Rezultatele cercetarilor experimentale, concretizate prin valorile

numerice ale marimilor masurate, pot fi reprezentate sub forma de tabele,

grafice sau ecuatii. In general, in cazul cercetarilor se folosesc toate cele
trei forme, in functie de etapa de lucru. Astfel, datele initiale sunt mai
intai trecute in tabele prin extragerea (citirea) lor de pe aparatele de
vizualizare a valorilor marimilor masurate, fie din aparatele de
inregistrare a acestor valori.
Prelucrarea acestor date in vederea determinarii mediei, baterii medii
patratice, a eliminarii unor valori, etc., se rezolva mai usor utilizind
tabele adecvate. Apoi datele sunt reprezentate prin grafice si se determina
ecuatia (formula analitica) care descrie cel mai corect procesul sau
fenomenul studiat.
4.2. Reprezentarea datelor prin tabele

Avantajele reprezentării datelor prin tabele:

- simplitatea și ușurința întocmirii lor;
- păstrarea datelor sub formă compactă,
- ușurința găsirii și comparării lor.
In funcție de relațiile dintre mărimile ce sunt reprezentate în tabel se deosebesc:
a) clasa calitativă de tabele (stabilesc relații calitative);
b) clasa statistică de tabele (unele variabile sunt exprimate cantitativ);
c) clasa funcțională de tabele (exprima relații de forma f = f(x)).
Întocmirea unor tabele corecte presupune respectarea următoarelor reguli:
- Titlul sa fie scurt, complet si clar si sa descrie sumar conținutul;
- Coloanele sa aibă titluri semnificative pentru toate elementele din coloana respectivă:
corecte, fără simboluri si sa cuprindă unitățile de masură ale valorilor ce se înscriu;
- Valorile numerice înscrise în coloana sa fie aranjate astfel încât virgulele și cifrele cu
aceeași semnificație (sute, zeci, unități, zecimi, sutimi, etc.) sa fie aliniate vertical, iar
lipsa unei valori nu se va marca cu zero ci prin necompletarea rândului respectiv.
4.2. Reprezentarea datelor prin ecuații a șirurilor de date funcție
de o variabilă

• Folosirea datelor experimentale este mult ușurată dacă pe baza

dependenței y = f(x) rezultată din măsurări se găsește o expresie
analitică. Aceasta este o formă compactă, ușor de reținut, se pot face
interpretări, derivări, integrări necesare aprofundării studiului
fenomenului pe care-l modelează.
• Ecuațiile obținute pe baza datelor experimentale se numesc ecuații
empirice spre deosebire de ecuațiile raționale obținute prin deducții
matematice.
• În principiu, problema găsirii unei ecuații empirice care sa
reprezinte un șir de date experimentale se reduce la:
• găsirea unei forme potrivite de ecuație;
• calcularea valorilor constantelor arbitrare.
 Alegerea formei adecvate pentru ecuațiile empirice.
Criterii de concordanță.
O ecuatie empirica este ideala cind reprezinta cit mai exact datele
experimentale si contine un numar cit mai mic de constante arbitrare, doua
caracteristici contrare.
Pentru gasirea tipului de ecuatie, se reprezinta, la o scara convenabila,
graficul y = f(x) descris de datele experimentale si prin comparatie cu
curbele etalon se apreciaza forma ecuatiei. Se urmareste modul in care
ecuatia aleasa concorda cu sirul de date prin aplicarea unui criteriu de
concordanta. Daca ecuatia propusa este nesatisfacatoare se repeta
operatiunea cu o alta forma de ecuatie.
 Dependenta functionala a unei variabile aleatoare Y (dependenta-
efect) fata de alta variabila X (independenta-cauza) poate fi studiata
empiric, pe cale experimentala, efectuîndu-se o serie de masuratori asupra
variabilei Y pentru diferite valori ale variabilei X. Rezultatele se pot
prezenta sub forma de tabel sau grafic.
Problema care apare în acest caz este de a gasi reprezentarea analitica
a dependentei functionale cautate (procedeu de fitare), adica de a alege o
expresie (formula sau model matematic) care sa descrie rezultatele
experimentului printr-un model matematic.
 Metoda generala de calcul pentru determinarea constantelor este metoda
celor mai mici patrate.
Volumul mare de lucru cerut de aceasta metoda, în condițiile în care nu se
dispune de mijloace de calcul și de programe adecvate, determina
folosirea unor metode simplificate. Dintre acestea, cea mai ușor de utilizat
este metoda “punctelor alese”, care consta în alegerea din tabelul cu date
experimentale a unui numar de perechi de date (𝑥𝑖 , 𝑦𝑖 ), egal cu numarul
de constante conținut de ecuația propusa și înlocuirea lor în ecuație. Se
obține astfel un sistem compatibil de a necunoscute, în care a este
numarul de constante conținute în ecuație. Rezolvarea sistemului duce la
determinarea valorilor constantelor.
Prin urmare, problema consta în a determina parametrii a,b,c, etc. în timp
ce formula (expresia analitica) este cunoscuta dinainte, ca urmare a unor
considerente teoretice sau dupa forma prezentarii grafice a datelor, în mod
empiric.
Determinarea valorilor constantelor prin metoda celor mai mici patrate,
pe baza algoritmelor prezentate pentru funcțiile tratate anterior, se poate face
prin folosirea unui program adecvat cu ajutorul calculatorului ( Turbo Pascal,
EXCEL).
 În Excel, pe baza datelor experimentale se determina ecuația care
reprezinta aceste date pentru o anumita forma (funcție) aleasa. In plus, acest
program permite calcularea “coeficientului de concordanța” între datele
experimentale și ecuația determinata, notat cu R. Cu cât valoarea lui R este
mai apropiata de 1 cu atât forma de ecuație aleasa reprezinta mai bine datele
experimentale.
Programul EXCEL se poate folosi și pentru gasirea formei de ecuație
care reprezinta cel mai fidel un anumit șir de date. Astfel, daca pentru același
șir de date se presupun mai multe forme de ecuație (liniara, exponentiala,
logaritmica, polinom, etc.) ecuația pentru care coeficientul R este mai mare
reprezinta cel mai corect șirul respectiv.
Programul EXCEL permite și reprezentarea grafica a ecuației
determinate.
În cazul modelului lograitmic se studiaza numai doua variabile x (cauza), y
(efect) și se dorește gasirea dependenței y = f(x), unde f(x) = a+blnx este o
dependența neliniara (funcție logaritmica) cu p=2 parametri a și b.