Rotaru Oana

Balut Lavinia
Anul II Amg

DEZINFECTIA, STERILIZAREA SI
DERATIZAREA
I DEZINFECTIA

Dezinfecţia reprezintă acţiunea prin care se urmăreşte decontaminarea

mediului de germeni microbieni infecţioşi. Prin dezinfecţie microorganismele
patogene sunt distruse, neutralizate sau îndepărtate din mediul extern sau de pe
tegumente, astfel încât să nu mai poată fi produsă infecţia.
Este metoda de decontaminare prin care se urmăreşte îndepărtarea sau
distrugerea majorităţii (99% - 99,9%) microorganismelor din mediul fizic
înconjurător, în scopul prevenirii infecţiilor.

După zona de aplicare, dezinfecţia poate fi clasificată în: dezinfecţie

generală şi dezinfecţie parţială.
Dezinfecţia generală. Se aplică în toată unitatea şi reprezintă modul
obijnuit de efectuare a dezinfecţiilor pentru prevenirea şi combaterea bolilor
infecţioase.
Dezinfecţia parţială. Se aplică asupra unei suprafeţe restrânse dintr-o
unitate care s-a contaminat cu diferite produse patogene.

1.Procesul de dezinfectie
 Procesul de dezinfecţie cuprinde trei etape imporatante: curăţirea
mecanică, curăţirea sanitară şi aplicarea mijloacelor de dezinfecţie.

Curăţirea mecanică. Constă în indepratarea prafului şi a depunerilor de

substanţe organice mai puţin aderente, în care sunt înglobate diferite
microorganisme. Acestea se îndepărtează prin raclare, după ce în prealabil toate
suprafeţele au fost stropite cu soluţie dezinfectantă alcalină în concentraţii reduse
sau cu apă simplă.

Curăţirea sanitară. Constă în spălarea suprafeţelor cu apă sub presiune, la

care se pot adauga agenţi chimici de curăţire. Sub acţiunea apei şi a detergenţilor
are loc umezirea, dizolvarea, dispersia şi suspendarea particulelor de murdărie
În abatoare şi întreprinderi de industria alimentară, în care se utilizează
pentru spălare apă caldă sau chiar fierbinte, reducerea contaminării microbiene
este şi mai însemnată, datorită efectului adiţional al temperaturii soluţiilor de
spălare.

În întreprinderile de industrializare a cărnii şi a laptelui, folosirea doar a

apei şi mijloacelor mecanice de curăţire nu este suficientă pentru îndepărtarea
rezidurilor organice sau anorganice. Grăsimile, proteinele şi sărurile minerale,
care aderă la diferite suprafate şi nu sunt preluate de apă simplă, neîncălzită, oferă
împreună cu o peliculă fină de apă ce se absoarbe condiţiile necesare pentru
dezvolatarea microorganismelor.

Dezinfecţia nu trebuie considerată un înlocuitor al spălării şi în consecinţă

trebuie efectuată numai după spălarea perfectă a suprafeţelor, deoarece orice
reziduuri de substanţe organice prezente reduc eficacitatea germicidă a
dezinfectantului.
 Într-o unitate care produce alimente, la stabilirea necesităţilor de dezinfecţie
se vor luă în considerare următoarele:

- microfloră care trebuie distrusă (bacterii drojdii, mucegaiuri);

- agentul dezinfectant utilizat (fizic sau chimic);
- temperatura şi durată aplicării;
- modul de spălare al suprafeţelor şi caracteristicile acestora;
- rezultatul urmărit.
-
2. Mijloace dezinfectante si aplicarea acestora

Dezinfecţia se poate realiza cu ajutorul numeroaselor mijloace fizice şi

chimice.

Pentru a putea fi folosiţi în industria alimentară, agenţii chimici de

dezinfecţie trebuie să îndeplineasca următoarele condiţii:

- să nu fie toxici în dozele folosite şi în cantităţile care ar putea să ajungă în

alimente şi să nu confere acestora gust şi/sau miros străin;
- să nu fie periculoşi la manipulare;
- să nu fie corosivi în condiţiile de aplicare pentru materialele din care sunt
confecţionate suprafeţele cu care vin în contact;
- să fie uşor solubile în apă, uşor de îndepartat prin clătire şi să nu lase
reziduuri pe suprafeţe şi mirosuri persistente;
- să fie eficace indiferent de calitatea apei utilizate;
- să aibă capacitate bună de pătrundere;
 - să aibă acţiune germicidă asupra unui număr cât mai mare de grupe de
microorganisme, în concentraţie cât mai mică;
- să aibă un preţ de cost redus şi să poată fi produs în cantităţi mari.
Efectul letal al substantelor asupra microorganismelor se poate exercita
pe mai multe cai:

- prin blocarea  gruparilor active ale enzimelor si blocarea metabolismului

energetic (aldehidele, sarurile metalelor grele, agentii oxidanti);
- prin denaturarea unor constituenti celulari microbieni esentiali, cum sunt
proteinele (acizii, bazele, alcoolii etc.);
- prin modificarea permeabilitatii la nivelul peretelui celular si al membranei
citoplasmatice (fenol, detergenti, sapunuri etc.), (Decun, 1992).
În industria alimentara agentii chimici de dezinfectie utilizati în mod
curent, fac parte aproape în totalitate din doua categorii de substante si anume
halogenii si substantele tensio-active cationice (compusi de amoniu cuaternar). Pe
lânga acestea, actiune mixta de spalare si dezinfectie au si o serie de substante
alcaline cum sunt soda caustica, soda calcinata etc.

A.Dezinfecţia prin mijloace mecanice:

Curăţirea
• operaţiunea de îndepărtare a tuturor materialelor străine(murdărie,materie
organică) de pe suprafeţe, obiecte sau tegumente, care se realizează utilizând apa
cu săpun, detergenţi sau produşi enzimatici
• este cea mai răspândită formă de decontaminare (c)
– aplicarea raţională poate realiza o decontaminare de până la 95%-98%.
Metode de curăţare
 • spălarea
• ştergerea
• aspirarea
• perierea
• ultrasunete
• aerisirea
• ventilaţia mecanică (artificială)
• filtrarea
Spălarea

• antrenarea prin udare a substanţelor organice şi a pulberilor

• puterea de spălare depinde de
– capacitatea de udare
– temperatură: 35°-40°C – emulsionare şi dizolvare;
• peste 55°C precipită proteinele (îngreunează spălarea)
• eficacitatea spălării
– apa caldă
– apa cu duritate mică – efect optim de spălare
– putere de udare prin adaosul de agenţi tensioactivi
– asocierea metodei mecanice (agitare, periere, frecarea)
– proces tehnologic corect: timpi de înmuiere, spălare, clătire

Utilizarea spălării
 • spălare simplă
• igiena individuală, pavimente, mobilier
• manuală – numai pentru îndepărtarea grosieră
• asociată dezinfecţiei prin căldură umedă
• maşini de spălat lenjeria, vesela, instrumentar etc.
• completată cu dezinfecţia chimică
• bloc operator, sala de naşteri
• spălarea chirurgicală se face cu apă sterilă

Aparate de spălare-dezinfecţie pentru instrumentar medical

• complet automat – timpul procesării 40 min. (cu uscare)
• consumuri mici – apa (4,21 litri/faza),
– curent electric (1,8kW)
• nivel redus al zgomotului (55dB)
• stergerea umedă cu soluţii dezinfectante – a suprafeţelor din mediul de spital
sau al unităţii medicale
• aspirarea – umedă
• aerisirea naturală/mecanică – însoţeşte metodele de curăţenie în încăperi
– decontaminarea profilactică pentru evitarea
transmiterii aerogene a unor boli infecţioase (rujeola, varicela)
B. Dezinfectia prin mijloace chimice

a. Halogenii
 Clorul şi compuşii săi sunt dezinfectanţii cei mai frecvent utilizaţi, deşi iodul
sub formă de iodofori câstiga teren din ce în ce mai mult.Principalele surse de
clor pentru prepararea soluţiilor dezinfectante sunt: clorul lichid şi hipocloriţii,
dintre produşii anorganici; cloraminele, dintre cei organici.

Cloraminele organice au o stabilitate mult mai mare decât a vărului cloros. Ele
reacţionează chimic mai lent şi exercita o acţiune germicidă de mai lungă durată.
În industria preparatelor din carne se foloseşte cu succes amestecul de cloramină
cu 1,5% clor activ cu clorură de amoniu 1,5%. Iodoforii au acţiune germicidă
foarte puternică. De asemenea, nu sunt iritanţi pentru tegumente şi nu sunt
corosivi, sunt lipsiţi de gust şi miros, posedă o bună capacitate de pătrundere şi
detergentă şi pot fi uşor eliminaţi prin clătire. Pentru industria alimentara,
concentraţia de iod activ este de 0,025‰.

b. Agenţii tensio-activi dezinfectanţi

Dintre agenţii tensio-activi, cu proprietăţi germicide, folosiţi în industria

alimentară amintim agenţii de suprafaţă cationici, care sunt săruri de amoniu
cuaternar şi agenţii tensio-activi amfolitici.

Sărurile de amoniu cuaternar

Alături de substanţele clorigene, sărurile de amoniu cuaternar reprezintă

agenţii dezinfectanţi cei mai utilizaţi în sectorul alimentar. Au acţiune detergentă
slabă, dar au o acţiune germicidă foarte bună.

Agenţii tensio-activi amfolitici au acţiune detergentă şi dezinfectantă

importantă, sunt netoxici, necorosivi, neiritanti, incolori şi inodori, fiind potriviţi
atât pentru suprafeţe cât şi pentru tegumente.
c. Alte substanţe dezinfectante

Sodă caustică este cea mai puternică substanţă alcalină, foarte eficace
pentru îndepartarea grăsimilor şi a altor depozite organice. Este foarte corosivă
pentru suprafeţele metalice şi dificil de îndepartat prin clătire. În industria
alimentară, în funcţie de scopul urmărit, se recomanda concentraţii între 0,5 şi
2%. .

Sodă calcinată poate fi folosită că dezinfectant şi degresant în compoziţia

unui număr mare de agenţi chimici de spălare. În unităţile de industrie alimentară,
pentru dezinfecţie se utilizează concentraţii de 2-3‰.

Bioxidul de sulf se utilizează mai mult la conservarea alimentelor şi pentru

dezinfectarea ambalajelor din lemn.

Formolul se utilizează ca dezinfectant în stare lichidă doar în îndustria

zahărului, iar în stare gazoasă, pentru dezinfecţia capacelor metalice pentru sticle.

C. Dezinfectia prin mijloace fizice

În industria alimentară, dintre aceşti agenţi, se folosesc doar caldura şi
radiaţiile ultraviolete.

a.Căldura

Se foloseşte mai ales că abur saturat sub presiune, care are o eficacitate
germicidă mai mare decât căldura uscată. Aplicarea pe suprafete deschise şi
pentru conducte se face prin intermediul unor dispozitive speciale (pistoale de
abur, instalaţii de sterilizare cu abur etc.). Obiectele de dimensiuni mici se pot
dezinfecta prin fierbere sau autoclavare.
b. Radiaţiile ultraviolete

În industria alimentară, radiaţiile ultraviolete se folosesc mai ales pentru

dezinfecţia aerului din încaperile de producţie şi depozitare şi pe suprafeţe.
Pentru dezinfecţie se folosesc lămpi cu presiune scăzută de vapori de mercur.

Tipuri de dezinfectante
• clorul şi compuşii de clor
• permanganatul de potasiu
• apa oxigenată
• alcooli
• formaldehida
• glutaraldehida
• iodoforii
• acidul peracetic
• fenoli
• compuşi cuaternari de amoniu
• clorhexidina
• alte germicide
Controlul eficienţei dezinfecţiei chimice
• teste microbiologice – periodice, planificate – suprafeţe, aeromicrofloră
• culturi de germeni înrudiţi cu cei faţă de care se face dezinfecţia
– pentru infecţii digestive se folosesc culturi de E. coli Bruxelles
– infecţii respiratorii culturi de Stafilococcus aureus Oxford
• rar în spital – dezinfectantele se utilizează conform recomandărilor
producătorului
Pentru eficienta dezinfectiei se respecta
- timpul de actiune care depinde de produs
- concentratia dezinfectantului
- temperatura
- inactivarea dezinfectantelor
- rezistenta germenilor fata de anumite dezinfectante
DEZINFECTIA PIELII
- este o etapa obligatorie inaintea executarii unor tehnici precum – injectii,
punctii, interventii chirurgicale
Schema in trepte , pentru dezinfectia pielii
Tip I – risc redus de infectie
Indicatii: Injectia i.m., i.v., recoltari de singe
Tehnica: Se aplica dezinfectantul pe piele cu un tampon imbibat , durata de
actiune fiind 30 sec., pina cind se evapora dezinfectantul

Tip II risc mediu de infectie

Indicatii: Cateterizarea venelor, in vederea perfuziilor continue, injectia i.m.,
recoltarea singelui pentru hemocultura
Tehnica: Se curata pielea cu tamponul imbibat in dezinfectant, apoi cu un
tampon steril
Se aplica inca o data dezinfectantul si se sterge pielea cu tamponul steril, durata
de actiune fiind de cca 30 secunde

TIP III risc mare de infectie

Indicatii: Operatii, punctii arteriale, , pleurale, medulare
Tehnica: Se curata pielea cu apa si sapun, se epileaza, se degreseaza
Se aplica de doua ori dezinfectantul, la interval de 2 minute 30 secunde, durata
totala de actiune este de 5 minute
 II Sterilizarea
Este procesul de distrugere sau îndepărtare a tuturor microorganismelor
viabile (inclusiv a formelor sporulate) de pe suprafaţa obiectelor sau profunzimea
obiectelor şi materialelor sanitare sau din fluide.
Metodele de sterilizare sunt de trei feluri, dupa sursa folosita:
A. Metode fizice:
– prin caldura;
– prin iradiere.
B. Metode chimice:
– formolizarea;
– sterilizarea.
C. Metode biologice:
– sulfamide;
– antibiotice.
A. STERILIZAREA PRIN METODE FIZICE
Sterilizarea prin caldura se face prin doua metode: caldura umeda si caldura
uscata. Caldura umeda se realizeaza prin trei metode:
– Fierberea in apa;
– Fierberea sub presiune;
– Sterilizarea prin vapori supraincalziti si sub presiune.
Sterilizarea prin caldura umeda
1. Fierberea se realizeaza in oale obisnuite, fierbatoare electrice sau vase sub
presiune. La 3 atm, apa fierbe la 100 grade Celsius, dar la o altitudine de 10 atm,
fierberea se produce la 95 grade, insuficienta pentru omorarea microbilor. De
aceea, fierberea apei reprezinta o metoda de sterilizare incomplete, justificata
numai in conditii de forta majora. Pentru cresterea temperaturii de fierbere se
adauga, in apa, bicarbonat de sodium in proportie de 2-5 g%, adica o ligurita la
100 ml apa. Durata de fierbere este 30 minute.
 2. Fierberea sub presiune se face in vase speciale, ermetic inchise si cu pereti
rezistenti. Presiunea creste puterea de sterilizare, realizand o temperatura mai
ridicata. Instrumentele de metal care se introduce in aceste vase trebuie curatite
de sange, puroi si degresate. Aceste instrumente ruginesc prin fierbere. Daca
introducerea instrumentelor se face dupa ce apa s-a incalzit si scoaterea lor se
face inainte de racirea apei, procesul de oxidare se reduce. Exista obiceiul in
spitale, de a fierbe la anumite perioade instrumentarul pentru al curate si a-i reda
calitatea. Pentru aceasta se introduce borat de sodium sau bicarbonat de sodium
in proportie de 20g la litru care curata si dizolva proteinele si cheagurile.
Neajunsul consta in faptul ca pe aceste instrumente se depune o pelicula alba din
substantele dizolvate. Folosirea de soda caustica in concentratie de 3g la litru se
dovedeste mai utila, evitand aceste depuneri si realizand o mai buna curatenie a
instrumentarului.
3. Sterilizarea prin vapori supraincalziti si sub presiune, reprezinta metoda
ideala de sterilizare. Pentru aceasta este necesar autoclavul.
Raportul dintre presiune si temperature creste puterea de sterilizare. Astfel, la
o atmosfera se realizeaza o temperature de 120 grade, la 1,5 atmosfere se
realizeaza 128 grade, la 2 atmosfere se realizeaza 136 grade. Se obtine la o
presiune de 2,5 atmosfera o temperature de 144 grade timp de 30 minute, la care
cei mai rezistenti spori, ciupercile si virusurile mor. Autoclavul este un aparat cu
pereti rezistenti pentru a rezista la presiunile mari. Este prevazut cu o sursa de
caldura capabila sa atinga temperaturile dorite amplificate de presiune. In
interiorul autoclavului se gasesc rafturi pe care se aseaza casolete si cutiile de
instrumente.
Casoletele sunt cutiile de metal rotunde, prevazute cu un manson reglabil care
acopera o serie de orificii care permit patrunderea aburiilor in interior si care se
inchid dupa sterilizare pentru a evita patrunderea microbiilor. La exteriorul
aparatului exista un manometru care marcheaza presiunea din interior si un
termometru care arata temperature. Principiul de functionare a autoclavului este
realizarea de vapori sub presiune prin incalzirea apei care se afla intr-un recipient
situat deasupra sursei de caldura. Presiunea si temperatura dicteaza timpul
necesar pentru o sterilizare corecta. Pentru controlul eficientei sterilizarii se
folosesc teste speciale care contin substante incolore care isi modifica culoarea la
temperaturile de 120 grade sau temperaturile mai crescute. Aceste substante se
gasesc in flacoane ermetic inchise in care se introduc in casolete si cutiile de
instrumente. Tubul Brown are trei variatiuni de culori in nuante diferite, in
functie de temperatura. O metoda ingenioasa foloseste stampile cu solutii
incolore cu amprenta de “steril” care la temperatura devine vizibila. In lipsa
acestora se pot folosi eprubete inchise cu germeni si spori care se verifica dupa
sterilizare in laboratorul spitalulului pentru a vedea eficienta sterilizarii.
Sterilizarea prin caldura uscata (ETUVA CU AER CALD)
Sterilizarea prin caldura uscata se realizeaza prin flambare sau
prin Poupinel. Flambarea este o metoda de exceptie care nu confera o buna
sterilizare decat in momentul in care instrumentul sau ansa de metal devine
incandescenta. Este o metoda eficinta in laboratoarele de bacteriologie. Metoda
flambarii unor instrumente, peste care sa turnat alcool, este ineficienta deoarece
instrumentele se afla sub flacari si practic nu sunt complet sterilizate. Metoda
optima de sterilizare prin caldura uscata se ralizeaza la POUPINEL. Acesta este
un aparat cu pereti de metal, rezistenti dubli, intre care se afla azbest isolator.
Sursa de caldura este electrica si trebuie sa asigure temperaturii ridicate la care
sterilizarea sa fie realizata. In aparat exista un ventilator care omogenizeaza aerul
din interior, pentru a avea temperature corecta in toate compartimentele. Pe
rafturi se pun cutii cu instrumente de metal sau de sticla care rezida la
temperature ridicate. Un termometru la exterior permite urmarirea temperaturii
din aparat care trebuie sa atinga 160 grade eficiente dupa doua ore, 170 grade
dupa o ora si jumatate sau 180 grade pentru o durata de 45 minute de sterilizare.
Evident, ca in acest aparat nu se pot steriliza materilale care nu rezista la
asemenea temperaturi. De obicei se sterilizeaza instrumentarul chirurgical sau de
metal.
Sterilizarea prin iradiere
Sterilizarea prin iradiere necesita instalatii speciale, motiv pentru care este
eficinta numai in industrie. Se folosesc radiatii Gama, emise de elemente
radioactive, instalatiile sunt prevazute, cu mijloace de protectie care sa evite
iradierea personalului care manipuleaza sterilizarea.
Ultrasunetele realizate, de asemenea, prin aparatura costisitoare,reprezinta
metode folosite in industria de materiale sanitare (sonde, materiale de sudura),
prin propietatea acestor raze de a distruge structurile interne ale microbilor.
Materialele sanitare sterilizate prin aceste doua metode, vin la nivelul spitalelor si
dispensarelor ambulate in mod corespunzator nemaifiind necesare alte metode de
prelucrare a lor. In spitale se folosesc lampile de ultraviolete care au o putere
redusa de penetrare, motiv pentru care ele sunt utile pentru sterilizarea unor
suprafete cum ar fii: mesele de operatii, mesele de instrumente, mesele de
pansamente, etc., expunerea se face timp de 6-24 ore.
B. STERILIZAREA PRIN METODE CHIMICE

Sterilizarea prin metode chimice se poate realiza in doua feluri: prin

vapori de formol sau oxid de etilen prin imersie (scufundare) in solutii
antiseptice. Sterilizarea prin vapori de formol se realizeaza in cutii metalice
etanse. Pe rafturi se aseaza in special sonde sau materiale sanitare din cauciuciar
sub ele se depun tablete de formol care degaja vaporii capabili sa distruga
microbii, dupa un anumit timp care este strans legat de temperature. Astfel la o
temperature de 17 grade C este nevoie de 24 ore, la 25 grade C de 2 ore iar la 50
grade C de 30 minute. In spitale se gasesc recipiente de metal dreptunghiulare
inchis ermetic numite cutii Jeanette.
Sondele sterilizate pastreaza cristale de formol care pot fi iritante pentru
mucoase motiv pentru care acest exces de formol trebuie neutralizat fie prin
expunerea la aer, cateva minute, fie prin spalare cu alcool 70 grade, apa distilata
sterila, etc. Sterilizarea prin vapori de etilen oxid, necesita instalatii asemanatoare
cu autoclavul, deoarece solutia de etilenoxid se evapora la198 grade. In schimb
acesti vapori sunt penetranti si putem introduce pentru sterilizare si materiale si
instrumente ambulate. Vaporii patrund prin materialede plastic, lemn sau hartie.
Se sterilizeaza prin aceasta metoda manusi sau sonde. Materialul sterilizat
prezinta cristale de etilenoxid care irita tesuturile si trebuie neutralizate ca si in
cazul de mai sus a vaporilor de formol.
Sterilizarea prin imersie se face prin scufundarea materilelor sau instrumentului
in solutii antiseptice (acid fenic, fenol, bromocet, alcohols.
 Dupa 12-24 ore se considera ca microbii au fost distrusi, dar metoda nu
este recomandata decat in conditii de forta majora, cand nu avem alte
posibilitatide sterilizare.

C. METODELE BIOLOGICE DE STERILIZARE

Metodele biologice de sterilizare folosesc substante care distrug microbii
care au patruns in organism. Din aceasta categorie fac parte chimioterapicele si
antibioticele. Aceasta se inpart in doua grupe mari:
– bacteriostatice care opresc multiplicarea microbilor (cloranfenicolul,
tetraciclina sulfamide);
– bactericide care omoara microbii (penicilina, metranizadol).
Alegerea metodelor de sterilizare
Materialele moi, reprezentand comprese, campuri, halate, masti, manusi, ata,
vata, etc, se sterilizeaza in autoclave.
Materialele de cauciuc, reprezentand sonde de diverse tipuri se sterilizeaza la
128 grade si 1,5 atm., prin vapori de formol sau oxid de etilensau, in caz de forta
majora, prin fierbere.
Instrumentele de metal (pense, bisturie, etc) se sterilizeaza la poupinel.
Instrumentele optice (endoscoapele), bisturiul electric si alte aparate fine se
sterilizeaza prin vapori de formol sau oxid de etilen.
Manusile si seringile de unica folosinta sunt primate direct in ambalaj
izolatoare fiind sterilizate prin metode indistriale.
Dezinfectia blocului operator, a salilor de pansamente si saloanelor
Intre metodele de asepsie, un loc deosebit il reprezinta dezinfectia ciclica a
blocurilor operatorii, salilor de pansamente si saloanelor. Aceasta dezinfectie este
precedata in mod obligatoriu de curatirea mecanica si spalarea peretilor si
pavimentelor cu detergenti si solutii antiseptice. Dezinfectia se realizeaza prin
vapori de formol introdusi cu aparate speciale sau, in lipsa acestora, prin formol
lichid, pus in recipiente si lasat sa se vaporizeze timp de 24 ore. Pentru aceasta,
camerele respective trebuie sa fie inchise perfect. Daca ferestrele nu sunt etanse
se pot ermetiza cu benzi de leucoplast sau scoci. Sub usi se pun campuri inbibate
cu formol, in cazul ca acestea nu sunt ermetice.
 Dupa formolizare, raman pe peretii si pavimentele blocului operator, cristale
de formol care sunt iritante pentru mucoase, producand tuse si lacrimare. Excesul
de formol se poate neutraliza, simplu, prin lasare timp de 20-30 minute a unor
solutii de amoniac in recipiente deschise. Vaporii de ammoniac neutralizeaza pe
cei de formol.
In salile de operatii sunt permisi maxim 300 germeni/m cub sau 2 germeni/m
patrat. In acest scop, se efectueaza controale, punand in diverse colturi ale salii,
cutii Petri cu medii de cultura pentru microbe care sa lase deschise un timp, dupa
care, la laborator se numara germenii care au cazut, stabilinduse, in acest fel,
valoare si eficienta dezinfectiei. Din pacate prin nerespectarea unor circuite
corecte in salile de operatii se ajunge in situatia in care intr-o plaga operatorie pot
sa cada intre 30-60.000 de germeni. Propagarea germenilor se face prin
“picaturile lui Flugee”, care sunt emise prin vorbire, tuse si stanut de catre
personalul medical si auxiliar. Aceasta justifica si impune purtarea mastilor pe
gura si nas. Spalare pe maini de catre chirurgi reprezinta o metoda de asepsie
obligatoriu.
De asemenea echipamentul de protectie chirugical si al personalului din
blocul operator, compus din bonete, masti, halate si manusi sterle, a care
inbracare necesita reguli stricte ce se vor invata in stagile practice. Asepsia
campului operator prin badijonarea tegumentelor din zona care va fi supusa
operatiei, cu tincture de iod sau substante antiseptice, reprezinta o importanta
masura de asepsie, indepartand microbii saprofiti existenti pe tegumentul
bolnavului si care ar putea fi introdusi in plaga operatorie. Filtrul sau sala de
pregatire preoperatorie are de asemenea un rol deosebit de important in
prevenirea patrunderii de germeni in blocul operator.
Germenii pot patrunde in blocul operator prin intermediul incaltamintei.
Aceasta impune purtarea unor papuci sau botine de panza sterle pentru cei care
patrund in blocul operator.
SUBSTANTELE ANTISEPTICE
Pentru realizarea asepsiei si antiasepsiei se folosesc substantelenumite
antiseptice. Aceste substante trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
– sa distruga germenii si porii lor;
– sa impiedice multiplicarea lor;
– sa menajeze tesuturile bolnavului.
Substantele antiseptice se inpart in doua categorii:
– substante antiseptice ciofilactice, care menajeaza tesuturile;
– substante antiseptice citocaustice, care o data cu microbii distrug si tesuturile pe
care au fost aplicate.
Antisepticele slabe cele mai cunoscute sunt reprezentante de sapunuri si colire,
care in general contin substante antiseptice.
Gomenolul este o substanta antiseptica slaba care nu irita mucoasele.

III DERATIZAREA

Prin deratizare se întelege ansamblul de măsuri care urmăresc combaterea

rozătoarelor dăunătoare. Termenul "deratizare" derivă de la numele ştiinţific al
şobolanului de casă "Rattus" şi are că înteles strict acţiunea de distrugere a
acestuia.

1. Caracteristicile bioecologice ale rozătoarelor dăunătoare

Rozătoarele au incisivii cu creştere continuă în tot cursul vieţii, ceea ce

explică nevoia de roadere continuă şi capacitatea deosebită de distrugere.
Rozătoarele consumă foarte mult în raport cu greutatea lor corporală, de peste
zece ori mai mult decât alte mamifere

Rozătoarele prezintă o foarte bună orientare în spaţiu. Deşi se depărtează în

timpul nopţii până la 300-500 m de cuib, se reîntorc cu mare uşurinţă şi recunosc
galeriile coloniei. Acest comportament este folosit în combaterea prin instalarea
de tuburi cu momeli şi diverse capcane.Rozătoarele sunt animale cu o capacitate
de adaptare foarte mare, fiind întâlnite în cele mai diverse locuri. Sunt animale cu
prolificitatea cea mai mare. O pereche de şobolani pot da într-un an circa 800-
1000 de descendenţi.

Din aceste motive, menţinerea populaţiilor de rozătoare la un nivel cât mai

scăzut presupune acţiuni de deratizare şi alte măsuri de frânare a înmultirii, care
trebuie aplicate ritmic şi neîntrerupt.

Principalele rozătoare din România sunt popândăul, şobolanul cenuşiu

(şobolanul de casă) şi şoarecele de casă .

2. Pagubele economice produse de rozătoare

Pagubele economice produse de rozătoare sunt datorate consumului şi

deprecierii furajelor şi alimentelor, denaturării construcţiilor (pardoseli, pereţi,
tavane) şi a diferitelor materiale (piele, carton, cabluri electrice, conducte etc.) şi
mai ales întretinerii şi difuzării unor agenţi patogeni pentru animale domestice şi
om. Se poate afirma că orice sector economico-social poate fi atacat de rozătoare
(Decun, 1995).

Dacă pagubele economice sunt directe, vizibile, deci uşor detectabile, cele
care afectează sănătatea publică, sunt în general mai puţin cunoscute.

3. Rolul epizootologic şi epidemiologic al rozătoarelor

Rozătoarele îndeplinesc un rol deosebit de important în apartia şi extinderea

unor boli infectiase şi parazite, prin faptul că ele reprezintă două din cele trei
verigi ale lanţului epidemio-epizootologic, şi anume: sursă de infecţie şi calea de
transmitere. Pentru unele boli infecţioase şi parazitare, rozătoarele constituie
unica sursă de infecţie sau cea mai importantă.

Transmiterea microorganismelor patogene de la rozătoare la animale şi om

se poate realiză prin:

- furaje, alimente şi apă de băut contaminate cu microorganisme

eliminate de rozătoare prin dejecţii (fecale, urină), sânge, salivă etc.;

- ectoparaziţii hematofagi (păduchi, purici, căpuşe, tântari) care pot

trece de la un rozător la altul şi de la aceştia la animale şi om (ex. agentul ciumei
(pestei) umane şi al tularemiei);

4. Măsuri preventive pentru limitarea şi dezvoltarea rozătoarelor

Măsurile de prevenire sunt economice, lipsite de pericol, foarte eficiente

(dacă sunt aplicate corect) şi vor urmări:

- împiedicarea pătrunderii rozătoarelor în spaţiile de producţie şi

depozite prin realizarea fundaţiilor acestor construcţii din beton, etanşeizarea
orificiilor, capitonarea cu tablă a uşilor, evitarea vegetaţiei agăţătoare pe pereţi
etc.;

- înlaturarea posibilităţilor de hrănire prin păstrarea produselor

agroalimentare în magazii, silozuri, depozite protejate de accesul rozătoarelor;

- curăţirea perfectă a incintelor şi îndepartarea resturilor alimentare;

- depozitarea reziduurile numai în recipiente închise;

- evacuarea zilnică a gunoiului şi protejarea surselor de apă;

 - înlaturarea posibilităţilor de cuibărire a rozătoarelor prin îndepartarea
ambalajelor şi protejarea locurilor de depozitare a deşeurilor.

5. Mijloace şi metode de combatere a rozatoarelor

Combaterea propriu-zisă a rozătoarelor se poate realiza prin mijloace

mecanice, chimice şi biologice.

5.1. Mijloacele mecanice

Se pot aplică în gospodăriile particulare şi în depozitele de produse

alimentare şi numai în condiţiile în care populatiade rozătoare este redusă.

Se folosesc diferite tipuri de capcane sau curse care se aseaza "în serie",
ţinând seamă de căile de circulaţie, mai ales la şobolani, la circa 40-50cm de
galerie. Iniţial capcanele se lasă 2-3 zile nearmate şi numai după ce rozătoarele se
obişnuiesc cu prezenţa lor se armează.

Inundarea cu apă sub presiune sau introducerea aerului comprimat (de la

motocompresoare) în galerii poate distruge mai ales puii care nu reuşesc să fugă.

5.2. Mijloacele chimice

Sunt eficiente şi cele mai utilizate substanţe chimice utilizate în combaterea

rozătoarelor se numesc raticide, după denumirea ştiinţifică a genului Rattus sau
rodeniticide, după denumirea oridinului din care fac parte toate rozătoarele
– Rodentia.

După compoziţia chimică, raticidele se clasifică în:

 - substanţe raticide anorganice (acidul cianhidric şi cianurile, bioxidul
de sulf, fosfură de aluminiu, carbonatul de bariu etc.)

- substanţe raticide organice, care pot fi de origine vegetală (extractele

din ceapă de mare, stricnină) şi de sinteză (furfuril hidramida, derivaţii de tiouree
(ANTU), bromură de metil şi derivaţii cumarinici).

5.3. Mijloacele biologice

Se bazează pe culturile microbiene şi duşmanii naturali. Dintre

microorganismele patogene, pentru combaterea rozatoarelor, se utilizează tulpini
selecţionate de Salmonella typhimurium şi S. enteritidis în momeli alimentare
otrăvite cu derivaţi oxicumarinici.