Tema 1

Metode de prezentare și grupare a datelor experimentale

Prelucrarea datelor prin intermediul aplicației Excel

Una din cele mai importante pârghii ale unei societăţi bazate pe cunoaştere este informaţia. Este
important nu numai să primim informaţie dar și să o înţelegem corect.
În procesele de control (și în cele legate de controlul calității) mărimile de interes reprezintă de fapt
caracteristici (de calitate) ale produselor/serviciilor, proceselor. Dacă se exprimă prin numere se numesc
cantitative. Caracteristicile cantitative pot fi la rândul lor:
– discrete - (numãrul de piese defecte dintr-un lot)
– continue – dacã, într-un interval, se poate obţine orice valoare realã pentru caracteristică
(diametrul unui reper)
Prelucrarea și prezentarea datelor cuprinde operaţii cu ajutorul cărora se realizează trecerea de la datele
individuale la indicatori derivaţi, sintetici, care reflectă esenţa din manifestarea fenomenelor.
Prezentarea datelor se poate face de exemplu prin intermediul unor instrumente precum: tabele, grafice, serii
statistice, indicatori statistici.
Mai toate activitățile de control, dar nu numai ele, implică foarte multe date, care trebuie analizate și
prelucrate pentru a deveni utile, pentru a se transforma în informații. Atunci când voluml de date este mare
este de neimaginat prelucrarea acestora fără intermediul calculatorului.
Una dintre cele mai des utilizate aplicații folosite în prelucrarea datelor este aplicația Excel din pachetul
Microsoft Office.
Elemente de bază ale aplicației EXCEL
Excel este un program electronic de calcul tabelar. Excel este de fapt o aplicație informatică interactivă,
care este utilizată pentru a stoca, a organizarea și a prelucra date.
Dispune de un set de instrumente încorporate (funcții, formule, diagrame și alte instrumente de analiză
a datelor) care facilitează prelucrarea unor cantități mari de date.
Fisierele realizate în Excel, cce prezintă una din extensiile: xls sau xlsx, se numesc registre de calcul.
Ele pot cuprinde una sau mai multe foi electronice de calcul (Sheet1, Sheet2, etc.).
Pe ecran, o foaie elctronică de calcul arată ca o foaie a unui caiet de matematică, cuprinzând o rețea de
rânduri și coloane. Rândurile orizontale sunt numerotate cu cifre arabe (1,2,3,,,) iar coloanele vertiale sunt
identificate prin litere (A, B, …) sau combnații de litere (AA, AB, …). O celulă reprezintă intersecția dintre
un rând și o coloană și este elementul de bază pentru stocarea datelor în foaia de calcul. Referința, sau adresa
unei celule reprezintă indicativul prin care identificăm poziția ei în foaia electronică de calul, indicativ ce
cuprinde numele coloanei și respectiv numărul liniei pe care ea se află.
Există în principal două tipuri de referiri pe cre le putem face în legătură cu pozițiile celulelor de interes.
Una relativă și un absolută. Dacă, de exemplu, faceți referire la celula B3 din celula A2(care este celula activă),
de fapt faceți referire la o celulă care este situată pe coloana din dreapta cu un rând mai jos.
Aceste adrese relative sunt foarte utile când lucrați cu formule. Atunci când copiați o formulă care
conține o adresă relativă a unei celule, aceasta se va modifica în mod corespunzător. Adresa relativă a unei
celule este precizată folosind o notațea simplă (A3, B5, AA1, …). Dacă vreți să păstrați însă în calcul valaorea
din celula respectivă trebuie să o transformați într-o adresă absolută. Adresa absolută este specificată punând
semnul $ in fața indicativului de coloană și de linie ($A$3, $B$5, $AA$1,…..). Există și posibilitatea să lucrați
cu combinații între cele două referințe, adică să lucrați cu adrese /referințe mixte
Printre tipurile de date pe care o celulă le poate conține întâlnim numere și text. Numerele sunt aliniate
în partea dreaptă în celule, iar textele în partea stângă.
Cu numerele din celule se pot efectua foarte ușor calcule matematice prin intermediul formulelor.
Introducerea formulelor de calcul în Excel
În mediul Excel formulele se introduc tastând la început semnul ”=”
Astfel, dacă dorim să introducem o formulă în care se fac referiri la valori din alte celule trebuie să
procedăm astfel:

ne plasăm cursorul în celula în care dorim să introducem formula

tastăm apoi semnul ”=”

selectăm apoi celula cu valoarea dorită sau introducem adresa ei

tastăm operatorul ce apare în formulă( +,-, *, /, ^)

apoi selectăm celula ce conține următoarea valoare necesară în formlă sau introducem adresa ei.

continuăm în același mod, descris mai sus.

la final, apăsăm tasta Enter și rezultatul va fi afișat în celula în care am plasat cursorul initial.

Observație
O formulă care este introdusă într-o celulă, apare vizibilă și pe bara de formule. Ea este vizibilă nu
numai la introducere, dar și atunci când selectăm celula respectivă. Se pot introduce și formule care folosesc
funcții predefinite.
Există un număr foarte mare de formule deja încorporate în funcții care pot fi utilizate atât pentru
calcule matematice simple, cât și pentru calule matematice complexe, calcule statistice, financiare, etc.
Utilizarea funcțiilor
Funcțiile sunt formule predefinite, care efectuează calcule utilizând anumite valori, numite argumente,
într-o anumită ordine. Funcțiile pot fi utilizate pentru efectuarea unor calcule simple sau complexe. Structura
unei funcții începe cu semnul egal (=), urmat de numele acesteia, iar între paranteze trebuie trecute
argumentele acesteia, separate prin virgulă. Pentru a introduce o funcție predefinită putem tasta de exemplu
numele ei, în celula selectată, imediat după tastarea semnului =, și apoi putem introduce parametrii necesari.
Funcțiile pot fi acceste și mai simplu, prin una din metodele descrise mai jos:

1. Folosind butonul fx ,”Insert Function”, de pe bara de formule

2. Selectând meniul ”FORMULAS/FORMULE” de pe bara de meniuri, iar apoi dâdnd click pe butonul
”Insert Function/Inserare Funcție”, sau folosind meniul ”INSERT”și comanda ”Insert Function”
(pentru variantele mai vechi de Excel),

3. Folosind combinația de taste Shift+F3.

În zona de dialog ce se deschide putem proceda în două moduri, astfel:

 - introducem, în caseta de sus, numele funcției și activăm butonul ”Go”; aceasta va fi afișată pe prima
poziție în zona ”Select a function” și nu rămâne decât să validăm alegerea prin activarea butonului
”OK” (click stânga pe acesta) sau prin intermediul tastei ”Enter” ;
- cîităm funcția în lista care se derulează în secțiunea ”Select a function”, selectăm funcția si apoi
confirmăm selectarea prin intermediul tastei ”Enter” sau prin activarea butonului ”OK”.

Funcțiile sunt grupate pe categorii. Dacă se cunoaște categoria din care face parte funcția, se selectează
în caseta ”Or select a category” această categorie, iar dacă nu se cunoaște aceasta se selectează, varianta ”All”.
Dacă este o funcție des utilizată se selectează varianta ”Most Recently Used”.

Dacă folosim această variantă, în loc să scriem efectiv funcția pe bara de formule, zona de dialog ce se
deschide permite introducerea mult mai simplă a argumentelor și ne oferă sprijin prin comentariile care apar,
comentarii/sfaturi care ne ajută să înțelegem ce putem calcula prin intermediul ei, precum și natura
argumentelor pe care le necesită. De reținut că argumentele pot fi numere, texte, valori logice, constante,
referințe de celule, formule sau chiar alte funcții, etc..
Funcții importante

SUM - adună valorile dintr-un anumit domeniu.

SUMIF - adună valorile dintr-un domeniu care respectă criteriile pe care le specificați.

De exemplu, dacă dorim să fie adunate celulele din coloana A, de pe liniile 2, până la 38, ce conțin valori mai
mari sau egale cu 8, utilizăm: =SUMIF (A2:A38,">=8")

AVERAGE- calculează media valorilor dintr-un anumit domeniu.

MIN - returnează vlaorea minimă dintr-o anumită zonă de valori.

MAX - returnează valoarea maximă.

COUNT - numără celulele ce conțin numere, dintr-o anumită zonă.

COUNTIF - numără celulele dintr-o anumită zonă care stifac criteriile specificate

IF –este o funcție ce poate avea două rezultate diferite, în conformitate cu rezultatul, adevărat sau fals, al unei
comparații logice. Primul rezultat apare când comparația este adevărată (condiția impusă este îndeplinită), al
doilea când ea este falsă (condiția impusă nu este îndeplinită). Ea poate fi utilizată pentru a evalua atât text,
cât și valori.

De exemplu, așa cum se vede în figura de mai sus, în celula curentă, G5, a fost introdusă funcția IF. Cum
condiția ca textul din celula F5 să fie identic cu S2 nu a fost îndeplinită (comparația ”conținutul este identic
cu S2” nu este adevărată), este introdus textul S2, deci al doilea rezultat. În celula G3 este însă introdus textul
S1, deorece condiția ca în celula din stânga sa să fie S2 este îndeplinită.
Una dintre metodele de transmitere a unei informaţii, care beneficiază de avantajul unui impact vizual
puternic, precum si de o mare capacitate de sinteză, este forma grafică.
Aplicația Excel pune la dispoziție un larg set de instrumente grafice.
Diagrame pentru prezentarea datelor
Cele mai importante grafice și diagrame pentru prezentarea datelor sunt: diagramele de
structura, diagramele prin benzi (coloane, bare), cronogramele-diagramele de tip linie, norul de puncte-
diagrama X,Y prin puncte, graficul de tip radar, poligonul de frecvență, diagramele combinate, etc. .
O diagramă presupune un titlu explicativ și câteva precizări minime (legendă explicativă), care să
faciliteze transmiterea informaţiei prin imagine. Realizarea efectivă a unei diagrame se poate face destul de
simplu prin intermediul aplicației Excel.
Diagrama de structură prin cerc (diagramă radială, sau circulară)
O diagramă circulară este o diagramă care arată ca un disc, care este împărțit în felii pentru a ilustra
proporția numerică dintre datele reprezentate. Într-o diagramă circulară, lungimea arcului fiecărei felii (și, în
consecință, unghiul și aria centrală), este proporțională cu cantitatea pe care o reprezintă. Există multe variații
în modul în care poate fi prezentată o astfel de diagramă,având variante atât în modul 2D cât și în cel 3D.

Aplicația 1:
Se realizează un studiu privind tipul de defecte observate în cadrul unui lot 750 de produse. Notând cu T1, T2,
T3 principalele tipuri de defecte, după sistematizarea datelor se obţine următorul tabel:
Tipuri de defecete T1 T2 T3
Număr de defecte 375 300 75
Frecvență relativă % 50% 40% 10%

Pentru realizarea graficului cu ajutorul aplicației Excel, selectăm mai întâi datele ce urmează a fi reprezentate
și meniul ”INSERT” de pe bara de meniuri. În zona centrală a comenzilor ce se pot da pe baza pictogramelor
găsim, printre tipurile de grafice posibile, și diagrama circulară.
Selectând acest tip de grafic se derulează o listă de opțiuni din care putem selecta varianta dorită.

Selectând, de exemplu, o variantă 3D obținem nu numai o diagramă care artă ca cea din figura următoare ci și
bara cu unelete pe care le putem folosi în continuare pentru a-i modifica aspectul. Aspectul diagramei, cât și
datele incluse în diagramă, pot fi modificate și prin utilizarea celor trei butoane care apar atașate în dreapta
diagramei, când aceasta este selectată.

Prin selectarea pictogramei ”Move Chart” se deschide o fereastră de dialog, în care putem opta pentru salvarea
imaginii în foaia de lucru sau într-o foaie nouă:
Concluzii ce se desprind din grafic: jumătate din defectele înregistrate sunt de tipul 1, cele mai puține sunt de
tipul 3, etc.

Diagrama prin benzi (coloane sau bare)

Acest tip de diagramă se utilizează pentru a reprezenta grafic variaţia unei caracterisitici, fie în spaţiu,
fie în timp, fie de la o clasă la alta. Caracterisitica se reprezintă prin câte o coloană (dreptunghi) a cărei înălţime
este direct proporţională cu valoarea mărimii sale. Dreptunghiurile au bazele de aceeaşi mărime, aşezate pe
axa orizontală, şi sunt egal distanţate unele de altele.
Se pot folosi si diagrame in care coloanele sunt substituite de către bare orizontale, pentru care
lungimile sunt direct proporționale cu valoarile respective.

Aplicația 2:
La o întreprindere se urmăreşte numărul de produse, realizate pe 4 mașini M1, ..M4, ce prezintă defecte
de fabricație, pe parcursul unei săptămâni. Datele culese sunt sintetizate în tabelul următor:
Zile M1 M2 M3 M4
Luni 13 14 11 10
Marti 25 16 14 16
Miercuri 24 17 25 13
Joi 10 30 10 14
Vineri 26 25 16 17
Sambata 20 16 15 10
Duminica 17 20 10 4
Evoluţia produselor cu defecte poate fi ilustrată printr-o diagramă prin coloane. În Excel, urmând paşi similari
cu cei precedenți, dar selectând un grafic de tip coloana (“Column”) se obține reprezentarea:

Informaţia conţinută în grafic se referă la modul în care numărul de produse ce prezintă defecte a evoluat,în
decursul unei săptămâni la cele 4 mașini aflate în lucru.
Observație În cazul unei reprezentări prin bare diagrama arată astfel:

Rebuturi/saptamana 1
Duminica
Sambata
Vineri
Joi
Miercuri
Marti
Luni

0 5 10 15 20 25 30 35

M4 M3 M2 M1

Cronograma
Acest tip de diagramă se utilizează frecvent pentru a reprezenta grafic variaţia unui indicator în timp,
situaţia la fiecare moment de timp fiind reprezentat de un punct a cărui ordonată este direct proporţională cu
valoarea indicatorului, la acel moment. Abscisa punctului este dată formal de momentul de timp cuantificat în
valori implicite, 1, 2, 3, …. Punctele se unesc prin segmente de dreaptă, subliniind astfel tendinţa fenomenului
studiat. În Excel diagrama aferentă este diagrama de tip linie, reprezentată mai jos pentru exemplul precedent:
 Rebuturi/saptamana 1
35
30
25
20
15
10
5
0

M1 M2 M3 M4

Norul statistic
Acest tip de diagramă se utilizează pentru a reprezenta grafic dependenţa unei variabile Y de o altă
variabilă X, ambele studiate la nivelul aceleiaşi populaţii. Fiecare unitate din populaţie este reprezentată grafic
printr-un punct, având ca abscisă valoarea corespunzătoare pentru X iar ca ordonată, valoarea corespunzătoare
pentru Y. Punctele pot fi unite sau nu prin segmente de dreaptă sau arce de cerc. Un astfel de grafic oferă o
primă imagine despre modelul matematic, respectiv curba care descrie legătura dintre cele două variabile. În
Excel, diagrama corespunzătoare este diagrama XY (prin puncte).

Aplicația 3:
Se realizează un studiu privind dependenţa executării corecte a unei piese de mare precizie, de vârsta
executantului. Studiul se face pe 10 executanţi dintr-o întreprindere, fiecare având de executat 25 de piese. În
tabelul de mai jos, X reprezintă vârsta iar Y, numărul de piese produse cu defect, din cele 25 care reprezintă
norma.
M1 M2 M3 M4 M5 M6 M7 M8 M9 M10
X 18 25 27 33 38 40 42 47 49 51
Y 10 6 5 4 3 3 1 2 3 4

Pentru a putea utiliza diagrama Excel prin puncte este necesar ca datele sa fie ordonate în raport cu X,
aşa cum apar şi în tabel. Paşii de execuţie a unui astfel de grafic sunt similari cu cei prezentaţi mai sus, cu
menţiunea că acum, pentru o singură serie, este necesar să se selecteze din foaia de lucru, atât valorile lui X,
cât şi valorile lui Y, aşa cum este ilustrat în imaginea:
 Analizând informaţia din grafic, se observă că maximul de piese cu defect este atins la 18 ani, calitatea
pieselor crescând odată cu vârsta, până la 42 de ani când se înregistrează iar o uşoară scădere a calităţii,
respectiv o creştere a numărului de piese produse cu defect.
Abilităţile de realizare a unei diagrame, precum şi cele de interpretare a informaţiei conţinute într-o
astfel de diagramă, reprezintă un plus în realizarea fluxului de informaţii dintr-o întreprindere.