Sunteți pe pagina 1din 28

Capitolul 5

PRELUCRAREA PRIN AMBUTISARE

5.1. Schema procesului. Starea de tensiuni şi deformaţii

D

d pr ima r ambut isare d i urmã t oar ea ambut isare r
d
pr ima
r
ambut isare
d
i
urmã t oar ea
ambut isare
r
i
Fig.5.1
h
g
h i
d i urmã t oar ea ambut isare r i Fig.5.1 h g h i Ambutisarea

Ambutisarea este operaţia de deformare plastică prin care se transform ă un semifabricat

plan într-o piesă cavă sau se continuă prelucrarea

unei piese cave cu scopul creşterii adâncimii ei

(fig.5.1).

Deformarea materialului la ambutisare

este un proces complex care depinde de geometria şi materialul piesei, de tehnologia adoptată, de

construcţia echipamentului tehnologic şi de alţi factori. Cu cât complexitatea formei piesei este mai mare, cu atât şi dificultăţile tehnologice sunt mai importante.

In funcţie de aceasta, ambutisarea se poate face dintr-o singură operaţie (fază) sau din mai multe. Numărul acestora depinde de gradul de deformare solicitat de caracteristicile piesei şi de cel admisibil, permis de material şi condiţiile tehnologice folosite.

Fig.5.2

Pies ă cilindric ă f ă r ă flan şă

Piesă cilindrică fără flanşă

Pies ă cilindric ă cu flan şă Pies ă de revolu ţ ie complex ă

Piesă cilindrică cu flanşă

Piesă de revoluţie complexă

Pies ă cilindric ă cu flan şă Pies ă de revolu ţ ie complex ă
Pies ă (tron)conic ă Pies ă cilindric ă în trepte

Piesă (tron)conică

Piesă cilindrică în trepte

Pies ă (tron)conic ă Pies ă cilindric ă în trepte
Piese paralelipipedice

Piese paralelipipedice

Piese paralelipipedice
Pies ă parabolic ă

Piesă parabolică

Piese ambutisate de form ă complex ă

Piese ambutisate de formă complexă

Piese ambutisate de form ă complex ă
Amb 01 Amb 01.gif Schema procesului de ambutisare

Amb 01

Amb 01.gif

Schema procesului de ambutisare

Fig.5.3
Fig.5.3

s

s g s q s r s r s s q g s z s
s
g
s
q
s
r
s r
s
s
q
g
s
z
s
z

s

In cele ce urmează vom considera cazul cel mai

simplu, al ambutisării pieselor cilindrice, fără flanşă, fără

subţiere.

s r +s f
s r +s f
Q d p s ri r pl r p s rt d=2r d pl dr
Q
d p
s ri
r pl
r p
s rt
d=2r
d pl
dr
s q
r
dq
s r
r
s r
s q
R

F Pentru realizarea ambutisării, asupra

semifabricatului plan, aşezat pe placa de ambutisare, se

exercită o forţă F cu ajutorul poansonului. Materialul va fi

tras (deformat, deplasat) în cavitatea plăcii de ambutisare, în spaţiul (jocul) dintre aceasta şi poanson.

Concomitent cu formarea peretelui (vertical) al piesei, porţiunea încă plană a semifabricatului iniţial

(flanşa) se micşorează continuu.

Datorită modului în care se face trecerea semifabricatului plan în piesa cavă în cursul ambutisării, diferitele zone ale acesteia (flanşa, peretele, fundul) sunt caracterizate de stări de tensiuni şi deformaţii diferite (fig.5.4.), cea mai interesantă şi importantă fiind zona

flanşei. Aceasta este caracterizată de existenţa unor

tensiuni de întindere radială s r (determinate de tragerea

materialului spre cavitatea plăcii de ambutisare) şi tensiuni

de compresiune tangenţială s q (determinate de reducerea

continuă a diametrului flanşei), tensiuni care sunt asimilate unei stări plane de tensiuni.

q s r r s q
q
s
r
r
s
q

Fig.5.4

Fig.5.5
Fig.5.5

Schema din figura 5.5 încearcă să ofere o explicare a modului în care se realizează obţinerea unei piese cilindrice prin ambutisare.

Dacă se consideră un sistem de referinţă polar (axele: radială r şi tangenţială q), tensiunile
Dacă se consideră un sistem de referinţă polar (axele: radială r şi tangenţială q),
tensiunile s r şi s q vor fi tensiuni normale principale.
Să considerăm, în zona flanşei semifabricatului, un element având deschiderea
unghiulară dq şi lungimea dr, încărcat cu tensiunile s q şi s r . Deplasarea lui în sensul ambutisării se
face ca urmare a acţiunii tensiunii totale de ambutisare:
ma
=
[(
s
r + s
)e
+ s
] sin
a
(5.1)
s a
f
i
unde s f este tensiunea radială provenită din frecarea semifabricatului cu suprafaţa elementelor de
lucru, s i - tensiunea radială provenită din îndoirea/dezdoirea materialului pe zona de racordare a
plăcii de ambutisare. Pe zona de racordare se consideră că la interfaţa semifabricat - placa de
ambutisare frecarea este similară cu cea de la transmisia prin curele*) (relaţia lui Euler). Se are în
vedere că jocul dintre elementele active la ambutisare este mai mare decât grosimea g (sau piesa
poate fi conică), aspect care este luat în considerare prin unghiul a; pentru simplificare se va
considera j @ g şi deci a = p/2.
Pentru determinarea tensiunii s r , considerând solicitarea elementului ca o stare plană de
tensiuni, ecuaţia echilibrului său în tensiuni va fi:
d s
r
căreia i se ataşează condiţia de plasticitate sub forma:
- s
= +bR
= bR
s r
(5.3)
q
c
def
*) Vezi cursul de Organe de maşini.

d r

r

+ s

r

- s

q

= 0

(5.2)

In (5.3) s-a luat semnul plus pentru a ţine seama de semnul tensiunilor: s q
In (5.3) s-a luat semnul plus pentru a ţine seama de semnul tensiunilor: s q < 0; s r > 0;
R def este rezistenţa la deformare, iar b = 1,1 pentru cazul general.
Din ecuaţiile (5.2) şi (5.3) se obţine:
d
s
r
d r
(5.5)
r
rezultând prin integrare:
s
= -b
R
ln
r +
C
(5.6)
r
def
Constanta de integrare C se obţine din condiţiile la limită: r = R (la limita flanşei)
pentru s =0, şi deci:
R
(5.7)
r
Din condiţia de plasticitate (5.3) şi din (5.7) se obţine:
R ˆ
(5.8)
s
q = -
1,1.R
Ê Á
1
-
ln
˜
def
˜
Á Ë
r ¯
Maximul tensiunii s r care se va lua în considerare în ecuaţia (5.1) este pentru r = r, adică:
R
= 1,1.R
ln
(5.9)
s r ,max
def
r
iar maximul tensiunii s q se obţine pentru r = R:
= -1,1.R
(5.10)
s q ,max
def
adică solicitarea tangenţială se face la limita de curgere, iar după semn este de compresiune.

r

d r

+b

R

def

=

0

(5.4)

sau:

d s

r = -b

R def

s

r = R

def

ln

In aceste relaţii R def este tensiunea reală de deformare, care se determină cu ajutorul caracteristicii de ecruisare a materialului, pentru de gradul de deformare din zona respectivă. Dacă nu se poate face acest lucru, se admite că R def @ R c .

poanson F Q Q mQ d p d=2r r pl mQ d pl placa de
poanson
F
Q
Q
mQ
d p
d=2r
r pl
mQ
d pl
placa de ambut isare
placa de reþinere
Fig.5.6

Existenţa compresiunii tangenţiale în flanşa (zona) încă neambutisată conduce, în condiţiile în care ea nu are o rigiditate suficientă (cazul general) la un fenomen de pierdere a stabilităţii manifestat prin

producerea unor ondulaţii (cute) - defect major la

ambutisare. Dacă această zonă este suficient de rigidă pentru a nu îşi pierde stabilitatea (sau este împiedicată să o facă) se produce o oarecare îngroşare a ei

(fig.5.7).

Pentru a preveni producerea acestor cute, asupra zonei flanşei se acţionează cu o forţă de

apăsare (reţinere) Q, prin intermediul unui element special din construcţia matriţei - placa de reţinere

(fig.5.6).

Tensiunea radială s f datorată frecării este determinată mai ales de apăsarea cu forţa Q, care conduce la o forţă de frecare 2mQ (pe feţele tablei), unde m este coeficientul de frecare. La limită, această forţă de frecare ar putea conduce la ruperea tablei după cercul cu diametrul d (vezi fig.5.4), cu secţiunea de rupere pdg, şi deci tensiunea datorită frecării ar fi:

Fig.5.8 2 m Q m Q s f = = (5.11) 2 pr .g pr
Fig.5.8
2
m Q
m Q
s
f =
= (5.11)
2
pr .g
pr .g
maximul ei rezultând pentru r = r + r pl .
Cum forţa Q este rezultatul
acţiunii unei presiuni q pe suprafaţa S a
flanşei:
4
tensiunea s f va fi:
s
m q
f =
(5.13)
2g.d
Fig.5.7

Q

=

q.S

=

q

p

[D

2

-

(d

+

2r

pl

+

g)

2 ]

(5.12)

[D

2

-

(d

+

2r

pl

+

g)

2 ]

Rezultatul ambutis ă rii unui semifabricat cu (g/D)100 < 1,5

Rezultatul ambutisării unui semifabricat cu (g/D)100 < 1,5

Formarea cutelor la ambutisarea f ă r ă re ţ inere A m b 0

Formarea cutelor la ambutisarea fără reţinere

Amb 02 Amb 02.wmv

Formarea cutelor la ambutisarea f ă r ă re ţ inere Amb 03 Amb 03.wmv

Formarea cutelor la ambutisarea fără reţinere

Amb 03 Amb 03.wmv

Simularea ambutis ă rii f ă r ă re ţ inere ş i formarea cutelor

Simularea ambutisării fără reţinere şi formarea cutelor

Amb 04 Amb 04.avi

F

F min

q opt im
q opt im

Fig.5.9

O cale importantă pentru a reduce tensiunea s f este

diminuarea lui m prin utilizarea lubrifierii suprafeţelor în contact şi o rugozitate redusă a acestor suprafeţe. Stabilirea presiunii q se poate face analitic, dar conduce la relaţii foarte complicate, inutilizabile practic. Mai comod se face experimental, stabilind un q opt care conduce la cea mai mică forţă q de ambutisare (vezi fig.5.9). S-a stabilit că se poate ambutisa fără reţinerea materialului (fără pericolul apariţiei cutelor) dacă este satisfăcută inegalitatea:

g 100 > 2 D
g
100
>
2
D

în caz contrar reţinerea fiind obligatorie.

> 2 D în caz contrar re ţ inerea fiind obligatorie. (5.14) Pentru determinarea valorii tensiunii

(5.14)

Pentru determinarea valorii tensiunii s i se consideră (ca în cazul îndoirii) egalitatea momentului tensiunilor din material şi a momentului dat de tensiunea s i . Ca şi la îndoire, momentul interior este:

bg

6

2

iar momentul exterior se consideră ca produsul dintre forţa care realizează încovoierea (s i1 .b.g) şi braţul de încovoiere (r + g/2):

M e

= bg(r

pl

 

g

) s

 

+

2

i1

(5.16)

M

i =

(1,5

+ e

r

)R

m

(5.15)

şi ţinând seama că materialul suferă un proces de îndoire (la intrarea pe zona racordată
şi ţinând seama că materialul suferă un proces de îndoire (la intrarea pe zona racordată a plăcii de
ambutisare) şi dezdoire (la ieşire), va rezulta:
g(1,5
+ e
)R
(1,5
+ e
)R
r
m
r
m
s
=
2 s
=
=
(5.17)
i
i1
3(r
+
0,5.g)
Ê r
ˆ
pl
pl
3 Á
+
0,5 ˜
Á
˜
g
Ë
¯
Se observă că s i va fi cu atât mai mic cu cât r pl /g va fi mai mare (deci r pl mai mare). Pe de
altă parte, r pl nu poate fi prea mare pentru că o dată cu creşterea lui r pl semifabricatul va “scăpa” mai
devreme de sub acţiunea elementului de reţinere putându-se cuta. Valoarea optimă a lui r pl se stabileşte
pe baza curbei de variaţie a forţei de ambutisare F = F(r pl /g) care are forma unei curbe cu minim
(asemănătoare celei din figura 5.9).
Experimental s-a constatat că pentru ambutisarea în condiţii normale r pl = (6…10)g mm, iar
pentru piese cu grad mic de deformare r pl = (2…6)g mm. Pentru piesele cu flanşă se alege r pl egal cu
raza piesei în zona respectivă dar r pl ³ (4…6)g mm.
Ţinând seama de cele stabilite anterior, tensiunea radială totală (de ambutisare) va fi:
Ï
¸
Ô
Ô
˘
Ô
È R
m Q
+ (1,5
+ e
)R
Ô
ma
r
m
s
=
Ì Í
1,1.R
ln
+
˙
e
˝ sin a
(5.18)
a
def
r
p
g(r
+
r
)
ˆ
Ô Î Í
pl
˚ Ê r
˙
pl
Ô
3 Á
+ 0,5 ˜ ˜ Ô
Ô
g
Ó
Á Ë
¯ ˛
sau pentru a = p/2:
 

È

˘ R m Q (1,5 + e )R m . p 2 r m +
˘
R
m
Q
(1,5
+ e
)R
m
.
p
2
r
m
+
˙
e
+
ˆ
 
 

s

=

Í 1,1.R

ln

 

a

def

˙

 

Í

Î

r

p

g(r

+

r

pl

)

˚

Ê r

3 Á

Á

Ë

pl

g

+

0,5 ˜

˜

¯

 

s

 

=

È

1,1.R

ln

R

+

m

Q

˘

˙

(1

+

1,6

m

)

+

(1,5

+ e

r

)R

m

 

a

Í

Î Í +

def

r

p

g(r

r

pl

)

˙

˚

Ê r

3 Á

Á

Ë

pl

g

+

ˆ

0,5 ˜

˜

¯

Dacă se consideră e m.p/2 @ 1 + m.p/2 @ 1 + 1,6.m, rezultă:

(10.19)

(10.20)

unde valoarea coeficientului de frecare m variază în funcţie de condiţiile de ambutisare şi materialul deformat: m = 0,06…0,35.

Starea de deformaţii care caracterizează ambutisarea este spaţială. Considerând şi pentru deformaţii acelaşi sistem de referinţă, se poate scrie că deformaţia tangenţială pentru o rază oarecare r a flanşei este:

r r

iar deformaţia maximă corespunzănd fibrei extreme de lungime 2pR, care se deformează (se scurtează)

până la lungimea 2pr este:

=

r

-

R

=

r

-

1

=

d

-

1

=

-

1

 

R

R

D

 

m

e

q

,max

(5.22)

e

q =

r - r

= r -

1

(5.21)

unde raportul m = d/D poartă numele de coeficient de ambutisare (m < 1) şi
unde raportul m = d/D poartă numele de coeficient de ambutisare (m < 1) şi este o mărime
caracteristică importantă la ambutisare, exprimând gradul în care se deformează semifabricatul în
cursul acestui proces. Din relaţia (5.22) rezultă că e q < 0, adică există o deformaţie de compresiune.
Considerând relaţia dintre tensiuni şi deformaţii de forma:
s
e
- e
r
r
z
=
(pentru s z = 0),
((105 23)23)
s
e
- e
q
q
z
unde e z este deformaţia pe grosimea materialului (e z = e g ), şi legea constanţei volumului în forma:
e r + e q + e z = 0 ,
(5.24)
se obţine:
(5.25)
s
e
- e
q
q
z
Pentru procesul de ambutisare se poate considera că s r /s q = a = const., şi deci:
1
+ a
(5.26)
din care rezultă că pentru a = 0 (e r = 0, la marginea flanşei):
1
(5.27)
2
adică se produce o îngroşare a flanşei aici (e q fiind < 0).
La baza piesei, datorită întinderii biaxiale (vezi fig.5.4) se produce o subţiere a materialului.

s

r

= -

e

q +

2

e

z

 

e

z

= - 2

- a

e

q

e

z

= -

e

q

5.2. Parametrii energetici ai procesului de ambutisare Ţinând seama de tensiunea radială totală care solicită
5.2. Parametrii energetici ai procesului de ambutisare
Ţinând seama de tensiunea radială totală care solicită materialul, de grosimeaa g şi de
diametrul d al piesei ambutisate, forţa necesară pentru realizarea deformării va fi:
Ï
¸
Ô
Ô
˘
Ô
È R
m Q
(1,5
+ e
)R
Ô
r
m
F
=
p dg
Ì Í
1,1.R
ln
+
˙ (1
+ 1,6
m
)
+
(5.28)
˝
a
def
r
p
g(r
+
r
)
ˆ
Ô Î
Í
pl
˚ Ê r
˙
pl
Ô
3 Á
+ 0,5 ˜
Ô
˜
Ô
Ó
Ë Á
g ¯ ˛
Fiind relativ complicată, pentru calculele practice se folosesc relaţii de calcul mai simple de
forma:
Ê pentru prima ambutisare:
F a1 = 1,25.p.g.R m (D - d) ,
(5.29)
Ê pentru următoarele ambutisări:
F an = 1,3.p.g.R m (d n-1 - d n ) ,
(5.30)
în care d n şi d n-1 sunt diametrele exterioare ale piesei la faza de ambutisare corespunzătoare.
Piesele de formă paralelipipedică (sau complexă) se consideră compuse din elemente de
contur curbilinii (asimilate cu arce de cerc) şi zone rectilinii. Pentru zonele în arc de cerc, starea de
tensiuni se consideră ca la ambutisarea pieselor cilindrice, iar pentru cele rectilinii - ca la îndoire.
Formând însă un întreg, ele se vor influenţa reciproc, rezultând o stare de tensiuni mai complexă,
tensiunea radială corespunzătoare celei de la piesele cilindrice fiind repartizată neuniform pe contur
(fig.5.10): mai mare la colţuri şi mai mică în zonele rectilinii.
s 1 s q s 1 s q s 1 r pl r c r
s 1
s q
s 1
s q
s 1
r pl
r c
r b
g
h

Fig.5.10

Considerând, simplificat, că s 1 = s a la colţuri ambutisare va fi:

şi s 1

=

s i pe zonele rectilinii,

F a cutie = F a + F i = S c s a + S r s i ,

forţa

de

(5.31)

unde S c este aria transversală a zonelor curbilinii şi S r - a zonelor rectilinii. Ţinând seama de relaţiile anterioare se obţine:

Ï

¸

Ô

È R

 

˘

Ô

Ô

m Q

(1,5

+ e

)R

Ô

(1,5

+ e

)R

F a _ cutie

=

L g

Ì

Í

1,1.R

ln

+

˙

(1

+ 1,6

m

)

+

r

m

˝ + L g

r

m

 

c

Ô

Ô

Ó

Î Í

def

r

p

g(r

+

r

pl

)

˙

˚ Ê r

3 Á

Á Ë

r

pl

ˆ

+ 0,5 ˜

˜

Ô 3 Ê Á r

Ô

Á Ë

pl

g

g ¯ ˛

ˆ

+ 0,5 ˜

˜

¯

(5.32)

în care L c şi L r sunt lungimile zonelor curbilinii şi, respectiv, rectilinii.

Deoarece în zonele rectilinii (sau cu o rază de curbură mai mare) materialul are tendinţa
Deoarece în zonele rectilinii (sau cu o rază de curbură mai mare) materialul are tendinţa de
a “curge” mai repede (mai uşor) în cavitatea matriţei (deformarea lui plastică este mai redusă), pentru a
uniformiza această tendinţă (şi a reduce şi arcuirea elastică din aceste zone), se recurge la “frânarea” lui
cu ajutorul unei deformări suplimentare între nişte nervuri de reţinere (fig.5.11), între care se consideră
că materialul se îndoaie de patru ori, şi deci va apare o tensiune radială în zona nervurii de reţinere:
(1,5
+ e
)R
r
m
s
= 4
element dereþinere
r
,nerv
poanson
Ê r
ˆ (5.33)
pl
3 Á
+ 0,5 ˜
˜
g
Á Ë
¯
In condiţiile ambutisării cu utilizarea nervurilor de
reţinere, forţa pentru ambutisare va fi:
Ï
¸
placã de
nervurã de reþinere
Ô
È
˘ Ô
Ô R
m Q
(1,5
+ e
)R
ambut isare
Ô
r
m
=
L g
Ì Í
1,1.R
ln
+
˙ (1
+ 1,6
m
)
+
+
F acutie nerv
-
c
def
Fig.5.11
r
p
g(r
+
r
)
ˆ ˝
Ô
Î Í
pl
˚ Ê r
˙
pl
Ô
3 Á
+ 0,5 ˜ ˜ Ô
Ô
g
Ó
Ë Á
¯ ˛
(1,5
+ e
)R
r
m
+ 5L g
r
Ê r
ˆ
pl
(5.34)
3 Á
+ 0,5 ˜
˜
g
Á Ë
¯
Utilizarea nervurii de re ţ inere la ambutisare

Utilizarea nervurii de reţinere la ambutisare

Utilizarea nervurii de re ţ inere la ambutisare

Forţa necesară reţinerii semifabricatului pe placa de ambutisare va fi:

 
 

Q =

p

4

[D

2 -

(d

1

+

2r

pl

)

2

].q

 

(5.35)

unde d 1 este diametrul exterior al zonei ambutisare a piesei, la prima operaţie, sau:

 

Q

 

p

4

[d

2

(d

 

2r

pl,i

)

2

].q

i

=

i -

1 -

i

+

(5.36)

la operaţia de ambutisare i.

Forţa totală de ambutisare va fi:

F t = F a + Q,

 

(5.37)

sau dacă se ia în considerare şi frecarea care apare între piesă şi placa de ambutisare la trecerea ei prin orificiul plăcii:

 

F t = (1,2…1,3)F a + Q .

 

(5.38)

Lucrul mecanic pentru ambutisare se stabileşte cu o relaţie de forma:

 
 

L =

l

.F.h

, în daN.m,

 

(5.39)

 

1000

 

unde h este adâncimea piesei ambutisate şi l - un coeficient prin care se stabileşte o valoare medie a forţei de ambutisare. Spre deosebire de alte prelucrări prin deformare plastică la rece, aici este importantă şi viteza de ambutisare maximă, care poate fi stabilită orientativ cu o relaţie de forma:

 

v

a,max =

33,3(1

+

m)

D - d
D
-
d

(5.40)

şi care nu trebuie depăşită. Ea se compară cu viteza poansonului la începutul deformării (care pentru o presă mecanică cu manivelă este):

 

v = 0,105.n

h(H - h)
h(H - h)
 

(5.41)

în care H este cursa culisoului presei, iar h - cursa activă, egală cu adâncimea piesei ambutisate.

5.3. Gradul de deformare şi coeficientul de ambutisare

Este foarte important a stabili dacă piesa cu anumite caracteristici de formă şi dimensionale poate fi obţinută dintr-o singură ambutisare, sau necesită mai multe operaţii, aspect cu importanţă majoră din punct de vedere economic, dar şi sub aspect tehnologic. Acest lucru este reflectat prin gradul de deformare al materialului cerut de realizarea piesei respective. La ambutisarea pieselor cilindrice fără flanşă, gradul de deformare G d este exprimat cel mai adesea prin relaţia:

G d

=

D

-

d

d

(5.42)

dar poate fi exprimat şi prin expresiile: (D - d)/D; ln(D/d); D/d; d/D. Aceste moduri de exprimare pot caracteriza corect procesul dacă întregul semifabricat plan este transformat prin deformare în piesa cilindrică, fără flanşă, de la prima ambutisare. In practică, cea mai folosită exprimare este sub forma:

d = m D
d
= m
D

(5.43)

unde m se numeşte coeficient de ambutisare (m < 1), el variind invers proporţional cu G d .

In înţelesul general, coeficientul de ambutisare este raportul dintre dimensiunile caracteristice ale piesei (diametrele) de după şi dinaintea operaţiei de ambutisare considerate. Prin urmare, la prima ambutisare: m 1 = d 1 /D, iar la operaţia i: m i = d i /d i-1 .

d f r f r d h
d f
r f
r
d
h

Fig.5.12

La ambutisarea pieselor cilindrice cu flanşă

(fig.5.12), pentru prima operaţie se utilizează coeficientul

convenţional de ambutisare:

d m = c D c
d
m
=
c
D
c

(5.44)

unde D c este diametrul unui semifabricat plan care ar fi necesar pentru obţinerea unei piese cilindrice fără flanşă, cu diametrul d şi înălţimea h.

h

d n d n-1 d 2 d 1 Fig.5.13 h 1 h 2 h n
d n
d n-1
d 2
d 1
Fig.5.13
h 1
h 2
h n
h n-1

Pentru ambutisarea pieselor

cilindrice cu forma în trepte (fig.5.13) se calculează un coeficient de ambutisare convenţional total, cu relaţia:

m

t

=

h

1

d

1

+

h

2

d

2

+

h

3

d

3

+

+

h

n

-

1

d

n

-

1

+

d

n

h

2

D

h

3

D

h

4

D

 

h

n

D

 

D

 

h

1

+

h

2

+

h

3

+

+

h

n

-

1

+ 1

h

2

h

3

h

4

h

n

(5.45)

unde d 1 , d 2 , …, d n şi h 1 , h 2 , …, h n sunt diametrele şi, respectiv, înălţimile treptelor; D - diametrul semifabricatului plan iniţial.

La ambutisarea pieselor conice înalte se foloseşte un coeficient mediu de ambutisare:

d med,n

d

med,n 1

-

în care d med,n = (d n + d n )/2, unde d n şi d n sunt diametrele mare şi, respectiv, mic, ale conului, la operaţia n.

m med

=

(5.46)

Pentru ambutisarea pieselor paralelipipedice se stabilesc:

coeficienţi de ambutisare parţiali, caracterizând gradul de deformare a materialului în zona colţurilor:

r c1

r c,i

unde r ci este raza la colţul cutiei pentru operaţia i, şi R - raza corespunzătoare a semifabricatului plan.

coeficienţi de ambutisare globali, exprimaţi prin raportul dintre perimetrul piesei finite şi perimetrul semifabricatului plan, în funcţie de forma piesei/semifabricatului:

- la ambutisarea cutiilor pătrate din semifabricate circulare cu diametrul D:

sau:

m gl

m gl

=

4B

p D

= 1,27

p D

B

D

(5.48)

unde B este latura cutiei şi r c - raza la colţul ei. - la ambutisarea cutiilor dreptunghiulare (cu dimensiunile A x B) din semifabricate de formă ovală (sau eliptică cu diametrele K x L):

m gl

=

4(A

+ B)

= 1,27

A

+ 4[(A

sau

+

B

B)

= c

-

0,86.r ]

p

(K

+

L)

K

m

+ gl

L

p

(K

+

L)

(5.50)

m p1

=

R şi

m pi

=

r c,i

- 1

(5.47)

=

4B

- 1,72.r

c

(5.49)

Asupra valorii coeficientului de ambutisare (gradului de deformare) influenţează, direct sau indirect, o serie de factori, aşa cum rezultă din figura 5.14, şi anume:

Factori de influenţă Materialul Piesa Matriţa Procesul de prelucrat ambutisată folosită ambutisare - natura
Factori de influenţă
Materialul
Piesa
Matriţa
Procesul de
prelucrat
ambutisată
folosită
ambutisare
- natura
- mărimea razelor
- metoda de lucru
- compoziţia chimică
- forma
de racordare
- numărul operaţiei
- microstructura
- grosimea
- jocul dintre
- viteza de lucru
- caracteristicile
- dimensiunile
elementele active
- lubrifierea
mecanice

Fig.5.14

Ä - materialul prelucrat - utilizat de regulă este sub formă de tablă laminată la rece. Cu cât

caracteristicile de plasticitate sunt mai bune, cu atât m va fi mai mic. O rugozitate mai mare a tablei

(între Ra = 1,5…4 mm) permite reducerea lui m. Este importantă şi tendinţa spre ecruisare a materialului - cu cât ea este mai pronunţată, va rezulta un coeficient de ambutisare mai mare.

Ä - piesa ambutisată - influenţează valoarea coeficientului de ambutisare prin:

Ø - forma piesei - în sensul că pentru fiecare tip (cilindrică fără sau cu flanşă,

paralelipipedică, etc.) relaţia de calcul şi mărimea coeficientului de ambutisare este alta, ca şi valorile admisibile.

Ø - grosimea piesei - influenţează în sensul că, odată cu creşterea ei, la piesele

cilindrice fără flanşă, m scade. Acest aspect este luat în consideraţie prin folosirea grosimii relative:

100.g/D pentru prima ambutisare, 100.g/d i-1 pentru operaţia i.

Ø - dimensiunile piesei prelucrate influenţează în sensul că pentru piesele de

dimensiuni mici, se pot adopta valori mai reduse ale coeficienţilor de ambutisare decât pentru piesele

de dimensiuni mai mari, în aceleaşi condiţii.

Ä - matriţa utilizată - influenţează valoarea coeficientului de ambutisare prin geometria

elementelor active (în special razele r pl şi r p ) şi prin jocul dintre elementele active, adică prin condiţiile pe care le asigură deformării materialului. In general, valori mai ridicate ale razelor de racordare ale elementelor active (mai ales r pl ) conduc la coeficienţi de ambutisare mai mici (vezi cele expuse anterior relativ la raza relativă r pl /g). Pentru a putea beneficia de avantajul unei raze r pl mai mari fără pericolul cutării semifabricatului, se recurge la reţinerea combinată a materialului (fig.5.15), cu două elemente de reţinere distincte, acţionate cu două forţe de reţinere Q 1 şi Q 2 , şi într-o anumită succesiune în desfăşurarea procesului de ambutisare: întâi cel pentru reţinerea pe suprafaţa plană şi apoi cel pentru reţinerea pe zona de racordare a plăcii de ambutisare.

element de element de reþinere pent r u zona r acor dat ã poanson reþinere
element de
element de reþinere
pent r u zona r acor dat ã
poanson
reþinere plan
Q 2
F
Q 1
F
Q 1
placa de
faza 1
faza 2

ambut isare

Fig.5.15

Ä - procesul de ambutisare - influenţează printr-o serie de factori ca: metoda de ambutisare (fără reţinere, cu reţinere plană, cu reţinere combinată), numărul operaţiei de ambutisare (prima sau următoarele), viteza de ambutisare, lubrifierea contactului semifabricat - elementele active. Astfel, la ambutisarea cu reţinere plană, se pot folosi coeficienţi de ambutisare mult mai mici decât la ambutisarea fără reţinere; la ambutisarea cu retinere combinată aceştia pot fi chiar şi mai mici.

De regulă, la prima ambutisare, faţă de următoarele, valorile coeficienţilor de ambutisare sunt în următoarea relaţie:

m 1 < m 2 < m 3 < … < m n-1 < m n ,

(5.51)

în principal datorită ecruisării treptate a materialului la deformările succesive.

De asemenea, aplicarea tratamentelor termice intermediare (de recoacere) permite creşterea valorii lui m. Dacă operaţiile (fazele) succesive de ambutisare se desfăşoară la intervale scurte de timp (întreruperea nu depăşeşte (6…8)g în secunde) se poate considera că există un proces de deformare continuu, şi se pot folosi coeficienţi de ambutisare egali la toate fazele de ambutisare (nu se mai respectă prescripţia (5.51)) Æ cazul ambutisării succesive din bandă sau al prelucrării pe prese multipost cu transfer. Alicarea unei lubrifieri bune permite reducerea coeficientului de ambutisare. Pentru anumite condiţii date, coeficientul de ambutisare este stabilit experimental şi el are caracter de coeficient de ambutisare admisibil, pentru care piesa se obţine cu o calitate bună (fără ruperi, fisuri, etc.). Cu această valoare se compară coeficientul de ambutisare calculat cu elementele caracteristice piesei de realizat, iar dacă:

m calculat m admisibil ,

(5.52)

atunci se poate trage concluzia (ce trebuie verificată şi practic) că piesa respectivă poate fi obţinută dintr-o singură operaţie de ambutisare. In caz contrar, vor fi necesare mai multe ambutisări, numărul lor urmând a fi calculat.

Ambutisare pe presa cu transfer (simulare) Amb 05 Amb 05.wmv Ambutisare pe presa cu transfer
Ambutisare pe presa cu transfer (simulare)
Amb 05
Amb 05.wmv
Ambutisare pe presa cu transfer (real)
Amb 06
Amb 06.wmv

Pentru a avea un element de referinţă relativ la valoarea coeficientului de ambutisare admisibil, vom considera că acesta corespunde situaţiei în care forţa de ambutisare nu depăşeşte forţa de rupere corespunzătoare secţiunii transversale a piesei ambutisate, adică F a1 < F r , sau:

Á Ê

1

ˆ

1,25.

 

d

 

˜

1 ˜

 

.g.d R

1

 

p

.g.R

   

-

< p

 

(5.53)

m

1

Á Ë

 

m

 

m

1

¯

de unde rezultă

m 1 > 0,55.
m 1 > 0,55.

In condiţii ideale, fără frecare, şi fără ecruisarea materialului, din condiţia: s a < Rm = Rc,

conduce la:

D

d

1

(5.54)

unde s-a considerat b = 1 în condiţia de plasticitate Huber-Mises-Hencky. Deci: Rc.ln(D/d 1 )<Rc, sau:

ln(D/d 1 ) < 1, şi: D/d 1 < e , care devine:

D

e

Prin urmare, în cele mai bune condiţii de lucru, valoarea coeficientului de ambutisare poate fi redusă sub limita de m = 0,55 (ambutisarea cu reţinere combinată), dar nu sub m = 0,37.

s

a

= s

r

= R

c

ln

d

1

=

m 1 >

1

= 0,37

(5.55)

5.4. Stabilirea formei şi dimensiunilor semifabricatului pentru ambutisare

5.4.1. Principiul metodei

Aşa cum s-a menţionat, la ambutisare se consideră, cel puţin pentru necesităţile practice, că grosimea semifabricatului nu se modifică în timpul deformării, şi prin urmare legea constanţei volumului se poate exprima considerând egalitatea ariilor semifabricatului iniţial şi a piesei ambutisate. Prin urmare, din această egalare, cunoscând aria piesei ambutisate se poate stabili aria semifabricatului iniţial:

S piesă = S semifabricat plan .

Datorită anizotropiei plane a semifabricatelor folosite la ambutisare (de regulă obţinute prin laminare la rece), a impreciziei poziţionării lor în raport cu elementele active, a neuniformităţii condiţiilor de frecare pe conturul plăcii de ambutisare, piesa ambutisată nu rezultă cu marginea uniformă. Din acest motiv, în multe situaţii apare necesitatea unei operaţii ulterioare de tăiere a marginii prin care să se corecteze aceste neregularităţi şi piesa să fie adusă în limitele cerute pentru precizia dimensională şi de formă. Pentru a realiza tăierea marginii este însă nevoie să se prevadă cantitatea de material necesară, respectiv un anumit adaos Dh la piesele fără flanşă şi Dd f la piesele cu flanşă, care se va îndepărta prin tăiere (vezi fig.5.16). Această valoare se adaugă la dimensiunea zonei respective, şi cu aceste noile valori se calculează mai departe dimensiunea corespunzătoare a semifabricatului de ambutisat.

d h hD
d
h
hD
Dd f d f a) b) d Fig.5.16
Dd f
d f
a)
b)
d
Fig.5.16

Valoarea adaosului pentru tăierea marginii Dh depinde de înălţimea piesei ambutisate şi de înălţimea relativă h/d, iar cea a adaosului Dd f depinde de diametrul d f al flanşei şi de diametrul relativ d f /d (vezi şi fig.5.16, a - piesa fără flanşă; b - piesa cu flanşă). Forma semifabricatului plan iniţial depinde de tipul piesei ambutisate: pentru piese de revoluţie acesta este circular, pentru piese paralelipipedice - aproximativ oval, etc.

5.4.2. Pentru piesele de revoluţie

Pentru determinarea dimensiunilor semifabricatului plan necesar ambutisării se pot folosi următoarele metode: analitică, grafo-analitică şi grafică, ţn funcţie de elementele avute la dispoziţie, de posibilităţile de lucru şi de precizia cerută pentru determinarea semifabricatului. Cea mai precisă şi deci cea recomandabilă este metoda analitică. Pentru celelalte metode vezi bibliografia.

Dd f d f s a d s d s a s 1 s 2
Dd f
d f
s
a
d
s
d
s a s 1 s 2
1
s
s
n
n
h
hD
h

Metoda analitică - asigură cea mai bună precizie de calcul şi este cea mai simplu de aplicat. Pentru calcul, se descompune forma piesei ambutisate

în forme geometrice simple, pentru care se poate determina aria (laterală) - figura 5.17, şi se foloseşte egalitatea:

din care:

Fig.5.17

p D

2

n

S semif

= =

S piesa

s

a

=

Â

 

s

i

+

4

i

= 1

D

= s + s + + s + 1 2 n = 1,13 s +
=
s
+
s
+
+
s
+
1
2
n
=
1,13
s
+
Â
s
a
i

(5.56)

(5.57)

unde s i sunt ariile elementelor simple în care a fost descompusă piesa ambutisată, şi s a - aria co- respunzătoare adaosului necesar tăierii marginii.

Se recomandă ca în cazul ambutisării pieselor mici, a prelucrării semifabricatelor cu grosimea peste 1 mm, sau pentru piesele de precizie ridicată, dimensiunile pentru calculul ariilor parţiale să fie considerate pentru linia medie a conturului secţiunii piesei.

Pentru celelalte situaţii, se vor considera dimensiunile pentru linia corespunzătoare conturului exterior al piesei ambutisate.

Rg Cg G
Rg
Cg
G

Dacă nu este posibilă descompunerea piesei în forme geometrice simple, pentru calculul ariei sale laterale se poate face apel la teorema lui Pappus-Guldin, conform căreia: aria obţinută prin rotirea unei curbe generatoare G în jurul unei axe pe care nu o intersectează,

este egală cu produsul dintre lungimea curbei generatoare şi cea a cercului descris de centrul de greutate C g al curbei în mişcarea sa de rotaţie:

S

G

= 2pR L

g

G

în care L G este lungimea curbei generatoare, şi R g - raza cercului descris de centrul de greutate al curbei în mişcarea sa de rotaţie. Prin urmare, diametrul semifabricatului plan va fi dat de:

D =

8R L g G
8R
L
g
G

Dacă se consideră curba generatoare L G compusă din elementele simple l i , şi se aplică metoda pentru fiecare segment, diametrul semifabricatului va fi:

D = 8 Â l r gi Gi
D
=
8
Â
l
r
gi
Gi
y Metoda grafo-analitică - se aplică în felul următor: l 1 l 2 Ø -
y
Metoda grafo-analitică - se aplică în felul următor:
l 1
l 2
Ø - se trasează, la scară, jumătate din conturul, în secţiune, al piesei
de ambutisat, delimitându-se segmentele de formă simplă
(l 1 , l 2 , …, l i ) din care
l 3
el este compus. Cu cât scara aleasă este mai mare, cu atât, proporţional, erorile ce
l 4
apar din construcţiile grafice vor fi mai reduse.
l 5
Ø - pentru fiecare element simplu se stabileşte poziţia centrului său
de greutate*) şi distanţa dintre el şi axa piesei (axa de rotaţie): r 1 , r 2 , …, r i ;
l
6
Ø - pentru întreaga curbă generatoare se calculează raza centrului ei
l 8
de greutate faţă de axa de rotaţie, cu relaţia:
l 7
y
n
Â
l r
i
i
l r
+
l
r
+
+
l
r
1
1
2
2
n
n
= 1
R
=
= i
g
n
l
+
l
+
+
l
1
2
n
Â
l
i
i
= 1
sau pentru aceasta se foloseşte metoda poligonului funicular*);
Ø - se aplică relaţiile anterioare pentru determinarea ariei piesei şi apoi relaţia pentru diametrul
semifabricatului plan.
*) Vezi cursul de Mecanică teoretică.
y R g l l 2 l 4 l 5 l 6 l 1 7
y
R g
l
l 2
l 4
l 5
l 6
l
1
7
l n
1'
(n
+1)'
n'
2'
N
y
C B R s = D/2 l 1 1 l 2 2 3 l 3
C
B
R s = D/2
l
1
1
l
2
2
3
l
3
4
l
4
5
l
5
6
O
l
7
6
l
n
7
n+1
l
n
L G
2R g

A

Metoda

grafică

-

cuprinde

următoarele

etape:

Ø - se trasează, la scară,

jumătate din conturul, în secţiune, al piesei de ambutisat, delimitându-se segmentele de

formă simplă (l 1 , l 2 , …, l i ) din care el este compus.

o dreaptă

E paralelă cu axa y-y şi pe ea se dispun,

succesiv, segmente de lungime egală cu l 1 ,

l 2 , …, l n ale elementelor simple din care se

Ø -

se

trasează

compune conturul piesei; se obţine:

L

G

=

l

1

+

l

2

+

+

l

n

=

n

Â

i

= 1

l

i

Ø - se alege (arbitrar) polul O şi

se duc razele polare 1, 2, …, n+1, de la

extremităţile segmentelor la pol;

Ø - se stabileşte, pentru fiecare

element l i , poziţia centrului de greutate;

Ø - prin fiecare centru de greutate stabilit se trasează drepte paralele cu axa y-y;

Ø - se duc paralelele 1’, 2’, … (n+1)’ la razele polare, intersectând dreptele corespunzătoare ce trec prin

centrele de greutate ale fiecărui element;

Ø - se prelungesc dreptele extreme şi (n+1)’ până se intersectează, în punctul N;

Ø - prin punctul N se trasează o paralelă la axa y-y, distanţa dintre acestea reprezentând raza R g a cercului

descris de centrul de greutate al curbei generatoare în mişcarea sa în jurul axei y-y;

rezultând:

Ø - se trasează, pe aceiaşi dreaptă cu segmentele l 1 , l 2 , …, l n , în continuarea lor, segmentul BC = 2.R g ,

AC = L G + 2.R g . Relaţia poate fi scrisă şi sub forma:

2 R = 2.R L s g G unde R s este raza semifabricatului (2R
2
R
= 2.R L
s
g
G
unde R s este raza semifabricatului (2R s = D).
Ø - se trasează semicercul care are segmentul AC ca diametru, şi din punctul B se ridică o perpendiculară
pe AC, care intersectează semicercul în punctul E. Din triunghiul dreptunghic AEC, teorema înălţimii va da:
BE 2 = AB.AC = 2.R g .L G ,
deci: BE = R s .

5.4.3. Pentru piesele paralelipipedice fără flanşă

r b A r c B H
r b
A
r c
B
H

Fig.5.18

Dat fiind modul mai complex de deformare al

materialului, la acest tip de piese (fig.5.18) se au în vedere deformaţiile prin raza relativă r c /B şi înălţimea relativă H/B. Cu cât

aceşti doi parametri au valoare mai mare, cu atât ambutisarea

materialului este mai complexă şi stabilirea dimensiunilor semifabricatului plan mai dificilă. Prin cercetări experimentale s-au stabilit mai multe domenii de variaţie a acestor parametri (fig.5.19) în funcţie de care se folosesc una sau mai multe ambutisări şi metodologii diferite pentru calculul dimensiunilor semifabricatului plan iniţial.

ambut isare din mai mult e operaþii ambut isare dint r-o singurã operaþie H/B 0
ambut isare din mai
mult e operaþii
ambut isare dint r-o
singurã operaþie
H/B
0
,9
f
0
,8
e
0
,7
d
0
,6
c
0
,5
0
,4
b
0
,3
a
0 ,2
0 ,1
0 0 ,0 5
0 ,1
0 ,15
0 ,2
0 ,25
0 ,3
r c /B

Fig.5.19

Pentru domeniul a - piese paralelipipedice scunde, cu raze mici de racordare la colţuri, pentru care:

r c

B

- H

£

0,22

(5.58)

se consideră că zonele rectilinii sunt simplu

îndoite iar colţurile se obţin ca la ambutisarea

pieselor cilindrice fără flanşă, ca în figura 5.20. Se constată însă experimental că

folosind strict aceste elemente (semifabricatul din fig.5.20), se obţine o piesă cu înălţinea mai mare în zonele de la colţ, deci el are mai mult material

decât este necesar.

Fig.5.20

Fig.5.20

Fig.5.20
r b l R d b c a r c R A 1 a c
r b
l
R
d
b c
a
r c
R
A 1
a
c A 2
Fig.5.21
b
h

Pentru aceasta, metodologia stabilirii

semifabricatului plan în acest caz este următoarea:

Ø - se trasează (la scară) colţul cutiei, ca

în figura 5.21;

Ø - consideând laturile rectilinii obţinute

prin îndoire, se calculează lungimea desfăşurată corespunzătoare laturii:

l = H + 0,57.r b ,

(5.59)

unde r b este raza de racordare a peretelui cu baza

cutiei;

Ø - considerând colţul ca un sfert dintr-o

piesă ambutisată cilindrică fără flanşă, se calculează raza semifabricatului plan corespunzător:

R = 2 + 2r h - r c c pentru r c = r
R =
2 +
2r h
-
r c
c
pentru r c = r b = r rezultă

0,86r (r

b

c

+

0,16r )

b

R =

2r.h
2r.h

(5.60)

Ø

-

se trasează,

pentru zonele respective, conturul semifabricatelor corespunzătoare,

conform datelor calculate (conturul baab);

Ø - se construeşte un contur cu treceri line între colţ şi zonele rectilinii, astfel încât, ariile A 1

care se adaugă să fie egale cu ariile A 2 care se îndepărtează, procedând în felul următor:

Ø - se împarte segmentul ab în două părţi egale, prin punctul c;

Ø - prin punctul c se duce o tangentă la cercul de rază R;

Ø - se racordează această tangentă cu porţiunea rectilinie printr-un arc de cerc de rază R.

Pentru domeniul b - piese paralelipipedice scunde şi mijlocii, cu raze relative mari la colţuri (fig.5.22: a - pătrată; b - dreptunghiulară), pentru care:

r 0,22 < c < 0,4 (5.61) B - H l l h h b
r
0,22
< c
< 0,4
(5.61)
B
- H
l
l
h
h b
b
R
R
R
r c
R
r
b
b
c
B
A
R
b
R
R
1
1
R
a
a)
b)
A-2r c
Fig.5.22
B
l
B-2r c
B
l
B-2r c

In acest caz se produce o împingere mai importantă a materialului dinspre zona colţului spre zonele adiacente, lucru de care trebuie ţinut seama la dimensionarea semifabricatului. Aceasta cuprinde următoarele etape:

Ø - se calculează lungimile desfăşurate l şi razele la colţuri R ca mai înainte;
Ø - se calculează lungimile desfăşurate l şi razele la colţuri R ca mai înainte;
Ø - se calculeză o rază la colţ R 1 pentru compensarea materialului deplasat de aici spre
zonele rectilinii:
2
R
ˆ
(5.62)
R
= Á Ê
0,074
+ 0,982 .R
˜
1
2
˜
d
Á Ë
¯
Ø
-
se
calculează
valorile h b
şi h a corespunzătoare zonelor (haşurate)
care trebuie
îndepărtate pentru a compensa împingerea materialului dinspre colţuri:
2
2
R
h
= y
R h
= y
(5.63)
b
a
B
- 2r
A
-
2r
c
c
în care coeficientul y este tabelat în funcţie de r c /B şi H/B;
Ø - se corectează zonele rectilinii (cota l) cu valorile lul h a şi respectiv h b ;
Ø - se trasează un contur cu treceri line prin racordarea cu arce de raze R a şi R b , tangente la
zonele rectilinii şi la cercurile de rază R 1 .
Pentru detalii în legătură cu stabilirea formei şi dimensiunilor semifabricatului în celelalte
cazuri din figura 5.19 se va consulta bibliografia.
5.4.4. Piese complexe şi asimetrice r b r 3 R 3 h r 1 R
5.4.4. Piese complexe şi asimetrice
r b
r 3
R 3
h r 1
R 1
r 2
R 2
Fig.5.23
h

Pentru această situaţie, metodele de

calcul sunt aproximative, rezultatul urmând să se verifice şi definitiveze experimental. In cazurile mai simple, ale pieselor ce se pot executa dintr-o singură ambutisare (cu înălţime relativă mică si raze mari) se poate proceda astfel (fig.5.23):

Ø - se împarte conturul piesei în elemente de formă simplă, pentru care se pot calcula semifabricatele plane (considerând şi eventualul adaos pentru tăierea marginii); Ø - se trasează conturul semifabricatului calculat pentru fiecare zonă; Ø - se construieşte un contur cu treceri

line, prin racordarea zonelor adiacente, ţinând cont ca ariile care se îndepărtează prin racordare să fie egale cu cele care se adaugă. Pentru forme mai complexe de piese ambutisate (elemente de caroserie auto) se pot folosi mai multe metode, mai mult sau mai puţin laborioase şi precise: metoda secţiunilor, metoda modelelor sau metoda modelării cu elemente finite (vezi bibliografia).

Simularea ambutis ă rii unei piese cilindrice f ă r ă flan şă A m

Simularea ambutisării unei piese cilindrice f