Frecarea.

Coeficienții de frecare static și dinamic

Nevoia de cunoaștere a coeficienților de frecare pentru materialele biologice pe diverse

tipuri de suprafețe este o problemă care preocupă inginerii, mai ales pentru aplicații precum
structurile de depozitare, separare, transport etc.. De asemenea, pentru ca materialele granulare
sau neconsolidate să poată curge gravitațional dintr-un coș sau pentru ca un transportor elicoidal
să poată fi pornit de o sursă de putere, trebuie ca forțele de frecare statică să poată fi depășite.
Apoi, după ce curgerea a început, coeficientul de frecare dinamic trebuie cunoscut pentru a putea
estima necesarul de putere pentru o curgere continuă a materialului.
Fenomenul de frecare poate fi afectat de o varietate de parametri precum: conținutul de
umiditate, încărcarea, rugozitatea suprafeței, ș.a.

Legile frecării
Oricând un corp este presat pe un altul de o forță egală cu propria greutate, W, primul
corp nu se va deplasa în direcție transversală până când forța de frecare dintre cele două corpuri
nu este depășită. Forța de frecare ce acționează între suprafețele aflate în stare repaus se numesc
forțe de frecare statică. Forța de frecare statică este forța necesară pentru ca mișcarea să înceapă.
Odată ce mișcarea a început, forțele de frecare, uzual, descresc astfel că este necesară o forță mai
mică pentru a menține mișcarea. Forțele de frecare existente între suprafețele aflate în mișcare
relativă se numesc forțe de frecare cinetică (dinamică).
Raportul între forța de frecare, F, și forța normală la suprafața de contact (cel mai adesea
greutatea W) va da valoarea coeficientului de frecare, f:
𝐹
𝑓=
𝑊
Coeficientul de frecare static se notează în literatura de specialitate cu f s sau μs iar
coeficientul de frecare dinamic cu fd sau μd.
Coeficientul de frecare se poate determina și prin tangenta unghiului suprafeței înclinate
asupra căreia acționează forța de frecare tangențială la suprafață și componenta greutății normale
la suprafață. Acest unghi poartă denumirea de unghi de taluz natural și reprezintă de fapt unghiul
făcut cu orizontala pentru care materialele biologice se așează în vrac fără să se miște.
Bazându-ne pe ecuația de mai sus, legile frecării (ce au fost prima dată enunțate de
Guillaume Amontons în 1699 și au fost verificate de Charles-Augustin de Coulomb în 1781) sunt
enunțate uzual după cum urmează:
1. Forța de frecare este proporțională cu încărcarea normală.
2. Forța de frecare este independentă de aria suprafețelor de alunecare.
3. Forța de frecare este independentă de viteza de alunecare.
4. Forța de frecare depinde de natura materialelor aflate în contact.
Totuși, cercetările recente care utilizează față de acea perioadă tehnici moderne de
măsurare au arătat că aceste legi ale frecării nu mai pot fi explicate în totalitate de legea lui
Coulomb a coeficientului de frecare. Astfel, mai jos sunt prezentate legile frecării actualizate,
preluate din cercetările importante din literatura de specialitate:
1. Forța de frecare poate fi definită ca o forță ce acționează într-un plan ce conține un punct sau
mai multe puncte de contact și într-o asemenea manieră încât să se opună mișcării relative a
suprafețelor aflate în contact.
2. Forța de frecare poate fi privită ca fiind compusă din două componente, o forță necesară să
deformeze și câteodată să foarfece asperitățile suprafețelor în contact și o forță necesară să
învingă adeziunea sau coeziunea dintre suprafețe.
3. Forța de frecare este direct proporțională cu suprafața reală de contact.
4. Forța de frecare depinde de viteza de alunecare a suprafețelor în contact datorită efectului
vitezei și temperaturii materialelor aflate în contact.
5. Forța de frecare depinde de natura materialelor aflate în contact.
6. Forța de frecare nu este dependentă de rugozitatea suprafeței cu excepția extremelor (rugozități
foarte mici sau foarte mari ale suprafețelor).
Cu toate acestea legea lui Coulomb cu privire la coeficientul de frecare nu a devenit
inutilă, datorită acestor ultime enunțuri ale legii frecării.
Pentru materialele biologice, ani la rând au fost indisponibile valori experimentale pentru
coeficientul de frecare static. În ultimii ani însă baza de date a fost actualizată cu valori atât ale
coeficientului de frecare static cât și dinamic pentru grâu, furaj mărunțit, porumb, paie, lână și
alte materiale biologice.

Măsurarea coeficienților de frecare static și dinamic

Metodele utilizate de diverși cercetători pentru a determina coeficienții de frecare static
și dinamic a materialelor agricole sunt de obicei proiectate pentru a se potrivi condițiilor
particulare ale materialului respectiv. Metoda uzuală include fie înclinarea unui plan (pe care se
află materialul) fie deplasarea unei suprafețe spre material. Metoda planului înclinat presupune
înclinarea unui plan până când se atinge efectul de alunecare și a dat rezultate bune pentru
determinările pe orez, cereale, cafea, tutun și fructe.
La metoda prin care se pune materialul în contact cu o suprafață, suprafața este fie
montată pe un disc acționat în mișcare de rotație (fig. 1) fie este o suprafață orizontală în mișcare
(fig. 2). La oricare dintre aceste două metode, suprafața este acționată cu o viteză cunoscută spre
material care se află într-un container fix. Forța orizontală de frecare este măsurată fie cu un
aparat de măsură la care elementul ce se deformează este un arc fie cu ajutorul traductoarelor,
vezi fig. 1 și 2.

Figura 1. Aparat cu disc rotativ pentru studiul frecării materialelor biologice

2
Figura 2. Aparat cu suprafață orizontală în mișcare pentru studiul frecării materialelor biologice

Alte metode de măsurare a frecării sunt prezentate în figurile 3, 4 și 5. Aparatul din fig.
3 a fost dezvoltat pentru a determina rezistența cartofilor la curățarea cojii, dar poate fi utilizat
de asemenea pentru determinarea coeficienților de frecare static și dinamic al unor corpuri
convexe, precum unele fructe, legume, dar și alte materiale biologice.

Figura 3. Aparat de testare a frecării utilizat în studierea forțelor de frecare ce apar la decojirea
cartofilor
1-suport fix (pentru tensionare); 2-traductor de forță; 3-scripete; 4-șină pentru culisă; 5-
culisă; 6-proba; 7-placă pivotantă, 8-greutate; 9-traductor de impulsuri

Figura 4. Aparat pentru determinarea frecării fibrelor textile sau a tulpinilor de plante

3
 Figura 5. Aparat cu un plan înclinat pentru determinarea coeficientului de frecare și a
rezistenței la rostogolire a fructelor

La aparatul din fig. 4 se plasează pe cilindrul rotativ B proba de material, cilindrul fiind
acoperit cu materialul care contează pentru studiul frecării. Cunoscându-se forțele F1, F2 la o
turație dată a cilindrului se poate calcula coeficientul de frecare cu următoarea relație:
1 𝐹1
𝑓 = ln
𝛼 𝐹2
unde α este unghiul de contact al materialului cu cilindrul rotativ.
Aparatul din fig. 5 este prevăzut cu o manivelă care va ridica o parte a planului pe care
se află așezată proba pentru determinare. Pe măsură ce se ridică planul se formează în zona
articulației cilindrice (din stânga figurii jos) un triunghi dreptunghic cu unghiul la vârf φ.
Suportul central al standului este prevăzut cu o riglă gradată pentru a se putea determina exact la
ce înălțime a început alunecarea materialului de pe suprafața planului. Astfel, în triunghiul
dreptunghic se va cunoaște cateta alăturată unghiului (care are valoare fixa tot timpul) și cateta
opusă unghiului (se citește pe riglă valoarea). Știind că tangent de unghiul de frecare este chiar
coeficientul de frecare atunci:
𝑐𝑎𝑡𝑒𝑡𝑎 𝑜𝑝𝑢𝑠ă 𝑢𝑛𝑔ℎ𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 (𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑖𝑡𝑖𝑡ă 𝑝𝑒 𝑟𝑖𝑔𝑙ă)
𝑓𝑠 = tan 𝜑 =
𝑐𝑎𝑡𝑒𝑡𝑎 𝑎𝑙ă𝑡𝑢𝑟𝑎𝑡ă 𝑢𝑛𝑔ℎ𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 (𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑒 𝑟ă𝑚â𝑛𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡ă)

Efectul presiunii normale asupra coeficientului de frecare

În literatura de specialitate există numeroase lucrări ce tratează efectul presiunii asupra
coeficientului de frecare pentru diverse materiale biologice. În majoritatea situațiilor efectul este
nesemnificativ dar există și excepții de care ar trebui să se țină seama, vezi fig. 6.

4
 Figura 6. Influența presiunii normale asupra coeficientului de frecare static

Se observă din figura 6 că pentru materialele uscate (paie și fân mărunțit) efectul este
nesemnificativ, dar în cazul materialelor cu conținut de umiditate ridicat efectul este destul de
major. La conținuturi de umiditate ridicate coeficientul de frecare descrește odată cu creșterea
presiunii.

Efectul vitezei de alunecare

Experimentele purtate în această direcție au arătat că fiecare material are propria variație
a coeficientului de frecare dinamic cu viteza de alunecare. În cazul materialelor nebiologice
variația este liniar crescătoare (vezi figura 7), în timp ce în cazul materialelor biologice variația
este curbilinie (vezi fig. 8).

Figura 7. Variația coeficientului de frecare dinamic cu viteza de alunecare pentru aluminiu,

cupru și alamă în contact cu o suprafață din aluminiu.

5
 Figura 8. Variația coeficientului de frecare dinamic cu viteza de alunecare pentru lucernă și
coceni de porumb mărunțiți, precum și pentru porumb decorticat la umiditate de 19% și 12 %.

Se observă din figura 8 că pentru același material (porumb decorticat) la aceleași valori
ale vitezei de alunecare dar umidități diferite ale materialului diferă valoarea coeficientuluide
frecare dinamic. De asemenea, odată cu creșterea vitezei de alunecare valorile coeficientului de
frecare dinamic cresc și el dar doar până la o anume valoare limită dincolo de care valoarea
coeficiectului de frecare tinde să rămână constantă indiferent de cât va mai crește viteza de
alunecare.

Efectul uzării suprafeței de contact

S-a demonstrat prin numeroase studii că în urma frecării repetate a unei suprafețe aceasta
se lustruiește conducând în timp la scăderea coeficientului de frecare. În figura 9 este prezentat
un astfel de efect în timp pentru o suprafață uzată prin frecare cu paie și fân. Dacă suprafața
respectivă se folosește în cadrul unui stand de experimentare poate conduce la erori mari de
măsurare a coeficientului de frecare (indiferent că este static sau dinamic).

Figura 9. Efectul uzării suprafeței de contact în timp asupra coeficientului de frecare

6
 Efectul umidității
Așa cum s-a discutat anterior umiditatea materialelor biologice influențează valorile
coeficientului de frecare, în general prin creșterea acestor valori datorită creșterii adeziunii la
suprafața respectivă. Spre exemplu la tulpinile de porumb dacă se crește umiditatea de la 25% la
77%, coeficientul de frecare static pe oțel crește cu 30%. La aceeași creștere a umidității a generat
pentru același material o creștere de 15% a coeficientului de frecare static pe cauciuc. În figura
10 este prezentată variația coeficientului de frecare dinamic cu conținutul de umiditate pentru
orz pe oțel și porumb pe oțel și placaj.

Figura 10. Variația coeficientului de frecare dinamic pentru orz șiporumb pe oțel și placaj

Se observă din fig. 10 că la anumite valori ale umidității curbele de variație au creșteri
bruște, datorită creșterii accelerate a coeficientului de frecare. Aceste praguri sunt la 19%
umiditate pentru orz și porumb pe oțel, iar pentru porumb pe placaj pragul este atins la 18,5%
umiditate. În tabelul 1 este prezentată relația matematică între coeficientul de frecare dinamic și
conținutul de umiditate pentru aceleași materiale de mai sus, aflate în contact cu aceleași
suprafețe.

7
Tabelul 1. Relația între coeficientul de frecare dinamic (μ d) și conținutul de umiditate (X) pentru
porumb pe oțel și placaj și pentru orz pe oțel.
Porumb în contact cu oțel
Interval de umiditate (%) Ecuația de regresie Eroarea standard estimată
( −3 )
10 - 17,5 𝜇𝑑 = 0,256 + 1,34 ∙ 10 ∙𝑋 0,01
−3
20 - 22 𝜇𝑑 = 0,153 + (6,67 ∙ 10 ) ∙ 𝑋 0,008
Porumb în contact cu placaj
Interval de umiditate (%) Ecuația de regresie Eroarea standard estimată
−4
10,5 - 17 𝜇𝑑 = 0,225 + (4,5 ∙ 10 ) ∙ 𝑋 0,003
−3
21 - 26 𝜇𝑑 = 0,137 + (5,33 ∙ 10 ) ∙ 𝑋 0,004
Orz în contact cu oțel
Interval de umiditate (%) Ecuația de regresie Eroarea standard estimată
( −4 )
10 – 16,5 𝜇𝑑 = 0,388 − 5,8 ∙ 10 ∙𝑋 0,007
−3
21 - 23 𝜇𝑑 = 0,248 + (7,5 ∙ 10 ) ∙ 𝑋 0,005

La semințele de grâu se întâmplă același lucru (vezi fig. 11).

Figura 11. Variația coeficientului de frecare dinamic cu umiditatea relativă pentru semințele de
grâu aflate în contact cu o suprafață din oțel

Efectul mediului înconjurător

Deoarece, așa cum s-a văzut, umiditatea influențează destul de mult valoarea
coeficientului de frecare și deoarece materialele biologice au tendința să ajungă la echilibru hidric
cu mediul înconjurător (cedând sau preluând umiditate) a apărut necesitatea determinării
coeficientului de frecare în mediu controlat. În fig. 12 este prezentată variația coeficientului de
frecare dinamic pentru grâu pe oțel inoxidabil, aluminiu și oțel laminar (oțel ductil) în funcție de
timpul de expunere în atmosferă controlată. Umiditatea inițială a semințelor de grâu a fost de
18% și au fost expuse la un curent de aer cu umiditatea relativă de 20% și o temperatură de 24ºC.

8
Figura 12. Variația coeficientului de frecare dinamic pe diverse suprafețe pentru grâu în
atmosferă controlată