1.

Prin apă potabilă se înţelege:

orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la preparare
hranei sau pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este
furnizată prin reţea de distribuţie, din rezervor sau este comercializată în sticle sau alte
recipiente;
toate tipurile de apa folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea,
procesarea, conservarea sau comercializarea produselor sau substanţelor destinate
pentru consumul uman, cu excepţia cazului în care autorităţile competente aprobă
folosirea apei şi sunt convinse că apa nu afectează calitatea şi salubritatea produsului
alimentar în forma lui finită.
- Conceniraţirie maxim admisibila CMA (PL- permissible levels) se calculează utilizând
doza medie zilnică (DMZ) şi un factor de impact FI atribuit compusului toxic respectiv
şi considerat ca făcând parte din cantitatea totală de hrană sau expunere.

-Doza medie zilnica DMZ (ADI- average daily intake) se determină din valorile DFE, pe
baza unei medii ponderale a populaţiei (60-65 Kg). DMZ se exprimă, de obicei, în mg/kg.

-Concentratiile recomandabile CR pentru apa potabilă sunt, de obicei, stabilite ca 1/10

din doza maximă admisibilă astfel încât să nu prezinte risc pentru cele mai sensibile
categorii ale populaţiei (copii, bătrâni, persoane cu medicaţie continuă). Concentraţii
recomandabile sunt mai mici decât cele maxime admisibile.

2.
3. Reţinerea pe grătare şi site este o operaţie mecanică aplicată cu scopul de a reţine
impurităţile de dimensiuni mari din masa apei: resturi vegetale şi animale, mâl, corpuri
plutitoare, materiale solide. Această operaţie se poate realiza la priza staţiei de tratare,
sau în instalaţia de captare propriu-zisă, în special pentru apele de suprafaţă.

Scopul reţinerii solidelor de dimensiuni mari este protecţia utilajelor din cadrul schemei
de tratare. Alegerea şi dimensionarea grătarelor şi sitelor depind de construcţia şi modul
de operare a utilajelor utilizate ulterior în schema de tratare (pompe, decantoare, filtre,
etc.).

Această operaţie se utilizează pentru reţinerea impurităţilor (solide, flotante), de

dimensiuni mai mici faţă de cele reţinute pe grătare. Sitele sunt confecţionate din: table
metalice perforate, plăci de material plastic perforate, ţesături din oţel sau fire sintetice,
în varianta statică sau mobilă (site rotative). Curăţarea sitelor se realizează, de obicei, cu
jet de apă sub presiune, aer comprimat sau cu ajutorul unor perii.

Sitele se pot clasifica în funcţie de dimensiunea ochiurilor şi modalitatea de funcţionare

în: - sitele tip bandă (verticale), cu dimensiuni ale ochiurilor de 2 - 10 mm; se curăţă prin
spălare inversă cu jet de apă sub presiune;

- sitele rotative, cu posibilitate de alimentare a apei din exterior sau din interior, au
dimensiuni ale ochiurilor de 0,5-10 mm; curăţirea se poate realiza mecanic sau
hidraulic.

Aceste site sunt confecţionate cu un diametru de 1,5- 10 m şi o lăţime de 0,2 - 3 m, astfel

încât, să se asigure o suprafaţă imersată suficientă pentru se obţine o sitare
corespunzătoare.

- micrositele sunt asemănătoare sitelor rotative şi sunt utilizate pentru îndepărtarea

solidelor de dimensiuni mici prezente în apele uzate, prin reţinerea lor pe o ţesătură fina
confecţionată din oţel inoxidabil sau naylon, cu ochiuri mai mici de 100 μm. Micrositele
sunt dispuse pe un tambur cu diametrul de 1,5- 3 m şi lăţimea de aprox. 3 m, cu viteza
de rotaţie variabilă (maxim 5 rot/min).

Pentru a se împiedica dezvoltarea microorganismelor şi a algelor şi, respectiv,

înfundarea micrositelor se utilizează iradierea cu radiaţii ultraviolete sau spălarea
sitelor cu hipoclorit de sodiu.

4. Dezinfecţia este un procedeu fizic sau/şi chimic de tratare a apei care constă în
distrugerea microorganismelor obişnuite şi a celor patogene. Deşi, de regulă, este ultima
treaptă în schema de tratare a apei, eficienţa acesteia poate fi influenţată de orice proces
din amonte şi, mai ales, de procesul de decantare, în care se reduce şi conţinutul de
bacterii prin sedimentarea materiilor solide în suspensie. De asemenea, absenţa
turbidităţii şi limitarea conţinutului de compuşi organici cu caracter reducător în
primele etape ale tratării, prin eficieniizarea procesului de coagulare-floculare,
contribuie la creşterea eficienţei dezinfecţiei şi la scăderea potenţialului de formare a
produşilor secundari.

Procedeele de dezinfecţie se clasifică în:

 Procedee chimice: tratarea cu agenţi oxidanţi (clorul şi compuşii săi, bromul, iodul,
permanganatul de potasiu, apa oxigenată, ozonul) sau ioni de metale grele (Ag2+,
Cu2+); aceste procedee sunt cele mai utilizate în staţiile de tratare orăşeneşti;

Procedee fizice: fieberea apei (mai mult de 10 minute), iradierea cu radiaţii UV;

Procedee combinate (filtrarea lentă pe nisip, procedee combinate pe membrane

semipermeabile şi clorinare).

Procesele convenţionale de dezinfecţie includ majoritatea metodelor chimice, iar cele

avansate includ procesele de membrană şi combinaţii între metodele fizice şi chimice
(procese hibride).

Dezinfecţia are la bază, fie procese de oxido-reducere, ca urmare a folosirii unor agenţi
oxidanţi puternici (numiţi agenţi de dezinfecţie), fie separarea prin filtrare, combinată
sau nu cu procese biologice (filtrarea lentă pe nisip, procesele de membrană).

Agenţii de dezinfecţie trebuie să prezinte următoarele caracteristici:

solubilitate mare în apă;

absenţa efectelor secundare (gust, culoare, miros);

toxicitate mică pentru organismul uman şi viaţa acvatică;

determinare şi control analitic facil;

preţ de cost moderat.