Igiena aprovizionării cu apă

Aprovizionarea cu apă a colectivităţilor se poate realiza prin două sisteme: central şi

local.
Sistemul central asigură cantitatea necesară de apă (prin cunoaşterea debitului
distribuit), oferă condiţii de tratare a apei, permite protectia sursei şi a instalaţiilor de
apă, un control permanent asupra calităţii apei potabile. Este format din patru sectoare:
captarea, tratarea, inmagazinarea, distributia apei.
A . Sectorul captării cuprinde instalaţiile necesare captării şi aducerii apei
de la sursă la statia de tratare sau rezervorul de inmagazinare.
B. Sectorul tratării este sectorul unde se tratează apa bruta pentru a deveni
potabilă. Tehnologia tratării apei depinde de natura, structura şi compoziţia chimică a
apei. In mare, principalele etape de tratare a apei sunt:
- Indepărtarea suspensiilor se face prin decantare, sedinzentare si filtrare,

larve de helminti, 99% din germeni). După 30-60 de zile stratul superior de nisip se
curăţă. Acest sistem prezintă dezavantajul vitezei mici şi a debitului mic.
-Coagularea si filtrarea rapidă. Pentru a grăbi procesul decantării şi filtrării se
utilizează substante chimice numite coagulanţi, cum ar fi sulfatul de aluminiu, clorura
ferică, sulfatul feros. După coagulare, sedimentare şi filtrare apa se decolorează, devine
transparentă, este epurată de ouă de helminti şi in proporţie de pană la 98% şi de
germeni.

Există mai multe metode de corectare a calităţii apei:

:•Indepărtarea mirosului şi gustului apei se face prin: aerare, adăugarea de
oxidanti (doze mari de clor, permanganat de potasiu, ozonizare), filtrarea apei printr-un
strat de cărbune activat.
:•Demineralizarea cuprinde operaţiile de indepărtare a excesului de săruri
minerale (deferizarea, demanganizarea, dedurizarea, desalinizarea, etc.).
Demineralizarea se poate realiza prin metode fizice, chimice, fizicochimice.
:•Mineralizarea apei este o metodă relativ recentă şi constă in introducerea in
apă a unor substance necesare organismului. Fluorizarea apei utilizează fluorura de
sodiu sau fluorosilicatul de sodiu, acidul fluorosilicic, in aşa fel incat fluorul din apă să nu
depăşească lmg/I.
- Dezinfecţia apei are ca scop distrugerea agenţilor patogeni (bacterieni şi virali)
şi reducerea germenilor saprofiţi. Se face prin metode fizice (radiaţii ultraviolete,
ultrasunete, radiatii ionizante) şi chimice (clor, ozon, permanganat, iod, brom, argint).
Indiferent de metoda utilizată, dezinfectia apei trebuie să indeplinească următoarele
condiţii de bază: să fie eficientă, să nu modifice calitatile organoleptice ale apei, să fie
uşor de manipulat şi cat mai economicoase.
a). Metode chimice de dezinfectie a apei. Clorinarea apei. Clorul are acţiune
bactericidă puternică, o eficacitate mare la concentratii scăzute, este ieftin, nu necesită
personal cu inaltă calificare pentru efectuarea dezinfecţiei apei, dar are şi dezavantaje
(este toxic, coroziv, prezintă pericol de explozie). Microorganismele sporulate şi
vegetative sunt rezistente şi necesită doze mari de clor. Germenii gram negativi sunt
mai sensibili decat cei gram pozitivi. Virusurile sunt mai rezistente decat bacteriile la
agenţii dezinfectanti. Apele cu pH crescut necesită timp de contact mai indelungat cu
substanta
clorigenă, scăderea temperaturii scade efectul bactericid. Continutul ridicat in suspensii
şi substante organice creşte doza necesară de clor. Ozonizarea apei se foloseşte la
tratarea apelor de suprafaţă care prezintă urme de impurificare industrială. Ozonul are
efect bactericid mai puternic şi mai rapid comparativ cu clorul. Instalaţiile de ozonizare
sunt costisitoare şi au utilizare limitată.
b). Metode fizice de dezinfecţie a apei:
- radiatiile ultraviolete au un efect bactericid pronunţat, stratul de apă iradiat este
subtire (2 cm), se utilizează in instalaţii mici de apă. Pentru a fi eficient acest tip de
dezinfectie, apa trebuie să fie transparentă, incoloră şi fără suspesii;
- ultrasunetele se obtin prin trecerea unui curent electric alternativ de inaltă
frecvenţă printr-un cristal de cuarţ. Grosimea stratului de apă care tratat este de
aproximativ 10 cm. Efectul bactericid se manifestă atat asupra formelor vegetative ale
bacteriilor, cat şi asupra celor sporulate.
C. Sectorul înmagazinării cuprinde instalatiile de depozitare temporară a apei şi
asigură necesarul de apă in momentele consumului de varf. Se face in rezervoare
aeriene sau castele de apă pentru colectivităţile mici şi in rezervoare ingropate.
D. Sectorul distribuţiei conţine o serie de conducte care formează o retea de
distribuţie care trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să reziste la presiuni mari, să
nu aibă pierderi mari de apâ datorită uzurii tevilor sau îmbinării defectuoase, să nu se
întretaie cu reteaua de canalizare, să nu se construiască deasupra reţelei de apă
clădiri, alte imobile (pentru a putea fi controlată şi supravegheată cu uşurinţă în caz de
defectiuni).