Universitatea din Craiova

Facultatea de Mecanică
Departamentul Ingineria şi Managementul Sistemelor
Tehnologice
Drobeta Turnu – Severin

Dr. ing. Cristian - Vasile Ghermec

ORGANE DE MAŞINI ŞI MECANISME

LUCRĂRI DE LABORATOR

2020
 Lucrarea de laborator nr. 1

REGLEMENTĂRI PRIVIND PROTECŢIA MUNCII

PENTRU ACTIVITĂŢI DE LABORATOR

Activităţile desfăşurate în laboratoare impun respectarea unor norme stricte de

protecţia muncii deoarece în timpul derulării lucrărilor de laborator, a analizelor specifice
domeniului controlat sau cercetat, pot apare evenimente neprevăzute de natură chimică,
electrică, termică, mecanică în urma cărora personalul să aibă de suferit.

Normele de protecţia muncii stabilesc măsurile obligatorii de protecţie, organizatorice

şi tehnice cu grade diferite de generalitate, detaliind principiile stabilite prin lege, precum şi
cerinţele caracteristice mijloacelor de producţie şi mediului de muncă, prin care să se asigure
condiţii de muncă nepericuloase şi prevenirea accidentelor şi bolilor profesionale..

Pentru evitarea acestor accidente este obligatorie respectarea următoarelor norme de

protecţia muncii de către fiecare student care accesează spaţiul laboratorului:

 studenţii sunt obligaţi ca în timpul lucrărilor de laborator să poarte o ţinută adecvată,

având hainele cât mai bine strânse pe lângă corp, să poarte încălţăminte din piele cu
talpă de cauciuc electroizolant, iar fetele să poarte părul lung legat în coc;

 studenţii sunt obligaţi să fie disciplinaţi, să circule cu deosebită atenţie în spaţiul

laboratorului interzicându-se joaca sau altercaţiile - în laborator ne comportăm
civilizat, atenţia să fie îndreptată asupra experimentului şi nu trebuie distrasă atenţia
altora în mod inutil. Să nu se lucreze decât cu aparate cu a căror funcţionare suntem în
clar. Să nu se umble la instalaţii ce nu aparţin lucrărilor practice din aceiaşi zi. Să se
ceară ajutorul asistentului în toate cazurile când prevederile lucrării practice o cer sau
atunci când apar orice fel de complicaţii în timpul lucrării;

 studenţilor li se interzice cu desăvârşire să acţioneze aparatura de laborator fără a

cunoaşte modul de acţionare şi răspuns al acesteia şi fără supravegherea cadrului
didactic;

Prin instruire în domeniul protecţiei muncii se înţelege un ansamblu de activităţi

organizate, prin care se umăreşte însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de
securitatea muncii, care face parte integrată din pregătirea profesională.
 Legislaţia actuală cu privire la protecţia muncii în România asigură cadrul unitar,
complet şi coerent, de desfăşurare a activităţii în domeniu.
Structura normelor de protecţia muncii cuprinde:
 Norme generale de protecţia muncii, care trasează direcţiile generale ale activităţii de
prevenire, stabilind măsuri organizatorice şi tehnice de prevenire comune tuturor
activităţilor.
 Norme specifice - sunt structurate pe tipuri de activităţi şi cuprind măsuri de protecţia
muncii concrete (nu generice), pentru combaterea acţiunii factorilor de risc specifici
fiecărei activităţi din economia naţională.
Standardele de protecţia muncii constituie baza normativă pentru atestarea produselor din
punct de vedere al securităţii muncii.
Principalele măsuri generale de protecţia muncii care vor fi respectate în activitătile cu
aparate de măsură şi control sunt:
 Întreţinerea aparatelor si dispozitivelor de măsură şi control în perfectă stare tehnică şi
de curăţenie;
 Folosirea corectă conform instrucţiunilor de utilizare a acestora;
 Verificarea stării tehnice a acestora.
Măsuri organizatorice de combatere a incendiilor
 Prelucrerea normelor şi a prescripţiilor referitoare la prevenirea incendiilor,
interzicerea folosirii flăcării deschise, a fumatului, în diferite medii periculoase;
 Stabilirea unor sarcini precise privind prevenirea şi asigurarea prelucrării şi a afişării
lor;
 Instalaţii cu reţele de apă;
Materialele care se pot folosi la stingerea incendiilor sunt:
 Nisipul, ca mijloc imediat de înăbuşire a focarului de incendiu;
 Apa sub formă de jeturi compacte, la stingerea materialelor combustibile solide (lemn,
textile, hârtie), a lichidelor insolubile în apă, când sunt în straturi cu grosimi mici
(petrol lampant, uleiuri), a gazelor;
 Apă dispersabilă în picături;
 Apă sub formă de gheaţă sau sub formă de abur pentru stingerea materialelor solide,
lichide sau gazoase, în cantităţi mai mari, ori în spaţii închise;
 Diverse substanţe chimice, prafuri, tetraclorură de carbon, zăpadă carbonică.
La stingerea incendiilor care au loc în instalaţiile electrice (transformatoare, instalaţii
electrice de înaltă tensiune), se interzice folosirea materialelor de stingere lichide spumate etc.
 Aceste instalaţii trebuie prevăzute cu lăzi de nisip, tetra clorura de carbon etc.
Primul ajutor în caz de accidente
În caz de accident, primul ajutor se acordă la locul unde se găseşte accidentatul; se
face o examinare exterioară completă, fără ai produce mişcări bruşte sau greşite.
Se acordă primul ajutor în următoarea ordine:
 Extrema urgenţă – hemoragiile ( la cap, gât);
 Hemoragiile interne, răniţii în zona toracelui, cei cu arsuri mari, cei cu mai multe răni
grave;
 Prima urgenţă – răniţii care au pierderi de sânge, răniţi cu membrele zdrobite;
 A doua urgenţă – fracturile (de craniu, de coloană vertebrală);
 A treia urgenţă – fracturile mici închise, rănile puţin adânci etc.
 Lucrare de laborator nr. 2

STUDIUL EXPERIMENTAL AL RANDAMENTULUI

MECANIC AL UNUI MECANISM CU ŞURUB .

2.1. Consideraţii generale.

Eficienţa transmiterii energiei mecanice se exprimă prin randamentul mecanic al

mecanismului, care se defineşte ca raportul dintre lucrul mecanic condus (util) Lu şi lucrul

mecanic la motor Lm .

Lu

Lm (2.1)

2.2. Scopul lucrării.

Lucrarea de laborator urmăreşte punerea în evidenţă a pierderilor de energie
mecanică prin frecare, determinarea unghiului de frecare φ, al coeficientului de frecare μ
şi al randamentului cuplei şurub – piuliţă η.

2.3. Instalaţia experimentală.

Pentru determinarea pe cale experimentală al randamentului cuplei şurub – piuliţă se
utilizează un stand experimental ce permite exprimarea lucrurilor mecanice medii motoare
şi a celor consumate, a căror raport determină randamentul.
Considerând cupla şurub – piuliţă asupra căreia acţionează forţa axială F, aceasta
poate fi asimilată cu ridicarea sau coborârea (fig. 2.1.a) unui corp (piuliţă) de greutate F,
pe un plan înclinat, avînd unghiul de înclinare β egal cu unghiul elicei filetului. Piuliţa va
fi pusă în mişcare de către forţa orizontală Ft .

În figura 2.1 F f reprezintă forţa de frecare, iar N reacţiunea normală ,p fiind pasul

filetului.
 β
.

N Ff
Ft
piuliţă φ
Ps
Ff Ft β
F
β N
R
F
pd2

a b

Fig. 2.1 Cupla şurub – piuliţă

Din ecuaţia de echilibru a piuliţei :

F  Ft  N  Ff  0 (2.2)

Rezultă poligonul forţelor (fig.2.1.b) şi mărimea lui Ft :

Ft  F  tg (    ) (2.3)

Momentul forţei Ft în raport cu centrul de rotaţie a piuliţei:

d2 d
M t  Ft  F 2 tg (    )
2 2 (2.4)
Lucrul mecanic util şi cel consumat vor fi :

Lu  F  p  Fd 2tg (2.5)

Lc  M t 2  Fd 2tg(   ) (2.6)

 Randamentul rezultă din relaţia (2.1):
tg

tg (    ) (2.7)

Instalaţia experimentală se prezintă în figura 2.2.

Fig. 2.2. Instalaţia experimentală

1 – şurub; 2 – piuliţă; 3 – scripeţi; 4 – fir; 5 – suport; 6 – consolă; 6 – taler;

7 – greutăţi; 8 – cronometru; 9 – microcontacte.

Studiind deplasarea şurubului (1) în piuliţa (2) în urma căreai se realizează transferul
energiei potenţiale a greutăţii G2 în energie cinetică, se pot determina mărimile care intervin
în calculul randamentului. Din figura 2.1.a rezultă:
ps
  arctg [grd] (2.8)
d 2
unde: β este unghiul de înclinare al filetului,
 iar tg(    ) se calculează pe baza datelor obţinute pe instalaţia
experimentală aplicând teorema conservării energiei:

1   2s  2s  ps2  
tg (    )  G2 1  2   2 2  4  (  ) 
 2  
J m m1
G  G1   gt  t d 2  (2.9)
unde:
- mărimile G,G1,G2 sunt greutăţile şurubului talerului respectiv al greutăţilor iar
„s” este distanţa dintre microcontacte;
- J este momentul de inerţie masic al sistemului şurub – greutate de încărcare:
G1DG2 Gd22
J  JG  J s   [kgm2] (2.10)
8g 8g
- t[s] este durata parcurgerii distanţei „s” de către greutăţile G2;
- ps [mm] – pasul şurubului;
- d2 [mm] – diametrul mediu al filetului;
- DG [mm] – este diametrul talerului cu care se încarcă şurubul;
- g este acceleraţia gravitaţională.

2.4. Mersul lucrării

a. Se încarcă şurubul cu sarcina G1 şi se potrivesc greutăţile G2 astfel că la
căderea acestora şurubul să se ridice uniform;
b. Se fixează microcontactele stabilind distanţa „s” dintre ele;
c. Se lasă libere greutăţile G2 şi se măsoară timpul „t” în care sa parcurs spaţiul
între microcontacte;
d. Se calculează momentul de inerţie masic total al şurubului şi greutăţii,J;
e. Se calculează tg(β+φ), β, φ,μ,η cu ajutorul relaţiilor (5.9);(5.8);(5.7), iar

μ=(tg φ)cos( ), unde α=30° unghiul la vârf al profilului filetului trapezoidal;
2
f. Se repetă experienţa pentru alte valori ale greutăţii G1, trasându-se curba
η=f(G+G1).
 2. 5. Prelucrarea rezultatelor experimentale
Valorile măsurate şi calculate se trec în tabelul 2.1:

Tabelul 2.1
G G1 G2 J s t tg(β+φ) β η φ μ
Material [N] [N] [N] [kgm2] [m] [s] [-] [grd] [-] [grd] [-]

1
2
oţel/oţel
3
val.med.
oţel/br
oţel/fontă

oţel/Al
 Lucrare de laborator nr. 3

DETERMINAREA EXPERIMENTALĂ A CAPACITAŢII PORTANTE ALE

UNEI ÎMBINARI CU ŞURUBURI MONTATE CU JOC ŞI SOLICITATE
DE FORŢE TRANSVERSALE

3.1. Consideraţii generale

În numeroase cazuri, condiţiile de funcţionare corectă a unui subansamblu impun

strângerea, în stare de repaus, a îmbinarilor prin filet, cu o forţa F0 de strângere iniţială sau de
prestrângere.
Schema unei îmbinări cu şuruburi montate cu strângere iniţială şi solicitate de sarcini
transversale este prezentată in fig. 3.1.

Fig. 3.1. Îmbinare cu şurub

În situaţia lucrării de laborator ne aflăm în cazul îmbinărilor cu şuruburi montate cu

joc, astfel îmbinarea trebuie strânsă cu o forţă F0 capabilă a crea o forţă de frecare, Ff pe
suprafaţa de contact a pieselor, superioară forţei transversale exterioare Ft .
 Condiţia de funcţionare a îmbinarii şi deci capacitatea sa portantă este atinsă în
momentul când integrala forţelor de frecare elementare ce acţionează pe suprafeţele de
separaţie devine cel puţin egală cu forţa exterioară (fig. 3.1).

Ft ≤ ∫A µp · dA = n ∑ µ j Foj (3.1)

unde: n - reprezintă numărul suprafeţelor de contact (de separaţie);

µ - coeficientul de frecare dintre materialele suprafeţelor.
Dimensiunile şuruburilor asamblării cât şi strângerile lor iniţiale F0j sunt
identice.Ca urmare relaţia de mai sus ia la limită forma simplificată:

Ft = nz µFo (3.2)

unde: z – este numărul de şuruburi;

Îmbinarea se consideră stabilă atâta timp cât nu se modifică jocul dintre tija
şurubului şi gaură (deci ne aflăm în domeniul frecării de aderenţă-repaus).

3.2 Scopul lucrării

Lucrarea de laborator urmăreşte determinarea pe cale experimentală a
capacităţii portante realizată de un grup liniar de şuruburi montate cu joc, dacă se variază:
materialul pachetului de piese îmbinate, numărul şuruburilor şi strângerea iniţială.

3.3. Instalaţia experimentală

Lucrarea de laborator se realizează cu ajutorul unei epruvete constituită din îmbinarea
cap la cap a doi tiranţi (1) cu două eclise (2) fixate printr-un grup liniar de trei şuruburi (3)
montate cu joc (fig.3.2.).
Pentru a realiza forţa transversală epruveta se montează pe maşina de încercat la
întindere pe al cărui cadran se poate citi valoarea acestei forţe în momentul cedării îmbinării.
 Fig. 3.2. Epruveta

3.3. Mersul lucrării

1. Se alege din perechile de materiale (OL/OL,OL/Fc,OL/Al) pentru tiranţi şi eclise
realizându-se îmbinarea acestora rezultând epruveta pentru încercat;
2. Se montează epruveta pe maşina de încercat la întindere cu cele trei şuruburi
complet slăbite
3. Se apropie tiranţii până la anularea interstiţiului transversal;
4. Se realizează strângerea unui singur şurub cu ajutorul unei chei dinamometrice la o
valoare stabilită a momentului de înşurubare Mf căruia ii va corespunde o valoare a forţei de
strângere iniţială Fo.Strângerea se realizează în patru trepte iar pentru fiecare treaptă se fac
câte trei încercări citindu-se valoarea forţei la care cedează ansamblul;
5. Se repetă încercările pentru două respectiv trei şuruburi strânse simultan.

3.5. Prelucrarea rezultatelor experimentale

Cu valorile stabilite ale momentelor de înşurubare se calculează valorile forţelor
de strângere iniţială utilizând relaţia de mai jos:

2M f
F0  [daN] (3.3)
 D 
d 2 tg (    )  1 m 
 d2 

unde: - d2 [mm] -este diametrul mediu al filetului şurubului;

Dm [mm] -diametrul mediu al suprafeţei de contact dintre piuliţă şi şaibă;

De  d
Dm 
2
 - De este diametrul exterior al piuliţei iar d este diametrul interior al piuliţei = diametrul
nominal al filetului);
P
- β[grd] - unghiul de înclinare al elicei medii al filetului ( tg  );
d 2
- φ[grd] - unghiul de frecare dintre spirele filetului şurubului şi a piuliţei
- tg   / cos( / 2) este unghiul la vârf al profilului filetului);
- µ 1[-] – coeficientul de frecare dintre piuliţă şi şaibă;
- p [mm] – pasul filetului.
Se vor calcula valorile medii ale citirilor după care se calculează mărimea coeficientului de
frecare pentru fiecare treaptă de încărcare respectiv în funcţie de numărul de şuruburi,cu relaţia de
mai jos:
Fm
 (3.4.)
nzF0

Rezultatele măsurate si cele calculate se vor trece în tabelul 3.1.

În final se vor trasa diagramele:Ft =f(z) şi Ft =f(Fo) respectiv µ =f(material),µ=f(Ft)

µ=f(Fo).

Tabel 3.1
Nr.încercări 1 2 3 4
Numărul de Mf1 = [Nm] Mf = Mf3 = [Nm] Mf4 = [Nm]
Şuruburi z [Nm]
Fo1 = [daN] Fo2 = Fo3 = [daN] Fo4 = [daN]
[daN]
Ft1 [daN]
Ft2 [daN]
1 Ft3 [daN]
Ftm [daN]
µ[-]

Tabelul 11.1.
 Lucrare de laborator nr. 4

DETERMINAREA EXPERIMENTALĂ A RIGIDITĂŢII

ARCURILOR ELICOIDALE

4.1 Consideraţii generale

În general arcurile sunt organe de maşini care formează o legatură elastică între
elementele componente ale unei maşini, ale unui mecanism sau ale unui dispozitiv. Datorită
atât formei constructive cât şi a calităţilor elastice a materialelor din care sunt executate
arcurile suportă deformaţii mari, transformând lucrul mecanic al sarcinilor exterioare în
energie potenţială de deformaţie, înmagazinată elastic, cu posibilitatea de a o ceda în perioada
de revenire.
Arcurile se utilizează pentru preluarea şi amortizarea energiei vibraţiilor, acumularea
energiei în vederea redării treptate ulterioare, exercitarea de forţe elastice permanente,
reglarea şi limitarea forţelor, măsurarea forţelor etc.
Arcurile elicoidale sunt arcuri formate din sârme sau bare, cu secţiune circulară sau
dreptunghiulară, înfăşurate după o elice pe o suprafaţă directoare. În funcţie de forma corpului
de înfaşurare arcurile elicoidale pot fi cilindrice (fig.4.1 a,b), conice (fig.4.1 c,d),
paraboloidale etc.

Fig. 4.1. Arcuri

 În raport cu solicitarea exterioară arcurile elicoidale pot fi de compresiune, de
tracţiune şi de răsucire.
Arcurile elicoidale sunt organe de maşini care prezintă deformaţii elastice mari din
care cauză sunt executate din materiale capabile să suporte tensiuni ridicate fără a atinge
limita de curgere. Pentru construcţii ieftine cu diametrul sârmei sub 10 mm se foloseşte oţel
carbon cu 0,4-1,25% C, temperatura maximă de utilizare fiind 180°C. Se mai utilizează
oţeluri aliate cu Si,Cr,Mn,V.
Egalând lucrul mecanic exterior cu cel interior se poate determina expresia săgeţii
(deformaţiei) arcului sub efectul undei forţe exterioare F.

8nDm3
f  F (4.1)
Gd 4

unde: f – săgeata arcului [mm];

n – numarul spirelor active;
Dm- diametrul mediu al arcului [mm];
G – modulul de elasticitate transversal-pentru oţel G=81000 [MPa];
d – diametrul spirei [mm];
F – forţa exterioară aplicata [N];
Întrucât mărimile n, , G, d sunt invariabile pentru arc dat de relaţia de mai sus scrisă
sub forma:

F
C [N/mm] (4.2)
f

unde

Gd 4
G (4.3)
8Dm3

se numeşte rigiditatea arcului.

Dependenţa grafică dintre forţa aplicată şi deformaţie se numeşte caracteristica

arcului.
 Deseori din necesităţi de montaj, reducere de gabarit sau a secţiunii spirelor, respectiv
pentru realizarea cu mai multă exactitate a unei caracteristici impuse funcţional, se utilizează
arcuri multiple în seturi de două arcuri iar în mod excepţional de trei sau patru. Arcurile se
leagă in serie, paralel şi mixt.

a) Legarea în serie a două arcuri:

Fig. 4.2. Arcuri legate în serie

În acest caz se poate scrie expresia sarcinii totale şi a săgeţii totale a grupului de
arcuri:
F= F1 = F2

F= f 1 + f2

Înlocuind în aceste expresii marimea lui f data de relatia (4.2) se obţine:

(4.4)

În cazul legarii în serie a n arcuri se obţine relaţia:

(4.5)
 b) Legarea în paralel a două arcuri:

Fig. 4.3. Arcuri legate în paralel

În acest caz se poate scrie:

F = F1+ F2

f = f1 + f2

prin înlocuirea în aceste expresii mărimea lui F dată de relaţia (4.2) rezultă:

C = C 1 + C2

iar pentru n arcuri legate în paralel se poate scrie:

(4.6)

4.2 Scopul lucrării

Lucrarea de laborator urmărește determinarea pe cale experimental a rigiditații

arcurilor elicoidale individuale respective rigiditatea arcurilor montate în serie și parallel.
 4.3 Instalaţia experimentală

Drept epruvete se utilizează două arcuri elicoidale cilindrice de compresiune, având

dimensiuni geometrice diferite (dar de aceeaşi lungime pentru ca lagarea în paralel să fie
posibilă).
Instalaţia experimentală prezentată în figura 4.4 este compusă dintr-o placă de bază (1) de
care sunt fixate tija (2) şi ghidajele (3). Asupra arcului studiat se acţionează prin intermediul
plăcii active (4) care glisează în lungul celor doua ghidaje. Forţa de apăsare se transmite prin
intermediul piesei intermediare (5). Corpul adaptor (6) este folosit pentru înlesnirea montarii
ăn serie a arcurilor.

Fig. 4.4. Instalaţia experimentală

4.4. Mersul lucrării

1. Se măsoară dimensiunile geometrice ale celor două arcuri;

2. Se aşează dispozitivul cu arcuri pe maşina de încercat la compresiune;
3. Se fac încercari în cinci trepte şi se citeşte deformaţia aferentă fiecărei încercari cu
ajutorul unei rigle gradate ataşată de maşina de încercat;
4. Se calculează valoarea experimentală a rigidităţii;
5. Se calculează valoarea teoretică a rigidităţii;
 6. Se schimbă montajul cu arcuri şi se reia experimentul de la început.

4.5 Prelucrarea rezultatelor experimentale

Valorile măsurate şi calculate se vor trece în tabelul 4.1. În continuare se compară
valoarea rigidităţii teoretice cu cea experimental prin calculul unei erori:

(4.7)

În final se testează pe acelaşi montaj caracteristicile F(f) ale arcurilor individuale şi ale
celor legate în serie şi în paralel.

Tabelul 4.1
Tipul Valori măsurate Valori calculate
arcului Nr. Forţa Săgeata Rig.exp. Rig. teor. ε
studiat Inc [N] [mm] [mM/m] [N/mm] [%]
1
2
Arcul 1 3
4
5
Media:
Arcul 2
Legare serie
Legare paralel
 Lucrare de laborator nr.5

GENERAREA PROFILULUI EVOLVENTIC AL DINŢILOR

ROŢILOR DINŢATE CILINDRICE

5.1. Consideraţii generale

Generarea profilului evolventic al dinţilor roţilor dinţilor se poate realiza prin metoda
copierii utilizând freze deget modul sau freze disc modul şi prin metoda rostogolirii, fie prin
mortezare cu cremalieră – sculă sau cuţit roată, fie prin frezare cu freza melc modul.
Procedeul de danturare prin rostogolire se bazează pe principiul de funcţionare al unui
angrenaj, scula aşchietoare şi semifabricatul formează cele două elemente conjugate ale
angrenajului, angrenarea realizându-se forţat. Profilul dinţilor se formeazâ ca o linie mai mult
sau mai puţin frântă, care rezultă ca înfăşurătoare a mai multor poziţii geometrice consecutive
ale urmelor muchiilor aşchietoare ale sculei.
Dantura se poate realiza mortezare sau prin frezare, în timpul mortezării, scula execută
pe lângă procesul de angrenare, o mişcare de translaţie în lungul flancurilor dinţilor de
prelucrat, degajând material din semifabricat, la frezare, mişcarea este una de rotaţie a
cremalierei generatoare în jurul unei axe paralele cu linia de referinţă.
Avantajele danturii realizate prin rostogolire faţă de danturarea prin copiere constă în
productivitatea ridicată a procedeului şi în posibilitatea de a obţine cu o sculă de un anumit
modul roţi cu numere diferite de dinţi cu profil evolventic de aceeaşi precizie.

5.2. Parametrii geometrici ai angrenajului cilindric exterior

Din punct de vedere geomeric o roată dinţată cilindrică este definită prin numărul de
dinţi z, profilul de referinţă, modulul m, deplasarea specifică de profil x, şi lăţimea danturii B.
Profilul de referinţă este determinat de parametrii cinematici de referinţă conform
STAS 821-82 (fig. 5.1).

Fig. 5.1.
Profilul de referinţă
 Profilul
Mărimea m1 m<1
ho  ho` mn 2,25 mn 2,5 mn
.

hoa  hoa
`
mn 1 mn 1,1 mn

hof  hof` mn 1,25 mn 1,4 mn

co  co` mn 0,25 mn 0,3 mn

 o   o` mn 0,38 mn <0,4 mn

 on - unghiul profilului de referinţă:  on =20º;

`
hoa - coeficientul înălţimii capului de referinţă;

co` - coeficientul jocului de referinţă.

- unghiul de înclinare de referinţă  o defineşte direcţia dintelui în raport cu

generatoarea cilindrului de divizare al roţii dinţate;
- modulul mo  este o mărime standardizată, STAS 822-82. Pentru roţi dinţate

cilindrice cu dinţi înclinaţi rezultă modulul normal mo  cu valori standardizate, în „mm” şi
modulul frontal:

mf 
mn
mm (5.1)
cos  o
- deplasarea specifică de profil (x) care se adoptă pentru îmbunătăţirea performanţelor
angrenajului, profilul dinţilor se modifică după cum urmează (fig. 5.2):

Fig. 5.2. Deplasarea specifică de profil

 Pentru aceleaşi mărimi geometrice ale roţii dinţate forma dintelui pentru dantură
nedeplasată se prezintă în figura 5.2.b. În figura 5.2.a este prezentat cazul deplasării pozitive a
danturii, se observă o îngroşare la bază respectiv o subţiere la vârful dintelui. Acest lucru are
ca efect creşterea capacităţii portante a danturii dar şi pericolul ascuţirii la vârful dintelui.
Figura 5.2.c prezintă cazul deplasării negative; aici se observă o subţiere la bază şi o îngroşare
la vârf, consecinţele sunt scăderea capacităţii portante dar creşte valoarea gradului de
acoperire. Problema care se pune este alegerea optimă a deplasărilor de profil în funcţie de
cerinţele de funcţionare al angrenajului respectiv. Deplasarea specifică de profil se alege din
tabele sau nomograme, iar deplasarea de profil se calculează cu relaţia:

X  m x mm (5.2)

unde: X – este deplasarea de profil

Cunoscând valorile parametrilor cremalierei de referinţă, a înclinării danturii, a
modulului şi a deplasărilor de profil se pot calcula principalele elemente geometrice şi de
control ale roţilor dinţate cilindrice (fig.5.3)
- unghiul frontal al profilului de refrinţă  of [grd]:

tg on
tg of 
cos  o

(5.3)
- modulul frontal m f (5.1);

- diametrul de divizare d [mm]:

d=mfz (5.4)
- diametrul de cap da [mm]:

d a  d  2mn (hoe
`
 x)

- diametrul de fund df [mm];

d f  d  2mn (hoa
`
 co`  x)
- diametrul de bază db [mm];

d b  d  cos  of (5.7)

- grosimea dintelui măsurată pe cercul de divizare sdf:

sdf  (0,5  2 xtg on )m f mm (5.8)

- coarda de divizare frontală a dintelui gdf:

s df
g df  d  sin mm (5.9)
Dd
- grosimea dintelui pe cercul de vârf:

s 
sef  d  df  inv of  inv ef  mm (5.10)
 d 
Db
unde  ef  arccos , iar invα este funcţia evolventică definită prin relatia:
De
invα=tgα-α,

Fig. 5.3. Elemente geometrice ale roţilor dinţate cilindrice

 unghiul α fiind exprimat în radiani.
Lungimea peste N dinţi:
 
gvdfg  mn  cos  on N  0,5  z  inv ef  2 x n mn sin  on mm (5.11)

z of 2 xn
unde N   0,5  tg on ,
 cos  o
2

Valoarea calculată se rotunjeşte la numărul întreg:αof – [rad].

5.2. Scopul lucrării

Lucrarea de laborator urmăreşte identificarea şi calcularea parametrilor
geometrici al roţilor dinţate cilindrice respectiv modelarea generării profilului evolventic cu
scula cremalieră.

5.3. Instalaţia experimentală

Lucrarea de laborator se efectuează pe dispozitivul cu disc mobil şi cremaliera de
ghidare (fig.5.4)
Instalaţia permite modelarea procesului de generare a danturii cu cremaliera sculă.
Componenţa sa este următoarea: discul port hârtie (1),cremaliera generatoare (2), placa de
bază (3). Modulul cremalierei generatoare este m=10mm, ea putându-se deplasa prin
intermediul unor ghidaje pe
direcţie verticală astfel se poate
regla şi valoarea deplasării de
profil.

Fig. 5.4. Dispozitiv de lucru

 5.4. Mersul lucrării
1. Se dau datele iniţiale: numărul de dinţi y, modulul m=10mm, unghiul de înclinare
a danturii β, deplasarea specifică de profil (x=0, x<0, x>0) şi se calculează parametrii
geometrici ai roţii dinţate cilindrice cu relaţia din paragraful 5.5.
2. Se fixează prin lipire pe discul (1) o foaie de hârtie albă pe care se trasează
diametrul de cap da de divizare d. centrul cercurilor se suprapune peste centrul discului.
3. Se reglează instalaţia descrisă fixându-se deplasarea x şi se efectuează operaţia de
trasaare prin rostogolirea dscului (1) peste cremaliera generatoare (2), profilul evolventic
rezultând ca înfăşurătoarea poziţiilor succesive.
4. Se verifică următorii parametrii geometrici: df, coarda de divizare gdf şi lungimea
peste N dinţi Wn.

5.5. Prelucrarea rezultatelor experimentale

Valorile măsurate şi calculate se trec în tabelul 5.1 şi se face compararea acestor
mărimi.
Tabel 5.1
m z x de d df [mm] gdf [mm] Wn [mm]
Nr.
crt. [mm] [-] [-] [mm] [mm] calc măs dif calc măs dif calc măs dif

5.

2.

3.

4.
 Lucrarea de laborator nr. 6
Montarea şi verificarea unui reductor

6.1.Consideraţii generale
Vitezele unghiulare ale motoarelor electrice fabricate pentru acţionarea
maşinilor de lucru se pot adapta la valorile impuse de procesul tehnologic alegând în mod
convenabil un reductor cu raportul de transmitere i corespunzător. În figura 6.1 se prezintă
mai multe tipuri de reductoare utilizate în industrie.

Fig. 6.1. Tipuri de reductoare

În figura 6.1 a,b,c se prezintă reductoare cilindrice cu o singură treaptă cilindrică,

conică respectiv melcată. Dacă se doreşte obţinerea unui raport de transmitere mai mare se
apelează la reductoare în două sau mai multe trepte. În figura 6.1 d se prezintă un reductor
cilindric în dou trepte. La reductoare de puteri mai mari se face uz de schema din figura 6. e la
care are şi avantajul montării treptei întâi simetric în lagăre, deci o repartiţie mai bună a
încărcarilor pe laţimea danturii.
Dacă se doreşte coaxialitatea arborilor de intrare şi de iesire, se adoptă schema din
figura 6.1 f se mai utilizează reductoare conico cilindrice (fig.6.1 g), cilindrico melcate (fig.
6.1,h) care asigură rapoarte mari de transmitere ( peste 100), reductoare cilindrice in trei trepte
( fig.6.1,i) sau reductoare planetare (fig.6.1, j) care au avantajul unui gabarit redus,la un raport
de transmitere ridicat, au un randament ridicat, dar necesită o tehnologie şi precizie de
execuţie ridicată.
În continuare se definesc parametrii principali ai unui reductor: tipul
reductorului,puterea de transmis P1,turaţia de intrare n1, reductoarele cu roţi dinţate fiind
ansambluri mult utilizate, au caracteristicile de bază standarnizate:rapoartele de transmitere în
STAS 6012-82,distanţa dintre axe în STAS 6055-82,modulii în STAS 822-82, simbolizarea
reductoarelor în STAS 6848-87,condiţii tehnice de calitate în STAS 7599-77 pentru
reductoarele cilindrice si conice şi în STAS 7599-77 pentru cele melcate.
O condiţie importantă a bunei funcţionări a reductoarelor este ungerea acestora. La
viteze periferice mici ungerea se realizează cu unsori consistente iar la viteze mai mari,cu
ajutorul uleiurilor minerale care asigură ungerea atât a lagărelor cât şi a roţilor dinţate. La
viteze până la 12-15 m/s se utilizează ungerea prin imersiune ( barbotare) (fig.6.2.a) iar la
viteze mari ungere prin stropire (fig.6.2.c) la ungere prin barbotare, capacitatea băii de ulei
este de 0,35 - 0,7 l kW putrea transmisă şi se recomandă în general, ca roata mare să pătrundă
în baia de ulei minim un modul şi maxim 6 module.
La reductoarele cu mai multe trepte, roata mare de la ultima treaptă se poate scufunda
pană la 1/3 din diametrul ei. Dacă nu se pot respecta aceste recomandări,ungerea se realizează
printr-o roată specială de ungere (fig.6.2.b) sau prin roată sau braţ cu cupe care se montează
pe arbore, care intrând în ulei asigură împrăştierea uleiului în tot interiorul carcasei şi deci
ungerea angrenajelor şi al rulmenţilor.
 Fig. 6.2. Ungerea reductoarelor

6.2. Scopul lucrării

Lucrarea de laborator urmăreşte demonstrarea şi montarea unui reductor,identificarea
părţilor componente ale acestuia, determinarea diferenţilor parametrii ale acestuia verificarea
ungerii,verificarea conditiilor tehnice de calitate şi măsurarea petei de contact.

6.3. Instalaţia experimentală

Lucrarea de laborator se va efectua pe un reductor cilindric cu dantură înclinată, cu
două trepte având arborele de intrare şi cel d ieşire coaxial (fig. 6.3). Componenţa
reductorului este: carcasa interioară (1), carcasa superioară (2), roţile dinţate,arborii,rulmenţii
(3), capacele (4) ale lagărelor,elementele de etanşare (5) ,bucşe de distanţare (6), şuruburile de
strângere ale capacelor (7), ştifturi conice de centrare (8),capacul de vizitare(10), dopul de
golire (11), inele de ridicare(12). Etanşarea dintre carcasa interioară si cea superioară se
realizează cu lac.
 Fig. 6.3. Componenţa reductoarelor

6.4. Mersul lucrării

Lucrarea de laborator se desfăşoara după cum urmează:
1. Se demontează reductorul în părţi componente fără ca roţile dinţate ţi rulmenţii să se
demonteze de pe arbori;
2. Se verifică dacă suprafeţele interioare ale carcasei şi ale capacelor,respectiv
suprafeţele brute ale roţii dinţate sunt bine curăţate,grunduite şi vopsite cu vopsea rezistentă la
ulei;
3. Se masoară distanţele dintre axe şi se verifică dacă au valori standarnizate,se
2a
calculează modulul normal cu relaţia m n = ,şi modulul frontal cu relaţia
z1  z 2

m f =m n * cos  ;

4. Se vizualizează şi se identifică elemetele componente ale reductorului,se determină

numărul de dinţi z pentru fiecare roată dinţată şi se calculează raportul de transmitere pentru
fiecare treaptă(i ii1 =Z i 1 /Z i ),se măsoară înclinarea danturii ( β )dacă este cazul
5. Se determină numărul de dinţi N peste care se măsoară cota W,peste N dinţi:
W n  mn cos  0 ( N  0.5)  zinv e   2 xn mn sin  0 [mm]
unde:
z of
N=  0.5 valoarea calculată se rotunjeşte la număr întreg
 cos 2 

 0 =20grd = 0,349 rad

inv  0  tg 0   0 ,unghiul α fiind exprimat in radiani.

1. Se montează reductorul
2. Se analizează pata de contact, pentru aceasta dinţii pinionului se vor acoperi cu
un strat subţire de vopsea ( <6µm) şi apoi se execută o rotaţie completă a roţii conjugate în
stare de frânare uşoară. O bună funcţionare pune în evidenţă pete de contact continue şi
centrale pe flancurile dinţilor.Pentru reducerea de uz general verificarea petei de contact se
pot exprima în procente, în raport cu dimensiunile flancurilor.
hmed
- pe înalţimea dintelui: x100[%], unde h este înalţimea medie a petei de
h
contact pe toată lungimea dintelui,iar h este înălţimea efectivă a flancului.
l1  l 2
- pe lungimea dintelui x100[%],unde l este distanţa între punctele extreme
l
ale petei de contact, iar l 2 este lungimea întreruperilor (se ia în considerare numai dacă este
mai mic decât modulul),l este laţimea danturii.
Se analizează şi alte tipuri de reductoare.