul electronic - cu ajutorul caruia se produce un fascicul de electroni,
dispozitive de accelerare si focalizare si placile de deflexie ale fasciculului de electroni pe
orizontala si verticala.

Fig. 13 Tubul catodic cu deflexie electrostatica

Tunul electronic este format dintr-un filament F, ce produce incalzirea unui catod K la
o temperatura de ordinul a 1000...1500°C.
Ca urmare a incalzirii catodului, prin efect termoemisiv , sunt emisi electroni care
formeaza in jurul catodului un nor de electroni. Pentru a se obtine un randament emisiv ridicat
la temperaturi nu prea inalte, catodul este acoperit cu anumiti oxizi cu proprietati temoemisive
foarte bune. Peste catod se gaseste un cilindru prevazut cu un orificiu axial, numit grila
Wehnelt, GW; acest electrod are rolul de a lasa sa treaca numai un fascicul ingust de electroni

23
in directie axiala. Intrucat grila Wehnelt este legata la un potential mai negativ decat catodul,
prin modificarea polarizarii acesteia, este posibil sa se controleze numarul de electroni emisi si
prin aceasta, intensitatea spotului de pe ecranul tubului catodic.
Electronii emisi de tunul electronic sunt accelerati de campul electric format de anozii
de accelerare si focalizare A1 si A2, legati la potentiale diferite, de ordinul sutelor de volti;
anozii au forma unor cilindri goi in interior. Cei doi anozi formeaza o lentila electrostatica.
Regland diferenta de potential dintre cei doi anozi, se modifica distributia campului
electric, facand astfel posibila focalizarea spotului pe ecranul tubului catodic.
In continuare, fasciculul de electroni trece printre placile de deflexie pe verticala Py si
placile de deflexie pe orizontala Px; daca intre aceste placi se aplica o diferenta de potential,
campul electric creat produce devierea fasciculului de electroni, in directie verticala si
respectiv, orizontala. Ca urmare a deviatiei fasciculului de electroni se produce si deviatia
spotului pe ecranul tubului catodic. Pentru o pereche de placi, aceasta deviatie este direct
proportionala cu tensiunea aplicata placilor, lungimea acestora si distanta dintre placi si ecran
si invers proportionala cu distanta dintre ele.
Pentru ca electronii sa aiba o energie cat mai mare, pe partea conica interioara a tubului
catodic este depus un anod de postaccelerare Apa in forma de spirala, cu rezistenta electrica
de circa 10 MW, alimentat la tensiuni de ordinul kV sau zeci de kV fata de masa.
Pe partea frontala a tubului catodic, in interior, se afla o depunere de luminofor, o
substanta cu proprietati fotoemisive (sulfura de zinc cu cupru, aluminiu etc.). Pentru ca circuitul
electric format cu fasciculul de electroni sa se inchida, peste stratul de luminofor se depune o
folie de aluminiu sau un strat de acvadag (solutie coloidala de grafit) care este legata electric
la anodul de postaccelerare.
De obicei, tuburile catodice cu deflexie electrostatica pot functiona pana la frecvente
de circa 10 MHz din cauza timpului finit de trecere (timpul de tranzit) a electronilor printre
placi; pentru frecvente mai inalte (peste 50 MHz) se construiesc tuburi speciale, cu placile de
deflexie sectionate si linii de intarziere.
In urma bombardarii luminoforului cu electroni au loc doua fenomene: fluorescenta -
care presupune emisia luminii numai pe perioada bombardarii si fosforescenta - adica emisia
luminii dupa incetarea acesteia. Timpul de persistenta (intervalul de timp in care exista
intensitatea luminoasa dupa incetarea bombardarii ecranului cu electroni) depinde de
luminoforul utilizat (care stabileste si culoarea spotului); persistenta poate fi cuprinsa intre
cateva milisecunde si zeci de secunde. Exista constructii speciale de tuburi catodice “cu
memorie”, la care imaginea inregistrata pe ecran poate fi reprodusa chiar dupa cateva zile.

4.2 Schema bloc a osciloscopului catodic

Schema bloc a osciloscopului catodic este prezentata in figura 14; osciloscopul catodic
permite vizualizarea unui semnal in functie de timp sau vizualizarea unui semnal in functie de
un alt semnal, (exista si osciloscoape care permit vizualizarea concomitenta a mai multor
semnale - osciloscoape cu 2 sau cu 4 canale). Semnalele aplicate la intrarile osciloscopului sunt
de regula tensiuni, insa, folosind traductoare adecvate, pot fi vizualizate si alte marimi electrice
sau neelectrice.

24
 Fig. 14 Schema bloc a osciloscopului.

Pentru vizualizarea unui semnal in functie de timp , astfel incat axa timpului sa fie
orizontala si uniforma, este necesar ca pe placile de deflexie pe orizontala sa se aplice o
tensiune liniar variabila care sa produca deplasarea spotului (baleierea ) de-a lungul ecranului
cu viteza constanta. Intrucat se doreste ca aceasta imagine sa apara in permanenta pe ecran si
totodata sa fie stationara, este necesar ca aceasta tensiune sa se repete dupa anumite intervale
de timp, corelata ca frecventa si faza cu frecventa si faza semnalului vizualizat, obtinandu-se
astfel o tensiune avand forma unor dinti de fierastrau (figura 15).

Fig. 15 Tensiunea generata de baza de timp.

Aceasta tensiune este furnizata de baza de timp, BT a osciloscopului. Ea este formata

dintr-o tensiune liniar crescatoare cu o buna liniaritate, pe durata careia se realizeaza cursa
directa, adica baleierea ecranului de la stanga la dreapta si dintr-o tensiune, de obicei avand
forma exponentiala, care formeaza cursa inversa, pe durata careia se realizeaza intoarcerea
spotului din partea stanga in partea dreapta a ecranului. Pe durata cursei inverse, baza de timp
transmite un impuls negativ pe grila Wehnelt care blocheaza fasciculul de electroni, astfel incat
spotul sa nu se observe.
Deoarece semnalul furnizat de baza de timp a osciloscopului este destul de mic, el este
amplificat de amplificatorul pe orizontala Ax pana la o tensiune suficient de mare, necesara
pentru comanda placilor de deflexie pe orizontala Px; amplificatorul pe orizontala este prevazut
cu iesire simetrica pentru comanda placilor de deflexie pe orizontala.
Acest amplificator are si rolul de a amplifica semnalele aplicate la intrarea Ux in cazul
vizualizarii unui semnal in functie de un alt semnal.
Pentru ca imaginea sa fie stationara pe ecranul osciloscopului este necesar ca intre

25
perioada si faza semnalului de vizualizat si perioada si faza bazei de timp sa existe o buna
corelatie, adica raportul perioadelor sa poata fi exprimat prin numere intregi, iar diferenta de
faza sa fie constanta. Aceasta cerinta este asigurata de blocul de sincronizare, BS care primeste
semnalul de comanda fie din “exterior”, fie din “interior”, de la canalul Y, in functie de pozitia
comutatorului K1. In cadrul acestui bloc se produce un semnal de comanda a declansarii bazei
de timp astfel incat sa se obtina o imagine stationara si de asemenea, se stabileste frontul
semnalului pe care are loc declansarea bazei de timp.
Semnalul de intrare, Uy care urmeaza a fi vizualizat, este aplicat unui circuit de intrare,
CI care este un divizor de tensiune compensat in frecventa, ce are rolul de a asigura o impedanta
de intrare mare si constanta (valori tipice - rezistenta de intrare: 1 MW in paralel cu o capacitate
de intrare de 30 pF) si un raport de atenuare constant, independent de frecventa.
De la iesirea circuitului de intrare, semnalul este aplicat (uneori printr-o linie de
intarziere, LI), unui amplificator de banda larga - amplificatorul pe verticala, Ay care il
amplifica pana la un nivel suficient de mare pentru a asigura o deflexie pe verticala
corespunzatoare. Acest amplificator este prevazut cu iesire simetrica pentru comanda placilor
de deflexie pe verticala.
Deoarece declansarea bazei de timp prin blocul de sincronizare se face cu o oarecare
intarziere, la unele osciloscoape exista o linie de intarziere prin care se aplica semnalul la
intrarea amplificatorului pe verticala pentru redarea si a detaliilor de inceput ale semnalului
vizualizat.
Daca se realizeaza vizualizarea unui semnal in functie de un alt semnal, atunci la
intrarea amplificatorului pe orizontala se aplica si semnalul Ux prin intermediul comutatorului
K2. La unele osciloscoape este accesibila grila Wehnelt, careia i se poate aplica o tensiune Uz
prin care se comanda intensitatea luminozitatii spotului, realizand astfel modulatia z a imaginii
(principiu folosit in televiziune).
Suplimentar osciloscoapele pot fi prevazute cu circuite de calibrare a amplificarii pe
verticala sau de calibrare a bazei de timp (calibrare in amplitudine si respectiv, in durata).
Prin adaugarea unor blocuri suplimentare se pot obtine osciloscoape cu performante
superioare; astfel, prin introducerea unui comutator la intrarea canalului Y pot fi obtinute
osciloscoape cu 2 sau 4 canale, imaginea obtinandu-se prin modulare (chopper) la joasa
frecventa sau prin comutarea alternativa a canalelor pe durata a cate unei perioade a bazei de
timp, la frecvente inalte. In scopul vizualizarii unor detalii ale imaginii, unele osciloscoape sunt
prevazute cu lupe de timp realizate prin introducerea unor baze de timp suplimentare rapide.
Vizualizarea unor semnale de frecvente foarte inalte, mergand pana la ordinul
gigahertzilor, se poate face cu osciloscopul cu esantionare. Performante superioare, in special
in ceea ce priveste precizia si posibilitatile de prelucrare a semnalelor, se pot obtine cu ajutorul
osciloscoapelor numerice.

5 Masurarea puterii electrice

Puterea electrica este una dintre marimile relativ frecvent masurata in circuitele de
curent continuu, de curent alternativ de joasa si inalta frecventa sau in circuite in impuls, intr-
un domeniu de valori de la 10-16 la 109 W.
In curent continuu puterea care se dezvolta in rezistenta de sarcina R se determina prin
produsul dintre curentul I stabilit prin rezistenta de sarcina si caderea de tensiune U de la
bornele acesteia: P=UI=I2R=U2/R

26
 In curent alternativ se defineste o putere momentana p(t)=u×i, ca produs dintre valorile
momentane ale tensiunii si curentului.
Puterea activa apare ca valoarea medie pe o perioada a puterii instantanee:
1 T 1T
P = o p (t )dt =  uidt
T T0
In curent alternativ sinusoidal u (t ) = U 2 sin t , i (t ) = I 2 sin (t   )
se va masura o putere activa, o putere reactiva si o putere aparenta:
P = UI cos  = I 2 R
Q = UI sin  = I 2 X
S=UI=I2Z
unde U si I sunt valorile efective alte tensiunii si curentului, j este unghiul de defazaj dintre
tensiune si curent, iar R, X si Z reprezinta parametrii sarcinii.
Metodele utilizate la masurarea puterii, directe sau indirecte, depind de circuit, de
valoarea puterii masurate si de frecventa semnalelor.
In circuitele de c.c. sau c.a. monofazat, cu sarcina pur rezistiva, pentru masurarea puterii
se poate utiliza metoda volt-ampermetrica cu aceleasi scheme ce se aplica la masurarea
rezistentelor. Daca se neglijeaza consumul propriu al aparatelor, puterea ce se dezvolta in
rezistenta de sarcina este evident egala cu produsul indicatiilor voltmetrului si ampermetrului;
P=UI. In caz ca acest consum propriu nu poate fi neglijat apare o eroare sistematica de metoda
a carei valoare absoluta este egala cu aceea ce se dezvolta in aparatul care masoara corect. Prin
urmare, pentru a avea erori sistematice de metoda mici, schema "amonte" se va utliza la
masurarea puterilor mult mai mari decat cele ce se consuma in ampermetru, iar schema "aval",
in cazul in care puterea consumata de voltmetru este neglijabila. Aceasta duce de fapt la
aceleasi conditii ca la masurarea volt-ampermetrica a rezistentelor.
Masurarea directa a puterilor atat in c.a. cat si in c.c. se face cu wattmetrul. Pentru
constructia de wattmetre se utilizeaza dispozitive indicatoare de produs ca cel electrodinamic
si ferodinamic si mai rar, cel de inductie.
La un wattmetru electrodinamic (ferodinamic), bobina fixa A se face din conductor cu
sectiune mare, corespunzatoare curentului sarcinii si astfel IA=I. Bobina mobila se
confectioneaza cu multe spire si conductor subtire si se conecteaza la tensiunea ce alimenteaza
consumatorul in serie cu o rezistenta, astfel ca circuitul acestei bobine sa aiba caracter pur
rezistiv. Datorita acestui fapt IB =U/RB va fi in faza cu tensiunea U (RB fiind rezistenta
intregului circuit de tensiune al wattmetrului). Ca urmare unghiul j dintre cei doi curenti devine
identic cu unghiul j dintre tensiune si curent si deviatia dispozitivului este:
C
 = CI A I B cos  = UI cos = KP ,scara dispozitivului putandu-se grada direct in W.
RB
Un wattmetru se caracterizeaza prin curentul nominal, In al bobinei de curent, tensiunea
nominala, Un a bobinei de tensiune si prin valoareaa nominala, cosjn, astfel ca domeniul
nominal al wattmetrului este Pn=InUncosn. Astfel, constanta wattmetrului devine:
I nU n cos n
CW = , amax fiind numarul maxim de diviziuni.
amax

27
 La majoritatea wattmetrelor cosn = 1. Se construiesc insa si wattmetre cu cosn<1 (de
ex.: 0,8; 0,2 sau chiar 0,1), care de fapt sunt wattmetre mai sensibile pentru circuite reactive, la
aceleasi marimi nominale de curent si tensiune.

Fig. 16. Schemele de conectare ale unui wattmetru.

Schemele de conectare ale unui wattmetru pentru masurarea puterii in c.c. sau in c.a.
sunt prezentate in figura 16, deosebindu-se o schema "amonte" (figura 16.a) si o schema "aval"
(figura 16.b).

Utilizarea uneia sau a alteia dintre cele doua scheme se face urmarind ca eroarea
sistematica de metoda datorata consumului propriu sa fie minima, la fel ca la schemele volt-
ampermetrice de masurare a rezistentelor. Voltmetrul si ampermetrul din schemele prezentate
au rolul de verificare ca nu se depasesc domeniile circuitelor de tensiune si de curent ale
wattmetrului. Cand exista certitudinea ca aceste domenii nu sunt depasite, aceste aparate pot
sa lipseasca.

28
 CAPITOLUL III

MASURAREA MARIMILOR ELECTRICE DIN RETELE

1. Aparate de masurat

In masurarea marimilor electrice din retele se intalnesc aparate de masurat analogice si

digitale.
Aparatele analogice de masurat sunt cele cu ac indicator –Fig. 1.a.
Aparatele digitale de masurat au un afisor in care se face prezentarea marimii
masurate sub forma unui numar –Fig. 1.b.

Fig. 1. Aparat analogic a) si aparat digital b)

29
2. Aparate pentru masurare directa

In retelele electrice apare necesitatea masurarii: tensiunii electrice, a intensitatii

curentului electric, a puterilor si energiilor, a frecventei, a factorului de putere si a
elementelor de circuit (R,L,C).
Ampermetrul realizeaza masurarea intensitatii curentului electric. Simbolul sau este
un cerc in care se inscriptioneaza litera A. Ampermetrul se intercaleaza in serie in circuit –
Fig. 2 Rezistenta proprie este foarte mica.

Fig. 2 Ampermetru: a) simbol; b) conectare in circuit; c) scara gradata

Ampermetrul de tip analogic poate avea o scara gradata ca cea prezentata in Fig. 2.c.
Se observa ca scara gradata are αmax =100 diviziuni si acul indicator se afla in dreptul diviziunii
α = 34. Daca aparatul este conectat pe intervalul de masurare de 10 A, constanta sa este.
Rezulta valoarea masurata A.
Voltmetrul realizeaza masurarea tensiunii electrice. Simbolul sau este un cerc in care se
inscriptioneaza litera V. Voltmetrul se conecteaza in paralel cu circuitul a carei tensiune la
borne se masoara –Fig. 3. El are o rezistenta interna mare.

Fig. 3 Voltmetru

Wattmetrul masoara puterea in circuitul de curent continuu si puterea activa in circuitul

monofazat de curent alternativ.
Simbolul si modul de conectare in circuit sunt prezentate in Fig. 4

30
 Fig. 4 Wattmetru: a) simbol; b) conectare

Puterea se determina prin citirea deviatiei acului indicator si multiplicarea acesteia cu

constanta CW:.
Constanta wattmetrului rezulta din relatia:
I nU n cos n
CW =
amax
unde amax reprezinta numarul maxim de diviziuni al scarii gradate, Un si In sunt intervalele de
masurare pe care este conectat aparatul iar factorul de putere nominal al aparatului este, de
regula, egal cu 1, in lipsa altei specificatii oferite de fabricant.
In circuitele monofazate in care tensiunile si curentii depasesc valorile nominale ale
wattmetrului, se utilizeaza transformatoare de masurare de curent si de tensiune care, uzual, au
valorile nominale ale marimilor secundare 5A (1A) si respectiv 100V. Schema utilizata este
prezentata in fig. 5 Puterea activa P consumata de receptorul din primar se calculeaza, pe baza
puterii PW indicate de wattmetrul montat in circuitele secundare al transformatoarelor de
masurare, cu relatia: P=PWKInKUn, unde kIn si kUn sunt rapoartele nominale de transformare.

Fig. 5 Masurarea puterii active in circuit monofazat

cu transformatoare de masurare.

31
 Wattmetrele se pot utiliza si pentru masurarea puterii active consumata de receptoarele
trifazate. Se disting urmatoarele situatii:
a) circuit trifazat cu conductor neutru - masurarea puterii active consumata de receptorul
trifazat se poate face cu unul din montajele prezentate in fig. 6

Fig. 6 Masurarea puterii active in circuit trifazat cu conductor neutru:

a) metoda celor 4 wattmetre; b) metoda celor trei wattmetre.

In ambele situatii, puterea activa P consumata de receptorul trifazat se obtine ca suma

a indicatiilor wattmetrelor din schema respectiva.

b) circuit trifazat fara conductor neutru - masurarea puterii active consumata de

receptorul trifazat se poate face cu unul din montajele prezentate in fig.7

Fig. 7 Masurarea puterii active in circuit trifazat fara conductor neutru:

a) 2 wattmetre; b) 3 wattmetre

Contorul masoara energie electrica. Se intalnesc contoare de inductie si electronice,

pentru circuite monofazate si trifazate.
Schema de conectare a contorului monofazat este prezentata in Fig.8. In Fig.9 este
indicata schema de conectare a contorului CA32 pentru retele trifazate fara conductor neutru
iar in fig. 10 cea a contorului CA43 pentru retele cu conductor neutru.

32
 Fig. 8 Contor monofazat

Fig. 9 Contor CA 32 pentru circuit trifazat fara conductor neutru

Fig.10 Contor CA 43 pentru circuit trifazat cu conductor neutru

33
 CAPITOLUL IV

MASURAREA MARIMILOR ELECTRICE PASIVE

1. Masurarea frecventei

Dintre toate marimile ce se masoara in prezent, cea mai mare precizie de masurare
este obtinuta la masurarea frecventei si timpului, erorile de determinare a frecventei putand
atinge 10-14. De remarcat ca in aceste domenii de masurare se asigura cele mai mari
precizii si pentru mijloacele de masurare ce constituie bunuri de larg consum, un ceas
electronic putand asigura erori tolerate de ordinul 1 p.p.m.1

Pentru masurarea frecventei pot fi folosite:

a) metode analogice, care constau in calibrarea in durata si amplitudine a semnalului a
carui frecventa se masoara urmata de medierea acestuia, valoarea medie fiind proportionala
cu frecventa;
b) metode de rezonanta, ce folosesc punti de curent alternativ pentru care conditia de
echilibru este dependenta de frecventa;
c) metode numerice.

Schema de principiu a unui frecventmetru numeric este prezentata in figura 1

Semnalul x(t) a carui frecventa fx se masoara, este aplicat unui circuit formator de impulsuri
FI, care are rolul de a genera cate un impuls pentru fiecare perioada T0 a semnalului. Pentru
ca tensiunea de zgomot sa aiba un efect minim asupra semnalului, in compunerea
formatorului de impulsuri se afla un trigger Schmidt, caracterizat prin cele doua praguri de
basculare: nivel superior si nivel inferior.
Baza de timp a frecventmetrului se compune dintr- un oscilatorul etalon, OE realizat
cu cristal de cuart, care are frecventa de oscilatie, de obicei de 107 Hz;

34
masurarea frecventei presupune numararea impulsurilor corespunzatoare perioadei semnalului
necunoscut intr- un interval de timp dat T=10; 1; 0,1 sau 0,01 secunde.

Pentru a obtine aceste intervale de timp, frecventa semnalului produs de oscilatorul

etalon este divizata de catre un divizor de frecventa, DF.

Fig. 1. Schema de principiu a unui frecventmetru numeric.

Cele doua semnale provenite de la iesirea formatorului de impulsuri si a divizorului de

frecventa sunt aplicate unui circuit SI care va lasa sa treaca spre numaratorul N un numar Nx
T
de impulsuri. Se poate scrie: N x= = Tf x
Tx
Din relatie rezulta ca numarul de impulsuri inscris in numarator va fi proportional cu
frecventa necunoscuta. Eroarea de masurare a frecventei depinde de stabilitatea intervalului de
timp T, deci de stabilitatea oscilatorului etalon, precum si de o eroare de masurare de ±1 impuls,
eroare datorata dependentei aleatorii (necorelarii) intre perioada semnalului si perioada
oscilatorului etalon.
Rezulta o eroare absoluta de masurare a frecventei: N=Tfx, de unde se poate
obtine eroarea relativa de masurare:

N T 1 1
= =  =  OE  , unde dOE este eroarea relativa de determinare a
Nx T Tf x Nx
frecventei etalon si este de ordinul 10-6...10-7.

Din relatie rezulta ca numarul de impulsuri din numarator trebuie sa fie cat mai mare
pentru ca eroarea relativa de masurare sa fie cat mai mica. Acest deziderat poate fi realizat prin
cresterea timpului de masurare, solutie nu intodeauna acceptata tehnic. De exemplu, daca
timpul de masurare este T=1s, la masurarea frecventei retelei f0=50 Hz se va obtine N = 50±1,
rezultand o eroare de ±2%; in cazul in care timpul de masurare creste la T=10s, se obtine N =
500±1, eroarea de masurare devenind ±0,2%.

Pentru ca erorile sa fie cat mai mici este necesar ca fx>> fy.
Erori suplimentare apar si in cazul in care peste semnalele utile se suprapun perturbatii
care sunt mai mari decat diferenta dintre nivelurile superior si inferior ale triggerului Schmidt.

35
 2. Masurarea perioadei

Masurarea numerica a perioadei unui semnal se poate realiza cu ajutorul unei scheme
asemanatoare cu schema frecventmetrului numeric la care se schimba intre ele pozitiile
oscilatorului etalon cu a sursei de semnal (figura 2).

Fig. 2 Masurarea numerica a perioadei.

Formatorul de impulsuri, FI genereaza cate un impuls pentru fiecare perioada T0 a

semnalului x(t), rezultand ca poarta SI este deschisa pe durata unei perioade, permitand trecerea
impulsurilor date de oscilatorul etalon spre numaratorul N.
Daca Nx este numarul continut in numaratorul N, corespunzator trecerii impulsurilor cu
frecventa fe generate de oscilatorul etalon in perioada T0 a semnalului, se poate scrie: Nx=Tofe
Deorece in cadrul for matorului de impulsuri nu se foloseste, de aceasta data un trigger
Schmidt, ci doar un detector de nivel, rezulta ca tensiunile perturbatoare pot produce erori
suplimentare, numite erori de basculare, dbasc; eroarea de masurare a perioadei va avea
expresia:
1
 = T 0 = =  basc
N
Din relatie rezulta ca pentru a se obtine erori de masurare reduse este necesar ca
frecventa oscilatorului etalon si perioada semnalului necunoscut sa fie cat mai mari. De
exemplu, pentru un semnal cu frecventa de 50Hz (T0=20ms), daca frecventa oscilatorului
etalon este de 1MHz, se obtin N=20000±1 impulsuri; prin urmare, la frecvente joase este mai
convenabila masurarea numerica a perioadei decat a frecventei deoarece asigura precizii mai
mari. Frecventa semnalului care se masoara cu aceeasi eroare ca si perioada sa se numeste
frecventa critica.
Avand in vedere faptul ca la masurarea frecventei si perioadei in schema bloc se
folosesc aproximativ aceleasi blocuri componente, in practica se realizeaza numaratoarele
numerice care, pe langa cele doua functii, permit si masurarea raportului frecventelor sau
perioadelor, a diferentei acestora etc.

3. Masurarea impedantelor

Impedanta este o caracteristica a elementelor de circuit electric care permite

determinarea raspunsului circuitelor in curent alternativ.

36
 In complex, impedanta se exprima prin relatia: Z=R=jX , unde: R reprezinta rezistenta
electrica si caracterizeza elementul de circuit in ceea ce priveste puterea activa disipata
(pierderile), X –reactanta electrica si caracterizeza elementul de circuit in ceea ce priveste
puterea reactiva (energia acumulata in camp electric sau magnetic), iar j = − 1 .
Daca rezistenta electrica este intotdeauna pozitiva, reactanta poate fi pozitiva, in cazul
inductivitatilor sau negativa, in cazul capacitatilor.
1
Inversul impedantei il reprezinta admitanta electrica: Y= = G = jB , unde: G
Z
reprezinta conductanta electrica, iar B - susceptanta electrica.

Masurarea elementelor de circuit se poate face in curent continuu – cand se determina

numai rezistenta (conductanta) electrica – sau in curent alternativ, cand pot fi determinate
ambele componente ale impedantei (admitantei).

3.1 Ohmmetre

Principiul de functionare al ohmmetrelor deriva din metodele volt-ampermetrice de

masurare a rezistentelor, metode ce au la baza legea lui Ohm. Ideea de baza la constructia
ohmmetrelor consta in faptul ca pentru unele elemente galvanice, cum sunt bateriile de tip
Leclanche¾, tensiunea electromotoare ramane aproximativ constanta, consumul si respectiv,
imbatranirea bateriei conducand, in special, la cresterea rezistentei interioare.
Dupa modul de conectare al sursei de tensiune, al ampermetrului si al rezistentei
necunoscute, ohmmetrele pot fi; serie sau paralel.

Fig. 3 Ohmmetrul serie.

a) Ohmmetrul serie are schema din figura 3, in care rezistenta variabila Rv are rolul de a
compensa eventualele modificari ale rezistentei interne a sursei de alimentare ri sau rezistenta
E
cablurilor de legatura. Pe baza schemei se poate scrie: Ix =
ri + Rv + Ra + Rx

Din relatie se observa ca pentru Rx = 0 W curentul din circuit are valoarea maxima si
trebuie sa fie egala cu valoarea nominala a curentului dispozitivului (relatie ce foloseste si la
calibrarea ohmmetrului), iar pentru Rx = ¥ W curentul prin dispozitiv devine nul; o valoare

37
importanta, care indica domeniul de masurare, o reprezinta valoarea rezistentei masurate la
mijlocul scarii gradate si care este egala cu rezistenta vazuta dinspre exterior la bornele
ohmmetrului.

Fig. 4 Ohmmetrul paralel.

b) Ohmmetrul paralel are schema din figura 4, in care rezistenta variabila are acelasi rol
ca in schema precedenta. Pe baza schemei se poate scrie:

E Rx
Ix =
ri + Rv + Ra Rx Ra + Rx

Se observa ca in acest caz rezistenta necunoscuta joaca rolul unui sunt pentru
instrumentul de masurat, rezultand ca 0 W va fi la inceputul scarii gradate, iar ¥ W la sfarsitul
scarii gradate; si in acest caz, o valoare importanta, care indica domeniul de masurare, o
reprezinta valoarea rezistentei masurate la mijlocul scarii gradate si care este egala cu rezistenta
vazuta dinspre exterior la bornele ohmmetrului.
In practica se prefera folosirea ohmmetrelor serie deoarece daca nu se masoara, nu se
consuma energie de la sursa de alimentare.

3.2 Punti de curent alternativ

Pentru a deduce conditia de echilibru a unei punti electrice se considera o schema de

masurare prin comparatie a doua tensiuni, ca in figura 5.

Fig. 5 Schema de masurare prin comparatie a doua tensiuni.

38
 Caderea de tensiune la bornele indicatorului de nul, consideratcu impendanta de intrare
infinta, este:
Z2 Z4
U AB = E1 − E2
Z1 + Z 2 Z3 + Z 4
Fiind o metoda de comparatie, care poate fi si metoda de nul, schema permite obtinerea
unei precizii ridicate. Daca in locul celor doua surse se foloseste o singura sursa, se obtine
schema unei punti electrice (figura 6) formata din patru impedante.

Fig. 6 Schema unei punti electrice.

Puntea are doua diagonale: diagonala CD, la care se conecteaza sursa de alimentare U,
se numeste diagonala de alimentare, iar diagonala AB, in care se conecteaza indicatorul de nul
IN, se numeste diagonala de masurare.
Tensiunea de dezechilibru ce apare in diagonala de masurare se obtine din relatia:

 Z2 Z4   Z 2 Z 3 − Z1 Z 4 
U AB = E  −  = E  
 1
Z + Z 2 Z 3 + Z 4  (
 1 Z + Z 2 )( Z 3 + Z )
4 

La echilibru UAB = 0, de unde rezulta: Z2Z3-Z1Z4=0, relatie independenta de tensiunea

de alimentare, in care intervin numai impedantele din punte; rezulta ca, daca una dintre
impedante este necunoscuta, ea poate fi determinata in functie de celelalte impedante
(cunoscute) din punte, din conditia ce rezulta de la echilibru. In practica, puntea se foloseste la
masurarea impedantelor necunoscute folosind, de obicei, o impedanta dintr-un brat al puntii
reglabila, cu ajutorul careia se realizeaza echilibrarea.
Daca se presupune ca impedanta necunoscuta este Zx=Z1, si se alege Z3 ca referinta,
se poate scrie:
Z2
Zx = Z3
Z4
Puntea obtinuta se numeste punte de raport. Daca Z2 si Z4 sunt rezistente pure, pentru
ca in conditia de echilibru sa nu apara si frecventa tensiunii de alimentare, este necesar ca Zx

39
si Z3 sa fie de acelasi tip (ambele inductive sau ambele capacitive).
1
Daca se alege impedanta Z4 ca referinta, din relatie se obtine: Zx = Z 2 Z 3 , relatie
Z4
ce reprezinta conditia de echilibru pentru puntea de produs; daca impedantele Z2 si Z3 sunt
rezistente pure, pentru ca echilibrul sa nu depinda de frecventa, este necesar ca Zx si Z4 sa fie
impedante de natura diferita (una inductiva si cealalta capacitiva).
De remarcat faptul ca relatia corespunzatoare conditiei de echilibru nu se schimba daca
se inverseaza intre ele cele doua diagonale ale puntii.
Intrucat trebuiesc indeplinite practic doua conditii simultan, rezulta ca pentru
echilibrarea puntilor de curent alternativ sunt necesare doua elemente reglabile, de obicei,
unul rezistiv si unul reactiv (reglaj de amplitudine si faza). Alegerea elementelor reglabile se
face astfel incat sa se asigure o viteza de realizare a echilibrarii maxima (se spune ca unghiul
de convergenta al puntii sa fie p/2).
In general, puntile de raport si cele de produs prezentate anterior necesita atat rezistente
cat si condensatoare reglabile in limite largi, ceea ce constituie un dezavantaj din punctul de
vedere al preciziei si respectiv, al pretului de cost. Realizarea unor precizii superioare la preturi
de cost acceptabile este posibila utilizand punti cu transformatoare, care provin din puntile de
raport la care doua brate alaturate au fost inlocuite cu doua bobine ce constituie secundarul
unui transformator (figura 7).

Fig. 7 Punte cu transformator.

Se obtine pentru Re{F} = 1, adica Z1=Z2 si este egala cu 1/4. Conditia de mai sus
implica de altfel egalitatea tuturor impedantelor din punte.
Pentru Re{F}= -1, sensibilitatea relativa a puntii tinde catre infinit; acest caz este
intalnit la puntile de rezonanta pentru care conditia de echilibru este dependenta si de frecventa.
Puntile de curent alternativ se folosesc in practica atat ca punti echilibrate, cat si in regim
neechilibrat, pentru masurarea impedantelor sau, respectiv, a variatiilor de impedanta; puntile
neechilibrate se folosesc, cu precadere, la masurarea electrica a marimilor neelectrice.

Indicatoarele de nul sunt voltmetre electronice; in unele aplicatii, de obicei la puntile

capacitive, se prefera si ampermetrele.
Pentru reducerea influentei perturbatiilor se folosesc voltmetre cu proprietati selective.
In multe aplicatii, pentru masurarea tensiunii de dezechilibru a puntii se folosesc aparate de

40
masurat cu detectoare sincrone (sensibile la faza) care prezinta avantajul, pe langa eliminarea
sau reducerea efectului perturbatiilor, si al indicarii sensului de variatie a impedantelor din
punte in raport cu valoarea corespunzatoare echilibrului.
Daca toate impedantele din punte sunt inlocuite cu rezistente, puntea poate fi alimentata
si in curent continuu, obtinandu-se puntea de curent continuu (puntea Weatstone), reprezentata
in figura 8; in acest caz, ca indicator de nul se poate folosi si un galvanometru.

Fig. 8 Punte de curent continuu

R1 R4 + R2 R3
U AB = E1
(R1 + R3 )(R2 + R4 )
Tensiunea din diagonala de masurare a puntii este:

Din conditia de echilibru a puntii, UAB= 0, rezulta: R1 R4 = R2 R3 si deci, pentru

echilibrarea acestei punti este necesar un singur element reglabil.

In aceste conditii rezulta ca in diagonala de masurare se obtine o tensiune de

dezechilibru proportionala cu variatia relativa a rezistentei. Imbunatatirea liniaritatii puntii de
c.c. este posibila prin:
a) alimentarea puntii de la o sursa de curent constant;
b) folosirea puntilor cu brate neegale;

Pentru unele aplicatii se pot folosi puntile active care au in compunerea lor
amplificatoare operationale.

41
 MODULUL II

ELEMENTE DE CIRCUIT IN RETELELE ELECTRICE

DE CURENT CONTINUU SI ALTERNATIV

42
 CAPITOLUL V

ELEMENTE DE CIRCUIT IN RETELELE ELECTRICE

DE CURENT CONTINUU SI ALTERNATIV

1. Rezistoare

1.1. Definitie
Rezistorul este elementul de circuit utilizat pentru: - limitarea curentului in instalatii,
aparate si echipamente; - element incalzitor. Are simbolul din Fig.1, fiind caracterizat prin
marimea pozitiva R, numita rezistenta electrica a rezistorului. Aceasta marime este constanta
in timp si independenta de valorile tensiunii, respectiv intensitatii curentului electric.

Fig.1 Rezistor

Ecuatia de functionare, care este legea lui OHM: u(t)=R*i(t) pune in evidenta
proportionalitatea existenta in fiecare moment intre tensiune si intensitatea curentului, careia ii
corespunde caracteristica liniara din fig.1, a carei panta este chiar valoarea rezistentei electrice
a rezistorului.

43
 Rezistorul care are rezistenta electrica nula se numeste scurtcircuit (conductor perfect).
Simbolul si caracteristica scurt-circuitului sunt ilustrate in fig.2. Rezistorul de valoare infinita
se numeste intrerupere si are simbolul si caracteristica prezentata in fig.3.

Fig. 2. Scurtcircuit

Fig. 3 Intrerupere

Proprietati:
- nu poate furniza energie electrica;
- are doua borne de acces;
- comportarea sa nu depinde de sensul curentului.

1.2.Parametrii nominali:

→ Rezistenta nominala – valoarea (exprimata in Ω) pentru care a fost construit rezistorul;

→ Toleranta (abaterea) admisa fata de rezistenta nominala, in plus sau in minus;
→ Puterea de disipatie nominala Pn – puterea (W) ce poate fi degajata de rezistor fara a se
incalzi peste limitele admise.

Seriile valorilor nominale ale rezistoarelor care se fabrica in practica alcatuiesc

progresii geometrice si sunt alcatuite in functie de clasele de toleranta – Tabelul 1.

In cataloagele cu rezistoare produse de diferite firme sunt indicati si alti parametrii:

tensiunea nominala, variatia rezistentei in timp etc.

44
Tabelul 1

1.3. Tipuri de rezistoare utilizate in practica

Rezistoarele se pot clasifica dupa mai multe criterii:

a) tipul constructiv:
• fixe;

• variabile:
o reostate cu variatia rezistentei continua sau in trepte

45
 o potentiometre rectilinii sau circulare, bobinate sau chimice

Fig. 3 Potentiometre

b) destinatie:
• de uz general;
• profesionale.
c) dupa exactitate:
• de uz curent;
• de precizie.
d) dupa marimea curentului acceptat:
• curenti slabi: chimice, bobinate, metalice;
• curenti tari: cu metal, cu lichid.

Marcarea rezistoarelor se poate face:

• in clar;
• prin codul culorilor (prin inele, benzi sau puncte)

46
 Rezistorii se confectioneaza din diferite materiale astfel ca sa satisfaca un anumit grup
de conditii. Cel mai frecvent sunt intalniti rezistorii de sarma, de carbon si cei din pelicule
metalice.
Rezistorii de sarma sunt confectionati prin infasurarea unei sarme pe un suport izolant.
Metalul folosit este, de regula, un aliaj cu rezistivitate relativ ridicata. Acest tip de rezistori se
utilizeaza atunci cand sunt necesare valori scazute de rezistenta electrica (ohmi sau mai putin),
putere disipata mare sau exactitate ridicata.
Rezistorii de carbon constituie un tip raspandit, fiind realizati din carbune presat la
cald. Se realizeaza cu tolerante mari (5…20%). La exactitati mai mari se depune un strat fin
de carbon pe un suport ceramic.
Rezistorii cu pelicula metalica se obtin prin depunerea unui strat foarte subtire de metal
pe un suport izolant.
U2
Referitor la puterea disipata, se poate folosi relatia: P = RI =
2
R
De exemplu, daca avem un rezistor de 10 kΩ si putere nominala 1W, curentul maxim
1
ce poate strabate rezistorul este: I =
4
= 10 −2 A = 10mA , iar tensiunea maxima ce poate
10
fi aplicata: U = 1  10 = 100V .
4

2. Circuite de curent continuu

Fig. 4 Gruparea serie Fig. 5 Gruparea paralel

Serie I1=I2=I Re =  Rk

1 1 1 1
Paralel U1=U2=U = + +
Re R1 R2 Rn

47
 ➢ Teoremele lui Kirchhoff
Prima teorema a lui Kirchhoff afirma:
„Pentru orice nod al unei retele electrice, suma algebrica a curentilor din laturile ce concura
in acel nod este nula”  Ik =0

A doua teorema a lui Kirchhoff afirma:

„ Pentru orice ochi de retea, suma algebrica a tensiunilor electromotoare Ek este egala cu suma
 E k = U k
algebrica a caderilor de tensiune Uk de pe laturile ochiului respectiv” ko  ko  .

APLICATII

1. Calculati rezistenta electrica a unui conductor de cupru cu lungimea de 100 m si diametrul

de 0,6 mm. Se cunoaste rezistivitatea ρ=1,7·10-8 Ωm.

2. Filamentul din tungsten (ρ=5,5·10-8 Ωm) al unei lampi are 12 cm lungime si diametrul de
0,1 mm. Ce rezistenta electrica are acest filament?
Solutie: 0,84Ω

3. O bobina are rezistenta electrica R = 25 Ω. Este realizata prin bobinarea pe o carcasa

cilindrica (cu diametrul de 10 mm) a unui conductor de cupru cu diametrul 0,5 mm. Spirele
sunt asezate intr-un singur strat, unele langa altele. Calculati numarul de spire al bobinei.
Solutie: 9084 spire.

4. Calculati curentul maxim care poate fi trecut printr-un rezistor caracterizat de parametrii:
a) R =1 MΩ Pmax= 1 W
b) R =10 kΩ Pmax= 0,5 W
Solutie: Pmax=RI2max; 1 mA, 7 mA

5. Trei rezistoare avand urmatoarele valori ale rezistentei si puterii maxime:

R1 27 kΩ 1 W
R2 100 kΩ 0,25 W
R3 33 kΩ 0,5 W
se pot conecta in serie si in paralel. Calculati pentru fiecare montaj tensiunea maxima ce
poate fi aplicata.
Solutie: 253V; 128V.

6. Un acumulator are E = 25 V si Ri = 0,22 Ω. Calculati tensiunea la bornele acumulatorului

cand acesta:
a) injecteaza in circuitul exterior un curent cu intensitatea de 8 A;
b) este incarcat cu un curent cu intensitatea de 8 A.
Solutie: 23,4 V; 26,6 V.

48
7.Utilizand teoremele lui Kirchhoff, determinati intensitatea curentului prin rezistorul de
valoare 4 Ω din circuitul din figura:

Solutie: 0,122A.

8. Calculati intensitatea curentului prin rezistorul Rl in cazul in care acesta are valorile: a)
650Ω; b) 1150Ω; c) 1650Ω
Circuitul este cel din figura de mai jos:

Solutie: 6mA; 4,8mA; 2,4mA.

3. Bobine si condensatoare

3.1 Bobina. Inductivitate proprie

Este elementul de circuit cu doua borne avand simbolul ilustrat in Fig.6, caracterizat
prin marimea pozitiva L numita inductivitatea proprie a bobinei. Unitatea de masura pentru
inductivitate este henry (H). Aceasta marime apare doar in curent variabil in timp. Ecuatia de
functionare pune in evidenta proportionalitatea existenta intre tensiunea la borne si variatia in
i
timp a intensitatii curentului electric: u (t ) = L .
t

Fig. 6 Bobina. Fig. 7 Bobina in c.c.

49
 In curent continuu, inductivitatea nu apare si ea nu contribuie la modificarea intensitatii
curentului electric –fig.7.
Inductivitatea proprie a unei bobine care nu se gaseste in apropierea unui material
N 2S
feromagnetic se determina cu relatia: L   0 , unde: N este numarul total de spire,
l
l este lungimea bobinei, S este aria sectiunii transversale iar 0=4*10-7 H/m este
permeabilitatea magnetica a vidului.

3.2 Condensator electric. Capacitate electrica.

Este elementul de circuit avand simbolul ilustrat in fig.8 si care este caracterizat prin
marimea pozitiva numita capacitate electrica. Unitatea de masura pentru capacitate electrica
este farad (F).

Fig. 8 Condensator Fig. 9 Condensator in c.c.

Condensatorul electric este realizat din doua armaturi metalice intre care se aplica o
tensiune electrica U.Placile sunt incarcate cu sarcini electrice egale si de semn contrar +q si
–q. Un condensator plan are armaturile formate din doua plane paralele, de sectiune A, aflate
A
la distanta d intre ele. Capacitatea electrica se determina in acest caz ca fiind: C = 0 unde
d
0=8,85*10-12 F/m este permitivitatea vidului.

In curent continuu, condensatorul constituie o intrerupere a circuitului – fig.9. In cazul

U
marimilor variabile in timp, ecuatia de functionare pentru condensator este: i (t ) = C .
t
In cazul gruparii mai multor condensatoare se disting:

- montaj serie – fig. 10.a:

Fig. 10.a.

50
- montaj paralel – fig.10.b:

Fig. 10.b.

Reprezentarea conventionala a condensatoarelor electrice in schemele electrice este

ilustrata in fig. 11.
Condensatoarele sunt marcare in clar sau codificat, prin culori (inele, benzi sau puncte).
Indiferent de sistemul de marcare adoptat, se inscriu obligatoriu urmatoarele caracteristici:
capacitatea nominala Cn ,cu unitatea de masura; toleranta;polaritatea bornelor (doar la
condensatoarele electrolitice); tensiunea nominala.
Marcarea in codul culorilor este aplicata mai ales condensatoarelor ceramice.

Fig. 11
Ca tipuri constructive se disting:

a) Condensatoare fixe
- Condensatoare ceramice – folosesc ca material izolant intre placi o ceramica formata din
oxizi, silicati, titanati si ziconati ai diferitelor metale, caolin, talc etc.

51
- Condensatoare cu hartie – realizate prin bobinarea a doua folii de aluminiu care alcatuiesc
armaturile, separate de doua sau mai multe folii de hartie impregnate.
- Condensatoare cu pelicula din material plastic –au armaturi de aluminiu (folii sau pelicule
depuse) intre care se afla un strat pelicular izolant (polistiren-stiroflex, polietilena etc.).
- Condensatoare cu mica – armaturile sunt depuse alternativ intre straturi de mica.
- Condensatoare electrolitice – folosesc ca dielectric o pelicula foarte subtire de oxid unipolar
(Al2O3, Ta2O5,Mb2O3). Una din armaturi este construita din metalul pe care se obtine stratul de
oxid dielectric. A doua armatura este un electrolit. Pentru a mentine stratul de oxid, armatura
metalica trebuie sa fie intotdeauna pozitiva fata de electrolit, deci aceste condensatoare au
polaritate. Variante constructive sunt prezentate in fig.12.

Fig. 12

52
b) Condensatoare variabile
Capacitatea electrica a acestora se poate varia intre anumite limite. Capacitatea
nominala este, de regula, valoarea maxima. Legile de variatie pot fi de tip: liniar, logaritmic
etc.

4. Comportarea elementelor de circuit in curent alternativ

4.1. Dipol in regim sinusoidal

Un dipol alimentat cu tensiunea electrica u (t ) = U 2 sin t este parcurs de un
curent electric de intensitate i (t ) = I 2 sin(t −  ) unde ϕ este defazajul dintre tensiune
si intensitatea curentului. In fig. 13 se indica reprezentarea fazoriala a marimilor.

Fig. 13 Reprezentare fazoriala

Puterea instantanee la un dipol electric este definita ca produsul valorilor instantanee ale
tensiunii u(t) la bornele dipolului si intensitatii i(t) a curentului ce parcurge dipolul:
p(t) = u(t)·i(t)
Daca puterea instantanee este negativa, p<0, dipolul este generator. Daca, in orice punct
al caracteristicii, puterea este pozitiva, p > 0, dipolul este receptor.
Pentru un circuit monofazat functionand in regim permanent sinusoidal, exista
definitiile:
- puterea activa: P = UIcos
- puterea reactiva: Q = UIsin
- puterea aparenta: S = UI

4.2. Rezistor in curent alternativ sinusoidal

U = R·I si φ = 0

In fig.14, se prezinta variatiile in timp ale tensiunii la borne si intensitatii la rezistor iar
in fig.15 este prezentata diagrama fazoriala. Se observa ca intensitatea este in faza cu tensiunea.

53
 Fig. 14 Forme de unda pentru R. Fig. 15 Diagrama pentru R

4.3 Bobina ideala in curent alternativ sinusoidal

Exista relatiile: U = X L  I si φ = π/2 , unde XL se numeste reactanta inductiva.

Fig. 16 Forme de unda Fig. 17 Diagrama pentru L

In fig. 16, se prezinta variatiile in timp ale tensiunii la borne si intensitatii curentului
electric la bobina ideala (care are doar L), iar in fig. 17 este prezentata diagrama fazoriala.
Se observa ca intensitatea curentului ramane in urma cu π/2 fata de tensiunea la borne.

4.4. Condensator electric in curent alternativ sinusoidal

Exista relatiile: U = X C  I si φ = -π/2 , unde XC se numeste reactanta capacitiva.

Fig. 18 Forme de unda Fig. 19 Diagrama pentru C

In fig. 18, se prezinta variatiile in timp ale tensiunii si intensitatii la condensator, iar in
fig.19 este prezentata diagrama fazoriala.

54
4.5. Impedanta circuitului RLC

2
 1 
- serie: Z = R +  L −
2

 C 

1
- paralel: Z =
2
1  1 
+ − C 
 L 
2
R

1
Notand cu X = L − se poate face reprezentarea grafica din fig. 20.
C

Fig.20.

Rezulta:
U
Z=
I

U cos
R= = Z cos  0
I

U sin 
X= = Z sin   0 sau 0
I
in care ϕ este defazajul dintre tensiune si curent.
P R
Marimea cosϕ se numeste factor de putere al circuitului si este dat de relatia: cos = =
S Z

55
5. Circuite trifazate

Circuitele trifazate de curent alternativ sunt circuite alimentate de un sistem trifazat de

tensiuni:

u1 = 2U1 sin(t + a1 )
u 2 = 2U 2 sin(t + a2 )
u3 = 2U 3 sin(t + a3 )

iar curentii formeaza un sistem trifazat:

i1 = 2 I1 sin(t + a1 − 1 )
i2 = 2 I 2 sin(t + a2 −  2 )
i3 = 2 I 3 sin(t + a3 −  3 )

Daca valorile efective ale tensiunilor sunt egale U1=U2=U3=U si defazajele dintre
tensiuni respecta urmatoarele conditii:
2 2
1 =  ;  2 =  − ; 3 =  +
3 3
sistemul se numeste sistem simetric si direct. Expresiile tensiunilor vor fi:

u1 = 2U sin(t +  )
2
u 2 = 2U sin(t + a − )
3
2
u3 = 2U sin(t + a + )
3
iar pentru cazul 0=α, rezulta

u1 = 2U sin t
2
u 2 = 2U sin(t − )
3
2
u3 = 2U sin(t + )
3

56
 Pentru cazul in care sistemul de tensiuni alimenteaza un receptor trifazat echilibrat,
expresiile sistemului de curenti sunt:

i1 = 2 I sin(t −  )
2
i2 = 2I sin(t − − )
3
2
i3 = 2I sin(t + − )
3

In fig.21 se prezinta sistemele simetrice trifazate de tensiuni si de curenti.

Fig. 21

Daca impedantele pe faze nu sunt identice, receptorul este dezechilibrat, iar curentii
absorbiti sunt neegali –fig.22.

Fig. 22

57
 Producerea, transportul si utilizarea industriala a energiei electrice se face prin
intermediul sistemelor trifazate, in care generatorul trifazat de energie electrica, ale carui t.e.m.
formeaza sisteme trifazate de marimi, se leaga prin linii de transport si distributie spre
receptorul trifazat. Sistemele trifazate de t.e.m. ale generatorului stabilesc sisteme trifazate de
curenti si sisteme trifazate de tensiuni in sistem.

Exista:
- circuite trifazate fara conductor neutru – fig. 23, utilizate in special la tensiuni inalte, pentru
transportul energiei electrice

Fig. 23 Circuit trifazat fara conductor neutru

- circuite trifazate cu conductor neutru –fig. 24, utilizate in special la tensiuni joase, pentru
alimentarea micilor consumatori.

Fig. 24 Circuit trifazat cu conductor neutru

I1, I2 si I3 se numesc curenti de linie, U12,U23,U31 sunt tensiuni de linie iar U10, U20
si U30 sunt tensiuni de faza.

In tehnica, se utilizeaza, cu predilectie, doua tipuri de conexiuni ale generatoarelor sau

receptoarelor: conexiunea in stea si conexiunea in triunghi.

- conexiunea in stea –fig. 25.a.

58
 Fig. 25 a) receptor in stea; b) receptor in triunghi.

Se observa ca intensitatile curentilor prin linii sunt egale cu cele ale curentilor prin fazele
receptorului.

- conexiunea in triunghi –fig. 25.b.

Tensiunile de linie sun egale cu cele de faza, in schimb. Curentii de faza sunt mai mici
Il
decat cei de linie: I f =
3
Puterea aparenta are expresia: S = 3U l I l = 3U f I f

59
 MODULUL III

REALIZAREA CIRCUITELOR ELECTRONICE DIN

INSTALATIILE ELECTRICE

60
 CAPITOLUL VI

TEHNOLOGIA OBTINERII DISPOZITIVELOR

SEMICONDUCTOARE ACTIVE

1. Procese tehnologice
Procesele tehnologice reprezinta partea cea mai importanta a proceselor de fabricatie si
cuprinde etape succesive prin care se realizeaza modificarea formei, a dimensiunilor, a calitatii
suprafetei pieselor, a proprietatilor materialelor, precum si controlul tehnic mecanic si electric,
care sa ateste modificarile impuse in limitele de precizie stabilite prin documentatia produsului.
Obtinerea ansamblului final se realizeaza prin operatii de fixare a pieselor individuale in grupe
si subansambluri si apoi a acestora in produsul respectiv.
In functie de complexitatea si de speificul acestora, procesele tehnologice se pot
clasifica in:
-procese de elaborare, pentru obtinerea de metale sau aliaje industriale
-procese de confectionare, pentru obtinerea de semifabricate sau piese prin modificarea
formei si a dimensiunilor
-procese de tratament, in decursul carora se modifica proprietetile fizico-chimice ale
materialului
-procese de suprafatare, efectuate pentru modificarea proprietatilor unui strat subtire de
la suprafata materialuilui sau pentru acoperirea de productie
-procese de asamblare

Fiecare proces include in desfasurarea sa si operatii de control. Metoda tehnologica

constituie un mod sistematic si unitar de executare a operatiilor unui proces tehnologic, comun
dintr-un punct de vedere esential pentru mai multe clase de procedee tehnologice. Operatia
tehnologica este o activitate in cadrul procesului tehnologic, ordonata si limitata in timp,
efectuata fara intrerupere la un singur loc de munca, de un operator uman sau automat sau de
o echipa de lucru asupra unor obiecte supuse prelucrarii. Tehnologia, ca disciplina, se ocupa

61
cu studiul proceselor, metodelor si procedeelor de prelucrare a materialelor, in vederea
fabricarii unor produse in conformitate cu cerintele de proiectare. Tehnologia este strans legata
de activitatea productiva, dar si de discipline teoretice, deoarece procesele de prelucare a
matarialelor se bazeaza pe aplicarea practica a legilor fizicii, chimiei, mecanicii.
Realizarea produselor electrotehnice intr-o construtie tehnologica prezinta o deosebita
importanta, avand in vedere avantajele evidente:
- partile componente sunt executate cu precizia necesara (nici scazuta, dar nici
nejustificat de mare),
- forma pieselor si calitatea materialelor sunt astfel alese incat costurile sunt minime si
garadul de utilizare al materialelor este ridicat,
- operatiile carateristice proceselor tehnologice sunt cele mai productive si este
asigurata prelucrarea si verificarea usoara pe parcursul executarii produsului,
- fluxul de circulatie a pieselor pe parcursul fabricatiei este judicios stabilit,
- piesele componente se incadreaza in parametrii normalitatii si standardizarii, iar
produsul obtinut reprezinta variatia cea mai simpla posibila, care raspunde performantelor
solicitate. O constructie tehnologica corespunde cel mai bine conditiilor de exploatare, in
comparatie cu alte constructii posibile.

2. Pregatirea proceselor tehnologice

Pentru pregatirea unui proces tehnologic se va tine seama de starea utilajului disponibil
pentru executie, de conditiile de munca, de volumul productiei si de calificarea personalului
care va fi implicat in procesul de productie.
Documentul de baza pentru elaborarea unui proces tehnologic il constituie proiectul de
executie al produsului. Acest proiect cuprinde in linii mari: borderoul general de documentatie,
borderoul de desene, nomenclatorul de piese, desenul de ansamblu, desenele pentru
subansambluri, desene de detalii pentru fiecare piesa componenta, memoriu justificativ de
calcule, memoriu tehnic, documentatie tehnologica, caietul de sarcini.
Pentru productia de unicate, intocmirea proiectului de executie nu se executa foarte
amanuntit, pentru a nu se ridica in mod justificativ costul produsului. Calificarea inalta a
muncitorilor permite executarea unor operatii de mare diversitate cu mijloace de executie si de
control universale. Cel mai adesea, organizarea procesului tehnologic se face pe ateliere.
Pentru productia de serie, procesul tehnologic se detaliaza pe operatii sau pe fractiuni
ale acestora (faze, treceri, manuiri) si se utilizeaza masini speializate, precum si SDV-uri
speciale.
Pentru productia de serie foarte mare, proiectarea procesului tehnologic se va face in
cele mai mari detalii. Se folosesc utilaje de mare capacitate, dar riguros specializate. Calificarea
personalului de intretinere a acestor utilaje trebuie sa fie foarte inalta. Cheltuielile pe unitatea
de produs, in cazul productiei de serie foarte mare (de masa), sunt cele mai mici.
Documentatia tehnologica din proiectul de executie reprezinta de fapt, materializarea
conceptiei generale despre procesul de realizare a produsului respectiv.
Ea va cuprinde obligatoriu fise cu planuri de operatii si un nomenclator de piese care
este util pentru stabilirea necesarului de materiale si pentru urmarirea operatiilor de asamblare.
Formularele utilizate de producatori nu sunt uniforme, dar continutul lor este foarte
asemanator.
Pentru a alege varianta optima pentru un proces tehnologic, documentatia se coreleaza
cu toate datele de proiectare.

62
 Planul de operatii se refera la o singura piesa si reprezinta succesiunea de executie a
operatiilor in procesul tehnologic caracteristic piesei respective.
Din planul de operatii trebuie sa reiasa cu claritate: denumirea produsului, a
ansamblului si a subansamblului din care face parte piesa, sectia si atelierul unde se va executa
piesa, numarul de piese care se executa intr-o unitate de timp (scadenta orara ), modul de
obtinere a materialului semifabricat, forma si dimensiunile acestuia, succesiunea operatiilor de
prelucrare defalcate pe faze, manuiri, descrise si calificate, schita piesei cu tolerantele de
prelucrare si rugozitatea suprafetelor prelucrate, modul de prindere a piesei, marimea adaosului
de prelucrare, elementele de reglare a utilajului folosit, timpii normali pentru fiecare operatie,
SDV-urile folosite, lichidul de racire, daca este cazul instructiuni de protectie a muncii.
In paralel cu lantul de operatii se elaboreaza si documentatia de control pentru
asigurarea punerii in uz a unor piese corespunzatoare cerintelor de calitate.

3. Structura semiconductoarelor

Asemanarea fundamentala intre cele trei categorii enuntate consta in faptul ca toate au
structura interioara bazata pe atomi, construiti la randul lor din nucleu si electroni. In nucleu
este concentrata practic masa intregului atom si este incarcata pozitiv, electronii se graviteaza
in jurul nucleului avand o sarcina negativa care compenseaza ca valoare, incarcarea pozitiva a
nucleului, atomul aparand astfel ca neutru din punct de vedere electric. Conform principiilor
stabile in fizica atomica, electronii pot ocupa numai orbite caracterizate prin distante bine
definite fata de nucleu, energia pe care o poseda depinzand de aceste pozitii. Deoarece acesti
electroni periferici dau valenta elementului, ei se numesc electroni de valenta. Totalitatea
valorilor energetice, ce caracterizeaza eletronii din structura unui element, constituie banda sa
energetia de valenta. Sub influienta unui camp electric exterior care ii dirijeaza, ei formeaza
curentul electric. Deoarece prin ei se asigura conductibilitatea elementului in conditia in are ei
ocupa o anumita energie, banda energetica care ii caraterizeaza se numeste banda de conductie.
Faptul ca orice materia poate deveni conductor, in anumite conditii, si ca aceasta se
asigura prin trecerea unui electron din banda de valenta in banda de conductie, constituie
principala trasatura comuna a celor trei categorii de elemente.
Deosebirile intervin la stabilirea conditiilor mentionate, mai precis in gasirea energiei
minime necesare trecerii electronilor dintr-o banda in alta. In adevar, se constata ca daca la
metale aceasta are o valoare extrem de mica, la semiconductoare ea trebuie sa depaseasca o
valoare minima, aproximativ de 1eV, iar la materialele izolante (de exemplu la diamant)
ordinul de marime al acestei energii minime devenind 6-7Ev.
In cazul in care energia exterioara este sub valoarea minima caracteristica, electronii
sunt indepartati pentru un timp foarte scurt din banda de valenta dupa care revin, emitand o
radiatie corespunzatoare energiei primite.

4. Tehnologia dispozitivelor semiconductoare

Carateristicile materialelor semiconductoare:

1. rezistivitate: 10-3÷108Ω*cm;
2. aparitia fenomenului de conductie unilaterala;
3. rezistenta neliniara;
4. modificarea rezistivitatii in functie de tensiunea aplicata, iluminare sau temperatura;

63
 Tipuri caracteristie de materiale semicondutoare:

1. semiconductoarele monoatomice (Ge; Si; Se; C; B; Te; As; An; P): au o structura
cristalina ale carei legi covalente pun in comun perechi de electroni;

2. semicondutoarele cu structura ionica (saruri): structuta se datoreaza legii ionice ce se

stabileste intre doi atomi cu electronegativitati diferite;

3. semiconductoarele din combinatii chimice: acizi (oxidul cupros); carbuni, nituri,

amestecuri de oxizi (magnetita), sulfuri (celule fotovoltaice);

4. semiconductoare din combinatii intermetalice intre elemente de grupa trei si elemente

din grupa cinci (bor, aluminiu);

Structura cristalina a materialelor semiconductoare

-cristalul are o structura atomica cu o periodicitate spatiala si benzi energetice

Impurificarea materialelor semiconductoare

In functie de continutul de atomi straini exista semiconductoare:
-intrinsec (pur)-au inalt grad de impurificare:Ge; Si; Ga; As;

-extrinsec-impurifiat prin dopare:

a) extrinsec de tip ‘’n’’=un semicondutor intrinse din grupa IV, impurifiat cu atomi
pentavalenti din grupa V: fosfor, arseniu. Un electrod pentavalent va ramane litiu dupa
valizarea celor patru legaturi covalente astfel ca purtatorii majoritari de sarcina sunt e- iar
minoritari sunt golurile.
b) extrinsec de tip ‘’p’’=un semiconductor intrinsec din grupa IV impurificat cu e- trivalenti
(bor, galiu, aluminiu). Atomii de impurificare dau nastere la goluri mobile (acceptori) care
capteaza e-. Astfel ca purtatorii majoritari de sarcina sunt golurile, iar minoritarii sunt e-.

Tehnologia de impurifiare
O tehnologie des utilizata este difuzia planara sau difuzia prin suprafete a impuritatilor:
strat de impuritati, danoare depuse la suprafata, semiconductor initial de tip ‘’p’’ (acceptor). In
anumite conditii de temperatura atomii de impuritati patrund in radacina semiconductorului.
Semiconductorul initial de tip ‘’p’’ care are concentratie acceptoare uniforma este introdus intr-
un gaz cu impuritati donoare care va duce la stabilirea la suprafata semiconductorului (x=0) a
unuei concentratii de impuritati donoare. La cresterea temperaturii impuritatile difuzeaza in
semicondcutorul initial, adancimea de difuzie depinzand de marimea temperaturii si de timpul
de mentinere a ei. In acest mod se realizeaza o jonctiune p-n, iar prin difuzii succesive se pot
obtine structuri pnp sau npn.

Obtinerea semiconductorului cristalin

Pentru producerea oricarui dispozitiv semiconductor se pleaca de la semicondutorul
monocristalin (monocristal). Monocristalul este un cristal cu o structura perfecta foarte
apropiata de cea teoretica, avand foarte putine defecte de structura si o cantitate infima de
impuritati. Monocristalul se obtine plecand de la siliciu purificat prin metode chimice, in care
este topit dupa care se extrage din topitura, faza cristalizata pentru a se indeparta impuritatile.

64
Metoda cristalizarii dirijate:

Etape:
1) obtinerea germenului monocristalin sau formarea lui, care au loc separat dintr-
un monocristal Un acelasi material ca si topitura, avand forma unei bare.
Germenele contine impuritati in cantitati de cateva procente la milion, dar care
poate schimba semnificativ carateristicile cristalului;

2) cresterea monocristalului - materialul semiconductor se pune intr-un crenzet de

cuart care se introduce intr-un cuptor de inalta rezistivitate. Dupa aceea
materialul este topit la o anumita temperatura ridicata, dupa care temperatura
topirii este adusa foarte aproape de cea a cristalizarii. Se ridica putin temperatura
introducandu-se germenele de cristal preincalzit care va constitui singurul
centru de cristalizare sau crestere.

Obtinerea semiconductorului placheta

Etape:
1) taierea monocristalului in discuri subtiri, cu grosimi de 600÷700 microni, cu
ajutorul discurilor, care dau neuniformitati ale suprafetei, sau prin eroziune, cu
fasciculi de e- sau cu laser;

2) slefuirea pentru obtinerea unei suprafete netede prin inlaturarea stratului cu defecte
datorate prelucrarilor macanice si pentru obtinerea unui paralelism perfect al
suprafetelor. Slefuirea cu particule abrazive se efectueaza progresiv cu particule de
25; 15; 5; 1; micron

3) ruperea rezistivitatii a discului in urma zgarierii cu diamant sau a taierii cu fascicul

de laser pentru obtinerea pachetelor semiconductoare.

4) Masurarea rezistivitatii si a proprietatilor mecanice ale plachetei.

Tehnici de obtinere a jonctiunilor p-n

1) Prin cresterea directa a monocristalului odata cu doparea lui cu impuritati
acceptoare sau donoare. Germenele monocristalin prins cu o tija se introduce intr-o
baie de semiconductor topit si se ridica lent astfel ca in jurul lui creste monocristalul.
Se obtine o trecere treptata de la un tip de regiune’’p’’ (Ge) la o regiune ‘’n’’.

2) Prin aliere pe o placuta din Ge sau Si se aplica placa de metal, fie din Id pentru Ge,
fie din Al pentru Si. Ansamblul se incalzeste pana cand peclele de metal se topesc.
Urmeaza racirea astfel ca Ge (sau Si) recristalizeaza in forma initiala obtinandu-se
jonctiunea monocristalina de tip abrupt.

3) Prin crestere epitoxida - cresterea epitoxida se realizeaza prin depunere direct inca
din faza gazoasa pe un suport monocristalin de aeeasi natura sau de natura diferita
a unor straturi monocristaline impurificate in mod convenabil. Se obtine o structura
cristalina a retelei cu o continuare exacta a structurii substratului.

65
 4) Prin dixferie difuzia implica un strat al atomilor unui corp dintr-un volum in care
se gasesc in cantitate mare in alt volum aflat in cantitate mai mica tinzand spre
egalizarea cantitatii.

Acest chip are dimensiuni de 0,5mm * 0,5m * 0,1mm. Placuta semiconductoare se

acopera cu un strat electroizolant de SiO2 pentru a impiedica difuzia necontrolabila a
impuritatilor. Structura cu trei regiuni si doua jonctiuni se bazeaza pe formarea stratului de
SiO2 Prin mascare dupa fiecare difuzie. Formarea ferestrelor pentru difuzia impuritatilor in
stratul izolant de oxid se face prin metode fotografice:
1) se aplica un strat de fotorezistente pe suprafata semiconductorului;
2) dupa uscarea fotorezistului, acesta se expune la lumina ultravioleta printr-o masa
fotografica care permite trecerea luminii numai in zonele in care acidul trebuie
uscat.
3) Se fixeaza fotorezistul si se spala pelicula neexpusa de fotorezistentei prin conodare
in HCl;
4) Indepartarea fotorezistului cu un solvent organic, obtinandu-se in final, stratul cu
ferestrele in care se face difuzia cu impuritati.

Tehnologia diodelor, tranzistoarelor si a circuitelor integrate

Dioda semiconductoare are o singura jonctiune p-n fabricata prin difuzie si care este
protejata de o capsula din sticla, metal sau mase plastice.

Tipuri de diode:
-cu contact punctiform realizat intr-un cristal si un fir metalic, se foloseste pentru tensiuni
inverse mari (ZENER) si pentru rezistivitati inalte;

-cu contact de suprafata sau jonctiune la care capsula asigura contactul cu regiunea ‘’n’’ sau
‘’p’’, se foloseste curenti si tensiune de lucru mari.

Tranzistoarele pot fi asimilate unei triode cu cristal de Ge sau Si, protejata de capsula
metalica sau din mase plastice.
Tipuri de tranzistoare: cu contact punctiform si cu jonctiune.
Tranzistoarele cu jonctiuni se realizeaza prin difuzii succesive efectuate in ferestre
practicate in placutie.
Tehnologia difuziei planare permite fabricarea diodelor, tranzistoarelor,
condensatoarelor si rezistentelor pe placute de Si, initial omogene. Aceste componente se
produc simultan, folosind o singura sucesiune de procedee de fabricatie. Se realizeaza astfel
montaje cu mai multe elemente pe o singura placuta numite circuite integrate monolitice.

5. Electronii liberi si goluri

Daca la metale electronii de valenta pot parasi relativ atomul, datorita fortelor de
atractie slabe exercitate de nucleu, in cazul semiconductoarelor stabilitatea, acestor electroni
este mult mai mare datorita legaturilor de valenta care graviteaza nu numai in jurul propriilor
lor nuclee, ca in cazul metalelor, ci si in jurul nucleului vecin, forta de atractie exercitata asupra
electronilor periferici fiind astfel mult mai mare.

66
 Acest tip de legaturi genereaza o alta deosebire fundamentala constand in urmatoarele:
daca intr-un astfel de semiconductoare se smulge un electron, trecandu-se din banda de valenta
in banda de conductie, in reteaua din care a plecat electronul ramane o legatura nesatisfacuta si
spunem ca s-a format un gol. Miscarea electronilor din banda de valenta poate fi descrisa de
catre miscarea, de sens opus, a golurilor. In mod conventional, se atribuie ‘’golului’’ o sarcina
pozitiva, deoarece prin plecarea electronului starea neutra a atomului s-a modificat,
predominand sarcina pozitiva a nucleului. Pentru a evita formularile: ‘’miscarea electronilor
din banda de conductie’’, respectiv ‘’miscarea electronilor din banda de valenta’’ s-a convenit
sa se descrie deplasarea primilor ca deplasarea de electroni, iar in al doilea caz sa se foloseasca,
cu sens opus, deplasarea golurilor. Se observa ca electronii ce trec in banda de conductie lasa
in urma lor acelasi numar de goluri. Se spune ca are loc un fenomen de generare de perechi
electroni-goluri, ce se petrece ori de cate ori, cu o energie exterioara ce depaseste valoric
energia corespunzatoare benzii interzise, se smulge un electron de valenta pentru a-l transforma
in electron liber.
Se constata ca energia termica corespunzatoare temperaturii normale a mediului
ambiant este suficienta pentru a produce un numar de perechi de electroni-goluri, cresterea ei
ducand la marimea conductibilitatii semicondutorului, spre deosebire de metale, unde marimea
temperaturii duce la micsorarea conductibilitatii electrice.

6. Semiconductoare de tip N si P

Deosebirea cea mai importanta intre metale si semiconductoare, pe care se bazeaza

toate aplicatiile acestora din urma, consta in faptul ca in cazul semiconductoarelor exista
procedee prin care se poate influenta conductibilitatea lor.
Fenomenele examinate pana acum in semiconductoare s-au desfasurat in
semiconductoare pure numite semicondutoare intrinseci. Daca intr-un astfel de cristal
tetravalent (Ge, Si ) se inlocuieste, fara a modifica structura retelei, un atom semiconductor cu
elemente a caror valenta difera cu o unitate in plus (pentavalente) sau in minus (trivalente)
atunci cristalul se numeste impurificat sau intrinsec, substantele introduse se numesc impuritati
in actiunea efectuata, este de ‘’dopare’’ sau ‘’impurificare’’. Efectul doparii depinde de tipul
substantei introduse. Astfel, folosind atomi pentavalenti de arseniu, bismut sau fosfor
substantele pentavalente ‘’genereaza’’ usor electroni in banda de conductie, in numar egal cu
numarul atomilor lor. Ele poarta numele de substante donoare. Semiconductorul astfel
impurificat se numeste de tip n (negativ). In cazul inlocuirii atomului semiconductor cu un
atom de impuritate trivalenta de tip bor, aluminiu, galiu, iridiu sau taliu cu trei electroni de
valenta vor satisface doar trei din legaturile covalente ale cristalului.
Substantele care primesc electroni invecinati poarta numele de impuritati acceptoare.
La temperatura ambianta numarul de goluri ce se formeaza este aproximativ egal cu numarul
de atomi de impuritati trivalente introduse. Semiconductorul astfel impurificat poarta numele
de semiconductor de tip p (pozitiv)

7. Purtatori majoritari si minoritari

La temperatura ambianta, toti atomii de impuritate sunt ionizati adica au eliberat cate
un electron, respectiv un gol. Se constata insa ca in cazul unui semiconductor de tip n, pe langa
electronii generati, aflati in numar mare, a aparut si un numar mic de goluri respectiv intr-un
semiconductor de tip p, pe langa goluri ce predomina, se mai gasesc si electroni. Purtatorii de

67
sarcina, al caror numar predomina, creati prin impurificare poarta numele de purtatori
majoritari (electoni- in semicondutoare n, goluri- in semiconductoare p ).
Ceilalti purtatori de tip opus, in numar mic se numesc purtatori minoritari. Ei apar prin
procese de generare de perechi electroni-goluri, sub influienta energiei termice data de
temperatura mediului ambiant si numarul lor variaza cu temperatura, constatandu-se o crestere
de 6% / grad pentru Ge si 8% / grad pentru Si. Intr-un semiconductor are loc un dublu proces
continuu de generare de perehi electroni-goluri, sub influienta temperaturii si de recombinare,
adica de disparitie a unor perechi electroni-goluri-electroni liberi completand ‘’golurile’’ din
banda de valenta. Pentru o temperatura data se stabileste un echilibru intre cele doua procese,
respectiv exista un anumit numar de perechi electroni-goluri.
Cu toate ce fenomenul este specific unui semiconductor pur, el poate fi considerat
valabil si pentru un cristal extrinse, unde concentratia caracteristica rezultata depinde de tipul
semiconductorului (n sau p ).
Deci, cum conductibilitatea unui semiconductor depinde de numarul de purtatori liberi
capabili sa ia parte la conductia curentului electric, intr-un semiconductor intrinse
conductivitatea va depinde de natura sa si de temperatura, iar intr-unul extrinsec, ea va depinde
de concentratia de impuritati si va putea fi controlata cu ajutorul acestora. Un semiconductor,
in care printr-un anumit proces tehnologic numarul de impuritati de un tip este egal cu numarul
de impuritati de tip opus, se numeste semiconductor ‘’compensat’’ si se comporta ca un
semiconductor pur. Se observa, din cele expuse, ca metoda de conductibilitate prin dopare
poate asigura un control precis asupra concentratiei de purtatori existenti la un moment dat.
Din acest motiv ea este metoda folosita pentru crearea de semiconductoare de un anumit tip.

8. Tehnologia circuitelor integrate hibride

Spre deosebire de circuitele integrate monolitice (CIM) care folosesc un substrat

semiconductor de tip ‘’p’’ sau ‘’n’’, CIH se fabrica pe substraturi cu conductivitate electrica
mica. Procesele tehnologice pentru CIH cuprind: tehnologii de realizare a elementelor depuse,
tehnologii de montare a elementelor atasabile si tehnologii de incapsulare.

Tehnologii de realizare a elementelor depuse

-depunerea elementelor se face in functie de grosimea straturilor:

1) straturi subtiri: gros 100A÷μm
2) straturi groase:gros ›10μm
3) straturi cu grosimi 1μ÷10μm
-aceste tehnologii presupun substratului peste care se depun straturi rezistive, conductoare sau
dielectrie.

Tehnologia straturilor subtiri: mod de utilizare:

a) materialele pentru substraturi: ceramica glazurata, sticla (cu conductivitate electrica
mica, inerte din punct de vedere chimic, au rigiditate dielectria mare)
b) materialele pentru straturi rezistive: aceste materiale sunt folosite pentru obtinerea
peliulelor rezistive care se depun prin evaporare: Ni-Cr; Cr-SiO; Cr; Ta
c) straturi conductoare-utilizate ca suprafete de contact, armaturi de condensatoare,
trasee de interonexiuni intre componente, inductante, Cu; Au; Ar; Al;- aceste materiale se
depun pe un substrat de Cr pentru o mai buna aderenta.

68
 d) materiale pentru straturi dielectrice se utilizeaza pentru realizarea condensatoarelor
peliculare (Si; SiO2) si a invelisurilor de protectie a rezistoarelor sau campurilor active
impotriva agentilor atmosferici (SiO2, azotat de Si)

Tehnologia straturilor groase.

Materiale utilizate:
a) pentru substraturi: ceramica cu 95-96%Al2O3
b) pentru straturi rezistive-se utilizeaza paste rezistive la o temperatura de 700o-800oC.
Compozitia unei paste pulbere metalica, oxizi metalii, pulbere de sticla, lianti organici, solventi
organii. Sunt paste din Ag sau Pt.
c) pe straturi conductoare-sunt paste cu pulberi Pb-Ag, sau Pd-Au, inglobate in rasini
epoxidioce, avand termorezistenta mare la temperaturi intre 760o-1000oC
d) straturi dielectrice formate din paste cu BaTi si BaO rezistente la temperaturi de
ardere.
Procese tehnologice pentru straturi groase
a) curatirea substratului prin metode chimice
b) depunerea straturilor, uscare si arderea lor-depunerea pastelor se face prin metode
serigrafice si uscarea pastelor se efectueaza dupa 20 min de la imprimarea mastii fotosensibile
la temperatura de max 125oC timp de 10-15 min pentru indepartarea lenta a compusilor volatili
din pasta, arderea este necesara pentru indepartarea compusilor nevolatili din pasta si pentru
topirea si recristalizarea sticlei in care au fost inglobate particulele metalie ale pastei.
c) ingrosarea traseelor conductoare prin apliarea unui strat de aliaj Sn-Pb sau Sn-Pb-
Ag.
d) ajustarea individuala a campului care este absolut necesara deoarece tolerantele
rezistoare sunt „›″±20y din cauza matodelor serigrafice de depunere a straturilor.
Metode:
1) ajustare termica-consta dintr-o noua ardere
2) ajustarea cu jet abraziv-conduce la contaminarea cu praf a circuitului.
3) ajustarea cu fascicol de laser
e) separarea circuitelor analog tehnologiei strat subtiri

Tehnologia de montare a elementelor atasabile

Elementele atasabile sunt acele elemente care nu se pot obtine industrial cu tehnologii
de depunere pe substrat. Se pot atasa pe substrat CIH campuri active sub forma de cipuri sau
incapsulate si campuri pasive sub forma de cipuri.

69
 CAPITOLUL VII

DIODE SEMICONDUCTOARE

Dioda a fost realizata pentru prima data sub forma unui tub de sticla vidat care continea
doi electrozi, anodul si catodul si efectua functia de detectie.
Aplicand intre anod si catod tensiunea pozitiva, electronii se deplaseaza de la catod la
anod, facand sa circule prin dioda un curent electric; schimband polaritatea tensiunii
aplicate,curentul electric inceteaza de a mai exista deoarece intre anod si catod se creeaza un
camp electric care franeaza electronii in miscare obligandu-i sa se intoarca spre catod.
Rezulta asadar ca dioda se comporta ca un element conductor de curent electric atunci
cand intre anod si catod se aplica o tensiune pozitiva si ca un element ce intrerupe un circuit
electric, daca tensiunea este negativa.
Dioda se realizeaza dintr-un semiconductor in mod intentionat, format din doua regiuni
distincte una de alta prin natura impuritatilor. In termeni de specialitate cele doua regiuni sunt
denumite regiunea de tip,”p”-cea care este dopata cu impuritati numita acceptoare si regiunea
de tip,”n”-cea care este dopata cu impuritati numita donoare. Cele doua regiuni formeaza
impreuna o jonctiune, ”pn”. Diodele semiconductoare reprezinta in esenta jonctiuni “pn”.

Fig.1 Simbolul diodei semiconductoare

Diodele sunt folosite in diverse circuite electronice, in diverse regimuri de functionare,

in functie de care primeaza diferitii parametrii ai lor. De aceea au aparut diferite tipuri de diode
semiconductoare.

70
Aceste tipuri sunt:
• Diode redresoare
• Diode stabilizatoare de tensiune (diode Zener)
• Diode de impulsuri (diode de comutatie)
• Diode detectoare
• Diode parametrice (diode Varicap)
• Diode tunel
• Diode IMPATT
• Diode cu baza dubla (tranzistoare unijonctiune)
• Diode controlate (tiristoare)
• Fotodiode
• Diode electroluminescente (LED-uri)

1. Diode redresoare

Diodele redresoare sunt diodele folosite in procesul de redresare.

Redresarea se refera la trecerea directa dintr-o forma de energie electrica in alta, fara a
se folosi ca forma intermediara, energie mecanica.
Diodele redresoare lucreaza intr-un domeniu restrans de frecvente de lucru, in general
in jurul frecventei retelei electrice de 50 Hz . In redresoarele speciale, diodele folosite sunt
capabile a redresa tensiuni alternative cu frecvente pana la 10 − 20 kHz.
Unele redresoare lucreaza la tensiuni si curenti mari care depasesc valorile limita
absoluta ale parametrilor diodelor redresoare, de aceea se obisnuieste ca acestea sa se lege in
serie, figura 2. si (sau) paralel figura 3.

Fig.2 Fig.3

Daca una din diode s-ar bloca mai repede, ea ar putea prelua tensiunea inverse pentru
egalizarea curentilor in timpul conductiei

Parametrii ce caracterizeaza diodele redresoare sunt:

• Domeniul frecventelor de lucru.
• Curentul maxim admisibil in regim de conductie directa.
• Tensiunea inversa maxima admisibila.
• Puterea disipata maxima admisibila.
• Domeniul temperaturilor de lucru.
• Tensiunea pe dioda in conductie directa.
• Temperatura maxima admisa a jonctiunii: Ti max (C)

71
 Fig.4 Dioda de putere

In functionarea lor, diodele redresoare sunt supuse la suprasolicitari datorita unor

impulsuri de diferite amplitudini si durate. Diodele admit suprasolicitari pana la o limita
determinate de dimensionarea radiatorului si de marimea suprasolicitarii. In starea de blocare,
dioda prezinta rezistenta electrica maxima la trecerea curentului.
Curentul care parcurge dioda pe portiunea de blocare a caracteristicii I - U denumit
curent invers sau rezidual I R este foarte mic, dar puternic dependent de temperatura.
Valoarea tensiunii la care se produce cresterea rapida a curentului invers I R este
determinata tensiunea de avalansa sau strapungere. Diodele redresoare obisnuite nu suporta
intrarea in avalansa nici pentru timp scurt, functionarea lor trebuie limitata numai pana la
tensiunile de blocare maxime recomandate in cataloage.
Daca tensiunea de iesire a redresorului este determinata numai de tensiunea alternativa
de la intrare, redresoarele se numesc necomandate, fiind realizate cu ajutorul diodelor
redresoare (ventile necomandate). Daca valoarea tensiunii redresate se poate modifica cu
ajutorul unor ventile comandabile (tiristoare) redresoarele se numesc comandate.
Cea mai simpla forma de circuit practic de conversie a tensiunii alternative in tensiune
continua folosind diode redresoare este redresorul monoalternanta (figura 5).

Fig.5 Redresor monoalternanta

72
 Fig.6 Functionarea sa cu o tensiune de intrare
sinusoidala
1
I
Diodele redresoare trebuie sa suporte un curent continuu direct 2 ce si o tensiune
U
inversa 2 m . Aceasta utilizare a ambelor faze ale tensiunii de intrare poate fi realizata fara
transformator daca se folosesc 4 diode redresoare.

Fig.7 Circuit redresor dubla alternanta in punte

2. Diode stabilizatoare de tensiune (diodele Zener)

Diodele stabilizatoare de tensiune (cunoscute si sub numele de ,,diode Zener” sau

,,diode de strapungere”) sunt diodele care lucreaza in domeniul tensiunilor invers in regiunea
de strapungere I, pentru care curentul prezinta o crestere brusca. La aceste diode regiunea de
strapungere este nedistructiva.

Fig.8 Simbolurile diodei Zener

73
 Parametrii care caracterizeaza diodele stabilizatoare sunt:
• Tensiunea nominala de stabilizare, U z .
• Rezistenta dinamica in regiunea de stabilizare rz , se calculeaza pentru un
Uz
rz =
curent, I z , specificat. Iz

Uz Iz
Q= Q=
• Coeficientul de calitate, Uz , Iz .

• Curentul de control al tensiunii, U z → I z .

• Coeficientul de temperatura al tensiunii de stabilizare,

Uz =
Uz 1
T Uz
 
%  Csau10 − 4 /  C  
, variaza intre 0.07 si 0.37 %/ C .

• Curentul maxim de stabilizare direct continuu, I ZM .

• Domeniul de temperatura de lucru.
Pmax
• Puterea maxima disipata,

Diodele cu strapungere pot fi utilizate ca simple stabilizatoare de tensiune pentru surse.

Se stie ca tensiunea (de la iesire) continua a unui redresor scade cand curentul din
sarcina creste. Aceasta dependenta poate fi prin utilizarea unei diode cu strapungere asa cum
se arata in fig. 9.

Fig.9 Diodele cu strapungere sunt de asemenea folosite ca limitatoare de tensiune si

formatoare de semnal precum si circuite de protectii.

74
3. Diode de impulsuri (diode de comutatie)

Diodele de impulsuri sunt diodele special construite pentru a lucra in regim de

comutatie. Caracteristica unei diode de impulsuri nu se deosebeste cu nimic de caracteristica
generala a unei diode.
Diodele semiconductoare in regim de comutatie sunt caracterizate prin:
• valoarea statica a rezistentelor in sens direct
• valoarea statica a rezistentelor in sens invers
• parametrii proceselor tranzitorii de comutatie si anume timpul de comutare
t
directa, d
t
• timpul de comutare inverse, inv

Parametrii cei mai importanti, legati de regimul de comutatie sunt:

• Capacitatea jonctiunii la polarizare nula.
• Capacitatea jonctiunii in regim de comutatie inverse.
• Timpul de comutatie inverse
• Sarcina acumulata in regim de comutatie directa.

Diodele de comutatie sunt comutate in direct sau in invers chiar de semnalul care
trebuie ,,prelucrat”. Mai exista si ,,diode pentru comutare electronica” care sunt ,,deschise” si
,,inchise” cu ajutorul unei tensiuni continue, permitand sau nu trecerea semnalului alternativ.

4. Diode detectoare

Diodele detectoare sunt destinate sa lucreze in gama undelor metrice, decimetrice si

chiar centrimetice in scheme de conversie a frecventei si de demodulare a semnalelor de radio
si videofrecventa.
Aceste diode au puteri disipate foarte reduse, iar capacitatile asociate jonctiunii ,,pn”
trebuie sa fie -la asemenea frecvente- foarte mici. Caracteristica curent-tensiune a acestor diode
nu se deosebeste cu nimic de caracteristica diodelor redresoare.

Fig.10 Dioda de inalta frecventa: Ri -rezistenta interna, C - capacitatea jonctiunii, Rs - rezistenta

serie a jonctiunii, Ls- inductanta serie a jonctiunii, Cc - capacitatea intrinseca a diodei.

5. Diode parametrice (diode Varicap).

Diodele parametrice sau Varicap sunt diodele care polarizate invers prezinta o
capacitate a jonctiunii ,,pn” variabila cu parametrul de functionare.

75
 Fig.11 Simbolurile diodei parametrice

Fig.12 Schema echivalenta a diodei parametrice:

Rs -rezistenta serie ehivalenta,

Cc-capacitatea intrinseca a diodei, Ls-inductanta serie echivalenta,
C-capacitatea variabila a jonctiunii.

Capacitatea acestor diode se poate varia comod prin modificarea tensiunii inverse
aplicate, U R .
Variatia capacitatii jonctiunii cu tensiune aplicata U R , este data de expresia:
C
C=
UR
1− UT =
KT
UT e , pentru cazul jonctiunii ,,pn” abrupte.
, unde

Parametrii specifici diodelor parametrice sunt:

• Domeniul tensiunilor pentru care dioda are o capacitate variabila
C
• Capacitatea jonctiunii la polarizare nula, max .
• Capacitatea jonctiunii la tensiunea maxima inversa, C min .
C
• Capacitatea intrinseca a diodei, c
L
• Inductanta serie echivalenta, s
R.
• Rezistenta serie echivalenta, s
• Frecventa de taiere, definita ca frecventa la care factorul de calitate al diodei
devine egal cu unitatea, capacitatea barierei avand valoarea minima
corespunzatoare tensiunii inverse maxime.

76
 6. Diode tunel
+ −
La jonctiuni foarte puternic impurificate in ambele regiuni p n , efectul Zener poate
sa apara la tensiuni inverse foarte mici, inclusiv la polarizarea nula.

Fig.13 Simbolurile diodei tunel

In rezumat dioda tunel este un dispozitiv semiconductor unidirectional de putere mica,

extrem de rapid avand o regiune cu rezistenta negativa. Rezistenta negativa a diodei se obtine
intr-un domeniu foarte larg de temperatura deoarece in regiunea in care apare aceasta
rezistenta, curentul de injectie al purtatorilor poate fi neglijabil fata de curentul de tunel.

Parametrii diodei tunel sunt:

• Tensiunea si curentul punctului de maxim ,,de varf” al caracteristicii

• Tensiunea si curentul punctului de minim ,,de vale” al caracteristicii.

• Rezistenta negativa. R = U / I = ctg

• Excursia de tensiune.

Parametrii diodei tunel TR9A realizata din germaniu:

• Tensiunea punctului maxim, 45 mV .
• Curentul punctului maxim, 1mA .
• Tensiunea punctului minim, 170 mV
• Curentul punctului minim 0.25 mV
• Excurisa de tensiune 285 mV
• Conductanta negativa − 9mho
• Rezistenta serie 1.2
• Capacitatea jonctiunii 25 pF
−9
• Inductanta serie 8.10 H

7. Diode IMPATT

Lucreaza in regim de strapungere prin avalansa si functionarea lor se bazeaza pe faptul

ca la frecvente din gama 5...100 GHz prezinta o rezistenta dinamica echivalenta negativa.

77
 Circuitul echivalent al unei diode IMPATT, contine o rezistenta dinamica negativa cat
si rezistentele pozitive parazite in serie cu o reactanta x .

Fig.14 Circuitul echivalent al diodei IMPATT

Valoarea negativa pe care o are o rezistenta r pe o anumita plaja de frecvente din

intervalul amintit permite utilizarea diodelor IMPATT in circuite de generare sau de
amplificare a semnalelor de inalta frecventa.
In domeniul frecventelor inalte sunt diode cu o structura deosebita, la care intre
regiunile p si n ale jonctiunii pn se introduce un strat de material intrinsec, diode PIN .

8. Diode cu baza dubla (tranzistoare unijonctiune)

Diodele cu baza dubla constau dint-o bara de siliciu de tip uniform impurificata, avand
cate un contact ohmic la fiecare capat si o jonctiune pn la mijloc.

Fig.15 Simbolul diodei cu baza dubla

Cele doua contacte ohmice de la capetele barei se numesc baza 1, B1 si baza 2, B2; iar
contactul corespunzator jonctiunii din centrul barei poarta denumirea de emitor.
Cele doua contacte ohmice de la capetele barei se numesc baza 1, B1 si baza 2, B2; iar contactul
corespunzator jonctiunii din centrul barei poarta denumirea de emitor.

78
 Fig.16 Dioda cu baza dubla.

Daca cele 2 baze se leaga intre ele, U B1B 2 = 0 , dispozitivul se comporta ca o dioda
obisnuita.
Rezistenta barei de siliciu este de ordinul 4 − 10 K
Daca emitorul este plasat chiar in centrul barei, el va fi polarizat la +5 V fata de B1.
cand tensiunea aplicata emitorului este mai mica de +5 V , jonctiunea pn este polarizata invers.

Caracteristicile electrice ale diodelor cu baza dubla sunt:

• Tensiunea intre baze, U B1B 2
• Rezistenta intre baze, R B1B 2
REB1
=
• Raportul de divizare, RB1B 2
1
U B1E  U B1B 2
• Curentul invers de emitator (rezidual) pentru 2

• Curentul emitorului la tensiunea minima intre emitor si baza 1, I E1

• Curentul emitorului la tensiunea minima intre emitor si baza 1, I E 2
• Tensiunea minima intre emitor si baza 1, U 2 sauU EB1
*
• Curentul de emitor in impuls, I E
U 0B1
• Tensiunea de impuls de varf a bazei 1, .

Timpii de comutatie directa si inversa fiind de ordinul microsecundelor, dispozitivele

se utilizeaza ca elemente active la oscilatoarele in dinti de fierastrau si multivibratoare.

79
 9. Diodele controlate (tiristoarele)
Diodele controlate sunt structuri cu 3 jonctiuni pn de tip “ pnpn" prevazute cu un
electrod de comanda numit grila sau poarta.

Fig.17 Simbolul diodei controlate Fig.18 Structura diodei controlate

Curentul corespunzator regimului de blocare este curentul unei jonctiuni pn polarizata

invers, in regimul de conductie, dioda permitand un salt mai mare de curent, urmare a
procesului de multiplicare prin avalansa a purtatorilor de sarcina in regiunea de trecere a
U
colectorului. Pentru tensiuni mai mici decat max , dioda controlata este blocata, iar la tensiunea
U max R
dioda se deschide. Curentul de conductie va fi limitat de rezistenta externa s .
−8
Timpul de comutare directa tg este de ordinul 10 s minim.
Timpul de comutare inversa tg , adica intervalul de timp dintre momentul in care
curentul direct se anuleaza in urma comutarii circuitului anodic si momentul in care tiristorul
in stare blocata poate suporta din nou aplicarea tensiunii fara sa se reamorseze este de ordinul
10 −6 .
Cu cel de-al treilea electrod tiristorul I se poate controla doar intrarea in conductie.
Blocarea se face anuland sau inversand tensiunea anodica sau scazand curentul sub valoarea
de automentinere.

In zona de comutatie:
• I D - curentul continuu de blocare in sens direct, care circula prin tiristorul aflat
in starea blocata si polarizat in sensul conductiei.
• U B - tensiunea de blocare – valoarea tensiunii pozitive pentru care la curent de
comanda dat tiristorul trece din starea blocata in starea de conductie.
U B0
• - tensiunea de basculare la curent de comanda 0. Ea nu trebuie depasita,
deoarece tiristorul intra in conductie independent de prezenta impulsului de
comanda.
• I H - curent dinamic de mentinere. Valoarea minima a curentului anodic care
trebuie sa se stabileasca prin tiristori la intrarea in conductie, aceasta valoare

80
 este dependenta de amplitudine, de forma si de durata impulsului de comanda
si este superioara curentului static de mentinere.

• i F - valoarea instantanee a curentului prin tiristorul aflat in stare de conductie.

• I F - valoarea medie pe o perioada, i F

IN
• - curent nominal al tiristorului. Valoarea recomandata de fabricant pentru
valoarea medie pe o perioada a curentului de conductie, pentru o schema
monofazta si sarcina rezistiva.
• I FL - curent limita de sarcina. Reprezinta valoarea maxima admisibila a
integralei in timp a patratului curentului prin tiristor, calculata pentru 10 ms si
1ms .
In zona de blocare.
• I R - curent de blocare in sens invers, care trece prin tiristorul polarizat in sens
invers conductiei.
• U DRM U RRM - tensiunea de varf maxima admisa in starea blocata, pozitiva sau
negativa, periodica.
U OSM U RSM
• - tensiunea de varf maxima admisa in sens pozitiv sau negativa
neperiodica.
Marimi de comanda.
IG
• - curent de comanda. Curentul care circula prin electrodul de coamanda
(grila), (poarta).
UG
• - tensiunea de comnda, intre grila (poarta) si catod.

Caracteristici dinamice.
• tg - timp de aprindere
• tq - timp de revenire.
Cracteristici termice.
Tj
• - temperatura jonctiunii, valoarea maxima a acestei temperaturi nu trebuie
depasita pentru a nu se produce distrugerea tiristorului.
TC
• - temperatura carcasei.
• T A - temperatura mediului de racire.

Tiristoarele se folosesc in scheme de redresare reglabile (“redresoare comandate”)

avand caracteristici similare cu cele ale tiratroanelor. Exista dispozitive tip tiristor care conduc
in ambele sensuri (bidirectionale) ca raspuns la un semnal de poarta pozitiv sau negativ. Ele se
numesc triacuri.
Tot dispozitive asemantoare tiristorului sunt dispozitivele SUS, SBS, dinisyorul si
diacul.

81
 SUS sau comutatoul unilateral: este o dioda controlata miniature avand o poarta
anodica.
SBS sau comutatorul bilateral cu siliciu: este o structura formata din doua dispozitive
conectate invers-paralel

Dinistorul cunoscut si sub denuimirea de dioda cu patru straturi sau dioda de comutatie
are o structura asemanatoare cu a tiristorului ( pnpn ), fara electrod de comanda care la
depasirea unei anumite valori a tensiunii directe aplicate intre cei doi electrozi, basculeaza din
starea de blocare in starea de comutatie.
Diacul sau dioda de trigherare este dispozitivul electronic semiconductor folosit in
oscilatoarele de relaxare si in circuitele de comutatie.

10. Fotodiodele

Sunt diode semiconductoare polarizate invers, bazate pe efectul fotoelectric intern. Sunt
construite astfel incat jonctiunea pn sa poata fi iluminata si curentul invers prin jonctiune
depinde –intre anumite limite- de intensitatea fluxului luminos incident.

Fig.19 Simbolul fotodiodei

Fotodiodele sunt dispozitive optoelectronice, care transforma radiatiile

electromagnetice in energie electrica sau invers. La baza functionarii lor sta efectul fotoelectric.
Efectul fotoelectric este fenomenul care insoteste absortia sau radiatia luminoasa de
catre un corp solid.
Prin fotodiode in lipsa iluminarii trece un curent foarte mic –curentul de saturatie al
jonctiunii- “curent de intuneric”.
Curentul invers al fotodiodei iluminate poarta numele de “curent de iluminare” si are
valori mult mai mari decat ale curentului de intuneric.
Fotodioda poate fi folosita ca celula fotovoltaica, daca lucreaza fara polarizare
exterioara.
Principalii parametrii ai unei fotodiode sunt:
• Sensibilitatea, S , este raportul dintre valoarea curentului invers si valoarea
iluminarii la care se obtine acest curent.
• Tensiunea inversa, U R , este tensiunea pana la care dispozitivul poate fi utilizat
in circuit, garantandu-se buna lui functionare.
• Curentul de intretinere, I D , este indicat de producator la o anumita valoare a
tensiunii.
t
• Timpul de crestere, t r , si de scadere, j , reprezinta intervalul temporal in care
curentul variaza.

82
 • Sensibilitatea spectrala, s , indica raspunsul fotodiodei la diferite lungimi de
unda ale luminii incidente.
• Caracteristica de directivitate a unei fotodiode reprezinta variatia relativitatii a
curentului in functie de unghiul de incidenta a luminii pe suprafata fotosensibila.

Este interesant de prezentat aici fotodioda Schottky, fotodioda P-I-N, fototranzistorul,

convertorul fotoelectric, bateria solara.
Fotodioda Schottky este formata dintr-un strat metallic depus pe suprafata unui
semiconductor, metalul fiind astfel ales incat sa formeze cu semiconductorul un contact
redresor.
Fotodioda P-I-N permite lucrul cu frecvente ale semnalului luminos cu doua-trei ordine
de marime mai mare decat in cazul fotodiodelor obisnuite.
Fototranzistorul este tranzistorul la care curentul de colector este comandat prin
iluminarea uneia din regiunile structurii. Fototranzistoarele se folosesc in montaje in care
trebuie serizata doar prezenta sau absenta luminii.
Fototiristorul este tiristorul a carui intrare in conductie se obtine prin iluminarea bazelor
structurii pnpn .
Convertorul fotoelectric este convertorul care transforma direct energia luminoasa in
energie electrica. Convertorul fotoelectric se foloseste la masurarea iluminarii in tehnica
fotografica, iar mai multe conectate in serie si in paralel ca baterii solare. Convertorul
fotoelectric mai este cunoscut sub denumirile de fotoelement, convertor fotovoltaic, pila solara.
Bateria solara este bateria formata din convertoare electrice. Ea poate contine zeci de
2
mi de elemente a caror suprafata nu depasesete cativa cm , conectate in serie si in paralel.
Bateriile solare de puteri mici (mW ) , de puteri mari (MW ) se folosesc in scopuri energetice.

11. Diodele electroluminescente

Diodele electroluminescente au proprietatea de a emite lumina atunci cand sunt direct

polarizate.

Fig.20 Simbolul diodei electroluminescente

Ele sunt cunoscute si sub numele de LED-uri.

Diodele electroluminescente se realizeaza din compusi ai galiului (Ga) cu elemente
trivalente sau pentavalente formand GaAs, GaP, GaAsP,etc.
Astazi se realizeaza curent LED-uri emitand lumina de culoare rosie, galbena sau verde.
Parametrii electrici ai diodelor electroluminecente:
• Curentul direct maxim ( I F max) are valori de ordinul zecilor de mA .

83
 • Tensiunea de deschidere a jonctiunii U F , variaza de la 1,2V pentru diodele
electroluminecente ce emit infrarosu pana la 3V pentru cele ce emit lumina
verde.
• Tensiunea inversa U R , poate avea valoarea maxima de cativa volti.

Dioda electroluminescente se caracterizeaza prin:

• Caracteristica spectrala – exprimand depndenta intensitatii luminii emise de
lungimea de unda a acesteia.
• Randamentul de conversie.

Parametrul ce defineste calitatea unui LED este intensitatea radiatiei electromagnetice

emise.
Curentul I F care corespunde acestui punct este limitat de o rezistenta electrica R
conectata in serie cu LED-ul.
Valoarea acestei rezistente se determina in functie de curentul I F , tensiunile U F si U
U −UF
R=
cu relatia: IF .

U F - tensiunea direct ape dioda electroluminescenta.

U - tensiunea la bornele sursei de alimentare.

Fig.21 Caracteristica spectrala

84
 Diodele electroluminescente sunt folosite pe scara larga in constructia afisoarelor
numerice.

CAPITOLUL VIII

TRANZISTOARE SEMICONDUCTOARE

Tranzistoarele sunt dispozitive semiconductoare care indeplinesc condiţiile necesare

amplificarii unor semnale.
Dupa tipul de purtători ce contribuie la funcţionarea lor ele sunt: bipolare, purtători de
ambele polarităţi, majoritari (electroni) si minoritari (goluri), unipolare, purtatori de o singură
polaritate, electroni sau goluri.
Tranzistoarele bipolare (TB) sunt dispozitive semiconductoare alcatuite dintr-o
succesiune de trei regiuni realizate prin impurificarea aceluiasi cristal semiconductor, regiunea
centrala fiind mult mai ingusta si de tip diferit fata de regiunile laterale. Regiunea centrala este
mult mai slab dotata cu impuritati decat celelalte regiuni si se numeste baza (B). Una dintre
regiunile laterale, puternic dotata cu impuritati, se numeste emitor (E), iar cealalta, mai saraca
in impuritati decat emitorul, se numeste colector (C). Regiunile TB formeaza cele doua
jonctiuni ale acestuia. In figura 1 sunt reprezentate cele doua structuri ale TB si simbolurile
acestora.

85
 Fig.1 Structura si simbolul TB de tip: a) pnp; b) npn

Tranzistorul transfera curentul din circuitul de intrare de rezistenta mica in circuitul de

iesire de rezistenta mare, de unde si denumirea de tranzistor (TRANSISTOR = TRANSFER
RESISTOR). Cele doua jonctiuni ale tranzistorului sunt: jonctiunea de emitor sau emitor-baza
(EB) pentru TB pnp, baza-emitor (BE) pentru TB npn, jonctiunea de colector sau colector-
baza (CB) pentru TB pnp, baza-colector (BC) pentru TB npn. TB este un dispozitiv activ care
are ca functie de baza pe cea de amplificare. Proprietatea de amplificare a TB se datoreaza asa-
numitului efect de tranzistor. Pentru TB se pot defini trei curenti si trei tensiuni asa cum sunt
prezentate in figura 2.

Fig.2 Marimile la borne ale TB: a) pnp; b) npn

Tensiunile sunt legate prin relatia: vCB = vCE + vEB, iar curentii prin relatia
iE = iC + iB. TB este asimilat cu un nod in care suma algebrica a curentilor este zero. Ca
urmare, numai doua tensiuni si doi curenti sunt marimi independente. Alegerea marimilor
electrice care descriu comportarea tranzistorului se poate face in moduri diferite. Borna comuna
defineste conexiunea tranzistorului.

1. Principiul de functionare al tranzistorului bipolar

Formarea curentilor prin tranzistor

La functionarea normala a TB jonctiunea de emitor se polarizeaza direct, iar cea de

colector invers (figura 3).

86
 Fig.3 Formarea curentilor in TB pnp

Presupunem pentru inceput ca este polarizata doar jonctiunea colectorului. Prin aceasta
jonctiune va circula numai curentul invers de purtatori minoritari notat cu ICB0. Regiunea de
trecere a jonctiunii are o largime mare datorita polarizarii inverse, extinzandu-se mult in zona
bazei intrucat aceasta este slab dotata cu impuritati. Daca se polarizeaza direct si jonctiunea de
emitor, regiunea de trecere a acesteia se ingusteaza si un numar apreciabil de goluri difuzeaza

din E in B formand curentul ipE. In acelasi timp electronii din baza difuzeaza in emitor,
obtinandu-se curentul inBE, care, datorita slabei impurificari a bazei, este mult mai mic ca
valoare decat ipE. Golurile injectate din emitor in baza devin purtatori minoritari in baza, unde
o mica parte dintre ele se recombina cu electronii de aici, generand curentul ipEB de valoare
mica. Cea mai mare parte a lor, datorita grosimii mici a bazei, va fi transportata de campul
intern din zona de trecere B-C, camp de intensitate mare, in colector, formand curentul ipEC,
care este un curent de valoare mare. Trecerea unui curent de valoare mare printr-o jonctiune
(jonctiune de colector) polarizata invers datorita cuplarii electrice cu o jonctiune polarizata
direct (jonctiunea de emitor) poarta denumirea de efect de tranzistor.
Avand in vedere cele aratate, rezulta urmatoarele relatii intre curenti prin TB pnp:
iE = ipE + inBE, iC = ipEC + ICB0, iB = ipEB + inBE – ICB0.
Insumand pe iC cu iB si tinand cont ca: ipE = ipEC + ipEB, se obtine:
iC + iB = ipEC + ICB0 + ipEB + inBE – ICB0 = ipE + inBE = iE.

Curentul ICB0 este curentul rezidual (de saturatie) caracteristic jonctiunii colectorului.
La aceasta contribuie atat electronii minoritari injectati din colector in baza, cat si golurile
minoritare injectate din baza in colector. Pentru TB npn modul cum se polarizeaza jonctiunile
si iau nastere curentii este explicat in figura 4.

Fig.4 Formarea curentilor in TB npn

87
2. Conexiuni fundamentale ale tranzistorului bipolar

Asa cum am mai spus TB trebuie tratat ca un diport (cuadripol), dar avand doar trei
borne, una dintre ele va fi comuna circuitelor de intrare si iesire. TB are trei noduri de conectare
fundamentale: conexiunea BC (cu baza comuna) (figura 5.a), conexiunea EC (cu emitorul
comun) (figura 5.b), conexiunea CC (cu colectorul comun) (figura 5.c).

c
Fig.5 Conexiunile fundamentale ale TB: a) conexiunea BC; b) conexiunea EC; c) conexiunea
CC

3. Tranzistorul bipolar in regim static

Factorul de amplificare in curent in conexiunea EC

88
 Daca se doreste controlul curentului de colector prin curentul de baza trebuie
considerata conexiunea EC. In regim stationar se scrie IE = IC + IB, IC =  F IE + ICB0 si va
F 1
IC = I nB + I CB 0
rezulta: 1−F 1−F .

F
F =
Notand cu 1 −  F , factorul de amplificare in curent in conexiunea emitor comun
1
I CE 0 = I CB 0
(EC), si cu 1−F , curentul rezidual de colector in conexiunea emitor comun (EC)
1
IC =  F I B + I CB 0
(masurat cu baza in gol), vom avea: 1 −  F

1 F

Deoarece  F  1 , se poate considera, 1−F 1−F si va rezulta:
1
I CE 0 = I CB 0   F I CB 0
1−F .
I  IE , IC   F I B
Facand aproximatia  F  1 , ecuatiile fundamentale vor C
fi:

In cazul TB se pot realiza urmatoarele regimuri (regiuni) de lucru:

1) regimul normal de lucru (regiunea activa directa) cand jonctiunea emitorului este
polarizata direct si cea a colectorului invers;
2) regimul inversat de lucru (regiunea activa inversa) cand jonctiunea emitorului este
polarizata invers si cea a colectorului direct, iar E si C isi inverseaza rolurile; acest regim nu
este folosit in mod practic deoarece parametrii atinsi de TB sunt inferiori celor corespunzatori
regimului normal (C este mai slab dopat decat E);
3) regimul de blocare (de taiere) (regiunea de blocare sau taiere) cand ambele jonctiuni
sunt polarizat invers; curentul prin TB este practic nul;
4) regimul (regiunea) de saturatie cand ambele jonctiuni sunt polarizate direct; poate
exista atat regim de saturatie normal cat si invers; tensiunile pe cele doua jonctiuni sunt mici si
nu pot varia decat foarte putin.
Primele doua regiuni de lucru sunt regiuni active, deoarece TB permite obtinerea unei
amplificari. Ultimele doua regiuni de lucru nu sunt regiuni active deoarece TB nu poate
amplifica. Totusi aceste regiuni permit utilizarea TB ca element de comutatie, deoarece in
aceste cazuri puterea disipata de tranzistor este mica din cauza valorii reduse a curentului (TB
– blocat), respectiv a tensiunii (TB – saturat).

Caracteristicile statice ale tranzistorului bipolar

In cazul neglijarii rezistentelor domeniilor semiconductoare, tensiunile de polarizare se
aplica direct pe jonctiunile unui tranzistor numai la conexiunea BC. In general, curentii dintr-
un tranzistor real difera de curentii din tranzistorul intern, in primul rand datorita faptului ca
tensiunile care ajung pe jonctiuni difera de tensiunile aplicate intre electrozi. Pentru calcule
practice ale circuitelor cu tranzistoare se utilizeaza caracteristicile statice ridicate experimental.

89
Exista trei tipuri de caracteristici in TB: caracteristicile de intrare care coreleaza doua marimi
de intrare, parametru fiind o marime de iesire, caracteristicile de transfer care coreleaza o
marime de iesire cu una de intrare, ca parametru putand fi, in principiu, oricare alta marime,
caracteristicile de iesire care coreleaza doua marimi de iesire, parametru fiind o marime de
intrare.

1) Caracteristicile statice ale tranzistoarelor bipolare in conexiunea EC.

Vom considera cazul unui TB npn de mica putere. In schema EC, tensiunile au ca nivel de
referinta potentialul emitorului. Ca marimi de intrare avem: VBE = –VEB si IB, iar ca marimi
de iesire pe VCE si IC.

a) Caracteristici de intrare.

Consideram caracteristica IB = IB(VBE) cu VCE = ct.

In figura 6 sunt reprezentate caracteristicile de intrare tipice pentru un TB cu Si.

Fig.6 Caracteristica statica de intrare

IB=IB(VBE) cu VCE=ct.

Examinand caracteristicile, observam ca daca plecam de la VBE = 0 si marind valoarea

acestei tensiuni, curentul IB este practic nul pana la o anumita valoare VBED numita tensiune
de deschidere sau de prag. In jurul acestei valori curentul creste exponential cu VBE, dupa care
variatia acestuia poate fi considerata practic liniara. Trebuie remarcat ca TB in montaj EC,
datorita variatiilor mici al lui IB, poseda o rezistenta diferentiala de intrare de valoare mare
spre deosebire de cazul montajului BC pentru care Rin,BC are o valoare foarte mica.

b) Caracteristici de transfer.

Consideram caracteristica IC = IC(IB) pentru VCE = ct. (figura 7).

90
 Fig.7 Caracteristica de transfer

(conexiune EC) IC=IC(IB) pentru VCE=ct.

c) Caracteristici de iesire.

In figura 8 este reprezentata familia caracteristicilor experimentale de iesire

IC = IC(VCE) cu IB = ct., caracteristice pentru un tranzistor npn.

Fig.8 Caracteristicile de iesire

IC = IC(VCE) cu IB = ct.

Caracteristica IB = 0 nu este, de fapt, limita regiunii de taiere. Pentru a bloca tranzistorul

este necesara blocarea jonctiunii emitorului. Functionarea TB in regim de saturatie este
intalnita frecvent in circuitele digitale, deoarece in aceasta regiune se asigura o tensiune de
iesire bine specificata care reprezinta o stare logica. In circuitele analogice se evita in mod
uzual regiunea de saturatie, deoarece factorul de amplificare al TB este foarte mic.

2) Tensiuni tipice pe jonctiunile tranzistorului

91
 Consideram caracteristica de transfer IC = IC(VBE) pentru tranzistorul npn cu Ge,
respectiv cu Si (figura 9).

Fig.9 Valori tipice ale tensiunilor pe jonctiunile tranzistorului npn

Polarizarea tranzistorului intr-un punct dat de functionare, in regiunea activa normala.

Ca si in cazul tuburilor electronice, circuitele de polarizare au rolul de a plasa functionarea
tranzistorului in PSF ales in cadrul regiunii permise de pe caracteristicile statice ale TB.

Consideram cazul TB in conexiune EC. Punctul static de functionare (PSF) se gaseste

la intersectia unei caracteristici IC = IC(VCE) pentru o anumita valoare IB cu dreapta de sarcina
statica. PSF al TB trebuie sa fie situat in regiunea permisa (figura 10), delimitata de urmatoarele
curbe:

Fig.10 Delimitarea zonei permise

Dreapta IC = ICmax pentru a feri TB de distrugerea jonctiunilor; hiperbola de disparitie

maxima corespunzatoare puterii maxime admisibile; dreapta VCE = VCEmax pentru a nu
aparea fenomenul de strapungere a TB; dreapta IC = ICmin pentru mentinerea jonctiunii
emitorului polarizata direct si in prezenta semnalului; ICmin este situata in regiunea activa a
caracteristicilor; dreapta VCE = VCEmin = VC,sat; pentru ca tranzistorul sa nu intre in regim
de saturatie este necesar ca VCE sa fie mai mare decat tensiunea corespunzatoare acestui regim.
Mentinerea unei functionari liniare a TB este legata de fixarea PSF in regiunea liniara
a caracteristicilor statice. PSF se fixeaza pe dreapta de sarcina astfel incat in regim dinamic, in

92
functie de amplitudinea semnalului care se aplica la intrare, tranzistorul sa nu intre nici in
blocare nici in saturatie (figura 11). Ecuatia dreptei de sarcina statica este: VCC = IC(RC +
RE) + VCE.

Fig.11 Stabilirea PSF pentru TB

In practica exista trei tipuri fundamentale de retele care asigura polarizarea TB.

Fig.12 Polarizare TB

Ca metode de insensibilizare a PSF utilizate se pot mentiona: metode bazate pe

introducerea de elemente liniare, metode bazate pe introducerea de elemente neliniare. Cel mai
raspandit procedeu liniar consta in introducerea rezistentei RE. In cazul in care tranzistorul este
folosit pentru variatii mari ale tensiunii si curentului de la iesire, nu se recomanda sa se utilizeze
rezistenta RE, in acest caz stabilizarea facandu-se prin polarizarea bazei cu ajutorul unei
rezistente conectate intre colector si baza (figura 13).

93
 Fig.13 Stabilizarea PSF prin intermediul rezistentei RB

Metodele neliniare de insensibilizare a PSF prin utilizarea de elemente neliniare sunt

prezentate in figura 14. Circuitele sunt prevazute cu elemente liniare de insensibilizare, iar
elemente neliniare imbunatatesc performantele acestor circuite la modificarea conditiilor de
functionare.

Fig.14 Stabilizarea PSF cu elemente neliniare:

a) cu dioda polarizata direct; b) cu dioda polarizata invers; c) cu termistor

In figura 14.a rezistenta R2 a divizorului este inseriata cu dioda D polarizata direct.

Tendinta de crestere a curentului de baza si implicit a celui de colector, datorita scaderii
tensiunii VBE, este compensata de scaderea tensiunii de pe dioda.
In figura 14.b este prezentata o schema de compensare cu dioda polarizata invers. Dioda
este parcursa de un curent Iinv care are valoarea aproximativ constanta intr-o gama mare de

94
variatie a tensiunii inverse. Daca se alege dioda astfel incat sa se asigure Iinv = = ICB0, curentul
rezidual ICB0 se inchide prin dioda si nu va mai influenta polarizarea bazei tranzistorului, deci
punctul static de functionare.
O compensare mai generala se poate realiza introducand in divizorul de polarizare un
termistor (figura 14.c) cu coeficient de temperatura negativ. Acesta determina scaderea
tensiunii de polarizare aplicate in circuitul de intrare, deci compenseaza cresterea curentului de
colector datorita variatiei tensiunii VBE in principal. Aceasta solutie se utilizeaza, in special,
in etajele amplificatoare de putere.

Tranzistorul in scheme de comutatie

O alta utilizare a tranzistorului este aceea de comutator. Circuitul folosit este cel
prezentat in figura 15.

Fig.15 Comutator cu tranzistor npn

Tranzistorul comuta curentul prin rezistenta RC. Daca tranzistorul este blocat, nu curge
un curent important, iar daca tranzistorul este deschis atunci prin RC trece curentul de colector.
Tranzistorul ca si comutator, va lucra, de regula, in urmatoarele doua stari: starea de blocare,
cand comutatorul este deschis si nu curge curent, starea de saturatie cand comutatorul este
inchis si curge curent.

Modele cuadripolare

Tranzistorul bipolar poate fi reprezentat ca un cuadripol (figura 16).

Fig.16 Tranzistorul ca si cuadripol

a) Modelul cuadripolar impedanta (z)

In acest caz, ecuatiile cuadripolare sunt: v1 = z11 i1 + z12 i2, v2 = z21 i1 + z22 i2,
unde:

95
z11 = – impedanta de intrare cu iesirea in gol;

z12 = – impedanta de reactie cu intrarea in gol;

z21 = – impedanta de transfer cu iesirea in gol;

z22 = – impedanta de iesire cu intrarea in gol.

Impedantele z11, z22 caracterizeaza proprietatile in regim variabil ale circuitelor de
intrare si iesire considerate separat, iar generatorul de tensiune z12i2, respectiv z21i1 reprezinta
dependenta tensiunii de intrare de curentul de iesire (deci reactia), respectiv a tensiunii de iesire
de curentul de la intrare (deci transferul de semnal).

Fig.17 Schema echivalenta cuadripolara z

Definitiile de baza ale parametrilor z sunt valabile, in principiu, pentru orice tip de
conexiune. Intrucat insa, de la un anumit tip de conexiune la altul, marimile curentilor si
tensiunilor din expresii se modifica (spre exemplu, la schema BC i1 este curentul de emitor, in
timp ce la schema EC este curentul de baza), rezulta ca, spre deosebire de parametrii naturali,
marimile parametrilor cuadripolari sunt diferite de la o conexiune la alta si trebuie calculate
sau masurate pentru fiecare caz in parte.

b) Modelul cuadripolar admitanta (y)

In acest caz ecuatiile cuadripolare sunt: i1 = y11 v1 + y12 v2, i2 = y21 v1 + y22 v2, unde:

y11 = – admitanta de intrare cu iesirea in scurtcircuit;

y12 = – admitanta de reactie cu intrarea in scurtcircuit;

y21 = – admitanta de transfer cu iesirea in scurtcircuit;

96
y22 = – admitanta de iesire cu intrarea in scurtcircuit.

Fig.18 Schema echivalenta cuadripolara y

c) Modelul cuadripolar hibrid (h)

Ecuatiile cuadripolare sunt: v1 = h11 i1 + h12 v2, i2 = h21 i1 + h22 v2.unde:

h11 = – impedanta de intrare cu iesirea in scurtcircuit;

h12 = – factorul de reactie cu intrarea in gol;

h21 = – factorul de amplificare in curent cu iesirea in scurtcircuit;

h22 = – admitanta de iesire cu intrarea in gol.

Fig.19 Schema echivalenta cu parametri hibrizi

97
 Modelarea cu parametrii hibrizi se aplica tranzistorului in orice conexiune. Setul de
parametri h ales este cel corespunzator conexiunii EC, care sunt relativ frecvent indicati in
cataloage. Cuadripolul care trebuie avut in vedere este cel din figura 20.

Fig.20 Tranzistorul bipolar in conexiune

Ecuatiile cuadripolare sunt: vbe = h11e ib + h12e vce, ic = h21e ib + h22e vce.
Se observa ca parametrilor h li s-a adaugat la indice litera e, care indica conexiunea
EC. Factorul de reactie h12e (denumit si factor de transfer invers de tensiune), care este de

ordinul 10–4, este o masura a influentei tensiunii vce asupra curentului ib, .

Fig.21 Circuitul echivalent

4. Tranzistoare cu efect de camp (tranzistoare unipolare)

98
 Functionarea tranzistoarelor cu efect de camp (TEC) se bazeaza pe variatia conductantei
unui strat de material semiconductor, numit canal, sub actiunea campului electric creat de
tensiunea aplicata unui electrod de comanda numit grila (G) sau poarta. Spre deosebire de
tranzistorul bipolar, curentul prin TEC se datoreaza deplasarii numai a purtatorilor majoritari,
electroni sau goluri, dupa cum canalul este de tip n, respectiv p. De aceea, TEC se numeste si
tranzistor unipolar. Pentru desemnarea tranzistoarelor cu efect de camp, se utilizeaza adesea
prescurtarea FET (Field Effect Transistor). Exista doua tipuri de TEC:
a. TEC cu jonctiune (sau cu grila jonctiune) – TECJ (JFET);
b. TEC cu grila izolata, sau TEC metal–izolator–semiconductor–TECMIS (MISFET),
TEC metal–oxid–semiconductor–TECMOS (MOSFET).

5. Tranzistorul cu efect de camp cu jonctiune

Consideram cazul TEC cu canal n. Structura sa este prezentata in sectiunea din figura 22.

Fig.22 TEC cu canal n

Structura prezentata in figura 22 pune in evidenta urmatoarele zone: zonele n+ difuzate

in stratul epitaxial n, una din ele numita sursa, iar cealalta drena, apoi zona p+ centrala numita
grila sau poarta care, impreuna cu substratul p+ delimiteaza canalul n. In tranzistor iau nastere
doua jonctiuni p+n, una intre poarta si canal, iar a doua intre substrat si canal. Jonctiunea poarta

– canal este polarizata invers, iar grosimea regiunii de sarcina spatiala asociata acestei jonctiuni
face ca sectiunea conductiva a canalului (regiunea n neutra) sa fie mai mica decat distanta dintre
cele doua jonctiuni. Aceasta sectiune este controlabila electric prin diferenta de potential care
exista intre poarta si canal. In procesul de conductie electronii sunt emisi de sursa si colectati
de drena. Si substratul p+ poate fi folosit ca grila. Daca se leaga la acelasi potential cu grila
propriu-zisa, cazul cel mai des intalnit, atunci se obtine un „efect de camp" aproximativ
simetric fata de axa longitudinala a dispozitivului. Substratul poate fi folosit insa si ca un al
patrulea electrod de comanda, caz in care se obtine tetroda cu efect de camp. TECJ are avantaje
importante fata de TB, dintre care amintim: dependenta de temperatura a caracteristicilor mai
redusa, deoarece in conductia TECJ nu mai intervin purtatorii minoritari, rezistenta de intrare
(pe electrodul grila) foarte mare, datorita jonctiunii grilei polarizate invers, lucru care este util
in anumite aplicatii, inexistenta tensiunii de decalaj, adica tensiune drena–sursa nula pentru
curent de drena zero, zgomot mai redus.

Ca dezavantaje putem aminti: TEC nu amplifica in curent, iar amplificarea in tensiune

este mica in raport cu a TB. In circuitele electronice cu componente discrete, dar si in anumite

99
circuite integrate (de exemplu, in anumite amplificatoare operationale), TEC se intalneste
impreuna cu TB, exploatandu-se avantajele ambelor tipuri de tranzistoare. Simbolurile folosite
pentru tranzistoarele cu efect de camp cu jonctiune sunt reprezentate in figura 23.

Fig.23 Simbolul TECJ: a) cu canal n; b) cu canal p

Se remarca faptul ca si in cazul TECJ sageata desemneaza o jonctiune pn (sensul este

de la semiconductorul p la semiconductorul n). Curentul de grila iG este foarte mic (de ordinul
nanoamperilor) si va fi considerat practic nul.

6. Tranzistorul cu efect de camp cu grila izolata (tranzistorul MOS)

Tranzistorul MOS (fig.24) este un dispozitiv electronic la care conductia curentului

electric se produce la suprafata semiconductorului. Proprietatile conductive ale suprafetei
semiconductorului sunt controlate de un camp electric ce ia nastere ca urmare a aplicarii unei
tensiuni pe electrodul poarta.

Fig. 24 Tranzistor MOS

100
 Izolatorul folosit este un strat subtire de oxid (SiO2) obtinut prin oxidarea termica a
suprafetei de Si. Poarta este realizata, de regula, din aluminiu, dar poate fi realizata si din alte
materiale, ca de exemplu, Si policristalin puternic dopat.

Conductia se realizeaza la suprafata substratului de Si, intre doua zone de tip opus
substratului, cele doua zone numindu-se sursa (S) si drena (D). In figura 24 substratul se
considera de tip p, sursa si drena fiind de tip n+. Pentru a se putea stabili un curent electric intre
sursa si drena, suprafata semiconductorului trebuie inversata ca tip, adica sa devina de tip n. In
acest fel, la suprafata apare un canal de tip n care leaga sursa de drena. Inversarea tipului de
conductivitate a suprafetei, precum si controlul rezistivitatii canalului se face prin campul
electric ce ia nastere prin aplicarea tensiunii pe poarta. Cand electrodul poarta este lasat in gol
sau i se aplica o tensiune negativa (vGS < 0) in raport cu sursa, nu exista practic conductie intre
sursa si drena, deoarece regiunile sursei si drenei, impreuna cu regiunea din substratul
semiconductor cuprinsa intre aceste regiuni, formeaza doua jonctiuni pn+ legate in opozitie,
astfel ca, indiferent de polaritatea tensiunii aplicate intre sursa si drena, una din jonctiuni va fi
polarizata invers, blocand calea de conductie intre sursa si drena.

Cand poarta este pozitivata (vGS > 0) fata de sursa si drena, in stratul de oxid de sub
electrodul poarta ia nastere un camp electric (figura 25) orientat dinspre metal (grila) spre
semiconductor (substrat), camp care respinge de la interfata golurile, marind concentratia
electronilor minoritari. Peste o anumita valoare VP a tensiunii vGS, numita tensiune de prag,
concentratia electronilor la interfata devine mai mare decat concentratia golurilor, adica s-a
inversat tipul de conductibilitate. Stratul superficial de la interfata, in care, sub actiunea
campului electric generat de tensiunea de grila, a fost inversat tipul de conductibilitate a
semiconductorului (in cazul de fata de la plan) se numeste strat de inversie sau canal indus
(aici, canal n). Formandu-se stratul de inversie intre D si S, cu acelasi tip de conductibilitate ca
si regiunile respective, se asigura conductia electrica intre drena si sursa.

Fig.25 Tranzistorul MOS cu grila pozitivata in raport cu sursa

101
 Aplicand atunci o tensiune vDS, prin circuitul de drena va trece un curent iD cu sensul
corespunzator polaritatii lui vDS. Daca dupa formarea canalului marim tensiunea vGS,
conductanta canalului va creste, deoarece se mareste intensitatea campului electric si un numar
mai mare de electroni se acumuleaza in canal. Prin urmare, conductanta canalului va fi
comandata de catre vGS prin intermediul campului electric dintre grila si substrat. Cu alte
cuvinte, curentul iD este controlat de tensiunea vGS cand aceasta depaseste valoarea de prag
VP. In jurul sursei, al drenei si al canalului apare o zona de sarcina spatiala.

7. Tranzistorul unijonctiune

Tranzistorul unijonctiune (TUJ) (dioda cu baza dubla) este un dispozitiv de comutatie

de putere mica, cu structura simplificata reprezentata in figura 26.a.

Fig.26 Tranzistorul unijonctiune: a) structura; b) simbol

O bara de siliciu monocristalin de tip n se contacteaza la cele doua extremitati realizând

bazele B1 si B2. In regiunea centrala se difuzeaza o zona p, care formeaza emitorul E. In felul
acesta se realizeaza central o jonctiune pn. Simbolul si sensurile pozitive pentru curenti si
tensiuni sunt aratate in figura 26.b. Caracteristica de intrare este caracteristica de intrare IE =
IE(VE), prezentata in figura 27. Pentru VBB = 0 (scurtcircuit intre B1 si B2) se obtine o
caracteristica de dioda având o rezistenta serie mare. Rezistentele rB1 si rB2 sunt rezistentele
distribuite ale barei de Si intre cele doua baze si punctul O din figura 26.a).

Fig.27 Caracteristicile IE=IE(VE) ale TUJ

Functionarea TUJ se poate explica pe schema echivalenta de regim static din figura 28.

102
 Fig.28 Schema echivalenta a TUJ in regim static

Punctul O din schema din figura, 28 corespunde punctului interior O din figura 26 a,
situat aproximativ in dreptul jonctiunii de emitor. Consideram caracteristica statica din figura
29.

Fig.29 Caracteristica statica a TUJ

Pe caracteristica statica, la polarizarea directa a emitorului in raport cu B1, se disting

regiunile: de blocare (AB), de rezistenta dinamica negativa (BC) si de conductie (CD),
specifice dispozitivelor de comutatie. In functionarea cu emitorul nepolarizat, daca baza B2 are

o polarizare pozitiva in raport cu baza B1 (VBB > 0), prin corpul dispozitivului trece un curent
mic determinat de tensiunea VBB aplicata pe rezistenta interbaza rBB = rB1 + rB2.

Presupunem ca se aplica o tensiune VE<V0, ceea ce determina ca dioda D sa fie

polarizata invers, rezultând un curent IE negativ de valoare foarte mica (regiunea AB’). Daca
tensiunea VE > V0, dar insuficienta pentru deschiderea diodei D, curentul IE este pozitiv dar
de valoare foarte mica. In cazul in care VE=V0+VD, unde VD este tensiunea de deschidere a
diodei, dioda D se deschide, fiind traversata de un curent IE mare, limitat doar de rezistenta
circuitului exterior. Curentul de emitor injecteaza purtatori de sarcina in zona cuprinsa intre
punctul O si baza B1, unde are loc un proces de multiplicare in avalansa, o scadere apreciabila
a rezistentei rB1 si a tensiunii V0 care devin r’B1<<rB1 si V’0<<V0. Ca urmare, potentialul
VE = VD + V’0 are o valoare foarte mica, iar TUJ se comporta intre emitor si baza B1 ca o
dioda in conductie (punctul D de pe caracteristica). Tensiunea de amorsare (punctul B) se
determina cu relatia: VB = VD + h VBB.
103
 TUJ-urile se folosesc, in majoritatea aplicatiilor in regim de comutatie, data fiind
caracteristica sa statica tipica dispozitivelor de comutare. Exemple tipice de aplicatii sunt:
oscilatoare, relee etc., cu viteze mari de comutatie. Tranzistorul unijonctiune complementar
(TUJC) poate fi privit drept complementul unui TUJ. Având in comparatie cu acesta, aceeasi
comportare pe care o are tranzistorul npn fata de pnp.

Simbolul este prezentat in figura 30.

Fig.30 Simbolul TUJ

CAPITOLUL IX

DISPOZITIVE OPTOELECTRONICE

104
 In functionarea dispozitivelor optoelectronice semiconductoare, rolul esential revine
luminii. Aceste dispozitive au proprietatea de a transforma un semnal luminos intr-unul electric
(dispozitive fotosensibile) sau de a emite lumina atunci cand sunt parcurse de un curent electric
(dispozitive emisive). Daca se realizeaza un ansamblu format dintr-un dispozitiv emisiv si unul
fotosensibil se obtine un cuplor optic.
Performantele dispozitivelor fotosensibile (celula fotovoltaica, fotodioda,
fototranzistorul) depind atat de intensitatea luminii, cat si de lungimea ei de unda. Deoarece
spectrele de emisie difera de la o sursa la alta, atunci cand se indica valorile parametrilor
optoelectrici ai acestor dispozitive trebuie sa se specifice atat conditiile pe care trebuie sa le
indeplineasca sursa, cat si valoarea iluminarii produse de aceasta pe suprafata fotosensibila a
fotodetectorului. Indicarea doar a valorii iluminarii este insuficienta pentru a putea compara
performantele dispozitivelor fotosensibile. Curentul furnizat de o celula fotovoltaica va fi mai
mic la o anumita iluminare datorata luminii solare decat la o iluminare egala produsa de un bec
cu incandescenta. Aceasta deoarece maximul de emesie spectrala a soarelui este in regiunea
verde a spectrului vizibil, iar cel corespunzator becului cu incandescenta in infrarosu.
Deoarece in definirea parametrilor optoelectronici ai tuturor dispozitivelor
optoelectronice intervin marimi fizice si unitati de masura ce caracterizeaza lumina (primita
sau emisa) si datorita faptului ca acestea sunt mult mai putin cunoscute decat marimile
electrice, este util sa facem cateva precizari in acest sens.
O sursa de lumina este vizibila pentru ochiul uman daca variatiile electromagnetice
produse de ea se situeaza aproximativ in domeniul 0,40 µm (violet) si 0,75 µm (rosu). Daca
lungimile de unda emise sunt mai mari de 0,75 µm se spune ca sursa emite in infrarosu, ea fiind
invizibila.
Dintre marimile fizice ce caracterizeaza lumina vizibila, anumite marimi fotometrice,
cele mai importante sunt fluxul luminos (øv), iluminarea (Ev) si intensitatea luminoasa (Iv).

Fluxul luminos reprezinta puterea luminoasa totala emisa de o sursa. El este in functie
de capacitatea ochiului omenesc de a percepe un flux energetic. Unitatea de masura in sistemul
international este lumenul (lm).
Iluminarea reprezinta densitatea fluxului luminos la o anumita distanta fata de sursa de
lumina. Aceasta marime caracterizeaza suprafetele illuminate, fiind egala cu raportul dintre
fluxul luminos si valoarea ariei suprafetei iluminate. In sistemul international unitatea de
masura pentru iluminare este luxul (lx).

105
 Intensitatea luminoasa este raportul dintre fluxul luminos emis de o sursa si unghiul
solid de emisie al acestei surse. Unitatea de masura este candela (1 cd = 1 lm/steradian).
Marimile fizice ce caracterizeaza radiatia electromagnetica independent de modul in
care aceasta este perceputa de ochiul uman se numesc marimi radiometrice. Echivalentul
marimilor fotometrice definite anterior sunt fluxul radiant (øe), iradianta (Ee), intensitatea
radianta (Ie).
Fluxul radiant reprezinta puterea radianta totala emisa de o sursa de radiatii
electromagnetice. Unitatea de masura este wattul (w).
Iradiatia se defineste ca raport intre fluxul radiant si aria suprafetei receptoare. Unitatea de
masura este wattul pe metro patrat (w/m2).
Intensitatea radianta reprezinta raportul dintre fluxul radiant total al sursei si unghiul
solid in care aceasta emite. Se masoara in watt pe steradian (W/Sr).
Dispozitivele optoelectronice au o gama larga de aplicatii. Ele vor fi mentionate pe scurt
in ceea ce urmeaza.

1. Celula fotovoltaica

Celula fotovoltaica este un dispozitiv optoelectronic care se utilizeaza fara tensiune

aplicata din exterior, ea generand o tensiune electrica atunci cand suprafata este iluminata.
Tensiunea ce poate fi masurata la bornele unei celule fotovoltaice illuminate atunci cand
aceasta nu este conectata intr-un circuit poarta numele de tensiune de circuit deschis (Voc).
Curentul ce strabate terminalele dispozitivului in timpul scurtcircuitarii lor se numeste curent
de scurtcircuit (Isc).
Curentul de scurtcircuit al oricarei celule fotovoltaice variaza liniar cu iluminarea (pe
un domeniu foarte mare de valori ale acesteia), in timp ce tensiunea de circuit deschis are o
variatie foarte pronuntata la iluminari mici, observandu-se apoi o tendinta de saturare.

Dependenta de iluminare a fototensiunii unei celule fotovoltaice cu siliciu.

Tensiunea V

0,4-
0,3-
0,2 -
0,1 -

| | | | | Iluminarea E,lx
200 400 600 800 1000

106
 catod

anod

Simbolul celulei fotovoltaice

Cu cat aria unei celule fotovoltaice este mai mare, cu atat valoarea lui Isc este mai
mare(dependenta este liniara), valoarea lui Voc fiind independenta de marimea ariei
fotosensibile.
Valorile lui Voc si Isc depind din mod diferit de temperatura: cresterea temperaturii are
ca efect micsorarea valorii tensiunii de circuit deschis si marimea valorii curentului de
scurtcircuit. In cazul celulelor fotovoltaice cu siliciu, scaderea lui Voc se face cu aproximativ
0,15%/grad.
Daca la bornele unei celule fotovoltaice aflata la o iluminare constanta se conecteaza
un resistor, prin el va trece un anumit curent I1, iar caderea de tensiune pe acesta va fi V1=I1·R.

Circuit simplu cu celula fotovoltaica

Alegerea punctului de functionare defineste in mod unic valoarea rezistorului ce trebuie

folosit.
Cand se utilizeaza curentul debitat de o celula, trebuie sa se foloseasca rezistoare de
sarcina mici, iar daca parametrul important este tensiunea, rezistorul de sarcina trebuie sa aiba
o valoare mare.
O celula fotovoltaica functioneaza in regim de scurtcircuit daca punctul de functionare
se afla pe portiunea caracteristicii I-V paralela cu axa tensiunilor.Valoarea curentului de
scurtcircuit debitat de o celula fotovoltaica depinde de lungimea de unda a lungimii incidente

107
pe suprafata fotosensibila. Luarea in consideratie a acestei dependente se face prin intermediul
sensibilitatii spectrale relative care se defineste ca raport intre valoarea curentului de
scurtcircuit la o anumita lungime de unda si valoarea maxima a acestuia in conditiile in care
densitatea fluxului energetic pe suprafata celulei este acelasi pe tot domeniul lungimilor de
unda considerate.

Cele mai utilizate cellule fotovoltaice sunt cele realizata pe siliciu, ele avand avantajul
stabilitatii mari in timp a valorilor parametrilor optoelectronici. Aplicatiile celulelor
fotovoltaice folosesc proprietatea acestora de a genera o tensiune electrica sub actiunea luminii.
Celulele fotovoltaice se folosesc la supraveghetoarele de flacara, la citirea pistei sonore a
filmelor cinematografice, la exponimetru, la unele alimentatoare (cu celule fotovoltaice).

2. Fotodioda

Conceputa pentru a raspunde la pulsuri luminoase rapide, fotodioda functioneaza in

polarizare inverse. Capsula prezinta o zona transparenta, pentru patrunderea luminii, sub forma
unei ferestre plane sau a unei lentile.

Caracteristica curent-tensiune a unei fotodiode in absenta iluminarii este identica cu cea

a unei diode obisnuite, curentul invers numindu-se in acest caz curent de intuneric (ID).

Functionand in polarizare inverse, curbele caracteristice pentru fotodioda sunt cele din
cadranul III.

108
 Curentul invers la iluminare poarta numele de curent de iluminare (IL) si are valori mult
mai mari decat curentul de intuneric. Curentul de iluminare este proportional cu fluxul luminos
incident pe suprafata fotosensibila, fiind independent de valoarea tensiunii inverse pana in
apropierea tensiunii de strapungere.Regiunea din cadranul IV a caracteristicii curent-tensiune
reprezinta functionarea fotodiodei in regim de celula fotovoltaica, fara tensiune aplicata din
exterior. O fotodioda poate fi deci folosita si ca celula fotovoltaica, o asemenea utilizare nefiind
insa indicate datorita curentilor mici furnizati.
Atunci cand fotodiodei I se aplica o polarizare inversa dreapta de sarcina se obtine prin
unirea punctului de pe axa tensiunilor corespunzator tensiunii Va aplicate cu punctual de pe axa
curentilor corespunzatori valorii –Va/Ra, Ra fiind valoarea rezistorului legat in serie cu
dispozitivul.

Dreapta de sarcina pentru fotodioda

109
 Punctul de functionare P se afla la intersectia dreptei de sarcina cu caracteristica din
cadranul III corespunzatoare nivelului de iluminare la care se lucreaza. In cazul in care
fotodioda este totusi utilizata ca celula fotovoltaica, punctul de functionare PI se afla la
intersectia curbei din cadranul IV, corespunzatoare nivelului de iluminare la care se lucreaza,
cu o dreapta ce trece prin origine si face cu axa curentilor un unghi a carui tangenta este egala
cu valoarea rezistorului de sarcina plasat la bornele dispozitivului.
Sensibilitatea spectrala a fotodiodelor cu siliciu are aceeasi alura ca a celulelor
fotovoltaice cu siliciu.
O caracteristica foarte importanta a fotodiodei, de care trebuie sa tinem seama in
aplicatii este caracteristica de directivitate. Ea reprezinta variatia relativa a curentului
fotodiodei in functie de unghiul de incidenta al luminii, sursa de lumina fiind aceeasi.
Fotodiodele cu lentila au o directivitate mult mai pronuntata fata de cele cu
fereastra.Fotodiodele sunt folosite intr-o mare varietate de scheme tip releu fotoelectric, la
cititoarele de cartele si benzi perforate; este folosit la creionul fotosensibil folosit in dialogul
om-calculator.

3. Fototranzistorul

Fototranzistorul este un transistor la care, in locul semnalului electric aplicat pe baza,

se foloseste lumina ca element de comanda. In cazul in care nu se conecteaza terminalul de
baza, fototranzistorul prezinta doua terminale corespunzatoare emitorului si colectorului.

Fototranzistor

110
 Daca fototranzistorul prezinta si terminalul corespunzator bazei, el poate fi comandat
electric din exterior. La intuneric fototranzistorul poate fi utilizat ca un tranzistor obisnuit.
In circuitele electronice, fototranzistorul se monteaza de preferinta cu emitorul comun,
iar polarizarea se face similar cu cea a tranzistorului (colectorul la un potential pozitiv, iar
emitorul la un potential negativ in cazul unui fototranzistor “npn”).
Principalul avantaj al fototranzistorului (fata de celula fotovoltaica si fotodioda) este
sensibilitatea mare la lumina, curentul obtinut in circuitul de colector fiind de zeci de
miliamperi, de aproximativ o mie de ori mai mare decat curentul furnizat de o fotodioda cu
aceeasi arie fotosensibila.
Familia de caracteristici ale unui fototranzistor este asemanatoare cu cea a unui
transistor. Deosebirea consta in aceea ca in cazul fototranzistorului, iluminarea are rolul
curentului de baza. Dreapta de sarcina si punctul functionare se construiesc in acelasi mod ca
la tranzistor.
Fotodarlingtonul este un fototranzistor cuplat, pe aceeasi structura semiconductoare, cu
un transistor. El are factorul de amplificare foarte mare (aproximativ zece mii) si este
recomandat pentru utilizari la nivele foarte mici de iluminare (zeci si sute de lucsi).
Timpul de raspuns al unui fotodarlington este de ordinal milisecundei.
Un fototranzistor poate fi simulat cu o fotodioda si un tranzistor in modul indicat in
figura urmatoare:

Sub actiunea luminii, curentul invers al fotodiodei creste, marind astfel curentul de baza
al tranzistorului. Prin urmare, iluminari diferite ale fotodiodei vor conduce la diverse valori
ale curentului de colector al tranzistorului, ansamblul comportandu-se ca un fototranzistor.
Sensibilitatea mare la lumina a fototranzistorului face ca ele sa fie folosite cu predilectie
in cele mai diverse scheme de automatizare. Datorita saturarii la nivele de iluminare nu prea
mari si sensibilitatii sporite la variatiile temperaturii ambiante, utilizarea fototranzistoarelor se
face mai ales in montaje de tipul “tot sau nimic” de genul releului fotoelectric si mai putin in
scheme la care semnalul de iesire este proportional cu iluminarea.
Se folosesc fototranzistoare in automate de protectia muncii, la masurarea fara contact
a turatiei unor piese prin intreruperea periodica a fasciculului lumino de catre acestea,
masurarea vitezei unui obiect, la detectoarele de incendiu, numararea unor obiecte in miscare,
masurarea nivelului lichidului intr-un rezervor, precum si ca detector de lumina in optocuploare
si comutoare optoelectronice cu intreaga lor gama de aplicatii specifice.

111
4. Diode electroluminiscente

O dioda care are propritatea de a emite lumina atunci cand este direct polarizata este o
dioda electroluminiscenta. Pentru desemnarea acestui tip de dispozitive este folosita in mod
curent prescurtarea LED care provine de la initialele denumirii in limba engleza LIGHT
EMITTING DIODE,adica dioda emitatoare de lumina.
Diodele electroluminiscente se realizeaza pe compusi intermetalici de tipul GaAlAs,
GaAsP, GaAs sau GaP.
Structura semiconductoare a unui LED are o suprafata foarte mica, ea fiind deci o sursa
cvasipunctuala de lumina.
Parametrii electrici ai LED-urilor sunt identici cu cei ai diodelor, valorile lor fiind
diferite de la un tip de dispozitiv la altul:
- curentul direct (IF) nu trebuie sa depaseasca 50 mA la LED-urile ce emit in vizibil, el putand
atinge 100 mA la diodele electroluminiscente ce emit in infrarosu;
- tensiunea de deschidere a jonctiunii (VF) reprezinta diferenta de potential ce trebuie aplicata
la bornele diodei electroluminiscente pentru ca aceasta sa emita;
- tensiunea inversa (VR) este cuprinsa intre 3-5 V, depasirea acestor valori putand duce la
distrugerea dispozitivului.
Parametrul ce defineste calitatea unui LED este intensitatea radiatiei electromagnetice
emise. In acest sens, diodele electroluminiscente ce emit in domeniul vizibil sunt caracterizate
de intensitatea luminoasa, masurata in minicandele, iar cele cu emisie in infrarosu de intensitate
radianta, masurata in mw/steradian.
In orice circuit, LED-ul trebuie montat in serie cu un resistor, calculul valorii acestuia
facandu-se in functie de tipul diodei electroluminiscente si de curentul ce dorim sa treaca prin
dispozitiv.
Daca dioda electroluminiscenta este plasata in circuitul de colector al unui transistor
“npn”, curentul direct prin LED este egal cu curentul de colector al tranzistorului.

112
 Timpii mici de raspuns ai LED-urilor permit obtinerea unor semnale luminoase de
frecvente mari (zeci de MHz) atunci cand li se aplica tensiuni alternative corespunzatoare.
Diodele electroluminiscente sunt utilizate pe scara larga in instalatiile si aparatele
electronice, profesionale sau de larg consum, ca indicator luminos cu doua stari: aprins sau
stins.
Fata de becul cu incandescenta, LED-ul prezinta avantajele unei fiabilitati mult sporite
ale timpului de raspuns incomparabil mai mic si dimensiunilor reduse. LED-ul nu solicita
circuitele de comanda in momentul aprinderii prin absorbirea unui supracurent important asa
cum se intampla cu filamentul rece al unui bec. Singurul dezavantaj major este vizibilitatea
redusa in conditii de iluminare ambianta puternica.
Grupate sub forma elementelor de afisare numerica (digiti), LED-urile servesc ca
afisoare in aparatura digitala. Le intalnim la calculatoare, ceasuri electronice, AVO-metre
numerice, frecventmetre de precizie, case de marcaj sau balante numerice etc.
Timpii mici de raspuns fac ca sa fie aplicabila multiplexarea in timp, adica comanda
succesiva, cu un singur circuit decoder si un singur amplificator de curent, a tuturor cifrelor
unui afisaj. Aceasta se face prin adresarea succesiva a diferitilor digiti cu o frecventa suficient
de mare incat ochiul sa nu distinga palpairea.
Datorita consumului relative important, utilizarea in aparatura portabila este limitata si
aprinderea afisajului se face doar pentru scurt timp atunci cand este nevoie.

5. Cuplorul optic

Cuplorul optic este un dispozitiv optoelectronic format dintr-un emitator (LED) si un

receptor de lumina (fotodioda, fototranzistor etc) asezate fata in fata la o distanta foarte mica,
in aceeasi capsula opaca. Cuploarele din familia ROL 6X (X=1,2,3,4) au ca emitator de lumina
un LED cu emisie in infrarosu, iar ca receptor un fototranzistor, un fotodarlington, o fotodioda
cuplata cu un transistor sau o fotodioda cuplata cu doua tranzistoare in montaj darlington.
Atunci cand la intrarea cuplorului, adica la terminalele corespunzatoare LED-ului, se
aplica un semnal electric, la bornele receptorului (iesirea cuplorului) se obtine un semnal
electric. Prin urmare cuplorul optic transmite o comanda electrica prin intermediul luminii,
asigurandu-se o izolare foarte buna din punct de vedere electric intre circuitul de intrare si cel
de iesire.
Caracteristic cuplorului optic este faptul ca prin el informatiile se transmit strict intr-un
singur sens, de la circuitul de intrare la cel de iesire, fara reactie in sens invers.
Parametrii ce caracterizeaza un cuplor optic sunt de doua feluri: cei ce se refera separate
la emitator si receptor si cei referitori la ansamblul lor. Din prima categorie fac parte parametrii
discutati anterior la LED-uri, fotodiode si fototranzistoare.
Specifici cuplorului vor fi parametrii ce caracterizeaza ansamblul LED-receptor:
- tensiunea de lucru reprezinta diferenta de potential care poate exista intre emitator si detector
fara pericolul strapungerii dielectricului; valorile ei sunt de ordinul miilor de volti;
- factorul de transfer in curent este raportul dintre variatia curentului la iesire si variatia
corespunzatoare a curentului la intrare; el este mai mic decat unu doar daca la iesire este o
fotodioda;
- timpul de raspuns, este definit ca in cazul oricarui dispozitiv optoelectronic fotosensibil.

Realizarea unui compromis intre valoarea factorului de transfer in curent si valoarea

timpului de raspuns nu satisface aplicatiile speciale si din acest motiv se prefera fabricarea de

113
cuploare optice la care unul dintre cei doi parametrii sa aiba o valoare cat mai buna. Se poate
realiza un cuplor optic folosind un LED cu emisie in rosu (sau infrarosu) si o fotodioda (sau un
fototranzistor) asamblate ca in fig. urmatoare:

ROL 0.3

ROL 031
Structura unui cuplor optic simplu

In cazul utilizarii unor LED-uri verzi sau galbene “eficacitatea” cuplorului obtinut va
fi mai mica deoarece maximul sensibilitatii oricarui fotodetector cu siliciu se afla in domeniul
infrarosu.
O varianta de cuplor optic este reprezentata de comutatorul optoelectronic. El este
alcatuit dintr-un LED miniatura cu emisie in infrarosu si un receptor miniature montate intr-o
carcasa cu fante circulare interioare, spatiul liber dintre ele fiind de 2,5 mm.
Functionarea comutatoarelor optoelectronice se bazeaza pe intreruperea fluxului
radiant emis de LED de un obiect opac ce patrunde in spatiul dintre emitor si receptor. Aceasta
intrerupere este sesizata de circuitul ce iesire care da o comanda prestabilita.
Optocuploarele isi gasesc largi aplicatii in montaje unde este necesara izolarea
galvanica intre circuite care lucreaza la ternsiuni sau curenti diferiti. De pilda, un intrerupator
cu sensor care cupleaza un circuit de forta la simpla atingere cu degetul a doua piese metalice
pune problema izolarii circuitului comandat (in legatura cu reteaua) de circuitul de comanda
care trebuie sa poata fi atins cu degetul fara pericol.
In alte aplicatii se foloseste proprietatea optocuploarelor de a nu avea nici un fel de
reactie intre circuitul comandat si circuitul de comanda (sursa de semnal).
Comutatoarele optoelectronice permit realizarea unor traductoare de pozitie fara
contact mecanic, deosebit de utile in multe domenii. Aplicatia cea mai obisnuita este
constatarea prezentei unui obiect, in spatiul dintre elementelul fotoemisiv si cel fotosensibil.
Se poate urmari astfel continuitatea firului la o masina automata de bobinat ori la un razboi de
tesut, sau se poate opri automat magnetofonul la terminarea ori ruperea benzii magnetice.
Daca pe axul unui motor pas cu pas se monteaza un disc cu fante sau zone transparente
ce se rotesc in spatial dintre elementele unui comutator optoelectronic, atunci devine posibila
cunoasterea in orice moment a pozitiei rotorului, prin numararea fantelor ce s-au perindat prin
fata fotodetectorului. Un numarator electronic reversibil si o memorie indeplinesc aceasta
functie. Dispozitive de acest tip se intalnesc la masini unelte cu comanda numerica, la
imprimante de mare viteza care tiparesc pe hartie datele de calculator, la deplasarea capului de
inregistrare/redare a datelor pe discurile magnetice care constituie memoria unor masini de
calcul s.a.m.d.

114
 CAPITOLUL X

REDRESOARE

Producerea si distributia energiei electrice se face cu o tensiune care evolueaza

sinusoidal in timp, avind media zero; frecventa este de 50 de Hz in Europa si de 60 Hz in
America de Nord. Alegerea acestei forme este legata de comoditatea producerii dar, mai ales,
de posibilitatea utilizarii transformatoarelor pentru modificarea valorii tensiunii si a curentului.
Totusi, aparatura electronica are nevoie de energie electrica furnizata sub forma unei
tensiuni continue, care nu-si schimba polaritatea si care ramane practic constanta in timp.
Aceasta este produsa de un alimentator, a carui structura generala este prezentata in fig. 1

0 0 0 0

Retea
Sarcina

Filtru Stabilizator
~ Redresor
R F St
220 V 50 Hz
RB S
Transformator bleeder

Fig.1 Schema bloc a unui alimentator

Transformatorul modifica amplitudinea tensiunii sinusoidale de la valoarea de 311 V

(corespunzand tensiunii efective de 220 V) la valoarea convenabila aparatului care trebuie

115
alimentat. Urmeaza apoi redresorul R, care determina ca tensiunea (si curentul) de la iesirea sa
sa fie monopolare (sa nu-si schimbe sensul in timp). Forma de unda redresata are o medie
nenula dar prezinta o ondulatie (riplu, in jargonul electronistilor) inacceptabil de mare.
Urmeaza apoi un filtru de netezire F care micsoreaza aceasta ondulatie. Daca precizia cu care
tensiunea de alimentare trebuie sa ramana constanta in timp este mare, dupa filtru se
intercaleaza un stabilizator de tensiune St, care micsoreaza substantial efectele asupra tensiunii
de iesire produse atat de variatiile tensiunii nestabilizate de la intrarea sa cat si de modificarile
curentului absorbit de sarcina S.
In situatia cand intreruperea alimentarii s-ar face cu alimentatorul in gol (absenta
sarcinii) condensatoarele de filtrare ar ramane incarcate pentru mult timp si ar reprezenta un
inconvenient, mai ales daca alimentatorul este reglabil si este repornit la o tensiune mai mica.
Din acest motiv, este bine sa montam permanent la bornele sale o rezistenta de valoare mare,
cunoscuta in jargon ca "bleeder", care la deconectare sa coboare la zero tensiunea de iesire intr-
un timp rezonabil, de ordinul secundelor.

1. Redresorul monoalternanta

Prin redresare (rectification in limba engleza), o tensiune alternativa care atinge atat
valori pozitive cat si negative este convertita intr-una care are valori de o singura polaritate.
In consecinta, daca tensiunea redresata este aplicata unui consumator (sarcina), curentul
va circula intr-un singur sens.
Principiul redresarii consta in comutarea caii de curgere a curentului astfel incat, desi
la intrare el circula in ambele sensuri, trecerea sa prin sarcina sa se faca intr-un singur sens.
Din acest motiv, comutarea trebuie sa se faca sincron cu schimbarea sensului curentului
alternativ de la intrare. Acest lucru se realizeaza la generatoarele magnetoelectrice de curent
continuu printr-un comutator mecanic care se invarte odata cu axul generatorului.
Existenta diodelor semiconductoare a facut posibila construirea unor redresoare statice
(fara piese mecanice in miscare) care sa poata fi conectate oriunde in circuitul de curent
alternativ. Conducand numai intr-un singur sens, dioda sesizeaza automat momentul schimbarii
sensului tensiunii alternative si, in acelasi timp, comuta calea de curent, blocandu-se sau intrand
in conductie. Cel mai simplu redresor este cel monoalternanta, prezentat in fig.2.

dioda conduce dioda este blocata

+ Us
~ U1 R s Us
_
0
U1
t

Fig.2 Redresorul monoalternata

116
 Tensiunea alternativa U1 este desenata cu linie intrerupta iar tensiunea redresata cu linie
continua. Atata timp cat tensiunea la bornele secundarului este negativa, dioda este invers
polarizata si este blocata; curentul prin ea este nul si, conform legii lui Ohm, nula este si
tensiunea pe rezistenta de sarcina. Pentru semialternanta pozitiva, dioda este polarizata direct
si intra in conductie. Daca neglijam, in prima aproximatie, caderea de tensiune pe dioda (cu
valoarea sub 1 V), intreaga de tensiune de la bornele secundarului (cu valori uzuale de zeci de
volti) se regaseste la bornele rezistentei de sarcina, ca si cum aceasta ar fi legata direct la
bornele secundarului.
In concluzie, rezistenta de sarcina este conectata la tensiunea alternativa numai pe
parcursul semialternantelor pozitive; in timpul semialternantelor negative ea este lasata, pur si
simplu, in gol.

2. Filtrul capacitiv

Desi are o singura polaritate, tensiunea produsa de redresor nu poate fi utilizata direct
la alimentarea unui aparat electronic deoarece ea sufera variatii importante in timp; mai mult,
curentul prin sarcina este zero jumatate din timp.

Trebuie sa gasim o solutie ca furnizarea curentului prin rezistenta de sarcina sa se faca

mult mai uniform; aceasta revine la inmagazinarea sarcinilor electrice pe intervalul de timp cit
dioda conduce si utilizarea acestei rezerve pe durata cat dioda este blocata. Dispozitivul care
poate inmagazina sarcina electrica este condensatorul si cu el se construieste filtrul de netezire,
ca in fig. 3.

t aprox.
t exact Us
U s max
U
+
~ U1 Cf R s Us
_
0
evolutia aprox.
t
U1

Fig. 3 Redresor monoalternanta cu filtru capacitiv

Sa consideram ca la trecerea prin zero a sinusoidei el este initial descarcat. Pe

semialternanta pozitiva dioda intra in conductie si furnizeaza, pe langa curentul prin sarcina
(determinat de legea lui Ohm) un curent de incarcare a condensatorului, asa cum se vede in fig.
4 a). Rezistenta interna a secundarului este suficient de mica astfel incat incarcarea este practic
instantanee si tensiunea pe condensator urmareste tensiunea de la bornele secundarului,
atingand o valoare maxima egala cu amplitudinea tensiunii sinusoidale a secundarului (de fapt,
mai mica decat aceasta cu valoarea tensiunii de deschidere a diodei).

117
 + +
+ + +
U1 Cf Rs U1 Cf Rs U1 Cf
- - -
- -

condensatorul
dioda dioda este se descarca
conduce blocata prin secundar
evolutia tensiunii
pe condensator

aceasta s-ar fi intimplat daca

in locul diodei am fi avut un
conductor

a) b) c)

Fig. 4 Incarcarea si decarcarea condensatorului de filtrare

Din acest moment, tensiunea la bornele secundarului incepe sa scada. Daca in locul
diodei am fi avut un simplu fir conductor, ca in Fig. 4 c, condensatorul ar fi inceput sa se
descarce prin secundar, tensiunea sa urmand in continuare sinusoida, care acum este
descendenta. Dioda insa nu permite trecerea curentului in acest sens si ea se blocheaza imediat
ce sinusoida a atins valoarea maxima, izoland secundarul de restul circuitului asa cum se vede
in desenul b) al figurii. Condensatorul ramane sa se descarce numai prin rezistenta de sarcina;
asa cum stiti, evolutia tensiunii este exponentiala, cu o constanta de timp egala cu produsul
Rs C f
.
Pentru valori mari ale acestei constante de timp ( Rs C f  perioada retelei ) ,
tensiunea, scazand incet, este aproximativ constanta si, confom legii lui Ohm, curentul de
descarcare este si el aproximativ constant Is  const. = I0.

In cazul in care dupa redresor este montat un stabilizator, asa cum vom vedea, tensiunea
pe sarcina este mentinuta practic constanta (variatii sub 0.01 %) si curentul de descarcare este
intr-adevar constant.

Cum, pe condensator, dU dt = I 0 C evolutia tensiunii se face dupa o linie dreapta,

cu viteza constanta. Condensatorul nu se descarca complet pana la inceperea noii
semialternante pozitive, asa ca dioda nu se mai deschide incepand chiar din acest moment, ci
abia cand tensiunea secundarului, crescand sinusoidal, devine mai mare decat tensiunea pe
condensator, care scadea. Dupa deschidere, dioda conduce din nou pana in momentul cand
sinusoida ajunge la valoarea maxima, asigurand condensatorului o noua rezerva de sarcina
electrica. Din acest moment dioda se blocheaza si procesul se repeta periodic.
Practic, majoritatea timpului rezistenta de sarcina primeste curent de la condensator si
nu de la dioda.

118
 Astfel, putem considera, pentru o filtrare buna, ca durata  t a descarcarii
condensatorului este aproximativ egala cu perioada retelei de alimentare  t  T = 20 ms
I T
Din acest motiv, adancimea ondulatiei rezulta simplu U  0 , relatie utilizata
in proiectarea redresoarelor. Cf

De multe ori este nevoie sa caracterizam efectul filtrarii printr-un factor adimensional,
astfel incat sa nu mai conteze marimea tensiunii obtinute. Se introduce, astfel, factorul de
ondulatie, ca fiind U 2 raportul dintre amplitudinea a ondulatiei si marimea

U 1
=
medie a tensiunii.
2 U med

In cazul nostru, inlocuind valoarea medie a tensiunii de pe sarcina I0 Rs

T
obtinem expresia factorului de ondulatie ca  mono 
2 Rs C f

Trebuie subliniat ca aceasta aproximatie este valabila pentru filtrari bune, adica la valori
  1 .
Am considerat, pentru simplitate, ca sarcina redresorului este un rezistor. In realitate nu
se intampla aproape niciodata asa, pentru ca rezistoarele pot fi incalzite si in curent alternativ
si, deci, nu au nevoie neaparat de tensine continua. Sarcina este, in general, un circuit complex,
care nu respecta legea lui Ohm si care are nevoie de o tensiune constanta dar necesita un curent
care nu este constant in timp. Ce se intampla daca intensitatea curentului prin sarcina sufera o
variatie foarte rapida? Panta cu care coboara tensiunea pe condensator se schimba brusc dar
ramane in continuare suficient de mica pentru ca tensiunea la bornele sarcinii sa nu varieze
semnificativ. Curentul suplimentar este furnizat instantaneu de imensa rezerva de sarcina de pe
condensator.

4700  F 0.1  F
ceramic

Fig. 5 Condensator de valoare mica cu inductanta neglijabila

In realitate, insa, condensatoarele de valori foarte mari (mii si zeci de mii de F)
utilizate la filtrare sunt condensatoare electrolitice cu aluminiu si sunt realizate prin infasurarea
unui sandwich metal-izolator-metal. Din acest motiv, ele prezinta o inductanta semnificativa,
care se comporta ca un "soc" pentru variatiile bruste de curent. In consecinta condensatorul nu

119
 poate furniza rapid varfurile de curent cerute de sarcina si, in consecinta, in aceste momente
tensiunea pe sarcina coboara brusc.

Rezolvarea consta in montarea, in paralel cu condensatorul de valoare foarte mare, a

unui condensator de valoare mica, dar cu inductanta neglijabila (Fig.5). Acesta poate fi unul
electrolitic cu tantal (disponibil de valori de cativa F) sau unul ceramic (valori de 0.1 F).
Acum varfurile scurte de curent sunt suplinite de condensatorul de valoare mica (dar care
raspunde rapid) iar variatiile lente sunt suplinite de condensatorul de valoare mare care are o
rezerva de sarcina mult mai mare. Cand firele intre alimentator si circuitul care trebuie
alimentat sunt lungi, pentru a elimina efectul inductantei lor, un alt condensator rapid trebuie
montat chiar pe circuitul alimentat.

3. Redresorul dubla alternanta

In circuitul descris anterior, incarcarea condensatorului se facea o singura data intr-o

perioada, in timpul semialternatei pozitive. Datorita pretului scazut al diodelor, azi se foloseste
aproape exclusiv redresarea dubla alternanta, care ofera in aceleasi conditii, un riplu redus la
jumatate.

O astfel de schema, care utilizeaza o punte de diode, este prezentata in fig.6. In timpul
celei pozitive conduc diodele D2 si D4 , pe cand in timpul semialternantei negative intra in
conductie diodele D 1 si D3 . Rezultatul este acela ca prin rezistenta de sarcina sensul curentului
ramane acelasi.

Daca aplicam si filtrarea, forma de unda a tensiunii de pe sarcina arata ca in fig. 7,

unde am desenat cu linie intrerupta evolutia tensiunii redresate in absenta filtrarii. De data
aceasta, condensatorul se descarca un timp egal practic cu jumatate din durata perioadei
sinusoidei de la intrare. Din acest motiv, pentru acelasi produs, adancimea ondulatiei si,
corespunzator, factorul de ondulatie au valori de doua ori mai mici decat in cazul filtrarii
monoalternanta
T
 dubla alt . 
4 Rs C f , cu T = 20 ms , perioada retelei de alimentare.

I 0T
Corespunzator, adancimea riplului este U  .
2C f

120
 Us
D1 D2

U1 ~ + 0
t
U1
D4 D3 R s Us
_

D2 D1
+ _
U1 U1
_ + +
+
D4 D3 Rs D3 Rs
_ _

Fig. 6 Redresorul dubla alternanta

Us
T

0 t

Fig. 7 Tensiunea de iesire a unui redresor dubla alternanta dupa filtrare

Sa vedem de ce condensatoare avem nevoie pentru un curent de 1 A si un riplu

rezonabil, de 1 V. Cum perioada retelei in Europa este de 20 mS, obtinem o valoare
I 0T 1A  20mS
Cf  = = 10 mF = 10 000F
2U 2V , adica o valoare destul de mare. Daca dorim
curenti mai mari, valoarea necesara creste proportional.
Condensatoarele electrolitice cu aluminiu ajung pana pe la 68 000 F, dar cele care
suporta tensiuni si curenti mari sunt voluminoase si scumpe. Scaderea riplului de un numar de
ori se poate realiza cu pretul cresterii capacitatii de filtraj de acelasi numar de ori. E bine, deci,

121
sa nu ne incapatanam sa obtinem un riplu prea mic, mai ales ca acesta poate fi redus ulterior de
aproape zece mii de ori, mult mai comod si ieftin, prin stabilizare. Un riplu de 1-2 V este, din
aceste motive, o alegere buna.
Merita subliniat ca la redresarea dubla alternanta, ondulatia are frecventa de 100 Hz si
nu de 50 Hz ca la redresarea monoalternanta. Prezenta unui riplu de 50 Hz la un redresor dubla
alternanta este semnul sigur ca una sau doua diode din punte sunt intrerupte si el functioneaza
ca unul monoalternanta.

4. Stabilizatorul de tensiune cu dioda Zenner

Asa cum am vazut, tensiunea medie dupa redresare si filtrare depinde de amplitudinea
tensiunii sinusoidale de la bornele secundarului transformatorului care, la randul ei, este
proportionala cu amplitudinea tensiunii de la retea. Or, aceasta nu este riguros constanta,
datorita marimii variabile a curentului absorbit de consumatori. In plus, chiar dupa filtrare,
tensiunea produsa mai are o componenta variabila, numita ondulatie, cu frecventa de 50 Hz sau
100 Hz (dupa tipul redresarii).
Stabilizatorul (voltage regulator in limba engleza) are rolul de a micsora aceste variatii,
forma tensiunii la iesirea sa apropiindu-se foarte mult de o functie constanta. Acest efect este
masurat prin factorul de stabilizare SU , definit ca raportul variatiilor tensiunii la intrarea si
U nestab
SU =
respectiv, iesirea sa:
U stab .

Cu cat acest factor are valori mai mari, cu atat stabilizatorul este mai eficient.
O alta cauza a variatiei tensiunii produse de alimentator este provocata de modificarea
in timp a curentului prin sarcina. Aceasta variatie a tensiunii poate fi exprimata ca
U s = − R0  I s unde R 0 este rezistenta sa echivalenta Thevenin.
Scaderea tensiunii produse atunci cand sarcina absoarbe mai mult curent se datoreaza
rezistentei secundarului transformatorului dar, in principal, maririi ondulatiei, care este
proportionala cu valoarea curentului.
Dupa cum am aratat, tensiunea medie dupa filtrare este U smed  U s max − U 2 , deci
scade la cresterea ondulatiei. In absenta stabilizatorului, alimentatorul ar avea o rezistenta
interna inacceptabil de mare.
Asa cum se vede in fig. 8, diodele Zener prezinta la polarizare inversa o regiune pe
caracteristica statica unde tensiunea pe dioda ramane practic constanta la variatii importante
ale curentului. Aici, rezistenta dinamica rZ = dU dI are valori de ordinul 5-10 . Utilizand
aceasta proprietate, se realizeaza stabilizatoare de tensiune, avand schema din fig. 9 a.

122
 I
0
0U

-10 mA

Fig. 8 Caracteristica inversa a unei diode Zener

Pentru ca dioda Zener sa stabilizeze tensiunea, curentul prin ea nu trebuie sa scada nici
un moment sub valoarea de 10 mA.

Pentru variatiile tensiunii de intrare, asa cum se vede in desenul b) al figurii, circuitul
se comporta ca un divizor format din rezistorul R si rezistenta dinamica rZ a diodei Zener
(rezistenta de sarcina are valori mult mai mari decat rZ ). Pentru a obtine un factor bun de
stabilizare rezistenta de "balast" R trebuie sa fie mult mai mare decat rezistenta dinamica a
diodei Zener: R  rZ .

nestabilizata

Uin nestabilizata  Uin Uin

24 
R stabilizata R
I out  I out T
50 mA
I out
Uout  Uout
Uout
DZ Rs rZ Rs
DZ Rs

a) b) c)

Fig. 9 Stabilizator cu dioda Zener (a), schema sa echivalenta pentru variatii (b) si varianta
perfectionata, cu sursa de curent (c)

R + rZ R
In aceasta aproximatie obtinem factorul de stabilizare in tensiune ca SU  
rZ rZ

123
 Pe de alta parte, pentru a beneficia de rezistenta dinamica mica a diodei, trebuie sa
trimitem prin ea un curent de cel putin 10 mA, astfel ca rezistenta R va fi parcursa de
I S + 10 mA si va trebui sa pierdem o tensiune cel putin egala cu 10 mA  R . In consecinta,
nu putem obtine un factor de stabilizare prea mare. Daca tensiunea pierduta este de 5 V,
R = 500  ]i SU este pe undeva intre 50 si 100.
Marirea acestui factor, fara sacrificarea unei tensiuni mai mari, se poate face daca
inlocuim rezistorul R cu o sursa de curent, ca in Fig. 9 c). Desi tensiunea pierduta va fi aceeasi,
rezistenta dinamica (la variatii) prezentata de acest dispozitiv va fi mult mai mare; cu un simplu
tranzistor bipolar putem obtine rezistente echivalente de ordinul M, crescand astfel de 1000
de ori factorul de stabilizare.
Privita dinspre rezistenta de sarcina (Fig.9 b), rezistenta de iesire R 0 a stabilizatorului
este rezistenta echivalenta a divizorului si este, deci, de ordinul a 5-10 

O micsorare semnificativa a acestei rezistente se poate obtine daca circuitului i se

adauga un tranzistor, ca in fig. 10. Sarcina este acum legata in emitorul tranzistorului, unde
potentialul este cu 0.6 V mai coborat decat potentialul bazei. Astfel, variatiile tensiunii pe
sarcina sunt egale cu cele ale tensiunii de pe dioda stabilizatoare, factorul de stabilizare
ramanand acelasi.

Asa cum se vede in figura, numai 1 (  + 1)  1 100 din curentul prin sarcina este
absorbit din anodul diodei Zener (  fiind factorul de amplificare al tranzistorului). Putem
scrie, deci, rezistenta de iesire a stabilizatorului perfectionat ca
− U s 1 − VB
R0 = = 
I s   I B , dar fractia din dreapta este chiar rezistenta de iesire a
rZ
R0 =
stabiliaztorului fara tranzistor, care era practic rezistenta dinamica a diodei Zener  .

Uin  IB (  +1) I B
Uout
-
0.6 V Is
R +
IB Rs
VZ
DZ

Fig. 10 Stabilizator cu dioda Zener si tranzistor

124
 Astfel, tranzistorul reduce de  ori rezistenta de iesire a stabilizatorului
care ajunge, in acest mod, la valori sub 0.1 .

Performante mult mai bune sunt oferite de stabilizatoarele integrate, disponibile odata
cu aparitia tehnologiei circuitelor integrate. Cresterea factorului de stabilizare este realizata
prin inlocuirea rezistorului de balast cu o sursa de curent. De asemenea, utilizarea reactiei
negative face posibila atingerea unor valori infime pentru rezistenta de iesire. Chiar masurata
cu un voltmetru digital, tensiunea de iesire apare a fi constanta, stabilizatorul apropiindu-se
foarte mult de sursa ideala de tensiune.

O categorie speciala de stabilizatoare o constituie referintele de tensiune. Ele nu sunt

destinate alimentarii unor circuite ci producerii unei tensiuni electrice extrem de constante,
necesare in operatii de comparatie cu alte tensiuni. Principala calitate a unei referinte de
tensiune este deriva ei cu temperatura. Cele mai bune performante sunt de ordinul a 1 ppm/oC
(1 ppm inseamna o parte la un milion adica 10-6).

125
 CAPITOLUL XI

STABILIZATOARE

Stabilizatoarele de tensiune continua reprezinta dispozitive electronice care se

monteaza intre o sursa primara de energie si consumator, in scopul asigurarii acestuia din urma
cu tensiunea de valoare necesara, indiferent de variatiile tensiunii sursei primare sau de curentul
absorbit de consumator. Prin sursa primara de energie se intelege o sursa care furnizeaza o
tensiune continua ce poate varia; de regula, aceasta este un redresor sau o baterie de
acumulatoare. In prezenta lucrare se vor folosi notatiile Ui pentru tensiunea la intrarea
stabilizatorului si Ue pentru tensiunea la iesirea acestuia.
Notiunea de „valoare necesara” a tensiunii de la iesirea stabilizatorului trebuie inteleasa
ca o plaja de valori care convin consumatorului pentru o functionare corecta. Este evident ca,
dupa cum aceasta plaja de valori poate fi mai ingusta sau mai larga, schema de principiu a
stabilizatorului trebuie sa fie mai pretentioasa sau mai rudimentara. In functie de aceasta se
definesc parametrii principali ai stabilizatoarelor.

1. Parametrii stabilizatoarelor:

Factorul de stabilizare se refera la variatiile tensiunii de la iesirea stabilizatorului,

exclusiv datorita variatiilor tensiunii de la intrarea sa, cu mentinerea constanta a consumului
de curent. Cu alte cuvinte, factorul de stabilizare caracterizeaza gradul de constanta a tensiunii
de la iesirea stabilizatorului cand tensiunea de la intrarea sa variaza inre doua limite permise.In
general variatiile tensiunilor de la intrare si de la iesire se masoara procentual, astfel ca factorul
de stabilizare are expresia:

Ui / Ui
F= , I = ct
Ue / Ue

126
 Notatiile Δui si Δue definesc variatiile tensiunilor de la intrarea respectiv iesirea
stabilizatorului.
Rezistenta de iesire sau rezistenta interna se refera la variatiile tensiunii de iesire
datorita curentului absorbit de consumator, cu mentinerea constanta a tensiunii la intrare:
Ue
Ri = , Ui = ct
I

Ondulatiile tensiunii de iesire

De cele mai multe ori sursa primara de energie este un redresor alimentat de la reteaua
de curent alternativ. Ondulatiile tensiunii furnizate de redresor avand frecventa de 50 Hz sau
100 Hz, dupa cum se redreseaza numai una sau ambele alternante, se transmit atenuate la iesirea
stabilizatorului. Marimea lor se exprima fie in valori eficace, fie in valori varf la varf si trebuie
sa fie cat mai redusa, in special in cazurile cand prin stabilizatoar se alimenteaza amplificatoare
de audiofrecventa de inalta calitate sau orice alt consumator a carei functionare corecta este
deranjata de mici variatii rapide ale tensiunii de alimentare.
In afara de ondulatiile transmise de la tensiunea sursei primare, este de mentionat faptul
ca in cazul stabilizatoarelor de tensiune in comutatie apar, datorita functionarii, ondulatii pe
frecvente mai ridicate, care pot de asemenea afecta consumatorul.

2. Clasificarea stabilizatoarelor

In functie de modul de functionare, stabilizatoarele de tensiune continua se pot imparti

in doua clase importante: stabilizatoare liniare si stabilizatoare in comutatie.
Stabilizatoarele liniare controleaza si regleaza in mod continuu nivelul tensiunii de
iesire; ca urmare elementele active de circuit pe care le cuprind (tranzistoare, tuburi electronice)
lucreaza tot timpul in portiunea liniara a caracteristicilor, de unde si denumirea de stabilizatoare
liniare.
Exista doua criterii mai importante de clasificare a stabilizatoarelor liniare:
Dupa principiul care sta la baza schemei stabilizatoarele liniare pot fi parametrice si cu
reactie.
Stabilizatoarele parametrice utilizeaza exclusiv proprietatile de stabilizare ale unui
element neliniar (dioda Zener).
Stabilizatoarele parametrice pot avea un factor de stabilizare ridicat, dar sunt modeste
in ceea ce priveste rezistenta la iesire. Ca urmare ele se utilizeaza pentru alimentarea
consumatorilor care necesita un curent constant sau neglijabil.
Stabilizatoarele cu reactie controleaza in permanenta tensiunea la iesire, pe care o
compara cu tensiunea fixa furnizata de un element de referinta; diferenta dintre cele doua
tensiuni este amplificata si folosita la comanda unui element care regleaza tensiunea la iesire.
Stabilizatoarele cu reactie pot avea scheme complicate, permitand insa obtinerea unei
performante ridicate, atat in ceea ce priveste factorul de stabilizare cat si rezistenta la iesire.
Dupa modul de alcatuire a schemei, stabilizatoarele liniare pot fi cu element de reglare
serie sau derivatie.
Stabilizatoarele liniare cu element de reglare serie au cea mai larga utilizare. In cazul
lor, tensiunea pe acest element este comandata astfel ca sa mentina tensiunea la iesire constanta.
Stabilizatoarele liniare cu element de reglare derivatie au, in general, o utilizare mai
redusa si anume in cazurile cand nu se dispune de un element de reglare care sa poata suporta

127
intreg curentul ce trece prin sarcina. In cazul acestui tip de stabilizatoare elementul de reglare
este conectat in paralel cu iesirea si este comandat astfel incat curentul absorbit la iesire de el
sa asigure o tensiune la iesire constanta. Evident, in acest caz mai este necesara conectarea unei
rezistente intre sursa si sarcina care sa preia variatiile de tensiune.
Stabilizatoarele liniare permit obtinerea unor performante superioare, atat in ce priveste
parametrii statici cat si mai ales cei dinamici. Acest lucru se obtine insa cu pretul maririi puterii
pierdute prin incalzire, deci la un randament general redus. In cazul stabilizatoarelor liniare de
mare putere alimentate de la retea, un dezavantaj important il constituie si valoarea ridicata a
puterii aparente absorbita de la retea datorita defazajului important intre tensiunea si curentul
absorbit.
Astfel, numarul voltamperilor absorbiti de la retea este de regula de trei ori mai mare decat
numarul de wati furnizati la iesirea stabilizatorului. Acest dezavantaj este eliminat in cazul
stabilizatoarelor in comutatie.
In cazul stabilizatoarelor in comutatie tensiunea este controlata in valoarea medie cu
ajutorul unui element comutator care decupeaza tensiunea aplicata la intrare. In acest caz,
actionarea asupra tensiunii de iesire se face prin modificarea raportului dintre timpii de
conductie si de blocare ai elementului comutator. Principiul de functionare necesita utilizarea
unui filtru de valoare medie care poate fi de tip cu inductanta si capacitate (LC) sau cu rezistenta
si capacitate (RC).
In cele ce urmeaza se vor prezenta cateva consideratii de care trebuie sa se tina seama
la alegerea si dimensionarea elementelor care alcatuiesc un stabilizator liniar. Pentru fixarea
ideilor, aceasta prezentare se face prin referire la o schema-bloc de stabilizator cu reactie si
element de reglare serie. Alegerea ecestui tip de schema este justificata de faptul ca are cea mai
raspandita utilizare si cuprinde toate elementele care se folosesc in general, pentru realizarea
stabilizatoarelor liniare. Dupa cum se observa, tensiunea la iesire, Ue este divizata de divizorul
3, obtinindu-se astfel valoarea k.Ue(k ≤ 1). Aceasta valoare este comparata in amplificatorul
de eroare cu tensiunea Ur furnizata de elementul de referinta 4. Diferenta dintre valorile kUe
si Ur este amplificata de amplificatorul de eroare 2 si utilizata pentru comanda elementului de
reglare serie 1. Comanda acestuia se face astfel incat sa asigure reducerea variatiilor tensiunilor
la iesire.

128
 Elementul de reglare serie este un tranzistor sau un tub electronic care se alege tinand
seama ca el trebuie sa suporte valorile maxime ale tensiunii, curentului si puterii disipate care
pot aparea in timpul functionarii stabilizatorului.
Tensiunea maxima Um care poate aparea pe elementul de reglare serie este egala cu
diferenta dintre valoarea maxima a tensiunii la intrare si valoarea minima a tensiunii la iesire.
Valoarea maxima a tensiunii la intrare este:
Uimax =UiN + pUi+ 1/2Ur
Unde UiN este valoarea nominala a tensiunii sursei primare de energie, pUi este
cresterea maxima prevazuta a valorii tensiunii la intrare, iar Ur este valoarea varf la varf a
tensiunii de ondulatie la intrarea stabilizatorului.
Valoarea minima a tensiunii la iesirea stabilizatorului este cunoscuta din parametrii
electrici impusi acestuia.
Curentul maxim care circula prin elementul de reglare serie este, in general usor
superior curentului maxim absorbit de sarcina, datorita faptului ca de la iesirea stabilizatorului
se alimenteaza si alte elemente ale schemei. De regula, se alege elementul de reglare serie,
astfel incat sa suporte un curent cu circa 10% mai mare decat curentul maxim in sarcina.
Puterea disipata maxima pe elementul de reglare serie este prin definitie:
PM = UM x IM
Unde UM si IM au fost definite anterior.

In cazul tranzistoarelor folosite ca elemente de reglare serie, valoarea PM este folosita

pentru dimensionarea suprafatei necesare a radiatorului pe care se fixeaza tranzistorul.
Amplificatorul de eroare constituie o parte a stabilizatorului care serveste pentru
sesizarea si amplificarea variatiilor tensiunii de la iesirea stabilizatorului si comanda elementul
de reglare serie. Amplificatorul de eroare este folosit exclusiv in cazul stabilizatoarelor cu
reactie si poate fi realizat dupa o schema mai complicata sau mai simpla, dupa cum
performantele stabilizatorului trebuie sa fie ridicate sau mai scazute. Amplificatorul de eroare
este caracterizat independent de urmatorii parametri: amplificarea totala, banda de frecvente
amplificate, stabilitatea la variatiile temperaturii.
Divizorul de tensiune utilizat in stabilizatoarele liniare este de tip rezistiv si se
dimensioneaza astfel ca sa furnizeze tensiunea de valoare necesara pentru intrarea in
amplificatorul de eroare si sa fie parcurs de un curent mult mai mare decat cel absorbit de
intrarea amplificatorului si in acelasi timp suficient de mic pentru a nu disipa o putere excesiva.
In stabilizatoarele tranzistorizate este folosita in general, o valoare de circa 5 mA pentru
curentul prin divizor. Pentru ameliorarea vitezei de reactie a stabilizatorului, de multe ori se
sunteaza portiunea superioara a divizorului cu un condensator de valoare circa 1 μF.
Elementul de referinta este in general, un stabilizator parametric. La stabilizatoarele cu
performante ridicate, elementul de referinta poate constitui el insusi un stabilizator separat cu
reactie, la care se adopta masuri speciale pentru marirea factorului de stabilizare.

3. Stabilizatoare parametrice simple

Cel mai simplu si mai ieftin stabilizator parametric este prezentat in schema urmatoare.

129
 Schema are o dioda Zener si o rezistenta serie R.

Diodele Zener sunt dispozitive semiconductoare, care, atunci cand sunt polarizate direct
se comporta ca diodele obisnuite, iar cand sunt polarizate invers, au o caracteristica tensiune-
curent ca cea din figura urmatoare.

Caderea de tensiune pe dioda este practic constanta pentru valorile curentului cuprinse
I I I
intre ZM si Zm , Zm fiind valoarea minima a curentului prin dioda, pentru care se mentin
proprietatile stabilizatoare ale acesteia.
I
Cresterea curentului peste valoarea ZM ar duce la distrugerea jonctiunii diodei.
Curentul care trece prin rezistenta serie R se divide prin dioda Zener si prin rezistenta de
sarcina.
Variatiile tensiunii de intrare produc variatii de curent prin R, iar acestea sunt preluate
integral de dioda, tensiunea la iesire fiind astfel mentinuta constanta. Valoarea rezistentei R se
alege astfel incat, tinand seama de domeniile de variatie ale tensiunii de intrare si ale curentului
I ...I
de sarcina, curentul diodei Zener sa varieze numai in domeniul Zm ZM .
Factorul de stabilizare depinde de calitatile jonctiunii semiconductoare si, in general,
are valori mici.
Dezavantajul principal al stabilizatoarelor parametrice simple consta in faptul ca
diodele Zener uzuale lucreaza intr-un domeniu de tensiuni restrans, cuprins intre 5 si 12V.
Pentru tensiuni de referinta mai mici de 5V se poate folosi schema urmatoare.

130
 In felul acesta, utilizand diodele DZ310 si DZ308, se poate obtine o tensiune de
referinta de 2 V si in plus, montajul diferential realizeaza compensarea termica a caracterisiticii
de stabilizare Zener.

4. Stabilizatoare parametrice cu tranzistoare

Stabilizator paremetric cu tranzistor serie

In figura urmatoare este reprezentat un stabilizator parametric cu tranzistor serie.

Cu valorile din figura, acesta poate fi folosit ca alimentator pentru un aparat de radio,
de la bateria de acumulatoare a automobilului sau de la un transformator.

Mod de functionare:
Grupul R1 D1 constituie un stabilizator parametric simplu. Curentul lui de iesire este
folosit pentru comanda bazei tranzistorului T1, care lucreaza ca repetor pe emitor. Se obtine
astfel o amplificare de 3 ori a curentului furnizat de grupul R1 D1.
Rezistenta R2 are rolul de a micsora puterea disipata pe tranzistorul T1, care in cazul
de fata are valoarea maxima de 500mW. Fara rezistenta R2 puterea disipata pe T1 ar fi de
700mW. Factorul de stabilizare este acelasi ca in cazul stabilizatorului simplu cu dioda Zener.

131
Stabilizator parametric cu tranzistor paralel
In cele ce urmeaza se vor prezenta doua variante de stabilizatoare cu tranzistor paralel
cu destinatii diferite.
Prima varianta este cea din figura urmatoare si are ca scop marirea puterii utile debitata
de stabilizatorul simplu cu dioda Zener.

Din considerente de putere disipata, acest tip de stabilizator este indicat a fi folosit
pentru sarcini constante sau tensiuni de intrare cat mai putin variabile. Schema propusa poate
folosi ca adaptor pentru un radioreceptor tranzistorizat Neptun, alimentat de la bateria de
acumulatori a automobilului.

Mod de functionare:
Rolul diodei Zener din schema stabilizatorului parametric simplu este luat de
tranzistorul T1. Acesta preia variatiile curentului de sarcina pastrand tensiunea constanta la
bornele de iesire. In cazul variatiilor tensiunii de alimentare, acestea dau nastere la variatii de
curent prin rezistenta R1, variatii preluate de asemenea de tranzistorul T1.
Dioda Zener D1 furnizeaza curentul de baza pentru tranzistorul T1, conferindu-i
totodata si caracteristici stabilizatoare.
Curentul absorbit de T1 va fi astfel incat la bornele de iesire, tensiunea sa aiba valoarea:

Ue = UD1 + UBE

Cum valoarea tensiunii de baza a tranzistorului T1 UBE este neglijabila in raport cu

UD1, rezulta ca tensiunea de iesire este aproximativ egala cu UD1 si deci constanta.
Datorita variatiilor de temperatura in sensuri inverse ale tensiunilor UD1 si UBE, se
realizeaza o buna stabilizare termica a tensiunii de iesire.
Rezistenta R3 are rolul de a prelua o parte din puterea disipata pe tranzistorul T1. Cu
cat R3 este mai mare cu atat regimul termic a lui T1 este mai usor.
Valoarea maxima a lui R3 este determinata de curentul maxim ce trebuie absorbit de
T1.
Cea dea doua varianta de stabilizator parametric cu tranzitor paralel este cea din figura
urmatoare.

132
 Schema este proiectata pentru a furniza tensiuni de referinta mai mari decat tensiunea
diodei Zener.
Tensiunea de alimentare este de 24 V. Tensiunea de iesire poate fi reglata cu ajutorul
potentiometrului P intre 8-16V.

Mod de functionare:
Dioda Zener D1 si tranzistorul T1 sunt montate in serie. Din aceasta cauza, puterea la
iesire nu mai poate fi marita pe seama tranzistorului. O fractiune determinata de pozitia
cursorului potentiometrului P din tensiunea la iesire este comparata cu tensiunea diodei Zener
si rezultatul compararii este amplificat de T1. Prin dispunerea capatului potentiometrului in
colectorul lui T1 se realizeaza o puternica reactie negativa, care asigura stabilitatea tensiunii
de iesire. Datorita posibilitatii de reglare fina a tensiunii de iesire intre 8V si 16V si intrucat
curentul de sarcina disponibil este unic, schema poate fi folosita ca sursa de referinta variabila
in diferite montaje experimentale.

5. Stabilizatoare liniare cu reactie

Variantele sofisticate ale stabilizatoarelor parametrice pot furniza tensiuni extrem de

stabile la variatiile tensiunii de alimentare. Rezistenta la iesire ramane insa, relativ ridicata.
Cu alte cuvinte, variatiile curentului de sarcina sunt permise numai in limite restranse.
Sigur ca, o complicare suplimentara a schemei ar putea duce la diminuarea acestui
inconvenient. Rentabilitatea realizarii unui astfel de montaj este foarte scazuta.
Solutia o ofera stabilizatoarele liniare cu reactie, care, lucrand principial diferit, realizeaza
performante superioare cu un numar minim de componente.
Dupa cum s-a mai aratat, in cazul stabilizatoarelor de acest tip, o fractiune din tensiunea
de iesire este comparata cu tensiunea de referinta stabila. Rezultatul compararii, numit si
tensiune de eroare, este amplificat si folosit pentru comanda elementului regulator in scopul
mentinerii tensiunii de iesire in limitele date.
Cel mai simplu amplificator de eroare poate fi realizat cu un tranzistor. In figura
urmatoare este prezentata schema unui stabilizator cu amplificator de eroare cu un tranzistor.

133
 Schema este conceputa pentru a furniza 300 mA la 12V, atunci cand tensiunea de
intrare variaza intre 18-24V.

Factorul de stabilizare este mai bun de 25 iar rezistenta de iesire are valori mai mici de
0.2Ω.
Mod de functionare:
Tranzistorul T1 functioneaza ca amplificator de eroare. In emitorul sau este montata
dioda Zener D1, care furnizeaza tensiunea de referinta.
Smnalul de iesire este adus pe baza prin intermediul divizorului R4, R5.
Colectorul lui T1 ca si baza lui T2 sunt alimentate prin rezistentele R1,R2.
Condensatorul C1 realizeaza o filtrare suplimentara a tensiunii de alimentare, in scopul
reducerii ondulatiilor la iesirea stabilizatorului.
Tranzistorul stabilizator T2 lucreaza ca repetor pe emitor al semnalului din colectorul
lui T1.
Rezistenta R3 furnizeaza curentul minim de stabilizare al diodei D1.
La iesire este montat condensatorul electrolitic C3. Rolul sau este de a imbunatati
raspunsul tranzitoriu al stabilizatorului.
Pentru a intelege in ce mod actioneaza amplificatorul de eroare, sa presupunem o
tendinta de variatie a tensiunii de iesire. Fie aceasta variatie in sensul cresterii acestei tensiuni.
Atunci, divizorul R4, R5 va furniza un curent suplimentar bazei lui T1, dat fiind ca emitorul
acestuia se afla la potential constant fata de masa. Prin urmare si curentul sau de colector va
creste si odata cu aceasta caderea de tensiune de pe rezistentele R1, R2.
Rezultatul va fi ca tensiunea de colector a lui T1 va scadea si cum T2 lucreaza ca repetor
pe emitor, va scadea si tensiunea de iesire. Dupa cum se vede, efectul se opune cauzei care l-a
produs, tendinta de crestere a tensiunii de iesire provoaca imediat o actiune in sensul micsorarii
acesteia din partea amplificatorului de eroare.
Detalii constructive:
Toate elementele schemei se monteaza pe o placuta de textolit simplu placat cu exceptia
tranzistorului regulator. Acesta trebuie sa fie capabil sa disipe maximum 3,6 W, motiv pentru
care a fost ales tipul AD 152/155 si a fost prevazuta montarea lui separata pe un radiator
executat din tabla de aluminiu de 2mm grosime.

134
 Tranzistorul T1 este de tip EFT 323, cu factor de amplificare mare.
Dioda D1 este de tip DZ 308 sau orice alt dip de 8V. Toate rezistentele sunt de 0.5 W.
Condensatoarele sunt electrolitice de tip miniatura.

6. Stabilizator cu amplificator de eroare diferential

Ambele variante de stabilizatoare cu amplificator de eroare cu un singur tranzistor

prezinta dezavantaje.
Prima varianta cu intrare pe baza solicita intens dioda Zener, care trebuie sa preia
integral variatiile curentului de emitor al amplificatorului de eroare.
La cea dea doua varianta cu intrarea pe emitor, amplificatorul de eroare ofera o
impedanta de intrare foarte mica, ceea ce face imposibila plasarea unui divizor pe calea de
reactie si deci obtinerea unei tensiuni de iesire mai mare decat cea de referinta.
Aceste inconveniente dispar daca amplificatorul de eroare este diferential.
Performantele superioare fac ca acest tip de amplificator sa fie aproape universal folosit
la realizarea surselor de putere mari, lucrand cu curenti intensi si tensiuni variabile.
In cele ce urmeaza este prezentat un stabilizator cu amplificator de eroare diferential,
derivand din amplificatoarele cu un singur tranzistor.

Date tehnice:
Tensiunea de iesire poate fi variata intre 15 V si 24 V, in conditiile in care tensiunea de
alimentare ia valori de la 25 V la 31 V. Curentul de sarcina are valoarea limita maxima de 1 A.
Factorul de stabilizare este mai bun de 200 iar rezistenta de iesire, mai mica decat
0,05 Ω.
Ondulatiile au valori mai mici decat 50 mV.

135
 Mod de functionare:
Tensiunea de referinta nu mai este realizata prin montarea diodei Zener in emitorul
tranzistorului amplificator de eroare. In cazul de fata amplificatorul de eroare este realizat cu
tranzistorul T3, iar dioda Zener D1 este separata de emitorul lui T3, de catre etajul repetor pe
emitor T4.
In felul acesta, variatiile curentului de comanda al elementului regulator nu parcurg
dioda Zener, ci rezistenta R6.
Caderea de tensiune pe R6 este mentinuta constanta de catre T4. Curentul de sarcina
are valori insemnate, motiv pentru care elementul regulator este realizat cu doua tranzistoare
T1 si T2 in montaj darlington. In felul acesta, curentul de comanda necesar pentru obtinerea
unor curenti de iesire intensi este mentinut la valori mici care nu perturba functionarea corecta
a amplificatorului de eroare.

136
 CAPITOLUL XII

AMPLIFICATOARE ELECTRONICE

1. Clasificarea amplificatoarelor

Un amplificator consta in unul sau mai multe etaje de amplificare. Ele se pot clasifica
dupa urmatoarele criterii.

Dupa natura semnalului amplificat:

• amplificatoare de tensiune;
• amplificatoare de curent;
• amplificatoare de putere.

Primele doua categorii au la intrare semnale electrice de amplitudini relativ mici, fiind
denumite amplificatoare de “semnal mic”. Cea de a treia categorie de amplificatoare trebuie sa
furnizeze la iesire puteri mari (cel putin de ordinul watilor) cu un randament acceptabil; ele
lucreaza aproape de posibilitatile lor maxime in ceea ce priveste puterea disipata si de aceea se
numesc amplifacatoare de”semnal mare”.

Dupa tipul elementelor active folosite:

• amplificatoare cu tuburi electronice;

• amplificatoare cu semiconductoare;
• amplificatoare cu circuite integrate (operationale);
• amplificatoare magnetice.

137
 Dupa valoarea benzii de frecveta a semnalelor amplificate

• amplificatoare de curent continuu – amplifica semnale incepand cu frecvente f

= 0 (curent continuu);
• amplificatoare de audiofrecventa (joasa frecventa) – amplifica semnale in banda
audibila, intre 20 Hz si 20 Khz;
• amplificatoare de radiofrecventa (inalta frecventa) – pentru semnale cuprinse
intre 20 Khz si 30 Mhz;
• amplificatoare de foarte inalta frecventa – pentru frecvente cuprinse intre 30 si
300 Mhz.

Banda amplificatoare este cel putin egala cu cea a semnalelor redate.

Dupa latimea benzii de frecventa amplificata

• amplificatoare de banda ingusta (9/30 Khz);

• amplificatoare de banda larga (de videofrecventa) ,avand o gama de frecvente
amplificate cuprinse intre cativa herti (teoretic 0Hz) si 5Mhz (teoretic 6Mhz).

Dupa tipul cuplajului folosit intre etaje

• amplificatoare cu cuplaj RC;

• amplificatoare cu circuite racordate;
• amplificatoare cu cuplaj prin transformator;
• amplificatoare cu cuplaj rezistiv (cu cuplaj galvanic / curent continuu).

De obicei un amplificator apartine simultan mai multor categorii de clasificare. De

exemplu un amplificator de tensiune dintr-un receptor radio poate fi un amplificator de
tranzistoare, de audiofrecventa, de semnal mic, de banda ingusta, cu cuplaj RL.

2 Parametrii amplificatoarelor

Performantele amplificatoarelor se exprima prin anumite caracteristici sau parametri.

Marimile fundamentale caracteristice pentru functionarea unui amplificator sunt:

• coeficientul de amplificare (amplificarea propriu-zisa);

• caracteristicile amplitudine - frecventa si faza - frecventa;
• distorsiunile;
• raportul semnal / zgomot;
• gama dinamica;
• sensibilitatea.

138
Coeficientul de amplificare (amplificarea propriu-zisa)

Amplificarea este cea mai importanta marime caracteristica a unui amplificator. Ea

reprezinta raportul dintre o marime electrica de la iesirea amplifacatorului si marimea
corespnzatoare de la intrare. In functie de natura acestei marimi electrice se pot defini:

U ies
• amplificarea in tensiune: AU =
U in

I ies
• amplificarea in curent: AI =
I in

Pies
• amplifacarea in putere: AP =
Pin

Deoarece semnalul de iesire poate fi defazat fata de cel de intrare, inseamna ca

amplificarea in tensiune si cea in curent sunt numere complexe, avand un modul lAl si o faza
φ; amplificarea in putere este in numar real deoarece puterea este o marime scalara.
La un amplificator cu mai multe etaje, amplificarea totala este egala cu produsul
amplificarilor fiecarui etaj. Intr-adevar se observa ca, de exemplu la amplificatoarele cu 3 etaje:

U ies U 2 U 3 U ies
AU = U in = U in * U 2 * U 3 = Au1 * Au 2 * Au 3 .
In electronica si telecomunicatii pentru exprimarea valorii amplificarii se folosesc
unitati logaritmice. Unitatea bazata pe logaritmii zecimali se numeste decibel (dB), iar cea
bazata pe logaritmi naturali se numeste neper (Np). Introducerea lor se bazeaza pe necesitatea
de a trasa grafice intr-un domeniu mare de variatie a amplitudinilor semnalelor precum si intr-
un domeniu mare de frecvente. Exprimarile amplificarilor, in aceste conditii sunt:

U ies U ies
Au A
• [dB] = 20 log U in ; u [Np] = ln U in (1.5)

I ies I ies
Ai Ai
• [dB] = 20 log I in ; [Np] = ln I in (1.6)

Pies Pies
Ap A
• [dB] = 10 log Pin ; p [Np] = ln Pin (1.7)

unde: 1Np = 8.686 dB

139
Caracteristica amplitudine - frecventa

In cazul unui amplificator ideal, un semnal de amplitudine constanta si de diferite

fercvente, aplicat la intrare este redat la iesire tot cu amplitudine constanta (marita ca valoare)
aceeasi pentru toate frecventele. In cazul ampificatoarelor reale, amplitudinea semnalelor de
diferite frecvente de la iesire nu mai este constanta, fiind mai mica spre capetele benzii (la
frecventele inferioare si la cele superioare) datorita urmatoarelor cauze:
• elementele reactive din circuit (condensatoare, bobine), care prezinta reactante
ce variaza in functie de frecventa
• factorii de amplificare (α, β) ai tranzistoarelor depind de frecventa (peste o
anumita valoare a frecventei)

Dependenta amplificarii de frecventa este caracterizata prin curbele de variatie cu

frecventa modulului si, respectiv a fazei amplificarii, deoarece amplificarea este un numar
complex.
A = A( f )
Curba se numeste caracteristica amplitudine frecventa. Se observa ca
amplificarea este independenta de frecventa (cu valori constante) intr-o regiune numita a ``
frecventelor medii`` si scade atat la frecvente inalte cat si la frecvente joase.

A
log
A0
0dB 1
(-3dB) 0.707

0
fi fs
f
Dependenta de frecventa a amplificarii
(caracteristica amplitudine-frecventa)

Distorsiunile

Reproducerea inexacta a semnalului de iesire fata de cel de intrare, fie datorita variatiei
cu frecventa fie a unor frecvente noi introduse, poarta numele de distorsiuni. Dupa tipul lor
distorsinumile sunt:

• distorsiuni ale amplitudinii in functie de frecventa;

• distorsiuni ale fazei in functie de frecventa;
• distorsiuni armonice;
• distorsiuni de intremodulatie.

140
 Primele doua categorii se numesc distorsiuni de frecventa sau liniare, iar ultimele doua
categorii se numesc distorsiuni neliniare.
Distorsiunile de frecventa sunt foarte importante in etajele de semnal mic.
Distorsiunile amplitudunii in functie de frecventa – redau abaterile caracteristicii reale
A( f )
M=
A0
de la caracteristica ideala si se evalueaza cantitativ prin relatia: (1.8)

Unde: M – factorul de distorsiuni de amplitudine;

A0
– amplificarea la frecvente medii;
A( f )
– amplificarea la o anumita frecventa `f `.

Banda de frecventa a unui amplificator este domeniul de frecvente cuprinse intre o

fs
f
frecventa limita supperioara si o frecuenta limita inferioara i , a caror amplitudine
1
= 0,707
reprezinta 2 din amplitudinea frecventelor medii. La aceste frecvente amplificarea
A0
scade cu 3 dB fata de (amplitudinea frecventelor medii).

Distorsiunile de faza - reprezinta abaterile faza - frecventa fata de caracteristica unui

amplificator ideal (o dreapta de ecuatie  = − kf ). Datorit neliniaritatii caracteristicii de
perceptie auditiva umana, ele sunt mai putin importante in audio frecventa, dar sunt foarte
importante in amlificatoarele de videofrecventa.
Distorsiunile neliniare armonice – constau in acele deformari ale semnalului de la
iesirea unui amplificator, care sunt produse de caracteristicile elementelor neliniare: tuburi
electronice, tranzistoare, miezuri magnetice.
Se poate arata ca un semnal de iesire deformat, periodic, nesinusoidal cu perioada T
T T
poate fi descompus intr-o suma de semnale sinusoidale cu perioadele T, 2 , … , n , respectiv
cu frecventele f, 2f, 3f, … , nf.

In concluzie, distorsiunile neliniare se manifesta prin aparitia la iesirea amplificatorului

a unor componente avand si alte frecvente decat cea a semnalului de intrare. Componenta cu
frecventa `f `se numeste fundamentala, iar ceilalti multiplii de `f ` se numesc armonici.
Descompunerea semnalului periodic nesinusoidal in armonici are urmatoarea forma
matemetica:
u (t ) = U 0 + U1 sin(t + 1 ) + U 2 sin(t + 1 ) + ... + U n sin( nt + n )
Cantitativ, distorsiunile neliniare se caracterizeaza prin factorul de distorsiuni neliniare
U 22 + U 32 + ... + U n2
 ce poate fi calculat aproximativ cu formula: U1

141
 Distorsiunile neliniare sunt foarte importante in amplificatoarele de putere ( de semnal
mare).

Ic Ic

Raportul semnal/zgomot

Reprezinta raportul intre tensiunea de iesire produsa de semnalul amplificat si tensiunea

de zgomot propriu. Tensiunea de zgomot a unui amplificator este semnalul aleator (cu variatia
haotica in timp) produs de elementele componente ale amplificatorului, rezistoare, tranzistoare,
datorita structurii discontinue a curentului electric. Ea se masoara la iesirea amplificatorului,
scurtcircuitand bornele sale de intrare si poate fi redata si prin tensiunea echivalenta de zgomot
de la intrarea amplificatorului. Aceasta reprezinta valoarea tensiunii de intrare care ar crea la
iesire tensiunea proprie de zgomot. Pentru ca semnalul de intrare sa nu fie perturbat in mod
suparator de zgomot este necesar ca el sa depaseasca de un numar de ori nivelul zgomotului,
deci sa se realizeze un anumit raport semnal/zgomot.
La un amplificator cu mai multe etaje zgomotul provine, mai ales, din circuitul de
intrare si din primul etaj. Zgomotele provin din rezistoare, din elemente active si se pot datora
si unor cauze constructive: filtrarea insufucienta a tensiunii de alimentare, creanare
necorespunzatoare a circuitelor etc.
U
20 log sies
U zin
Valoarea raportului semnal/zgomot se reda sub forma:

142
Gama dinamica

Reprezinta raportul intre semnalele de prutere maxima si cel de putere minima pe care
le poate reda amplificatorul. Nivelul semnalului amplificat este limitat superior de catre etajul
final si inferior de raportul semnal/zgomotal amplificatorului. De retinut ca amplificatoarele la
care nu se iau precautii speciale pot reduce gama dinamica a unui program.

Sensibilitatea

Sensibilitatea unui amplificator reprezinta tensiunea necesara la intrarea acestuia pentru

a obtine la iesire tensiunea sau puterea nominala. Cunoscand amplificarea si puterea nominala
se poate calcula sensibilitatea , ea caracterizeaza mai ales etajele amplificatoare de putere si se
exprima in unitati de tensiune. (V, mV,  V).

3. Amplificatoare operationale

Amplificatoarele operationale sunt amplificatoare de curent continuu cu reactie

negativa interioara si prevazute cu o bucla de reactie negativa externa, care initial puteau
executa diferite operatii ca adunarea, scaderea, inmultirea, impartirea, cu o constanta (in c.c.)
si cu extindere (in c.a.),operatii mai complexe precum derivarea, integrarea, obtinerea de functii
logaritmice etc. In prezent domeniul lor de utilizare este mult mai extins. Prevezute cu bucla
de reactie cu retele complexe, amplificatoarele operationale actuale pot realiza cele mai diverse
functii, cu performante ridicate si perfect controlabile.
Amplificatoarele operationale pot prezenta, in cazul general, doua intrari si doua iesiri
putand functiona in urmatoarele variante:
• cu o singura intrare si iesire;
• cu doua intrari si doua iesiri;
• cu doua intrari si o iesire.

Intrarile sunt notate cu (+) si cu (-). Aplicand un semnal la intrarea (+) la iesire se obtine
un semnal in faza cu cel de la intrare. Intrarea (+) se numeste neinversoare de faza.
Aplicand un semnal pe borna (-) el se regaseste la iesire in opozitie de faza. Aceasta
intreare se numeste inversoare. Dupa cum se aplica semnalul pe una sau pe cealalta din borne,
amplificatorul se numeste neinversor sau inversor. Parametrii principali ai amplificatoarelor
operationale si consecintele lor cele mai importante sunt:

• au o impedanta la intrare teoretic infinita, practic foarte mare; in consecinta curentul de

intrare in AO este teoretic 0, practic foarte mic;
• au o deriva a tensiunii nula (un apare semnal la iesire in absenta semnalelor de
intrare);consecinta este ca tensiunea de decalaj de intrare (care ar trebui aplicata pentru
a anula deriva) este nula;
• au impedanta de iesire teoretic egala cu 0, practic foarte mica; in consecinta valoarea
tensiunii de iesire nu depinde de rezistenta de sarcina;
• amplificarea in bucla deschisa este teoretic infinita, practic extrem de mare, ceea ce
ducce la consecinta ca diferenta de tensiune intre cele doua intrari sa fie nula.

143
Amplificatorul operational inversor
R2

Ir
I1 R1
Ii
+
A

V1 B _

V0

Schema amplificatorului operational inversor

In cazul acestui tip de amplificator semnalul se amplifica pe borna notata cu (-), iar
borna (+) este legata la masa. Aplicand teorema intai a lui Kirchhoff in jurul nodului de la
intrare se obtine relatia: I1 + I r = I i

I1
Unde: - curentul dat de tensiunea aplicata la intrarea (-);
Ir R2
- curentul de reactie, ce apare prin bucla deschisa formata de rezistenta ;
Ii
- curentul prin intrarea amplificatorului operational.

144
 CAPITOLUL XIII

RELEE ELECTRONICE

Releele electronice sunt circuite care masoara cu ajutorul unor traductoare diverse
marimi fizice si produc un semnal electric de comanda sau de avertizare atunci cand marimea
masurata depaseste o valoare prestabilita.
Releele electronice au ca element de actionare relee electromagnetice.
Dupa marimea supravegheata releele electronice pot fi: de tensiune, de temperatura, de
timp, de iluminare, etc.
In releele analogice, un condesator se incarca si atinge tensiunea de prag dupa un anumit
interval, in general reglabil. Functionarea lor pot fi de tip mono sau astabil, deci si CBA si
CBM cunoscute sunt relee de timp.

1. Relee de tensiune
Aceste circuite genereaza semnal cand o tensiune continua sau alternativa depaseste
nivelul reglat. De fapt, toate releele contin relee de tensiune, conectate la iesirea traductorului.
Prin redresare, tensiunea alternativa poate fi aplicata unui releu de tensiune continua. De aceea,
vor fi considerate relee de tensiune alternativa numai cele care nu o redreseaza decat, cel mult,
inaintea dispozitivului de avertizare.

In figura 1 este reprezentata schema simplificata a unui releu de nivel cu o dioda Zenner
conectata in circuitul bazei. Tensiunea de comparat se aplica potentiometrului cu ajutorul
caruia se regleaza valoarea nivelului de tensiune la care releul este actionat. Daca tensiunea
intre cursorul potentiometrului si masa este mai mica decat tensiunea de deschidere (de
avalansa) a diodei Zenner, curentul in baza tranzistorului este foarte redus, insuficient pentru
actionarea releului. Daca tensiunea de la iesirea potentiometrului depaseste tensiunea de
avalansa a diodei Zenner, curentul de baza al tranzistorului creste repede cu tensiunea aplicata
la intrarea montajului.

145
 R + (1 − p) R
Considerand ca rezistenta sursei de semnal este neglijabila, iar B p
este mult
mai mare decat rezistenta de la intrare a tranzistorului, curentul de baza are valoarea:
pU 1 − U z
IB =
RB + p(1 − p) R p
, in care p este raportul de divizare, iar Rp este valoarea
rezistentei potentiometrului. Rezistenta bazei indeplineste un rol de limitare a curentului foarte
necesar daca p se apropie de unitate. Rezistenta R imbunatateste stabilitatea termica a schemei.

In cazurile in care se doreste sa se memoreze faptul ca tensiunea controlata a depasit un

anumit nivel, chiar daca ulterior s-a produs revenirea ei, se poate folosi schema din figura 2,
care are o reactie pozitiva. Daca tensiunea culeasa de cursorul potentiometrului este mai mica
decat tensiunea de referinta data de dioda Zenner, tranzistorul T1 este blocat. Deoarece curentul
de colector al lui T1 este curentul de baza al lui T2, rezulta ca si tranzistorul T2 este blocat. In
consecinta releul este nealimentat.
Daca tensiunea aplicata bazei tranzistorului T1 depaseste valoarea Uz, tranzistoarele T1
si T2 se deschid. Curentul de colector al lui T2, trecand in parte prin baza lui T1, mareste curentul
de baza initial al acestuia, care a fost determinat de tensiunea aplicata la intrare. Datorita
reactiei pozitive, in montaj are loc un proces de avalansa, in urma caruia ambele tranzistoare
intra in saturatie, iar prin releu va circula un curent neinsemnat.
Aceasta stare, in care ambele tranzistoare conduc, este stabila si nu poate fi parasita
prin reducerea semnalului de actionare, ci numai prin scoaterea temporara din saturatie a unuia
sau a ambelor tranzistoare ( prin intreruperea tensiunii de alimentare a montajului, prin
scurtcircuitarea uneia din jonctiunile baza-emitor ale tranzistoarelor sau prin scurtcircuitarea
grupului de tranzistoare). Ansamblul T1, T2 functioneaza ca un tiristor.
In legatura cu schemele de relee electronice de nivel prezentate trebuie observat faptul
ca, in cazul in care sursa de semnal dispune de o putere suficienta, ea poate constitui si sursa
de alimentare a acestor scheme, ceea ce reprezinta un avantaj evident. Aceasta solutie se adopta
de obicei in cazul schemelor de protectie a sistmelor energetice, unde traductoarele –
transformatoare de curent sau de tensiune care alimenteaza o punte de redresare – pot livra cu
prisosinta puterea necesara actionarii unui releu electromagnetic.

146
2. Comparatoare de nivel

Comparatoarele de nivel sunt de fapt detectoare de nivel generale, care realizeaza

compararea nivelelor a doua semnale, ambele de nivel variabil.
Comparatoarele de amplitudini se pot realiza plecand de la schemele detectoarelor de
nivel, la care sursa de referinta se inlocuieste cu una dintre sursele de semnal ale caror tensiuni
urmeaza sa se compare. In cazul in care semnalele de comparat sunt alternative, se procedeaza
in prealabil la redresarea si netezirea lor.
O categorie de comparatoare de amplitudini functioneaza intr-o schema numita cu
circulatia curentului, care in cazul marimilor continue are aspectul reprezentat in figura 3.
tensiunile de comparat sunt conectate in serie si debiteaza pe doua rezistente de aceeasi valoare.
Potentiometrul serveste la echilibrarea montajului. Prin reglarea lui se poate face ca tensiunea
de intrare a detectorului de nul sa fie 0 nu la egalitatea celor doua tensiuni, ci pentru un anumit
raport al acestora, diferit de unitate.

147
 Admitand ca rezistenta de intrare a detectorului de nul este foarte mare si considerand
E1 − E 2
U AB =
cursorul la mijlocul potentiometrului, tensiunea la intrarea detectorului este: 2 .
Se observa ca polaritatea acestei tensiuni este determinata de valoarea relativa a celor
doua tensiuni de comparat. In cazul particular in care E1=E2, tensiunea la intrarea detectorului
este nula.
In functie de aplicatia la care se foloseste comparatorul de amplitudini, detectorul de
polaritate se poate realiza astfel ca la iesirea lui sa apara semnal daca tensiunea lui de intrare
are valoarea 0 sau daca este inferioara unei anumite valori, in ambele sensuri.
Detectorul de polaritate se poate realiza foarte simplu cu un etaj cu un tranzistor fara
polarizare initiala.
Aplicand intre baza si emitor tensiunea dintre punctele A si B, tranzistorul este blocat
pentru o polaritate a tensiunii aplicate si este deschis pentru cealalta polaritate.
In figura 4 este reprezentata schema de principiu a unui comparator de amplitudini
pentru tensiuni alternative, folosind tranzistoare. Tranzistoarele lucreaza in regiunea activa
curentul lor de colector fiind proportional cu tensiunea aplicata in circuitul bazei. La cele doua
alternante ale tensiunilor aplicate la intrarile montajului, in mod alternativ conduce cate un
tranzistor dintre perechile de tranzistoare ale celor doua grupuri. Curentii de colector ai
tranzistoarelor strabat rezistenta de sracina comuna Rs, in sensuri opuse.

Releele de tensiune cu doua praguri.

Aceste relee dau semnal la iesire cand tensiunea de intrare nu se mai incadreaza in
domeniul dorit. Ele mai sunt numite discriminatoare sau compratoare cu fereastra.
In circuitul simplu din figura 5, cand U<Uz2<Uz1, ambele tranzistoare sunt blocate si
releul nu este atras. Cand Uz2<U<Uz1, T1 este blocat, T2 conduce si actioneaza releul. Daca
U>Uz1, ambele tranzistoare conduc. Diferenta de tensiune intre colectoarele lor este prea mica
pentru a atrage releul.

148
3. Relee de timp

In foarte multe cazuri practice este necesar ca o comanda sa fie data pentru sau dupa o
anumita perioada de timp. O serie de procese tehnologice necesita un control precis al
intervalelor de timp dintre starea initiala si cea finala.
Releul electronic de timp ofera posibilitatea de a regal precis si in limite largi timpul
pentru care sau dupa care trebuie data comanda.
In majoritatea cazurilor, in schemele de relee electronice de timp se foloseste incarcarea
sau descarcarea unui condesator.

Fig.6 Releu de timp cu un tranzistor

In figura 6 este prezentata o schema simpla de releu de timp cu tranzistor.

In mod normal, curentul care circula prin tranzistor este foarte mic( baza fiind conectata
la emitor prin R1, R2 ). Prin trecerea cheii k in pozitia 2 in pozitia 1, tranzistorul este dus in
conductie, la un curent mai mare decat cel de declansare, deoarece condensatorul este incarcat
la intreaga tensiune de alimentare Ec.

149
 Urmeaza descarcarea condensatorului prin rezistenta R1 in paralel cu suma
rezistentelor R2 si rbe, rbe fiind rezistenta de intrare. Dupa un anumit timp, curentul scade sub
valoarea curentului de declansare necesar pentru mentinerea armaturii, releul elibereaza
armature si intrerupe circiutul exterior 1-2. Practic, in descarcarea condesatorului conteaza
numai rezistenta R1, cu ajutorul careia se si regleaza temporizarea.
Pentru valori mentionate, schema din figura 6 realizeaza temporizari de la fractiuni de
secunda pana la 20 de secunde. Rezistenta R2 stabileste punctul de functionare al tranzistorului,
iar R3 il stabilizeaza.

Releu de timp cu TEC

Deosebit de comode in schemele de relee electronice de timp sunt tranzistoarele cu

efect de camp; acestea avand o rezistenta de intrare foarte mare, fac inutile precautii referitoare
la suntare de catre tranzistorul bipolar a elementelor circuitului de temporizare.

Fig. 7 Releu de timp cu tranzistor cu efect de camp

In figura 7 este data schema unui releu cu transistor cu efect de camp si cu un tiristor
ca element de executie, cu doua stari stabile. Intrerupatoarele k1 si k2 sunt actionate simultan
astfel incat, printr-un sistem mecanic potrivit, se asigura inchiderea lui k1 cu putin inainte de
deschiderea lui k2.
In situatia din figura, in care k1 este deschis iar k2 inchis, trece un curent prin
infasurarea releului Re astfel incat acesta este actionat; condensatorul se incarca prin rezistenta
R1 si dioda D, pana la nivelul corespunzator tensiunii E si cu polaritatea indicate in figura.
Cand se inchide K1 se aplica o tensiune negativa T1, ceea ce duce la anularea curentului de la
iesirea acestuia. Prin inchiderea lui k1 condesatorului C incepe un proces de descarcare si apoi
de incarcare cu o polaritate inversata fata de cea din figura; se poate vedea ca tensiunea de la
bornele condensatorului C (care totodata reprezinta tensiunea de la intrarea etajului T1) variaza.
Prin inchiderea k1 de deschide k2 (cu o oarecare intarziere), ceea ce duce la intreruperea
curentului prin Re. Pe masura ce tensiunea negativa de la intrarea etajului T1 scade datorita
incarcarii condensatorului C cu o polaritate inversa, montajul se apropie de situatia in care se
obtine un curent prin T1 suficient pentru amorsarea T2.

150
 Ca mai inainte, valoarea temporarii se deduce din expresia tensiunii de la bornele
condensatorului circuitului.

Relee de timp cu testarea tensiunii

In cazul temporizarilor ,panta deosebit de lina de crestere a tensiunii determina o mare
incertitudine a temporizarii, deoarece o foarte mica tensiune de zgomot, sau un semnal parazit
adaugat la tensiunea condensatorului, pot declansa semnalul de comanda. Pentru a elimina
neajunsul se folosesc relee de timp cu tensiune E, printr-o rezinstenta de valoare foarte mare.
Pe acelasi principiu lucreaza si temporizatorul C1 se incarca prin R1, iar impulsurile scurte
provin din derivarea tensiunii generate de CBA. Se pot obtine temporizari de 1-60 minute.

Relee de timp cu comandor

T1 este generator de curent. In starea stabila, T2 si T3 conduc si comparatorul da la
ieisre o tensiune negativa mare. Cand se aplica un impuls pozitiv de comanda, T3 se blocheaza,
comparatorul produce imediat o tensiune pozitiva, dat de T1, pana la deschiderea lui T2, cand
montajul basculeaza iar. Pragul de basculare este tensiunea U, care regleaza astfel temporizarea
cu o foarte buna linearitate.

Relee de timp pentru comanda procesorului de sudura

Instalatiile de sudura in puncte necesita o precizie mare a timpului de sudura, pentru a
obtine produse de buna calitate.
Daca intervalele de timp sunt egale sau multipli ai perioadei unui generator de tact,
atunci comenzile secventiale sunt date cu usurinta de un numarator binar sau in inel, cu o
matrice de decodare corespunzatoare. Un exemplu cu numarator binar (care necesita mai putine
CBB, dar decodarea este mai complicata) cu CBB integrate jk “master-slave” este reprezentata
in figura 8.
Distribuitoarele in inel se realizeaza si cu dispozitive cu caracteristica bistabila: dioda
pnpn TUJ, tristor, TUP etc, toate pe principii similare, cu putere dependenta de tipul
dispozitivului folosit.

Figura nr. 8

151
Relee de timp cu numaratoare

Pentru temporizari foarte mari, releele analogice dau temporizari nesigure. Se folosesc
relee de timp cu numaratoare, care divizeaza frecventa unui oscilator-pilot (de exemplu un
oscillator de relaxare OR cu Tuj) sau frecventa retelei.
Releul din figura 9 contine un OR, un CBB formator de impulsuri si N divizoare de
frecventa DF cu TUJ. Divizoarele au de diviziune-numerele prime intre ele (de exemplu 5, 7,
8, 9, 11) si conduc la un circuit SI. Aceasta da un semnal la iesire numai cand a primit semnalul
pe toaate intrarile, deci cu o perioada de 5 x 7 x 8 x 9 x 11 ori mai mare decat la intrarea
divizoarelor.
Divizoarele cu TUJ incarca C2 cu aceeasi sarcina la fiecare basculare a CBB, din starea
“O” in starea “1”, prin circuitul de derivare C1-R’2 II R3. Diodele D1 si D2 au curenti inversi
foarte mici si impiedica descarcarea consatorului in curenti foarte mici si impiedica descarcarea
condensatorului in intervalele de timp intre impulsurile de le intrare.

Fig. 9 a Releu de timp de frecventa cu TUJ

Fig. 9b Releu de timp de frecventa cu TUJ

152
 Fig. 9 c Releu de timp de frecventa cu TUJ

a- schema-bloc;
b- schema unui divisor de frecventa;
c- forma de unda a tensiunii pe condensatorul C2.

Rezulta la bornele c2 o tensiune in trepte. Cand aceasta tensiune atrage E, TUJ-ul

amorseaza si da un impuls la iesire.

Relee de timp integrate

Temporizatorul integrat de tip 555 (figura 10) pare complicat, dar programul
tehnologiei si proiectarea atenta il fac sa fie destul de ieftin. El contine doua comparatoare cu
tensiuni de referinta diferite date de divizorul cu trei rezistente R, cu CBB comandat de
comparatoare si un etaj amplificator de iesire. Cu un numar mic de componente exterioare se
pot realize temporizari in domeniu foarte larg, cu functionare ca CBM (c,e) sau CBA (d). In
CBM, in starea stabila C este descarcat si Ue aproximativ egal cu O datorita starii CBB. Cand
se aplifica un impuls negativ de comanda, comparatorul 2 determina bascularea prin Ra. Cand
Uc aproximativ egal cu 2/3E, comparatorul 1 comanda revenirea CBB in starea initiala si
descarcarea rapida a lui C prin T14. La CBA, impulsul de comanda este dat chiar de C. In
circiutul e, stabilizatorul integrat AD580 mentine o tensiune de incarcare a condensatorului Ct.

153
Fig.10 Temporizator integrat tip 555

a- schema bloc;
b- schema de principiu;
c- CBM
d- CBA
e- CBM cu tensiuni de iesire dreptungiulara si triunghiulara.

154
 Tensiunea liniara crescatoare de pe condensator se va regasi la iesirea stabilizatorului,
decalata de 2,5V, iar la ieisrea temporizatorului se culege tensiunea dreptungiulara obisnuita
pentru astfel de circuite. Perioada poate fi ajustata cu ajutorul Rt sau tensiunea aplicata pe borna
5 a temporizatorului.
Temporizatorul integrat XR-220 permite realizarea unor timpi de 1-2 ore.
Starea stabila da semnal “O” la iesirea “1” si semnal “1” la iesirea “2”. C este descarcat.
Cand intrarea 1 este conectata la masa sau intrarea 2 la +5V, CBB basculeaza si C se incarca
prin generatorul de curent, pana la atingerea pragului de aproximativ 2,4V. In acel moment,
comparatorul comanda bascularea CBB.

155
4. Relee de temperatura

Pentru urmarirea temperaturii mediului ambiant, din diversitatea de traductoare, s-au

dovedit adecvate cele resistive, in special termistorii. Sensibilitatea lor deosebit de buna
constituie principalul avantaj al utilizarii lor.
In general un asemenea aparat cuprinde un traductor de temperatura, un circuit de
amplificare a variatiilor de tensiune produse de traductor si circuitul de masurare. Pentru cazul
in care se se controleaza conditiile de mediu, mai adecvate sunt aparatele in care circuitul de
masurare este inlocuit cu un circuit cu functionare de releu care fie semnalizeaza depasirea unei
anumite temperaturi, fie actioneaza chiar instalatia de incalzire.

Termorelee
Schema din figura 11, destinata instalatiilor de climatizare, functioneaza in limitele 200
– 300 C.
Releul se actioneaza pentru o diferenta de temperatura de 0,10 C.
Pentru alimentarea aparatului sunt prevazute doua circuite separate; unul pentru
amplificatorul diferential, T1, T2 celalalt pentru etajul de comanda T3.
Elementul sensibil la temperatura este constituit de termorezistenta RT, conectata in
divizorul de tensiune RT – R1, alimentat cu tensiunea stbilizata cu dioda Zener Z. Cu ajutorul
potentialului P1 se regleaza temperatura de functionare.

Fig. 11

Datorita rezistentei comune din emitor derivatele celor doua tranzistoare ale
amplificatorului tind sa se compenseze.
Rezistentele de polarizare a bazelor R1, RT, R4, R7 constituie de fapt bratele unei punti
Wheatstone. In diagonala de masura este conectat amplificatorul diferential realizat cu
tranzistoarele T1, T2.

156
 Pentru temperatura normala (200 C) a mediului ambiant, puntea este echilibrata
(reglajul facandu-se cu ajutorul potentiometrului P1) astfel ca tensiunea in diagonala de masura
este nula. La o variatie a rezistentei termistorului, puntea se dezechilibreaza; semnalul la iesirea
acesteia este amplificat si aplicat bazei tranzistorului T3.
Tranzistorul T3, alimentat separat, poate fi conectat direct intre emitorul si colectorul
tranzistorului T1. In circuitul sau de emitor este conectata in sens direct dioda cu siliciu D3.
Aceasta produce o cadere de tensiune suficienta pentru ca tranzistorul T3 sa inceapa sa conduca
numai daca tensiunea emitor – colector a tranzistorului T1 devine mai mare decat aproximativ
0,8 V.
Prin urmare, cand semnalul din diagonala puntii, amplificat, depaseste tensiunea de
prag a tranzistorului T3, acesta incepe sa conduca, releul Rl aclansandu-se.
Pentru a se evita aparitia supratensiunilor la intreruperea curentului prin releu, s-a
prevazut condensatorul C1. producand un efect Miller, acesta incetineste variatiile curentului.
O alta schema care furnizeaza un semnal de avertizare atunci cand temperatura
mediului ambiant variaza in jurul valorii de 200 C este prezentata in figura 12.
Schema reprezinta un tigger Schmitt cu un releu elecromagnetic si actionat de variatia
de tensiune produsa la intrarea sa, ca urmare a modificarii rezistentei termistorului R2.

Fig.12

Daca temperatura mediului ambiant scade sub punctul in care trebuie sa aiba loc
comutarea, tranzistorul T2 fiind in conductie datorita polarizarii sale prin rezistenta R7, releul
Rl se actioneaza. Ca urmare, contactele sale se inchid si prin acestea circuitul de utilzare,
conectat intre punctele I si II, este alimentat.
La cresterea temperaturii, ca urmare a variatiei rezistentei termistorului R2 curentul de
baza al tranzisorului T1 se modifica astfel incat pentru o valoare prestabilita de comutare T1
este adus in conductie; datorita cresterii curentului de colector se provoaca o cadere brusca de
tensiune la bornele rezistentei R4 care face mai pozitiva baza tranzistorului T2 si-l blocheaza.
Ca urmare releul Rl ne mai fiind actionat, circuitul de utilizare este intrerupt.

157
 Termistorul R2 este o rezistenta cu coeficient de temperatura negativ, de valoare mare.
Cu ajutorul potentiometrului P1 se regleaza sensibilitatea schemei.
In aplicatiile practice circuitul trebuie sa fie sensibil la variatii de temeratura intr-o gama
cat mai ingusta. Pentru aceasta, punctul de comutare trebuie stabilit cat mai riguros. Din acest
motiv a fost necesara introducerea diodei D2 in circuitul de baza. Datorita rezistentei RV5 se
asigura o comutare rapida.
Prereglarea temperaturii de comutare se poate face cu ajutorul rezistentei R5.
In figura 13 se prezinta schema de principiu a unui termoreleu cu circuit in punte si
comanda prin tiristor.

Fig. 13

Termistorul R formeaza unul din bratele puntii Wheatstone, alimentata in curent

alternativ. Cu ajutorul potentiometrului P se echilibreaza puntea pentru temperatura controlata.
Pentru aceasta situatie, releul Rl nu este aclansat, circuitul sau de alimentare fiind intrerupt de
tiristorul Tr care este blocat.
La variatia temperaturii, rezistenta termistorului R se modifica, dezechilibrand puntea.
Semnalul ce apare in diagonala de masura este aplicat tranzistorului T1, care deschizandu-se va
comanda tiristorul Tr. Ca urmare, prin bobina releului va trece un curent, suficient pentru
aclansarea acestuia. Contactele sale normal deschise, inseriate in circuitul lampii de
semnalizare se vor inchide obtinandu-se semnalizarea optica a depasirii temperaturii.

Precizia obtinuta este de 10 C in domeniul de temperatura cuprins intre 100 – 500 C.

Termometre
Uneori apare necesitatea cunoasterii exacte a temperaturii mediului ambiant; in aceste
cazuri se prefera utilizarea termometrelor, cu posibilitatea unor citiri precise.
In schema din figura 14 se prezinta un termometru simplu, cu sensibilitate buna si
variatie liniara, functionand in gama de temperatura cuprinsa intre 220 – 420 C.

158
 Fig. 14

Urmarind schema din figura 14 se constata ca pentru cazul in care RB1=RB2 si cele
doua durate ale impulsului t1, t2 sunt egale, curentul prin instrumentul de masurat, conectat
intre colectoarele tranzistoarelor, este nul. La scaderea valorii uneia dintre rezistentele de baza
RB, durata corespunzatoare t se va scurta. Ca urmare se constata trecerea unui curent prin
instrumentul de masurat.
Valoarea medie a curentului in cazul t1≠t2 este diferita de zero, fiind egala cu:
t1 − t 2
Im ax
Im= t1 + t 2

Daca rezistenta RB2 este inlocuita cu un termistor, t2 fiind dat de relatia t 2  R B2 C ln 2

rezulta ca se poate stabili o relatie intre curentul ce trece prin instrument si variatia de
temperatura a mediului ambiant.
In rezistenta de baza a tranzistorului T1 s-a inserat termistorul 44031, elementul
traductor al schemei.
Cu ajutorul potentiometrului P se stabileste capatul de scala al instrumentului, adica
temperatura de la care incepe masurarea.
Semnalul cules intre cele doua colectoare ale multivibratorului este amplificat in
amplificatorul diferential realizat cu tranzistoarele T3 si T4, dupa care este citit pe instrumentul
de masurat I.
Daca  1 este temperatura cea mai joasa ce poate fi masurata iar  2 temperatura cea mai
inalta si luand la echilibru RB 1 =Rth (rezistenta termistorului in punctul  1 ), se poate scrie
t1 − t 2 RB1 − Rth RB1 − Rth
=
t1 + t 2 RB1 + Rth RB1 + Rth
, de unde rezulta curentul mediu prin instrument Im= Imax si deci
relatia de etalonare a termometrului.

159
 Pentru masurarea temperaturii aerului rezultate bune se obtin si cu traductoare rezistive.
Traductorul de temperatura este conectat intre baza tranzistorului T2 si masa. Orice
modificare a rezistentei traductorului, datorita temperaturii, atrage dupa sine modificarea
tensiunii bazei tranzistorului T2.
Variatia de tensiune este amplificata de amplificatorul diferential, format de tranzistorii
T1 si T2. Aceasta este citita pe instrumentul de masurat I, gradat in unitati de temperatura.
Conectarea instrumentului la iesirea amplificatorului se face prin intermediul amplificatorului
diferential repetor pe emitor, realizat cu tranzistoarele T3, T4. acesta prezentand la iesire o
impedanta foarte mica, realizeaza adaptarea dintre primul amplificator si instrument.
Reglajul punctului de zero, corespunzator temperaturii ambiante, se poate face cu
ajutorul potentiometrului P1.
Sensibilitatea schemei poate fi controlata cu ajutorul potentiometrului P2. Se poate face
un reglaj al amplificarii astfel incat sa se poata obtine o variatie de  50 sau  100 C pe toata
scala.
Pentru reducerea influentei temperaturii asupra curentului rezidual, cei doi tranzistori
sunt introdusi in acelasi radiator.
Traductorul este realizat din conductor de nichel cu diametrul de 0,02 mm, bobinat pe
un suport din bare de sticla, asa cum reiese din figura 15. Tot acest sistem este inchis intr-un
cilindru de tabla perforata.

Fig.15

Coeficientul de temperatura este  =0,0067 in gama de la 0-1000 C.

La temperatura ambianta valoarea nominala a rezistentei traductorului este de 100  .
Etalonarea termometrului se poate face prin inlocuirea traductorului cu o cutie de rezistenta
standard.Valorile de etalonare sunt cele determinate pe baza relatiei Rt=R0 (1+ t )

160
Termoregulatoare
Conditionarea aerului este procedeul care permite mentinerea caracteristicilor fizice si
chimice ale aerului dintr-o incapere intre anumite limite dorite.
In general aceste caracteristici controlate sunt: temperatura, umiditatea, distributia
aerului si compozitia sa: continut de praf si impuritati diferite, fum, bacterii.
Nu ne vom opri asupra analizei principiilor de reglare automata si nici asupra structurii
acestor sisteme, ele constituind obiectul a numeroase lucrari de specialitate. Ne vom limita doar
la prezentarea unor scheme simple de termoregulatoare, aparate electronice pentru reglarea
temperaturii.
Datorita avantajelor prezentate de tiristori (timp de comutare scurt, independenta puterii
de iesire de frecventa de comutatie la regulatoarele PID, etc.) acestia sunt folositi in majoritatea
termoregulatoarelor in etajele de iesire.
Schema de principiu a unui regulator de temperatura, cu posibilitatea de comanda a
unei puteri de 1,4 Kw, este prezentata in figura 16.
Triacul T1 folosit ca element de comanda se poate deschide fie la alternantele pozitive,
fie la cele negative, prin aplicarea pe poarta sa a unui impuls de comanda pozitiv sau negativ.
La inceputul fiecarei alternante, triacul T1 este blocat si toata tensiunea de retea este
aplicata la bornele sale, caderea de tensiune pe sarcina fiind nula.

Fig. 16

Condensatorul C1 se incarca prin rezistentele R1, R2 si R3 si cand tensiunea la bornele

sale atinge pragul de conductie al diacului D1 acesta incepe sa conduca, permitand descarcarea
condensatorului pe poarta triacului T1. Acesta se deschide astfel incat sarcina este parcursa de
curent.
La sfarsitul alternantei, triacul se blocheaza, procesul realizandu-se pentru urmatorul
impuls de comanda.
Elementul sensibil la temperatura este termorezistenta R2. Odata cu modificarea valorii
rezistentei sale se modifica si durata de incarcare a condensatorului C1 si deci implicit unghiul
de deschidere al triacului. Corespunzator unghiului de deschidere se modifica si puterea in
sarcina.

161
 Prin urmare, la o scadere a valorii rezistentei R2,constanta de timp a circuitului scade,
unghiul de deschidere devine mai mic si deci puterea in sarcina creste.
Pentru eliminarea perturbatiilor produse de comutarea triacului s-a prevazut filtrul L1-
C2. Grupul R4-C3 s-a introdus pentru protectia triacului cand sarcina este inductiva.
O alta schema cu posibilitatea reglarii unei puteri de 5 Kw in sarcina este prezentata in
figura 17.
Elementul sensibil la variatia temperaturii este termistorul Rt, conectat in circuitul portii
tiristorului T1, ca element de referinta fiind folosite rezistentele R4+R5.
Posibilitatile oferite de amplificatoarele operationale isi gasesc o larga aplicare si in
acest domeniu.

Fig.17

In figura 18 se prezinta schema unui regulator proportional de temperatura destinat unor

spatii mici.

Fig.18

162
 In aceasta schema sunt utilizati doi amplificatori operationali. Primul amplifica
semnalul de eroare al puntii, in care sunt conectate termorezistentele Rt. Tensiunea sa de iesire
este comparata cu o tensiune de referinta, functie de temperature de reglat. Cand tensiunea de
iesire a acestui amplificator este egala cu
tensiunea de referinta, tensiunea la intrarea celui de al doilea amplificator este nula. Orice
diferenta intre temperatura de mentinut (tradusa prin tensiunea de referinta) si temperatura
masurata cu termorezistentele se traduce printr-o tensiune care, amplificata in cel de al doilea
amplificator, este aplicata- prin dioda 1N4112 – amplificatorului de putere, care alimenteaza
rezistentele de incalzire Rs. Ca urmare are loc o reducere a intensitatii curentului din circuitul
de sarcina.
Se realizeaza astfel o reglare precisa a temperaturii cu minimum de oscilatie in jurul
valorii de mentinut.

163
 MODULUL IV
INSTALATII ELECTRICE

164
 CAPITOLUL XIV

INSTALATIA ELECTRICA

Instalatiile din aval de punctul de delimitare intre furnizor si consumator, in cadrul

sistemului electroenergetic (SEE) sunt denumite instalatii de utilizare (a energiei electrice) sau
instalatii (electrice) la consumator.

COMPONENTELE SISTEMULUI DE ALIMENTARE

Sistemul de alimentare cu energie electrica a utilajelor si receptoarelor unui consumator

cuprinde, in principal sistemul extern si sistemul intern.

a. Sistemul extern este reprezentat de reteaua zonala a SEE, printr-un nod al retelei
(retele de IT, MT sau JT, in functie de puterea ceruta de consumator). Apartine furnizorului.
b. Statia de primire (sau statiile de primire, in cazul marilor consumatori) este materializata
(in functie de puterea solicitata de consumator) prin: statii de conexiuni (fara
transformatoare) sau tablouri de distributie. Poate apartine fie furnizorului, fie
consumatorului (conform contractului incheiat).
c. Sistemul intern apartinand consumatorului contine:
- retele de distributie interne (in JT,MT si/sau IT, in functie de consumator) cu puncte de
distributie, prin care energia electrica este dirijata in diferite directii si spre diferite elemente
alimentate: statii de transformare, statii de conexiuni, tablouri de distributie, bare de distributie.
- surse proprii ale consumatorului:
- permanente, care acopera o parte din consumul de energie electrica al consumatorului
(de exemplu, o centrala electrica de platforma conectata la SEE)
- de interventie, care permit alimentarea provizorie a unui grup restrans de receptoare
importante (vitale), in cazul intreruperii alimentarii din sistemul extern: baterii de
acumulatoare, generatoare sincrone mici actionate de motoare cu ardere interna.

165
 Totalitatea elementelor de retea (linii, aparate, etc.) care se interpun intre sursa si un
element alimentat constituie ceea ce se numeste o cale de alimentare.

Categorii de receptoare

In raport cu conditiile privind continuitatea alimentarii, receptoarele unui consumator

se pot grupa in patru categorii, consecintele intreruperii alimentarii cu energie electrica, pentru
fiecare categorie constand in:
• Categoria 0 (receptoare “vitale”) – declansarea de incendii sau explozii,
distrugerea utilajelor, pericol pentru viata oamenilor
• Categoria I – pagube economice importante, rebuturi, imposibilitatea de
recuperare a productiei nerealizate
• Categoria II – nerealizari de productie recuperabile
• Categoria III – consecinte nesemnificative.

Pentru fiecare categorie, se precizeaza, pe de o parte, durata maxima a timpului de

intrerupere a alimentarii si, pe de alta parte, modalitatile de asigurare a unei rezerve de
alimentare.

Structura unei retele este determinata de:

• caracteristicile si dispunerea teritoriala a receptoarelor,
• siguranta in alimentare, conform categoriei in care se incadreaza receptoarele,
• felul curentului si nivelul de tensiune necesar,
• indicatori tehnico-economici (cheltuieli de investitii, consum de material
conductor, comoditate si cheltuieli de montaj, comoditate si cheltuieli de
exploatare, pierderi de energie),
• asigurarea conditiilor de protectie a personalului impotriva electrocutarii.

166
 SISTEM ELECTOENERGETIC
FURNIZOR CONSUMATOR
4
Punct de delimitare

Statia Instalatie de
1 Instalatie de Instalatie de Instalatie de
de utilizare (la
producere transport distributie
primire consumator)
G

LEA TG TD/BD
LES
TD/BD
PT

ST ST ST R
LEA NOD LES 0.4 kV
2 G U
6 kV 110 kV U
10 kV 220 kV 20 kV
400 kV 10 kV
PA

CENTRALE RETELE ELECTRICE

3 ELECTRICE (Linii, statii, puncte de distributie)
DE TRANSPORT DE DISTRIBUTIE DE UTILIZARE RECEPTOARE
Linii de Linii de transport
interconexiune
CENTRE DE
5 PRODUCERE TERITORIU ZONE DE CONSUM UTILIZATORI

PA - punct de alimentare (statie de conexiuni)

1 Schema explicativa bloc ST - statie de transformare
2 Schema electrica bloc cu variante de retele PT - post de transformare
TD - tablou de distributie
3 Componente (fizice) ale sistemului electroenergetic BD - bare de distributie
4 Impartirea SEE d.p.d.v. al apartenentei instalatiilor U - utilaj
Dispunerea topografica a instalatiilor (harta) R - receptor individual
5
LEA/LES - linie electrica aeriana / subterana

Fig. 1

Instalatia electrica

Instalatia electrica (prescurtat “instalatie”) este ansamblul de echipament electric

interconectat in cadrul unui spatiu dat sau al unei zone precizate. Localizarea si interconectarea
intr-un anumit scop functional constitue cele doua criterii inseparabile pentru delimitarea unei
instalatii.
Instalatia electrica are deci doua componente de baza:
- echipamente electrice, cu o anumita destinatie functionala
- canale conductoare (linii), care servesc pentru dirijarea energiei electrice si pentru
interconectarea echipamentelor:
o reteaua electrica, care contine echipamentele electrice interconectate, in
amonte fata de ultimul receptor sau de la ultima unitate functionala, si care
servesc pentru alimentarea cu energie electrica a receptorului sau unitarii
respective
o linii de conexiune in interiorul echipamentelor sau unitatilor functionale.

167
Echipamentul electric

Echipamentul electric (prescurtat “echipament”) cuprinde elementele sau unitatile

functionale complexe care intervin in fluxul de energie electrica: producere, transport,
distributie, stocare, conversie, masurare si consum (utilizare) ca:
- elemente indispensabile (de baza) in lantul de transfer (alimentare)
- elemente auxiliare (suplimentare), care asigura functionarea corecta, la parametrii si secvente
precizate, a elementelor de baza sau/si protectia adecvata, in cazul aparitiei unor
disfunctionalitati.
Echipamentele electrice constau in: masini electrice (generatoare si motoare),
transformatoare (de putere si de masura), convertoare (electromecanice sau statice), aparate
electrice (de comutatie, de protectie, de masura), diverse dispozitive ( de semnalizare, de
actionare, electromagneti), elemente de conexiune (tablouri de distributie, doze de ramificatie,
prize).

Clasificarea instalatiilor electrice

In functie de intensitatea curentului si de destinatie (receptoarele alimentate),

instalatiile electrice se pot clasifica in:
a. instalatii de curenti “tari” (intesitati ale curentului de ordinul amperilor sau
kiloamperilor):

• instalatii de putere (“forta”), cuprinzand echipamente destinate

nemijlocit aplicarii energiei electrice (producere, transport,
distributie, consum) in scop util: producerea de lucru mecanic,
caldura, procese electrochimice
• instalatii de iluminat electric
• instalatii de automatizare, masura si control
• instalatii pentru compensarea puterii reactive
• instalatii pentru reducerea regimului deformant
• instalatii de protectie impotriva socului electric

b. instalatii de curenti “slabi”:

• instalatii de telecomunicatii
• instalatii de detectare automata si de alarma:
• instalatii de telesupraveghere a functionarii instalatiilor de curenti
“tari” din cladiri
• instalatii de ceasoficare
• instalatii de telecomanda si telemasurare.

Elemente componente

Elemente componente ale unui circuit sunt, in principiu: sursa de alimentare cu energie
electrica, elementul alimentat (consumatorul) si linia de legatura intre sursa si elementul
alimentat.

168
 Linie
Sursa Element alimentat

Fig. 2

Sursa de energie poate fi:

• sursa primara, bazata pe transformarea altei forme de energie

• generator (masina electrica)
• pila (acumulator)
• sursa secundara, bazata pe modificarea parametrilor energiei electrice (secundarul
unui transformator)
• “pseudosursa” – tensiunea electrica disponibila la barele unui punct de distributie
• o priza de curent.

Caracteristici ale sursei primare sau secundare sunt, in principal:

- impedanta interna Zs;
- tensiunea de functionare (mers) in gol (fara sarcina) U0 – tensiunea generata prin
fenomenul primar;
- tensiunea la borne in cazul functionarii in sarcina Us – inferioara tensiunii de
functionare in gol si dependenta de intensitatea curentului furnizat;
- puterea aparenta nominala S = U0In – puterea limita care poate fi furnizata unui
receptor rezistiv.

Linia electrica, reprezentand ansamblul elementelor prin care se asigura transferul de

energie intre sursa si elementul alimentat, distributia in diferite directii, inchiderea/deschiderea
circuitului (intr-o secventa prestabilita), protectia circuitului (receptor si linie), masurarea
parametrilor electrici, contine:
• conductoare (izolate)/cabluri/bare;
• dispozitive de conexiune (doze de ramificatie, cutii de derivatie, borne), care
realizeaza un contact fix;
• elemente de cablare, fixare si/sau protectie fata de mediu (tuburi, tevi), cu
accesoriile aferente;
• aparate de comutatie, destinate manevrelor de inchidere-deschidere a
circuitelor;
• aparate de protectie impotriva supracurentilor, destinate atat elementului
alimentat cat si celorlalte elemente de pe linie;
• aparate de masura, comanda si supraveghere.

Linia este caracterizata prin impedanta sa Zl, de regula mult mai mica decat impedantele
sursei si elementului alimentat, determinand practic, impreuna cu impedanta sursei, valoarea
curentului de scurtcircuit si caderea de tensiune in retea pana la bornele receptorului, unde
tensiunea are valoarea U < Us: Isc = U0/Zs+Zl; U = U0 – U= IZs+Zl.

169
 Elementul alimentat (consumatorul), constituind sarcina circuitului, poate fi:
• receptor simplu;
• receptor complex (echipament, unitate functionala);
• punct de distributie a energiei;
• transformator

Tensiunea U a bornele elementului alimentat este inferioara tensiunii secundare a

sursei, datorita caderii de tensiune pe linia de alimentare.
Receptorul simplu este caracterizat prin:
• parametrii functionali nominali: Pn, Un,;
• abaterile admisibile de la tensiunea nominala;
• impedanta nominala (impedanta de utilizare) Zu; nu se indica direct, rezultand
in concordanta cu parametrii nominali si determinand practic valoarea
intensitatii curentului si a puterii absorbite la alimentarea din retea: In  U/Zu (
Zu>>Zs, Zu>>Zl).

Punctul de distributie sau receptorul complex este caracterizat prin:

• puterile cerute activa si reactiva Pc si Qc (inferioare puterii instalate – puterea
totala a receptoarelor alimentate);
• curentul nominal al „sosirii” (linie si bare la care se racordeaza „plecarile” spre
elementele alimentate) In.

Principii de structurare a unei instalatii

Instalatia electrica este considerata un caz particular de sistem, definit ca un set de

obiecte interdependente (in corelatie). Principiile de structurare a instalatiei decurg, prin
urmare, din principiile generale de structurare a sistemelor.
Fiecare entitate tratata in cadrul unui proces de proiectare, executie, exploatare sau
intretinere constituie un obiect. Atunci cand un sistem este o parte a unui alt sistem, poate fi
considerat ca un obiect.
Un sortiment de obiecte/elemente este o clasa sau o familie de elemente cu trasaturi
generale comune, indiferent de functia concreta sau de particularitatile constructive (de
exemplu: rezistoare, motoare, transformatoare).
Structurarea unui sistem semnifica divizarea succesiva si subdivizarea sistemului in
parti si organizarea acestora (permitand astfel ca sistemul sa poata fi proiectat,
executat/fabricat, intretinut sau comandat in mod eficient) si descrie relatiile de componenta
(este compus din..., face parte din...).
Orice sistem sau obiect poate fi privit sau descris de o maniera specifica (aspect) si
anume:
• functie – ce face el (activitatea prin care realizeaza scopul propus), fara a lua in
considerare amplasarea si/sau produsele care realizeaza functia;
• produs – cum este construit, fara a tine seama de functia realizata sau de
amplasament (un produs poate realiza mai multe functii, se poate gasi singur sau
impreuna cu alte obiecte intr-un amplasament);
• amplasare – unde este situat (pozitia fiica in cadrul unui amplasament precizat:
cladire, etaj, camera, dulap, panou),indiferent de functia indeplinita sau de produs.

170
 Plecand de la cele trei aspecte mentionate, se pot defini pentru orice sistem/instalatie: o
structura bazata pe functie, o structura bazata pe aspectul de produs si o structura bazata pe
amplasament.
Rezultatul subdivizarilor succesive bazate pe un anumit aspect al obiectelor poate fi
reprezentat ca o structura arborescenta, asa cum este ilustrat in figura 3.

Retele electrice de distributie la consumator

Factori care determina structura retelelor

Structura unei retele este determinata de:
• caracteristicile si dispunerea teritoriala a receptoarelor;
• siguranta in alimentare, conform categoriei in care se incadreaza receptoarele;
• felul curentului si nivelul de tensiune necesar;
• indicatori tehnico-economici
• asigurarea conditiilor de protectie a personalului impotriva electrocutarii.

Realizarea sigurantei in alimentarea receptoarelor

Pentru realizarea sigurantei in alimentarea receptoarelor, in functie de categoria in care

se incadreaza acestea, sunt posibile urmatoarele solutii:
- Categoria 0:
• doua cai de alimentare independente, racordate in puncte distincte ale SEE;
• surse de interventie;
• anclansarea automata a rezervei;
• circuite distincte fata de alte receptoare.

- Categoria I:
• doua cai de alimentare racordate in puncte distincte din sistemul intern (bare
distincte din statii de transformare, posturi de transformare, statii de conexiuni),
cu anclansarea automata a rezervei;
• circuite distincte fata de alte receptoare.

- Categoria II: 1 – 2 cai de alimentare din sistemul intern, in urma unui studiu tehnico-
economic.
- Categoria III: o singura cale de alimentare.

171
SCHEMELE RETELELOR ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE

1. Principii generale

Se considera o instalatie electrica destinata sa alimenteze, in final, un anumit numar de

receptoare (utilaje) de joasa tensiune, amplasate in diferite pozitii in zona aferenta, conform
necesitatilor de utilizare.
In schemele in care statia de primire este alimentata dintr-o singura sursa, energia
electrica este transmisa spre receptoare intr-un singur sens, printr-o retea care se ramifica
succesiv, pe masura apropierii de receptoare, la diferite niveluri in structura sistemica a
instalatiei, permitand dirijarea energiei electrice in diferite directii si la diferite elemente
alimentate. Ramificarea se realizeaza cu ajutorul unor echipamente prefabricate specializate,
numite puncte de distributie, situate in nodurile corespunzatoare ale retelei.

Fiecare punct de distributie este constituit, ca echipament de putere („forta”) din:

• sosire, direct de la o sursa secundara sau de la un punct de distributie precedent;
• mai multe plecari, spre alte puncte de distributie sau elemente alimentate;
• un sistem de bare alimentate prin sosire si din care se executa derivatiile pentru plecari.

Un punct de distributie mai poate contine circuite suplimentare de comanda,

semnalizare, masura etc. Curentul nominal al sosirii este considerat drept curent nominal al
punctului de distributie respectiv.
Ca regula generala, fiecare plecare trebuie sa fie prevazuta cu un aparat de protectie la
scurtcircuit (siguranta fuzibila sau intreruptor de putere automat), plasat imediat dupa
conexiunea la bare, care sa actioneze la un scurtcircuit care s-ar produce in orice loc pe linia
dintre punctul respectiv si urmatorul element alimentat. De asemenea, fiecare sosire trebuie
prevazuta cu un aparat de comutatie, care sa realizeze cel putin functia de separator, permitand
izolarea fata de reteaua din amonte, dupa deconectarea sarcinii din aval. Exceptiile sunt
prevazute in normative.

2. Componenta retelelor electrice de joasa tensiune

Primul element din reteaua de joasa tensiune este tabloul de distributie general al
consumatorului (In  2400 A).
La consumatorii care solicita din retea puteri mici, alimentarea se face direct din reteaua
zonala de JT (aeriana sau subterana) a furnizorului, printr-un bransament care face legatura
intre linia de alimentare si contorul de energie al consumatorului, situat in amonte de tabloul
general sau la intrarea in tablou. De regula, contorul apartine furnizorului.
Consumatorii de puteri mai mari sunt alimentati din reteaua de medie tensiune a
furnizorului, printr-un racord care contine un post de transformare. Postul de transformare
contine 1-2 transformatoare (10/0,4 Kv sau 20/0,4 Kv), avand infasurarea secundara in stea, cu
neutrul accesibil (4 borne), precum si echipamentul de comutatie si de protectie aferent, atat pe
partea de MT, cat si pe partea de JT. Secundarul transformatorului alimenteaza tabloul de
distributie general, care poate fi chiar inglobat in postul de transformare.
Celelalte puncte de distributie pot fi:
- tablouri de distributie de tip panou, dulap, din cutii echipate etc., clasificate, dupa
intensitatea curentului sosirii, in tablouri principale (In  600 A) si tablouri secundare
(In  300 A);

172
 - canale prefabricate de bare (un sistem de 4 bare intr-o incinta de protectie), realizate
ca tronsoane care pot fi imbinate si prevazute cu posibilitatea efectuarii de derivatii pentru
ramificatii. In functie de intensitatea curentului nominal, canalele pot fi canale magistrale si
canale de distributie.
In practica, circuitele electrice care alimenteaza puncte de distributie sunt denumite
coloane, termenul de circuit fiind consacrat pentru alimentarea fiecarui receptor sau
echipament de la ultimul punct de distributie

Tipuri de circuite electrice de joasa tensiune

Circuitele pot fi:

- individuale, pentru fiecare receptor (in sens restrans);
- comune, pentru mai multe receptoare, cu protectie unica la scurtcircuit:
• circuit de iluminat;
• circuit de prize;
• circuit de utilaj;
• circuit pentru mai multe motoare similare, cu puterea totala pana la 15 Kw.

Tipuri de scheme

a. Scheme radiale. Fiecare punct de distributie, utilaj sau receptor este alimentat printr-o
linie separata, care pleaca de la un punct de distributie central (fig. 4).

Aceste scheme prezinta avantajul sigurantei in alimentare; un defect pe o linie provoaca

scoaterea de sub tensiune, prin functionarea aparatului de protectie respectiv, numai a liniei
afectate, restul instalatiei ramanand in functiune.

Dezavantajele schemelor sunt:

• investitii mari;
• consum ridicat de material conductor;
• numar mare de plecari din punctele de distributie (cresterea gabaritului).

173
 Ca utilizare, se recomanda in cazul:
- coloanelor de alimentare a tablourilor de distributie sau al unor canale de bare de
distributie secundare;
- circuitelor, pentru:
• utilaje cu receptoare de puteri mari, alimentate direct din tabloul general sau
dintr-un canal magistral;
• utilaje cu receptoare de puteri mici si mijlocii, alimentate din tablouri
secundare sau din bare de distributie;
• utilaje si receptoare dispersate;
• utilaje, receptoare si instalatii importante, pentru care riscul de intrerupere a
alimentarii trebuie sa fie minim.

b. Scheme cu linii principale sau magistrale. Se prevede cate o plecare intr-o anumita
directie, care trece prin apropierea unor utilaje/receptoare sau grupuri de
utilaje/receptoare, care se alimenteaza apoi, de regula, in derivatie (fig. 5).

Aparat Linie magistrala

de
comutatie
si
protectie

Echipament
Receptor

Tablou de distributie
Echipament
Receptor
Canal de distributie

Echipament
Receptor

Circuit de iluminat Circuit de prize

Fig. 5

174
 Avantajele constau in:
• consum redus de material conductor;
• derivatii din mai multe locuri;
• numar redus de plecari din punctele de distributie.

Dezavantajul este siguranta mai mica in exploatare, deoarece un defect pe linia

principala antreneaza intreruperea alimentarii tuturor derivatiilor din linie.
Utilizarea acestor scheme se recomanda pentru:
• utilaje grupate, la distante relativ mici, linii tehnologice;
• distributia in canale de bare.

c. Scheme mixte:
- scheme radiale pentru:
• utilajele/receptoarele dispersate;
• echipamentele/receptoarele importante;
• scheme magistrale pentru utilajele grupate.

EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC

Curentul electric de intensitate I prin elementele retelei are efecte atat asupra acestora,
cat si asupra organismelor vii si a altor elemente care vin in contact cu reteaua.
Efectele curentului electric trebuie avute in vedere la proiectarea si exploatarea
instalatiilor electrice.

1. Efectele asupra retelei

Curentul electric produce in retea pierderi de putere activa, caderi de tensiune, solicitari
mecanice, fenomene la deconectare, tensiuni induse, perturbatii electromagnetice in
functionarea unor receptoare.
a. Pierderile de putere activa sunt direct proportionale cu patratul valorii efective a
intensitatii curentului si cu rezistenta R a caii de curent parcurse
P = kRI 2
(k = 1 pentru c.a. monofazat, k = 3 pentru c.a. trifazat), avand drept consecinta incalzirea
elementelor componente ale caii de curent si solicitarea termica a izolatiei acestora;

b. Caderile (pierderile) de tensiune, in lungul retelei, sunt direct proportionale cu

valoarea efectiva a intensitatii curentului si cu impedanta Z a caii de curent parcurse
U = ZI ,
conducand la diminuarea tensiunii la bornele elementelor alimentate;

c. Solicitarile mecanice ale cailor de curent si ale suportilor acestora au loc datorita
campului magnetic propriu al conductoarelor parcurse de curent rezultand:
- forte electrodinamice care se manifesta intre doua conductoare parcurse de curent, asupra
unei spire sau asupra unei bucle formate de un conductor
- forte electromagnetice care se exercita intre un conductor parcurs de curent si un corp

175
feromagnetic invecinat.

Fortele sunt proportionale cu patratul intensitatii curentului. In curent alternativ, fortele

sunt pulsatorii, osciland, cu dublul frecventei curentului, intre zero si valoarea maxima
F max = CIˆ 2 .
Solicitarile mecanice prezinta importanta in cazul curentilor de defect (in particular,
scurtcircuit). In cazul curentului de scurtcircuit asimetric (de intensitate Isc), datorita
componentei aperiodice, valoarea initiala a curentului poate atinge 2,5Isc (curent de lovitura).

d. Efectele negative asupra aparatelor de comutatie se manifesta datorita arcului

electric la deconectare.

e. Inducerea de tensiuni electromotoare sau elemente ramase incarcate capacitiv in

circuite deconectate pot influenta unele receptoare sau pot constitui un pericol pentru
personalul de exploatare.

2. Efectele asupra organismului uman si al altor fiinte

Efectele curentului electric se manifesta prin:

- socuri electrice (care pot deveni periculoase), determinate de potentialele elementelor
conductive cu care organismul vine in contact (de diferenta de potential aplicata organismului)
si independente de intensitatea curentului prin elementele retelei
- arsuri sau metalizarea pieii, determinate in principal de actiunea arcului electric care apare
la intreruperea voita sau accidentala a unui circuit.

3. Efectele asupra elementelor combustibile, inflamabile sau explozive

Elementele respective, aflate in contact cu elementele retelei sau in vecinatatea acestora

sunt supuse pericolelor de producere de incendii sau explozii, datorita fie unei descarcari
electrice (scanteie, arc electric), fie supraincalzirii excesive a cailor de curent.

4. Trecerea curentului electric prin organismul uman

Pe langa folosirea controlata curentului electric in scopuri terapeutice, organismul

uman poate fi expus accidental si necontrolat actiunii curentului electric.
Daca organismul este supus unei diferente de potential, se constata aparitia unui curent
electric in circuitul astfel format, ceea ce demonstreaza conductibilitatea organismului.

4.1. Impedanta corpului

Corpul omenesc este un conductor specific – conductor electrobiologic. Diferitele parti

ale corpului – cum sunt pielea, sangele, tesuturile musculare si alte tesuturi si
articulatii – prezinta pentru curentul electric o anumita impedanta compusa din elemente
rezistive si capacitive. De remarcat ca impedanta organismului nu este constanta ci depinde de
mai multi factori cum sunt: parametrii circuitului electric, starea fizica si psihica a
organismului, conditiile de contact cu elementele aflate la potentiale diferite.

176
 Impedanta interna (in principal, rezistiva) a elementelor conductoare din organism este
relativ redusa (200  500 ) si depinde in principal de traseul curentului prin corp.
Cea mai mare pondere in impedanta corpului revine impedantei tesuturilor externe (pielea – in
special, epiderma), adica impedantei de contact la intrarea si la iesirea curentului. Valoarea
acestei impedante depinde de tensiunea de contact, de frecventa, de durata trecerii curentului
electric, de suprafata si de presiunea de contact, de umiditate si de temperatura. Ea poate varia
intre peste 100000  (pentru piele uscata, curata, fara fisuri si o suprafata de contact mica) si
cateva sute de ohmi (in cazul contactului pe o suprafata mare, cu mainile umede, cu fisuri sau
acoperite cu substante conductive).
In analiza si calculul instalatiilor de protectie a personalului contra actiunii curentului
electric, se recurge frecvent la un model de calcul simplificat, constand intr-o rezistenta Rh a
carei valoare se poate considera 1000  (sau, uneori, 3000 ).

4.2. Contactul persoanelor cu instalatia electrica

Contactul accidental al persoanelor cu instalatia electrica poate avea loc:

- cu partile active ale instalatiei aflate sub tensiune in decursul exploatarii instalatiei (contact
direct);
- cu masele sau alte parti conductive intrate accidental sub tensiune (contact indirect).
Tensiunea care exista (sau care apare ca urmare a unui defect de izolatie sau unei
influente electromagnetice) intre doua elemente conductive accesibile simultan in instalatia
electrica si care se aplica astfel organismului uman este denumita tensiune de contact Uc.
Contactul se poate stabili nemijlocit cu doua elemente ale instalatiei, aflate la potentiale
diferite, sau prin intermediul pamantului.

4.3. Efectele trecerii curentului electric prin organism

Trecerea curentului electric prin organismul uman (Ih = Uc/Rh) are efecte
fiziopatologice asupra acestuia.
Efectul principal il constituie socurile electrice, care provoaca excitarea tesuturilor,
organice parcurse, insotita de contractia spasmodica involuntara a fibrelor musculare, avand
drept rezultat tulburari functionale in organism a caror gravitate depinde in mod esential de
relatia timp-intensitatea curentului, consecintele fiind cu atat mai grave cu cat cele doua marimi
au valori mai ridicate. Actiunea se exercita atat nemijlocit asupra tesuturilor organice parcurse,
afectand indeosebi functionarea inimii, cat si prin intermediul sistemului nervos central,
manifestata in special prin afectarea respiratiei.
Cel mai mare pericol este aparitia fenomenului de fibrilatie cardiaca constand in
pierderea sincronismului de activitate al peretilor acesteia (diastole si sistole), putand avea
drept consecinta oprirea circulatiei sanguine. De asemenea, se poate ajunge la oprirea
respiratiei.
Pe langa acestea, se pot produce arsuri interne (prin efect Joule in tesuturile parcurse)
sau externe (de exemplu, prin arc electric), precum si alte efecte secundare nedorite.
Avand in vedere relatia dintre intensitatea curentului si tensiunea de contact (la o
rezistenta data a corpului), aprecierea unei instalatii electrice din punctul de vedere al protectiei
personalului fata de efectele curentului electric ia in considerare evaluarea si evitarea
mentinerii unei tensiuni de contact accidentale periculoase.

177
5. Trecerea curentului electric prin pamant (sol)

In mod normal, in absenta oricarei legaturi cu o sursa de curent electric, pamantul

(solul) este considerat ca avand potentialul zero, servind drept referinta pe scara potentialelor.
Conductibilitatea electrica a pamantului (solului) poate fi pusa in evidenta aplicand o
tensiune U intre doi electrozi ingropati in pamant. Se constata ca:
- ia nastere un curent electric de intensitate Ip care parcurge portiunea de sol dintre cei
doi electrozi, semnificand prezenta unei rezistente Rp = Up/Ip, suplimentara fata de rezistenta
electrozilor
- valoarea intensitatii curentului Ip depinde de natura solului, de umiditate si de
temperatura, este maxima la distanta minima si scade pe masura cresterii distantei dintre
electrozi, pana la o anumita distanta (de ordinul 20 m), dupa care ramane aproximativ
constanta, chiar daca distanta este de ordinul kilometrilor
- potentialul punctelor de pe sol se modifica, variind intre o valoare maxima (pe fiecare
electrod) si zero (la infinit); practic, potentialul se poate considera nul de la o anumita distanta
fata de fiecare electrod (de ordinul 20 m).

Se desprind urmatoarele concluzii:

- pamantul (solul) este un conductor specific – un conductor spatial, in general
neomogen – care, desi are o rezistivitate superioara cu 8  9 ordine de marime celei
corespunzatoare metalelor (apropiata de rezistivitatea izolantilor clasici), prezinta o rezistenta
a circuitului stabilit prin pamant comparabila cu cea a metalelor foarte bune conducatoare de
curent la valori apreciabile ale sectiunii acestora
- rezistenta circuitului stabilit prin sol este concentrata in principal in imediata
vecinatate a electrozilor de intrare respectiv iesire, fiecare electrod de legatura cu pamantul
introducand o rezistenta dependenta de dimensiunile si con uratia geometrica a legaturii
- conductibilitatea solului este in principal de natura electrolitica, solurile care contin
cea mai mare cantitate de electrolit disolvat (de exemplu, teren arabil, teren argilos, humus,
suficient de umede) fiind cele mai conductive, in timp ce terenul nisipos sau pietros se apropie
de izolanti.

In consecinta:
- in anumite situatii, pamantul poate fi folosit drept conductor in unele sisteme de transfer al
energiei electrice;
- contactul simultan al unor persoane sau altor organisme vii cu doua puncte de pe sol aflate la
potentiale diferite sau cu elemente conductive din instalatiile electrice, aflate la un potential
diferit de zero, si cu pamantul poate avea drept rezultat producerea de accidente prin trecerea
curentului electric prin organism;
- prin pamant se pot inchide curenti de defect ai instalatiilor electrice sau pot fi dirijati
intentionat curentii de defect, in vederea realizarii protectiei instalatiei si a personalului.

Contactul electric cu solul al unui element conductiv din instalatia electrica se poate
stabili fie intentionat (legare la pamant), in scop functional sau ca masura de protectie, fie in
mod accidental, ca urmare a unui defect in instalatie (punere la pamant).
Stabilirea intentionata a unui contact electric intre un element conductiv al instalatiei
electrice si pamant se realizeaza printr-o instalatie specifica.

178
 Prin instalatie de legare la pamant se intelege ansamblul format din electrozi special
destinati acestui scop, ingropati in sol (prize de pamant) si conductoare care fac legatura intre
electrozii prizelor si elementele conductive din instalatie (conductoare de legare la pamant),
prin intermediul carora se realizeaza un contact intentionat cu solul.
Legarea la pamant functionala (de exploatare) se aplica elementelor conductive care
fac parte din circuitele curentilor de lucru si urmareste asigurarea unui anumit mod de
functionare a retelei.
Legarea la pamant de protectie are drept obiect elementele conductive (masele) care
nu se afla in mod normal sub tensiune, dar care ar putea intra accidental sub tensiune, ca urmare
a unui defect, scopul acestei masuri fiind protectia personalului in cazul atingerii accidentale a
elementelor respective.
Fiecarei prize de pamant ii corespunde o anumita rezistenta a circuitului electric stabilit
prin sol, numita rezistenta prizei de pamant. O rezistenta similara corespunde, de asemenea
oricarei puneri la pamant (rezistenta de defect).
Contactul electric cu solul al unei persoane poate avea loc direct sau prin intermediul
unor elemente conductive aflate in contact cu pamantul (de exemplu, conducte de apa sau
elemente metalice ale constructiei).

179
 CAPITOLUL XV

ELEMENTE CONDUCTOARE IN RETELELE ELECTRICE

Elementele conductoare servesc drept cale de curent pentru alimentarea receptoarelor

sau punctelor de distributie de la sursa de energie.

Conductoarele retelei de distributie

Conductoarele active ale retelei sunt:

• conductoarele de linie (faza): L1, L2, L3
• conductorul neutru (nul de lucru) N – care serveste drept:
• conductor pentru alimentarea receptoare monofazate
• cale de inchidere a circuitului curentilor de dezechilibru din retea,
(inclusiv armonicele multiplu de 3)
• conductorul de protectie PE – destinat exclusiv protectiei prin legare la pamant si
legare la nul, servind pentru racordarea elementelor conductive neaflate in mod normal
sub tensiune, cu alte elemente conductive similare, cu prizele de pamant sau cu punctul
neutru al sursei de alimentare
• conductorul combinat PEN, indeplinind ambele functii (neutru si de protectie) pe o
portiune definita a retelei.

a. Conductorul metalic este o cale unica de curent, formata din unul sau mai multe
fire.

Drept material se recurge la cupru (Cu) sau aluminiu (Al) – a caror conductivitate este
ridicata (Cu > Al).
Avantajele cuprului sunt: consum mai mic, la aceeasi solicitare termica (aceeasi
sarcina); cadere de tensiune mai mica pe retea; conexiuni mai sigure (prin lipire); rezistenta
mecanica mai mare.
Ca executie, conductorul poate fi: unifilar/multifilar; rigid/flexibil.
Forma sectiunii poate fi: circulara, dreptunghiulara, alte forme geometrice (de
exemplu, sector de cerc, elipsa).

180
 Sectiunea conductoarelor utilizate in instalatiile electrice are valori normalizate,
exprimate in mm2. La cablurile polifazate, cu conductor neutru si/sau de protectie, sectiunea
conductorului respectiv se adopta:
- egala cu sectiunea conductorului de linie, pentru s  16 mm2
- valoarea normalizata cea mai apropiata de jumatate din sectiunea conductorului de
linie, pentru s  25 mm2.
Tabelul 1 cuprinde valorile normalizate ale sectiunii conductoarelor.

Tabelul 1
Sectiunile conductoarelor (mm2)

L1,L2,L3 1 1,5 2,5 4 6 10 16 25 35 50 70 95 120 150 185 240

300 400
N,PE,PEN 1 1,5 2,5 4 6 10 16 16 16 25 35 50 70 70 95 120
150 185

b. Conductorul izolat (conductor, conducta) este constituit (fig.1) dintr-un conductor

metalic si izolatie din PVC, cauciuc sau polietilena (eventual, o manta).

Conductor metalic

Izolatie

Fig. 1

c. Cablul (fig. 2) este un ansamblu de: conductoare izolate (separate din punct de
vedere electric, dar solidare mecanic), invelisuri si, eventual, ecrane.
Invelisurile servesc fie pentru protectie contra actiunilor chimice, fizice, mecanice
(armaturi metalice, manta – invelis de protectie etans, exterior), fie pentru solidarizarea
ansamblului.
Ecranele sunt destinate protectiei circuitelor fata de actiunea campului electric si
magnetic exterior sau impiedicarii actiunii campului conductoarelor asupra mediului
inconjurator.

181
 Dupa destinatie, cablurile se clasifica in: cabluri de energie, cabluri de comanda, cabluri
de semnalizare.

d. Barele neizolate, cu sectiune dreptunghiulara se folosesc drept:

- cale de curent pentru curenti intensi, pentru racordarea echipamentelor in retea, in
zone inaccesibile personalului necalificat ca, de exemplu, legatura intre tabloul general si
transformator, in postul de transformare sau conexiuni intre echipamente, in zone protejate.
- bare « colectoare » – in cadrul tablourilor de distributie, la care se racordeaza sosirea
si plecarile, in cadrul schemelor radiale.
- canale din bare protejate/capsulate, prefabricate (fig. 3), sub forma de tronsoane,
inclusiv elementele de imbinare, derivatie si montaj: canal magistral, canal de distributie, cutii
de ramificatie, cutii de colt, cutii de sigurante, cutii de dilatare.

Fig. 3

MATERIALE ELECTROIZOLANTE

Materiale cu memoria formei

Materialele cu memoria formei reprezinta o grupa de materiale noi, cu o complexitate
a fenomenelor ce le insotesc inca neelucidata. Efectul de memorie consta in capacitatea unui
material de a-si relua forma avuta inaintea unei deformari plastice, printr-o simpla incalzire la
o anumita temperatura.
In cazul tuburilor termocontractibile, materialul de baza utilizat este polimerul in
structura izolatoare si cu memorie elastica a formei, in combinatie cu elastomerul (asigura

182
izolatia in interior). Reticularea modifica structura moleculara a materialelor termoplastice si
astfel aceste materiale capata noi caracteristici, ca de exemplu rezistenta la topire.

Prin incalzirea tubului, cristalele se topesc, reteaua electroizolatoare permitand

materialului sa se intoarca la forma initiala. Dupa izolare, cristalele reapar, iar tubul este in
forma lui contractata permitand un nivel termic ridicat al izolatiei si etansarii, rezistenta sporita
la solicitari mecanice si la factorii climatici (radiatiile UV) precum si rezistenta ridicata la
atacul substantelor chimice. Se folosesc cel mai des pentru realizarea mansoanelor datorita
raportului calitate/pret avantajos.

Materiale polimerice
Durata de viata a izolatorilor polimerici depinde de factorii de mediu local. Procesul de
imbatranire a izolatiei este foarte complex si se datoreaza interactiunii mai multor procese,
conducand la distrugerea/strapungerea izolatiei. Factorii de mediu care contribuie la degradarea
suprafetei de izolatie sunt: depunerile poluante ce se acumuleaza pe suprafata, radiatia UV ce
produce fisuri ale materialului (favorizeaza acumularea suplimentara de particule poluante),
ploaia si ceata care produc scaderea rezistentei de suprafata si cresterea curentului de scurgere.
Interactiunile acestor factori conduc la aparitia fenomenului de traking si/sau eroziune,
eventual, conturnare sau chiar strapungere. Fenomenul de traking consta in descompunerea
izolatiei electrice datorita formarii curentului de scurgere rezultat din formarea progresiva a
caii conductoare, favorizand carbonizarea suprafetei. Aparitia acestui fenomen este
determinata de prezenta a 3 factori: poluare, umiditate, tensiune.

Materialele izolatoare folosite la medie tensiune: portelan, cauciuc siliconic, EPDM(

Etilen propilen dien metilen ), EVA(Acetat de etilen-vinil).
Izolatorii compoziti de tractiune realizati din cauciuc siliconic cu inima de rasini
sintetice armate cu fibre de sticla prezinta proprietati deosebite electroizolante si rezistenta
mecanica. Invelisurile si fustele realizate din cauciuc siliconic asigura o deosebita comportare
antipoluare, datorita proprietatilor hidrofobe ale materialului folosit. Capetele terminale ale
izolatorilor (destinate prinderii in lanturi de izolatoare) sunt realizate din aliaj de Al marca
AlMgSi , un aliaj cu inalte proprietati mecanice si rezistent la coroziune. Masa acestui aliaj este
1/10 din masa unui compus ceramic cu aceleasi proprietati electrice.

Avantajele majore ale acestui tip de material sunt:

- invulnerabilitate la agresiuni mecanice (focuri de arma) datorita inaltelor proprietati
mecanice si a dimensiunilor reduse
- inalta rezistenta la actiunea distructiva a radiatiei UV si a descarcarilor (conturnarilor)
accidentale
- costuri reduse de intretinere, nemaifiind necesara curatirea periodica a izolatorilor datorita
proprietatilor de hidrofobicitate
- reducerea costurilor de transport si instalare, in comparatie cu izolatoarele ceramice sau de
sticla (sunt excluse spargerile)
- reducerea greutatii cu 30% fata de izolatoarele ceramice
- raport calitate/pret superior tuturor celorlalte tipuri de izolatoare
- nu permite formarea suprafetei conductoare la aparitia curentului de scurgere sau arcului pe
suprafata.

183
 Rasini epoxidice
Rasina epoxidica face parte din grupa compozitelor cu matrice organica, cu armare
dispersa, care consta dintr-o matrice deformabila (polimeri) in care se inglobeaza materialul
complementar, constituit din fibre sau particule, fortele fiind de natura fizica si/sau chimica. Se
foloseste pentru umplerea mansoanelor de medie tensiune. Materialul organic folosit ca matrice
este termorigid (sufera in timpul formarii o reactie chimica, ireversibila, de polimerizare).
Rasinile epoxidice nu rezista la conditii de caldura si presiune pentru a reticula, conduc
la materiale cu rezistente mecanice sau chimice mari, au o contractie mica si o aderenta
deosebita. Sunt excelente materiale izolatoare, avand o rezistenta dielectrica ridicata , rezistenta
la arc electric, caracterizandu-se printr-o buna stabilitate termica (peste 260°C) si printr-o foarte
mica absorbtie de apa.
Limitele intre care variaza principalele proprietati ale rasinilor epoxidice sunt
prezentate in tabelul urmator:

Principalele proprietati ale rasinilor epoxidice – Tabelul 1.

Proprietatea U.M. Valoarea
Greutatea specifica 1,20…1,30
Rezistenta la soc J/m 0,10…1,00
Coeficientul de W/Mk 0,17…0,21
conductivitate termica
Caldura specifica J/kgK (1,25..1,8)103
Rezistenta la tractiune MPA 55..130
Modulul de elasticitate Mpa 2800…4200
Rezistenta la flexiune Mpa 125

Proprietatile mecanice ale rasinilor epoxidice sunt de natura agentului de ranforsare.

Prin ranforsare cu fibre de sticla aramidice sau de carbon se obtin materiale cu rezistente
mecanice deosebite. Proprietatile termice ale rasinilor epoxidice depind de structura chimica si
de modul de intarire.In general rezistenta termica a rasinilor epoxidice este cuprinsa in
intervalul 150…180°C (pentru functionare continua), dar pentru intervale scurte de timp ele
suporta temperaturi de pana la 200°C.
Datorita pretului redus se folosesc in continuare ca masa de turnare pentru mansoane.

Factori care determina alegerea sectiunii conductoarelor

Sectiunea conductoarelor este determinata de:

- solicitarea termica, la trecerea curentului electric, astfel incat sa nu fie pusa in pericol durata
de viata a izolatiei conductorului
- caderea de tensiune admisibila in retea, pentru sarcini de durata si de scurta durata
- solicitarile electromecanice, datorate curentilor de scurtcircuit
- impedanta maxima necesara pentru a permite functionarea protectiei, in caz de scurtcircuit si
in cazul protectiei impotriva electrocutarii prin legare la nul.

184
SOLICITARI MAXIME ADMISIBILE PENTRU CONDUCTOARE, CABLURI SI
BARE

1. Solicitari in serviciu stationar permanent

La sarcina constanta, de durata, este important sa se cunoasca intensitatea maxima a

curentului care parcurge un conductor dintr-un material dat (caracterizat prin 0 si R), cu
dimensiuni date (exprimate prin s si p), plasat intr-un mediu dat, in conditii date de interactiune
cu mediul (exprimate prin g si a), pentru care temperatura conductorului in regim stationar
m nu depaseste o anumita valoare (impusa, in principal, de materialul izolatiei).

Curentul maxim admisibil reprezinta valoarea intensitatii curentului care parcurge un

conductor, in regim stationar, pentru care temperatura conductorului nu depaseste anumite
valori admisibile.

 g ( m −  a )
Im =  ps .
m
Pe baza studiilor teoretice si a verificarilor experimentale, s-au intocmit tabele care dau
valoarea curentului maxim admisibil Ima, in functie de sectiunea conductorului, in conditii de
referinta privind mediul (aer, pamant), temperatura mediului, conditiile de racire si modalitatile
de montaj.
Pentru functionarea in alte conditii decat cele de referinta, curentii maximi admisibili,
pentru aceeasi sectiune a conductorului, vor avea valori diferite de Ima, mai mari sau mai mici
(corespunzatori unor conditii mai favorabile sau mai nefavorabile). Pentru fiecare variabila se
determina un factor de corectie fi, factorul de corectie total fiind produsul factorilor
f =  fi .
corespunzatori diverselor situatii practice:

Curentul maxim admisibil I’ma in conditii diferite de cele de referinta va fi deci:

 = f I ma .
I ma

Factorii de corectie sunt, de asemenea, tabelati.

La variatia temperaturii mediului ambiant de la valoarea de referinta a0 la o valoare

oarecare a, pentru aceeasi valoare a temperaturii maxime admise m, intensitatile curentilor
admisibili vor fi Ima si I’ma. Factorul de corectie corespunzator, depinde de materialul izolatiei
(prin intermediul temperaturii m).

'
I ma m − a
f = =
I ma m − a0

Factorii de corectie referitori la montarea elementelor conductoare tin seama, printre

altele, de modul de pozare, de vecinatatea altor conductoare sub sarcina si de dispunerea
relativa fata de acestea, care determina cresterea temperaturii conductorului considerat.

185
2. Solicitari in serviciu de foarte scurta durata

La sarcini de varf, se poate stabili o densitate de curent admisibila jva corespunzatoare

temperaturii limita de lucru in regim de foarte scurta durata va si duratei tv a sarcinii respective:
k'
jva =  .
tv
Se are in vedere, de regula, cazul cand, inaintea aparitiei sarcinii de varf, conductorul
functioneaza la sarcina de durata maxima si deci la temperatura i = m.

Alegerea sectiunii conductorului de linie

a. Pentru sarcina constanta, de durata

Se alege acea sectiune pentru care incarcarea, exprimata prin curentul de calcul al
circuitului, este inferioara curentului maxim admisibil corespunzator, in conditii reale de
exploatare. In acest scop, se folosesc tabelele cu valori ale curentului maxim admisibil si cu
factorii de corectie respectivi
I
  I c  f I ma  I c  I ma  c ⎯tabele
I ma ⎯⎯→ s .
f
b. In prezenta sarcinilor de varf – supracurenti functionali

Sectiunea determinata anterior trebuie sa satisfaca, concomitent, conditia:

Iv I
j v  j va   j va  s  v .
s j va
Densitatea admisibila a curentului de varf jva se determina conform, in functie de durata
regimului tranzitoriu. In practica uzuala se folosesc frecvent valorile 20 A/mm2 pentru aluminiu
si 35 A/mm2 pentru cupru, care sunt acoperitoare pentru cele mai dificile situatii.

Alegerea sectiunii conductorului neutru, de protectie sau neutru si de protectie

Pana la 16 mm2 inclusiv, sectiunea conductoarelor respective se ia egala cu sectiunea

conductorului de linie. Incepand cu 25 mm2, se alege valoarea normalizata cea mai apropiata
de jumatate din sectiunea conductorului de linie

Verificarea sectiunii alese

• in aceasta etapa, se face verificarea mecanica, la sectiunea minima admisa:

- constructiv, in special in cazul aluminiului (sAl  2,5 mm2 sau 4 mm2);
- din normative, in functie de destinatie.
• ulterior, verificarea si definitivarea sectiunii se face dupa evaluarea:
- caderii de tensiune pe intreg traseul retelei de joasa tensiune
- curentului de defect, in cazul protectiei impotriva electrocutarii prin legare la nul;
- solicitarii la forte electrodinamice, la scurtcircuit (in cazul barelor)

186
Indicarea conductorului/cablului ales

Cu acest prilej se evalueaza si integrala Joule admisibila care defineste curentul maxim
suportabil, la o anumita valoare a duratei curentului de varf. Daca sectiunea este exprimata in
mm2:
J = I 2t = k '2 s 2 , A 2  s ,

Datele de mai sus urmeaza a fi folosite la alegerea aparatelor de protectie, care trebuie sa
asigure inclusiv protectia conductorului la efectul termic al curentului care il poate parcurge.

187
 CAPITOLUL XVI

APARATAJ DE INSTALATII

Aparatajul de instalatii este un ansamblu de produse destinate sa asigure cerintele

impuse instalatiei electrice, sa protejeze instalatia si personalul de exploatare contra efectelor
curentului electric, in cazul defectelor accidentale, si sa garanteze functionarea corecta a
receptoarelor alimentate din retea.
Avand in vedere ca terminologia in domeniul aparatajului nu este prezentata inca pe
plan international sub o forma unitara acceptabila, se poate considera ca, din punct de vedere
al rolului fundamental, cel de comutatie in circuitele electrice, se disting:
- aparate de comutatie de putere, destinate in special pentru conectarea si deconectarea
circuitelor de distributie si de alimentare a receptoarelor;
- aparate de automatizare, care opereaza in circuitele de putere mica, in care circula
semnalele de comanda.
Din punct de vedere al rolului specific in reteaua de energie, se deosebesc, pe de o
parte, aparate de distributie si, pe de alta parte, aparate de comanda si auxiliare.
Aparatele de distributie asigura: functionarea corecta a retelei, prin conectarea sau
deconectarea diverselor ramuri; protectia circuitelor, prin intrerupere automata in caz de defect
accidental; separarea electrica a circuitelor.
Aparatele de comanda au drept scop:
- asigurarea functionarii aparatelor de distributie conform scopului instalatiei, permitand un
control al puterii transmise, inclusiv conectarea si deconectarea sarcinii, atat intentionat
(manual sau automat), cat si in caz de avarie;
- o anumita succesiune a manevrelor din retea;
- realizarea unor functii de automatizare:
• achizitii de date (detectie) constand in culegerea de informatii, prin intermediul
unor captori, in vederea transmiterii lor sistemului de prelucrare a informatiei;
• prelucrarea datelor, avand ca rezultat emiterea de ordine spre aparatele de
comutatie;

188
 Prin comanda unui aparat se intelege impulsul transmis aparatului de a efectua o
anumita operatie (de exemplu manevra de inchidere sau de deschidere, reglajul).

Se disting diverse moduri de comanda asupra aparatelor de comutatie:

- manuala, realizata prin interventia umana;
- automata, realizata fara interventia umana, in conditii predeterminate;
- directa, dintr-un punct situat pe aparat sau in imediata vecinatate a acestuia;
- la distanta (telecomanda), dintr-un punct indepartat fata de aparatul comandat.

Aparatele auxiliare sunt folosite in circuite speciale ca, de exemplu, circuitele de

semnalizare.

Functiile aparatelor electrice in circuitele de putere

Un aparat poate indeplini una sau mai multe din urmatoarele functii: comutatia de
putere, separarea, protectia electrica.
Notiunea de comutatie poate fi privita sub diferite aspecte, in functie de context:
• modificarea configuratiei circuitului;
• modificarea continuitatii circuitului:
- mecanic: inchiderea-deschiderea
- electric: stabilirea-intreruperea (ruperea) curentului.

Modificarea configuratiei sarcinii in circuitele de putere poate avea loc sub actiunea
unei comenzi manuale sau electrice. Se disting:
• comutatia functionala, in conditii normale, eventual intr-o secventa
prestabilita: conectarea/deconectarea de la sursa de energie; modificarea
circuitului;
• deconectarea (oprirea) de urgenta (intreruperea alimentarii), in caz de pericol;
• deconectarea in vederea lucrarilor de intretinere curenta (mentenabilitate).

Asigurarea unei anumite secvente de functionare a instalatiei se realizeaza prin

comanda asupra aparatelor de comutatie din circuitele de putere (functia de auxiliar de
comanda);

Separarea consta in izolarea unui circuit/receptor fata de sursa de energie, astfel incat
sa fie posibila efectuarea in siguranta a unor interventii la partea separata.

Protectia electrica are in vedere evitarea si limitarea efectelor curentilor din instalatie:
- protectia elementelor de circuit si/sau a receptoarelor in caz de:
- supracurenti (suprasarcini, scurtcircuite);
- supratensiuni;
- scadere sau lipsa de tensiune;
- protectia persoanelor impotriva electrocutarii in cazul atingerilor accidentale
(cauzate, in principal, de defecte de izolatie).

Protectia poate fi realizata direct de catre aparat (special conceput in acest scop) sau la
comanda altor aparate sau dispozitive de supraveghere incorporate sau asociate aparatului.

189
Aparate de comutatie mecanice

O mare parte din aparatele de comutatie sunt destinate sa realizeze sarcini specifice in
circuitele de distributie, fiecare aparat prezentand anumite particularitati de functionare.
a. Separatorul se caracterizeaza prin:
- inchidere si deschidere manuala, cu viteza dependenta de operator;
- doua pozitii de repaus (inchis, deschis);
- in pozitia deschis, evidentiabila in mod clar (fie vizibil, fie prin dispozitive de
semnalizare), realizeaza o distanta de izolare corespunzatoare, care asigura protectia
personalului la interventia in instalatia din aval;
- nu poate fi manevrat in sarcina, ci numai in gol (stabilirea si intreruperea curentului de
sarcina se realizeaza de catre alte aparate din circuit);
- realizeaza functia de separare;
- suporta timp nelimitat curentii normali si, pentru scurt timp (precizat), curenti de
suprasarcina si de scurtcircuit, pana la eliminarea acestora de catre aparate specializate
din circuit.

b. Intreruptorul (separator de sarcina) este caracterizat prin:

- inchidere si deschidere manuala, in general cu viteza independenta de operator;
- doua pozitii de repaus (inchis, deschis);
- suporta si intrerupe curenti normali, inclusiv curenti de suprasarcina; poate fi manevrat
in sarcina;
- suporta, un timp specificat, curenti de scurtcircuit, pana la eliminarea acestora de catre
alte aparate specializate inseriate in circuit;
- realizeaza functiile de comutatie functionala (intr-un domeniu limitat de curenti) si
separare.

c. Intreruptorul de putere (disjunctor) are drept particularitati:

- inchidere manuala sau prin acumulare de energie intr-un resort, cu viteza independenta
de operator (de exemplu, cu ajutorul unui motor);
- doua pozitii de repaus (inchis, deschis); mentinerea in pozitia inchis se realizeaza printr-
un mecanism cu zavor (clichet)
- deschidere voita (ca urmare a comenzii operatorului (manuala sau electromagnetica,
locala sau de la distanta) sau automata, in caz de supracurenti (la comanda unor aparate
de protectie – declansatoare – incorporate);
- prin echipare cu declansatoare, indeplineste simultan functiile de comutatie de putere si
de protectie
- poate fi conceput sa realizeze si functia de separare;
- stabileste si intrerupe curenti normali, inclusiv curenti de suprasarcina; intrerupe curenti
de scurtcircuit;
- suporta, un timp specificat, curenti de scurtcircuit, pana la eliminarea acestora de catre
aparatul respectiv;
- numar posibil de manevre (in gol si in sarcina normala) relativ redus, datorita constructiei
mecanice.

d. contactorul (electromagnetic) se deosebeste prin:

- actionare exclusiv prin electromagnet (inchidere-deschidere, la comanda);

190
 - o singura pozitie de repaus (de regula, deschis), mentinerea in pozitia actionat fiind
asigurata de catre electromagnet;
- stabileste, suporta si intrerupe curenti normali si de suprasarcina;
- suporta, un timp specificat, curenti de scurtcircuit, pana la eliminarea acestora de catre
alte aparate specializate inseriate in circuit;
- asociat cu relee adecvate, indeplineste atat functia de comutatie functionala (functia de
baza), cat si functia de protectie la suprasarcina;
- poate fi folosit ca aparat auxiliar de comanda;
- frecventa de conectare foarte mare (in gol si in sarcina).

INTRERUPTOARE SI COMUTATOARE CU PARGHIE

Definitie:
Intreruptoarele–parghie sunt aparate de joasa tensiune caracterizate prin faptul ca
inchiderea si deschiderea circuitului se realizeaza cu ajutorul unui contact mobil in forma de
brat de parghie.

Utilizare:
Ele servesc pentru conectarea la retea si intreruperea manuala a circuitelor de lumina si
forta de joasa tensiune, atat in curent continuu, cat si in curent alternativ, la consumatori de
importanta redusa. Aparatele au o capacitate de rupere egala cu cel mult curentul nominal.

Clasificare

DUPĂ NUMĂRUL CĂILOR DE CURENT

• monopolare – în circuite de semnalizare; DUPĂ MODUL DE
• bipolare – în c.c., în circuite de lumină; ÎNTRERUPERE
• tripolare – pentru comanda manuală a • cu cuţit de rupere bruscă;
motoarelor electrice. • fără cuţit de rupere bruscă.

CLASIFICARE, UTILIZĂRI

DUPĂ MODUL DE ACŢIONARE

• cu acţionare directă prin manetă plasată: DUPĂ VARIANTA CONSTRUCTIVĂ
– central • construcţie protejată(cu capac)
– lateral; pentru montaj aparent;
• cu acţionare indirectă – prin sisteme de • construcţie deschisă pentru montaj în
pârghii; spatele tabloului;

191
 contact fix din contact de rupere (auxiliar) din
tablă de alamă tablă de alamă

borne de legare la reţea

(de intrare) din tablă de alamă resort

mâner de acţionare din material

borne de legare la consumator izolant(lemn, bachelită) şi suficient de
(de ieşire) din tablă de alamă rezistent mecanic

contact mobil (cuţit de contact) din

bară laminată de alamă

Placa de bază din material izolant(pertinax, bachelită) pentru curenţi sub

200 A sau din metal pentru curenţi mai mari.

Fig 1. Intreruptor cu parghie: elemente constructive

Intreg ansamblul este acoperit cu un capac de protectie din bachelita sau alt izolant
rezistent si la actiunea arcului electric.

Contactul de rupere se intalneste la variantele constructive moderne, mai ales la cele

pentru curent continuu. Rolul sau este de a mari capacitatea de rupere prin cresterea vitezei de
deschidere (cursa contactului mobil principal armeaza resortul si cand forta elastica a acestuia
devine suficient de mare, “smulge” contactul cu o viteza mare, de nerealizat prin actiunea
operatorului uman).

Fig 2. Intreruptor cu parghie

In figura 3 este indicat montajul corect (in pozitie verticala) al unui intreruptor cu
parghie.

192
 I

I c d

a
b
Fig 3. Intreruptor cu parghie:
a – pozitia de montare a intreruptorului cu parghie; b – schema electrica multifilara;
c – schema electrica monofilara; d – monatrea in circuitul electric prin intermediul
sigurantelor fuzibile.

Marimi caracteristice:
Tensiunea nominala: Un  500 V c.a.
Un  440 V c.c.

Curent nominal: 25  In  1000 A

Intreruptoare si comutatoare pachet

Sunt aparate de joasa tensiune caracterizate prin faptul ca se obtin prin insiruirea pe
acelasi ax a unui numar variabil de elemente (numite pacheti) de constructie similara (nu
neaparat identice), fiecare pachet continand o cale de curent.
Fiecare cale de curent este formata din doua sau trei contacte fixe montate pe discuri
presate din material electroizolant si tot atatea contacte mobile din tombac (material conductor
si elastic) fixate pe un ax central.
Se deosebesc trei tipuri de contacte mobile (fig. 4) primul fiind folosit la intreruptoare
si celelalte, la comutatoare.

a b c

Fig. 4 Tipuri de contacte mobile pentru intreruptoare si comutatoare – pachet:

a – contacte in opozitie; b – contacte in unghi; c – contacte in T.

193
 Intreruperea/comutarea circuitului se realizeaza brusc datorita unui resort montat intre
ax si maneta de actionare (maneta este montata liber pe ax): axul cu contacte mobile “sare”
brusc dintr-o pozitie in alta, numai dupa ce maneta a fost rotita cu un anumit unghi pentru a
putea tensiona astfel, resortul.

Marimi caracteristice:
Tensiunea nominala: Un  500 V c.a.
Un  440 V c.c.

Curent nominala: In = 6…200 A

Frecventa de conectare: max. 250 conectări/oră (normal, 10 – 20 conectări/oră)
Durata de viata: 100.000 manevre la curenţi mici(16 A)
20.000 manevre la curenţi mari(200 A)

Intreruptoare si comutatoare cu came

Sunt asemanatoare cu intreruptoarele si comutatoarele pachet. Se deosebesc de acestea
din urma prin modul de realizare a circuitului de curent (tabelul 1).

Intreruptoare si comutatoare pachet Intreruptoare si comutatoare cu came

• sunt alcatuite dintr-un numar variabil de cai de curent alaturate
asemanari • deschiderea/inchiderea contactelor mobile se realizeaza prin actionarea unui ax comun
• folosesc principiul intreruperii multiple a circuitului (in mai multe puncte)
• contactele mobile au miscare de • contactele mobile au miscare de translatie
rotatie
• comutatia are loc intre contacte de tip • comutatia are loc intre contacte cu presiune
deosebiri
furca (data de forta unui element elastic)
• contact superficial (pe o suprafata) • contact punctiform
• contact cu frecare • contact prin frecare

Comutatoarele cu came sunt un raspuns mai bun la cerintele legate de gabarit, siguranta
in functionare, capacitate de rupere si complexitatea schemelor de realizat.

I 0 II

Fig.5 Inversor de sens

194
Comutatoare stea – triunghi
In practica, exista situatii in care un receptor trifazat trebuie conectat in stea si apoi in
triunghi (de exemplu, la pornirea motoarelor asincrone cu rotorul in scurtcircuit).
In afara cazului mentionat, situatia aceasta se mai intalneste, de exemplu, la realizarea
reglajului in trepte al rezistentelor pentru incalzirea unui cuptor (preincalzire – prin conectarea
rezistentelor in stea si incalzire – prin conectarea rezistoarelor in triunghi).
In cazul alimentarii de la o retea obisnuita (3x220/380V), pentru a putea lega
comutatorul stea-triunghi la un receptor trifazat, este necesar ca acest receptor sa fie realizat
pentru o tensiune de faza de 380V.

R S T

Q Y
C

,
1 1
,
2 2
,
3 3

RECEPTOR

Fig. 6 Comutator parghie utilizat pentru conectarea stea-triunghi a unui receptor trifazat:
Q – intreruptor trifazat; Y – siguranţe fuzibile; C – comutator parghie.

195
 Observatie: un comutator stea – triunghi nu poate fi manevrat decat in ordinea zero –
stea – triunghi. Trecerea din triunghi in stea si din zero in triunghi sunt impiedicate cu un
dispozitiv de zavorare. Trecerea stea – zero este permisa.

AUTOTRANSFORMATOARE DE OPRIRE

Sunt aparate folosite pentru comanda manuala a masinilor electrice rotative, in structura
carora sunt incluse:
• un autotransformator, cu ploturi: un transformator trifazat care are doar doua infasurari
de faza – doua bobine – conectate in V. Fiecare infasurare de faza are o priza mediana.
Capetele infasurarilor si prizele mediane sunt accesibile, fiind conectate la un sistem de
ploturi din alama (piesele de contact de forma cilindrica sau prismatica, fixate pe o
placa izolanta).
• un comutator cu cutite de contact cu patru pozitii (0 – I – II – III), cu ajutorul caruia se
realizeaza urmatoarea succesiune de conexiuni:

I – conectarea in V (stea bifazata) a infasurarilor autotransformatorului;

II – conectarea prizelor mediane ale autotransformatorului (astfel, in serie cu
motorul comandat, sunt conectate cate o jumatate din bobinele de faza, care
preiau o parte din tensiunea retelei, restul revenind motorului);
III – conectarea motorului la tensiunea retelei, prin scurtcircuitarea
transformatorului inseriat.

Trecerea din pozitia a II-a in pozitia a III-a se face atunci cand motorul a atins turatia
de regim sau, echivalent, cand curentul absorbit de la retea nu mai scade.
Schema functionala a unui autotransformator de pornire este prezentata in figura 7.
R S T

II

a b III a b

M
I 3

Fig. 7 Autotransformator de pornire: a – schema funcţională; b – vedere de ansamblu

196
REOSTATE DE PORNIRE SI REGLARE

Rezistoarele de pornire/reglare sunt alcatuite din rezistoare elementare grupate in

baterii, care sunt asamblate in cutii de rezistoare.
In cutii, rezistoarele pot fi imersate in ulei sau lasate in aer liber – caz in care peretii
cutiei au jaluzele de ventilatie
Structural, bateriile de rezistoare de pornire se aseamana cu cele de reglare: ele sunt
formate prin asamblarea rezistoarelor elementare pe tije cilindrice de otel dur cu tuburi de
micanita, separarea acestora cu distantoare si conectarea mixta (serie – paralel) prin presiune
cu rondele metalice (conexiunile sudate sau lipite sunt greu de realizat pentru materialele din
care sunt confectionate rezistoarele elementare).

PENTRU CURENŢI MARI

PENTRU CURENŢI MICI (zeci de amperi)
(cativa amperi) • elemente turnate din fonta
• rezistoare din crom-nichel, • elemente stantate din
fecral, constantan etc. tabla silicioasa
spiralate sau infasurate pe • rezistoare cu lichid (solutie
suport ceramic de soda)
MATERIALE,
VARIANTE
rezistoare metalice în aer CONSTRUCTIVE, rezistoare metalice in ulei
UTILIZARI

utilizate pentru comanda

manuală a masinilor
electrice rotative:
• pornire;
• reglarea vitezei,
• franare;
• inversare de sens

Deosebirea constructiva intre cele doua categorii de rezistoare rezulta din regimul de
functionare:
• rezistoarele de pornire functioneaza in regim de scurta durata (doar la pornire) si, de aceea,
au dimensiuni mici, reduse chiar daca sunt parcurse de curenti mai mari decat cei
corespunzatori regimului normal;
• rezistoare de reglare functioneaza in regim de durata si, ca urmare, au dimensiuni mai mari
si sunt prevazute cu mijloace speciale pentru evacuarea fortata a caldurii (de exemplu,
ventilatoarele).

Reostate de excitatie

Sunt aparate folosite pentru reglarea tensiunii furnizate de generatoarele electrice – de

curent continuu sau de curent alternativ – prin varierea curentului de excitatie ca urmare a
modificarii valorii rezistentei circuitului respectiv.

197
Reostate de excitatie
Sunt aparate folosite pentru reglarea tensiunii furnizate de generatoarele electrice – de
curent continuu sau de curent alternativ – prin varierea curentului de excitatie ca urmare a
modificarii valorii rezistentei circuitului respectiv.
Reostatele de excitatie sunt reostate de reglare pentru curenti mici, alcatuite din
rezistoare spiralizate, din sarma, ale caror capete sunt conectate la un sistem de ploturi montate
sub forma de cerc pe o placa izolanta (variatie in trepte a rezistentei) sau cu cursor (variatie
continua).
Pe marginea placii mai exista trei borne care sunt utilizate pentru realizarea legaturilor
la generator. Valoarea rezistentei se modifica dupa voie, cu ajutorul unei manete (sau al unei
roti) care deplaseaza o piesa de contact prin care se stabileste legatura intre unul dintre ploturi
si un inel de contact montat pe pleca izolanta (figura 8).
Rezistoarele metalice spiralizate se afla in spatele placii, intr-o cutie metalica.

1 3
2 4
5

LEGATURI CU CIRCUITUL DE
EXCITATIE AL GENERATORULUI

Fig.8 Schema legăturilor unui reostat de excitaţie în trepte:

1 – element rezistiv spiralat; 2 – plot; 3 – piesă de contact;
4 – inel de contact; 5 – placă izolantă; 6 – borne legătură cu generatorul

Fig.9 Forme constructive de reostate de excitatie (cu cursor)

198
APARATE INTEGRATE, CU FUNCTII MULTIPLE

Solutiile practice sunt:

a. separator + sigurante;
b. intreruptor – separator;
c. intreruptor + sigurante;
d. intreruptor de putere (disjunctor) – contactor;
e. intreruptor de putere (disjunctor) – contactor – separator;
f. demaror (starter) – ansamblu de aparate care asigura pornirea si oprirea unui motor,
precum si protectia acestuia in caz de suprasarcina.

1. Marimi caracteristice comune

Capacitatea de conectare (de inchidere) Icon reprezinta curentul maxim (valoare

efectiva) pe care aparatul il poate stabili, fara o uzura exagerata sau sudura contactelor.
Curentul admisibil de scurta durata, cu notatia Isd sau Icw, este curentul (valoare
efectiva) pe care aparatul il poate suporta, in pozitia inchis, intr-un timp si in conditii
specificate.
Curentul nominal de utilizare (notatie internationala Ie), precizat de constructor, tine
seama de tensiunea si frecventa nominala, de serviciul atribuit, de categoria de utilizare si, dpa
caz, de tipul carcasei de protectie.

Serviciile in care contactele principale ale aparatului raman inchise, parcurse de un

curent constant, pot fi, de exemplu:
- serviciu de scurta durata (temporar), in cadrul caruia nu se atinge echilibrul termic
- serviciu continuu (8 ore)
- serviciu permanent (neintrerupt) cu durata mai mare de 8 ore
- serviciu intermitent periodic sau serviciu intermitent, definit prin: duratele cu si fara
sarcina, care nu permit atingerea echilibrului termic; factorul de incarcare (raportul intre durata
de functionare in sarcina si durata totala a ciclului – cunoscut si sub denumirile de durata
relativa de conectare sau durata de actionare – si exprimat, de regula, in procente: 15 – 25 – 40
– 60%); frecventa de conectare (numarul de manevre pe ora).

Anduranta mecanica este caracterizata prin numarul de cicluri de manevra (inchidere-

deschidere) in gol (fara sarcina electrica) pe care il poate efectua un aparat fara revizia sau
inlocuirea pieselor mecanice, cu posibilitatea intretinerii normale conform indicatiilor.

Anduranta electrica este caracterizata prin numarul de cicluri de manevra (inchidere-

deschidere) in sarcina pe care il poate efectua un aparat fara repararea sau inlocuirea pieselor
mecanice.

2. Conditii generale pentru realizarea functiei de comutatie

Alegerea aparatelor se realizeaza pornind de la: curentul de calcul (de durata Ic si de

varf Iv) din circuitul respectiv, curentul de scurtcircuit al retelei Isc si de la categoria de utilizare.

Se folosesc datele de catalog ale furnizorului de aparataj.

199
 In principiu, aparatele trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte:
- in functionare de durata, sa suporte timp nelimitat curentul de calcul: Is  Ic, in functie de
specificul receptorului
- sa prezinte stabilitate termica si dinamica in cazul unui scurtcircuit in aval de punctul de
montare a aparatului, pentru o durata precizata
- sa asigure conectarea si deconectarea sarcinii fara consecinte daunatoare asupra instalatiei
(supratensiuni, uzura a aparatelor, reamorsarea arcului electric), tinand seama de supracurentii
functionali de scurta durata
- sa poata intrerupe curentii de defect din instalatie, inainte ca acestia sa exercite efecte
daunatoare asupra instalatiei
- sa ofere posibilitatea de racordare la borne a conductoarelor retelei (sectiuni minime si
maxime posibile).

3. Relee si declansatoare. Principiul de functionare

Releele si declansatoarele pot fi incadrate in categoria aparatelor de comanda, care,

controland o anumita marime din circuitele electrice in care sunt inserate, pot indeplini atat
functii de protectie cat si functii de automatizare.
Un releu/declansator consta in principiu din doua componente. Organul de detectie este
sensibilizat de marimea electrica din circuitul supravegheat si, in conditii prestabilite pentru
marimea urmarita, face sa intre in actiune organul de executie.
Asemenea aparate pot fi concepute ca dispozitive de masura, care functioneaza atunci
cand marimea controlata iese din anumite limite prestabilite, sau ca dispozitive « tot sau
nimic », actionate de o marime care fie se mentine in limite admisibile, fie ca are valoarea zero.
Releul electric este un aparat destinat sa produca modificari predeterminate in unul sau
mai multe circuite « de iesire », ca urmare a realizarii anumitor conditii in circuitul « de
intrare » caruia ii este afectat. Releul realizeaza inchiderea sau deschiderea anumitor circuite
prin intermediul contactelor lui, care sunt inseriate in aceste circuite (de exemplu, circuitul de
comanda al unui aparat de comutatie). Asemenea dispozitive sunt realizate ca aparate
independente. Releele de protectie pot fi asociate cu aparate de comutatie mecanica in circuitele
de putere (uzual, cu contactoare). In schemele de comanda, releele realizeaza comutatia “tot
sau nimic” in circuitele altor aparate.
Declansatorul, asociat totdeauna cu un aparat de comutatie, este un dispozitiv electric
care realizeaza eliberarea organelor mecanice de retinere (zavorare) si permite efectuarea
manevrei de inchidere. Uzual, declansatoarele sunt montate in intreruptoarele de putere
(disjunctoare).
Releele/declansatoarele se pot grupa in:
- relee/declansatoare de protectie, marimea supravegheata putand fi curentul sau tensiunea din
circuite
- relee de automatizare.

Majoritatea a releelor/declansatoarelor sunt aparate de amplitudine, care actioneaza la

atingerea unui anumit prag fie prin valori crescatoare (aparate de maximum), fie prin valori
descrescatoare (aparate de minimum).
Conform aprincipiului de functionare, releele si declansatoarele pot fi construite ca
aparate termice, electromagnetice sau electronice.

200
4. Protectia circuitelor electrice. Functiile protectiei

Protectia electrica a elementelor de circuit este asigurata prin doua functii:

- detectarea situatiei anormale din circuit, realizata de elemente specifice (cum sunt
releele sau declansatoarele) sau de catre sigurante fuzibile (care realizeaza si deconectarea
circuitului);
- intreruperea circuitului, efectuata ca urmare a unei detectii, fie prin aparatul care
realizeaza detectia (cazul sigurantelor fuzibile), fie prin aparate de comutatie mecanica
(contactoare, intreruptoare de putere) comandate de catre dispozitivul de protectie.

5. Aparate de protectie la suprasarcina

Protectia la suprasarcina se realizeaza practic prin:

- relee sau declansatoare termice conventionale sau dispozitive electronice, asociate cu sau
incorporate in aparate de comutatie;
- prin sigurante fuzibile alese in mod convenabil, in anumite circuite.

6. Aparate de protectie impotriva scurtcircuitelor

Protectia impotriva scurtcircuitelor se obtine cu ajutorul sigurantelor fuzibile sau al

disjunctoarelor. In cazul disjunctoarelor, detectarea scurtcircuitului si comanda de deschidere
a aparatului sunt asigurate de catre declansatoarele electromagnetice incorporate.
Analiza comparativa a celor doua aparate scoate in evidenta ca fiecare prezinta atat
avantaje, cat si dezavantaje, pe baza carora se pot stabili situatiile in care folosirea lor se
recomanda cu precadere.

Sigurantele fuzibile prezinta urmatoarele avantaje:

- au o constructie simpla si un cost scazut;
- au efect limitator, intrerupand curentul de scurtcircuit inainte ca acesta sa atinga
valoarea maxima (curentul prezumat ip) in prima semiperioada din acest motiv, instalatiile
protejate cu sigurante fuzibile nu se verifica la stabilitatea termica, iar verificarea la stabilitatea
dinamica se face la cea mai mare valoare instantanee a curentului care parcurge siguranta –
curentul limitat taiat ilt (curent de trecere);
- indeplinesc si un rol de separator, patronul cu elementul fuzibil fiind amovibil.

Ca dezavantaje ale sigurantelor fuzibile se mentioneaza:

- necesitatea inlocuirii patronului cu element fuzibil la fiecare defect, ceea ce, pe de o
parte, diminueaza avantajul costului scazut si, pe de alta parte, conduce la timpi mari de
repunere in functiune a instalatiei dupa eliminarea defectului;
- „imbatranirea” termica a elementului fuzibil, ca urmare a suprasarcinilor din retea sau
a unor scurtcircuite care au fost eliminate prin topirea altor sigurante consecutive de curenti
nominali mai mici;
- posibilitatea intreruperii unei singure faze, producand functionarea motoarelor in doua
faze si, deci, suprasarcini ale acestora;
- imposibilitatea unui reglaj al curentului de actionare, realizandu-se o protectie „bruta”;
- curenti nominali limitati in mod frecvent la 630 A.

201
 Avandu-se in vedere avantajele prezentate, precum si faptul ca o protectie „bruta” este
suficienta in retele, sigurantele sunt folosite in majoritatea instaltiilor existente, in portiunile de
retea cu curenti de sarcina pana la 630 A, in special daca curentii de scurtcircuit sunt mari, iar
suprasarcinile sunt rare.

Intreruptoarele (automate) de putere au o serie de avantaje:

- echipate cu declansatoare de supracurent, indeplinesc simultan functia de aparat de
protectie (atat la suprasarcina cat si la scurtcircuit) si functia de aparat de comutatie;
- permit repunerea rapida in functiune a instalatiilor dupa defect;
- exista posibilitatea reglarii curentului de actionare (la unele intreruptoare), rezultand
o protectie mai exacta, mai adaptata impotriva suprasarcinilor si scurtcircuitelor;
- asigura intreruperea simultana a celor trei faze;
- permit comenzi spre si de la alte aparate (inclusiv interblocaje, comanda de la
distanta).

Ca dezavantaje, se remarca:
- constructia complicata si mai scumpa;
- lipsa efectului de limitare a curentului de scurtcircuit de catre intreruptoarele « clasice », cu
intreruperea curentului la trecerea naturala prin zero, spre sfarsitul celei de a doua
semiperioade, cu toate consecintele care decurg din aceasta (solicitari termice si
electrodinamice importante in elementele retelei). Acest dezavantaj este eliminat la
intreruptoarele limitatoare, cu o constructie mai complicata, la care are loc limitarea curentului
chiar in prima semiperioada, similar sigurantelor fuzibile.

Intreruptoarele automate se recomanda in urmatoarele situatii:

- pentru curenti de sarcina peste 630 A
- cand este necesar ca instalatia sa fie repusa rapid in functiune dupa defect, sa se execute
comenzi da la distanta sau sa se prevada comenzi de la alte aparate sau interblocaje
- cand instalatiile functioneaza frecvent in regim de suprasarcina
- cand se impune deconectarea pe toate fazele
- in circuitele motoarelor de putere mare.

Data fiind perfectionarea constructiva a intreruptoarelor si dezvoltarea intreruptoarelor

limitatoare, o distributie fara sigurante fuzibile in joasa tensiune, avantajoasa din multe puncte
de vedere, devine o solutie cu o utilizare din ce in ce mai larga.

7. Sigurante fuzibile

Siguranta este un aparat destinat ca, prin topirea unuia sau mai multor elemente
dimensionate in acest scop, sa deschida circuitul in care este intercalata, intrerupand curentul
atunci cand acesta depaseste o anumita valoare intr-un timp suficient.
O siguranta fuzibila are, in general, doua componente de baza:
- elementul inlocuibil (de inlocuire) – partea mobila care contine elementul fuzibil ce
urmeaza a se topi in caz de defect si care va fi inlocuita dupa functionare – prevazut cu contacte
in vederea montarii in soclu
- soclul – partea fixa, in care se monteaza elementul de inlocuire, prevazut cu contacte
fixe racordate direct la circuitul protejat.

202
 In functie de realizarea constructiva, privind asamblarea elementului de inlocuire cu
soclul, se deosebesc:
- sigurante cu filet
- sigurante tubulare
- sigurante cu « cutite »

Sigurantele functioneaza (prin topirea elementului fuzibil) in principal ca aparate de

protectie in caz de scurtcircuit. In anumite circuite, sigurantele pot fi folosite si ca aparate de
protectie la suprasarcina.
Curentul nominal al elementului de inlocuire In este curentul la care elementul de
inlocuire (fuzibil) rezista timp nelimitat.
Valorile curentilor nominali sunt (conform CEI): 2, 4, 6, 8, 10, 12, 16, 20, 25, 32, 40,
50, 63, 80, 100, 125, 160, 200, 250, 315, 400, 500, 630, 800, 1000, 1250 A.

Curentul nominal al soclului Isoclu caracterizeaza functionarea normala a soclului in care

se monteaza elementele de inlocuire.

8. Contactoare

Contactorul este un aparat cu o singura pozitie de repaus, actionat altfel decat manual,
care poate sa inchida, sa suporte si sa intrerupa curenti in conditiile normale ale circuitului
(inclusiv cele de suprasarcina).

Contactorul electromagnetic

Contactorul electromagnetic este constituit dintr-un electromagnet de actionare si un

ansamblu de contacte principale si contacte auxiliare.
Curentul nominal de utilizare Ie tine seama si de curentul nominal al releului de
suprasarcina. In cazul utilizarii pentru comanda unui singur motor sau a unui receptor capacitiv,
poate fi inlocuit prin indicarea puterii maxime care poate fi comandata.
Curentul temporar admisibil este definit pentru durate de: 1 s, 5 s, 10 s, 30 s, 1 min,
3 min sau 10 min, pornind din stare rece (curent nul timp de cel putin 15 min), la o temperatura
de cel mult 40o C. Este inferior capacitatii de conectare. Prezinta interes, de exemplu, in cazul
motoarelor cu demaraj lung, datorat inertiei mecanismului antrenat.
Categoria de utilizare in curent alternativ (AC) si in curent continuu (DC) defineste
conditiile de stabilire si rupere a curentului in raport cu curentul de utilizare Ie (Is).
Pentru contactoare, categoria de utilizare depinde de:
- natura receptorului comandat (rezistor, motor etc.)
- conditiile in care se efectueaza inchiderea si deschiderea circuitului receptorului

Cateva exemple sunt ilustrate in figura 10:

203
 AC-1 – toate receptoarele alimentate in curent alternativ, avand cos  0,95 (sarcini
rezistive);
AC-3 – pornirea motoarelor asincrone cu rotorul in scurtcircuit, deconectare in sarcina;
AC-4 – pornire, franare contracurent si functionare in impulsuri pentru motoare
asincrone cu rotorul in colivie.

APARATE DE COMANDA MULTIFUNCTIONALE

Schemele de comanda pentru actionarile electrice au o structura tipica si includ, de

regula, aceleasi componente.
De aceea, producatorii propun frecvent aparate multifunctionale, care integreza mai
multe componente intr-o constructie monobloc: se realizeaza astfel, economie de materiale si
de spatiu (cerinta foarte importanta in contextul tendintei de minimizare si de economisire a
materialelor).
Un astfel de aparat este prezentat in figura 11.

Fig. 11

204
Caracteristicile sale sunt urmatoarele:
• trei functii integrate intr-un singur aparat:
o asigura protectia la scurtcircuit (prin intrerupator automat)
o protectia termica (prin releu termic reglabil)
o comanda (prin butoane de oprire si pornire)
• comanda poate fi prin apasare sau rotativa
• poate fi utilizat pentru motoare in gama larga de puteri
• tensiunea de izolatie: 690 V
• durabilitate mecanica: 100 000 manevre
• categoria de utilizare: AC-3 (pentru motoarele asincrone cu rotorul in
scurtcircuit)

Un alt exemplu este cel din figura 12 in care este prezentat un demaror.
Acest aparat include in structura sa:
• un contactor trifazat de comanda
• un releu termic pentru protectia la suprasarcini de durata

Executia compacta ii confera avantajele fiabilitatii (conexiunile de realizat sunt mult

mai putin numeroase, deci surse mai putine de defect) si gabaritului redus.

Fig. 12 Demaror

Aparatele din figura 13 sunt demaroare opritoare progresive (softstartere) pentru

motoare asincrone trifazate, destinate pentru demararea progresiva a motoarelor in gama de
puteri 3…200 Kw.

Prezinta:
• 3 posibilitati de pornire
• 3 moduri de oprire
• 3 protectii integrate
• detectia si semnalarea defectelor

205
 Fig. 13 Demaroare opritoare progresive (softstartere)

Utilizand noile combinatii de demaroare este posibil sa creati solutia cea mai buna
pentru produsele standard, chiar mai usor si mai eficient. Producatorii de aparataj electric
pentru actionari au imbunatatit produsele standard astfel incat, utilizand o simpla surubelnita,
ele pot fi asamblate pentru a forma demaroare sigure,fara sa fie nevoie de alte unelte.
Demaroarele compacte pot fi, de asemenea, furnizate ca piese compacte, componentele
lor fiind deja asamblate. Astfel, costurile pentru suruburi si cabluri pot fi reduse considerabil.
De asemnea, costurile pentru testare si depistarea erorilor sunt eliminate din start. Un alt avantaj
consta in sporirea sigurantei in timpul lucrarilor de intretinere, acolo unde interventia cu
surubelnita ar putea produce o dezizolare vizibila. Aceasta noua tehnologie este disponibila
prin intermediul ansamblurilor demaror direct si ansamblurilor demaror inversor pana la 155
A.
Un alt exemplu este cel al unui separator – fig. 14 (aparat care poate comuta numai
cuircuitele aflate sub tensiune, dar neparcurse de curent) cu sigurante fuzibile.

Fig. 14 Separator

206
CONTACTOARE STATICE

O solutie moderna pentru comutarea circuitelor cu aparate fara piese in miscare o

reprezinta contactoarele statice (figura 15). Acestea sunt, de fapt, structuri electronice prin care
curentul poate trece (sau nu) in functie de anumite comenzi date de operator; aceste comenzi
se traduc prin polarizarea corespunzatoare a dispozitivelor electronice din componenta
contactorului (diode, tiristoare etc.).
Contactoarele statice pot fi utilizate, de exemplu, in urmatoarele situatii:
• Comutarea frecventa si silentioasa a motoarelor, respectiv reversarea acestora
• Reglari de temperatura de toate tipurile. Frecventele de comutare nu reprezinta
o problema pentru un contactor static. Reglarea temperaturii in doua puncte
lucreaza mai exact si sporeste calitatea produselor.
• Comanda iluminarii; contactoarele statice comuta rapid si silentios.
• Inlocuirea combinatiilor stea-triunghi.
• Inlocuirea combinatiilor contactor-inversor.
• Actionarea pompelor: socurile de presiune sunt evitate prin pornirea usoara.
Incarcarea mecanica a instalatiilor ca intreg scade, iar durata de viata creste.
• Actionarea ventilatoarelor: Prin pornirea usoara, curelele trapezoidale nu
gliseaza, iar uzarea precoce este stopata. Durata de viata a instalatiei este sporita.
• Benzi transportoare: banda porneste usor, astfel incat obiectele transportate sa
nu se rastoarne.
• Comanda semafoarelor.

Fig.15 Contactor static

La utilizarea drept softstarter, componenta de c.c., uzuala la comanda bifazata, este

anulata, cu ajutorul unei metode speciale de comanda. Astfel, motorul se comporta ca in cazul
comenzii trifazate. Cu ajutorul unui contactor static, pot fi pornite si aplicatii, pentru care pana
acum erau obligatorii softstartere comandate trifazat.

Prin capacitatea mare de incarcare a unora dintre tipurile constructive, pornirile si

opririle frecvente ale momentelor mari de inertie a maselor nu mai reprezinta o problema.

207
Tipuri constructive:
• Contactoare statice monofazate pentru sarcini intre 10 – 50 A
• Contactoare statice si softstartere trifazate comandate bifazat (pentru 2,2 pana la
11 Kw si prin comenzi speciale, chiar pana la 22 Kw) pentru sarcini trifazate;
aparatele dispun si de o functie interna de reversare.

Avantaje:
Un contactor static realizeaza comutarea motoarelor in momentul optim si reduce
socurile de conectare, care conduc la oscilatii de curent si cuplu, ce pot fi de 20 de ori mai
mari decat curentul nominal al motorului.

BUTOANE SI LAMPI DE SEMNALIZARE

In scopul de a raspunde celor mai variate cerinte impuse de o comunicare cat mai
usoara om-masina, producatorii pun la dispozitia utilizatorilor o gama foarte variata de
butoane de comanda (de la butoane cu impuls la butoane pentru oprirea de urgenta) si lampi
de semnalizare (de la cele mai simple la balize luminoase si coloane de semnalizare) - figura
16 a si b.

A B

Fig. 16 Butoane de comanda si lampi de semnalizare

Modul uzual de comercializare disociaza lampile de semnalizare si butoanele in trei

parti distincte:
• soclu universal
• bloc contacte
• parte frontala (cap lampa sau buton).

Butoanele si lampile de semnalizare dispun (la comanda) de auxiliare si accesorii:

contacte auxiliare (ND sau NI) care se ataseaza la corpul lampii sau butonului.

INTRERUPTOARE AUTOMATE

Intreruptoarele automate (figura 17) sunt aparate de joasa tensiune care asigura
comutarea circuitelor in conditii deosebite si anume: odata inchise, contactele mobile raman

208
astfel fiind mentinute cu ajutorul unui zavor. Acesta blocheaza contactele mobile la sfarsitul
cursei de inchidere si le mentin astfel, un timp oricat de lung, fara vreun consum suplimentar
de energie.

La comanda voita a unui operator sau la comanda automata a unui declansator de

protectie, se indeparteaza zavorul si contactele mobile sunt eliberate cu viteza foarte mare, sub
actiunea unor resoarte puternice.

Un intreruptor automat este echipat cu:

• declansator electromagnetic maximal de curent (instantaneu sau temporizat)
• declansator termic cu bimetal
• declansator electromagnetic de tensiune minima

Fig. 17 - Intreruptoare automate

RELEE MAXIMALE DE CURENT SI RELEE MINIMALE DE TENSIUNE

Definitie: Din punct de vedere functional, releul electromagnetic poate fi definit ca

un aparat automat care, fiind supus actiunii unui parametru electric (marime de intrare),
realizeaza variatia brusca (in salt) a unui parametru de iesire atunci cand marimea de intrare
ia o anumita valoare.

209
 In locul contactului electric, elementul executor poate fi un sistem de parghii care
transmite un impuls unui mecanism: in acest caz, aparatul se numeste declansator.
Pentru comparatie, in figura 18 se prezinta lantul informational prin care se
caracterizeaza cele doua tipuri de aparate electrice.

Fig. 18 Lantul informational la un aparat cu releu (a) si la un aparat cu declansator (b)

Releele electromagnetice sunt formate dintr-o infasurare 1, plasata pe un miez de fier 2

si care primeste marimea de intrare (curent, tensiune). In figura 19 este reprezentata schematic
constructia unui releu maximal de curent.

210
 Fig.19 Schema constructiva a unui releu electromagnetic maximal de curent
1 – infasurare; 2 – miez de fier (armatura fixa); 3 – clapeta (armatura mobila); 4 – resort
antagonist;
6 – ac indicator; 6 – contacte electrice; 7 – opritor

Releele de tensiune sunt asemanatoare cu releele de curent, singurele deosebiri fiind ca

bobinele lor au un numar mare de spire, realizate cu un conductor mai subtire si marimea de
intrare este tensiunea la bornele bobinei 1 a electromagnetului.
Prin schimbarea bobinei unui releu de curent se poate obtine un releu de tensiune si
invers.
Releele minimale de tensiune functioneaza in regim normal (tensiunea nominala
aplicata bobinei) cu clapeta 3 atrasa: cand tensiunea scade sub valoarea reglata, clapeta este
eliberata (releul este actionat).

Caracteristica principala a oricarui releu este caracteristica intrare-iesire.

Fig.20 Caracteristica intrare-iesire a unui releu electromagnetic maximal:

xa – valoarea marimii de intrare pentru actionarea releului;
xr – valoarea marimii de intrare pentru revenirea releului.

Din diagrama de mai sus, rezulta ca atunci cand marimea de intrare x creste de la zero,
marimea de iesire y ramane nula pana la valoarea x = xa: pentru aceasta valoare, marimea de
iesire variaza brusc de la zero la valoarea maxima ymax si ramane constanta chiar daca x creste
in continuare.
Cand marimea de intrare x scade spre zero, y = ymax pana la valoarea x = xr: la aceasta
valoare, y scade brusc la zero si ramane constanta chiar daca x < xr.

211
 xr
Raportul K r = , se numeste factorul de revenire. Un releu de buna calitate (fidel)
xa
are K r  1 . Releele maximale de curent au Kr < 1, iar releele minimale de tensiune au Kr > 1.

CARACTERISTICILE TEHNICE ALE RELEELOR DE PROTECTIE

In tabelul 2, sunt indicate principalele caracteristici tehnice de catalog ale releelor de
curent si tensiune RC-2, RT-3, RT-4.

Tabelul 2

Nr.
Caracteristici tehnice RC-2 RT-3 RT-3S RT-4 RT-4S
Crt.
48
0,2 60 15 30
160
0,6 200 30 60
320
2 400 - 120
-
6 - - -
Curentul [A] – pentru RC -
1. 10 - - -
Tensiunea nominala [V] – pentru RT -
20 - - -
-
50 - - -
-
100 - - -
-
200 - - -

2. Frecventa nominala 50 Hz 50 Hz 50 Hz 50 Hz 50 Hz
Abateri admisibile la verificarea
3. +5% +5%  5%  5% +10%
etalonarii scalei de reglaj
1,10-
4. Coeficientul de revenire 0,85-0,92 0,85-0,92  0,8  1,35
1,26
0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
5. Curentul de conectare [A] c.c. c.a.
2,0 2,0 2,0 2,0 2,0
0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
6. Curentul de deconectare [A] c.c. c.a.
1,0 1,0 1,0 1,0 1,0

Un releu (de curent sau de tensiune) se considera corespunzator daca valoarea

coeficientului de revenire si abaterile etalonarii scalei de reglaj nu depasesc valorile indicate in
tabelul 2. Pentru calcularea abaterilor de etalonare a scalei de reglaj, se utilizeaza urmatoarele
relatii de calcul (indicele rel semnifica valoarea reglata, iar indicele a este alocat valorii de
actionare):
I −I
eroarea releului de curent:  (%) = rel a 100
I rel

U rel − U a
eroarea releului de tensiune:  (%) = 100
U rel

Starea normala a contactelor releelor electromagnetice de protectie nu mai poate fi

judecata in raport cu alimentarea sau nealimentarea bobinei electromagnetului: la ambele tipuri
de relee, marimea de intrare (tensiunea ori curentul) se aplica bobinelor, tot timpul.
Starea normala si starea actionata a releelor se apreciaza in functie de pozitia armaturii
mobile a electromagnetului .

212
 releu de tensiune releu de curent
circuit magnetic inchis circuit magnetic deschis
stare normala
(clapeta atrasa) (clapeta libera)
circuit magnetic deschis circuit magnetic inchis
stare actionata
(clapeta libera) (clapeta atrasa)

TEHNOLOGIA MONTARII APARATELOR ELECTRICE PENTRU SISTEMELE DE

ACTIONARE (conditii si norme de protectie a muncii)

In instalatiile electrice sunt folosite aparate electrice clasificate functie de natura

utilizarii:
• pentru iluminat ;
• pentru prize ;
• pentru protectia instalatiilor

Montarea corecta a aparatajului electric, respectand instructiunile de montare si

exploatare, precum si regulile de protectie a muncii, permite functionarea acestora in bune
conditii si evitarea distrugerilor, deteriorarilor si accidentelor de munca.
Dupa ce s-au verificat aparatele si se constata ca sunt apte pentru montare, trebuie
verificat daca sunt respectate urmatoarele conditii generale:
• corespondenta intre caracteristicile nominale si de lucru ale aparatelor si cele ale instalatiei
electrice;
• corespondenta intre regimul de functionare din instalatie si regimul de functionare pentru
care aparatul a fost construit, regim care este indicat fie in prospecte, fie in instructiunile
de exploatare care insotesc aparatele;
• utilizarea unui aparat cu tipul de protectie corespunzator pentru mediul de lucru existent
in instalatie.

In cursul efectuarii lucrarilor de montare trebuie respectate urmatoarele reguli:

• se va respecta intocmai pozitia de functionare a aparatului, care este indicata in catalog sau
instructiuni;
• legaturile la borne se fac cu bare sau conductoare avand sectiunea corespunzatoare
curentului nominal al aparatului; nu se vor folosi conductoare mai groase, care nu pot fi
bine fixate la borne si care pot produce deformarea caii de curent; de asemenea, nu se vor
folosi nici conductoare mai subtiri, care se pot incalzi peste limitele admisibile;
• se vor strange bine toate suruburile de borne cu surubelnite sau chei potrivite;
• se va face legatura la pamant sau la masa cu conductorul prevazut si se va infileta bine
surubul de legatura;
• se va completa aparatul cu toate piesele si subansamblele care s-au scos pentru a se inlesni
montarea, cum sunt de exemplu camerele de stingere, capace etc.;
• se verifica blocajele mecanice, acolo unde sunt prevazute, conform instructiunilor de
exploatare;
• se curata aparatul si locul de montare;
• se vor unge contactele cu vaselina neutra in cazul in care intre montare si darea in
exploatare este prevazut un interval de timp mai mare;

213
• se efectueaza reglarea subansamblurilor speciale in functie de parametrii instalatiei;
• se va masura rezistenta de izolatie a diferitelor aparate din instalatie care nu trebuie sa fie
sub 10 M;
• se va verifica functionarea dispozitivului de actionare fara a aplica tensiune la bornele de
intrare a cailor de curent.

INTRERUPTOARE SI COMUTATOARE CU CAME

Comutatoarele cu came se utilizeaza in circuitele primare si de comanda.

Comutatoarele cu came se compun dintr-un numar de placi montate in etaj si fixate cu ajutorul
a doua suruburi din material plastic. Pe fiecare etaj sunt montate cate doua contacte
independente cu dubla rupere 2 si 3, actionate de o cama 5, asa cum se observa in figura
urmatoare.

Fig.21 Etaj de contacte ale comutatorului cu came:

1 – piese izolante; 2 – contact fix; 3 – contact mobil;
4 – resort pentru realizarea fortei de apasare pe contact; 5 – cama.

Cu ajutorul comutatoarelor cu came pot fi realizate scheme electrice diverse. De

exemplu, comutatoarele stea-triunghi, inversoarele de sens, comutatoarele voltmetrice.
Schemele comutatoarelor stea-triunghi, inversoarelor de sens, comutatoarelor
voltmetrice sunt prezentate in figura urmatoare.

214
 Fig.22 Comutator stea-triunghi, inversor de sens, comutator voltmetric

Fig. 23 Tipuri de placi frontale folosite la comutatoarele cu came

MONTAREA COMUTATOARELOR CU CAME

Pentru montarea unui comutator cu came trebuie respectata urmatoarea succesiune de

operatii:

• se verifica daca exista corespondenta intre comutator si schema electrica de realizat;

215
 • se demonteaza butonul si se indeparteaza placa frontala. Pentru demontarea placii frontale
se va proceda precum urmeaza:
- la tipul C16 – se scoate rozeta care fixeaza placile frontale;
- la tipurile C25, 40, 63 – se vor desuruba cele doua suruburi ce strang
inelul de fixare al placilor frontale;
• se fixeaza aparatul de panou cu ajutorul a patru suruburi cu cap inecat. Strangerea
suruburilor de fixare trebuie sa se faca uniform pentru a evita spargerea placilor frontale;
• se monteaza la loc placile frontale si butonul in ordinea inversa demontarii,
• se realizeaza legaturile la borne urmarindu-se indicatiile schemei electrice. Suruburile
bornelor vor fi bine stranse;
• aparatul se poate monta pe panouri metalice sau din material izolant avand o grosime de
maximum 10 mm.

Identificarea intreruptoarelor si comutatoarelor cu came se face prin citirea simbolului

inscriptionat pe aparat. Simbolul defineste un anumit comutator din punct de vedere al tipului,
al numarului de etaje, al numarului de pozitii si al numarului sau de ordine.
Codificarea (simbolizarea) se realizeaza alfanumeric (prin litere si cifre) si se refera la:

C 16 04 50
literă
(tipul comutatorului) două (trei) cifre
C – cu came (numărul de ordine în
P – pachet schema electrică)
cifră – 0
două(trei) cifre (cu revenire)
cifră (nr. de poziţii ferme)
(curentul nominal al
comutatorului) două cifre
(nr. de etaje ale comutatorului)

Fig 24. Comutatoare cu came:

A – tipuri de comutatoare;
B – element (etaj) al unui comutator cu came:
1 – contact mobil; 2 – contact fix; 3 – cama; 4 – resort; 5 – rola; 6 – dispozitiv de translatie

216
 Fig. 25 Montarea comutatoarelor cu came:
a – comutator cu trei pozitii; b – comutator cu doua pozitii

Intreprinderile industriale sunt alimentate din retelele sistemului energetic, la tensiuni

cat mai inalte, in functie de puterea ceruta care poate atinge valori de sute de MW.
Alegerea tensiunii optime se face prin compararea tehnico-economica a tuturor
variantelor rationale, care pot fi adoptate.

Instalatia electrica de inalta tensiune a intreprinderii se compune din:

- instalatia de racordare la sistemul energetic
- post de transformare

Determinarea structurii retelei si alegerea numarului si amplasamentul statiilor de

primire se va face tinand cont de:
- situatia energetica existenta in zona respectiva, perspectiva pentru
urmatorii 10-15 ani
- importanta consumatorului
- siguranta in alimentare
- conceptia unitara si elasticitatea in exploatare a schemei.

217
 CAPITOLUL XVII

INSTALATII DE PRODUCERE, TRANSPORT SI DISTRIBUTIE

A ENERGIEI ELECTRICE

1. Sistem electroenergetic

Un ansamblu de echipamente electrice interconectate intr-un spatiu dat si reprezentand

un tot unitar, cu o functionalitate bine determinata formeaza o instalatie electrica.
Echipamentele electrice ale instalatiilor electrice sunt constituite din masinile,
aparatele, dispozitivele si receptoarele electrice interconectate in cadrul instalatiei prin retele
electrice. Receptorul electric este un ansamblu electric care absoarbe energie electrica si o
transforma in alta forma de energie (mecanica, termica, luminoasa etc.) in scop util.
Ansamblul instalatiilor electrice de producere, transport, distributie si utilizare a
energiei electrice, interconectate intr-un anumit mod si avand un regim comun si continuu de
producere si consum de energie electrica, alcatuiesc un sistem electroenergetic.
Dupa cum rezulta din definitie, sistemul electroenergetic cuprinde:
- instalatiile electrice de producere a energiei electrice (generatoarele din centralele
electrice);
- instalatiile electrice de transport al energiei electrice (linii aeriene si subterane, statii
de transformare);
- instalatiile electrice de distributie a energiei electrice (linii, posturi de transformare,
tablouri de distributie, coloane, circuite);
- instalatiile electrice de utilizare a energiei electrice (receptoare electrice):
Reprezentarea schematica a unui sistem electroenergetic este redata in figura 1 unde s-
au folosit notatiile: CTE – centrala termoelectrica, CHE – centrala hidroelectrica, CNE –
centrala nuclear-electrica, ST 1 statie de transformare ridicatoare de tensiune, ST2 – statie de
transformare coboratoare de tensiune, LEA – linii electrice aeriene, LES – linii electrice

218
subterane, PT – post de transformare, Rl – receptoare de medie tensiune, R2 – receptoare de
joasa tensiune.

Fig.1 Sistem energetic

Sistemul electroenergetic national este realizat prin interconectarea sistemelor

regionale create in jurul centralelor electrice amplasate in diferite zone geografice. Sistemul
contine mai multe noduri reprezentate prin centrale electrice sau statii de transformare. Avand
in vedere ca orice centrala contine o statie de evacuare a energiei electrice produse, se poate
considera ca nodurile sistemului electroenergetic sunt constituite, practic, din statii de
transformare.

219
 Sistemul energetic cuprinde, pe linga sistemul electroenergetic, toate instalatiile
(neelectrice) care concura la punerea in miscare a generatoarelor electrice din centrale precum
si masinile si mecanismele antrenate de motoarele electrice din instalatiile de utilizare.

2. Instalatii de producere a energiei electrice

Energia electrica se produce, practic in exclusivitate, in centrale electrice, care

reprezinta un complex de instalatii care transforma o forma primara de energie in energie
electrica.
Energiile primare se clasifica dupa cum urmeaza:
- existente direct in natura: apa, vant, caldura (energia solara);
- legate chimic: carbune, lemn, turba, titei, gaze naturale, gaze de furnal, gaze de
cocsificare;
- legate in atomi.

Schematic, procesul de transformare a energiei primare in energie electrica are loc ca

in figura 3. Producerea energiei electrice prin transformarea directa a energiei primare
(generatoare MHD generatoare termoionice, celule solare), nu se aplica pe scara larga in
centralele electrice, fiind inca in faza de cercetare, prototipuri, experimentari.

Fig. 3 Procesul de producere a energiei electrice

In functie de sursa de energie primara, principalele tipuri de centrale electrice sunt:

centralele termoelectrice, centralele hidroelectrice si centralele cu energie nucleara.

2.1. Centrale termoelectrice

In prezent, cea mai mare parte a energiei electrice produse in lume se obtine in centrale
termoelectrice .
Centrala termoelectrica transforma energia latenta a combustibililor in energie termica;
aceasta se cedeaza fluidului de lucru (apa-abur) si este transformata de motorul termic (turbina)
in energie mecanica, care la randul ei, prin intermediul generatorului, se transforma in energie
electrica (figura 4).
Principiul de transformare a energiei termice in energie mecanica, intr-o centrala
termoelectrica este urmatorul: in cazan are loc cresterea presiunii, prin incalzire, iar in turbina
destinderea fluidului de lucru.

220
 Fig. 4 Centrala termoelectrica

Dupa felul energiei livrate, centralele termoelectrice se clasifica in:

- centrale termoelectrice cu condensatie, care produc numai energie electrica;
- centrale electrice de termoficare, cu producere combinata de energie electrica si
termica.
Dupa tipul motorului termic, centralele termoelectrice sunt cu turbine cu abur, cu
turbine cu gaz sau cu motoare cu ardere interna.
Pentru ca fluidul apa-abur, care lucreaza in circuit inchis, sa produca lucru mecanic,
este necesar ca, conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii, el sa evolueze intre
doua surse cu temperaturi diferite: una calda (T1) si una rece (T 2).
In cazul centralelor termoelectrice sursa calda se gaseste in cazan, din care fluidul de
lucru iese sub forma de abur supraincalzit si la presiune ridicata, iar sursa rece in condensator,
unde aburul destins in turbina este racit si se transforma in apa distilata.
Schema de principiu a functionarii centralei termoelectrice cu condensatie este
reprezentata in figura 3.
Principalele circuite: ale unei centrale termoelectrice sunt:

- circuitul abur-apa: apa de alimentare se pompeaza, prin pompa de alimentare si

preincalzitorul de apa, in cazan, unde se supraincalzeste prin caldura degajata de arderea
combustibilului. Transmiterea caldurii se face prin suprafetele de incalzire, constand din
tevi ale cazanului. Aburul care iese din cazan, la presiune mare si temperatura inalta, se
destinde in turbina. Energia cinetica a aburului, rezultata in urma variatiei de volum,
actioneaza asupra paletelor rotorului turbinei, punandu-l in miscare de rotatie si
transformandu-se astfel in lucru mecanic. Dupa iesirea din turbina, aburul se condenseaza
in condensator. Condensatul care rezulta este trimis inapoi in cazan, cu ajutorul pompelor

221
 de condens si de alimentare. Circuitul abur-apa este circuitul de baza al unei centrale
termoelectrice cu turbine cu abur, el hotarand tipul si randamentul acestor centrale;

Fig. 5 Schema tehnologica a unei CTE reale

- circuitul apei de racire poate fi deschis, inchis sau mixt, dupa felul si debitul
disponibil al sursei de apa pentru racire. In cazul unui circuit deschis, apa de racire se ia dintr-

222
un rau, lac sau din mare si se trece prin condensator unde absoarbe caldura eliberata prin
condensarea aburului destins in turbina. Apa de racire incalzita se evacueaza inapoi in sursa,
unde prin suprafata libera a cursului de apa cedeaza mediului inconjurator cea mai mare parte
din caldura absorbita. Necesarul de apa de racire la o termocentrala cu abur fiind foarte mare
(0,2 ...0,4 m3/kWh), cand nu se dispune de apa de racire suficienta se adopta sistem-ul de racire
in circuit inchis sau mixt. La racirea in circuit inchis, apa incalzita in condensator si pusa in
circulatie de catre pompele de circulatie, se raceste in turnuri de racire;
- circuitul aer-gaze: aerul, luat din atmosfera pentru ardere, preia produsele de ardere
gazificate. Gazele de ardere strabat apoi suprafetele de incalzire ale cazanului si sunt refulate
in atmosfera;
- circuitul combustibil-cenusa: combustibilul se gazifica prin arderea sa in focarul
cazanului, luand oxigenul din aer; energia chimica continuta in combustibil este transmisa
gazului sub forma de caldura. In acelasi timp, corpurile incombustibile raman sub forma de
cenusa si zgura (in functie de natura combustibilului, ele pot reprezenta 1% dar pot ajunge si
la 40 -50%);
- circuitul electric consta din infasurarile generatoarelor racordate la bornele
generatoarelor si schemele electrice de conexiuni ale centralei si ale serviciilor interne.
Tensiunea la borne a generatoarelor este de 6 sau 10 Kv. Serviciile interne necesita 7 -10% din
puterea instalata, mari consumatori interni fiind pompele de alimentare.
Toate procesele de transformare care au loc in circuitele unei centrale electrice sunt
insotite de pierderi. In figura 5 sunt prezentate simplificat, sub forma diagramei Sankey,
procesele si etapele de transformare ale energiei intr-o centrala termoelectrica cu turbine cu
abur.
Pentru cazul ideal al ciclului Carnot, randamentul termic maxim este:
T1 − T 2
c =
T1
unde: T 1 este temperatura sursei calde; T2 – temperatura sursei reci.
Valorile des intalnite la centralele termoelectrice (Tl=545°C=818 K; T2=15°C=288 K)
definesc un randament termic ideal de 64,79%, dar in realitate randamentul este mai mic (30-
40%) datorita pierderilor. Imbunatatirea randamentului termic prin cresterea lui T 1 este
limitata tehnologic de materialul turbinei (maximum 650°C=923 K), iar prin scaderea lui T 2
este practic nerealizabila, racirea apei sub temperatura mediului ambiant nefiind posibila.
O crestere a randamentului se poate obtine prin:
- preincalzirea apei de alimentare, folosind caldura latenta de condensare a aburului
care a lucrat partial in turbina si care este preluat de la 3-5 prize intermediare ale turbinei. In
functie de presiunea apei de alimentare, preincalzitoarele sunt de joasa presiune, situate
inaintea pompei de alimentare (3 -5 trepte la centrale moderne) si de inalta presiune, situate
dupa pompa de alimentare (1-3 trepte);
- supraincalzirea intermediara a aburului in 1 -2 trepte. Pentru aceasta, dupa o prima
destindere in corpul de inalta presiune al turbinei, aburul este readus in cazan si supraincalzit
din nou in supraincalzitorul intermediar. Dupa aceea aburul trece in corpul de medie presiune
a turbinei, iar apoi strabate in dublu flux corpurile de joasa presiune.
Cele mai importante centrale termoelectrice ale sistemului electroenergetic sunt: CTE
Rovinari (1800 MW cu grupuri de 200 si 315 MW), CTE Craiova – Isalnita (1080 MW cu
grupuri de 100 si 315 MW), CTE Deva-Mintia (800 MW cu grupuri de 200 MW), CTE Ludus

223
(800 MW cu agregate de 100 si 200 MW).

O alta metoda de ameliorare a randamentului se poate considera si producerea

combinata de energie electrica si termica. Acest lucru se realizeaza in centralele electrice de
termoficare, care furnizeaza, in afara energiei electrice, energie termica (sub forma de abur sau
apa calda) consumatorilor industrial sau urbani.
Consumatorii de caldura se impart in doua categorii dupa nivelul de temperatura pe
care il cer agentului termic si care corespunde deci presiunii prizei:
- consumatori de caldura provenita din abur de joasa presiune (0,7 -2)105 N/m2, cum sunt
consumatorii care folosesc termoficarea pentru incalzirea urbana;
- consumatori de abur de presiune ridicata (6-15)105 N/m2, de obicei consumatori
industriali care fo1osesc aburul in scopuri tehno1ogice.

La centralele de termoficare cu turbine cu contrapresiune exista o stricta dependenta

intre energia electrica livrata si debitul de abur furnizat. Din acest motiv aceste centrale implica
functionarea interconectata cu sistem ul energetic. O independenta limitata intre energia
electrica si debitul de caldura se poate obtine prin intercalarea unui acumulator de caldura intre
iesirea din turbina si consumator, in cazul cand consumatorul de caldura are nevoie de doua
presiuni de abur, diferite intre ele, aceasta se poate obtine prin fo1osirea a doua turbine de
contrapresiune distincte sau printr-un singur grup de contrapresiune si priza reglabila.
Functionarea centralelor de termoficare cu turbine cu condensatie si prize reglabile in
sistemul energetic este independenta de cererea de abur a consumatorului, dar randamentul
intern al turbinelor este mai coborat.
Daca consumatorii industriali folosesc in principal abur, agentul termic pentru
termoficarea urbana poate fi aburul, apa calda (temperatura de ducere maximum 90°C, cea de
intoarcere maximum 70°C) sau apa fierbinte (temperatura de ducere maximum 130-180°C, cea
de intoarcere maximum 65 -70°C). Termoficarea cu apa fierbinte constituie azi solutia cea mai
eficienta si este aplicata pe scara larga in tara noastra.

2.2. Centrale hidroelectrice

Centralele hidroelectrice folosesc ca sursa primara energia hidraulica, potentiala si

cinetica a caderilor de apa naturale sau artificiale, pentru producerea de energie electrica.
Curentul de apa actioneaza o turbina hidraulica care, la randul ei, antreneaza generatorul
electric.
Puterea hidraulica Ph dezvo1tata de debitul de apa Q care curge intre doua puncte
situate intre ele la o diferenta de nivel (o cadere) H este:
Ph = g Q H,
unde: Q: este debitul de apa prin turbina, kg/s; H – diferenta de nivel intre amonte si aval, m;
g – acceleratia gravitationala, m/s2.
Puterea mecanica la arborele turbinei hidraulice se exprima cu relatia
Pi = g Q H ,
Unde:  este randamentul turbinei hidraulice, avand valoarea cuprinsa intre 85 si 92%.
Considerand randamentul generatorului intre 95 si 97,5% rezulta pentru o centrala
hidroelectrica un randament global de peste 80 %.

224
 Din analiza relatiei rezulta ca pentru a produce aceeasi putere sunt necesare fie un debit
mare si o cadere mica, fie o cadere mare si un debit mic. Din acest punct de vedere, schemele
de amenajare a centralelor hidroelectrice se clasifica in:
- CHE fara acumulare, pe firul apei;
- CHE cu acumulare, instalate in derivatie cu cursul natural al apei.
- CHE fara acumulare (pe firul apei) sunt amplasate chiar in albia raului, in
imediata apropiere a barajului. Au urmatoarele caracteristici: se construiesc pe
cursuri de apa cu debite mari (amenajari fluviale), iar inaltimea de cadere a apei
este data exclusiv de ridicarea de nivel realizata prin baraj.
Variantele posibilitatilor de dispunere a centralelor hidroelectrice (fig. 6) sunt: in corpul
barajului (centrala baraj), la piciorul barajului, la una din extremitatile barajului sau divizata in
doua, jumatate la fiecare capat.

a. b.

c. d.

Fig.6 Posibilitati de dispunere a CHE;

a. in baraj; b. in aval; c. in subteran; d. solutie combinata

225
 Un exemplu, de acest gen, o constituie CHE Portile de Fier I construita in colaborare
cu R.S.F. Iugoslavia, fiecare tara avand o putere instalata de 6 x 178 MW = 1068 MW.
La centralele hidroelectrice cu acumulare (derivatie) apele raului sunt deviate pe un
traseu care are o panta mai mica decat panta naturala a raului iar inaltimea totala a amenajarii
este suma dintre inaltimea barajului si castigul de inaltime obtinut pe traseul amenajat, prin:
- ridicarea nivelului amonte (fig. 6 b) prin baraj. Caderea totala se compune din diferenta de
nivel Hmax la care se adauga ridicarea nivelului de apa prin baraj Hb;
- coborarea nivelului aval (fig. 6 c) prin amplasarea centralei subteran. Apa este readusa la
suprafata printr-un tunel de fuga cu panta redusa.
- combinarea celor doua solutii (fig. 6 d) prin construirea unei aductiuni si a unui castel de
echilibru din care apa trece prin conducta fortata catre sala masinilor subterana. O asemenea
schema mixta se intalneste la CHE Arges care are o putere instalata de P=220 MW si o
diferenta de nivel de H =324 m.

Amenajarile hidroenergetice pot fi realizate:

- De-a lungul unui rau, cand aductiunile se pot realiza de-a lungul vaii, sub forma unui canal
deschis sau a unei conducte de coasta care urmareste o curba de nivel, sau in linie dreapta cu
ajutorul unui tunel care traverseaza relieful. Aceasta solutie s-a aplicat la CHE Sadu V (P=27
MW, H =400m) sau la CHE Bicaz (P=210 MW, H=143 m).
- Prin trecerea apei dintr-un riu intr-un altul, apartinand aceluiasi bazin hidrografic. Solutia
se aplica atunci cand doua rauri confluente curg paralel. La mica apropiere iar intre vai exista
o diferenta de nivel. Apa, al carui nivel a fost ridicat prin barare pe raul A, traverseaza printr-
un tunel culmea despartitoare a vailor ajungand in castelul de echilibru plasat pe versantul vaii
B si coboara printr-o conducta fortata sau printr-un put frotat in sala turbinelor amplasata in
constructie supraterana sau subterana. O astfel de solutie s-a utilizat la amenajarea Lotrului
(P=500 MW, H =809 m).
- Amenajari complexe cu mai multe captari, care utilizeaza afluenti ai raului principal de pe
traseul aductiunii si debite din alte bazine. Solutia s-a utilizat la amenajarea bazinului Lotru,
amenajare care aduna in lacul de acumulare Vidra de pe Lotru prin trei colectoare cu o lungime
totala de 125 km, apele de la 90 de captari secundare.
- Amenajarea integrala a unui curs de apa prin cascade de hidrocentrale. Aceste cascade pot
trimite apa direct dintr-o centrala in alta sau pot avea mici locuri intermediare care sa permita
o independenta limitata a functionarii lor. Astfel de amenajare s-a realizat pe valea Bistritei,
unde s-au construit 12 CHE cu o putere totala de 244 MW.
Instalatiile hidrotehnice ale unei centrale hidroelectrice sunt formate din: baraj, priza
de apa, aductiune si cladirea centralei.
Barajele sunt foarte diferite ca mod de executie in functie de inaltime (baraje de mica
si de mare inaltime), de realizare, de natura terenului de fundare si de conditiile tehnice si
economice. Barajele se executa mai ales din beton sau din beton armat. Ele sunt prevazute cu
zone de deversare, vane de evacuare a apelor, deschideri de fund pentru spalarea aluviunilor,
jgheaburi pentru trecerea pestilor, iar in cazul raurilor navigabile, cu ecluze.
Priza de apa serveste pentru trecerea apei din lac sau din rau in elementul, de aductiune
si asigura retinerea corpurilor plutitoare si a aluviunilor.
Aductiunea apei cuprinde trei elemente distincte: canalul de aductiune (deschis sau
tunel), castelul de echilibru sau camera de apa si conducta fortata.
Castelul de echilibru este un organ de distribuire a apei si de amortizare a oscilatiilor
hidraulice (lovitura de berbec) provocate de inchiderea sau deschiderea vanelor de la sfarsitul
conductei fortate.

226
 Conductele fortate leaga castelul de echilibru cu turbinele. Sunt construite foarte solid
pentru a rezista socurilor hidraulice si sunt prevazute, la capatul dinspre castelul de echilibru,
cu vane speciale cu inchidere rapida.
Cladirea centralei adaposteste turbinele si generatoarele.
Turbinele folosite in centralele hidroelectrice sunt sau cu actiune (tip Pelton) sau cu reactiune
(Francis si elicoidale – Kaplan).
Dupa modul de actionare si caderea de apa H turbinele se pot alege astfel:
• Kaplan pentru caderi axiale folosite intre 5-50 m,
• Francis pentru actionari radiale folosite intre 35-400 m,
Pelton pentru caderi tangentiale folosite intre 350-1800 m

a. b. C.

Fig. 7 Turbine hidraulice

a. Kaplan, b. Francis, c. Pelton

Alegerea tipului de turbina se face in functie de inaltimea de cadere si de puterea

necesara. Astfel in cazul caderilor mari si debitelor reduse se folosesc turbinele cu actiune
Pelton (figura 7 c), cu ax vertical sau orizontal si cu unul sau mai multe injectoare. La debite
si caderi medii se utilizeaza turbinele Francis (figura 7 b), cu ax vertical si paletele statorului
reglabile. In cazul debitelor mari si caderilor de apa mici se recomanda folosirea turbinelor
Kaplan (figura 7 a), cu paletele statorului si rotorului reglabile.
Turbinele hidraulice functionand in domeniul turatiilor scazute (72-150 rot/min) sau
mijlocii (250 -750 rot/min), antreneaza generatoare cu mai multe perechi de poli, de constructie
cu poli aparenti, racite cu aer.
Centralele hidroelectrice lucreaza de regula in paralel cu centralele termoelectrice
realizandu-se astfel o folosire rationala a combustibilului, echipamentelor si energiei resurselor
hidraulice.

Amenajari hidroelectrice cu acumulare prin pompare

Amenajarile hidroelectrice cu acumulare artificiala obtinuta prin pompare (AHEAP)

utilizeaza energia electrica disponibila in anumite perioade ale zilei sau anului pentru a pompa
apa in bazine amonte pentru a putea fi folosita la varfuri de sarcina prin turbinare. Energia
hidraulica este transformata in energie electrica in perioadele de consum maxim. Astfel,
AHEAP transfera. Energia electrica in timp, acumuland-o sub forma de energie hidraulica.

227
 Aceste amenajari au capatat o mai mare raspandire, in special, dupa aparitia centralelor
nuclearoelectrice, a caror functionare este putin elastica si care produc energie electrica, cu atat
mai ieftina cu cat durata de utilizare a puterii instalate este mai mare.
Amenajarile cu acumulare prin pompare trebuie sa dispuna de doua rezervoare intre
care trebuie sa existe o diferenta de nivel, preferabil cat mai mare, pentru a reduce volumul de
apa necesar a fi acumulat. Caderea, in cele mai multe cazuri, este realizata de catre o aductiune
(fig.8).
AHEAP sunt in general cuplate cu o amenajare hidroelectrica clasica, care constituie si
amenajarea principala.

Se intalnesc urmatoarele cazuri de realizare a pompajului:

a) Pomparea apei din captari secundare, din apropierea lacului de acumulare, situate la
o cota inferioara nivelului apei din lacul de acumulare. Apa acestor captari este introdusa in
lacul de acumulare prin conducte sau galerii proprii, de grupuri de pompare amplasate intr-o
statie de pompare separata de cladirea centralei hidroelectrice;
b) Pomparea apei din captari secundare situate in apropierea centralei hidroelectrice.
Apa se introduce in lac prin aductiunea principala a amenajarii, grupul de pompare fiind
amplasat, in cladirea centralei hidroelectrice;
c) Apa este pompata dintr-un rezervor inferior, sau din raul situat in aval de centrala,
grupul de pompare fiind de asemenea amplasat in cladirea centralei hidroelectrice.
Amenajarile hidroelectrice cu acumulare prin pompare se pot clasifica pe baza
urmatoarelor criterii:

Fig. 8 Schema principiala a unei amenajari cu acumulare prin pompare

1) Modul de folosire a volumului de apa pompat:

-AHEAP in circuit deschis, la care volumul de apa pompat din captarile secundare din
apropierea lacului de acumulare este turbinat o singura data;

228
 -AHEAP in circuit inchis care recircula acelasi volum de apa. O asemenea amenajare
primeste din exterior numai o cantitate limitata de apa, necesara pentru acoperirea
pierderilor prin neetanseitati si evaporare;

2) Durata ciclului de pompare – turbinare:

-AHEAP cu ciclu zilnic, la care pomparea se face in orele de sarcina minima iar
turbinarea in orele de varf din fiecare zi;
-AHEAP cu ciclu saptamanal la care pomparea se face si in orele de sarcina scazuta din
zilele de repaus, pe langa pomparea din orele de sarcina minima din fiecare zi;

-AHEAP cu ciclu sezonier. Pomparea are loc in perioada de debite mari a anului, cand
exista un disponibil de energie electrica produsa de amenajarile hidroelectrice pe firul
apei. Volumele de apa acumulate astfel sunt turbinate, in special, iarna.

3) Tipul de grupuri utilizat:

-AHEAP cu grupuri independente de turbinare si pompare. Pompa este antrenata de un
motor electric, iar generatorul de o turbina hidraulica;
-AHEAP cu grupuri alcatuite din trei masini montate pe acelasi ax: turbina, pompa si
masina electrica care poate functiona in regim de generator, motor sau compensator
sincron;
-AHEAP cu grupuri binare. Ambele masini atat cea electrica cat si cea hidraulica sunt
reversibile. La masina hidraulica trecerea de la regimul de turbina la cel de pompa se
realizeaza prin modificarea unghiului pale lor statorului si rotorului.

Realizarea unei amenajari hidroelectrice cu acumulare prin pompare se justifica, din

punct de vedere economic, numai daca cheltuielile anuale totale, ocazionate de realizarea si
functionarea ei, sunt mai mici decat diferenta dintre pretul energiei electrice produse si livrate
sistemului

2.3. Centrale nuclearo-electrice

Centralele nuclearelectrice (CNE) folosesc ca sursa primara de energie, energia

degajata sub forma de caldura in reactiile de fisiune nucleara care au loc in reactoare nucleare.
Fenomenul de fisiune nucleara este produs de actiunea neutronilor asupra nucleelor unor
izotopi ai elementelor grele (figura 9). Izotopii fisionabili sunt U235, U233 si PU239 dintre
care U235 se gaseste in stare naturala iar U233 si PU239 se produc in reactor din materialele
fertile: toriu (Th232) si respectiv izotopul de uraniu U238.

In reactoare se folosesc, drept combustibil nuclear, urmatoarele materiale: uraniul

natural (contine 0,71% U235 si in rest U238) si uraniul imbogatit (contine 1,5-4 % U235), care
sunt introduse sub forma usor elemente de combustibil sau ansambluri de elemente de
combustibil.

In functie de nivelul energiei neutronilor reactoarele se clasifica in reactoare termice,

in care energia cinetica a neutronilor este coborata de moderator la nivelul necesar pentru a
avea sectiunea de absorbtie maxima a materialului fisionabil, si reactoare rapide, care lucreaza
fara moderator, cu energia neutronilor la nivelul de producere.

229
 Fig. 9 Fisiunea nucleara in reactor

In functie de organizarea zonei active se folosesc, aproape in exclusivitate, reactoare

eterogene la care combustibilul nu se amesteca cu moderatorul si agentul de racire.
Un reactor nuclear consta, in general, din urmatoarele elemente: barele de combustibil
nuclear; moderatorul, cu rolul de a reduce viteza.
In fig. 9 este prezentat un reactor. Ciocnirea unui neutron lent cu un atom de U235,
duce la fisiunea nucleului. Rezulta neutroni eliberarea de neutroni rapizi care sunt incetiniti
prin moderator si astfel la randul lor devin lenti si reactia continua in lant. Pentru mentinerea
reactiei este necesar ca la trecerea prin moderator neutronii sa fie franati la o anumita viteza.
Daca toti electronii liberi ar fi folositi la o noua fisiune atunci reactia in lant ar creste
necontrolabil. Acest fenomen este controlat prin bare de control din Cd, Carbid de Bor
introduse intre tevile cu combustibil care absorb o parte sau pe toti neutronii liberi.
Ca moderator se folosesc grafitul, apa (H2O) sau apa grea (D2O); reflectorul, format
din aceleasi substante ca si moderatorul, are rolul de a micsora pierderile de neutroni in mediul
inconjurator; barele de control cu ajutorul carora se realizeaza reglarea reactiei in lant. Sunt
confectionate din materiale cu o mare putere de absorbtie a neutronilor (cadmiu sau bor);
canalele de racire sunt parcurse de agentul de racire care evacueaza caldura rezultata din
reactiile nucleare din reactor.
Ca agent de racire pot fi folosite gaze (aer, bioxid de carbon, heliu, azot), lichide (apa,
apa grea) sau metale topite (sodiu, amestec de sodiu si potasiu, plumb, bismut) care trebuie sa
aiba si proprietati de bun agent termic; invelisul pentru protectia biologica impotriva radiatiilor
care acopera intregul reactor si poate fi construit din beton, fonta sau apa obisnuita.

230
 a.

b.
Fig.10 CNE – a. Schema bloc; b. Schema reala

231
 Schemele termice ale centralelor nuclearelectrice pot fi:
- scheme directe, cu un singur circuit, in care fluidul de racire constituie fluidul de lucru
in ciclul termic;
- scheme indirecte, cu doua sau trei circuite, in care caldura agentului de racire se
transmite prin schimbatoare de caldura de suprafata unui fluid intermediar sau fluidului de
lucru. In figura 10 se prezinta schema termica a unei centrale nuclear electrice cu doua circuite.
Energia termica degajata in reactorul nuclear in urma reactiei in lant incalzeste apa care
circula in conturul primar (reactor-schimbator de caldura), pana la temperatura de 255-275°C.
In schimbatorul de caldura, caldura este cedata apei care circula in conturul secundar,
obtinandu-se abur la temperatura de 250-260°C si presiunea de 12,5.105 N/m2. Pentru ca apa
din conturul primar sa nu fiarba, circulatia apei are loc la o presiune de peste 107 N/m2. In acest
contur apa devine radioactiva, ceea ce impune masuri pentru a asigura protectia personalului.
In acest scop utilajele din acest contur sunt dispuse in incaperi subterane prevazute cu invelis
pentru protectia biologica. Fluidul din conturul secundar nu devine radioactiv.
Incepand cu conturul secundar, procesul de producere a energiei electrice este similar
celui din centralele termoelectrice.
Costul energiei electrice obtinute de la centralele cu energie nucleara este inca destul
de ridicat datorita investitiilor mari.
In anul 1990, 18 % din energia electrica produsa in Romania era obtinuta in centrale
nuclear-electrice.

3. Instalatii de transport si distributie a energiei electrice

Energia electrica produsa in centralele electrice este transmisa spre consumatori prin
retelele electrice constituite din linii electrice, statii de transformare, statii de conexiuni si
posturi de transformare.
Data fiind importanta alimentarii cu energie electrica pentru economia nationala,
retelele electrice trebuie sa satisfaca o serie de conditii tehnice si economice dintre care cele
mai importante sunt: asigurarea continuitatii in alimentarea cu energie electrica a
consumatorilor (in functie de natura efectelor produse de intreruperea alimentarii), siguranta in
functionare, asigurarea parametrilor calitativi ai energiei electrice furnizate consumatorilor,
eficienta economica a investitiilor.
Transmiterea energiei electrice spre, consumatori se face la diferite nivele (trepte) de
tensiune stabilite pe baza unor criterii tehnico-economice, tinand seama de pierderile de energie
(direct proportionale cu patratul puterii vehiculate si cu lungimea liniei si invers proportionale
cu patratul tensiunii) precum si de valoarea investitiilor (care, in domeniul tensiunilor inalte,
creste proportional cu patratul tensiunii).
Tensiunile nominale standardizate in Romania intre fazele retelelor de curent alternativ
sunt: 0,4; (6); 10; 20; {35); (60); 110; 220; 400 k V.

In functie de tensiune, in practica se delimiteaza urmatoarele categorii de retele:

- retele de joasa tensiune {JT), cu tensiuni sub 1 Kv;
- retele de medie tensiune (MT), pentru care se recomanda treptele de (6); 10; 20 Kv;
- retele de inalta tensiune (IT), care cuprind treptele de 110 si 220 Kv;
- retele de foarte inalta tensiune (FIT), cu tensiuni peste 220 Kv.

232
 Din punctul de vedere al scopului pentru care au fost construite, se pot distinge doua
categorii de linii electrice: linii de transport si linii de distributie.

Liniile de transport sunt destinate sa asigure vehicularea unor puteri electrice

importante (zeci sau sute de MW) la distante relativ mari (zeci sau sute de km); acestea pot fi:
- linii de legatura sau de interconexiune intre doua zone sau noduri ale sistemului
electroenergetic;
- linii de transport a energiei electrice de la un nod al sistemului electroenergetic
pina la un centru (zona) de consum.
-
Liniile de distributie au o configuratie mai complexa si asigura vehicularea unor puteri
relativ reduse pe distante mai scurte si la un ansamblu limitat de consumatori.

Delimitarea liniilor de transport si de distributie dupa valoarea tensiunilor nominale nu

este neta. Astfel, tensiunile liniilor de transport sunt, de regula 400 Kv si 220 Kv si mai rar
110 Kv, in timp ce retelele electrice de distributie au tensiunile nominale 0,4 Kv, 6 Kv,10 Kv,20
Kv, mergand pana la 110 Kv sau chiar 220 Kv (in cazul marilor consumatori).

Din punct de vedere constructiv, liniile electrice se realizeaza sub forma de:
- linii electrice aeriene (LEA), montate pe stalpi;
- linii electrice in cablu (LEC), pozate subteran; datorita costului ridicat, acestea
sunt indicate, deocamdata, pentru distante scurte si in conditii speciale de traseu.

233
 CAPITOLUL XVIII

INSTALATII ELECTRICE LA CONSUMATORI

1. Definitii, clasificari

Instalatia electrica defineste un ansamblu de echipamente electrice interconectate intr-

un spatiu dat, formand un singur tot si avand un scop functional bine determinat.
In diversitatea cazurilor concrete, care pot fi luate in considerare, comun este faptul ca
orice instalatie electrica presupune o serie de echipamente electrice, precum si interconexiunile
dintre acestea, realizate prin diferite tipuri de conducte electrice.
Prin echipament electric se intelege, in general, orice dispozitiv intrebuintat pentru
producerea, transformarea, distributia, transportul sau utilizarea energiei electrice. Aceasta
ultima destinatie, reprezentand scopul final al intregului echipament de producere, transport si
distributie, defineste o categorie distincta de echipamente, denumite receptoare.
Receptoarele electrice sunt dispozitive care transforma energia electrica in alta forma
de energie utila.
Receptoarele electrice se impart in:
- receptoare de iluminat, cuprinzand corpurile de iluminat prevazute cu surse electrice
de lumina;
- receptoare de forta, care pot fi electromecanice (motoare electrice, electromagneti,
electroventile), electrotermice (cuptoare electrice, aparate de sudura) sau electrochimice (bai
de electroliza).
Tipul receptoarelor electrice are o influenta majora asupra alcatuirii intregii instalatii
din care acestea fac parte, determinand atat tipul si caracteristicile restului echipamentelor si
conductele electrice, cat si tehnologia de executie.
In majoritatea cazurilor, receptoarele electrice sunt grupate pe utilaje cu destinatii
tehnologice bine determinate.

234
 Cand se fac referiri la anumite instalatii concrete, prin echipamentul electric al acestora
se intelege totalitatea masinilor, aparatelor, dispozitivelor si receptoarelor electrice atasate
instalatiei respective. In aceasta acceptiune, esential este faptul ca suma de aparate, masini sau
alte dispozitive care intra in compunerea echipamentului, reprezinta un tot unitar, cu o
functionalitate bine determinata.
In practica, notiunile de instalatie si echipament sunt strans legate. Astfel, un dispozitiv
considerat ca echipament al unei instalatii, poate avea el insusi o instalatie electrica proprie si
un echipament destul de complex si divers.
Instalatiile elctrice se clasifica dupa diferite criterii, ca: rolul functional, pozitia in raport
cu procesul energetic, locul de amplasare, nivelul tensiunii, frecventa si modul de protectie.

a. Dupa rolul functional, instalatiile electrice pot fi:

- de producere a energiei electrice, aferente diferitelor tipuri de centrale electrice sau
unor grupuri electrogene
- de transport a energiei electrice, incluzand linii electrice
- de distributie a energiei electrice – statii electrice, posturi de transformare si tablouri
de distributie
- de utilizare a energiei electrice, care la randul lor se diferentiaza in raport cu tipul
receptoarelor, in instalatii de forta si instalatii de iluminat
- auxiliare, din care fac parte instalatiile cu functie de mentinere a calitatii energiei
electrice (reducerea efectului deformant, compensarea regimului dezechilibrat, reglajul
tensiunii), de asigurare a unei distributii economice a acesteia (compensarea puterii reactive),
pentru protectia personalului impotriva electrocutarilor (legarea la pamant, legarea la nul etc.),
pentru protectia cladirilor si a bunurilor (instalatiile de paratrasnet, de avertizare de incendiu),
precum si instalatiile de telecomunicatii.

b. Dupa pozitia ocupata in raport cu procesul energetic la care concura se deosebesc:

- instalatii de curenti tari, care cuprind elementele primare implicate in procesul de
producere, transport, distributie si utilizare a energiei electrice;
- instalatii de curenti slabi, care desi nu sunt inseriate in circuitul fluxului energetic
principal, concura la realizarea in conditii corespunzatoare a proceselor energetice. Din aceasta
categorie fac parte instalatiile de automatizare, masura si control (AMC), de avertizare de
incendii, de telecomunicatii etc.
In mod asemanator, instalatiile complexe se compun din circuite primare sau de forta
si circuite secundare sau de comanda.

c. In raport cu locul de amplasare, se deosebesc urmatoarele categorii de instalatii:

- pe utilaj, un caz deosebit reprezentandu-l amplasarea pe vehicule;
- in interiorul cladirilor, in diferite categorii de incaperi;
- in exterior, in diferite conditii de mediu.

d. Dupa nivelul tensiunii, instalatiile se clasifica in:

- instalatii de joasa tensiune (JT), a caror tensiune de lucru este sub 1 Kv;
- instalatii de medie tensiune (MT), cu tensiuni de lucru in intervalul 1…20 Kv;
- instalatii de inalta tensiune (IT), cu tensiuni de lucru intre 35…110 Kv;
- instalatii de foarte inalta tensiune, functionand la tensiuni mai mari sau egale cu 220 Kv.

235
 In practica, domeniile de valori corespunzatoare acestor divizari difera, in raport cu
apartenenta instalatiei la o categorie functionala sau alta. Referindu-se la nivelul tensiunii,
normativele in vigoare diferentiaza instalatiile in instalatii sub 1000 V (joasa tensiune) si peste
1000 V (inalta tensiune).

e. Dupa frecventa tensiunii, se deosebesc instalatii:

- de curent continuu;
- de curent alternativ. La randul lor, acestea pot fi, in raport cu valoarea frecventei: de
frecventa joasa (0,1…50 Hz), industriala (50 Hz), medie (100…10000 Hz), sau de inalta
frecventa (peste 10000 Hz).

f. Din punct de vedere al modului de protectie, instalatiile pot fi:

- de tip deschis, fata de care persoanele sunt protejate numai impotriva atingerilor
accidentale a partilor aflate sub tensiune;
- de tip inchis, la care elementele componente sunt protejate contra atingerilor,
patrunderii corpurilor straine peste 1 mm, a picaturilor de apa si a deteriorarilor mecanice;
- de tip capsulat, la care elementele componente sunt protejate contra atingerilor,
patrunderii corpurilor straine de orice dimensiuni, a stropilor de apa din toate directiile si contra
deteriorarilor mecanice.

2. Compunerea instalatiilor electrice la consumatori

Consumatorul de energie electrica este alcatuit din totalitatea receptoarelor dintr-un

anumit spatiu sau dintr-o intreprindere. Avand in vedere corelatiile de natura tehnologica dintre
diversele laturi ale procesului de productie, la care concura si instalatiile electrice, se poate
afirma ca receptoarele electrice, care in ansamblu formeaza consumatorul, sunt legate printr-
un scop functional.

Instalatiile electrice la consumatori se compun din:

- receptoare electrice;
- retele electrice si puncte de alimentare (distributie);
- echipamente de conectare, protectie, AMC etc., adica restul echipamentelor electrice,
in afara de receptoare.
Schema de distributie generalizata pentru instalatiile electrice la consumatori este
prezentata in figura 1.
Alimentarea cu energie electrica a consumatorului, alcatuit din receptoarele de joasa
tensiune mj si cele de medie tensiune mi, se realizeaza in inalta tensiune de la statia SSE a
sistemului energetic prin intermediul racordului de inalta tensiune 1 (linie electrica aeriana sau
subterana). Acesta alimenteaza o statie de transformare ST (pentru tensiuni de alimentare mai
mari de 35 Kv) sau o statie de distributie SD; daca alimentarea cu energie a consumatorului se
face prin intermediul unui singur post de transformare PT, acesta se racordeaza direct la barele
statiei sistemului (in stanga figurii).
Racordarea consumatorilor la sistemul electroenergetic national se face, de regula,
printr-o singura linie electrica de alimentare.___
Punctul de separatie intre furnizor si consumator se numeste punct de delimitare. Doua
puncte de delimitare se considera distincte daca prin fiecare din ele se poate asigura puterea
necesara la intrare, in cazul disparitiei tensiunii in celalalt punct, la parametrii de calitate si de

236
siguranta stabiliti prin proiect. Asigurarea continuitatii in alimentarea consumatorului din
puncte de delimitare distincte presupune functionarea reusita a intregului sistem.

Fig. 1. Compunerea instalatiilor electrice consumatori: SSE – statia sistemului energetic;

ST(SD) – statia de transformare (distributie); PT – post de transformare; TG – tablou general
de distributie; TD – tablou de distributie; TU – tablou de forta utilaj; mi – receptor inalta
tensiune; mj – receptor joasa tensiune; 1 – linie electrica inalta tensiune; 2 – distribuitor; 3 –
coloana; 4 – circuit utilaj; 5 – circuit receptor.

Nodul electric din amonte de punctul de delimitare constituie sursa in raport cu

consumatorul considerat.
Din sursa de alimentare, reprezentata de barele statiei ST (sau SD), se alimenteaza
diferitele posturi de transformare PT, precum si receptoarele de medie tensiune mi, prin
intermediul liniilor 2, numite distribuitoare; in practica se foloseste denumirea de fider pentru
distribuitoarele care alimenteaza posturi de transformare sau puncte de alimentare
intermediare.
De la barele de joasa tensiune ale posturilor de transformare se alimenteaza receptoarele
de joasa tensiune mj, ale consumatorului. Receptoarele mai importante sau cele de puteri mai
mari se racordeaza adeseori direct la tabloul general TG. in general, se realizeaza puncte de
distributie intermediare, reprezentate de tablourile de distributie TD. Liniile care alimenteaza

237
tablourile de distributie se numesc coloane. O parte din receptoarele de joasa tensiune sunt
grupate pe utilaje care avand o instalatie electrica proprie, au si un tablou de distributie TU al
utilajului. Linia 4, care leaga tabloul de utilaj la tabloul de distributie constituie un circuit de
utilaj. Liniile de alimentare 5 ale receptoarelor se numesc circuite.
Instalatia electrica inseriata intre sursa si un punct de consum considerat se numeste cale de
alimentare, aceasta putand cuprinde linii aeriene si in cabluri, intreruptoare, separatoare,
transformatoare, reactoare etc.
Doua cai de alimentare se considera independente daca un defect unic sau lucrarile de
reparatii si intretinere la elementele unei cai nu conduc la scoaterea din functiune a celeilalte
cai.
Intreruperea cailor de alimentare a unui consumator poate fi:
- simpla, in cazul disponibilitatii accidentale sau programate a unei singure cai de
alimentare;
- dubla sau multipla, care afecteaza in acelasi timp doua sau mai multe cai de alimentare
care se rezerveaza reciproc.
La consumatori se pot intalni centrale elecrice proprii, a caror realizare poate fi
determinata de:
- necesitatea de recuperare maxima, justificata economic, a resurselor energetice
secundare sau de valorificare complexa a produselor;
- necesitatea producerii combinate de energie electrica si termica, fundamentata
economic prin calcule;
- existenta unui procent important de receptoare de categoria zero ;
- eficienta economica a alimentarii unor receptoare de categoria I, pentru care duratele
de revenire a tensiunii in caz de intrerupere nu sunt satisfacatoare.
Daca se are in vedere ca unii consumatori au centrale electrice proprii, se constata ca in
cadrul instalatiilor electrice la consumatori se disting parti cu functionalitati care acopera intreg
procesul de producere, transport, distributie si utilizare a energiei electrice.

3. Conditiile de calitate in alimentarea cu energie electrica a consumatorilor

Pentru buna functionare a receptoarelor, alimentarea cu energie electrica trebuie sa

indeplineasca o serie de conditii referitoare la tensiune, frecventa, putere si continuitate.
Prezentarea detaliata a acestor conditii se sistematizeaza in cele ce urmeaza.
a. Tensiunea constanta, ca valoare si forma, constituie o prima conditie penrtu orice tip
de receptoare.
Este recomandabil ca tensiunea la bornele receptoarelor sa fie constanta si egala cu cea
nominala sau variatiile posibile sa se incadreze in limitele precizate pentru fiecare receptor in
parte. in exploatarea instalatiilor electrice apar variatii de tensiune, cauzate de consumator,
datorita variatiilor de sarcina sau scurtcircuitelor. Aceste variatii pot fi lente, cauzate de
modificarea in timp a incarcarii receptoarelor, sau rapide – cauzate de scurtcircuite sau de
modificari rapide ale sarcinii (de exemplu cuptoare cu arc, utilaje de sudare, laminoare,
compresoare, masini cu cuplu pulsatoriu s.a), inclusiv cele datorate conectarilor –
deconectarilor de receptoare.
Se foloseste denumirea de gol de tensiune pentru orice scadere a valorii eficace a
tensiunii unei retele electrice cu o amplitudine cuprinsa intre o valoare minima sesizabila (circa
0,2 Un) si Un si o durata de cel mult 3 s.

238
 Dintre receptoarele si instalatiile sensibile la goluri de tensiune fac parte urmatoarele:
- motoarele si compensatoarele sincrone;
- motoarele asincrone (in functie de caracteristica cuplului rezistent);
- echipamentele electronice, inclusiv redresoarele comandate;
- contactoarele de 0,4 Kv si cele din circuitele secundare;
- automatica, protectia, blocajele si reglajele din circuitele tehnologice.

O diminuare cu caracter permanent a valorii tensiunii poate fi consecinta

subdimensionarii sectiunii conductoarelor, situatie cu urmari negative ca: distrugerea izolatiei
electrice, nefunctionarea echipamentului si suprasolicitarea termica a receptoarelor si
conductelor.
Tensiunile de alimentare mai mari decat cele nominale determina functionarea in
suprasarcina a unor receptoare de forta si reducerea duratei de viata a receptoarelor de iluminat.
Scaderea tensiunii sub valoarea nominala atrage dupa sine solicitarea termica (la
motoarele electrice), functionarea la parametri inferiori (la cuptoarele electrice) sau chiar
nefunctionarea unor receptoare sau instalatii (desprinderea electromagnetilor, a motoarelor
asincrone s.a).
Problema formei tensiunii se pune atat in cazul receptoarelor alimentate de curent
continuu, cat si in cazul celor alimentate in curent alternativ.
Tensiunea continua la bornele receptoarelor de curent continuu poate avea o serie de
armonici, mai ales daca sursa de tensiune este un redresor semicomandat sau comandat.
Continutul de armonici este limitat in functie de efectele acestora asupra receptoarelor, prin
precizarea coeficientului de distorsiune admis.
Abaterea de la forma sinusoidala a undei de tensiune determina functionarea
receptoarelor de curent alternativ in regim deformant. In timp ce la unele receptoare, cum sunt
cuptoarele cu inductie, prezenta armonicilor in unda de tensiune nu deranjeaza, la altele –
printre care si motoarele electrice – prezenta armonicilor de tensiune trebuie limitata tot prin
precizarea coeficientului de distorsiune admis.
Coeficientul de distorsiune kd al undei de tensiune se defineste ca raportul dintre
valoarea eficace a reziduului deformant Ud si valoarea eficace U a undei de tensiune,
Ud
kd = ,
U
in care reziduul deformant are expresia
n
Ud = U
i=2
2
i ,

unde Ui este valoarea eficace a armonicii i, iar n poate fi limitat la n = 13 pentru calculele
practice.
Coeficientul de distorsiune total, rezultat din functionarea receptoarelor consumatorului
si din conditiile din sistemul electroenergetic, se limiteaza valoarea: k d  0,05, adica la 5%.
Cauzele distorsiunii undei sinusoidale de tensiune se gasesc in cea mai mare parte la
consumator. in timp ce o serie de echipamente, cum sunt bobinele cu miez feromagnetic,
receptoarele cu arc electric si mutatoarele reprezinta surse de armonici de tensiune si curent,
elementele reactive de circuit ca bobinele si condensatoarele constituie amplificatoare de
armonici de tensiune, respectiv de curent. in cadrul instalatiilor electrice la consumator, trebuie
luate masuri pentru reducerea efectelor deformante si a influentei asupra retelei de alimentare.

239
 b. Frecventa constanta a tensiunii de alimentare constituie un deziderat major atat
pentru buna functionare a receptoarelor, mentinerea preciziei aparatelor de masura, cat si
pentru masinile de lucru antrenate prin motoare de curent alternativ. Variatiile frecventei pot fi
cauzate de variatii importante de sarcina sau de avarii grave in sistem, originea unor asemenea
cauze putand fi si consumatorii de energie electrica.
Mentinerea constanta a frecventei industriale (50 Hz) este o problema la nivel de sistem
energetic, fiind legata de puterea in rezerva din centralele electrice ale sistemului si de
operativitatea dispeceratului. in anumite situatii, cand posibilitatile de producere a energiei
electrice in centrale sunt limitate, se decide intreruperea alimentarii unor consumatori
(sacrificarea distribuitorilor), in scopul mentinerii frecventei in sistem.
Abaterile maxim admise ale frecventei sunt de 0,5 Hz.

c. Simetria tensiunilor este conditia in baza careia sistemului tensiunilor de faza trebuie
sa-i corespunda trei fazori egali si defazati cu 1200.
Cauzele nesimetriei sunt pe de o parte instalatiile de producere si transport,
independente de consumator, iar pe de alta parte sarcinile dezechilibrate ale consumatorilor.
Consecintele nesimetriei tensiunilor se studiaza prin metoda componentelor simetrice,
cand se determina pe langa componentele directe si componentele inverse si homopolare.
Ultimele sunt cauzele unor cupluri de franare, respectiv incalzire si vibratii la motoarele de
cuerent alternativ.
Nesimetria tensiunilor se exprima printr-un coeficient de nesimetrie , dat de relatia

 UN = (U A + a 2U B + aU C )
100
,% , in care UA, UB, UC reprezinta fazorii tensiunilor
Un 3
de faze, in V, iar Un – tensiunea nominala a retelei, in V;
2
j
a=e 3
- operatorul de rotatie.
Nesimetria tensiunii este admisa in limitele de pana la 2% -  UN  2% pe o durata
indelungata, la bornele oricarui receptor electric simetric, trifazat .

d. Puterea necesara este o conditie globala a consumatorilor si unul dintre criteriile

esentiale in proiectare.
In functie de puterea maxima absorbita in punctul de racordare, conform normativului,
se stabilesc patru clase de consumatori de energie electrica din sistemul electroenergetic,
prezentate in tabelul 1.
In acelasi tabel, se indica treapta de tensiune minima care trebuie sa existe in statia de
racord, posibilitatile de alimentare din aceasta statie si momentul sarcinii.
Consumatorii cu puteri absorbite maxime de 50 Kva se alimenteaza din reteaua de joasa
tensiune.
Sarcina maxima de durata se stabileste pentru un interval de cerere de 15, 30 sau 60
min, stand la baza calculelor de dimensionare a elementelor retelei din conditii termice si de
determinare a pierderilor de putere.

240
 Tabelul 1
Clasele de consumatori si recomandari de alimentare cu energie electrica a acestora
Posibilitati de alimentare
Clasa Puterea ceruta Treapta de tensiune Direct la tensiunea Prin Momentul sarcinii
[MVA] minima in punctul de [Kv] transformatoare de [MVA, km]
de racord, [Kv]

D 0,05-2,5 6* 6*-20 6/0,4 Kv* max.3

10 10/0,4 Kv
20 20/0,4 Kv max.8
C 2,5-7,5 20* 20 20/0,4 Kv
20/6 Kv 30...80
110 110 110/MT
B 7,5-50 110 110 110/MT max.1500
A peste 50 110* 110 110/MT
220 220 220/MT
220/110 Kv peste 1500
400** - 400/110 Kv
*Trepte de tensiune admise in cazuri justificate;
** Pentru puteri cerute mai mari de 250 MVA.
Exista si sarcini maxime de scurta durata (de varf), care pot dura 1...10 s si care se iau
in considerare la calculul fluctuatiilor de tensiune din retea, la reglajul protectiilor maximale
s.a.
Modul in care necesitatile de consum de energie electrica sunt asigurate in timp
consumatorului de catre furnizor este caracterizat prin gradul de satisfacere a alimentarii
consumatorului in punctul de delimitare. Aceasta marime, notata cu C, se defineste ca raportul
dintre durata probabila de alimentare si durata de alimentare ceruta
Tc − Tn
C= 100,%
Tc
in care Tc este intervalul de timp din cadrul unui an calendaristic in care consumatorul solicita
criteriul de siguranta;
Tn – durata probabila de nealimentare in perioada considerata.

Gradul de satisfacere in alimentare poate fi determinat pentru diferite nivele de puteri

cerute.
Alimentarea cu energie electrica a consumatorilor apartinand diverselor clase se poate
realiza din sistemul electromagnetic la urmatoarele niveluri de siguranta:
- nivelul 1, prin doua cai de alimentare independente, dimensionate fiecare pentru
puterea ceruta la consumator (rezerva de 100% in cai de alimentare) si prin doua puncte
distincte de racord (rezerva de 100% in surse). Realimentarea consumatorilor, in caz de avarie
a unei cai, se prevede a se realiza prin comutarea automata a consumului pe calea neavariata,
cu o discontinuitate de maximum 3 s;
- nivelul 2, prin doua cai de alimentare care nu sunt in mod obligatoriu independente
(rezerva de 100% in linii electrice) si de regula, printr-un singur punct de racord. Realimentarea
consumatorului in caz de intrerupere simpla (avaria a unei cai) se poate face numai dupa
identificarea defectului si efectuarea unor manevre manuale de izolare a acestuia, dupa o
intrerupere de 0,5...8 h, in functie de clasa consumatorului, structura retelei de alimentare si
pozitia centrului de interventie in raport cu locul manevrelor;

241
 - nivelul 3, printr-o singura cale de alimentare. Realimentarea consumatorului in caz de
avarie se poate face numai dupa repararea sau inlocuirea elementelor defecte.
Caracteristicile complete ale nivelurilor de siguranta sunt concentrate in tabelul 2.

Tabelul 2

Duratele de realimentare a consumatorilor in raport cu clasa acestora si nivelele de rezervare

Clasa

Nivelul de Gradul de Consum asigurat A B C D Observatii

rezervare satisfacere in caz de
minim intrerupere
simpla
1 99,8 Integral (100 %) 3s Durata de actionare a automaticii de sistem

2 99,5
Integral (100 %) 0,5 h 2h 2…8 h Durata necesara efectuarii de manevre pentru
izolarea defectului si realimentarea pe calea de
rezerva: prin comanda manuala din statiile de
personal permanent – 0,5 h; idem, fara personal
permanent – 2 h; pentru consumatorii dispersati
2…8 h.

3 98,0 Nimic Se stabileste de la caz la caz, in functie de conditiile locale si structura schemei de
alimentare.

In situatii justificate, consumul asigurat in caz de intrerupere simpla poate fi mai mic
decat sarcina maxima de durata, iar calea de alimentare se dimensioneaza in consecinta.

e. Continuitatea alimentarii cu energie electrica a consumatorilor reprezinta cea mai

importanta conditie calitativa.
In functie de natura efectelor produse de intreruperea alimentarii cu energie electrica,
receptoarele se incadreaza in urmatoarele categorii:
- Categoria zero, la care intreruperea in alimentarea cu energie electrica poate duce la
explozii, incendii, distrugeri grave de utilaje sau pierderi de vieti omenesti. Incadrarea
receptoarelor in aceasta categorie se admite in cazul in care nu se dispune de alte forme de
energie, in cazul in care acestea nu sunt justificate tehnic sau sunt prohibitive economic in
comparatie cu actionarea electrica, precum si in situatiile in care masurile de prevenire de
natura tehnologica nu sunt eficiente.
Se incadreaza in categorie zero instalatii si echipamente ca: iluminatul de siguranta,
instalatiile de ventilatie si evacuarea a gazelor nocive sau a amestecurilor explozive, pompele
de racire ale furnalelor si cuptoarelor de otelarii, calculatoarele de proces s.a.
- Categoria I, la care intreruperea alimentarii duce la dereglarea proceselor tehnologice
in flux continuu, necesitand perioade lungi pentru reluarea activitatii la parametrii cantitativi si
calitativi existenti in momentul intreruperii, la rebuturi importante de materii prime, materiale
auxiliare, scule, semifabricate s.a., la pierderi materiale importante prin nerealizarea productiei
planificate si imposibilitatea recuperarii acesteia, la repercursiuni asupra altor unitati
importante sau la dezorganizarea vietii sociale in centrele urbane.
Receptoarele de categoria I sunt incluse in instalatii tehnologice organizate pentru

242
productia in serie mare, in flux continuu, in instalatii de ventilatie, de cazane, de transport al
clincherului etc.
- Categoria a II-a, la care intreruperea alimentarii determina nerealizari de productie,
practic numai pe durata intreruperii, care pot fi, de regula, recuperate. In aceasta categorie se
incadreaza majoritatea receptoarelor din sectiile, prelucratoare.
- Categoria a III-a, cuprinde receptoarele care nu se incadreaza in categoriile
precedente (ex. Magazii, depozite).

La stabilirea categoriei receptoarelor se tine seama de:

- cerintele de continuitate in alimentarea receptoarelor;
- cerintele speciale in ceea ce priveste calitatea tensiunii si a frecventei;
- indicatorii valorici ai daunelor provocate de intreruperile in alimentarea cu energie
electrica.
Clasificarea receptoarelor pe categorii, cu stabilirea duratei de realimentare, adica a
duratei intreruperilor admisibile in alimentare, se efectueaza de catre proiectantul general, dupa
consultarea furnizorilor de echipamente, a beneficiarului investitiei si a proiectantului de
specialitate. Durata de realimentare se situeaza deasupra unei valori minime de 3 secunde
(la receptoarele de categoria O sau I), corespunzand duratei de actionare a automaticii de
sistem, putand atinge chiar cateva ore (la receptoare din categoriile II si III), fara a depasi insa
24 ore.
Conditiile referitoare la putere si continuitate se coreleaza conform datelor din tabelul
2. Astfel, clasa consumatorului si categoriile receptoarelor din compunerea sa determina in
primul rand durata de realimentare si consumul asigurat, ceea ce conduce la stabilirea celorlalte
caracteristici ale nivelurilor de siguranta, ca modalitatile de rezervare in cai si surse si gradul
de satisfacere minim.
In caz de intrerupere dubla la consumatorii cu doua cai de alimentare, realimentarea se
asigura numai dupa timpul necesar repararii unei cai. La fel, in cazul unor defectiuni provocate
de fenomene imprevizibile, durata de realimentare este determinata de posibilitatile de reparare
a instalatiilor avariate .
Cunoasterea structurii unui consumator pe categorii de receptoare are o importanta
deosebita pentru proiectantul de instalatii electrice, aceasta influentand unele din etapele de
baza ale proiectarii cum sunt: stabilirea schemei de racordare si distributie in inalta tensiune,
organizarea posturilor de transformare, alegerea schemei de distributie in joasa tensiune etc.
Categoriile de receptoare se precizeaza in chestionarul energetic, prin care se cere acordul
prealabil si care se anexeaza la nota de comanda fiind semnat de beneficiar .

4. Sarcini electrice de calcul

In cadrul instalatiilor electrice, sarcina electrica reprezinta o marime care caracterizeaza

consumul de energie electrica. Marimile utilizate frecevnt in acest scop sunt puterea activa P,
reactiva Q, aparenta S si curentul I.
In proiectarea instalatiilor electrice la consumatori este necesar sa se cunoasca in primul
rand puterea activa absorbita de catre:
- receptoare, pentru dimensionarea circuitelor de receptor;
- utilaje, pentru dimensionarea circuitelor de utilaj;
- grupuri de receptoare si utilaje, pentru dimensionarea tablourilor de distributie si a
coloanelor de alimentare a acestora;

243
 - sectii ale intreprinderii si apoi de intreaga intreprindere, pentru dimensionarea
posturilor de transformare, a liniilor de medie si inalta tensiune si a statiilor de distributie sau
transformare.

Caracteristicile tehnice nominale ale receptoarelor sunt urmatoarele:

- puterea activa Pn, sau aparenta Sn;
- tensiunea Un;
- conexiunea fazelor;
- curentul In;
- randamentul n;
- factorul de putere cos n;
- relatia dintre curentul de pornire Ip (conectare) si curentul nominal In, sub forma
raportului Ip/In.

In cazul receptoarelor realizate pentru un regim de functionare intermitent (motoare

electrice), se specifica si durata relativa de actionare nominala DAn.
Puterea instalata Pi a unui receptor reprezinta puterea sa nominala raportata la durata
de actionare de referinta DA=1,
Pi = Pn DAn ,
in care DAn este o marime relativa subunitara care poate lua una din urmatoarele valori
DAn=0,15; 0,25; 0,4; 0,6 si 1. Prin urmare, puterea instalata Pi a unui receptor este mai mica,
cel mult egala cu puterea nominala Pn a acestuia.
In cazul receptoarelor caracterizate prin puterea aparenta nominala Sn, puterea instalata
este data de relatia
Pi = S n cos  n DAn ,
Pentru un grup de n receptoare, puterea instalata totala se determina ca suma a puterilor
instalate a receptoarelor componente
n
Pi =  Pij ,
j =1

Puterea activa absorbita, care se ia in considerare in calcul pentru grupuri cuprinzand

cel putin patru receptoare se numeste putere ceruta sau de calcul. Puterea ceruta Pc reprezinta
o putere activa conventionala, de valoare constanta, care produce in elementele instalatiei
electrice (conducte si echipamente) acelasi efect termic ca si puterea variabila reala, intr-un
interval de timp determinat (ex. 30 min.), in perioada de incarcare maxima.
Determinarea prin calcul a puterilor cerute se face prin diferite metode, utilizate in
functie de stadiul proiectarii si nivelul la care se efectueaza calculele. Deoarece calculele
trebuie efectuate la toate nivelele instalatiei electrice la consumator, incepand de la cele
inferioare (receptoare) si pana la cele superioare (racordul de inalta tensiune), atat pentru
tensiunile joase, sub 1000 V, cat si pentru cele mai mari de 1000 V, sunt preferabile acele
metode care se aplica acoperitor in toate situatiile.
In continuare, se indica principalele metode de determinare a puterilor cerute in faza de
proiectare si anume:
- metoda coeficientilor de cerere, aplicabila la orice nivel si in special pentru grupuri
mari de receptoare, reprezentand o sectie sau o intreprindere;

244
 - metoda formulei binome, care da rezultate acoperitoare pentru un grup restrans de
receptoare de forta avand puteri mult diferite intre ele, fiind recomandata pentru calculul
puterilor cerute in special la nivelul tablourilor de distributie;
- metoda analizei directe, aplicabila pentru un numar mic de receptoare, la nivelul unor
tablouri de distributie cu plecari putine, inclusiv a tablourilor de utilaj, cand se cunosc
diagramele de functionare si incarcare ale tuturor receptoarelor;
- metodele bazate pe consumuri specifice cu raportare la unitatea de produs sau la
unitatea de suprafata productiva, utilizabile, datorita preciziei reduse, numai in faza notei de
fundamentare;
- metodele bazate pe puterea medie si indicatori ai curbelor de sarcina , recomandate
pentru determinarea puterii cerute la nivelele superioare, de la barele de joasa tensiune ale
posturilor de transformare, la liniile de racord in inalta tensiune.
La instalatii existente, puterea ceruta se determina pe baza curbelor de sarcina.

4.1 Metoda coeficientilor de cerere

Puterea activa ceruta se determina prin inmultirea puterii instalate cu un coeficient

subunitar kc, denumit coeficient de cerere
Pc = k c Pi ,
iar puterea reactiva ceruta QC – cu ajutorul factorului de putere cerut cos c
1
Qc = Pc − 1 = Pc tg c ,
cos 2  c
Coeficientul de cerere kc tine cont de randamentul  al receptoarelor, de gradul de
incarcare al acestora – prin coeficientul de incarcare ki, de simultaneitatea functionarii lor –
prin coeficientul de simultaneitate ks si de randamentul r al portiunii de retea dintre receptoare
si nivelul la care se calculeaza puterea ceruta. Ca urmare, coeficientul de cerere este exprimat
prin relatia
ki k s
kc = ,
 r
Randamentul  al receptoarelor se ia in considerare numai la acele receptoare pentru
care puterea instalata Pi sau cea nominala Pn, semnifica puteri utile, cum este cazul motoarelor
electrice, la care puterea nominala reprezinta puterea mecanica la arbore.

Factorul de putere cerut cos c exprima consumul de putere reactiva al receptoarelor

care absorb puterea activa Pc, in conditiile reflectate global prin coeficientul de cerere.
Coeficientii de cerere si factorii de putere ceruti sunt determinati experimental pe baze
statistice, pentru diferite receptoare. Toate receptoarele carora le corespund aceleasi valori
pentru perechea de marimi (kc, cos c), se incadreaza intr-o singura grupare, numita categorie
de receptoare. Datorita diversitatii mari a receptoarelor si a conditiilor de lucru, exista un mare
numar de categorii de receptoare. Acestea sunt indicate in tabelul 3, impreuna cu valorile
corespunzatoare ale coeficientului de cerere si ale factorului de putere cerut.
Pentru explicitarea modului de aplicare a metodei coeficientilor de cerere, se considera
un consumator de calcul, adica un ansamblu de n receptoare, incadrate in m categorii;
consumatorul de calcul poate fi reprezentat de totalitatea receptoarelor, care apartin unui tablou

245
de distributie, unei sectii sau unei intreprinderi. O categorie k cuprinde nk receptoare, astfel
nk
incat puterea instalata a acestora Pik este conform relatiei Pik =  Pij ,
j =1
m n
iar puterea instalata totala este Pi =  Pik =  Pij ,
k =1 j =1

Puterea ceruta de receptoarele care fac parte dintr-o aceeasi categorie k, este data de
relatia Pck = k ck Pik , in care k/ck este coeficientul de cerere corectat al categoriei respective de
/

receptoare.
m
Corectia tine seama de numarul total de receptoare n =  nk , si se realizeaza prin
k =1

intermediul coeficientului ka de influenta a numarului de receptoare, conform relatiei

1 − k ck
k ck/ = k ck + , in care kck este coeficientul de cerere pentru categoria de receptoare
ka
considerata, determinat din tabelul 3.

246
 Tabelul 3
Coeficientul de cerere kc si factorul de putere cos c pentru diferite categorii de receptoare
Categoria receptoarelor kc cos c tg c
a) Receptoare electromecanice .
Aeroterme 0,7 0,8 0,75
Compresoare 0,8 0,8 0,75
-actionate cu motor asincron 0,75 0,8 0,75
-actionate cu motor sincron 0,75 1,0 0,00
Grupuri motor-generator 0,65 0,8 0,75
Macarale
-cu DA=25% 0,1 0,5; 0,65 1,73; 1,17
-cu DA=40% 0,15-0,2 0,5; 0,65 1,73; 1,17
Masini unelte de prelucrat prin aschiere
-cu regim normal de functionare (strunguri, raboteze,
masini de frezat, mortezat, gaurit, polizoare etc.)
-cu regim greu de lucru (strunguri de degrosat, 0,12-0,14 0,5 1,73
automate, revolver, de alezaj, masini unelte mari; prese
de stantat si cu excentric etc.)
-cu regim foarte greu de lucru (actionare ciocane, 0,2-0,25 0,6-0,65 1,33-1,17
masini de forjat, de trefilat)
-actionarea tobelor de decapare, a tamburelor de
curatire etc.
Pompe 0,3-0,4 0,65 1,17
-cu diafragma, de filtrare, de ulei, verticale
-de alimentare 0,7 0,8 0,75
-de apa 1 0,9 0,48
-de vid 0,7-0,8 0,8-0,85 0,75-0,62
Unelte electrice portabile 0,7 0,78 0,8
Ventilatoare 0,1 0,45 1,99
0,65-0,75 0,8 0,75
b) Receptoare electrotermice
Agregate motor generator de sudare
-pentru un singur post
0,3-0,35 0,5-0,6 1,73-1,33
-pentru mai multe posturi
0,6-0,7 0,6-0,7 1,33-1,02
Convertizoare de frecventa
0,4-0,6 0,7-0,6 1,00-1,33
Cuptoare de inductie de frecventa joasa
-fara compensarea energiei reactive
-cu compensarea eneergiei reactive
0,75-0,8 0,35 2,67
Cuptoare cu rezistoare
0,72 0,95 0,32
-cu incarcare continua
-cu incarcare periodica
0,8-0,85 0,95-1,0 0,33-0,00
c) Receptoare electrochimice
0,6 0,95-1,0 0,33-0,00
Redresoare
-pentru instalatii de acoperiri metalice
-pentru incarcat acumulatoare de electrocare
0,5 0,7 1,00
d) Receptoare de iluminat si prize
Depozite 0,6 0,7 1,00
Hale industriale
-cu ateliere si incaperi separate 0,7 -flourescent 0,48
-cu mai multe deschideri,fara separatii 0,90
0,85 necompensat
0,95 -flourescent 1,51
Iluminat de siguranta 0,55
Iluminat exterior 1,0
Magazii,posturi de transformare 0,9 -incandescent 0,00
0,6 1,00

247
 Nomograma din figura 2 indica, in partea dreapta, dependenta coeficientului de
influenta ka de numarul de receptoare n ale consumatorului de calcul; in partea stanga a
nomogramei rezulta coeficientul de cerere corectat k/c, pe baza coeficientilor kc si ka
determinati.

Fig. 2 Nomograma pentru determinarea coeficientilor de influenta kc si

de cerere corectat k/c

De remarcat ca, determinarea coeficientului ka de influenta a numarului de receptoare

este corect sa se faca in raport cu numarul total n de receptoare al consumatorului de calcul
considerat, fiind acelasi pentru toate categoriile de receptoare din compunerea acestuia. Acest
lucru este firesc avand in vedere ca ansamblul receptoarelor, indiferent de categoriile carora le
apartin, determina in mod statistic consumul de energie electrica, datorita nesimultaneitatilor
in functionare si in gradele de incarcare.
Pe aceasta baza, dintre doi consumatori de calcul cu aceleasi puteri instalate totale si cu
repartitii identice ale puterilor instalate pe categorii de receptoare, cel care cuprinde un numar
mai mare de receptoare (cu puteri instalate mai mici) va absorbi o putere mai mica.
Orice modificare ale numarului de receptoare a consumatorului de calcul atrage dupa
sine necesitatea actualizarii valorii coeficientului de influenta ka si a determinarii coeficientilor
de cerere corectati k/ck .
In cazul in care receptoarele au puteri mult diferite, se recomanda ca determinarea
coeficientului de influenta sa se faca in raport cu numarul de receptoare.
n / = 2  n0,5 ,
S-a notat cu n0,5 – numarul receptoarelor celor mai mari, a caror putere instalata insumata este
egala cu jumatate din puterea tuturor receptoarelor.

Cazurile limita ale corectiei sunt urmatoarele:

a. n  4, cand ka=1 si prin urmare k/c = 1, adica pentru un numar de receptoare mai mic
decat patru, puterea ceruta este egala cu suma puterilor instalate ale receptoarelor. Un astfel de
consumator de calcul se poate intalni la nivelul tablourilor de utilaj sau al celor de distributie
care alimenteaza cel mult trei receptoare.

248
 b. n  50, ka  10 si conform relatiei se obtine, ceea ce inseamna ca pentru un
consumator de calcul cu un numar foarte mare de receptoare, corectia coeficientului de cerere
este nula, astfel incat relatia devine: Pck = k ck Pik ,

Astfel de situatii se intalnesc la nivelul tablourilor generale din posturile de

transformare sau al tablourilor de distributie care alimenteaza un numar relativ mare de
receptoare.
Avand determinate puterile cerute de receptoarele din fiecare categorie, puterea ceruta
m
totala la nivelul consumatorului de calcul este Pc =  Pck ,
k =1

Daca intr-o sectie alimentarea receptoarelor si utilajelor s-a organizat pe cateva (q)
tablouri de distributie si s-au calculat conform celor de mai sus puterile cerute la nivelurile
q
sectiei Pcs si a tablourilor Pct este evident ca Pcs P
t =1
ct , avand in vedere ca puterile cerute

ale acestor consumatori de calcul au fost calculate pentru coeficienti de influenta ka diferiti.

Asemenea inegalitati au loc intre orice trepte consecutive pe care se organizeaza un

consumator dat.
Calculul puterilor reactive cerute se face, de asemenea, pentru fiecare categorie in parte
m
Qck = Pck  tg ck , puterea reactiva totala rezultand Qc =  Qck , .
k −1

Puterea aparenta totala absorbita de consumatorul de calcul este S c = Pc2 + Qc2 ,

Daca rezultatul obtinut se incadreaza intre valorile 400 Kva  Sc  1 600 Kva, la
componentele activa si reactiva se aplica reduceri prin intermediul coeficientilor de reducere
kra, pentru puterea activa si krr – pentru puterea reactiva, conform relatiilor: Pc = KraPc ;
/

Qc/ = k rr Qc , in care kra = 0,9, iar krr = 0,95. Reducerea nu se aplica daca Sc  400 Kva.

In cazul in care consumatorul de calcul este o sectie sau intrega intreprindere, puterea
aparenta de calcul serveste ca baza pentru alegerea transformatorului de alimentare
S nT  S c/ = Pc/ 2 + Qc/ 2 , in care SNt reprezinta puterea aparenta nominala a
transformatorului.

Daca sarcina nu poate fi preluata de un singur transformator (S/c  1 600 Kva), se

grupeaza receptoarele pe doua sau mai multe transformatoare de puteri corespunzatoare,
urmand ca la puterile cerute ale fiecarui grup de receptoare sa se aplice coeficientii de reducere
mentionati. Este indicat ca gruparea receptoarelor sa se faca dupa criterii de amplasament si
tehnologice.
Pentru determinarea puterilor cerute Pct si Qct din reteaua de medie tensiune, la totalul
obtinut dupa aplicarea reducerilor se adauga pierderile active Pr, respectiv reactive Qr din
transformatoare conform relatiilor: Pct = Pc + Pr ; Qct = Qc + Qr − Qbc / , in care Qbc
/ /

reprezinta puterea surselor instalate pentru compensarea puterii reactive.

249
 In lipsa unor date de catalog, pierderile de putere din transformatoare se pot calcula cu
2
relatiile Pr  S r ; Q r  10 S r , in care cu Sr s-a notat suma puterilor nominale ale
100 100
transformatoarelor.

In cazul consumatorilor de calcul alimentati prin nr transformatoare, se recomanda ca

valorilor determinate sa li se aplice coeficientii de simultaneitate ksa – pentru puterea activa si
ksr – pentru puterea reactiva, rezultand puterile cerute pe partea de medie tensiune
Pct/ = k sa Pct ; Qct/ = k sr Qct ,

Coeficientii de simultaneitate sunt dati in tabelul 4, in functie de numarul de

transformatoare. Valorile mai mari ale coeficientilor se aplica in industriile (metalurgica,
chimica) cu receptoare functionand in mare parte in sarcina continua.

Tabelul 4
Coeficientii de simultaneitate pentru consumatori alimentati prin mai multe transformatoare
Coeficientul de simultaneitate Numarul transformatoarelor, nT
nT = 2; 3 nT  3
pentru puterea activa, ksa 0,8…0,9 0,7…0,85
pentru puterea reactiva, ksr 0,9…0,95 0,85…0,9

Pct/
Coeficientul mediu de cerere al consumatorului este k c = ,
Pi

Puterea aparenta ceruta totala S ct = Pct/ 2 + Qct/ 2 , permite determinarea factorului de

/

Pct/
putere mediu cos  = / , care in situatia in care puterea reactiva totala Q/ct a fost calculata
S ct
fara a se tine cont de reducerea datorata puterii reactive a surselor de compensare, se numeste
factor de putere natural.

4.2. Metoda analizei directe

Aceasta metoda este recomandata pentru calculul puterii cerute de consumatori de

calcul cu un numar redus de receptoare, ale caror diagrame de sarcina sunt cunoscute.
Astfel de consumatori sunt:
- tablourile de utilaj;
- tablourile de distributie cu plecari putine;
- tablourile generale cu un numar redus de plecari la subconsumatori mici sau
neindustriali, cu puteri mici, cand se cunosc caracteristicile de functionare ale acestora si cand
puterea instalata pentru iluminat reprezinta mai mult de 60...75% din intreaga putere instalata.

250
 Metoda consta in determinarea directa a coeficientului de cerere, deoarece in astfel de
situatii, valorile factorilor care intervin pot fi calculate sau apreciate cu o buna aproximatie.
Pr
Coeficientul de incarcare ki este dat de relatia k i = , in care Pr este puterea reala
Ps
cu care sunt incarcate receptoarele, iar Ps – puterea in functie simultana; in mod obisnuit k= =
0,9 ... 0,95.

Ps
Coeficientul de simultaneitate este k s = , in care Ps are semnificatia de mai sus,
Pi
iar Pi este puterea instalata. Pentru consumatori de calcul cuprinzand numai receptoare de
iluminat, valorile coeficientilor de simultaneitate sunt date in tabelul 5; pentru receptoare de
forta, acesti coeficienti se determina pe baza diagramelor.

Tabelul 5
Coeficientul de simultaneitate ks pentru consumatori cuprinzand numai receptoare de iluminat
Destinatia constructiei sau instalatiei ks
Constructii industriale si administrative 0,8
Compexe comerciale 1,0
Constructii de locuinte:
2  4 apartamente 1,0
5  9 apartamente 0,78
10 14 apartamente 0,63
15 19 apartamente 0,53
peste 20 apartamente 0,49
Depozite 0,5
Iluminat exterior si iluminat de siguranta 1,0
Spitale 0,65

Randamentul mediu al receptoarelor  se determina ca medie ponderata a

randamentelor nominale nj ale receptoarelor, in raport cu puterile instalate. Daca puterile
n

 nj
Pij
instalate Pij sunt puteri electrice (absorbite), relatia de calcul este  =
j =1
n
, iar daca acesta
P j =1
ij

se refera la puteri utile (mecanice – cazul motoarelor electrice), se utilizeaza relatia

n

P ij

= j =1
, in care n este numarul de receptoare.
n Pij

j =1 nj

Randamentul retelei r se calculeaza tinand seama de pierderile de putere; in mod

obisnuit r = 0,98 ... 1.

251
 Avand determinati toti factorii, se calculeaza coeficientul de cerere. Puterea activa
ceruta se obtine, in acest caz, din puterea instalata cu ajutorul coeficientului de cerere.
Pc = k c Pi ,

Pentru calculul puterii reactive cerute, este necesara determinarea factorului de putere
mediu cos m al receptoarelor, din conditia de egalitate a puterii aparente de cele n receptoare
cu puterea aparenta a unui receptor echivalent. Aceasta conduce la relatia
n

P ij

cos  m =
j =1
, daca Pij reprezinta putere electrica absorbita sau, la relatia
n Pij
 cos 
j =1
nj

n Pij
 j =1
cos  m =
nj
, daca Pij reprezinta putere utila.
n Pij
 j =1 cos  nj
nj

1
Puterea reactiva ceruta este Qc = Pc − 1, iar puterea aparenta
cos 2  m
Pc
Sc = .
cos  m

4.3. METODA DURATEI DE UTILIZARE A PUTERII MAXIME

Se foloseste pentru determinarea puterii cerute la nivel de intreprindere sau platforma

industriala, atunci cand se cunoaste consumul specific de energie electrica W0 pe unitatea de
productie. Din aceasta cauza, metoda se mai numeste si a consumurilor specifice.

Daca se noteaza cu A productia anuala a intreprinderii, in unitati de masura

corespunzatoare (tone, metri patrati, bucati etc.), consumul anual de energie pentru acest
consumator de calcul este: Ea = W0  A,

Ea
Puterea ceruta Pc se determina cu relatia Pc = , in care tPm reprezinta durata
t pM
(timpul) de utilizare a puterii maxime cerute, avand valori dependente de specificul
consumatorului, conform tebelului 6.
Fiind o metoda specifica notei de fundamentare tehnico-economica, nu se prevede
calculul puterilor reactive si aparente cerute.

252
Tabelul 6
Durata de utilizare tPm a puterii active maxime
tPm[h]
Felul consumatorului lucrul in doua schimburi lucrul in trei schimburi

Combinate de carne - 3 500  3 800

Combinate mari de carne, fabrici de conservat carnea,
intreprinderi de prepararea carnii - 5 600  5 800
Combinate mari de pasari - 3 000  3 100
Constructii de masini 2 500 4 000  4 400
Fabrici de cleiuri - 6 200  6 300
Fabrici de gelatina - 5 300  5 500
Fabrici de incaltaminte 3 000  3 500 5 000
Fabrici de preparare a pasarilor - 6 400  6 500
Industrie alimentara 2 500 4 000  5 000
Industria chimica -
Industria electrotehnica 5 800  6 500
- 5 000
Industria hartiei si celulozei -
Industria miniera 5 500
- 5 000  5 500
Industria textila 4 000
Intreprinderi frigorifice 4 500
- 4 000
intreprinderi de lapte dietetic -
intreprinderi mari de produse lactate 4 800  5 000
-
Metalurgie 7 200  7 500
-
Poligrafie 6 500
3 000
Prelucrarea lemnului -
2 200  2 500
Reparatia automobilelor si vagoanelor 4 600
3 400
Uzine de reparatii -
2 500
- 4 500

Observatii: 1. Pentru intreprinderi lucrand intr-un singur schimb se considera tPm = 2 500  3 000
2. Pentru iluminatul interior tPm = 1 500  2 500, iar pentru cel exterior tPm = 2 500  3 000

5. Curbe de sarcina

5.1 Definitie, clasificari

Datorita imposibilitatii de a stoca energie electrica, satisfacerea necesarului de energie

la consumatori impune cunoasterea nu numai a puterilor cerute, ci si a modului de variatie a
consumului, sub forma curbelor de sarcina.
Curbele de sarcina prezinta variatia in timp a sarcinilor electrice, pe o perioada
determinata.
La consumatori, ca si la celelalte parti componente ale sistemului energetic (centrale,
retele), se deosebesc diferite curbe de sarcina, dupa felul sarcinii, durata tc a ciclului la care se
refera si provenienta.
Dupa felul sarcinii, se evidentiaza curbe de sarcini active si curbe de sarcini reactive,
acestea fiind practic cel mai des intrebuintate. Se traseaza curbe de sarcina si pentru puterea
aparenta, ca si pentru curent.
Dupa durata tc a ciclului, pentru care redau variatiile sarcinii, curbele de sarcina pot fi:
- zilnice, la care durata ciclului este de 24 h si dintre care doua sunt mai importante, cea

253
caracteristica pentru vara (in intervalul 18 ... 25 iunie) si cea pentru iarna (18 ... 25 decembrie);
- anuale, la care durata ciclului este de 8 760 h (12 luni sau 365 zile).
Dupa provenienta se deosebesc urmatoarele curbe de sarcina:
- experimentale, obtinute prin citirea aparatelor indicatoare la intervale egale de timp
(din 10 in 10 minute sau din 30 in 30 minute) sau trasate de catre aparatele inregistratoare;
- tip, care sunt obtinute prin generalizarea curbelor experimentale, specifice unor ramuri
sau subramuri industriale. Aceste curbe prezinta o importanta deosebita pentru proiectare.
Sarcinile electrice pot fi prezentate pe curbele de sarcina fie in valori absolute, fie in
valori raportate la valoarea maxima.
In figura 3 se prezinta curbele zilnice (iarna) de sarcina activa si reactiva, in valori
raportate, pentru un consumator din ramura constructiilor de masini, la care lucrul este
organizat in doua schimburi. Numarul de schimburi influenteaza intr-o masura hotaratoare
alura curbei de sarcina zilnica. Aceasta se poate observa din figura , in care sunt prezentate
curbele de sarcina activa zilnica, in valori raportate, in trei situatii – dupa numarul de schimburi
(unul, doua sau trei) in care este organizat lucrul.

Fig. 3 Curbele zilnice de sarcina activa si reactiva (iarna) pentru o

intreprindere constructoare de masini lucrand in doua schimburi

a b c
Fig. 4 Curbele zilnice de sarcina activa iarna (linie continua) si vara (linie
intrerupta) pentru un consumator la care lucrul este organizat:
a – intr-un schimb; b – in doua schimburi; c – in trei schimburi.

254
 Fig. 5 Curba de sarcina activa anuala a unei intreprinderi

La curba de sarcina anuala, reprezentata in figura 5 pentru puterea activa, sarcina

corespunzatoare unei luni se obtine prin efectuarea mediei aritmetice a sarcinilor maxime
zilnice pe interval de o luna.

5.2. Indicatorii curbelor de sarcina

Consumul de energie electrica conform curbelor de sarcina poate fi caracterizat printr-

o serie de marimi – puteri, durate, coeficienti adimensionali – numite indicatori ai curbelor de
sarcina.
Pe parcursul ciclului, avand durata tc, se inregistreaza un consum maxim PM cu o durata
mai mare de 15 minute; daca tc = 24 h si curba este trasata pentru anotimpul rece (iarna), deci
este vorba de curba de sarcina zilnica – iarna, atunci PM reprezinta consumul maxim posibil,
adica tocmai puterea ceruta PMi = Pc

Prin planimetrarea curbelor de sarcina se obtine consumul de energie activa

tc

E a =  Pdt =  Pj t j ,
0 j

respectiv reactiva
tc

E r =  Qdt =  Q j t j ,
0 j

in care j este indicele de insumare pentru energiile corespunzatoare diferitelor segmente

orizontale din curba de sarcina, avand ordonatele Pj, respectiv Qj si lungimile (duratele) - tj.
Aceste calcule se fac, in general, numai pentru curba de sarcina anuala.

a. Puterea medie este indicatorul cu semnificatia unei puteri constante in timp, care ar
Ea
determina un consum de energie echivalent cu cel real. Puterea activa medie este Pmed = ,
tc
Ea
iar cea reactiva medie Qmed = .
tc

255
 Intre valorile caracteristice ale puterii active – instalata, maxima si medie – exista
relatiile de inegalitate Pmed < PM < Pi

b. Duratele de utilizare indica in cat timp s-ar produce intreg consumul de energie, daca
s-ar functiona constant la una din puterile caracteristice. Acestea sunt:
- duratele de utilizare ale puterilor maxime absorbite, corespunzatoare unui consum
Ea
constant, la puterile maxime, avand expresiile: t pM = , pentru puterea activa si
PM
Er
t QM = , pentru puterea reactiva.
QM

Valori caracteristice pentru durata de utilizare a puterii active maxime, in decurs de un

an, sunt indicate in tabelul 7.

- duratele de utilizare a puterilor instalate, corespunzatoare consumului constant la o

putere egala cu cea instalata. Pentru puterea activa instalata se obtine durata de
Ea
utilizare cu relatia t pi = , valori orientative pentru aceasta marime fiind
Pi
E
prezentate in tabelul 7, iar pentru puterea reactiva instalata t Qi = r ,
Qi
Din definitiile de mai sus, rezulta ca pentru energia activa se poate scrie relatia de
echivalenta Ea = Pmed  tc = PM  tPM = Pi  tpi si similar – pentru cea reactiva
Er = Qmed  tc = QM  tQM = Qi  tQi

256
Tabelul 7
Duratele tPi si coeficientii KPi de utilizare a puterii active instalate
Sectorul de Sectorul de productie
productie sau iPi KPi sau activitate iPi KPi
activitate [h] [h]
Bere 1750  2000 0,20  0,23 Industrializarea carnii 2200  3100 0,25  0,35
Celuloza si hartie 2500  3200 0,31  0,36 Industrializarea pestelui
Ceramica 1750  2600 0,20  0,30 Mase plastice 2200  3100 0,25  0,35
Materiale refractare 2200  3100 0,25  0,35
Metalurgia feroasa 2600  3100 0,30  0,35
Cherestea 2600  3500 0,30  0,40 Metalurgia neferoasa 1750  2200 0,20  0,25
Ciment 4800  5700 0,55  0,65 Prefabricate de beton 1750  2200 0,20  0,25
Prepararea carbunelui 1750  2200 0,20  0,30
Confectie 1750  2200 0,20  0,25 Prepararea cocsului 3300  3700 0,38  0,42
3200  3500 0,36  0,40
Constructii de Poligrafie
masini grele 1750  2100 0,20  0,24 Portelan,faianta 1750  3100 0,20  0,35
Constructii si Rafinarea titeiului 1750  2600 0,20  0,30
produse metalice 1300  1750 0,15  0,20 Reparatii de masini si 2900  3300 0,33  0,38
utilaje
Diverse materiale Spirt, drojdie 1000  1300 0,12  0,15
de constructii 2200  3100 0,25  0,35 3100  4400 0,35  0,50
Extractia Textile
carbunelui 2600  3300 0,30  0,38 Transportul gazului 2450  4000 0,28  0,45
Extractia titeiului metan
Extragerea si 2700  3100 0,29  0,35 Ulei comestibil 1600 0,18
prepararea 2200  2500 0,25  0,28
minereurilor
neferoase 3300  4200 0,38  0,48
Fabrica de mobila 1200  2600 0,14  0,30
Industria laptelui 2200  2800 0,25  0,32

c. Coeficientii de utilizare se obtin prin raportarea puterilor medii la celelalte doua

valori caracteristice puterii – maxima si instalata, dupa cum urmeaza:
Pmed Q
- coeficientii de utilizare a puterii maxime sunt K PM = ; K QM = med ;
PM QM

daca tc = 24 h, coeficientul de utilizare a puterii active maxime corespunzatoare curbei de

sarcina zilnica, obtinut conform relatiei (1.60), se mai numeste si coeficient de umplere sau
aplatisare a curbei, fiind folosit in calculele de determinare a puterilor transformatoarelor
.Valori caracteristice pentru acest coeficient sunt indicate in tabelul 8;

Pmed
- coeficientii de utilizare a puterii instalate active K pi = , cu valori precizate in tab. 7
Pi
Qmed
si reactive K Qi = ,
Qi

257
 Daca pentru un consumator de calcul, reprezentat de o sectie sau intreprindere, se
cunosc puterea instalata, durata de utilizare a acesteia (tab. 7) si durata de utilizare a puterii
t pi
maxime (tab. 6), determinarea puterii maxime se poate face cu relatia PM = Pi ,
t pM
Tabelul 8
Coeficientul de utilizare KPM a puterii active maxime, din curba de sarcina zilnica
Felul consumatorului K*PM
Combinat siderurgic 0,932
Fabrica de ciment 0,809
Fabrica de mobila 0,689
0,861**
Fabrica de tricotaj 0,730
0,862**
Fabrica de zahar 0,886
Iluminatul exterior 0,290  0,400
Iluminatul interior 0,170  0,290
intreprindere chimica 0,861
intreprindere de colectarea si prelucrarea laptelui 0,800
intreprindere de industrializarea carnii 0,623
intreprindere industriala lucrand:
-intr-un singur schimb 0,230  0,337
-in doua schimburi 0,400  0,570
-in trei schimburi 0,570  0,834
0,962**
intreprindere metalurgica prelucratoare 0,564
0,595**
intreprindere miniera 0,902
0,889**
Turnatorie 0,558
*Conform curbelor de sarcina din lucrarea
**Valorile corespund dupa aplicarea masurilor de reducere a puterii in orele de varf.
t pi
Din relatii se deduce coeficientul mediu de cerere al consumatorului k c = , egal cu
t pM
raportul dintre durata de utilizare a puterii instalate si cea a puterii maxime.

In afara indicatorilor mentionati, la dimensionarea puterii transformatoarelor pe baza

suprasarcinilor admisibile, este necesar sa se cunoasca raportul PMv / PMi, dintre puterea activa
maxima vara PMv si cea maxima iarna PMi. Se recomanda , ca determinarea acestui raport sa se
faca din curba de sarcina anuala, dar se ajunge la rezultate apropiate daca se raporteaza valorile
maxime din curbele de sarcina zilnica, trasate pentru cele doua perioade caracteristice – vara
si iarna. In lipsa unor date concrete, pot fi utilizate orientativ, urmatoarele valori pentru raportul
PMv / PMi;
- 0,75 … 0,85, pentru intreprinderi lucrand intr-unul sau doua schimburi;
- 0,85 … 0,9, pentru intreprinderi lucrand in trei schimburi.

258
 CAPITOLUL XIX

REALIZAREA UNEI INSTALATII

ELECTRICE INTERIOARE

Definitii si tehnologie

• Prin instalatie electrica interioara se intelege intreaga instalatie electrica a unui

consumator, situata in aval de punctul de delimitare cu furnizorul, ce serveste la alimentarea
cu energie electrica a tuturor receptoarelor electrice.
• Prin receptor electric se intelege ansamblul electric care absoarbe energia electrica si o
transforma in alte forme de energie (luminoasa, termica sau mecanica ) folosite in scopuri
utilitare.
• Prin puterea instalata a unui receptor se intelege puterea nominala a unui receptor
electric.
• Prin putere instalata a unui consumator se intelege suma puterilor instalate ale
receptoarelor consumatorului respectiv.
• Prin putere maxima absorbita de un consumator se intelege cea mai mare valoare a
puterii medii de durata intr-o perioada considerata si intr-un interval de timp de 15-30 sau 60
minute, in functie de caracteristicile sarcinii.
• Prin tabloul de distributie al abonatului se intelege tabloul electric care primeste energia
electrica direct din reteaua furnizorului si din care se distribuie energia pe circuitele
receptoarelor electrice.
• Prin circuit electric se intelege ansamblul elementelor conductoarele curent care
alimenteaza receptoarele electrice. Din tabloul de distributie al abonatului se ramifica circuite
separate pentru iluminat si separat pentru prize, dimensionate in functie de numarul de corpuri
de iluminat si de prizele montate in locuinta abonatului.
• Prin curent admisibil in conductor se intelege valoarea permanenta a intensitatii

259
curentului pe care o poate suporta un conductor, fara ca temperatura sa de regim permanent sa
depaseasca o valoare specifica.
• Prin curent nominal se intelege curentul admisibil in conductor pe care este prevazuta
instalatia electrica.
• Prin curent de suprasarcina se intelege orice curent superior celui nominal, produs intr-
un circuit electric fara defect.
• Prin curent de scurtcircuit se intelege supracurentul produs de un defect de impedanta
neglijabila intre puncte aflate la potential diferit in functionare normala.
• Prin curent de defect se intelege curentul care apare ca urmare a unei strapungeri sau
conturnari a izolatiei.
• Prin curent de defect la pamant se intelege curentul de defect care se scurge in pamant.
• Prin coloana electrica se intelege partea de bransament prin care se realizeaza legatura
dintre firida de bransament si instalatia electrica a consumatorului.
• Prin bransament electric se intelege partea dintr-o instalatie de distributie a energiei
electrice cuprinsa intre reteaua electrica si bornele de iesire ale contorului de decontare a
energiei electrice.
• Prin racord electric se intelege partea de bransament cuprinsa intre linia electrica de
distributie si firida de bransament. Racordul electric poate fi aerian sa subteran.
• Prin firida de bransament se intelege partea de bransament in care se realizeaza legatura
intre racordul electric si coloana electrica si unde se monteaza elementele de protectie la
suprasarcina si scurtcircuit ale coloanei electrice.
• Prin pardoseala izolanta electric se intelege pardoseala executata din materiale care prin
natura lor sunt izolante (lemn, PVC,PE, cauciuc, linoleum, bachelita,) sau pardoseala executata
din materiale izolante montate pe suporturi neizolante.

Conditii ce trebuie indeplinite de personal pentru executarea de instalatii interioare

1. Executarea instalatiilor electrice interioare se face de catre personalul intreprinderilor

furnizoare de energie electrica sau de catre personalul altor unitati autorizate in acest sens.
2. Pentru executarea de instalatii interioare personalul trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
• sa posede calificarea profesionala pentru lucrarile ce i se incredinteaza,
corespunzator functiei detinute;
• sa fie instruit si verificat d.p.d.v al prezentei fisei tehnologice si al altor
reglementari in vigoare, sa-si insuseasca si sa respecte disciplina tehnologica
care priveste functia si locul de munca in care isi desfasoara activitatea.
• sa fie autorizat, in conformitate cu reglementarile in vigoare pentru executarea
de instalatii electrice.
3. Autorizarea in conformitate cu prevederile „ Regulamentului pentru furnizarea si
utilizarea energiei electrice „ PE 923/69, este obligatorie atat pentru persoanele care verifica
documentatia de proiectare si executie a lucrarilor in instalatii electrice interioare cat si pentru
personalul care receptioneaza si racordeaza la reteaua electric de distributie instalatiile
respective;
4. Nerespectarea prevederilor din actele normative in vigoare privind executarea
instalatiilor electrice, precum si fapta de a dispune sa se execute instalatii electrice de catre alte
unitati sau alte persoane in afara celor prevazute in articolele precedente, se sanctioneaza

260
potrivit dispozitiilor legale, in raport cu gravitatea faptei si a consecintelor ce pot fi generate de
lucrarile respective.

Conditii tehnice privind executarea de instalatii interioare

1. Orice lucrari noi, mariri, separari sau modificari de instalatii interioare se vor incepe
numai dupa aprobarea de catre unitatea furnizoare de energie electrica a cererii de incepere a
lucrarilor si a planului instalatiei, care formeaza dosarul preliminar al acesteia.

2. Dosarul preliminar pentru instalatia interioara se va intocmi in doua exemplare de catre

electricianul autorizat si va cuprinde:
• planul general al cladirii in care urmeaza a se executa instalatia interioara;
• indicarea pozitiei tabloului electric;
• puterea si numarul lampilor si aparatelor electrice care sunt prevazute pentru a
fi instalate in incaperile respective.

3. Dupa analizarea posibilitatii si conditiilor de racordare la reteaua electrica de distributie

a instalatiei interioare a viitorului abonat, unitatea furnizoare va aproba planul prezentat. Un
exemplar ramane la furnizor, iar celalalt se inapoiaza executantului, care poate incepe
executarea lucrarii. Trebuie avut in vedere ca unitatea furnizoare a energiei electrice poate sa
proiecteze, sa execute lucrari de bransamente si sa furnizeze energie electrica numai imobilelor
situate pe caile publice.

4. Dupa executare instalatiilor prevazute in dosarul preliminar si in vederea executarii

bransamentului, solicitantul va completa si va depune la furnizor, prin electricianul autorizat al
executantului instalatei de utilizare, dosarul definitiv al instalatiei, care va cuprinde:
• cererea pentru executarea bransamentului
• declaratia executantului, din care sa rezulte ca instalatia corespunde
normativelor, prescriptiilor si regulamentelor in vigoare;
• planul de situatie al apartamentului fata de restul imobilului si orientarea fata de
strada, destinatia fiecarei incaperi;
• schita de instalatie cu traseul circuitelor, cu indicarea locurilor de lampa, a
intrerupatoarelor, a prizelor si a tabloului de distributie;
• schema de distributie, cu sectiunea conductoarelor electrice la plecarea din
tabloul de distributie .

5. La realizarea instalatiei electrice interioare se vor lua masuri de protectie impotriva

electrocutarilor prin atingere directa si a electrocutarilor prin atingere indirecta in conformitate
cu „Normele republicane de protectie a muncii”. Inaccesibilitatea se va realiza, in functie de
natura echipamentului si conditiile specifice de exploatare, prin una sau mai multe din
urmatoarele masuri:
• izolarea electrica a tuturor elementelor conductoare de curent, care fac parte din
circuitele curentilor de lucru ;
• utilizarea de carcase de protectie
• prevederea de ingradiri, fixate sigur pe suporturi si prin orificiile carora sa nu
fie posibila atingerea cu mana a elementelor sub tensiune
• amplasarea la inaltimi inaccesibile in mod normal

261
 Observatie: Pentru protectia impotriva electrocutarilor prin atingere indirecta,
elementele care in mod normal nu sunt sub tensiune, dar care pot intra sub tensiune datorita
unui defect de instalatie vor fi prevazute cu masuri de protectie corespunzatoare. In acest scop
aparatele electrocasnice se vor lega la nulul de protectie. Conductorul nul de protectie se va
instala separat intre borna de nul de protectie a tabloului de distributie si priza cu contact de
protectie situata intr-un loc care nu are pardoseala izolanta electric. Borna de nul de protectie
a tabloului se va lega printr-un conductor de nul separat la borna de nul de protectie din firida
de bransament. Legatura dintre borna de nul de protectie si din firida de bransament si nulul
retelei electrice se va realiza printr-un conductor de nul unic de lucru si de protectie, in
urmatoarele conditii:
• conductorul de nul al bransamentului trebuie sa aiba sectiunea cu o treapta mai
mare decat sectiunea conductorului de faza;
• conductorul de nul al bransamentului trebuie sa fie racordat la conductorul de
nul al retelei electrice de distributie prin doua legaturi distincte, iar la tabloul de
distributie din firida de bransament prin doua borne distincte;
• conductorul de nul trebuie sa fie fixat in asa fel incat legatura la clema sa nu fie
solicitata mecanic atat la retea cat si in firida de bransament;
• armatura stalpului la care se racordeaza bransamentul trebuie sa fie legata la
conductorul de nul al retelei.

6. Pentru instalatiile electrice interioare se admite, ca mijloc principal de protectie,

protectia la aparitia unor curenti de defect periculosi cu respectarea urmatoarelor conditii:
• protectia P.A.C.D. va cuprinde in afara dispozitivului de sesizare a curentului
de defect (releu de protectie ), si un dispozitiv de control al protectiei;
• carcasele receptoarelor electrocasnice protejate prin P.A.C.D. vor fi legate la
nulul de protectie;
• protectia P.A.C.. trebuie sa realizeze comanda deconectarii automate a
receptoarelor electrocasnice la toate fazele, inclusiv conductorul de nul de lucru,
intr-un timp de maxim 0.2 secunde.

7. Pentru executarea instalatiilor electrice interioare se vor utiliza materiale si aparate

omologate.

8. Alegerea tipului si a sistemului de montaj al materialului si al aparatelor, ce se utilizeaza

in instalatiile interioare, se va face in functie de:
• categoria incaperii d.p.d.v. al mediului ambiant, al pericolului de electrocutare
si al pericolului de incendiu. In cazul in care un loc sau o zona dintr-o
incapere poate fi incadrata in mai multe categorii, se vor lua masuri de
protectie speciala.
• evitarea amplasarii instalatiei electrice pe traseu comun cu acelea ale
conductelor altor instalatii. In cazul in care acest lucru nu este posibil,
instalatiile electrice se vor monta -deasupra conductelor de apa – si – sub
conductele de gaze naturale.

9. Se interzice montarea directa pe elementele de constructie combustibile a

conductoarelor, tuburilor din material plastic (PVC )si a aparatelor electrice. Montarea acestor

262
materiale si aparate pe elementele de constructie din materiale combustibile este admisa numai
cu conditia interpunerii de materiale necombustibile intre ele. Se vor folosi, dupa caz:
• straturi de tencuiala de minim 1 cm grosime:
• o fasie de asbest, care va depasi cu 3 cm, de o parte si de alta, conductorul sau
tub;
• spatii necombustibile, care vor distanta elementele instalatiei electrice la
minim 3 cm de elementele combustibile. Se vor lua masuri similare si in cazul
ingroparii sub tencuiala.

10. Traversarea canalelor de fum si a cosurilor cu elemente ale instalatiilor electrice este
interzisa.

11. Traversarea elementelor de constructie necombustibile, au conductoare in tuburi de

protectie din PVC, se va face protejarea lor, prin portiunea de de trecere, prin tuburi de
protectie. Daca trecerea se face intre incaperi in medii diferite se vor monta inclinat spre
incaperea cu conditii mai grele si se va etansa cu masca izolanta.

12. Traversare elementelor de constructie din materialele combustibile cu elemente ale

instalatiei electrice se va face prin protejarea pe portiunea de trecere cu teuri din materiale
necombustibile.

13. Se va evita montarea tuburilor pe pardoseala podurilor. Tuburile din PVC montate pe
plansee, sub pardoseala sau pe planseele podurilor, trebuie protejate cu mortar de ciment contra
pericolului de deteriorare mecanica

14. In incaperile de baie nu se vor monta intrerupatoare si prize. Acestea trebuie sa se

monteze in afara acestor incaperi. Fac exceptie prizele pentru masinile de barbierit. In cazul in
care se monteaza o asemene priza, aceasta va fi alimentata dintr-un transformator special de
separatie, omologat, care are izolatie suplimentara pe partea secundara. Priza va fi de tip normal
montata pe carcasa transformatorului. Se recomanda ca priza sa fie prevazuta cu intrerupator
special care sa permita cuplarea transformatorului de separatie la retea numai in momentul
folosirii prizei. Aceste prize se monteaza de obicei ingropate in apropierea oglinzii la o inaltime
de 1.2 m fata de pardoseala. Carcasa metalica a transformatorului de separatie trebuie sa fie
legata la conductorul nul de protectie.

15. Intrerupatoarele si comutatoarelor trebuie montate pe conductorul de faza.

16. Aparatele electrice de uz casnic se alimenteaza din circuitul normal de priza, daca are
puteri de maxim 2Kw,la tensiunea de 220V.

17. Un circuit de prize monofazat poate alimenta maxim 8 prize simple sau duble.

18. Un circuit de iluminat poate fi incarcat cu maxim 12 locuri de lampa.

19. La executarea instalatilor interioare se vor folosi numai tuburi din materia-le plastice.

263
20. La amplasarea elementelor instalatiilor electrice interioare se vor urmari:

a. Evitarea incaperilor spatiilor, locurilor si zonelor in care integritatea instalatiilor

ar putea fi periclitata.
b. Asigurarea posibilitatii unui acces usor la instalatia electrica, astfel incat
verificarea, localizarea si remedierea defectelor sa se faca cu usurinta;
c. Alegerea traseelor celor mai scurte posibil, in scopul evitarii consumurilor
nejustificate de material.
d. Evitarea montarii aparatelor in incaperile conductoare d.p.d.v electric (cat si
CE)

21. Circuitele de lumina vor fi separate de circuitele de prize. Se admit doze comune pentru
dozele de iluminat si prize.

22. Se vor prevedea circuite separate pentru alimentarea:

• boilerelor electrice cu acumulare cu capacitate peste 201;
• masinilor de gatit electrice cu puteri peste 2.5 kW

23. La locuintele de toate categoriile, din mediul urban sau rural, se va prevedea cel putin
o priza in fiecare incapere de locuit.

24. Sectiunile conductoarelor pentru circuite se vor dimensiona pe baza caderilor de

tensiune si se vor verifica la curentul maxim admisibil.

25. Pentru diferite tipuri de conductoare, intensitatile maxime admise ale curentilor in
regim permanent, la o temperatura a mediului ambiant de +25 ºC, sunt prezentate in tabelul
urmator:

Tabelul 1
Intensitatile maxime admise ale curentilor (A) in regim permanent, pentru conductoare din
cupru sau aluminiu izolate, montate in tuburi:
Tipul Numarul de con-
Conductorului ductoare in tub Sectiunea nominala a conductoarelor(mm2)
1 1.5 2.5 4 6 10
1 2 3 4 5 6 7 8
Conductoare 2 14 17 24 31 40 55
de 3 12 14 20 26 34 49
cupru tip FY 4 11 13 18 24 31 45
5.6 10 11 16 21 27 39

Conductoare 2 - - 18 23 30 41
din 3 - - 16 20 27 36
aluminiu tip 4 - - 15 18 25 33
AFY 5.6 - - 13 16 21 29

264
26. Toate circuitele instalatiei interioare trebuie protejate prin dispozitive de protectie
impotriva suprasarcinilor si scurcircuitelor.

27. Dispozitivele de protectie se vor monta pe toate fazele instalatiei si pe conductorul nul
de lucru.

28. Dispozitivele de protectie de pe tabloul de distributie vor avea curenti nominali cu cel
putin doua trepte mai mici fata de cele din amonte. Valoarea curentilor nominali ai fuzibilelor
sigurantelor pentru protectia circuitelor de iluminat sau de prize va fi egala cu cel mult 80%,
dar nu mai putin de 60% din valoarea curentului maxim admis in regim permanent in
conductoarele de protejat.

29. Tablourile de distributie se vor monta in asa fel, incat inaltimea de la pardoseala finita
pana la latura de sus a tabloului sa nu depaseasca 2.5m.
Se interzice montarea controalelor in exteriorul cladirilor sau in spatii in care temperatura poate
sa scada sub 0 ºC.

Tabelul 2
Categoriile de incaperi in functie de mediu si pericol de electrocutare
Incaperile
Simbolul Caracteristicile Gradul de Gradul de corespunzatoare in
categoriei principale ale umiditate pericol de care se executa
incaperii mediului electrocutare instalatii
ambiant interioare
1 2 3 4 5
Incaperi uscate, fara
U0 ceata sau condensatii Maximum Putin periculos amere de
pe pereti. 75% locuit

Incaperi umede cu
U1 intermitenta, Bucatarii,
cu ceata sau Nu depaseste Periculos WC- uri,
condensatii pe timp indelungat Spatii
pereti care se 75% exterioare
usuca repede printr- acoperite
o aerisire
normala.

U2 Incaperi umede, Bai de

cu ceata sau In mod obisnuit Periculos utilitate
condens pe 75-97% familiala
pereti
U3 Incaperi Incaperi cu
conductoare d.p.d.v pardoseli din
electric, in care Periculos pamat, beton,
pardoseala este mozaic, etc.,
electrica

265
Organizarea in cadrul unitarilor furnizoare de energie electrica a lucrarilor de executare
a instalatiilor interioare

1. Pentru angajarea lucrarii de executie a instalatiei interioare, solicitantul completeaza

o cerere tip, insotita de avizele necesare. Aceste formulare se gasesc la caseriile subunitatilor
respective. Dupa achitarea taxei de masuratoare pe baza cererii de executare a instalatiei
interioare si de bransament se deschide in cadrul subunitatii intreprinderii furnizoare de energie
dosarul lucrarii si se programeaza masuratoar. Cu aceasta ocazie se da avizul de principiu
pentru racordarea la reteaua electrica de distributie a viitorului consumator.

2. Pe baza masuratorilor efectuate la fata locului se intocmesc: schita instalatiei cu

schema monofilara si antemasuratoarea de deviz.

3. Antemasuratoarea de deviz se intocmeste in trei exemplare, repartizandu-se astfel:

• Un exemplar se trimite la executant
• Un exemplar se anexeaza la dosarul lucrarii
• Un exemplar se trimite la solicitant impreuna cu devizul lucrarii

4. Dupa achitarea contra valorii lucrarii lucrarea se considera angajata.

5. In faza de pregatire a lucrarii se intocmesc extrasele de materiale, pe baza carora se
intocmesc bonurile de materiale, se scot materialele din magazie si se transporta la beneficiar.

6. In baza formalitatilor de incepere a lucrarilor se trece la realizarea lucrarii.

7. Dupa incheierea lucrarii, se intocmeste procesul verbal de executie-receptie, in doua

exemplare. Dosarul lucrarii cu anumite modificari survenite cu instiintarea de incheiere a
lucrarii se trimite la compartimentul din sub unitatea intreprinderii furnizoare de energie
electrica care are sarcina de a receptiona si racorda instalatia electrica interioara la reteaua de
distributie.

Verificarea si receptionarea instalatiilor electrice interioare

Verificarea preliminara

1. Verificarea prelimmara a instalatiei interioare se va face de seful de lucrare, cu scop de

a stabili daca au fost respectate prevederile fisei tehnologice.

2. In timpul executiei instalatiei interioare se verifica urmatoarele:

• Modul de pozare a tuburilor de protectie si anume:
- adancimea de ingropare ;
- distanta dintre elementele de fixare ;
- modul de racordare la doze;
- inclinarea tuburilor;
- corectitudinea imbinarilor;
- numarul si calitatea coturilor executate;
- trecerea prin pereti si peste materialele combustibile.

266
 • Modul de instalare a conductoarelor electrice si anume:
- numarul, tipul si sectiunea lor;
- modul de legare in doze si la aparate.

• Modul de montare a tabloului de distributie si a aparatelor de comutatie si

anume:
- inaltimea de montare a acestora;
- distantele fata de celelalte elemente ale locuintei.

• Modul de realizare a instalatiei de protectie si anume:

- tipul si sectiunea conductorului de nul de protectie
- suficienta si modul de instalare a prizelor cu contact de protectie.

3. La incheierea lucrarii , executantui lucrarii va verifica:

- modul cum au fost respectate la lucrare prevederile proiectului de executie;
- modul cum au fost incorporate in lucrare materialele prevazute, luandu-se masuri de
valorificare corespunzatoare
- aspectul estetic al lucrarii

Verificarea definitiva

1. Verificarea definitiva a instalatiei interioare se face de delegatul subunitatii de exploatare,

avand drept scop receptionarea lucrarii si racordarea acesteia la reteaua electrica de distributie
de joasa tensiune.

2. La verificarea definitiva a lucrarii de instalatie interioara se vor urmari:

- modul cum au fost respectate prevederile proiectului de executie
- aspectul estetic al lucrarii
- modul de executie a legaturilor electrice in doze, la aparate, la tabloul de distributie, la
corpurile de iluminat.
- modul de amplasare si fixare a tabloului de distributie, a aparatelor si a corpurilor de iluminat.

3. Instalatia electrica, care corespunde verificarilor efectuate, se considera receptionata si se

trece la racordarea si la reteaua electrica de distributie si punere in functiune.

4. Pentru instalatiile respinse la receptie se vor intocmi note de remedieri.

Executarea masurarilor pentru verificarea rezistentei de izolatie.

1. Verificarea rezistentei la izolatie a instalatiei se face prin masurarea:

- rezistentei la izolatie a conductoarelor fata de pamant
- rezistentei de izolatie a conductoarelor intre ele.

2. Valoarea rezistentei de izolatie a instalatiei se considera admisibila daca este de minim

500kohmi.

267
3. Masurarea rezistentei de izolatie a conductoarelor fata de pamant se efectueaza legand
pe rand fiecare conductor la o borna a megohmmetrului, cealalta borna fiind legata la
conductorul nulului de protectie. Pentru masurarea rezistentaide izolatie a conductoarelor intre
ele, se vor lua, in prealabil, urmatoarele masuri:

- intrerupatoarele si comutatoarele vor avea pozitia inchis

- becurile se vor scoate din dulie
- transformatorul de sonerie se va deconecta.

268
 MODULUL V

MASINI ELECTRICE

269
 CAPITOLUL XX

DEFINITII, CLASIFICARI SI ELEMENTE CONSTRUCTIVE

Definitie

Prin masina electrica se intelege un ansamblu de corpuri solide (armaturi pe care de regula
sunt plasate infasurari conductoare ), in general relativ mobile, cuplate intre ele electric,
magnetic, sau si magnetic si electric; acest ansamblu transforma energia electrica in energie
mecanica, situatie in care vorbim despre motoare, sau invers, din energie mecanica in energie
electrica, situatie in care vorbim despre generatoare sau in cazul transformatorului spre
exemplu din energie electrica tot in energie electrica de alta forma sau parametri.
Pentru a restrange din generalitatea definitiei de mai sus pe de o parte si pentru a introduce
diferente specifice semnificative pe de alta, vom apela la cateva criterii de clasificare unanim
acceptate de literatura tehnica, fara a emite insa pretentii de exhaustivitate.

Criterii de clasificare
a) Dupa natura cuplajului distingem:
- masini electrostatice, la care intervine doar cuplajul electric
- masini magneto-electrice, la care intervine cuplajul magnetic, campul magnetic fiind
generat de magneti permanenti
- masini electromagnetice, cele mai raspandite in aplicatiile obisnuite, la care intervine
de asemenea cuplajul magnetic, campul magnetic fiind generat insa in acest caz de
electromagneti; reamintim ca electromagnetul este in general un dispozitiv compus
dintr-un circuit magnetic inlantuit cu un circuit electric in care polarizarea magnetica a

materialului circuitului magnetic (de mare permeabilitate magnetica) este produsa de

curentii electrici (de conductie), care parcurg bobina circuitului electric.

270
b) Dupa sensul de transformare a energiei avem:
-masini generatoare, al caror input energetic este energia mecanica, iar output-ul
energetic este energia electrica
-masini motoare, la care se inverseaza sensul de circulatie a energiei

Obs: In general armaturile cuplate sunt relativ mobile; la limita cand intre cele doua armaturi
nu avem miscare relativa se vor obtine asa numitele:
-transformatoare, asimilate masinilor electrice si care transforma energia electrica
caracterizata de o anumita pereche curent/ tensiune tot in energie electrica de alta pereche
curent/tensiune, la aceeasi frecventa.

c) Dupa natura curentului ce strabate infasurarile armaturilor:

-masini de curent alternativ - sincrone/asincrone (de inductie) cu sau fara colector
- monofazate/polifazate
-masini de curent continuu

Particularitati constructive

La masinile rotative normale (cele mai larg raspandite in aplicatii comune) intre cele
doua armaturi de simetrie cilindrica, apare o miscare relativa de rotatie, una dintre cele doua
armaturi fiind in general fixa si numita STATOR, iar cealalta mobila, coaxiala cu prima si
situata in interiorul statorului, din motive constructive lesne de inteles, numita ROTOR. Partile
feromagnetice se executa din materiale magnetice moi, fonta sau otel masiv, iar in cazul in care
campurile magnetice sunt variabile in timp, din tole de otel electrotehnic aliat cu siliciu,
fragmentarea fiind impusa de reducerea pierderilor prin hiesterezis si curenti turbionari.

Pentru transformatoare se prefera tolele laminate la rece cu proprietati superioare pe

directia de laminare; de asemenea, pentru transformatoarele de retea monofazate utilizate in
sursele in comutatie (utilizate in aparatele TV, calculatoare personale si alte instalatii de
automatizare) precum si in transformatoarele de semnal, se utilizeaza miezuri pline E+I, toruri
sau oale de ferita.
Spatiul de aer dintre stator si rotor poarta numele de intrefier si se noteaza cu .
Dupa cum am mentionat si mai sus, pe stator, respectiv pe rotor, de regula sunt plasate
infasurari conductoare (numite generic bobinajul masinii), confectionate preponderent din
cupru electrolitic sau aluminiu, utilizat mai ales la transformatoarele trifazate, precum si la
infasurarile in scurtcircuit ale masinii asincrone (de inductie).

Tolele, spirele bobinajelor, precum si infasurarile se izoleaza in raport cu partile

feromagnetice cu un lac electroizolant, de o anumita clasa de izolatie, marime ce caracterizeaza
temperatura pana la care lacul isi conserva nealterate proprietatile electroizolante.

Daca intrefierul este constant de-a lungul periferiei armaturilor, fig.1 avem de a face cu
masina cu poli plini, iar daca este variabil, fig.2 avem de a face cu masina cu poli aparenti.

271
 Fig. 1 Fig. 2

Partea masinii in care se produce campul de excitatie (inductor) se numeste inductor,

iar partea masinii in care campul magnetic induce tensiune, se numeste indus. Rolurile de indus
si inductor sunt reversibile, in cazul general al masinilor electrice. Pentru motoarele electrice
de regula inductorul este statorul, iar indusul este rotorul.

Infasurarile pot fi sub forma de bobine plasate pe poli, infasurari concentrate, fig 2,
sau plasate in crestaturi practicate in miezul feromagnetic (infasurari repartizate) fig. 1.
Cand infasurarile masinii sunt strabatute de curenti, se stabileste campul magnetic
rezultant al masinii, care se inchide prin miezul feromagnetic, determinand pe periferia masinii
poli de polaritati alternante. In fig 2, prin S s-a notat statorul, iar prin R rotorul. De regula, din
considerente de optimizare, masinile electrice rotative se construiesc simetric dupa doua tipuri
de axe:
- axa d, care trece prin mijlocul unui pol si poarta numele de axa longitudinala
- axa q, care se suprapune peste bisectoarea unghiului a doua axe longitudinale
consecutive si care se numeste axa transversala sau axa neutra
Distanta pe periferia indusului dintre doua axe neutre consecutive se numeste lungimea
pasului polar si se noteaza cu .
Evident, o masina electrica se construieste cu 2p poli (p= numarul de perechi de poli);
daca notam cu D diametrul indusului (rotorul in cazul fig.2 ), rezulta relatia: 2p = D (1.1)

Principiul de functionare si reversibilitatea masinilor electrice

Repartitia campului magnetic inductor de-a lungul pasului polar  depinde de

constructia masinii, la masinile cu poli aparenti, curba de repartitie a componentei radiale a
inductiei magnetice B pe pasul polar fiind de forma dreptunghiular –curbilinie (fig.3), iar la
masinile cu poli plini, de forma trapezoidal –curbilinie. Din motive de optim se urmareste ca
prin constructie sa se obtina o repartitie cat mai apropiata de o sinusoida; aceasta se realizeaza
fie prin plasarea potrivita a infasurarii de excitatie (la masinile cu poli plini) fie prin variatia
intrefierului sub talpa polara (la masinile cu poli aparenti).

272
 Fig. 3

Plecand de aici, sa consideram un conductor de lungime l, perpendicular pe planul

figurii, la distanta x, care se deplaseaza cu viteza v in sensul indicat, fata de un camp magnetic
de amplitudine B‚ de repartitie spatiala sinusoidala (fig.4).

Fig. 4

Tensiunea electromotoare de deplasare indusa in conductor este: uec=Bxlv (1.2 )

relatie in care pentru repartitia sinusoidala considerata, Bx=B sin x/. Alegand originea
timpului t=0 la trecerea prin punctul de camp nul (prin axa q), x=vt=Dnt si conform (1.1 ),
x=2pnt.

Inlocuind in (1.2), uec =Blv sin 2pnt si cum viteza unghiulara  = 2n, rezulta
u ec = Blv sin pt (1.3)
Luand pe u ec de forma
u ec = Uec √2 sin ωt (1.4)
unde ω este pulsatia, rezulta
ω =p (1.5)

273
 Distantei x, parcursa de conductor in timpul t ii corespunde un unghi la centru
geometric, αe =  t; prin analogie unghiul αe = ωt ce fixeaza valoarea tensiunii induse se
numeste unghi electric. Avem evident
αe=p αe (1.6)

Cum unghiul geometric dintre doua axe consecutive d,q, este ½ 2/2p, rezulta conform
(1.6) ca unghiul lor electric este /2, adica axele sunt in cuadratura electrica.
Daca se inlocuieste in (1.5), ω = 2f si  =2n, rezulta
f=pn (1.7)
relatie de baza ce leaga frecventa tensiunii induse de numarul de poli si turatia masinii.

Fig. 5

Inseriind conductorul a cu un alt conductor b, plasat la distanta τ (pasul polar), astfel

incat sa formeze o spira, prin parcurgerea lor in sensuri contrare, t.e.m. la bornele spirei apare
dubla fata de tensiunea indusa intr-un conductor (t.e.m. induse in cele doua conductoare sunt
egale si de semn contrar, iar sensurile de parcurgere ale conductoarelor sunt opuse).

Daca una sau mai multe spire inseriate suprapuse se aseza pe un rotor ce se roteste intr-
un camp magnetic constant si se leaga electric capetele a,x, ale infasurarii la doua inele
colectoare pe care calca un sistem de perii (fig.5) se obtine la perii o t.e.m. alternativa.
Conectand la inele un consumator, masina debiteaza un curent alternativ, functionand in regim
de generator sau alternator monofazat.Daca viteza de rotatie este constanta, curba de variatie
in raport cu timpul a tensiunii electromotoare induse repeta (rel 1.2) repartitia spatiala a
componentei radiale a inductiei magnetice din intrefier; evident, daca aceasta repartitie este
sinusoidala, t.e.m. indusa variaza sinusoidal in raport cu timpul.

Daca pe o pereche de poli se plaseaza m infasurari egale, decalate cu unghiul la centru

2/mp, rezulta m t.e.m. induse defazate intre ele cu 2/m rad.el. obtinandu-se astfel o masina
electrica m fazata. De regula cele m infasurari se leaga in stea sau poligon (la conexiunea stea
capetele de sarsit se leaga impreuna, constituind punctul de nul al infasurarii, iar la
conexiunea poligon capatul de sfarsit al unei infasurari se uneste cu capatul de inceput al
urmatoarei ). Capetele de inceput ale infasurarilor se leaga cu exteriorul tot prin intermediul
inelelor si periilor. Obisnuit se ia m=3 infasurari, iar masinile se numesc trifazate. Tensiunile
trifazate sunt defazate intre ele simetric.

274
 Fig.6 a,b

Infasurarile trifazate se realizeaza atat in conexiunea stea ca in fig.6 a, cat si in

conexiunea triunghi ca in fig. 6 b. Cand tensiunile variaza sinusoidal in timp‚ ele se pot
reprezenta in complex. In fig 6 a si 6 b sunt indicate tensiunile de faza si de linie pentru
conexiunea stea si triunghi; se vede ca intre tensiunile de linie Ul si de faza Uf exista relatiile
Ul =√3Uf la conexiunea stea si Ul=Uf la conectarea triunghi.

Daca cele doua capete ale infasurarii A,B, din fig 5 se leaga la doua lamele pe care calca
doua perii asezate astfel ca in figura 7, t.e.m. culeasa la perii va fi de forma din fig.8 (s-a
considerat curba repartitiei campului magnetic inductor, practic sinusoidala).

Fig.7

275
 Fig. 8 a,b

Se poate observa ca la peria A vine intotdeauna conductorul plasat sub acelasi pol, deci
in care t.e.m. are in permanenta acelasi sens. La o infasurare formata din mai multe grupuri de
spire (bobine), inseriate prin lamele si dispuse pe intreaga periferie a masinii, pulsatiile
tensiunii culese la perii se reduc sensibil, obtinandu-se astfel o tensiune practic continua.
Ansamblul lamelelor constituie asa numitul colector si joaca rolul de redresor mecanic.

Cuplul ce se dezvolta la functionarea in regim de generator a masinilor electrice,

determinat de interactiunea dintre campul inductor si curentul indusului este de franare, opus
cuplului de rotatie aplicat la arborele masinii. La functionarea in regim de generator, puterea
mecanica primita la arbore se transforma prin intermediul campului electromagnetic al masinii,
care se transmite consumatorului conectat la bornele infasurarii indusului.

Daca infasurarea indusului se conecteaza la o retea absorbind un curent electric, din

interactiunea dintre curentul din indus si campul inductor se stabileste un cuplu ce determina
rotatia masinii. Puterea electrica primita de la retea se transforma in putere mecanica permitand
masinii sa antreneze masini –unelte si instalatii complexe. Vorbim asadar de regimul de motor
al masinii.

Toate masinile verifica principiul reversibilitatii, adica pot functiona atat in regim de
generator cat si de motor.
Transformatorul este un modificator static al puterii electrice caracterizata prin anumite
valori ale tensiunii si curentului, tot in putere electrica la alte valori ale tensiunii si curentului,
la aceeasi frecventa.

276
 CAPITOLUL XXI
CARACTERISTICILE MASINILOR ELECTRICE

Campurile magnetice ale masinilor electrice. Generalitati

Reamintim legea circuitului magnetic sub forma integrala si locala: ∫Γ H dl = θΓ ;
rot H =J, in care solenatia θΓ = ∫Σ JdA este integrala de suprafata a densitatii de curent J a
curentului de conductie ce strabate o suprafata deschisa Σ ce se sprijina pe curba inchisa Γ.

Daca o infasurare este strabatuta de curent continuu sau alternativ, fix fata de infasurare,
de o repartitie oarecare a componentei radiale a inductiei magnetice pe pasul polar alimentand
in curent continuu prin intermediul inelelor o infasurare plasata intr-un rotor ce se roteste, se
obtine un camp magnetic invartitor pe cale mecanica.

Daca o infasurare m fazata (in particular trifazata) oarecare este strabatuta de un sistem
de curenti alternativi, se obtine de asemenea un camp magnetic invartitor, de asta data pe cale
electrica de amplitudine si viteza in general variabile. Presupunem, ca ipoteza simplificatoare
din punct de vedere ingineresc satisfacatoare, ca circuitul magnetic este nesaturat si repartitia
pe pasul polar a campurilor magnetice create de infasurarile de faza, parcurse de curenti
variabili in timp este sinusoidala (in caz contrar se ia in considerare doar fundamentala din seria
Fourier).

Consideram ca origine a distantelor masurate pe periferia masinii, punctul in care

inductia magnetica produsa de infasurarea 1 trece prin zero. In acest caz se poate scrie pentru
inductia B1 (x,t) = B1 (t) sin πx/τ, iar pentru inductia magnetica produsa de faza λ in acelasi
punct, Bλ (x,t) = Bλ (t) sin (πx/τ – φλ ), in care φλ = unghiul electric masurat in radiani intre
axele infasurarilor 1 si λ, iar B1 (t ), Bλ (t) = marimi variabile in timp in cazul general.
Insumand contributiile tuturor fazelor in punctul x, se obtine campul magnetic al unei
infasurari polifazate. B (x,t) = Σ Bλ (x,t) = B (t) sin [ πx/τ – φ (t) ] (1.8 ); λ=1

277
 Ecutia (1.8) reprezinta o unda invartitoare de reparteitie sinusoidala a campului
magnetic; amplitudinea si viteza unghiulara sunt marimi variabile oarecare in timp.

Cazuri particulare

1. Un camp invartitor pe cale electrica repartizat sinusoidal, de amplitudine si viteza

constante, se obtine doar in cazul regimului sinusoidal simetric si al infasurarilor dispuse
simetric pe periferia masinii.
Intr-adevar, daca se considera pentru B1 (t) = B1 sin ωt, Bλ (t) = B1 sin [ωt –(λ-1) 2π/m] etc. Si
daca φλ =( λ-1) 2π/m (din conditia dispunerii simetrice), se obtine:

B (x,t) = Σ Bλ (x,t) = B sin (πx/τ –ωt ) ( 1.9 ), λ=1

o unda invartitoare de amplitudine B = m B1 / 2 si viteza v = ωτ /π, constante, un astfel de camp

fiind numit camp invartitor circular.

2. Daca inductiile Bλ (x,t) variaza sinusoidal in timp si pe pasul polar, dar infasurarile nu
sunt dispuse simetric pe periferia masinii, sau ceea ce este acelasi lucru la o masina simetrica
nu sunt alimentate toate fazele, rezulta, insumand ca mai sus
B (x,t) = B’ sin (ωt – πx/τ + φ’) + B’’ sin (ωt + πx/τ + φ’’) (1.10 )
Campul magnetic rezultant este dat de suprapunerea a doua campuri magnetice
circulare de ampitudini diferite, ce se rotesc cu aceeasi viteza si se numeste camp invartitor
eliptic. φ’ si φ’’ sunt unghiuri electrice ce fixeaza pozitia campurilor circulare la t=0.

3. Un camp magnetic alternativ variabil sinusoidal in timp si repartizat sinusoidal in spatiu

produs de o infasurare monofazata este echivalent cu doua campuri magnetice circulare de
amplitudine jumatate din amplitudinea campului alternativ ce se rotesc in sensuri opuse cu
viteze egale si reciproc.
In adevar, campul alternativ al fazei λ este:

Bλ (x,t) = B sin [ ωt – (λ-1) 2π/m ] sin [ πx/τ – (λ-1) 2π/m ]

Sau, ceea ce este acelasi lucru,

B B
Bλ (x,t) = — cos (ωt –πx/τ) - — cos [ ωt + πx/τ – 2( λ – 1) 2π/m ] (1.12 )
2 2

S-au obtinut doua unde invartitoare circulare de aceeasi amplitudine B/2, una directa
ce roteste in sensul valorilor crescatoare ale lui x si una inversa ce roteste in sens opus cu
aceeasi viteza.

Pierderile si randamentul masinilor electrice

Pierderile ce apar in functionarea unei masini electrice se impart in
- pierderi mecanice si de ventilatie
- pierderi in partile active ale masinii (in fier si in infasurari)

278
 Pierderile mecanice sunt determinate de frecarile partilor in rotatie (frecarile din lagare,
frecarea periilor de colector precum si excentricitatile constructive sau determinate de uzura);
in categoria pierderilor de ventilatie intra puterea necesara antrenarii ventilatorului masinii.
Pierderile mecanice sunt aproximativ proportionale cu turatia masinii (n ), iar cele de ventilatie
cu patratul turatiei masinii (n2 ).Deoarece pierderile prin ventilatie sunt sensibil mai mari decat
cele uzuale prin frecari, putem asuma ca pierderile mecanice pm+v, sunt grosso modo
proportionale cu patratul turatiei masinii; la turatie constanta, aceste pierderi intervin printr-o
valoare fixa, independenta de sarcina.
Pierderile in fier PFe sunt determinate de variatia campului magnetic in miezul
feromagnetic al masinii. La o magnetizare variabila in timp, se dezvolta pierderi ca urmare a
fenomenului de hiesterezis magnetic si a curentilor turbionari indusi. Dupa cum am mai
mentionat, pentru marirea rezistentei electrice pe calea curentilor turbionari din miezul de otel,
acesta se realizeaza din tole izolate, iar pentru reducerea pierderilor prin hiesterezis, tolele se
executa din otel electrotehnic aliat cu siliciu.
Pierderile determinate de armonica fundamentala de spatiu a campului magnetic din
intrefier, sunt pierderile principale in fier, pe cand cele introduse de armonicile superioare (de
amplitudini mult mai mici) se globalizeaza in categoria pierderilor suplimentare in fier.
Atat pierderile prin hiesterezis cat si cele prin curenti turbionari depind cu aproximatie
de patratul inductiei magnetice (B2 ), dar cum tensiunea electromotoare indusa este
proportionala cu inductia magnetica B, rezulta ca pierderile in fier depind aproximativ de
patratul tensiunii.
Pierderile electrice se produc in infasurari si la contactul de trecere al curentului intre
colector si perii.
Pierderile de trecere la perii determinate de curentul I, sunt date de relatia
Pt = ΔU • I , unde ΔU = 0,2 – 1,2 V caderea de tensiune la perii, dependenta de materialul
periilor, densitatea de curent in suprafata de trecere si de natura suprafetei de contact.
Pierderile in infasurarile strabatute de curenti variabile in timp se impart in pierderi
principale si suplimentare.
Pierderile principale se calculeaza ca si cum densitatea de curent ar fi uniforma pe
sectiunea conductorului cu o relatie de forma pinf pr =Rcc I2 unde Rcc este rezistenta in curent
continuu a infasurarii strabatuta de curentul I.
Pierderile suplimentare sunt provocate de curentii turbionari ce se stabilesc prin
conductoare. In laturile din crestaturi si in partile frontale, patrunderea campului
electromagnetic este incompleta. Curentii turbionari indusi de campurile de dispersie
determina o repartitie neuniforma a densitatii de curent, echivalenta cu o reducere a sectiunii
conductorului si o marire a rezistentei electrice.
Pierderile totale in infasurari se calculeaza cu o relatie de forma pinf =Rca• I2 unde Rca
este rezistenta pe care o prezinta infasurarea in curent alternativ Rca =K Rcc (Kr >1, este
factorul de marire a rezistentei in curent alternativ, dependent de legea de variatie in raport cu
timpul a curentului infasurarii si configuratia crestaturilor si partilor frontale ).
Masura in care Kr ≠ 1 exprima ponderea pierderilor suplimentare in pierderile totale ale
infasurarilor; la infasurarile strabatute de curent continuu, se ia Kr =1.
Pierderile electrice sunt in principal determinate de pierderile prin infasurari si depind
strans de sarcina, modificandu-se practic proportional cu patratul densitatii de curent.

279
 De regula pierderile suplimentare in fier si infasurari sunt reduse si se inglobeaza printr-
un anumit procent in pierderile principale (uneori insa ele sunt importante si trebuie evaluate
separat).
Randamentul unei masini este determinat de raportul dintre puterea utila cedata
mediului exterior P2 si puterea absorbita P1
P2 P2
η = — = ----------- (1.13 )
P1 P2 + Σp

unde Σp = pm+v + pfe + pinf

Incalzirea si ventilatia masinilor electrice

Caldura determinata de pierderile din diferitele parti ale masinii, duc la cresterea temperaturii
acestora peste cea a mediului ambiant. In primele momente dupa pornirea masinii, are loc un proces
tranzitoriu termic, caracterizat pe de o parte de transmiterea caldurii catre mediul de racire (aer, ulei)
prin radiatie, convectie sau conductie, iar pe de alta de catre absorbtia energiei termice de catre
masina, determinand cresterea temperaturii partilor sale componente.
In regim permanent, daca nu se schimba conditiile de functionare, se ajunge la echilibru
termic, ceea ce face ca intreaga cantitate de caldura sa fie evacuata din masina. Incalzirea excesiva
a masinii duce la imbatranirea prematura a izolatiei si dimpotriva construirea unei „ masini reci ”
conduce la solutii neeconomice cu un consum inutil de materiale. Se impune in consecinta o
dimensionare judicioasa a masinii in asa fel incat sa nu se depaseasca temperaturile maxime admise
de clasele de izolatie ale materialelor utilizate. De aceea ventilatia unei masini electrice este deosebit
de importanta.
Din punctul de vedere al ventilatiei masinile se impart in:
a) masini cu ventilatie naturala, care nu au dispozitive speciale de ventilatie
b) masini cu ventilatie proprie, care au prevazute pe arbore un ventilator
c) masini cu ventilatie exterioara, la care este ventilata suprafata exterioara (situatie intalnita
la masinile inchise care lucreaza in medii explozive sau corozive)
d) masini cu ventilatie fortata, situatie intalnita la masinile de mare putere in vederea
cresterii eficientei ventilatiei si care in general are loc cu circulatia mediului de racire
in circuit inchis, acesta cedand caldura unui alt mediu de racire in circuit deschis.

Servicii de functionare

Conform standardelor, regimul masinilor electrice rotative este definit de ansamblul valorilor
numerice ale marimilor electrice si mecanice ce caracterizeaza functionarea masinii la un moment
dat.
Prin serviciul masinii electrice rotative se precizeaza succesiunea si durata regimurilor ce il
compun si care conform standardelor sunt in numar de opt servicii tip.
Serviciul nominal se stabileste de catre producator si se marcheaza pe placuta identificatoare
a masinii. Pe aceasta placuta se inscriu valorile nominale ale masinii (de natura electrica, magnetica
si termica), dintre care unele sunt impuse (tensiunea si frecventa la bornele principale, puterea utila,
turatia) iar altele derivate. Pe placuta indicatoare a masinii se trec si alte date caracteristice, cum ar
fi modul de conexiune a infasurarilor statorice si rotorice, modul de excitatie, sensul de rotatie,
s.a.m.d.

280
 CAPITOLUL XXII

TRANSFORMATORUL

Efectul transformator

a. Legea lui Faraday sau legea inductiei electromagnetice statueaza ca t.e.m. este legata
de variatia fluxului magnetic care traverseaza o suprafata prin relatia:

Fig. 1.

Ideea transformatorului este aceea de a transporta energia dintr-o infasurare primara

(receptoare de energie), intr-o infasurare secundara (generatoare de energie) pe baza legii
inductiei electromagnetice.

b. Principiul de functionare

Presupunand ca toate spirele din figura 2 vad acelasi flux, alimentand infasurarea
primara cu tensiunea variabila u1, in cele doua infasurari se vor genera tensiunile
electromotoare: E1(t), respectiv E2(t), ultima conducand la aparitia unei tensiuni la bornele

281
 E1 n1
infasurarii secundare. Definim astfel raportul de transformare: m = = . Avem deci
E2 n2
efectul transformator.

Fig. 2

i1 (t ) n2
Din punct de vedere energetic avem: E1(t)i1(t) = E2(t)i2(t) de unde = = m−1
i2 (t ) n1

Raportul de transformare m, este riguros adevarat numai pentru tensiunile

electromotoare induse, nu si pentru tensiunile la borne. Iesirea reprezinta imaginea intrarii, ceea
ce face transformatorul potrivit si ca aparat utilizat in masurile electrice, conditia fiind aceea
de a minimiza pierderile.

Schema echivalenta a transformatorului real

Distingem doua motive principale care fac t.e.m. sa difere de tensiunile la borne.
a) Rezistenta ohmica a infasurarilor
Aceasta provoaca pierderi prin efect Joule si contribuie la caderile de tensiune in raport
cu t.e.m.

b) Fluxurile magnetice de scapari

O parte din liniile de camp din primar nu sunt vazute (adica nu inlantuie) de infasurarea
secundara si invers, in situatia in care avem o sarcina conectata la bornele secundare.
Aceasta determina aparitia unor fluxuri magnetice de scapari atat in primar cat si in
secundar, determinate in principal de permeabilitatea magnetica a materialelor. Aceste pierderi
pot fi modelate prin tensiuni electromotoare de scapari.
In consecinta t.e.m. E1(t) va aparea in serie cu t.e.m. de scapari, acelasi model fiind
valabil si pentru secundar. De aceea tensiunile u1 si u2 la bornele transformatorului nu se vor
mai afla riguros in raportul de transformare m. Tensiunile de autoinductie de scapari, se
modeleaza de cele mai multe ori prin reactante inductive Xf1 si respectiv Xf2.

282
 Fig. 3

Pentru minimizarea acestor pierderi, se foloseste tehnica imbricarii spirelor primare cu

cele secundare, iar pentru miezul magnetic se aleg materiale magnetice de permeabilitate
ridicata. Tolele confectionate din tabla silicioasa au o permeabilitate ridicata pe directia
laminarii.
Schema echivalenta este reprezentata in fig.4. in care prin e1(t) si e2(t) am notat
tensiunile electromotoare de scapari.

Fig. 4

Cum cea mai mare parte din fluxurile de scapari se inchid prin aer si permeabilitatea
magnetica a aerului se poate foarte bine aproxima cu cea a vidului (μ0 =4π.10-7 H/m) avem un

mediu liniar, omogen si izotrop in care putem scrie:

283
si mai departe:

Acelasi procedeu se aplica si infasurarii secundare, ceea ce ne permite sa reprezentam

tensiunile electromotoare de scapari prin reactante inductive Xf1 respectiv Xf2.

Transformatorul in gol si in sarcina

a. Transformatorul in gol

material neliniar

Fig. 5

Ceea ce dorim este sa obtinem un flux sinusoidal. Putem realiza cu o buna aproximatie
aceasta, daca minimizam pierderile pe R1 si Xf1 ceea ce ar reveni la a asimila E1 cu V1 respectiv
modul de U1.

Curentul de mers in gol i10 nu este insa sinusoidal, deoarece nu putem avea simultan i10
si fluxul sinusoidale, datorita neliniaritatii curbei de hiesterezis.
Datorita neliniaritatii pierderile prin efect Joule se vor calcula cu formula generala:
1T 2
pcu =  R1i10 dt
T0

Puterea absorbita de primar in gol este insa mult mai mare decat pierderile Joule, ceea
ce duce la concluzia existentei si altor pierderi, cum sunt: pierderile prin curenti Foucault (sau
curenti turbionari) si respectiv pierderile prin hiesterezis.

Pierderile prin hiesterezis se diminueaza prin alegerea de tole adecvate din care se
fabrica circuitul magnetic al transformatorului. Pierderile prin curenti Foucault (curenti
turbionari) se diminueaza prin sectionarea acestora la nivelul fiecarei tole, prevazandu-se din
constructie ca tolele sa fie perpendiculare pe caile de curenti.

284
 Ansamblul pierderilor prin hiesterezis si curenti Foucault poarta numele de pierderi in
fier si se reprezinta printr-o rezistenta Rfe. Similar, pierderile magnetice vor fi reprezentate
printr-o reactanta de magnetizare Xμ.
Atat Rfe cat si Xμ depind de aceeasi parametri ca si tensiunea electromotoare indusa E1
si in consecinta le putem plasa intr-o schema echivalenta in paralel cu E1.

b. Transformatorul in sarcina

Principiul lui Kapp: Pentru ca un transformator sa functioneze normal, este strict

necesar ca fluxul sau magnetic in gol sa difere foarte putin de fluxul in sarcina. Aceasta se
poate realiza numai prin minimizarea la maximum a caderilor de tensiune, din fazele de
proiectare si constructie.
Intr-adevar, in sarcina (circuitul secundar conectat la o sarcina) apare un curent electric
i2(t), care conform teoremei lui Lenz, se opune cauzei care l-a generat, adica E2, deci fluxul
comun Φ se va modifica si in consecinta si E1.

Schema echivalenta a transformatorului in sarcina este data in figura 6.

Fig. 6

A limita la maximum caderile de tensiune revine la: E1  U1 si E2  U 2

in situatia in care I10 este mult mai mic decat I1.

285
c. Transformatorul raportat la infasurarea primara (transformatorul reflectat in primar)

Parametrii primarului si secundarului transformatoarelor sunt dependenti de numarul

de spire din primar, respectiv secundar, motiv pentru care, pentru a usura compararea
parametrilor celor doua infasurari, se apeleaza la raportarea unui circuit la celalalt. De obicei,
se face raportarea secundarului la primar, cu alte cuvinte primarul ramane neschimbat, iar
secundarul se inlocuieste cu unul echivalent, care ar avea acelasi numar de spire ca si primarul
si pastreaza acelasi regim de functionare al transformatorului. Marimile raportate se noteaza cu
indicele (`).
Pentru ca secundarul real sa fie echivalent cu secundarul raportat trebuie respectate
urmatoarele conditii:
a) puterea aparenta a circuitului real sa fie egala cu puterea aparenta a circuitului raportat
U2 I2 = U2`I2
b) pirderile de putere activa la cele doua circuite trebuie sa fie egale

R2 I 22 = R2' I 2'2
c) pirederile de putere reactiva in cele doua circuite trebuie sa fie egale
X f 2 I 22 = X 'f 2 I 2'2
d) solenatiile celor doua infasurari (reala si raportata) trebuie sa fie egale
N 2 I 2 = N1I 2'
N2
de unde rezulta curentul din infasurarea raportata I 2 =
'
I2
N1
N1
Tensiunea secundara raportata va fi data de expresia: U 2 =
'
U2
N2

Rezistenta si reactanta infasurarii secundare raportate, se pot deduce din relatiile de

mai sus: R2' = k 2 R2 si X 'f 2 = m 2 X f 2
Schema echivalenta a transformatorului raportata la primar este reprezentata in fig. 7.

Fig. 7

Similar se poate raporta transformatorul si la infasurarea secundara.

286
Aproximatia lui Kapp

Aceasta aproximatie consta in neglijarea totala a caderilor de tensiune primare si

secundare, de asa maniera incat sa putem identifica modulele lui E1 cu U1 si respectiv E2 cu U2.
In aceasta ipoteza simplificatoare, schema echivalenta raportata la primar va fi cea din
fig.8, in ipoteza alimentarii cu o tensiune sinusoidala de valoare efectiva constanta si egala cu
U1.

Fig. 8

Pentru schema din fig. 8 vom prezenta incercarile de mers in gol si scurtcircuit,
incercari care se fac la toate transformatoarele de catre fabricant.

a. Incercarea de mers in gol

Incercarea de mers in gol este caracterizata de Z s →  , sau cu alte cuvinte bornele

infasurarii secundare nu sunt conectate la vreo impedanta de sarcina, curentul I1' = 0
Schema echivalenta in aproximatia lui Kapp la mersul transformatorului in gol, este
prezentata in fig.9:

Fig. 9

In gol, I1 = 0 deci puterea activa masurata este doar cea disipata in Rfe si deci:
'

U102 U102
P10 = Pfe = , de unde: R fe = ; cunoscand U10, I10 si P10 putem deduce factorul de putere
R fe Pfe
cosφ0 la mersul in gol.

287
 sin  1 − cos2  P102 U102 I102
tg = = ; dar cos 2
 = de unde tg = −1
cos cos2  U102 I102 P102

Din triunghiul puterilor, figura 10, puterea reactiva la mersul in gol se poate scrie:

U 102 U 102 I 102

Q10 = = P10 tg 0 = P10 2
− 1 = U 102 I 102 − P102 , de unde:
X P10
U 102
X =
U 102 I 102 − P102

Fig. 10

In concluzie: incercarea la mersul in gol a transformatoarelor (care se face la tensiunea

nominala) ne permite calcularea a doi parametri transversali ai schemei echivalente, Rfe si Xμ.

b. Incercarea de mers in scurtcircuit

Aceasta incercare se face la curent secundar nominal in transformator, deci la tensiune

primara redusa U1sc; aceasta cea de a doua situatie limita Zs = 0, adica bornele secundare ale
transformatorului sunt scurtcircuitate.
Datorita faptului ca incercarea se realizeaza la tensiune redusa, pentru a nu pune in
pericol infasurarile transformatorului, I10 poate fi neglijat, iar schema echivalenta de masura
devine cea din fig.11:

Fig. 11

288
 I 2n
Deci I 1' = , in care m este raportul de transformare; puterea activa masurata
m
reprezinta in acest caz pierderile de putere prin efect Joule pe rezistenta serie R1 + R2 = Rsc .
'

Pj
Vom avea: Pj = Rsc I 1' 2 de unde: Rsc = m2
I 22n
Puterea reactiva Q1sc se va consuma pe elementele reactive ale schemei, adica pe seria
de reactante inductive: X f 1 + X 'f 2 = X fsc . Folosind triunghiul puterilor, fig.10:
U12sc I 22n U12sc I 22n
Q1sc = X I = P1sc tg sc = P1sc
'2
fsc 1 2 2
−1 = 2
− P12sc = X fsc I 22n
P1sc m m
U12sc m2 P12sc I 24n
Rezulta: X fsc = −
I 22n m4

Deci incercarea de mers in scurtcircuit a transformatorului ne-a permis calculul

celorlalte doua elemente ale schemei echivalente (elementele longitudinale): Rsc si Xfsc.
Remarca: Elementele schemei echivalente se pot calcula si pentru schema raportata la
secundar cu ajutorul acelorasi incercari.
Din electrotehnica se stie definitia puterii aparente S. In cazul transformatoarelor
monofazate puterea aparenta nominala (inscrisa si pe placuta acestora) este: Sn =U20I2n.
- pentru S n  15 kVA schema echivalenta se situeaza complet in aproximatia lui Kapp
- pentru 15 kVA  S n  100 kVA putem neglija Rfe, dar trebuie sa tinem seama totusi de
aceasta la calculul randamentului
- pentru S n  100 kVA putem neglija Xμ

c. Comportarea transformatorului monofazat in sarcina

De regula, pentru schema echivalenta in sarcina se utilizeaza schema raportata la

primar, in aproximatia lui Kapp (fig.12 ).
Distingem trei modalitati de caracterizare completa a sarcinii:
1. ( )
I2, sau I1' si φ2
2. P2 si Q2
3. impedanta Zs sau admitanta Ys

Fig. 12

289
Caracterizarea sarcinii prin I2 si φ2

U 2 = U 1 − (Rsc + jX sc )I 1
' '
Reamintim ca incercarile de mers in gol si
I 1 = I 10 + I
'
1 scurtcircuit ne-au permis sa determinam
 1 1 
U 1 + =I elementele schemei echivalente Rfe, Xμ, Rsc, Xfsc, I10
R jX  10
 fe  

Pe baza ecuatiilor scrise mai sus se poate trasa diagrama fazoriala, figura 13:

Fig. 13

Din diagrama fazoriala se observa caderea de tensiune in sarcina, in valori efective:

U = U1 − U 2' , egala cu segmentul AB; Deoarece cosφ2 are valori apropiate de unitate, cu alte
cuvinte transformatoarele functioneaza in sarcina la un factor de putere bun, putem considera
AB  A' B .

De pe diagrama fazoriala se observa ca:

U = U1 − U 2' = Rsc I1' cos  2 + X fsc I1' sin  2 = (Rsc cos 2 + X fsc sin  2 )I1'

Folosind curentul I2, ecuatia de mai sus devine: U ' = (Rsc cos2 + X fsc sin 2 )
I2
, de
m
U1 U 2' U '
= (Rsc cos2 + X fsc sin 2 ) 22
I
unde: U 2 = U 20 − U 2 = − =
m m m m

Caracterizarea sarcinii prin P2 si Q2

Reluand expresia caderii de tensiune secundare ΔU2, calculata la punctul precedent si

multiplicandu-o cu U2 vom obtine: U 2U 2 = (Rsc cos2 + X fsc sin 2 ) 22 U 2
I
m
Dar: U 2 I 2 cos  2 = P2 si U 2 I 2 sin  2 = Q2 , puterea activa, respectiv reactiva.

Rezulta: U 2 = (Rsc P2 + X fscQ2 ) 2

1
m

290
Caracterizarea sarcinii prin impedanta sa Z sau admitanta Y

Reamintim de la electrotehnica triunghiul impedantelor/admitantelor, figura14:

Fig. 14

R- rezistenta
X- reactanta (inductiva proprie unei bobine sau capacitiva proprie unui condensator )
Z- impedanta (proprie unui element de circuit care include atat R cat si X; in practica nici un
element de circuit nu este pur inductiv sau pur rezistiv, dar daca una dintre proprietati
predomina, el se poate considera ca atare cu o buna aproximatie).
R
Din triunghiul impedantelor: Z2 = R2 + X2 (Pitagora ), respectiv cos = etc...
Z
sau in complex: Z = R + jX
R,X si Z se masoara in ohmi (Ω) in SI
G- conductanta
B- susceptanta magnetica
Y- admitanta
G, B, Y se masoara in Ω-1 in SI

Similar: Y = G + jB , precum si celelalte relatii rezultate din geometria triunghiului.

Pentru cazul unei impedante de sarcina Zs, respectiv admitante de sarcina Ys conectate
in secundarul unui transformator, avem: U 2 = (R + jX )I 2 si:

R X
I 2 cos2 = I2 , I 2 sin 2 = I2
R +X
2 2
R + X2
2

1   1
U 2 =  Rsc
R
I 2 + X fsc
X
I 2  = 2
I2
(R R + X fsc X )
m 2 
sc
R +X
2 2
R +X
2
 m
2
R + X2
2

1 I2 R2 + X 2
U 2 = (Rsc R + X fsc X ) = 12 2U 2 2 (Rsc R + X fsc X )
m 2
R +X
2 2
m R +X

(in ultima relatie s-a inlocuit U 2 = I 2 R 2 + X 2 ).

291
Cuplarea in paralel a transformatoarelor

a. In gol:

Pentru cuplarea in paralel a transformatoarelor este strict necesar ca sa nu existe curenti

de circulatie intre transformatoarele cuplate. Existenta unor astfel de curenti antreneaza
incalzirea excesiva a transformatoarelor.
Punerea in paralel necesita E1 = E2, sau astfel spus, caderile de tensiune trebuie sa fie
identice, fig 15.

Fig. 15

Deoarece la cuplarea in paralel U1 = U2 = Us, din conditia caderilor de tensiune identice,

avem: U s − Z s1I s 01 = U s − Z s 2 I s 02 de unde rezulta: Z s1I s 01 = Z s 2 I s 02

I s 01 I s 02 I
Conditia E1 = E2 se poate traduce si pri: = de unde I s 01 = Y fe1 s 02
Y fe1 Y fe2 Y fe2
Y fe1
ceea ce conduce la: Z s1 I 02 = Z s 2 I 02 , respectiv: Z s1Y fe1 = Z s 2Y fe2 .
Y fe2
Ultima relatie reprezinta primul criteriu de calcul (la mersul in gol) pentru cuplarea
transformatoarelor.

b. In sarcina:
Vom impune conditia egalitatii tensiunii de iesire pentru ambele transformatoare
(figura 16 ):

292
 Fig. 16

Avem:
U 2 = U1 − Z s1I s1 − Z1' I1' = U1 − Z s 2 I s 2 − Z 2' I 2' de unde: Z s1I s1 + Z1' I1' = Z s 2 I s 2 + Z 2' I 2' si
( ) (
dezvoltand: Z s1 I s 01 + I1 + Z1I1 = Z s 2 I s 02 + I 2 + Z 2 I 2
' ' ' ' ' '
)
(Z s1 ) ( )
+ Z1' I1' + Z s1I s 01 = Z s 2 + Z 2' I 2' + Z s 2 I s 02 , dar am vazut ca in gol: Z s1I s 01 = Z s 2 I s 02 de
( ) (
unde Z s1 + Z1 I1 = Z s 2 + Z 2 I 2 .
' ' ' '
)
( )
Dar Z s1 + Z1 = Z sc1 impedanta masurata in scurtcircuit a transformatorului 1
'

(Z s1 + Z )= Z
'
1 sc 2 impedanta masurata in scurtcircuit a transformatorului 2

Deci: Z sc1I1 = Z sc 2 I 2
' '

Z sc1 I 2'  3U 2' cos  P2

= = cu P = P1 + P2
Z sc 2 I1'  3U 2' cos  P1
Ultima expresie se poate scrie:

Am obtinut cel de-al doilea criteriu de calcul pentru cuplarea in paralel a

transformatoarelor si anume: raportul puterilor trebuie sa fie in raportul impedantelor de
scurtcircuit.

293
 CAPITOLUL XXIII

MASINA ASINCRONA

Definitie
Masina asincrona este o masina de curent alternativ, cu camp magnetic invartitor, al
carei rotor are turatia diferita de cea sincrona (a campului invartitor), dependenta de
caracteristica cuplu-turatie a dispozitivului cu care este cuplat. Masina asincrona se mai
intalneste in literatura de specialitate si sub numele de masina de inductie.

Elemente constructive
Ca orice masina electrica rotativa, masina asincrona este formata din cele doua parti
principale: cea fixa –statorul si cea mobila – rotorul.
Statorul este compus din carcasa, scuturi si miezul statoric, confectionat din tole de otel
electrotehnic de forma cilindrica cu crestaturi interioare in care se situeaza infasurarile
statorului.
Rotorul este compus dim miez rotoric de forma cilindrica alcatuit din tole de otel
electrotehnic asamblate pe arbore si prevazute cu crestaturi periferice pentru situarea infasurarii
rotorice.Pe arborele rotoric se mai afla ventilatorul, iar la motoarele cu rotorul bobinat, inelele
colectoare.
Dupa felul infasurarilor rotoarele sunt in scurtcircuit (de executie normala – cu simpla
colivie, cu bare inalte si cu dubla colivie) sau sunt bobinate cu infasurari trifazate ce pot fi
conectate prin intermediul inelelor si al periilor la reostatul de pornire sau de reglaj al turatiei.
Intrefierul dintre stator si rotor este limitat la valorile minime admisibile din
considerente mecanice (0,35 mm la motoarele mici pana la 1,5 mm la motoarele mari).
Infasurarile se confectioneaza din cupru rotund pentru motoarele de mica putere si din
bare late de cupru pentru puteri mari. Izolatia bobinajului intre spire si fata de peretii crestaturii
depinde de valoarea tensiunii, temperaturii maxime la functionarea in regim permanent (data
de clasa de izolatie) de forma si dimensiunile crestaturii, precum si de tipul bobinajului.

294
 Infasurarile rotorului motoarelor asincrone sunt de doua feluri: bobinate si in
scurtcircuit.
La rotoarele bobinate se foloseste mai ales infasurarea de tip ondulat, cu bobine formate
din bare de cupru cu laturile active situate in doua straturi. Capetele fazelor se conecteaza la
cele trei inele, situate pe arborele rotorului (izolate intre ele) in contact cu periile legater
galvanic la bornele de conectare ale reostatului de pornire de reglaj al turatiei.
Pentru a micsora pierderile prin frecare si uzura periilor motoarelor cu inele si in special
la cele care nu necesita reglajul turatiei se preva dispozitive de scurtcircuitare a inelelor si de
ridicare a periilor.
Motoarele cu rotorul in scurtcircuit au circuitele rotorului in forma de colivie de
veverita simpla, fig 1.a,b; in figura b s-a prezentat un detaliu de rotor.

Fig. 1.a

Fig. 1. b

Ele sunt confectionate din aluminiu sau bare inalte de cupru, scurtcircuitate la capete
cu inele.
Pe langa acestea, exista rotoare dubla colivie, care prezinta din punct de vedere
constructiv inca o colivie periferica din alama sau bronz special, cu rezistenta relativ mare si
reactanta de dispersie relativ mica si care are un rol important la pornire. Colivia interioara este
de regula confectionata din cupru, avand o rezistenta mica si reactanta relativ mare, jucand un
rol important pe timpul functionarii.

Campul magnetic invartitor

Un sistem trifazat de bobinaje parcurs de curenti simetrici creeaza in intrefierul masinii
un camp magnetic radial, invartitor, cu viteza de rotatie Ω1, proportionala cu pulsatia ω1 a
curentilor si invers proportionala cu numarul de perechi de poli p, adica Ω1 = ω1/p. Sensul de
rotatie al campului este cel de succesiune a curentilor din fazele sistemului trifazat.
295
 Campul magnetic total in intrefier, rezulta din insumarea celor trei campuri radiale
componente si are valoarea: B = Bmax sin ( − 1t ) pentru o masina cu o singura pereche de
3
2
poli.
Expresia obtinuta corespunde unui camp magnetic invartitor cu repartitie sinusoidala
in spatiu, de argument α, avand viteza unghiulara egala cu pulsatia ω1.
La masinile cu p perechi de poli, o succesiune trifazatade bobine ocupa 2π/p din
perimetrul cercului interior al cilindrului armaturii statorice, armatura posedand p succesiuni
trifazate de bobine. La o perioada a curentilor trifazati, campul rotitor cu p perechi de poli se
va deplasa cu un unghi egal cu 2π/p (in loc de 2π ca in cazul unei singure perechi de poli) si
deci viteza unghiulara a sa va fi de Ω1 = ω1/p (se stie din capitolul I ca ω1 = pΩ1 ).
Unghiul pα (multiplul de ori al unghiului geometric) este denumit unghi electric.
Expresia campului magnetic invartitor cu repartitie sinusoidala a unei armaturi trifazate
cu p perechi de poli devine: B ,t = Bmax sin ( p − 1t ) = Bmax sin p( − 1t )
3 3
2 2

Pulsatia fluxurilor din fazele statorului este identica cu cea a curentilor statorici:
Ω1 = ω1/p.

Pulsatia fluxurilor din fazele rotorului este determinata de viteza de rotatie a campului
invartitor fata de rotor si de numarul de perechi de poli ai acestuia (de regula identic cu cel al
statorului ). Daca exprimam diferenta ΔΩ dintre viteza campului invartitor din stator Ω1 si cea
a rotorului Ω2, definim marimea adimensionala numita alunecare, notata cu s:

1 −  2 
s= = , adica:  = s1
1 1

Folosind expresia de mai sus, putem scrie pulsatia fluxului din fazele rotorului ca fiind
proportionala cu alunecarea si cu pulsatia curentilor statorici:
R =  = p = sp1 = s1

Schema electrica echivalenta a circuitelor masinii asincrone

Functional, o masina asincrona este un transformator dinamic generalizat.
Infasurarile statorului (primare sau inductoare) alimentate la tensiuni electrice
sinusoidale simetrice sunt parcurse de curenti simetrici si ceeaza un camp magnetic invartitor
cu repartitie aproximativ sinusoidala in intrefier. In infasurarile rotorului (secundare sau
induse) conectate in scurtcircuit sau la elemente cu impedante echilibrate se induc tensiuni
electromotoare (daca viteza de rotatie este diferita de viteza campului invartitor al curentilor
statorici, denumita viteza de sincronism ).
Curentii rotorici creeaza un camp magnetic invartitor propriu, denumit camp de reactie
a indusului, cu viteza de rotatie fata de rotor egala cu diferenta dintre viteza campului invartitor
al curentilor statorici si viteza rotorului. Antrenat de rotor, acest camp are, fata de stator chiar
viteza campului invartitor al curentilor statorici.
Se stabileste un camp magnetic invartitor rezultant principal, care induce tensiuni
electromotoare de rotatie (dinamice) in fazele statorului si rotorului.

296
 Fenomenul inductiei electromagnetice este analog celui de la transformatoare,
deosebindu-se insa de acesta prin natura sa, la transformatoare fenomenul inductiei
electromagnetice fiind static, prin pulsatie.
La functionarea ca motor, cand viteza rotorului este mai mica decat cea de sincronism,
campul invartitor exercita un cuplu electromagnetic asupra rotorului, antrenandu-l in sensul
miscarii. La turatia de sincronism nu se mai induc tensiuni electromotoare si deci nici curenti
in circuitele rotorului, cuplul electromagnetic fiind nul. La turatii mai mari decat turatia de
sincronism, impuse rotorului de un motor primar de antrenare, cuplul electromagnetic
actioneaza asupra rotorului in sens opus miscarii, masina asincrona functionand ca generator
electric.
Circuitele electrice cuplate magnetic ale statorului, respectiv rotorului au rezistente,
inductivitati de dispersie si inductivitati utile ale caror valori nu difera de la o faza la alta,
sistemul celor trei faze fiind simetric si echilibrat din punct de vedere electric si magnetic.
De aceea regimul permanent simetric de functionare poate fi studiat pentru o singura
faza, ca si cand sistemul trifazat ar fi compus din trei scheme monofazate independente.
Schema monofazata echivalenta a masinii asincrone, figura 2.a. este asemanatoare
schemei echivalente a transformatorului.

Fig. 2.a.
Ea contine elemente de circuit (rezistente, reactante) si transformator dinamic ideal
(analogul transformatorului static ideal). Inductivitatile de dispersie ale fazelor corespund
fluxurilor de dispersie magnetica (proportionale cu intensitatile curentilor din fazele respective)
ale caror linii de camp inlantuie numai conductoarele fazelor statorice sau rotorice (in crestaturi
si la capetele de bobine).
Rezistenta R01 echivaleaza efectul pierderilor in fier care sunt proportionale cu patratul
amplitudunii fluxului magnetic principal si deci si cu patratul valorii efective U01 a tensiunii la
borne corespunzatoare.
Reactanta de magnetizare X 01 = 1L01 este, ca si la transformator, asociata inductivitatii
utile L01 corespunzatoare aproximativ tubului de flux fascicular principal (comun, util) care are
3 (N1K1 )
2

reluctanta Rm01 (a intrefierului si a miezului statoric si rotoric ). L01 =

2 Rm01
Factorul 3/2 intervine in expresia fluxului magnetic invartitor, iar coeficientul de
infasurare al fazelor statorului K1 precum si rotorului K2 se datoreaza faptului ca infasurarile
au bobinele cu pas scurtat si sunt repartizate in crestaturi diferite, incat spirele N1 respectiv N2
ale unei faze nu inlantuie toate simultan acelasi flux magnetic. Coeficientul de infasurare este
deci un factor de ponderare al inlantuirii fluxului fascicular de catre spirele infasurarii. Valorile
sale sunt apropiate de unitate (0,95-0,99) pentru fundamentala si zero pentru armonice.

297
 Tensiunile cu valori efective U01 si U02 sunt induse in fiecare faza statorica (la pulsatia
ω1) respectiv rotorica (la pulsatia ωR = Δω = sω1) de catre fluxul magnetic principal (util)
rotitor.Folosind reprezentarea in complex, se obtin expresiile:

U 01 = j1 N1K1 m = j 4,44 f1 N1K1 m
2
m
U 02 = js1 N 2 K 2 = j 4,44sf1 N 2 K 2 m
2
Tensiunea U02 echilibreaza caderile de tensiune in rezistenta R2 si in reactanta de
dispersie L2 = s1L 2 = sX  2 a unei faze rotorice (considerata in scurtcircuit; in cazul
general se includ si elementele circuitului exterior ): U 02 = (R2 = jsX  2 )I 2

Cu acestea rezulta ecuatia de tensiune a circuitului secundar din schema echivalenta:

N 2 K 2 U 02  R2 
U 01 = =  + jX  2  I 2
N1 K1 s  s 

Dupa efectuarea transferului, prin raportarea parametrilor circuitului secundar la cel

primar, se obtine schema echivalenta din figura 2 b. Transformatorul ideal n-a mai fost
reprezentat in aceasta schema, bornele sale fiind scurtcircuitate doua cate doua.

Fig. 2 b.

Parametrii schemei electrice echivalente se pot determina pe cale experimentala cu

ajutorul incercarii de mers in gol (s=0) si in scurtcircuit (s=1 ), cu rotorul calat (blocat ), in mod
asemanator incercarii transformatorului. Datorita intrefierului marit (comparativ cu cel de la
transformatoare, practic nul), curentul de mers in gol este mai mare, iar reactanta de
magnetizare mai mica (de cca zece ori in unitati relative) fata de cele ale transformatorului.
Pe baza schemei echivalente se studiaza in mod intuitiv regimurile de functionare ale
masinii. Considerand alunecarea s ca un parametru caracteristic al regimului de functionare,
pentru tensiune U 1 data (aplicata motorului de la reteaua de alimentare) se scriu fara dificultate
ecuatiile de tensiuni si curenti ale masinii:
R  
U 01 =  2 + jX  2  I 2
 s 
 
U 01 U 01
I 01 = + = I 01R + I 01X
R01 jX  1

298
 U 1 = (R1 + jX  1 )I 1 + U 01

Caracteristicile de functionare ale motorului asincron trifazat

Cele mai importante caracteristici de functionare ale motorului asincron sunt:
caracteristica cuplului functie de alunecare sau turatie functie de cuplu, caracteristica de sarcina
electrica (curentul functie de alunecare ), caracteristica randamentului si a factorului de putere
ca functii de puterea utila, la tensiune si frecventa de alimentare constante. Caracteriticile
naturale corespund valorilor nominale ale tensiunii si frecventei.
Caracteristicile naturale de functionare ale masinilor asincrone difera si in functie de
tipul constructiv al circuitelor rotorice (bobinate sau in scurtcircuit cu simpla colivie, cu bare
inalte sau cu dubla colivie ).

a. Caracteristica cuplu-viteza

Dependenta dintre cuplul electromagnetic M ce actioneaza asupra rotorului (raportat la

valoarea sa maxima Mm) si alunecarea motorului este reprezentata in figura 3.

Fig. 3

Pentru masinile de mare putere (sute de kW ), cu regim de functionare continua,

expresia cuplului electromagnetic relativ functie de alunecare este urmatoarea:
M 2
=
Mm s sm
+
sm s
Alunecarea critica sm corespunzatoare valorii maxime a cuplului este egala cu raportul dintre

 R
rezistenta R2 si reactanta ramurii de sarcina X: sm = 2
X
Pentru motoarele industriale uzuale alunecarea critica are valori de ordinul sm = 0,08-0,3.
Cuplul maxim este proportional cu patratul tensiunii de alimentare si invers
proportional cu reactanta ramurii de sarcina a schemei echivalente.
Raportul dintre cuplul maxim si cel nominal Mm/Mn, este denumit coeficient de
supraincarcare si are valori de ordinul 1,5 – 3,5. Datorita dependentei de patratul valorii

299
tensiunii, cuplul maxim devine egal cu cel nominal la valori ale tensiunii scazute la 0,815 –
0,535 din tensiunea nominala, ceea ce constituie un dezavantaj al motorului asincron.

Pentru valori mici ale alunecarii s in raport cu alunecarea critica sm se aproximeaza:

s sm sm
+  , incat rezulta o portiune liniara a caracteristicii cuplu-alunecare in jurul originii:
sm s s

M s s s
 2 , cand << 1.Pentru valorile mari ale raportului se aproximeaza
Mm sm sm sm

s sm s M s
+  , rezultand un domeniu cu variatie hiperbolica a caracteristicii: 2 m
sm s sm Mm s

sm
cand >> 1.
s

b. Carateristica turatie –cuplu (mecanica)

Reprezentat in figura 4, se obtine din caracteristica cuplu-alunecare in urma substitutiei

alunecarii s in functie de turatia rotorului:

Fig. 4

n 601 601
1 (1 − s ) = n1 (1 − s ) ;
60 60
n= 2 = s = 1 − ; unde n1 = =
2 2 n1 2 2p
este turatia campului invartitor (turatia de sincronism).
Caracteristica cuplu-alunecare sau cea echivalenta turatie – cuplu, are trei domenii
corespunzatoare unor regimuri distincte de functionare a masinii: motor (0 < s < 1 sau n1 > n
> 0 ), generator (0 >s sau n > n1) si frana (s > 1 sau n < 0).

300
 Daca se adopta un sens de referinta comun pentru turatii si cupluri rezulta puterea
electromagnetica a motorului si cea mecanica a generatorului cu semnul plus (primite de
masina ), iar cea mecanica a motorului si cea electromagnetica a generatorului cu semnul minus
(generate de masina ). In cazul functionarii ca frana, puterea electromagnetica (MΩ1) este
pozitiva ca la motor, iar cea mecanica pozitiva ca la generator. Puterile primite de frana sunt
transformate prin efect Joule – Lenz in conductoarele rotorului precum si prin frecare in lagare
si ventilatie.

Regimul permanent de functionare (cu turatie constanta) al masinilor electrice se

stabileste la echilibrul cuplului electromagnetic cu cel mecanic.
Cuplul mecanic depinde in general de turatie conform caracteristicii sale experimentale.
Caracteristicile de cuplu ale motoarelor asincrone se pot intersecta cu cele ale mecanismelor
antrenate (inclusiv cuplul datorat pierderilor prin frecarea rotorului) intr-un singur punct sau in
doua puncte (ca A si C, figura 5.)

Fig. 5.
Se arata ca numai in portiunea AB a caracteristicii motorului rezulta puncte de
functionare stabile (pentru tipurile uzuale de caracteristici ale mecanismelor ). In adevar, pentru
puncte ca A, la un impuls de variatie a alunecarii, rezulta cupluri dinamice ce restabilesc
echilibrul (cuplul accelerator la scaderea vitezei si cuplu de franare la cresterea vitezei) pe cand
in jurul punctului C cuplurile dinamice actioneaza in sensul amplificarii impulsului de variatie
a vitezei (cuplul accelerator la cresterea vitezei si cuplu de franare la scaderea vitezei).
Alunecarea nominala a motoarelor asincrone reprezinta numai cateva procente (1% -
5%) din viteza de sincronism si deci turatia se modifica in mica masura la schimbarea sarcinii.
De aceea portiunea stabila a caracteristicii turatie – cuplu a motorului asincron apartine
categoriei „dure”, sau „ rigide” a caracteristicii.
Cuplul de pornire este o marime caracteristica importanta pentru orice motor electric.
Evident valoarea sa trebuie sa o depaseasca pe aceea a cuplului mecanismului antrenat pentru
ca motorul sa poata porni. Expresia cuplului de pornire MP al motorului asincron se poate
deduce prin particularizarea expresiei cuplului electromagnetic pentru valoarea alunecarii la
MP 2
pornire, s=1. =
Mm s + 1
m
sm
La motoarele cu rotorul bobinat cuplul de pornire poate fi marit cu ajutorul reostatului
de pornire care modifica valoarea rezistentei echivalente raportata la stator, ceea ce constituie

301
un avantaj pentru motoarele cu rotorul bobinat care pot fi deci folosite in actionari electrice
care necesita cupluri mari de pornire.
Fara a intra in detalii trebuie sa remarcam faptul ca cuplul de pornire reprezinta doar
(0,5-1) % din cuplul nominal, spre deosebire de curentii de pornire, atat cei statorici cat si cei
rotorici cu valori de (5-10) ori curentul nominal.
Reducerea valorilor curentilor de pornire si cresterea concomitenta a cuplului de pornire
ale motoarelor asincrone, necesita mijloace speciale (reostat de pornire la motoarele cu rotorul
bobinat) fie motoare de constructie speciala (rotor cu bare inalte sau cu dubla colivie ).

c. Caracteristica randamentului

Randamentul unei masini este raportul dintre puterea utila Pu (livrata) si puterea primita
P Pu
P1:  = u = .
P1 Pu + P

Pierderile de putere P in motorul asincron sunt: pierderi in infasurarile statorului

(pierderi in cupru PCu1 ) dependente de patratul valorii efective a intensitatii curentului,
pierderi in fier (mai ales in miezul statorului) PFe , care se datoreaza fenomenului de
hiesterezis si curentilor turbionari produsi de fluxul magnetic principal, practic independente
de sarcina ca si pierderile mecanice Pm datorite frecarilor in lagare si prin ventilatie si pierderi
in circuitele rotorului PCu 2 .

Puterea electromagnetica transmisa de camp de la stator la rotor este egala cu diferenta

dintre puterea primita de stator si pierderile in cuprul si fierul statorului:
P2 = P1 − PCu1 − PFe1

Puterea electromagnetica primita de rotor este transmisa in majoritate mecanismului

cuplat la arbore ca putere utila si partial transformata in caldura (datorita pierderilor in
conductoare si prin frecari mecanice ).
Pierderile in fierul rotorului sunt neglijabile deoarece viteza de rotatie a campului
invartitor, in regim normal, fata de rotor este foarte mica:
P2 = Pu + PCu 2 + Pm = P + PCu 2

Suma Pu + Pm = P reprezinta puterea mecanica a rotorului cuplat cu sarcina.

Pierderile mecanice si in fier sunt aproximativ egale cu cele de la mersul in gol, iar
pierderile in cupru sunt egale cu cele de la incercarea in scurtcircuit.

Caracteristica randamentului ca functie de puterea utila este reprezentata in figura 6.

302
 Fig. 6
Se demonstreaza ca P = P2 (1-s) care coroboraota cu relatia de mai sus conduce la:
ΔPCu2 = sP2. Pierderile in circuitele rotorului reprezinta fractiune s din puterea
electromagnetica P2 transmisa rotorului. Puterea mecanica reprezinta fractiunea (1-s)P2.

Pentru obtinerea unui randament cat mai bun alunecarea motorului trebuie sa fie cat
mai mica.

Pornirea motoarelor asincrone

Problema pornirii motoarelor electrice in general se refera la:
- asigurarea unei valori minime a cuplului electromagnetic de pornire care sa
depaseasca valoarea cuplului rezistent al mecanismului antrenat incat pornirea sa
fie relativ rapida
- limitarea curentului de pornire incat sa nu fie depasita valoarea maxima a curentului
admis de reteaua electrica
- limitarea incalzirii motorului provocata de pierderile de energie in conductoare in
cazul curentilor mari si a duratei lungi de pornire

In cazul pornirii motoarelor asincrone cu rotorul in scurtcircuit se utilizeaza:

- pornirea prin conectare directa la retea in cazurile in care puterea nominala a
motorului este mica in raport cu capacitatea de sarcina a retelei
- cu autotransformator sau cu comutator stea-triunghi la tensiune redusa
- cu rezistoare sau bobine de reactanta serie simetrice sau nesimetrice conectate in
circuitul statoric

Motoarele asincrone cu rotorul bobinat se pornesc cu ajutorul reostatului de pornire

simetric sau al bobinelor de reactanta conectate in circuitul rotoric.

303
 CAPITOLUL XXIV

MASINA DE CURENT CONTINUU

Generalitati

Masinile de curent continuu au in regim permanent tensiunile la borne si curentul in

circuitul exterior stationare.
Dupa principiul de functionare deosebim: masini de curent continuu cu colector si
masini de curent continuu fara colector (unipolare).
Masinile de curent continuu cu colector au fost din punct de vedere istoric primele
generatoare de energie electromagnetica. Avantajele curentului alternativ sinusoidal insa in
transportul si distributia energiei electrice au restrans mult domeniul de folosire de folosire a
masinilor de curent alternativ ca si generatoare.
Ca motoare de curent continuu insa ele sunt utilizate pe scara tot mai larga, mai ales
odata cu dezvoltarea convertoarelor din electronica de putere, datorita posibilitatilor simple de
reglare.
Motoarele de curent continuu cu colector se folosesc cu succes in tractiuni electrice
(tramvaie, troleibuze, trenuri electrice, electrocare ), in actionarile care necesita limite largi de
reglaj al turatiei si in unele automatizari, ca elemente de executie.
Masinile unipolare au o utilizare mai restrasa, mai ales in aplicatii de generatoare de
tensiuni joase si curenti foarte mari.
Masina de curent continuu se compune dintr-un stator (inductor) si un rotor (indus),
figura 1.

304
 Fig. 1

Statorul este format dintr-o carcasa de fomta sau de otel in miezul in miezul careia sunt
fixati polii (principali si auxiliari) cu bobinajele respective (inductoare) sau fara bobinaje in
cazul magnetilor permanenti. In partile laterale ale carcasei sunt situate cele doua scuturi ce
poarta lagarele.
Rotorul este confectionat din tole de otel electrotehnic, fixate pe arbore, avand crestaturi
periferice in care se afla laturile active ale bobinelor indusului. Rotorul poseda un colector
cilindric din lamele de cupru, izolate cu micanita, montate in coada de randunica pe un butuc
al arborelui. Capetele bobinelor rotorului sunt conectate la lamelele colectorului care fac
contact, in timpul rotatiei, succesiv cu periile situate in portperii ce sunt fixate cu material
izolant de stator.Periile, din carbune, cupru sau bronz grafitat sunt conectate prin legaturi
flexibile din cupru, la bornele masinii. Ele sunt fixate in „axa neutra”, ceea ce duce la
imbunatatirea comutatiei.

Functionarea masinii de curent continuu

a. Tensiunea electromotoare

Prin miscarea laturilor active ale bobinajului rotoric in campul magnetic inductor radial
creat de infasurarea de excitatie sunt induse in acestea tensiuni electromotoare periodice,
proportionale cu viteza v, cu lungimea laturii l si cu inductia magnetica B.
( )
e = l v  B , care dupa cum se poate observa genereaza un curent al carui sens este sensul
de inaintare al burghiului drept, situat perpendicular pe planul vectorilor v si B la rotirea
primului peste cel de-al doilea. Valoarea acesteia va fi (in conformitate cu cele cunoscute din
( )
algebra vectoriala) e = lvB sin  v  B . In situatia ortogonalitatii acestora (cazul masinilor de
curent continuu) , e = Blv , sinusul unghiului format de cei doi vectori fiind unitar.
Datorita colectorului si periilor (cu rol de redresor mecanic ), tensiunea electromotoare
a masinii (masurata la borne la mersul in gol) este o marime practic constanta cand numarul de
crestaturi este mare (pulsatia datorita comutatiei lamelelor la perii fiind in acest caz neglijabila).
Periile fiind fixe, situatia conductoarelor caii de curent conectata la perii fata de campul
magnetic se modifica in mica masura cand periile comuta lamelele. Tensiunea electromotoare
a masinii se exprima atunci ca produsul intre tensiunea electromotoare medie em,
305
corespunzatoare inductiei magnetice medii Bm si numarul de laturi active dintr-o cale de curent
Na: E = em N a = BmlvN a

Dar inductia magnetica medie Bm este raportul dintre fluxul magnetic inductor Φ0 al

unui pol si aria τl corespunzatoare pasului polar Bm = 0 . Viteza de miscare a conductoarelor
l
fata de camp este proportionala cu turatia n, cu numarul de perechi de poli p si cu pasul polar:
2pn
v= ;
60

Daca N este numarul total de laturi active, iar masina are 2a cai de curent, numarul de
N
laturi corespunzator unei cai de curent este N a = .
2a

Cu acestea, rezulta expresia tensiunii electromotoare E0 de functionare a masinii,

prportionala cu viteza de rotatie si cu fluxul magnetic inductor:
pN n pN 
E0 = 0 =  0 = K0
a 60 a 2
pN
S-a notat prin K = , o constanta dependenta de elementele constructive ale masinii.
2a
In general, se utilizeaza turatia n in locul vitezei unghiulare pentru a exprima tensiunea
pN 2
electromotoare in forma: E0 = K e n 0 unde K e = = K
60a 60
La functionarea masinii ca generator electric, sensul de referinta si cel adevarat al
curentului este cel al tensiunii electromotoare. La functionarea ca motor electric tensiunea
electromotoare are sensul de referinta si cel adevarat invesrsat fata de sensul curentului si de
aceea este denumita si tensiunea contraelectromotoare.

b. Cuplul electromagnetic

La functionarea in sarcina, caile de curent ale indusului (rotorului) sunt parcurse de

curentii ramificati la conexiunea cu lamelele care sunt in contact cu periile colectoare.
Curentul din rotor produce un camp magnetic propriu de „reactie a indusului” care se
adauga la campul inductor al polilor de excitatie, modificand intr-o oarecare masura repartitia
campului in intrefier si valoarea fluxului magnetic longitudinal Φ corespunzator unui pas polar.
Campul magnetic rezultant principal induce in caile de curent tensiunea electromotoare
E = K , diferita de E0 ,corespunzatoare numai fluxului inductor Φ0.
Puterea electromagnetica totala, corespunzatoare tensiunii electromotoare E si
curentului I de sarcina al masinii, este denumita puterea interioara si are expresia:
P = EI = KI

Cuplul electromagnetic ce se exercita asupra rotorului rezulta conform relatiei:

P EI KI
M= = = = KI ; in literatura, constanta K se noteaza frecvent si cu Km,
  

306
 pentru a i se conferi semnificatia de constanta a cuplului, valoarea ei fiind data de relatia
pN
k= , in care 20 este numarul de cai de curent, N numarul de spire, iar p numarul de perechi
2a
de poli.

La functionarea ca generator a masinii, cuplul electromagnetic are sensul opus miscarii,

antrenarea rotorului fiind impusa de motorul primar, pe cand la motor cuplul electromagnetic
actioneaza in sensul miscarii, antrenand rotorul.

c. Schemele echivalente ale circuitului indus

a b
Fig. 2.

La functionarea ca generator, tensiunea electromotoare si curentul au acelasi sens in

caile de curent ale indusului. Tensiunea la bornele masinii generatoare are acelasi sens ca si
curentul in circuitul exterior bornelor. Tensiunea electromotoare este echilibrata de tensiunea
la borne si de caderea de tensiune interioara in rezistenta cailor de curent, inclusiv rezistenta
de contact intre perii si lamelele colectorului: E = U + rI

La functionarea ca motor, sensul curentului este schimbat fata de functionarea ca

generator; tensiunea la borne impune sensul curentului in circuitul interior masinii, fiind
echilibrata de tensiunea electromotoare si de caderea de tensiune interna: U = E + rI

Celor doua ecuatii de tensiuni le corespund schemele echivalente cunoscute,

reprezentate in figura 2.a. si respectiv b. Caderile de tensiune in rezistenta indusului si la
contactul dintre perii si lamele totalizeaza la sarcina nominala valori relativ mici de ordinul
catorva procente din tensiunea nominala.

Motoare de curent continuu.Clasificare, utilizare

Masinile electrice de curent continuu ca si cele de curent alternativ sunt reversibile,
putand functiona ca generatoare sau ca motoare dupa cum sunt antrenate sau antreneaza
mecanisme. Celor doua ecuatii de tensiuni le corespund schemele echivalente cunoscute,
reprezentate in figura 2.a. si respectiv b. Caderile de tensiune in rezistenta indusului si la
contactul dintre perii si lamele totalizeaza la sarcina nominala valori relativ mici de ordinul
catorva procente din tensiunea nominala.
Atat la generatoare cat si la motoare, dupa felul excitatiei distingem: masini cu excitatie
derivatie (paralel), serie sau mixta (compound).

307
 Motoarele cu excitatie derivatie alimentate de la o sursa de tensiune constanta sau
avand numai infasurarea de excitatie la tensiune constanta, iar indusul alimentat de la o sursa
de tensiune variabila (motoare cu excitatia alimentata separat) sunt folosite la actionarea
masinilor unelte grele; in comparatie cu motoarele asincrone, ele permit reglajul turatiei in
limite largi si in mod continuu.Regimurile lor tranzitorii de pornire, franare si inversare a
sensului de rotatie au durata relativ scurta, iar caracteristica de viteza este dura (rigida, adica
viteza se modifica putin cand variaza cuplul de sarcina).

Motoarele cu excitatie serie sunt folosite in tractiunea electrica, la actionarea

trmvaielor, troleibuzelor, electrocarelor, la demararea motoarelor autovehiculelor si la unele
macarale telescopice. Ele au caracteristica mecanica moale (viteza scade mult la cresterea
cuplului de sarcina ), au cuplu mare la pornire, suporta mai bine suprasarcinile si nu sunt
sensibile la caderile mari de tensiune.

Motoarele cu excitatie mixta se utilizeaza la actionarile mecanismelor cu regim

variabil, cu numar mare de conectari si franare dinamica la oprire.Caracteristicile lor sunt
intermediare in raport cu cele ale motoarelor derivatie si serie.

Caractersticile de functionare ale motoarelor de curent continuu

Unele proprietati importante, specifice regimurilor de functionare ale diverselor tipuri

de motoare electrice, sunt continute in expresiile analitice sau reprezentarile grafice ale
caracteristicilor naturale sau artificiale de functionare. Dintre cele mai importante caracteristici
se mentioneaza: caracteristica cuplu-viteza (caracteristica mecanica), caracteristica viteza –
curent si caracteristica randament- sarcina.

Regimurile elctromecanice permanente de functionare ale motoarelor de curent

continuu sunt determinate de ecuatiile de mai jos si se refera la tensiunea la borne, tensiunea
electromotoare de rotatie, cuplul electromagnetic, echilibrul cuplurilor rotorice si fluxul
magnetic principal:
U = E + rI
E = K
M = KI 
M = M r ( )
 = f ( I , ie )

Cuplul rezistent Mr care se opune miscarii de rotatie a rotorului include cuplul de

sarcina al mecanismului antrenat, cuplul datorat frecarilor in lagare, de ventilatie si cel
corespunzator pierderilor in fierul rotorului. El trebuie dat in general grafic sau analitic ca
functie de viteza de rotatie Ω. Pentru simplificare se considera uneori cazul particular cand
cuplul rezistent este un parametru independent de turatie.
Fluxul magnetic Φ este o functie neliniara a curentilor din infasurarile masinii. Daca se
considera compensata reactia indusului, prin efectul polilor auxiliari si a unor infasurari de
compensatie, fluxul Φ se poate aproxima ca fiind egal cu cel inductor Φ0, adica o functie
dependenta numai de curentul de excitatie (caracteristica de magnetizare a masinii).

308
 Prin rezolvarea celor cinci ecuatii de mai sus se pot determina marimile E,I,Ω,M, Φ ce
caracterizeaza regimul permanent.

Ecuatiile caracteristicilor viteza – curent, viteza – cuplu

Se obtin prin eliminarea variabilelor intermediare (E si apoi I) intre primele doua

respectiv trei ecuatii ale sistemului anterior:

U − rI U  rI 
= = 1 − 
K K U
U rM U rM
= (1 − )= −
K UK K (K )2
Exprimarea fluxului magnetic ca functie a curentilor din infasurarile masinii
corespunzatoare diverselor tipuri de motoare conduce la ecuatiile particulare ale
caracteristicilor. Aceste ecuatii explicite contin marimile si parametrii care pot fi comandati
(modificati prin actiune directa) in vederea obtinerii caracteristicilor artificiale necesare
diverselor actionari (porniri, opriri, reglaj al turatiei ).

a. Motorul cu excitatie separata sau derivatie (figura 3. a.) are fluxul magnetic inductor Φ,
in prima aproximatie, independent de sarcina, egal cu cel inductor Φ0 dependent numai de
valoarea curentului de excitatie ie.

Fig.3.a Fig. 3.b.

Ecuatiile caracteristicilor principale viteza-curent si cuplu-viteza (figura 3.b.) sunt

 I   M 
atunci liniare si pot fi exprimate intr-o forma asemanatoare:  = 0 1 −  = 0 1 −
 I   M 
 p   p 

U
unde: 0 = este viteza de mers in gol ideal (la I = 0 )
K
U
Ip = este curentul natural de pornire (la Ω = 0, fara reostat de pornire)
r
U U2
M p = K = KI p = cuplul natural de pornire.
r r0

309
 In mod uzual se cunosc valorile nominale ale curentului In si vitezei Ωn, incat
n
substituind  0 = se obtine o alta forma de exprimare a ecuatiilor caracteristicilor
In
1−
Ip
naturale principale ale motorului de curent continuu derivatie, numita „ forma normala ”:
I M
1− 1−
Ip Mp
 = n = n
I M
1− n 1− n
Ip Mp

Caracteristica naturala a turatiei este ca in functie de sarcina motorului derivatie are panta
foarte mica (caracteristica rigida, sau dura ), fiind proportionala cu rezistenta indusului care
este de ordinul a catorva procente din rezistenta echivalenta nominala a motorului. De aceea
turatia se mentine practic constanta la variatia cuplului de sarcina (bineinteles in limite
normale) si deci puterea rezulta proportionala in aceste limite cu cuplul P = M .

b. Motorul cu excitatia serie (figura 4.a.) are in domeniul liniar al caracteristicii de

magnetizare fluxul magnetic Φ proportional cu intensitatea curentului de sarcina,  = LI ,
iar cuplul este proportional cu patratul intensitatii M = KLI 2 .

Fig. 4 a Fig. 4 b

Ecuatiile caracteristicilor sale principale (figura 4 b) rezulta atunci prin substituirea

expresiei fluxului in ecuatia motorului de curent continuu, prezentata mai sus,
U rM U rM
= (1 − )= −
K UK K (K )2
Rezulta pentru Ω valorea:
U r + Re r + Re  U   I 
= − =  − 1 =   − 1
KLI KL KL  (r + Re )I  I
 p 


U r + Re  Mp 
= − =   − 1
KLM KL  M 
 
S-au folosit notatiile:
Re rezistenta infasurarii de excitatie serie
r = Re
−  = − viteza asimptotica la I →  si M → 
KL
310
 U
Ip = curentul natural de pornire
r + Re
r + Re 2 U2
M p = KLI = 2
Ip = cuplul natural de pornire
p
 (r + Re )
n
Folosind valorile nominale ale curentului In si vitezei Ωn, se substituie   = in
Ip
−1
In
expresiile ecuatiilor anterioare pentru obtinerea formei normale a ecuatiilor caracteristicilor
naturale ale motorului serie:
Ip Mp
−1 −1
 = n I = n M
Ip Mp
−1 −1
In Mn
Turatia motorului serie variaza mult la schimbarea cuplului de sarcina. De aceea
functionarea in gol cand turatia creste mult peste cea nominala (motorul se ambaleaza) este
inadmisibila.
Cuplul electromagnetic fiind proportional cu patratul intensitatii curentului,
suprasarcinile motorului serie (in particular pornirea) sunt caracterizate printr-un cuplu relativ
sporit in raport cu motorul derivatie.
La valori mari ale curentului de excitatie, fluxul magnetic inductor nu mai creste insa
proportional cu intensitatea curentului de sarcina, datorita saturatiei, ci se mentine aproximativ
constant. In acel domeniu, motorul serie are caracteristici asemanatoare motorului derivatie.

c. Motorul cu excitatia mixta are caracteristici intermediare motoarelor derivatie si serie.

Datorita excitatiei derivatie este evitata ambalarea la mersul in gol, iar excitatia serie determina
un cuplu marit la pornire.

Randamentul motorului de curent continuu

Motorul electric transmite mecanismului actionat energia necesara producerii lucrului
mecanic din energia electromagnetica pe care o poate primi prin intermediul campului
electromagnetic, de la reteaua electrica de alimentare.
Pierderile de putere produc incalzirea masinii si micsorarea randamentului. Ele sunt de
natura mecanica (frecari in lagare si prin ventilatie) si electromagnetica (in fier, in cupru si
contactul periilor cu lamelele colectorului ). Conform schemei bilantului de puteri din figura 5
din puterea electromagnetica primita de motor, P1 = UI, se scad pierderile de putere in circuitele
electrice ΔPCu (inductor, indus si colector) si in fier ΔPFe spre a obtine puterea electromecanica
P2 = EI a rotorului.Dupa scaderea pierderilor mecanice ΔPm, ramane puterea utila P = MΩ
transmisa de arbore mecanismului antrenat.

311
 Fig. 5

La motorul derivatie ca si la generator pierderile de putere se pot separa in pierderi

constante independente de sarcina (ΔP0 ), pierderi proportionale cu intensitatea curentului de
sarcina (ΔP1 = β ΔP1n) si pierderi proportionale cu patratul intensitatii curentului de sarcina
(ΔP2 = β2 ΔP2n ). De aceea caracteristica randamentului are valoarea maxima la factorul de
I P
sarcina  = = pentru care pierderile de putere constante sunt egale cu cele dependente
I n Pn
de patratul curentului de sarcina, ΔP0 = ΔP2.

Intr-adevar, scriind randamentul sub forma:

P1 − P P0 P1  P2  2 P P P P P P

= = 1− − − = 1 − 0 1n − 1 1n  − 2 1n  2 =
P1 P1 P1 P1 P1n P1 P1n P1 P1n P1
p 0
= 1− − p1 − p 2 

d
in care cu litere mici s-au notat puterile raportate la P1n; anuland acum derivata, = 0 , in
d
conformitate cu consecinta teoremei lui Fermat din analiza matematica rezulta

P0
= P2 sau p 0 = P1n p = P1n  2 p 2 =  2 P2 n = P2
 2

La motoarele de tip serie sau mixt este mai dificil de exprimat, in forma explicita
randamentul ca functie de factorul de sarcina, deoarece la tensiune constanta fluxul magnetic
si turatia variaza cu sarcina. Aspectul caracteristicii de randament este insa acelasi.

Caracteristica randamentului este in general destul de plata in jurul valorii maxime,

incat la sarcina nominala valoarea randamentului nu difera esential de cea maxima.

Alaturi de tensiunea nominala, puterea nominala (mecanica utila) si turatia nominala,

randamentul nominal este o marime caracteristica inscrisa in cataloage, pe placuta sau in
documentele insotitoare ale masinii.

312
Pornirea motoarelor de curent continuu

Problemele generale privind limitarea curentilor si a cuplurilor de pornire se pun si in

cazul motoarelor de curent continuu. Mentionam trei preocedee de pornire: prin conectare
directa, cu reostat de pornire si prin reducerea tensiunii de alimentare.

a. Pornirea prin conectare directa –se poate folosi numai la motoare de mica putere,
construite in mod special astfel incat curentul de pornire sa nu depaseasca valori de ordinul Ip
= 5In. Motoarele de curent continuu uzuale, mai ales cele de mare putere, au rezistenta interna
foarte mica. Astfel pentru un motor de 100 kW rezistenta inerna este de ordinul 5% Un/In. La
pornire (cand turatia si tensiunea electromotoare sunt nule) daca se conecteaza indusul direct
la retea (la motoarele cu excitatia derivatie si mixta dupa conectarea prealabila a circuitului de
excitatie) rezulta un curent de pornire de pana la 20 In, care solicita periile, bobinajul si arborele,
la incalzire, respectiv la forte si cupluri electrodinamice inadmisibil de mari; la colector poate
aparea „focul circular”, iar reteaua de alimentare este si ea afectata de un soc ce poate fi
daunator, in lipsa unei protectii adecvate.De aceea pornirea prin conectare directa nu se
foloseste in mod uzual.

b. Pornirea cu reostat este metoda cea mai raspandita. Reostatul de pornire, metalic, racit in
aer sau ulei, este conectat in serie pentru a reduce curentul de pornire la valori de ordinul
U
Ip = = 2 I n . El este divizat in cateva trepte care sunt comutate automat sau manual pe
r = Rp
U −E
masura ce scade curentul I = , ca urmare a aparitiei si a cresterii tensiunii
r + Rp
contraelectromotoare de rotatie E = K .

In figura 6. sunt reprezentate caracteristicile artificiale la pornirea cu reostat in doua trepte,

R R
Rp → p si p → 0 , pentru care s-a ales Ipmax = 2In, iar Ipmin = 1,1 In.
2 2

Fig. 6.

c. Pornirea prin reducerea tensiunii de alimentare se foloseste la unele instalatii de mare

putere, mai ales in cazurile cand sunt necesare porniri dese si cand reostatul de pornire este

313
voluminos si produce pierderi de energie insemnate. Pentru reducerea tensiunii de alimentare
a indusului (nu si a inductorului) se folosesc: masini „subvoltoare-supravoltoare ” conectate in
serie, divizarea tensiunii de la baterii de acumularoare sau grup special motor generator.

La motoarele serie folosite in tractiunea electrica pe langa reostatul de pornire se

practica reducerea la jumatate a tensiunii aplicate motoarelor prin conectarea lor, cate doua in
serie, manevra efectuindu-se manual sau automat.

314
 CAPITOLUL XXV

CONVERTOARE DE PUTERE

Introducere

Din ratiuni economice, energia electrica este furnizata de retele electrice trifazate la
frecventa de 50 Hz.
Din punctul de vedere al utilizatorului, este necesara uneori energie electrica de curent
continuu, sau energie elecreica la frecvente diferite de cea a retelei.
Pana pe la inceputul anilor 1970, acest deziderat se realiza de catre redresoare cu seleniu
in cazul obtinerii curentului continuu, respectiv convertizoare rotative constituite din grupuri
generator –motor. Odata cu dezvoltarea dispozitivelor semiconductoare proprii electronicii de
putere (diode, tiristoare, triace si tranzistoare, daca ar fi sa le enumeram doar pe cele mai
importante) s-au putut concepe si construi convertoare statice (fara parti in miscare) capabile
sa modifice tensiunea sau frecventa undelor electrice.

Distingem doua tipuri de surse de alimentare de tensiune:

- surse de tensiune continua caracterizate prin valoarea U a tensiunii
- surse de tensiune alternativa caracterizate de valoarea efectiva (eficace) a tensiunii
U si frecventa f
Distingem patru tipuri de convertoare, ale caror scheme de principiu sunt date in fig.1:
- Convertoare alternativ – continuu numite REDRESOARE
- Convertoare continuu- continuu numite CHOPPERE
- Convertoare continuu – alternativ numite INVERTOARE
- Convertoare alternativ – alternativ, numite siplu CONVERTOARE in cazul in care
modifica numai valoarea efectiva a tensiunii, respectiv CICLOCONVERTOARE,
atunci cand modifica atat valoarea efectiva a tensiunii cat si frecventa acesteia.

315
 Fig. 1

Dintre aplicatiile convertoareler statice, amintim:

- pentru redresoare: alimentarea masinilor de curent continuu, incarcarea bateriilor
de acumulatoare
- pentru choppere: comanda motoarelor de curent continuu (variatia vitezei acestora)
- pentru invertoare: producerea tensiunilor alternative de la baterii de acumulatoare
(vezi UPS –rile din retelele de calculatoare )
- pentru cicloconvertoare: comanda motoarelor de curent alternativ (variatia vitezei
acestora)

In cele ce urmeaza vom detalia doar redresoarele necomandate realizate cu diode

semiconductoare, atat in varianta monofazata cat si trifazata.

Redresarea monofazata

1. Redresorul monofazat necomandat in punte

Dispozitivul electronic utilizat pentru redresare este dioda semiconductoare, un dipol pasiv
polarizat ai carui poli poarta numele de anod respectiv catod, figura 2:

Fig. 2

316
 Dioda blocata se comporta ca un intreruptor deschis, iar atunci cand conduce se
comporta ca un intreruptor inchis.
De remarcat faptul ca acesta caracteristica ideala a diodei este un model de studiu pentru
convertoare, caracteristica unei diode reale aratand ca in figura 3, in care se poate observa
existenta unui curent rezidual in starea blocata a diodei, precum si o tensiune de prag de
deschidere a diodei in starea de conductie, (0,6 V valoare tipica pentru diodele cu siliciu; la
diodele cu germaniu aproape neutilizate astazi in aplicatii industriale, valoarea de prag a
tensiunii este de 0,2 V, valoare tipica).

Fig. 3

2. Redresorul dubla alternanta

a. Principiul de functionare

Fig.4

In figura 4 este prezentata schema unui redresor monofazat necomandat in punte

Graetz, care debiteaza pe o sarcina rezistiva R. Comportarea acestuia se poate urmari din fig.5.

317
 Fig. 5

In figura 6 vom prezenta formele de unda, asociate functionarii redresorului monofazat

in punte.
In alternanta pozitiva conduc diodele D1 si D3, ceea ce revine la uD1 = 0 si uD3 = 0
(intreruptoare inchise ).Avem: (teorema a II a a lui Kirchof ): v- uD1 –u –uD3 = 0, deci v-u = 0
sau v = u > 0
Pe noduri (teorema I a lui Kirchof ): i = iD1 = j = u/R

In alternanta negativa conduc diodele D2 si D4, ceea ce revine la uD2 = 0 si uD4 = 0

(intreruptoare inchise ).Avem: (t II K ): v + uD2 + u + uD3 = 0, deci v + u =0 sau u = -v. > 0

Pe noduri (tI K ): i = - j = u/R pentru dioda D1 teorema a IIa alui Kirchof se scrie: uD1
+ uD4 + u = 0 de unde uD1 = -u = v < 0

318
 Fig. 6

b. Marimi caracteristice
Se observa din figura 6, faptul ca atat tensiunea cat si curentul redresate sunt de forma
pulsatorie, pastrand acelasi sens (graficele acestora situandu-se in permanenta deasupra axei
absciselor, deci din punct de vedere matematic avand acelasi semn.
T
Perioada acestora este T ' = ceea ce la frecventa de 50 Hz a retelei din tara noastra
2
(in SUA si Japonia frecventa retelei este de 60 Hz) conduce la T’ = 10 ms respectiv
f ' = 2 f = 100 Hz .

Datorita permanentei pozitivitati a tensiunii si curentului redresate valorile instantanee

U
ale acestora se vor scrie: u = Vˆ sin  t = 2U sin  t , respectiv i = 2 sin  't in
'

R
ˆ
care prin V s-a notat valoarea de varf, sau valoarea maxima a tensiunii redresate pulsatorii.

319
 De asemenea putem calcula valoarea medie a tensiunii si a curentului pe o
T

22 2 2U
semiperioada, considerand: umed =  U 2 sin tdt = ; respectiv valoarea medie a
T0 
umed 2 2U
curentului imed = =
R R

Similar se poate calcula valoarea eficace a tensiunii pulsatorii

Vˆ
( )
T
1 U

2
U= = 2U sin  t dt , respectiv a curentului pulsatoriu I =
2 
T 0 R

Puterea absorbita de sarcina se va calcula cu formula de curent continuu

U2
P = RI 2 = .
R

Evident, (vezi figura 6) ca pentru diodele care au o perioada T’ de pauza in conductie

i
iDmed = med , iar tensiunea maxima pe diode este U D max = Vˆ
2

c. Filtrarea prin condensator: netezirea tensiunii

Pentru a realiza filtrarea se va plasa in paralel cu sarcina un condensator C, fig.7; de

regula acesti condensatori au valori de ordinul zecilor pana la ordinul zecilor de mii de μF
(reamintim ca Faradul este unitatea de masura SI pentru capacitatea condensatoarelor), care
conform tehnologiei de fabricatie sunt condensatori electrolitici polarizati, borna – fiind in
marea majoritate a cazurilor legata la mantaua exterioara de Al a acestuia.

Atentie ! Un condensator polarizat prezinta o borna +, respectiv una -, ca atare trebuie

cu strictete respectat modul de conectare a acestuia intr-un circuit.

Fig. 7

Formele de unda asociate functionarii schemei din figura 7 sunt date in figura 8.

320
 Fig. 8

Conform teoremei comutatiei, tensiunea la bornele unui condensator nu poate varia prin
salt, acesta incarcandu-se, respectiv descarcandu-se lent (in cazul nostru cu constanta de timp
T = RC, unde este reprezinta rezistenta sarcinii montajului redresor).
Avantaje: Putem constata ca prezenta condensatorului diminueaza puternic caracterul
ondulator al tensiunii redresate: u = Vˆ − Vmin , ceea ce conduce la cresterea sensibila a valorii
medii a tensiunii redresate, aceasta apropiindu-se de Vˆ cu cat valoarea capacitatii
condensatorului este mai mare.
Dezavantaje: Se constata aparitia varfurilor de curenti (suprcurentii sunt caracteristici
comutatiei in circuitele cu caracter caacitiv) ceea ce face ca atat diodele redresorului cat si
transformatorul care il alimenteaza sa functioneze in conditii necorespunzatoare. Din acest
motiv filtrarea cu condensatoare se utilizeaza eminamente in circuite de puteri mici.

d. Filtrarea cu bobina: netezirea curentului

Pentru a realiza filtrarea se va plasa in seri cu sarcina o bobina de netezire, figura 9, de
ordinul mH (reamintim ca unitatea de masura a in ductivitatilor in SI este Henry-ul. uS

Fig. 9

321
 Formele de unda asociate functionarii schemei din figura 9 sunt date in figura 10:

Fig. 10

In conformitate cu teorema comutatiei curentul printr-o bobina nu poate varia prin salt,
el stabilindu-se lent atat in sens crescator cat si descrescator, datorita fenomenului autoinductiei
(caz particular al legii inductiei electromagnetice ), curentul autoindus in bobina nepermitand
variatii rapide ale curentului total prin aceasta, conform teoremei lui Lenz.
Bineinteles ca datorita faptului ca bobina si condensatorul sunt entitati duale, in cazul
bobinei vor fi posibile supratensiunile, care pot fi deranjante determinand deteriorari ale
izolatiilor, precum si declansarea intempestiva a dispozitivelor de protectie la supratensiune
din instalatii.

Se observa din figura 10 diminuarea caracterului ondulator al curentului, care devine

cu atat mai neted cu cat valoarea inductivitatii este mai mare, precum si faptul ca ne situam din
punctul de vedere al sarcinii intr-un regim de conductie neintrerupta. Acest tip de filtrare, cu
bobine de netezire este utilizat in convertoarele de puteri mari, utilizarea lor in cazul
convertoarelor de puteri mici nefiind economica datorita costurilor mari ale bobinelor de
netezire (miez feromagnetic si infasurari de Cu sau Al ).

3. Redresarea trifazata

a. Tipuri de redresoare trifazate

Distingem trei tipuri de montaje redresoare trifazate, conform figurii 11:
1. montaj P, fig.11 a cu intrarea in stea si redresare simpla sau mono alternanta, pe
fiecare faza fiind o singura dioda redresoare
2. montaj PD, fig.11 b cu intrarea in stea si redresare in punte, pe fiecare faza fiind
doua diode redresoare
3. montaj S, fig. 11 c cu intrarea in triunghi si redresare in punte, pe fiecare faza fiind
doua diode redresoare

322
 In cele ce urmeaza vom detalia doar functionarea montajului P, cel mai simplu redresor
trifazat, in care vom considera diodele ca fiind ideale (vezi caracteristica din figura 2)

Fig. 11

b. Redresorul trifazat paralel necomandat

In figura 12 este reprezentat redresorul trifazat monoalternanta de tip P, in care s-a
figurat numai secundarul transformatorului de alimentare, in conexiunea stea.

Fig. 12

In acest montaj la un moment dat va conduce doar cate o singura dioda si anume aceea
a carui anod se afla la potentialul cel mai ridicat.

Sa presupunem ca la un moment dat t0 tensiunea v1 devine cea mai ridicata, daca pana
in acest moment conducea dioda D2, aceasta inseamna ca in momentul imediat anterior lui t0,
notat cu t0-, pe dioda D2 aveam vD2 = 0, iar tensiunea pe sarcina era ud = v2. Rezulta ca tensiunea
pe dioda D1 devine vD1 = v1 − ud = v1 − v2 > 0, deoarece am pornit de la ipoteza ca v1 a devenit
cea mai mare ca valoare. Aceasta face ca dioda D1 sa intre in conductie la momentul t0 si
tensiunea pe ea sa devina vD1 = 0 (conform caracteristicii diodei ideale in conductie, fig.5.2.);

323
tensiunea pe dioda D2 care conducea pana la momentul t0 devine vD 2 = v2 − v1 < 0 si deci dioda
D2 se va bloca.

Tensiunea pe sarcina va fi deci:

ud = v1 cand v1 > v2 si v3
ud = v2 cand v2 > v3 si v1
ud = v3 cand v3 > v1 si v2 , ceea ce ne conduce la grafica din figura 13 in care am
prezentat valorile tensiunii normate la 1.

Fig. 13

Se observa ca fiecare dioda conduce o treime dintr-o perioada; in tabelul explicativ de

la subsolul graficului am notat prin 0 starea blocata a diodelor si prin 1 starea de conductie a
acestora.

In ceea ce priveste tensiunea pe dioda D1 pe care am utilizat-o mai sus la explicarea

functionarii redresorului, tensiunea la bornele acesteia (adica tensiunea anod-catod, masurata
dinspre anod spre catod) este:
vD1 = 0 atunci cand conduce dioda D1
vD1 = v1 –v2 atunci cand conduce dioda D2
vD1 = v1 – v3 atunci cand conduce dioda D3

c. Convertoarele de putere si compatibilitatea electromagnetica

Dupa cum se poate observa din studiul de mai sus convertoarele de putere sunt
generatoare de armonici in reteaua de alimentare de curent alternativ, datorita faptului ca
semnalul generat de catre redresoare nu este perfect continuu, iar cel generat de invertoare este
si el distorsionat fata de unul sinusoidal.
Se stie din matematica faptul ca o functie periodica se poate descompune intr-o serie

de tip Fourier (trigonometrica ): f (t ) = A0 +  2 Ak sin( kt +  k ) , unde:
k =1

324
A0 este componenta continua a functiei periodice f(t)
Ak este valoarea efectiva a armonicii de ordinul k
ω este pulsatia fundamentala (ω = 2π/T )
γk este faza initiala a armonicii de ordinul k

De regula functiile care reprezinta semnalele nesinusoidale din electrotehnica (numite

si functii electrotehnice) vor avea doar armonici de ordin impar cu amplitudine puternic
descrescatoare pe masura ce ordinul acestora creste. In aplicatiile clasice (invertoare pilotate
de oscilatoare de 15-20 kHz ), armonicile de ordul trei si respectiv cinci sunt semnificative. In
ultima perioada insa, datorita cresterii vitezei de comutatie a dispozitivelor semiconductoare
de putere, frecventele de lucru au crescut, ceea ce face ca si armonicile de ordin mai ridicat sa
fie semnificative si sa impuna noi masuri pentru evitarea efectului distorsionant al acestora.
Totalitatea masurilor ce se iau in acest scop se circumscriu conceptului de
compatibilitate electromagnetica. Datorita importantei acestui concept si datorita
cvasigeneralizarii electronicii si automatizarilor in cele mai diverse domenii de activitate
(incepand cu aplicatiile domestice, trecand prin cele industriale, din comunicatii si sfarsind cu
programele spatiale ), in ultimii ani s-a structurat o noua disciplina de studiu acceptata ca fiind
o disciplina de sine statatoare, numita chiar „ Compatibilitate electromagnetica ”.
Definitie: Conform normei europene VDE 0870, compatibilitatea electromagnetica
reprezinta capacitatea unui dispozitiv electric de a functiona satisfacator in mediul sau
electromagnetic fara ca acest mediu, care apartine si altor dispozitive, sa fie inadmisibil
perturbat.
Nivelele admisibile de perturbatii (zgomote) electromagnetice sunt legiferate si ca atare
fiecare proiectant de produs alimentat cu energie electrica, precum si fiecare integrator de
sistem care utilizeaza alimentari cu energie electrica trebuie sa se supuna verificarilor de
compatibilitate electromagnetica.

325
 CAPITOLUL XXVI

APLICATII DE CALCUL ALE MASINILOR ELECTRICE

Transformatorul electric

1. Pe jugul circuitului magnetic al unui transformator de 10/0,4kV este plasata o bobina

avand w = 20 spire, la bornele careia se masoara o tensiune U= 100V. Sa se determine numarul
de spire al primarului si secundarului transformatorului. Se va considera tranformatorul ideal.

Rezolvare
Putem asimila transformatorul ca pe unul cu doua infasurari secundare, infasurarea
primara inducand in ambele tensiuni electromotoare, care in cazul unui transformator ideal se
vor regasi integral la bornele de iesire ale celor diua infasurari secundare.
N 10
Raportul de transformare este m = 1 = = 25
N 2 0,4
N 10000
Pe de alta parte vom avea 1 = = 100  N1 = 100w = 2000 , valoare care introdusa in
w 100
N 2000
prima ecuatie ne va da mN 2 = N1  N 2 = 1 = = 80
m 25

2. Schema echivalenta a unui transformator de 10/5 kV avand o putere nominala de 500

kVA, contine urmatoarele elemente
R1 = 1Ω R2 = 0,25 Ω
Xf1= 7Ω Xf2= 1,75 Ω

Se cere:
a. ce curent circula prin bobinajul partii de 5kV scurtcircuitata, daca se alimenteaza
transformatorul cu tensiune nominala ?
b. pierderile, tensiunea si factorul de putere la incercarea in scurtcircuit
Se va lucra in aproximatia lui Kapp cu neglijarea laturilor transversale.

326
 Rezolvare
a. Situatia este un caz de defect, sau o eroare de conectare, care poate duce la defectarea
ireversibila a transformatorului. Se stie din curs si s-a vazut si la laborator faptul ca incercarea
cu bornele secundare scurtcircuitate are loc la tensiune primara redusa U1sc in asa fel incat
curentul prin secundarul transformatorului sa fie cel nominal.
Utilizand schema transformatorului monofazat raportat la infasurarea primara in
aproximarea lui Kapp si neglijand laturile transversale, obtinem figura 1.

Fig. 1

Se observa ca:
 U1 U1
I1 = I1 = = = 707,11A , de

2
 R + R  +  X + X  
2
(R + m R ) + (X
1
2
2
2
f1 +m Xf2
2
)
2

 1 2
  f1 f2


unde rezulta ca I 2 = mI1 = 1414 ,22 A .

Sn 500000
Curentul nominal rezulta din relatia: I 2 n = = = 100 A
U 2n 5000
Deci la scurtcircuit cu tensiune nominala la bornele primarului rezulta
I 2 1414.22
= = 14.14 , adica o depasire de 14 ori a curentului nominal.
I 2n 100

 
b. U 1sc =  R1 + R2  + j  X f 1 + X f 2  I 1n
   
S 500000
Din: Sn = U1n I1n  I1n = n = = 50 A .
U1n 10000
Considerand curentul I1n origine de faza (adica marime reala) se obtine:
U 1sc = (2 + j14 )50 = 100 + j 700 U1sc = 100 + 700 = 707 ,1V
2 2
de unde: si atunci
707,1
u1sc % = 100 = 7,07%
10000

P1sc =  R1 + R2  I12n = 2  502 = 5000W = 5kW
 

327
 
R1 + R2
cos sc = = 0,142 , o valoare foarte scazuta, inadmisibila in
 R + R   +  X + X  
2 2

 1 2
  f1 f2

functionarea normala, cand factorul de putere trebuie sa exceada valoarea de 0,9.

3. Fie un transformator monofazat de urmatoarele caracteristici: 10 kVA, 60 Hz, 600/120

V, iar impedanta echivalenta raportata la primar este egala cu Rech + jX ech = (0,5 + 6,0) .
Secundarul este cuplat la o sarcina cu caracter inductiv.
In aceasta situatie inprimar se masoara U1 = 600 V tensiunea primara, I1 =16,67,A
curentul primar, P1 = 7,8 kW puterea activa absorbita.
Sa se determine tensiunea U2 pe sarcina si factorul de putere pe sarcina.
Se va lucra in aproximatia lui Kapp cu neglijarea laturilor transversale (figura 2 )

Rezolvare

Fig. 2

Puterea aparenta absorbita de primar este S1 = U1xI1 =600x16,67= 10002 VA

Puterea activa absorbita de primarul transformatorului este egala cu: P1=( Rech+R’) I12
 P 7800
de unde R1 = 12 − Rech = − 0,5 = 27,57
I1 (16,67)2
Puterea reactiva a primarului este egala cu: Q1 = S12 − P12 = 10002 2 − 7800 2 = 6261VAR

pe de alta parte Q1 = ( X ech + X )I1 de unde

Q1 6261
2
X = 2
− X ech = − 6 = 16,53
I1 16,672

P1 7800
Factorul de putere in primar este: cos1 = = = 0,78 inductiv, iar
S1 10002
sin 1 = 1 − cos 2 1 = 1 − 0,78 2 = 0,63 de unde I = I (cos 1 − j sin 1 ) semnul „ –” aparand
datorita caracterului inductiv al circuitului primar, care defazeaza curentul in urma tensiunii
primare.
Considerand tensiunea U1 ca origine de faza tensiunea U2’ raportata la primar va fi
egala cu:

328
 U 2 = U 1 − (Rech + jX ech )I ech = 600 − (0,5 + j 6)16,67(0,78 − j 0,63) = 600 − 16,67(4,17 − j 4,365) =
'

= 530,49 + j 72,76

Folosind raportul de transformare, raport in care se afla tensiunea secundara raportata

la primar si tensiunea secundara, vom avea:
 
U U 530,49 + j 72,76 530,49 + j 72,76
m = 2 U2 = 2 = = = 106.1 + j14.55
U2 m 600 5
120
Rezulta ca U 2 = 106 ,12 + 14,55 2 = 107 .09V valoarea efectiva a tensiunii secundare.
 X
Factorul de putere pe sarcina este dat de cos2 = cos arctg  = 0,858
 R 
4. Un motor asincron trifazat conectat la o retea cu frecventa f1 =50 Hz are turatia rotorului
n2 =2910 rot/min. Sa se calculeze:

a. numarul de perechi de poli p si alunecarea s

b. frecventa curentilor rotorici f2
c. viteza de rotatie a campului magnetic invartitor fata de rotor ΔΩ2 sau Δn2.
d. turatia rotorului n2’ pentru functionareaca generator cu aceeasi valoare absoluta a
alunecarii

Rezolvare

a. Corespunzator frecventei de 50 Hz f1 (min −1 ) = 60 f = 3000 min −1 ,

iar pn1 = f1 ; Deoarece n1>n2 rezulta in mod necesar p=1 deci o singura pereche de poli.
n − n 3000 − 2910
si alunecarea s: s = 1 2 = = 0,03
n1 3000
b. p=1
c. f R = sf1 = 0,03  50 = 1,5 Hz
d. Δn2 =3000-2910 = 90 rot/min
e. La functionarea ca generator la aceeasi valoare absoluta a alunecarii avem:
n2’ =3090 rot/min

5. Sa se rezolve problema anterioara pentru mai multe masini asincrone avand turatiile: n2
=1455; 960; 720;

6. Sa se calculeze turatiile n2 ale rotorului pentru fiecare din masinile asincrone care au
numarul de perechi de poli p =1 ;2;3;4; si alunecarile s=1,67%; 2% %; 2,67; daca frecventa
retelei este f1 = 50 ;60; 42; Hz.

60 f1
Indicatie: Se va folosi formula: n2 = (1 − s)
p

329
7. Intre ce limite se modifica turatia unui motor cu doua perechi de poli (p= 2) de la
functionarea in gol cand s0 = 0,45% la functionarea in sarcina cand s1 = 4,5% daca frecventa
retelei este f1 = 50 Hz respectiv 60 Hz.
60 f1
Indicatie: Se va folosi formula: n2 = (1 − s)
p

8. Un motor asincron trifazat are urmatoarele valori nominale cunoscute: Unf =380 V;
Pn = 5kW; ηn = 0,85; cos φn = 0,9; f1 = 50 Hz, n2 = 2862 rot/min. Pierderile de putere in fier
obtinute la incercarea de mers in gol au valorile ΔPfe = 200 W, iar rezistenta unei faze a
statorului este R1 = 1,8 Ω. Sa se calculeze:
a. puterea activa P absorbita de la reteaua de alimentare
b. valoarea efectiva a curentului nominal al unei faze
c. puterea electromagnetica Pem transmisa de catre stator rotorului
d. pierderile de putere ΔP2Cu, in circuitele rotorului
e. pierderile mecanice ΔPm.

Rezolvare

a. Cunoscand puterea utila si randamentul se obtine puterea absorbita:

P 5000
P1n = n = = 5900W
u 0,85

b. Curentul nominal al unei faze este dat de expresia:

P1n 5900
I1n = = = 5,75 A
3U n cosn 3  380  0,9

c. Puterea electromagnetica Pem transmisa de stator rotorului se obtine din puterea activa
absorbita de la retea prin scaderea ierderilor in fier si in circuitele statorului:
Pem = P1n − PFe − 3R1I12n = 5900 − 200 − 178 = 5522W

d. Pierderile de putere in circuitele rotorului sunt:

n −n
PCu 2 = sPem = 1 2 Pem = 0,046  5  522 = 254W
n1
e. Pierderile mecanice se obtin din pierderile de putere totale prin scaderea celorlalte
pierderi de putere:

Pm = P − PCu − PFe = P1n − Pn − PCu1 − PCu 2 − PFe =

= 5900 − 5000 − 178 − 254 − 200 = 268W

9. Un motor derivatie de putere Pn = 9,6kW, tensiune nominala Un = 220V, curent nominal

In = 51 A, curent de excitatie iex = 1A si turatie nominala n = 500 rot/min, are rezistenta
indusului egala cu 5% din rezistenta nominala.Pentru pornire se admite Imax = 2,5 In si Imin =
1,15 In.

330
 Sa se determine:
a. rezistenta indusului si tensiunea electromotoare nominala
b. cuplul nominal util al motorului
c. cuplul electromagnetic nominal (transmis rotorului) si cuplul de pierderi la mersul in gol
d. ecuatia caracteristicii mecanice cuplu-turatie
e. ecuatia caracteristicii cuplu-viteza unghiulara
f. viteza de rotatie la mersul in gol

Rezolvare
Un 220
a. Rezistenta nominala a motorului se defineste astfel: Rn = = = 4,4
I n − iex 50
Rezistenta indusului este deci: ri = 0,05x4,4= 0,22Ω Tensiunea electromotoare rezulta
din ecuatia: En = U n − ri (I n − iex ) = 220 − 0,22  50 = 209V .

Pn 9,6  103
b. Cuplul nominal util: M nu = = = 183Nm
n 
500
30
c. Cuplul electromagnetic (transmis rotorului) corespunde puterii electrice: Pe= EI:
En (I n − iex ) 209  50
M en = = = 200 Nm
n 
500
30
Diferenta dintre cuplul electromagnetic si cel util (la arbore) reprezinta aproximativ
cuplul de mers in gol: M 0 = M en − M nu = 17 Nm
d. Ecuatia caracteristicii cuplu-turatie rezulta din eliminarea curentului intre ecuatiile:
U = E + ri I = k + ri I si M e = kI
U r
Se obtine:  = − Me i 2
k (k )
e. Ecuatia caracteristicii cuplu – viteza este in fapt tot ecuatia de mai sus pusa insa sub alta
forma
f. Pentru valoarea cuplului electromagnetic de mers in gol (vezi punctul c) M e0 = 17 Nm
30
apelam la rezultatul de la punctul e, in care n =  .


331
 MODULUL VI
EXECUTAREA BRANSAMENTELOR

332
 CAPITOLUL XXVII

EXECUTAREA BRANSAMENTELOR AERIENE

Bransamentul electric reprezinta instalatia de joasa tensiune destinata alimentarii cu

energie electrica a unui consumator, executata de la linia electrica de distributie pana la
contorul electric de la consumator.
contorul electric de la consumator.
Partile principale ale bransamentului electric sunt:
- bransamentul propriuzis subteran care constituie legatura de la linia electrica subterana pana
la nisa bransamentului;
- nisa de bransament, care reprezinta un gol paralelipipedic, amenajat in zid sau construit
special, in care se monteaza echipamentul electric necesar protejarii coloanei electrice si
distribuirii energiei electrice;
- coloana electrica, care constituie legatura dintre echipamentul nisei si contorul abonatului.
Domeniul de aplicare al proiectului se refera la executarea bransamentelor electrice
subterane de joasa tensiune, utilizate pentru alimentarea cu energie electrica a consumatorilor
care solicita puteri electrice mici (pana la 50 kW) pentru instalatiile de utilizare.
Se enumera toate operatiile necesare la acest gen de lucrari, in scopul uniformizarii
tehnologiei respective.
Procesul tehnologic de executie a bransamentelor se refera doar la lucrarile realizate
fara tensiune.
Domeniul de aplicare al proiectului se reflecta asupra lucrarilor noi si a reperatiilor
capitale.
Bransamentele se proiecteaza si executa numai in baza dosarelor preliminare depuse la
intreprinderea furnizoare de energie electrica si aprobate de aceasta.
Dupa ce se va efectua studiile si masuratorile pe teren, intreprinderea furnizoare

333
intocmeste devizele si notele de lucrari in vederea executarii bransamentului.

Bransamentul aerian asigura legatura cu conductoare aeriene de la linia electrica

aeriana de distributie a intreprinderii furnizoare de energie si pana la firida de bransament a
abonatului.
In functie de pozitia consumatorilor fata de reteaua aeriana de joasa tensiune, se
deosebesc doua tipuri de bransamente:
a. Bransamente fara traversare, cand reteaua electrica se afla pe aceeasi parte a drumului
cu consumatorii (fig. 1, 2).

b. Bransamente cu traversare, cand reteaua electrica se afla pe partea opusa a drumului, fata
de consumatori (fig. 3, 4, 5).

334
 Aceste bransamente se impart, la randul lor, in alte doua categori, dupa modul in care
se face intrarea in cladire:
1. Bransamente cu suport pentru zid, cand cladirea are o inaltime mai mare de 4 m de la
streasina (fig. 1, 3, 5).
2. Bransamente cu suport pe cladire, cand aceasta are o o inaltime sub 4 m la streasina
(fig. 2, 4).

Bransamentele electrice aeriene pot fi considerate ca fiind compuse din doua parti:
- partea de bransament din exteriorul cladirii, formata din legatura de la linia de distributie de
joasa tensiune pana la cladirea abonatului, realizata cu conductoare aeriene.
- partea de bransament interioara, montata in cladire, cuprinzand echipamentul firidei de
bransament, coloana de coborare de la suporturile pe cladire si firida, coloanele interioare de
la firida la contorul de decontare.

Conditii tehnice

La executarea bransamentelor aeriene vor fi respectate urmatoarele:

a. Conductoarele de bransament vor fi din aluminiu (funie) si vor fi izolate cu izolatie pentru
tensiuni nominale de cel putin 1000 V si rezistente la intemperi.

335
b. Sectiunea minima din punct de vedere mecanic va fi de 16 mm2 , in cazul bransamentelor
realizate direct, fara traversari.

c. In cazul traversarilor peste drumuri, linii de telecomunicatii si diverse constructii, sectiunea

minima va fi de 25 mm2 .

d. Distanta de la conductoarele bransamentului pana la suprafata solului trebuie sa fie de cel

putin:

• 6 m deasupra portiunii carosabile a drumurilor de orice categorie si curtilor

accesibile vehiculelor;

• 5 m deasupra curtilor si gradinilor neaccesibile vehiculelor;

• 4 m deasupra potecilor accesibile numai pietonilor sau trotoarelor (in cazul

bransamentelor intrand in cladiri direct din strada).

e. Cand lungimea bransamentului depaseste 25 m se vor prevedea stalpi intermediari.

f. Suporturile curbe, precum si consolele cu izolatoare care se asaza pe cladiri trebuie sa fie
fixate in materialul de baza al peretilor si nu in tencuiala sau in satratul acoperitor al cladirilor
din lemn.

g. Tractiunea in conductoarele izolate ale bransamentelor nu se normeaza, cu conditia

respectarii gabaritului acestora fata de sol si a depasirii momentului capabil al stalpilor.

h. Pentru legarea conductelor de bransament la linia de distributie se vor folosi izolatoare

separate, fixate pe stalpul liniei sub nivelul conductorului inferior.

i. In deschiderea bransamentului nu se admit inadiri.

j. Suporturile de cladire, precum si accesoriile care ajung in contact cu acestea nu vor fi legate
la nulul retelei si nici la priza de legare la pamant.

k. Se interzice trecerea bransamentelor peste cosurile de fum de pe acoperisurile cladirilor; in

cazul trecerii bransamentului izolat peste acoperisuri, conductoarele se vor amplasa astfel, incat
sa nu impiedice accesul la cosurile de fum si vor trebui sa fie asezate la urmatoarele distante
minime pe orizontala, de acestea:

• 1,20 m – cand conductoarele trec sub planul orizontal al gurii unui cos;
• 0,80 m – daca trec deasupra planului orizontal al gurii cosului.
l. Distantele minime admisibile pe orizontala si pe verticala de la conductoarele
bransamentelor aflate la deviatia maxima, la diferite elemente ale cladirilor (fig. 6).
In toate cazurile conductoarele bransamentelor vor fi astfel dispuse fata de cladiri, incat sa
nu stinghereasca si sa nu pericliteze eventualele operatii de stingere a incendiilor.

336
 m. Bransamentele electrice aeriene pot traversa liniile aeriene de telecomunicatii, de regula
pe deasupra acestora. Daca insa stalpii liniei de telecomunicatii au mai mult de 6 m inaltime
deasupra solului si nu este posibil sau nu este economic ca bransamentul sa treaca pe deasupra,
se admite ca acesta sa treaca pe dedesubt (fig. 7), cu conditia ca distanta pe orizontala intre
conductoarele bransamentului si cel mai apropiat stalp de telecomunicatii sa fie cuprinsa intre
2 si 15 m (fig. 8).

337
 La incrucisarea cu un fider de radioficare de 480 sau 960 V, bransamentul electric va
trece obligatoriu pe dedesubt. Unghiul de incrucisare cu o linie de telecomunicatii trebuie sa
fie mai mare de 30° . Distanta minima admisa pe verticala intre conductoarele izolate ale
bransamentului si conductoarele liniei de telecomunicatii este de 0,6 m.

n. Daca in lungul traseului bransamentului se afla pomi, nu este permisa trecerea

conductoarelor prin coronamentul pomilor sau atingerea de crengi. Crengile se vor inlatura
pana la o distanta de 0,5 m fata de conductoare.
o. Derivatiile dintr-un bransament aerian al unei cladiri se pot executa numai pentru cladirile
vecinilor alaturati, din stanga si din dreapta cladirii respective; nu se admit derivatii
din derivatii de bransament pentru consumatorii la adrese diferite; acest caz special se admite
numai pentru derivatiile de la aceeasi adresa.
p. In cazul alimentarii mai multor consumatori vecini se folosesc, de regula, pentru derivatiile
de bransament, stalpi intermediari plantati pe trotuar. De la acest stalp se pot executa lateral 2-
4 derivatii, dupa caz.
r. Se va evita traversarea cailor publice cu mai multe bransamente de la acelasi stalp de retea;
in mod normal se executa o singura traversare cu stalp intermediar de la care pleaca derivatiile
de bransament la cladiri.
s. Bransamentele sau derivatiile pentru consumatorii noi pot trece peste unele mici portiuni
de teren ale consumatorilor existenti, cu avizul acestora.
t. Nu se construiesc bransamente sau derivatii de bransament in lungul unei cai publice
neelectrificate.
u. Bransamentele consumatorilor care absorb din retea un curent de pana la 30 A se pot
executa monofazat, iar cele care absorb peste 30 A, trifazate.

Materiale componente si utilizarea lor

Stalpii
Pentru bransamentele la consumatorii de pe aceeasi parte a drumului cu reteaua de joasa
tensiune se foloseste numai stalpul respectiv al liniei de distributie, daca lungimea
bransamentului nu depaseste 25 m.
Pentru bransamentele la consumatorii de partea opusa a drumului fata de reteaua de
joasa tensiune (bransamente cu traversare de drum) se vor folosi stalpi intermediari, de
traversare, plantati pe trotuarul de pe partea abonatului. Stalpul intermediar de traversare va fi

338
in lungime de 8 m, in cazul traversarii drumurilor comunale sau strazilor laterale in localitati,
si de 9 m, in cazul traversarii soselelor judetene si nationale.
Pentru bransamentele de la consumatorii situati la o distanta mai mare de 25 m fata de
stalpul de bransament al retelei sau fata de stalpul intermediar de traversare, se vor folosi stalpi
de bransament de 8 m, din beton precomprimat. Stalpii de bransament de 8 m nu se vor folosi
pentru traversare. Legarea la nulul retelei a armaturii stalpilor de bransament de 8 m este
obligatorie. De regula se vor folosi stalpi de bransament din beton; stalpii de lemn vor fi folositi
numai in cazul in care nu este posibila folosirea utilajelor tehnologice pentru plantarea
stalpilor de beton.
Stalpii intermediari de traversare folositi la bransamente pot fi, in cazul de mai sus, din
lemn de rasinoase (molid, brad, pin) sau din fag impregnati, ori din lemn de salcam, gorun sau
stejar, arsi la baza.
Stalpi trebuie sa fie netezi si fara aschii, capatul ascutit sa fie netezit cu fierastraul,
perpendicular pe axul longitudinal.
Alegerea lungimii stalpului se face dupa urmatoarele criterii:
- sa satisfaca cerintele de gabarit fata de locurile pe unde trece bransamentul;
- sa satisfaca cerintele de distanta fata de celelalte retele aeriene in locurile de traversare.
Se recomanda ca lungimea stalpului intermediar sa fie egala cu cea a stalpului de retea,
din care se face legatura de bransament.

Stalpul de bransament din beton precomprimat (fig. 9)

Acest stalp este destinat a fi folosit numai ca stalp de sustinere pentru bransamente. Se
utilizeza ca stalp intermediar curent pentru sustinerea bransamentului aerian la consumatorii
situati la o distanta mai mare de 25 m fata de stalpul retelei electrice de la care se deriveaza
bransamentul sau fata de stalpul intermediar de traversare. Armatura stalpului se va lega la
nulul retelei de joasa tensiune. Stalpul a fost incercat si omologat in cadrul C.I.E.E.T. in anul
1973. El inlocuieste actualii stalpi de lemn, in scopul economisirii masei lemnoase.

Caracteristicile geometrice ale stalpului sunt:

- lungimea: 8 m;
- forma geometrica: un trunchi de piramida avand pe toata lungimea sectiune plina;
sectiunea transversala nominal patrata, variabila de la 88 cm, la varf, la 1818 cm, la baza
stalpului;
- volum de beton: 0,142 cm3;
- greutatea stalpului: circa 376 kg.

Caracteristicile mecanice pe directia laturilor paralele sunt:

- momentul normat: 350 daN m;
- momentul experimental de fisurare: 602 si 650 daN m;
- momentul de control de fisurare: 602 si 524 daN m;
- momentul de rupere experimental: 1300 si 1190 daN m;
- sageata masurata de rupere: 948 si 852 daN m.

Materialele folosite la confectionarea stalpului sunt:

- beton B 500;
- toron TBP 12 (7  4);
- OB 38  6 la freta, cu = 78,50 cm, introdus in zona de varf a stalpului.

339
 Stalpul de bransament de 8 m din beton precomprimat are prevazute doua urechi de
agatare la 0,4 m de la baza si la 2,00 m de la varf, pentru a usura manipularea sa.

Datorita flexibilitatii mari a stalpilor, transportul prin sprijinirea lor in dreptul punctelor
de sprijin indicate de proiectant prezinta pericolul fisurarii. Transportul se poate efectua cu:
- autospeciala destinata transportului stalpilor;
- autocamion cu peridoc reglabil;
- autotransportorul cu sa, recomandat cu precadere in transportul acestor stalpi, deoarece exista
posibilitatea sprijinirii pe intreaga suprafata a oricarei fete a stalpului, inlaturand posibilitatea
de fisurare.
Stalpul se va monta in fundatie burata, adancimea minima fiind de 1,50 m. Pe stalp este
executat un marcaj distinct, la distanta de 2 m de la baza, pentru a se masura usor adancimea
de introducere in fundatie. Urcarea pe stalp se face cu scara de aluminiu montata vertical, la
baza stalpului, legata cu franghii.

340
Suporturile de cladire
Suporturile de cladire se confectioneaza conform STAS 1307-72. Se utilizeaza pentru
sustinerea bransamentelor aeriene, in cazurile in care cladirile abonatilor au o inaltime sub 4 m
la streasina.
Bransamentele cu suporturi de cladiri se vor monta numai la cladiri fara pericol de
incendiu. In caz contrar, se va prevedea protejarea cladirii in zona instalatiei electrice prin
materiale neinflamabile.

Suporturile de cladiri se clasifica:

• Din punctul de vedere al numarului de console:

- suport cu o consola pentru doua conductoare;
- suport cu doua console pentru patru conductoare.

• Din punctul de vedere al ancorarii:

- cu ancorare;
- fara ancorare.

• Din punctul de vedere al modului de sustinere:

- fixare pe zid cu console;
- fixare pe zid sau grinda cu colier;
- fixare pe elementele sarpantei.

• Dupa marimea izolatoarelor cu care urmeaza a fi echipate:

- pentru izolatoare N 87;
- pentru izolatoare N97;

Aspectul general al unui suport si componenta sa sunt indicate in figura 10.

Toate piesele metalice vor fi protejate anticoroziv prin zincare (la cald sau galvanic)
sau prin vopsire.

341
Teava suportului
Lungimea tevii suportului se alege astfel, incat sa se respecte doua conditii:
- distanta minima dintre conductoarele de bransament si sol sa fie conform punctului d. (pag.
3);
- distanta minima dintre conductoare si acoperis sa fie de 1 m pentru acoperisuri cu o inclinare
mai mare de 45° si 2 m pentru acoperisuri cu panta mai mica de 40°.
In functie de inaltimea casei, suportul poate fi de 3 sau 4 m . Daca pentru respectarea
cotelor minime va rezulta pentru suport o lungime mai mare de 4 m , se va renunta la suport si
se va folosi un stalp de bransament.
Alegerea sectiunii se face in functie de sectiunea conductoarelor bransamentului si de
distanta de la stalpul de bransament la suport.

Tubul de protectie
Teava suportului se va izola de conductoarele bransamentului prin introducerea in
interiorul ei a unui tub dePVC. Fixarea tubului din PCV in teava suportului se face la partea
superioara cu ajutorul capacului de fixare si de protectie, iar la partea inferioara cu bucsa de
fixare (fig. 11).

Capacul de fixare si de protectie

Capacul fixeaza tubul de PCV si protejeaza contra patrunderii umezelii in teava
suportului.
Se compune dintr-un suport si o ciuperca, con-form figurii 12, executate din PVC dur.

342
Consola orizontala
Serveste la fixarea suporturilor cu izolatoare. Se realizeaza conform figurii 13.
Pentru tevile cu diametrul exterior de 44,5, 48, 59,7 si 75,3 consolele se pot executa din
profil U 6,5 – Ol 37 (STAS 564-71) sau L 40405 (STAS 424-71).
Pentru tevile cu diametrul exterior de 57, 60, 70 si 88 consolele se pot executa din profil
U 8 – Ol 37 (STAS 564-71) sau L 60606 (STAS 424-71).
La bransamentele monofazate cu sectiunea de 16 mm2 consola se poate confectiona
prin forjare din otel lat 458 – Ol 37 (STAS 395-68) si suda direct de teava.
Tot in cazul bransamentelor monofazate cu sectiune de16 mm2 consolele orizontale din profil
U 6,5 sau L 40405 se pot suda de teava suportului ca in figura 14.

343
Suportul pentru izolatoare
Suportul pentru izolatoare se poate fixa pe consola orizontala fie prin sudare, fie cu
piulita de strangere. In cazul in care se sudeaza, el este din otel rotund  16 pentru izolatoare
N87 sau  20 pentru izolatoare N 97.
Cand fixarea se face cu piulita de strangere, se folseste suportul drept SdN87 (fig. 15),
respectiv SdN97 (STAS 8291/4-72).
Montarea izolatorului cu suportul SdN se face in atelier sau pe santier, iar ansamblul
izolator – suport se fixeaxa ulterior pe consola.
Montarea izolatorului pe suportul drept sudat pe consola se face prin bandajarea cu
fuior de canepa imbibata cu miniu de plumb uleiat si prin racirea izolatorului, cu presiune, pe
capatul suportului.

Bratara dreapta
Serveste la fixarea consolei orizontale de teava suportului si la fixarea suportului pe
grinda cladirii. Se executa din otel lat 506 mm (STAS 395-68), conform figurii 16.

Bratara oblica
Este folosita pentru fixarea suportului de capriorul acoperisului. Se executa din otel lat
506 mm (STAS 395-68).

Piesa de ancorare
Pentru cazurile in care suportul de cladire trebuie sa fie ancorat, cablul ancorei se
fixeaza de suport cu ajutorul piesei de ancorare. Piesa de ancorare se executa din otel lat 404
mm, conform figurii 17.

Piesa de fixare pe grinda

Pentru a se impiedica deplasarile suportului pe verticala, precum si eventualele rasuciri,
teava suportului se fixeaza. Aceasta piesa se executa din otel lat 408 mm (STAS 395-68),
conform figurii 18.
La montarea piesei de fixare pe grinda se va executa in teava suportului o gaura
infundata, pentru imobilizarea piesei de fixare cu un surub M6.

344
Consola de fixare cu bratara
Pentru suportul pe zidul cladirii se folosesc doua console de fixare, realizate din otel lat
508 mm (STAS 395-68), conform figurii 19.

Bucsa de fixare a tubului de protectie

Se monteaza la capatul inferior al tevii suportului de cladire, pentru a fixa tubul de
protectie din PCV in teava si pentru a imbina suportul cu coloana abonatului. Se executa din
PCV dur, conform figurii 20.

345
Palnia de etansare
Se monteaza la locul de patrundere a suportului in acoperisul cladirii, pentru a obtura
orificiul facut, prin care apa ploilor ar patrunde in cladire. Se executa din tabla de 0,5 mm STAS
1946-69), conform figurii 21.

Gulerul de etansare
Se monteaza deasupra palniei de etansare. Se executa din tabla de 0,5 mm (STAS 1946-
69), conform figurii 22.

Inelul de strangere
Serveste la strangerea gulerului de etansare pe teava suportului, pentru a se realiza o
etansare cat mai buna.
Inelul de strangere se executa din banda de otel laminata la cald 208 mm (STAS 908-
69), conform figurii 23.

346
Fixarea suportului pe cladiri
Se recomanda urmatoarele moduri de fixare:
a. Pe zid, fara trecere prin acoperis (fig. 24).
b. Pe zid cu trecere prin acoperis (fig. 25,26).
c. Pe popicul fermei acoperisului, la marginea acoperisului sau deasupra camerei in care se
afla contorul electric (fig. 27, 28).

Pe zid suportul poate fi prins cu bratari si dibluri (fig. 25) sau cu console de fixare cu
bratari incastrate in zidarie (fig. 24, 26).

347
 Pe zidurile subtiri de caramida, de chirpici sau paianta, unde modurile de fixare a
suportului indicate mai sus nu sunt corespunzatoare din punctul de vedete al rezistentei, teava
suportului va fi ancorata.

Se va utiliza o singura ancora pentru o lungime de bransament de pana la 10 m si doua

ancore in cazul lungimilor mai mari de 10 m. Cele doua ancore vor face un unghi intre ele de
aproximativ 120° (dar nu mai mic de 90°), astfel incat bisectoarele unghiului sa cada pe directia
bransamentului.

La locurile de trecere prin acoperis a ancorelor se vor prevedea dispozitive de etansare

(fig. 29).

Fixarea ancorei se va face alegandu-se de preferinta grinzi, ca-priori sau popici cat mai
departati de suportul cu care se ancoreaza si la cel mai jos nivel posibil, pentru a se micsora cat
mai mult posibilele solicitari mecanice preluate.
Pentru ancorare se vor folosi cabluri de otel intinzatoare UU (STAS 1106-71), dupa
cum urmeaza:
- pentru suporturile bransamentelor monofazate cu sectiune de 25 mm2 si mai putin se folosesc
intinzatoare 0,01 UU si cablu de otel  3,7 mm;
- pentru suporturile bransamentelor trifazate de 325+16 mm² si mai mult se folosesc
intinzatoare 0,20 UU si cablu de otel  4,6 mm.
Ancora se monteaza in urmatoarele cazuri:
- cand lungimea suportului depaseste 3 m;
- cand punctul de suspensie al bransamentului de pe suport este mai inalt cu peste 15 cm decat
punctul de suspensie de pe stalp;
- cand fixarea suportului fara ancore nu prezinta siguranta.
In locurile de trecere a suportului prin acoperis, etansare se va realiza cu ajutorul palniei
de etansare.
Pentru invelitorile de tigla, placa de tabla va inlocui o tigla, iar pentru invelitorile de
tabla ea se va lipi prin cositorire de tabla acoperisului. Etansarea intrarii tevii in palnie se face
cu ajutorul gulerului de etansare, iar intre acest guler si teava suportului se va bandaja o fasie
de carton asfaltat peste care sa va aseza inelul de strangere. Cartonul asfaltat se va incalzi
inainte de bandajare.

348
Conductoarele
Conductoarele utilizate la executarea bransamentelor electrice aeriene vor fi din funie
de aluminiu cu izolatie de policlorura de vinil, de tipul AF2YI.
Sectiunea minima, din punct de vedere mecanic, a conductoarelor va fi de 16 mm², in
cazul bransamentelor directe, si de 25 mm², in cazul bransamentelor cu traversare.
Din punct de vedere electric, sectiunea conductoarelor se va stabili de la caz la caz,
dupa puterea instalata a abonatului. Cand puterea instalata la consumator este mai mare de 2,2
kW sau cand lungimea bransamentului este mai mare, sectiunea conductoarelor se va verifica
la caderea de tensiune admisa.
Pentru determinarea caderii de tensiune pe bransament se va folosi formula:
U%=(20,5P/μSU²f)100 , in care:  - lungimea simpla a bransamentului, m; P- puterea
instalata la abonat, W; μ – conductibilitatea conductorului (34 m/ mm² pentru Al); S –
sectiunea conductorului, mm²; 0,5 – coeficientul de simultaneitate.
Caderile de tensiune admise pe bransament vor fi de maximum 1%.
La executarea a doua sau mai multor bransamente de la un stalp intermediar, curent sau
de traversare, se va verifica daca este necesara marirea sectiunii conductoarelor de retea la
stalpul intermediar, in functie de puterea totala racordata si de lungimea bransamentului, spre
a obtine caderile de tensiune admise.
Sageata conductoarelor va fi de 3-4% din valoarea deschiderii.

Clemele de legatura
Pentru executarea legaturilor de bransament la reteaua electrica aeriana se vor folosi
obligatoriu clemele de legatura. Clemele de legatura realizeaza contactul electric dintre
conductoare, fara a fi supuse eforturilor mecanice.
Pentru legarea conductoarelor de bransament AFYI la conductoarele din Al ale retelei
de distributie se vor utiliza clemele universale U (STAS 3630-52) cu 1, 2 si 3 bancuri functie
de curentul de sarcina al abonatului (bransamentului).Aceste cleme se executa din Al, prin
turnare, in doua tipuri:
- tip A, cu profiluri egale, pentru legarea a doua conductoare de aceeasi sectiune 16-95 mm²
(fig. 30);
- tip B, cu profiluri neegale, pentru legarea a doua conductoare cu sectiuni diferite 16-35 mm².
Ambele tipuri de cleme au ca elemente componente o peisa superioara si trei inferioare,
prevazute cu santuri de strangere, cu piulite si saibe.

349
 In cazul retelelor de distributie mai vechi, realizate cu conductoare de cupru, legarea
conductoarelor de bransament din aluminiu se va face cu cleme cupal (fig. 31). Se pot utiliza
si clemele universale, intercalandu-se intre conductor si cleme placute din tabla cupal. Clemele
cupal se executa in doua tipuri constructive:
- clema cupru-aluminiu pentru conductoare cu sectiuni de 6-35 mm²;
- clema cupru-aluminiu pentru conductoare cu sectiuni de 25-95 mm².
Piesele componente ale piesei sunt: o falca superioara si o falca inferioara, care cuprind
la mijloc corpul clemei, prevazut cu doua santuri pentru asezarea conductoarelor. Pentru
conductorul din cupru, locasul de montare a conductorului este prevazut cu o placa de cupru
fixata de corpul clemei cu un lac izolant. Strangerea intregului ansamblu se face cu doua
suruburi laterale.
Corpul clemei se executa din aliaj de aluminiu ATSi 7, iar falcile si suruburile din otel
zincat.
Pe portiunea care se introduce in clema conductoarele AFYI se dezizoleaza.

Izolatoarele si suporturile
Pentru sustinerea conductoarelor izolate ale unui bransament aerian se folosesc
izolatoarele de sustinere de tip N, din portelan, pentru liniile electrice pana la 1kV, STAS 665-
71 (fig. 32).
Izolatorul N87 se va utiliza pentru conductoarele izolate cu diametrul exterior de maxim
9 mm, respectiv sectiunea de 25 mm².
Izolatorul N97 va fi utilizat pentru cunductoare cu diametre mai mari de 9 mm. Aceste
izolatoare de sustinere sunt destinat a prelua numai greutatea conductoarelor.

350
 Fixarea izolatoarelor se va realiza pe urmatoarele tipuri de suporturi
(STAS 8291/4-72):
- suport drept SdN 87 si SdN 97, pentru fixarea izolatoarelor pe console orizontale metalice;
- suport curb ScN 87 si ScN 97, pentru montarea pe stalp de lemn;
- suport curb SczN 87 si SczN 97, pentru montarea pe zidaria cladirilor;
- suport curb, in forma de ancora, cu doua izolatoare de fixare in lemn prin insurubare, Sa1N
87 si Sa1N 97, sau cu fixare cu piulita SabN 87 siSabN 97, pentru montarea sub streasina;
- suport curb, ScbN 87 si ScbN 97, pentru montarea pe stalp de beton vibrat pentru fixarea cu
piulita.

Consolele metalice pentru bransamente

Consolele servesc la montarea suporturilor cu izolatoare pe stalpi, atunci cand nu se pot

utiliza suporturile curbe.
La stalpii retelei de distributie de la care se deriveaza bransamentul, precum si de la
stalpii intermediari de traversare, se folosesc:
- consola orizontala cu doua izolatoare de sustinere (STAS 382-70) pentru bransamente
monofzate;
- consola orizontala cu patru izolatoare de sustinere (STAS 382-70) pentru bransamente
trifazate.
Aceste console se vor monta la stalpii din beton sau in situatiile cerute de modificari de
gabarit, la stalpii de lemn.
Fixarea pe stalpi se va face cu bratari metalice, rotunde sau dreptunghiulare, dupa
profilul stalpului pe care se vor monta. Pentru stalpul intermediar curent din beton armat
precomprimat, se vor utiliza urmatoarele tipuri de console metalice:
- consola CB-1 forjata (fig.33);
- consola CB-2 cu stuturi din teava (fig. 34);
- consola CB-3 cu suporturi de profil U (fig.35);
- consola CB-4 din profil cu pereti subtiri (fig.36).
Pentru fixarea pe stalp a acestor console se vor utiliza bratarile metalice de forma
dreptunghiulara sau trapezoidala.

351
352
Pocesul tehnologic

Operatii ale procesului tehnologic

O atentie deosebita trebuie acordata executarii bransamentelor electrice deoarece

proasta lor executie poate provoca deranjamente in functionarea retelei electrice, in alimentarea
cu energie a consumatorului si poate produce grave accidente prin electrocutare, precum si
distrugeri de bunuri.
Operatiile necesare constructiei bransamentelor aeriene sunt:
- montarea suportului pe cladire sau montarea izolatoarelor cu suporturi curbe sau a unei
console, cu izolatoare gata fixate, pe zid;
- montarea stalpului intermediar de bransament si echiparea lui cu izolatoare corespunzatoare;
- montarea suporturilor curbe sau a consolei orizontale cu izolatoare gata fixate pe stalpul de
bransament al retelei, in vederea legarii conductoarelor;
- intinderea conductoarelor de bransament de la suportul pe cladire la stalpul de bransament al
retelei;
- identificarea fazei (a fazelor) si a nulului in vederea legarii bransamentului la retea;
legatura propriu-zisa a bransamentului in retea.

Montarea suportului pe cladire

Procesul de munca cuprinde:
- masurarea si insemnarea pozitiei de montare a suportului (teava, bratara, dibluri si brate de
sustinere);
- desfacerea invelitorii acoperisului si executarea gaurilor pentru introducerea tevii (la suport
cu trecere prin acoperis);
- executarea gaurilor in zidarie pentru fixarea bratelor de sustinere sau diblurilor din lemn
pentru bratari;
- daltuirea grinzilor pentru montarea corecta a bratarilor de fixare;
- prepararea mortarului de ciment si ipsos;
- montarea bratelor de sustinere (2 bucati) in cazul suportului fixat pe zid, cu trecere prin
acoperis;
- introducerea pe teava a palniei de etansare, a gulerului de etansare si a inelului de strangere;

353
- asezarea provizorie a suportului in pozitia de montare;
- fixarea suportului cu ajutorul bratarii drepte, al bratarii oblice (pentru grinda) si a bratelor de
sustinere;
- verificarea pozitiei suportului;
- refacerea invelitorii in jurul tevii prin impanarea cu mortar de ciment sau prin bitumarea si
lipirea eventuala cu cositor a palniei de etansare din tabla a invelitorii;
fixarea capacului de protectie la capatul tevii suportului.

O atentie deosebita trebuie acordata la strapungerea acoperisului pentru montarea

suportului pe cladire. Orificiul creat trebuie sa fie cat mai mic posibil, iar materialele demontate
(olane, tigle) trebuie pastrate in vederea remontarii si izolarii locului de strapungere.
Inainte de consolidarea definitiva, este necesar ca suportul pe cladire sa fie orientat catre
stalpul retelei sau stalpul intermediar.

Montarea pe zid a suportului curb sau a consolei de izolatoare gata fixate

Procesul de munca cuprinde:
- trasarea si insemnarea pozitiei;
- executarea gaurilor in zidarie;
- prepararea mortarului de ciment;
- fixarea pe zid cu mortar a suportului curb sau a consolei;
- curatirea excesului de mortar si nivelarea suprafetei.

Saparea manuala a gropii pentru plantarea stalpului intermediar

Procesul de munca cuprinde:
- insemnarea conturului gropii;
- saparea gropii pentru dislocarea manuala a pamantului si indepartare pamantului prin
aruncarea directa, afara, pe marginea gropii (pe doua laturi);
- curatirea marginilor gropii pe o distanta de cel putin 0,50 m;
- groapa va avea in general o adancime de 1,8 – 2,3 m, cu diametru de 0,7 – 0,8 m.

Plantarea stalpului prefabricat din beton armat in fundatie burata cu ajutorul

automacaralei
Procesul de munca cuprinde:
- asezarea automacaralei in pozitie de lucru si calarea ei;
- prinderea stalpului prefabricat de carligul automacaralei printr-un dispozitiv de prindere si
prin franghii de ghidaj si verificarea legaturii;
- ridicarea de la locul de depozitare si manipularea stalpului pana in pozitia de montare;
- coborarea, potrivirea in dreptul gropii si introducerea stalpului in groapa;
- fixarea in pozitia de aliniament si laterala, provizoriu, cu ajutorul macaralei;
- verificarera pozitiei de aliniament si laterala;
- desprinderea stalpului din carligul macaralei;
- decalarea automacaralei;
- fixarea definitiva a stalpului prin burare cu piatra (patru straturi), astuparea gropii cu pamant
si baterea cu maiul (in straturi de 30-40 cm).

354
 Plantarea manuala a stalpului simplu din lemn
Procesul de munca cuprinde:
- verificarea adancimii gropii;
- pregatirea stalpului pentru ridicare;
- ridicarea stalpului;
- punerea in aliniament si la verticala a stalpului;
- fixarea provizorie prin impanare;
- fixarea definitiva prin burare cu piatra, astuparea gropii cu pamant si baterea cu maiul (in
straturi de 30-40).

Fixarea izolatorului de portelan de sustinere tip N pe suport

Procesul de munca este alcatuit din urmatoarele operatii:
- fixarea suportului in menghina sau in dispozitivul de fixare;
- infasurarea capului suportului cu fuior de canapa si imbibarea cu ulei de in sau piatra acra;
- introducerea pe fundul gaurii izolatorului a unei saibe de protectie;
- insurubarea pana la refuz a izolatorului pe suport si verificarea pozitiei in timpul insurbarii;
- curatirea excesului de canapa sau ulei de in;
- desurubarea izolatorului pe o jumatate de pas.

Montarea suportului curb cu izolator gata fixat pe stalp de lemn sau pe stalp
prefabricat din beton armat
Pentru stalpul de lemn procesul de munca consta din:
- masurarea si insemnarea pe stalp a locului de fixare a suportului;
- gaurirea stalpului;
- fixarea suportului curb prin insurubare, inclusiv verificarea pozitiei.

Pentru stalpul de beton vibrat precomprimat, prevazut cu gauri din teava, procesul de munca
cuprinde:
- verificarea dimensiunii gaurii executate in stalpul de beton;
- fixarea suportului curb prin introducerea in gaura existenta, verificarea pozitiei fata de axul
stalpului, aplicarea saibelor si strangerea piulitei.

In cazul instalarii suporturilor pe stalpi plantati, procesul de munca cuprinde si

urmatoarele faze:
- prinderea carligelor de urcat, urcarea pe stalp si ancorarea;
- coborarea de pe stalp si desprinderea carligelor.

Montarea consolei orizontale de sustinere pe stalpi din lemn sau pe stalpi din beton
armat
Procesul de munca cuprinde:
- masurarea si insemnarea pe stalp a locului de fixare a consolei;
- ansamblarea consolei;
- fixarea consolei pe stalp prin introducerea bratarii;
- verificarea pozitiei orizontale si fata de axul atalpului;
- verificarea definitiva prin strangerea piulitelor.

355
 Instalarea conductoarelor aeriene de aluminiu pe stalpi si izolatoarele existente
Procesul de munca cuprinde:
- montarea si desfacerea colacului conductoarelor in pozitie favorabila desurubarii;
- scoaterea capatului conductorului de pe tambure sau din colac;
- taierea conductoarelor de masura;
- pregatirea sarmelor de legatura pentru executarea legaturilor la izolatoarele de legatura;
- executarea legaturilor (executarea buclei, taierea conductorului la dimensiune, fixarea
capatului liber la conductorul retelei electrice cu cleme, legarea conductorului pe gatul
izolatoarelor);
- ridicarea conductoarelor pe suporturi sau console;
- fixarea conductoarelor pe stalpii de sustinere prin legaturi;
- prinderea carligelor de urcat, urcarea pe stalp si ancorarea;
- coborarea de pe stalp si desprinderea carligelor de urcat.

Executarea legaturii electrice intre conductoarele liniei principale si conductoarele

bransamentului
Procesul de munca este compus din:
- masurarea, taierea si dezizolarea capetelor de la conductoarele coloanei de alimentare;
- dezizolarea conductoarelor de la bransamentul aerian pe o portiune de 3-5 cm;
- introducerea in clemele de legatura a conductoarelor si strangerea suruburilor de fixare.

Recomandari pentru executarea lucrarilor

La executarea lucrarilor se va tine seama si de urmatoarele:

- trasarea si pichetarea gropilor se fac astfel, incat sa se respecte distantele minime de la
conductoare si de la stalpi pana la constructiile supraterane;
- echiparea stalpilor se face, pe cat posibil, inainte de plantare;
- izolatoarele nu trebuie sa se miste pe suporturi, iar suporturile si consolele nu trebuie sa se
miste pe stalpi;
- la ridicarea si plantarea stalpului de lemn se aseaza o scandura pe partea verticala a gropii,
opusa celei pe care se introduce stalpul, astfel incat piciorul stalpului sa alunece in jos pe
aceasta scandura;
- daca stalpul de lemn prezinta o curbura, el se planteaza cu planul curburii in lungul liniei
electrice;
- pozitia de aliniament se verifica prin vizarea in lungul liniei iar pozitia verticala – cu fir de
plumb;
- desfasurarea conductoarelor stranse in colaci se face numai cu ajutorul vartelnitei;
- in timpul desfasurarii conductoarelor se verifica daca acestea au defecte;
- inainte de introducerea in cleme conductoarle de aluminiu se curata de murdarie si oxizi pe
lungimea de legatura (de circa 1,5 ori lungimea clemei), prin spalarea in benzina si se sterg cu
o carpa uscata. Partea curata se unge cu vaselina neutra, curatindu-se in prealabil de oxizi cu
peria de sarma;
- fixarea cunductoarelor pe izolatoare se face prin legaturi simple, in cruce;
- diametrul sarmei de aluminiu pentru legarea conductoarelor de izolator este de 3 mm.
Pentru echiparea stalpului de retea cu elemente pentru executarea derivatiei de
bransament trebuie avuta in vedere complexitatea echiparii existente a stalpului.

356
 In acest sens, izolatoarele de sustinere cu suporturi curbe sau cu console orizontale, cu
doua sau patru izolatoare, vor fi dispuse pe stalp in asa fel, incat sa se respecte distantele
minime intre conductoarele de bransament si celelalte obiecte si obstacole.
Legarea conductoarelor de bransament in retea se face legandu-se mai intai conductorul
de nul si apoi conductoarele fazelor cu cleme.
La legarea bransamentelor monofazate in retelele trifazice trebuie avuta in vedere
echilibrarea fazelor. Se va controla prezenta tensiunii la firida de bransament la intrarea in
sigurante.

Incercarile si punerile in functiune

La darea in exploatare a unui bransament aerian se vor face urmatoarele verificari:
- la izolatoare, contacte, stalpi intermediari, ca la linii aeriene de joasa tensiune;
- starea suportului pe cladire, a consolelor si a suporturilor de izolatoare, modul de fixare,
existenta tuturor elementelor, eventuala inclinarea a suportului pe cladire datorita tractiunii,
starea vopsirii elementelor metalice, existenta si integritatea capacului izolant al suportului pe
cladire, protectia contra patrunderii ploii prin acoperis;
- starea conductoarelor aeriene, daca nu este desprinsa izolatia, marimea sagetii, modul de
fixare pe izolatoare;
- starea zonei de siguranta, in ceea ce priveste constructiile si instalatiile aeriene ce se gasesc
la distante inadmisibile fata de elementele bransamentului, plantatii cu pomi ale caror crengi
ar putea sa ajunga in atingere cu conductoarele, orice depozitari sub bransament, care
prezinta pericol de incendiu sau explozie, care ar putea ajunge in contact cu conductoarele
sau ar micsora gabaritul admis sub bransament

357
 CAPITOLUL XXVIII

ORGANIZAREA LUCRARILOR LA EXECUTAREA

BRANSAMENTELOR ELECTRICE AERIENE

Sculele si utilajele la locul de munca

La executarea bransamentelor electrice aeriene se folosec urmatoarele utilaje:
Cazmale cu cozi lungi 3buc. Centura de siguranta 1buc. fiecare
Lopeti cu cozi lungi 3buc. Pile diferite 1buc.
Tarnacoape 1buc. Dalti pentru lemn si metal 4buc.
Toporisca 1buc. Foarfece pentru taiat conductoare 1buc.
Barda pentru cioplit 1buc. Pensula pentru vopsit 2buc.
Cheie franceza 1buc. Surubelnite diferite 1buc. fiecare
Joagar 1buc. Mai pentru batut pamantul 1buc.
Burghiu pentru lemn 1buc. Trusa de medicamente 1buc.
Funie de canepa 15 m 2buc. Capre de lemn pentru ridicat, aliniat si 2buc.
Cleste patent 2buc. fixat stalpi
Ciocane 1buc. fiecare Carlige de rasucit stalpi 1buc
Bormasina de piept 1buc. Lada pentru scule cu menghina de otel 1buc.
Ferastrau 1buc. Carlige de transportat stalpi de lemn 2buc.
Metru de lemn 2buc. Bidoane pentru vopsea si petrol 2buc.
Carlige de urcat pe stalpi de lemn si beton 4per. Menghina manuala pentru cleme 1buc.
Burghiu pentru lemn 2per. Ochelari de protectie 1per. fiecare
Ruleta metalica 1buc. Casca de protectie 1buc. fiecare
Indicator de tensiune 1buc. fiecare Manusi dielectrice de cauciuc 1per. fiecare
Scurtcircuitoare 2set.
Cizme dielectrice de cauciuc 1per. fiecare Placute avertizoare

358
Formatia echipei de lucru
Pentru executarea unui bransament electric aerian exista norme de timp care redau
pentru operatiile tehnologice executate numarul si calificarea muncitorilor necesari, precum si
timpul necesar executarii lucrarii.
In tabelul ce urmeaza se indica pentru diverse operatii, numarul si calificarea
muncitorilor. Timpul necesar efectuarii acestor lucrari variaza de la 30 minute pana la 9 ore,
in functie de complexitatea lucrarii.

Tipul instalatiei Unitatea de masura Formatia de

lucru
1 2 3
Linii electrice aeriene de 0,4 kV (j.t.) 1/4
Stalp de lemn 8 m in fundatie burata. 1buc. stalp 1/3
2/1

Stalp de beton intermediar plantat in fundatie burata. 1buc. stalp 1/4

1/3
1/1
Scoaterea si repunerea sub tensiune a liniei de 1/5
distributie in vederea executarii reparatiei. manevra 1/3
Consola de sustinere cu doua izolatoare pentru stalpii 1/3
de lemn gata plantati. 1buc. 1/1
Consola de sustinere cu doua izolatoare pentru stalpii 1/3
de beton gata plantati. 1buc. 1/1
Consola de sustinere cu patru izolatoare pentru stalpii 1/3
de lemn gata plantati. 1buc. 1/1
Consola de sustinere cu patru izolatoare pentru stalpii 1/3
de beton gata plantati. 1buc. 1/1
Izolator de sustinere fixat pe suport drept pentru
console de sustinere. 1buc. 1/2
Izolator de sustinere fixat pe suport curbat pentru stalpi
de lemn gata plantati. 1buc. 1/2
Cleme de legatura pentru inadirea conductoarelor de 16 mm 1 buc.
retea din aluminiu.
25-35 mm 1 buc.
50 mm 1 buc.
70 mm 1 buc
Suport cladire, fixat cu trecere prin acoperis pentru 1/4
bransamente aeriene manofazice. 1buc. 1/1
Suport cladire, fixat cu trecere prin acoperis pentru 1/4
bransamente aeriene trifazice. 1buc. 1/1
Suport cladire, fixat pe acoperis pentru bransamente 1/4
aeriene monofazice. 1buc. 1/1
Suport cladire, fixat pe acoperis pentru bransamente 1/4
aeriene trifazice. 1buc. 1/1
Izolator de sustinere fixat pe suport curb in zid de 1buc. 1/3
caramida. 1/1
Bransament aerian monofazic. 1buc. 1/4
1/1
Bransament aerian trifazic. 1buc. 1/4

359
MASURI DE PROTECTIE A MUNCII

In timpul urcarii, coborarii si executarii lucrarilor la inaltime, personalul trebuie sa se

asigure cu centura de siguranta si accesorile acesteia.
Se interzice urcarea directa pe stalpii din beton uzi sau acoperiti cu polei. In cazul
acestor stalpi, urcarea, coborarea si executarea lucrarilor trebuie sa se faca utilizand scara sau
utilaje speciale.
In timpul lucrului la inaltime:
a) executantul trebuie sa utilizeze centura de siguranta cu doua cordoane atunci cand lucrarea
compotra schimbari de pozitie pe stalpi, depasiri de obstacole, treceri pe stalpi din cosul sau de
pe platforma utilajului special de urcat pe stalpi;
b) este interzisa executarea oricarei lucrari la fundatia stalpului:
c) membrii formatiei de lucru situati la sol, inclusiv deserventii autoutilajelor si persoanele de
control, vor fi echipati tot timpul cu casca de protectie.
Sculele si materialele vor fi urcat si coborate pe masura necesitatilor cu funia de ajutor,
interzicandu-se aruncarea acestora de la sol la punctul de lucru sau invers.
Asezarea chiar temporara a sculelor, dispozitivelor sau materialelor nefixate pe
elementele stalpilor liniilor electrice aeriene este interzisa.
La executarea lucrarilor de pe scara se interzice utilizarea de catre executant a ultimelor
doua trepte superioare ale acesteia.
La lucrul de pe scara, executantul trebuie sa fie asigurat impotriva caderii.
Este interzis sa se execute intinderi de conductore de pe scari mobile.
Este interzisa supunerea scariilor la efort care ar putea duce la ruperea sau rasturnarea lor.
La utilizarea scarilor pentru lucrul la inaltime:
a) trebuie respectate instructiunile de folosire ale producatorului;
b) scarile trebuie verificate inainte de folosire de catre seful de lucrare, interzicandu-se folosirea
acelora care au trepte lipsa sau sunt reparate provizoriu;
c) scarile duble trebuie asigurate impotriva deschiderilor accidentale.
La deplasarea manuala a stalpilor de lemn, seful de lucrare trebuie sa repartizeze in mod
egal sarcina pe executanti, acestia fiind asezati dupa inaltime, purtand stalpul pe acelasi umar
si pasind in aceeasi cadenta. Comanda de ridicare si de coborare a stalpului trebuie sa fie data
de catre o singura persoana (seful de lucrare sau de echipa), numai dupa ce acesta s-a convins
ca toti executantii se gasesc pe aceeasi parte a stalpului si anume pe cea opusa locului de
ridicare sau coborare. La aceste operatii nu vor fi utilizati tineri sub 16 ani. Se interzice
deplasarea manuala a stalpilor pe terenuri abrupte, accidentate sau alunecoase (datorita apei
sau inghetului).
Ridicarea manuala este admisa numai pentru stalpi sub 500 kg, folosind capre speciale
si furci cu capete metalice, rezistente si bine ascutite. Stalpul ridicat trebuie sprijinit in
continuare pana la umplerea gropii cu pamant.
Lucrarile de plantare a adaosurilor, de sapare in jurul sau la picioarele fundatiilor,
precum si in jurul stalpului, nu trebuie sa puna in pericol starea de echilibru a stalpului.
Lucrarile prin urcare pe stalpii liniilor electrice aeriene scoase de sub tensiune trebuie

360
sa se execute in conformitate cu fisele tehnologice sau instructiunile tehnice specifice, care sa
prevada si componenta formatiilor de lucru, dotarea cu utilaje, dispozitive, scule, ehipamente
de protectie si de lucru.
Pentru executarea lucrarilor la coronamentul liniilor de pe stalpii din beton
precomprimat sau centrifugat, personalul trebuie sa fie asigurat impotriva caderii si poate
utiliza platforme de lucru.
La executarea lucrarilor intr-o deschidere a unei linii electrice aeriene, care este
supratraversata sau subtraversata de alta (alte) linie (linii) in exploatare, cu scoaterea de sub
tensiune numai a liniei la care se lucreaza trebuie sa se tina seama de urmatoarele conditii:
a) sa nu se piarda echilibrul stabil al stalpilor sau al conductoarelor, la linia la care se
lucreaza;
b) sa se asigure conductoarele liniei care subtraverseaza impotriva unui eventual salt al
acestora;
c) sa se respecte distantele minime pe verticala intre conductoarle cele mai apropiate
ale liniei subtraversate si ale liniei supratraversate, dupa cum urmeaza:
- 1,5 m fata de liniile de 1- 20 kV;
- 3 m fata de liniile de 35 kV;
- 3,5 m fata de liniile de 60- 110 kV;
- 4,5 m fata de liniile de 220 kV;
- 6 m fata de liniile de 400 kV;
- 9 m fata de liniile de 750 kV.
Masurarea acestor distante se face cu aparate speciale (teodolit, telemtru etc.).
La executarea lucrarilor pe linii electrice aeriene care intersecteaza sau sunt situate in
imediata apropiere de cai ferate, drumuri internationale, drumuri nationale, drumuri judetene,
rauri si canale navigabile, trebuie realizate preventiv:

a) o conventie cu organele competente ale cailor ferate sau de navigatie, asupra intervalelor de
lucru si prezentei unor delegati, care, prin asezarea semnalelor avertizoare si luarea altor
masuri, sa poata opri circulatia trenurilor sau a navelor in timpul executarii lucrarii sau sa poata
preveni la timp formatia de lucru despre trecerea navelor sau a trenurilor, cand lucrarea se va
opri provizoriu, pana dupa trecerea acestora;
b) o semnalizare avansata (minimum 50 m de o parte si de alta a punctului de lucru) pe
drumurile cu circulatie rutiere.
In cazul folosirii macaralei, ridicarea sau coborarea stalpului trebuie sa se faca lin si
numai prin actionare verticala. Tragerea oblica este interzisa.
In timpul ridicarii stalpului si pana la fixarea lui in fundatie sunt interzise:
a) stationarea sau trecerea pe sub stalp, pe sub bratul macaralei sau pe sub cablurile
tachelajului;
b) stationarea sau trecerea printre troliul de ridicare si capra de ridicare.

361
 La terminarea programului de lucru sau la intreruperea procesului de ridicare a
stalpului nu este permisa lasarea acestuia in pozitie suspentata.
Utilajele folosite la ridicarea stalpului sau cablurilor de sustinere si ancorare nu vor fi
eliberate decat dupa fixarea stalpului in fundatie.
Este interzisa urcarea unui membru al formatiei de lucru pe un stalp care nu este
definitiv fixat in fundatie.
Ridicarea pe stalp a armaturilor se va face cu ajutorul funiilor, scripetilor. Scripetii se
vor prinde de consola in imediata apropiere a locului de fixare a izolatoarelor sau armaturilor.
Membri formatiei de lucru ce actioneaza funia de ajutor sau dispozitivul de ridicare a
sarcinii vor sta lateral, pentru a nu fi accidentati la caderea intamplatoare a izolatoarelor sau
armaturilor, in curs de ridicare.
In timpul ridicarii pe stalp a lantului de izolatoare, folosind un mijloc de ridicare
mecanizat membrul formatiei de lucru aflat pe stalp va supraveghea ridicare, stand in partea
interioara a stalpului metalic sau langa generatoarea stalpului din beton, asigurandu-se cu
cordonul centurii de siguranta.
La derularea conductorului de pe tambur, membrul formatiei de lucru care face
verificarea conductorului trebuie sa stea lateral, in afara zonei in care ar putea fi lovit la
resturnarea accidentala a tamburului si trebuie sa poarte manusi de protectie.
La derularea manuala, prin tragerea pe umeri a conductorului, membrii formatiei de
lucru trebuie sa fie echipati cu umerare de protectie si manusi de protectie. Conductorul trebuie
purtat de catre toti membrii formatiei, angrenati la tragere, pe umarul din acceasi parte.
Membrii formatiei de lucru ce actioneaza funia de ajutor sau dispozitivul de ridicare
a conductorului trebuie sa stea lateral, pentru a nu fi accidentati la caderea intamplatoare a
conductorului in curs de ridicare.
In timpul ridicarii pe stalp a conductoarelor folosind un mijloc de ridicare mecanizat,
membrul formatiei de lucru aflat pe stalp va supraveghea ridicarea, stand in partea interioara a
stalpului metalic sau in generatoarea stalpului din beton, asigurandu-se cu cordonul centurii de
siguranta.
In timpul derularii conductoarelor, executantii trebuie sa supravegheze trecerea pe
role a conductorului.
In cazul blocarii unei role sau a agatarii conductorului, derularea trebuie oprita si se
va relua dupa indepartarea defectiunii.
Lucrarile de montarea a conductoarelor trebuie sa se execute astfel incat sa nu se
modifice echilibrul stalpilor.

362
 CAPITOLUL XXIX

EXECUTAREA BRANSAMENTELOR ELECTRICE SUBTERANE

Bransamentele electrice subterane la abonati se realizeaza prin cablul electric

subteran, care se leaga la cablul retelei de distributie de joasa tensiune cu ajutorul unui
manson de derivatie sau la reteaua electrica aeriana cu ajutorul unei cutii terminale montate
pe stalp.
Utilizare bransamentelor subterane se impune in special in zone urbane cladite si
sistematizate, unde reteaua aeriana si respectiv bransamentele aeriene nu sunt indicate.
Nefiind expuse diversilor factori exteriori, bransamentele subterane prezinta o
siguranta mai mare in functionare.
Cablurile, dupa montare, numai permit un control vizual periodic, care sa previna
eventualele defectiuni in exploatare. Din aceasta cauza, se impune ca pozarea si apoi
exploatarea lor sa se faca in conditii tehnice corespunzatoare.
Prezentul capitol trateaza numai lucrari necesare montarii cablurilor de bransament.

Conditii tehnice

Principalele conditii tehnice pentru montarea cablurilor de bransamente electrice sunt:

a. Traseul cablurilor se alege de regula astfel, incat sa se realizeaza legatura cea mai scurta,
in concordonanta cu reteaua existenta de cabluri. Totodata, se va asigura accesul la cabluri
pentru lucrari de montaj, reparati si eventuale inlocuiri de cabluri.

b. La pozarea cablurilor se recomanda sa se prevada o rezerva cu lungimea de circa 1,5 m

la capete, necesara pentru a se permite introducerea sau inlocuirea cutiilor terminale si a
mansoanelor. Pe trasee lungi, rezerva se obtine prin montarea ondulata a cablurilor in plan
orizontal.

363
 c. Razele de curbura ale cablurilor, realizate in timpul manevrarilor precum si la fixare,
vor avea urmatoarele valori minime, exprimate prin multiplul diametrului exterior d al
cablului:
- cabluri cu conductoare multifilare cu izolatie de hartie impregnata cu manta de plumb;
- cabluri cu conductoare multifilare cu izolatie de hartie impregnata cu manta de
aluminiu;
- cabluri cu izolatie si manta de PVC;
- cabluri cu izolatie si manta de PVC cu conductoare multifilare in constructie sector.
Pentru conductoarele de faza ale cablurilor cu izolatie de hartie sau PVC raza de
curbura va fi de 15 ori diametrul conductorului respectiv.

d. La valorile cablurilor monofazate trebuie sa se asigure o distributie simetrica a

sarcinilor pe cele trei faze din circuitele trifazate de la care se deriveaza.

e. Desfasurarea cablului de pe tambur si pozarea sa se vor face numai in conditiile in care

temperatura mediului ambiant si a cablurilor nu a coborat in perioada de timp friguros, in decurs
de 24 ore inaintea desfasurarii si pozarii , in nici un monent, sub urmatoarele valori:
- 0° C pentru cablul cu izolatie de fartie;
- +4° C pentru cabluri cu izolatie si manta de PVC.
In cazuri deosebite se admit desfasurarea si pozarea cablului si la tempereturi mai
scazute, dupa incalzirea prealabila a tamburului cu cablu intr-o incapere inchisa.

f. La pozarea cablurilor pentru bransamentele subterane alaturi de alte cabluri electrice se

vor respecta urmatoarele distante libere:
- 70 mm fata de cablurile de joasa tensiune;
- 100 mm fata de cablurile de comanda si control;
- 250 mm fata de cabluri de 20 kV < U <110 kV;
- 500 mm fata de cablurile telefonice sau fata de cablurile elecrtice exploatate de alte
intreprinderi.
Chiar daca se respecta distantele de mai sus, cablul de bransament se va sepera prin
caramizi de celelalte cabluri electrice.

g. La intrarea in cladiri, la pozarea sub drumuri, cablurile trebuie sa fie protejate in tuburi
metalice sau din alt material rezistent mecanic. Tevile trebuie sa aiba un diametru interior de
cel putin 1,5 ori diametrul exterior al cablului si sa nu aiba mai mult de doua curbe, realizate
cu curbura corespunzatoare tipului de cablu. Capetele de tevi trebuie sa fie bercluite.

h. La pozarea cablurilor in apropiere de cladiri, pomi, sine de tramvai, se vor respecta

distantele minime.

i. La pozarea cablurilor in paralel cu conductoare subterane se vor respecta distantele

minime (fig. 1).

j. Adancimea de pozare a cablurilor in pamant, masurata de la suprafata solului este de

minimu 700mm (fig. 2). Cablurile asezate in pamant se instaleaza in sant pe un strat de nisip
de 10 cm si se acopera cu un alt strat de nisip, peste care se aseaza un strat de caramizi.

364
 La intrarea in cladiri se poate reduce adancimea de pozare, pe portiuni scurte, sub 5 m
(fig. 3).

365
 k. La intersectia unui cablu de bransament cu retele de cabluri se va face o separare printr-
un strat de pamant de cel putin 500 mm. Aceasta distanta poate fi redusa pana la 250 mm, la
intersectia cu cabluri pana la 35 kV cu conditia protejarii acestora din urma in zona de
intersectie, plus cate 500 mm de fiecare parte, cu placi sau cu tuburi de beton, sau cu alte
materiale rezistente (fig. 4). De regula cablul de bransament va supratraversa cablul cu tensiune
mai mare, cu conditia mentinerii adancimilor de pozare.

l. Intersectia cablurilor de bransament cu retele de conducte subterane se va realiza prin

respectarea urmatoarelor distante pe verticale:
- h  250 mm fata de conductoare de apa si canalizare;
- h  500 mm fata de conducte cu fluide combustibile si conductoare de termoficare.

Distanta de intersectie se poate reduce la 250 mm cu urmatoarele conditii:

- protejarea cablului in zona intersectiei plus cate 500 mm, in cazul conductelor cu fluide
combustibile;
- intarirea izolatiei termice la conductele de termoficare in zona intersectiei plus cate
1000 mm; izolatia termica va fi realizata astfel, incat sa nu depaseasca o supratemperatura de
10° C fata de restul solului.
La intersectarea cu conductoare pozate la adancimi de cel putin 1 m, cablurile electrice
vor supratraversa conductele.

m. Supratraversarea strazilor din localitati se va efectua prin montarea cablului de

bransament intr-un tub de protectie a carui lungime va depasi limita bordurii (fig. 4).

n. La pozarea cablurilor pe stalpii retelelor electrice aeriene se vor respecta urmatoarele:

- cablul va fi curatat, pe portiunea iesita din pamant, de materiale de protectie
combustibile (iuta, bitum) si se va proteja anticoroziv prin vopsire;
- cablul va fi protejat impotriva deteriorarilor mecanice prin introducerea in tub de
protectie pe o portiune de 2 m deasupra solului;
- tubul de protectie poate fi izolant sau metalic;

366
 - la stabilirea locului de iesire din pamant se va avea in vedere evitarea laturi spre zonele
de circulatie; de asemenea, se va urmari, pe cat posibil, pozarea pe partea nordica a stalpului,
pentru evitarea incalzirii cablului sub actiunea razelor solare;
- se va asigura o rezerva de cablu prin pozarea in bucla la baza stalpului.

o. In orase si in zone locuite, cablurile electrice trebuie pozate, de regula, pe parte

necarosabila a strazilor (sub trotuare) si in zonele verzi din cartierele de locuit.

p. Pe trotuare, ordinea de asezare a cablurilor electrice, dinspre partea cladita inspre partea
carosabila (cu pastrarea distantelor indicate la punctul f) este:
- cabluri de distributie de joasa tensiune;
- cabluri de distributie de medie tensiune;
- cabluri de curent continuu;
- cabluri pentru iluminat public.

Materiale componente si utilizarea lor

Cablurile electrice
Cablurile utilizate la bransamentele subterane pot fi cu conductoare de cupru sau din
aluminiu, cu izolatie de hartie sau PVC, cu manta de plumb, aluminiu sau PVC.
Se folosesc cabluri elecrtice de joasa tensiune de urmatoarele tipuri:
- CHPAbY, ACHPAbY (STAS 4481- 73) – cabluri cu conductoare de cupru, respectiv
aluminiu, cu izolatie de hartie in manta de plumb, armate cu benzi de otel si manta exterioara
de PVC. Se fabrica cu doua, trei sau patru conductoare cu sectiunea de la 16 mm² la 400 mm².
- CYAbY, ACYAbY (STAS 2405- 71) – cabluri cu conductoare de cupru, respectiv
aluminiu, cu izolatie si manta de PVC, cu armatura din benzi de otel si invelis exterior din
PVC. Se fabrica cu doua, trei si patru conductoare, cu sectiuni de 1,5 mm² (2,5 pentru aluminiu)
pana la 400 mm².
- CYPAbY, ACYPbY (STAS 2405- 70) – cabluri cu conductoare de cupru respectiv
aluminiu, cu izolatie de PVC, in manta de plumb, armate, cu manta exterioara de PVC. Se
fabrica cu doua, trei si patru conductoare, cu sectiuni de la 1,5 mm² (4 mm² pentru aluminiu)
pana la 185 mm².
Montarea acestor cabluri se face in pamant sau pe stalpi, expuse actiunilor mecanice
la montaj sau in timpul exploatarii, fara a fi expuse la eforturi mari de tractiune.
La dimensionare cablurilor pentru bransamente se va tine seama de puterea instalata la
consumator si de incarcarea maxima admisibila a cablului (Imax. adm.) indicata in normele interne
sau in cataloagele producatorilor. Pentru tipurile de cabluri produse in tara, curentul maxim de
sarcina Imax.sarc. care trece prin cablu trebuie sa satisfaca relatia: I max. sarc.  K I max. adm., unde K
este un coeficient de corectie, care tine seama de conditiile de pozare si de mediul si se
determina cu formula: K=K1. K2. K3, in care K1 este coeficient de corectie, functie de rezistenta
termica specifica a solului; K2 coeficient de corectie, functie de numarul cablurilor pozate
alaturat; K3 coeficient de corectie, functie de temperatura solului. Cablurile cu sectiune mare
se folosesc de regula la bransamentele electrice subterane pentru blocurile de locuinte.

Mansoanele si accesoriile
Una dintre operatiile importante pe care le comporta montarea bransamentelor electrice
in cablu subteran o constituie lucrarile deimbinare. Pentru realizarea unei legaturi electrice si

367
mecanice intre doua portiuni de cablu se folosesc mansoanele de cablu, care pot fi de inadire
sau de derivatie.

Mansoane de legatura
Mansoanele de legatura pentru cablurile de joasa tensiune se executa conform STAS
2739- 70, in sapte marimi, marcate in functie de diametrul gatului de intrare a cablurilor in
manson, si anume: ML- 45, ML- 55, ML- 60 etc.

Mansonul se executa din fonta din doua jumatati, un capac si doua bratari de prindere
a cablului.
El este prevazut cu suruburi de punere la pamant din bronz, suruburi de asamblare,
suruburi de fixare a capacului, saibe si garnituri de etansare, toate aceste elemente fiind
reglamentate prin STAS.

Suprafata exterioara a mansonului se protejeaza prin gudroane.

Mansoanele de derivatie
La executarea bransamentelor subterane se utilizeaza mansoane de derivatie (tip
bransament) atunci cand cablul principal nu este sectionat.

Se construiesc, conform STAS 1570- 69, in cinci tipuri, marcate in functie de diametrul
cablului principal si al cablului de derivatie (de bransament), si anume: MD 60/50, MD 75/65,
MD 85/75 si MD 90/80.

Mansonul de derivatie se confectioneaza din fonta si este format din doua jumatati, cu
capac si trei bratari de prindere a cablului. Este prevazut, de asemenea, cu suruburi de punere
la pamant din bronz, cu suruburi de fixare a capacului, cu suruburi de asamblare, saibe si
garnituri de etansare, toate aceste piese fiind reglementate prin STAS.
Suprafata exterioara a mansonului se protejeaza prin gudroane.

368
 Accesoriile pentru executarea mansoanelor
Clemele de legatura
Mansoanele de legatura, pentru legarea in prelungire a conductoarelor cablurilor
subterane de cupru sau aluminiu prin metoda lipirii cu aliaj de cositor, se folosesc cleme de
legatura in prelungire CLP (STAS 6731-68). Clemele CLP se confectioneaza din teava de
alama cositorita, in doua variante:
- normale-CLPN (fig. 6);
- lungi-CLPL; folosite pentru legarea conductoarelor
scurtate din cauza arderii cablurilor.

La cablurile cu conductoare de aluminiu, in afara legaturilor realizate prin lipire, se

realizeaza si imbinarea prin presare la rece.
Conductoarele se introduc in cleme speciale de aluminiu si se strang in bacurile de
presare, astfel incat presiunile sa fie apropiate de limita deformarilor plastice ale sarmelor.
Dispozitivele de presare pot fi prese hidraulice manuale sau clesti hidraulici ori mecanici
actionati tot manual. La executarea legaturilor de inadire prin presare cu presa fidraulica
manuala PH-00 (produs R.D.G.) se vor utiliza cleme din teava de aluminiu realizate prin
stantare. Clemele se fabrica la I.C.M.P. si sunt marcate atat cu simboluri care indica sectiunea
conductorului, cat si cu simbolul prescurtat al bacului de presare. Forma acestei cleme de
legatura este indicata in figura 7.
In cazul conductoarelor in forma de sector, acestea vor fi in prealabil rotunjite cu
ajutorul unor bacuri speciale de rotunjire, corespunzatoare fiecarei sectiuni.

Role de distantare
Sunt folosite la executarea mansoanelor de legatura de joasa tensiune si au rolul de a
distanta in zona instalatiei refacute.
Rolele de distantare se confectioneaza din ebonita.

369
Cleme de derivatie
Pentru legarea in derivate a conductoarelor de cupru sau aluminiu, in mansoanele de
bransament se folosesc cleme de derivatie demontabile, cu ghiara tip CTD (STAS 1234- 67).
Clemele se construiesc in doua variante:
- pentru legaturi pe conductoarele de cupru sau aluminiu, cu sectiuni de 6-25 mm²;
- pentru legaturi numai pe conductoare de aluminiu cu sectiuni de 35-240 mm²;
Clemele de derivatie se monteaza pe conductoarele cablului principal, iar conductoarele
cablului derivat, prevazute la capete cu papuci de cablu, se leaga mecanic, prin surubul de
strangere, la cleme. La conductoarele in forma de sector se procedeaza la rotunjirea lor folosind
un cleste fara dinti sau dispozitive de presare hidraulica si bacuri de rotunjire.
Clemele CTD se confectioneaza din alama. Inainte de montarea pe conductor, clemele
se cositoresc cu aliaj de cositor LP60, pentru asigurarea unui contact bun la locul de legatura
(fig 8).

In cazul mansoanelor de derivatie tip bransament montate pe claburi de forta la care

conductoarele derivate au o sectiune mai mica sau egala cu 50% din sectiunea conductoarelor
cablului principal, se poate face legarea in derivatie prin lipire in cleme de legatura deschise,
de dimensiuni corespunzatoare, prevazute cu borne pentru legarea conductoarelor derivate. Se
recomanda folosirea acestor cleme pana la derivatii de 50 mm².
Clema este prevazuta cu o deschidere pe generatoare care serveste la asezarea (prin
desfacere si apoi strangere) pe conductoarele intregi ale cablului principal si la turnarea
aliajului de lipire.
Se confectioneaza din tabla sau din teava de cupru si apoi se cositoresc.

Cutiile terminale si accesoriile

La bransamentele realizate in cablu subteran se folosesc doua tipuri de cutii terminale:
cutia terminala de interior si cutia terminala de exterior pentru montaj pe stalpi.
Cutia terminala cilindrica de interior (ICI) – STAS 1572-62.
Este folosita in nisele de abonati montate pe peretii exteriori ai cladirilor, pentru legare,
protejarea si izolarea capetelor cablurilor cu izolatie de hartie, cu doua sau patru conductoare
avand sectiuni pana la 300 mm². La cablurile de PVC nu se vor executa cutii terminale.

370
 Piesele componente ale cutiei cilindrice sunt: corpul cutiei (fig.9), capacul cutiei si doua
suruburi de fixarea a capacului.
Corpul cutiei se executa din fonta sau aliaje de aluminiu proveni-te din recuperari de
deseuri pentru turnatorie.
Capacul cutiei se executa din banchilita sau din alt material izolant corespunzator,
prevazute cu doua sau cu patru gauri pentru iesirea conductoarelor. Suruburile de fixare a
capacului se executa din bronz.
Suprafata exterioara a cutiei se protejeaza prin gudroane.
Cutia terminala ICI se fabrica in sase marimi, dupa sectiunea conductoarelor cablurilor
la care se folosesc.

Cutia terminala de exterior pentru montaj pe stalpi (STAS 3535- 69)

Se foloseste la bransamentele electrice subterane recordate la o retea electrica aeriana
si se monteaza pe cabluri armate cu izolatie de hartie, cu doua sau cu patru conductoare, avand
sectiuni de 16-185 mm².
La cablurile din PVC se vor executa cutii terminale.
Cutiile terminale de exterior, simbolul CteS, se executa in doua tipuri:
- CTeS – 25, pentru cabluri cu doua conductoare cu sectiune normala pana la 25 mm²;
- CTeS 1, CTeS 2, CTeS 3 (trei marimi, pentru cabluri cu conductoare cu sectiune
normala pana la 3185+95 mm².
Cutia se confectioneaza din fonta si este formata dintr-un corp, un capac si un jug de
prindere. Ea este prevazuta cu suruburi si saibe pentru prinderea capacului si a jugului, cu dop
de inchidere si surub delegare la pamant, toate aceste piese fiind reglementate prin STAS.
Montarea pe stalp se va realiza conform figurii 10.

371
 Papucii de cablu
Sunt piesele care se fixeaza pe capetele conductoarelor pentru racordare la bornele
instalatiilor electrice. Fixarea papucilor pe conductoare se poate face prin mai multe metode,
cele mai utilizate fiind fixarea prin lipire si fixarea prin presare.
Se utilizeaza urmatoarele tipuri de papuci:
a. Papuci stantati pentru conductoare de cupru (STAS 243- 71).
Se folosesc la conductoarele de cupru unifilare si multifilare cu sectiuni de 4-240 mm²,
fixandu-se prin lipire.
Pentru lucrarile de bransamente electrice se utilizeaza papuci tip A, cu urechea inchisa
dreapta (fig. 11).
Papucii se confectioneaza din alama, pentru sectiuni pana la 16 mm² inclusiv, si de
cupru pentru celelalte sectiuni. Se protejeaza prin cositorire galvanica.

b. Papuci presati sau turnati pentru conductoare multifilare de cupru (STAS 1596- 71).
Se utilizeaza pentru conductoare cu sectiuni de 25-300 mm².

372
 Conductoarele in forma de sector se rotunjesc in prealabil cu dispozitive de rotunjire.
Se fixeaza pe conductor prin lipire cu cositor. Pentru conductoarele de bransament
sefolosesc papuci tip N (fig.12).
Papucii se confectioneaza din alama si sunt acoperiti cu un aliaj de cositor Lp 40.

c. Papuci stantati pentru conductoare multifilare din aluminiu (STAS 8298- 69).
Se folosesc pentru conductoare cu sectiuni de la 16 la 500 mm². Fixare pe conductor se
face prin lipire cu aliaj de cositor, dupa ce firele de aluminiu au fost in prealabil metalizate in
regiunea de prindere si lipite impreuna (masivizate).
Pentru protejare impotriva coroziunii electrochimice a locului de contact dintre teaca
papucului si conductorul de aluminiu, acesta va fi etansat cu infasurari din banda lacuita si lac
de banchelita sau cu benzi adezive de PVC.
Utilizarea cea mai raspandita o au papucii cu ureche dreapta (fig. 13).
Papucii se confectioneaza din banda sau din tabla de cupru sau alama, prin stantare si
se cositoresc la cald, pentru a asigura o buna lipire cu conductoarele.

d. Papucii pentru montare prin presare pentru conductoare multifilare din aluminiu cu
sectiuni circulare de 16-300 mm², folositi pentru legarea la borne sau la suruburile de contact.
Se executa in doua variante:
- prin turnare sub presiune;
- prin stantare.

373
 Papucii executati prin turnare se obtin din aliaj de aluminiu ATSI 12 (STAS 201- 67),
iar cei stantati din teava de aluminiu 1/2 t 99,5 (STAS 524- 67).
Sunt destinati a fi montati in incaperi inchise cu urmatoarele caracteristici ale mediului:
temperatura +10, +40°C, umiditate 65% la +20°C, fara gaze cu actiune chimica.
Presarea se face cu presa hidraulica sau cu clestele mecanic, cu ajutorul bacurilor
hexagonale special construite pentru fiecare sectiune de conductoare.
Conductoarele in forma de sector se rotunjesc in prealabil cu bacurile de rotunjire.

Fondantii
Cupru si aluminiu, metale folosite la fabricarea conductoarelor electrice, in contact cu
aerul, capata la suprafata o pelicula de oxid, care impiedica lipirea sau sudarea si deci trebuie
indepartata.
Pentru indepartarea stratului de oxid de cupru, pe cale chimica, se folosesc fondatii.
Pentru indepartarea stratului de oxid de aluminiu se folosesc fondatii cu care se acopera
suprafata conductoarelor, in special, inaintea operatiilor de imbinare prin sudura. Fondantii
folositi la sudura sunt de obicei clorurile.
Compozitia fondantului recomandat la imbinarea prin sudura electrica a conductelor de
aluminiu este urmatoare:
- clorura de potasiu - 50%;
- clorura de sodiu - 30%;
- criolit - 20%.

Temperatura de topire a acestui fondant este de 630°C. El este nehigroscopic, se topeste

rapid si in prima faza a sudarii acopera suprafata metalului cu o pelicula lichida, care, in
combinatie cu oxidul de aluminiu, da nastere la zgura, ce se elimina usor. Fondantul se intinde
in strat subtire numai pe suprafetele de contact.

Aliajele de metalizare si de lipire a conductoarelor de cupru si aluminiu

Lipirea reprezinta imbinarea a doua piese metalice din materiale identice sau apropiate,
in material strain ajutator, avand temperatura de topire mai mica decat cea a materialelor
pieselor considerate. In timpul lipirii numai materialul ajutator (aliaj de lipit) se topeste,
aliindu-su cu piesele de imbinare, care raman in stare solida.
Conditia pentru obtinerea unei imbinari rezistente prin lipire este indepartarea inainte
de lipire sau in timpul ei, a peliculei de oxid dupa suprafetele imbinate.
Pelicula de oxid se indeparteaza fie pe cale chimica, fie prin folosirea fondantiilor, fie
pe cale mecanica, prin curatire.

Aliaje de lipire
La lipirea intre ele a conductoarelor de cupru sau la lipirea firului de cupru cu mantaua
de plumb a cablurilor pentru realizarea punerii la pamant, se folosesc aliaje de cositor-plumb
(STAS 96- 73), care se deosebesc intre ele prin procentajul elementelor componente. Simbolul
marcii aliajelor de lipit coprinde grupul de litere Lp (prescurterea cuvantului ’’lipit’’), urmat
de un numar care indica continutul mediu al cositorului cu aliaj.
Aliajul Lp 40 se utilizeaza la inadire prin lipire a conductoarelor de cupru sau aluminiu
in mansoane.
Aliajul Lp 60 se intrebuinteaza la montarea prin lipire a papucilor pe conductoarele de
cupru sau de aluminiu, deoarece, papucii fiind in contact cu aerul din jur, acest aliaj reduce

374
mult efectul coroziunii.
Aliajul Lp 37 se foloseste la lipirea conductorului de cupru, pentru legarea la pamant
de mantaua de plumb.
Aliajele de metalizare pentru conductoarele de aluminiu
Firele componente ale conductoarelor de aluminiu, inainte de lipire in cleme sau papuci,
se curata de straturi de oxid si apoi se metalizeaza, folosind in acest scop aliaj pe baza de
cositor.

Materialele izolante
In procesul de executare a mansoanelor si a cutiilor terminale pentru bransamentele
subterane se folosesc urmatoarele materiale izolante:
a. Masa izolanta bituminoasa (STAS 3897- 73). Serveste la umplerea mansoanelor de
legatura sau de derivatii si a cutiilor terminale. Se fabrica in doua tipuri:
- tip B 65, pentru cabluri subterane si cabluri montate in cladiri reci;
- tip B95, pentru cabluri montate in incaperi incalzite.

Masa izolanta bituminoasa se livreaza in cutii sau in butoaie de tabla, sau pe placaj, cu
un continut net de 10-15 kg. Depozitarea se va face in locuri adapostite, ferite de soare, de praf
sau de umezeala.

b. Banda izolatoare din panza cauciucata (STAS 3658- 62). Se executa din tesatura de
bumbac, acoperita pe ambele fete cu un amestec de cauciuc nevulcanizat, izolant. Se livreaza
in rolouri avand lungimea 5- 10- 15 m si latimea de 10- 15- 20 mm.

c. Hartia impregnata prin cabluri (N.I.D. 877- 60).

Se foloseste sub forma de benzi de hartie impregnate cu mase bituminoase pentru
izolarea imbinarilor si a capetelor de cablu subterane inainte de compundare.

Procesul tehnologic
Lucrarile de executare a bransamentelor subterane se realizeaza de personal special
instruit si dotat cu scule si utilaje corespunzatoare acestui fel de lucrari.
Procesul tehnologic pentru executia bransamentelor subterane cuprinde urmatoarele
operatii principale:
- organizarea si pregatirea lucrarii;
- stabilirea traseului;
- executarea traversarilor (unde este cazul);
- executarea sapaturilor pentru sant si pentru mansonul de bransament;
- desfasurarea si pozarea cablului;
- tragerea cablului prin tuburi;
- introducerea cablului in nise de bransamente;
- executarea mansolnului de bransament;
- executarea profilului;
- astuparea santurilor;
- refacerea pasajelor;
- executarea cutiei terminale;
- fixarea cutiei terminale in firida si pe stalp.

375
 Executarea mansonului de derivatie, precum si a mansonului de legatura, atunci cand
este necesar, cuprinde urmatoarele operatii:
- pregatirea capetelor de cablu si controlarea acestora pentru a nu contine umiditate;
- desfacerea capetelor de cablu;
- dezizolarea cablului;
- pregatirea capetelor conductoarelor in vederea executarii legaturilor de derivatie sau de
inadire;
- montarea clemelor;
- izolarea legaturilor;
- montarea conductoarelor de legare la pamant;
- montarea mansonului de fonta;
- umplerea mansonului cu masa izolanta;
- etichetarea mansonului de catre executant.

La executarea cutiei terminale, operatiile principale sunt:

- stabilirea locului de amplasare;
- introducerea cablului in cutia terminala;
- pregatirea capetelor de cablu;
- desfacerea capetelor de cablu;
- pregatirea conductoarelor;
- montarea conductoarelor de legare la pamant;
- executarea cutiei terminale;
- pregatirea capetelor conductoarelor pentru montarea papucilor;
- montarea papucilor;
- legarea la pamant a cutiei terminale.

Incercarile si punerile in functiune

La darea in exploatare a unui bransamet electric subteran se fac incercarile prevazute
pentru cabluri electrice de joasa tensiune:
- determinarea continuitatii conductoarelor cablului;
- identificarea fazelor la ambele capete;
- incercarea rezistentei de izolatie.

Masurarea rezistentei de izolatie se face cu un megohmmetru de 1000 sau 2500 V.

Valoarea rezistentei de izolatie masurate se considara satisfacatoare daca este mai mare
de 1M.

376
 CAPITOLUL XXX

ORGANIZAREA LUCRARILOR LA
EXECUTAREA BRANSAMENTELOR ELECTRICE SUBTERANE

La executarea bransamentelor electrice subterane se folosesc urmatoarele materiale

mai importante:

- cabluri subterane de forta

- mansoane de derivatie din fonta
- cutii terminale
- masa izolanta neagra
- carton asfaltat
- sfoara de azbest
- sarma de legat
- nisip
- benzina
- aliaj cositor – zinc
- lavete
- cleme de derivatie in T, tip CDT
- papuci stantati
- papuci de aluminiu
- caramizi
- etichete din tabla de plumb

377
 Scule si utilaje principale pentru echipele de pozare a cablurilor in santuri:
Vinci de 4-7 tone 2buc. Butoi de petrol 1buc.
Ax metalic pentru tambure 1buc. Troliu de 5 t 1buc.
Cleste pentru cuie 1buc. Rola de ghidare 1buc.
Ciocan de 0,5 si 5 kg 1buc. Lopeti 2buc.
Ferastrau pentru metal 1buc. Tarnacoape 2buc.
Tesla tamplar 1buc. Cazmale 2buc.
Pila triunghiulara 1buc. Placi avertizoare 10buc.
Coloaci de sarma de legat 1buc. Genuchiere 21buc.
Galeti 3buc. Ochelari de protectie 5buc.
Lada cu scule complete 1buc. Roaba 1buc.
Colac de sarma de otel Scripeti cu role 2buc.
galvanizat 1buc. Bidoane de 10 kg 3buc.

Scule si dispozitive pentru echipa de mansonari:

Pentru executarea unui bransament electric subteran exista norme care redau, pentru
operatiile tehnologice executate, numarul si calificarea muncitorilor necesari, precum si
timpul necesar efectuarii lucrarilor.
In tabelul ce urmeaza se indica pentru diverse operatii numarul de muncitori si
calificarea formatiei prevazute in norme.
Timpul in care aceste operatii se executa variaza de la cateva minute pana la 16 ore, in
functie de complexitatea lucrarii.

378
Nr. Denumire operatiei Unitatea Formatia de lucru
crt. de masura
0 1 2 3
Trasarea santului pentru orice tip si 1 el. categ. 5
1 dimensiune de cablu. 1m
1 el. categ. 1
Montarea gradului pentru sustinerea
2 pamantului si demontarea lui. 1m 2 el. categ. 3

Desfacerea pavajelor: 2 muncitori

necalificati categ. 2
Piatra bruta sau bolovani asejati pe nisip; 1m2
3 Idem
Calupuri cu rosturi nebituminate; 1m2
Idem
Trotuare din dale beton sau bazalt. 1m2
Desfacerea bordurilor.
Asezate pe nisip: 2 muncitori
necalificati categ. 2
Borduri de piatra cu dimensiunile 10/8 cm 1m
4 sau 15/22 cm.
Asezate pe beton:
Borduri de piatra cu dimensiunile de 10/18 Idem
1m
cm sau 15/22 cm.
Decuparea imbracamintilor cu lianti
bituminosi pana la 3 cm grosime: 2 muncitori
5 1m2
Covoare asfaltate permeabile betoane necalificati categ. 2
asfaltice.

Spargerea stratului de beton care

formeaza patul de sutinere a pavajului:
Saparea manuala: 1m2 2 muncitori
6 Grosime beton, pana la 100 mm. necalificati categ. 2
Spargerea cu compresorul:
Grosimea betonului pana la 100 mm. Idem
1m2
Saparea pamantului in spatii pana si peste
1m latime, executate fara sprijiniri, cu
obstacole pe traseu:
7 1m3 1 el. categ. 3
Adancimea santului pana la 1,5 m si
latimea pana la 1 m:
Teren usor.

379
 Turnarea patului de beton pe fundul 1 el. categ. 3
8 santului pentru sustinerea tuburilor la 10m2 1 el. categ. 1
subtraversari.
Asezarea tuburilor de beton tip telefon cu
diametrul de 100 mm in sant la traversari
de drumuri si de cai ferate pe pat de beton
9 1m 1 el. categ. 2
gata turnat:
De beton tip telefonic.

Asezarea tamburelor pentru desfasurarea

10 cablurilor: 1 el. categ. 4
1 buc.
Greutatea tamburului pana la 500 kg.
Reasezarea cablurilor existente in sant in
11 ordinea indicata in prescriptia tehnica: 1kg/m cablu 1 el. categ. 5
Sant fara obstacole.
Desfasurarea si pozarea cablurilor pe role
12 in santuri, cu tragere manuala: 1kg/m cablu 1 el. categ. 5
Sant fara obstacole.
Tragerea manuala a cablurilor prin
13 tuburile de beton, PVC sau traversari. 1kg/m cablu 1 el. categ. 5
Sant fara obstacole.
Protejarea capatului de cablu in izolatie de
hartie sau izolatie de PVC prin cornet cu
14 samoala: 1 buc. 1 el. categ. 2
Cornet din carton cu smoala.
Desfacerea profilelor la cablurile existente
care urmeaza sa-si schimbe pozitia fata de
asezarea initiala:
15 1m sant 1 el. categ. 1
Tensiunea de lucru sub 1Kv. Numarul
cablurilor pozate in sant:
1-1
Asternarea patului de nisip pe fundul
santului, peste cablu, si asezarea
16 caramizilor de protectie: 1 m sant 2 el. categ. 1
Tensiunea de lucru sub 1kV. Numarul
cablurilor pozate in sant: 1-1

380
 Astuparea santului:
1 muncitor
17 In teren usor: 1m3
necalificat categ. 2
Grosimea santului 1-10 cm.
Montarea mansoanelor de legatura la
cablurile armate de 0,4- 35 kV, cu manta
de plumb si izolatie de hartie: 1 el. categ. 5
18 Tensiunea cablului sub 1kV: 1 el. categ. 3
Cu izolatie de hartie: 1 buc manson 1 el. categ. 1
Pana la 35 mm².
Montarea mansoanelor de derivatie la
cablurile armate de joasa tensiune armate 1 el. categ. 5
cu manta de plumb si izolatie de PVC:
19 1 buc manson 1 el. categ. 3
Cu izolatie de PVC: 1 el. categ. 1
Pana la 35 mm³
Protejarea mansoanelor de 0,4- 35 kV cu
nisip si caramida dupa executarea 1 el. categ. 3
20 probelor electrice: 1 buc manson
1 el. categ. 1
Tensiunea 0,4- 10 kV.
Montarea pe stalp a cablurilor de j.t.
armate cu manta si izolatie de PVC, si 1 buc cablu sau 1 el. categ. 5
21
racordarea la conductoarele liniei electrice coloana 1 el. categ. 2
aeriene.
Montarea cutiilor terminale de interior sau
exterior la cabluri de energie electrica
armate, de 0,4 kV cu manta de plumb si
izolatie de hartie: 1 buc cutie 1 el. categ. 5
22
terminala 1 el. categ. 2
Tensiunea cablului: sub 1 kV:
Cu izolatie de hartie: de interior,
cilindrica, din fonta pana la 35 m².

381
 Montarea papucilor:
Prin cositorire:
Conductoare din aluminiu:
Intre 10 si 16 mm²;
Intre 95 si 120 mm².
Conductoare din cupru:
Intre 10 si 16 mm²;
23 1 buc papuc 1 el. categ. 4
Intre 95 si 120 mm².
Prin presare:
Conductoare din aluminiu:
Intre 10 si 16 mm²;
Intre 95 si 120 mm².
Conductoare din cupru:
Intre 10 si 16 mm²;
Intre 95 si 120 mm².
Confectionarea si montarea in nisele
generale de bloc a tablourilor de 1 el. categ. 5
distributie tip E echipate cu sigurante 1 el. categ. 3
MPR:
24 Confectionarea tabloului: 1 buc.
1 el. categ. 5
Tablou cu 2 plecari (tip E 2).
1 el. categ. 3
Montarea tabloului:
1 el. categ. 2
Tablou cu 2 plecari (tip E 2).

MASURI DE PROTECTIE A MUNCII

La saparea de santuri sau de gropi in locurile in care trec cabluri, conducte de gaze etc.
este necesar sa se instiinteze in prealabil societatea carora le apartin instalatiile subterane si sa
sa obtina indicatii asupra locului precis in are se gasesc cablurile sau constructiile subterane.
In aceste locuri saparea santurilor sau gropilor trebuie sa se execute cu atentie, iar
incepand de la 0,4 m , saparea trebuie sa se execute numai cu lopeti.
Daca in timpul saparii se descopera un cablu subteran, o conducta etc., lucrarile trebuie
sa se intrerupa si faptul trebuie adus la cunostinta conducatorului tehnic, pentru a se obtine
indicatiile corespunzatoare.
Executantul lucrarii trebuie sa aiba grija ca in locurile de trecere sa fie asezate punti de
trecere peste santuri.

382
 Cablurile si mansoanele care raman suspendate in urma unor sapaturi mai adanci decat
pozitia lor in pamant trebuie sa fie sustinute prin consolidare pe scanduri, grinzi sau jgheaburi
provizorii.
Este interzis a se suspenda cablurile de alte cabluri sau conducte invecinate.
In timpul derularii si desfasurarii cablurilor, executantii trebuie sa isi protejeze mainile,
utilizand manusi sau palmare.
La pozarea manuala a cablurilor, prin sustinerea acestora pe umar, personalul executant
trebuie sa poarte umerare, iar lungimea portiunii manevrate si numarul persoanelor trebuie
astfel alese, incat unei persoane sa-i revina o greutate de cel mult 30 kg. In timpul pozarii unui
cablu, prin acest procedeu, intregul personal va fi plasat pe aceeasi parte a cablului (santului).
La pozarea mecanica a cablurilor, seful de lucrare trubuie sa dirijeze buna desfasurare
a procesului tehnologic.
La pozarea cablurilor in profile existente cu alte cabluri decopertate, personalul prebuie
sa poarte obligatoriu casca de protectie a capului, incaltaminte electroizolanta si manusi
electroizolante.
In cazul in care pozarea cablurilor se face pe role, personalul executant care ajuta la
tragerea cablurilor, trebuie sa se aseze cu fata spre tambur, la o distanta de cel putin 1 m fata
de rola din spate, pentru a se evita prinderea mainilor in role.
Pentru a se evita o eventuala rasturnare a tamburului in timpul derularii cablului, acesta
trebuie sa fie asigurat corespunzator.
La preparare si turnarea maselor izolante si a aliajelor de lipit, folosite la executarea
mansoanelor si capetelor terminale trebuie sa se respecte prevederile de protectie a muncii din
fisele tehnologice specifice.
La incarcarea, descarcarea si manipulare tamburelor cu cabluri trebuie sa se respecte
urmatoarele reguli:
a) inaintarea oricarei manipulari se va verifica buna stare a invelisului de protectie a
tamburelor si se vor scoate cuiele proieminente;

b) operatiile de incarcare a tamburelor se vor executa, de regula, cu ajutorul utilajelor de

ridicare sau cu mijloace de mica mecanizare, folosind axe si cabluri, dimensionate
corespunzator sarcinilor de ridicat;
c) in autocamion sau remorca tamburele trebuie asezate orizontal, cu sensul de rostogolire
pe directia de circulatie. Pe platforma autocamionului sau remorcii tamburele vor fi fixate prin
ancori sau pene solide si suficient de mari. Se interzice transportul persoanelor pe aceeasi
platforma cu tamburele;
d) descarcarea tamburelor se va executa fie cu automacaraua, fie manual pe un plan
inclinat rezemat pe capra. Tamburul trebuie retinut cu franghi dinspre partea opusa miscarii,
urmarindu-se deplasarea corecta a tamburului pe planul inclinat. Este interzisa stationarea
personalului in directia deplasarii tamburului sau in apropierea planului inclinat. Toate
operatiile de corectare a deplasarii la sol trebuie sa se execute cu ajutorul unor rangi lungi sau
al unor pene cu coada lunga;
e) manipularea tamburelor se face conform cu fisele si instructiunile tehnologice specifice
si cu instructiunile elaborate in acest scop de unitatile producatoare ale cablurilor,
corespunzator tipurilor de cabluri, tensiunii, izolatiei etc.;
f) operatiile de legare – dezlegare a tamburelor si dirijarea conducatorului macaralei sau
a dispozitivului de ridicare vor fi realizate de catre legatorii de sarcina.

383
 MODULUL VII

EXPLOATAREA SI INTRETINEREA MASINILOR

SI APARATELOR ELECTRICE

384
 CAPITOLUL XXXI

EXPLOATAREA GENERATOARELOR SI
COMPENSATOARELOR SINCRONE

Prin eforturi sustinute, industria constructoare de masini si aparate electrice a asigurat

intr-un ritm rapid asimilarea fabricatiei celor mai moderne echipamente; alegerea si conducerea
corecta a regimurilor de functionare, stabilirea termenelor optime pentru efectuarea reviziilor
si asigurarea unei intretineri constiincioase, la un inalt nivel calitativ, a parcului de masini si
aparate electrice, sunt probleme de o tot atat de mare importanta ce revin permanent unitatilor
de exploatare.

In cadrul centralelor, generatoarele electrice functioneaza ca instalatii complexe, fiind

echipate cu o serie de dispozitive si aparate cu ajutorul carora se realizeaza comanda, masura,
protectia si automatizarea agregatelor de producere a energiei electrice. Generatoarele propriu-
zise se echipeaza cu aparate de masura pentru tensiuni, frecventa, curenti, puteri, aparate de
protectie contra defectelor din stator si rotor, aparate de control pentru temperaturi, izolatii,
aparate automate pentru reglarea tensiunii si altele.

Punerea in functiune a generatoarelor este dependenta de tipul motorului primar care le

actioneaza. La turboalternatoare, pornirea si atingerea turatiei nominale necesita un timp
indelungat, datorita procesului de incalzire a turbinei cu abur. La hidrogeneratoare, procesul de
pornire se realizeaza in cateva minute.

Dupa ce ajunge aproape de turatia sincrona de regim, generatorul se excita, actionand

manual reostatul de excitatie pana cand tensiunea produsa ajunge la valoarea nominala. Viteza
de crestere a tensiunii, in mod obisnuit, nu se limiteaza. La unele generatoare, cresterea
tensiunii de la zero la valoarea nominala trebuie realizata in anumit timp.

385
Conectarea in paralel cu reteaua

Dupa ce agregatul a ajuns aproximativ la turatia si tensiunea nominala se executa

conectarea la retea, prin operatia de sincronizare.
Ca sa poata fi conectat generatorul sincron, trebuie sa se indeplineasca urmatoarele
conditii:
- tensiunile generatorului si retelei sa aiba aceiasi valoare (pentru regimul normal se admite o
diferenta de 5% intre tensiuni, care in regim de avarii se poate mari pana la 20%);
- frecventele sa fie egale (se admite o abatere de 0,02 Hz);
- in momentul inchideri intreruptorului generatorului, tensiunile generatorului si retelei sa fie
in faza (se admite o abatere unghi de opt grade).
Daca aceste conditii nu se repeta, in momentul conectarii generatorului la retea pot
aparea curenti mari de soc, care solicita periculos anumite elemente ale generatorului si
motorului primar, putand da nastere la avarii foarte grave.
Verificarea conditiilor de sincronism se face cu ajutorul sincronoscopului. Aceasta
metoda de sincronizare, numita sincronizare precisa, necesita un timp mai lung pentru
realizarea tuturor operatiilor.
Metoda de sincronizare grosiera, numita cuplare in asincron sau autosincronizare,
consta in principiu din urmatoarele operatii:
- antrenarea generatorului (sau compensatorului) sincron, neexcitat, pana aproape de viteza de
sincronism;
- cuplarea la bare a masinii, la o diferenta de 1-2 Hz;
- imediat dupa cuplare, excitarea generatorului, care intr-un timp foarte scurt intra in
sincronism.
Autosincronizarea este simpla, aparatele necesare pentru executare se gasesc in dotarea
oricarei centrale, manevrele sun reduse ca numar si nu se pot strecura greseli care sa conduca
la avarii. De asemenea, punerea in paralel a generatoarelor prin metoda de autosincronizare
este rapida, manevrele se fac in timp scurt.
Pentru a se evita aparitia de supratensiuni la inelele colectoare ale rotorului, infasurarea
de excitatie trebuie sa fie inchisa pe rezistenta de descarcare.
Metoda autosincronizarii prezinta, insa, doua dezavantaje:
- un curent de soc, care se produce in momentul cuplarii generatorului neexcitat la retea;
- o scadere de scurta durata a tensiunii la bare, in momentul inchideri intreruptorului
generatorului.

Reglarea sarcinilor generatoarelor si compensatoarelor sincrone

Incarcarea cu sarcina reactiva se realizeaza prin cresterea excitatiei. Sarcina activa a

generatorului se regleaza actionand asupra reglatorului de viteza a motorului primar.
Cresterea brusca a sarcinii generatorului este daunatoare: datorita faptului ca partile sale
principale – cuprul infasurarii si fierul statorului – se comporta diferit la incalzire, izolatia
infasurarii statorului va fi supusa la eforturi de incovoiere si forfecare, care pot conduce la
aparitia de cute sau crapaturi. Viteza de incarcare se stabileste pentru fiecare generator in parte;
ca orientare se poate lua o variatie de 1000 – 3000 kW/min.
In timpul exploatarii, reglarea sarcinii generatorului se face pe baza de grafice de
sarcina. In regim normal, sarcina activa se distribuie pe generatoarele centralei dupa principiul
egalitatii consumurilor specifice partiale ale motoarelor primare, in vederea obtinerii unui

386
regim cat mai economic. Repartitia sarcini reactive intre generatoarele unei centrale trebuie sa
se faca dupa criterii economice.
Functionarea generatorului este supravegheata in mod permanent de catre personalul
de serviciu din camera de comanda, care are sarcina de a citi aparatele de masura ale
generatorului, a interpreta comportarea acestuia in exploatare si a lua masuri de corectare a
regimului de functionare, conform cu conditiile date de marimile prescrise. In cazurile de
aparitie a unor anomali, trebuie actionat cu promptitudine pentru evitarea avariilor, mergand
pana la deconectarea generatorului.
Montarea unui ampermetru pe fiecare faza este necesara pentru a verifica daca
generatorul se incarca simetric.
Gradul de dezechilibru maxim admis trebuie determinat pentru fiecare masina in parte.
In lipsa acestor determinari, pentru turbogeneratoare si grupuri Diesel se admite un grad de
asimetrie de 10%, iar pentru hidrogeneratoare si compensatoare sincrone 20%.
Incarcarea cu putere reactiva a unui generator este limitata de curentul de excitatie;
incarcarea cu o putere reactiva mai mare decat cea nominala produce o actiune puternica de
demagnetizare, ceea ce conduce la marirea obligatorie a curentului rotoric.

Intretinerea generatoarelor si a compensatoarelor sincrone

Generatoarele si compensatoarele sincrone sunt echipamente deosebit de importante

ale unitatilor de producere a energiei electrice si, ca urmare, trebuie sa functioneze la parametrii
nominali si fara avarii. Functionarea continua si economica poate fi asigurata numai in
conditiile realizarii in termen util a lucrarilor de intretinere si a incercarilor preventive.
Lucrarile de intretinere cuprind urmatoarele:
- verificarea si curatarea partilor frontale ale infasurarilor si a bornelor statorului;
- verificarea conductelor si bandajelor rotorului, a inelelor colectoare si a ventilatoarelor;
- verificarea si curatarea excitatoarei si a aparatelor circuitului de excitatie;
- verificarea si reglarea aparatelor de protectie, masura si automatizare;
- verificarea etanseitatii si curatarea circuitului de racire cu aer sau hidrogen, a filtrelor si a
camerelor sistemului de racire;
- verificarea si curatarea pompelor electrice aferente generatorului;
- inlaturarea defectelor la generator, la echipamentele si aparatele anexe care au fost semnalate
in timpul exploatarii
Incercarile si masurile constau in:
- determinarea starii izolatiei circuitului de excitatie;
- masurarea rezistentelor de izolatie a infasurarilor statorului si rotorului;
- verificarea rezistentei de izolatie a lagarelor fata de placa de fundatie, cand toate conductele
de ulei sunt montate;
- masurarea vibratiilor lagarelor generatoarelor si a excitatoarelor.

Uscarea generatoarelor si a compensatoarelor sincrone

Cand infasurarile nu mai au rezistenta de izolatie corespunzatoare normelor,
generatoarele si compensatoarele sincrone trebuie sa fie supuse unui proces de uscare. Uscarea
se poate face numai cu conditia ca masina sa fie oprita.

387
 CAPITOLUL XXXII

EXPLOATAREA SI INTRETINEREA
MOTOARELOR ELECTRICE

Exploatarea motoarelor electrice

Exploatarea corecta a motoarelor electrice necesita ca personalul de serviciu, inca de la

luarea lor in primire, sa controleze si sa verifice realizarea corecta a montajului si starea
motorului.
Functionarea sigura si continua, fara avarii, a motoarelor electrice din cadrul instalatiilor
electrice este strans legata de realizarea unei exploatari cat mai rationale, in vederea detectarii
din timp a inceputurilor de defectari si luari de masuri pentru inlaturarea acestora. Regimul de
functionare se va conduce prin urmarirea permanenta a curentului statoric absorbit, a tensiunii
de alimentare si a temperaturii statorului si aerului de racire.
In regim normal, motoarele electrice nu trebuie sa fie supraincarcate. La
supraincarcarea masinii asincrone, curentul statoric, care este suma curentului rotoric si a
curentului de mer in gol, va creste in proportie mai redusa decat curentul rotoric, deoarece
curentul de mers in gol ramane constant. Cum in mod normal nu se instaleaza aparate de
masura in circuitul rotoric si incarcarea motorului se urmareste prin citirea ampermetrelor
montate in circuitul statoric, pentru a nu periclita bobinajul rotoric este necesar sa nu se admita
cresterea curentului statoric, in regim normal, cu mai mult de 5% peste curentul nominal.

Intretinerea motoarelor electrice

O conditie de baza pentru functionarea sigura a masinilor este ca, in orice moment,
starea lor, din punct de vedere mecanic si electric, sa fie normala, iar eficacitatea ventilatiei sa
nu fie afectata prin infundarea circuitelor de ventilatie.

388
 Intretinerea masinilor electrice se refera, in principal, la intretinerea pieselor de contact
si a lagarelor, precum si la pastrarea curateniei masinii.
O data cu revizia motorului se verifica in mod curent si aparatajul de comutare si pornire
aferent motorului. Reostatul de pornire se curata in exterior, se controleaza contactele si, in caz
de nevoie, se inlocuiesc. De asemenea, se inlocuiesc partile din rezistenta care sunt defecte si
se completeaza uleiul in cuva reostatului.
Intreruptoarele se supun unui control exterior, pentru a verifica starea tuturor pieselor,
se curata contactele de perlari si murdarie si se inlocuiesc cele defecte.
La toate aparatele din circuitul primar al motorului se va controla starea legaturilor la
pamant.

389
 CAPITOLUL XXXIII

EXPLOATAREA SI INTRETINEREA
TRANSFORMATOARELOR

Exploatarea transformatoarelor
In timpul exploatarii, sarcina transformatoarelor variaza atat in timpul unei zile, cat si
in timpul anului. In scopul utilizarii la maximum a capacitatii transformatoarelor, pot fi admise
in functionare anumite suprasarcinii de valoare si durata predeterminata. Determinarea
posibilitatii de supraincarcare sistematica a unui transformator se poate face folosind doua
elemente:
- coeficientul de incarcare al graficului transformatorului pe un interval de 24 h;
- diagrama de incarcare a transformatorului.

Coeficientul de incarcare al graficului transformatorului este raportul dintre suprafata

limitata de graficul de incarcare a transformatorului si suprafata dreptunghiului ale carui laturi
sunt: abscisa T = 24 h si ordonata Imax= curentul maxim din graficul de incarcare al
transformatorului. Valoarea coeficientului de incarcare se determina cu relatia:
I t
S= .
24I max
Daca S < 1, coeficientul de incarcare admisibil (numit si coeficient de suprasarcina)
I max
se poate stabili la valoarea k = , in functie de durata supraincarcarii.
IN

390
 Stabilirea supraincarcarii transformatorului in acest mod conduce la folosirea sa
rationala din punct de vedere al duratei normale de serviciu, ramanand in acelasi timp si o
oarecare rezerva pentru suprasarcini neprevazute, in caz de avarii. Valoarea k = f(t) a
I max
coeficientului de suprasarcina k = se obtine din diagrame, pentru diferite valori ale
IN
coeficientului de incarcare S si ale temperaturii medii ale mediului ambiant ta

In cazul in care transformatoarele sunt instalate in localitati unde temperatura medie a

aerului ta este cea mai mare de +5°C, valorile admisibile pentru coeficientul de suprasarcina k
5 − ta
trebuie sa fie micsorate cu un coeficient de corectie A=1+ .
100

Suprasarcina, in % 30 60 75 100 140 200

Durata, in min 120 30 15 7,5 3,5 1,5

In afara suprasarcinilor de durata cu care poate fi incarcat un transformator, exista

situatii de avarii, care pot produce suprasarcini de valori mai mari, ce urmeaza sa fie suportate
de transformator. Intrucat astfel de suprasarcini provoaca imbatranirea prematura a izolatiei
infasurarilor transformatoarelor, ele sunt admise numai pentru durate scurte de timp
Durata admisa de functionare a transformatoarelor cu o astfel de suprasarcini si valorile
lor sunt date in tabelul de mai sus.
Dupa functionarea in regim de suprasarcina, trebuie luate masuri de reducere a
incarcarii transformatorului sau – in caz extrem – prin deconectarea unor consumatori.

Supravegherea curenta se organizeaza in special la transformatoarele de puteri mari, in

statiile de transformare incadrate cu personal permanent si urmareste:
- tensiunea primara si secundara;
- curentul primar si secundar;
- temperatura uleiului in partea superioara a cuvei;
- nivelul de ulei in conservator;
- starea releelor de protectie, inclusiv a releului de gaze;
- functionarea instalatiilor anexe, inclusiv legaturilor la bare in primar si secundar.

Supravegherea periodica urmareste:

- starea etanseitatii cuvei;
- nivelul si culoarea uleiului din conservator si eventuala prezenta a murdariilor sau a apei in
ulei;
- starea izolatoarelor;
- starea descarcatoarelor;
- integritatea membranei supapei de siguranta;
- starea legaturii la pamant a cuvei si a instalatiilor anexe;
- buna functionare a sistemului de racire;
- eventuala aparitie a zgomotelor anormale;
- starea barelor si a cablurilor de legatura.

391
 Cu ocazia controalelor periodice ce se fac transformatoarelor, se verifica si starea
incaperilor in care acestea sunt montate.
Controlul transformatoarelor principale din centrale si statii de transformare cu personal
permanent se face in general o data la opt ore.

Intretinerea transformatoarelor
In general, aceste lucrari se executa la intervale de timp de sase luni pana la un an, in
functie de importanta transformatoarelor in exploatare si constau in:
- revizia exterioara a transformatorului si inlaturarea defectelor constatate in masura in care
aceste remedieri pot fi facute pe loc;
- evacuarea reziduului uleiului din conservator, verificarea nivelului si eventual, completarea
cu ulei;
- verificarea etanseitatii robinetelor si a strangeri garniturilor cuvei;
- revizia si curatarea sistemului de racire fortat;
- verificarea functionarii releului de gaze;
- verificarea filtrului de aer, a nivelului uleiului in filtru si a starii silicagelului, cu eventuala
completare, respectiv inlocuirea acestora;
- controlul curent al uleiului din cuva;
- determinarea gradului de umiditate al izolatiei infasurarilor;
- masurarea tg δ si a capacitatii bornelor de trecere de tip condensator.

392
 CAPITOLUL XXXIV

EXPLOATAREA SI INTRETINEREA INTRERUPTOARELOR

Functionarea unui sistem electric in cele mai bune conditii, in orice regim, necesita ca
aparatele electrice si in special intreruptoarele sa corespunda conditiilor locului de montare, iar
valorile parametrilor de baza sa nu fie inferioare celor ce pot aparea in retea in timpul
exploatarii.
Diversitatea tipurilor de intreruptoare si importanta acestor aparate necesita de la
inceput o atentie deosebita in timpul exploatarii.

Starea necorespunzatoare, defectiunile, depasirea parametrilor normali ai

intreruptoarelor in exploatare pot conduce la urmari grave, soldate de multe ori cu distrugeri
de instalatii importante si cu intreruperi de lunga durata in alimentare cu energie electrica.
Intrucat intreruptoarele trebuie sa functioneze in medii foarte diferite, este necesar sa
se stabileasca instructiuni de exploatare.
Constatarile obtinute in timpul controalelor se consemneaza in registrele de tura si se
comunica personajul de conducere.

Controalele intreruptoarelor se efectueaza o data pe tura, in statiile cu personalul

permanent, o data la 24 h, in statiile cu personal la domiciliu si o data pe saptamana noaptea.

La intreruptoarele cu ulei se controleaza nivelul uleiului in cuve si in izolatoare si se

verifica etanseitatea robinetelor si ale indicatoarelor de ulei. La fiecare control se verifica
prezenta copacului care inchide orificiul supapei de siguranta.

La intreruptoarele cu aer comprimat, in afara bornelor si izolatiei, se mai controleaza

pozitia corecta a cutitelor separatorului in contacte sau in pozitia de declansare, valoarea
presiunii aerului si functionarea supapei de ventilatie; prin ascultarea atenta, se constata daca
nu exista scurgeri de aer.
In vederea asigurarii locului de munca, se va inchide ventilul de aer comprimat de la

393
reteaua de alimentare si se vor goli rezervoarele proprii ale intreruptorului, pentru a nu fi posibil
sa se efectueze manevre intempestive ale intreruptorului, care sa poata conduce la accidente de
munca. Dupa curatarea de praf a pieselor intreruptorului, se controleaza imbinarile
izolatoarelor si ale pieselor care sunt supuse socurilor in vederea descoperirii eventualelor
fisuri, care urmeaza sa fie eliminate.

Toate piesele se spala in benzina usoara, cilindrul pistonului se sterge cu o carpa uscata
si se unge cu un strat subtire de ulei de transformator, contactele se ung cu vaselina.

Reglajul intreruptorului se face la o presiune mai scazuta ca cea nominala ca circa 30%.
In timpul reglajului se executa declansarea intreruptorului, inchiderea cutitului separatorului.
Intreaga suprafata de contact trebuie sa fie stransa intre furci.

Dupa efectuarea reglajului, se indica presiunea aerului comprimat la cea nominala si se

fac doua – trei anclansari pentru verificarea functionarii intreruptorului in ansamblu.

Buna functionare a intreruptorului depinde, in mare masura, si de efectuarea in conditii

din cele mai bune a lucrarilor de intretinere a dispozitivelor de actionare.

Dupa ce se realizeaza curatarea acestora de praf si alte corpuri straine, se verifica toate
sistemele de fixare si articulatie, functionarea mecanismului de declansare libera si mecanismul
care retine dispozitivul de actionare in pozitia anclansat.

394
 CAPITOLUL XXXV

EXPLOATAREA SI INTRETINEREA
SEPARATOARELOR,TRANSFORMATOARELOR DE MASURA SI
SIGURANTELOR

Exploatarea si intretinerea separatoarelor. In timpul exploatarii se va urmari ca

tensiunea si curentii sa nu depaseasca valorile indicate in fisa de caracteristici a aparatelor.
Piesele supuse frecarilor se vor unge cu regularitate, o data la sase luni. La perioada de
un an se vor efectua lucrarile de verificare si intretinere, cu scoaterea de sub tensiune a
aparatului.
Se verifica contactele de semnalizare, se curata si se ung cu un strat subtire de vaselina.
Se verifica functionarea corecta a sistemului de semnalizare, a pozitiei separatoarelor, a
sistemului de blocare mecanica a cutitelor de punere la pamant si a sistemului de blocare
impotriva operatiilor de deschidere gresite.

Transformatoarele de masura trebuie sa fie supravegheate in mod sistematic. Se

verifica izolatorii de portelan sau rasina care va fi mentinuta intr-o perfecta stare de curatenie.
La transformatoarele de masura cu ulei, se verifica sa nu existe pierderi de ulei, si
nivelul uleiului sa fie cel prevazut de indicator; periodic, la aceleasi intervale de timp ca pentru
transformatoarele de putere se iau probe de ulei.
Transformatoarele cu izolatie de ulei, care au pierderi mai mult de 114 din cantitatea de
ulei, se vor usca si umple cu ulei sub vid.

Sigurante de inalte tensiune. La verificarea sigurantelor se urmareste daca busoanele

nu au defecte. Se verifica daca furcile de contact strang suficient capacele busoanelor, daca nu
sunt semne de incalzire a contactelor.

395
MASURI DE TEHNICA A SECURITATII MUNCII LA EXPLOATAREA
SI INTRETINEREA
MASINILOR SI APARATELOR ELECTRICE

La operatiile de intretinere a masinilor si aparatelor electrice, se vor avea in vedere

urmatoarele masuri de protectie a muncii:
- se vor respecta normele de tehnica a securitatii la lucru in instalatiile electrice de joasa sau de
inalta tensiune, dupa caz;
- la verificarea functionarii cat si la manevre, se vor utiliza echipamente de protectie
corespunzatoare;
- manevrele aparatelor de inalta tensiune se vor face de minimum doua persoane;
- la operatiile cu solventi si materiale inflamabile, se vor respecta atat regulile de prevenire si
stingere a incendiilor cat si modul de utilizare a acestora in vederea prevenirii intoxicatiilor;
- la lucrarile de montare, demontare, transport, se vor folosi numai utilaje de ridicat cu
capacitatea corespunzatoare greutatilor de ridicat, iar personalul care manevreaza instalatiile
de ridicat trebuie sa fie autorizate.

396