TMEAU

Masterand,
Lazar Bianca Alexandra
1
Page

Bacau, 2022
Cuprins

1. Generalități despre epurarea apelor .................................................................................................... 3

2. Utilizarea organismelor acvatice în epurarea apelor uzate ................................................................ 4
2.1. Fitoremedierea ............................................................................................................................. 4
Aplicațiile fitoremedierii ...................................................................................................................... 4
2.1.2. Propuneri de metode de epurare a apelor uzate cu ajutorul macrofitelor emerse ................ 7
Utilizarea sistemului de epurare utilizând macrofitele emerse Eichhornia crassipes şi Pistia stratiotes
– experiemnt România ............................................................................................................................. 7
2.2. Epurarea apelor utilizând organisme animale acvatice ........................................................... 12
2.2.1. Utilizarea midiilor (specia Mytilus galloprovincialis Lam.) ca biofiltre în zonele marine
costiere 12
2.2.2. Bioconcentrarea și epurarea apelor conținând motorină și reziduul combustibil greu
provenite de la nave din Portul Constanța de către midii – experiment .............................................. 12
În orașul polonez Poznan, 8 scoici decid dacă oamenii primesc apă sau nu. ............................................. 17
Cum funcționează sistemul .................................................................................................................. 18

2
Page
1. Generalități despre epurarea apelor

Apa este una dintre cele mai prețioase resurse ale planetei noastre. Timp îndelungat s-a
considerat că apa este o sursă inepuizabilă, putând fi folosită oricum și în orice cantitate. Din
păcate, s-a ajuns la începutul mileniului trei ca apa să fie o resursă periclitată atât din punct de
vedere cantitativ cât și calitativ. [1]
Epurarea reprezintă procesul complex de reținere șu neutralizare a substanțelor
dăunătoare dizolvate, în suspensie sau coloidale prezente în apele uzate industriale sau
menajere în stațiile de epurare. Principalul scop este de a îmbunătății calitatea acestor ape
pentru a putea fi deversate în emisar fătă a prejudicia flora sau fauna. După ce apa este epurată
în stații de epurare ea poate fi chiar refolosită în anumite domenii sau procese tehnologice. [1]
Epurarea cuprinde în principiu trei tipuri de procedee [2]:
 Mecanice;
 Chimice;
 Biologice.
Epurarea mecanică – înlătură din apă impuritățile de dimensiuni mari. Reținerea
suspensiilor se face cu grătare rare sau dese, deznisipatoare, separatoare de grăsimi, decantoare,
sisteme de aerare. [2]
Epurarea chimică – utilizează procese fizico-chimice pentru îndepărtarea poluanților.
Această metodă se aplică atât poluanților în suspensie, cât și celor dizolvați (exemplu
eliminarea cu ajutorul unor reactivi chimici – săruri de Al și Fe în asociere cu alți reactivi,
coagulanți sintetici numiți polielectroliți ș.a.). [2]
Epurarea biologică – se mai numește și epurare secundară și se aplică pentru eliminarea
din apă a poluanților organici biodegradabili, care pot constitui hrană pentru microorganisme.
Se practică în principal trei procedee de epurare biologică (cu nămol activ, cu biofiltre, cu iazuri
de oxidare). [2]
3
Page
 2. Utilizarea organismelor acvatice în epurarea apelor uzate
2.1. Fitoremedierea
Fitoremedierea – este o tehnologie care utilizează diferite plante care degradează, extrag
sau imobilizează poluanții din apă. Este o metodă alternativă, mai economică comparativ cu
alte metode de tratare deja cunoscute ale apelor uzate.
Fitoremedierea este numele dat unui set de tehnologii care utilizează plante pentru epurarea
unor zone contaminate (phyto = plantă , remediation = corectarea răului).

Aplicațiile fitoremedierii
Pot fi clasificate astfel [3]:
În funcție de soarta poluantului : degradare, extracție sau o combinație a acestora.
În funcție de mecanismele pe care acestea le utilizează:
 extracția poluanților din sol sau din pânza freatică;
 concentrarea poluanților în țesutul plantelor;
 degradarea substanțelor poluante prin diverse procese abiotice sau biotice;
 evaporarea sau transpirația substanțelor poluante volatile din plante în atmosferă;
 imobilizarea poluanților în zona radiculară a plantelor etc.

2.1.1. Tehnologiile fitoremedierii

FITOEXTRACȚIA – este o tehnologie care realizează extragerea poluanților de către
sistemul radicular al plantelor și translocarea acestora în biomasa plantelor.
Substanțele poluante sunt, în general, îndepărtate prin recoltarea plantelor, utilizîndu-se o
biomasă mult mai redusă comparativ cu alte tehnologii.
Fitoextracția este utilizată pentru tratarea nămolurilor, a sedimentelor și a apelor
contaminate.
Avantaje: biomasa plantelor utilizate în cadrul acestei tehnologii poate fi utilizată ca
nutrient esențial ( de exemplu conținutul de seleniu poate fi folosit ca hrană pentru unele
animale).
4
Page
 RHIZOFILTRAȚIA – reprezintă adsorbția sau precipitarea pe rădăcinile plantelor, sau
absorbția în cadrul rădăcinilor plantelor, a poluanților aflați în soluția din jurul rădăcinilor.
Concentrarea sau filtrarea în cadrul plantelor au loc în funcție de tipul poluantului.
Plantele adecvate ( cu un sistem radicular stabil) sunt crescute în cadrul unor ape
contaminate în vederea aclimatizării lor, ulterior fiind transferate către zona contaminată în
scopul colectării poluanților, iar atunci când rădăcinile plantelor sunt saturate are loc recoltarea
lor.
Rhizofiltrația se utilizează în tratarea apei freatice, a apelor de suprafață și a apelor uzate.
Avantaje: se poate realiza in situ (exemplu – pe plute situate pe eleștee), dar și ex situ
(pot fi plasate oriunde, deoarece nu necesită ca tratarea să se facă la locul contaminării).

FITOSTABILIZAREA – imobilizarea poluanților în sol prin absorbție (acumularea

acestora în cadrul rădăcinilor plantelor), prin adsorbție pe sistemul radicular al plantelor sau
prin precipitare în interiorul zonei radiculare a plantelor.
Fitostabilizarea este utilizată în modificarea solubilității și mobilizării metalelor sau poate
cauza un impact în privința disocierii compușilor organici. Plantele au capacitatea de a converti
metalele dintr-o formă solubilă într-una insolubilă prin oxidare.
Este folosită în tratarea sedimentelor și a nămolurilor.
Avantaje: un cost redus și posibilitatea replantării ca modalitate de intensificare a
procesului de restaurare ecologică a zonei afectate.

FITODEGRADAREA (FITOTRANSFORMAREA) – reprezintă îndepărtarea

poluanților acumulați de către plante prin intermediul proceselor metabolice din cadrul acestora
sau îndepărtarea substanțelor poluante prin intermediul efectelor determinate de către compușii
produși de către plante (exemplu enzimele).
Degradarea poate apărea la exteriorul plantei datorită eliminării compușilor care au
cauzat transformarea.
Această tehnologie este utilizată în tratarea sedimentelor, nămolurilor, apelor subterane
și de suprafață.
5
Page
 Avantaje: plantele pot să crească într-un sol steril sau chiar într-un sol în care există
concentrații toxice asupra microorganismelor, din acest motiv fitodegradarea putându-se
desfășura pe terenuri în care biodegradarea nu poate.

FITOVOLATILIZAREA - reprezintă preluarea şi eliminarea unei substanţe poluante de

către o plantă, cu eliberarea sau modificarea formei poluantului. Se aplică, în general, pentru
apa subterană, dar poate fi realizată şi în cadrul tratării solului, a sedimentelor şi a nămolurilor.

CONTROLUL HIDRAULIC reprezintă utilizarea plantelor în preluarea apei freatice

prin consumarea acesteia, în vederea controlării migraţiei substanţelor poluante. Se mai
numeşte şi fitohidraulică. Este utilizat în tratarea apei subterane, a apelor de suprafaţă şi a apei
interstiţiale.
Avantajul pe care-l prezintă este acela că nu necesită instalarea unui sistem de pompare-
tratare a apei, costurile fiind astfel implicit mai reduse.

SISTEMUL DE ACOPERIRE CU VEGETAŢIE are loc pe o perioadă lungă, cu

capacitate de autoîntreţinere a sistemului de creştere al plantelor în/pe materiale care reprezintă
un risc pentru mediu; „un covor de vegetaţie” ar putea determina reducerea acestui risc la un
nivel acceptabil şi, în general, necesită o întreţinere minimă.

UTILIZAREA ÎN EPURAREA APELOR UZATE A MACROFITELOR PALUSTRE

( stuf, papură, pipirig ) - Germania, de R. Kickuth şi K. Seidel.
S-au construit bazine de epurare in care erau introduse macrofite palustre autohtone care, prin
staţionarea apei în cadrul bazinului pe o anumită perioadă de timp, determinau epurarea acestor
ape uzate. Apele epurate erau ulterior scoase din bazin şi se relua circuitul.
Acest sistem de epurare există în prezent şi în România. Un exemplu il poate reprezenta
sistemul de microdeltă realizat in cazul tratării apelor reziduale epurate de la PetroMidia.

UTILIZAREA ÎN EPURAREA APELOR REZIDUALE A MACROFITELOR

EMERSE ( zambila de apă, salata de Nil ) - Florida, de Wolwerton. - o instalaţie de epurare
6
Page

a apelor uzate cu Eichhornia crassipes ( zambila de apă ) , originară din America Centrală şi de
Sud, specie considerată invazivă şi dăunătoare în apele din Florida. S-a constatat că această
plantă, ce prezintă o masă radiculară bogată, are capacitatea de a epura apele uzate (în special
pe acelea la care conţinutul de substanţe organice este mare).

2.1.2. Propuneri de metode de epurare a apelor uzate cu ajutorul

macrofitelor emerse

Utilizarea sistemului de epurare utilizând macrofitele emerse Eichhornia crassipes şi

Pistia stratiotes – experiemnt România
Experiment realizat de prof. dr. Mărioara Godeanu, Inst. Ecologie Aplicată Bucureşti pe
apele uzate orăşeneşti, ape uzate de la fermele zootehnice, de la micile gospodarii, etc.
Cerinţele majore pentru ca acest tip de epurare biologică să poată da rezultate favorabile
ar fi să conţină substanţe organice și să nu conţină prea multe substanţe toxice (precum: metale
grele, detergenţi, pesticide, etc.) sau uleiuri (precum: ţiţei, produse petroliere). Aceste plante
au capacitatea de a extrage substanţele organice din apa uzată, utilizându-le pentru sporirea
biomasei lor, biomasă ce creşte continuu de-a lungul anului. Ele prezintă o perioadă de
vegetaţie cvasipermanentă (mai lentă în lunile ianuarie, februarie şi martie) [4].
Astfel de sisteme de epurare biologică a apelor uzate utilizând plantele acvatice emerse
sunt eficiente, economice, uşor de construit şi de întreţinut, fiind aplicabile tot timpul anului.

7
Page
Rezultate obtinute prin experimente ce utilizează Eichhornia crassipes si Pistia stratiotes
S-a constatat că introducerea macrofitelor Pistia stratiotes şi Eichhornia crassipes ca
treapta de epurare a apelor reziduale provenite de la rafinăria Petrobrazi Ploieşti a dus la

schimbarea caracteristicilor fizico-chimice ale acestor ape [4].

Modificarea parametrilor chimici ai mediului

În experiment s-a utilizat apă reziduală din diferite trepte ale staţiei de epurare din
rafinăria de petrol PETROBRAZI Ploieşti. S-a avut ca obiectiv realizarea unei epurări a acestui
tip de ape uzate prin bioacumularea substanţelor chimice cu ajutorul a celor două specii de
macrofite acvatice: Eichhornia crassipes şi Pistia stratiotes. [4]
Analizele chimice ale apei au fost realizate în prealabil de către Institutul de Ecologie
Aplicată Bucureşti, cu sprijinul doamnei profesor univ. dr. M.Godeanu. Aceste analize,
executate înainte de pornirea propriu-zisă a experimentului, au fost realizate pentru a se
demonstra dacă apele reziduale din staţia de epurare a rafinăriei Petrobrazi Ploieşti au
parametrii fizico-chimici cuprinşi în limitele de epurare ale speciei Eichhornia crassipes şi a
speciei Pistia stratiotes. Astfel, pe baza datelor din literatură, corelate cu informaţiile obţinute
în urma acestor analize fizico-chimice ale apei, s-a ajuns la concluzia că experimentul propus
poate fi demarat fără nici o problemă pentru următoarele trei trepte de epurare [4]:
 Intrare treaptă biologică ( vas exp. 2)
 Bazin aerare /reactor ( vas exp. 3)
8

 Ieşire decantor secundar ( vas exp.4)

Page
Despre Eichhornia crassipes
În 1834, C.Martius descrie această plantă sub numele de Pontederia crassipes. Ulterior,
H.Solms(1883) o include în genul Eichhornia. Denumirea de Eichhornia crassipes ( cunoscută
şi sub denumirea de zambila de apă ) provine de la cuvintele „crassus” = gros şi „pes” = picior.
Este o specie originară din America tropicală şi subtropicală, fiind considerată o specie repede
crescătoare şi invazivă, graţie înmulţirii vegetative foarte intense pe care o prezintă în apele cu
încărcare organică, în apele poluate [4].
 Rădacina este groasă (circa 2 mm), fasciculară, prezentând numeroase ramuri laterale
subţiri (0,2 mm) numite radicele. Rădăcinile se găsesc grupate sub locul de fixare al frunzelor
de tulpină.
 Tulpina este formată dintr-un ax scurt al rozetei şi din numeroşi stoloni. Axul este scurt
(4-5 cm) şi este gros (1-2 cm). De la nivelul axului pornesc în jos rădăcinile.
 Frunza este întreagă, simplă, ovală, cu vârful rotunjit şi uşor emarginat. Jumătatea
inferioară a frunzei este mai groasă, servind ca modalitate de plutire. Lamina frunzei de Pistia
stratiotes are culoare verde intens, cu coaste înalte şi peri lungi pe faţa externă şi cu coaste joase
şi peri scurţi pe faţa inferioară.

Despre Pistia Stratiotes

Este deumită salata de Nil/lăptuca de apă/varza de apă) [1]
 Rădăcina este groasă (circa 2 mm), fasciculară, prezentând numeroase ramuri laterale
subţiri (0,2 mm) numite radicele. Rădăcinile se găsesc grupate sub locul de fixare al frunzelor
de tulpină.
 Tulpina este formată dintr-un ax scurt al rozetei şi din numeroşi stoloni. Axul este scurt
(4-5 cm) şi este gros (1-2 cm). De la nivelul axului pornesc în jos rădăcinile.
 Frunza este întreagă, simplă, ovală, cu vârful rotunjit şi uşor emarginat. Jumătatea
inferioară a frunzei este mai groasă, servind ca modalitate de plutire. Lamina frunzei de Pistia
stratiotes are culoare verde intens, cu coaste înalte şi peri lungi pe faţa externă şi cu coaste joase
şi peri scurţi pe faţa inferioară.
9
Page
 În varianta 2 de experiment (conținând apă uzată de la intrarea în treapta biologică) s-au
făcut determinări ale următorilor parametrii chimici: ph-ul, sulfați, fenolul, suspensiile,
CCOCr, amoniu, fosfați și azotați.

În cazul variantei 4 de experiment, conţinând apă de la ieşirea din staţia de epurare a

rafinăriei Petrobrazi:

10
Page
 La sfârşitul experimentului, situaţia plantelor din vasele experimentale era următoarea:
 În vasul 1 ( martor) plantele s-au dezvoltat relativ normal.
 În varianta 2 specia Eichhornia crassipes a prezentat fenomenul de cloroză la nivelul
frunzelor, iar in cazul speciei Pistia stratiotes s-a inregistrat fenomenul de desprindere a
frunzelor.
 În vasul experimental 3 specia Pistia stratiotes a fost mai rezistentă decât specia
Eichhornia crassipes, aceasta din urmă uscându-se aproape în întregime.
 În vasul experimental 4 s-a observat că gradul de afectare al ambelor specii a fost relativ
redus, existând o cloroză uşoară la specia Eichhornia crassipes şi câteva frunze rupte la specia
Pistia stratiotes.

Concluziile experimentului au fost următoarele [5\:

Comparând valorile înregistrate de în varianta conţinând apa epurată înainte de
deversarea acesteia în râul Prahova, cu cele prevăzute în STAS-ul 4706/88 privind limitele
admise pentru aceşti indicatori în apele uzate , s-au constatat următoarele [5]:
 Concentraţia suspensiilor a scăzut cu 47,5%
 Concentraţia CCOCr a scăzut cu 55,8%
 Concentraţia azotaţiilor a scăzut cu 75,8%
 Concentraţia sulfului a scăzut cu 32%
 Concentraţia fenolului a scăzut cu 74%
 Concentraţia amoniului a scăzut cu 39%
 Concentraţia fosfaţilor a scăzut cu 150%
Toate aceste date demonstrează eficienţa celor două specii de macrofite in epurarea
apelor reziduale petroliere de la PetroBrazi, acestea putând fii utilizate in treapta terţiară
(biologică) de epurare.
11
Page
2.2. Epurarea apelor utilizând organisme animale acvatice
2.2.1. Utilizarea midiilor (specia Mytilus galloprovincialis Lam.) ca biofiltre în zonele marine
costiere

La nivelul platoului continental românesc, midiile formează trei centuri situate la

adâncimi diferite, ocupând toate etajele bentale, începând cu mediolitoralul și sfârșind cu etajul
periazoic [5].
Prin modul lor particular de hrănire moluștele filtrează cantități imense de apă,
determinând una dintre caracteristicile de bază ale acestui bazin acvatic și anume larga
manifestare a fenomenului de biofiltru, asigurând astfel menținerea purității apelor, de o
importanță majoră mai ales pentru zona litorală de interes turistic și/sau balnear [5].
Numeroase studii de teren și laborator au demonstrat capacitatea organismelor marine de
a acumula hidrocarburi petroliere și de a le transforma în cursul proceselor metabolice. Cele
două procese au o importanță deosebită pentru evoluția petrolului în mediul marin, ele făcând
parte intrinsecă din procesul de autoepurare a mediului [5].
Bioacumularea compușilor chimici din apă se realizează printr-o serie de procese fizice,
chimice și biologice, care încep, spre exemplu, cu difuzia pasivă în apă, la nivelul branhiilor,
în sistemul circulator, spre a fi depuse în țesutul gras.
Preluarea și eliminarea compușilor lipofilici la organismele acvatice are loc pe calea de
preluare a oxigenului, deci branhiile sunt structurile primare implicate în aceste procese, apoi
sistemul circulator ce ajută la transportul compușilor spre țesuturile grase, unde sunt reținuți.
Ulterior, compușii pot fi metabolizați, în general în compuși mai oxigenați și solubili în apă,
apoi excretați [5].

2.2.2. Bioconcentrarea și epurarea apelor conținând motorină și reziduul combustibil greu

provenite de la nave din Portul Constanța de către midii – experiment

Experimentele demonstrează capacitatea midiilor de a se adapta la creşterea conţinutului

de produşi petrolieri reziduali în apa marină, produşi comun întâlniţi ca urmare a exploatării
12

portuare în zona costieră a litoralului românesc al Mării Negre [5].

Page

Au fost testate două tipuri de astfel de produşi de la nave :

- reziduuri de motorină ;
- reziduuri de combustibil greu.
Testele fiziologice şi ecotoxicologice pe midii au urmărit stabilirea următorilor parametri
[5]:
– supravieţuirea pe durată scurtă de expunere (120 h) şi la o lună după transferul midiilor pe
apa de mare necontaminată;
– modificările metabolismului energetic global ca urmare a expunerii (120 h şi 336h) la
contaminare şi la o lună după transferul midiilor pe apă de mare curată;
– determinarea factorului de bioconcentrare/eliminare a compuşilor petrolieri în ţesuturi.
În cazul speciei Mytilus galloprovincialis, indiferent de talia organismelor testate, după
o durată scurtă de expunere (120h) la mediul contaminat cu diferite concentraţii ale celor două
tipuri de ape reziduale petroliere provenite de la nave s-a obţinut un procent de supravieţuire
de 100%. La toate concentraţiile testate, indiferent de natura rezidurilor petroliere, la scurt timp
(1h) de la expunerea la contaminare s-au înregistrat fenomene de recluziune a valvelor [5].
După 120h de expunere, atât în cazul motorinei cât şi al compusului rezidual greu, s-a
observat desprinderea midiilor de pe substrat, deci apariţia unor efecte asupra secreţiei de
bissus de către glandele bissogene din picior [5]..
După transferul organismelor pe apă de mare necontaminată, în decurs de o lună, midiile
şi-au revenit, astfel că la finalul experimentului procentul de ataşare de substrat era de 100%
pentru toate variantele de concentraţie, pentru ambii produşi testaţi .
Modificările metabolismului energetic total au fost examinate cu ajutorul determinărilor
consumului de oxigen. Testele au fost efectuate după 120 şi 336 ore de expunere. Pentru
determinarea capacităţii de recuperare a midiilor după expunerea la acţiunea produşilor
petrolieri, consumul de oxigen a fost determinat şi la 30 zile după transferul organismelor
expuse în apă necontaminată. [5].
În cazul celor doi compuşi reziduali testaţi, prelevaţi de la nave, metabolismul energetic
al organismelor contaminate a suferit modificări în raport cu martorul, la toate variantele de
concentraţie ale celor doi compuşi în apa de mare atât la expunerea organismelor pe termen
scurt (120 h), cât şi la o durată mai lungă de expunere (336 h);
Revenindu-se la condiţii normale de mediu, prin transferul repetat al midiilor timp de 1
13

lună pe apă de mare curată, atât funcţia respiratorie cât şi comportamentul de ataşare de substrat
Page
au revenit la parametrii normali, fiind comparabili cu cei înregistraţi la martor, ceea ce
demonstrează o mare capacitate de recuperare a midiilor după expunerea la acţiunea produşilor
reziduali de la nave [5]..
Concomitent cu modificările metabolismului energetic total a fost examinată şi
acumularea hidrocarburilor petroliere totale în organisme.
Analizele de spectrometrie în IR au pus în evidenţă existenţa în cantităţi extrem de reduse
(0,485 μg/g ţesut uscat), a hidrocarburilor petroliere în ţesuturile midiilor prelevate din zona
costieră de mică adâncime de la Pescărie-Hotel Parc.
După expunerea 120 ore la contaminarea cu produşi reziduali de la nave, analizele de
spectrometrie în IR au demonstrat acumularea acestor produşi în ţesuturile midiilor, în general
proporţională cu creşterea concentraţiei de produşi reziduali în apa de mare experimentată.
Acumularea este rapidă, după numai 120 ore de expunere la cea mai scăzută concentraţie
a produşilor reziduali testaţi (0,5 mg/l) concentraţiile hidrocarburilor totale în organismele
expuse depăşind de 30-35 ori pe cele ale compuşilor respectivi în organismele martor.
Având în vedere rapiditatea cu care creşte concentraţia se poate presupune că acumularea
hidrocarburilor în organisme este rezultatul unui proces complex, combinând absorbţia din
hrană, difuzia la nivelul epiteliilor şi/sau adsorbţia pe acestea.
In ambele cazuri cantitatea de hidrocarburi totale din organism creşte logaritmic cu
concentraţia de expunere.
În cazul testării reziduului greu petrolier (Figura 1) la concentraţia de 2,5 mg/l midiile au
acumulat o cantitate mai mică de produs comparativ cu midiile expuse la o concentraţie de
numai 0,5 mg/l. În rest, acumularea compusului în ţesuturi respectă creşterea proporţională în
funcţie de concentraţia de expunere[5].
.

14
Page
 Şi în cazul midiilor expuse la acţiunea motorinei (Figura 2) avem două situaţii de excepţie
[5]:
– la concentraţia de 2,5 mg/l acumularea este uşor mai scăzută faţă de cea înregistrată la midiile
expuse la concentraţia de 0,5mg/l;
– la concentraţia de 20 mg/l acumularea este mai mică decăt la midiile expuse la o concentraţie
de două ori mai redusă.
Explicatia: la anumite concentraţii, timpul de închidere a valvelor a fost prelungit,
limitând astfel acumularea de produşi reziduali din mediu şi ca urmare au putut apare aceste
diferenţe între nivelele de acumulare în ţesuturi

15
Page
 După 336 ore de expunere (14 zile), în cazul reziduului greu acumularea în ţesuturile
midiilor este proporţională cu concentraţia reziduului în apa de mare (Figura 3);
In cazul motorinei se remarcă aceleaşi diferenţe în acumularea la nivelul ţesuturilor, ca
şi după 120 ore de expunere (Figura 4).

Pentru a se putea aprecia rata acumulării/eliminării hidrocarburilor din ţesuturi s-au

calculat factorii de biotransformare, care caracterizează cele două procese: sorbţia şi
desorbţia hidrocarburilor petroliere, procese care au loc atunci când midiile sunt transferate
din apa de mare contaminată în apa de mare necontaminată. Midiile au fost transferate timp de
1 luna pe apa marine curata [2].
In calculul acestor factori s-a ţinut cont de concentraţia hidrocarburilor totale în
organismele martor, care a fost scăzută din concentraţiile determinate în organismele expuse.
Chiar dacă midiile au fost transferate pe apă de mare necontaminată, de două ori în decursul
unei luni, eliminarea produşilor reziduali din ţesuturi nu este totală, ei persistând la un nivel
relativ scăzut [5]..
Persistenţa hidrocarburilor în ţesuturi, observată în aceste experimente, este în
concordanţă cu rezultatele experimentelor efectuate de Stegeman pe stridii [134]. El a
16

demostrat că motorina se acumulează rapid în ţesuturi, în situaţia unei scurgeri în mediu. După
Page
încetarea expunerii stridiile au eliminat motorina din ţesuturi, dar nu complet, nivelul de
acumulare menţinându-se stabil la valoarea de 30μg/g ţesut umed timp de 3½ luni. Blumer,
Souza şi Saaz [54] au determinat în ţesuturile bivalvelor concentraţii similare de motorină care
s-au menţinut pe o perioadă de 8 luni după contaminarea iniţială.

În orașul polonez Poznan, 8 scoici decid dacă oamenii primesc apă sau nu.
Orice oraș civilizat de pe Terra are o stație de tratare a apei, unde specialiștii
monitorizează îndeaproape calitatea apei care ajunge la robinetele locuitorilor și se asigură că
parametrii chimici sunt respectați. Însă în orașul Poznan, din Polonia, acest rol este dublat de
opt scoici, care decid dacă oamenii primesc sau nu apă la robinet [6].
Specialiștii de la stația de epurare a apei din Poznan au una dintre cele mai interesante
abordări când vine vorba de problema calității apei. Aici, sistemele de monitorizare artificială
sunt dublate de un sistem de monitorizare biologică, ce garantează că apa pompată prin
conductele orașului este bună de băut.
Sistemele artificiale măsoară cu precizie compoziția chimică a apei, ceea ce este
foarte util. Cu toate acestea, sistemele biologice ale uzinei sunt cele care permit o estimare
mai fiabilă a gradului de toxicitate, deoarece iau în considerare o gamă de factori mult mai
variată [6].
Aceste sisteme biologice sunt alcătuite din opt midii care au senzori lipiți pe cochilii.
Scoicile sunt conectate la o rețea de computere și au control deplin asupra aprovizionării cu
apă a orașului.
Dacă apa este curată, midiile rămân deschise și „fericite”. Însă atunci când calitatea
apei scade prea mult, se închid și opresc în același timp și alimentarea cu apă a milioane de
oameni [6].
17
Page
 Potrivit unei prezentări făcute de AquaNES (un proiect al Uniunii Europene care
vizează integrarea elementelor naturale în sistemele de gestionare a apei), principala sursă de
apă a orașului Poznan este râul Warta [6].
Problema este că Warta trece prin unele dintre cele mai dens populate zone din țară și
prin unele dintre cele mai vechi zone industriale (unde industria grea este prezentă încă de la
sfârșitul secolului XIX).
Acest lucru înseamnă că agenții poluanți pot ajunge în rezervele de apă potabilă ale
orașului. Un motiv special de îngrijorare îl reprezintă metalele grele, cum ar fi cromul, care
se infiltrează în sol și ajung în râu [6].
Cum funcționează sistemul

18
Page
 Aici intră în scenă midiile. Ca să se poată dezvolta, midiile au nevoie de apă curată,
bine oxigenată, cu niveluri minime de impurități fizice sau chimice.
Sensibilitatea la agenții poluanți le face ideale pentru monitorizarea alimentării cu apă a
orașului Poznan. Atunci când apa este curată, midiile rămân complet deschise, ca să se
hrănească [6].
Când calitatea apei scade, își închid foarte repede cochiliile și își încetinesc
metabolismul. Practic, aceste „organisme indicatoare” le permit inginerilor să știe dacă apa
este sigură pentru consumul uman, chiar dacă nu furnizează date concrete cu privire la
calitatea acesteia, relatează ZME Science [6].
Utilizarea midiilor ca parte a unui sistem automat de alimentare cu apă a fost testată la
Departamentul de protecție a apei de la Universitatea „A. Mickiewicz” din Poznan și s-a
dovedit a fi un indicator foarte fiabil al calității apei. Când se închide, midia activează
senzorul lipit pe cochilie, care anunță computerul că ar trebui să oprească alimentarea cu apă.
Computerul este programat în așa fel încât să nu oprească alimentarea cu apă în situația în
care doar una dintre scoici se închide, deoarece un astfel de comportament ar putea fi cauzat
și de factori individuali [6].

19

Cu toate acestea, dacă patru dintre midii se închid în același timp, sistemul se oprește
Page

automat.
Bibliografie

[1] - https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/ecologie/epurarea-apelor-93785.html

[2] - https://www.slideshare.net/iuliana_pitu/epurarea-apelor

[3] - http://ro.swewe.net/word_show.htm/?318375_1&Fitoremediere

[4] - http://ro.swewe.net/word_show.htm/?318375_1&Fitoremediere

[5] - https://www.utgjiu.ro/revista/ing/pdf/2011-2/16_ROXANA_GABRIELA_POPA.pdf

[6] - https://incredibilia.ro/in-orasul-polonez-poznan-8-scoici-decid-daca-oamenii-primesc-apa-
sau-nu/

20
Page