Modele reologice

Modelele mecanice ce constau din arcuri și amortizoare sunt utilizate pentru a explica și
a interpreta comportamentul reologic al materialelor vâscoelastice liniare. Modelul (reologic) se
presupune că se comportă calitativ, cu o oarecare aproximare, într-o manieră similară cu cea a
unui material real. Dacă se poate exprima comportamentul în termeni de forță-deformație sau
tensiune-deplasare, toate în timp, rezultatele pot conduce la o ecuație reologică. Această ecuație
poate fi folosită pentru a explica, și într-un oarecare grad pentru a prezice, comportamentul
materialului sub diferite condiții de încărcare.
Utilizarea modelelor reologice în studierea comportamentului mecanic a materialelor
inginerești și biologice încă este pus sub semnul întrebării de mulți cercetători, deși modelul
reprezintă doar comportamentul macroscopic și nu ceea ce privește bazele moleculare ale
fenomenului vâscoelastic. În cazul materialelor biologice, în care lichidele, simulează elementele
vâscoelastice ale modelului, există cu adevărat în materiale, ceea ce face justificabil utilizarea
modelelor reologice. S-a arătat că deși ipotezele simplificatoare au fost făcute pentru a aplica
teoriile vâscoelasticității, comportamentul mecanic al materialelor biologice se poate plia pe
comportamentul fizic al modelelor reologice.
Cele două elemente de bază în modelele mecanice sunt un arc ce se supune legii lui Hooke
și un amortizor cu lichid Newtonian. Aceste elemente și combinațiile lor de bază, modelul Kelvin
și modelul Maxwell, sunt arătate în figura 1. Aceste două curbe sunt trasate din două viteze de
deformare 𝜀1̇ și 𝜀2̇ . Se poate vedea că pentru arc comportamentul este independent de timp.
Pentru amortizor și pentru celelalte modele ce conțin un amortizor în componență, relația
tensiune-deformație este dependentă de timp.

Figura 1. Efectul vitezei de deformare 𝜀̇ asupra curbei tensiune-deformare pentru modele de

bază, 𝜀2̇ = 2𝜀1̇
 La modelul Kelvin, atât arcul cât și amortizorul sunt obligate să se deplaseze împreună
cu o viteză constantă. Astfel, forța datorată amortizorului sare la o valoare constantă instantaneu
și rămâne constantă în timp ce forța de pe arc crește progresiv de la valoarea zero către forța
maximă. Când efectele celor două elemente se suprapun, efectul net este de fapt comportmentul
modelului reologic Kelvin.
La modelul Maxwell, inițial toată tensiunea se disipă pentru întinderea arcului, rezultând
într-o porțiune din curbă inițial liniară ce se supune legii lui Hooke. După tensionarea la maxim
a arcului (arcul este tensionat la maxim atunci când a atins limita elongației) urmează imediat
tensionarea amortizorului. În acest moment, întreaga tensiune trece în amortizor iar curba
tensiune-deformație atinge un platou.

Echivalențele electrice ale modelelor reologice

Este un fapt că dacă un fenomen fizic poate fi reprezentat de un model mecanic, poate fi
de asemenea reprezentat de un număr infinit de alte modele. Deoarece ecuațiile diferențiale ce
guvernează comportamentul mecanic al materialelor furnizează cele mai complete cunoștițe a
proprietăților lor, iar cele mai temeinice exemple studiate a acestor ecuații sunt disponibile pentru
rețelele electrice liniare. Astfel, au fost propuse modele electrice, analoge cu modelele mecanice,
care să reprezinte comportamentele reologice.
În această analogie, arcul, ce reprezintă elasticitatea, a fost înlocuit de un capacitor, iar
amortizorul, ce reprezintă vâscozitatea, a fost înlocuit de un rezistor. Întinderea și compresia
arcului corespunde încărcării și descărcării unui capacitor (condensator). Energia acumulată de
amortizor, în timpul procesului de lucru, se disipă sub formă de căldură, exact ca în procesul de
lucru al unui rezistor. Figura 2 arată analogia electrică a elementelor fundamentale mecanice,
precum și cele două modele reologice (Kelvin și Maxwell).

Figura 2. Analogia electrică a modelelor mecanice

Se observă că atunci când elementele sunt cuplate în paralel în modelele mecanice,

echivalentul într-un circuit electric este cuplarea în serie. Similar, o cuplare în serie în sistemul
mecanic are o echivalență în cuplarea în paralel într-un circuit electric. În circuitele electrice
tensiunea mecanică este reprezentată de potențialul electric (tensiunea electrică) iar deformația
de intensitatea curentului.

2
 În literatura de specialitate există și alte analogii mecano-electrice. Principalul avantaj al
modelelor electrice este că sunt simple și directe, modelul putând fi construit și utilizat imediat
față de modelele mecanice mai complicate.

Ecuații reologice
Tensiunea și deformația totală
Când un material este supus unei solicitări de întindere sau compresiune rezultând atât în
schimbare de formă cât și de volum, deformația poate fi exprimată ca o combinație de forfecare
și deformare masivă (cu o curgere plastică a materialului). Prin urmare, componentele solicitării
în orice punct al materialului pot fi descompuse în componente deviatoare de tensiune, acestea
putând fi responsabile pentru schimbarea de formă, dar și în componente de tensiune izotropice
acestea fiind responsabile pentru schimbarea volumului. Astfel, tensiunea totală pe direcția x, σ x,
se poate determina cu relația:
𝜎𝑥 = 𝑆𝑥 + 𝜎̅
unde: Sx este tensiunea deviatoare, iar 𝜎̅ este tensiunea normală medie definită ca:
1
𝜎̅ = ∙ (𝜎𝑥 + 𝜎𝑦 + 𝜎𝑧 )
3
Similar, deformarea totală pe direcția x, εx, poate fi determinată cu relația:
𝜀𝑥 = 𝑒𝑥 + 𝜀̅
unde: εx este deformația deviatoare, iar 𝜀̅ este deformația normală medie definită ca:
1
𝜀̅ = ∙ (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 + 𝜀𝑧 )
3
Se poate spune că în timp ce tensiunea normală medie este o măsură de presiune și
deformația normală medie o măsură de deformație volumetrică, tensiunea deviatoare izolează
tensiunile de forfecare și deformația. De exemplu, starea de tensiune și deformare într-un
material elastic izotrop va conduce la o relație tensiune-deformare simplă:
𝜎̅ 𝑆𝑥
= 𝐾 , 𝑖𝑎𝑟 =𝐺
𝜀̅ 𝜀𝑥
unde: K este modulul de rigiditate, iar G este modulul de forfecare.
Deoarece într-un material elastic izotrop K este mult mai mare decât G (în cazul
materialelor incompresibile), este justificabil deseori a se neglija schimbările volumului acestor
materiale și să se considere doar relațiile deformațiilor.
În discuțiile de mai sus doar una dintre cele șase componente ale tensiunii la un volum al
materialului este dată. Totuși, tipul de test, precum și cadrul de referință, pot fi alese dacă σx și
εx devin principala tensiune și principala deformare. Celelalte componente vor fi fie mai mici fie
vor fi egale cu zero.
Un exemplu în acest caz este testul de întindere a unui specimen cilindric în care
principala solicitare de întindere în direcția paralelă cu axa lungă a cilindrului este F/A, principala
solicitare de forfecare este 0,5(F/A), iar celelalte componente ale tensionării sunt egale cu zero.
Astfel, solicitarea la întindere fiind dublă față de solicitarea la forfecare, va fi de fapt cea care
contează în calcule.
Deoarece deformațiile simple la forfecare pot fi simplu de produs atât la solide cât și la
lichide, iar materialele vâscoelastice sunt intermediare între solide și lichide, se obișnuiește să se
arate ecuațiile reologice în termeni de tensiune la forfecare și deformare la forfecare. În cele ce
urmează, totuși, ecuațiile reologice au fost dezvoltate pentru tensiunea totală axială σ și
deformarea totală ε la întindere sau compresiune. Ecuațiile sunt egal valide pentru parametrii
forfecării cât și pentru deformarea masivă, fiind indicate excepțiile.

3
 Modelul Maxwell
Pentru a deriva ecuațiile reologice pentru fundamentalele modele Maxwell și Kelvin, se
presupune legea lui Newton a vâscozității pentru amortizoare și legea lui Hooke pentru arcuri.
Făcând referire la figura 3, dacă:
σ=tensiunea
ε=deformația
t=timpul
E=rigiditatea sau modulul arcului ce reprezintă un corp ideal elastic
E0=modulul instantaneu sau modulul la t=0
Ee=modulul de echilibru sau modulul după un timp infinit
Ed= E0- Ee=modulul de descompunere
η=coeficientul de vâscozitate al lichidului din amortizor
s,v=indici cu care se notează arcul (s) și elementul vâscos (v),
în modelul Maxwell pentru arcuri se poate scrie:
𝜎𝑠 𝜎𝑠̇
= 𝐸 , 𝑖𝑎𝑟 = 𝜀𝑠̇
𝜀𝑠 𝐸
unde: punctul reprezintă de fapt derivata în raport cu timpul.
Pentru arcuri se scrie:
𝜎𝑣
𝜂=
𝜀𝑣̇
deformația fiind adițională în modelul Maxwell, deformația totală va fi:
𝜀 = 𝜀𝑠 + 𝜀𝑣
Înlocuind în relațiile de mai sus relația deformației totale se obține:
𝜀̇ = 𝜀𝑠̇ + 𝜀𝑣̇
𝜎𝑠̇ 𝜎𝑣
𝜀̇ = +
𝐸 𝜂
Deoarece într-un model Maxwell aceeași forță este și în arc dar și în amortizor, substituția
𝜎𝑠 = 𝜎𝑣 = 𝜎 în ultima relație va rezulta:
𝜎̇ 𝜎
𝜀̇ = +
𝐸 𝜂
Dacă modelul este supus unei deformații constante ca în fig. 3 (𝜀̇ = 0), iar termenul η/E
este înlocuit cu termenul Trel, numit timp de relaxare, ultima relație poate fi redusă la:
𝜎
𝜎̇ + =0
𝑇𝑟𝑒𝑙
Soluția ecuației diferențiale de mai sus are forma:
𝑡
−
𝜎=𝐴∙ 𝑒 𝑇𝑟𝑒𝑙 +𝐶
unde: e este baza logaritmului Napierian (e=2,72). Înlocuind limitele
𝜎 = 𝜎0 = 𝐸0 ∙ 𝜀0 𝑙𝑎 𝑡 = 0
𝜎 = 𝜎𝑒 = 𝐸𝑒 ∙ 𝜀0 𝑙𝑎 𝑡 = ∞
constantele A și C din soluția ecuației diferențiale de mai sus vor avea forma:
𝐶 = 𝐸𝑒 ∙ 𝜀0 = 𝜎𝑒
𝐴 = 𝜀0 (𝐸0 − 𝐸𝑒 ) = 𝜎𝑑
După substituția constantelor, ecuația diferențială poate fi scrisă în termeni de tensiune:
𝑡
−
𝜎 (𝑡) = 𝜎𝑑 ∙ 𝑒 𝑇𝑟𝑒𝑙 + 𝜎𝑒
unde: 𝜎 (𝑡) arată tensiunea la orice moment de timp t, 𝜎𝑑 este tensiunea de dezintegrare iar 𝜎𝑒
este tensiunea de echilibru.
Dacă scriem ecuația diferențială în termeni de modul dependent de timp, obținem:
𝑡
−
𝐸 (𝑡) = 𝐸𝑑 ∙ 𝑒 𝑇𝑟𝑒𝑙 + 𝐸𝑒

4
 Figura 3. Carcateristicile de fluaj și relaxare la tensiune pentru modelele Kelvin și Maxwell

Se observă că după 𝑡 = ∞ încă mai rămâne tensiune în arcul modelului Maxwell (vezi
fig. 3). Aceasta poate fi fizic vizualizată fie presupunând că amortizorul atinge limita maximă de
tensionare iar arcul este în continuare tensionat, sau considerând amortizorul nelimitat dar
adăugând un alt arc cu modulul E e în paralel cu elementul Maxwell. Această ultimă situație se
poate observa în figura 4 în care este reprezentat modelul Maxwell generalizat.

Figura 4. Reprezentarea modelului Maxwell generalizat

5
 Câteodată ecuația pentru un model Maxwell simplu este:
𝑡
−
𝜎(𝑡) = 𝜎0 ∙ 𝑒 𝑇𝑟𝑒𝑙
și
𝑡
−
𝐸(𝑡) = 𝐸0 ∙ 𝑒 𝑇𝑟𝑒𝑙
În acest caz se consideră că amortizorul este nelimitat în curgere rezultând o tensiune
zero în arc după un timp infinit. În materialele reale, totuși, chiar și după o perioadă lungă de
timp, tensiunile nu dispar complet. Astfel ecuațiile de tensiune și modul de timp prezentate pe
pagina 4 sunt mai realiste.
Examinarea acestor ecuații arată că modelul Maxwell nu este suficient de general pentru
a descrie comportamentul materialelor vâscoelastice liniare. De exemplu, dacă o constantă de
tensiune este aplicată modelului Maxwell, modelul expune doar curgerea Newtoniană fără a arăta
deformarea elastică târzie care se observă doar experimental la testele de fluaj sau de tensiune
constantă. Pentru a evita această problemă, un număr infinit de modele Maxwell sunt utilizate în
paralel unele cu celelalte rezultând modelul numit model Maxwell generalizat.

Modelul Maxwell generalizat

Un model Maxwell generalizat este compus din n elemente Maxwell și un singur arc
dispus în paralel cu elementul n, așa cum este ilustrat în figura 4. Modulul elastic E e a acestui
ultim arc corespunde modulului de echilibru într-un test de relaxare la tensiune.
Modelul Maxwell generalizat este utilizat pentru a reprezenta relaxarea la tensiune. Dacă
acest model este supus unei deformări constante ε0 la momentul t=0, tensiunea totală a modelului
va fi:
𝜎 = 𝜎1 + 𝜎2 + 𝜎3 + ⋯ + 𝜎𝑛 + 𝜎𝑒
Iar descreșterea cu timpul a tensiunii poate fi reprezentată prin:
𝑡 𝑡 𝑡
− − −
𝜎 (𝑡) = 𝜀0 (𝐸𝑑1 ∙ 𝑒 𝑇1 + 𝐸𝑑2 ∙ 𝑒 𝑇2 + ⋯ + 𝐸𝑑𝑛 ∙ 𝑒 𝑇𝑛 + 𝐸𝑒 )
unde: T1, T2, T3, …, Tn sunt timpii de relaxare, Trel, corespunzători elementelor din model.
Semnificația fizică a lui Trel poate fi apreciată cel mai bine dacă se consideră că timpul de relaxare
corespunzător cazului simplificat (date un pic mai sus pe această pagină), este timpul necesar
tensiunii pentru a-și scade valoarea de 1/e ori sau cu 36,8 %. Cu alte cuvinte, la deformare
constantă, un element Maxwell prezintă o relaxare a tensiunii exponențială lao rată determinată
de Trel.

Modelul Kelvin
La modelul Kelvin din fig. 3, în timp ce tensiunea totală este împărțită între arc și
amortizor
𝜎 = 𝜎𝑠 + 𝜎𝑣
iar amortizorul este obligat să preia aceeași deformație ca și arcul:
𝜀𝑣 = 𝜀𝑠 = 𝜀
Înlocuind σs și σv și considerând relația de mai sus a deformației, ecuația deformației
totale pentru Maxwell devine la modelul Kelvin relația tensiunii:
𝜎 = 𝐸 ∙ 𝜀 + 𝜂 ∙ 𝜀̇
Dacă raportul η/E=Tret, numit timp de întârziere, atunci relația de mai sus devine:
𝜎/𝐸 = 𝜀 + 𝑇𝑟𝑒𝑡 ∙ 𝜀̇
Iar dacă o derivăm în raport cu timpul devine:
𝜎̇ /𝐸 = 𝜀̇ + 𝑇𝑟𝑒𝑡 ∙ 𝜀̈
Supunând modelul la o tensiune constantă σ0, ca în fig. 3, relația de mai sus se reduce la:
𝜀̇ + 𝑇𝑟𝑒𝑡 ∙ 𝜀̈ = 0
Prin integrare se va obține:

6
 𝜎0 𝜎0 𝑡
−
𝜀= + (𝜀0 − ) ∙ 𝑒 𝑇𝑟𝑒𝑡
𝐸 𝐸
unde: σ0 este tensiunea constantă iar ε0 este deformația inițială la t=0.
Dacă deformația inițială este zero, făcând substituția ε0=0 în ecuația de mai sus va rezulta
expresia pentru fluaj la încărcare constantă:
𝜎0 𝑡
−
𝜀= (1 −𝑒 𝑇𝑟𝑒𝑡 )
𝐸
Astfel, pentru:
𝑡 = 0, 𝜀 = 𝜀0 = 0
𝜎0
𝑡 = ∞, 𝜀 =
𝐸
𝜎0 1
𝑡 = 𝑇𝑟𝑒𝑡 , 𝜀 = (1 − )
𝐸 𝑒
Așa cum s-a arătat mai sus, deformarea elastică întârziată atinge valoarea constantei σ0/E
după un timp infinit (coborând curba de variație). Se observă că timpul de întârziere, T ret, în cazul
fluajului este (1-1/e) sau abroximativ 63% din timpul total de deformare. Acesta este timpul
necesar combinației în paralel arc-amortizor să se deformaeze la maxim. Cu alte cuvinte, la o
tensiune constantă, un element elastic întârziat se relaxează exponențial în starea sa de echilibru
la o rată determinată de Tret, exact cum la o deformație constantă un element Maxwell se
relaxează exponențial tensiunea de echilibru la o rată determinată de T rel (timpul de relaxare).
Dacă încărcarea constantă este îndepărtată de pe corp, acesta nu va reveni la starea de
nedeformare decât după un timp infinit. Aceasta se poate vedea din ecuațiile:
𝜎0 = 0
𝑡
−
𝜀 = 𝜀0 ∙ 𝑒 𝑇𝑟𝑒𝑡
Ecuațiile de mai sus, împreună cu ecuația fluajului la încărcare constantă repezintă de
fapt secțiunile de încărcare-descărcare a curbei deformare-timp pentru modelul Kelvin.
Ca și în cazul modelului Maxwell, ecuația fluajului la încărcare constantă nu este suficient
de generală pentru a prezice comportamentul materialului vâscoelastic sub toate condițiile de
încărcare. De exemplu, dacă modelul este supus unei deformări constante, tensiunea la relaxare
observată nu poate fi prezisă din modelul Kelvin, deoarece σ0 rămâne o tensiune constantă și nu
este o tensiune descrescătoare. Pentru a corecta această situație, un model mai general numit
modelul cu patru elemente a fost propus.

Modelul cu patru elemente (modelul Burgers)

Modelul Burgers, prezentat în fig. 5, este unul dinter cele mai cunoscute modele reologice
ce este utilizat pentru a prezice comportamentul la fluaj a o serie de materiale. Modelul este
compus dintr-un arc și un amortizor înseriate cu un arc și amortizor dispuse în paralel. Acest
model cu patru elemente este recunoscut sub denumirea de modelul Burgers și poate avea și alte
reprezentații echivalente, vezi fig. 6.
Figura 5 arată că la modelul cu patru lemente deformația este adițională, în timp ce
tensiunea este aceeași în elementele A, B și C.
𝜀 = 𝜀𝐴 + 𝜀𝐵 + 𝜀𝐶
𝜎 = 𝜎𝐴 = 𝜎𝐵 = 𝜎𝐶
Înlocuind σA, σB și σC din legea lui Hooke și din legea văscozității a lui Newton, se va
obține:
𝜎𝐴 = 𝐸0 ∙ 𝜀𝐴 - corespunzător deformației instantanee
𝜎𝐵 = 𝐸𝑟 ∙ 𝜀𝐵 + 𝜂 ∙ 𝜀𝐵̇ - corespunzător deformației elastice întârziate
𝜎𝐶 = 𝜂𝑣 ∙ 𝜀𝐶̇ - corespunzător curgerii Newtoniene

7
 Figura 5. Caracteristicile modelului Burgers

Figura 6. Reprezentări echivalente ale modelului Burgers

Ultimele trei ecuații pot fi combinate într-o singură relație care să relaționeze tensiunea
și deformația totală:
𝜀̇ 1 𝐸0 𝐸0 1 𝐸0
𝜀̈ + = ∙ [𝜎̈ + ( + + ) 𝜎̇ + ( ) 𝜎]
𝑇𝑟𝑒𝑡 𝐸0 𝐸𝑟 ∙ 𝑇𝑟𝑒𝑡 𝜂 𝑇𝑟𝑒𝑡 𝑇𝑟𝑒𝑡 ∙ 𝜂𝑣
Această ecuație diferențială este suficient de generală pentru a descrie comportamentul
materialelor văscoelastice liniare prin comportamentul modelului reologic cu patru elemente.
Atât comportamentul la tensiune constantă (fluajul) cât și la deformație constantă (tensiunea la
relaxare) pot fi prezise de această ecuație. Totuși, este mult mai ușor de utilizat modelul Mxwell
generalizat pentru tensiunea la relaxare. Ecuația este de asemenea valabilă pentru a exprima
comportamentul material expus la elasticitate instantă, elasticitate întârziată sau curgere.

8
 Modelul Kelvin generalizat
Datele experimentale prelevate de pe multe materiale vâscoelastice, inclusiv
materialebiologice, a arătat că există mai mult de un singur timp de relaxare și un singur timp de
întârziere. Pentru aceste materiale, comportamentul complet nu poate fi reprezentat de un singur
model Maxwell sau un singur model Kelvin sau chiar un model Burgers. Fiecare dintre aceste
modele au un singur timp constant. Pentru a prezenta comportamentul vâscoelastic mai realistic,
ca în cazul modelului Maxwell generalizat, se adoptă o înșiruire de modele Kelvin, fiecare cu
timpul său de întârziere, model ce poartă denumirea de model Kelvin generalizat. Acesta constă
din n elemente Kelvin conectate în serie cu un arc inițial și cu un element vâscos la final, așa
cum se vede din fig. 7.

Figura 7. Reprezentarea modelului Kelvin generalizat

Primul arc, ce are constanta elastică E 0, are rolul de a contoriza deformarea elastică
instantanee, iar al n-lea element Kelvin are rolul de a contoriza deformarea întârziată. Iar
amortizorul, cu vâscozitatea ηv, corespunde curgerii experimentată în testele de fluaj.
Ecuația pentru modelul Kelvin generalizat poate fi derivată la fel ca cea pentru modelul
Burgers. Astfel, se va obține următoarea relație:
1 1 𝑡 1 𝑡 1 𝑡 𝑡
− − −
𝜀 (𝑡) = 𝜎0 [ + (1 − 𝑒 𝑇1 ) + + (1 − 𝑒 𝑇2 ) + ⋯ + (1 − 𝑒 𝑇𝑛 ) + ]
𝐸0 𝐸𝑟1 𝐸𝑟2 𝐸𝑟𝑛 𝜂𝑣
unde T1, T2, T3, …, Tn sunt timpi diferiți de întârziere, Tret, corespunzători diferitelor elemente
din model.