Dezinfecţia apei: definiţie, metode

Dezinfecţia apei reprezintă procedeul prin care se distrug în totalitate germenii patogeni şi
se reduce numărul saprofiţilor până la condiţia de potabilitate.
Dezinfecţia se pate realiza prin metode:
─ fizice
o fierbere
o radiatii ultraviolete
o ultrasunete
o radiatii ionizante
─ chimice
o clor
o substante clorigene
o ozon
o argint
o iod
o permanganat de potasiu
o brom.

Indiferent de tipul metodei folosite, dezinfecţia trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii:
 să distrugă în timp scurt bacteriile, virusurile, paraziţii
 să nu modifice calităţile organoleptice ale apei (gust, miros)
 să nu lase în apă substanţe care ar putea afecta sănătatea populaţiei
 să fie uşor de realizat
 să nu fie nocivă pentru personalul lucrător
 să aibe costuri convenabile.

Dezinfecţia apei cu ultraviolete

Ultravioletele (UV) au acţiune bactericidă dependentă de lungimea de undă a acestora şi calitatea
apei.
 Eficienţa metodei este influenţată de:
 turbiditate,
 prezenţa în apă a: acizilor humici, fierului, nitriţilor, sulfiţilor.
Valorile crescute ale factorilor mai sus menţionaţi scad eficienţa metodei.
Dezinfecţia cu UV nu oferă un efect rezidual cum se întâmplă în cazul clorului şi de aceea
se recomandă asocierea unei metode chimice.
 Dezinfecţia apei cu clor: caracteristici, valoarea clorului liber rezidual, efectele
nefavorabile ale clorurării

Clorul este folosit pentru dezinfecţia apei încă din anul 1896. La momentul actual
constituie principala modalitate de dezinfecţie a apei în majoritatea ţărilor.
Avantaje:
─ are eficienţă bactericidă foarte bună,
─ dezinfecţia este uşor de realizat,
─ metoda este foarte ieftină.

Acţiunea dezinfectantă a clorului depinde de:

 particularităţile substanţelor clorigene
 particularităţile microorganismelor din apă
 temperatura apei
 turbiditatea apei (substanţele insolubile din structura apei realizează un suport pentru
microorganisme, protejându-le de acţiunea clorului)
 conţinutul de substanţe organice oxidabile
 pH-ul apei.
 Clorul se poate folosi sub formă de gaz sau de substanţe clorigene (clorură de var, hipoclorit
de calciu, hipoclorit de sodiu, cloramine).
Substanţele clorigene se folosesc în general pentru instalaţiile mici de aprovizionare cu
apă.
La aceeaşi doză de clor şi la acelaşi timp de acţiune, efectele bactericide ale diverselor
substanţe clorigene sunt diferite.
Rezistenţa la clor a diferitelor specii microbiene este condiţionată de forma şi specia
acestora
─ bacteriile sporulate sunt mai rezistente decât cele vegetative
─ germenii nesporulaţi gram negativi sunt mai sensibili decât cei gram pozitivi.
─ din cadrul celor gram negativi coliformii sunt mai rezistenţi decât germenii tifo-
paratifici sau dizenterici.
─ virusurile sunt mai rezistente decât bacteriile.
Dezinfecţia apei este eficientă atunci când după trecerea timpului minim de contact de 30
de minute în apă rămâne o cantitate de clor neconsumat, numită clor rezidual.
Valorile lui trebuie să fie situate între 0,5 mg/l la intrarea în reţea şi 0,25 mg/l la capăt de
reţea (conform Legii nr.458/2002). La valori mai mici apa nu se consideră dezinfectată, iar peste
0,5 mg/l calităţile organoleptice ale apei sunt perturbate.
Clorul rezidual apare sub două forme: clor liber şi clor legat. Forma liberă este considerată
adevăratul indicator al unei bune dezinfecţii şi are importanţă sanitară deoarece în reţeaua de
distribuţie îşi exercită rolul bactericid în caz de poluare accidentală a apei.
Dezavantajele dezinfecţiei cu clor:
 modifică gustul şi mirosul apei la doze mari;
 perturbă flora intestinală,
 perturbă absorbtia unor vitamine;
 are acţiune dezinfectantă scăzută asupra protozoarelor, virusurilor şi germenilor
sporulaţi, necesitând folosirea unor doze crescute de clor sau a unui timp mai mare
de contact;
 are acţiune corozivă asupra conductelor etc.