8.

DETERMINAREA INFLUENŢEI DEFORMAŢIEI

TERMICE A SCULELOR AŞCHIETOARE METALICE
ASUPRA PRECIZIEI PRELUCRĂRII MECANICE

8.1. OBIECTUL LUCRĂRII

Lucrarea prezintă metodele de determinare a deformaţiei termice a

sculei aşchietoare şi influenţa acestor deformaţii asupra preciziei de
prelucrare a pieselor.

8.2. CONSIDERAŢII TEORETICE

În timpul procesului de aşchiere elementele sistemului tehnologic

MUDSP pot suferi deformaţii termice datorită căldurii degajate în zona de
aşchiere, căldurii generate prin frecarea diferitelor elemente ale sistemului
şi căldurii provenite de la surse exterioare.
În timpul procesului de aşchiere lucrul mecanic este transformat în căldură
(Q) care se repartizează în semifabricat (Q1), sculă aşchietoare (Q2), aşchie (Q3)
şi mediul înconjurător (Q4). Proporţia în care se repartizează căldura între cele
patru elemente depinde în principal de viteza de aşchiere (fig. 8.1).
În cadrul erorilor de prelucrare mecanică datorate deformaţiilor termice
ale sistemului tehnologic MUDSP ponderea de bază aparţine erorilor produse
de deformaţia termică a sculei deoarece în timpul procesului de aşchiere scula
aşchietoare preia ce mai mare parte din căldura degajată (scula aşchietoare se
încălzeşte până la 1000C la strunjirea cu cuţite din carburi metalice şi până la
700C la strunjirea cu cuţite din oţel rapid).

Fig. 8.1. Diagrama

repartiţiei căldurii în
funcţie de viteza de
aşchiere: Q – căldura
degajată; Q1 – căldura preluată
de aşchii; Q2 – căldura preluată
de piesă; Q3 – căldura preluată
de scula aşchietoare.
 Determinarea influenţei deformaţiilor termice a sculelor aşchietoare metalice asupra preciziei
prelucrării mecanice

Pentru stabilirea influenţei încălzirii cuţitului asupra preciziei de

prelucrare prin strunjire, este necesar să se determine variaţia în funcţie de
timp sau de lungimea aşchiată a deformaţiei termice a cuţitului, utilizând
una din metodele expuse în continuare.

8.2.1. Metoda determinării prin calculul a deformaţiei termice a

cuţitului

Metoda constă în stabilirea pe baze teoretice a dependenţei între

deformaţia termică a cuţitului şi timpul de aşchiere. Deformaţia termică a
cuţitului depinde de regimul termic în care lucrează şi de procesul complex
de transmitere a căldurii în corpul cuţitului [25]:

 
   m   1  e c1 

(8.1)
 
 
în care: ζ reprezintă alungirea termică a cuţitului în timpul , (m),
ζm – alungirea termică maximă a cuţitului corespunzătoare atingerii
condiţiilor de echilibru termic (m), τ – durata de încălzire (minute),
τc1 – coeficient având dimensiunea timpului (minute), care se calculează cu
relaţia [25]:
mc
 c1  (8.2)
60  1  F

m – masa părţii în consolă a cuţitului, (kg), c – căldura specifică a

materialului din care este confecţionat corpul cuţitului (kJ/kgK),
1 – coeficient global de schimb de căldură al materialului cuţitului, la
încălzire (kJ/m2sK), F – suprafaţa (de schimb de căldură) părţii în
consolă a cuţitului (m2).
În mod analog pentru perioada de răcire se obţine [25]:


 c2
  m  e (8.3)
în care:  c2 reprezintă coeficient având dimensiunea timpului (minute),
care se calculează cu relaţia [25]:
mc
 c2  (8.4)
60   2  F
 B.P.T.F.– îndrumar de lucrări practice

2 – coeficient global de schimb de căldură al materialului cuţitului, la

răcire, (kJ/m2sK).
În mod experimental s-a stabilit relaţia de calcul pentru ζm, valabilă
pentru viteze de aşchiere v = 100…200 m/min, adâncimi de aşchiere t mai
mici decât 1,0 mm şi avansuri s mai mici decât 0,3 mm/rot, sub forma [25]:
Lp
ζ m  4.5   Rm  (t  s) 0, 75  v 0.5 (8.5)
Fl
în care: Lp – lungimea părţii în consolă a cuţitului (mm), Fl – aria secţiunii
transversale a cuţitului (mm2), Rm – rezistenţa de rupere la tracţiune a
materialului piesei prelucrate (daN/mm2), t – adâncimea de aşchiere (mm),
s – avansul de aşchiere (mm/rot), v – viteza de aşchiere (m/min).
Răcirea continuă şi abundentă poate reduce alungirea sculei
aşchietoare la valori neglijabile, asigurând creşterea preciziei prelucrării.
Dependenţa teoretică dintre deformaţia termică a cuţitului şi timpul de
încălzire, definită prin relaţia (8.1), nu reprezintă fenomenul real, datorită
ipotezelor simplificatoare aplicate la stabilirea ei. Din această cauză, pentru
aprecierea riguroasă a fenomenului deformaţiei termice a cuţitului şi a
influenţei acesteia asupra preciziei prelucrării, este necesar să se utilizeze în
paralel cu metoda de calcul (analitică) şi o metodă experimentală.

8.2.2. Metoda determinării directe a deformaţiei termice

a cuţitului

Metoda constă în prelucrarea unui arbore şi măsurarea, după anumite

intervale de timp τi, (τ1, τ2, τ3…) sau după parcurgerea unor anumite lungimi
de aşchiere li (l1, l2, l3…) a deformaţiei termice a cuţitului. În acest scop,
după parcurgerea fiecărui interval de timp i, i = 1, 2, 3… se roteşte
suportul port-cuţit cu 180 şi se aduce vârful cuţitului în contact cu
palpatorul plan al unui comparator montat pe cărucior. Contactul vârfului
cuţitului cu palpatorul comparatorului trebuie realizat în timp scurt (3…5 s)
pentru a nu se produce răcirea sensibilă a cuţitului. Se păstrează contactul
între vârful cuţitului şi palpator până la răcirea completă a cuţitului.
Deformaţia termică a cuţitului ζi corespunzătoare intervalului de timp τi,
i = 1, 2, 3…, sau lungimile aşchiate li, i = 1, 2, 3…, se obţine făcând
diferenţa între indicaţia comparatorului în momentul realizării contactului
între palpatorul acestuia şi vârful cuţitului (când cuţitul era încălzit datorită
 Determinarea influenţei deformaţiilor termice a sculelor aşchietoare metalice asupra preciziei
prelucrării mecanice

prelucrării) şi indicaţia aceluiaşi instrument după răcirea completă a

cuţitului.

9.2.3. Metoda determinării deformaţiei termice a cuţitului pe baza

măsurării temperaturii medii a acestuia

Metoda constă în prelucrarea unui arbore şi măsurarea după anumite

intervale de timp τi, i =1, 2, 3… sau după parcurgerea unor anumite lungimi
de aşchiere li, i = 1, 2, 3…, a temperaturii medii a capului cuţitului. Pentru
măsurarea temperaturii medii a capului cuţitului, pe una din feţele lui
laterale se prelucrează găuri în care se fixează patru instrumente pentru
măsurarea temperaturii (termometre sau termocuple). În acest mod după
scurgerea intervalului de timp de prelucrare i sau după aşchierea lungimii
li se poate stabili temperatura medie tmi a capului cuţitului cu relaţia [27]:
4
tj
t mi  1
(8.6)
4

în care: tj, j = 1,4 reprezintă temperaturile critice la fiecare din

instrumentele montate în punctele j = 1,4 .
Cunoscând lungimea părţii în consolă a cuţitului Lp şi coeficientul de
dilatare lineară  al materialului din care este confecţionat cuţitul se poate
stabili deformaţia termică ζi corespunzătoare intervalului de timp i sau
lungimii aşchiate li, cu relaţia [27]:
ζ i=   tmi – to (8.7)
în care: t0 reprezintă temperatura mediului în care se execută experimentul.
Trebuie remarcat că această metodă este aproximativă datorită
admiterii în timpul lucrului a ipotezei egalei temperaturi în lungul cuţitului.

8.2.4. Metoda determinării deformaţiei termice a cuţitului prin

măsurarea dimensiunilor piesei prelucrate

Metoda constă în stabilirea indirectă a deformaţiei termice a cuţitului

prin determinarea efectului acestei deformaţii asupra dimensiunilor piesei
prelucrate. La aplicarea metodei se procedează în modul următor:
- se instalează pe strung un arbore având forma şi dimensiunile
indicate în figura 8.3 şi se prelucrează pe toată lungimea, dintr-o singură
 B.P.T.F.– îndrumar de lucrări practice

trecere, în scopul îndepărtării eventualelor abateri de excentricitate datorate

aşezării pe strung.
- se stabileşte tipul şi geometria cuţitului, precum şi parametrii
regimului de aşchiere (v, s ,t) cu care urmează a se efectua determinările;
- în condiţiile astfel stabilite se prelucrează dintr-o singură trecere
zonele cilindrice de lungime li, i = 1,4 şi diametrul dm cu condiţia ca la
ieşirea cuţitului în fiecare din canalele A, B, C, D să se oprească avansul, să
se aştepte până la răcirea completă a cuţitului şi apoi să se cupleze din nou
avansul pentru continuarea prelucrării;
- după prelucrarea completă a arborelui se măsoară diametrele di, i = 1,4 şi
di,’ i = 1,4 (în punctele indicate în figura 8.3), cu ajutorul unui micrometru.
Pentru acelaşi „i” diametrele di şi di’ au mărimea influenţată numai de
deformaţia termică a cuţitului şi deformaţia elastică a sistemului MUDSP,
deoarece la prelucrarea acestor diametre uzura cuţitului a rămas constantă.
Datorită faptului că diametrele di şi di’ (pentru aceeaşi valoare a lui i)
se măsoară în puncte foarte apropiate, influenţa deformaţiei elastice a
sistemului MUDSP asupra acestor diametre este aceeaşi astfel încât
diferenţa:
r i= d i ’ – d i (8.8)
va fi dată numai de influenţa încălzirii cuţitului prin prelucrarea porţiunii li
a arborelui de probă. În acest mod se va determina deformaţia termică a
cuţitului ζi cu relaţia:
r d  di
'

ζi  i  i (8.9)
2 2
Deformaţia ζi calculată cu relaţia (8.9) corespunde aşchierii arborelui
pe lungimea li. Timpul de aşchiere τi sau lungimea aşchiată li se pot
determina cu relaţiile:
L
τi  i (8.10)
ns
d L
li  m i (8.11)
1000  s
În acest mod se obţin perechile de valori (ζi, τi) sau (ζi, li) şi se pot construi
grafic dependenţele ζi = g(τi) sau ζi = f(li).
 Determinarea influenţei deformaţiilor termice a sculelor aşchietoare metalice asupra preciziei
prelucrării mecanice

d0

Fig. 8.3. Epruvetă utilizată pentru determinarea experimentală

a influenţei deformaţiei termice a cuţitului asupra
dimensiunilor piesei prelucrate.

Folosind oricare din metodele prezentate anterior se poate stabili

modul de variaţie al deformaţiei termice a cuţitului în funcţie de timp (sau
lungimea aşchiată). Indiferent de metoda utilizată, curbele ζi = g(τi) au
aspectul prezentat în figura 8.5.
ζ C
Fig. 8.5. Diagrama deformaţiei termice a (μm)
cuţitului în funcţie de timp (la
încălzire):
 – dilatarea vârfului sculei aşchietoare;
 – timpul de lucru; m – dilatarea maximă a ζm
vârfului sculei aşchietoare; c – coeficient.
τ (s)
0

Deformaţiile termice ale cuţitului (şi deci aspectul curbelor ζ=g(τ))

sunt influenţate de o serie de factori, dintre care se menţionează: regimul de
aşchiere, geometria părţii aşchietoare a cuţitului, lungimea şi secţiunea
părţii în consolă a cuţitului, calitatea materialului piesei prelucrate,
condiţiile de răcire.

8.3. DESFĂŞURAREA LUCRĂRII

În cadrul lucrării se va stabili experimental variaţia ζ = g(τ) folosind

metoda experimentală (expusă în paragraful 8.2.4).
 B.P.T.F.– îndrumar de lucrări practice

8.3.1. Aparatura şi materialele necesare

Pentru executarea lucrării sunt necesare următoarele materiale şi
aparate: piesă tip arbore (având forma şi dimensiunile prezentate în figura 8.4
şi dimensiunile indicate în tabelul 8.1), cuţit de strung, micrometru, strungul
normal SN 4001500.
8.3.2. Determinari experimentale
Se vor parcurge urmatoarele etape:
a) se stabileşte marca materialului semifabricatului şi a sculei
aşchietoare (părţii active a sculei aşchietoare);
b) se stabilesc elementele regimului de aşchiere: t (mm), s (mm/rot),
n (rot/min);
c) se prelucrează arborele, se măsoară diametrele în punctele indicate
în figura 8.1 iar rezultatele obţinute se trec în tabelul 8.1.
d) se trasează graficul de variaţie ζ = g(τ)

Tabelul 8.1. Rezultatele determinărilor experimentale

Caracteristicile materialului ce se Parametrii regimului de aşchiere şi caracteristicile sculei
prelucrează aşchietoare
Marca materialului: ………….. Parametrii regimului de aşchiere:
Diametrul dm = ……….. mm t = ………. mm; s = ………. mm/rot; n = ……….rot/min
l1 = 25 mm; l2 = 50 mm; l3 = 100 mm Caracteristicile sculei aşchietoare: cuţit de strunjit
l4 = 200 mm STAS 359-86 / Rp3,  = …,  = …..,  = …..,  = .......
Mărimi măsurate sau Tronson 1 Tronson 2 Tronson 3 Tronson 4
calculate
Li (mm) 25 50 100 200
d L
li  m i (m)
1000  s
di ,i =1,4 (mm)

di' ,i =1,4 (mm)

di'  di
i  (mm)
2