Capitolul 1 Noțiuni de metrologie

Metrologia este domeniul de cunoștințe referitoare la măsurări, cuprinzând toate

aspectele, atât teoretice, cât și practice, ale măsurărilor, indiferent de nivelul lor de precizie,
mărimea măsurată, modalitatea și scopul efectuării, domeniul științei sau tehnicii în care
intervin. Obiectul metrologiei constă în determinarea valorică a mărimilor fizice.
Metrologia (metrologia generală) este definită ca fiind știința și tehnica măsurărilor
și este constituita din teoria și tehnica măsurărilor.
Teoria măsurărilor (metrologia teoretică) are ca obiect aspectele teoretice generale
privind măsurările, respectiv mărimi, unități și sisteme de unități de măsură, mijloace și
metode de măsurare, erori de măsurare și metode de prelucrare a datelor obținute din
măsurări.
Tehnica măsurărilor (metrologia unei anumite mărimi fizice) are ca obiect aspectele
practice ale măsurării unei anumite mărimi sau ale unei anumite grupe de mărimi. De
exemplu, tehnica măsurării lungimii, tehnica măsurării vitezei etc.
În afara noțiunilor de metrologie generală, metrologie teoretică și metrologie a unei
anumite mărimi fizice, exista și noțiunea de metrologie aplicată (alegerea corecta a
mijloacelor de măsurare, dezvoltarea de noi mijloace de măsurare, tehnica măsurării, norme
și instrucțiuni de verificare) și metrologie legală (care stabilește prin acte normative
condițiile tehnice metrologice și juridice privind metodele și mijloacele de măsurare în
vederea asigurării garanției publice din punct de vedere al siguranței de execuție, exactității
și reproductibilității măsurărilor).
Etalonarea sau verificarea unui mijloc de măsurare se efectuează pe baze de
standarde, SR, norme tehnice metrologice, NTM, norme tehnice de ramură, NTR, caiete de
sarcină, CS, și specificații tehnice, ST, elaborate de producătorii mijloacelor de măsurare și
avizate de Institutul National de Metrologie (INM).
Organismul internațional care ia hotărâri în domeniul metrologiei este Conferința
Generală de Măsuri și Greutăți - CGPM. CGPM are un Comitet International de Măsuri și
Greutăți CIPM care este dotat cu un laborator de cercetări în domeniul metrologiei cu sediul
la Paris numit Biroul International de Măsuri și Greutăți - BIPM care are mai multe comitete
consultative și de care aparține organizația internaționala de standardizare ISO.
La noi în țara, activitatea de metrologie este coordonată de Biroul Roman de
Metrologie Legala, BRML, care are la bază Legea metrologiei. Practic, își îndeplinește
misiunea prin intermediul Institutului National de Metrologie București, INMB.
 1.1. Mărimi fizice
Mărimea reprezintă o proprietate a obiectelor, fenomenelor sau sistemelor care
poate fi pusă în evidență calitativ și măsurată cantitativ. În metrologie se operează cu mărimi
fizice, prin care sunt descrise anumite proprietăți fizice ale obiectelor, fenomenelor sau
sistemelor.
Din punct de vedere calitativ, există mărimi care se referă la proprietăți diferite, de
exemplu lungimea, masa, energia, rezistența electrică etc.
Din punct de vedere al cantității, putem vorbi de mărimi determinate, prin aceasta
înțelegând atributul esențial al mărimilor de a se putea modifica sub raportul cantității și de
a putea fi cunoscute sub acest aspect prin procesul de măsurare.

1.2. Măsurarea
Ținând cont de faptul că obiectul metrologiei îl constituie determinarea cantitativă a
mărimilor fizice, noțiunea de măsurare se poate defini astfel:
1. măsurarea este operația experimentală prin care se determină, cu ajutorul unor
mijloace de măsurat, valoarea numerică a unei mărimi în raport cu o unitate de
măsura dată;
2. măsurarea este operația prin care se stabilește pe cale experimentală raportul
numeric între mărimea de măsurat și o valoare oarecare a acesteia luată ca unitate
de măsură;
3. măsurarea este un proces de cunoaștere prin care se compară mărimea dată cu o
valoare a ei adoptată ca unitate de măsură, prin intermediul unei experiențe fizice.
Procesul de măsurare are loc dacă sunt îndeplinite următoarele două condiții :
- mulțimea stărilor să fie ordonată, adică între toate perechile de elemente care se
pot forma să se poată stabili relații de ordine: mai mare (>) sau mai mic (<), încât
elementele mulțimii pot fi aranjate într-o succesiune unică;
- între mulțimea stărilor și mulțimea numerelor reale să se poată stabili efectiv o
corespondență biunivocă, astfel încât fiecărui element din mulțimea stărilor să-i
corespundă un număr real și numai unul.
Această corespondență, care se stabilește convențional, poartă denumirea de scară
sau scară de referință și ea presupune alegerea unității de măsură.
Valoare numerică a unei mărimi se definește ca fiind un element din mulțimea
numerelor reale care corespunde unei stări din mulțimea stărilor unei mărimi. Valoarea
numerică este un număr, pozitiv sau negativ, care depinde de scara de referință adoptată.
Unitate de măsură reprezintă elementul din mulțimea stărilor mărimii care
corespunde valorii numerice 1
Raportul N dintre o mărime M existând independent de noi şi o unitate u aleasă
pentru acea mărime, stabilită experimental în procesul de măsurare, reprezintă rezultatul
măsurării:
 M
N= (1.1)
u
O mărimea fizică este exprimată prin produsul dintre unitatea de măsură adoptată u
şi valoarea numerică obținută prin măsurare N:
M=N  u (1.2)
Forma de exprimare a mărimii sub formă de valoare numerică și unitate de măsură
se numește valoare a mărimii respective. Trebuie subliniat că valoarea unei mărimi include
întotdeauna și unitatea de măsură, care trebuie să însoțească obligatoriu valoarea numerică.
Rezultatul măsurării N este un număr adimensional, a cărui valoare variază invers
proporțional cu unitatea de măsură aleasă. Relația care ilustrează proprietatea ca valoarea
mărimii să rămână aceeași odată cu schimbarea unității de măsură mai e cunoscută ca
„ecuația fundamentală a măsurării".

1.3. Sistemul legal de unități de măsură

Prin sistem de unități de măsură se înțelege ansamblul unităților de măsură definite
pentru un sistem dat de mărimi fizice.
În decursul dezvoltării istorice a fizicii și tehnicii au existat, și mai există și azi, mai
multe sisteme de unități de măsură. Un astfel de sistem conține unități:
 fundamentale mărimi ale căror unități de măsură au fost alese ca fundamentale
(independente unele de altele) în cadrul unui sistem de unități de măsura;
Tabelul 1. Unitățile și fundamentale
Unități și fundamentale
Mărime
Denumire Simbol
Lungimea metrul m
Masa kilogram kg
Timp secunda s
Intensitatea curentului electric amper A
Temperatura termodinamica Kelvin K
Cantitate de substanță mol mol
Intensitate luminoasa candela cd

 derivate mărimi definite într-o ramură a fizicii prin expresii analitice în care intervin
și alte mărimi, presupuse cunoscute;
Tabelul 2. Exemple de unități și derivate exprimate în termini și fundamentali
Unități și fundamentale
Mărime
Denumire Simbol
Arie metru pătrat m2
Volum metru cub m3
Viteza metru pe secunda m/s
Accelerație metru pe secunda la pătrat m/s2
Număr de unda unu pe metru m-1
Masa volumică (densitate) kilogram pe metru cub kg/m3
Volum specific metru cub pe kilogram m3/kg
Densitate de curent amper pe metru pătrat A/m2
Intensitatea câmpului
amper pe metru A/m
magnetic
Concentrație mol pe metru cub mol/m3
Luminanța candela pe metru pătrat cd/m2

 suplimentare mărimi derivate având denumiri și simboluri speciale.

Tabelul 3. Unități și derivate cu denumiri și simboluri speciale
Unități și derivate
Exprimate în
Mărime Exprimata în unități și
Denumire Simbol diverse unități
fundamentale
SI
Unghi plan radian rad m  m-1 =1
Unghi solid steradian sr m2  m-2 =1
Frecventa hertz Hz s-1
Forță newton N m  kg  s 2
Presiune, tensiune mecanica pascal Pa N/m2 m1  kg  s2
Energie, lucru mecanic, joule J N m m2  kg  s2
cantitate de căldură
Putere, flux radiant watt W J /s m2  kg  s 3
Sarcina electrica, cantitate de coulomb C sA
electricitate
Tensiune electrica, potențial volt V W/A m2  kg  s3  A-1
electric, diferența de
potențial, tensiune
electromotoare
Capacitate electrica farad F C/V m2  kg 1  s 4  A 2
Rezistenta electrica ohm  V/A m2  kg  s3  A-2
Conductanță electrica siemens S A/V m2  kg 1  s3  A2
Flux de inducție magnetică weber Wb V s m2  kg  s2  A-1
Inducție magnetică tesla T Wb/m 2 kg  s 2  A -1
Inductanță henry H Wb/A m2  kg  s 2  A-2

Un sistem de unități de măsură trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

 să fie general, adică aplicabil tuturor capitolelor fizicii;
  să fie coerent, adică să nu introducă coeficienți numerici suplimentari în ecuațiile
fizicii;
 să fie practic, cu alte cuvinte unitățile din sistem să aibă, pe cât posibil, ordine de
mărime comparabile cu valorile din activitatea uzuală.
Sistemul care îndeplinește în măsura cea mai mare aceste condiții este Sistemul
International de Unități - și - adoptat pe plan mondial de a XI - a Conferință Generală de
Măsuri şi Greutăți din 1960. În România el a fost adoptat ca unic sistem de măsuri legal şi
obligatoriu în 1961.
Unități fundamentale ale SI:
 metrul - m - este lungimea egală cu 1.650.763,73 lungimi de undă în vid ale radiației
care corespunde tranziției între nivelele 2p10 și 2d5 ale atomului de kripton 86;
 kilogramul - kg - este masa "kilogramului prototip internațional", adoptat ca unitate
de măsură a masei de Conferința Generală de Măsuri și Greutăți din 1889;
 secunda - s - este durata a 9.192.631.770 perioade ale radiației corespunzătoare
tranziției între cele doua nivele hiperfine ale stării fundamentale a atomului de cesiu
113;
 amperul (pentru intensitatea curentului electric) - A - este intensitatea unui curent
electric constant, care menținut în două conductoare paralele, rectilinii, de lungime
infinita și secțiune neglijabilă, așezate în vid, la o distanță de 1 m unul de celălalt, ar
produce între acestea, pe o lungime de 1 metru, o forţă egală cu 2*10-7newtoni;
 Kelvin-ul - K - este fracțiunea 1/273,16 din temperatura termodinamică a punctului
triplu al apei;
 mol - mol - este cantitatea de substanță a unui sistem care conține atâtea entități
elementare, câți atomi există în 0,012 kilograme de carbon 12;
 candela - cd - este intensitatea luminoasă, într-o direcție dată, a unei surse care emite
o radiație monocromatică cu frecvența de 540*1012 hertzi și a cărei intensitate
energetică în această direcție este de 1/683 wați/steradian.
Denumirile submultiplilor și multiplilor în cadrul și se formează cu prefixele:
Tabelul 4. Prefixe SI
Factor Prefix Simbol Factor Prefix Simbol
1024=(103)8 yotta Y 10-1 deci d
1021=(103)7 zetta Z 10-2 centi c
1018=(103)6 exa E 10-3=(103)-1 mili m
1015=(103)5 peta P 10-6=(103)-2 micro μ
1012=(103)4 tera T 10-9=(103)-3 nano n
109=(103)3 giga G 10-12=(103)-4 pico p
106=(103)2 mega M 10-15=(103)-5 femto f
103=(103)1 kilo k 10-18=(103)-6 atto a
102 hecto h 10-21=(103)-7 zepto z
101 deca da 10-24=(103)-8 yocto y
 Multiplii şi submultiplii zecimali ai unităților și reprezentați printr-un produs sau
raport de unități se formează de preferință adăugând prefixul numai la prima unitate a
produsului, respectiv la prima unitate de la numărător.

1.4. Mijloace electrice de măsurare

Prin mijloacele de măsurare se înțelege totalitatea mijloacelor tehnice cu care se obțin
informațiile de măsurare.
Aceste mijloace trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a putea servi
scopului propus, denumite generic, caracteristici metrologice normate și stabilite prin acte
normative (standarde, norme tehnico de metrologie, etc.)
Mijloacele de măsurare sunt mijloace tehnice utilizate pentru obținerea, prelucrarea,
transformarea și stocarea de , informații de măsurare.
Mijloacele de măsurare se clasifică după structura și după modul de subordonare
metrologică.
După structura, mijloacele reprezentative sunt:
- măsuri ce materializează pe durata utilizării una sau mai multe valori ale unei
mărimi fizice. De exemplu: rigla gradata, greutatea etc.
- instrumente de măsurat ce sunt constituite din cele mai simple asocieri de
dispozitive și elemente, care pot furniza informații de măsurare; de exemplu:
șublerul, balanța, termometrul, manometrul etc.
- aparate de măsurat ce sunt construite, în general, pe baza asocierii unui traductor
cu dispozitive intermediare și cu un instrument de măsurat. De exemplu:
voltmetrul, termocuplul - dispozitive intermediare - milivoltmetru.
Aparatele de măsurat se clasifica după:
- natura mărimii măsurate (măsurandul), în aparate pentru:
 mărimi electrice și magnetice;
 mărimi neelectrice (deplasări, presiuni etc.);
- modul de exprimare al măsurandului:
 analogice (variație continuă);
 numerice (variație discretă);
- modul de furnizare a informației de măsurare:
 indicatoare,
 înregistratoare, integratoare și cu memorie.
- instalații de măsurare – ansambluri de măsuri, instrumente de măsurat și aparate;
- elemente de automatizare cu funcții de măsurare - traductor, adaptor, dispozitive
intermediare etc;
- mostre de material și substanță.
După precizia lor, mijloacele de măsurare se clasifică astfel:
- mijloace de măsurare de lucru - care servesc la efectuarea măsurărilor curente,
necesitate de practică;
 - mijloace de măsurat model (de comparație sau martor), destinate etalonării sau
verificării măsurilor și aparatelor de măsurat de lucru, fiind mai precise decât
acestea, dar satisfăcând condiții limitate de precizie;
- mijloace de măsurare etalon, care reproduc sau stabilesc unitatea de măsură cu o
precizie maximă, o păstrează și o transmit mijloacelor de măsurare de precizie
inferioară.
Etaloanele sunt de mai multe categorii:
- naționale - cele care alcătuiesc baza metrologică a țării respective;
- principale (primare) - cele care determină unitatea de măsură prin compararea
lor cu etaloanele naționale;
- de verificare (de lucru) - cele care servesc la executarea lucrărilor de metrologie
curente.
Categoriile principale de mijloace de măsurare sunt:
- măsurile;
- aparatele de măsurat;
- ansambluri, instalații și sisteme de măsurare.

1.5.1 Măsuri ale mărimilor fizice

Măsura reprezintă realizarea materială a unității de măsură, având rolul de a genera
(reproduce) una sau mai multe valori cunoscute ale unei mărimi fizice. Este evident că
materializarea unității este posibilă numai pentru unele din mărimile fizice (lungime-metrul,
masa-kilogramul, volum-litrul, etc.), de regulă pentru acele mărimi care sunt accesibile direct
simțurilor omului.
Măsurile fac posibilă conservarea unității de măsură, principala lor caracteristică
fiind, în acest sens, stabilitatea cu care își păstrează valoarea (sau valorile) în timp sau la
variația unor factori de influentă, în special a celor de mediu.
După destinația lor masurile pot fi:
 etalon;
 de lucru.
Măsurile permit compararea directă a mărimii necunoscute (măsurandului) cu
unitatea de măsură.
După numărul valorilor păstrate, există:
 măsuri cu valoare unică (păstrează o singura valoare a măsurandului - greutate, vas-
măsura cu reper, etc.);
 măsuri cu valori multiple, care pot fi fie măsuri cu valori discrete (mai multe valori
distincte - de ex. selectabile cu un comutator), fie măsuri cu valoarea variabilă
continuu (de obicei prevăzute cu o scară gradată - rigla, cilindru gradat, condensator
variabil).
 1.5.2 Aparate electrice de măsurat
Pentru a măsura acele mărimi ale căror unități nu pot fi concretizate, se folosesc, de
obicei, aparatele de măsurat. Ele pot fi definite ca fiind mijloacele de măsurat intercalate
între o mărime fizică ce nu e accesibilă direct simțurilor operatorului uman și care realizează
o conversie a măsurandului într-o mărime perceptibilă pentru acesta. De ex., curentul
electric, ca flux de electroni, nu poate fi perceput direct de un operator-om, necesitând o
convertire a mărimii într-o altă mărime (o deplasare a unui ac indicator în fața unei scale
gradate sau o valoare numerică afișată pe un dispozitiv adecvat) perceptibilă operatorului.
Dispozitivul astfel intercalat poate fi acționat fie de energia proprie a fenomenului, fie
de o energie auxiliara de acționare, ceea ce conduce la o clasificare a mărimilor fizice, din
acest punct de vedere, in:
 mărimi active - cele care permit eliberarea unei cantități de energie capabilă să
furnizeze un semnal metrologic (tensiunea electrică la bornele unui termocuplu,
temperatura apei dintr-un rezervor). Pentru ca măsurarea să nu afecteze valoarea
măsurandului, e necesar ca energia cedată în procesul de măsurare să fie mult mai
mică decât energia totală;
 mărimi pasive - cele care nu posedă o energie proprie de eliberat, deci pentru
măsurarea lor este necesară o sursă de energie auxiliară (energie de activare), cum
ar fi rezistența electrică, inductivitatea, capacitatea.
Aparate de măsură - sub forma cea mai simplă un aparat de măsură furnizează o
mărime de ieșire Y care este funcție de mărimea de intrare X (Fig.1). În general o mărime de
ieșire depinde nu numai de mărimea de intrare ci și de alte mărimi care influențează aparatul
de măsură, aceste mărimi fiind numite mărimi de influenta (Fig.2).
Cele mai obișnuite mărimi de influență sunt mărimile caracteristice mediului în care
se face măsurarea (temperatură, umiditatea etc) sau mărimile perturbatoare
electromagnetice (câmp magnetic, electric etc).

Fig. 1 Fig. 2
Mărimea de ieșire este influențată și de comenzile pe care le efectuează operatorul
uman asupra aparatului de măsură, cele mai importante comenzi efectuate asupra unui
aparat de măsură fiind comenzile pornire/oprire, comenzi de zero sau calibrare și comenzi
pentru alegerea scalei de măsură.
 În acest fel dependența y=f(x) se transformă într-o dependență de forma:
yi  f  x1, x2 ,...xn ; v1, v2 ,...vn ; c1, c2 ,...cn  (1.3)

1.5.3 Ansambluri, instalații şi sisteme de măsurare

Asociind aparate de măsurat (eventual și măsuri) pentru a efectua măsurări care
altfel ar fi imposibil sau foarte incomod de efectuat cu un singur aparat, se obțin ansambluri,
instalații, și sisteme de măsurare.
Ansamblul de măsurare este cea mai simplă asociere de aparate de măsurat,
constând, de obicei, dintr-un simplu traductor, asociat cu un aparat indicator sau
înregistrator, pentru a măsura un singur măsurand. Această structură reproduce structura
unui aparat de măsurat, cu deosebirea că mijloacele conținute sunt independente, cu
caracteristici metrologice normate separat. De exemplu, un termocuplu asociat cu un
milivoltmetru indicator de temperatura reproduce structura unui termometru, care include
exact aceleași elemente.
Instalația de măsurare constă dintr-o asociere mai complexă de aparate de măsurat,
cât şi alte utilaje, dispozitive și accesorii, folosite în scopul măsurării unuia sau mai multor
măsuranzi, în anumite condiții, pe baza unei metode comune; de ex., instalație pentru
măsurarea nivelului și atenuării zgomotului pe o cale de telecomunicații.
Sistemul de măsurare este un ansamblu sau o instalație de măsurare prevăzută cu
posibilități de automatizare a măsurărilor, prelucrare a rezultatelor, înregistrare etc.
(sisteme de achiziție a datelor). De regulă, ele presupun existența unui procesor, operațiunile
desfăşurându-se pe baza unui program (software de măsurare), gestionat de procesor.
Sistemele de măsurare pot fi incorporate în linii tehnologice și asociate instalațiilor de
reglare automată a proceselor.

1.5. Metode de măsurare

Metodele de măsurare reprezintă procedee de efectuare a operațiilor de măsurare și
se clasifica după mai multe criterii:
- modul de exprimare al măsurandului;
- metodele de măsurare sunt: analogice, numerice și mixte;
- domeniul în care se efectuează determinările: timpul sau domeniul de frecventa;
- modul de preluare a informațiilor de măsurare: obiectiv (se efectuează cu
aparate) sau subiectiv (intervine operatorul uman).
- modul de stabilire a contactului între mijlocul de măsurare și măsurand: cu sau
fără contact;
- principiul utilizat și metodele de măsurare:
 prin citire - se pot efectua direct (mărimea se măsoară cu un aparat destinat
acestei mărimi) sau indirect (mărimea se măsoară cu două sau mai multe
 aparate, mărimea ce interesează obtinandu-se prin introducerea datelor
măsurate într-o formula);
 prin comparație, acestea sunt simultane și succesive;
În funcție de modul de realizare a comparației mărimii de măsurare cu mărimea de
referință, metodele de măsurare pot fi directe sau indirecte.

1.5.1 Metode directe

La metoda directă, valorile mărimii măsurate se obțin nemijlocit ca urmare a
comparației mărimii de măsurat cu un etalon, această comparație putând fi la rândul ei
simultană sau succesivă.
Metodele simultane au la baza comparația măsurandului cu un etalon de valoare
egala sau apropiata sau comparația măsurandului cu un etalon de valoare diferita.
Când măsurandul este comparat cu un etalon de valoare egala sau apropiata se poate
utiliza metoda directa sau indirecta. Metoda directă poate fi diferențială sau de zero (de
comparație și punte). Metoda indirectă se realizează prin comparație simplă, substituție și
permutare.
Când măsurandul este comparat cu un etalon de valoare diferita se poate utiliza
metoda prin adiționare sau raport.
Metodele succesive - se măsoară etalonul cu un aparat de măsurat corespunzător și
apoi mărimea care caracterizează obiectul (fenomenul) după care se efectuează comparația.
 modul de prelucrare a informației de măsurare: prin mediere sau prin eșantionare;
 timpul de răspuns: în timp real sau cu întârziere;
 legătura dintre mărimea de ieșire și cea de intrare, legătura este dată prin funcții de
corelație și auto-corelație.
Exemplu: metodele specifice aparatelor de măsurare analogice (cu ac indicator și
scală gradată).

1.5.2 Metode indirecte de măsurare

Metoda se aplică acelor mărimi pentru care nu se poate realiza o comparație directă
cu o mărime de același fel. Astfel, plecând de la o relație de dependență a mărimii de măsurat
de mărimi direct măsurabile, se poate realiza una sau mai multe măsurători de mărimi direct
măsurabile urmată de prelucrarea rezultatelor în conformitate de dependență.
După tipul relației de dependență dintre mărimea de măsurat şi mărimile direct
măsurabile distingem:
- metode de măsurat indirecte bazate pe relații de independență explicite. Sunt metode
ușor de aplicat iar mărimea de măsurat este exprimată în funcție de mărimile direct
măsurabile printr-o relație explicită.
U
Exemplu: Măsurarea rezistentei R= , se măsoară tensiunea, curentul și rezultă
I
rezistența electrică R.
 - metode indirecte care se bazează pe relații implicite. Relația de dependență nu
prevede o dependență explicită între mărimea de măsurat şi mărimea direct măsurabilă).
Exemplu: Măsurarea unei rezistente a unui termocuplu:
R  1     0      0      0   (1.4)
2 3
 
unde α, β, ɣ - coeficienți ținând seama de încălzire;
θ - temperatura mediului;
θ0 - temperatura inițială a mediului.
Rezolvarea acestui gen de probleme presupune adoptarea unei soluții aproximative
în sensul găsirii unor valori aproximative pentru α, β și ɣ care să verifice relația inițială însă
cu o aproximație bună (abatere minimă).
Clasificarea metodelor de măsurare:
1) În funcție de modul de variație a mărimii de măsurat:
- măsurări statice - la care mărimea de măsurat are o valoare constantă pe
perioada realizării măsurătorilor.
- măsurări dinamice - mărimea de măsurat este rapid variabilă în timp, cu
variație cunoscută (mărimi cu variație sinusoidală, triunghiulară etc) numite
mărimi deterministe.
- măsurări statistice – se efectuează asupra proceselor caracterizate de mărimi
variabile în timp cu caracter aleator, imprevizibil (mărimi nedeterministe). În
acest caz nu este posibilă o determinare corectă a valorilor viitoare ale
mărimii, aprecierea putând fi făcută numai în sens probabilistic sau statistic.
2) După modul de prezentare a rezultatului măsurătorii:
- măsurări analogice – rezultatul măsurătorii este prezentat prin efectul
produs de mărimea de măsurat asupra unui ac indicator aflat în fața unei scări
gradate.
- măsurări numerice (digitale) – rezultatul este prezentat sub forma unui
număr.
3) După destinația măsurătorii și rezultatului obținut:
- măsurări de laborator – măsurarea se efectuează în condiții şi cu mijloace
speciale pentru a realiza o precizie ridicată, aparatele sunt folosite în medii
controlate (temperatură, radiații, fără șocuri sau vibrații). Mediul controlat
trebuie să asigure obținerea de rezultate corecte neinfluențate de parametrii
mediului, ținând cont de rezultatele acestei măsurători pot fi utilizate ulterior
în diverse calcule.
- măsurări industriale – se realizează în procesele industriale, aparatura de
măsurat trebuie sa fie robustă însă cu performanțe semnificativ mai mici decât
a celor utilizate în laborator. La ora actuală în domeniul industrial aparatele
de măsură cele mai folosite sunt de tip analogic, însă în ultima perioadă
 numărul celor cu indicare numerică crește semnificativ și probabil în câțiva
ani o să fie folosite doar cele numerice.

1.6. Caracteristicile metrologice ale aparatelor de măsurare

Caracteristicile metrologice se referă la comportarea aparatelor de măsură în raport
cu procesul supus măsurătorii, cu mediul în care se face măsurătoare sau cu operatorul
uman.
Intervalul de măsurare Reprezintă intervalul între valoarea maximă și valoarea
minimă măsurabilă, împărțit în game de măsurare (5, 10, 100,...). De precizat că majoritatea
aparatelor de măsură aflate în exploatare au mai multe game de măsurare.
Rezoluția reprezintă cea mai mică variație care poate fi pusă în evidență pe
dispozitivul de afișare al aparatului de măsură. În cazul aparatelor analogice, rezoluția este
o diviziune, iar la cele digitale rezoluția reprezintă diferența dintre două afișări consecutive.
Sensibilitatea este definită ca raportul dintre variația mărimii de ieșire și variația
corespunzătoare a mărimii de intrare:
y
S (1.5)
x
Noțiunea de sensibilitate este specifică numai unde, pentru un aparat de măsură
analogic cu scală liniară, sensibilitatea este definită ca raportul dintre mărimea de ieșire și
cea de intrare. La aceste aparate se definește constanta aparatului ca fiind egală cu inversa
sensibilității:
1 x
C   (1.6)
S y
Prin prag de sensibilitate se înțelege cea mai mică variație a mărimii măsurate care
poate fi prezentată cu certitudine satisfăcătoare de aparatul de măsură în condiții reale de
funcționare a acestuia.
Precizia - Dacă un aparat de măsură ar fi ideal atunci el ar măsură valoarea adevărată
a mărimii de măsurat. Cum însă acest lucru nu este posibil aparatul de măsură furnizează o
valoare măsurată diferită de valoarea reală. Spunem deci, că măsurarea este afectată de
erori, în consecință precizia reprezintă acea caracteristică a aparatului de măsură care
exprimă gradul de afectare al rezultatului măsurătorii cu erori de măsură. Astfel, precizia
ridicată corespunde unei erori mici și invers.
Aparatele de măsură sunt caracterizate prin precizia instrumentală, adică calitatea
aparatului de măsură de a da rezultate cât mai apropiate de valoarea reală a mărimii de
măsurat. Calitativ, precizia instrumentală este descrisă de eroarea instrumentală.
Puterea consumată - reprezintă puterea preluată de aparatul de măsură de la
procesul supus măsurării, acesta caracteristică este importantă pentru determinarea
erorilor datorate interacțiunii din aparatul de măsură și procesul sau obiectul supus
măsurătorii.
 Fiabilitatea metrologica - caracteristică care descrie comportarea în timp a
aparatelor de măsură și este calitatea aparatului de măsură de a funcționa cu o probabilitate
impusă în anume interval de timp, fără ca precizia lui să scadă sub o anumită limită.

1.7. Erori de măsurare

Se constată experimental că nicio măsurare nu oferă valoarea reală (adevărată) a
mărimii măsurate. Notând cu Xm rezultatul măsurării asupra unei mărimi fizice şi cu X
valoarea sa reala, se poate defini eroarea ca diferența:
ΔX=X m -X (1.7)
Valoarea adevărata a unei mărimi este imposibil de determinat, deoarece orice
măsurare este practic afectată, mai mult sau mai puțin, de erori, datorate imperfecțiunii
mijloacelor de măsurare, condițiilor de mediu, unor perturbații exterioare, operatorului, etc.
În practică se acceptă în locul valorii adevărate o valoare determinată cu o incertitudine
suficient de mică, denumită valoare convențional adevărată.
Prin incertitudine de măsurare se înțelege intervalul în care se estimează, cu o
anumită probabilitate, că se află valoarea adevărată a măsurandului. Precizarea acesteia face
utilizabil sau nu rezultatul măsurării.
Valoarea adevărată a unei mărimi este valoarea fără erori a mărimii.
Valoarea efectivă a unei mărimi este valoarea obținută prin măsurare cu mijloace de
măsurare etalon.
Valoarea individuală măsurată a unei mărimi este valoarea obținută pentru mărimea
respectivă printr-o singură operație de măsurare.

Criteriul de clasificare al erorilor după modul de apariție în măsurările repetate

conduce la următoarele tipuri de erori:
- erori sistematice - sunt acele erori care nu variază la repetarea măsurării în
aceleași condiții sau variază în mod determinabil odată cu modificarea condițiilor
de măsurare. Ele se datorează unor cauze bine determinate, se produc
întotdeauna în același sens, au valoare constantă în mărime și semn sau variabilă
 după o lege bine determinată și pot fi eliminate prin aplicarea unor corecţii.
Erorile sistematice pot fi la rândul lor :
 erori sistematice obiective:
 erori de aparat (instrumentale), datorate unor caracteristici constructive ale
aparatelor, incorectei etalonări, uzurii. Limitele lor de variație sunt
cunoscute din specificațiile tehnice date de furnizorul aparatului şi sunt, prin
urmare, cel mai ușor de evaluat de către operator;
 erori de metodă, apărute ca urmare a principiilor pe care se bazează metoda
de măsurare, a introducerii unor simplificări sau utilizării unor relații
empirice. Ele apar mai ales la metodele indirecte de măsurare;
 erori produse de factori externi (erori de influenta), deosebit de greu de
evaluat prin calcule, deoarece nu întotdeauna pot fi cunoscute cauzele şi
legile de variație în timp a condițiilor de mediu (temperatura, presiunea,
umiditatea, câmpuri magnetice, radiații, etc.). Ele se mai numesc şi erori de
instalare. Pentru eliminarea lor se impune asigurarea condițiilor de mediu
(condiții normale) cerute de producător pentru acea instalație de măsurat.
 erori sistematice subiective (de operator), provenind din modul subiectiv în
care operatorul apreciază anumite efecte (coincidente de repere la citirea
rezultatelor, intensități luminoase, nuanțe) şi care țin de gradul sau de
oboseala, de starea sa psihică sau de anumite deficiente ale organelor de
percepție.
- erori accidentale (aleatoare, întâmplătoare) sunt erorile care au valori şi semne
diferite într-o succesiune de măsurători efectuate în aceleași condiții. Ele nu sunt
controlabile și pot proveni din fluctuațiile accidentale condițiilor de mediu, ale
atenției operatorului uman, sau ale dispozitivului de măsurare.
- erori grosolane (greșeli). Constau în abateri foarte mari, cu probabilitate mică de
apariție și care produc denaturări puternice ale rezultatelor măsurătorilor. Ele pot
proveni din manipulări greșite în timpul măsurătorilor, din neatenția sau lipsa de
instruire a operatorului, din aplicarea unor metode de calcul inexacte, din citiri
eronate. Pentru a preveni puternica distorsionare a rezultatului general, aceste
erori trebuie eliminate şi refăcute măsurătorile.
Un alt criteriu care poate da o clasificare a erorilor este modul lor de exprimare. Din
acest punct de vedere, distingem :
- erori absolute , putând fi la rândul lor :
a) erori reale, definite ca diferențe ΔX dintre valoarea măsurata Xm și valoarea reala
sau adevărata a mărimii X:
ΔX=X m -X (1.8)
b) erori convenționale. În realitate valoarea adevărată a unei mărimi nu poate fi
cunoscuta şi , de aceea , este necesar să se adopte de fapt o valoare de referință , care are un
caracter convențional (valoarea convențional adevărată). Se definește astfel eroarea
convențională ca diferența dintre valoarea măsurata Xm și valoarea de referință (Xe) admisă:
(ΔX)conv =Xm -Xe (1.9)
- erori relative (adimensionale)
 eroarea relativa reala:
X X m  X e
( x )   (1.10)
X X
 eroarea relativă convențională (raportată):
ΔX conv X m -X e
(ε x )conv = = (1.11)
X Xe
 Se pot exprima în procente:
ΔX
ε x% = ×100[%] (1.12)
X
 Sau în părți per milion (ppm):
ΔX
ε xp.p.m = ×106 [p.p.m] (1.13)
X
Se definește eroarea maxim admisibilă sau eroarea tolerată ca fiind eroarea maximă
cu care se cunoaște valoarea indicată de un mijloc de măsurare care funcționează corect
(eroare limită de clasă (ΔX)max). Ea se determină experimental pe baza unui număr mare de
măsurători.
Pentru a caracteriza precizia unui aparat sau a unei metode de măsurare se definește
indicele clasei de precizie sau prescurtat clasa de precizie, ca raport dintre eroarea maxim
admisibilă (eroarea limită de clasă) (ΔX)max și valoarea maxima Xmax care se poate măsura cu
aparatul sau metoda respectiva, multiplicat cu 100:
( X) max
c 100[%] (1.14)
X max
Alte categorii de erori ale instrumentelor de măsură:
- eroarea de fidelitate - caracterizează exactitatea cu care se obțin o serie de
indicații concordante, măsurând aceeași mărime, repetat, la anumite intervale de
timp;
- eroarea de citire (la instrumentele analogice) - constă în aprecierea greșită a
poziției indicatorului;
- eroarea de mobilitate - este cea mai mică modificare a mărimii de măsurat care se
poate observa cu certitudine (mobilitatea fiind calitatea unui instrument de a-și
modifica poziția sistemului mobil la o variație cât mai mică a mărimii); ea poate fi
îmbunătățită prin asigurarea unor frecări corespunzătoare în lagăre, prin
eliminarea jocurilor dintre piese, etc.;
- eroarea de histerezis - constă în producerea de indicații diferite ale
instrumentului în funcție de modul de variație al mărimii: valori crescătoare sau
descrescătoare, cu variație rapidă sau lentă);
- eroarea de zero (deriva) - incorectă definire a poziției inițiale dintre indicator şi
originea scalei pe care se face citirea rezultatului măsurării, în absența mărimii de
măsurat, ceea ce va conduce la un decalaj permanent între valoarea indicată și cea
adevărată;
- eroarea de justețe - X0 - Xa este diferența dintre valoarea mediei aritmetice X0 a
unui șir de măsurători și valoarea adevărată Xa.