UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA

VETERINARA A BANATULUI “REGELE MIHAI I AL ROMANIEI” DIN

TIMISOARA

ANUL III - IFR - IPMA

SPECIALIZAREA: CONSTRUCTII DE TRATARE SI EPURARE A APEI

DEZINFECTAREA APEI

COORDONATOR STUDENT
Conf. dr. SMULEAC LAURA GHIMBOASA NICOLETA
 DEZINFECTAREA APEI

GENERALITATI
Apa este cel mai important aliment. Nu poate fi inlocuit. Aceste afirmatii nu sunt
figuri de stil, ci citate din standardele de apa din tari dezvoltate. Omul se poate lipsi
in extremis de apa pentru alte folosinte, dar nu si de apa de baut. Rezista timp
destul de indelungat fara mancare, dar foarte putin fara apa. Si gaseste apa in
diverse alimente, dar nu se poate lipsi de apa lichida. De aceea pentru om cea mai
importanta apa a fost, este si va fi APA POTABILA.

Sterilizarea sau dezinfectia apei

Deoarece filtrarea apei nu asigura eliminarea radicala a microorganismelor

continute, securitatea distributiei apei in scop potabil impunand absenta tuturor
germenilor patogeni sau suspecti, sunt necesare operatii suplimentare de sterilizare,
sau mai corect de dezinfectie a apei.

    Impuritatile din apa potabila nu trebuie sa depaseasca anumite limite de

concentratii, indicate in normele de potabilitate.

         Pe de alta parte, sursele de apa contin impuritatile respective in concentratii

ce depasesc de zeci de ori limitele de potabilitate.

         Sarcina de a indeparta aceste impuritati revine statiei de tratare, care prin
diverse constructii si instalatii realizeaza un lant de procese - un flux tehnologic -
continuu prin care, in final, apa trimisa la consumator se inscrie in normele de
potabilitate.

         Modul de alcatuire a statiei de tartare este strans legat de tipul de sursa de apa
avuta in vedere, precum si de natura si concentratia impuritatilor ce urmeaza a fi
inlaturate.

         Statiile de tratare folosesc intr-o combinatie sau alta, urmatoarele procese de
tratare:

 sitarea: pentru reducerea si retinerea corpurilor si materialelor plutitoare

antrenate in apa;
 presedimentarea: prin simpla stationare relativa a apei ce urmareste retinerea
suspensiilor grosiere si a particulelor de nisip din apa;
 coagularea si flocularea: aglomerarea suspensiilor fine, nedecantabile, in
flacoane care sa fie usor sedimentabile;
 decantarea: retinerea marii majoritati (90-95%) a suspensiilor din apa, prin
acelasi procedeu de stationare relativa, dar dupa faza de coagulare-floculare;
 filtrarea: pentru finisarea limpezirii, pentru retinerea particulelor si
flacoanelor fine si a microorganismelor;
 aerarea: imbogatirea apei cu oxigen pentru stimularea reactiilor de oxidare;
 adsorbtia: retinerea gustului si mirosului neplacute ale apei prin contact cu
materiale cu proprietati de suprafata adsorbant;
 precipitarea chimica: eliminarea din apa a unor substante dizolvate ca fierul,
manganul ( reducerea duritatii apei ) ;
 schimbul ionic: eliminarea din apa a unor elemente in vederea prepararii
unei ape pure in special pentru scopuri industriale.

         Mai pot interveni si alte procedee de tratare ca flotare, degajare, transfer
ionic, ultrafiltrare, dar numai in cazuri speciale de surse de apa sau de calitatile
necesare ale apei de alimentare.

         Dintre procedeele de tratare a apei in vederea consumului uman un rol foarte
important il are dezinfectia apei.
 Dezinfectia apei este un proces de distrugere  sau neutralizare a bacteriilor si
virusilor prezenti in apa.

Procedeele de dezinfectie.

Procedeele de dezinfectie se pot grupa in doua mari categorii:

 Procedee fizice.
 Procedee chimice

Procedee fizice.

Sterilizare prin fierberea apei timp de 10 minute asigura o buna dezinfectie, an

scimb duce la eliminarea O2 si CO2 si astfel apa devine fada. Metoda este simpla,
dar fara aplicatii la scara mare, din cauza cotului ridicat. Isi giseste intrebuintarea
pentru apa potabila din gospodarii, cantine, spitale, etc., in cazul pericolului de
epidemii. Prin metodatermica nu se pot indeparta sporii din apa.

Dezinfectia cu ultrasunete. Actinea bactericida a undelor ultra sonore, depinde de

intensitatea lor si a proprietatilor morfologice si fiziologice ale microorganismelor
animale si vegetale. Desi actiunea bactericida a ultrasunetelor este cunoscuta de
mult, teoria unica asupra mecanismului dezinfetarii prin ultrasunete, nu a fost inca
elaborata. Acest procedeu de dzinfectie nu si-a gasit inca aplicarea pe plan
industrial.

Procedeul cu raze ultraviolete este cel mai important dintre procedeele fizice, dar
nici acesta nu se foloseste pe plan industrial.

Referitor la efectul dezinfectant al razelor UV s-au emis mai multe ipoteze: a.

Efectul dezinfectant s-ar datora actiunii specifice, directe a razelor UV, asupra
bacteriilor; b. razele UV determina formarea prealabila a ozonului si a apei
oxigenate, care au actiune dezinfectanta.

In practica, pentru obtinerea unei dezinfectari avantajoase, este necesar un consum

de ordinul a 40 Wh/m3 apa tratata. Tratamentul se efectueaza in general sub
presiune, trecand apa printr-o conducta, in interiorul careia se afla un tub de sticla,
in care este amplasata lampa emitatoare de raze UV, ceea ce impune o foarte buna
limoezire prealabila a apei. Deoarece razele ultraviolete sunt absorbite si de aer,
amplasarea lampilor furnizoare de raze UV, trebuie sa se faca la o distanta de
aproximativ 20-30 cm de apa supusa dezinfectiei.

Dezavantajele dezinfectiei cu raze UV constau in: pretul ridicat al tratarii apei;

pericolul reinfectarii ulterioare a apei; instalatii destul de complicate; consum de
energie ridicat; lampile utilizate au tendinta de a se metaliza.

Se impune un control foarte riguros si permanent al apei tratate cu raze UV.

Razele cu ultraviolete sunt produse de asa numitele sterilizatoare sau lampi cu UV

si sunt eficiente impotriva bacteriilor, virusilor si a sporilor.

Capacitatea de dezinfectie a razelor ultraviolete este inferioara clorului pentru ca este strict
legata de compozitia apei care trebuie sterilizata. Cu toate acestea razele ultraviolete se folosesc
cu succes in distrugerea din apa a giardia si criptosporidium, ceea ce clorul nu poate face. De
aceea este recomandat ca atunci cand avem o apa infestata cu bacterii, virusuri, alge,
protozoare, mucegaiuri etc., sa folosim ambele medote de tratare (clor si ultraviolete).
Conditiile pe care apa trebuie sa le indeplineasca pentru ca razele cu ultraviolete sa aiba
eficacitate maxima sunt:

–       duritatea totala sa fie mai mica de 6 dH

–       fier < 0,3 mg/l
–       hidrogen sulfurat < 0,05 mg/l
–       suspensii solide < 10 mg/l
–       mangan < 0,05 mg/l

In cazul in care analiza apei arata ca valorile de mai sus sunt mai mari, se vor aplica tratamente
specifice fiecarui paramentru depasit. Numai dupa aceea se va monta o lampa cu ultraviolete.

Domeniul de utilizare: industria alimentara, farmaceutica, electronica, spitale (pentru      

dializa), acvarii, apa de foraj si puturi, case rezidentiale, alimentare cu apa potabila a localitatilor,
restaurante, laboratoare, ape uzate rezultate din tratarea lor cu statii de epurare etc.

Nu necesita timp de contact si rezervoare de stoare ca in cazul hipocloritului de sodiu, deoarece

reactia de dezinfectie se produce imediat.

Alegerea unei lampi cu ultraviolete se face in functie de necesitate si se tine cont de mai multi
parametrii. Chiar daca nu este necesar un vas de stocare ca in cazul clorului, este totusi necesara
o anumita „doza” de raze ca apa sa fie dezinfectata. De exemplu, una este sa aplici un tratament
de dezinfectie cu uv pentru apa de retea care este deja dezinfectata cu clor si alta este sa aplici un
tratament pentru apa de put, unde nu a fost efectuat niciun fel de dezinfectie. Un alt aspect
important de care se tine cont in alegerea sterilizatorului cu ultraviolete este debitul apei.

In cazul utilizarii tratementului cu ultraviolete in zona rezidentiala, lampile cu uv pot fi montate

atat la intrarea in casa (point of entry) si in acest fel toata apa din casa, indiferent de punctul de
consum este tratata sau punctual la una din chiuvete sau la mai multe (point of use).
 Procedee chimice.

Se caracterizeaza prin utilizarea unor substante chimice cu caracter

bactericicid, care trebuie sa indeplineasca o serie de conditii dintre care
mentionam: sa aiba un caracter prononuntat bactericid, dar sa fie inofensive pentru
organismul uman; sa se amestece cat mai bine cu apa, tinand seama ca mici
cantitati de apa ramase nesterilizate, reinfecteaza intrega cantitate de apa; sa nu se
altereze proprietatile organoleptice ale apei; sa persiste in apa dezinfectata, intr-o
cantitate reziduala suficienta, pentru asigura protectia apei, in cazul unei
recontaminari posibile.
 Dintre agentii chimici, utilizati in dezinfectie, amintim: clorul si compusii
sai, ozonul, permanganatul de potasiu singur sau asociat cu alaunul, bromul, iodul,
acidul tartric, agentii superficial activi, etc.

Sterilizarea cu clor si compusiclorigeni.

Clorul este un oxidant foarte energic, avind un efect distructiv asupra

substantelor organice, iar actiunea sa microbacteriana se poate explica prin
distrugerea diastazelor indispensabile metabolismului germenilor microbilor.

In sterilizare, se utilizeaza clorul gazos si mai rar hipocloritul de sodiu, sau

clorura de var.

Introducerea clorului in apa conduce la hidroliza sa, conform reactie:

Cl2 + H2O   HOCl + HCl

Pentru ca clorul sa aiba eficienta in dezinfectia apei este necesar sa existe un timp
de contact de minim 20 – 30 min, intre agentul de dezinfectie si apa. Deci este
obligatoriu sa avem un vas de stocare a apei care sa permita perioada necesara de
contact.

Volumul vasului de stocare se calculeaza in felul urmator:

V = Debit (l/min) x 30(min)

In cazul in care cunoastem debitul grupului de pompare (m3/h) , volumul vasului

de stocare va fi:

V = Debit (m3/h) / 2

Pentru a avea siguranta ca procesul de dezinfectie se desfasoara corect, dupa

timpul de contact din rezervorul de stocare, in apa trebuie sa ramana clor rezidual
liber in valoare de 0.2 – 0.5 mg/l. Aceasta analiza se poate efectua cu un test de
clor sau printr-un buletin de analiza a apei.

O alta valoare dupa care ne putem ghida este cea de la ultimul robinet de distributie
unde ar trebui sa avem clor rezidual liber in cantitate de 0,1 – 0,4 mg/l.
Pentru introducerea controlata a hipocloritului de sodiu in apa se foloseste un
clorinator automat. In acest fel este garantata o proportie corecta intre agentul
dezinfectant si apa necesara a fi tratata.

Importanta pH-ului este esentiala, in procesul de dezinfectie cu clor. Un alt factor,

de care depinde continutul, in clor activ este temperatura. Ridicarea temperaturii
conduce la scaderea procentului de clor liber activ, in raport cu clorul liber, dar
concomitent creste puterea bacteriana a clorului.

Pentru distrugerea celulelor bacteriene se consuma o cantitate mica de clor. Cea

mai mare parte a clorului se consuma in reactia acestuia cu diferitele impuritati
organice si anorganice, aflate in apa si cu care reactioneaza, inainte de asi exercita
actiunea sa dezinfectanta.

In srerilizarea cu clor, utilizarea unor cantitati insuficiente de clor reprezinta

pericolul reviscentei bacteriilor. Bacteriile atacate cu o cantitate insuficienta de clor
au proprietatea de a se debarasa, de portiunea de celula atacata incomplet,
regenerandu-se si reinfectand apa.

Metoda se bazeaza pe faptul ca introducandu-se in apa doze crescande de clor, se

constata in general o crestere a clorului. Daca dinpotriva, aceeasi operatie este
efectuata, cu ape suspectibile de a forma cloramine, se constata ca graficul clorului
retidual prezinta un maxim, apoi un minim, de la care componentul devine identic
aceluia al unei ape lipsite de amoniac.

Pentru dezinfectia apei de retea (alimentare orase si localitati) se recomanda

clorinarea apei, filtrare pe pat de carbune activat si clorinare pentru distributie (o
clorinare cu o doza mai mica deoarece dezinfectia apei fost facuta deja, dar fara o
doza de clor este posibil ca apa sa dezvolte din nou bacterii pana cand aceasta
ajunge la utilizator). Filtrarea de sedimente este binevenita oricand dar aceasta nu
are legatura cu dezinfectia apei si de aceea nu este tratata in acest post. In realitate,
ceea ce se intampla in multe cazuri (in Romania), este doar o clorinare, fara filtrare
pe pat de carbune activat.
Aparat pentru clorarea apei: -butelie cu clor gazos; 2-robinete; 3-cantar zecimal;
4-conducte pentru clor; 5-filtru pentru clor; 6-manometru; 7-ventil de reducere a
presiunii clorului; 8-dozator pentru clor; 9-ventil de retinere; 10-vas de amestec;
11-conducta de alimentare cu apa pentru amestec; 12-robinet de reglare a presiunii
apei; 13-dozator pentru apa clorata; 14-conducta pentru apa clorata; 15-robinet de
inchidere; 16-conducta pentru apa clorata; 17-conducta de alimentare cu apa.

Eliminarea excesului de clor din apa. Se poate realiza prin diferite metode ca:

Utilizarea substantelor anticlor: sulfit de sodiu, tiosulfat de sodiu, bioxid de

sulf.

Trecerea apei peste strujitura de magneziu, avand loc retinerea clorului sub
forma de MgCl2 .

Filtrarea apei peste material Magno.

 Eliminarea excesului de clor cu ajutorul carbunelui activ.

Eliminarea excesului de clor cu amoniac.

Dezinfectarea cu ozon

Utilizarea ozonului ca oxidant in tehnica alimentarilor cu apa a fost prezentata in

capitolul privind tratarea apei.Pe langa efectele cunoscute legate de decolorarea
apei,disparitia gustului si mirosului si in general de oxidare a substantelor organice
si minerale,ozonul este cunoscut ca un puternic agent utilizat in dezinfectarea
apelor.

In coparatie cu clorul,ozonul prezinta urmatoarele avantaje importante:

1) Timpul de contact necesar obtinerii unei ape lipsite de bacterii este de 2-3' (fata
de clor la care acest timp este de 20-30').

2) Ozonul are un puternicefect asupra virusurilor,realizand o inactivare practic

totala in 3-4'(in timp ce clorul are efecte destul de slabe asupra a numerosi virusi)

3) Nu introduce in apa substante de natura a prodece,prin reactii secundare,efecte

neplacute(cum este de pilda cazul clorului la formarea clorfenolilor)

Ca dezavantaje pot fi semnalate:

1) Costul relativ ridicat.

2) Amestecul si dozarea mai dificila.

3) Pastrarea unei cantitati de ozon rezidual in apa este destul de dificila,ceea ce

mareste riscurile unor infectari secundare.

4) Necesitatea unui control riguros asupra producerii,dozarii si eliminarii

excesului de ozon.

In practica,pentru dezinfectarea apei cu ozon s-au dovedit suficiente doze de 0.2-

0.4 mg/l.
Tratare cu argint

Necesita apa foarte curata si contact de mai multe ore a apei cu placile de argint.
Este un bun dezinfectant dar aplicabil mai degraba pentru a mentine o apa sterila
dupa ce a fost deja dezinfectata.

Razele gamma

Sunt radiatii electromagnetice, ionizate. Se folosesc mai rar pentru dezinfectie.

Ultrasunetele

Sunt vibratii mecanice de inalta frecventa care pot ucide microorganismele. Sunt
rar folosite.

La de dezinfectia apei trebuie tinut cont ca virusii sunt mai rezistenti ca si

bacteriile coliforme, dar mai putin rezistenti ca protozoarele. Clorinarea obisnuita
practic nu poate elimina Giardia de exemplu. Ca metode de dezinfectie, eficienta
acestora scade in urmatoarea ordine: O3 > Cl2O > HClO > ClO- > cloramine.

Concluzie

Dezinfectia apei se practica la apele de suprafata, filtratul de mal, apele subterane

din soluri fisurate, carstice, sau ce filtreaza slab din alt motiv. Scopul este
distrugerea agentilor patogeni - bacterii, virusuri si paraziti, incluzand chistele.
Dezinfectia apei poate avea efecte nedorite prin persistenta in apa potabila a unor
substante folosite la tratarea ei sau subprodusi a acestora, cum sunt clorfenolii,
haloacetonitrilii sau trihalometanii (in cazul clorinarii) respectiv aldehidele, fenolii
si acizii carboxilici (in cazul ozonizarii). De aceea metoda trebuie aleasa si in
functie de poluantii prezenti. Sunt mai multe posibilitati de dezinfectie: clorinare
gazoasa indirecta, Cl2O, ozonizarea, ultravioletele, razele gamma .
 Bibliografie

1. V. Rajanschi, T.Ognean, Cartea operatorului din staţii de tratare a apei, Editura

Tehnică, Bucureşti,
2. Dochain D., M. Perrier: Control Design for Nonlinear Wastewater Treatment
Processes. În: Wat. Sci. Tech. 28, 1993;
3. Halvarsson, B.: Applications of Coupling Analysis on Bioreactor Models,
Master of Science Thesis, School of Engineering, Uppsala University, Sweden,
2003;
4. Youssef C., B.G. Roux, B. Dahhou: Multivariable Adaptive Predictive Control
of Nonlinear Systems: Application to a Multistage Wastewater Treatment Process.
În: Proc. of 3rd European Control Conference, Rome, Italy, 1995;
5. Pâslăraşu, I. Rotaru, N. Teodorescu, M. Alimentări cu apă, Bucureşti, Editura
tehnică, 1964;
6. Rusu, G. Rojanschi V. Filtrarea apei, Bucureşti Editura tehnică, 1980;
7. Teodorescu, I. Antoniu, R. Alimentări cu apă şi canalizări, Bucureşti Editura
dedactică şi pedagogică, 1977;